1.

Definirea metodei și precizări terminologice

Utilizat în științe sociale, socio-umane dar și în diverse activități profesionale, Interviul este una
dintre cele mai frevent aplicate metode de cercetare fiind aplicat pentru prima dată în
psihoterapie și în psihotehnică. Interviul constă într-o tehnică de investigație științifică utilizată
de echipe cu un număr nespecificat de persoane, prin intermediul comunicării verbale pentru a
culege informații. Scopul acestei metode este acela de a stabili relațiile dintre variabile și
testarea/verificarea ipotezelor. Chestionarul și interviul sunt cele mai utilizate tehnici de
cercetare în științele socio-umane. În general, se recomandă utilizarea interviului cand trebuie
studiate comportamente dificil de observat pentru că se desfășoară în locuri private, când se
cercetează credințele și atitudinile, neexistând documente scrise despre acestea (M. Stacey,
1970).

Metoda interviului este definită astfel:

În Dicționarul de pedagogie 1979-  interviul este un „procedeu de investigaţie ştiinţifică, specific

ştiinţelor sociale, ce urmăreşte prin intermediul procesului de comunicare verbală dintre două
persoane (cercetător şi respondent) obţinerea unor informaţii în raport cu un anumit obiectiv sau
scop fixat”.

În Dicționarul de sociologie din 1998-  interviul este prezentat ca o „tehnică de obţinere prin
întrebări şi răspunsuri a informaţiilor verbale de la indivizi şi grupări umane în vederea verificării
ipotezelor sau pentru descrierea ştiinţifică a fenomenelor socioumane...”.

În Dicționarul de psihologie din 1997-  interviul este o „formă de dialog în care interrelaţionarea
are un scop important şi special de a surprinde cunoaşterea unei anumite persoane, a opţiunilor
sale, a experienţei personale cu privire la ceva, dar şi a modului de a interpreta situaţii, probleme,
reacţii la care a asistat ori evenimente în care a fost implicat direct sau indirect cel solicitat în
interviu”.

Termenul este utilizat la nivel mondial, fiind preluat mai apoi de sociologii francezi și germani.
În limba româna noi asociem termenul de interviu cu cel de „convorbire” cu același înțeles.

O primă accepțiune a termenului de Interviu provine din limba engleză „interview”- întâlnire,
întrevedere care are ca echivalenți, în limba franceză “entretien”- convorbire, conversație sau
„entrevue”- întâlnire între două sau mai multe persoane. O altă accepțiune provine din limba
germană “befragung” sau “unterredung”- a întreba, a se informa, convorbire, conversație cu
cineva.
 2. Criterii de clasificare

Inteviul ca tehnică de cercetare întrepătrunde mai multe criterii de clasificare precum:

 Conținutul comunicării;
 calitatea informațiilor obținute;
 gradul de libertate a cercetătorului în abordarea diferitelor teme și formularea
întrebărilor, precum și în schimbarea sau respectarea succesiunii lor;
 repetabilitatea convorbirilor;
 numărul persoanelor participante;
 status-ul socio-demografic al acestora;
 modalitatea de comunicare;
 funcția îndeplinită în cadrul procesului de investigație.

În urma acestor criterii de clasificare de stabilesc tipurile de interviu.

3. Tipuri de Interviu

A .Din punctul de vedere al conținutului comunicării se poate face distincție între

 interviul de opinie- cu ajutorul lui studiem psihologia persoanei, trăirile sale subiective
(interese, atitudini, pulsiuni, înclinaţii etc.), adică informaţii imposibil de observat direct.
 interviul documentar- care poate fi şi centrat pe un anumit domeniu: politic, economic,
social, medical, sportiv etc.

B. Calitatea informațiilor depinde de foarte mulți factori. Între aceștia, durata convorbirii oferă
serioase garanții privind nu numai volumul informațiilor, dar și calitatea lor. Este de presupus că
un interviu de 5 – 10 minute permite doar colectarea unor informații superficiale, comparativ cu
o convorbire purtata timp de câteva ore. Așadar, interviul extensiv, chiar daca se aplica unui
număr mare de persoane, nu reușește să puna în evidenta structurile de profunzime, așa cum se
întâmplă în cazul interviului intensiv.

C. Gradul de libertate a cercetătorului în alegerea temelor de investigare și în ceea ce privește

formularea, numărul și succesiunea întrebărilor a sugerat o schema mnemotehnică de clasificare
a interviurilor. Fară a reprezenta propriu-zis o scală, aceasta sugerează trecerea gradată de la
deplina libertate a cercetătorului în cazul interviurilor nondirective, până la eliminarea oricărei
libertăți de inovare, în cazul interviului directiv, pe baza de chestionar cu întrebări închise
• Interviul clinic – a fost propus ca tehnică de investigaţie psihoterapeutică de psihologul
american Carl Rogers (1902–1987) şi este utilizat nu numai în psihoterapie şi psihanaliză, ci şi în
psihodiagnoză, în activităţile de OSP (orientare şcolară şi profesională) sau de asistenţă socială.
Acesta presupune comunicarea autentică între operator şi subiectul de interviu, bazată pe
înţelegere şi încredere.
• Interviul în profunzime – aplicat cu succes mai ales în studiul motivaţiei, vizează obţinerea de
informaţii nu despre subiect în întregul său, ci doar despre un singur aspect al personalităţii
acestuia. (De exemplu, poate investiga adaptarea unei persoane la situaţii noi, gradul de
implicare a unei persoane într-o anumită activitate, relaţionarea subiectului cu noii colegi de
serviciu, rezolvarea situaţiilor conflictuale etc.
• Interviul cu răspunsuri libere – se aseamănă cu interviul în profunzime, ambele fiind utilizate
atât în psihoterapie, cât şi în cercetările socio-psiho-culturale.
• Interviul centrat (focalizat) – utilizarea acestui tip de interviu a fost propusă pentru prima dată
de către R.K. Merton în anul 1956 şi presupune investigaţia temelor stabilite dinainte, deşi
întrebările şi succesiunea acestora nu sunt prestabilite. El stabileşte centrarea interviului pe o
experienţă comună tuturor. De exemplu, cercetătorul va analiza comportamentul subiecţilor după
o experienţă trăită în comun (vizitarea unei expoziţii de artă, participarea la o competiţie sportivă
etc.). Pe baza ipotezelor deja formulate, va elabora apoi un ghid de interviu ce urmează a fi
aplicat aceloraşi subiecţi, vizând experienţa subiectivă a acestora în situaţia respectivă.
• Interviul cu întrebări închise şi cu întrebări deschise – ambele constau într-o listă de
întrebări ce urmează a fi discutate în cadrul interviului. În cazul interviului cu întrebări închise
(sau precodificate) gradul de libertate al subiectului în elaborarea răspunsului este redus,
variantele de răspuns fiind limitate.

D. Interviurile pot fi unice sau repetate. În sondajele de opinie avem de-a face, de regula, cu o
singura convorbire cu fiecare din persoanele cuprinse în eșantion. În practica psihoterapeutică și
în anchetele panel interviul se aplică în mod repetat. Subiectul intervievat dobândește o anumită
experiență în rolul sau, astfel că desfășurarea convorbirii se realizează în alte condiții
psihosociologice.

E. Cel mai adesea interviul se derulează că o comunicare între două persoane: operatorul de
interviu și persoana care răspunde. În afara acestui tip de interviu personal, în cercetările sociale
se utilizează și interviul de grup, care are exigente specifice.

F. Interviurile pot fi făcute cu adulți, cu tineri sau copii. Pot fi intervievate personalități ale vieții
politice și culturale, specialiști din diferite domenii, persoane fară funcții oficiale și chiar cu
persoane defavorizate.

G.După modalitatea de comunicare interviurile se clasifică în:

 Interviuri face-to-face – directe, personale

  Interviuri prin telefon

În funcție de tipul de interviu, modul de desfășurare a convorbirii dintre operatorul de anchetă și

persoana intervievată prezintă anumite particularități: într-un fel vă decurge interviul telefonic și
într-un mod diferit interviul face-to-face, iar acesta din urma nu se vă realiza identic în cazul
unui interviu nondirectiv și în cel al unui interviu pe baza de chestionar cu întrebări închise.
Cercetătorul vă acorda atenție nu numai la ceea ce persoanele au spus, dar și la ceea ce nu au
spus sau nu pot spune fară ajutorul lor. Ceea ce declară oamenii într-un interviu nu sunt decât
indicatori, pe baza cărora cercetătorul vă trebui să identifice problemele persoanelor intervievate

H. După funcţia pe care o îndeplineşte în cadrul cercetării distingem:

• Interviul explorativ – este utilizat în prima fază a cercetării şi are drept scop identificarea unor
probleme ce urmează a fi ulterior cercetate, cu ajutorul altor tehnici de cercetare.
• Interviul de cercetare (propriu-zis) – este utilizat ca tehnică principală de obţinere a datelor de
cercetare în investigaţia sociologică de teren.
• Interviul de verificare – are drept scop atât verificarea, cât şi completarea informaţiilor culese
cu ajutorul altor metode şi tehnici de investigaţie.

I.După scopul urmărit:

• Interviul de selecţie (de angajare);

• Interviul terapeutic;
• Interviul de informare. Acestea pot avea loc în diverse contexte: şcoală, întreprindere, spital,
domiciliu etc.

. http://interviu-ok.blogspot.com/2012/05/interviul-ca-tehnica-de-cercetare.html

https://www.academia.edu/12131549/METODE_%C5%9EI_TEHNICI_DE_CERCETARE

https://www.scritub.com/sociologie/resurse-umane/Interviul31882.php

Metoda interviului în psihologia organizational și a resurselor umane- MIhaela Chraif, Mihai Aniței
https://www.elefant.ro/metoda-interviului-in-psihologia-organizationala-si-a-resurselor-
umane_a2d81369-cc44-4f16-ae00-78a72fe5ca9a e o carte poate o putem pune la bibiliografie