U3.

METODE DE CERCETARE CALITATIVĂ: INTERVIUL

U3.1. INTERVIUL: PREZENTARE GENERALĂ

Caracteristicile esențiale ale tehnicii intervievării

(S. Moscovici, F. Buschini):
 Interviul reprezintă un dialog a cărui finalitate este adunarea de informații legate de
o temă determinată.
 Intervievatorul pune întrebări pregătite în prealabil, iar interlocutorul reacționează la
ele. În timpul acestui schimb, persoana intervievată produce un discurs în care arată,
după caz, semnificația pe care o dă practicilor sale, percepția pe care o are asupra
unui eveniment sau a unei situații, interpretarea unei reprezentări pe care și-a făcut-
o despre lumea înconjurătoare.
 Interviul este constituit dintr-o secvență de acțiuni reciproce între două persoane
(uneori mai multe) nefiind vorba despre o situate in cursul căreia una dintre cele doua
părți i-ar comunica celeilalte informații „de-a gata", de care ar fi dispus înainte de
întâlnire.

În ce etapă a cercetării și în ce scop poate fi utilizat interviul?

Interviul poate fi utilizat (E. Stănciulescu):
 ca tehnică principală sau unică, într-o cercetare calitativă;
 ca tehnică asociată observației sau/ și documentării calitative (în munca de teren);
 ca tehnică asociată chestionarului, într-o cercetare cantitativă:
 la începutul anchetei, pentru explorarea „terenului” (formularea ipotezelor);
 atunci când pretestăm și definitivăm chestionarul;
 pe parcursul prelucrării datelor de chestionar, pentru aprofundarea unor
ipoteze.
Situații în care utilizăm interviul (E. Stănciulescu):
 În funcție de scopul cercetării (întrebările de cercetare)
Utilizăm interviul sociologic pentru cazurile în care dorim să recoltăm experiențe, practici,
sentimente, gânduri, intenții, interpretări, așteptări, judecăți evaluative, din perspectiva
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

particulară a diferitelor categorii de subiecți care trăiesc aceeași situație / experiență și

exprimate în limbajul lor.
 În funcție de natura obiectului cercetat. Apelăm la interviu atunci când :
 acțiunile studiate au avut loc în trecut și nu pot fi reconstituite altfel decât
apelând la memoria participanților;
 acțiunile studiate nu pot avea loc în prezența unui străin (necesită intimitate sau
sunt secrete).
 În funcție de caracteristicile cercetătorului. Nu utilizăm interviul decât dacă :
 ne place, ne interesează să aflăm perspectiva subiectului, acceptăm că avem de
învățat de la acesta, oricare ar fi poziția sa socială, nivelul de educație etc.;
 ne place și știm să ascultăm;
 stăpânim o tehnică pe care am exersat-o îndelung, avem o calificare
corespunzatoare.

Scurt istoric al interviului

Theodore Caplow (1970) consideră că ancheta prin interviu a devenit una dintre cele
mai frecvente metode utilizate în cercetarea sociologică și psihosociologică. De exemplu, în
psihologia socială, majoritatea experimentelor sunt prefațate de micro-anchete bazate pe
interviuri în scop exploratot sau de conturare a ipotezelor.
Interviul ca tehnică există de multă vreme, dar accepțiunile termenului și modul de
realizare s-au schimbat în timp. Ca în orice altă metodă de cercetare, nu a existat de la bun
început o teoretizare și o distincție clară față de alte metode sau tehnici de obținere a datelor,
astfel că uneori ceea ce descriem astăzi ca interviu, în trecut era considerat altceva. Nici astăzi
situația nu este suficient clarificată. Unii autori consideră interviul ca o metodă de sine
stătătoare. De exemplu, în România, unii metodologi ca Vlăsceanu, Chelcea, Rotariu, Iluț
consideră interviul ca o tehnică care ține de metoda anchetei (ancheta s-ar realizam astfel, prin
două mari tehnici: interviul și chestionarul). Se argumentează prin aceea că orice cercetare în
domeniul sociologic este, fundamental, o anchetă. Riscul este ca aici să includem, ca tehnici,
și alte modalități de colectare a datelor, ca observația sau studiul de caz, considerate, de regulă,
metode de sine stătătoare. Sunt însă alți autori care argumentează că interviul trebuie considerat
ca o metodă de sine stătătoare, alături de anchetă, observație sau experiment (Madelaine
Grawitz, Jean Claude Combessie etc.). Argumentele sunt:

2
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

 Marea varietate (diversitate) a formelor de interviu și amploarea metodei nu permit o

subsumare față de anchetă;
 Scopul multiplu al interviurilor (există, după cum vom vedea, și interviuri ale căror
scopuri principale nu au în vedere cercetarea sau numai cercetarea, de exemplu,
interviul clinic nu are de a face cu ancheta clasică);
 Existența unei tradiții independente de dezvoltare comparativ cu ancheta;
În interviul non-directiv, consideră Nicole Berthier (1998), respondentul își
organizează singur discursul plecând de la o temă care îi este propusă (stimul sau consemn). El
alege singur ideile pe care vrea să le expună și le dezvoltă liber, fără un cadru prestabilit.
Principalele domenii de aplicație a interviului sunt:
 În științele sociale (psihologie clinică, socială și psihologie aplicată, sociologie, etnologie
și antropologie)
 În domeniul afacerilor și managementului (interviul de recrutare)
 În administrație și servicii, datorită creșterii foarte mari a cererii de cercetare în sănătate,
servicii sociale, locuințe, șomaj etc.

Alte definiții ale interviului:

„Interviul este o situație miniaturală care caută să obțină verbal aceea cantitate de
informație despre natura personală care este relevantă pentru scopurile celui ce ia interviul.
Conduita verbală este provocată, pe cât posibil scurt și eficient.” (G. Allport)
*
„Interviul este o convorbire între două persoane, un intervievator și un intervievat,
condusă și înregistrată de intervievator. Scopul acestei convorbiri este de a favoriza
producerea unui discurs pe o temă definită de un cadru de cercetare” (Blanchet,1985).

Raporturile interviu - convorbire - întrevedere:

Există două puncte de vedere cu privire la aceste raporturi. Primul dintre ele consideră
că cele trei sunt sinonime. Nu există deosebire mare de conținut, ci mai degrabă e o chestiune
de tradiție sau de opțiune pe un domeniu științific (de exemplu, sociologia preferă termenul de
convorbire, în timp ce în psihologie se utilizează mai degrabă cel de interviu).
Alți autori consideră că există diferențe. Convorbirea are o sferă mai largă decât
interviul. Ea se referă la o discuție, pe o temă, în care se presupune un rol relativ egal al
participanților (o “con-vorbire” = vorbire împreună).

3
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

O altă deosebire se face între întrevedere și interviu. Întrevederea (“între-vedere”) pune

accentul pe întâlnirea dintre persoane, fapt programat și soldat cu o discuție, și mai puțin pe
conținutul acesteia. Întrevederea poate avea un scop de tatonare și stabilire a unui program,
calendar etc. Uneori termenul de întrevedere se folosește ca sinonim pentru convorbire, deși
nu este nici pe departe același lucru.

Interviul de cercetare
Este o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a informațiilor verbale de la
indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a
fenomenelor socio-umane. Interviul are următoarele caracteristici esențiale:
1. Interviul este un tip de interacțiune socială, implicând: un locutor, un interlocutor și
situația de interviu.
2. Interviul se bazează pe comunicarea verbală și presupune întrebări și răspunsuri ca și
chestionarul. Spre deosebire de acesta, unde întrebările și răspunsurile sunt de regulă
scrise, interviul implică întotdeauna obținerea unor informații verbale.
3. Principiul fundamental al interviurilor constă în posibilitatea creată celui intervievat de
a-și exprima gândurile prin răspunsurile date, folosind cuvintele sale.
4. Interviul este un instrument de măsurare psihologică și sociologică în legătură cu care
se pun aceleași probleme ale validității și obiectivității, ca și față de oricare alt
instrument de măsurare.

Când se recomandă utilizarea anchetei prin interviu?

 Când trebuie studiate comportamente dificil de observat pentru că se desfășoară în locuri
private;
 Când se cercetează credințele și atitudinile în profunzime, neexistând documente scrise
despre acestea.
Utilizarea interviului în cercetarea științifică are mai multe scopuri:
 Scop explorator (interviul explorator): Are rol de identificare a variabilelor și relației
dintre variabile;
 Pentru testarea ipotezelor (interviul de testare): Prin interviu se adună informațiile
necesare testării ipotezelor;
 Recoltarea a unor informații suplimentare (interviul complementar): Se culeg date
suplimentare celor obținute prin alte metode sau tehnici.

4
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

Clasificarea interviurilor

Criterii de clasificare a interviurilor

Sunt mai multe criterii după care interviurile pot fi clasificate. Chelcea, Mărginean și
Cauc (1998) consideră ca importante următoarele:
1. Conținutul comunicării (interviul de opinie și cel documentar);
2. Domeniul aplicării (politic, economic, cultural, social);
3. Calitatea informațiilor obținute (se corelează durata intervievării cu profunzimea
informațiilor obținute – cu cât interviul este mai lung, cu atât profunzimea este mai
mare – distingându-se între interviul extensiv și cel intensiv);
4. Repetabilitatea interviului (interviuri unice și repetate, sau panel);
5. Numărul persoanelor participante (individual și de grup);
6. Tipul de subiecți (copii, adolescenți, adulți, vârstnici)
7. Modalitatea de comunicare (față în față și telefonic);
8. După structurarea interviului (structurate, ne-structurate și semi-structurate)
9. După gradul de libertate a operatorului (directive, non-directive și semi-directive)
10. După funcția pe care o au interviurile în cercetare (de explorare, principal, de
completare a datelor).

Diferiți autori combină aceste criterii încercând să individualizeze anumite interviuri.

O clasificare pertinentă în acest sens este dată de Madeleine Grawitz, combinând criteriul
profunzimii cu cel al directivității (polul 1 este unul de maximă libertate și profunzime, în timp
de polul cu 6 este cel de minimă libertate):
 Interviul clinic (psihanaliză, psihoterapie). Caracteristici: non-directivitate (nr. redus de
întrebări, formulare spontană a întrebărilor, volum mare de informații), rol terapeutic,
cercetătorul creează cadrul de manifestare a subiectului, rol explorator.
 Interviul în profunzime (studiile de motivație). Caracteristici: vizează doar un aspect al
persoanei și nu persoana în ansamblul ei, are în vedere profunzimea unui fapt, permite
exprimarea liberă a personalității respondentului.
 Interviul cu răspunsuri libere. Caracteristici: Tema este mai bine conturată, interesul
pentru persoană tinde să scadă în favoarea celui pentru o temă anume (socială, de
exemplu), se păstrează însă un grad ridicat de non-directivitate.
5
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

 Interviul centrat (sau focalizat - focused interview), greșit numit uneori “ghidat”.
Caracteristici: Tema este foarte bine conturată, întreaga discuție este în jurul temei, cu
excepția situației în care tema coincide cu persoana – persoana nu prezintă aproape nici o
importanță, non-directivitatea tinde să se schimbe spre directivitate.
 Interviul cu întrebări deschise. Caracteristici: Deja este un interviu structurat,
directivitatea este destul de mare, libertatea respondentului rămâne numai la nivelul
formulării răspunsului și nu la ansamblul discuției
 Interviul cu întrebări închise. Caracteristici: Se apropie de structura chestionarului, unii
autori consideră acest tip de interviu ca fiind chiar sinonim cu chestionarul.

Tehnici de interviu (directivitate/ structurare)

Alegerea gradului de structurare depinde de nivelul de cunoaștere prealabilă a situației pe care
dorim să o analizăm. La o cunoaștere insuficientă, alegem tehnica interviului slab structurat, și
acesta este cazul interviurilor exploratorii. Când avem informații exacte despre domeniul
studiat și despre modul în care este el perceput și caracterizat, utilizăm interviul cu structură
puternică, care va deveni instrumentul principal din anchetă sau, cel puțin, complementar.
Interviul structurat sau directiv
 Întrebările și ordinea lor sunt dinainte stabilite.
 Posibilitatea de manevră oferită intervievatorului este redusă, chiar nulă.
 Intervievatorul notează reactiile interlocutorului pe foaia de răspuns prevăzută în acest
scop, în majoritatea cazurilor, aceste reacții vor face obiectul unei prelucrări de tip
cantitativ.
 Discuția structurată garantează o fiabilitate mai ridicată, dat fiind gradul său ridicat de
standardizare.
Interviul semistructurat sau semidirectiv
 Este tehnica de intervievare cea mai utilizată în cercetarea din cadrul știintelor
socioumane. Acest tip de tehnică, foarte flexibil, se situează undeva la mijloc între
discuțiile standardizate și cu cele non-directive, în măsura în care nu este nici complet
structurat, utilizând o listă de întrebări precise, nici pe deplin liber.
 Pentru realizarea unor discuții semidirective, intervievatorul dispune de o serie de
întrebări care îi servesc drept ghid și pe care nu le pune într-o ordine strictă, ci în funcție
de fluxul conversațional și al reacțiilor interlocutorului său.

6
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

Interviul semistructurat presupune formularea unui consemn, constituirea unui ghid tematic
formalizat și planificarea unor strategii de ascultare și de intervenție. Strategiile de acțiune
presupun:
1. Planul de interviu: Construcția planului de interviu are în vedere strategiile de
intervenție ale anchetatorului, vizând maximizarea informației obținute cu privire la fiecare
temă.
2. Ghidului de interviu: Cuprinde ansamblul organizat al temelor pe care dorim să le
explorăm.
3. Tipurile de discurs care pot fi consemnate: În acest sens, putem vorbi de două tipuri
de secvențe: secvențe narative (relatarea evenimentelor), stimulate de intervenții, completări
ale operatorului și de solicitarea unor precizări și secvențe informative (opinie, sentiment),
stimulate de relansări mai interpretative.
4. Modurile de relansare: Numim relansare orice intervenție a operatorului de interviu
care îmbracă forma unei parafraze sau a unui comentariu la enunțul precedent al celui
intervievat.
Interviul liber sau non-directiv
 In acest caz, doar tematica sau tematicile ce trebuie investigate servesc intervievatorului
drept ghid a priori.
 Cercetătorul va încerca sa formalizeze și să descrie problematica pe care el înțelege să
o investigheze în cursul discuțiilor sale.
 Cercetătorul va defini tipul optim de acțiune ce trebuie stabilit in cursul interviului.
 Cercetătorul va reflecta asupra genului de informații pe care va trebui să le obțină de la
interlocutorul său, astfel încât să nu piardă timp căutând în timpul interviului și să fie
în măsură să adune o sumă de informații necesare bunei derulări a cercetării sale.

7
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

Semi-structured interviews guide/ semi-structured interview protocol

https://www.youtube.com/watch?v=8z8XV1S7548&ab_channel=IfD_QualitativeResearchSpecialists

U3.2. PREGĂTIREA ȘI DERULAREA INTERVIULUI

Ghidul de interviu

Este un ansamblu organizat de funcții, operatori și indicatori care structurează

activitatea de ascultare și de intervenție a celui care intervievează. Gradul de formalizare a
ghidului depinde de:
 tema studiată
 tipul de anchetă (exploratorie, principală, complementară)
 tipul de interviu preconizat (structurat, nestructurat)
 tipul de analiză a datelor
Ghidurile de interviu cunosc o mare varietate de forme, începând de la unele ce cuprind
doar câteva teme mai generale, până la altele cu o listă lungă de subiecte sau de întrebări
specifice.
Forma ghidului depinde și de cât de familiară îi este cercetătorului problema și
populația de investigat; dacă ele sunt mai puțin cunoscute, se pornește cu un ghid mai sumar,
dar nu superficial. Indiferent dacă interviul se utilizează în studiul pilot, paralel cu ancheta sau
postancheta, ghidul de interviu trebuie pregătit.
Câteva recomandări pentru alcătuirea ghidului de interviu:
1. Temele sau întrebările cuprinse în interviu trebuie să acopere pe cât posibil întreg
spațiul domeniului sau obiectului cercetat;
8
 METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

2. Urmărirea unei structuri pe cât posibil simple, cu o logică internă care să asigure o
derulare optimă a discuției și o memorare facilă;
3. Evitarea întrebărilor lungi sau a celor duble sau triple care pot deruta subiectul;
4. Alegerea unor cuvinte uzuale și lipsite de ambiguitate.

În elaborarea întrebărilor, este recomandat să se țină cont de următoarele reguli:

 Să se evite întrebările care, în formularea lor, sugerează interlocutorului sa răspundă mai
degrabă într-un fel decât în altul.
 Să se adopte o formula corespunzătoare mai degrabă limbajului vorbit, decât a celui scris.
 Să se evite termenii proveniți din argou, din jargon sau cei tehnici, cât și abrevierile, întrucât
există riscul ca întrebarea să nu fie înțeleasă corect sau chiar deloc.
 Să fim preciși în privința conceptelor folosite, a perioadelor la care facem referire si a
faptelor implicate
 Structura întrebărilor sa fie simpla si sa se evite cu orice preț negațiile duble.
 Sa fie evitate formulări ce implica o dubla întrebare
 Să fie pregătită o lista de întrebări incitante, atunci când persoana intervievata ezita sau
răspunde confuz.
Ordinea dispunerii întrebărilor:
 Să înceapă cu întrebări la care sa se poată răspunde ușor.
 Să se plaseze întrebările complexe sau cele sensibile după ce s-a stabilit raportul de
încredere.
 Să se ordoneze întrebările în mod logic, în așa fel încât să aibă sens pentru intervievat.
 Să se grupeze întrebările asupra unei anumite teme.
 În cadrul aceleiași teme, să se meargă de la general la specific.
 Să fie utilizate comentarii de tranziție.

Model întrebări ghid de interviu:

Ghid de interviu

I. Tablou de familie
1. Pentru început, vă rog să îmi povestiți câteva aspecte legate de bunicii dvs. De unde
provin (rural/urban, județ/regiune), ce studii au urmat, ce profesii/ocupații au avut
(în măsura în care cunoașteți aceste informații).
2. Care era modul de viață al bunicilor dvs.? Cum erau văzuți în comunitățile din care
fac/făceau parte? Ce preocupări au/aveau, cum ați descrie relația lor cu părinții dvs.?
(în măsura în care cunoașteți aceste informații).

9
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

3. Cum ați descrie relația pe care ați avut-o cu ei (dacă este cazul)? Au fost implicați în
creșterea și educația dvs.?
4. Povestiți-mi câteva lucruri despre părinții dvs.: ce studii au făcut, ce ocupații au/au
avut, dacă au plecat din localitățile de proveniență etc.
5. Ce puteți să îmi spuneți despre casa părintească și despre modul de viață al părinților?
(în copilărie: care era atmosfera, părinții primeau vizite etc.). Cum ați descrie relația
dintre părinții dvs.?
6. Ce valori au fost promovate în familie, ce modele vi s-au prezentat? Ce sfaturi v-au
dat încă de când erați copil?
7. Cum ați descrie relația pe care o aveți cu părinții? Cum era atunci când erați copil,
cum este acum?
8. Părinții dvs. erau autoritari (în copilărie)? Ați fost vreodată pedepsit de către părinți?
9. Aveți frați/ surori? Povestiți-mi, vă rog, câteva aspecte legate de ei: ce studii au
urmat, ce ocupații au (dacă e cazul), care este relația dvs. cu ei?

II. Traseu educațional

1. Aș dori să discutăm despre traseul școlar pe care l-ați avut (începând cu clasele
primare: la ce școală ați fost – cum a fost aleasă, unde ați continuat studiile gimnaziale,
cum ați ales liceul și specializarea, cum v-ați orientat spre facultate etc.). Ce a contat
atunci când ați ales traseu?
2. Cum s-au implicat părinții în alegerea acestui traseu educațional? Atunci când ați luat
hotărârea de a urma liceul, apoi facultatea – cine v-a îndrumat (membrii familiei/
prieteni/profesori)? Au existat diferențe între planurile dvs. și cele ale părinților (cu
precădere în ceea ce privește alegerea facultății)? Dacă da, ce anume și-ar fi dorit
pentru dvs. și de ce? Ce rol au jucat frații în alegerea școlilor?
3. Cum ați descrie experiențele din școală? Ce fel de rezultate ați avut (ați obținut premii,
ați participat la concursuri/olimpiade)? Ce anume v-a plăcut și ce anume v-a
nemulțumit la traseul urmat? Ce discipline v-au plăcut mai mult? Ați avut un profesor
preferat care v-a îndrumat și influențat traseul ales?
4. Pe lângă cunoștințele și aptitudinile transmise, ce alte valori sau experiențe ați
acumulat prin intermediul școlii?
5. În timpul școlii, ați primit ajutor din partea familiei pentru teme sau alte activități? Vă
era verificată activitatea? Cât de des veneau părinții la școală?
6. Ce a însemnat școala pentru dvs.?
7. Aveți regrete legate de școală? (de deciziile luate, de implicarea dvs.)
8. Ce valoare i se dădea școlii/ studiilor în familia dvs.? Ați crescut într-un mediu în care
s-a pus accentul pe educație?
9. Au existat momente în care v-ați pregătit suplimentar pentru școală (meditații, alte
tipuri de cursuri)? Dacă da, a fost decizia dvs. sau ați fost determinat de familie?
10. V-ați fi dorit să faceți și alte activități extracurriculare în timpul școlii? Dacă da, ce
fel și de ce nu s-a concretizat această dorință?
11. Părinții dvs. v-au oferit tot ceea ce ați avut nevoie pentru orele de la școală (rechizite,
manuale, cărți etc.)?
……

Alegerea subiecților
Se face conform unei modalități de eșantionare. De regulă, cercetările bazate pe interviu
uzează de scheme de eșantionare neprobabilistice, utilizează puțini subiecți. Aceștia sunt aleși
10
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

mai degrabă pe criteriul pertinenței apartenenței lor la universul anchetei și mai puțin datorită
unor caracteristici socio-demografice.
Nu există proceduri standardizate de eșantionare în metodologia calitativă, ci strategii de
eșantionare: succesiunea de decizii care depind integral de reflecția teoretico-epistemologică
și de alegerile fiecărui cercetător (Stănciulescu, 2006):
• prima opțiune trebuie făcută la începutul cercetării, dar eșantionarea continuă pe tot
parcursul culegerii/ producerii datelor, alegerile inițiale pot fi abandonate pe parcurs;
• accesul economic este un alt criteriu al alegerii: alegem cazuri la îndemână, oameni
dornici să colaboreze sau măcar suficient de deschiși/ curioși etc.
Normele etice sunt foarte importante: în alegerea cazurilor, în accesarea cazului (consimțământ
în cunoștință de cauză), în raportul cercetător-populație (prezența discretă a cercetătorului,
respectul culturii specifice) ș.a.
Eșantionarea calitativă este orientată de scopul urmărit: dintre posibilele unități de cercetare,
alegem un număr de cazuri în funcție de cât de bogată și de profundă e informația pe care ne-
o pot furniza cu privire la problema cercetării noastre. Tipuri de eșantionare calitativă
(Stănciulescu, 2006):
• Eșantionarea stratificată focalizată pe scop: identificăm subgrupuri în grupul cercetat,
pentru a le compara și a evidenția pattern-urile și diferențele specifice. Putem utiliza: o
eșantionare pe cote, o eșantionare aleatoare focalizată pe scop; grupuri omogene;
cazurile ilustrative.
• Eșantionarea „bulgăre de zăpadă” (snowball sampling) sau în lanț (chain sampling):
identificăm cazurile care ne pot oferi informațiile cele mai sigure, bogate și profunde
despre problema noastră de cercetare întrebându-i pe membrii grupului: putem porni
de la experți sau de la informatori-cheie; îl putem întreba pe oricare dintre intervievați:
„Cunoașteți pe cineva care a trăit aceeași experiență? .... o experiență opusă? ...care
gândește la fel / altfel decât dumneavoastră?”
• Eșantionarea fundamentată teoretic (legată de eșantionarea teoretică): pornim de la
operaționalizarea unor constructe teoretice (ipoteze, concepte) deja existente în
literatură – ca în cazul cercetării cantitative, iar apoi cautăm cazuri empirice care
corespund respectivei operaționalizări ș.a.
• Eșantionarea teoretică (theoretical sampling): e asemănătoare cu cea fundamentată
teoretic, doar că pornește de la categorii, concepte, ipoteze formulate de cercetători
după un contact anterior cu „terenul”. Trebuie să fie precedată de o fundamentare
teoretică preliminară.
11
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

Realizarea interviului
Pe scurt: câteva dintre etapele realizării interviului

Contactul inițial: Primul pas urmărește două obiective: motivarea interlocutorului de a

participa și încurajarea de a răspunde sincer. De asemenea, participantul este asigurat de
confidențialitatea și se obține consimțământul informat (a se vedea model acord susținere
interviu).

Întrebările descriptive: Primele întrebări sunt cele descriptive, care verifică dacă
participantul este compatibil criteriilor avute în vedere în cadrul cercetării.

Conținutul interviului: Intervievatorul va urmări cu atenție ghidul de interviu și va avea

ca atribuții:
 Reformularea întrebărilor - dacă este cazul;
 Reorientarea participantului dacă a deviat de la subiect;
 Menținerea atenției participantului.

Sfârșitul interviului: După terminarea întrebărilor, intervievatorul mulțumește pentru

participare, îi oferă posibilitatea subiectului de a aduce completări și răspunde la eventualele
întrebări ale participantului.

Codarea informațiilor: Acest ultim pas consta în înregistrarea răspunsurilor date de către
participant. Datele înregistrate (audio/ video) sau notate pe parcursul interviului, sunt trimise
pentru a fi prelucrate. Urmează procesul de transcriere a interviurilor și de analiză a datelor.

Primul contact
Identificarea subiecților se face în conformitate cu schema de eșantionare aleasă.
Întotdeauna se începe prin a se face o prezentare: se prezintă cercetătorul, dar și cercetarea în
ansamblu, scopurile urmărite. Concret, se începe printr-o formulă generală de salut, apoi se
schimbă câteva cuvinte de amabilitate, după care se expune tema și obiectivele cercetării.
Se insistă, în special, asupra caracterului științific al muncii și asupra neimplicării
personale. Această atitudine are rolul de a relaxa subiectul, dar și de a-l informa în legătură cu
ceea ce dorim să aflăm de la el. Se explică, de asemenea, necesitatea înregistrării convorbirii.
Aparatul de înregistrat nu se folosește fără aprobarea subiectului, în cazul în care acesta refuză,
se recurge la luarea de notițe. Fără îndoială, se asigură subiectul de confidențialitatea deplină a
informațiilor furnizate.
Se poate întâmpla, de asemenea, să fim întâmpinați de un refuz. Deoarece un subiect
care nu are intenția de a răspunde de prima dată este deja un subiect dificil sau compromis din
alte privințe, acesta este înlocuit cu un alt subiect similar din eșantion.

12
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

Obținerea consimțământului informat: model acord susținere interviu semnat de un

părinte/ tutore legale în vederea participării copilului la studiu

ACORD SUSȚINERE INTERVIU

-PĂRINTE/ TUTORE LEGAL-

Prezentul document redă o serie de aspecte și informații privind implicarea fiicei/ fiului
dumneavoastră în cadrul cercetării sociologice intitulate „Capitalul educațional din perspectivă
intergenerațională”.
Vă rog să-l citiți cu atenție deoarece - prin semnarea documentului, vă oferiți acordul ca fiul/ fiica
dumneavoastră să fie intervievat(ă).
Cercetarea a fost aprobată de conducerea unității de învățământ prin încheierea unui acord de
colaborare. Semnarea protocolului de către unitatea de învățământ nu vă obligă însă să vă exprimați
și dumneavoastră acordul cu privire la implicarea în acest studiu. Așadar, acest lucru îl puteți face
după citirea cu atenție a informațiilor cuprinse în prezentul document.
Interviul care stă la baza acestui acord nu constituie un test de cunoștințe generale, iar răspunsurile
la întrebări nu pot fi greșite sau corecte, ci exprimă doar opinii/puncte de vedere cu privire la anumite
elemente studiate. Scopul acestui demers este de a obține informații referitoare la o serie de aspecte
pe care tinerii le cunosc, legate de traseul lor educațional și de relația dintre școală și mediul familial.

Informații generale privind cercetătorul:

Nume, prenume Roxana-Mihaela VASILIU
Statut …………….
Domeniul de studiu Sociologie
Conducător științific ………….
Date de contact pentru E-mail: …………
informații suplimentare Telefon:

Informații generale despre proiect: Proiectul „Capitalul educațional din perspectivă

intergenerațională” face parte din teza doctorală cu același nume și a demarat în octombrie
2013.
Acesta cuprinde un amplu studiu sociologic constituit din două tipuri de anchete:
(1) un sondaj de opinie, derulat în perioada decembrie 2014 – martie 2015, în cinci
unități de învățământ liceal din municipiul Iași.
(2) o cercetare calitativă compusă din interviuri care vizează unități familiale
(cupluri: părinte – copil) selectate prin intermediul tinerilor liceeni care studiază în
școlile partenere.

Prezentul acord se încheie pentru derularea în bune condiții a cercetării calitative

menționată anterior.

Scopul cercetării de ordin calitativ (pe bază de interviu): stabilirea impactului pe care îl are
educația transmisă în familie asupra evoluției individului-receptor (copilului) și analiza
efectelor relației dintre familie și școală asupra parcursului educațional al copiilor.
Realizarea de interviuri în mai multe tipuri de unități familiale, pentru a observa și înțelege
modul în care se definește și implementează educația în funcție de particularitățile mediului
familial, precum și pentru a surprinde efectele educației transmise de familie asupra
individului, dintr-o perspectivă intergenerațională (triada bunici – părinți – copii).
Rezultatele obținute pot contribui la trasarea unor strategii de îmbunătățire a
parteneriatelor dintre mediul familial și cel școlar (fie la nivelul unităților de învățământ, fie
13
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

la un nivel macrosocial). Având în vedere faptul că la nivel local nu au fost

identificate/promovate studii sociologice care vizează aceste subiecte pe eșantioane/grupuri
țintă similare, implicarea dumneavoastră și a fiicei/fiului dumneavoastră reprezintă o
contribuție importantă în realizarea acestui demers științific.

Teme generale abordate pe parcursul interviurilor:

- Tablou de familie/ istoric familial (bunici – părinți – frați/surori);
- Aspecte legate de traseul educațional urmat – educația în familie (inclusiv rolul
familiei în alegerea instituțiilor școlare, modul în care familia se implică în pregătirea
școlară și extracurriculară a copiilor; stilurile educative familiale ș.a.), traseul școlar
urmat, relația familie-școală, tranziția de la o treaptă de învățământ la alta, influența
familiei în alegerea unui anumit traseu etc.
- Prieteni – rețea socială – timp liber;
- Perspective privind traseul școlar și profesional viitor : planuri, așteptări, aspirații.
- Perspective generale despre educație și rolul acesteia (elementele care asigură
reușita în viață, accesibilitatea învățământului, valoarea simbolică acordată
diplomelor școlare, valori, modele ș.a.)

Metoda de culegere a datelor: Interviuri sociologice cu durata de aproximativ 1 oră și

jumătate, care pot fi divizate pe 2 sau mai multe întâlniri. Inteviurile vor fi înregistrate audio
și vor fi utilizate doar în scopul cercetării. Înregistrările nu vor fi făcute publice și nici nu vor
fi oferite spre audiție altor persoane, respectându-se confidențialitatea datelor culese.
Singurele persoane care vor avea acces la înregistrări vor fi respondentul, tutorele legal și
cercetătorul. De asemenea, respondentul și tutorele legal se obligă la rândul său să nu facă
publice datele, fără consimțământul obținut în scris din partea cercetătorului.

Analiza datelor se va realiza respectându-se principiul confidențialității datelor. În cadrul

analizei, respondentul va primi un cod, pentru a nu-i fi dezvăluită identitatea. Pentru a fi
susținută în mod obiectiv analiza datelor, în raportul final de cercetare pot fi integrate
paragrafe din interviu, fără însă a fi desprinse din context și fără a fi denaturat/ manipulat
sensul informațiilor oferite de respondent.
Locul și data interviurilor: Prin încheierea protocolului de colaborare cu unitatea de
învățământ, interviurile cu elevii vor fi susținute în interiorul instituției. Data urmează să fie
stabilită de comun acord - între cercetător și persoana intervievată.

Eșantionul de respondenți va fi alcătuit din liceeni (proveniți din clasele IX – XII) care
studiază în unitățile de învățământ partenere și părinții acestora (cuplu părinte – copil). De
asemenea, alături de aceștia vor fi intervievate și cadre didactice care se ocupă de
consiliere educativă (privind relația școală – familie) în școlile partenere.

Participarea fiicei/fiului dumneavoastră la proiect nu presupune riscuri și este voluntară.

Notele și activitatea educațională nu îi vor fi afectate, unitatea de învățământ exprimându-și
acordul pentru derularea cercetării prin semnarea unui protocol de colaborare cu cercetătorul.
Respondentul poate refuza să răspundă la una sau mai multe întrebări, fără a-i fi solicitate
explicații suplimentare privind exprimarea refuzului, iar la solicitarea respondentului sau a
tutorelui, interviul poate fi încheiat, iar datele colectate până în respectivul moment nu vor
mai fi utilizate.

Participarea la studiu nu presupune acordarea unor beneficii speciale cum ar fi bunuri

materiale (bani, alimente, băuturi ș.a.) sau simbolice (diplome, certificate, atestate etc.).

14
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

Neparticiparea sau retragerea – în orice moment – din studiu nu presupune sancțiuni sau
penalități.

Cercetătorul își asumă obligația de a desfășura studiul în acord cu valorile: respectul față de
participant, consimțământul liber și confidențialitatea datelor; și de a furniza informații
suplimentare/ documente justificative cu privire la studiu, în cazul în care vor fi solicitate de
către respondent/ tutorele acestuia. De asemenea, cercetătorul are dreptul de a sista/ amâna
studiul în cazul în care observă că nu sunt îndeplinite condițiile necesare bunei derulări a
cercetării sau din motive ce țin strict de activitatea cercetătorului, cu informarea prealabilă a
celor implicați.
Prezentul acord se încheie între cercetător și tutore legal în două exemplare, câte unul pentru
fiecare parte.
Nume, prenume cercetător: Nume, prenume tutore:

Semnătură: Semnătură:

Data:

Realizarea propriu-zisă a interviului

Pe timpul derulării interviului, operatorii vor avea în vedere trei elemente:
 Punerea întrebărilor (relansările);
 Funcționarea aparatului de înregistrat;
 Propria atitudine, precum și pe cea a subiectului.
Sarcina principală rămâne însă relansările sau intervențiile. Intervențiile operatorului
de interviu se împart în două categorii: intervenții-consemne și intervenții-comentarii.

Intervențiile-consemne
Sunt instrucțiuni care determină tema discursului intervievatului. Rolul lor este să definească
o temă asupra căruia intervievatul să construiască un comentariu. Orice interviu debutează
printr-un astfel de consemn, care trebuie să fie clar, necontradictoriu. Acesta este rostit după
ce se face prezentarea generală a situației, a scopului interviului etc. Consemnul folosit trebuie
să devină oarecum standardizat, adică să fie utilizat în aceeași formă la toți intervievații.
Exemple de consemne introductive:
 „Aș dori să știu ce reprezintă pentru dvs….” (remarcăm că acest consemn solicită
un discurs asertiv din partea subiectului).
 „Aș dori să știu cum credeți că se întâmplă…” (solicită un discurs narativ).
Aici se vede rolul important al consemnului în producerea discursului.
15
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

Intervențiile-comentarii
Sunt remarci, întrebări, observații care pun accentul pe expunerea intervievatului. Rolul
lor să preia un comentariu al intervievatului pentru a stimula discursul. Reprezintă marea
majoritate a intervențiilor operatorului. Evident, comentariul este la adresa obiectului de
discurs și nu la persoana intervievatului (doar dacă acesta este obiect de discurs). Acestea pot
fi declarații, interogări, reiterări.
O clasificare din perspectiva scopului urmărit de intervievator a intervențiilor-
comentarii în viziunea lui Alain Blanchet:
1. Nivelul tematic. Vizează să redefinească un nou câmp de discuție pentru persoana
intervievată (a nu se confunda cu intervenția-consemn).
2. Nivelul expresiv. Incită locutorul să-și urmărească cu atenție propria expunere, în
vederea păstrării coerenței și atingerii unei relative exhaustivități.
 Intervenții incitative: ele constau în favorizarea unei anumite exhaustivități a
discursului subliniind ceea ce ar putea fi incomplet, insuficient abordat (sunt în
general repetiții, cereri de precizări etc.)
 Intervenții deductive: ele umplu anumite lipsuri și favorizează coerența discursului.
3. Nivelul reflexiv. Încearcă să-l determine pe locutor să se poziționeze în raport cu
propriul său discurs, să se interogheze în privința lui, să-l evalueze, să-l susțină, să-l
argumenteze.

Erori datorate subiectului:

Pe parcursul interviului, pot interveni diferite erori generate de subiecții anchetați. În
ceea ce privește interviul, Del Bayle enumeră următoarele erori posibile datorate subiectului:
1. Eroarea reacției de prestigiu: Tendința unor subiecți de a evita răspunsurile
corespunzătoare stării lor și de a emite răspunsuri care ar determina din partea
operatorului o judecată favorabilă. În cea mai mare parte a cazurilor, această reacție
este generată de personalitatea subiectului și mai puțin de cea a anchetatorului.
2. Eroarea de ignoranță: Subiectul emite o serie de judecăți false pentru a masca
ignoranța sa. Fenomenul este mai intens observat la subiecții neasertivi care nu au
curajul de a mărturisi deschis “nu știu”.
3. Eroarea de rol social: Răspunsurile subiectului sunt în conformitate cu rolul ce decurge
din poziția sa socială și nu din opiniile, convingerile sale.

16
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

4. Eroarea de opinie comună: Intervievatul, de frică să nu greșească și să atragă evaluări

negative din partea operatorului, își maschează propria poziție în spatele uneia comune,
împărtășită de un anumit grup sau clasă socială. Astfel, subiectul se simte protejat, la
adăpost de eventualele critici nerostite ale operatorului.

Încheierea interviului
Interviul se consideră ca terminat în următoarele cazuri:
 Atunci când expunerea subiectului devine redundantă și nu mai există nici un plus de
informație;
 Atunci când subiectul a obosit (mai evident in interviurile cu anumite categorii de
populație);
 În situațiile în care tăcerile devin tot mai numeroase, mai prelungite;
 În situația unui interviu cu structurare puternică, când s-a epuizat ghidul de interviu.

Odată încheiată partea de expunere a respondentului, intervievatorul nu pleacă brusc.

O serie de acțiuni sunt necesare:
1. Rezumarea interviului
Operatorul prezintă un scurt rezumat al interviului (câteva fraze). Scopul este de a
verifica dacă subiectul a spus cu adevărat acele lucruri, dacă nu cumva și-a schimbat între timp
punctul de vedere sau dacă nu cumva mai are ceva de adăugat la cele spuse.

2. Solicitarea impresiilor subiectului

Intervievatorul solicită subiectului să-și exprime impresiile sale cu privire la derularea
interviului, sentimentele trăite de el, dificultățile întâlnite, modul în care a trecut peste ele, ceea
ce consideră că a mers rău, observații cu privire la modul de lucru și atitudinea operatorului.
Toate aceste informații sunt trecute separat, pe o foaie care se atașează ulterior interviului.
Informațiile pot fi notate în ordinea spusă de subiect sau pot fi contabilizate într-o lista (grilă)
de astfel de observații elaborată în prealabil și utilizată standardizat pentru toți intervievații.

3. Solicitarea datelor de identificare (socio-demografice)

Se pun întrebările particulare din lista de identificare care însoțește interviul. De regulă,
acestea se refere la detalii legate de datele personale ale subiectului (sex, vârstă, studii, ocupație
ș.a.). Sunt itemi care apar și la sfârșitul oricărui chestionar.

17
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

4. Despărțirea de intervievat
Ultimele acțiuni se referă la mulțumiri, rămas bun etc. De asemenea, i se solicită
participantului să aducă completări la cele discutate, dacă consideră că au fost omise anumite
aspecte sau dorește să mai adauge ceva. Dacă interviul este repetat, se fixează data următoarei
întâlniri.

e. Erori și situații când interviul este compromis: Operatorul poate face o serie de
greșeli, care pot conduce la ratarea interviului:

1. Situația în care respondentul este abordat greșit. Există situații în care primul contact nu
conduce la câștigarea încrederii și – implicit, a colaborării.
2. Situații în care se strecoară erori de formulare. Crearea impresiei că se așteaptă anumite
răspunsuri de la intervievat, întrebări închise repetate, încălcarea principiului neutralității
valorice sau afective, manifestarea unei aprobări sau reprobări a spuselor subiectului.

3. Situația în care intervievatul suspectează operatorul de o anumită atitudine față de temă.

Acest fapt care poate genera atitudini dintre cele mai diverse din partea respondentului:
neîncredere, blocaje, răspunsuri dezirabile sau chiar refuz;

4. Situația în care intervievatului nu îi place o anumită caracteristică din persoana

operatorului. Aceste caracteristici se pot referi la vârstă, sex, statut, aspect fizic ș.a,

5. Situația în care locul intervievării este neadecvat. De exemplu, respondentul nu se simte

în largul său (stare de disconfort) din cauza zgomotului, căldurii excesive etc.

Regulile unui bun interviu

Theodore Caplow (1970) consideră ar trebui să se respecte câteva reguli universal
admise de către intervievatori. Aceste reguli nu sunt absolute și nu au același caracter de
necesitate pentru fiecare tip de interviu, dar ele nu vor conduce niciodată pe debutant în vreo
eroare.
Pregătirea
 Să fiți profund familiarizat cu scopurile cercetării înainte de a începe terenul;

18
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

 Învățați pe de rost, în ordine, întrebările ca și toate instrucțiunile care le însoțesc

chiar dacă lucrați cu un protocol imprimat de interviu.
Preliminariile
 Găsiți un mod simplu și natural de a intra în contact cu subiecții, făcând probe
prealabile cu persoane din același mediu, dar care nu fac parte din eșantion;
 Respectați cu exactitate, fără a face excepție, procedura urmărită pentru
selecționarea subiecților;
 Faceți o analiză completă pentru fiecare refuz, cu maximum de detalii privind
împrejurările în care s-a petrecut acesta.
Punerea întrebărilor
 Adresați fiecare întrebare în mod clar și lent. Dacă ea nu este înțeleasă imediat, mai
bine ar fi să o repetați decât s-o explicați. Ascultați cu atenție răspunsul;
 Păstrați-vă mintea atentă. Nu acceptați răspunsuri ambigue sau puțin plauzibile fără
a le aprofunda. Nu trebuie să se abandoneze o întrebare înainte ca răspunsul să aibă
pentru dvs. o semnificație.
 Nu sugerați niciodată un răspuns așteptat, preferabil, evident sau comod.
 Niciodată nu forțați un răspuns care să intre într-o categorie care nu-i aparține.
Luarea notițelor
 Notați, întotdeauna, răspunsurile identic, așa cum s-au dat ele, la persoana întâi,
rămânând pe cât posibil cât mai aproape de termenii utilizați de subiect;
 Nu amestecați niciodată propriile dvs. impresii cu răspunsurile subiectului;
 Nu inventați niciodată un răspuns care nu a fost dat, chiar dacă sunteți, într-adevăr,
sigur că el ar trebui să fie dat;
 Revedeți-vă notițele imediat după ce v-ați părăsit interlocutorul; adăugați indicațiile
suplimentare necesare atâta timp ce ele sunt încă proaspete în mintea dvs. Dacă
găsiți omisiuni importante sau nonsensuri, dacă notițele sunt ilizibile, nu ezitați să
vă reîntoarceți la persoana interogată;
 Păstrați, totdeauna, un interval suficient între fiecare discuție pentru a nu întârzia
revizuirea notelor dvs.
Raporturile cu subiectul
 Fiți gata să răspundeți oricărei întrebări pe care v-o adresează interlocutorul dvs.,
dar nu vă dați propriile dvs. păreri în privința întrebărilor din interviu;
 Conversând cu interlocutorul dvs. nu evocați niciodată informațiile obținute de la
alte persoane;
19
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

 Limitați, pe cât posibil, reacțiile dvs. emotive la simple expresii de curiozitate sau
de aprobare moderată;
 Nu discutați niciodată cu interlocutorul dvs., nu-i dați sfaturi și nu marcați nici o
dezaprobare cu privire la comportamentul sau atitudinile pe care le manifestă;
 Nu acceptați cu ușurință răspunsurile incomplete sau deliberat imprecise. Trebuie
ca subiectul care nu vrea să coopereze să fie pus în fața alegerii de a opri discuția
sau de a o continua cu seriozitate.

Rolul activ al
Ruperea EMPATIA: Anchetatorul
anchetatorului- trebuie să empatizeze cu
ierarhiilor informatorul pentru a-l face să
analist
povestească

Obiectivul TACTICILE: Pentru a-l

Elementul cheie stimula pe interveviat să
principal este ca
schimbul de într-un interviu îl vorbească și să o facă în
constituie interesul cercetării, putem folosi
replici între
formularea orice mijloc: farmecul, seducția,
anchetator și
întrebărilor.
anchetat să umorul.
devină cât mai Anchetatorul
trebuie să fie atent ANGAJAMENTUL:
profund. Iar
la ce a spus Anchetatorul trebuie să se
pentru a ajunge
anchetatul mai detașeze de rolul său de
la acest nivel
devreme, pentru a-i „conducător al discuției” și să se
este nevoie de
putea pune cea mai angajeze în discuții cu
adoptarea unui
bună întrebare informatorul, bineînțeles, pe tema
stil oral. vizată

Conducerea interviului. Rolul operatorului de interviu

Sursa: F. De Singly, A. Blanchet, A. Gotman, J.C Kauffmann, 1998

20
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

Transcrierea datelor
Fiecare discurs este o producție a unui locutor, este o unitate de bază. Pregătirea materialului de analiză
presupune transcrierea integrală sau parțială a discursului. Transcrierea trebuie să cuprindă atât
elemente lingvistice, cât și paralingvistice (notarea tăcerilor, onomatopeelor, tulburărilor de vorbire,
aspectelor emoționale ca râsul sau tonul ironic).
Uneori, la un volum mare de informații, transcrierea poate să fie selectivă. Se rețin
pasajele care sunt reprezentative și se transcriu cu o etichetă la început (un nume, un titlu
sugestiv, o propoziție din discursul subiectului). Analiza datelor se face prin intermediul
diferitelor forme ale analizei de conținut.

Analiza situației de interviu

Analiza datelor este practic incorectă fără luarea în seamă a contextului, a situației de interviu.
Indicatori:
 Felul în care vorbește despre sine și figurile retorice
 Referințele la trecut, prezent sau viitor
 Discreția, modestia, punerea în valoare a propriei personalități
 Modul în care subliniază anumite pasaje, momente ale expunerii
 Raportarea la ceilalți: apropiați, colegi etc

Analiza se va structura pe câteva direcții mari:

 Centrarea pe evenimentele de viață trăite de către subiect;
 Relațiile sale sociale și contextul social în care a existat acesta;
 Personalitatea intervievatului.
Aceste direcții vor fi structurate în mai multe categorii, urmând analiza clasică. Alături de
analiza tematică, mai pot fi folosite și alte tipuri de analiză a discursului, cum ar fi, de exemplu,
analiza exprimării, realizată prin intermediul a două tehnici specifice: analiza lexicală și cea
stilistică. Acestea au darul de a ne face să cunoaștem ceva mai multe despre personalitatea
subiectului.

Avantaje și dezavantaje ale utilizării interviurilor

21
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

Analizând metodologic interviul, Kenneth Bailey (1982) formulează o serie de

avantaje și dezavantaje ale utilizării acestuia.
Avantaje
 Flexibilitatea, posibilitatea de a obține răspunsuri specifice la fiecare întrebare;
 Observarea comportamentelor nonverbale, sporindu-se, astfel, cantitatea și calitatea
informațiilor;
 Asigurarea controlului asupra succesiunii întrebărilor, fapt ce are consecințe pozitive
asupra acurateței răspunsurilor;
 Colectarea unor răspunsuri spontane;
 Asigurarea unor răspunsuri personale, de profunzime;
 Asigurarea răspunsurilor la toate întrebările, adică furnizarea informațiilor pentru
testarea tuturor ipotezelor cercetării;
 Studierea unor probleme mai complexe prin utilizarea unor ghiduri de interviu
amănunțite, de o mai mare subtilitate.
Dezavantaje
 Costul ridicat al orelor de intervievare, al proiectării, realizării cercetării;
 Timpul îndelungat necesar pentru identificarea persoanelor incluse în eșantion;
 Erorile datorate operatorilor de interviu (efectul de operator);
 Inconveniente legate de faptul că li se cere indivizilor să răspundă indiferent de
dispoziția lor psihică, de starea de oboseală etc.;
 Neasigurarea anonimatului;
 Lipsa de standardizare în formularea întrebărilor;
 Dificultăți în accesul la cei incluși în eșantion.

U3.3. ALTE TIPURI DE INTERVIURI

Interviul de grup
Interviul de grup, chiar în versiunea lui structurată cu întrebări specifice dinainte formulate,
este o metodă calitativă pentru că presupune interacțiunea participanților, schimbul de replici,
de opinii și idei. Interviul - în general, și cel de grup - în special, reprezintă o metodă calitativă
și pentru faptul că aici nu ne interesează în primul rând câte persoane spun un lucru sau altul,
ci ce anume spun oamenii, cum o spun, cum se modifică pe parcurs cele spuse etc. Interviul
clasic de grup, necesită existența a patru condiții: să fie grup natural, să se discute liber (fără

22
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

întrebări prestabilite), să existe o problemă din viața grupului, să se realizeze sub conducerea
unei persoane competente, specializate (Iluț, 1997).

Intervențiile intervievatorului trebuie reduse la minimum și se referă la sublinierea și

reformularea unor opinii, precum și la sinteze progresive, fără a-și expune propriile păreri față
de tema discutată, având abilitatea de a gestiona și stăpâni grupul, să depășească momentele
dificile - cum ar fi cele create de participanții care monopolizează schimbul de replici, să știe
să-i încurajeze pe cei timizi și să fie capabil să aplaneze tensiunile ce se pot ivi.
Câteva avantaje ale interviurilor de grup:
 Pot furniza date oferite de un grup de persoane, mai rapid și cu costuri mai mici decât
dacă indivizii ar fi intervievați separat;
 Permit cercetătorului să interacționeze direct cu cei care răspund. Aceasta dă
posibilitatea unei clarificări a răspunsurilor, a unor întrebări de urmărire, și a unor
răspunsuri test. În plus, se pot observa răspunsuri nonverbale, cum ar fi: gesturi,
zâmbete, rumoare etc., care pot da informații suplimentare (uneori contradictorii) față
de cele verbale.
 Natura răspunsurilor deschise specifice acestei metode oferă oportunitatea obținerii
unei mari și bogate cantități de date exprimate cu cuvintele subiecților. Cercetătorul
poate să obțină niveluri mai profunde de semnificație, să facă conexiuni importante și
să identifice nuanțe subtile în expresie și semnificații.
 Reprezintă o metodă foarte flexibilă și poate fi utilizată pentru a explora o gamă largă
de subiecte cu o varietate de indivizi utilizând o diversitate de situații și scenarii.
Limitele interviurilor de grup:
 Numărul mic de persoane care participă la o astfel de cercetare;
 Interacțiunile dintre participanți și ale acestora cu intervievatorul au două efecte
indezirabile. În primul rând, răspunsurile membrilor nu sunt independente, ceea ce
restrânge posibilitatea de generalizare a rezultatelor. În al doilea rând, rezultatele pot
fi influențate de un membru dominant sau cu opinii puternice. Membrii mai rezervați
ai grupului pot ezita să vorbească.
 Natura imediată și directă a interacțiunii poate face pe cercetător să acorde un credit
mai mare rezultatelor de cât ar fi de fapt de dorit.
 Natura deschisă a răspunsurilor obținute îngreunează rezumarea și interpretarea
rezultatelor.

23
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

 Moderatorul poate influența rezultatele, furnizând conștient sau inconștient indici

despre ce tipuri de reacții sau răspunsuri sunt dezirabile.

IMPORTANT! O variantă a interviului de grup este tehnica numită focus-grup. A se vedea

Krueger, R. A. (2005). Metoda Focus Grup. Polirom.

How do focus groups work? - Hector Lanz:

https://www.youtube.com/watch?v=3TwgVQIZPsw&ab_channel=TED-Ed

Interviul biografic
În general, biografia este o narare a vieții cuiva de către altcineva. Ca expresia cea mai
desăvârșită a metodei biografice, biografia se sprijină pe o documentație eterogenă: mărturii
ale subiectului însuși, interviuri repetate, declarații, articole de presă, jurnale, documente
oficiale etc. Analiza acestor surse permite biografului să propună o ipoteză explicativă a
parcursului vieții unui individ. Metoda implică mai mult decât o simplă reconstituire
cronologică a evenimentelor vieții sale, ea presupune și o interpretare a acestora.
Din punctul de vedere al cercetării sociale, accentul în metoda biografică cade pe
interviu, și anume pe interviul biografic. În linii mari acesta are, de obicei, caracteristicile
interviului nestructurat. Două atitudini extreme din partea cercetătorului trebuie evitate: să

24
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

vorbească prea mult, întrerupând frecvent subiectul, sau să fie inexpresiv (să ia o față de mască
care să intimideze interlocutorul) și să nu manifeste semne ale încurajării exprimării.
Mai mult decât în alte interviuri, este necesară o atenție și o delicatețe sporită, deoarece
subiectul vorbește despre temele vieții sale proprii și implicarea sa emoțională este mai ridicată.
Ghidul de interviu este relativ simplu, redus ca dimensiuni, axat pe câteva teme principale.
Povestirea vieții
Povestirea vieții este, de fapt, o micro-creație artistică a subiectului, căci cercetătorul îi
oferă acestuia posibilitatea tratării libere, în cadrul unei narațiuni, a principalelor evenimente
ale vieții sale sau ale unei anumite perioade, legată de un eveniment social major.
Subiectul este acela care selectează din mulțimea faptelor trăite cele care lui i se par
cele mai semnificative, cele mai reprezentative pentru existența sa singulară. Rezultă că avem
de a face cu o veritabilă reconstrucție a istoriei personale. Spre deosebire de interviul biografic,
unde cercetătorul intervine din când în când, orientând relatarea spre temele urmărite și spre
abordarea cronologică a lor, aici intervenția este minimă, reducându-se, de regulă, la
consemnul inițial.
Termenul povestire a vieții a fost introdus după 1970, până atunci fiind consacrat cel de
istorie a vieții, cu inconvenientul de a nu putea distinge între istoria trăită de o persoană și
povestirea acesteia sau a unui moment al ei. Metoda aceasta se bazează pe o tehnică de culegere
a datelor numită interviu narativ, modalitate prin care subiectul intervievat expune liber, la
cererea cercetătorului, anumite evenimente ale vieții sale.
Interviul narativ se compune din două părți: prima, cea mai importantă, presupune incitarea
subiectului la povestirea principalelor aspecte de viață trăite în legătură cu tema cercetată. A
doua parte, care se poate derula fie în cadrul aceleiași sesiuni de intervievare, fie în interviuri
ulterioare, urmărește dezvoltarea unor părți considerate de cercetător ca fiind importante din
următoarele puncte de vedere:
 Ilustrează mai bine ipotezele cercetării;
 Sunt relevante pentru persoana intervievată;
 Sunt reprezentative pentru domeniul sau tema studiată;
 Nu au fost abordate decât tangențial în interviul principal.
De obicei, această parte a doua se derulează la sfârșitul interviului, dacă mai rămâne
timp. Cercetătorul recurge la o serie de întrebări care fac interlocutorul să revină asupra
punctelor de mai sus. Mai mult decât în alte tipuri de interviuri, ghidul interviului narativ,

25
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

valabil pentru partea a doua, este caracterizat drept “evolutiv”, în sensul că permite dezvoltarea
unor noi direcții sau teme de interviu plecând de la trunchiul principal, adică ghidul prim.
În povestirea vieții, accentul cercetărilor cade mai puțin pe persoană și mai mult pe un
fragment al realității, un “obiect social” întors pe toate fețele pentru a-i putea înțelege
transformările, relațiile în care se manifestă, configurațiile și structurile la care este parte.
Povestirea vieții nu se confundă cu întreaga istorie de viață a individului, ceea ce de obicei
numim autobiografie sau biografie, ci este, mai degrabă, un decupaj, o situație specifică în care,
într-un interviu, un subiect povestește unui cercetător câteva episoade ale vieții sale trăite.
Forma narativă a acestei incursiuni în memoria proprie nu exclude emiterea de judecăți,
explicații, realizarea de conexiuni și raportări la evenimente sau situații uneori similare și
sincrone. Toată această pendulare pe firul narativ ajută la construirea ansamblului de
semnificații care dau nota personală evenimentului trăit.
În timpul analizei, nivelurile mai sus amintite ar trebui să stea permanent în atenția
analistului, care e dator să evite extremele decurgând din această clasificare, adică să evite atât
considerarea datelor obținute ca fiind obiectiv exacte, cât și receptarea acestora ca subiective
și, prin urmare, golite de valoare epistemică.
Munca cercetătorului va consta tocmai într-o cântărire obiectivă a datelor care poate duce
la o reconstrucție a faptelor, așezarea acestora în ordinea diacronică, firească, a evenimentelor,
legarea de context, printr-un efort de selecție și interpretare a faptelor. E munca de reconstrucție
a unui puzzle.

1.4 concluzii /rezumatul conceptelor prezentate în unitatea de învățare

 Interviul reprezintă un dialog a cărui finalitate este adunarea de informații legate de o

temă determinată.
 Intervievatorul pune întrebări pregătite în prealabil, iar interlocutorul reacționează la
ele. În timpul acestui schimb, persoana intervievată produce un discurs în care arată,
după caz, semnificația pe care o dă practicilor sale, percepția pe care o are asupra unui
eveniment sau a unei situații, interpretarea unei reprezentări pe care și-a făcut-o despre
lumea înconjurătoare.
 Interviul este constituit dintr-o secvență de acțiuni reciproce între două persoane (uneori
mai multe) nefiind vorba despre o situate in cursul căreia una dintre cele doua părți i-ar
comunica celeilalte informații „de-a gata", de care ar fi dispus înainte de întâlnire.

26
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

 Utilizăm interviul pentru cazurile în care dorim să recoltăm experiențe, practici,

sentimente, gânduri, intenții, interpretări, așteptări, judecăți evaluative, din perspectiva
particulară a diferitelor categorii de subiecți care trăiesc aceeași situație / experiență și
exprimate în limbajul lor
 În cazul interviului structurat sau directiv, întrebările și ordinea lor sunt dinainte
stabilite, iar posibilitatea de manevră oferită intervievatorului este redusă, chiar nulă.
 Interviul semistructurat sau semidirectiv este tehnica de intervievare cea mai utilizată
în cercetarea din cadrul știintelor socioumane. Acest tip de tehnică, foarte flexibil, se
situează undeva la mijloc între discuțiile standardizate și cu cele non-directive.
 În cazul interviului liber sau non-directiv, doar tematica sau tematicile ce trebuie
investigate servesc intervievatorului drept ghid a priori.
 Ghidul de interviu este un ansamblu organizat de funcții, operatori și indicatori care
structurează activitatea de ascultare și de intervenție a celui care intervievează.
 În metodologia calitativă există strategii de eșantionare: succesiunea de decizii care
depind integral de reflecția teoretico-epistemologică și de alegerile fiecărui cercetător.
 Printre etapele realizării interviurilor:
o Contactul inițial: Primul pas urmărește două obiective: motivarea interlocutorului
de a participa și încurajarea de a răspunde sincer. De asemenea, participantul este
asigurat de confidențialitatea datelor și se obține consimțământul informat (a se
vedea model acord susținere interviu).
o Întrebările descriptive: Primele întrebări sunt cele descriptive, care verifică dacă
participantul este compatibil criteriilor avute în vedere în cadrul cercetării.
o Pe parcursul interviului, intervievatorul va urmări cu atenție ghidul de interviu și va
asigura – atunci când este cazul: reformularea întrebărilor, reorientarea
participantului, menținerea atenției participantului.
o Sfârșitul interviului: După terminarea întrebărilor, intervievatorul mulțumește
pentru participare, îi oferă posibilitatea subiectului de a aduce completări și
răspunde la eventualele întrebări ale participantului.
o Codarea informațiilor: Acest ultim pas consta în înregistrarea răspunsurilor date de
către participant. Datele înregistrate (audio/ video) sau notate pe parcursul
interviului, sunt trimise pentru a fi prelucrate. Urmează procesul de transcriere a
interviurilor și de analiză a datelor.

27
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

3.5 Întrebări și teste de evaluare (aplicații/teme/studii de caz) ce vor valoriza informațiile

cuprinse în această secțiune

Întrebări:
 În ce situații se poate utiliza interviul?
 Care sunt principalele tehnici de interviu? Descrieți pe scurt fiecare tehnică.
 Care este diferența dintre ancheta pe bază de chestionar față-în-față și interviul
individual?
 Care sunt avantajele interviului ca tehnică de investigare?
 Ce număr de întrebări este recomandat în redactarea ghidului de interviu?
 Care sunt particularitățile interviului de grup? Dați un exemplu de situație specifică
domeniului asistenței sociale în care puteți utiliza acest tip de interviu.
 Care este procedeul de selecție a respondenților în cazul interviului? Care sunt
principalele tipuri de strategii de eșantionare?

Aplicație practică: Plecând de la aspectele discutate anterior, realizați o propunere de mini-

proiect de cercetare pe o temă din domeniul asistenței sociale, în acord cu următoarele
cerințe, utilizând template-ul de mai jos:

METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

APLICAȚIE PRACTICĂ
NUME STUDENT…………………………………………………………………..

1. Stabilirea temei. Titlul proiectului de cercetare:

2. Justificarea/ motivația alegerii temei (max. 10 rânduri):

3. Scopul și obiectivele lucrării (min. 3 obiective):

4. Întrebările de cercetare (3 întrebări):

5. Delimitarea universului cercetării:

28
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

6. Instrumentul cercetării: se va realiza un GHID DE INTERVIU cu max. 15

întrebări.

Mult succes!

3.6 Bibliografie obligatorie și selectivă- specifică unității de învățare/parte a

bibliografiei generale a cursului

Bibliografie obligatorie

 de Singly, F., Blanchet, A., Gotman, A., Kaufmann, J.C. (1998). Ancheta şi metodele
ei. Partea a III-a, Capitolele 1-5. Polirom.
 Iluţ, P. (1997). Abordarea calitativă a socioumanului. Iaşi: Polirom. Cap. 2.3: Interviul,
pp. 62 -67 şi pp. 86 -97
 Stănciulescu, E. (2006). Interviul individual -– suport de curs:
https://elisabetastanciulescu.ro/wp-content/uploads/2011/03/Modulul-3_Interviul-
individual.pdf
Bibliografie selectivă:
 Krueger, R. A. (2005). Metoda Focus Grup. Polirom.
 Moscovici, S., Buschini, F. (2007). Metodologia ştiinţelor socioumane, Cap.
Interviul. Polirom.

29