U4.

STUDIUL DE CAZ

U4.1. Elemente introductive

Studiul de caz este una dintre principalele metode de cercetare utilizate de către asistenții
sociali. Acesta reprezintă o analiză în detaliu a unei persoane sau a unui grup, luate ca model
în studiul unui fenomen social complex.

Studiul de caz se poate referi la:

 Un set de date empirice;
 Un obiect/ eveniment/ situație ca unitate de analiză;
 A analiza și înțelege un act în contextul dat;
 A raporta un act, eveniment etc. la contextul său, în vederea identificării modului în
care se manifestă și dezvoltă etc.

Originile studiului de caz se găsesc în teoria psihanalitică a lui S. Freud, în cercetările asupra
dezvoltării inteligenţei făcute de J. Piaget şi studiile asupra trebuinţelor realizate de A. Maslow.
Studiul de caz este ideal pentru a analiza:
 Evenimente destul de rare;
 Situaţii extreme sau unice;
 Situaţii critice sau de impas;
 Cazuri privilegiate;
 Incidente sociale semnificative
Un studiu de caz este o cercetare empirică ce analizează un fenomen contemporan în contextul
vieţii reale, graniţa dintre fenomenul respectiv şi context nefiind precis definită (Yin, 1989):
Caracteristici decurgând din definiţie:
1. Studiul de caz este, prin excelenţă, o metodă calitativă.
2. Nu intervine operaţia de eşantionare şi nici inferenţa statistică;
3. Studiul de caz porneşte de la un cadru teoretic, urmează selecţia cazurilor şi
precizarea unităţii de analiză odată cu protocolul de colectare a datelor, apoi se trece
la studiul fiecărui caz în parte prin interviu, observaţie, test;
4. Validitatea este parţială, ea admite contra-exemplu.
Se cunosc trei genuri de abordare a cazurilor:
1. La nivelul cunoaşterii comune: Studiul de caz funcţionează într-o formă difuză şi
spontană. Oamenii spun deseori: “Ştiu eu un caz…”, “Ştii cazul lui cutare…?” etc.;
2. La nivelul profesional: Funcţionează studiul de caz profesional, pe domenii:
instrumentarea cazurilor juridice, cazurile de asistenţă socială şi medicală;
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

3. La nivelul cunoaşterii ştiinţifice: Când examinarea unui caz ia forma riguroasă de

descriere, explicaţie şi interpretare globală, a comparaţiei explicite cu alte cazuri;

Prejudecăţi legate de utilizarea studiului de caz

Deşi este o metodă distinctă, studiul de caz a fost văzut ca o formă mai puţin dezirabilă
de interviu. Există mai multe motive pentru care această metodă să fie criticată:

1. Lipsa rigorii studiului de caz

Cel care realizează studiul ia în consideraţie dovezi echivoce sau puncte de vedere
subiective care influenţează rezultatele şi concluziile. Ceea ce se omite este că pot apărea erori
şi în cazul procedurilor experimentale sau în construcţia chestionarelor pentru anchete.

2. Nu oferă o bază pentru generalizarea ştiinţifică

Un răspuns la aceasta este faptul că, atât în cazul experimentelor cât şi în cazul studiilor
de caz, generalizările se fac la nivelul teoriei şi nu al populaţiei. Studiul de caz nereprezentând
un eşantion, scopul cercetătorului este de a dezvolta şi generaliza teoria (generalizare analitică)
şi nu de a enumera frecvenţe (generalizare statistică).

3. Durează prea mult şi se obţin documente prea lungi şi dificil de citit

În ceea ce priveşte lungimea unui studiu de caz, aceasta poate fi redusă renunţându-se
la modelul tradiţional. Deseori, se confundă strategia studiului de caz cu o anumită metodă de
culegere a datelor, cum ar fi cea etnografică sau observaţia participativă. Deşi se poate uza de
aceasta din urmă, se poate realiza un studiu de caz valid şi de înaltă calitate fără a părăsi
biblioteca sau telefonul.

Design-ul studiilor de caz unice şi multiple

Design-ul unei cercetări este logica care leagă datele ce urmează să fie culese şi
concluziile care se trag cu ipotezele iniţiale. Chiar şi studiile empirice au un design implicit.

Conform unei matrici 2 x 2, există patru tipuri principale de studii de caz : prima
pereche o constituie distincţia între studiile de caz unice (single) şi cele multiple. Cea de a doua
pereche ia în consideraţie criteriul unităţii sau unităţilor de analiză care sunt acoperite prin acest
studiu, distingând între studiile de caz holiste şi cele încorporate (embedded).

2
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

După modul de structurare a cercetării

Unic Multiplu
După modul Holist Unic holist Multiplu holist
de abordare Încorporat Unic încorporat Multiplu încorporat

Studiile de caz unice

Un studiu de caz unic este identic cu un experiment singular şi utilizarea lui se justifică
în acelaşi fel. Unul dintre motive este că poate reprezenta un caz critic în testarea unei teorii
bine formulate. Pentru a confirma, testa sau extinde teoria se poate apela la un singur studiu de
caz care întruneşte toate condiţiile pentru a realiza acest lucru.

Un alt motiv poate fi acela că studiul în cauză reprezintă un caz unic sau extrem. Se
utilizează mai ales în patologie, de exemplu cazul patologic, atunci când se studiază boli foarte
rare.

O altă situaţie este aceea a unui studiu de caz revelator, când există oportunitatea de a
observa şi studia fenomene anterior inaccesibile investigaţiei ştiinţifice.
Există două subtipuri de studii de caz unice: cele holiste si cele încorporate.

1. Holiste: Cele holiste tratează fenomenul social în ansamblul lui, accentul căzând pe
relaţiile dintre elemente, pe emergenţa părţilor componente, pe aspectul global al
problemei etc.
2. Încorporate: În acelaşi studiu de caz pot fi cuprinse mai multe unităţi de analiză
care se subsumează sau subordonează unităţii principale. Acestea sunt tratate relativ
separat.
Studiile holiste sunt avantajoase când nu există subunităţi logice sau când teoria căreia
i se subordonează studiul este o teorie holistă. Dezavantajul poate fi că se omite măsurarea
detaliilor sau nu se măsoară cu acurateţe datele, studiul rămânând la un nivel relativ abstract.
Uneori, studiul poate aluneca spre alte probleme, astfel încât design-ul iniţial nu mai este
potrivit cu ipoteza.

Studiile incorporate au şi ele dezavantaje. Unul din ele este focalizarea pe subunităţile
de analiză fără a reveni la nivelul unităţilor de analiză mai largi.

3
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

Studiile de caz multiple

Un aspect important este considerarea lor ca experimente multiple şi nu ca răspunsuri multiple
la o anchetă. Fiecare caz trebuie să fie ales astfel încât:
 Să prezică rezultate egale (replicaţie literală);
 Să producă rezultate contrare, dar din motive cunoscute dinainte (replicaţie
teoretică).
Astfel, a proiecta un studiu de caz multiplu care cuprinde 8-10 cazuri, este analog proiectării
a tot atâtea experimente. Dacă rezultatele sunt cele aşteptate, ele oferă un sprijin sigur
ipotezelor de cercetare, iar dacă sunt într-o măsură mai mică sau mai mare contradictorii, atunci
setul de ipoteze trebuie refăcut şi retestat.

U4.2. Pregătirea și derularea studiului de caz

Pregătirea studiului de caz

Această etapă cuprinde mai multe aspecte: abilităţile investigatorului, training-ul şi
pregătirea pentru un studiu de caz specific, dezvoltarea unui protocol de studiu de caz şi
organizarea unui studiu pilot.

a. Abilităţile investigatorului

Într-un studiu de caz, cerinţele în ce priveşte intelectul, eul şi emoţiile celui care
investighează sunt mai mari decât în alte strategii de cercetare, deoarece procedeele de colectate
a datelor nu sunt standardizate şi de aceea nu se prea apelează la “asistenţi”.

Este necesar ca un cercetător cu experienţă şi bine pregătit să conducă studiul din cauza
interacţiunii continui între problemele teoretice şi datele culese, pentru a se putea valorifica şi
situaţiile neaşteptate şi pentru a se evita procedurile eronate datorate lipsei de experienţă.

O listă a abilităţilor de bază ale cercetătorului este următoarea:

 Să pună întrebările “bune” şi să interpreteze răspunsurile care pot la rândul lor antrena alte
întrebări;
 Să fie un bun ascultător şi să nu se lase prins în propriile ideologii şi preconcepţii;
 Să fie capabil să redea cuvintele celui intervievat, componentele afective şi contextul în
care cel intervievat percepe lumea;

4
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

 Adaptabilitate şi flexibilitate, astfel încât situaţiile neprevăzute să fie văzute ca oportunităţi

şi nu ca ameninţări;
 Să fie capabil să schimbe din mers anumite proceduri, fără a pune în pericol scopul
cercetării sau a introduce erori;
 Înţelegerea şi stăpânirea deplină a problemei de studiat, fie că este o problemă teoretică sau
de politică, chiar şi într-o manieră exploratorie.

b. Trainingul şi pregătirea pentru un studiu de caz specific

Seminarii de antrenament

Când sunt antrenaţi mai mulţi investigatori, ei trebuie să fie pregătiţi să fie independenţi.
Pentru aceasta, se organizează seminarii care trebuie să acopere toate fazele investigaţiei pentru
a cunoaşte subiectul, problemele teoretice (concepte, terminologie, întrebări relevante),
metodele şi tehnicile. Fiecare cercetător trebuie să ştie de ce este făcut studiul, ce dovezi se
caută, ce variaţii se aşteaptă şi ce trebuie făcut în acest caz, ce trebuie considerat ca informaţie
suportivă sau contrară pentru o ipoteză dată.

Dezvoltarea şi revizuirea protocolului

Este ideală coparticiparea tuturor celor care urmează să meargă în teren. Una dintre
etapele training-ului este să se alcătuiască schiţa unui protocol la care participă fiecare dintre
participanţi, repartizat pentru o anumită secvenţă a studiului. Pentru aceasta, cercetătorul
trebuie să citească materialele existente pe subiectul respectiv şi să alcătuiască o listă cu
întrebări de protocol. După discutarea lor împreună cu ceilalţi membri, acestea se reunesc şi se
obţine o schiţă de protocol.

Probleme care pot apărea

Training-ul este momentul în care este bine să se discute eventualele probleme care pot
apărea şi care nu au fost încă acoperite de discuţiile anterioare:

 Omisiuni în design-ul de cercetare sau în stabilirea iniţială a subiectului;

 Relevarea eventualelor incompatibilităţi în cadrul echipei de cercetare, diferenţe de
ideologii sau opinii;
 Rediscutarea termenelor limită şi a resurselor disponibile;

5
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

 Discutarea posibilelor colaborări între membri care se dovedesc a lucra bine

împreună, reformarea unor echipe sau cupluri de cercetători.

c. Dezvoltarea unui protocol de studiu de caz

Protocolul este un instrument care permite creşterea încrederii (fidelităţii) studiului de

caz. Acest protocol trebuie să aibă următoarele secţiuni:

 Sintetizarea proiectului de studiu de caz (informaţii generale, obiective, ipoteze, lecturi

relevante);
 Proceduri de teren (scrisori de acreditare, materiale necesare culegerii informaţiilor,
comunicarea cu ceilalţi colegi pentru a cere asistenţă sau ghidaj, un program exact a celor
care urmează să fie investigaţi la un moment dat, modalităţi de abordare a situaţiilor
neprevăzute, accesul la amplasamentul obiectivului studiat, surse generale de informare,
îndrumar pentru reamintirea procedurii);
 Întrebările studiului de caz (întrebările specifice pe care investigatorul trebuie să le aibă
în minte atunci când culege datele, tabele pentru domenii specifice de date, surse specifice
de informare pentru fiecare întrebare);
 Ghid pentru raportul final al studiului (planul, formatul expunerii, specificarea
informaţiei şi a bibliografiei sau a altui tip de documentare).

d. Organizarea unui studiu de caz pilot

Studiul pilot ajută investigatorii să rafineze planurile de culegere a datelor, atât în ce

priveşte conţinutul cât şi procedurile. Un studiu pilot nu este un pretest, ci are o finalitate
formativă, ajutând investigatorul să dezvolte întrebări relevante, clarificări conceptuale.
Prin contrast, un pretest este o “repetiţie cu costume”, în care este testat planul culegerii
de date ca test final înaintea startului.
În organizarea unui studiu pilot trebuie avute în vedere mai multe aspecte:
1. Alegerea unui studiu de caz pilot, în general pe criterii de convenienţă,
accesibilitate, proximitate geografică care să permită o relaţie mai îndelungată şi
mai puţin structurată între subiect şi intervievator;

6
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

2. Natura interviului în studiul pilot poate fi mai restrânsă şi mai puţin focalizată decât
în planul stabilit şi se poate centra atât pe chestiuni de substanţă cât şi pe cele de
metodologie;
3. Rapoartele studiilor de caz pilot sunt de cea mai mare importanţă, de aceea trebuie
scrise clar şi trebuie accentuat ceea ce a fost învăţat din interviuri în privinţa design-
ului cercetării şi a procedurilor, astfel încât acest raport poate conţine subsecţiuni
ale acestor subiecte.
Culegerea datelor

Datele pot fi culese din şase surse, în principal: documente, înregistrări de arhivă,
interviuri, observaţie directă, observaţie participativă, dovezi fizice. La aceste surse se adaugă
câteva principii directoare cum ar fi:

 Utilizarea mai multor surse;

 Formarea unei baze de date diferită de raportul final;
 Un lanţ al datelor, legături explicite între întrebările puse, datele culese şi
concluziile obţinute.
a. Documentarea

Poate lua mai multe forme şi include mai multe categorii de documente cum ar fi:
scrisori, memorandumuri, programe, anunţuri, procese verbale, documente administrative,
studii formale sau evaluări, articole din presa scrisă.

În studiile de caz, este foarte important să se coroboreze informaţiile obţinute prin

documentare cu cele obţinute din alte surse. Documentarea este utilă pentru:

 Verificarea scrierii corecte o numelor de organizaţii menţionate în

interviuri;
 Confruntarea informaţiilor obţinute din alte surse pentru a se clarifica
anumite contradicţii;
 Obţinerea, din aceste documente, a anumitor informaţii pe cale inferenţială.
b. Înregistrările de arhivă

Au şi ele mai multe forme: înregistrarea unor servicii, registrele organizaţiilor, hărţi si
tabele, liste, date din anchete (recensăminte), înregistrări personale (jurnale, agende de telefon).

7
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

Pentru unele studii de caz, aceste înregistrări pot fi importante şi fac obiectul unor
cercetări mai amănunţite sau pot fi de relevanţă pasageră. La fel ca şi în cazul documentării, se
pune problema condiţiilor în care s-a făcut înregistrarea şi a acurateţei acesteia. Multe dintre
aceste înregistrări au fost făcute în scop precis şi pentru o anumită audienţă şi interpretarea lor
trebuie făcută având în vedere aceste condiţii.

c. Interviuri

În studiile de caz, interviurile au un caracter deschis, focalizat sau au forma unei

anchete. În primul caz, sunt intervievate persoane cheie atât asupra unor probleme definite, dar
şi în privinţa opiniilor personale sau chiar pentru a propune probleme noi. În acest caz, trebuie
evitată capcana investigatorului de a se agăţa de o persoană cheie.

În cel de al doilea caz, interviul focalizat rămâne relativ deschis, dar maniera este mai
mult conversaţională şi urmează un set de întrebări din ghidul de protocol. În acest caz, trebuie
evitată eroarea de a sugera răspunsul şi trebuie înregistrate şi persoanele dintr-un grup care nu
răspund.

O anchetă de tip clasic poate fi inclusă într-un studiu de caz şi va avea toate etapele
acesteia incluzând eşantionarea şi analiza datelor.

d. Observaţia directă

Dacă fenomenul nu este pur istoric se poate vizita locul în care se desfăşoară studiul şi
se pot obţine informaţii cu privire la comportamente şi condiţii de mediu ca informaţii auxiliare
în ce priveşte contextul în care se desfăşoară un fenomen. Se pot face chiar fotografii. O tehnică
frecvent utilizată pentru a mări fidelitatea observaţiei este utilizarea mai multor observatori.

e. Observaţia participativă

Este un tip special de observaţie în care investigatorul poate juca mai multe roluri şi
poate participa la evenimentele studiate. A fost frecvent folosită în studii antropologice, dar şi
în situaţii din viaţa cotidiană.

Această metodă prezintă o serie de avantaje în culegerea datelor:

 Posibilitatea de a avea acces la evenimente sau grupuri care altfel ar fi inaccesibile

investigaţiei ştiinţifice;

8
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

 Perceperea realităţii din punctul de vedere al cuiva din interior;

 Posibilitatea cercetătorului de a manipula evenimentele sau situaţiile, chiar daca
aceasta nu va fi la fel de precisă ca în experiment.
Dezavantajele metodei sunt în general legate de posibilele tendinţe subiective:
 Cercetătorului i se reduce abilitatea de a lucra ca o persoană din afară şi poate uneori
să fie părtinitor, lucru contrar practicilor şi intereselor ştiinţifice;
 Observatorul–participant poate să devină un susţinător al grupului sau organizaţiei
în cazul în care un astfel de suport nu există deja;
 Rolul de participant cere prea multă atenţie şi observatorul s-ar putea să nu aibă
prea mult timp să ia notiţe sau să pună întrebări din diferite perspective.

f. Dovezi fizice

O ultimă sursă de informare o constituie dovezile fizice sau culturale: un dispozitiv

tehnologic, o unealtă sau instrument, o operă de artă etc. Acestea sunt mai puţin relevante, dar
pot fi importante in funcţie de studiul de caz.

Principii în culegerea datelor

1. Utilizarea mai multor surse
Utilizarea mai multor surse permite investigatorului să abordeze o gamă mai largă de
probleme atitudinale, biografice, comportamentale şi de observaţie, îmbinând virtuţile mai
multor metode (experiment, anchetă, biografie) şi asigură o mai mare fidelitate (Yin, Bateman
şi Moore, 1983).

Utilizarea mai multor surse ridică şi o serie de probleme, cea mai importantă fiind
abilitatea de a lucra cu mai multe tipuri de date şi tehnici de culegere a datelor: cercetătorul
trebuie să ştie să culeagă şi să analizeze documentele ca un istoric, să extragă datele statistice
din arhive ca un economist şi să organizeze şi să dirijeze ancheta ca un cercetător social.

2. Crearea unei baze de date a studiului de caz

Colecţia de date cuprinde două tipuri diferite de date: datele factuale şi datele raportului
de cercetare. Aceasta bază de date se referă la cea de a doua categorie, care poate cuprinde
răspunsuri comportamentale, scorurile le teste, răspunsurile la diferite întrebări din anchete sau
indicatori economici. Aceste date pot fi schimbate între cercetători şi pot face obiectul unei
analize secundare independente de raportul investigatorului iniţial. Se dă, astfel, posibilitatea

9
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

altor investigatori să revadă întregul material, nu doar rapoartele scrise. Acest fapt poate duce
la creşterea fidelităţii studiului. O astfel de bază de date ar trebui să conţină patru componente:
note, documente, tabele şi povestiri.
 Notele
Sunt cele mai comune componente ale unei baze de date. Aceste note pot rezulta din
interviuri, observaţii sau analiza documentelor şi pot fi scrise de mână, dactilografiate,
înregistrări audio etc. Ele trebuie organizate sub forma unui jurnal sau indexate pentru a fi uşor
de găsit.
 Documentele
Este bine să fie cuprinse într-o bibliografie care facilitează stocarea şi consultarea lor.
Singura problemă este că ocupă mult spaţiu şi trebuie selectate în funcţie de importanta lor în
mai multe fişiere.
 Tabelele
Pot include date de anchetă sau alte date cantitative care pun accent pe frecvenţa şi pe
inventarierea sau numărarea unor fenomene.
 Povestirile
Pot rezulta, de exemplu, din răspunsurile la întrebările deschise. Selecţia lor se face în
funcţie de relevanţa pentru problema studiată. Cercetătorul are o muncă analitică de citare a
informaţiilor relevate şi specifice, chiar dacă au o formă mai puţin prezentabilă.
3. Coordonarea lanţului de dovezi
Se bazează pe o noţiune ca aceea utilizată în criminologie şi constă în a permite cuiva
din afară să urmărească derivaţia unei date de la întrebările iniţiale de cercetare şi până la
concluziile finale. Astfel, se poate urmări procesul de la început la sfârşit şi invers şi nu se pierd
informaţii factuale importante.

Analiza datelor studiului de caz

Analiza datelor constă în examinarea, categorizarea, tabularea sau combinarea datelor,
astfel încât sa fie un răspuns la întrebările iniţiale de cercetare.

Fiecare investigaţie începe cu o strategie generală analitică care stabileşte priorităţile

asupra a ceea ce se va analiza si de ce. Într-o astfel de strategie, există trei tehnici analitice
principale: potrivirea structurilor (pattern-matching), construirea explicaţiilor, analiza seriilor
de timp. Acestea se utilizează în funcţie de tipul de studiu de caz, dacă este simplu sau multiplu.
Există şi o serie de tehnici secundare care se folosesc conjugat cu cele trei principale.

10
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

În literatură, există două abordări principale în analiza studiului de caz. Prima se referă
la transformarea datelor în formă numerică (Pelz, 1981), iar a doua la utilizarea a diferite tehnici
analitice (Miles & Huberman,1984).

Prima abordare este mai des utilizată şi cuprinde următoarele etape:

 Plasarea informaţiei în diferite contexte, cadre;
 Alcătuirea unei matrici de categorii şi plasarea datelor în aceste categorii;
 Expunerea, prezentarea, afişarea informaţiei în tabele sau utilizând diverse dispozitive;
 Calcularea frecvenţelor diferitelor evenimente;
 Calcularea indicilor de gradul doi, ca mediile şi varianţa;
 Aranjarea informaţiei în ordine cronologică utilizând o schemă temporală etc.
Toate aceste rezultate ale prelucrării vor fi, apoi, completate de interpretări calitative.

Recomandare de lectură: Iluț, P. (1997). Abordarea calitativă a

socioumanului, 2.5.Studiul de caz. Polirom, pp. 105-112.

Etapele studiului de caz:

analiza și
culegerea elaborarea
proiectarea
datelor raportului de
cercetare

11
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

METODOLOGIA: cum se asigură

INTRODUCEREA: informații accesul la sursele de informații, care
esențiale despre planul studiului, etape sunt resursele disponibile, activitățile
etc. de culegere, prelucarre și interpretare a
datelor.

Structura studiului
de caz

CONCLUZIILE INTREBĂRILE

What Is A Case Study? https://www.youtube.com/watch?v=Sv7j4uuu-

VY&ab_channel=AcademicEducationalMaterials

4.2 concluzii /rezumatul conceptelor prezentate în unitatea de învățare

 Studiul de caz este una dintre principalele metode de cercetare utilizate de către
asistenții sociali. Acesta reprezintă o analiză în detaliu a unei persoane sau a unui grup,
luate ca model în studiul unui fenomen social complex.
 Exigențe ale cercetării prin studiul de caz: să fie real, să fie semnificativ, să fie
instructiv, să fie incitant, să fie complex.
 Studiul de caz poate să fie explorativ, descriptiv sau explicativ.

12
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

 Studiul de caz individual pune un accent important pe o persoană și se focalizează pe

istoricul acesteia, pe actorii de influență conjuncturali, pe atitudinile acesteia etc. Acesta
urmărește identificarea unor posibile cauze, factori determinanți, procese, experiențe
care pot conduce la o intervenție eficientă.
 Setul de studii de caz presupune mai multe studii de caz individuale, pentru
identificarea unui set de trăsături comune sau a unor atitudini similare, manifestate într-
o situație dată.
 Studiind un caz, asistentul social poate desprinde cunoștințe, abilități de intervenție,
poate îmbogăți stocul de cunoștințe teoretice sau de bune practici.
 În cazul studiului de caz, datele pot fi culese din următoarele surse: documente,
înregistrări de arhivă, interviuri, observaţie directă, observaţie participativă, dovezi
fizice.
 Principiile directoare ale studiului de caz sunt: utilizarea mai multor surse; formarea
unei baze de date diferită de raportul final; un lanţ al datelor, legături explicite între
întrebările puse, datele culese şi concluziile obţinute.
 Utilizarea mai multor surse permite investigatorului să abordeze o gamă mai largă de
probleme atitudinale, biografice, comportamentale şi de observaţie, îmbinând virtuţile
mai multor metode (experiment, anchetă, biografie) şi asigură o mai mare fidelitate.
 Analiza datelor în studiul de caz constă în examinarea, categorizarea, tabularea sau
combinarea datelor, astfel încât sa un răspuns la întrebările iniţiale de cercetare.

4.3 Întrebări și teste de evaluare (aplicații/teme/studii de caz) ce vor valoriza informațiile

cuprinse în această secțiune

Aplicație practică 1: Se dă următoarea situație: conducerea unui liceu cu profil tehnologic

apelează la dvs. – în calitate de specialist, pentru realizarea unei cercetări privind absenteismul
și cazurile de bullying în rândul elevilor. Prezentați schema pe care ați aborda-o în realizarea
unui studiu de caz:
 Care sunt pașii pe care i-ați urma?
 Cine face parte din publicul investigat?
 Cum pot fi identificate cauzele producerii acestor fenomene?
 Ce tipuri de documente/ surse ați analiza?

13
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

Aplicație practică 2: În localitatea X, unde activați ca asistent social, există mai multe cazuri
de violență domestică. Cum abordați această temă prin intermediul studiului de caz? Ce tipuri
de elemente ați urmări pentru investigarea fenomenului? Descrieți, pe scurt, o astfel de
abordare.

Aplicație practică 3: Urmează să realizați un studiu de caz în cadrul unei organizații. Cum
procedați pentru identificarea obiectivelor organizaționale, tipurilor de probleme din
organizație, aspectelor referitoare la acțiuni și decizii cheie? Descrieți, pe scurt, abordarea
pentru care ați opta.

4.4 Bibliografie obligatorie și selectivă- specifică unității de învățare/parte a

bibliografiei generale a cursului

Bibliografie obligatorie:

- Iluț. P. (1997). Abordarea calitativă a socioumanului, 2.5.Studiul de caz. Polirom,

pp. 105-112.

Bibliografie selectivă:

- Yin, R. K. (2009). Case study research design and methods. Cal.: Sage.

Concluzii/recapitulare

 Prin cunoașterea științifică se urmărește determinarea naturii fenomenelor și modurilor

de manifestare a legităților care guvernează domeniul respectiv.
 Metoda reprezintă o modalitate generală, strategică de abordare a realității.
 Tehnicile reprezintă formele concrete pe care le îmbracă metodele. Aceeași metodă
poate să se realizeze prin tehnici diferite.
 Instrumentul constituie mijlocul cu ajutorul căruia se realizează „captarea” informației
științifică, se interpune între cercetător și realitatea studiată.
 Cercetările de tip cantitativ au o orientare generală pozitivist-explicativă, nomotetică,
cercetătorul adoptă o poziție distanțată față de fenomenul studiat (din exterior), iar

14
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

cercetarea de acest tip are rolul de verificare a teoriei. Metodele principale:

experimentul și ancheta prin chestionar standardizat.
 Cercetările de tip calitativ au o orientare generală fenomenologico-comprehensivă,
ideografică, au un rol preparatoriu sau suplimentar pentru analizele de tip cantitativ, au
rolul de a produce teorie, iar poziția cercetătorului este apropiată de fenomenul studiat
(din interior). Metodele principale sunt observația participativă și interviul, iar datele
obținute sunt de slabă fidelitate, dar bogate, complexe în conținut și în adâncime.
 Analiza macro-socială vizează surprinderea în linii mari a fenomenului social, lucrează
cu grupuri mari de populație și are în vedere, de regulă, aspecte structural-cantitative
ale fenomenului studiat.
 Analiza micro-socială are ca obiect de studiu fenomene sociale de mai mică amploare,
iar populațiile supuse analizei sunt de mai mici dimensiuni.
 Ancheta reprezintă una dintre tehnicile principale de investigare a realității sociale,
alături de observație, experiment și analiza documentară.
 Principalele caracteristici ale anchetelor pe bază de chestionar: au un puternic caracter
standardizat; construcția, aplicarea și exploatarea chestionarelor se face în maniere cu
totul specifice, diferite de cele ce se folosesc în cazul ghidului de interviu; ancheta
urmărește să satisfacă cerința de reprezentativitate a eșantionului și se realizează pe
eșantioane mari; prelucrarea datelor unei anchetei se realizează folosind proceduri
statistice standard etc.
 Distincția între anchetă și interviu se bazează pe o serie de trăsături atât de natură
formală (de realizare a cercetării), de natura conținutului problemelor studiate, cât și de
natura populației direct investigate.
 Ancheta directă (orală): presupune ca subiecților să le fie citite, pe rând, întrebările din
chestionar, la care aceştia dau răspunsuri orale, răspunsuri ce sunt înregistrate de
operatorii de teren. Tehnici de realizare: ancheta față-în-față, ancheta prin telefon.
 Ancheta indirectă (în scris): comunicarea este indirectă, în sensul că subiectul citeşte el
însuşi întrebările din chestionar şi răspunde la ele fără a se angaja un proces direct de
comunicare cu persoana care îi înmânează instrumentul de cercetare.
 Chestionarul este una dintre tehnicile cele mai frecvent utilizate în ştiinţele socio-
umane.
 Chestionarul de date factuale este un tip de chestionar care colectează date referitoare
la fapte obiective, susceptibile de a fi observate direct şi verificate şi de alte persoane.

15
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

 Chestionarul de opinie studiază și atitudinile, motivația, interesele, dispozițiile,

înclinațiile, trăirile subiective ale persoanei.
 Întrebări bifurcate au rolul de a realiza o separație în răspunsurile subiecților şi de a-i
orienta spre calupuri diferite de întrebări din chestionar.
 Întrebările de control au rolul de a verifica constanța opiniei exprimate, sinceritatea
subiectului.
 Fundamentul tehnicii pâlniei constă în trecerea de la general la particular în construcția
întrebărilor.
 Fundamentul tehnicii pâlniei răsturnate constă în trecerea de la particular la general în
construcția întrebărilor.
 Pretestarea chestionarului trebuie să răspundă la o serie de întrebări legate în special de
pertinența informațiilor recoltate, dificultățile întâlnite și timpul necesar aplicării.
 Pentru stabilirea numărului de întrebări dintr-un chestionar este necesar să se evalueze
timpul mediu de completare a acestuia.
 În stabilirea succesiunii întrebărilor trebuie să se țină seama de o serie de aspecte care
favorizează comunicarea și stimulează cooperarea subiectului.
 În începutul chestionarului se recomandă folosirea unor întrebări ușoare la care oamenii
să răspundă cu plăcere.
 Tipurile de întrebări în funcție de conținutul lor: întrebări factuale, întrebări de opinie,
întrebări de cunoștințe.
 După forma de înregistrare a răspunsurilor, întâlnim întrebări, întrebări deschise,
întrebări semi-închise.

 Interviul reprezintă un dialog a cărui finalitate este adunarea de informații legate de o

temă determinată.
 Utilizăm interviul pentru cazurile în care dorim să recoltăm experiențe, practici,
sentimente, gânduri, intenții, interpretări, așteptări, judecăți evaluative, din perspectiva
particulară a diferitelor categorii de subiecți care trăiesc aceeași situație / experiență și
exprimate în limbajul lor
 În cazul interviului structurat sau directiv, întrebările și ordinea lor sunt dinainte
stabilite, iar posibilitatea de manevră oferită intervievatorului este redusă, chiar nulă.

16
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

 Interviul semistructurat sau semidirectiv este tehnica de intervievare cea mai utilizată
în cercetarea din cadrul știintelor socioumane. Acest tip de tehnică, foarte flexibil, se
situează undeva la mijloc între discuțiile standardizate și cu cele non-directive.
 În cazul interviului liber sau non-directiv, doar tematica sau tematicile ce trebuie
investigate servesc intervievatorului drept ghid a priori.
 Ghidul de interviu este un ansamblu organizat de funcții, operatori și indicatori care
structurează activitatea de ascultare și de intervenție a celui care intervievează.
o Studiul de caz este una dintre principalele metode de cercetare utilizate de către
asistenții sociali. Acesta reprezintă o analiză în detaliu a unei persoane sau a unui grup,
luate ca model în studiul unui fenomen social complex.
o Exigențe ale cercetării prin studiul de caz: să fie real, să fie semnificativ, să fie
instructiv, să fie incitant, să fie complex.
o Studiul de caz poate să fie explorativ, descriptiv sau explicativ.
o Studiul de caz individual pune un accent important pe o persoană și se focalizează pe
istoricul acesteia, pe actorii de influență conjuncturali, pe atitudinile acesteia etc. Acesta
urmărește identificarea unor posibile cauze, factori determinanți, procese, experiențe
care pot conduce la o intervenție eficientă.
o Studiind un caz, asistentul social poate desprinde cunoștințe, abilități de intervenție,
poate îmbogăți stocul de cunoștințe teoretice sau de bune practici.
o În cazul studiului de caz, datele pot fi culese din următoarele surse: documente,
înregistrări de arhivă, interviuri, observaţie directă, observaţie participativă, dovezi
fizice.
o Principiile directoare ale studiului de caz sunt: utilizarea mai multor surse; formarea
unei baze de date diferită de raportul final; un lanţ al datelor, legături explicite între
întrebările puse, datele culese şi concluziile obţinute.

Bibliografie

 Babbie, E. (2010). Practica cercetării sociale. Polirom.

 Chelcea, S. (2001). Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitate.
Economică.
 Chelcea, S. (2001). Tehnici de cercetare sociologică. Suport de curs.

17
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

 De Singly, F., Blanchet, A., Gotman, A., & Kaufmann, J. C. (1998). Ancheta şi
metodele ei: chestionarul, interviul de producere a datelor, interviul comprehensiv.
Polirom.
 Iluţ, P. (1997). Abordarea calitativă a socioumanului: concepte şi metode. Polirom.
 Krueger, R. A., & Casey, M. A. (2005). Metoda focus grup. Ghid practic pentru
cercetarea aplicată, Polirom.
 Mărginean, I. (2000). Proiectarea cercetarii sociologice. Polirom.
 Mihăilescu, I. (2003). Sociologie generală: concepte fundamentale și studii de caz.
Polirom. pp. 9-35.
 Moscovici, S. & Buschini, F. (2007). Metodologia ştiinţelor socioumane. Polirom.
 Rotariu, T. I., & Iluţ, P. (2001). Ancheta sociologică şi sondajul de opinie: teorie si
practică. Polirom.
 Stănciulescu, E. (2006). Interviul individual -– suport de curs:
https://elisabetastanciulescu.ro/wp-content/uploads/2011/03/Modulul-3_Interviul-
individual.pdf
 Vlăsceanu, L. (2013). Introducere în metodologia cercetării sociologice. Polirom
 Yin, R. K. (2009). Case study research design and methods. Cal.: Sage.

18