Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

An universitar: 2020-2021

Specializarea: Asistență Socială, I.D.

Anul II, Semestrul II

DIAGNOZA ȘI
SOLUȚIONAREA
PROBLEMELOR SOCIALE

Profesor coordonator:

Titular disciplina: conf. Mihalache Nina

Student:

Anul II, sem. II -grupa 1-I.D.

 Realizaţi un referat cu temă la alegere în care să exemplificaţi şi particularizaţi diagnoza unei
probleme sociale utilizând metodele de analiză şi bibliografia recomandată. Acesta va cuprinde:
tema principală, problema socială, metoda de analiză, argumentarea teoretică şi practică,
concluzii şi propuneri.

Probleme sociale şi dezvoltare socială;

O problemă socială reprezintă o anumită situaţie ce este incompatibilă cu valorile unui număr
semnificativ de oameni care consideră că este nevoie să acţioneze pentru schimbarea acestei
situaţii, elementele constitutive fiind:
1) situaţia care există şi care este cunoscută de către oameni, ei discutând despre ea;
2) incompatibilitatea cu valorile acelor oameni,
3) faptul că această situaţie afectează un număr semnificativ de oameni şi că ei consideră că
este nevoie să (se) acţioneze pentru schimbarea acestei situaţii. În dezbaterile de la noi
consacrate temei problemelor sociale, cel mai frecvent par să fie invocate, subliniate sau puse în
valoare lucrările lui Cătălin Zamfir (1977).
Acesta defineşte şi analizează problemele sociale din perspectiva funcţionării sistemelor
sociale unde un aspect esenţial este deţinut de activitatea de înfruntare a diferitelor dificultăţi
care intervin pe parcursul funcţionării lor – cu alte cuvinte, activitatea de soluţionare a
problemelor sociale. Sociologul român pleacă de la considerentul că o problemă particulară
poate fi de natură tehnică, sau economică, sau juridică etc. În calitatea sa de problemă a unui
sistem social, ea va fi totodată o problemă socială, definibilă ca un proces social, o caracteristică,
o situaţie despre care societatea sau un subsistem al ei consideră că trebuie schimbat. Aşa cum au
remarcat şi alţi specialişti, această definiţie include două elemente: 1) o dificultate şi 2)
conştientizarea dificultăţii.
Unele probleme deşi există nu sunt conştientizate, deci nu sunt manifeste ci sunt într-o stare
de latenţă. Trecerea lor din latent în manifest este un proces care trebuie să parcurgă anumite
etape şi să îndeplinească anumite condiţii, una din cele mai importante fiind angajarea sistemului
în a lua decizia de a desfăşura o activitate de soluţionare a respectivei probleme. (Dan, 2007, p.
17).
Clasele de fenomene care pot deveni obiectul unei asemenea problematizări ar fi:
1) o stare socială învechită (care frânează progresul şi dezvoltarea socială);
 2) procese sociale considerate în sine ca fiind negative (dezorganizarea socială şi individuală,
comportamentele considerate deviante);
3) consecinţe negative ale unui proces social pozitiv (orice proces social complex prezintă şi
consecinţe laterale negative);
4) fluctuaţii ale factorilor naturali externi sau sociali (descoperirea sau epuizarea unor resurse
naturale, catastrofe naturale, războaie etc.);
5) decalaje produse de dezvoltare 11 (nearticularea unor elemente şi nesincronizarea lor în
procesele de transformare socială care însoţesc dezvoltarea socială);
6) apariţia de noi necesităţi (ca urmare a schimbării unor condiţii sociale obiective pot apărea
noi necesităţi a căror imposibilitate de satisfacere poate conduce la comportamente deviante);
7) probleme de dezvoltare. (Zamfir, 1977, apud Dan, 2007, pp. 17-18).
Perspective de abordare Rubington şi Weinberg (1989) prezintă câteva dezvoltări teoretice
asupra naturii problemelor sociale, din următoarele 6 perspective: 1. patologia socială focalizată
pe persoane; 2. dezorganizarea socială centrată pe semnificaţia legilor şi a normelor; 3. conflictul
de valori referitor la valori şi interese/ scopuri; 4. comportamentul deviant care subliniază
rolurile; 5. etichetarea socială care examinează reacţiile sociale; 6. perspectiva critică - pune
accent pe roluri ca produse ale valorilor şi intereselor/ scopurilor. Perspectiva patologiei sociale.
Definiţia după care operează perspectiva patologiei sociale este următoarea: Condiţiile sociale
dezirabile şi ordinea socială sunt privite ca fiind sănătoase, în timp ce persoanele care se
deosebesc/ deviază de la aşteptările morale (statuate de un sistem de valori dominant şi deci larg
acceptat) sunt privite ca fiind “bolnave”, deci sunt rele şi nedorite. Astfel, pentru perspectiva
patologiei sociale, o problemă socială este o violare a aşteptărilor morale. (Dan, 2007, p. 21).
Drept principală şi ultimă cauză a problemelor sociale este insuccesul socializării. Societatea are
responsabilitatea de a transmite tuturor indivizilor normele morale larg acceptate, dar uneori
asemenea eforturi sunt ineficiente. Drept urmare, cei care erau consideraţi din această
perspectivă ca fiind devianţi sunt defectivii („cei care nu pot fi educaţi”), dependenţii (cei care au
anumite dificultăţi în primirea şi însuşirea educaţiei) sau cei delincvenţi (care resping educaţia).
Pentru adepţii de mai târziu ai acestei perspective problemele sociale sunt rezultatul valorilor
greşit însuşite.
 Problemele sociale nu sunt numai stãri negative, ci și pozitive. Apariția unor oportunitãți de
dezvoltare poate fi consideratã a fi tot o problemã socialã: identificare modalitãților de a
fructifica o oportunitate de dezvoltare. În formularea unei probleme sociale sunt incluse:
 identificarea unei probleme sociale: fenomen/proces cu efecte negative sau
oportunitãți de dezvoltare;
 diagnoza naturii problemei sociale;
 determinarea magnitudinii ei; •
 identificarea soluțiilor la respectiva problemã și evaluarea lor, pentru a alege o soluție
sau un pachet de soluții; •
 voința colectivã de a acționa în vederea soluționãrii acesteia sau abandonarea voinței
de a întreprinde o acțiune în acest sens.
Fãrã a face o listã completã a tipurilor problemelor sociale, putem identifica mai frecvent
urmãtoarele:
 deficit de dezvoltare în societãþile actuale orientate spre dezvoltare, diferitele societãți,
grupuri sociale, zone/regiuni sunt rãmase în urmã. Sunt societãți subdezvoltate (lumea a
treia) sau în curs de dezvoltare cu un deficit de dezvoltare, dar care au voința și șansa de a
lichida decalajul. România în secolele al XIX-lea și XX oferã un exemplu excelent de
formulare a decalajului de dezvoltare. Populația de romi este un larg segment social cu
deficit masiv de dezvoltare educație, calificare, capacitãți de integrare competitivã într-o
lume modernã, agravatã de discriminãri importante. Existã în toate societãțile zone
tradițional subdezvoltate; •
 grupuri/societãți/zone aflate în crizã/dificultate familiile cu mulți copii, care prezintã un
deficit grav de resurse financiare, zone lovite de crize economice (zone miniere: Valea
Jiului, de exemplu), segmente largi ale populației de romi;
 condiții naturale/sociale care afecteazã advers colectivitãțile/condiția umanã: catastrofele
naturale, dar și riscul unor asemenea catastrofe (problema preîntâmpinãrii catastrofelor
posibile);
 rãzboaie, conflicte sociale majore între grupuri etnice;
 boli cum este SIDA, cancerul sau bolile cardiovasculare;
 comportamente individuale și colective care afecteazã advers celelalte persoane
criminalitatea, violența, discriminarea etc
 Dinamica sistemelor sociale poate fi, în mare mãsurã, explicatã prin comportamentul fațã de
problemele sociale. Societatea poate sã își ignore problemele, intrând progresiv în crizã, sã
adopte soluții cu efecte negative, potențial dezastruoase, sã oscileze între abordarea unei soluții și
ignorarea ei sau sã adopte soluții suficient de eficace. În societãțile tradiționale multe probleme
fie persistã indefinit, fie sunt soluționate printr-un proces spontan de schimbare a condițiilor care
le-au generat.
Printre caracteristicile importante ale societãților moderne se numãrã asumarea problemelor
sociale și, tot mai mult, abordarea strategicã planificatã a acestora. Soluționarea problemelor
este, inevitabil, inclusã în procesul de dezvoltare socialã. Din acest motiv, tematica problemelor
sociale devine o componentã esențialã a paradigmei dezvoltãrii sociale. Ea este baza dezvoltãrii
sociale, dar și punctul de pornire și elementul sãu central. Abordarea tradiționalã este
caracterizatã printr-un proces predominant spontan de reacție la probleme. Abordarea actualã,
orientatã spre dezvoltare socialã, este caracterizatã prin punerea soluționãrii problemelor sociale
ca obiectiv al dezvoltãrii, asociate cu strategii/ planuri/programe de acțiune colectivã.
Mulți sociologi considerã cã un anumit lucru este problemã socialã doar dacã acesta
esteformulat de cãtre colectivitatea respectivã ca o problemã socialã.
Formularea la nivelul conștiinței colective ca problemã socialã implicã douã aspecte
distincte:
a) formularea acelui ceva ca o stare/fenomen/proces negativ/oportunitate, asociat cu
anxietate, îngrijorare, neacceptare;
b) voința, cel puțin potențialã, de a acționa pentru a elimina/fructifica acest ,,ceva”; este
considerat de comunitate a fi o problemã la care trebuie gãsite soluții și fațã de care trebuie sã
acționeze. „
,,Ceva” care nu este formulat de cãtre colectivitatea respectivã ca problemã nu e o problemã
socialã pentru respectiva colectivitate. Dar definirea problemei sociale doar cu condiția asumãrii
ei de cãtre colectivitate ca o problemã este superficialã, eliminând din sfera analizei multe
fenomene sociale care sunt esențiale pentru analiza problemelor sociale. Distincția
potențial/actual lãrgește sfera de interes a sociologului. Pentru o anumitã colectivitate, „ceva
poate fi potențial o problemã, chiar dacã nu este formulatã, la un moment dat, de cãtre respectiva
colectivitate ca o problemã. Poluarea mediului poate sã nu fie încã formulatã ca problemã, dar, la
un moment dat, în anumite condiții, poluarea va deveni, inevitabil, formulatã de cãtre
colectivitatea respectivã ca problemã de soluționat. Ea este potențial o problemã care va deveni
actual o problemã. Un obiectiv al sociologiei este de a detecta problemele potențiale și de a
identifica condițiile în care o problemã potențialã va deveni una actualã. Sau, chiar mai mult, a
face eforturi pentru conștientizarea respectivei probleme și stimularea voinței de a acționa.
Obiectivul „marketingului social este, de exemplu, a face conștientã o problemã potențialã.
Un exemplu: violența împotriva femeii, între anumite limite, nu este, tradițional, în multe
segmente ale colectivitãții o problemã socialã. Ea este aici acceptatã ca normalã, și nu ca fiind
ceva anormal, care trebuie eliminat. Întrebarea este cum s-ar putea acționa ca violența sã devinã
o problemã socialã.
Odatã acceptatã problema socialã poate exista în douã moduri distincte: latentã sau
manifestã.
Latent: ea este consideratã ca fiind o problemã, ceva negativ care ar trebui sã fie eliminat sau
o oportunitate de a fi fructificatã, neexistând o motivație/voințã de acțiune pentru soluționarea ei.
Cu alte cuvinte, colectivitatea are o atitudine pasivã fațã de respectiva problemã. Sunt trei situații
responsabile pentru situarea în latențã a unei probleme:
a) deși acceptatã ca problemã, în raport cu altele mult mai grave, acțiunea pentru soluționarea
ei nu este o prioritate;
b) nu existã soluții la respectiva problemã;
c) existã rezistențe importante la soluționarea ei, pentru cã acțiunea afecteazã interesele/
opțiunile altor segmente ale societãții.
Pasivitatea este asociatã cu o anumitã resemnare: colectivitatea nu are o soluþie care sã-i
motiveze acțiunea sau se aflã în imposibilitatea de a promova soluții care par a fi eficiente.
Corupția poate fi acceptatã negativ, cu resemnarea de a nu gãsi modalitãți de acțiune. În aceastã
situație, ea este negativ estimatã colectiv, dar într-o stare de pasivitate, de îngrijorare. În starea
manifestã, problema devine asociatã cu voința colectivã de a acționa, este pusã ca problemã de
soluționat. Se cautã identificarea naturii problemei, se formuleazã soluții și se acționeazã pentru
rezolvarea respectivei probleme.
Starea de manifest a unei probleme poate evolua spre centralitate. O problemã socialã este
centralã în cazul în care colectivitatea o considerã a fi prioritarã: îi acordã atenție prioritarã,
investește masiv resursele instituționale, colective și financiare. În poziția de centralitate se poate
plasa doar o problemã socialã sau, eventual, câteva probleme. Chiar dacã mai multe probleme
sunt centrale, una tinde sã fie prioritarã.
Nu existã o metodologie coerentã de analizã a problemelor sociale, deși sunt unele
elemente ale acesteia. Este nevoie de o structurare a metodelor deja existente de analizã a
problemelor sociale. Metodologia cercetãrii trebuie sã aibã mai multe paliere.
1. Diagnoza problemei potențiale/actuale-în diagnoza problemei potențiale/actuale intrã mai
multe niveluri de analizã:
a) identificarea problemei delimitarea unui fenomen/proces care, actual sau potențial,
afecteazã, într-un fel sau altul, viața colectivitãții, devenind o problemã pentru aceasta;
b) determinarea magnitudinii problemei pentru aceasta sunt utilizați indicatori care oferã o
imagine a problemei-stare: indicatori ai stãrii de sãnãtate, ai economiei, ai delincvenței, ai
poluãrii, ai nivelul mortalitãții infantile, ai gradului de satisfacție/insatisfacție;
c) factorii determinanți ai dinamicii problemei sociale: este importantã identificarea
factorilor, a condițiilor și a situațiilor care genereazã constituirea și dinamica respectivei
probleme.
Dupã cum se observã, o asemenea analizã are în vedere fenomene și procese detectabile cu
mijloace obiective la un palier obiectiv, independent de palierul conștiinței. Acest palier
cuprinde, de asemenea, evidențierea problemelor-cauzã: factorii, condițiile care genereazã
problemele-stare. Sunt incluse aici teorii explicative ale fenomenelor negative problematice. O
asemenea analizã conferã instrumentul predicției apariției problemelor sociale și a dinamicii lor.
2. Diagnoza conștientizãrii problemelor sociale: dupã cum s-a vãzut, conștientizarea problemelor
reprezintã un palier esențial al dinamicii problemelor sociale. Acestea nu sunt simple
epifenomene, reflectãri mai mult sau mai puțin adecvate, ci o parte crucialã a dinamicii
sistemelor sociale. Analiza problemelor sociale include obligatoriu estimarea colectivã a
problemei-stare: existența perceputã a ei, estimarea datã de colectivitate a dimensiunilor acesteia
și a gravitãții ei, poziția ocupatã în sistemul de prioritãți. O asemenea analizã va trebui sã
identifice poziția problemei-stare: potențialã (nu existã o conștientizarea ei), latentã, manifestã,
centralitatea ei. Stãrile subiective colective asociate trebuie identificate: atitudine pasivã de
resemnare fațã de problemã, motivația/voința de a acționa. Trebuie luatã în considerare aici și
diversitatea conștientizãrii problemelor sociale: unele grupuri/segmente sociale o considerã ca o
problemã, altele o ignorã sau nu o vãd ca pe o problemã socialã.
 Importanța/Centralitatea problemei variazã în conștiința diferitelor grupuri. O atenție specialã
trebuie acordatã formulãrilor „problemelor-cauzã de cãtre actorii sociali și funcțiilor acestor
formulãri. Pentru analiza prezenței în conștiința colectivã a problemelor sociale sunt utilizate
metode ca sondajele de opinie, scalele de atitudine, focus-grupurile, dar și analizele de conținut
(presã, discurs politic).
3. Analiza activitãții colectivitãții de a face fațã problemelor sociale: în primul rând trebuie
fãcutã o listã cu activitãți/soluții practicate de colectivitate; în al doilea rând, este necesarã
evaluarea eficacitãții/eficienței soluțiilor practicate.
4. Identificarea unor noi soluții la problemele sociale: analiza problemelor sociale nu trebuie sã
se mãrgineascã doar la identificarea și explicarea lor și a acțiunilor practicate de colectivitate.
Este importantã și adoptarea unei orientãri constructive. Sociologia trebuie sã contribuie
la producerea unor noi soluții, la selectarea lor, pe baza preevaluãrii acestora, la implementarea și
corectarea lor. Contribuția la creșterea capacitãții colectivitãților de înțelegere a problemelor
sociale și de evaluare a soluțiilor adoptate influențeazã mult și creșterea capacitãții de dezvoltare
socialã.

Bibliografie:
 -Zamfir,C.,Stoica,Laura,(2006),”O nouă provocare:Dezvoltarea socială”,Editura
Polirom,Iaşi;
 Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (coord),1993, Dicţionar de sociologie, Ed.Babel, Bucureşti
 Zamfir,Elena,Preda,M.,(coord)2002, Diagnoza problemelor sociale comunitare”,
Ed.Expert, Bucureşti;