Curs Diagnoza

Diagnoza si solutionarea problemelor sociale, Curs optional-Lect.dr.
Mihalache Nina
October 1, 2010
UNIVERSITATEA “AL.I.CUZA”IASI
FACULTATEA DE FILOSOFIE
DEPARTAMENTUL SOCIOLOGIE SI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
DISCIPLINA:Diagnoza şi soluţionarea problemelor sociale
An III/sem.I
DIAGNOZA ŞI SOLUŢIONAREA
PROBLEMELOR SOCIALE
Note de curs
Lect.drd.Nina Mihaela MIHALACHE
2010-2011
1
Diagnoza si solutionarea problemelor sociale, Curs optional-Lect.dr.Mihalache Nina
October 1, 2010
Obiective:
- analiza conceptelor fundamentale privind problemele sociale şi procesul de
diagnoză;
- cunoaşterea principalelor tipologii şi a dinamicii problemelor sociale;
- cunoasterea principalelor caracteristici şi etape ale procesului de diagnoză;
- aplicarea elementelor teoretice în practică pentru diagnoza şi soluţionarea
problemelor sociale.
Tematica generalǎ:
- Teorii şi delimitări conceptuale;
- Perspective ale naturii problemelor sociale;
- Definiţii.Clasificări şi tipologii;
- Dinamica problemelor sociale;
- Nivelurile de manifestare ale problemelor sociale;
- Teoreme ale dinamicii problemelor sociale;
- Metode de analiză a problemelor sociale;
- Diagnoza,oportunităţi şi riscuri;
- Diagnoza ca funcţie ciclică în abordarea strategică.
- Diagnoza sistemică a problemelor sociale.
Evaluare :
Evaluare seminar:
Realizaţi un referat cu temă la alegere din domeniul diagnozei sociale utilizând
bibliografia recomandată sau propusă de dvs.
Teme propuse:
- Probleme sociale şi dezvoltare socială;
- Schimbare socială vs dezvoltare socială;
- Limite şi controverse ale procesului de diagnoză;
- Utilizatori şi beneficiari ai diagnozei sociale;
2
October 1, 2010
- Neutralitatea diagnozei sociale;

- Manipularea problemelor sociale şi capcana oportunismului;
- Elaborarea stategiilor pentru soluţionarea problemelor sociale.
NOTĂ:
• Trimiterile bibliografice sunt obligatorii;
• Referatul va avea max 5 pg;
• Se predă la a doua întâlnire;
Evaluare examen
Proiect:
Realizaţi diagnoza unei probleme sociale plecând de la una din perspectivele
învăţate şi utilizând teoremele dinamicii problemelor sociale.
Propuneţi soluţii.
NOTĂ:
• Trimiterile bibliografice sunt obligatorii
• Tema va avea max 5 pg.
• Predarea proiectului se face în ziua stabilită pentru examen.
Evaluare finalǎ:
Formula notei finale va fi:
examen – 5 puncte, activitatea de seminar 4 puncte (realizarea şi
prezentarea unui referat) , 1 punct din oficiu .
SUCCES!
3
October 1, 2010
TEORII ŞI DELIMITĂRI CONCEPTUALE
Trecerea rapidă a societăţilor prin schimbări complexe, induce modificări la

nivelul tuturor dimensiunilor: politice, sociale, economice şi culturale.Acest fapt
atrage după sine apariţia altor probleme sociale sau modificarea celor existente.
Cuvântul diagnoză provine din cuvântul grecesc diagignosko (eu
deosebesc, discern) la rândul său cu originea în gignosco (eu ştiu)
(www.ilo.org.ciaris.ro/ Stadiul diagnozei :6.09.2007)
În medicină diagnoza se referă la asocierea simptomelor unui pacient cu
analizele medicale pentru definirea clară a unei boli.
Diagnoza poate fi definită ca:
a)proces de identificare şi analiză, efectuat de către actorii implicaţi, a
cauzelor determinante dar şi a oportunităţilor sau impedimentelor realizării
planurilor de acţiune;
b)raţionament a unui anumit context sau a unor circumstanţe.
Diagnoza vizează nu numai rezultatul unui process ci şi procesul în sine.
Scopul diagnozei NU este unul singular, de analiză-concluzie.Accentul
cade atât pe identificarea cât şi pe înţelegerea realităţii problemelor sociale.Altfel
spus, diagnoza se regăseşte ca etapă în proiectele de acţiune/intervenţie.
Problema socială (Teodorescu,1998:446) reprezintă “situaţia apărută în
dinamica unui sistem social, situaţie ce afectează funcţionarea acestuia”.
În 1961,K.R.Merton definea problema socială ca “o discrepanţă
semnificativă între normele sociale şi realitatea socială”(Merton
apud.Teodorescu,1998:446).
Merton şi Nisbet în 1971(apud.Dan,2007:18) susţin ideea că o problemă
socială prezintă anumite caracteristici :
4
October 1, 2010
1. apariţia unei probleme sociale este legată de manifestarea unei

neconcordanţe între ceea ce ar trebui sa fie oamenii şi ceea ce sunt ei în
realitate(o neconcordanţă între normele sociale şi situaţia socială
existentă).
2. o problemă socială poate fi consecinţa neanticipată, nedorită şi indirectă a
modelelor instituţionalizate ale comportamentului social.
3. la nivel structural, sistemele sociale pot avea probleme distincte în funcţie
de caracteristicile şi valorile lor;
4. soluţiile problemelor sociale sunt diferite în funcţie de particularităţile
fiecărui sistem social în parte.
5. modificările şi intervenţiile la nivelul elementelor(subsistemelor) unui
system, atrag după sine apariţia altor probleme deoarece sunt în strânsă
interdependenţă influenţându-se astfel reciproc.
Earl Rubington şi Martin S.Wenbeirg1989(apud.Dan,2007:19-30),

consideră problema socială ca fiind o situaţie incompatibilă cu valorile unui
număr semnificativ de oameni şi care consideră că e nevoie să schimbe această
situaţie.
Din perspectiva acestor autori, o problemă socială vizează următoarele
aspecte:
- o anumită situaţie care există şi este recunoscută de oameni;
- incompatibilitatea cu valorile personale/grupului social;
- amploarea acestei situaţii în ceea ce priveşte numărul de personae
afectate;
- reacţia/ dorinţa de schimbare a celor afectaţi.
Perspective istorice şi sociale ale problemelor sociale
Aceiaşi autori grupează câteva perspective ale naturii problemelor sociale,

astfel (Dan,2007:19-30)
• Patologia socială
5
October 1, 2010
• Dezorganizare socială
• Conflictul de valori
• Comportamentul deviant
• Etichetarea socială
• Perspectiva critică
Problema socială văzută ca patologie socială
Perspectiva patologiei sociale s-a dezvoltat în perioada 1890-1910, după

care a fost reluată după 1960.Această perspectivă îşi are originea în teoria
organicistă a lui H.Spencer.
Astfel, patologia socială este definită ca insucces al socializării indivizilor,
clasificaţi în:
- defective (cei care nu pot fi educaţi)
- dependenţi (cei cu probleme în primirea educaţiei)
- delincvenţi (cei care refuză educaţia).
O altă abordare a acestei perspective se referă la insuşirea greşită sau

defectuoasă a valorilor socială.astfel, există două puncte de vedere:
- persoanele care determină apariţia problemelor sociale sunt considerate
“bolnave”sau
- sunt considerate “criminale”.
Ambele variante susţin idea de “imoralitate” a persoanelor ce determină
apariţia problemelor sociale.
Ca soluţii pentru problemele sociale, adepţii patologiei sociale au propus de-a
lungul istoriei mai multe variante.
Avem astfel:
6
October 1, 2010
• Eugenia socială ce vizează eliminarea indivizilor “defectiv genetic”;

• Educarea şi creşterea nivelului moralităţii claselor de jos şi de mijloc;
• Schimbarea nivelului de valori instituţionale ce se reflectă în
comportamentul individului.
Ca o concluzie la această perspectivă ar fi, ca soluţia la problemele

sociale să fie educaţia morală .
Perspectiva dezorganizării sociale, centrată pe semnificaţia normelor şi

a legilor.
Dezorganizarea socială apare ca urmare a amplorii prolemelor sociale, de

la nivelul indivizilor la nivelul societăţii, ca urmare a migraţiei şi a
industrializării.Un număr din ce în ce mai mare a populaţiei devine săracă şi ca
urmare apare delicvenţa , criminalitatea, alcoolismul, şomajul etc.
Dezorganizarea socială se referă la imposibilitatea /eşecul manifestării
rolurilor sociale datorită :
• Lipsei normelor;
• A conflictului cultural;
• Nefuncţionalitatea/prăbuşirea normelor.
Starea de dezorganizare se manifestă atât la nivelul sistemului dar şi la

nivel individual.Cu alte cuvinte, dezorganizarea socială determină
dezorganizarea individuală.Dezorganizarea socială are la bază schimbarea
socială.Apare ca o “tranziţie”în tendinţa de modificare a sistemului.
Există trei variante ale acestei dezorganizări:
• Schimbările din sistem sunt adaptabile şi aduc sistemul din nou la o
stare de echilibru;
7
October 1, 2010
• Sistemul poate funcţiona, dar la alţi parametri, fără a se adapta în

totalitate la schimbare;
• Schimbarea este distructivă şi produce prăbuşirea în totalitate a
sistemului.
Ca soluţii, teoreticienii au fost de acord ca sistemul să rămână funcţional

prin aducerea lui la o stare de echilibru.
Perspectiva conflictului de valori- referitor la valori şi scopuri/interese.
Această perspectivă are la bază idea că problemele sociale sunt

determinate de conflictul la nivelul valorilor/intereselor individuale/sociale.
Perspectiva conflictului de valori se originează în teoria conflictului social,
teorie apărută la inceputul sec XX, care pleacă de la teoriile lui Marx şi
G.Simmel.Aceştia văd şi analizează întreaga istorie a omenirii ca “luptă între
clase” şi ca interacţiune socială.
Richard R.Myers şi R.C.Fuller sunt iniţiatorii analizei problemelor sociale
din perspective conflictului de valori.Astfel, problemele sociale apar ca urmare a
conflictelor de valori şi de interese dintre grupuri ce se găsesc în opoziţie.În acest
caz, problemele sociale sunt compuse dintr-o condiţie obiectivă – ce se referă la
contactul şi competiţia dintre aceste grupuri şi o definire subiectivă ce se referă la
evaluarea contactului, a competiţiei şi la distribuirea bunurilor şi drepturilor.
Ca soluţie pentru rezolvarea problemelor sociale din perspectiva
conflictului de valori sunt:
• Consensul (rezolvarea problemelor prin împărtăşirea de comun
accord a unor valori);
• Negocierea(prin schimbul de valori)
8
October 1, 2010
• Puterea brută(grupul ce deţine mai multă putere are câştig de

cauză).
Perspectiva comportamentului deviant, cu accent asupra rolurilor.

A fost studiată de prin 1950, plecând de la teoria anomiei a lui R. Merton
şi a interacţiunii sociale a lui Sutherland.
Din prisma acestei perspective, comportamentele sau situaţiile care se
depărtează de la normele sociale acceptate sunt considerate deviante .
Acest tip de comportament deviant se originează în eşecul socializării
primare dar şi a internalizării acestuia.
La aceasta contribuie şi lipsa oportunităţilor pozitive de resocializare.
Ca soluţii ale comportamentului deviant se recomandă creşterea gradului
de re/socializare în grupul primar , accesul la oportunităţi şi mai ales la educaţie ,
dar şi reducerea contactului cu modelele de rol deviante.
Perspectiva etichetării sociale analizează reacţiile sociale.
Apărută între anii 1950-1970, teoria etichetării sociale defineşte problema

socială ca reacţii sociale la o pretinsă încălcare a regulilor sau aşteptărilor
sociale.
Condiţiile în care o persoană /situaţie poate fi etichetată ca fiind
problematică se referă la relaţiile de putere şi influenţă din partea celor care
exercită controlul social, dar şi la potenţialul “câştig” de a fi etichetat,ceea ce
numim autoetichetare.
Soluţiile pentru această perspectivă se referă la revizuirea definirii unei
personae/situaţii (prin creşterea şanselor de reabilitare, prin toleranţă şi
înţelegere) dar şi prin diminuarea potenţialelor câştiguri realizate prin
autoetichetare.
Perspectiva critică, apare prin anii 1970 şi se referă la relaţiile antagonice

dintre cei care conduc instituţiile şi cei care desfăşoară activităţi în beneficiul
9
October 1, 2010
acestora.Vizează aspectele economice instituţionale şi apariţia problemelor

sociale.
Această perspectivă îşi are originea în teoriile lui Marx şi a fost dezvoltată
ca o critică la adresa culturii şi societăţii capitaliste.Din această perspectivă, o
problemă socială apare din exploatarea celor ce deţin puterea şi clasa
muncitoare.
Această perspectivă a fost dezvoltată de mai mulţi teoreticieni.Soluţia
pentru rezolvarea problemelor sociale sunt reforma sau revoluţia pentru
producerea unei societăţi egalitare, fără clase sociale.Cu toate acestea, pe lângă
punctele forte se regăsesc şi o serie de slăbiciuni ale acestei teorii.
Definiţii ale problemelor sociale
Aşa cum s-a argumentat mai sus, definirea unei probleme sociale depinde
de abordarea condiţiilor de manifestare , metodologice şi teoretice ale
cercetătorilor.
După R.Merton(1971), care definea o problemă socială ca fiind o
discrepanţă între normele sociale şi realitatea socială , apar şi alte definiţii.
C.Zamfir(1977)defineşte problema socială ca ‘un proces social, o
caracteristică, o situaţie despre care societatea sau un subsistem al ei consideră
că trebuie schimbat”.
Tot C.Zamfir (2006:17), defineşte problema socială ca “un factor,un
proces, o stare socială sau naturală care afectează negativ funcţionarea
societăţii şi condiţia umană”.
În aceste definiţii autorul include două elemente:
10
October 1, 2010
a) obiectul -acel obiect, situaţie, proces care este problematic, reprezintă

cu alte cuvinte o sursă de dificultăţi şi asupra căruia urmează a se acţiona pentru
a fi schimbat într-un sens convenabil.Poate fi vorba de un aspect negativ sau
pozitiv.
b) conştientizarea dificultăţii – respectivul aspect este eliminat sau este
pus ca problemă, acceptat de către” membrii sistemului social respectiv ca
trebuind schimbat”.
În ceea ce priveşte problemele sociale pozitive, se referă la apariţia unor
oportunităţi de dezvoltare şi la identificarea modalităţilor de a fructifica
oportunităţile de dezvoltare.
Pentru a formula o problemă socială , trebuie să avem în vedere :
• Identificarea reală a unei probleme sociale, fie pozitivă fie negativă;
• Realizarea diagnozei problemei sociale;
• Amploarea sau magnitudinea problemelor sociale;
• Identificarea posibilelor soluţii şi evaluarea lor în vederea alegerii
celor mai optime variante;
• Prezenţa/absenţa voinţei colective de a acţiona.
J.E.Farley susţine teoria conform căreia o problemă socială este o situaţie

caracterizată de 3 elemente(Dan,2007:14)
• Este privită ca fiind indezirabilă sau ca o sursă de dificultăţi;
• Este determinată de acţiunea/inacţiunea oamenilor sau a societăţii;
• Afectează sau se presupune că va afecta un mare număr de
persoane.
După C.Zamfir(2006:16)”societăţile se confruntă continuu cu probleme

sociale specifice:delicvenţă, tensiuni şi conflicte sociale, catastrofe naturale ,
criză economică”.
Autorul propune o listă a tipurilor de probleme sociale, dar lasă lista
deschisă.Acestea ar putea fi:
11
October 1, 2010
• Deficitul de dezvoltare, la nivel economic, educativ, cultural;

• Grupuri/ societăţi/ zone aflate în criză/ dificultate (sărăcie, familii
numeroase, resurse financiare reduse, zone defavorizate etc.);
• Condiţii naturale/ sociale care afectează advers colectivităţile/
condiţia umană (catastrofe naturale, conflicte sociale, războaie,
conflicte interetnice, boli cornice etc.
• Comportamente deviante, violente, discriminante;
• Funcţionarea defectuoasă a unor instituţii datorită corupţiei şi a
slabei organizări;
• Deficit de capacităţi individuale şi colective de acţiune la nivel
educaţional şi nerespectarea normelor;
• Deficit al implicaţiilor instituţiilor responsabile în acţiune;
• Deficit comportamental al societăţii în raport cu respectarea
valorilor importante:demnitate umană, libertate, egalitate etc.
• Apariţia oportunităţilor de dezvoltare prin integrarea României în
UE.
Dinamica problemelor sociale
După C.Zamfir (2006:18), pentru problemele sociale există două abordări:

• Una tradiţională care se referă la reacţia spontană la probleme .În acest
context, se referă la problemele care persistă sau la soluţionarea lor prin
schimbarea /eliminarea cauzelor generatoare.
• Una modernă orientată spre dezvoltare socială, având ca obiectiv
principal abordarea strategică planificată a rezolvării problemelor sociale.
Nivelurile manifestării problemelor sociale.
12
October 1, 2010
Există patru niveluri pe care le pot ocupa la un moment dat problemele

sociale:potenţială, latentă, manifestă şi centrală.(C.Zamfir, 2006:18-19).
Problema socială potenţială, prezintă toate caracteristicile unei probleme
sociale dar nu este asumată la nivelul conştiinţei colective şi nici nu este
formulată ca o problemă socială.
Probleme socială latentă , este luată în considerare de colectivitate ca o
problemă dar este asociată cu o atitudine pasivă:resemnare, frustare, anxietate.
Problema socială manifestă este asumată de colectivitate ca problemă şi
este asociată cu voinţa de a acţiona.
Problema socială centrală este considerată o prioritate în mobilizarea
atenţiei dar şi pentru canalizarea resurselor disponibile.
Analizând mai amănunţit nivelurile prin care poate trece o problemă
socială, putem stabili poziţia la care se situează la un moment dat acea
problemă.Astfel, dacă la nivelul unei colectivităţi este percepută o problemă
potenţială, o problemă care ar putea să devină una actuală, care să stimuleze
voinţa de acţiune a colectivităţii este definită şi asumată/acceptată astfel
problema socială.De aici această problemă poate ocupa fie o poziţie latentă fie
una de manifest.
Pentru nivelul latent, înseamnă că nu este stimulată voinţa de acţiune şi
colectivitatea afişează o atitudine pasivă.
Autorul descrie trei situaţii pentru care o problemă rămâne în stare de

latenţă:
• Acţiunea pentru acea problemă nu este una prioritară;
• Nu sunt identificate soluţii posibile;
• Rezistenţa pentru soluţionarea problemei, întrucât ar fi afectate alte
segmente importante ale colectivităţii.
13
October 1, 2010
Starea de pasivitate este asociată cu o anumită resemnare prin lipsa unei

soluţii care să motiveze acţiunea colectivă.
Pentru starea de manifest, problema stimulează acţiunea/voinţa
colectivă ,se caută soluţii şi se procedează la rezolvarea problemei.
Centralitatea unei probleme manifeste este dată de prioritatea pe care o
ocupă faţă de celelalte probleme existente în acelaşi timp.Cu toate că mai multe
probleme pot ocupa un stadiu de centralitate numai una poate fi prioritară.
C.Zamfir descrie şase teoreme ale dinamicii problemelor sociale.(2006:19-
25)
Prima teoremă se referă la centralitatea problemelor sociale:
TEOREMA 1.”De regulă, în poziţia de centralitate este plasată la un

moment dat o singură problemă şi mai rar câteva în acelaşi timp.”(2006:19)
O problemă socială poate avea o anumită dinamică în funcţie de stadiile

pe care le ocupă.Astfel, poate avea o ascendenţă de la potenţialitate/latenţă spre
centralitate dar şi o descendenţă spre stadiile latente.Nici una din variante nu
poate clasifica dacă o problemă socială este negativă sau pozitivă, ci se pot
interpreta factorii care determină această dinamică a problemelor sociale.
Factori ce determină ascendenţa problemelor sociale.
a)schimbarea importanţei unor valori ceea ce determină agravarea

problemei şi implicit creşterea stării de îngrijorare din partea comunităţii;
b)apariţia resurselor şi a oportunităţilor pentru soluţionarea problemei
sociale;
c)creşterea tensiunilor asociate prin explozii ale efectelor de regulă
negative ale problemei sociale;Această asociere determină creşterea voinţei de
acţiona ceea ce favorizează ascensiunea problemei potenţiale la stadiul de
manifest şi chiar de centralitate.
14
October 1, 2010
d)stimularea creşterii presiunilor interne prin mass-media, sindicate, culte

etc.
e)blocajele de sistem , ceea ce favorizează oportunitatea unor opozanţi de
a redefini problema dar şi implicit soluţiile .
TEOREMA 2:”Trecerea unei probleme dintr-un stadiu preliminar în unul

superior se produce datorită accentuării unor efecte adverse, creşterea
presiunilor interne/externe, apariţia unor noi oportunităţi de acţiune pentru
soluţionarea respectivei probleme.”(2006:21)
Factori ce determină descendenţa problemelor sociale:
În ceea ce priveşte evoluţia descendentă a unei probleme sociale este

determinată de faptul că centralitatea problemei nu este de durată, aceasta
involuînd spre stări inferioare de manifest şi latenţă.
Factori care determină involuţia unei probleme sociale , ar fi:
a)problema este soluţionată în totalitate, motiv pentru care problema poate
dispare, sau parţial ceea ce-i scade din prioritate ;
b)soluţionarea problemei întâmpină rezistenţe pentru soluţionare din
partea instituţiilor sistemului;
c)soluţionarea problemelor contravine valorilor unor grupuri mai puternice;
d)rezistenţe provenite pe parcursul soluţionării problemelor sociale;
e)o altă problemă devine iminent prioritară şi ocupă locul central în
defavoarea problemei iniţiale.
TEOREMA 3:”Ascensiunea unei probleme sociale în poziţia de

centralitate impinge pe cea care ocupa această poziţie în poziţii
inferioare”(2006:21)
f)soluţiile pentru rezolvarea problemei sunt nesatisfăcătoare, motiv pentru

care problema scade ca prioritate şi trece spre latenţă.
15
October 1, 2010
TEOREMA 4:”O problemă socială plasată în centralitate/manifestă , după

ce îşi epuizează capacitatea de a fi redusă semnificativ prin efort, este trecută
spre latenţă.”(2006:22)
Astfel, poziţia de centralitate are tendinţa de a nu rămâne niciodată

neocupată.
TEOREMA 5: “Legea –Golul atrage plinul-:scoaterea unei probleme din

poziţie de centralitate tinde să atragă în această poziţie o altă
problemă.”(2006:22)
Faţă de identificarea problemelor sociale apare o altă întrebare:în ce

măsură o colectivitate este capabilă să realizeze o diagnoză corectă a
problemelor sociale.
Pot fi identificate două tipuri de probleme sociale:
• Probleme-stare, (căderea economiei, război , cataclisme, conflicte
la nivelul comunităţii sau care afectează comunitatea, etc.)care sunt
conştientizate de regulă adecvat la nivelul populaţiei;
• Probleme-cauză, care se referă la factorii care determină apariţia
problemelor respective.
De la nivelul problemelor cauză pot apărea distorsiuni în identificarea

adecvată a problemelor sociale .Aceste distorsiuni apar şi sunt alimentate de
menţinerea situaţiei de criză.
Este identificată o funcţie compensatorie pentru că oferă o relaxare a
stresului social prin identificarea unor cauze iluzorii, false, pentru colectivitatea
necunoscătoare.
Pe acest fond, al lipsei de cunoaştere şi înţelegere a problemelor sociale,
populaţia poate fi lesne manipulată.Astfel, formularea distorsionată a problemelor
sociale poate deveni instrumentul manipulării unor actori sociali.
16
October 1, 2010
TEOREMA 6:”Pe un deficit de cunoaştere a cauzelor problemă-stare,

formularea problemelor cauză poate deveni instrument al manipulării de către
actorii sociali, un instrument de luptă politică, dar şi un mecanism de absorbţie a
incertitiudinii , în jurul profundelor frustrări şi temeri colective”.(2006:24)
Metode de analiză a problemelor sociale:

După analiza nivelurilor pe care le pot ocupa problemele sociale, apare
necesitatea stabilirii unei metodologii pentru analiza problemelor sociale .Această
metodologie este necesară pentru stabilirea unui diagnostic corect dar şi a unor
soluţii adecvate.
Nu există o metodologie standard ,unică pentru analiza problemelor
sociale dar se impune o structurare a metodelor deja existente.
C.Zamfir(2006:25-26) propune câteva paliere pentru metodologia
cercetării problemelor sociale:
a)Diagnoza problemei potenţiale/actuale, în care trebuie luate în
considerare mai multe niveluri de analiză:
• Identificarea problemei, prin delimitarea fenomenului/procesului
care afectează la momentul acela viaţa colectivităţii respective.
• Determinarea magnitudinii problemei, pentru care sunt utilizaţi
indicatori necesari pentru imaginea completă a problemei-
stare(indicatori pentru sănătate, economie, delicvenţă, poluare,
mortalitate, satisfacţie/insatisfacţie etc.;
• Factori determinanţi ai dinamicii problemei sociale.
Acest tip de analiză reprezintă instrumentul predicţiei apariţiei problemelor

sociale dar şi a dinamicii lor.
17
October 1, 2010
b)Diagnoza conştientizării problemelor sociale, reprezintă o parte

importantă în dinamica socială, prin faptul că poate poziţiona problema socială la
diferite niveluri, în funcţie de poziţia ocupată în sistemul de priorităţi.Trebuie
identificate şi stările subiective asociate de la nivelul colectivităţii dar şi
diversitatea conştientizării problemelor sociale, deoarece unele grupuri o pot
considera ca o problemă în timp ce altele au alte priorităţi .Putem conchide că,
importanţa sau nivelul de centralitate al problemei sociale variază în funcţie de
conştiinţa diferitelor grupuri.
Pentru analiza prezenţei în conştiinţa colectivă a problemelor sociale se
pot utilize:sondajul de opinie, scalele de atitudine, focus-grupurile,dar se
pretează foarte bine şi analizele de conţinut.
c)Analiza activităţii colectivităţii de a face faţă problemelor sociale, prin

studierea activităţilor/soluţiilor practicate de obicei în acea colectivitate dar şi a
eficienţei soluţiilor practicate.
d)Identificarea unor noi soluţii la problemele sociale , prin adoptarea unor

orientări constructive.Astfel sociologia îşi adduce aportul la producerea unor noi
soluţii dar şi la selectarea lor pentru implementarea şi corectarea lor.Toate
acestea contribuie la creşterea capacităţii colectivităţilor în înţelegerea şi
problemelor sociale dar şi de evaluare a soluţiilor adoptate.
Diagnoza sistemicǎ a problemelor sociale
Criteriile de alegere a unui model de diagnozǎ
Aşa cum demonstreazǎ teoriile din capitolele anterioare, nu existǎ un

model clasic de diagnozǎ socialǎ. Diagnoza se realizeazǎ fie la nivel individual
fie la nivel comunitar/de grup. Pentru fiecare dintre cele douǎ direcţii sunt
construite câteva modele de diagnozǎ, în funcţie de criteriile fiecǎrui tip de
beneficiar , fie ai serviciilor sociale fie ai altor instituţii. Cercetǎrile şi analizele au
18
October 1, 2010
delimitat câteva criterii pentru diagnozǎ în asistenţa socialǎ.În acest sens, Silke
Vlecken (2007:399), reuşeşte sǎ stabileascǎ o serie de criterii pentru asistenţa
socialǎ:
- Asistenţii sociali trebuie sǎ deţinǎ cunoştinţe şi teorii care sǎ permit
înţelegerea problemelor apǎrute;
- Sǎ poatǎ recunoaşte şi sǎ interpreteze aspectele fiziologice, sociale,
economice şi psihice ale indivizilor precum şi sǎ realizeze corelaţii între
acestea;
- Sǎ poatǎ identifica atât situaaţiile problematice apǎrute dar şi resursele
beneficiarilor;
- Sǎ implice şi sǎ conştientizeze toţi beneficiarii atât în procesul de analizǎ cât
şi în cel de intervenţie;
- Sǎ recunoascǎ şi sǎ respecte atât metodologia specificǎ domeniului
asistenţei sociale cât şi legislaţia în vigoare;
- Intervenţia sǎ fie sistemicǎ, axatǎ atât pe individ cât şi pe mediul acestuia;
- Sǎ gestioneze comunicarea între instituţiile implicate în procesul de ajutor;
- Sǎ respecte principiile deontologice ale asistenţei sociale ;
Pe baza acestor criterii s-a stabilit un model de analizǎ a problemelor şi

resurselor ,care presupune:
- Evaluarea sistematicǎ a capacitǎţilor indivizilor;
- Realizarea unei priviri de ansamblu asupra situaţiei iniţiale ;
- Stabilirea prioritǎţilor;
- Descoperirea factorilor activi implicaţi ;
- Stabilirea tipului de relaţii în cazul relaţiilor de schimb şi de putere;
- Cooptarea tuturor celor implicaţi în procesul de ajutor;
- Identificarea tuturor resurselor potenţiale şi a celor disponibile;
- Formularea obiectivelor în concordanţǎ cu principiile etice ale asistenţei
sociale;
- Sǎ fie stimulate relaţiile între toţi profesioniştii de caz implicaţi;
19
October 1, 2010
În ceea ce priveşte diagnoza problemelor sociale pentru situaţii specifice, trebuie

sǎ avem în vedere pentru stabilirea problemei descrierea şi evaluarea
sistematicǎ a situaţiei pe de o parte şi analiza resurselor existente sau potenţiale
pe de altǎ parte.Pentru realizarea unei diagnoze corecte avem nevoie de
construirea unui context real, pentru care vom utilize un set de întrebǎri utile la
clarificarea situaţiei.Acestea întrebǎri sunt specific unor direcţii:
- Spre ce?(vizeazǎ scopurile acţiunii);
- Cum?(vizeazǎ metodele alese);
- Cu ce?(vizeazǎ mijloacele utilizate);
- Încotro?(vizeazǎ scopul final al intervenţiei).
Toate aceste întrebǎri au rolul de a structura şi contura planul de intervenţie
pentru rezolvarea problemei, împreunǎ cu beneficiarii.
Pentru întrebarea Ce? Se utilizeazǎ un instrument central al diagnozei
problemelor sociale, numit Figura Gândirii Sistemice(FGS). Acest model este
folosit la analiza sistemicǎ şi diferenţiatǎ a indivizilor precum şi la descrierea
contextualǎ a problemei resimţite. Pentru sitemul asistenţei sociale ne referim la
respectarea managementului de caz dar mai ales la participanţii incluşi în
procesul de ajutor(echipa pluridisciplinarǎ).Metoda FGS are douǎ etape:
- Identificarea tuturor factorilor(persoane, instituţii) relevanţi în situaţia datǎ;
- Descrierea resurselor existente considerate utile pentru procesul de ajutor.
Coroborarea celor douǎ etape ajutǎ la identificarea problemelor, explicarea
situaţiei dar şi conturarea planului de intervenţie(vezi fig. în Practici în
Asistenţa Socialǎ, 2007, p.402).
Geiser(2004), detaliazǎ şi argumenteazǎ importanţa utilizǎrii tipurilor de
întrebǎri specifice diagnozei sociale sistemice:
- CE?
Se referǎ la descrierea situaţiei vǎzutǎ de clienţi şi de factorii/persoanele
implicate. Sunt combinate resursele individuale cu analiza diferenţiatǎ a
relaţiilor, iar asistentul social va realiza pe baza rǎspunsurilor obţinute de la
beneficiar o primǎ imagine a situaţiei .
- DE UNDE?
20
October 1, 2010
Acest tip de întrebare va face o introspecţie în antecedentele faptice actuale

respective ale problemei şi resurselor. Se vor obţine de la beneficiar informaţii
complete referitoare la timpul /momentul când a început respectiva situaţie sǎ
fie o problemǎ.În acelaşi timp se poate afla sau dacǎ au fost şi alte situaţii
problematice sau dacǎ exista o anumitǎ frecvenţǎ cu care se repetau
cauzele.
-(DE CE?)CARE AR FI MOTIVUL?
Aceastǎ întrebare este menitǎ a contura ipoteze referitoare la situaţia
beneficiarului, vǎzutǎ prin explicaţiile specialistului. Pe baza rǎspunsurilor la
acest tip de întrebare se va contura o imagine a datelor cu legǎturi între ele,
iar asistentul social va putea formula scopul şi obiectivele de lucru.
-ÎNCOTRO?
Este un tip de întrebare care apare atunci cînd nu este susţinutǎ eligibilitatea
unui caz pentru intervenţie, iar asistenţa socialǎ poate prognoza cum va arǎta
problema mai târziu, dacǎ nu se ia mǎsura prevenţiei.
-CE NU ESTE BINE?
Prin aceste întrebǎri se stabilesc condiţiile concrete de restabilire a situaţiilor
prin identificarea încǎlcǎrii normelor/valorilor sociale sau cultural. În acelaşi
timp sunt evaluate şi formulate competenţele, atitudinile şi resursele eficiente
pentru corectarea situaţiei problematice.
-CUM AR TREBUI SǍ FIE?
Rǎspunsurile la aceastǎ întrebare se referǎ la evaluarea condiţiilor concrete
care vor fi raportate la resursele individuale şi la relaţiile sociale ale celor
implicaţi. Prin aceste raportǎri se poate stabili dacǎ situaţia va fi problematic
sau neproblematicǎ.
-CE ESTE DE AJUTOR?
La aceastǎ întrebare rǎspunsurile ne vor comunica cele mai importante
resurse pentru depǎşirea problemei, resurse care vor fi incluse în planificarea
pentru ajutor.
REZUMAT:
21
October 1, 2010
Rezumatul se referǎ la prezentarea pe scurt a faptelor, la definirea

problemelor dar şi a resurselor existente care vor fi incluse în planurile de
intervenţie. Va fi întocmitǎ o listǎ a prioritǎţilor pe baza urgenţelor şi a
posibilitǎţilor de rezolvare a problemelor.
Diagnoza, oportunităţi şi riscuri
Procesul de diagnosticare este văzut cu mai mult interes de iniţiatorii de

proiecte .Diagnoza apare ca o etapă iniţială în cadrul proiectelor, dar şi ca parte
integrantă a acestora, ce combină analiza cu acţiunea.
În orice proiect de diagnosticare sunt urmărite obiective ce conduc la
diminuarea problemelor sociale.Aceste obiective se referă la identificarea şi
înţelegerea reală aproblemei, la stabilirea contactului cu actorii
implicaţi/interesaţi, dar şi la analiza ideilor şi ipotezelor ce trebuie dezvoltate prin
acţiuni.
Etapa de dignosticare se referă la centralizarea, clasificarea, analizarea
obiectivă a informaţiilor, dar şi la definirea necesităţilor, a resurselor şi a
priorităţilor.
Diagnoza nu se referă doar la înţelegerea realităţii problemelor ci şi la
acţiunea care urmează a fi intreprinsă.(www.ilo.org/ciaris.ro)
Important pentru procesul de diagnosticare sunt următoarele elemente:
• Păstrarea independenţei faţă de instituţiile politice, administrative
sau financiare prin influenţa sau constrângerea pe care acestea o
pot exercita;
• Deţinerea mijloacelor pentru efectuarea diagnozei, ca investiţii
materiale sau resurse umane;
22
October 1, 2010
• Formarea echipelor pluridisciplinare pentru urmărirea întregului

proces
de diagnosticare prin legitimitate , competenţă şi responsabilitate;
• Parteneriatul pentru preîntâmpinarea rezistenţei/opoziţiei unor
instituţii/persoane .
Diagnoza, oportunităţi şi riscuri.
Procesul de diagnosticare nu poate lipsi din obiectivele unui proiect ce are

la bază o acţiune socială.Procesul de diagnoză permite identificarea şi
înţelegerea problemelor sociale, prin stabilirea contactului cu oamenii şi actorii
sociali interesaţi , testând apoi ideile care trebuie dezvoltate prin acţiuni .
Prin diagnosticarea problemei sociale se poate realiza centralizarea ,
clasificarea şi analizarea obiectivă a informaţiilor.Tot din această etapă putem
culege informaţii şi elemente utile în ghidarea proiectului prin definirea
necesităţilor, a posibelelor obstacole dar şi a priorităţilor.
Principalul obiectiv al diagnozei sociale nu este numai unul de analiză sau
concluzie ci constituie o etapă operaţională a unui proiect..
Ca metode de aplicare pentru diagnoza socială, ca şi în cazul problemelor
sociale este sugerată analiza unor factori ce trebuie avuţi în vedere:
• Conştientizarea unei probleme sociale, reprezintă chiar o funcţie
cheie a diagnozei.Unii actori interesaţi ar putea influenţa prin
subestimare sau supraestimare a problemei sociale.Prin diagnoză
se confirmă tuturor părţilor implicate existenţa unei probleme
sociale şi reprezintă baza angajamentului de trecere la acţiune.
• Identificarea cauzelor apariţiei problemelor sociale care nu sunt
totdeauna vizibile şi care presupune înţelegerea problemelor
sociale care au generat apariţia problemei sociale.
23
October 1, 2010
• Examinarea principalelor individualităţi/instituţii afectate şi direct

implicate în problema socială .
Indetificarea indivizilor/instituţiilor afectate reprezintă o componentă
majoră a procesului de diagnoză deoarece acestea nu alcătuiesc un grup
uniform.Cu toate aceste diversităţi se pot stabili caracteristici commune, pentru a
putea deveni un grup ţintă în vederea implementării unor acţiuni.
Pe lângă aceasta, este necesară stabilirea a cât mai multor determinanţi
ai problemei sociale predominante în contexte diverse dar şi dimensiunile
teritoriului pe care se manifestă.
• Identificarea actorilor interesaţi şi rolul acestora.
Prin procesul de diagnoză se pot identifica actorii ce vor avea roluri în
activităţile viitoare, având în vedere potenţialele resurse dar şi selecţia viitorilor
parteneri.Pot fi :administraţii publice, asociaţii, actori active în comunitate, reţele
de solidaritate etc.
Ca urmare , diagnoza este o acţiune/activitate desfăşurată în timp şi
studiază posibilitatea interconectării unor etape pentru obţinerea unor finalităţi
optime.
• Apare întrebarea: cât durează etapa de diagnosticare?
Nu este stabilită o regulă pentru realizarea diagnozei ci doar condiţia
determinării începerii procesului.Astfel, e nevoie de acţiunea unor actori şi de
dorinţa/voinţa lor de a intervene în diminuarea/eradicarea unei probleme sociale
sau în elaborarea unui proiect cu acest scop.
Timpul necesar procesului de diagnoză este dat de:
a) cantitatea de informaţii care trebuie adunate dar şi de dificultatea
/uşurinţa cu care acestea pot fi adunate, de clasificarea datelor şi revederea
tuturor informaţiilor;
b) numărul de participanţi la obţinerea datelor/informaţiilor;
c) scopul şi obiectivele proiectului.
24
October 1, 2010
Dacă etapa de diagnosticare este prea scurtă există riscul ca informaţiile

să fie superficiale şi actorii să nu poată fi implicaţi corespunzător.
Dacă timpul acordat diagnosticării este prea amplu , poate apărea
descurajarea participanţilor dar şi posibilitatea obstrucţionării unui proiect.
Nu se urmăreşte în procesul de diagnoză perfecţiunea care ar duce la
prelungirea duratei de analiză şi ar fi inutilă în condiţiile în care în orice moment
pot apărea.
• Definirea etapelor şi activităţilor ce urmează a fi desfăşurate.
Unele activităţi sunt interconectate –nu se pot realize până nu sunt

finalizate cele anterioare-unele sunt simultane(ex.realizarea interviului şi analiza
statistică), iar altele sunt succesive(ex.elaborarea ghidului de interviu şi
realizarea interviului).
Toate aceste activităţi trebuie să se regăsească în planificarea diagnozei.
Concluziile etapelor şi activităţilor procesului de diagnoză trebuie
comparate cu situaţia şi situaţia iniţială procesului.
Se poate analiza în ce măsură diagnoza a clasificat problema şi cum
anume, în ce direcţie se poate interveni.
• Cine participă la procesul de diagnoză
S-a stabilit existenţa a trei tipuri de actori interesaţi de procesul diagnozei:

a) organisme şi instituţii care încurajează şi sprijină diagnoza
b) persoanele /echipa care implementează;
c) oamenii şi instituţiile care participă la etapele/activităţile concrete ale
proiectului.
Selecţia persoanelor se face în funcţie de legitimitatea echipei.Constituirea

echipei pentru diagnoza socială va ţine cont de :
- cunoştinţele fiecărui membru al echipei;
25
October 1, 2010
- gradul de implicare personală;

- competenţa în luarea deciziilor;
- sprijinul financiar;
- parteneriat.
Echipele de diagnoză sunt de obicei pluridisciplinare iar activităţile

interdisciplinare.
Pentru demonstrarea caracterului pluridisciplinar şi a funcţionalităţii
interdisciplinarităţii, trebuie luată în considerare o activitate iniţială care să
stabilească:
-coordonarea specialiştilor şi a activităţilor pentru evitarea unor
suprapuneri;
-stabilirea unor strategii collective de comunicare şi de lucru precum şi
elemente commune pentru evaluarea rezultatelor.
• Metode de lucru
Selectarea metodelor de diagnosticare depend de echipa care realizează

diagnoza.Echipa poate fi:
a) internă;
b) externă;
c) mixtă.
Metodele de lucru trebuie să fie suficient de flexibile , să poată fi adaptate

competenţelor participanţilor.Important este ca participanţii la proiect să aibă
roluri bine definite şi să ştie ce se aşteaptă de la ei.Pe parcursul realizării
diagnozei se pot alătura şi alţi participanţi în funcţie de necesităţile momentelor
respective.
• Grupul ţintă şi obiectivele diagnosticării
26
October 1, 2010
Obiectivele şi grupul ţintă depend de context şi de tipul de proiect dar şi de

situaţiile beneficiarilor.În stabilirea obiectivelor dar şi a grupului ţintă se ţine
seama de:
- contextual local, naţional şi internaţional dar şi de dimensiunea
acestuia psiho-socio-economică dar şi culturală precum şi de politicile
sociale/globale care pot influenţa un teritoriu.;
- problema socială;
- persoanele implicate/afectate;
- alte personae ce ar putea avea legătură cu problema socială;
- servicii, acţiuni, poziţii: - puncte tari - cauze ale succesului şi puncte
slabe - cauze ale eşecului;
- posibile resurse disponibile/obstacole;
- caracterul organic(alte experienţe similare);
- punctele centrale şi direcţiile strategice de acţiune.
Oportunităţi şi riscuri
Teoriile demonstrează că un proces de diagnoză poate identifica unele

oportunităţi strategice de dezvoltare pentru rezolvarea unor probleme sociale dar
pot apărea şi unele situaţii de risc.
Ca oportunităţi în procesul de diagnosticare se pot enumera:

- Diagnoza ca o carte de vizită;
- Un proces de planificare sporit dar şi un proces strategic pentru
luarea deciziilor;
- Facilitarea schimburilor de informaţii între cei implicaţi pentru
înţelegerea reciprocă;
- O perspectivă globală asupra condiţiilor şi resurselor pentru o
utilizare optimă a acestora;
- O conştientizare crescută a problemelor sociale;
- O evaluare comună, negociată a situaţiei;
27
October 1, 2010
- Utilizarea unui sistem de date , instrumente de lucru şi

informative care să contribuie cât mai bine la implementarea
acţiunii, la monitorizare şi evaluare.
- O participare mai mare a persoanelor implicate.
Ca riscuri:
- analiza superficială ce poate duce la concluzii superficiale,
pripite;
- o perioadă prea extinsă pentru implementare;
- haos şi confuzie la nivelul organizării strategiilor de lucru şi a
stabilirii rolurilor actorilor implicaţi;
- neglijarea factorilor individuali şi obiectivi;
- căutarea unui consens artificial fără a oferi oportunitatea
punctelor de vedere diferite;
- limitarea la nivel local fără a ţinecont de influenţele exterioare
globale sau perspective este pe cât de largă pe atât de
superficială şi ambiguă încât să poată fi aplicată fiecărui
teritoriu;
- riscul de a ţine cont de o singură perspectivă.
28
October 1, 2010
BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ:
-Buzducea, Doru, (2009), Sisteme moderne de asistenţǎ socialǎ, Ed. Polirom,
Iaşi;
-Krogsrud Miley,Karla, O”Melia,M., DuBois,Brenda(2006),”Practica asistenţei
sociale”,Editura Polirom,Iaşi;
-Mărginean, I.,2000,”Economia politicilor sociale”, Ars Docendi, Bucureşti;
-Mills, C.Wright,1975,”Imaginaţia sociologică”,Ed.Politică,Bucureşti;
-Muntean,Ana,Sagebiel,Juliane ,2007, „Practici în asistenţa socială”, Editura
Polirom,Iaşi;
-Pop,Luana-Miruna,(coord),2002,”Dicţionar de politici sociale”, Editura Expert,
Bucureşti;
-Preda, Marian, 2002,”Politica socială românească între sărăcie şi globalizare”
Ed.Polirom, Iaşi;
-Zamfir, C.(coord),1999, Politici sociale în România în 1990-1998,Ed.expert,
Bucureşti;
-Zamfir, C.,1977,”Strategii ale dezvoltării sociale”, Ed.Politică, Bucureşti(vol.X din
colecţia “Teorie şi metodă în ştiinţele sociale);
-Zamfir,C.,Stoica,Laura,(2006),”O nouă provocare:Dezvoltarea socială”,Editura
Polirom,Iaşi;
-Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (coord),1993, Dicţionar de sociologie, Ed.babel,
Bucureşti
-Zamfir ,Elena,(coord.)2002,Strategii antisărăcie şi dezvoltare comunitară,
Ed.expert, Bucureşti;
29
October 1, 2010
-Zamfir,Elena,Preda,M.,(coord)2002,Diagnoza problemelor sociale comunitare”,

Ed.Expert, Bucureşti;
-www.ilo.org./ciaris.ro
30

Curs Diagnoza

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Diagnoza

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Diagnoza si solutionarea problemelor sociale, Curs optional-Lect.dr.

Lect.drd.Nina Mihaela MIHALACHE

- Neutralitatea diagnozei sociale;

TEORII ŞI DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Trecerea rapidă a societăţilor prin schimbări complexe, induce modificări la

1. apariţia unei probleme sociale este legată de manifestarea unei

Earl Rubington şi Martin S.Wenbeirg1989(apud.Dan,2007:19-30),

Perspective istorice şi sociale ale problemelor sociale

Aceiaşi autori grupează câteva perspective ale naturii problemelor sociale,

Problema socială văzută ca patologie socială

Perspectiva patologiei sociale s-a dezvoltat în perioada 1890-1910, după

O altă abordare a acestei perspective se referă la insuşirea greşită sau

• Eugenia socială ce vizează eliminarea indivizilor “defectiv genetic”;

Ca o concluzie la această perspectivă ar fi, ca soluţia la problemele

Perspectiva dezorganizării sociale, centrată pe semnificaţia normelor şi

Dezorganizarea socială apare ca urmare a amplorii prolemelor sociale, de

Starea de dezorganizare se manifestă atât la nivelul sistemului dar şi la

• Sistemul poate funcţiona, dar la alţi parametri, fără a se adapta în

Ca soluţii, teoreticienii au fost de acord ca sistemul să rămână funcţional

Perspectiva conflictului de valori- referitor la valori şi scopuri/interese.

Această perspectivă are la bază idea că problemele sociale sunt

• Puterea brută(grupul ce deţine mai multă putere are câştig de

Perspectiva comportamentului deviant, cu accent asupra rolurilor.

Perspectiva etichetării sociale analizează reacţiile sociale.

Apărută între anii 1950-1970, teoria etichetării sociale defineşte problema

Perspectiva critică, apare prin anii 1970 şi se referă la relaţiile antagonice

acestora.Vizează aspectele economice instituţionale şi apariţia problemelor

Definiţii ale problemelor sociale

a) obiectul -acel obiect, situaţie, proces care este problematic, reprezintă

J.E.Farley susţine teoria conform căreia o problemă socială este o situaţie

După C.Zamfir(2006:16)”societăţile se confruntă continuu cu probleme

• Deficitul de dezvoltare, la nivel economic, educativ, cultural;

Dinamica problemelor sociale

După C.Zamfir (2006:18), pentru problemele sociale există două abordări:

Nivelurile manifestării problemelor sociale.

Există patru niveluri pe care le pot ocupa la un moment dat problemele

Autorul descrie trei situaţii pentru care o problemă rămâne în stare de

Starea de pasivitate este asociată cu o anumită resemnare prin lipsa unei

TEOREMA 1.”De regulă, în poziţia de centralitate este plasată la un

O problemă socială poate avea o anumită dinamică în funcţie de stadiile

Factori ce determină ascendenţa problemelor sociale.

a)schimbarea importanţei unor valori ceea ce determină agravarea

d)stimularea creşterii presiunilor interne prin mass-media, sindicate, culte

TEOREMA 2:”Trecerea unei probleme dintr-un stadiu preliminar în unul

Factori ce determină descendenţa problemelor sociale:

În ceea ce priveşte evoluţia descendentă a unei probleme sociale este

TEOREMA 3:”Ascensiunea unei probleme sociale în poziţia de

f)soluţiile pentru rezolvarea problemei sunt nesatisfăcătoare, motiv pentru

TEOREMA 4:”O problemă socială plasată în centralitate/manifestă , după

Astfel, poziţia de centralitate are tendinţa de a nu rămâne niciodată

TEOREMA 5: “Legea –Golul atrage plinul-:scoaterea unei probleme din

Faţă de identificarea problemelor sociale apare o altă întrebare:în ce

De la nivelul problemelor cauză pot apărea distorsiuni în identificarea

TEOREMA 6:”Pe un deficit de cunoaştere a cauzelor problemă-stare,

Metode de analiză a problemelor sociale:

Acest tip de analiză reprezintă instrumentul predicţiei apariţiei problemelor

b)Diagnoza conştientizării problemelor sociale, reprezintă o parte

c)Analiza activităţii colectivităţii de a face faţă problemelor sociale, prin

d)Identificarea unor noi soluţii la problemele sociale , prin adoptarea unor

Diagnoza sistemicǎ a problemelor sociale

Criteriile de alegere a unui model de diagnozǎ

Aşa cum demonstreazǎ teoriile din capitolele anterioare, nu existǎ un

Pe baza acestor criterii s-a stabilit un model de analizǎ a problemelor şi

În ceea ce priveşte diagnoza problemelor sociale pentru situaţii specifice, trebuie