Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ASISTENȚA SOCIALĂ A
PERSOANELOR AFLATE ÎN
DIFICULTATE
Daciana LUPU
2012
1
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Introducere
Obiectivele cursului
Competenţe vizate:
2
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Resurse
Structura cursului
3
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Cerinţe preliminare
Evaluarea
Cuprins
4
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Introducere.................................................................................................................................. 1
Chestionar evaluare inițială (prerechizite) ................................................................................. 5
Bibliografie .............................................................................................................................. 97
Chestionar evaluare inițială (prerechizite)
5
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Cuprins
UI1.1. INTRODUCERE
7
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
M. Bulgaru (2003, 133) aprecia că „orice stat are o politică socială proprie, caracterizată prin
anumite obiective specifice”. Creionarea politicile sociale pornește de la problemele sociale exitente sau
foarte posibil a se înregistra pe teritoriul statului respectiv într-o anumită perioadă de timp. Un
obieciv central al politicilor sociale din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea a devenit,
pentru multe state, bunăstarea (welfare state). Bunăstarea se referă la „asigurarea întregii
colectivităţi cu bunurile şi serviciile necesare realizării unui mod de viaţă considerat a fi
8
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
normal la nivelul respectivei colectivităţi” (M. Bulgaru, 2003, 133). Bunăstarea colectivă are
legătură cu standardul de viaţă normală, decentă, la nivelul colectivităţii respective care
vizează aspirațiile colective ale membrilor societății respective.
Despre bunăstare, Pigon (1920) aprecia că alocarea optimă la nivel social a resurselor
se realizează prin maximizarea sumei bunăstarilor individuale. Pareto (1913) urmărea
optimizarea socială a alocării resurselor (criteriu care în termeni monetari pare posibil, dar în
termini reali, nu): în condițiile în care bunăstarea ar fi o măsură ordinală - o stare considerată
„x” ar avea o optimizare a bunăstarii în raport cu o stare „y”, dacă prin schimbarea lui „y” cu
„x”, cel puțin un individ câștigă și nici unul nu pierde.
Exemplu: dacă veniturile mele cresc, iar veniturile tale scad, ar trebui să
fim amândoi multumiți.
9
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Tabelul care urmează prezintă principalele tipuri de state ale bunăstării din Europa:
Tabelul 1.1. Tipuri de state ale bunăstării din Europa (Sursa: Leibfried, 1993, p.142)
10
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
11
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
12
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
perfecționându-se modele, tehnici, metode de intervenție, terapie și sprijin pentru cei aflați în
nevoi.
13
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
plătească o indemnizație victimei indiferent dacă victima era sau nu vinovată de producerea
accidentului.
14
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
aflate la nevoie. Astfel, Biserica a fost instituția care a pus bazele asistenței sociale, în
România. Pentru România, actul de naștere al asistenței sociale moderne poate fi anul 1775,
când a apărut prima lege de protecție pentru copii și au apărut primele instituții specializate
pentru ocrotirea persoanelor în dificultate: fete-mame, săraci, bolnavi, persoane vârstnice fără
sprijin, persoane cu dizabilități fizice și psihice.
Activități care pot fi încadrate la asistență socială întâlnim încă de pe vremea lui Radu
Negru (1365) care a delimitat un sat special adresat oamenilor aflați în situații vulnerabile (de
exemplu, nevăzători, șchiopi și a înființat două „calicii” – adresate persoanelor cu handicap).
Ștefan cel Mare, în anul 1480, a demarat colonizarea „caliciilor” realizând diferite servicii
sociale. Matei Basarab a ridicat așezăminte pentru protecția văduvelor și orfanilor minori.
Vlad Voievod avea grija săracilor, ei primeau adăpost, hrană, îmbrăcăminte și bani.
Se poate observa că domnitorii din cele trei țări „românești” aveau diverse initiațive de
protecție socială dar nu încurajau lenea și dependența socială.
Exemplu: Legenda a cărui personaj este Vlad Țepeș. Acesta ar fi dat foc
unei case în care erau „ocrotiți” oameni care simulau diverse handicapuri.
În ciuda acestor eforturi și pași înainte făcuți, de abia în anul 1831 putem vorbi despre
un sistem de asistență socială dublat de măsuri legislative (Regulamentul Organic) și de
apariția instituțiilor corespunzătoare. Odată cu unirea Principatelor române (1859) se
elaborează actele normative care reglementează atribuțiile serviciile de asistență socială la
nivelul comunelor și județelor. Era încurajat spiritul de întrajutorare și solidaritate la nivelul
comunitar (C. Zamfir, 1999).
Încă din anul 1686, un document, arăta că Protopopul din București trebuia să prezinte
Vistierei, lista săracilor orașului. Aceștia primeau câte o para pe zi (banii ajungeau pentru
cumpărarea uneia sau a două pâini).
În anul 1695 au fost ridicate primele două mari așezăminte spitalicești care ofereau și
activități de asistență socială (Spitalul Colentina și Spitalul Pantelimon). Prima fundație,
Fundația Pantelimon a fost înființată de Constantin Brâncoveanu și Grigore Ghica.
Vor fi introduse taxe și impozite, din a căror fonduri se va asigura plata problemele
sociale. Alexandru Ipsilanti a fost cel care a introdus dijma pentru copii săraci (1775) și a
ridicat un azil-spital pentru copii numit Orfanotrofion (orfelinat pentru copii). Alexandru
Mavrocordat pune bazele „Casei Milei”, în Moldova (1782-1785). Mihail Șuțu înființează și
el „Cutia Milelor” care era alimentată cu diferite taxe: cele datorate de mitropolii și episcopii
cu ocazia înscăunării lor, de boieri cu ocazia instaurării lor ca dregători, taxe impuse
arendașilor și cumpărătorilor de păuni, taxe pe cârciumărit, amenzi judecătorești etc.
Se strâng fonduri speciale destinate persoaneler aflate în dificultate, încep să apară
adevărate mecanisme de protecție socială. Se înființează: Azilul „Elena Doamna” (1862),
Orfelinatul „Sfântul Pantelimon” București (cu o secție pentru persoanele surdo-mute (1867),
Azilul „Manea Brutarul”, care adăpostea 80 de copii (1798), Serviciul de asistență socială din
cadrul Primăriei Bucureștiului (1881), Societatea Tibișorul și Casa Muncii CFR (1883).
15
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
16
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Începem prin delimitarea celor trei concept de bază vehiculate în asistența socială, și
nu numai: protecţie socială, asistenţă socială, asigurări sociale. Protecţia socială desemnează
„ansamblul instituţiilor, structurilor şi reţelelor de servicii, al acţiunilor destinate creării unor
condiţii normale de viaţă pentru toţi membrii unei societăţi şi mai ales pentru cei cu resurse şi
capacităţi reduse de autorealizare” (C. Bocârnea). D. Buzducea (2005) considera că sistemul
de protecţie socială include asigurările sociale, venitul minim garantat şi serviciile de
asistenţă socială.
Protecția socială are un rol foarte important în asigurarea unui standard de viață de
bază pentru toți oamenii, indiferent de mijloacele de care aceștia dispun. Obiectivele
protecţiei sociale sunt realizate de două sisteme distincte: cel al asigurărilor sociale şi cel al
asistenţei sociale. Protecţia socială presupune (C. Bocârnea):
- asigurarea veniturilor pentru categoriile de persoane care nu pot dobândi resurse
prin munca proprie (bătrânii, şomerii, indivizii afectaţi de maladii cronice severe,
persoanele cu deficienţe);
- protejarea populaţiei faţă de efectele crizelor economice;
- protecţia în caz de calamitate naturală sau de conflict armat;
- asigurarea ordinii publice şi protecţia faţă de criminalitate;
- apărarea drepturilor civile; protejarea faţă de orice factor de risc.
17
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
multe cazuri atât persoanele angajate în muncă, cât şi angajatorii. Aceste asigurari se referă în
principal la: cazurile de boală; asigurarea pentru pensie; asigurarea pentru îngrijirea
persoanelor dependente (de exemplu, cazul persoanelor cu dizabilități).
Asistenţa socială „funcţionează după un alt principiu decât asigurările: bazându-se
doar pe fonduri provenite din bugetul statului sau din donaţii ale voluntarilor şi ale instituţiilor
internaţionale, asistenţa nu presupune nici o contribuţie financiară anterioară a persoanei
asistate. Ajutorarea persoanelor aflate în situaţii problematice are la bază principiul
solidarităţii şi presupune evaluarea trebuinţelor asistatului” (C. Bocâncea).
Asistenţa socială este concepută ca un factor de mediere la nivelul societății. În
„calitatea ei de entitate instituţională, ea este deopotrivă produs al societăţii organizate şi
reprezentant al normelor acestei societăţi. Asistenţa este un martor al raporturilor de putere
dintre diferitele grupuri sociale. Ea este însărcinată să asigure normalizarea, să mascheze
inegalităţile pentru a le asigura perenitatea, să controleze zonele de incertitudine potenţial
periculoase pentru putere. Asistenţa socială îndeplineşte o funcţie de vameş în serviciul
puterii centrale. Ea are drept misiune de a stabili legături între două sisteme străine unul de
celălalt” (M.F. Freynet, 1995, 173), adică între societatea considerată „normală” şi grupurile
marginale.
Dreptul de a beneficia de asistența socială este un drept universal, al tuturor oamenilor
și se acordă potrivit legislației din fiecare țară. Asistența socială ca domeniu este la granița cu
științe, de tipul: sociologie, psihologie, medicină, antropologie, psihopedagogie specială etc.
18
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
E. Zamfir (2000) este de părere că problemele care fac obiectul asistenței sociale sunt
ale unor persoane, grupuri sau comunități, iar motivele acestora pot fi de ordin economic,
socio-cultural, biologic sau psihologic. O definiție asemănătoare ne este oferită în Legea nr.
705 din anul 2001, Art.2, care definește asistența socială ca fiind „ansamblul de instituții și
măsuri prin care statul, autoritățile publice ale administrației locale și societatea civilă asigură
prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situații care
pot genera marginalizarea sau excluderea socială a unor persoane”.
O definiție cu o sferă lărgită este oferită de C. Zamfir și E. Zamfir (1995, 100) care
afirmă că asistența socială definește un „ansamblu de instituții, programe, activități, profesii,
servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, minorităților cu probleme speciale,
aflate temporar în dificultate și care datorită unor cauze de natură economică, socio-culturală,
biologică, psihologică nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace și eforturi proprii un mod
normal, decent de viață”.
„Într-un sens mai larg, „asistența socială se referă la orice beneficiu financiar sau
serviciu social noncontributoriu, finanțat din taxele și impozitele generale sau din fonduri
sociale speciale. Într-un sens mai restrâns, conceptul de asistență socială nu include
ansamblul de beneficii și servicii sociale universalist categoriale, definind doar acel ansamblu
de instituții, programe, măsuri, activități profesionalizate și servicii specializate de protejare a
persoanelor, grupurilor sau comunităților cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate”
(L.M. Pop, 2002, 116).
19
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Principalul obiectiv al asistenței sociale este de a oferi sprijin persoanelor care se află
în dificultate ajutându-le să-și descopere competențele care să le permită acestor persoane să
poată duce o viață decentă.
Asistența socială este un concept cu mai multe fațete, mai concret trei fațete:
1. asistența socială văzută ca instituție administrativă cu acțiuni în sfera
serviciilor și activităților de protecție socială. Prin activitățile de asistență
socială se pun în practică programele de protecție socială pentru categoriile
de persoane aflate în dificultate (asistența socială, ca protecție socială).
Astfel, asistența socială contribuie la atenuarea inegalităților existente în
societate. Un rezultat pozitiv al asistenței sociale pe plan internațional ar
putea fi reducerea până la dispariție a diferențelor existente între populația
majoritară a unui stat și minoritățile naționale sau cele etnice.
Exemplu:
Acordarea preferențială a unor drepturi doar populației minoritare a dus
în timp la discriminare pozitivă. Un efect al fenomenului de discriminare
pozitivă a fost aducere la același nivel a drepturilor populației majoritare cu
drepturile minorităților naționale.
20
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
21
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
O clasificare mai complexă, a aceluiași autor, D. Buzducea (2005) face referire la:
- teorii care pun în centrul lor ființa umană:
teorii psihodinamice (inclusiv psihanaliza);
teorii comportamentaliste (behavioriste);
teorii ale învățării sociale;
teoria cognitivă;
teoria centrată pe client (nondirectivă sau rogersiană);
teoria gestaltistă;
teoria transpersonală;
programarea neurolingvistică;
analiza tranzacțională;
teoria existențialistă.
- teorii care se referă la individ dar văzut în cadrul societății:
teorii feministe;
teorii psihosociale;
teoria pledării cauzei;
teoria comunicării;
teorii organizaționale;
teorii de grup social;
teoria rolurilor sociale.
- abordarea eclectică – preia esențialul din mai multe teorii
- alte teorii:
a). teorii ale asistenței sociale de grup:
modelul obiectivelor sociale (abilitarea individului prin intermediul
grupului și dezvoltarea deprinderilor sociale);
modelul remediului (grupul devine un mijloc de ajutor și remediu
pentru soluționarea problemelor și corectarea conduitelor deviante);
modelul mediului – grupul devine un loc în care indivizii din cadrul
acestuia își stabilesc rolurile sociale într-un mediu de siguranță;
b). teorii ale asistenței comunitare:
dezvoltarea comunitară (promovarea serviciilor comunitare în
interesul comunității);
acțiunea politică (încurajarea grupurilor dezavantajate, minoritare
să-și reprezinte punctul de vedere în fața grupurilor de putere);
planificarea în comun (a serviciilor și proceselor din comunitate);
stabilirea legăturilor comunitare (servicii sociale, parteneriate între
agenții etc.).
22
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
23
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
24
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
25
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Funcțiile asistenței sociale în societatea zilelor noastre (L.M. Pop, 2002 , 117-118)
sunt următoarele:
- „identifică și înregistrează segmentul populațional care face obiectivul
activității sociale;
26
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
SĂ NE REAMINTIM...
Sistemul de protecţie socială include asigurările sociale, venitul minim
garantat şi serviciile de asistenţă socială.
Asistența socială, într-un sens mai larg, se referă la orice beneficiu
financiar sau serviciu social noncontributoriu, finanțat din taxele și
impozitele generale sau din fonduri sociale speciale.
Asistența socială, într-un sens mai restrâns, definește doar acel ansamblu de
instituții, programe, măsuri, activități profesionalizate și servicii specializate
de protejare a persoanelor, grupurilor sau comunităților cu probleme
speciale, aflate temporar în dificultate.
27
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Merton şi Nisbet (1971, apud Buzducea, 2005) apreciau că problema socială este o
„discrepanţă semnificativă între normele sociale şi realitatea socială, de fapt”. Mai profund,
A. Teodorescu coboară la nivelul funcționalității sistemului și defineşte problema socială ca
pe o „caracteristică, o situaţie apărută în dinamica unui sistem social, care afectează negativ
funcţionarea sa și necesită intervenţia pentru corectarea (modificarea), eliminarea sa” (1999,
453). C. Zamfir (1977) propune o definiție în care imprimă și soluționarea căci apreciază că
problema socială „reprezintă un proces social, o caracteristică, o situaţie despre care
societatea sau un subsistem al ei consideră că trebuie schimbat”.
Maris (1988, apud Buzducea, 2005) este cel care definește mai complet problemele
sociale când afirmă că acestea reprezintă „patternuri generale ale comportamentului uman sau
situaţii sociale ce sunt percepute ca ameninţări la adresa unui număr important de indivizi, la
adresa grupurilor de putere sau a liderilor societali şi care pot fi rezolvate sau remediate”.
Trebuinţele umane nesatisfăcute sunt generatoare de insatisfacţii. Insatisfacțiile
repetate pot determina apariţia problemelor umane. O definiţie generală prezintă problema
socială ca pe o „situaţie, o caracteristică sau un fapt care intervine în dinamica unui sistem
social, perturbându-i funcţionarea normală. Factorul perturbator poate aparţine unor realităţi
extrem de diferite: unele sunt de natură „materială” altele de natură „simbolică ”; unele ţin de
individ, altele de comunitate” (V. Ciocodeică, 2007, 10).
Deci, aspectele caracteristice ale problemelor sociale după D. Buzducea (2005) sunt
prezentate succint în continuare; problemele sociale:
sunt patternuri ale comportamentului uman (cuprinderea mai multor
manifestări comportamentale individuale, adică au o arie mare de
răspândire);
sunt percepute ca ameninţări la adresa societăţii, punând în pericol
valorile şi normele sociale, ordinea socială;
28
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Există patru perspective de analiză ale problemelor sociale, după cum urmează:
1. perspectiva patologistă - exploatează asemănarea dintre societate și organismul uman.
Așa cum organismul își are bolile lui și societatea își are „celule ei bolnave”
(devianții). Cauza „bolilor” societăţii poate fi eșecul sau insuficienţa socializării
indivizilor. Această perspectivă în asistența socială îl vede pe asistentul social ca pe un
„medic al societății”, care diagnostichează pentru ca mai apoi să trateze problemele
sociale.
2. perspectiva dezorganizării sociale - vede atât individul cât și societatea ca pe niște
sisteme, formate din subsisteme care interacționează între ele, depinzând unul de
celălalt.
29
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Exemplu:
Identificați pentru localitatea în care trăiți problemele sociale. Realizați apoi o ierarhizare a
acestor probleme sociale în funcție de gravitatea lor.
30
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Asistentul social este persoana care intervine în situațiile de criză sau de disfuncție
socială, de „boală socială”. Tr. Vrăjmaș (2008-2009) vedea asistentul social ca pe „un agent al
schimbării care acționează în contexte sociale complexe, nu se limitează la un tip sau altul de
ajutorare, ci concepe strategii combinate şi, la limită, integrale” (apud C. Bocârnea).
Statutul asistentului social este încă ambiguu și se confundă cu al altor profesii (C.
Bocârnea, C. Neamțu, 1999). În acest context, asistenții sociali practicieni au sesizat unele
greșeli de percepție socială asupra profesiei lor, din partea clienților și a populației, în general:
„asistentul social este un fel de semizeu, omnipotent și atotcunoscător (vezi
modelul medical)”;
„asistentul social este sclavul persoanei asistate”;
„asistentul social este victima contextului politic și economic în care trăiește”;
„cine practică asistența socială va avea el-însuși cândva probleme personale sau
familiale”;
„asistenții sociali sunt mai buni profesioniști decât alți specialiști în cunoașterea
problemelor clientului”;
„din punct de vedere politic, asistenții sociali sunt de orientare: stânga (socialiști
sau comuniști)”.
Un asistent social are la bază o solidă pregătire teoretică (sociologie, psihologie,
psihologie socială, informatică, statistică, drept, psihopatologie, comunicare, dinamica
grupurilor, managementul situațiilor de criză, grupuri defavorizate, consiliere etc.). Pe lângă
31
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
această pregătire teoretică, practica socială este foarte importantă, practică efectuată în
diferite contexte sociale și cu diferite grupuri defavorizate.
Complexitatea muncii de asistenţă socială reiese din deprinderile, abilităţile și
atitudinile necesare acestuia în activitatea sa. O parte dintre aceste abilități și atitudini sunt
enumerate în continuare:
stăpânirea de sine
capacitatea de înţelegere a perspectivei clientului în interesul acestuia
abilitatea de a asculta activ
abilitatea de a transmite și practica empatia, înţelegerea, încrederea, respectul
utilizarea metodelor de tipul: parafrazare, clarificare, verificarea înţelesului,
focalizare, interogare, reflectare, informare, rezumare, confruntare,
interpretare, asumare şi reasumare
folosirea unei game largi de metode de colectare a datelor
folosirea cunoştinţelor teoretice
abilitatea de a determina semnificaţia datelor
abilitatea de a elabora planuri alternative
abilitatea de a evalua rezultatele
abilitatea de a înregistra rezultatele.
Asistența socială este călăuzită valori fundamentale care au o dublă orientare: spre
individ (respectul față de persoană, respectul față de demnitatea acesteia, respectarea
intimității, confidențialitatea, dreptul la opinie etc.) și spre comunitate (respectul față de
tradițiile și modelul cultural local, cooperarea cu actorii locali, adaptarea la specificul
comunității etc.).
Conform Codului deontologic al asistentului social, (2008) asistentul social are
următoarele responsabilități sociale (conform Art. 14):
să pledeze pentru îmbunătățirea condițiilor sociale în vederea satisfacerii
nevoilor umane de bază și promovării justiției sociale;
să acționeze pentru a facilita accesul la servicii specifice și posibilitatea de a
alege pentru persoanele vulnerabile, dezavantajate sau aflate în dificultate;
să promoveze condițiile care încurajează respectarea diversității sociale și
culturale;
să promoveze politicile și practicile care încurajează conștientizarea și
respectarea diversității umane;
să faciliteze și să informeze publicul în legatură cu participarea la viața
comunitară și schimbările sociale care intervin;
să asigure servicii profesionale în situații de urgență, în condițiile legii și ale
normelor privind exercitarea profesiei de asistent social;
32
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
33
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
34
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
35
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Numărul asistenților sociali este în creștere în ultimii ani, dar datorită numărului în
creștere a cazurilor sociale și a diversificării problematicii deservite nevoia de asistenți socială
se menține și ea în creștere. O prezentare comparativă a numărului de locuitori și a numărului
de asistenți sociali este realizată în tabelul care urmează:
36
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Asistenții sociali se consideră că îndeplinesc mai multe roluri. Aceste roluri sunt
prezentate în continuare (prelucrare după Codul deontologic al asistentului social - 2008):
1. asistentul social ca și consultant /consilier – presupune contactul personal cu clienții
în scopul găsirii căii de rezolvare a problemelor şi al obţinerii unor schimbări în
capacitatea individului de a-şi rezolva problemele.
2. asistentul social ca și consilier marital şi / sau familial – presupune contactul
personal cu două sau mai multe familii în scopul cunoașterii și rezolvării problemelor
din cuplu sau familie şi al îmbunătăţirii comunicării dintre membrii.
3 . asistentul social în munca cu grupurile – presupune munca directă cu clienţii din
cadrul unui grup de clienţi în scopul îmbunătăţirii competenţelor lor sociale, al unei
mai bune autocunoaşteri în cadrul grupului şi în scopul adaptării la cerinţele sociale
ale grupului.
4. asistentul social ca avocat al intereselor celor asistaţi (advocacy) – susține activităţi
specifice pentru obţinerea beneficiilor care revin clientului sau activităţi de lobby în
vederea îmbunătăţiirii condiţiei sociale a celor aflaţi în situaţii defavorizate.
5. asistentul social ca agent de legătură (broker) – este persoana care face legătura
între clienţi şi serviciile care le oferă resursele necesare.
6. asistentul social ca și coordonator / director de caz (case manager) – este persoana
care desfăşoară acele activităţi care ajută clienţii să-şi dezvolte competenţele, făcând
legătura între sistemele şi subsistemele în care este implicat clientul.
7 . asistentul social ca și cercetător – este vorba despre cercetare privind răspândirea
problemelor sociale, cauzele acestora şi modalităţile eficiente de intervenţie la nivel de
individ / microgrup / macrogrup.
8. asistentul social ca și planificator / director de program – se realizează activităţi
specifice de scriere de proiecte şi de evaluare a lor în vederea dezvoltării şi susţinerii
resurselor, serviciilor şi programelor sociale.
9. asistentul social ca expert, consultant – este persoana care asigură asistenţă în cazul
unor cercetări, precum şi altor specialişti sau servicii, în efortul lor de înţelegere şi
rezolvare a problemelor sociale.
10. asistentul social ca manager / administrator - ajută la implementarea procedurilor
şi politicilor de asistenţă socială la nivelulunor servicii sau organizaţii, lamonitorizarea
sau îndrumarea lor.
11. asistentul social ca membru al unei echipe de profesionişti – este cel care
desfăşoară activităţi în cadrul unei echipe de profesionişti, prestatori de servicii sociale
dintr-o instituţie sau agenţie. Echipa poate fi intra- sau interdisciplinară, deci asistentul
social va colabora cu ceilalţi specialişti ai serviciului: medici, psihologi, sociologi,
asistente medicale, cadre didactice etc.
12. asistentul social ca mediator - este persoana care ajută două sau mai multe părţi
implicate într-un conflict să ajungă la înţelegere, compromis, rezolvare.
13. asistentul social ca supervizor de stagiu – când supervizează personalul sau
studenţii care i-au fost distribuiţi pentru îndrumare.
14. asistentul social ca formator / educator / instructor – este persoana care instruieşte,
formează sau asigură pregătirea altor prestatori de servicii,voluntarilor sau chiar a
clienţilor.
37
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
15. asistentul social ca negociator – este persoana care stabileşte termenii în care un
anume serviciu sau organizaţie poate asigura unavantaj pentru clienţi.
16. asistentul social ca arbitru - este persoana care examinează şi evaluează faptele și
ia decizii în unele situaţii conflictuale.
17. asistentul social ca și persoană care colectează fonduri – este persoana care
popularizează serviciile sociale pentru a aduna fonduri în vederea dezvoltării şi
implementării de programe sau servicii.
18. asistentul social ca persoană care are relaţii cu publicul – este persoana care
planifică şi desfăşoară activităţile de relaţii cu publicul în numele agenţiei / instituţiei /
profesiei.
38
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
39
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
40
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
41
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
42
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Sectorul non-profit Sunt state, de exemplu: S.U.A., Marea Britanie unde există tot mai
mult tendința de a suplimenta până la a înlocui structurile statului de elaborare și aplicare a
politicilor sociale cu activități îmbinate ale agențiilor nonguvernamentale. Activitățile acestor
agenții, asociații nonguvernamentale lărgesc gama de servicii care pot fi oferite și oferă o
serie de excepții de la impozitare sau alte scutiri de taxe. Activitatea în acest sector se
realizează mult pe baza voluntariatului. Sunt persoane responsabile și generoase care alături
de persoanele calificate se implică în diverse activități care țin de asistența socială.
Deci, instituțiile care oferă asistență socială pot fi :
instituții publice:
- serviciul public de asistenţă socială la nivel judeţean și local;
- instituţiile publice care au constituite compartimente de asistenţă
social;
- alte servicii publice specializate la nivel judeţean sau local.
instituții private
- asociaţiile si fundaţiile;
- cultele religioase și orice alte forme organizate ale societăţii civile;
- filialele și sucursalele asociaţiilor și fundaţiilor internaţionale;
- organizaţiile internaţionale de profil.
43
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
SĂ NE REAMINTIM...
Serviciile de asistență socială intervin în două tipuri distincte de situații (conform L.M.
Pop, 2002, 121):
„situații de urgență, excepționale - de tipul: copiilor abandonați sau abuzați,
victime ale violenței, copii sau tineri cooptați în activități de tip criminal, persoane
„aruncate în stradă”, victime ale unor dezastre naturale sau sociale sau, pur și simplu,
persoane rămase fără nici un fel de suport financiar. În aceste momente de dificultate
extremă, asistență socială intervine ca un suport înalt personalizat și profesionalizat.
Asistența socială combină, în acest caz, resurse financiare de urgență cu resurse
instituționale și umane specializate.
situații de dificultate cronică, dublate de deficitul de capacități proprii de
depășire a dificultăților - e.g., deficit cronic de resurse financiare, sărăcie extremă,
copii lipsiți de familie, persoane dependente de drog, persoane eliberate din
închisoare, mame singure, bătrâni care s-au izolat progresiv, cu capacități deteriorate
de a duce o viață independent”.
44
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
45
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
ajutor în caz de deces a unei persoane lipsite de venituri sau cu venituri mici,
dependentă social, fără susținători legali - se poate ridica de cel care se vor ocupa de
înmormântare, după ce a făcut o cerere în prealabil.
ajutorul pentru încălzire (acordat pe perioada de iarnă), pe bază de cerere și după
depunerea declarație / declarațiilor de venit pe fiecare membru din famile.
alocații, ajutoare și înlesniri acordate persoanelor cu nevoi speciale - sursa acestora
este fondul de risc și accidente completat la bugetul de stat. Fondul este administrat de
Secretariatul de Stat pentru Handicapați și Inspectoratele Teritorale pentru
Handicapați (ultimele funcționau la nivel județen).
indemnizația de șomaj – este o sumă fixă, neimpozabilă acordată șomerilor care au
cotizat la sistemul asigurărilor sociale.
alocație de sprijin pentru șomaj - acordate pe durata a 18 luni după expirarea
perioadei de ajutor de șomaj.
ajutorul de integrare profesională.
masa gratuită la cantinele de ajutor social.
serviciile de asistență socială la domiciliu.
forme de ocrotire instituțională a unor categorii de minori, a persoanelor adulte cu
dizabilități, a bolnavilor cronici și a vârstnicilor:
- se acordă gratuit în folosință scaune motorete, motociclete adaptate pentru
persoanele cu deficiențe motorii și autoturisme de mic tiraj cu comenzi
adaptate pentru persoane cu nevoi speciale;
- se acordă gratuit scaune rulante, aparate auditive, proteze diferite și alte
aparate, instrumente absolut necesare persoanelor cu diferite dizabilități;
- creșterea sumei exceptate de impozit pe venit în cazul persoanelor cu
dizabilități care lucrează;
- gratuitate la instalarea, montarea și plata abonamentului telefonic;
- gratuitate pentru transportul urban al persoanelor cu dizabilități;
- gratuitate a 6 - 12 călătorii cu trenul pentru persoanele cu dizabilități;
- reduceri de prețul biletelor cu regim special din stațiunile balneoclimaterice;
concedii de odihnă suplimentare, pensionare cu reducerea vârstei în cazul
persoanelor care lucrează;
- reducerea impozitului pe profit proporțional cu ponderea persoanelor cu
nevoi speciale în totalul personalului.
46
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
consiliere
îngrijire medico-socială pentu persoanele în situaţii de dependenţă
totală sau parţială din cauza dizabilităţii, bolilor în fază terminală: SIDA,
cancer sau a bolilor cronice, sau din cauza vârstei.
SĂ NE REAMINTIM...
Serviciile de asistență socială intervin în două tipuri distincte de situații
(conform L.M. Pop, 2002, 121):
situațiile de urgență, excepționale
situațiile de dificultate, cronice
48
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
REZUMAT
Lucrarea……
Autorul….. Cuvinte- Citate Argumentarea Harta
Editura… cheie reprezentative alegerii conceptuală
Anul….. - minim 5 citatelor
citate -
Capitolul 1
Capitolul 2
Capitolul 3
49
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Unitatea de învăţare 2.
ASISTENȚA SOCIALĂ A PERSOANELOR AFLATE ÎN
DIFICULTATE
Cuprins
2. 1. Introducere ................................................................................................................ 49
2. 2. Competenţele unității de învățare – UI2 ................................................................... 50
2. 3. Asistența socială a persoanelor cu nevoi speciale (cu dizabilități) ........................... 50
2. 4. Asistența socială a persoanelor cu boli cronice ......................................................... 61
2. 5. Asistența socială a șomerilor..................................................................................... 66
2. 6. Asistența socială a copiilor ....................................................................................... 69
2. 7. Asistența socială a persoanelor cu boli psihice ......................................................... 77
2. 8. Asistența socială a persoanelor alcoolice .................................................................. 78
2. 9. Asistența socială a persoanelor consumatoare de droguri ........................................ 83
2.10. Asistența socială a persoanelor infectate cu virusul HIV ........................................ 88
2.11. Asistența socială a vârstnicilor ................................................................................. 90
2.12. Rezumat.................................................................................................................... 94
2.13. Test de autoevaluare nr. 2 ........................................................................................ 95
2.14. Test de evaluare nr. 2 ............................................................................................... 95
2.15. Tema de control nr. 2 ............................................................................................... 95
UI2.1. INTRODUCERE
50
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Sunt două concepte care au un conţinut asemănător, făcând referire la relaţia dintre
societate şi persoanele care din motive diverse, mai mult sau mai puțin subiective, respectiv
obiective, nu pot să beneficieze de drepturile asigurate de societate membrilor ei. Aceste
concepte la care se făcea referire sunt: persoane defavorizate respectiv, persoane
marginalizate.
Persoanele defavorizate sunt acele persoane care prin statutul lor social, datorită
alterării stării de sănătate sau a armoniei familiale, nu se pot bucura de drepturile şi beneficiile
pe care societatea le asigură majorităţii membrilor săi.
51
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
52
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
53
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
autori care defineau handicapul ca un stigmat astfel încât acele persoane erau discreditate
suferind fenomenul de marginalizare. Calitățile și potențialul persoanelor erau minimalizate
până la a fi negate, chiar.
Handicapul presupune „dezavantajul social rezultatul din pierderea ori limitarea
șanselor unei persoane de a lua parte la viața comunității, la un nivel echivalent cu ceilalți
membrii ai acestora. Apare la „întâlnirea ” sau interacțiunea dintre persoane cu dizabilitate și
mediu” (Tr. Vrăjmaș, 2001, 30). Accentul cade pe disfuncționalitățile din mediul
înconjurător.
Handicapatul este acea persoană a cărei „aptitudini fizice, psihice înnăscute sau
câștigate sunt net inferioare persoanelor de aceeași vârstă cronologică, handicap care nu poate
fi înlăturat în totalitate ci numai recuprat într-un anumit grad, compensat, ameliorat, valorizat
în funcție de posibilitățile reale ale individului și de capacitatea limitată de achiziție, păstrare,
transfer (...) sunt acele persoane a căror posibilități de a câștiga sau de a păstra un loc de
muncă sunt reduse, ca urmare a unor insuficiențe fizice, senzoriale, mintale, caracterizată în
general printr-o capacitate redusă de autonomie redusă personală și socială, având nevoie
într-o formă sau alta de tutelare” (C. Păunescu, I. Mușu, 1997, 19).
Exemplu:
În viziunea de determinare: deficiență – incapacitate – handicap: dacă
deficiența (incapacitatea) este malformația congenitală sau dobândită a șoldului
atunci handicapul ar putea fi adaptarea școlară normală dar cu o adaptare
socio-profesională relativă în condiții de protejare.
Expresii de tipul sunt imobilizați la pat, sunt inapți pentru utiliza transportul în
comun, sunt inapți de muncă, sunt izolați social. Astfel, persoana considerată „handicapată”
tinde să capete accepțiunea unei probleme sociale, problema respingerii sau excluderii
persoanei cu deficiențe (vezi Figura de mai jos)
54
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
individului: sărăcie, privare materială, discriminare rasială sau etnică, traiul într-o zonă
geografică nefavorabilă etc.) și despre handicapul intrinsec, care poate fi:
handicap locomotor
- reducerea aptitudinii de a se deplasa
- reducerea mobilității posturale
- reducerea dexterității manuale
- reducerea rezistenței la efort
handicap vizual
- pierderea totală a văzului
- diminuarea (imposibil de corectat) a acuității vizuale
- reducerea câmpului vizual
- tulburări ale percepției
handicap al mijloacelor de comunicare
- tulburări ale auzului
- tulburări ale limbajului
- tulburări ale lecturii
- tulburări ale scrisului
handicap organic
- tulburări ale ingestiei
- tulburări ale excreției
- orificii artificiale
- dependență vitală de aparate și instalații medicale
handicap intelectual
- întârziere mintală (congenitală)
- întârziere mintală (dobândită)
- pierderea aptitudinilor dobândite
- afectarea capacității de învățare
- tulburări de memorie
- tulburări de orientare în spațiu și timp
handicap psihic
- psihoze
- nevroze
- tulburări de comportament
- tulburări ale comportamentului social
- imaturitate emoțională
handicap inaparent
- tulburări de metabolism care necesită urmarea unui
tratament
- epilepsie și alte pierderi imprevizibile ale conștiinței
- vulnerabilități particulare la anumite accidente sau
traumatisme (tulburări de homeostază, fragilitate osoasă,
predispoziții la ulcerații prin compresie etc.)
- tulburări intermitente și incapacități (migrenă, astm,
vertij etc.)
56
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
57
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
relațiilor sociale cu cei din jur. Astfel se pot apărea urmări complicate care pot împiedica
dezvoltarea armonioasă a personalității persoanei cu dizabilități.
Persoanele cu dizabilități intră sub incidența legislației internaționale, respectiv
naționale cu privire la persoanele cu dizabilități, după cum urmează:
1. legislația internațională
Declarația Universală a Drepturilor Omului - adoptată de Adunarea
Generală a Organizațiilor Unite în anul 1948 prin care se legiferează
egalitatea în demnitate, drepturi și obligații pentru toate ființele umane
Convenția cu privire la drepturile copilului - adoptată de Adunarea Generală
a ONU în anul 1989 privind drepturile copiilor la o viață decentă, educație și
cultură
Declarația drepturilor persoanelor cu handicap - proclamată de Adunarea
Generală a ONU în anul 1975 prin care se garantează drepturile persoanelor
cu handicap fără deosebire sau discriminare de rasă, limbă, sex, religie,
opinii politice, culoarea pielii, nivel economic, social, cultural
Declarația drepturilor deficientului mintal – proclamată de ONU în anul
1971 unde se specifică că persoanele cu deficiențe mintale trebuie să
beneficieze cât mai mult cu putință de aceleași drepturi ca si celelalte ființe
umane, valorificându-li-se la maxim capacitățile și aptitudinile
Programul mondial de acțiune cu privire la persoanele cu handicap – din anul
1983
Declarația Mondială asupra educației pentru toți - adoptată la Conferința
Mondială UNESCO din anul 1990
Recomandările Consiliului Europei privind politica coerentă pentru
reabilitarea persoanelor cu handicap - anul 1994
Regulile standard privind egalizarea șanselor pentru persoane cu handicap
adoptată de Adunarea Generala a ONU în anul 1993 și promovate de
UNICEF și Organizațiile Internaționale
Declarația Conferinței Mondiale UNESCO asupra educației speciale - anul
1994, declarație prin care au fost stabilite schimbările fundamentale în
domeniul politicilor educaționale ale statelor semnatare pentru o abordare
integratoare care să permită școlilor să se pună în slujba copiilor și în
particular în slujba copiilor cu deficiențe (cu nevoi speciale).
2. legislația internă (națională)
Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției ONU cu privire la drepturile
copilului
Legea nr. 53/1992 privind protecția specială a persoanelor cu handicap în
care sunt prevăzute criteriile medicale de încadrare a copiilor cu vârste
cuprinse între 0 și 18 ani în categoria persoanelor cu handicap, precum și
gradele de invaliditate
Hotarârea Guvernului României nr. 1161/1990 privind atribuțiile și
funcționarea Secretariatului de stat pentru handicapați
Legea nr. 57/1992 privind încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap
58
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Situația persoanelor cu nevoi speciale din România s-a schimbat odată cu revoluțiile
din țările comuniste. Securitatea socială a suferit modificări în special cu privire la protecția
drepturilor legate de muncă - șomaj, pensie. Asistența socială s-a dezvoltat relativ încet poate
dintr-o insuficientă legislație corespunzătoare sau dintr-o insuficientă preocupare pentru
dezvoltarea acestui domeniu. S-a pornit de la varianta care izola persoanele cu handicap în
instituții speciale preocupându-se de îngrijirea acestora. Erau o serie de unități de învățământ
special: grădinițe, școli, cămine, ateliere, cooperative pentru invalizi etc. Familiile sau
susținătorii legali ai celor internați aveau obligația de a suporta o parte din costul îngrijirii în
funcție de veniturile realizate.
59
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
speciale. Este un câștig reciproc, un câștig pe termen lung, un câștig din care avem doar de
învățat!
Copiii cu nevoi speciale sunt și ei beneficiarii politicilor educaționale de integrare.
Pentru copiii cu nevoi speciale sunt cinci posibile modele de integrare utilizate în practica
educațională, după cum urmează:
- modelul cooperării școlii speciale cu școala de masă
- modelul bazat pe organizarea unei clase speciale în școala de
masă
- modelul bazat pe folosirea unei camere de instruire și resurse
separate, în cadrul școlii de masă
- modelul bazat pe profesor itinerant, specializat în activitatea cu
copiii cu cerințe educative speciale, care deservește școala de
masă
- modelul comun, bazat pe profesor specialist în activitatea cu
copiii cu cerințe educative speciale, care deservește toți copiii cu
cerințe educative speciale dintr-o zonă geografică.
60
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
SĂ NE REAMINTIM...
Infirmitatea sau deficiența presupune absența, pierderea sau alterarea unei
structuri ori funcții (anatomice, fiziologice sau psihologice).
Incapacitatea sau dizabilitatea însumează un număr de limitări
funcționale, care pot fi întâlnite la orice populație, a oricărei țări din lume.
Handicapul presupune „dezavantajul social rezultatul din pierderea ori
limitarea șanselor unei persoane de a lua parte la viața comunității, la un
nivel echivalent cu ceilalți membrii ai acestora. Apare la „întâlnirea ” sau
interacțiunea dintre persoane cu dizabilitate și mediu” (Tr. Vrăjmaș, 2001,
30).
61
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Vestea unei boli cronice inițial, te ia prin surpindere oricât de puternic, stăpân pe tine,
pregătit ai fi! Orizontul devine brusc sumbru, problema viitorului devine incertă iar prezentul
este dureros de suportat. Este ceva care atârnă greu și nesigur, este un nonsens din care nu
înțelegi mare lucru. După ce te dezmeticești puțin îți dai seama că simți o durere combinată și
sfâșietoare. Persoanele care suferă de boli cronice au de suportat, de cele mai multe ori,
durerea fizică, de intensități diferite și coloraturi diferite. Rando (1984) este cel care definește
durerea ca pe un „proces și o încercare de adaptare la irevocabilitatea pierderilor suferite”.
Definițiile despre durere o consideră un răspuns la factorii declanșatori (Kastenbaum, 1977), o
reacție (Crow, 1991) sau așa cum precizam anterior, un proces de adaptare (Rando, 1984).
Pierderi? Da, pierderi legate de dispoziția anterioară bolii, de poziția socială, de ocupația și de
profesia avută, de relațiile din cuplu, de relațiile cu copiii, de relațiile sociale (cu colegii, cu
prietenii etc.), de multe altele dar mai ales de pierderea stării de bine, de confort pe care cele
mai multe dintre persoanele cu boli cronice de abia acum o conștientizează.
Pe lângă durerea fizică, durerea psihică apare și ea. Este acea durere care se poate
lega de starea de sănătate precară, de locul de muncă, de veniturile insuficiente, de statusul
socio-profesional, de statutul marital de statutul parental ș.a.m.d. Funcționarea optimă la nivel
psihosocial este de dorit a fi menținută la persoanele cu boli cornice și pentru aceasta ele
trebuie să caute strategii de acceptare și adaptare la noua situație.
De cele mai multe ori, această adaptare produce stress și foarte mult disconfort. Bolile
cronice pot conduce la stări depresive și la unele persoane chiar la abuz de alcool sau de
diverse droguri. Este o viață pe care o trăiești fiind mereu pe marginea prăpastiei, ești mereu
în imperiul fricii și al anxietății. Ești singur cu durerea ta, cu temerile tale, cu frica de moarte,
poate! Sprijinul social este una dintre pârghiile deosebit de importante în revenirea și
depășirea stărilor dureroase provocate de bolile cronice. Poate fi privit ca un răspuns și o
oportunitate de reconectare la relațiile cu ceilalți.
Suportul social este deosebit de important în procesul de adaptare al bolnavilor cronici
la diferitele pierderile provocate de bolile cronice. O nouă pierdere aduce aminte persoanei
bolnave cronic de pierderile suferite anterior. Cu cât se contabilizează mai multe pierderi cu
atât este mai greu. Fiecare nouă pierdere este retrăită cu o intensitate mai mare a durerii
generând multă suferință bolnavului cronic.
Reacțiile bolnavilor cronici la aflarea diagnosticului de „x” boală cronică diferă de la o
persoană la alta. Durerea este și ea un proces individual, în acest caz. Fiecare persoană trăiește
pierderea stării de sănătate într-un mod unic și cu totul personal. Reacțiile emoționale și
comportamentale la aflarea fatidicului diagnostic sunt împărțite de literatura de specialitate în
două categorii mari de răspunsuri (D. Buzducea, 2007 / 2008): răspunsuri intrapsihice
(îndreptate către propriul Sine) și răspunsuri interpersonale (îndreptate către ceilalți).
Puse în fața unei asemenea vești, a unui verdict de acest gen cele mai multe persoane
(adaptare D. Buzducea, 2007 / 2008):
neagă
simt rușine și / vinovăție
au idei suiccidare
62
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
devin anxioase
abuzează de alcool sau substanțe chimice
suferă adevărate crize ale relațiilor interpersonale
manifestă comportamente de evitare
sunt supărate
se culpabilizează.
Prezentate teoretic stadiile de mai sus par clar delimitate, în fapt ele nu sunt atât de
precise, ci sunt mai degrabă fluide, fiecare persoană rămânând într-un stadiu o perioadă de
timp diferită față de o altă persoană. De asemenea, fiecare persoană trăiește în felul propriu
fiecare dintre aceste stadii. Nu este obligatoriu ca fiecare persoană să ajungă în stadiul de
acceptare al bolii, există persoane care fie nu au puterea, fie nu vor, fie nu găsesc rațiunea
pentru care să ajungă în stadiul final, să-i spunem de înțepciune a acceptării răului, a bolii.
Anterior aminteam de importanța sprijinului social în acceptarea bolii și în depășirea
obstacolelor care se pot ivi zilnic. Atunci când sprijinul social vă este insuficient dar nu numai
atunci se poate apela la serviciile unui consilier psihologic, sau la ajutorul unui psiholog, a
unui psihoterapeut. A vedea problema ta, nenorocirea care te-a lovit și din altă perspectivă îți
poate fi foarte util. A-ți descoperi sau redescoperi resursele personale care să te ajute să
accepți și să mergi mai departe este o gură de oxigen pe care ți-o poți permite pentru a-ți ușura
povara. A redobândi încrederea în tine, a găsi puncte de sprijin pentru a-ți reconstrui viitorul
este ceea ce un ajutor psihologic specializat poate realiza!
Scopul consilierii psihologice, în acest caz este de a ajuta beneficiarii să găsească noi
soluții adecvate pentru a face față cu bine noilor situații apărute în viața lor. Nu orice
persoană, chiar dacă are pregătirea profesională necesară poate fi un bun consilier. Sunt
necesare anumite calități, anumite aptitudini și atitudini care să te recomande pentru a fi
consilier persoanelor cu boli cronice. Pe lângă toate acestea mai este necesar un ingredient,
63
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
poate cel mai important: unii îl numesc har, alții vocație, eu l-aș rezuma la „suflet”, adică a
pune suflet în tot ceea ce faci cu acești oameni greu încercați de viață! Urmează a fi
prezentate pe scurt câteva dintre calitățile unui consilier care lucrează cu bolnavii cronici
(adaptare după D. Buzducea, 2007 / 2008):
calmul – consilierul trebuie să-și pastreze calmul în situații de criză.
Tonalitatea vocii, viteza vorbirii, inflexiunile vocii, intensitatea vocii trebuie să
reflecte încredere și sprijin din partea consilierului.
acceptarea necondiționată (atitudinea non-critică) - consilierul
trebuie să arate respect bolnavilor respectându-le dreptul acestora la propiile
păreri, convingeri, atitudini. Deși în viața personală consilierii nu ar fi ales aceeași
opțiune, nu trebuie să-și impună valorile și morala proprie asupra clienților-
bolnavi cronici.
încrederea în sine - pentru a fi eficace, un consilier trebuie mai întâi să
se considere eficace. Încrederea în noi-înșine va crește odată cu pregătirea,
dezvoltarea deprinderilor și mai ales experiențele pozitive pe care avem.
abilitatea de a empatiza și preocuparea sinceră pentru celălalt – ne
referim la capacitatea de a înțelege și de a te identifica cu sentimentele, gândurile
și experiențele cuiva, fără ca acestea sa fie direct comunicate. Această stare îl
poate ajuta pe consilier să realizeze o legătură puternică cu persoana consiliată.
Trebuie însă evitat riscul de a supraestima capacitatea proprie de înțelegere a ceea
ce simte clientul. Relația stabilită se va baza pe considerație și respect față de
client.
deprinderi de consiliere - deprinderile de consiliere se deosebesc de
calitățile de consiliere prin faptul ca deprinderile pot fi învățate, pot fi însușite de
către consilier. Spre exemplu, deprinderea de a fi un bun ascultător, abilitatea de a
adresa întrebări, abilitatea de a oferi feed-back, abilitatea de a furniza informații,
parafrazarea, sumarizarea, reflectarea se pot învăța în timp, cu multă răbdare și
mult exercițiu.
64
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
fotografii, muzică, poezie; metafore etc. Ca metode, doar câteva amintite: recunoașterea și
exprimarea sentimentelor negative (furie, vinovăție); comunicarea și învățarea deprinderilor;
discuții despre alimentația bolnavilor cronici; exerciții de exprimare a stressului, exerciții de
relaxare, exerciții de acceptare. Unul dintre ingredientele care ar fi de dorit să nu lipsească
este: umorul.
Conținutul discuțiilor se poate centra pe durere și suferința provocată de bolile
cronice. La aceste întâlniri pot fi invitați specialiști din diverse domenii: asistență socială,
medicină, legislație, psihologie, psihoterapie, teologie etc.
Regula de bază a grupului-suport o reprezintă confidențialitatea. De asemenea,
participanții se ascultă și se respectă unul pe celălalt. Se pot schimba numerele de telefon dar
nu și adresele. Alte posibile reguli: punctualitate în începerea și terminarea întâlnirilor,
neconsumare de alcool și de alte substanțe.
În domeniul asistenței sociale și consilierii o altă modalitate utilă este analiza
rețelelor din cadrul sistemelor de sprijin / suport social. Indivizii umani trăiesc în cadrul
unor rețele formale sau informale. Gradul de conectivitate la aceste rețele asigură indivizilor
socializare, adaptabilitate și funcționare la parametrii optimi din punct de vedere psiho-social.
Analiza se concentrează atât asupra grupurilor de sprijin formal cât și asupra sprijinului
informal oferit persoanelor aflate în situații de dificultate de către: prieteni, vecini etc. Prin
rețea socială înțelegem „un ansamblu de relații sociale care variază de-a lungul vieții în
functie de diverse statusuri și roluri sociale, contexte socio-culturale, obiceiuri și tradiții, zona
de existență, tipul și caracterul persoanei, migrația, evenimentele de viață etc.” (D. Buzducea,
2007 / 2008)
O rețea de sprijin social îndeplinește două funcții foarte importante (D. Buzducea,
2007 / 2008):
funcția de suport psihologic (afectiv) - asigură comunicarea intimă, încrederea,
confidențialitatea, aprecierea și acceptarea;
65
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Sprijinul personal și social are drept scop susținerea clienților capabili să se implice în
rețeaua socială care le oferă resursele necesare dar în același timp aceștia trebuie să contribuie
la rândul lor la sprijinirea altor persoane aflate în situații similare.
Rolul asistentului social este de a fi un intermediar între oameni, de a realiza o
interdependență între client și alte persoane și mai puțin de a realiza independența clientului.
Mai degrabă este un consultant decât un clinician, mai degrabă realizează abilitarea
indivizilor decât o simplă acordare de servicii.
SĂ NE REAMINTIM...
66
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
„Persoanele apte de muncă dar fără un contract de muncă și care caută un loc de
muncă” sunt șomerii (conform DEX). Șomajul este „termenul folosit în cazul lipsei ocupației
plătite (locurilor de muncă) pentru forțele apte și calificate corespunzător pentru muncă”
(Wikipedia). Există mai multe tipuri de șomaj (Wikipedia):
șomajul determinat de conjunctura economică în perioadele de recesiune care
durează de obicei doi-trei ani urmat de o perioadă de avânt economic cu
reducerea șomajului;
șomajul sezonier crește, de obicei în lunile când munca sezonieră este puțin
solicitată (iarna, de exemplu);
șomajul cronic este o formă gravă a șomajului care nici în perioadele de avânt
economic relativ nu reduce marcant numărul șomerilor. Cauzele pot fi
multiple: calificare necorespuzătoare cerințelor, vârstei, sănătății sau lipsa
dorinței de a munci datorită amplasării în alte regiuni a locurilor de muncă, sau
a retribuției mici. O altă cauză a șomajului cronic este schimbarea structurii
economiei prin apariția unor tehnologii noi, prin care se reduce necesarul forței
de muncă sau forța de muncă existentă nefiind calificată corespunzător
(exemplu, apariția automatizării, în istorie este cunoscută prin acțiunile
țesătorilor care distrugeau mașinile din manufacturi, deși pe termen lung,
automatizarea are drept consecință creșterea puterii de cumpărare a populației,
reflectându-se în creșterea cantității și a diversitații bunurilor și serviciilor
cumparate, ceea ce înseamnă creșterea cererii pe piața muncii (mai multe
locuri de muncă);
șomajul voluntar este acel tip de șomaj care descrie situația în care oameni apți
de muncă nu doresc să lucreze, în majoritatea covârșitoare a situațiilor,
deoarece dețin suficiente resurse materiale;
șomajul involuntar (forțat) descrie situația în care oameni apți de muncă
doresc să se angajeze, dar nu găsesc locuri de muncă disponibile. Aceast tip de
șomaj este cel care ridică probleme sociale, fiind singura formă acceptată
pentru plata indemnizației de șomaj în conformitate cu Legea 76/2002 privind
sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Șomajul involuntar reprezintă un efect secundar negativ al legislației muncii,
care creează bariere la intrarea pe piața muncii a cererii de forță de muncă (a
locurilor de muncă), ce are drept consecință apariția unui excedent de oferta de
forță de muncă (șomajul involuntar).
Șomerii înregistraţi la nivel naţional pot beneficia de servicii gratuite, conform Legii
nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, privind sistemul asigurărilor pentru
şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Serviciile sunt accesibile tuturor şomerilor care
în prealabil s-au înregistrat la Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă de care
aparţin. Persoanele care pot apela la serviciile oferite șomerilor pot fi:
angajaţii care şi-au încetat contractul de muncă din motive neimputabile lor;
absolvenţii instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minim 16 ani, care într-o
perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reuşit să se angajeze potrivit
pregătirii profesionale;
67
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Care credeți că sunt trăirile unei persoane: recent ajunsă în șomaj? Dar pentru o
persoană șomeră de 1 an? Dar pentru o persoană șomeră de mai mult de 5 ani?
68
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Viitorul oricărei națiuni sunt copiii acelei națiuni. Într-o societate, copilul este
valoarea centrală. Pentru a se dezvolta armonios, copiii au nevoie de îngrijire corespunzătoare
69
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
și mai apoi de educație. Copilul este un viitor adult, care are nevoi și interese specifice.
Pentru a se dezvolta armonios copilul are nevoie de:
dragoste din partea celor care îl îngrijesc;
condiții optime de dezvoltare fizică și psihică;
un cadru familial echilibrat, lipsit de tensiuni și conflicte, bazat pe
atașament și respect;
condiții de educație și acces la informații.
Să urmărim, succinct, evoluția modelelor familiale din țara noastră. În România, până
în perioada de după al 2-lea război mondial, familia era una de tip tradițional, o formă
tradițională extinsă, din punct de vedere al dimensiunilor cuprinzând mai multe generații, de
regulă copii, părinți, bunici și chiar alte rude. Este vorba despre modelul de familie
tradițională.
În acest tip de familie, specific este rolul important de sprijin și suport oferit copiilor.
Aceștia au parte de îngrijire și de un mediu afectiv divers colorat oferit de către părinți și
rude. În familiile tradiționale, un alt factor important este solidaritatea persoanelor din grupul
familial, care are ca urmare protecția crescută a copiilor, infirmilor, bolnavilor, bătrânilor și a
celor fără mijloace de subzistență.
În familiile tradiționale fiecare membru al nucleului familial are un rol bine stabilit,
formându-se o ierarhie precisă în ceea ce privește crearea de bunuri materiale. Rolul
determinant este deținut de tată, femeia având un rol subordonat acestuia. Familia tradițională
întreținea multiple relații de vecinătate, de întrajutorare, cooperare chiar de petrecere a
timpului liber.
Copilul din familiile tradiționale intră în relații afectiv-emoționale directe nu numai cu
părinții, dar și cu rudele, cu vecinii, cu prietenii. Astfel, se dezvoltă de timpuriu la copii
spiritul de grup, se valorizează apartenența la grupul familie. Copilul era capabil să preia de
mic responsabilitățile legate de activitățile casnico-gospodărești, devenind de copil un factor
activ în familia de apartenență.
Apoi, în perioada istorică următoare, dimensiunile familiei au scăzut din două motive:
reducerea numărului de copii din cuplu și păstrarea în nucleul familial a părinților și copiilor
și uneori, a bunicilor. Modelul familial de tip tradițional extins s-a păstrat doar în anumite
zone economic defavorizate, de regulă din mediul rural, preponderant la unele minorități
(rromi) sau în unele comunități religioase.
Apare familia modernă care iese din tiparele familiei tradiționale și se caracterizează
prin tendința de restrângere a numărului de membri. Noua ei structură presupune diada
părinți-copii, la care eventual se pot adăuga și bunicii. Diversificarea activităților zilnice ale
părinților, ocuparea ambilor părinți cu unul sau două servicii, păstrarea sarcinilor legate de
gospodărie și de creșterea copiilor de către femei, determină părinții să apeleze adesea la
instituții pentru creșterea și ocrotirea copiilor – creșe cu program zilnic sau săptămânal.
Părinții care nu-și duc copiii la astfel de instituții vor apela la bunici sau la bone.
În contextul prezentat mai sus apar modificări și în relația părinți-copii și în
comportamentul copiilor care nu mai au același un program, în timpul petrecut între părinți și
copii. Poate că aceasta ar putea fi una dintre explicațiile pentru care copilul devine egoist,
răsfățat, chiar capricios.
70
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
71
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
O altă problemă cu care se confruntă în prezent umanitatea este cea legată de locuințe
și de poluare. Urbanizarea de tip socialist a lovit în evoluția familiei și, deci, în dezvoltarea
copilului. Orașelor din prezent oferă apartamente în blocurile supraetajate total diferite de
spațiul rural tradițional. Zonele verzi dintre blocuri, cel puțin în țara noastră, sunt foarte puține
și nu oferă copilului de azi posibilități pentru satisfacerea nevoii de mișcare în aer liber.
Industrializarea forțată, aglomerarea accelerată a orașelor, neglijarea mediului au dus în
prezent la o poluare masivă a multor orașe. Este mediul multora dintre copiii noștri, mediu
care le poate afecta sănătatea și dezvoltarea ulterioară
Un copil are nevoie de recunoașterea valorilor, de recompense pentru realizările sale,
de înțelegere atunci când greșește, de ajutor atunci când are nevoie. Indiferența, ignorarea și
respingerea copilului sunt la fel de traumatizante ca și hiperprotecția sau pretențiile prea mari
din partea adultului. Orice „act prin care se produc vătămări corporale, tulburări psiho-
emoționale și expuneri la situații periculoase sau percepute ca fiind periculoase de către copil
constituie abuz” (G. Irimescu, 2006).
Literatura de specialitate descrie abuzului are mai multe forme:
abuzul fizic – presupune folosirea forței fizice asupra copilului și
supunerea la munci dificile care depășesc posibilitățile lui având ca
rezultat vătămarea integrității sale corporale
abuzul sexual – vizează expunerea copilului la vizionarea de materiale
pornografice, seducție (avansuri, mângâieri, promisiuni) sau implicarea
sa în acte sexuale de orice fel
abuzul emoțional (psihologic) – presupune comportamentul inadecvat
al adultului față de copil, cu efecte negative asupra personalității în
formare a copilului. Posibile tipuri de abuz emoțional: dominarea,
atacurile verbale, șantajul emoțional, criticismul constant, demolarea
personalității, încurajarea neîncrederii copilului în percepțiile sale,
haosul constant etc.
neglijarea – se referă la incapacitatea sau refuzul adultului de a
comunica adecvat cu copilul, de a-i asigura nevoile biologice,
emoționale, de dezvoltare fizică și psihică, precum și limitarea
accesului la educație. Posibile exemple de neglijare: a nu consulta
copilul în luarea unor decizii ce-l privesc pe acesta, a-l opri să meargă
la școală, a-i interzice să urmeze o școală de un alt nivel, să îl oblige să
aleagă un tip de școala care lui nu-i place (a decide în locul copilului)
etc.
Posibilele cauze ale abuzului se pot afla în cadrul familiei, al școlii / instituțiilor de
ocrotire a copilului, pe stradă, în mass-media. Un copil care a suferit o formă de abuz este
recunoscut în principal prin modificarea comportamentului și poate prezenta următoarele
caracteristici (adaptare G. Irimescu, 2006):
tulburări de somn: insomnii, somn agitat, coșmaruri
tulburări de alimentație: respingerea anumitor alimente, anorexie, bulimie
diverse ticuri: clipitul des, rosul unghiilor
persistența unor senzații olfactive sau cutanate obsedante
72
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Ce putem face când cunoaștem un copil abuzat? Este o întrebare la al cărei răspuns
fiecare dintre noi trebuie să știm ce să spunem. Iată câțiva pași pe care ar trebui să-i
parcurgem în cazul unui copil abuzat:
identificarea cazului - poate fi facută de un membru al familiei, de vecini,
de educatori, de profesori, de medici, de asistenți sociali, de orice persoană
care vine în contact cu copilul abuzat
semnalarea cazului la:
73
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
SĂ NE REAMINTIM...
Pașii pe care ar trebui să-i parcurgem în cazul unui copil abuzat:
identificarea cazului
semnalarea cazului la:
- serviciile publice specializate pentru protecția copilului
- Institutul Medico-Legal
- Poliție
intervenția în rezolvarea cazului axată pe două direcții:
- direcția juridică
- direcția recuperatorie
74
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
75
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
76
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
77
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Orice bolnav psihic spitalizat sau aflat in condiții de spitalizare parțială trebuie
antrenat în muncă la modul util, folosindu-se ergoterapia ca modalitate complementară de
tratare a bolilor psihice. Ergoterapia, ca metodă aflată la intersecția dintre artă și știință, este
un instrument utilizat pentru a ajuta bolnavii psihic să-și folosească la maximum capacitățile
fizice și mentale. Pentru ca ergoterapia să poată deveni factor terapeutic trebuie aplicată în
funcție de particularitățile și posibilitățile bolnavului, de stadiul și evoluția bolii sale.
Ergoterapia putem spune că se constituie ca unul dintre primele stadii ale organizării
recuperării prin muncă. Ca forme principale, ergoterapia cuprinde (Tr. Vrășmaș, 2007-2008):
tehnici de readaptare - pentru activități cotidiene și menajere.
tehnici de bază - țesătorie, tâmplărie, olărit.
activități artizanale și artistice - care stimulează inițiativa și creativitatea.
forme industriale cu caracter curativo-productiv.
78
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Unul dintre drogurile „legale”, alcoolul are efecte depresive (încetineşte activitatea
sistemului nervos) şi este responsabil pentru producerea a aproximativ 60% dintre accidentele
rutiere. Doza letală (mortală) este de 4-6 grame alcool pur / kilogram corp. Efectele
alcoolului ar putea fi grupate după perioada de timp în care acţionează în efecte de scurtă
respectiv, efecte de lungă durată (preluare din broșura Drogurile licite, 2001, 27):
efecte de scurtă durată ale alcoolului:
- timp de reacţie mărit faţă de stimulii din mediul extern (răspunsuri încetinite
faţă de mediul ambiant);
- tulburări de vedere („a vedea dublu”, „a vedea împăienjenit” etc.);
- capacitate de coordonare redusă (deplasare greoaie / imposibilitatea deplasării
de-a lungul unei linii drepte);
- dificultate de a merge sau a sta în picioare (poziţie ortostatică);
- scăderea capacităţii de a gândi limpede; de a-şi prezenta ideile;
- tulburări ale memoriei (amnezii pentru evenimente recente, false idei –
confabulaţii, dezorientare temporo-spaţială);
- vomă;
- alterarea capacităţii de vorbire (bâlbâieli etc.);
- pierderea cunoştinţei, comă, deces în cazul ingerării cantităţilor /
concentraţiilor mari de alcool sau a particularităţilor indivizilor care consumă
alcool (afecţiuni cardio-vasculare, cerebrale, combinare cu droguri etc.)
efecte de lungă durată ale alcoolului:
- moarte prin accidente (rutiere, alte tipuri de accidente / incidente pe fondul
scăderii atenţiei produse de consumul de alcool);
- scurtarea duratei de viaţă;
- malnutriţia;
- tulburări de somn;
- boli cardio-vasculare;
- afecţiuni hepatice (ciroză);
- disfuncţii sexuale;
- expunerea la virusul H.I.V. prin predispunerea la relaţii sexuale întâmplătoare;
- pierderea memoriei;
- alcoolism.
Efectele sociale ale consumului de alcool sunt (preluare din broșura Drogurile licite,
2001, 27):
deteriorarea şi / sau destrămarea vieţii de familie;
„perpetuarea” unui model negativ de educaţie în familiile cu copii;
scăderea eficienţei şi calităţii sarcinilor de la locul de muncă ceea ce poate
determina pierderea locului de muncă;
79
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
80
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
81
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Dintre multiplele clasificări ale alcoolismului, ne oprim la una dintre ele, care pare
mai simplistă:
alcoolismul simplu
- alcoolismul nevrotic (este o dependență psihologică – se înregistrează un
consum neregulat, controlat, fără dependență fiziologică și fără
simptome de abstinență; este legat de încrederea asupra efectului
tranchilizant al alcoolului prezent în stresul somatic și / sau emoțional);
- alcoolismul somatic (este caracterizat prin consum îndelungat de băuturi
slab alcoolizate și este condiționat socio-cultural de mentalități,
obiceiuri). Nu creează însă dependență - este un alcoolism al băutorilor
excesivi cu manifestări somatice mascate de diferite diagnostice:
gastrită, ciroză, polinevrită etc.
alcoolismul psihiatric – se caracterizează prin dependență psiho-fiziologică
(toxicomanie) – prezintă dependență fiziologică, toleranță crescută, pierderea
controlului atunci când începe să bea, persoana bea până ajunge la starea de
ebrietate și dă simptome de abstinență la întreruperea consumului de alcool.
Alcoolismul este printre primele cinci probleme de sănătate din lume. Aproximativ
90% dintre persoane consumă băuturi alcoolice; 40-50% dintre bărbați au sau au avut
probleme temporare legate de alcool; 10% dintre bărbați și 3-5% dintre femei dezvoltă
alcoolism.
82
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Drogul reprezintă orice substanţă care prin natura sa chimică alterează structura şi
funcţionarea normală a organismului (Einstein, 1972, apud Buzducea, 2005). Potrivit acestei
definiţii și alcoolul, cofeina, nicotina sunt droguri, dar drogurile de mare risc rămân: ecstasy,
83
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
84
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Grila de interpretare:
1. Fals 4. Adevărat 7. Fals
2. Fals 5. Fals 8. Adevărat
3. Fals 6. Fals 9. Fals
Primul ajutor pentru consumatorii de droguri Este foarte important să ştim că uneori
consumatorii de drog se simt atât de rău încât au nevoie de ajutor. În aceste cazuri apelaţi
85
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
telefonic numărul 112 („Salvarea”) și până vine aceasta acordaţi primul ajutor (broșura
Drogurile, 2000, 21)
Dacă persoana este foarte ameţită:
- Aşezaţi-o în decubit lateral (culcată pe o parte);
- Nu-i daţi niciodată cafea.
Posibil consum de heroină, tranchilizante sau substanţe
inhalante.
Dacă persoana este foarte tensionată şi intră-n panică:
- Aşezaţi-o într-un loc liniştit ferit de muzică, lumini, zgomot etc.;
- Sugeraţi-i să respire adânc şi rar.
Posibil consum de Ecstasy, L.S.D. sau amfetamine.
Dacă persoana se deshidratează fiindu-i foarte cald:
- Aşezaţi-o într-un loc răcoros (afară, la aer);
- Îndepărtaţi-i îmbrăcămintea de prisos;
- Daţi-i să bea lichide (nu alcool ci apă, aproximativ un pahar / oră).
Posibil consum de Ecstasy sau amfetamine.
Dacă persoana îşi pierde cunoştinţa:
- Aşezaţi-o în poziţia culcat pe o parte;
- Urmăriţi-i respiraţia;
- Înveliţi-o pentru a preveni hipotermia (scăderea temperaturii corpului
sub 36,5ºC)
Posibil consum de alcool, substanţe inhalante, heroină,
tranchilizante, Ecstasy.
NU UITAȚI: Chemaţi urgent ambulanţa (număr de telefon: 112)!!!
Comentați afirmația care urmează: „Poţi deveni dependent după o singură doză
de drog administată”.
86
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
singură dată nu vor deveni dependenţi, dar în realitate este greu să te opreşti;
anumite droguri dau dependenţă după o singură doză;
incapacitatea de rezolvare a problemelor, a situațiilor – mit fals: „Drogul îţi
rezolvă problemele de viață” – este important ca tânărul să înţeleagă că primul
pas în rezolvarea problemelor este recunoaşterea lor şi nu evitarea acestora prin
consumul unor substanţe;
formarea unei „imagini sociale” – un tânăr care consumă droguri crede că
poate câştiga aprecierea şi respectul celorlalţi, dar de cele mai multe ori este
izolat de colegi şi prieteni şi creşte riscul de a se afla în situaţii ridicole;
presiunea grupului – mit fals: „Drogurile sunt oferite numai de străini” – ca să
fie la fel ca ceilalţi din grup; unii tineri consumă droguri pentru că prietenii lor
consumă şi ei droguri, este vorba aici de dorința de apartenență la un grup;
stima de sine scăzută - un tânăr cu o stimă de sine scăzută poate consuma
droguri pentru a se simţi mai curajos, mai valoros sau mai interesant. În
realitate însă, consumul de droguri te controlează şi te manipulează şi te duce
la pierderea libertăţii de decizie;
singurătatea – mit fals: „Drogul te face să comunici mai uşor” – unii tineri pot
consuma droguri datorită problemelor pe care le au, a dificultăţii de relaţionare
şi comunicare cu cei din jur.
87
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
sectoarelor din Bucureşti și fost adoptată o Strategie naţională antidrog pe perioada 2005-
2012.
SĂ NE REAMINTIM...
Primul ajutor pentru consumatorii de droguri:
Dacă persoana este foarte ameţită:
- Aşezaţi-o în decubit lateral (culcată pe o parte);
- Nu-i daţi niciodată cafea.
Posibil consum de heroină, tranchilizante sau
substanţe inhalante.
Dacă persoana este foarte tensionată şi intră-n panică:
- Aşezaţi-o într-un loc liniştit ferit de muzică, lumini, zgomot
- Sugeraţi-i să respire adânc şi rar.
Posibil consum de Ecstasy, L.S.D. sau amfetamine.
Dacă persoana se deshidratează fiindu-i foarte cald:
- Aşezaţi-o într-un loc răcoros (afară la aer);
- Îndepărtaţi-i îmbrăcămintea de prisos;
- Daţi-i să bea lichide (nu alcool ci apă, aproximativ un pahar /
oră).
Posibil consum de Ecstasy sau amfetamine.
Dacă persoana îşi pierde cunoştinţa:
- Aşezaţi-o în poziţie culcat pe o parte;
- Urmăriţi-i respiraţia;
- Înveliţi-o pentru a preveni hipotermia (scăderea
temperaturii corpului sub 36,5ºC)
Posibil consum de alcool, substanţe inhalante,
heroină, tranchilizante, Ecstasy.
Chemaţi urgent ambulanţa (număr de telefon: 112)!!!
Infestarea cu virusul HIV a fost constatată clinic în anul 1981 în stadiul cel mai
dezvoltat al acesteia, care este reprezentat de sindromul de imunodeficiență dobândită SIDA.
Sindromul se caracterizează printr-un deficit imunitar complex predominant celular care
predispune la suprainfecții variate și dezvoltă o evoluție letală. Primele manifestări clinice ale
infecției au fost identificate în S.U.A., la homosexuali. Mulți specialiști cred că epidemia a
apărut în Africa în urmă cu 20-35 de ani, răspândindu-se apoi pe celelalte continente.
Răspândirea infecției cu virusul HIV în lume poate fi estimată numai cu aproximație doar
pentru cazurile de SIDA. Infecția este raspandită diferit în funcție de zonele geografice, de
vârstă, de sex, de anumite grupe de risc etc.
88
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Virusul HIV este de două tipuri: HIV I și HIV II. HIV I poate fi transmis doar la
cimpanzei, iar HIV II și la maimuțe. Temperaturile peste 570 C distrug virusul HIV iar
temperatura de 560 C inactivează în 30 de minute virusul. La temperaturi joase HIV își
păstrează infecțiozitatea. Virusul este distrus ușor de dezinfectantele uzuale de tipul
alcoolului, apei oxigenate, detergenților. Până în prezent nu s-a descoperit o substanță care să
distrugă virusul HIV sau care să împiedice evoluția infecției. Singurul medicament care
ameliorează tranzitoriu este AZT-ul retrovir.
Principalele caracteristici ale infecției cu virusul HIV vizează distrugerea progresivă a
limfocitelor și infecția monocitelor și macrofagelor. Consecințele vizează afectarea sistemului
imunitar și producerea unor suprainfecții grave. Perioada de incubație este de 1-3 luni după
infecția sangvină respectiv, de 10-14 luni după infecția pe cale sexuală. Literatura de
specialitate face referire la: infecția asimptomatică și infecția simptomatică.
89
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Sursa de infecție este omul infectat cu HIV cu sau fără manifestări clinice.
Atenție: infecția cu HIV persistentă toată viața celui infectat care rămâne contagios până la
sfârșitul vieții!!! Măsurile preventive sunt: a). depistarea surselor de infecție și b). măsuri față
de fiecare dintre cele trei căi de transmitere (1. populația trebuie informată asupra riscului de
infecție cu HIV; 2. controlul donatorilor, excluderea celor infectați, combaterea abuzului de
transfuzie, respectarea tehnicii de inactivare a virusurilor în prepararea derivatelor; 3.
gravidele vor fi informate despre riscul posibilității transmiterii și în sarcinile înaintate și în
caz de cezariană). De asemenea se recomandă protecția personalului medico-sanitar căci nu
există vaccine anti-HIV, deci accentual va cădea pe educația sanitară a personalului, mai ales.
UNAIDS, organismul specializat al ONU arăta că în anul 2004 existau peste 40 de
milioane de persoane cu SIDA, iar în anul 2007 numărul acestora era de 32,8 milioane. În
România, potrivit recensământului afectuat în anul 2002 - incidenţa acestor persoane era de
245 de cazuri la 100.000 de locuitori, iar 87% dintre cei infestaţi la data diagnosticului aveau
vârsta sub 15 ani.
Rolul statului şi a societăţii a devenit tot mai important în ultima perioadă, prin
preluarea în cadrul sistemelor de sănătate şi de asigurări sociale a bolnavilor de SIDA – prin
tratament medical gratuit, pensionări pe caz de boală, concedii medicale prelungite etc. SIDA
este cuprinsă pe lista afecţiunilor pe baza cărora se acordă gradul I de handicap. Începând cu
anul 1995 s-a constituit un buget special pentru tratamentul SIDA în România (adică
aproximativ 3.500-6.700 de dolari anual pentru o persoană, pentru dublă terapie şi circa
10.000-12.000 dolari pentru triplă terapie).
În anul 1997 s-a înfiinţat Comisia Naţională de Luptă Anti-SIDA (www.cnlas.ro).
Protecţia socială a copiilor și a adulţilor seropozitivi rămâne în continuare pe agenda de lucru
a structurilor guvernamentale.
Strategiile de politică socială în acest sector ar putea fi astfel sintetizate după cum
urmează (L.M. Pop, 2002,693-694):
programe de prevenție dezvoltate la nivel național și comunitar
(educație pentru sănătate, spoturi publicitare, campanii informative în
școli și licee, explicarea riscurilor comportamentului sexual neprotejat);
programe prin care se oferă servicii medicale și psihosociale populației
infectate (dispensarizare și clinici de zi, centre de consiliere, grupuri de
suport etc.);
programe concrete de protecție socială prin implicarea comunității
locale, dar susținute de politici și strategii naționale (programe de
integrare școlară a copiilor seropozitivi, programe de absorbție
profesională pentru adulții seropozitivi și care pot presta anumite
activități, programe de sprijin economic pentru cei infectați - cazul
Marii Britanii, unde persoanele seropozitive care nu se pot întreține
90
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
SĂ NE REAMINTIM...
91
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
secolul al XVIII-lea putem vorbi despre începuturile politicilor sociale contemporane în ceea
ce privește îmbătrânirea. Bătrânii sunt percepți ca grup social, ținându-se cont de
particularitățile lor de vârstă și mai ales de nevoile lor specifice.
J. A. Huet – gerontolog, în anul 1960, introduce sintagma vârsta a treia, care va
domina câteva decenii atât limbajul de specialitate cât și vorbirea uzuală. Ultimii ani însă o
înlocuiesc cu sintagma persoană în vârstă, care este recomandată de ONU, în prezent.
Sunt o serie de termeni, sintagme care însoțesc conceptul de persoană în vârstă:
gerontologia – care este o ramură la intersecția biologiei cu medicina care se
ocupă cu studiul îmbatrânirii.
geriatria – este o ramură a medicinii care se ocupă cu studiul bolilor perioadei
bătrâneții (etiologia, semiologia, tratamentul și prevenirea acestora).
gerontologia socială - este disciplina care se ocupă cu studiul problemelor
sociale ale îmbătrânirii, combinând elementele gerontologiei cu ale sociologiei.
geroprofilaxia - este un termen lansat de școala românească de gerontologie
formată în jurul Anei Aslan, care vizează prevenirea îmbătrânirii. Mai concret,
utilizarea termenului se referă, la „prevenirea formelor patologice ale
îmbătrânirii, îmbătrânirea precoce, îmbătrânirea accelerată, îmbătrânirea
însoțită de bolile specifice bătrâneții, ca și de prevenirea dependenței care
însoțește îmbătrânirea” (M.L. Pop, 2002, 129-130).
comportamenult prolongeviv – se referă la un stil de viață cumpătat, care tinde
să elimine / să atenueze anumiți factori de risc care pot favoriza o îmbătrânire
precoce și să determine o viață cât mai lungă, sănătoasă și independentă.
îmbătrânirea demografică a populației (îmbătrânirea populației) - este un
proces demografic care constă în creșterea populației vârstnice, procentual față
de populația tineră.
îmbătrânirea demografică a bătrânilor („vârsta a patra") - este un termen care
se referă la creșterea ponderii populației în vârstă de peste 75 de ani și se leagă
de creșterea duratei medii de viață (se referă preponderant la persoanele
vârstnice fragile și dependente).
feminizarea îmbătrânirii – creșterea ponderii numerice a femeilor în ansamblul
populației vârstnice, ca urmare a diferenței speranței de viață între cele două
sexe, în favoarea femeilor.
Persoanele vârstnice sunt considerate persoane cu risc, deci cu nevoi speciale ceea ce
presupune ajutor și protecție pentru a trăi în condiții decente. Națiunile Unite, Organizația
Mondială a Sănătății apreciază că persoanele vârstnice sunt supuse riscurilor mai ales în
domeniul sănătății, al situației sociale și a celei economice. Acestor riscuri se expun mai ales,
următoarele grupe de vârstnici (M.L. Pop, 2002):
persoanele foarte în vârstă (peste 85 de ani);
persoanele în vârstă care trăiesc singure;
femeile în vârstă (mai ales cele celibatare și văduve);
persoanele în vârstă care trăiesc în instituții colective (cămine de
bătrâni și cămine spital);
persoanele în vârstă fără copii;
92
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
93
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
masa caldă „pe roți” - este o formă de ajutor destinată persoanelor vârstnice
dependente, lipsite de posibilități, constând în transportul și oferirea unei
mese calde (masa de prânz, de obicei) la domiciliul persoanei în vârstă.
centrele de colectare și redistribuire a protezelor, echipamentelor,
materialelor necesare persoanelor vârstnice dependente (ochelari, proteze
auditive, fotolii rulante etc.), cu diverse handicapuri, lipsite de posibilități.
Aceste centre funcționează prin diferite programe în cadrul unor fundații sau
asociații.
centrul de zi pentru vârstnici – este o formulă alternativă de îngrijire care
vine concomitent în ajutorul familiilor, eliberându-le pe acestea pentru
participarea la sarcinile profesionale în anumite intervale ale zilei (de obicei,
între orele 8 și 17). Persoanele sunt aduse în centrul de zi, unde se acordă
supraveghere, mediu social stimulativ, terapie ocupaționala, reeducare
funcțională, kinetoterapie. Formula este asemănătoare cu cea a creșei pentru
copii. Această formulă de sprijin a familiilor, din ce în ce mai raspândită în
țările occidentale, are mai multe avantaje: permite persoanelor adulte să-și
rezolve obligațiile profesionale; oferă persoanei vârstnice un mediu social
securizant, stimulativ, care combate și întârzie regresia. Este o alternativă la
instituționalizarea în cămine, care are însă dezavantaje de tipul: favorizează
desolidarizarea afectivă a familiei și dezrădăcinează persoana vârstnică,
accentuându-i regresia. Centrele de zi sunt o formulă de asistență cu costuri
mai mici decât instituționalizarea în cămine, beneficiind de multifinanțare
(care include și o anumită contribuție a familiei, contribuție variabilă de la o
țară la alta, în funcție de sistemul de organizare).
găzduirea temporară - constituie o preluare în supraveghere și îngrijire a
persoanelor vârstnice în anumite perioade ale anului - sezonul friguros, în
situația dificultăților de asigurare a încălzirii, în perioada când familia este
ocupată cu muncile agricole de sezon etc. Este o formă de îngrijire
alternativă.
instituționalizarea - este ultima soluție la care se recurge pentru protecția
socială a persoanelor vârstnice vulnerabile. Ea constă în punerea sub ocrotire
socială, inclusiv supraveghere și îngrijiri medicale când este cazul, a unei
persoane aflată în dificultate datorită unui handicap social, somatic sau
mental, unic sau asociat, care pune persoana respectivă în situația de
dependență. Persoana instituționalizată trece în protecția asistenței publice, în
instituții de asistență socială - cămine de bătrâni, cămine de pensionari sau
cămine-spital, în terminologia socio-medicală recent adoptată la noi - centru
de asistență și îngrijiri.
animația - presupune un complex de activități stimulativ-sociale, culturale,
educative desfășurate după un program și susținute de o persoană având
pregătirea și vocația necesare. Se desfășoară în instituțiile pentru persoane
vârstnice (cămine, centre de zi) și urmărește menținerea integrării în mediul
psihologic și social al persoanelor vârstnice, prin stimularea psiho-
94
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
REZUMAT
1). Poţi deveni dependent de droguri după consumarea unei singure doze de
drog:
a) da
b) nu
Argumentați răspunsul oferit.
95
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Vă mulțumesc!
Sunteţi asistent social într-o secție de spital în care sunt internaţi bolnavi
infestaţi cu virusul HIV. Instituţia în care lucraţi a primit 1,5miloane de dolari de la o
fundaţie. Această sumă de bani trebuie folosită la procurarea a șapte doze de vaccin
care stopează evoluţia bolii (SIDA). Dvs. aveţi în observaţie 14 persoane bolnave
cărora această doză de vaccin le-ar fi recomandată. Trebuie să decideţi care sunt cei
șapte care vor beneficia de acest vaccin şi care sunt cei care nu beneficiază acum de
el.
96
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Candidaţii:
1). o adolescentă de 15 ani, infestată de către prietenul ei, fata este mulatră.
Provine dintr-o familie din clasa de mijloc şi este a cincea din cei nouă copii.
2). un bărbat în vârstă de 52 de ani, om de afaceri care a fost închis pentru
delapidare, infestat în penitenciar în urma unor manevre medicale minore. El
prestează 1000 de ore, muncă în serviciul comunităţii.
3). o femeie de 35 de ani, mamă a unui copil în vârstă de 5 ani care a contactat
virusul în urma unei transfuzii de sânge. Ea are o căsnicie fericită cu actualul soţ
fiind căsătorită de trei ani. Primul soţ, tatăl fetei, este plecat din oraş şi nu a mai
contactat-o.
4). un bărbat rrom, în vârstă de 40 de ani care lucrează pentru reintegrarea
copiilor de ţigani în familie. Este poligam şi a fost expus virusului de una dintre
partenere .Are mai mulţi copii, de la mai multe femei.
5). o fată în vârstă de 23 de ani, care se pregăteşte pentru a participa la Jocurile
Olimpice la proba de atletism. Familia ei a făcut multe sacrificii pentru a o ajuta
să îşi atingă obiectivul propus. Ea se gândeşte că dacă nu va primi vaccinul nu va
putea să îşi recompeseze părinţii pentru sacrificiul făcut.
6). un bărbat în vârstă de 38 de ani asiatic, artist care a fost persecutat în ţara sa
şi a cărui artă se va pierde o dată cu moartea sa.
7). o femeie în vârstă de 72 de ani mamă, bunică şi soţie care îl îngrijeşte pe soţul
ei bolnav d eartrită severă.
8). o femeie în vârstă de 49 de ani care are patru copii (unul fiind cu un handicap
psihic), provine din clasa de mijloc şi a contactat virusul probabil în urma unei
legături extraconjugale.
9). bărbat în vârstă de 56 de ani care a contactat boala în urma unei relaţii
extraconjugale, este mecanic şi este singurul susţinător al familiei.
10). un student în vârstă de 20 de ani care studiază ştiintele educaţiei, nu ştie cum
a contactat virusul şi nu a comunicat familiei că este bolnav.
11). un bebeluş în vârstă de 18 luni care a fost infestat de către mama sa, la
naștere. El este într-o stare gravă. Tatăl copilului a murit de puţin timp din cauza
bolii SIDA.
12). un bărbat în vârstă de 49 de ani, preot într-o regiune îndepărtată unde este
singurul care asigură toate activităţile religioase (nunţi, botezuri, înmormântări).
13). un bărbat în vârstă de 29 de ani, tată a trei copii a cărei soţie face cursuri
medicale şi lucrează cu o jumătate de normă într-un laborator.
14). un bărbat în vârstă de 56 de ani, cercetător care este pe cale de a descoperi
un medicament senzaţional.
Sarcini ale cursantului:
- Alegeți cele șapte persoane care vor primi aceste doze de vaccin.
- Reluaţi persoanele alese şi analizaţi motivele care v-au determinat să optaţi pentru
aceste persoane.
- Încercaţi şi răspundeţi cu sinceritate la următoarea întrebare: Cât de mult v-aţi lăsat
influenţat de propriul sistem de valori când aţi ales cei şapte beneficiari?
97
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
Bibliografie
98
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
22. PĂUNESCU, C.; MUȘU, I. (1997). Psihopedagogie specială integrată. Sibiu: Editura
Pro Humanitate.
23. POP, L.M., (2002). Dicționar de politici sociale. București: Editura Expert.
24. RĂDULESCU, S. (1994). Sociologia vârstelor. București: Editura Hyperion.
25. REBEDEU, I.; ZAMFIR C. (1982). Modul de viață și calitatea vieții. București:
Editura Politică.
26. De ROBERTIS, (1995). Developmental biology. Dismantling the organizer. Nature.
374(6521), 407-8.
27. ROTH, M.; REBELEANU, A.; POLEDNA S. (2005). Introducere în asistenţa
socială. Suport de curs pentru învăţământul la distanţă.
28. SANDU, A. ȘT. (2002). Asistență și intervenție socială, Iași: Editura Lumen.
29. THÉVENET & DÉSIGAUX (1995). Les travailleurs sociaux. Presses universitaires
de France.
30. VLĂDESCU, C. (1999). Politica de reformă a sistemului de sănătate din România.
București: Editura Infomedica.
31. VRĂSMAȘ, Tr. (2001). Învățământul intrgrat și / sau incluziv pentru copiii cu cerințe
educative speciale. București: Editura Aramis.
32. ZAMFIR, E. (2000). Diagnoza problemelor sociale comunitare. Studii de caz.
București: Editura Expert.
33. ZAMFIR, C.; ZAMFIR E. (1995). Politici sociale: România în context European.
București: Editura Alternative.
34. ZAMFIR, C. (1999). Politici sociale în România. București: Editura Expert.
35. ZARKOVIC, G., ENĂCHESCU, D. (1998). Politicile de sănătate în țările Europei
Centrale și de Răsărit. București: Editura Infomedica.
36. WEARE, K., GRAY, G. (1995). Promovarea sănătăţii mintale şi emoţionale în
reţeaua europeană de şcoli care promovează sănătatea – manual pentru pregătirea
profesorilor şi a altor persoane care lucrează cu tinerii, Universitatea din
Southampton şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii – Biroul Regional pentru Europa.
37. *** (1992). Să ajutăm copiii să se instruiască în domeniul sănătăţii. Braşov:
Tipografia Direcţiei de Sănătate Publică Braşov.
38. *** (1992). Manualul de educaţie pentru sănătate. New York: Fundaţia Soros.
39. *** (1996). Dicţionar de psihologie. Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic.
40. *** (1996). Dicţionar de sociologie. Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic.
41. *** (1998). Dicţionar de psihiatrie și de psihopatologie clinică. Bucureşti: Editura
Univers Enciclopedic.
42. *** (2000). Drogurile licite. Braşov: Tipografia Direcţiei de Sănătate Publică Braşov.
43. *** (2000). Drogurile. Brașov: Tipografia Direcţiei de Sănătate Publică Brașov.
44. *** (2008). Codul deontologic al asistentului social - Publicat în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 173 din 06/03/2008.
45. Legea nr. 705/2001 privind sistemul național de asistență socială.
46. Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea
ocupării forței de muncă.
47. Legea nr. 47/2006 privind sistemul național de asistență socială.
99
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
48. Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice stabilește cadrul general
prin care dreptul la asigurări sociale este garantat de stat și se exercită prin sistemul
public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
49. Legea nr. 230/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 678/2001 privind
prevenirea și combaterea traficului de persoane, publicată în Monitorul Oficial nr.
812/2010;
50. Legea nr. 161/2009 din 14/05/2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 118/2008 privind modificarea și completarea unor acte normative în
vederea eliminarii legăturilor dintre nivelul unor drepturi de asistență socială și nivelul
salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;
51. OUG nr. 118/2008 din 01/10/2008 privind modificarea și completarea unor acte
normative în vederea eliminării legăturilor dintre nivelul unor drepturi de asistență
socială și nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;
52. OUG nr. 82/2010 pentru modificarea art. 7 alin. (1) pct. 2 subpct. 2.1 din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, precum și pentru modificarea art. III din OUG nr.
58/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și
alte măsuri financiar-fiscale.
53. HG nr.1615/2003 privind organizarea și funcționarea Comisiei de mediere socială;
54. HG nr.335/2003 privind modificarea și completarea HG nr.90/2003 pentru aprobarea
Regulamentului cadru de organizare și funcționare a serviciului public de asistență
socială;
55. HG nr.90/2003 pentru aprobarea Regulamentului cadru de organizare și funcționare a
serviciului public de asistență socială.
100
Asistența socială a persoanelor aflate în dificultate
101