Sunteți pe pagina 1din 13

FEEA-Managementul și dezvoltarea resurselor umane

MOD DE VIAȚĂ ÎN VALEA HUNZA

Profesor coordonator:

Conf. Dr. Neculaesei Angelica Nicoleta

Studenți:

IONESCU MĂLINA-IONELA

STOICA ANA-MARIA

IAȘI

2019

1
În ultimii ani, cercetătorii au devenit foarte interesați de această temă complexă “ Secretul
longevității ”, de aceea s-au făcut numeroase cercetări științifice pe diferite direcții în acest
context. Astfel, în urma acestor studii, eticheta celui mai longeviv pământean îi este atribuită lui
Said Abdul Mobudu. Acesta îi uimește pe grăiniceri cu actul de identitate care susținea faptul
că s-a născut in 1832, adică având 152 ani. Cei din urmă au pus la îndoiala originalitatea
pașaportului însă se dovește că omul din Valea Centenarilor a trăit un veac și jumătate. Said
Abdul a mai trăit încă 8 ani de la această întâmplare reușind să însumeneze 160 ani dar arătând
ca un bătrân de 70 de ani din Regatul Unit. Mulți doctori și oameni de știință au analizat
fenomenul, fiecare găsind o explicație. Originar din Valea Hunza, denumită și Oaza tinereții,
tărâmul se află la granița dintre India și Pakistan, ce părea a fi un loc care sfida regulile științei,
un loc magic pentru omenire. Tristețea, boala, suferința, stresul erau necunoscute pentru
locuitorii acestui meleag fermecat a cărui secret rămâne încă ascuns.

Analizele oamenilor de știință precum Jay Milton Hoffman, Robert McCarrison, Henri Coandă și
Dr. Clark au reliefat o serie de factori esențiali care au contribuit la longevitatea oamenilor din
Hunza. Astfel: În topul analizei lor se află ALIMENTAȚIA.
Aceștia mănâncă foarte moderat și merg foarte mult pe jos. Mesele lor bogate sunt dimineața și
la prânz, pe săturate. Ei nu fac abuz de carne, consumând o singură dată pe an atunci când
sărbătoresc un eveniment unic precum căsătoria sau aniversarea ei. Singurul fel de carne
consumat și disponibil pe acest teritoriu este carnea de capră. Meniurile lor se bazează pe fructe
uscate sau proaspete și semințe. Uneori mai introduc în alimentație alte proteine precum lapte,
ouă și brânză.
Dieta hunzakuților pe timpul ierii (excepție) era bazată exclusiv pe consumul de carne și nu doar
cea de capră ci și carnea de oaie și iac, rareori carnea de găină. În toiul iernii escaladau stâncile
pentru a prinde capre sălbatice, gâște, rațe, fazani și cocori. Păstrându-și obiceiurile tribale
aceștia nu consumau doar carnea ci și pielea, creierul, organele interne, oasele fiind sparte pentru
a recolta măduva.
Pomii fructiferi, în special caișii definesc pentru aceștia termenul de bogăție. Caisele le consumă
în stare naturala, fierte, uscate la soare, în compot sau stoarse. Într-o moară rudimentară aceștia
fac ulei din caise presate la rece asigurându-și astfel tratamentul anticancerigen și un sirop pentru
imunizarea organismului. Consumul mediu de caise pe zi este de cca. 1 kg/ persoană, excepție
făcând în perioada primăverii când țin post și consumă doar suc de caise de 5 ori pe zi. Prin acest
post ei își pregătesc organismul pentru noile schimbări climatice ale unui anotimp mai bogat.
Pe lângă caise ei mai consumă și alte fructe precum mere, struguri, pere, piersici, cireșe, mure și
legume precum morcovi, fasole, napi, dovleac, spanac, salată, mazăre. Migdalele și cerealele
reprezintă sursa lor de energie consumate de obicei dimineața. La o analiza stiintifica a reiesit ca
hunzakutii beneficiaza de 40% calorii din cereale nedecorticate, 30% calorii din legume, 15%
calorii din fructe, 10% din leguminoase si doar 1% din alimente de provenienta animala. Când
gătesc, folosesc foarte puțină apă pe care apoi o beau. Sunt amatori de lapte, pe care îl beau
proaspăt, nefiert. Beneficiul major al acestui tip de alimentație frugal este datorat lipsei de
electricitate, petrol și gaz. Ei nu consumau alcool, cafea sau țigări.

2
Pâine Hunza numită și Chappatis. Pentru a realiza acest aliment miraculos ei macină în piatră
boabe de grâu, orz și hrișcă. Făina rezultată este amestecată cu ulei de canola, miere, melasă,
lapte de soia, sare de mare, scorțișoară, nucșoară, suc prospăt de lămâie și portocală, ouă, ulei de
măsline, pătrunjel,ghimbir și banane uscate. Pâinea este coaptă pe jumătate în tipsii mari de
metal. Se coace doar pe jumătate pentru ca vitaminele și nutrienții să nu fie distruși de
temperaturile mari din cuptor.

Un alt factor îl reprezintă ACTIVITATEA ZILNICĂ.


Munca fizică este foarte importantă, la fel ca înotatul în apa rece ca gheaţa şi mersul zilnic pe jos
a 10 – 15 km. Ei lucrează din zorii zilei până la apus în agricultura sau pentru a-și construi
casele. Iarna, îș timpul vânătorilor ei merg fără oprire, pentru a nu ingheța de frig în căutarea
vânatului. Pe aceste meleaguri nu există nici spitale nici farmacii, astfel toate problemele de
sănătate sunt rezolvate prin alimentație și multă activitate.

CLIMA, consideră cercetătorii, este un lucru important pentru longevitate de care


beneficiază locuitorii din Hunza. Pe timpul verii, temperaturile sunt cuprinse între +25
și +27 grade Celsius ceea ce le permite oamenilor să-și desfășoare activitățile zilnice.
Iernile sunt blânde cu temperaturi ce le permite să vâneze în condiții acceptabile la -10
grade Celsius. Datorită acestor temperaturi, bolile tipice de bătrânețe precum Alzheimer-ul,
cataracta sau deficiețele cardiace.
GÂNDIREA POZITIVĂ este o sintagmă caracteristică poporului din Hunza. Este dovenit
faptul că acești oameni nu știu ce este stresul. Dacă analizăm cu minuțiozitate viața oamenilor
din Valea Hunza putem spune că este un popor cu o bună dispoziție, mereu zâmbitori și plini de
viață. Fiind un popor caracterizat de colectivism, faptul că lucrează împreună în realizarea
locuițelor, realizarea alimentelor proprii, ei elimă teama neajunsului de mâine specifică mai
degrabă omului civilizat. Locuitorii trăiesc în armonie, pace și tradiții și obiceiuri bine
respectate.

În ceea ce privește PROFILUL GENETIC, rezultatele specialiștilor arată că longevitatea și


calitatea indicatorilor de viață pentru Valea Hunzei sunt unice. Comic este faptul că în acest loc
de poveste putem vedea bătrâni care nu țin minte când s-au născut, iar după anumite măsurători
și cercetări se constată că vârsta lor este cuprinsă între 120 și 140 ani. Un alt lucru incredibil este
faptul că mamele au 60-70 ani iar tații 70-90 ani, lucru bizar pentru vremurile noastre. Procreerea
la vârstele de 70-90 ani au stârnit revoltă și ironii în rândul autorităților pakistaneze însă testele
din laboratoarele din Marea Britanie și S.U.A au certificat siguranța analizelor, înlăturând
zvonurile și miturile.
Femeile hanzuților nasc ușor, fără mult efort fizic, reluându-și repede treburile de pe câmp sau
din familie. Ele urmează tradițiile și consideră că dacă fac mai multe activități fizice vor naște
copii mult mai sănătoși.Femeile din Hunza își alăptează copiii în primii trei ani de viață chiar
dacă între timp apare o nouă sarcină.
Factorul EDUCAȚIE reprezintă un termen ambiguu pentru locuitorii din Oaza Tinereții.
Poporul hunzilor este unul care acționează după principiul naturii umane, cu tradiții, obiceiuri,

3
activități moștenite și care în cazul acestui popor lipsit de civilizație nu pot fi perfecționate sau
înlocuite. Sunt cinstiți, cu forță de muncă, dedicați muncii și familiei. Pe aceste meleaguri nu
există nici o formă administrativă. Ei nu folosesc bani astfel nu plătesc taxe și impozite,
asigurări. Singura lor bogăție o reprezintă pământul bun de lucrat, pe care de obicei părinții îl
lasă drept moștenire băieților, fetele primind ca zestre pomi fructuferi pe care îi îngrijesc cu
sfințenie. Rădăcina educației acestui popor se dezvoltă după anul 1934 iar poporul beneficiază de
un sistem școlar, gratuit, pentru fete și băieți unde învață să fie educați. Inteligența lor se
definește a fi mai multă imaginație și creativitate decâe rațiune și logică.

Faptul că nu beneficiază de TEHNOLOGIE MODERNĂ, este de asemenea un atribut


important al tinereții fără bătrânețe. Ingeniozitatea oamenilor de aici este dovedită prin realizarea
unui sistem de irigare pentru grădini întrucât în Valea Hunzei ploua foarte rar. Sistemul de
apeducte este realizat din lemn, cu piroane de oțel cu o lungime de 80 km iar apa se scurge din
ghețarul Ultar din muntele Rakaposhi. Cu toate că ar putea să interacționeze cu popoarele
civilizate, aceștia refuză cu desăvârșire interacțiunea cu lumea tehnologică.

Femeile și bărbații din oaza tinereții au un ASPECT FIZIC de neegalat, adesea o femeie de 40
de ani arătând ca o adolescentă iar cele de peste 60 de ani își conservă frumusețea naturală și
armonia corpului. Bărbații sunt caracterizați de forță și un puternic echilibru psihic și fizic.
Oamenii Hunza sunt înalţi, au pielea deschisă la culoare şi aspectul fizic al grecilor antici.

VALORILE și PRACTICILE acestui popor se regăsesc în personajele mărețe, precum Mir-


ul.Mir-ul reprezintă o autoritate religioasă care intervine doar în momentul în care apare un
conflict. Cu toate că sunt un popor cu origini musulmane femeile lor nu poartă voal și nici nu
sunt supuse bărbaților. Deciziile se iau de comun acord în familie, rareori ajungându-se la
despărțire. Sunt oameni pozitivi, găsind arta în orice lucru infim.

4
TOP 10 AL CELOR MAI LONGEVIVI OAMENI DIN LUME:

1. Jean Louis Calment s-a născut în Franța, la Arles la 21 februarie 1875. A avut un
singur copil și a fost toată viața casnică. Cu toate că averea ei îi permitea să nu lucreze
niciodată secretul longevității ei este lista lungă de hobby-uri pe care aceasta le avea:
ciclism, tenis, înot, mersul pe role, opera și pianul. A decedat la data de 4 august 1997 din
cauze naturale. Ea continuă să dețină locul fruntaș în clasamentul celor mai longevivi
oameni din lume.

2. Sarah Knauss a fost un super centenar american născută la data de 24 septembrie


1880 în Statele Unite ale Americii. Ea a avut o viață activă fiind liderul republicii
Pennsylvania timp de 14 ani. Afirma că iubeste să trăiască deoarece avea un stil de viață
sănătos și pentru că “ făcea lucruri ”. Înainte de a muri familia a înștiințat-o de faima
obținută datorită longevității ei, însă fiind o persoană modestă și cu simțul umorul întreba
mereu “ De ce? ”. A murit din cause naturale pe data de 30 decembrie 1999, fiind numită
de către ceilalți “femeia extraordinară care a învins limitele longevității”.

3. Nabi Tajima a fost o supercentenară japoneză născută la data de 4 august 1900 în


Araki. Ea a avut peste 160 de descendenți, inclusive stră-stră-nepoți. Femeia a avut o
viață liniștită, trăind într-un centru de asistență medical pentru vârstnici. Secretul
longevității, afirma ea, constă în pacea interioară de aceea ea cânta la diferite instrumente
muzicale japoneze. De asemenea, vârsta înaintată este datorată alimentației, genele lor,
sistemului de sănătate din Japonia și de societatea coezivă cu o atitudine pozitivă care
unește oamenii. Nabi a decedat la data de 21 aprilie 2018, la 117 ani și 260 zile.

4. Ocupând locul 4 în clasament, Lucy Hannah a fost o supercentanară americană care


s-a născut la data de 16 iulie 1875 în Alabama, SUA. Femeia a fost căsătorită și a avut 8
copii. Într-un interviu mărturisește că secretul vârstei sale înaintate îl reprezintă
alimentația sănătoasă pe care a urmat-o zilnic și antremanetele grele de fitness pentru a-și
menține energia și starea de bine. Lucy a decedat la data de 21 martie 1993, cu doar 12
zile înaintea lui Nabi Tajima.

5. Marie-Louise Fébronie Meilleur a fost o supercentenară canadiană franceză


născută la data de 29 august 1880 în Quebec, Canada. Femeia era vegetariană și avea un
stil de viață sănătos. Ea și-a impus să fie o persoană activă și sănătoasă. Astfel, și-a pus în
aplicare gândurile de la 85 de ani: la 100 de ani mergea foarte mult pe bicicletă iar la 121
ani și-a lansat un CD de muzică RAP. Marie-Louise a afirmat că dieta sa vegerariană a

5
ajutat-o să trăiască atât de mult, inclusiv uleiul de măsline, vinul și ciocolata. În jurul
vârstei de 117 ani era prea slabă pentru a mai vorbi și auzea doar dacă i se striga tare în
urechea dreapta. A decedat la data de 16 aprilie 1998, la spital, din cauza unui cheag de
sânge.

6. Violet Brown a fost un supercentenar Jamaican nascută la data de 10 martie


1900.Brown a spus într-un interviu din aprilie 2017 cu The Jamaica Observer ca este mai
sănătoasă decat cei cinci copii rămași. Brown susținea că nu există o formulă secretă
pentru viața ei lungă, spunând:”Într-adevăr și cu adevărat, când oamenii întreabă ce
mănânc pentru a trăi atât de mult le spun că eu mănânc de toate, cu excepția cărnii de
porc și pui”. Ea a murit la 15 septembrie 2017 la un spital din Montego Bay, la vârsta de
117 ani, după ce a fost diagnosticată cu deshidratae și aritmie cardiac.

7. Emma Martina Luigia s-a născut la 29 noiembrie 1899 în Regatul Italiei. Când
era copil, s-a mutat din Valea Sesia în Ossola, dar clima era atât de nesănătoasă întrucât
un medic și-a sfătuit familia să trăiască undeva unde vremea este moderată, urmând să se
mute în Verbania unde a trăit tot restul vieții.În 2013, când a fost întrebată despre secretul
longevității sale, a spus că a mâncat trei ouă pe zi, a băut un pahar de apă de casă și a
savurat uneori o ciocolată , dar, mai ales, s-a gândit pozitiv la viitor. Morano a murit la
casa ei din Verbania , Italia, la 15 aprilie 2017, la vârsta de 117.

8. Miyako s-a născut la 2 mai 1901 în Prefectura Wakayama, Japonia. Soțulei, Shoji, a
lucrat pentru căile ferate naționale japoneze, ceea ce a însemnat că a avut șansa să
călătorească. I-a plăcut caligrafia, pe care a învățat-o în copilărie și a exersat bine la
bătrânețe. Mâncarea ei preferată era sushi și anghilă. Ea a fost descrisă ca o “zeiță
vorbitoare” de către familia ei. Miyako a murit în Nishi-ku, Yokohama, prefectura
Kanagawa, la 22 iulie 2018, la vârsta de 117 ani, 81 de zile.

9. Okawa, care s-a născut la Osaka la 5 martie 1898, a fost recunoscută drept cea mai în
vârstă persoană din lume de către Guinness World Records în 2013. Okawa a mâncat
bine până și-a pierdut pofta de mâncare în urmă cu 10 zile, savurând ceașca ei zilnică de
cafea și mâncărurile ei preferate, cum ar fi ramenul. Întrebată care este secretul
longevității sale, Okawa a răspuns nonșalant: “Mă întreb și despre asta”.

6
Okawa a cedat la insuficiența cardiac înconjurată de rude și lucrători de îngrijire medicală
care au lăudat-o pentru că a dus o viață lungă și sănătoasă.

10. Maria Capovilla s-a născut la 14 septembrie 1889 în Guayaquil, Ecuador. Maria era
fiica unui colonel și a trăit o viață în rândul elitei clasei superioare, urmând funcții sociale
și clase de artă. Nu a fumat niciodată și nu a consumat băuturi tari. Până în martie 2006,
sănătatea Mariei scăzuse oarecum și nu mai era în stare să citească ziarul. De asemenea,
aproape că nu mai vorbea și nu mai mergea decât atunci când a fost ajutată de doua
persoane. Aceasta a murit la 27 august 2006, la vârsta de 117 ani.

CONCLUZII

Tărâmul unde moartea pare a fi un mit ne-a impresionat și pe noi, făcându-ne totodată curioase
de magia acestui loc. Ni se părea ceva incredibil și aproape ireal. Suntem de părere că licoarea
lor magică a tinereții fără bătrânețe conține puțin din fiecare element: alimentație sănătoasă,
activitate zilnică, fericire, bucuria de a trăi, respectarea ritualutilor străvechi etc. Ei sunt un popor
pașnic ceea ce îi ajută să trăiască în armonie și liniște.
Descoperindu-le secretul, constatăm că nu vom putea urma nicidecum modul lor de a trăi
deoarece spre deosebire de ei noi suntem generația tehnologiei în exces care uneori cauzează
depresie, invidie, neliniște. O altă deosebire este faptul că noi suntem constrânși de plata taxelor
și impozitelor, niște jucători activi în vremurile când banii pot decide soarta noastră. Zi de zi ne
lovim de tentații: de a cumpăra ceva, culinare, care ne schimbă ritmul normal.
Pacea interioră a acestui popor este reliefată în imaginea lor: piele tânără, proaspătă, fermă, spre
deosebire de noi care suntem într-un război cu timpul. Ne-a surprins ingeniozitatea lor în
construirea utilajelor de preparat uleiurile și conductele prin care se aprovizionează cu apă.
Pentru ei reprezintă artă, pentru noi: ceva obișnuit pe care-l putem procura ușor din magazine
contra cost. Aerul proaspăt este pentru ei o oază de sănătate de care se bucură zilnic la fiecare
răsărit. Și noi visăm la un aer proaspăt însă poluarea face ca această dorință să fie îndeplinită
doar în vacanțele mult așteptate.
Așadar, faptul că trăiesc într-o astfel de lume îi definește ca fiind oameni frumoși, familiști,
muncitori și creativi.

7
BIBLIOGRAFIE

 [online] Disponibil la: https://destepti.ro/populatia-hunza-stie-secretul-tineretii-fara-batranete,


[Accesat la 07.11.2019]

 [online] Disponibil la: http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/8370-Cei-mai-longevivi-oameni-


de-pe-planeta-locuitorii-din-Valea-Hunza [Accesat la 07.11.2019]

 [online] Disponibil la: http://travel.descopera.ro/6744222-Taramul-nemuritorilor-Hunza-Valea-


Vietii [Accesat la 07.11.2019]

 [online] Disponibil la: http://radioromaniacultural.ro/pakistan-valea-hunza/ [Accesat la


08.11.2019]

 [online] Disponibil la: http://www.antenasatelor.ro/vrem-sa-stii/vss1/sanatos-si-verde/24679-


dieta-oamenilor-din-hunza-cum-sa-traie%C8%99ti-160-de-ani.html [Accesat la 08.11.2019]

 [online] Disponibil la: https://en.wikivoyage.org/wiki/Hunza_Valley [Accesat la 09.11.2019]

 [online] Disponibil la: https://apimond.ro/index.php?route=information/tt_blog&tt_blog_id=5


[Accesa t la 09.11.2019]

 [online] Disponibil la: https://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/secretele-oamenilor-hunza-


traiesc-medie-120-deani-dau-nastere-65-ani-nu-stiu-cancerul-
1_5926a81c5ab6550cb86e8392/index.html [Accesat la 09.11.2019]

 [online] Disponibil la: https://www.gazetadeagricultura.info/agricultura-ecologica/produse-


naturale-bio-ecologice/alimentatie-sanatoasa/14394-longevitatea-locuitoril-din-valea-hunza-
pakistan.html [ Accesat la 11.11.2019]

 [online] Disponibil la: http://elystar.ro/dieta-hunza-de-viata-lunga/ [Accesat la 12.11.2019]

 [online] Disponibi la: http://www.vegetarianfuture.com/page31.html [Accesat la 17.11.2019]

 [online] Disponibil la: https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_celor_mai_longevivi_oameni [Accesat


la 17.11.2019]]

 [online] Disponibil la: https://www.independent.co.uk/life-style/health-and-families/health-


news/veg-out-live-longer-85984.html [Accesat la 17.11.2019]

8
 [online] Disponibil la: https://justrichest.com/seven-oldest-people-who-ever-lived/ [Accesat la
17.11.2019]

 [online] Disponibil la: https://gerontology.wikia.org/wiki/Lucy_Hannah [Accesat la 17.11.2019]

 [online] Disponil la: https://en.wikipedia.org/wiki/Sarah_Knauss [Accesat la 17.11.2019]

9
ALIMENTAȚIA

ACTIVITATE FIZICĂ

VALORI ȘI
PRACTICI

CLIMA

TEHNOLOGIE
MODERNĂ
GÂNDIRE POZITIVĂ

PROFILUL
EDUCAȚIE GENETIC

Fig.1: Factorii care au determinat longevitatea poporului din Valea


Hunza

10
ANEXE

FIG.2 Caise uscate-principalul aliment

FIG 3. Locuințe

11
FIG 4. Aspectul locuitorilor

FIG 5. Tânără din Hunza

12
FIG 6. Frumusețea locului

FIG 7. Țara minunilor- Hunza

13

S-ar putea să vă placă și