CURS 3

Chestionarul

1. Definiţie

Problema definirii chestionarului, ca instrument şi tehnică de cercetare în ştiinţele

socioumane, nu este atât de simplă pe cât am fi tentaţi să credem la prima vedere. Nici terminologia
nu este unanim acceptată: chestionar, formular, test, inventar, index, anchetă etc.
Unii autori reduc chestionarul „la un număr mai mare sau mai mic de întrebări prezentate
în scris subiecţilor şi se referă la opiniile, preferinţele, sentimentele, interesele lor în circumstanţe
precise”(Albou, P., 1968, p.121), în timp ce alţii extind sfera, chestionarul conţinând nu numai
întrebări scrise, ci şi imagini grafice (fotografii, desene).
În intenţia de a surprinde integral specificul chestionarului, S. Chelcea îl defineşte ca:
„tehnică şi corespunzător instrument de investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise
şi, eventual, imagini grafice, ordonate logic şi psihologic, care, prin administrarea de către
operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate
răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris” (Chelcea, S., Mărginean, I., Cauc, I., 1998, p.180).
Construcţia chestionarului trebuie să aibă ca punct de pornire specificarea foarte clară şi
detaliată a problemei de cercetat. Datorită complexităţii problemelor sociale, acestea sunt
descompuse în dimensiuni care la rândul lor se cer traduse în indicatori, adică în „modalităţi
empirice de detectare a prezenţei sau absenţei, a stării sau a intensităţii unor caracteristici” (Rotaru,
T., Iluţ, P., 2001, p.71). Trebuie specificat faptul că fiecare întrebare din chestionar reprezintă un
indicator, dar un indicator prelucrat, ajustat în aşa fel încât să fie valid şi funcţional în cadrul
comunicării dintre cercetător şi subiect (a se vedea pentru mai multe detalii capitolul „Analiza
conceptelor sociologice” din lucrarea: Cercetarea sociologică. Metode şi tehnici., Chelcea, S.,
Mărginean, I., Cauc, I., 1998, pp. 63-82). Desigur, nu toate întrebările reprezintă indicatori
(întrebările introductive, cele de trecere). Există de asemenea teme de cercetare în care
operaţionalizarea conceptelor nu este necesară.
Un chestionar este un instrument conceptual, nu o simplă listă de întrebări, ceea ce
înseamnă că chestionarul trebuie să reflecte o anumită concepţie teoretică asupra a ceea ce se
lucrează, să fie elaborat în virtutea unei ipoteze. Aspectul de instrument conceptual provine şi din
faptul că se parcurge filiera de descompunere a unui fenomen în dimensiunile sale, iar a
dimensiunilor în indicatori, chestionarul ajungând astfel să fie o listă a indicatorilor, dar formulaţi
într-un anumit fel.

2. Proiectarea chestionarului

Sintetizând cele de mai sus, putem afirma că două mari tipuri de probleme trebuie rezolvate
în construcţia chestionarului:
a) unele de conţinut, adică cele legate de alegerea indicatorilor necesari cunoaşterii
problemei studiate;
b) unele de formă, adică de transpunere a indicatorilor în întrebări standardizate.
În proiectarea unui chestionar se parcurg succesiv câteva operaţii:
1. analiza conţinutului întrebărilor;
2. alegerea tipului de întrebări;
3. formularea întrebărilor;
4. aranjarea întrebărilor în chestionar.

2.1. Analiza conţinutului întrebărilor

În această operaţie, caracteristica de instrument conceptual este cel mai bine evidenţiată,
întrucât aici se realizează operaţia de defalcare pe dimensiuni, a dimensiunilor pe indicatori şi
transformarea indicatorilor în una sau mai multe întrebări.
În faza de analiză a conţinutului, cel care face chestionarul trebuie să-şi pună, şi în acelaşi
timp să găsească răspunsul, la câteva întrebări:
a) este întrebarea necesară?
b) posedă subiecţii informaţia necesară pentru a răspunde?
c) conţinutul informaţiei urmărite se poate obţine printr-o singură întrebare sau sunt necesare mai
multe întrebări?
d) conţinutul întrebării este echilibrat sau întrebarea este dezechilibrată, adică accentuează doar o
parte a fenomenului?
e) vor accepta subiecţii să dea informaţia cerută prin întrebări?
Prin stabilirea conţinutului întrebărilor este evident faptul că chestionarul este un
instrument de observare şi colectare a informaţiei prin răspunsurile la anumite întrebări.

2.2. Alegerea tipului de întrebări

Întrebările cuprinse într-un chestionar pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere:
1. După conţinutul informaţiei vizate:
a) întrebări factuale, care se pot referi la următoarele situaţii:
- ce este subiectul (vechime, studii etc);
- ce ştie subiectul despre alţii (colegi, prieteni, etc).
Aceste întrebări surprind elemente de comportament ale semenilor din jurul lor sau situaţii
ce caracterizează viaţa acestora şi nu trebuie confundate cu întrebările de opinie.
- evenimente, fapte la care subiectul a participat (revoluţie, cutremur, etc);
Răspunsurile obţinute prin intermediul acestui tip de întrebări sunt mai exacte, mai
obiective şi pot fi judecate în termeni de adevărat sau fals, întrucât ele„ se referă la o situaţie
obiectivă şi verificabilă prin alte mijloace” (Rotaru, T., Iluţ, P., 2001, p. 75).
b) întrebări de opinie, care se introduc de regulă cu formulele: consideraţi că...?, credeţi
că... ?, sunteţi de acord cu ... ?;
Întrebările de opinie vizează aspecte ce ţin de universul interior al indivizilor, deci puncte
de vedere, păreri, atitudini, credinţe, proiectarea în viitor etc, iar verificarea celor afirmate de
aceştia este dificilă, uneori chiar imposibil de realizat.
Întrebările de opinie se interferează mai ales cu întrebările de atitudine (acord-dezacord) şi
cu întrebările de motivaţie (de ce...?, ce v-a determinat să...?). Întrebările de motivaţie sondează
universul cauzal-motivaţional al aprecierilor, deciziilor şi acţiunilor umane, aducând la cunoştinţa
cercetătorului explicaţiile şi interpretările subiectului cu privire la opiniile şi faptele sale.
O altă variantă a întrebărilor de opinie sunt întrebările proiective care sondează intenţiile
de viitor ale subiectului (intenţionaţi să...?).
 c) întrebări de cunoştinţe, care oferă informaţii necesare caracterizării persoanelor
anchetate, evidenţiind preocupările intelectuale ale indivizilor în anumite domenii. Ele urmăresc
să verifice dacă subiecţii posedă anumite informaţii în raport cu anumite obiecte, situaţii,
evenimente. Ele sunt de regulă cele mai dificile ca răspuns şi pot provoca multe distorsiuni.
Exemplu:
Unde este înmormântat Mihai Viteazul ?;
Ştiţi cât costă aproximativ 1m cub de apă?.

2. După forma de înregistrare a răspunsurilor:

a) întrebări deschise (libere), care nu limitează răspunsul subiectului la o alternativă sau
alta, ci îi lasă libertatea de a-şi formula răspunsul în maniera în care doreşte. Întrebarea este
structurată, formalizată, dar răspunsul este nestructurat.
Grafic, întrebările deschise se evidenţiază în chestionar prin faptul că, după textul propriu-
zis al întrebării, apare un spaţiu liber în care se marchează răspunsul.
Exemplu:
Ce părere aveţi despre stilul democratic de conducere?
.......................................................................................
.......................................................................................
Întrebările deschise prezintă o serie de avantaje, dar şi de limite.
Avantaje:
a) permite manifestarea totală a subiectivităţii, spontaneităţii, a nuanţelor dorite de subiect;
b) nu sugerează răspunsuri;
c) răspunsurile la acest tip de întrebări indică nivelul cunoştinţelor subiectului despre problema
respectivă;
d) răspunsul ilustrează ceea ce apare mai proeminent în mintea subiectului despre problema
respectivă;
e) evită aşa numitele „efecte de format”, caracteristice întrebărilor închise (sunt erori introduse de
forma sau de structura sub care apare evantaiul variantelor de răspuns, şi nu de conţinutul acestora).
Dezavantaje:
a) se pretează mai greu codajului şi analizei;
b) sunt dificil de formulat, mai ales atunci când solicită sfere mai intime ale persoanei.
În general, dezavantajele întrebărilor deschise ţin de codificare şi de prelucrare, reclamând
adesea o veritabilă analiză de conţinut a răspunsurilor obţinute. De regulă, întrebările deschise sunt
utile ca întrebări de debut, de spart gheaţa.
b) întrebări închise (precodificate);
Sunt întrebări cu răspunsuri dinainte prevăzute, respondentul urmând doar să o aleagă pe
cea care se potriveşte situaţiei sau opiniei sale (atât întrebările cât şi răspunsurile sunt structurate).
Există mai multe tipuri de întrebări închise:
1. întrebări dihotomice

Exemplu:
1. Îţi place muzica?
1.1.‫ ڤ‬Da
1.2.‫ ڤ‬Nu
 Întrebările închise dihotomice sunt foarte comode la prelucrare, dar nu permit nuanţarea
răspunsurilor. Deasemenea, ele pot fi folosite ca întrebări filtru.
2. întrebări închise trihotomice
Exemplu:
1. În faţa unei situaţii critice vă retrageţi?
1.1.‫ ڤ‬Întotdeauna
1.2.‫ ڤ‬Uneori
1.3.‫ ڤ‬Niciodată
3. întrebări închise polihotomice (în evantai sau cafeteria), care surprind mai multe sau chiar toate
variantele de răspuns. Ele pot fi închise sau lăsate deschise.
Exemplu:
1. Care este starea dumneavoastră civilă?
1.1.‫ ڤ‬Necăsătorit
1.2.‫ ڤ‬Căsătorit
1.3.‫ ڤ‬Văduv
1.4.‫ ڤ‬Divorţat
2. Care sunt, după părerea dumneavoastră, caracteristicile unui bun director de
întreprindere?
2.1.‫ ڤ‬Spiritul organizatoric
2.2.‫ ڤ‬Calificarea superioară
2.3.‫ ڤ‬Exigenţa
2.4.‫ ڤ‬Modestia
2.5.‫ ڤ‬Spiritul de dreptate
2.6.‫ ڤ‬Grija pentru interesele subalternilor
2.7.‫ ڤ‬Ataşamentul faţă de întreprindere
2.8.‫ ڤ‬Alte însuşiri
Întrebările în evantai pot fi lăsate uneori deschise la codul „altul/alta” pentru a permite
subiectului formularea unui răspuns propriu, dacă nu găseşte între variantele precodificate o
variantă care să corespundă situaţiei sau opiniei sale.
Întrebarea în evantai (cafeteria) rezultă din combinarea caracteristicilor unei întrebări
închise (care oferă alternative de răspuns) cu caracteristicile unei întrebări deschise (care lasă
subiectului libertatea de a oferi şi alte răspunsuri la rubrica „altul/alta”).
Variantele de răspuns ale oricărei întrebări închise trebuie să îndeplinească o serie de
condiţii (Rotaru, T., Iluţ, P., 2001, p.80):
a) ele trebuie să fie complete, orice răspuns posibil trebuind să-şi găsească locul în gama
variantelor prevăzute;
b) ele trebuie să fie discriminatorii (două situaţii semnificativ diferite trebuie surprinse în variante
de răspuns diferite);
c) ele trebuie să fie univoce, adică unui răspuns să-i corespundă o singură variantă dintre cele
oferite.
Aceeaşi autori consideră că întrebările închise sunt utilizate frecvent datorită unei serii de
avantaje pe care acestea le oferă:
a) rapiditatea şi uşurinţa prelucrării rezultatelor;
b) uşurinţa completării chestionarului, mai ales în cazul anchetelor în scris, când subiectului îi
revine sarcina doar de a înconjura sau bifa cu un „X” codurile corespunzătoare opiniei sau situaţiei
sale, ceea ce solicită eforturi mentale şi motrice mult mai reduse decât compunerea unui text;
c) precizarea conţinutului întrebării, variantele ei întregind textul propriu-zis.
Şi S. Chelcea enumeră câteva avantaje pe care le prezintă întrebările închise în cadrul
chestionarului (Chelcea, S., Mărginean, I., Cauc, I., 1998, p.198):
a) facilitează analiza statistică a răspunsurilor;
b) sprijină memoria celui anchetat;
c) servesc ca filtru pentru întrebările următoare;
d) sporesc anonimatul şi securitatea celui anchetat;
e) înlesnesc „angajarea” în răspunsul la chestionar a persoanelor;
f) permit aplicarea unor chestionare cu mulţi itemi.

3. După funcţia lor instrumentală

Acestea sunt întrebări care nu sunt legate în mod direct de provocarea răspunsului. Ele au
o funcţie latentă, şi nu una manifestă, de provocare a informaţiei, deşi în subsidiar pot ajuta la
culegerea informaţiei.
Rolul acestor întrebări este :
- de a capta interesul şi de a ajuta la trecerea de la un grup de întrebări la altul;
- de a împiedica efectul de iradiere, de contagiune a răspunsurilor (atunci când întrebările sunt prea
apropiate).
Astfel, în structura chestionarelor, după funcţia lor, pot fi puse în evidenţă următoarele
tipuri de întrebări (Chelcea, S., Mărginean, I., Cauc, I., 1998, p.230):
a) introductive, de contact sau de „spart gheaţa”; b) de trecere sau „tampon”; c) întrebări filtru;
d) bifurcate; e) întrebări „de ce?”; f) de control; g) de identificare.

a) Întrebări introductive (de contact sau de „spart gheaţa”)

Ele au rolul de a „încălzi” atmosfera, de a da subiectului sentimentul de încredere în
anchetator şi în el însuşi. Prima întrebare nu se va referi la date personale şi nici la lucruri foarte
complicate, pentru a permite persoanelor să răspundă fără mari probleme.
Întrebarea de debut trebuie să fie stimulativă pentru cooperare, să nu predispună la
controverse (să aibă un caracter neutru), eventual chiar să facă plăcere subiectului şi să fie destul
de generală pentru a putea răspunde toată lumea.
Exemplu:
1. Credeţi că ar fi mai bine să trăim fără a trebui să învăţăm?
1.1.‫ ڤ‬Da
1.2.‫ ڤ‬Nu
1.3.‫ ڤ‬Nedecis
2. După ce criterii credeţi că un tânăr trebuie să-şi aleagă profesia?
........................................................................................
........................................................................................

Întrebările de identificare (sex, vârstă,ocupaţie etc.) nu se folosesc ca întrebări de debut, ci

se folosesc la sfârşitul chestionarului.

b) Întrebări de trecere („tampon”)

Ele au rolul de a uşura trecerea între baterii de întrebări, mai ales în chestionarele care caută
informaţii asupra mai multor teme, deci au drept scop de a marca în structura chestionarului
apariţia unei noi grupe de întrebări referitoare la o altă problemă.
 Întrebările „tampon” sunt folosite pentru a împiedica contaminarea răspunsurilor (a
împiedica efectul de iradiere) şi a odihni subiectul între întrebări dificile.
Exemplu: Ce pasiuni extraprofesionale aveţi?
Întrebările de trecere reprezintă momente de destindere în cadrul chestionarului şi duc la
concentrarea atenţiei subiectului asupra problemelor ce urmează a fi discutate, facilitându-i
abordarea succesivă a întrebărilor.

c) Întrebări filtru
Ele au rolul de a subdiviza colectivitatea şi de a opri trecerea unor categorii de subiecţi la
întrebările succesive, reprezentând un control al calităţii răspunsurilor.
Exemplu:
1. Dumneavoastră vi s-a întâmplat să aveţi în unele momente o tendinţă (atitudine,
sentiment) de respingere faţă de şcoală?
1.1 ‫ ڤ‬Da
1.2.‫ ڤ‬Nu
1.3.‫ ڤ‬Nu ştiu
(dacă se marchează 1.1. se trece la întrebările 2, 3 ; dacă se marchează 1.2., 1.3. se trece la
întrebarea 4)
2. De câte ori aţi avut astfel de tendinţe (atitudini, sentimente) în ultimul timp?
2.1.‫ ڤ‬o singură dată
2.2.‫ ڤ‬de două-trei ori
2.3.‫ ڤ‬mai mult de două-trei ori
3. Aceste tendinţe (atitudini, sentimente) au survenit:
3.1.‫ ڤ‬după un eşec
3.2.‫ ڤ‬după neînţelegeri cu colegii
3.3.‫ ڤ‬datorită stresului
3.4.‫ ڤ‬datorită stărilor tensionale dintre dumneavoastră şi profesori
3.5.‫ ڤ‬altă situaţie ..............................
4. Cât de satisfăcuţi/nesatisfăcuţi sunteţi faţă de modul cum a decurs viaţa dumneavoastră
în ultimul timp?
4.1.‫ ڤ‬foarte satisfăcut
4.2.‫ ڤ‬satisfăcut
4.3.‫ ڤ‬nici satisfăcut, nici nesatisfăcut
4.4.‫ڤ‬nesatisfăcut
4.5.‫ ڤ‬foarte nesatisfăcut

d) Întrebări bifurcate
Ele delimitează în răspunsurile subiecţilor sensurile „pro” şi „contra”, dar în opoziţie cu
cele menţionate anterior, nu împiedică respondentul de a urma succesiunea întrebărilor şi nu
contează calitatea răspunsurilor.
Exemplu:
1. Dumneavoastră mergeţi la bibliotecă în mod obişnuit?
1.1.‫ ڤ‬Da
1.2.‫ ڤ‬Nu
(dacă se marchează 1.1. urmează întrebarea 2.; dacă se marchează 1.2. urmează întrebarea 3.)
 2. De ce obişnuiţi să mergeţi la bibliotecă?
..............................................................
..............................................................
3. De ce refuzaţi (nu obişnuiţi) să mergeţi la bibliotecă?
..............................................................
..............................................................

e) Întrebări „de ce?”

Ele au funcţia de a provoca explicaţii în raport cu diferitele opinii exprimate. Valoarea
informativă a acestor tipuri de întrebări este foarte scăzută, considerându-se chiar că valoarea unui
chestionar este invers proporţională cu numărul întrebărilor de acest gen.
Exemplu:
1. Sunteţi mulţumit de statutul de student?
1.1 ‫ ڤ‬Da. De ce? ..............................................................
1.2 ‫ ڤ‬Nu. De ce? ..............................................................

f) Întrebări de control
Ele nu aduc informaţii noi, dar sunt folosite în scopul verificării fidelităţii răspunsurilor
date. Ele au şi rolul de a verifica dacă subiecţii au înţeles sensul întrebărilor şi dacă sunt atenţi.
Întrebarea de control trebuie să fie o altă întrebare, dar al cărei răspuns verifică sinceritatea unui
răspuns anterior. Subiectul nu trebuie să simtă că este verificat pentru nu a întrerupe cooperarea
cu operatorul.
Exemplu:
1. Peste 30 de ani cunoştinţele acumulate în prezent de dumneavoastră în şcoală vă vor
folosi:
1.1 ‫ ڤ‬Foarte mult
1.2 ‫ ڤ‬Mult
1.3 ‫ ڤ‬Nici mult, nici puţin
1.4 ‫ ڤ‬Puţin
1.5 ‫ ڤ‬Foarte puţin
2. Credeţi că peste 30 de ani rolul cunoştinţelor acumulate în prezent în şcoală va fi mult
mai mare:
1.1 ‫ ڤ‬Da
1.2 ‫ ڤ‬Nu
1.3 ‫ ڤ‬Nu ştiu

g) Întrebări de identificare (de clasificare)

Ele servesc la analiza răspunsurilor din chestionar şi prin intermediul lor se obţin date
despre sex, vârstă, nivel de şcolarizare etc. Este indicat ca aceste întrebări să fie plasate la sfârşitul
chestionarului.
Exemplu:
1. Mediul de provenienţă:
1.1 ‫ ڤ‬Urban
1.2.‫ ڤ‬Rural
2. Sexul:
1.1 ‫ ڤ‬Masculin
 1.2 ‫ ڤ‬Feminin
4. După capacitatea de măsurare a stimulilor informaţionali (a faptului dacă întrebarea ascunde
sau nu scopul ei)
a) întrebări directe, care nu ascund scopul;
Exemplu:
1. Obişnuiţi să aplicaţi pedepse corporale copiilor dumneavoastră dacă..........?
b) întrebări indirecte, în care scopul este mascat.
Exemplu:
1.Consideraţi că, copiilor dumneavoastră le trebuie aplicate pedepse corporale
dacă.............?
Întrebările indirecte se folosesc mai ales la studiul opiniilor, a relaţiilor interpersonale etc.
2.3. Formularea întrebărilor

Tehnica chestionarului nu începe cu formularea întrebărilor, ci cu stabilirea conceptului

(definirea teoretică a temei), operaţionalizarea, transformarea lui în indicatori, iar indicatorii se
formulează prin una sau mai multe întrebări.
La formularea întrebărilor trebuie să ne punem câteva probleme şi anume (Noelle, E., 1963,
p.243):
a) întrebarea este prea abstractă?
b) pune dificultăţi de înţelegere a limbajului?
c) este obositoare?
d) este plicticoasă?
e) nu suprasolicită gândirea?
f) tema este prea întinsă?
g) provoacă reacţie de faţadă sau de prestigiu?
h) depăşeşte posibilitatea de exprimare a celui intervievat sau anchetat?.
Se afirmă că în tehnica chestionarului, cele mai frecvente greşeli sunt cele de formulare a
întrebărilor. S.L. Payne (1951, p.244) a stabilit 100 de reguli, pentru formularea întrebărilor, dar
care revin la două concluzii:
-răspunsurile trebuie apreciate ,judecate în raport cu întrebarea;
-întrebările formulate diferit dau răspunsuri diferite.
Pentru a evita greşelile, formularea întrebărilor trebuie să fie clară, simplă, precisă, corectă
gramatical, respectând topica frazei sau a propoziţiei.
Printre regulile care trebuie respectate în formularea întrebărilor, mai importante sunt:
1. evitarea negaţiei, deoarece complică codificarea;
Exemplu: Nu credeţi că „omul este măsura tuturor lucrurilor” ?
2. evitarea dublei negaţii;
Exemplu: Nu credeţi că nu aţi făcut destul pentru a reuşi ?
3. evitarea sugerării răspunsului;
Exemplu: Nu-i aşa că rolul şcolii în formarea generală a oamenilor s-a diminuat ?
4. evitarea unor efecte psihologice, provocate de formularea întrebării:
a) întrebarea să nu sugereze ceva rău sau de care omul se teme;
Exemplu: Consideraţi că este bună închiderea întreprinderilor şi disponibilizarea angajaţilor?
b) efectul de faţadă, adică tendinţa respondentului de a da răspunsuri socialmente
dezirabile, fără a ţine seama dacă acestea ţin de opinia sa proprie sau reflectă o opinie generală;
Exemplu: Dvs. sunteţi pentru reformă sau împotriva reformei ?
 c) efectul de prestigiu, tendinţa subiectului de a da răspunsuri care să-l plaseze într-o lumină
favorabilă, fără a ţine seama dacă sunt sau nu adevărate (simţi că la nivelul tău ar trebui să ştii,
etc).
Exemplu: Aţi citit cartea X?
El va avea tendinţa de a răspunde „Da”, iar pentru a înlătura efectul de prestigiu, întrebarea va
trebui formulată astfel:
Exemplu: Aţi dori să citiţi cartea X?
d) menajarea amorului propriu, se face prin utilizarea eufemismelor (în loc de „a fura” se
foloseşte „a lua” etc), şi pe cât posibil subiectului nu i se va da senzaţia că a greşit, şi va fi scutit
să declare că nu ştie;
e)întrebări despre fenomene sociale neaşteptate;
Exemplu: Mulţi oameni s-au gândit în timpul vieţii la sinucidere. Dvs. va-ţi gândit la aşa ceva?
5. evitarea folosirii unor termeni cu dublu înţeles (sau mai multe înţelesuri) în formularea
întrebărilor
Exemplu: propagandă are înţelesul de „influenţare” sau „furnizare de ştiri false”;Iubire =faptul de
a iubi, sentiment de dragoste pentru o persoană de sex opus, relaţii de dragoste, amor.
6. evitarea folosirii în formularea întrebărilor a unor termeni cu puternică legătură afectivă, care
provoacă emoţii, precum şi evitarea unor nume;
Exemplu: comunism, radicalism, dictatură, fascism.

2.4. Aranjarea întrebărilor în chestionar

Într-un chestionar, diferitele tipuri de întrebări se aranjează într-o dublă ordine: logică şi
psihologică.
Un chestionar începe cu o întrebare de debut care va fi urmată de întrebări de pasaj,
întrebări factuale şi întrebări de opinie. Pe parcursul lui se introduc întrebări filtru sau bifurcate,
punându-se din când în când şi întrebări de motivaţie (într-un număr cât mai mic, nu trebuie
exagerat). La sfârşitul chestionarului se pun întrebări de identificare (vârstă, sex, profesie,
vechime, ocupaţie, studii, etc).
Ordinea logică trebuie completată cu cea psihologică, care se referă la concordanţa dintre
caracteristicile subiecţilor şi tipul de întrebare.
Astfel, principiul aranjării în „pâlnie” a întrebărilor, care presupune trecerea de la întrebări
mai generale care solicită o abstractizare, la întrebările particulare cu răspunsuri concrete, poate fi
aplicat mai ales la cei cu un nivel de instruire ridicat, cu o personalitate mai elevată (mai matură).
Pentru vârstele mai tinere şi pentru cei cu un nivel de instruire mai scăzut, aranjarea
întrebărilor în chestionar se face pe principiul „pâlniei răsturnate”, adică pornind de la întrebări
particulare, concrete, spre întrebări care solicită capacitatea de abstractizare, generalizare a
respondenţilor.
De asemenea, în asamblarea întrebărilor în cadrul chestionarului, trebuie avute în vedere şi
efectul „halo”, efectul de „poziţie”, lungimea şi designul chestionarului.

Efectul „halo”

El defineşte contagiunea răspunsurilor, care se produce în două moduri:

- fie prin iradierea sentimentelor (dacă o întrebare a produs nelinişte, această stare se va răsfrânge
şi asupra întrebărilor care urmează);
- fie prin organizarea logică a gândirii (modul în care subiectul a răspuns la o anumită întrebare,
influenţează răspunsul la următoarele).
Întrebările care pot contamina răspunsurile la celelalte întrebări trebuie separate de
elementele ce nu au legătură cu ele, sau „să direcţioneze gândirea în alt sens, concomitent cu
restrângerea timpului de gândire acordat pentru răspuns (întrebări „blitz”) (Chelcea, S., Mărginean,
I., Cauc, I., 1998, p.238).
Iradierea sentimentelor poate fi împiedicată prin punerea la sfârşitul chestionarului a
întrebărilor susceptibile de a provoca efectul „halo”.

Efectul de poziţie

Reprezintă un efect „halo” lărgit, temele în cadrul chestionarului (mai ales la cel de tip
omnibus) putând fi îmbinate într-un asemenea mod încât succesiunea lor să influenţeze răspunsul
subiectului.
La începutul chestionarului, întrebările sunt mai interesante pentru subiect, dar mai puţin
importante pentru cercetător, iar la sfârşitul chestionarului, întrebările sunt interesante pentru
cercetător şi neatractive pentru subiect: vârstă, sex, ocupaţie etc. De aceea, între aceste extreme
vor fi plasate atât întrebări interesante, cât şi neinteresante pentru subiect, păstrându-se echilibrul
psihologic.

Lungimea chestionarului

Exprimă capacitatea de a alege din mulţimea indicatorilor posibili, doar pe cei esenţiali.
Cu cât această capacitate este mai scăzută, cu atât lungimea chestionarului este mai mare şi,
implicit, costul total este mai ridicat. În mod obişnuit, 25-50 de întrebări nu obosesc nici pe
anchetator şi nici pe cel anchetat, multă vreme considerându-se că un chestionar nu trebuie să
necesite mai mult de 30 de minute pentru completare.

Designul chestionarului

Aici intervin câteva elemente de care trebuie să se ţină seama (după Chelcea, S.,
Mărginean, I., Cauc, I., 1998, p. 240):
1. punerea în pagină a întrebărilor. Astfel, chestionarul trebuie: să fie imprimat estetic,
să fie clar delimitat tipografic (casetele pentru coduri trebuie ordonate în aceeaşi parte a
chestionarului, unele sub altele, trimiterile de la întrebările bifurcate sau filtru tipărite cu alt corp
de literă etc), răspunsurile prestabilite să fie aşezate pe o singură latură a chestionarului etc;
2. felul în care se prezintă întrebările (alegerea literei tipografice, calitatea hârtiei,
aşezarea în pagină etc). La întrebările deschise se recomandă utilizarea liniilor pline pentru a ghida
scrierea;
3. imprimarea chestionarului pe ambele feţe ale paginii (economie de hârtie, manipularea
unui număr mai mic de pagini, efecte pozitive asupra respondenţilor);
 4. ordonarea întrebărilor trebuie să permită identificarea rapidă a temelor din chestionar:
prin schimbarea literei (aldine în loc de cursive), sau prin introducerea unor elemente de
semnalizare (subliniere, încadrare în chestionar etc);
5. trecerea codurilor lângă întrebare sau răspuns, într-o succesiune fără discontinuităţi.
Răspunsurile subiecţilor pot fi influenţate şi de felul cum se produce chestionarul, care
poate fi făcut mai atractiv, putând conţine întrebări scrise, reprezentări grafice sau varianta
combinată a celor două. Răspunsul la o întrebare este determinat de personalitatea subiectului, dar
personalitatea acestuia este influenţată de: tema anchetei, structura chestionarului, de
personalitatea operatorului, de factorul timp (când şi cam cât durează), de cadrul fizic (de locul
unde are loc ancheta). Toţi aceşti factori fac ca răspunsul să fie unul sau altul.
Folosit cu rigurozitate ştiinţifică şi în spiritul deontologiei, chestionarul este indispensabil
pentru cunoaşterea fenomenelor de conştiinţă, el reprezentând un instrument valoros pentru
cunoaşterea şi, implicit, pentru armonizarea colectivităţilor umane.

5. Clasificarea chestionarelor

În literatura de specialitate există numeroase criterii de clasificare a chestionarelor, dintre

care vom aminti pe cele mai semnificative:
1. După conţinutul informaţiei
a) chestionare de date factuale, care oferă informaţii obiectivate şi susceptibile observării
şi verificării şi de alte persoane în afara subiectului. Acest tip de chestionar este folosit în scopuri
administrative, nefiind foarte laborios conceput (orice „formular tip” din administraţie reprezintă
în fond un chestionar);
b) chestionare de opinie, care se referă la date imposibil de observat direct, cu ajutorul lor
studiindu-se însă şi atitudinile, interesele, dispoziţiile, motivaţia etc, altfel spus tot ceea ce
reprezintă trăirile subiective ale persoanei.
2. După cantitatea informaţiei
a) chestionare speciale, care sunt consacrate unei singure teme sau probleme.
Deoarece complexitatea fenomenelor sociale impune cercetarea unui număr mare de
factori, ele sunt foarte rar utilizate şi vizează mai ales studiul pieţei şi comportamentul electoral
(scopul lor precis este acţiunea şi mai puţin măsurarea şi explicarea unor fenomene);
b) chestionare „omnibus”, care conţin întrebări referitoare la mai multe probleme, la mai
multe teme, fiind cel mai frecvent întâlnite. Ele sunt superioare celorlalte tipuri de chestionare nu
numai prin cantitatea mare a informaţiilor, ci mai ales prin posibilitatea de a surprinde interacţiunea
şi condiţionarea acestora (un chestionar „omnibus” despre muncă se poate referi la: conţinutul
muncii, relaţii în muncă, recompense în muncă, calitatea vieţii, starea culturală etc).
3. După forma întrebărilor
a) chestionare cu întrebări închise, adică acele chestionare în care răspunsurile sunt
stabilite dinainte, iar sarcina subiectului este de a opta pentru unul dintre ele. Astfel, gradul de
libertate al subiectului este limitat;
b) chestionare cu întrebări deschise, care oferă subiectului libertatea unei exprimări
individualizate a răspunsului, atât în privinţa conţinutului cât şi a limbajului;
c) chestionare cu întrebări mixte, în care sunt alternate întrebările închise cu întrebări
deschise.
4. După modul de aplicare
 a) chestionare autoadministrate, în care înregistrarea răspunsurilor se face de către
subiecţi, ei formulând şi consemnând în acelaşi timp răspunsurile. Acest tip de chestionar elimină
operatorul de anchetă.
Chestionarele autoadministrate se subdivid în: chestionare poştale şi chestionare publicate
în ziare, reviste, alte lucrări, acestea fiind chestionare autoadministrate individual. Chestionarele
autoadministrate colectiv se utilizează în activităţile şcolare, în armată (acolo unde subiecţii sunt
reuniţi în încăperi mari şi au posibilitatea de a scrie), putând cuprinde 30-50 de subiecţi odată.
Informaţia se colectează rapid, costul este scăzut, nonrăspunsurile mai puţine, iar subiecţii pot fi
lămuriţi suplimentar asupra modului de completare;
b) chestionare administrate de operatorii de anchetă, care este modalitatea cea mai
frecvent utilizată de culegere a informaţiei. Folosirea operatorilor de anchetă prezintă avantajul că
asigură reprezentativitatea eşantionului, lămureşte înţelesul întrebărilor, pot răspunde şi cei
analfabeţi, culege informaţii despre condiţiile ambientale în care s-a răspuns, despre reacţiile
subiectului. Dezavantajul folosirii operatorilor de anchetă este reprezentat de faptul că sporeşte
costul investigaţiei.