Iulia Iurchevici, dr., conf. univ.

Catedra PȘE,ULIM
 Necesitatea și avantajele eșantionării.
 Metode și tehnici de eșantionare.
 Eșantionul experimentale și eșantionul de control.
 Omogenizarea eșantioanelor.
La finele studiului acestei teme veţi fi în măsură să:
 Înţelegeţi necesitatea şi avantajele eşantionării;
 aplicţi tehnicile de eşantionare;
 construiţi eşantioane reprezentative şi omogene
 Pe cine să studiez?
 Ce fel de subiecți să aleg?
 Cum să ajung la ei?
 De câți subiecți am nevoie?
 Populaţie: toate persoanele care prezintă calitatea care
ne interesează în studiu.
 Cadru de eşantionare: o listă cu membrii populaţiei,

care prezintă calitatea ce urmează a fi evaluată. Cadrul

de eşantionare este o modalitate de restrângere a
numărului de subiecţi, în funcţie de criteriul dat.
 Eşantion: sub-setul de populaţie limitat de un anumit

cadru de eşantionare.
 Element: fiecare membru al eşantionului.
 Diferența de gen în cadrul activității
infracționale.
 Diferența de gen în cadrul activității

infracționale prin controlarea efectelor

învățării sociale.
 Atitidinea studenților ULIM față de

serviciile bibliotecii.
 Definirea populației care face obiectul cercetării
(populația țintă);
 Alegerea cadrului de eșantionare;
 Alegerea metodei de eșantionare;
 Stabilirea modalităților /tehnicilor de selecție a

unităților eșantionului;
 Stabilirea mărimii eșantionului;
 Alegerea unutăților efective ale eșantionului.
Puterea (validitatea) datelor obţinute prin analiza rezultatelor
obţinute pe un eşantion este dată de măsura în care aceste
date sunt valabile pentru întreaga populaţie.

Pentru ca eșantionul să ofere date cât mai semnificative

trebuie să se țină cont de alegerea acestui eșantion cât și de
mărimea și de reprezentativitatea sa.

Un eșantion este reprezantativ cu cât exprimă mai fidel

trăsăturile populației.

Principiul reprezentativității trebuie aplicat cu atenție!

 Avantajele eșantionării 
 Se asigură o economie de muncă și efort;
 Reduce timpul afectat cercetării;
 Asigură un nivel mai înalt de exactitate a rezultatelor cercetării,
 Datele și concluziile desprinse în urma cercetării eșantionului sunt
extinse apoi pe întreaga populație din care a fost selectat eșantionul.

Principalul pericol al reprezentativităţii unui

eșantion este eroarea de eşantionare, care apare
atunci când distribuirea caracteristicilor populaţiei
este sistematic diferită faţă de populaţia ţintă.
Se cunosc două tipuri de eroare: erori de selecţie
şi erori generate de răspuns.
2. Metode de eșantionare
 A. Eşantionarea nealeatoare (neprobabilistică) - nu se
cunoaște probabilitatea pe care o are un element de a fi inclus în
eşantion şi, de asemenea, nu există nici garanţia că orice
element are şanse să fie inclus în eşantionul respectiv (De ex., se
administrează chestionarul primilor zece studenţi ieşiţi în cale).

 Are un caracter arbitrat, subiectiv, se bazează pe judecata

personală a cerxcetătorului presupunând o ,,alegere rezonabilă.

 În anumite situații poate fi utilă scopului cercetării, dacă nu

ridică probleme de reprezentativitate, așa cum în cazul
cercetărilor exploratorii /studii pilot.
 eşantionare întâmplătoare -
subiecţii corespund
criteriilor de disponibilitate
şi voluntariat,

 eşantionare jurizată - grup de

experţi indică subiecţii cei mai
potriviţi scopului cercetării.
Subiecţii selectați astfel întrunesc
o serie de calităţi care-i fac apţi
să facă parte din eşantion.

Principalele avantaje - comoditatea şi economicitatea lor.

B. Eşantionarea aleatoare (probabilistică)

Reprezintă acea metodă care presupune faptul că fiecare

unitate a populației cercetate are o anumită probabilitate
de a fi inclusă în eșantion, probabilitate diferităde cea care
poate fi cunoscută apriori.

Aceasta înseamnă că fiecare unitate a populației

trebuie să aibă aceeași șansă ca toate celelalte de a
figura în eșantion.
Eşantionarea simplu randomizată se efectuează prin
tragere la sorţi, - orice element are şanse egale să fie inclus
în eşantion.
Eşantionarea randomizată stratificat -populaţia este împărţită
în straturi, după unul sau mai multe criterii, şi pentru fiecare
strat se realizează o eşantionare simplu randomizată. Există
două reguli care trebuie respectate în acest tip de eşantionare:
 - să se selecteze câte un eşantion pentru fiecare strat în parte;
 - dimensiunea eşantionului să fie direct proporţională cu
dimensiunea populaţiei incluse în stratul respectiv.
 Eşantionarea randomizată multistadial (cluster). Selecţia
elementelor se face indirect, prin intermediul selecţiei
grupurilor de care aparţin acestea. Utilizând această
modalitate de selecţie, eşantionul obţinut nu este alcătuit
din elemente individuale, ci din agregate, clusteri, grupări
de elemente în conformitate cu un cadru de eşantionare
corespunzător.
 Eşantionarea randomizată multifazică presupune alegerea
iniţială a unui eşantion de dimensiuni mai mari, pe care se
realizează diferite faze ale cercetării, iar apoi, din acest
eşantion iniţial se selectează o serie de grupuri cu care se
lucrează în fazele următoare, de obicei atunci cînd se
urmăreşte obţinerea unor informaţii de profunzime. (vezi I.
Radu - Metodologia cercetării ştiinţifice, p. 31)
 Eșantionarea neprobabilistă deliberată –
vizează anumite grupuri care furnizează
indicatori utili (de ex. problema alegerilor,
cercetarea în domeniul pieții). Nu repectă
principiul randomizării și reprezentativității.
Are un cost scăzut și este practică.

Eșantionarea gen bulgăre de zăpadă

– permite accesul la un grup mai mare

decât ar fi posibil altfel, fie ca
metodă de explorare a unor rețele
sociale necunoscute, fie cametodă de
obținere a oarticipanților necesari
 Eșantionul experimental - asupra lui se acționează cu
ajutorul factorilor experimentali (de progres) în
conformitate cu scopul și ipoteza cercetării.
 Eșantionul de control -este folosit ca martor pentru ca la

încheierea cercetării să putem compara rezultatele

obținute pe ambele eșantioane și să conchidem în această
bază dacă diferențele sau datorat factorilor experimentali.

Diferențele dintre cele două eșantioane se datoresc în mod

sigur factorului experimental?
 Omogenizarea eșantionului –egalizarea pe cât posibilă a celor 2 eșantioane
în vederea reducerii factorilor aleatori împlicați în realizarea cercetării.
Omogenizarea presupune asemănarea cât mai mare a celor 2 eșantioane pentru
ca factorul experimental administrat eșantionului experimental, să se
evidențieze cu pregnanță.
Procedee de realizare a omogenizării:
 Constrirea unor eșantioane corelate – fiecărui subiect din eșantionul

experimental îi corespunde altul din eșantionul experimental cu aproximativ

aceleși caracteristici.
 Stabilirea unor subeșantioane și compararea lor – inițial se administrează un

test de grupare a subiecților în fiecare eșention, apoi după încheierea cercetării,

vor fi comparați între ei subiecții din cele 2 eșantioane care la testul inițial au
acelaș punctaj. Astfel se construiesc subeșantioane și se compară între ele.
 Controlul statistic – testarea prealabilă a celor 2 eșantioane, calcularea

indicicilor statistici (tendința centrală, variabilitatea) . Cu cât diferența între

acești indici, calculați separat pentru cele 2 eșantioane sunt mai mici, cu atât
acestea sunt mai omogene, iar interveția unor factori necontrolați este mai
redusă
 ◦ Ce numim populaţie?
◦ Ce este eşentionul cercetării?
◦ Care sunt avantajele eşantionării?
◦ Descrieţi tehnicile de eşantionare.
◦ Ce tipuri de eşantioane sunt folosite în cercetarea
psihopedagogică?
◦ Ce presupune omogenizarea eşantioanelor.
 Lecţie practică: Dimensionarea eșantionului necesar
în studiul problemei în conformitate cu tema cercetării.