Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Particularitati si obiective
1. Scopurile cursului
Acest curs are doua scopuri:
a) Transformarea studentilor din consumatori de cunoastere psihologica in producatori ai acesteia – ceea ce necesita
instrumente adecvate, si anume metodele de cercetare;
b) Studiul metodologic stiintific (metode, principii, suportul statistic), ce ne ofera posibilitatea intelegerii si evaluarii
cercetarilor conduse de altii.
Este necesar sa intelegem specificul acestei cunoasteri psihologice prin cercetare pentru ca exista si alte forme care
incearca sa explice psihologia omului: arta, literatura, religia, cunoasterea naiva (cotidiana, empirica).
2. Caracteristicile cunoasterii comune
a) spre deosebire de realitatea fizica sau chimica, de exemplu, realitatea socio-umana este direct accesibila, de unde iluzia
facilitatii cunoasterii umane;
b) realitatea socio-umana ne este foarte familiara, astfel incat subiectul naiv poate intelege corect comportamentul
celorlalti sau are iluzia ca il poate intelege.
c) Oamenii formuleaza ipoteze, atribuie cauze, atribuie succesul, esecul, fac inferente, judecati, unii avand strategii
cognitive foarte complexe, flexibile, subtile. Ei sunt experti sau considera ca sunt experti in spatiul lor direct de munca si de
viata.
d) In spatiul lor de viata, oamenii se comporta ca mici oameni de stiinta. Astfel, cu greu pot fi gasite constatari si
explicatii in psihologie care sa aiba si corespondente in cunoasterea comuna (proverbe, zicatori).
e) Cunoasterea comuna este puternic stratificata, de la constatari simple (stereotipuri, prejudecati) pana la explicatii si
interpretari nuantate.
Concluzii:
Exista o serie de aprecieri intre cunoasterea stiintifica si cea comuna, dar cunoasterea comuna, desi nu este in mod
obligatoriu lipsita de valabilitate, nu este in mod necesar valida.
Limitele cunosterii comune
a) Subiectivitatea: cunoasterea comuna este puternic personalizata, tine de cel care emite.
b) Tendinta de a absolutiza pe baza unei situatii particulare.
c) Cunoasterea comuna se bazeaza pe legaturi aparente.
d) In cunoasterea comuna se face confuzie intre familiar si cunoscut.
e) Cunoaterii comune ii lipseste precizia, nu masoara.
f) Numeroase erori in cunoasterea comuna provin din fenomene banale. De exemplu, ordinea prezentarii informatiilor,
recenta informatiilor. (Erorile perceptiei interpersonale sunt determinate si de limitele cunoasterii comune).
g) Nu detine un cod coerent de cunoastere despre comportamentul uman.
h) Rezultatele cercetarii psihologice uneori sunt diferite de ceea ce crede omul obisnuit (vezi experimentul lui Milgram).
i) Unii oameni considera ca perspectiva lor este singura corecta asupra realitatii socio-umane.
j) Uneori, cunoaterea comuna creeaza explicatii post-factum.
3. Cunoasterea psihologica stiintifica
Fiind o stiinta, psihologia utilizeaza metode sistematice pentru a observa, descrie, explica si a face predictii asupra
comportamentelor si proceselor psihologice.
Ceea ce separa cunoasterea stiintifica de cea comuna este metoda.
Metoda stiintifica este o metoda empirica – adica este activ bazata pe experienta in raport cu lumea.
In acelasi timp, cunoasterea psihologica trebuie sa se delimiteze de pseudopsihologie, care este un sistem nonstiintific
pentru ca descrierile, explicatiile si predictiile lor nu pot fi verificate, iar daca sunt verificate, se dovedesc nefundamentate.
4. Programul cercetarii in psihologie
In psihologie, progresul cercetarii si cunoasterii se realizeaza, in principal, prin dezvoltarea unei teorii psihologice.
Teoria reprezinta un set coerent de idei care ajuta in explicarea observatiilor si in elaborarea predictiilor. Ea are ipoteze sau
enunturi care pot fi testate pentru a determina corect 747b14h itudinea lor. Teoria poate fi definita si ca o constructie ideala
sau conceptuala care incearca sa organizeze si sa exploreze anumite aspecte ale ambiantei.
O cercetare psihologica poate fi condensa pentru descoperirea a cat mai multe fapte, dar stiinta moderna avanseaza daca
reusim sa descriem cat mai multe fapte prin cat mai putine teorii (principii fundamentale).
In psihologie, teoria are doua scopuri principale:
a) trebuie sa fie capabila sa explice cat mai multe fapte;
b) sa permita cercetatorilor sa elaboreze predictii asupra a ceea ce se va intampla in noi situatii.
Scopul multor cercetari este de a testa predictiile utilizand metode stiintifice. Predictiile sunt adesea prezentate in forma
ipotezelor, care sunt afirmatii despre relatia cauzala dintre fenomene particulare.
1
Avantajul de a avea o teorie este acela ca stim unde sa cautam pentru confirmare, pentru explicatie. Progresul stiintific se
realizeaza astfel prin trei modalitati:
1. Prin colectarea unor date care sustin teoria.
2. Prin colectarea unor evidente care o contrazic.
3. Cand supunem teoria la proba si ea ne explica de ce se intampla, nu numai sa descrie ce se intampla.
5. Scopurile si principiile unei bune cercetari.
a) Scopurile: - descriere;
- predictie;
- control (manipularea factorilor care afecteaza comportamentele respective);
- explicatie.
b) Principiile unei bune cercetari:
1. Fidelitatea – calitatea unei cercetari prin care un rezultat empiric poate fi reprodus. Repetand cercetarea, obtinem
acelasi rezultat, deci el nu este rodul unei intamplari.
2. Validitatea – exprima faptul ca o cercetare arata ceea ce si-a propus sa arate.
Exista mai multe tipuri de validitate:
• validitate predictiva;
• validitate concenenta (concordanta cu cercetari similare) – permite diferentierea celor cu rezultate superioare de cei cu
rezultate inferioare.
• validitate de continut – in sensul ca ipoteza cercetata reflecta aspectele relevante ale conceptului, teoriei.
• validitate aparenta – cercetarea sa fie credibila.
• validitate de construct (strans legata de validitatea de continut) – se refera la esenta conceptului (se masoara realmente
ceea ce si-a propus sa masoare).
3. Sa fie cumulativa – adica sa tina seama de alte cercetari in domeniu, fie ele bune sau rele.
4. Caracter economic – o buna teorie este aceea care ofera cea mai simpla, mai economica si mai eficienta explicatie a
evidentei.
5. Caracter public – cercetarea trebuie supusa la o posibila critica de evaluare de catre comunitatea stiintifica.
I. Metodologie psihologica. Strategii
si metode de cercetare.
1. Metodologie si metoda
1.1. Ce este metodologia?
Exista doua acceptiuni:
• conceptia generala a cercetatorului cu privire la
principiile teoretico-stiintifice pe care se bazeaza;
• ansamblul metodelor si procedeelor folosite in
psihologie pentru a recolta si interpreta date empirice in
vederea construirii si evaluarii de ipoteze teoretice despre comportament si psihic.
O metodologie are urmatoarele elemente de clase:
a) enunturile teoretice (sau principiile metodologice sau teoriile de baza);
b) metodele si tehnicele de culegere a datelor;
c) tehnicile si procedeele de prelucrare a datelor (de ordonare, de sistematizare);
d) procedeele de analiza, interpretare a datelor empirice in vederea elaborarii de descrieri, tipologii, explicatii, predictii.
1.2. Metoda
Metoda este calea, itinerariul, structura de ordine, programul dupa care se regleaza actiunile practice si intelectuale in
vederea atingerii unui scop.
1.3. Tehnica si procedee
Componentele metodei se numesc procedee sau tehnici (unii autori considera ca tehnica este compusa din procedee). In
principiu, tehnica (sau procedeul) consta intr-un ansamblu de reguli care trebuie strict aplicate intr-o situatie strict
determinata.
2. Clasificarea metodelor
Nu exista un consens al cercetatorilor in ceea ce priveste teoria metodelor (tipologia, criterii de clasificare).
Tipuri de clasificare:
ZLATE, 1996, p.92, “Fundamentele psihologiei”
2
- scop metode de recoltare a datelor
metode de diagnoza
metode de prognoza
A B A B
B A A B COVARIATIA
A B (variaza impreuna, dar nu exista relatia
A B cauza-efect).
Metodele experimentale – constau in proceduri controlate in care
experimentatorul manipuleaza variabila independenta pentru a determina efectul asupra variabilei dependente.
Experimentul poate fi condus in laborator, in teren sau poate fi utilizat evenimentul natural.
Avantaje: - stabileste relatia cauza-efect;
- procedurile sunt puternic controlate, astfel ca ele pot fi repetate de alt cercetator (grupul de control este foarte
puternic la experimentul de laborator si mai redus la experimentul natural);
3
Dezavantaj: rezultatele de laborator pot fi mai greu generalizate in afara lui experimentului ii lipseste validitatea
ecologica.
Clasificarea metodelor difera de la autor la autor.
Exista si metode statistice. Acestea pot fi clasificate in:
a) Statistici descriptive – masurarea tendintei centrale si variabilitatea (abaterea standard etc.); rezuma datele de
cercetare.
b) Statistici corelationale – masoara variatia concomitenta a doua variabile.
c) Statistici inferentiale – utilizate pentru a vedea daca modificarile variabilei dependente sunt cauzate de variabila
independenta.
3. Strategii de cercetare·
3.1. Strategii corelationale si strategii experimentale
a) In strategia corelationala scopul este de a descrie intensitatea relatiei dintre doua sau mai multe caracteristici. Este foarte
utilizata, pentru ca legic, cu cat mai puternic sunt asociate, cu atat mai eficient putem sa-l prognozam pe unul pornind de la
celalalt.
Exemplu: Hipertensiunea arteriala este asociata puternic cu lipsa abilitatii de a controla stresul
• inabilitatea de a controla stresul = A;
• hipertensiunea arteriala = B.
A B
B A Deci, in strategia corelationala nu exista relatia
4
Tip de reactie (=
variabila dependenta)
Cum?
Experiment Quasiexperiment
Nonexperiment Studiu de caz
Cum?
• Ce ne spun datele despre acest studiu;
5
• Utilizarea statisticilor inferentiale.
Analiza diferentelor Analiza corelatiei
dintre medii
Abordarea calitativa Abordarea cantitativa
(clinica) (statistica)
6
- subiectiva - testabila
- nestiintifica - riguroasa
- nefidela - stiintifica
- neverificabila - precisa
- primitiva - precauta
- verbalista - credibila
- lipsita de control
- intuitiva
• Experiment de laborator
• Experiment natural
• Experiment psihopedagogic
• Experiment functional (vizeaza functii, procese psihice)
• Experiment explorator (grad mai mare de libertate)
• Experiment pilot (pentru a verifica unele variabile).
Elementele componente ale unui experiment sunt:
a) Ipoteza
b) Planul experimental = mersul experientei si se refera la toti factorii implicati, succesiunea lor, etc.
- planul experimental poate fi redat sintetic intr-un tabel.
Exemplu:
Plan experimental la memorie
2+1 stimuli 30 30 30
7
Cuvinte 2 stimuli 30 30 30
2+1 stimuli 30 30 30
c) Variabila independenta reprezinta orice stimul care poate avea o influenta relevanta, cauzala asupra unor
comportamente care devin variabila dependenta. In cazul nostru, natura materialului (verbal-concret) reprezinta VI. De
asemenea, tot o VI sunt si modalitatile de prezentare.
VD = performanta in memorare.
De obicei, variabila independenta (VI) se noteaza cu literele mari de la inceputul alfabetului (A,B,C), iar modalitatile (adica
cum se prezinta VI) se noteaza cu litere mici (a,b,c).
De cele mai multe ori, variabilele clasificatorii pot fi variabile discrete (care pot face parte numai dintr-o categorie si nu din
alta), spre deosebire de cele continui, care presupun si anumite trepte intermediare.
Planul prezentat este un plan factorial, reunind toti factorii. Modalitatile VI (imagini/cuvinte) pot fi fixate anticipat. In acest
timp, ele pot fi fixate si aleator.
d) Variabilele dependente (VD) sunt efectele VI. De multe ori, VD sunt operationalizari ale unor constructe teoretice (de
exemplu: cum se masoara anxietatea)
- O VD trebuie sa fie sensibila la variatiile sau la manipularile VI;
- VD trebuie sa fie fidela, adica sa dea efecte statornice in timp.
- VD trebuie sa fie usor de masurat si bine definita.
In afara acestor variabile (VI,VD, variabile clasificatorii), mai exista variabile intermediare sau variabile moderatoare, care
modeleaza influenta VI asupra VD. Exemple de variabile moderatoare: varsta, profesia sexul, temperamentul s.a.m.d.
Uneori, asupra unei VD pot actiona mai multe VI si noi nu stim cui sa atribuim relatia de cauza-efect. Apare confuzia (avem
de-a face, in acest caz, cu variabile confundate).
e) Participantii – de regula avem grupuri experimentale si grupuri de control.
2. Selectia si repartizarea subiectilor
Esantionul = acea grupare, in sens statistic, de subiecti pe care se aplica procedura experimentala.
Problema de baza care se ridica este cum alegem acest esantion. Modalitatea esentiala pentru a asigura un esantion adecvat
este selectia aleatorie (randomizare).
Atunci cand avem un experiment in care sunt respectate toate conditiile, mai putin selectia aleatoare, se numeste
cvasiexpeiment.
Exista urmatoarele tipuri de randomizari:
- simpla (tragerea la sorti);
- stratificata (impartim populatia in straturi);
- multistadiala (randomizarea grupurilor)
- multifazica (alegem initial un esantion de dimensiuni mai mari si din el extragem un esantion de dimensiuni mai mici);
Randomizarea este esentiala pentru controlul unor variabile straine, sau parazite, ce pot deveni variabile confundate.
Controlul variabilelelor nerelevante se poate face prin urmatoarele procedee:
a) Randomizarea.
b) Balansarea – daca vom considera ca o anumita variabila care nu poate fi eliminata sau controlata prin randomizare va
influenta rezultatele, impartim subiectii in mod egal in ambele grupuri (si in grupul experimental si in cel de control).
Experimentatorul se roteste pe la ambele grupuri (tehnica pentru a reduce influenta experimentatorului care poate sa redea
consemne implicite este experimentul dublu-orb).
c) Contrabalansarea sau rotatia – pentru a reduce efectul ordinii de prezentare, prezentam intai A si apoi B, dar si B intai
si apoi A.
d) Izolarea subiectilor
e) Mentinerea constanta a variabilelor straine identificate: atitudinea constanta a experimentatorului, instructajul, sarcina,
succesiunea stimulilor, intervalul dintre stimuli, locul si momentul desfasurarii experimentatorului, etc.
f) Putem recurge la controlul variabilelor sau la planuri experimentale.
Schema de baza a experimentului
I II III
8
GE X GE unde X = trata-
GC - GC mentul experi-
mental.
GE-GC=D1 GE-GC=D2
G
A GE GC
a1
a2
a3
a4
B
A b1 b2
a1 a1b1 a1b2 Planul experimental 2x2
a2 a2b1 a2b2
9
Exista si planuri mixte, in care variabila manipulata (VI) este pusa in relatie cu una sau mai multe variabile clasificatorii.
4. Amenintari la adresa validitatii
sau
planuri experimentale defectuoase
• Un experiment are validitate interna daca VI provoaca VD.
• validitate de construct = masura in care rezultatele sustin teoria ce se afla in spatele cercetarii, ceea ce presupune ca si
operationalizarea conceptelor sa se faca in mod corect de la teorie.
• validitate externa
• validitate de tip statistic – similara cu validitatea interna, dar apare problema controlului statistic pentru a vedea daca
rezultatele nu au fost obtinute din intamplare.
Apar numeroase amenintari la adresa validitatii:
a) in interiorul grupurilor:
- efectul de maturare;
- efectul testarii repetate;
- degradarea instrumentului de masurare (intre doua sau mai multe masurari repetate, validitatea instrumentului de
masura scade);
- s-a demonstrat ca relevanta unor teste de personalitate scade la readministrare;
- regresia statistica (regresia spre medie a scorurilor extreme);
- diferite elemente externe;
- lipsa unei conexiuni intre teorie si experienta;
- efectul ambiguu al variabilei independente.
b) amenintari sau erori in cadrul comparatiilor intergrupale:
- erorile de selectie;
- moartea (mortalitatea) experimentala – unii subiecti se retrag, obosesc…
- efectul difuziunii – efectul posibil anticipat se transfera de la grupul experimental la grupul de control;
- efectul compensarii – subiectii grupului de control pot depune un efort compensatoriu datorita frustratiei ca nu fac
parte din grupul experimental; tot acestia pot manifesta un efect de resemnare (=la a doua testare, interesul lor este
minim).
In acelasi timp, expectantele si ipotezele experimentatorului pot influenta decisiv corectarea si interpretarea datelor, dupa
cum pe timpul experimentului subiectii isi formeaza propriile lor ipoteze si ei se pot hotari daca sa-l ajute pe
experimentator, sau dimpotriva. In acest sens, vorbim despre efectul Pygmalion. Poate apare si efectul Hawthorne, care
arata modul in care subiectii s-au implicat in experiment, pe baza propriilor ipoteze.
Nota: Aceste erori pot avea efecte cumulative!
III. Organizarea colectiei de date
1. Evaluarea si masurarea in psihologie
Datele obtinute prin diferite forme de investigare psihologica, fie se prezinta sub forma numerica, fie trebuie aduse, printr-o
operatie specifica, la o forma numerica.
Sub presiunea cerintelor de ordin teoretic si practic, noi trebuie sa masuram. Masurarea prezinta o anumita gradatie (de la un
minim la un maxim). Aceasta gradatie se numeste, uneori, scala.
O a doua modalitate este atribuirea de ranguri (=pozitia intr-o ierarhie).
In aceste masuratori se intra cu scoruri, adica cu numarul de puncte obtinut la un test. Scorul nu indica pozitia individului in
grup (al catelea este).
Tipuri de scale:
a) Scalele nominale (sau calitative) – reprezinta primul nivel al masuratorii; se folosesc in mod curent, in observatie si in
anchete
- se repartizeaza datele dupa o serie de nume sau categorii.
Exemplu:
Sunteti de acord cu …? Da
Nu
Denumim clase de echivalenta, iar in ele avem o distributie, efective, frecvente. Datele, efectivele brute nu ne spun
nimic, de aceea ele trebuie transformate in frecvente prin regula de 3 simpla.
Aceste date pot fi reprezentate intr-o histograma.
b) Scalele ordinale reprezinta nivelul obisnuit de masurare in psihologie; intre elementele pe care le masuram se stabilesc
relatii de ordine. Pe baza lor, se stabilesc elemente, ierarhii, in raport cu un anumit criteriu, cu o anumita caracteristica.
Aici intra:
10
- distributia dupa rang;
- scalele de apreciere a performantelor;
Exemplu: A = foarte bun
B = bun
C = mediu
D = slab
E = foarte slab
Si aceste scale pot fi reprezentate intr-o histograma.
c) Scalele de intervale – in acest caz avem si marimile exacte ale
intervalelor, a distantelor care separa toate elementele, o unitate de masura comuna si constanta
Acest tip de scala se realizeaza mai usor in domeniu psihofiziologiei (de exemplu in masurarea timpului de reactie).
Se mai foloseste si in utilizarea unor performante in domeniul psihologiei industriale.
d) Scalele hiperordinale (scale de proportii) – in mod real, acestea
pleaca de la “0”, adica de la un punct de geneza.
Acest tip de scale sunt mai greu de realizat in psihologie.
Se lucreaza mai mult cu scalele nominale, ordinale si scalele de intervale.
!!! De retinut doua concepte:
- domeniul de variatie = registrul de valori posibile.
- Domeniul de definitie = multimea de indivizi susceptibili de a avea respectiva caracteristica.
2. Colectia de date brute
Exemplu: Starea de tensiune psihica, anxietatea, produce modificari in rezultatele obtinute la un test de inteligenta?
Intr-un experiment ipotetic, grupul neutru a obtinut urmatoarele rezultate:
Grupul S1=11; S2=10; S3=16; S4=13;
Neutru S5=11; S6= 9; S7=13; S8=17;
Grupul S 9 = 9; S10=10; S11=16; S12=10;
Anxios S13=10; S14=10; S15=17; S16=14.
Ne intereseaza:
1) daca grupul neutru este diferit de grupul anxios;
2) daca dispersia rezultatelor este mai mare in cadrul grupului anxios;
3) ce rol joaca diferentele individuale;
4) diferentele constatate pot fi generalizate?
Asadar, colectia de date trebuie organizata!
3. Ordonarea si gruparea datelor
a) Distributii de efective
Intr-un experiment, s-au obtinut urmatoarele rezultate:
S1=5; S2=2; S3=5; S4=3; S5=6; S6=8; S7=5; S8=7; S9=6; S10=4; S11=3; S12=7; S13=5; S14=5; S15=6; S16=4;
S17=7; S18=4; S19=5; S20=6; S21=6; S22=4; S23=8; S24=5;
Distributie de efective
N = 24
X
X
X X
X X X Protocol siste-
matizat
X X X X
X X X X X X
X X X X X X X
1 2 3 4 5 6 7 8
Sistematizarea, clasificarea unui protocol, constituirea colectiei de date reprezinta proceduri statistice, liminare (minimale),
si ele fac parte din statisticele descriptive.
Datele pot fi reprezentate in tabele, grafice.
11
Datele de mai sus pot fi distribuite si dupa rang (ordonare in ordinea rangurilor).
O a treia modalitate ar fi gruparea datelor in clase.
Notam numarul de clase cu k (intervalul de grupare).
k = = 4.2 5
Xmin = 4
4 5 6 7 8
9 10 11 12 13
14 15 16 17 18
19 20 21 22 23
24
In cazul in care nu se precizeaza numarul de intervale se aplica formula lui STURGES:
12
9 – 11 10 ///////// 9
61 4.6
62 7.2
63 8.5
13
Retroproiector (A) 35
280 210
A: EA1 = =80
B 30 90 75
14
Asadar, acum putem afirma
ca cea mai buna metoda s-a dovedit a fi filmul animat.
Plecand de la datele sistematizate, putem reprezenta grafic ansamblul de date. Pentru aceasta se traseaza histograma.
Exemplu: trasam histograma tabelului de la pagina 22.
Unde, 3 = intervalul 3 – 5;
4 = intervalul 6 – 8;
5 = intervalul 9 – 11;
6 = intervalul 12 – 14;
7 = intervalul 15 – 17;
8 = intervalul 18 – 20;
9 = intervalul 21 – 23;
10 = intervalul 24 – 25.
Se pot obtine mai multe distributii:
- normale (simetrice) – curba lui Gauss
- asimetrice
- in forma de I
Datele mai pot fi reprezentate si sub forma unor
diagrame de structura
15
IV. Indici statistici de start
1. Determinarea valorii centrale (a tendintei centrale)
a) Media
- notata cu m sau x
m = x / N
-cand facem media a doua subgrupuri diferite, se aplica formula medie ponderate (mp)
mp= ;
Exemplu:
m1=6; N1=10; m2=7; N2=20;
mp= ;
Daca grupam datele, obtinem urmatorul tabel:
- locul sau rangul pe care-l ocupa mediana se calculeaza dupa formula: ;
Exemplul 1: 4 4 5 6 6 7 7 7 7 8 9
Locul =6 Med = 7.
Exemplul 2: Fie valorile ordonate:
16
3 4 4 5 6 7 7 8 8 9
Loc = 5.5; Med = 6.5;
Daca vrem sa calculam mediana pe datele grupate din tabelul de mai sus, aplicam aceeasi formula de calcul, dar se
aplica, pentru calcularea locului, formula N / 2.
In exemplul dat, N / 2 = 51 / 2 = 25.5 se afla in clasa 12 – 14.
Avand in vedere ca variabila se considera continua si nu discreta, limitele exacte ale intervalului 12 – 14, se considera
11.5 – 14.5, iar formula de calcul a medianei este:
17
10 2 20 200
2= s2 = ;
Exemplu:
X: 5 4 4 6 6 ;
Y:25 16 16 36 36;
X = 25; (X*X) = 129;
2 = 1.
Prin si 2 putem aprecia gradul de omogenitate al grupului.
• Exista un coeficient de variatie PIERSON, cu ajutorul caruia nu facem comparatie intre doua grupuri, ci intre doua
fenomene.
18
m 1.96 95% p = 0.05 sau p = .05 unde p = grad de
incredere. m 2.58 99% p =
0.01 sau p = .01
E = ;
Pe aceasta baza, se poate evalua greseala pe care o facem, luand drept baza media esantionului, in loc de media populatiei.
Tot pe aceasta baza se stabilesc si limitele intre care se afla, cu o anumita probabilitate (grad de incredere), adevarata
valoare m a colectivitatii generale.
• (m – 1.96 E, m +1.96 E) se numeste interval de incredere la p=.05 (deci exista numai 5% sanse de a gresi);
• (m – 2.58 E, m+ 2.58E) reprezinta intervalul de incredere la p=.01;
Atunci cand se lucreaza cu frecvente, eroarea (E) este:
E = .
Exemplu: Intr-o statistica a erorilor la casierie s-au constatat 134 de erori in plus si 289 erori in minus (in total, 423 erori)
19
Esantioane perechi (corelate) – fie acelasi esantion supus unor testari succesive, fie esantioane stabilite astfel incat
pentru variabilele semnificative asociate cu ipoteza noastra, fiecarui element din esantion experimental trebui sa-i
corespunda un element similar in esantionul de control.
Esantioane independente – cand comparam doua esantioane stabilite la intamplare.
4. Semnificatia diferentei intre doua medii in cazul
esantioanelor independente
Sunt doua cazuri:
- N 30 se aplica criteriul z;
- N < 30 se aplica criteriul t;
Se accepta faptul ca de la 30 de subiecti in sus distributia tinde sa fie normala.
Criteriul z
;
Exemplu:
m1 = 7.7; m2 = 6.7;
N1 = 33; N2 = 34;
21 = 3.15; 22 = 3.5;
2= ;
20
Subiecti Note trimestrul I Note trimestrul II
d d2
21
H 5 4 1 1
md= = =0,9
Se aplica criteriul pentru esantioane corelate :
2d= ; ;
/9=2,1
22
Total 208 135 343
In acest caz ,
A
7 7 49 49 49
B
9 8 81 64 72
C
10 9 100 81 90
D
6 7 36 49 42
23
E 9 10 81 100 90
F
8 7 64 49 56
G
5 6 25 36 30
H
3 4 9 16 12
I
7 6 49 36 42
J
8 7 64 79 56
K
6 7 36 49 42
L
7 7 49 49 49
M
6 6 36 36 36
N
5 6 25 36 30
n=14; T1=96 T2=97 x2=704;y2=699; xy=696;
“Norul de puncte”
• daca este orientat spre dreapta - corelatie directa sau pozitiva (creste x, cretse si y);
• daca este orientat spre stanga - corelatie indirecta sau negativa (una creste, alta scade).
Coeficientul de corelatie variaza, indiferent de formula, intre –1 si 1. Cu cat este mai aproape de 1, cu atat corelatia este
mai puternica. In jurul lui 0, relatia este de independenta.
2. Coeficienti de corelatie
- se aplica asupra unor siruri de valori
a) Coeficientul BRAVAIS – PIERSON (sau coeficientul de corelatie prin momentul produselor).
Formula de calcul este urmatoarea:
b) Coeficientul biserial (intre o variabila continua si una dihotomica).
• N>50
Cote la test 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Total
Rezultate
24
la examen
Respinsi 1
2 4 7 13 22 9 4 2 0 0 54
p = Padmisi= q = Prespinsi= ;
rbis= ,
unde: m1 = media valorilor x pentru elementele clasei superioare
(variabila continua);
m2 = media valorilor x pentru elementele clasei inferioare;
= abaterea standard a intregii colectivitati;
pq / y = se citeste intr-un tabel special, in care se ia ca reper
fie p, fie q.
rtris = ;
unde, m1 = mediile la testul X pentru cei buni;
m2 = mediile la testul X pentru cei slabi;
= abaterea standard pentru intreaga populatie;
25
Slabi (5) n3 (12) (18) n2 C = 23
B = 12 A = 21
unde, A,B,C,D sunt totaluri pe orizontala si pe verticala, dar considerand numai colturile.
r=
C = D = ;
e) Coeficientul de corelatie multipla ( R )
Se calculeaza atunci cand avem mai multi factori, ce concura la un anumit efect.
3. Coeficienti neparametrici
a) - se aplica pentru doua distributii dihotomice.
Exemplu:
INITIATIVA
0 1
a =
b =
c =
b) Coeficientul de corelatie a rangurilor (Spearman)
=
Exemplu: Clasificarea dupa frecventa controlului si calitate.
26
B 2 2 0 0
27
by*x = rxy* ;
• Coeficientul de regresie a lui x prin y – avem:
bxy = rxy .
Exemplu: Facandu-se un studiu de corelatie privind relatia dintre inteligenta (testul Raven) si notele la limba romana, s-au
obtinut urmatoarele date:
rxy = 0.68;
Q.I. = x byx = 0.112
Note la limba romana = y bxy = 4.124
r (x) = 7.80; y = 0.112(x-47.53)+6.53
(y) = 1.286; x = 4.124(y-6.53)+47.53
mx = 47.53
my = 6.53
r2xy = coeficientul de determinatie – ne spune cat din varianta lui y se
datoreaza lui x.
Exemplu: rxy = 0.80 0.8*0.8 = 0.64 64% din variatia lui y se
datoreaza lui x.
2. Corelatia partiala
Exprima legatura ce exista intre doua variabile, cand influenta comuna a unei a treia variabile a fost eliminata.
Exemplul 1:
X1 = inteligenta;
X2 = abilitatea psihomotrica;
X3 = varsta.
r 12.3 =
relatia dintre r1 si r2, considerand r3 constant.
Exemplul 2:
r12=0.55;
2 = ;
3 = ;
Exemplu:
Avem doua teste (x2 si x3) si un criteriu profesional, x1.
r2=0.80;
r13=0.30;
28
r3=0.50
2 =
3=
z1= 0.867*z2-0.133*z3
• Pentru cote brute: x1=ax2+bx3;
ax2=
bx3=
!!! Coeficientul de corelatie multipla tine cont de coeficientii .
R=
Presupunem ca avem patru teste si un criteriu notat cu O; pentru a pondera probele unei baterii stabilite, trebuie rezolvate
urmatoarele tipuri de ecuatii:
r01 - 1*2*r12 - 3*r13 - 4* r14 = 0;
r02 - 1*r21 - 2 - 3 * r23 - 4*r24 = 0;
r03 - 1*r31 - 2*r32 - 3 - 4*r34 = 0;
r04 - 1*r41 - 2*r42 - 3 * r43 - 4 = 0;
R=
Exista doua metode:
a) algoritmul condensarii pivotale AITKEN;
b) algoritmul DOOLITLE.
Ridicand coeficientul de corelatie multipla la patrat, obtinem cat din varianta criteriului se datoreaza variabilei pe care le
diagnosticheaza bateria noastra de teste.
IX. Metode de calcul neparametrice
- pentru distributii diferite de cele normale.
1. Coeficientul de asociere
Tabel de contingenta
x
+ -
y Q =
- c d
Exemplu:
Din cei prezenti la curs si seminarii, 32 au trecut la examen, iar 4 nu. Din cei care nu au avut prezenta, au promovat 4 si nu
au promovat 16. Sa se calculeze asocierea dintre prezenta la cursuri si promovabilitate.
X = prezenta la cursuri;
Y = promovabilitatea.
x
+ -
29
+ a 32 b 4
y
- c 4 d 16
2. Coeficientul de concordanta
- la baza lui sta lipsa de concordanta a sensurilor abaterilor perechi.
30
10 10 9 + +
A = 8; B=2 C=0.60;
3. Coeficientul de corelatie reciproca PEARSON
Se foloseste in cazul cercetarii aspectelor calitative, in care distributiile cuprind mai mult de doua grupe.
A + B x: 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
n: 5 7 4 2 3 5 4 2 2 2
N = 36.Pozitia medianei = (N+1)/2 = 37/2=18.5 Mediana este 3.5.
31
Numarul de erori Total
Inferior medianei Superior medianei
A a 13 b
7 20
B c 5 d
11 16
Total 18
18 36
Se transforma in 2:
2= ;
Inlocuind, obtinem:
2= 4.05; valoarea lui 2 trebuie sa fie mai mare sau egala cu valoarea din tabel.
b) exista valori egale cu mediana teoretica
Grupul de x: 3 4 5 6 7 8 9 10
control n: 2 1 3 3 2 2 1 0
Grupul x: 3 4 5 6 7 8 9 10
experimental n: 1 0 2 1 3 1 3 2
Reunim cele doua grupe x: 3 4 5 6 7 8 9 10
n: 3 1 5 4 5 3 4 2
Pozitia medianei = 14.
• Atunci cand numarul cazurilor este foarte mare:
Inferior medianei Egal medianei Superior medianei
Grupul
experimental 4 3 6
Grupul de
control 9 2 3
Cazul I:
Inferior sau egal medianei Superior medianei
Grupul experimental
a 7 b 6
Grupul de control c
11 d 3
Cazul II:
Inferior medianei Egal sau
superior medianei
Grupul experimental
a 4 b 9
Grupul de control c
9 d 5
Pentru un numar mic de
cazuri, se aplica o varianta, nuita varianta lui YATES.
2= ;
• Proba secventelor
Exemplu: Doua grupe, A si B, de cate 12 elevi. Grupul A este supus unui antrenament special. Aplicandu-se apoi un test de
control, s-au obtinut urmatoarele rezultate:
A: 52 56 71 86 95 108 115 120 141 152 165 218
B: 30 45 54 74 75 81 101 104 146 151 170 171
Ipoteza nula: “antrenamentul special nu are nici un efect asupra subiectilor”.
•se pun datelor celor 2 grupe laolalta in ordine descrescatoare
•inlocuim in fiecare valoare cu initiala grupului din care apartine
32
A/ BB/ AA/ BB/ AAAA/ BB/ AA/ BBB/ A/ B/ AA/ BB/; avem, asadar, 12 secvente (r=12).
In cazul nostru,
Precizare: In grupele a si B, nu apar valori comune. Daca se intampla acest lucru, luam valorile comune o data apartinand lui
33
Precizare: daca in formula utilizam R2 la numarator, imediat dupa semnul “-“ apare N2.
X. Analiza de varianta
(ANOVA)
1. Obiectul Anova
Problema esentiala a analizei de varianta este analiza variabilitatii, dispersiei datelor, avand surse de variatie bine precizate.
In orice cercetare de psihologie ne intereseaza sa desprindem influenta (actiunea) unor factori relevanti, cuprinsi in
continurul ipotezei.
Influenta unui factor se dezvaluie in efectele sau variatiile produse asupra variabilei studiate. Noi studiem influenta
fiecarui factor, suma lor, cat si efectele datorate interactiunii lor.
De obicei se lucreaza cu mai multe grupuri.
Exemple:
1. Efectul medicamentelor asupra timpului de reactie la soferi.
Se constituie 5 grupe: G1: 10 mg
G2=20 mg
G3=30 mg
G4=40 mg
G5= grupul de control.
VI = medicamentul (administrarea lui), cu mai multe modalitati (A1,A2,A3,A4 si A0 (pentru grupul de control)).
Problema care se pune in ANOVA este compararea grupurilor intre ele.
2. Ne propunem sa studiem influenta oboselii asupra rezultatelor invatarii (A). Avem 3 modalitati: a1:= oboseala usoara;
a2 = oboseala medie; a3 = oboseala accentuata. Dar conteaza si natura materialului (B) cu doua modalitati: b1=material
figural concret si b2= material pur verbal.
Pe baza acestui tip de analiza, putem observa cat din variatia unei variabile se datoreaza variatiei altei variabile si cat se
datoreaza unor factori intamplatori.
De exemplu, rezultatele la invatatura se datoreaza inteligentei, dar si altor factori, cum ar fi motivatia de exemplu. Elevi cu
nivelul inteligentei egal, obtin note diferite. Se impune asadar separarea influentei factorilor intamplatori de factorii
esentiali.
Este evident ca trebuie luata in considerare dispersia. De exemplu daca elevii cu acelasi nivel masurat de inteligenta ar
obtine toti aceeasi nota, atunci dispersia este 0.
Mai mult, daca elevii cu acelasi nivel de inteligenta obtin note intre 7 si 10, atunci inteligenta este un factor important.
Daca au note intre 4 si 6, celalalt factor are mai mare influenta decat acesta.
O variabila independenta cu mai multe modalitati da doua tipuri de variatii: una intragrupala si una intergrupala. Daca
variabila intragrupala este mica si variabila intergrupala este mare, atunci putem presupune ca nu apar alti factori
intamplatori si abaterea fata de media generala a unui rezultat din colectia totala de date, se compune din abaterea sa fata
de media grupului respectiv, la care se adauga diferenta dinte media grupului si media generala.
Ecuatia fundamentala a variabilitatii datelor etse exprimata prin suma patratelor variabilitatea totala =
. Aceste formule de variabilitate se mai noteaza cu SP totala.
SPtotala = SPintra+SPinter.
Pentru a calcula:
SPtotala= ;
SPinter=
34
; cu PMintra si cu PMinter se calculeaza coeficientul lui SNEDECOR.
2. Moduri de calcul
• pentru o distributie bidimensionala
La o clasa s-au efectuat un numar de exercitii, dupa care s-a dat proba de control si s-au obtinut urmatoarele note:
Nota obtinuta 4 5 6 7 8 9 10 Total
Grupul Numarul de exercitii
Total 9 9 16 11 26 18 22 111
Algoritmul:
1. Se calculeaza mediile notelor obtinute la nivelul intregului esantion si apoi, pe cele 5 grupe, tinand cont ca cele 5 grupe
sunt alcatuite pe baza numarului de exercitii.
Pentru intreg esantionul media notelor este:
X0 =
Calculam mediile:
35
2. Se calculeaza dispersiile de grupe (D2k), tot pentru aceste note, dupa formula:
D2k= ;
In exemplul nostru,
D12=
D22=0.816;
D32=0.884;
D24= 0.336;
D52=0.382.
Aceste dispersii de grup ne arata variatia caracteristicilor dependente de natura factorilor intamplatori asupra subiectilor
din cadrul fiecarei grupe.
3. Se calculeaza media dispersiilor de grup ( ), calculata ca o medie
ponderata a dospersiilor de grupa:
2= reflecta variatia caracteristicii dependente pe ansamblul grupelor, determinata de natura
factorilor esentiali (VI).
Cunoscand ca mediile de grup, xk,releva ce este esential la nivelul grupului, iar media generala (x 0) reflecta ceea ce este
esential la nivelul colectivitatii generale, atunci deosebirile dintre grupe sunt concretizate de abaterile x k-x0.
2 reprezinta dispersia dintre grupe, sintetizeaza variatia generata de aceste deosebiri.
5. Dispersia generala (Do2) reflecta variatia caracteristicilor variabilei
dependente, generata de actiunea conjugata a celor doua grupe de factori (intamplatori si esentiali) si se aplica regula
adunarii dispersiilor.
Do2=D2+2 (=3.5206)
6. Acum putem determina ponderea intensitatii variatiei aferente
fiecarei grupe de factori.
• factorii intamplatori
F1=
• factorii esentiali
F2=
Un caz mai complicat de ANOVA presupune variabile continue in mai multe grupuri.
Exemplu: La incheierea unei experiente efectuate cu 5 clase paralele
(A,B,C,D + E=clasa de control). S-a dat aceeasi proba finala pentru a vedea in ce masura factorul studiat influenteaza
rezultatele.
Rezultatele finale sunt prezentate in urmatorul tabel de comparatie:
36
Totalul 928 760 1013 1335 748 T=4784
datelor (Tg)
Totalul
patratelor (x2) 28030 22750 35287 56637 21336 Sx2=164 040
SPinter= =
=4519.30;
SPtotala=x2 ;
SPintra= SPtotala-SPinter= 18256.12-4519.30= 13745.82;
Se calculeaza patratul mediu (PM) inter si intra.
PMinter=
PMintra=
raportul Snedecor; cu acest raport se intra in tabel. Veem astfel ca ipoteza noastra nula este infirmata; factorul de
diferentiere este puternic semnificativ.
Pana aici a fost vorba de o analiza globala (etapa F omnibus). Daca raportul Snedecor era mai mic decat p=0.05, nu acceptam
ipoteza nula.
Nu ni se spune intre ce grupe diferentele sunt semnificative. De asemenea, variabila independenta poate avea mai multe
modalitati. Nu ni s-a spus, pana acum, care dintre modalitatile variabilei independente are efecte mari si care are
consecinte minore.
Studiul continua daca raportul Snedecor este semnificativ.
Analiza continua in doua strategii:
- in functie de categoriile de situatii
- in functie de problemele ce trebuie rezolvate.
XI.
Problemele de tip a sau probleme pentru estimarea diferentierii sau omogenitatii, obtinute intr-o masurare – cu ajutorul
coeficientului de corelatie intraclasa r.
Exemplu: In cautarea unui criteriu profesional s-au ales la intamplare dintr-un atelier 7 operatori. Acestia au fost
cronometrati asupra unei operatii in momente luate la intamplare, fiecare de 28 de ori.
Prin aceasta masuratore, diferentiem sau nu operatorii intre ei?
Daca intre operatori exista diferente de randament profesional, atunci masuratoarea trebuie sa dea diferente intre ei.
Vrem sa vedem, prin urmare, daca masuratoarea este valida.
Pasi:
1. Se calculeaza testul global de varianta F.
2. Se calculeaza coeficientul de varianta intragrupala (v )
v = ;
Se calculeaza varianta intergrupe, v g.
37
vg =
Daca datele referitoare la un operator vor fi compacte (v este mic, iar vg este destul de mare), atunci masuratoarea noastra
a diferentiat bine muncitorii.
3. Se pot folosi urmatorii doi indicatori:
q= ; daca q este ridicat, atunci avem diferentiere buna intre muncitori; daca q este scazut omogenitatea este foarte
ridicata.
r= ; r variaza intre 0 si 1. Pentru ca masuratoarea sa fie fidela, r trebuie sa fie mai mare decat 0.70.
In probleme de omogenitate se cere ca ipoteza nula sa nu fie infirmata, iar r sa fie destul de mic.
Probleme de tip b – cand avem o colectie sistematica de grupe independente si se pune problema unor comparatii multiple.
Pentru testele de comparatie multipla:
1. Alcatuirea tabelului pentru stabilirea semnului coeficientilor.
Comparatii intre medii Coeficientii
(grupe) a1 a2 a3
Totalul
patratelor 897 965 780 862
((x2))
38
Unde v=k-1; v’ = N-k.
• Se trece la efectuarea comparatiilor. De exemplu, vom compara grupele A+D cu B+C. in acest sens, trebuie calculat
indicatorul D.
D =
D1 = 92*(+1)+81*(-1)+64*(-1)+108*(+1)=55;
Se calculeaza PMinter =
F= semnificativ la p=0.05;
b) utilizand mediile
PMinter (d) =
Se pleaca de la medii; in rest, se calculeaza la fel ca mai sus.
Plan bifactorial
In planurile bifactoriale ne intereseaza analiza pe linii si pe coloane.
Exemplu: S-a studiat influenta unor metode de instruire asupra coeficientului de inteligenta (C.I.)
A
I II III Total
Grupul I 114 96 74 284
(C.I. peste medie) 1116 814 542 2742
B
Grupul II 88 70 47 205 (C.I. sub medie) 700 462 237 1399
SPinter =
SPintra = SP totala – SPinter = 325.69;
• Variabilitatea intergrupe se desface intre componentele principale:
- Prima componenta: pe coloane pentru variabila A;
- A doua componenta: pe linii pentru variabila B;
- A treia componenta: efectul combinatiei AxB.
• SPA= = 137.23;
• SPB= 86.68;
• Efectul interactiunii: SPAxB = SP inter- SPA - SPB=0.28.
Pasul urmator: Se calculeaza mediile:
39
PMA= = 68.62, unde c= numarul de coloane.
PMAxB=
• Se calculeaza PMintra =
• Calculam rapoartele Snedecor (F)
FB= , p=0.01
FAxB= , nesemnificativ.
ANOVA se poate aplica si pentru colectivitati de k esantioane perechi. Si aici se aplica un procedeu algoritmizat, numit
procedura lui Abdi.
Exemplu: Efectul medicamemtelor asupra timpului de reactie.
Conditii experimentale Total
Subiecti Drog A Placebo Drog B
S1 165 231 217 613
S2 172 219 217 608
S3 109 199 243 591
S4 197 219 160 576
S5 199 247 162 608
S6 193 245 191 629
Total: 1035 1360 1190 3585
Procedeul lui Abdi presupune urmatorii pasi:
1. Calcularea lui T.
2. Calcularea x2 = 735 819 . Notam cu AS
40
Coloane 2 8808.3 4404.15 ?
(medicamentele)
PMinter(D) =
41
Metodica de calcul (exemplu)
• metoda legaturii simple se intra in calcul cu o matrice ce contine diferente minime intre medii.
1 2 3 4 5
1 0.0
2 2.0 0.0
3 5.0 7.0 0.0
4 8.0 6.0 4.0 0.0
5 10.0 9.0 6.0 3.0 0.0
Stadiul I:
Se formeaza clusterul d(12), pentru ca distributia d1-d2 este cea mai mica inregistrata in tabelul respectiv.
Distanta dintre d(12) si celelalte este: d(12)3=min
d(12)4=min
d(12)5=min
Stadiul II:
Se alcatuieste din nou tabelul, numai ca in loc de variabila 1 si 2, trecem clusterul (12).
(12) 3 4 5
(12) 0.0
3 5.0 0.0
4 6.0 4.0 0.0
5 9.0 6.0 3.0 0.0
cea mai mica valoare este clusterul d(45).
d(12),3 = 5; d(12),4 = 6; d(12),5 = 9.
d(45)(12) = min = min = 6;
d(45)3 = min =4;
Stadiul III:
(12) 3 (45)
(12) 0.0
3 5.0 0.0
(45) 6.0 4.0 0.0
Stadiul IV: formam clusterul (453).
d(453)(12)= min = min =5.
Se construieste dendograma. Pentru calculul dendogramei, valorile nu se pun in ordinea 1, 2, 3, 4, 5, ci in ordinea
apropierii.
5
3
4 4
3
5
2
2
1
Semnificatia acestei dendograme: variabilele 1 si 2 formeaza o categorie, nu diferentiaza subiectii.
Putem sa presupunem ca in spatele acestei apropieri sta un alt factor.
Daca vedem ca distantele sunt foarte, putem imbunatati, in functie de o imbunatatire a esantionului de subiecti.
In cercetare alegem metoda ce ne da coeficientul cel mai ridicat intre matricea initiala de disimilaritati si matricea
construita pe baza dendogramei.
2. Probleme de segmentare
In problemele de segmentare, avand un ansamblu de date referitoare la variabila criteriu (exemplu: succesul profesional) si
variabilele explicative (inteligenta, motivatie, trasaturi de personalitate,…) urmeaza sa facem o taietura in variabila
explicativa, astfel incat sa impartim esantionul in 2, iar segmentele obtinute sa fie cat mai contrastante in raport cu criteriul.
Segmentam populatia grafic; metoda segmentarii se infatiseaza ca o arborescenta in care apare o suita de noduri, respectiv
bifurcatii, urmarind variabilele relevante.
42
!!! Atentie! Reperul sau pragul se poate alege arbitrar (de exemplu, media), dar cel mai bine se alege prin tatonare,
considerand toate pragurile posibile pentru fiecare variabila, si alegand pragul si variabila care ne dau segmentele cele mai
contrastante.
Formula de calcul:
• daca variabila criteriu este o variabila continua, criteriu de diferentiere este:
,
unde y = media valorilor y pe tot esantionul
y’ = variabila criteriu pe tot esantionul
n1,n2 = efectivele celor doua subgrupuri;
y1,y2 = mediile valorilor y in cele doua exemple.
2 se calculeaza la fiecare stadiu sau nod pentru toate pragurile fixate, pentru toate variabilele explicative si se retin
variabila si pragul, care dau valoarea maxima pentru 2.
Exemplu si metodica de calcul:
Un lot de 61 ingineri; avem o masura a succesului profesional (variabila criteriu) – de la 1 la 10. Se aplica probele Raven, un
test de flexibilitate mentala, o proba de motivatie, una de memoriew si inventarul C.P.I. cu scarile Re, Cs, Do si So.
Pasii:
• stabilim, pentru fiecare variabila explicativa, un prag. De exemplu, pentru testul Raven: 0 – 39;
40 – 44;
45 – 50;
51 – 55;
56 – 60.
Presupunem ca cea mai buna diferentiere s-a obtinut pentru inteligenta:
19
+
7.4
7.2
- 22
43
3.2
• Se calculeaza pana cand segmentul de divizat are un reper mai mult decat cel vizat, sau cand prin o noua divizare nu mai
obtinem nimic.
• Urmarind casetele in care apare cel mai mare numar de subiecti din grup “portretul robot”.
In cazul nostru, inginerii cu succes profesional au o inteligenta mai mare decat media.
Daca variabila continua este dihotomica, dihotomizam si variabila explicativa si aplicam formula:
XIII. Evaluarea cercetarilor clinice
Cercetarile de psihologie clinica, indeosebi cele de evaluare ale psihoterapiei, ridica probleme specifice:
- inmultirea categoriilor gnoseologice in psihodiagnostic;
- proliferarea exploziva a metodelor psihoterapeutice;
- probleme de etica a cercetarii.
Problema principala a cercetarii clinice vizeaza evaluarea eficacitatii unui tratament terapeutic (ce tratament? Aplicat de
catre cine? Este cel mai eficace pentru un anumi pacient, cu anumite probleme, in anumite conditii).
1. Strategii de cercetare
a) Strategia evaluarii globale a tratamentului
Ne intereseaza eficacitatea tratamentului ca intreg; in acest sens, se recurge la un plan experimental de baza, si anume:
grupul supus tratamentului integral (GE) este comparat cu grupul de control (GC). Facem masuratorile pre si post test (vezi
planul lui Solomon).
In terapiile care considera ca reactivitatea subiectului poate deteriora rezultatele (in psihoterapiile sugestive) se aplica doar
metoda posttest.
b) Strategia descompunerii tratamentului
Fata de a), acum se verifica eficacitatea unei anumite componente a tratamentului psihologic, si anume vom descompune
tratamentul in componentele sale, vom avea un lot de subiecti caruia I se aplica tratamentul in intregime, un al doilea lot
caruia I se aplica acelasi tratament – prima componenta. Diferentele vor reflecta ponderea componentei respective. Astfel
putem identifica numarul componentelor de tratament.
Exemplu: Efectele unui tratament psihoterapeutic pentru tinerii
casatoriti 2 componente:
1) modificarea comportamentelor
2) dezvoltarea unor abilitati in rezolvarea problemelor interpersonale.
Subiectii au fost impartiti in 3 grupuri experimentale:
Grupul A – caruia i se aplica tot tratamentul (1) + 2) )
Grupul B – i se aplica doar 1) (modificarea comportamentelor).
Grupul C – i se aplica 2) (dezvoltarea abilitatilor).
Dupa 16 sedinte de psihoterapie s-a constatat ca in toate cele 3 grupuri experimentale s-a imbunatatit situatia fata de
grupul de control. S-a mai constatat ca metoda terapiei globale nu este mai eficace decat fiecare din cele doua
componente. Dintre cele 2 componente, cea mai eficienta s-a dovedit a fi prima (modificarea comportamentelor).
Astfel de cercetari pot servi si la stabilirea combinatiilor de “ingrediente” (cat sa punem din fiecare pentru o reusita).
c) Strategia terapiei constructive
Este opusa lui b); la o anumita terapie se adauga o componenta.
Exemplu: S-a studiat eficacitatea psihoterapiei individuale cu medicatia in cazul depresiei. S-au folosit 4 grupuri de adulti: la
primul grup – psihoterapie; la al doilea – medicatie; la al treilea – medicatie si psihoterapie; cel de-al patrulea grul = grupul
de control. Tratamentul a durat 16 saptamani. Rezultatele: grupurile experimentale si-au imbunatatit situatia fata de grupul
de control. Psihoterapia asociata cu medicatia a dat cele mai bune rezultate.
d) Strategii parametrice de tratament
Ponderea pe care o are un tratament, constituie un parametru. Trebuie sa stabilim parametrul optim pe care trebuie sa-l
atinga un tratament pentru cele mai bune rezultate. Variatiile sunt facute pe dimensiunea cantitativa.
Exista o terapie prin flooding – expunerea la stimuli anxiogeni, pana la stingerea reactiei adverse pentru recuperarea
pacientilor cu agorafobie sau nevroza obsesiva fobica.
Se ridica intrebarea: “cat de mult putem expune pacientii la stimulii anxiogeni?” .Raspunsul: pana se stinge reactia.
S-a constatat ca expunerea prelungita este mai eficace decat cea de scurta durata, iar expunerile reale sunt mai eficace
decat cele imaginare.
44
e) Strategia compararii tratamentelor
S-a studiat eficacitatea psihoterapiei cognitive si a chimioterapiei in cazul pacientilor cu depresie.dupa 12 saptamani, s-a
constatat ca ambele tratamente au contribuit considerabil la imbunatatirea starii pacientilor. Dupa 12 luni s-a constatat
superioritatea terapiei cognitive.
Aceasta strategie este utila pentru alegerea tratamentului adecvat, pentru ca studiile de metaanaliza (compararea a doua
cercetari independente intre ele si, eventual, cumularea rezultatelor) au aratat ca scepticii nu pot fi niciodata convinsi de
eficacitatea unui anumit tratament.
De obicei, tratamentul in care psihoterapeutii auu incredere produce mai multe schimbari decat alte metode alternative, in
care nu au incredere.
f) Strategia schimbarii pacientilor si a terapeutilor
Aceasta strategie este folosita pentru a se pune in evidenta rolul terapeutului.
Au fost variate categoriile de pacienti sau terapeuti (cognitivist, psihanalist, ani de experineta, varsta, empatie).
Cercetarile de acest gen au evidentiat impactul deosebit al caracteristicilor terapeutului asupra rezultatelor tratamentului.
Intr-un studiu asupra familiilor delincventilor juvenili 60% din rezultatele obtinute s-au dovedit a se datora personalitatii
terapeutului.
2. Conditiile cercetarii
a) Investigatii analogice
Rigorile impuse de metodologia experimentala pe de o parte, iar pe de alta parte anumite consideratii de ordin etic, fac
uneori imposibile cercetari de psihologie clinica pe subiecti internati.
Se recurge la cercetari analoge facute pe subiecti infraumani sau pe subiecti voluntari.
Problema care se pune: daca similitudinile sunt suficient de pronuntate pentru a permite extrapolarea rezultatelor la
clinica.
b) Experimentul clinic
Subiectii sunt pacienti care au nevoie de tratament.
Pot interveni problemele semnalate mai sus, dupa cum se pot face compromisuri metodologice pentru a putea rezolva
situatiile respective.
3. Evaluarea in practica de tip clinic
a) Studiul de caz.
Este o alternativa la distanta ce apare intre practica de tip clinic si cercetarea stiintifica.
Modalitatile de studiu ale cazului individual cuprind de la observarea sistematica pana la demonstratia clinica si experiment.
Poate fi eficient in:
- ilustrarea unei forme de comportament printr-un exemplu prototip;
- demonstrarea eficacitatii unei metode sau tehnici terapeutice;
- oferirea unor informatii detaliate asupra unui fenomen psihic rar intalnit;
- ca sursa de ipoteze.
Masura in care un caz are valoare de prototip depinde de inteligenta si experienta cercetatorului.
Adesea, eficacitatea unei metode terapeutice poate fi semnalata prin studierea rezultatelor dintr-un singur caz.
Data fiind raritatea unor manifestari psihocomportamentale, singura alternativa la ignoranta absoluta in domeniu este studiul
de caz.
Exemplu: personalitatea multipla este extrem de rar intalnita.
Orice studiu de caz este o sursa de ipoteze.
b) Cvasiexperimentul
Vorbim de cvasiexperiment cand totalitatea conditiilor experimentale nu poate fi realizata.
c) Experimentul propriu-zis
Acopera toate exigentele metodologice ale experimentului. In aceste conditii, exista cateva reguli ce trebuie respectate:
- schitarea esantionului de pacienti (descrierea caracteristicilor de baza);
- evaluarea statutului clinic (diagnosticul clinic precis – RMS);
- recrutarea si selectarea subiectilor;
- schitarea si specificarea tratamentului;
- atentia la factorii specifici si nespecifici (cum ar fi sugestibilitatea pacientilor, de exemplu).
Concluzii:
Uneori, pentru evaluarea unor proceduri psihoterapeutice se poate recurge la procedurile metaanalitice, dupa cum se incearca
– la ora actuala – simularea pe calculator a comportamentului tipic unei anumite tulburari.
XIII. Metaanaliza
1. Problematica metaanalizei
Metaanaliza se refera la:
45
- metoda de analiza statistica a rezultatelor continute in mai multe studii referitoare la aceasta problema;
- analiza calitativa (trecerea in revista) a rezultatelor obtinute pana la un moment dat;
- cele doua domensiuni (calitate si cantitate) sunt complementare, asadar metaanaliza este dictata de dezvoltarea
cumulativa a cercetarilor psihologice.
Etapele metaanalizei
a) Orice metaanaliza incepe cu punerea unei probleme concrete. (Exemplu: ce relatie exista intre anxietate si nivelul
performantelor scolare);
b) Clarificarea punctelor de vedere intr-o serie de chestiuni teoretico-metodologice (modul de definire a variabilelor;
operationalizarea variabilelor; instrumentele folosite; clarificarea notiunilor; alte operationalizari posibile).
c) Reperarea studiilor ce vor fi analizate;
d) Stabilirea valorii studiilor.
e) Retinerea informatiilor despre caracterul general al studiilor; informatii privind metodolgia cercetarilorl caracteristicile
subiectilor (sex, varsta, …)
2. Proceduri de calcul
Obiective: compararea rezultatelor pentru a evidentia semnificatia diferentelor existente si combinarea rezultatelor.
2.1. Procesul de comparare
2.1.1. Compararea pragurilor de semnificatie
Exemplu: 2 studii, A si B, pun in evidenta relatia de corelatie de sens opus
r1=0.60; N1=15; p1=.06
r2=-0.20; N2=100; p2=.12
Este semnificativa diferenta dintre p1 si p2?
Cautam valoarea lui z in anexa (pragurile de semn sunt bilaterale, prezinta ambele extreme ale curbei lui Gauss).
2.1.2. Compararea marimii efectului
Este folosita atunci cand rezultatele se dau prin coeficienti de corelatie.
2.2. Proceduri de combinare
zr= .
Daca esantioanele sunt diferite din punct de vedere numeric, se aplica media ponderata.
Zr ponderat = .
XV. Analiza factoriala
1. Problematica analizei factoriale
Cunoasterea complexului de factori in conexiunea lor are atat o importanta teoretica (vezi Big 5), cat si una practica
(cunoscand realmente care sunt factorii, putem face o predictie valida in comportamentul uman).
Asa cum se stie, orice fenomen rezultativ, variabila dependenta, efect, s.a.m.d. poate fi determint de un numar mare de
cauze.
Prin diferite strategii, se incearca izolarea unui numar redus de factori, lucru care s-a vazut in analiza de clusteri, in tabelul
de asociere, in definirea legaturii de cauzalitate ne intereseaza nu numai cunoasterea factorilor, ci si sensul, intensitatea
actiunii si marimea efectului, a partii ce revine actiunii fiecarui factor. De aceea, experimentul constituie metoda prin care
putem izola cel mai bine factorii cauzali, ii putem manipula dupa cum dorim.
Dependenta statistica nu este intotdeauna echivalenta cu legatura cauzala, ci analiza logica a relatiei dintre variabile. O data
admisa prezenta semnificativa a factorilor de influenta (VI), trebuie cuantificata contributia directa, cat si contributia
interactiunii dintre factorii respectivi asupra variatiei VD.
De exemplu, am vazut acest lucru la dreapta de regresie.
Analiza factoriala a fost formulata in 1904 de Spearman pentru un model cu un singur factor comun si un factor specific (s).
Thurstone, 1930, generalizeaza pentru un numar mai mare de factori.
Analiza factoriala are rolul de a arata ca un numar oricare de variabile dependete depind de o serie de factori nemasurati
direct.
2. Principii ale analizei factoriale.Metode
46
Analiza factoriala este o metoda statistico-matematica de cercetare a relatiilor functionale ale unor rezultate.
Analiza factoriala cuprinde toate metodele de analiza si porneste de la intercorelatiile, covarianta unui ansamblu de
variabile in functie de acesti factori.
Cunoscand relatiile ce exista intre testele unei baterii, analiza factoriala incearca sa izoleze si sa defineasca aptitudinile
componente ale acestor teste, numite factori, precum si gradul de legatura dintre factor si testul respectiv.
Exista doua metode de analiza factoriala:
• metoda analizei componentelor principale (HOTTELING);
• metoda analizei centroide (THURSTONE)
Metoda analizei componentelor principale
Exemplu: presupunem ca am aplicat o baterie de 4 teste, iar intercorelatiile dintre ele se prezinta astfel:
Factorul specific =
47