UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Centrul de Formare Continuă

BAZELE CATALOGĂRII

COJUHARI ALEXANDRA,
Șef serviciu,
Biblioteca Centrală USM
 Preliminarii
 În cadrul acestui curs vom încerca să abordăm întregul
proces de prelucrare a informaţiei, de la primele
încercări de organizare a informaţiei, până la aplicarea
noilor tehnologii în prelucrarea informaţiei şi partajarea
tehologiilor de bibliotecă.
 Biblioteca
 În evoluţia lor, bibliotecile au acumulat, dezvoltat şi perfecţionat metode şi tehnici de
organizare a documentelor, de exprimare a conţinutului lor informativ; au realizat
documente de sinteză cu valoare adăugată pentru a preîntâmpina nevoile utilizatorilor;
s-au implicat în diverse activităţi educative şi de cercetare. Astfel, pe parcursul
dezvoltării bibliotecii, au avut loc mutaţii la nivelul acesteia ca structură de informare şi
documentare.
 Cataloagele de bibliotecă.
Incursiuni istorice. Rolul şi importanţa catalogului de bibliotecă

 În literatura de specialitate se
menţionează că „nu se poate
percepe o bibliotecă care să
nu aibă cel puţin un catalog de
bibliotecă, deoarece cu
ajutorul lui se poate ţine
evidenţa achiziţiilor şi totodată
acesta redă, colecţia bibliotecii
pe autori, titluri, subiect, tipuri
de opere sau pe subiect”
[BOWMAN, J.H. Essential
Cataloguing. London : Facet,
2007].
 Incursiuni prin istoria cataloagelor
 Un Catalog al cărţilor sfinte, gravat pe un perete, a fost găsit la
Edfu (tem­plu ptolomeic, păstrat destul de bine) în Egiptul antic
(sec. III î. Hr.).
 În Evului mediu apar cataloage în bibliotecile mă­năstirilor. Erau
alcătuite liste de cărţi, unele dintre care conţineau numai numele
autorului. Funcţia principală a acestor cataloage era de a
inventaria din când în când lucrările. Tot în această perioadă
cataloagele erau nişte manuscrise care admi­teau clasamente
metodice foarte variate de tipul: comentarii, cărţi liturgice, Vieţile
Sfinţilor, Sfinţii Părinţi ai Bisericii, cărţi profane.
 Pe la mijlocul sec. al XV-lea, odată cu inventarea tiparului au
apărut cataloagele imprimate, fără o diferenţă mare de concepţii
faţă de cataloagele manuscrise, fără sa se tină seama de
creşterea numărului de cărţi şi de biblioteci.
 Incursiuni prin istoria cataloagelor
 Scopul sau obiectivele unui catalog au fost exprimate în anul 1876
de americanul Charles Cutter (1837-1903) şi publicate ca partea a
doua a raportului Biroului Educaţiei din Statele Unite referitor la
bibliotecile publice. Acestea au fost republicate într-o prima lucrare
importantă referitoare la cataloage, Rules for a Dictionary
Catalog, în anul 1904.
 Obiectivele catalogului s-au constituit în reguli de bază în
organizarea unui catalog, dăinuind mulţi ani şi fiind reluate doar în
octombrie 1961 la Conferinţa internaţională IFLA privind pricipiile
de catalogare.
 În 1992, a fost publicată în mai multe ediţii o altă lucrare, cu titlul în
traducere – Introducere în catalogare şi clasificare (Introduction to
cataloging and classification), de Bohdan S. Wynar (1926-2013).
IFLA – Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Bibliotecari şi Biblioteci
 Definirea noţiunii de catalog de bibliotecă
Termenul „catalog” în traducere din latină catalogus, având la
rădăcină termenul grec „katalogos”, se traduce ca „listă”.
 „Catalogul de bibliotecă este numai una din multiplele
forme de bibliografii. El este, în general, definit ca o listă de
cărţi conţinute într-o singură bibliotecă şi este mai degrabă
comprehensiv decât selectiv” (Encyclopedia of Library and
Information Science, 1970).
I.Mihailov:
„Catalogul de bibliotecă este indexul lucrărilor existente în
bibliotecă, alcătuit pentru orientarea cititorilor şi a
bibliotecarilor în fondul de material documentar” (MIHAILOV,
I., CEORNÎI, A.I., GHILEAREVSKI, R.S. Informatica
documentară. Bucureşti : Editura Ştiinţifică, 1970, p. 140).
 
 Definirea noţiunii de catalog de bibliotecă
Pia Atanasiu şi Natalia Grecu: „Catalog – reprezentarea
documentelor existente într-o colecţie folosind descrieri
bibliografice, eventual şi alte indicaţii, înscrise conform
anumitor reguli pe fişe sau pe liste organizate după anumite
principii de ordonare. Fişele se ţin la zi prin înscriere de noi
fişe, iar listele prin completarea lor periodică”. (ATANASIU, Pia,
GRECU, Natalia. Termeni din domeniul informării şi documentării.
Bucureşti : INID, 1988).
Mircea Regneală: „Catalog – document secundar care cuprinde
descrierile documentelor aparţinând unei colecţii, unei
biblioteci sau unui grup de biblioteci şi realizat conform unor
principii standardizate facilitând regăsirea acestor documente
de către utilizator (REGNEALĂ, Mircea. Dicţionar Explicativ de
Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării: Vol. 1. Bucureşti, 2001, p. 101).
 
 Dezvoltarea cataloagelor de bibliotecă şi catalogarea
Dezvoltarea cataloagelor bibliotecii şi catalogarea pot fi
analizate sub două aspecte.
Primul se referă la dezvoltarea regulilor, standardelor şi a
limbajelor de recuperare a informaţiilor (IPL) catalogate.
Al doilea aspect ţine de dezvoltarea tipurilor de cataloage: de
la cataloage tipărite pe fişe până la cataloagele electronice şi
cataloage on-line.
Primele fişe tipărite pentru catalogul tradiţional au apărut în
1901, la Biblioteca Congresului (SUA).
Tot Bibliotecii Congresului îi aparţine şi una dintre primele soluţii
de păstrare a informaţiei în forma electronică, a formatului
MARC - catalogarea „citită” de calculator  (Machine Readable
Cataloging). La ziua de azi, bibliotecile optează pentru
integrarea în sisteme de cataloage partajate.
 Tipuri de cataloage
 Din punct de vedere al criteriului de grupare a
descrierilor bibliografice (alfabetic, sistematic,
tematic ...)
 Grupate după volum (general – toate genurile de
documente; colectiv – colecţiile mai multor
biblioteci...)
 După destinaţie (pentru cititori, de seviciu...
topografic – gestionarea şi verificarea colecţiei)
 Tipuri de cataloage
 Catalogul alfabetic pe autori şi titluri – grupează
descrierile bibliografice în ordine alfabetică după
numele autorului, titlul documentului (vedete de
intrare). În cadrul numelui aceluiaşi autor ordonarea
se face după titlul lucrărilor, începând cu opere
complete, urmate de lucrările individuale în ordine
alfabetică după titlu. În cadrul aceluiaşi titlu
ordonarea se face în ordinea inversă a anului de
apariţie.
 Catalogul sistematic – grupează descrierile
bibliografice principale în ordinea succesiunii
indicilor CZU, atribuiţi fiecărui document.
 Tipuri de cataloage
 Catalogul tematic/ pe subiecte – este un catalog
realizat în situaţii speciale sau pentru a evidenţia
anumite colecţii; de regulă, acesta include fişele
publicaţiilor care acoperă un domeniu restrâns, o
temă/subiect; în interiorul catalogului ordonarea se face
în mod alfabetic, după vedetă.
 Catalogul topografic– grupează descrierile
documentelor în ordinea numerilor de inventar sau a
cotelor de format atribuite; este un catalog de serviciu şi
se utilizează în procesul verificării colecţiilor.
 Catalogul electronic – este o bază de date
bibliografice, gestionate în baza unui soft, ca de
exemplu: TINLIB, TINREAD, ALEPH, COHA şi altele .
 Catalogarea

 Bibliograful american
Charles Cutter în Rules for a
Dictionary Catalog (ediţia a
4-a) declara că
„...catalogarea este o artă,
nu o ştiinţă” („Cataloging
is an art, not a science”).
 Catalogarea vs Descrierea bibliografică
 Charles Cutter – potrivit opiniei sale, „cataloagarea
este mult mai complexă şi înclude în sine descrierea
bibliografică”.
 Natalia Goian (Organizarea informaţiei: analiză
documentară), „catalogarea mai poate fi definită ca
un proces intermediar prin care, conform unor reguli,
se transformă anumite date teh­nice despre document
într-un registru (catalog). A cataloga un document
înseamnă, din acest punct de vedere, a realiza un
proces global care necesită în mod obligator să fie
executată o serie de operaţii, al căror scop final e de
a identifica, a analiza şi a lo­caliza documentul”.
 
 Catalogarea vs Descrierea bibliografică
 Raportul de sinonimie dintre termenii „catalogare” şi
„descriere bibliografică” analizat de autorii români
Eric Agnes şi Elena Tîrziman.
 Specialiștii declară că orice descriere bibliografică
este parte a unei înregistrări catalografice.
Descrierile catalografice sau catalogarea are un
caracter mai vast şi includ, pe lângă descrierile
bibliografice, o serie de elemente catalografice
suplimentare, cum ar fi: vedetele principale şi
secundare, cota cărţii şi indicii de clasificare.
Fiecare dintre aceste elemente de acces joacă rolul
unui criteriu de căutare.
 
 Catalogarea vs Descrierea bibliografică
 Săluc Horvat Introducere în biblioteconomie
1)descrierea bibliografică a documentului după
reguli şi norme prestabilite;
2)stabilirea elementelor specifice, care dau intrarea
în catalog: vedeta, indicele de clasificare, cota
etc. şi
3)determinarea elementelor de identificare a
documentului prin mijloace specifice cerute de
procesul de automatizare: discriptori, coduri etc.
 Și S.Horvat este de părerea că catalogarea este în
sine mai complexă decât descrierea bibliografică.
 
 Catalogarea vs Descrierea bibliografică
 În dicţionarul Termeni din domeniul informării şi
documentării - catalogarea este „redactarea conform
unor reguli standardizate a descrierilor bibliografice
ale do­cumentelor şi orânduirea lor conform unui
principiu prestabilit”.
 Catalogarea descriptivă este ansamblul de operaţii
ce se realizează asupra unui document cu scopul de
a-l descrie şi de a stabili căile de acces, care le
determină, persoanele responsabile de conţinutul
intelectual sau artistic al documentului. Din aceste
afirmaţii, reese că e vorba de descriere bibliografică.
 
 Noţiuni teoretice şi etape de dezvoltare ale
descrierii bibliografice
 Descrierea bibliografică în literatura de specialitate este
definit ca „o totalitate de date bibliografice despre un
document, despre o parte din document sau un grup
de documente care urmează să fie aranjate conform
anumitor reguli în măsura necesară pentru
caracterizarea generală şi identificarea
documentului” (în viziunea prof. N.Goian)
 Descrierea bibliografică permite identificarea
documentului după punctele de acces, care se referă la:
numele autorului, denumirea organizaţiei sau a unei
întruniri şi la titlu propriu-zis.
 
 Etape de dezvoltare ale descrierii bibliografice

În context istoric, regulile de descriere bibliografică s-au

format şi dezvoltat pe parcursul a câtorva sute de ani.
Conrad Gesner (1516-1565), cu cel mai mare proiect
bibliografic al său, Bibliotheca Universalis (secolul al
XVIII-lea) XVI). Gesner este considerat „părintele
bibliografiei” şi fondator al disciplinei bibliografice.
Alte personalităţi: Andrew Maunsell (Catalogue of
English Printed Books, 1595); Gabriel Naudé (Pentru a
fonda o bibliotecă, 1627) etc.

 
 Personalități care au contribuit la dezvoltarea
descrierilor bibliografice
 Antonio Panizzi, director al Bibliotecii Muzeului Britanic - a enunţat primele reguli
de catalogare. În 1841 a publicat: Reguli privind alcătuirea catalogului de carte
tipărită a Muzeului Britanic („Rules for Compilations of the Catalogue”).
 Charles Coffin Jewett, bibliotecar la Institutul Smithsonian din Washington - a
elaborat şi a publicat o instrucţiune unde sunt prevăzute aproape toate momentele
pentru a alcătui o descriere bibliografică. Charles Cutter - a contribuit prin
formularea principiilor de bază ale descrierii bibliografice, publicate în lucrarea sa:
Rules for Dictionary Catalog (1876), ultima ediţie (a IV-a) fiind republicată în 1953
şi care au stat la baza „Declaraţiei de principii internaţionale de catalogare”.
 Seymour Lubetzky (1898-2003), membru marcant al Şcolii de biblioteconomie a
Universităţii din California, a lucrat la Biblioteca Congresului. În lucrările sale,
Lubetzky a propus „principii” raţionale de catalogare, asupra cărora a revenit în
1951, pentru a le optimiza ca în final să stea la baza „Principiilor de la Paris” din
1961.

 
 „Principiile de la Paris” din 1961.
 Momentul de cotitură în evoluţia codurilor de catalogare a fost
adoptarea în cadrul Conferinţei de la Paris din 1961, a unui
document cunoscut sub numele Declaraţia/ Expunerea de
Principii (Paris Statements) sau „Principiile de la Paris”
(Paris Principles). Documentul realizat de Eva Verona (1905-
1996), cunoscut specialist croat, a fost aprobat de specialişti din
53 de ţări şi 12 organizaţii internaţionale.
 La Reuniunea Internaţională a Experţilor în Catalogare –
IMCE (International Meeting of Cataloguing Experts) din 1969 –
a fost adoptată o rezoluție privind stabilirea unor standarde
internaţionale pentru forma şi conţinutul descrierilor bibliografice.

 
 ISBD – Descrierea Bibliografică Internaţională
Standardizată
Recomandările Conferinţei de la Copenhaga au pregătit terenul pentru
elaborarea standardelor internaţionale de descriere bibliografică. În
perioada ce a urmat, s-a acordat o preocupare deosebită descrierii
bibliografice şi, ca urmare, de-a lungul anilor a fost lansată o familie de
reguli de catalogare, valorificată în tot ce înseamnă reguli internaţionale
de catalogare: ISBD – Descrierea Bibliografică Internaţională
Standardizată (International Standard Bibliographic Description).
1971: „Descrierea Bibliografică Internaţională Standard pentru
Publicaţiile Monografice”, ISBD(M).
1974: Prima ediţie standardizată
1974: Regulile ISBD pentru seriale - ISBD(S).

 
 Declaraţie privind Principiile Internaţionale de
Catalogare – 2003, 2009
 În 2003, la Conferinţa internaţională care şi-a
desfăşurat lucrările la Frankfurt (Germania), găzduită
de Die Deutsche Bibliothek au fost elaborate ceea ce
se numesc acum „Principiile de la Frankfurt”, adică
o nouă generaţie de principii de catalogare.
 În 2009, a apărut o nouă Declaraţie privind
Principiile Internaţionale de Catalogare, care se
aplică cataloagelor online de bibliotecă şi nu numai
acestora.

 
Aspecte metodologice privind procesul de catalogare

Catalogarea - procesul de descriere/ înregistrare a resurselor într-un

catalog sau o bază de date
Procesul de catalogare discriptivă care constă în:
identificarea şi descrierea documentului/ resursei sau
înregistrarea elementelor identificatoare ale resursei în inregistrarea
bibliografica
selecţia şi construirea punctelor de acces la resursa (cu excepţia
punctelor de acces la subiect)
Pentru realizarea catalogării descriptive în sistem tradiţional -  fişe sunt de format
internaţional, cu dimensiuni de 7,5 x 12, 5 cm,
Pentru realizarea unei activităţi care implică catalogarea descriptivă în sistem
informatizat – înregistrarea elementelor bibliografice într-un format de înregistrare
adoptat de bibliotecă.

 
 Tipuri de catalogare
 catalogare originală: crearea unei descrieri/ inregistrări bibliografice pentru
prima şi sigura dată, adică crearea notiţelor bibliografice pentru fiecare document
achiziţionat.
 catalogare înaintea publicării sau catalogare la sursă (CIP): presupune
redactarea descrierii bibliografice a cărţii înainte ca aceasta sa fie tiparită astfel
încât descrierea respectivă sa fie imprimata pe carte (de regulă pe versoul paginii
de titlu), cât şi pentru a fi inclusă, cu menţiunea CIP, în Bibliografia Naţională.
 catalogarea partajata (în cooperare sau colectivă) presupune cooperarea între
biblioteci, în scopul realizării descrierilor bibliografice. Catalogarea partajată se
bazeaza pe principiul elaborării o singură dată a descrierii bibliografice şi
transmiterea acelei descrieri către orice sistem de informare şi documentare.
 catalogare prin copiere: copierea înregistrărilor bibliografice, ca urmare a unei
înregistrări în cadrul unui proiect de catalogare partajată.
 catalogare centralizată – catalogare pentru un grup de biblioteci, fără contribuţia
acelor biblioteci.

 
Tipuri de documente/resurse supuse catalogării
Dupa cerinţele de prelucrare/ consultare, documentele/
resursele pot fi:

Monografii (curente, vechi şi rare);

Publicaţii seriale/ Resurse în continuare;
Documente non-carte/ Materiale Audio-Video;
Materiale cartografice;
Note Muzicale tipărite;
Resurse Electronice;
Părţi componente ale acestora.

 
 Tipuri de descriere/ înregistrare
1). După modul de publicare a resurselor:
descriere/ înregistrare pentru resurse care apar într-o singură unitate
fizică (volum);
descriere/ înregistrare pentru resurse care apar în mai multe unităţi
fizice (volume):
2). După gradul de completitudine a datelor:
descriere/ înregistrare completă – cuprinde toate elemnentele
bibliografice care identifică o resursă;
descriere/ înregistrare medie – cuprinde principalele elemente
bibliografice care caracterizează o resursa - autor, titlu, editie, datele de
publicare);
descriere/ înregistrare prescurtată – cuprinde numai câteva elemente
bibliografice care caracterizează o resursa (autor, titlu, editie, loc şi an).

 
 Metode de catalogare
Pentru resursele publicate într-o singură unitate fizică se va
adopta metoda descrierii/ înregistrării pe un singur nivel.
Pentru resursele publicate în mai multe unităţi fizice
(volume), se poate adopta una din cele trei metode de
catalogare:
descriere/ înregistrare volum de volum.
descriere/ înregistrare globală,
descriere/ înregistrare pe niveluri.

 
 Surse de informare

 Părţile exterioare ale monografiei sunt considerate:

supracoperţile, coperţile, cotorul, pe care se găsesc
diferite elemente ce se transcriu în descrierea/
înregistrarea bibliografică.
 Părţile interioare ale unei monografii curente pot fi
reprezentate de foi liminare, foi de titlu, prefeţe, postfeţe,
rezumate, bibliografii, indici, cuprinsuri, note de subsol,
caseta tipografică.

 
La realizarea unei înregistrări bibliografice trebuie să
se ţină cont de anumite principii:
1. completitudinea – înregistrarea trebuie să cuprindă toate elementele necesare
identificării rapide a doc. descris;
2. exactitatea documentului, reproducând indicaţiile de pe acesta,
3. claritatea – informaţiile trebuie să fie inteligibile;
4. uniformitatea – înregistrarea trebuie să urmeze un cod unitar de reguli de
catalogare, să aplice uniform regulile de ortografie, punctuaţie, abreviere a cuvintelor;
5. standardizarea – descrierea şi elaborarea punctelor de acces ar trebui să fie
standardizate, în măsura şi la nivelul cele mai ridicate posibil;
6. justificarea – completările făcute de către catalogator trebuie justificate în note.

 
 Descrierea documentului:
Descrierea documentului, indiferent că este rodul unei înregistrări manuscrise ori al formatului
electronic, aceasta cuprinde: vedeta, corpul descrierii, elementele de acces (altele decât
vedeta, elementele de codificare).
Vedeta este prima cea mai importanta parte a înregistrării bibliografice şi constituie elementul
principal de care se ţine seama la stabilirea ordinii de intrare a fişelor în catalogul alfabetic şi la
identificarea documentului respectiv.

În funcţie de conţinutul sau elementele care o compun, vedeta poate fi: vedetă de autor şi vedetă
de titlu.
Corpul descrierii – descrierea bibliografică a documentelor este standardizată la nivel
internaţional. Conform normelor ISBD, descrierea bibliografică se împarte în 8 zone, care au o
consecutivitate strictă. Pentru a diferenţia fiecare zonă, dar şi elementele din cadrul ei, se
foloseşte un sistem unic de semne convenţionale care nu sunt legate de normele gramaticale.

 
 Principii şi reguli de catalogare.
Standarde aplicate în prelucrarea informaţiei în
bibliotecile din RM.
 Instrumentele de lucru fundamentale ale unui catalogator sunt: regulile de catalogare („Principiile de la Paris”;
„Declaraţia de Principii Internaţionale de Catalogare” etc.); standardele de catalogare (ISBD, FRBR) şi multe
alte standarde conexe (ex. standarde de abrevieri, coduri de limbi şi ţări etc.); standardele privind formatul de
înregistrare (formatele de tip MARC – Machine-Readable Cataloging).
Folosirea acestor instrumente de lucru uniformizează procedeele de prelucrare, realizează controlul bibliografic,
ajută utilizatorul în regăsirea corectă a informaţiei într-un timp convenabil.
Standardele utilizate în catalogare se referă la descriere, la schimbul de date precum şi la afişarea şi conversia
datelor.
Standardele sunt cele:
 internaţionale (de exemplu, ISBD, FRBR, formatele MARC),
 naţionale (codurile şi regulile naţionale de catalogare).

 
 Standarde aplicate în prelucrarea informaţiei în
bibliotecile din RM.

Printre standardele care se referă nemijlocit procesele de prelucrare a informaţiei

menţionăm câteva:
 SM SR ISO 13420:2005 Biblioteconomie şi documentare. Clasificare zecimală
universa­lă. Indici de bază (Modificat 18.12.2019);
 SM SR ISO 639 Cod pentru prezentarea denumirilor de limbi; Cod pentru
reprezentarea denu­mirilor de limbi. Partea 1-5 (Modificat şi valabil din 2016);
 SM EN ISO 3166-1:2016 Coduri pentru reprezentarea denumirilor de ţări şi a
subdivizi­unilor lor. Partea 1-3 (Modificat 2015/16).

 
 Standarde aplicate în prelucrarea informaţiei în
bibliotecile din RM.

 Republica Moldova a aderat, în procesul de descriere bibliografică, la

STAS-urile din familia ISBD, începând cu 1 mai 2005, când a intrat în
vigoare aplicarea Standardului interstatal
 „GOST 7.1.03 – Înregistrarea bibliografică. Descrierea bibliografică. Cerinţe
generale şi reguli de alcătuire” (GOST 7.1: 2003 СИБИД.
Библиографическое описание. Общие требования и правила
составления, în calitate de standard naţional.

 
 ISBD:

ISBD-urile, standarde internaţionale pentru descrierile bibliografice, sunt reguli acceptate pe plan
internaţional pentru pre/-reprezentarea informaţiei descriptive în înregistrările bibliografice.
Regulile ISBD se adresează numai corpului descrierii/ înregistrării şi nu abordează problema
vedetelor.

ISBD este standardul care determină elementele de date care trebuie înregistrate sau transcrise
într-o secvenţă anume, ca bază a descrierii resursei care este catalogată. Totodată, acesta
foloseşte punctuaţia recomandată ca un mijloc de recunoaştere şi afişare a elementelor de date
şi pentru a le face uşor de înţeles, independent de limba descrierii

 
 Zonele descrierii bibliografice :
1. Zona titlului şi a menţiunii de responsabilitate;
2. Zona ediţiei;
3. Zona datelor specifice anumitor categorii de documente;
4. Zona datelor de publicare, difuzare;
5. Zona descrierilor fizice;
6. Zona seriei;
7. Zona notelor;
8. Zona numărului standard, modalităţi de procurare.

 
 Punctuaţia ISBD
 ISBD utilizeaza un sistem de punctuaţie propriu, diferit de punctuaţia gramaticală, cu
scopul prelucrării automate a datelor.
 Toate simbolurilor sunt precedate şi urmate de spaţiu. Fac exceptie punctul (. ) şi virgula
(, ) care sunt numai urmate de spaţiu.
 Atunci când lipseşte primul element al unei zone, primul element existent se introduce cu
semnul de zonă (. – )
 Daca resursa deţine mai multe colecţii, fiecare colecţie va fi inclusa într-o pereche de
paranteze rotunde.
 Daca un element bibliografic se repetă, fiecare element repetat este precedat de
punctuaţia prescrisă pentru acel element.
 Fiecare set de date paralele este precedat de semnul egal ( = ).

 
 Punctuaţia ISBD
 . – punct spaţiu linie spaţiu – precede fiecare zona, cu excepţia zonei 1; se poate omite în zonele 7,
8, când informaţia se poate introduce cu alineat nou;
 / bara oblica – introduce prima menţiune de responsabilitate, în orice zona unde aceasta există (zona
1, 2, 6, 7);
 : două puncte – se utilizează pentru a introduce informaţiile la titlu, titlurile de volum (cand se
redactează o descriere pe niveluri), editura, materialul ilustrativ general, informaţiile la titlul colecţiei,
preţul;
 = egal – precede orice dată paralelă (titlul paralel, informaţiile paralele la titlu, menţiunea paralelă de
ediţie, titlul paralel al colecţiei etc.);
 ; punct şi virgula – precede menţionarea altor responsabilităţi, formatul, numărul colecţiei/
subcolecţiei;
 , virgula – separă responsabilii (autori, redactori etc.) aceleiaşi responsabilităţi (aici are şi rol
gramatical), menţiunea de ediţie de menţiune suplimentară de ediţie, editura de anul de publicare;

 
 ( ) paranteze rotunde – includ datele de tipărire, adresa editorului, datele din zona a 6-a,
calificativul ISBN;
 [ ] paranteze drepte – includ elementele bibliografice transcrise din sursele secundare de
informare, orice adaugare a catalogatorului, prescurtarile;
[S.l.] : [s.n.], [s.a.], adica – [Sine loco] : [sine nomine], [sine anno], pentru a arăta ca resursa nu
deţine loc de publicare, editura şi an.
Notă: Noile reguli de catalogare numai prevăd folosirea [s.a.], pentru situaţia când nu se mai poate
folosi o dată de publicare....;
 . punct – precede tilurile diversilor autori cuprinsi intr-o culegere, numarul din cadrul
colectiei/subcolectiei;
 + plus – precede materialul insotitor, mensionat în zona descrierii fizice.
  Pe lânga această punctuaţie, într-o descriere se mai folosesc următoarele simboluri:
 ... puncte de suspensie – marchează diverse omisiuni din titlu, informaţia la titlu etc.
 - linie – separă anii de publicare a lucrărilor multivolume, marchează lipsa unor cifre în cadrul
anului de publicare/tipărire////

 
 Zonele descrierii bibliografice
1. ZONA TITLULUI ŞI A MENŢIUNII DE RESPONSABILITATE
Zona titlului şi a menţiunii de responsabilitate include :
1.1 Titlu propriu-zis
1.2 Titlu paralel
1.3 Alte informaţii la titlu
1.4 Menţiune de responsabilitate

2. ZONA EDIŢIEI. Zona ediţiei conţine :

2.1 Menţiune de ediţie
2.2 Menţiune paralelă de ediţie
2.3 Menţiune de responsabilitate referitoare la ediţie
2.4 Menţiune suplimentară de ediţie
2.5 Menţiune de responsabilitate referitoare la o menţiune suplimentară de ediţie

 
 Zonele descrierii bibliografice
3. ZONA DATELOR SPECIFICE ANUMITOR MATERIALE SAU TIPURI DE RESURSE
Zona 3 conţine date proprii doar anumitor categorii de materiale sau tipuri de resurse. Dacă
există informaţii referitoare la alte tipuri de resurse, care pot fi incluse în oricare altă zonă a
descrierii, informaţiile respective se înregistrează în acea zonă.
4. ZONA DATELOR DE PUBLICARE, PRODUCERE, DISTRIBUIRE ETC. include:
4.1 Loc de publicare, producere şi/sau distribuire
4.2 Numele editorului, producătorului şi/sau distribuitorului
4.3 Data de publicare, producere şi/sau distribuire
4.4 Loc de tipărire sau de fabricare
4.5 Numele tipografului sau al fabricantului
4.6 Data de tipărire sau de fabricare

 
 Zonele descrierii bibliografice
5 ZONA DESCRIERII FIZICE. Zona descrierii fizice include:
5.1 Extinderea materialului
5.2 Alte detalii fizice
5.3 Dimensiuni
5.4 Menţiunea materialului însoţitor

6 ZONA COLECŢIEI ŞI A RESURSELOR MONOGRAFICE MULTIVOLUM conţine :

6.1 Titlul propriu-zis al colecţiei sau al resurselor monografice multivolum
6.2 Titlul paralel al colecţiei sau al resurselor monografice multivolum
6.3 Alte informaţii la titlul colecţiei sau al resurselor monografice multivolum
6.4 Menţiune de responsabilitate referitoare la colecţie sau la resurse monografice multivolum
6.5 Numărul standard internaţional al colecţiei sau al resurselor monografice multivolum
6.6 Numerotarea în cadrul colecţiei sau al resurselor monografice multivolum

 
 Zonele descrierii bibliografice
7 ZONA NOTELOR
7.0 Note privind zona formei conţinutului şi a tipului de suport şi pentru categorii speciale de materiale
7.1 Note privind zona titlului şi a menţiunii de responsabilitate
7.2 Note privind zona ediţiei şi istoricul bibliografic al resursei
7.3 Note privind zona datelor specifice anumitor materiale sau tipuri de resurse
7.4 Note privind zona datelor de publicare, producere, distribuire etc.
7.5 Note privind zona descrierii fizice
7.6 Note privind zona colecţiei şi a resurselor monografice multivolum
7.7 Note referitoare la conţinut
7.8 Note privind zona identificatorului resursei şi a termenilor de disponibilitate
7.9 Note privind numărul, partea, versiunea etc., care formează baza descrierii
7.10 Alte note 7.11 Note referitoare la exemplarul descris

 
 Zonele descrierii bibliografice
8 ZONA IDENTIFICATORULUI RESURSEI ŞI A TERMENILOR DE
DISPONIBILITATE

Zona identificatorului resursei şi a termenilor de disponibilitate include

identificatorul resursei
titlul-cheie şi
termenii de disponibilitate.

 
Tendințe moderne în prelucrarea informației
 PARTAGAREA CATALOGĂRII
ÎN BIBLIOTECILE DIN RM
 Partajarea proceselor informatizate de bibliotecă are loc în reţeaua naţională (SIBIMOL – crearea
Catalogului Naţional Colectiv Partajat, în acces din 2009, http://cc.sibimol.bnrm.md/opac) şi într-o
serie de instituţii din mediu academic (LibUnivCatalog – crearea Catalogul Consorţiului
bibliotecilor universitare, în acces din 2015, http://primo.libuniv.md/).
 Catalogarea partajata (în cooperare sau colectivă) presupune cooperarea între biblioteci, în
scopul realizării descrierilor bibliografice. Catalogarea partajată se bazeaza pe principiul
elaborării o singură dată a descrierii bibliografice pentru fiecare resursă în parte.

 
 Beneficiile partajării procesului de catalogare
 uniformizarea activităţii de catalogare;
 îmbunătăţirea calităţii înregistrărilor bibliografice (prin eforturi comune se obţine o calitate mai înaltă);
 eficientizarea proceselor tehnologice de catalogare (distribuirea eforturilor de catalogare, micşorarea timpului de procesare a
noilor intrări, reducerea costurilor de resurse umane, financiare şi materiale);
 sporirea vitezei de completare a catalogului electronic colectiv cu înregistrări bibliografice noi;
 prezentarea colecţiilor bibliotecilor în spaţiul web într-un mod atractiv;
 dezvoltarea serviciilor noi de bibliotecă: împrumut interbibliotecar (ILL) şi livrare electronică de documente;
 optimizarea servirii informaţionale a utilizatorilor (reducerea timpului pentru regăsirea informaţiilor în biblioteci, facilitarea
procesului de împrumut); lărgirea accesului la informaţie (utilizatorii obţin acces unic şi rapid la colecţiile tuturor bibliotecilor
partenere); creşterea numărului de utilizatori;
 consolidarea relaţiilor profesionale cu colegii din alte biblioteci, crearea deprinderilor de muncă în echipă şi gândire colectivă
etc.

 
Exemple de descrieri:
 LUCRUL INDIVIDUAL:

Sarcini:
Ce tipuri de cataloage de bibliotecă cunoașteți?
Care este scopul catalogării documentelor/
resurselor din bibliotecă?
Efectuați 10 descrieri bibliografice cu vedeta
principală de autor sau de titlu.
Prezentarea răspunsurilor: document Times New Roman, mărimea
caracterelor -12, distanța -1,5; trimis la adresa:
sanda.cojuhari@gmail.com
Termen: 03.04. 2022