ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi

FACULTATEA DE MECANICĂ

Etică și integritate
(referat)

Profesor: Student:

Aristotel Popescu Ignea Marius

IAȘI

- 2019 -
Introducere
Morala ca obiect de studiu al eticii

Morala reprezintă totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor,

normelor, regulilor determinate istoric și social, care reglementează comportamentul și
raporturile indivizilor între ei, precum și dintre aceștia și colectivitate, familie, grup, clasă,
națiune, societate.

Morala este obiectul principal de studiu al eticii. Morala, în calitate de teorie etică,
integrează valori și prescripții admise într-uncadru social -istoric determinat. Orice formă de
comportament uman conține probleme morale, axate pe judecăți de valoare privind diferitele
grade ale „bunătății” și „răutății”, ale „corectitudinii” și incorectitudinii”, ale „dreptății” și
„nedreptății” în conduita omului.

Etica este un termen provenit din grecescul „ethos” –morav ,obicei,

caracter și desemnează o disciplină filozofică care studiază problemele teoretice și practice ale
moralei. Înlimbajul curent, termenul de etică se utilizează sinonim cu cel de morală.

Termenul transparență este adesea utilizat în politică într-un sens metaforic al termenului
similar din optică: un obiect transparent este acel obiect care lasă să se vadă clar conturul și
detaliile obiectelor aflate de partea opusă. Cerința de transparență este adresată în scopul primirii
de informații, deschidere, comunicare și evaluare. În strânsă legătură cu cerința pentru o politică
transparentă este cerința unei transparențe în administrație.

Tema referat: Despre transparență

Transparența, condiție a democrației
 Deoarece termenii amintiți au o însemnătate centrală pentru funcționarea unei democrații,
lipsa transparenței se poate întâlni în special în sistemele dictatoriale. În sistemele democratice,
sistemul legislativ este deschis presei și opiniei publice. Atunci când acțiunile guvernamentale și
modul de gestionare a bugetului pot fi verificate de oricine, iar legile, regulile și deciziile sunt
deschise discuțiilor, sunt considerate transparente, iar autorităților li se oferă mai puțin ocazia de
a acționa abuziv, în scopul satisfacerii propriilor interese.

Transparența nu constă dintr-o comunicare care se face dintr-o singura direcție, dintr-o
singură parte. Atunci când mass media și opinia publică este informată de tot ce se întamplă,
începând din zona guvernamentală până în zona administrațiilor locale, există și o serie de
întrebri, proteste si sugestii care vin din partea tuturor. Oamenii care sunt interesați de o anumită
problemă vor încerca să influențeze hotărârile. Transparența creează o participare zilnică a mass
mediei și a opiniei publice la procesele politice.

Democrația modernă se bazează pe această participare. Pentru cei interesati de o anumită

problemă există căi prin care să poată influența deciziile de la toate nivelurile societății.

Cerințele de mărire a transparenței au fost formulate în politică în multe domenii. Câteva

dintre conflictele discutate în mod repetat sunt: controlul asupra armatei și a serviciilor secrete,
gradul de transparență al parlamentarilor, transparență administrativă, organizațiile care
acționează în virtutea trasparenței, și transparență politică în alte țări.

Percepția și planurile armatei și a serviciilor secrete sunt adesea clasificate ca fiind secrete. În
acest caz nu există transparență și acest lucru poate fi considerat pozitiv sau negativ: pozitiv în
sensul creșterii gradului de siguranță națională și negativ, deoarece poate conduce la corupție,
pierderea controlului sau chiar dictatură militară.

Cerința de a face publice averile parlamentarilor este un subiect de discuție in România și în

alte țări europene.

În România transparența este reglementată prin Legea 544/2001 a liberului acces la

informațiile de interes public și Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația
publică.

Potrivit articolului 7 din legea 544, autoritatea trebuie sa-i raspunda solicitantului in
termen de maximum 30 de zile de la inregistrarea cererii scrise. Daca autoritatea nu vrea, sub un
pretext sau altul, sa comunice informatiile de interes public, legea o obliga sa-si formuleze
refuzul in scris si sa-l transmita persoanei interesate in termen de cinci zile de la primirea petitiei.

Unele autorități locale au încercat să impună taxe pe informația de acest gen.

Transparența în administrația publică

Statul modern își traduce propria raționalitate sub forma birocrației. Departe de a fi o
sursă detergiversare, de amânare a deciziei administrative,
birocrația funcțională se bazează pe ideea de expertiză, de ordine, și de continuitate în
administrarea treburilor publice. Factorul politic ales își pune amprenta pe direcția politicilor
publice, dar funcționarulîn administrație este chemat să implementeze aceste politici, să realizeze
comunicarea continuă cu cetățeanul,și să asigure funcționarea serviciilor publice într -o manieră
corectă și continuă.

Funcționarul public este perceput, și uneori chiar se percepe, ca inamovibil și ca persoană

a cărei răspundere este mai degrabă instituțională, decât personală.

Corupția funcționarului public este un permanent subiect pentru mass-media.

Cu toate acestea birocrația, atunci când este funcțională, asigură eficiența serviciilor publice,
raționalitatea și predictibilitatea acestora. Birocrația este strict legată de funcționarea
reglementată și transparentă a administrației publice locale sau centrale, care înlocuiește
arbitrarietatea deciziei politice totalitare sau benevolente, cu decizia publică rațională bazată pe
un set de legi. Puterea personală este înlocuită de puterea funcțională, care se dorește a fi
abstractă și indiferentă la persoana care ocupă temporar o anumită funcție publică.

Sistemul normativ reglează libertatea de decizie și limitele competenței decizionale, a fiecărei

poziții administrative indiferent deforma acesteia. Pentru Max Weber (1978), birocrația, în forma
legal-rațională și impersonală, este forma modernă de organizare administrativă, care traduce la
nivelul administrației publice, principiile funcționării statului de drept și esența sa democratică.
Munca de birou a funcționarilor publici asigură capacitatea administrativă a statului, astfel încât,
între funcționarea sistemului birocratic și eficiența statului pentru îndeplinirea propriilor funcții
este o strânsă și directă legătură.

Birocrația modernă apărută în viziunea lui Weber (1978) a fost corelată întotdeauna cu
dezvoltarea sarcinilor administrative, fiind indispensabilă menținerii societății moderne. Apariția
și dezvoltarea birocrației structurate, cu niveluri clare de exprimare a competențelor ,este în
strânsă corelare cu dezvoltarea funcțiilor statului în
direcții precum: impozitarea și colectarea impozitelor, serviciile vamale,educația, ordinea
publică. Pentru Weber (1978), caracteristicile birocrației funcționale se rezumă la diviziunea
muncii, regulile impersonale și ordinea ierarhică. Desfășurarea activității birocratice pe baze
reglementate prin acele norme, regulamente, coduri, etc., împiedică arbitrarietatea, funcția
publică fiind supusă controlului, atât la nivel administrativ, cât și prin intermediul societății
civile. Caracterul ierarhic asigură diferența în remunerarea muncii pe baza recunoașterii
nivelurilor de competență fiecărui funcționar public.

Controlul ierarhic asigură eficiența răspunderii publice în limite rațional prescrise prin
structuri normative. Asigurarea eficienței îndeplinirii funcțiilor administrative se bazează pe
limitarea jurisdicțională, sau cu alte cuvinte a competenței teritoriale a
funcției publice, pe evidența scrisă a actelor administrative, ce permite contestarea acestora, dar și
continuitatea funcționării sistemelor administrative. Transparența asigură capacitatea sistemelor
administrative de a fi verificate, nu doar în baza controlului ierarhic, ci și extern , de către orice
cetățean interesat de buna funcționare a acestora.

Birocrația administrativă nu poate fi funcțională, decât atunci când acțiunea

administrativă este predictibilă și răspunde exigențelor transparenței:

1. informare publică;

2. control din partea cetățenilor.Legea transparenței (52/2003) prevede următoarele

obiective:

3. creșterea gradului de responsabilitate a administrației publice față de problemele

cetățeanului, în calitatea sa de beneficiar al deciziei administrative;
 4. creșterea participării active a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor administrative și
în cel de elaborare a actelor normative;

5. sporirea gradului de transparență a întregii activități administrative

Societatea informationala in care omenirea se incadreaza ireversibil este definita ca o

societate a cunoasterii si, in acelasi timp, ca o societate a organizatiilor.

Conceptul de organizatie bazata pe cunoastere isi are originile in anii 1984-1988 si a

inregistrat, de atunci, faze succesive de cristalizare. Astfel, Huber si-a pus in mod explicit
probleme legate de natura si proiectarea organizatiilor "postindustriale", sesizand necesitatea unui
model organizational propriu noului tip de societate ce ii succede celei industriale.

Transparenta este o conditie a unei comunicari eficiente intre companie si grupurile

cointeresate. Mai mult decat transparenta in comunicare, credibilitatea presupune un acord intre
declaratiile si actiunile companiei.

Transparenta este"Ca sa fie credibil, un raport social trebuie sa arate intr-un mod transparent
care este strategia companiei si care sunt progresele facute de la an la an. Nu trebuie uitate
dificultatile intalnite in derularea programelor si care sunt urmatorii pasi preconizati. Obiectivele
trebuie sa fie clare si masurabile, ca in orice plan de afaceri."

"Greseala cea mai mare ar fi, in acest moment, lipsa transparentei, transparenta este cheia
increderii." e arma etica a vremurilor noastre.

Pe scurt, transparenta in politicile de responsabilitate corporatista inseamna:

- a face public codul etic si a-l promova in randul angajatilor si partenerilor de afaceri ;

- a elabora rapoarte sociale periodice care sa reflecte masura in care compania isi respecta
obligatiile pe care si le asuma ;

- a face publice standardele de raportare utilizate precum si auditorul care a elaborat rapoartele ;

- a evalua programele de investitii sociale, impactul acestora asupra grupurilor sociale vizate ;

- a publica rezultatele programelor de investitii sociale;

- a defini un cod etic, principiile care ghideaza organizatia in actiunile ei ori un set de standarde
etice care sa fixeze drepturile si obligatiile pe care le are compania fata de grupurile cointeresate;

Ce este etica? "Dictionarul explicativ al limbii romane", prin editia sa din 1975 defineste

etica ca fiind: "stiinta care se ocupa cu studiul principiilor morale, cu legile lor de

dezvoltare istorica, cu continutul lor de clasa si cu rolul lor in viata sociala; totalitatea

normelor de conduita morala corespunzatoare unei anumite clase sau societati"

O intelegere a eticii este critica pentru noi ca indivizi, pentru ca o etica sanatoasa
reprezinta insasi esenta unei societati civilizate. Etica este fundatia pe care sunt cladite toate
relatiile noastre. Ea inseamna ansamblul nostru de a ne relationa fata de patroni, fata de angajati,
de colegi, de clienti, de subordonati, de furnizori, fata de comunitatea in care ne aflam si unii fata
de altii. Etica nu se refera la legaturile pe care le avem cu alte persoane - toti avem legaturi unii
fata de altii - ci la calitatea acestor legaturi.

In acest context, abordarea problemelor etice cu care se confrunta Romaia in toate

domeniile de activitate, nu numai in domeniul afacerilor, face necesara delimitarea conceptuala a
termenului cu care se opereaza atat in teorie, cat si in practica. Astfel, etica reprezinta o ramura
importanta a filosofiei ce poate fi denumita stiinta realitatii morale, deoarece incearca elucidarea
problemelor morale printr-un demers congnitiv.

Conform acestei abordari etica in afaceri poate fi definita ca reprezentand incercarile de

elucidare a problemelor morale in domeniul afacerilor, printr-un demers cognitiv.

De altfel, se poate observa ca termenul de etica este sinonim cu cel de morala. Acesta
provine din latinescul moralis sau din franceza morale si desemneaza ansamblul normelor de
convietuire, de comportare a oamenilor unii fata de altii si fata de colectivitate si a caror incalcare
nu este sanctionata de lege, ci de opinia publica" in context, deontologia vizeaza aspecte de etica
a unei profesiuni.

Transparenta decizionala isi are originile in cateva principii de baza ale codului etic al
functionarului public, in Constitutia Romaniei si in legile elaborate intocmai pentru consolidarea
transparentei decizionale: legea 571/2004, legea 544/2001, legea 161/2003, legea 52/2003 si
legea 144/2007. Potrivit art. 31 din Constitutie (Dreptul la informatie), dreptul persoanei de a
avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit. Autoritatile publice, potrivit
competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corecta a cetatenilor asupra
treburilor publice si asupra problemelor de interes personal. In conformitate cu prevederile art. 7
alin. 1 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, autoritatile si
institutiile publice au obligatia sa raspunda in scris la solicitarea informatiilor de interes public in
termen de 10 zile sau, dupa caz, in cel mult 30 de zile de la inregistrarea solicitarii, in functie de
dificultatea, complexitatea, volumul lucrarilor documentare si de urgenta solicitarii.

Transparenta decizionala presupune existenta a doua parti: institutiile administratiei

publice si cetateanul, beneficiarul serviciilor acestor institutii. Calitatea serviciilor publice trebuie
imbunatatita permanent in functie de contextele social, economic si politic. Pentru a maximiza
eficienta si eficacitatea acestor servicii gradul de multumire al cetateanului este un bun indicator
de performanta.

Obiectivul transparentei decizionale este acela de a obliga autoritatile administratiei

publice centrale cat si locale sa faca publice proiectele de reglementari inainte ca acestea sa fie
adoptate. Destinatarii reglementarilor, persoane fizice sau juridice, au posibilitatea de a formula
sugestii si recomandari cu privire la reglementarile care le-au fost prezentate in stadiu de proiect.
Sugestiile astfel formulate vor fi analizate de catre autoritatile initiatoare care vor decide asupra
necesitatii includerii in textul final al reglementarilor.

Beneficiile transparentei decizionale sunt atat pentru administratie cat si pentru cetatean.
Astfel administratia publica obtine gratuit informatii suplimentare cu privire la sectoarele de
activitate vizate de reglementarile propuse si inlatura anumite probleme de implementare, iar
cetatenii isi pot adapta din timp activitatea la cerintele ce urmeaza a fi impuse.

In Romania cadrul legal necesar punerii bazelor unei transparente decizionale eficiente a
fost elaborate relativ recent. Prima lege elaborata in acest sens a fost legea liberului acces la
informatiile de interes public(544/2001). Unul dintre drepturile fundamentale ale cetatenilor
Romaniei garantat prin intermediul Constituţiei este dreptul de a avea acces la informatii
(articolul 31).

Ce este legea transparenţei?

 Legea transparenţei asigură deschiderea activităţii administraţiei publice centrale şi
locale către cetăţeni prin intermediul a două mecanisme importante: 1. Participarea publicului la
procesul de elaborare a reglementărilor; 2. Participarea publicului la procesul de luare a
deciziilor.

Ce nu este legea transparenţei?

Legea transparenţei nu trebuie confundată cu legea privind accesul la informaţiile de

interes public şi nici cu democraţia directă. Spre deosebire de legea accesului la informaţiile de
interes public, care permite accesul cetăţeanului la informaţiile publice gestionate de diverse
entităţi publice, legea transparenţei oferă posibilitatea cetăţenilor de a participa activ la procesul
de elaborare de reglementări prin sugestii adresate autorităţilor administraţiei publice. De
asemenea, spre deosebire de democraţia directă, legea transparenţei nu conferă cetăţenilor dreptul
de a lua decizia finală cu privire la reglementările care vor fi adoptate. Acest rol va fi în
continuare asumat de autorităţile administraţiei publice care vor decide dacă includ sau nu în
proictele de reglementări informaţiile şi sugestiile primite din partea cetăţenilor, organizaţiilor
neguvernamentale şi asociaţiile de afaceri.

Cui i se adresează această lege?

Legea transparenţei implică o colaborare între doi parteneri: administraţia publică şi

destinatarii reglementărilor elaborate de aceasta (cetăţeni, organizaţii neguvernamentale, asociaţii
de afaceri). Pe lângă administraţia publică, legea face referire la instituţii publice şi la servicii
publice, deşi aceste organisme nu au atribuţii directe în procesul de adoptare a reglementărilor.

Ce presupune legea?

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi celelalte instituţii publice

care utilizează resurse financiare publice au obligaţia de a face publice proiectele de reglementări
înainte ca acestea să fie adoptate. După acest moment, destinatarii reglementărilor, persoane
fizice sau juridice, au posibilitatea de a formula sugestii şi recomandări cu privire la
reglementările care le-au fost prezentate în stadiu de proiect. Sugestiile astfel formulate vor fi
analizate de către autorităţile iniţiatoare care vor decide asupra necesităţii includerii în textul final
al reglementărilor. Cu privire la participarea publicului la procesul de luare a deciziilor, legea
prevede posibilitatea celor interesaţi de a participa şi de a-şi exprima punctele de vedere în cadrul
şedinţelor organismelor menţionate mai sus.

Care sunt beneficiile legii?

a) Pentru administraţia publică: • obţine în mod gratuit informaţii suplimentare cu privire

la sectoarele de activitate care urmează să fie afectate de reglementările propuse; • explică
necesitatea reglementărilor propuse; • înlătură problemele de implementare a reglementărilor
datorate necunoaşterii acestora de către destinatari; • înlătură problemele de implementare
datorate deficienţelor de redactare ale reglementărilor; • câştigă încrederea opiniei publice.

b) Pentru beneficiarii reglementărilor: • iau cunoştinţă de proiectele de reglementări

propuse de administraţia publică; • îşi exprimă punctele de vedere cu privire la aceste proiectele;
• îşi adaptează activitatea din timp la cerinţele care urmează a fi introduse.

TRANSPARENŢĂ DECIZIONALĂ ŞI LIBER ACCES LA INFORMAŢII DE INTERES

PUBLIC

Domeniul de cercetare al politicilor publice reprezintă un domeniu de graniţă între mai multe
discipline “clasice” precum ştiinţa politică, sociologia, psihologia socială, ştiinţa juridică sau
economia. Studiul politicilor publice ar reprezenta branşa cea mai recentă a ştiinţelor politice. În
ceea ce priveşte tehnicile şi metodele de cercetare, acestea sunt împrumutate din diverse
discipline sociale şi adaptate nevoilor de instrumentar pentru fiecare studiu în parte. Până prin
anii 60 ştiinţa politică nu era interesată în mod special de studiul a ceea ce se întâmplă în
interiorul guvernului şi de studiul mecanismelor guvernării. Studiile de specialitate prezentau
extensiv procesul electoral, organizaţiile politice, analiza conceptelor cadru în ştiinţa politică etc.
După anii 60 creşte interesul pentru a afla ce se petrece în interiorul guvernului, se intensifică
preocuparea pentru creşterea eficienţei deciziilor în materie de alocare a fondurilor publice şi de
aici interesul pentru studierea manierei în care se iau deciziile politicoadministrative. Din anii 80
începe să se discute tot mai mult în termeni de reformă a guvernării, accentul căzând pe creşterea
performanţei în gestionarea banului public, pe îmbunătăţirea relaţiei între Stat şi Cetăţean, între
Guvern şi Societatea Civilă. Domeniul politicilor publice poate fi definit foarte bine ca
ocupându-se de studiul deciziilor politico-administrative de alocare a diverselor forme de resurse
(materiale, financiare, de know how, simbolice). Politicile publice, obiectul de studiu al
disciplinei în cauză, reprezintă acţiuni realizate de către guvern (central sau local) ca răspuns la
problemele care vin dinspre societate. Vorbim despre politici publice atunci când o autoritate
publică, centrală sau locală, încearcă cu ajutorul unui program de acţiune coordonat să modifice
mediul economic, social, cultural al actorilor sociali. Decantând definiţia de mai sus rezultă o
serie de elemente care dau consistenţă unei politici publice