Seminar 2

1. Articolul 18 TFUE este o normă:

a. imperativă onerativă;
b. imperativă prohibitivă;
c. dispozitivă permisivă.

2. Articolul 18 TFUE instituie principiul:

a. nediscriminării;
b. recunoașterii mutuale;
c. liberei circulații a mărfurilor.

3. Tratatele la care face referire art. 18 TFUE sunt:

a. TUE, TFUE;
b. TUE, TCE;
c. nicio variantă.

4. Enumerarea motivelor de discriminare prevăzute de art. 10 TFUE este:

a. limitativă;
b. exemplificativă;
c. ambele variante.

5. Drepturile care decurg din statutul de cetățean al UE, prevăzute de art. 20 TFUE sunt:
a. dreptul de liberă circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre; dreptul de a alege şi de a
fi aleşi în Parlamentul European, precum şi la alegerile locale în statul membru unde îşi au
reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acestui stat;
b. dreptul de a se bucura, pe teritoriul unei ţări terţe în care statul membru ai cărui resortisanţi
sunt nu este reprezentat, de protecţie din partea autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui
stat membru, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acestui stat; dreptul de a adresa petiţii
Parlamentului European, de a se adresa Ombudsmanului European, precum şi dreptul de a se
adresa instituţiilor şi organelor consultative ale Uniunii în oricare dintre limbile tratatelor şi de a
primi răspuns în aceeaşi limbă;
c. ambele variante.

6. Articolul 21 TFUE instituie principiul:

a. nediscriminării;
b. liberei circulații a persoanelor;
c. efectului direct al dreptului UE.

7. Articolul 30 TFUE este o normă:

a. imperativă onerativă relativă;
b. imperativă prohibitivă absolută;
c. dispozitivă permisivă.

8. Articolul 34 TFUE este o normă:

a. imperativă onerativă absolută;
b. imperativă prohibitivă relativă;
c. dispozitivă supletivă.

9. Taxele vamale, taxele cu efect echivalent/ restricțiile cantitative și măsurile cu efect echivalent
sunt interzise pentru că încalcă principiul:
a. subsidiarității;
b. liberei circulații a mărfurilor;
c. necesității.

10. Taxele cu efect echivalent și măsurile cu efect echivalent sunt definite de:
a. TUE/TFUE;
b. AUE;
c. CJUE.

11. Taxele cu efect echivalent sunt interzise:

a. întotdeauna;
b. niciodată;
c. câteodată.

12. În 1957, în tratatul de la Roma, art. 12 care se referea la taxele vamale/taxele cu efect
echivalent:
a. avea aceiași formulare ca în prezent;
b. nu avea aceiași formulare ca în prezent;
c. nicio variantă.

13. În speța Comisia c. Italia (taxa de mediu) își găsesc aplicarea principiile:
a. subsidiarității, necesității;
b. libertății de circulație, de tranzit;
c. nicio variantă.

14. În speța Comisia c. Italia (taxa de mediu) CJE consideră acordul de cooperare CEE și
Republica Alger:
a. ca având valoare egală actelor din dreptul primar;
b. ca având valoare egală actelor din dreptul derivat;
c. ca fiind fără nicio valoare.

15. În speța Comisia c. Italia (taxa de mediu) față de argumentul guvernului italian referitor la
principiul precauției, curtea precizează că:
a. este corect și trebuie luat în considerare;
b. taxele cu efect echivalent sunt interzise, indiferent de scopul în care au fost instituite şi de
beneficiarul veniturilor pe care le aduc;
c. nicio variantă.

16. În H.C. 20 februarie 1979/ C - 120/78, Rewe-Zentral, curtea creează principiul:

a. subsidiarității;
b. recunoașterii mutuale;
c. efectului direct al dreptului comunitar.

17. În hotărârea dată în cauza Van Gend & Loos curtea creează principiul:
a. nediscriminării;
b. efectului direct al dreptului comunitar;
c. al subsidiarității.

18. În hotărârea dată în cauza Costa c. ENEL curtea creează principiul:

a. supremației dreptului comunitar;
b. proporționalității;
c. nediscriminării.

19. În hotărârea dată în cauza Simmenthal SA curtea:

a. precizează consecințele aplicabilității directe a unei dispoziții de drept comunitar în cazul
incompatibilității cu o dispoziție legislativă ulterioară a unui stat membru;
b. explică urmările aplicării principiului proporționalității;
c. ambele variante.

Identificați tipurile de interpretare/principiile regăsite în speța:

1. H. C. (C. 1) 10 iulie 2008/ C-33/07/ Jipa

17 În această privință, trebuie arătat în primul rând că, în calitate de resortisant român, domnul
Jipa se bucură de statutul de cetățean al Uniunii în temeiul articolului 17 alineatul (1) CE și, prin
urmare, are posibilitatea de a se prevala, inclusiv față de statul membru de origine, de drepturile
aferente unui astfel de statut și în special de dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul
statelor membre, astfel cum a fost conferit prin articolul 18 CE (a se vedea în acest sens, în
special, Hotărârea din 20 septembrie 2001, Grzelczyk, C-184/99, Rec., p. I-6193, punctele 31-33,
Hotărârea din 26 octombrie 2006, Tas-Hagen și Tas, C-192/05, Rec., p. I-10451, punctul 19,
precum și Hotărârea din 23 octombrie 2007, Morgan și Bucher, C-11/06 și C-12/06, Rep.,
p. I-9161, punctele 22 și 23).
28 Totuși, îi revine instanței de trimitere sarcina de a efectua constatările necesare în această
privință, pe baza elementelor de fapt și de drept care au motivat, în cauza din acțiunea principală,
cererea ministerului de limitare a dreptului domnului Jipa de a ieși de pe teritoriul național.
29 În cadrul unei astfel de aprecieri, instanța de trimitere va trebui să stabilească de asemenea
dacă respectiva limitare a dreptului de a ieși de pe teritoriul național este aptă să garanteze
realizarea obiectivului pe care îl urmărește și nu depășește cadrul a ceea ce este necesar pentru
atingerea acestuia.

2. H.C. (MC) 14 octombrie 2008/ C-353/06/ Grunkin Paul

20. Într-adevăr, din moment ce acest copil și părinții săi nu au decât cetățenia germană și
întrucât, pentru atribuirea numelui de familie, norma conflictuală germană în cauză în acțiunea
principală trimite la dreptul material german în materie de nume, stabilirea numelui acestui copil
în Germania în conformitate cu legislația germană nu poate constitui o discriminare pe motiv de
cetățenie.
 39. Având în vedere observațiile de mai sus, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că
articolul 18 CE se opune, în condiții precum cele din acțiunea principală, ca autoritățile unui stat
membru, aplicând dreptul național, să refuze recunoașterea numelui de familie al unui copil,
astfel cum a fost stabilit și înregistrat într-un alt stat membru, în care acest copil – care precum
părinții săi, nu are decât cetățenia primului stat membru – s-a născut și locuiește de la naștere.

3. HC (Camera a doua) 21 iunie 2007/ C – 173/05/ Comisia c Italia

27 Înainte de a începe examinarea prezentei acţiuni, trebuie amintit că, în conformitate cu
articolul 23 alineatul (1) CE, Comunitatea este întemeiată pe o uniune vamală care acoperă
totalitatea schimburilor de mărfuri. Această uniune presupune, pe de o parte, interzicerea oricăror
taxe vamale la import şi la export între statele membre, precum şi a oricăror taxe cu efect
echivalent acestora şi, pe de altă parte, adoptarea unui tarif vamal comun pentru schimburile
dintre statele membre şi ţările terţe.
28 În conformitate cu articolele 23 CE şi 25 CE, constituie taxă cu efect echivalent orice sarcină
pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi
denumirea şi modul de aplicare ale acesteia, şi care nu reprezintă o taxă vamală propriu-zisă,
chiar dacă respectiva sarcină pecuniară nu este percepută în beneficiul statului (a se vedea în
acest sens hotărârea din 8 noiembrie 2005, Jersey Produce Marketing Organisation, C-293/02,
Rec., p. I-9543, punctul 55, şi hotărârea din 8 iunie 2006, Koornstra, C-517/04, Rec., p. I-5015,
punctul 15)..
31 Pe de altă parte, uniunea vamală implică în mod necesar asigurarea liberei circulaţii a
mărfurilor între statele membre. Această libertate nu ar putea fi ea însăşi deplină dacă statele
membre ar avea posibilitatea să împiedice sau să îngreuneze, în orice mod, circulaţia mărfurilor
aflate în tranzit. Trebuie să se admită, aşadar, ca o consecinţă a uniunii vamale şi în interesul
reciproc al statelor membre, existenţa unui principiu general al libertăţii de tranzit al mărfurilor
în interiorul Comunităţii (hotărârea SIOT, citată anterior, punctul 16).
33 Cu atât mai mult, nu există niciun motiv pentru a interpreta interzicerea taxelor cu efect
echivalent taxelor vamale în mod diferit, după cum este vorba de comerţ intracomunitar sau de
schimburi cu ţări terţe, reglementate prin acorduri cum ar fi acordurile de cooperare (a se vedea
hotărârea Aprile, citată anterior, punctul 39).
42 În sfârşit, în ceea ce priveşte argumentul guvernului italian conform căruia acţiunea Comisiei
ar fi neîntemeiată, din moment ce taxa în litigiu ar fi fost instituită numai în scopul de a proteja
mediul, având în vedere în special condiţiile impuse de principiul precauţiei, este suficient să se
amintească faptul că taxele cu efect echivalent sunt interzise, indiferent de scopul în care au fost
instituite şi de beneficiarul veniturilor pe care le aduc (a se vedea hotărârea din 9 septembrie
2004, Carbonati Apuani, C-72/03, Rec., p. I-8027, punctul 31).

4. H. C. 5 februarie 1963, C - 26/62, Van Gend & Loos

- având în vedere că, pentru a stabili dacă prevederile unui tratat internațional au un astfel de
efect (direct), este necesar să se aibă în vedere spiritul, structura și textul acestor prevederi;
- având în vedere că obiectivul Tratatului CEE, care este cel de a institui o piață comună a cărei
funcționare îi privește în mod direct pe justițiabilii din Comunitate, presupune că acest tratat să
fie mai mult decât un acord care ar da naștere numai unor obligații reciproce între statele
contractante.
- că, în plus, rolul Curții de Justiție în temeiul articolului 177, al cărui scop este de asigura
interpretarea uniformă a tratatului de către instanțele naționale, confirmă faptul că statele au
recunoscut dreptului comunitar o autoritate care poate fi invocată de către resortisanții lor în fața
acestor instanțe.
- având în vedere că, în ceea ce privește structura tratatului în materie de taxe vamale și taxe cu
efect echivalent, trebuie să se sublinieze că articolul 9, potrivit căruia Comunitatea se întemeiază
pe o uniune vamală, cuprinde ca normă esențială interzicerea acestor taxe;
- că această prevedere se află la începutul părții din tratat care definește „fundamentele
Comunității” și este aplicată și explicată la articolul 12.
- având în vedere că textul articolului 12 conține o interdicție clară și necondiționată care nu este
o obligație de a face, ci de a nu face.
- având în vedere că din considerațiile de mai sus rezultă că, în conformitate cu spiritul, structura
și textul tratatului, articolul 12 trebuie să fie interpretat în sensul că acesta produce efecte directe
și conferă drepturi individuale pe care instanțele naționale trebuie să le protejeze.

5. H. C. 15 iulie 1964/ C - 6/64, Flamino Costa c. ENEL

- că forța executivă a dreptului comunitar nu poate, într-adevăr, varia de la un stat la altul în
funcție de legile interne ulterioare fără a pune în pericol realizarea scopurilor tratatului
menționate la articolul 5 alineatul (2) și nici nu poate da naștere unei discriminări interzise prin
articolul 7;
- că obligațiile asumate în temeiul Tratatului de instituire a Comunității nu ar fi necondiționale, ci
doar eventuale, în cazul în care acestea ar putea fi puse în discuție prin actele legislative viitoare
ale semnatarilor;
- având în vedere că supremația dreptului comunitar este confirmată prin articolul 189, conform
căruia regulamentele au caracter „obligatoriu” și „se aplică direct în fiecare stat membru”;

6. H. C. 9 martie 1978/ C – 106/77/ Simmenthal SA

13. Având în vedere că prima întrebare urmărește, în esență, să se precizeze consecințele
aplicabilității directe a unei dispoziții de drept comunitar în cazul incompatibilității cu o
dispoziție legislativă ulterioară a unui stat membru;
14. având în vedere că aplicabilitatea directă, analizată din această perspectivă, presupune că
normele de drept comunitar trebuie să își producă totalitatea efectelor în mod uniform în toate
statele membre, de la intrarea lor în vigoare și în cursul întregii perioade de validitate a acestora;
15. că astfel, aceste dispoziții reprezintă o sursă imediată de drepturi și de obligații pentru toți cei
cărora li se adresează, indiferent dacă este vorba de statele membre sau de particulari care sunt
părți în raporturi juridice reglementate de dreptul comunitar;
16. că acest efect privește, de asemenea, orice instanță care, ca autoritate a unui stat membru,
fiind sesizată în cadrul competenței sale, are ca misiune să protejeze drepturile conferite
particularilor de dreptul comunitar;
17. că, de altfel, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, dispozițiile tratatului și
actele instituțiilor direct aplicabile au ca efect, în raporturile lor cu legislația națională a statelor
membre, prin simplul fapt al intrării lor în vigoare, nu numai de a determina inaplicabilitatea de
drept a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale existente, ci și – în măsura în care aceste
dispoziții și acte fac parte integrantă, cu rang superior normelor interne, din ordinea juridică
aplicabilă pe teritoriul fiecărui stat membru – de a împiedica adoptarea valabilă a unor noi acte
normative naționale, în măsura în care acestea ar fi incompatibile cu norme comunitare;
21 că din cele ce precedă reiese că orice instanță națională, sesizată în cadrul competenței sale,
are obligația de a aplica integral dreptul comunitar și de a proteja drepturile pe care acesta le
conferă particularilor, prin neaplicarea oricărei dispoziții eventual contrare a legislației naționale,
indiferent dacă aceasta este anterioară sau ulterioară normei comunitare.