Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
considerând că este nelegală atâta vreme cât aceasta
contravine legislaţiei europene, întrucât calcularea taxei de
poluare s-a făcut cu încălcarea prevederilor art.90 alin.1
din Tratatul Constitutiv al UE, motiv pentru care solicităm
instanţei admiterea excepţia de nelegalitate a acestei
decizii. Respectiva decizie de calcul a taxei de poluare
este considerată un act administrativ fiscal şi de aceasta
depinde soluţionarea litigiului dedus judecăţii privind
restituirea acestei taxe.
2
dată înmatriculată, fiind un bun “second hand” astfel,
dispoziţiile OUG 50/2008 republicată cu modificările
ulterioare intrând în contradicţie flagrantă cu dispoziţiile
legale comunitare în aceasta materie.
3
tuturor statelor membre sa abroge toate masurile nationale
restrictive de natura fiscala.
4
In acest sens art.90 din Tratatul CE prevede ca nici o
taxa nationala (interna) nu poate fi aplicata unor mărfuri
comunitare (in speţă autovehicule) in mod discriminatoriu.
5
formulat-o prin obligarea pârâtei la restituirea taxei nelegal
perceputa de Ministerul Finantelor conform chitantei seria
TS4B nr.2115750/23.12.2009, atasata la dosarul cauzei ,
cu plata accesoriilor acestora, sume (dobanzi , penalitati ,
majorari ) calculate de la data platii nedatorate pana la
achitarea integrala a sumelor de catre parata avand ca
etalon de calcul prevederile codului fiscal in ceea ce
priveste dobanda si penalitatile.
Data
Semnătura
26.martie 2012
6
DOMNULUI PRESEDINTE AL TRIBUNALULUI
DAMBOVITA