Principiul proportionalitatii

Principiul proportionalitatii presupune, potrivit Curtii de Justitie, sa se respecte o justa proportie intre scopurile urmarite de
catre institutiile comunitare sau statele membre si mijloacele folosite.
El este afirmat in diverse sisteme juridice, cu deosebire in cel german. El presupune ca legalitatea regulilor comunitare sa fie
supusa conditiei ca mijloacele folosite sa fie corespunzatoare obiectivului legitim urmarit de aceste reguli si nu trebuie sa
depaseasca, sa mearga mai departe decat este necesar sa il atinga si, cand exista o posibilitate de alegere intre masuri
corespunzatoare, in principiu, trebuie sa fie aleasa cea mai putin oneroasa^1)
Art. 3B din tratatul de la Maastricht face referire explicita la acest principiu, el aplicandu-se atat actelor comunitare, cat si celor
emise de statele membre pentru punerea in aplicare a normelor de drept comunitar. Curtea de Justitie a apreciat ca o obligatie
comunitara nu trebuie sa depaseasca limitele necesare atingerii scopului preconizat^2). Cand obligatiile apar in sarcina
operatorilor economici, acestea trebuie sa fie necesare realizarii obiectivelor urmarite de reglementarea in cauza, iar cand exista
posibilitatea unei optiuni, este necesar sa se recurga la masura cea mai putin coercitiva si sa se vegheze ca sarcinile impuse sa nu
fie disproportionate cu scopurile vizate^3). In materia liberei circulatii a persoanelor, statele nu trebuie sa adopte masuri
disproportionate privind dreptul de sedere sau sanctiuni disproportionate pentru nerespectarea formalitatilor in acest domeniu^4).
Unul din domeniile in care principiul se impune este cel al aplicarii unor masuri administrative sau penale. In acest sens s-a
stabilit ca orice asemenea masura care depaseste ceea ce este strict necesar pentru scopul de a da posibilitatea statului membru
importator de a obtine in mod rezonabil informatii complete si exacte asupra circulatiei marfurilor care apartin cadrului specific al
masurilor de politica comerciala trebuie sa fie privita ca o masura avand efect echivalent unei restrictii cantitative interzisa de
Tratat. Importatorului in cauza i s-a cerut sa declare orice altceva, cu privire la originea marfii, decat cunostea el sau de la care se
astepta in mod rezonabil sa cunoasca, putand ca, prin omisiunea sau neclaritatea declaratiei sale sa fie atrase penalizari
disproportionate fata de natura contraventiei de un caracter pur administrativ^5).
In domeniul liberei circulatii a marfurilor, principiul proportionalitatii este interpretat mai strict privitor la protectia
consumatorilor (de pilda aditivii alimentari autorizati de statul de origine trebuie sa fie autorizati si de statul importator), in timp
ce in celelalte domenii statele membre apreciaza in ce masura primeaza interesele lor^6).
Observam asadar ca principiul proportionalitatii, neformulat ca atare in legislatia romana, trebuie sa isi gaseasca aplicare
imediata in sistemul de drept romanesc si poate fi invocat - daca circumstantele si precedentele permit - in fata instantelor
nationale.

---------------
^1) Octavian Manolache, Drept comunitar, Editia a II-a revizuita, Editura All Beck, pag.32.
^2) hotararea din 20 februarie 1979, in cauza S.A. Buitoni / Fonds d'orientation et de regularisation des marches agricoles
^3) hotararea din 26 iunie 1990, in cauza Vicenzo Zardi / Consorzio agrario provinciale di Ferrara.
^4) Ovidiu Tinca, Drept comunitar general, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 1999, pag. 206.
^5) Octavian Manolache, Drept comunitar, Editia a II-a revizuita, Editura All Beck, pag.32.
^6) Conform Ovidiu Tinca, Drept comunitar general, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 1999, pag. 206-207.

Principiul proportionalitatii si rezonabilitatii

O mare importanta in intreaga procedura de impozitare o are principiul proportionalitatii si rezonabilitatii. Acest principiu
presupune ca in cazurile in care administratia fiscala are o anumita putere de apreciere si isi exercita acest drept, utilizarea acestuia
nu poate fi discretionara, ci organul fiscal trebuie sa actioneze rezonabil si echilibrat in toate actele si deciziile sale, asigurand o
justa proportie intre scopul urmarit si mijloacele realizate pentru atingerea acestuia^1).
Selectam un exemplu despre modul in care organul fiscal a ignorat (e drept, in baza unor texte legale in prezent abrogate) acest
principiu.
Litigiul a pornit de la aplicarea diferentiata a legii. Prin OUG nr. 11/1999 s-a dispus ca, contribuabilii, persoane juridice, care
achita integral si la termenele legale toate obligatiile curente la bugetul de stat pentru anul 1999, reprezentand impozit pe profit,
impozit pe salarii, taxa pe valoarea adaugata, accize si impozit pe titei si gaze naturale, precum si toate ratele din sumele esalonate
cu termene de plata in anul 1999, beneficiaza de reducerea obligatiilor aferente acestui an cu 1/12 din fiecare obligatie.
Cu tot caracterul clar al reglementarilor, au existat abuzuri ale organelor fiscale, sanctionate de instantele de judecata. Spre
exemplu, intr-un caz S.C. „R" SRL a solicitat anularea deciziei nr. 1461/31.10.2000 a Ministerului Finantelor precum si a actelor
administrative premergatoare prin care i-a fost respinsa cererea de reducere a obligatiilor fiscale aferente anului 1999 in
conformitate cu OUG nr. 11/1999.
In motivarea actiunii reclamanta a aratat ca in mod gresit autoritatile fiscale nu au fost de acord cu reducerea cu 1/12 din totalul
platilor efectuate la bugetul de stat in anul 1999, desi a dovedit ca a achitat in termen la bugetul de stat suma de 2.174.037.729 lei
reprezentand impozit pe profit, TVA si impozit pe salarii, potrivit prevederilor art. 1 si 2 din OUG nr. 11/1999, conform
inregistrarilor proprii, astfel cum este mentionat in pct. 3 al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 11/1999;
ca diferenta stabilita ca neachitata pentru TVA si retinuta ca motiv de neacordare a facilitatilor fiscale este de doar 22.000 lei, -
diferenta nesemnificativa in raport cu suma de peste 2 miliarde lei achitata in termen la bugetul de stat - rezultat dintr-o eroare
strecurata in momentul transferului bancar cu privire la comisionul bancar si a fost achitat in 15 zile in urma depistarii acestei
erori, la fel si majorarile de intarziere aferente de 14.982 lei, ceea ce exclude posibilitatea de a se retine ca a actionat cu rea-
credinta si a intarziat plata acestei sume, cu atat mai mult cu cat eroarea a fost remediata de urgenta.
Curtea de Apel Cluj - Sectia comerciala si de contencios administrativ, prin sentinta civila nr. 180/05.06.2001, a admis actiunea
reclamantei, a anulat decizia nr. 1461/31.10.2000 a Ministerului Finantelor, dispozitia nr. 94/ 09.08.2000 a DGFPCFS Cluj,
hotararea nr. 61/22.06.2000 a Administratiei Financiare Cluj-Napoca precum si procesul verbal de control din 8 iunie 2000,
obligand totodata pe parati sa recunoasca societatii comerciale dreptul la facilitati fiscale in suma de 181.169.811 lei aferente
anului 1999, reprezentand reducerea cu 1/12 parte a platilor efectuate la bugetul statului, impotriva acestei sentinte au declarat
recurs Administratia Finantelor Publice a Municipiului Cluj Napoca si DGFPCFS Cluj in nume propriu si in numele Ministerului
Finantelor Publice. Prin ambele recursuri se sustine, in esenta, ca instanta de fond a pronuntat o sentinta lipsita de temei legal,
aceasta fiind data cu incalcarea si aplicarea gresita a art. 1 din OUG nr! 11/1999, a Normelor metodologice de aplicare a acesteia
si a OG nr. 70/1994, republicata; ca, desi reclamanta a achitat suma de 36.982 lei (22.000 lei TVA + 14.982 lei majorari de
intarziere), cu ordinul de plata nr. 219 din 13 iunie 2000 in termen de 15 zile de la constatare, instanta de fond a retinut in mod
gresit ca aceasta poate beneficia de prevederile art. 5 din OUG nr. 11/1999, intrucat diferenta de 22.000 lei TVA neachitata nu este
o diferenta de plata constatata de organul de control ci reprezinta o obligatie de plata constituita de societate ca datorata la bugetul
de stat si neachitata in termenul legal (careia ii sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. (2) din Normele de aplicare a OUG nr.
11/1999). S-a mai sustinut ca astfel societatea nu se incadreaza in prevederile art. 1, 2 si 5 din OUG nr. 11/1999 si nu poate deci
beneficia de facilitatile solicitate, pe care instanta a dispus in mod gresit a i se acorda.
Recursurile sunt nefondate.
OUG nr. 11/1999 precum si Ordinul ministrului finantelor cu nr. 561/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare
a ordonantei, constituie acte normative ce-si au ratiunea in necesitatea de a stimula contribuabilii persoane juridice de a-si achita
integral si la termenele legale toate obligatiile curente la bugetul de stat prin acordarea unor facilitati celor din categoria „buni
platnici".
In cauza, este necontestat ca, pentru anul 1999, societatea reclamanta a achitat la bugetul de stat o suma de peste 2 miliarde lei.
In ceea ce priveste plata sumei de 22.000 lei cat si a majorarilor de intarziere aferente acesteia se retine ca in mod corect
instanta de fond Ie-a considerat diferente de plata constatate cu ocazia verificarilor si achitate cu ordinul de plata nr.
219/13.06.2000.
Instanta de fond a facut o corecta interpretare si aplicare a legislatiei in vigoare, in litera si spiritul acesteia, pronuntand o
sentinta legala si temeinica, de natura a pune in drepturi un contribuabil bun platnic caruia pentru o eroare nesemnificativa,
remediata in termen, nu i se poate aplica acelasi tratament cu cel al rau platnicilor. De altfel, din insasi modul de redactare a OUG
nr. 11/1999 rezulta ca ivirea unor astfel de situatii, in care se afla societatea reclamanta, au fost prevazute, indicandu-se solutiile
corespunzatoare, iar interpretarile restrictive si rigide date de autoritatile fiscale acestor reglementari conduc la promovarea unor
aprecieri artificiale de natura a lipsi respectivul act normativ de chiar ratiunea pentru care a fost adoptat, aceea de a incuraja si
stimula bunul platnic a obligatiilor la bugetul de stat.
In consecinta, recursurile au fost respinse ca nefondate^2).

---------------
^1) M. Bragaru, Principiile fundamentale de administrare a impozitelor si taxelor in noul Cod de procedura fiscala, in RDC nr.
5/2004, pag. 158.
^2) CSJ, sectia contencios administrativ, dec. nr. 714/2002, in Tanti Anghel, Mihai Bragaru, Codul de procedura fiscala adnotat,
ed. Rosetti 2006, pag. 287-288.

Conventia europeana a drepturilor omului (IV)- Dreptul la un proces echitabil si la un

tribunal impartial -

Revista de drept comercial, Nr. 9/2001, pag. 41

Autor : Voicu Marin

"<<Intr-o societate democratica in sensul Conventiei>>, dreptul la un proces

echitabil <<ocupa un loc atat de important, incat interpretarea restrictiva a art. 6,
par. 1>> - si, fara indoiala, in totalitate art. 6 - <<nu ar corespunde scopului si
obiectului acestei dispozitii>>."
"Art. 6 este aplicabil atat pentru <<contestatiile>> privitoare la <<drepturile si
obligatiile cu caracter civil>>, cat si pentru <<temeinicia acuzatiei in materie
penala>>."
"<<Contestarea>> poate fi:
 - asupra <<existentei dreptului insusi>>, cat si asupra <<intinderii sale sau a
modalitatii lui>>, conform carora titularul este liber sa-l <<foloseasca>>, astfel
incat sa nu poata face o distinctie intre o masura de retragere definitiva a actiunii
si o simpla suspendare, sau
- asupra <<aspectelor de fapt>>, ca si asupra <<chestiunilor de drept>>, de unde
necesitatea unui control deplin al jurisdictiei care sa permita mai ales <<corectarea
erorilor de fapt>> si verificarea <<proportionalitatii intre greseala si sanctiune>>."
"In aparenta, trebuie ca drepturile si obligatiile in cauza sa-si aiba izvorul in
dreptul intern al statului parat."
"Hotararea Dewer din 27.11.1980 a precizat:
(...) Locul important pe care il ocupa dreptul de la un proces echitabil intr-o
societate democratica (...), a indreptatit Curtea spre a opta pentru o conceptie
materiala a <<acuzatiei>>, nu una formala. Ea si-a propus sa priveasca dincolo de
aparente si sa analizeze realitatile procedurii in litigiu si sa incerce sa dea o
definitie:
<<In spiritul art. 6 par. 1 acuzatia va putea fi definita ca o notificare oficiala
emisa de autoritatea competenta, a invinuirii de savarsirea unei infractiuni>>."
"<<Intr-o societate ce crede in suprematia dreptului, vor fi de competenta <<materiei
penale>> privatiunile de libertate susceptibile de a fi aplicate cu titlu represiv, cu
exceptia celor care, prin natura lor, durata sau modalitatea de executie, nu vor cauza
un prejudiciu important. Tot de competenta acestuia sunt si gravitatea mizei,
traditiile statelor contractante si valoarea pe care Conventia o atribuie libertatii
fizice a persoanei (hotararea Albert, 1983)."
"Bazandu-se pe continutul art. 6 par. 1, in ceea ce priveste obiectul si scopul
Conventiei, cat si al principiilor generale de drept, Curtea a estimat ca <<art. 6 par.
1 garanteaza fiecaruia dreptul de a apela la un tribunal competent pentru toate
contestatiile asupra drepturilor si obligatiilor cu caracter civil>>.
Aceasta confera <<dreptul la un tribunal>>, potrivit careia dreptul de acces si anume
dreptul de a sesiza un tribunal in materie civila nu constituie decat un aspect. Pe
acest drept de bazeaza garantiile inscrise in art. 6 par. 1 cu privire la organizarea
si compunerea tribunalului, precum si la derularea procedurii."
"In <<materie penala>> Conventia garanteaza, de asemenea, <<dreptul la un tribunal>>;
este vorba aici mai putin de un drept de acces ci de dreptul de a supune unui
judecator, pentru luarea deciziei, toate <<acuzatiile>> aduse inculpatului."
"Asemenea hotarari subliniaza faptul ca termenul <<tribunal>> implica, dincolo de
independenta organismului juridic, <<garantia unei proceduri judiciare>>, ceea ce face
ca respectivul caz sa fie rezolvat plecand de la exigentele explicite ale art. 6 par.
1."
"Conform art. 6 par. 2, prezumtia de nevinovatie constituie un element constitutiv al
procesului penal echitabil.
Art. 6 par. 2 guverneaza <<ansamblul procedurii penale, indiferent de urmarile ce
survin>>."
"Alineatul c) consacra dreptul la aparare, intr-o masura adecvata, fie personal, fie
prin intermediul unui avocat, drept intarit de obligatia, din partea statului, de a
furniza in anumite cazuri o asistenta judiciara gratuita.
Mai precis, aceasta <<garanteaza acuzatului trei drepturi: de a se apara el insusi,
de a beneficia de asistenta unui aparator ales de el si, in anumite conditii, de a
putea fi asistat gratuit de catre un avocat din oficiu>>."
Relatia legalitate - oportunitate in statul de drept

Revista "Curierul Judiciar", Nr. 9/2003, pag. 105

Autor : Lazar Rozalia Ana

"Incercandu-se o definire a statului de drept, in doctrina s-a sustinut, pe de o

parte, ca datorita complexitatii semnificatiilor si implicatiilor sale, acesta nu se
lasa constrans intr-o definitie rigida si exhaustiva.
Pe de alta parte, s-a sustinut ca cea mai scurta definitie pare a fi si cea mai
clara, facandu-se trimitere la definitia data de Rudolf Wassermann, potrivit careia
statul de drept este statul a carui activitate este determinata si limitata prin drept.
De altfel, teoreticienii romani contemporani au aratat, in acelasi sens, ca in
sintagma <<stat de drept>> sunt implicate doua aspecte ale juridicului, normativitatea
si ideologia, primul evocand ideea de <<dispozitie>>, al doilea evocand ideea de
<<legitimare>>."
"Statele are isi aroga calificativul de stat de drept nu au creat inca un model
unanim acceptat dar au aderat la ideea ca statului de drept ii este caracteristic
principiul legalitatii care presupune existenta unei ierarhii a normelor, conformitatea
tuturor autoritatilor publice la regula superioara, precum si necesitatea verificarii
conformitatii cu legea."
"(...), principiul legalitatii care domina teoria actelor administrative semnifica,
in fond, supunerea administratiei legii, in aceeasi maniera in care i se impune
indivizilor, si reprezinta garantia cetatenilor impotriva arbitrariului, incoerentei si
ineficacitatii actiunii autoritatii."
"(...), notiunea de legalitate semnifica un ansamblu ierarhizat de norme complexe,
atat exterioare administratiei, cat si cele adoptate de ea insasi, respectiv acte
juridice cu putere normativa ale Parlamentului si acte juridice de executare, intelese
ca acte juridice de realizare sau de aplicare si care sunt subordonate actelor juridice
cu putere normativa superioara si fara de care nu pot exista."
"Influenta integrarii europene cu o centralizare economica si politica se manifesta
si cu privire la pretentia suprematiei normative care, prin definitie, este stabilita
de toate constitutiile.
Necesitatea gasirii urgente a unor solutii este impusa si de faptul ca din ce in ce
mai des judecatorii nationali sunt pusi in situatia de a interpreta regulile din toate
cele trei categorii intrucat partile care solicita controlul actelor administrative
invoca regulile de drept internationale, comunitare si conventionale, iar uneori chiar
principiile generale de drept."
"In prezent in Romania este cunoscut ca potrivit art. II alin. 2 din Constitutie
tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar
conform prevederilor art. 20 din Constitutie dispozitiile constitutionale privind
drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu
Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care
Romania este parte, iar daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare
la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legile interne, au
prioritate reglementarile internationale."
"Principiul legalitatii nu poate fi perceput ca absolut decat la nivel de principii,
de esenta, caci la nivelul aplicarii sale se impune in mod necesar o abordare
caracterizata in primul rand pe flexibilitate."
"(...), Jurgen Schwarze, arata ca: <<o caracteristica esentiala a statului guvernat
de lege este principiul legalitatii activitatii administratiei, dar ceea ce pare o
supunere absoluta a administratiei fata de dominatia legii nu poate fi realizata. Daca
adaptabilitatea si flexibilitatea executivului trebuie asigurate, atunci concesia clara
a libertatii in luarea de decizii in favoarea administratiei devine o necesitate
legislativa>>."
"De mare actualitate consideram a fi si teza profesorului Anibal Teodorescu,
formulata inca in anul 1910, potrivit careia <<in afara de cazurile cand legea este
imperativa, cand ea comanda categoric, in toate celelalte cazuri, ea lasa la suverana
alegere a autoritatii administrative de a face sau de a nu face actul, pentru care a
fost autorizata prin legea despre care vorbim. I se lasa, cu alte cuvinte, acestei
autoritati cea mai larga putere de apreciere asupra oportunitatii actului si intr-un
caz si in altul, situatiunea ramane tot legala>>.
In pofida acestei opinii categoric exprimata inca de la inceput de secol, raportul
dintre legalitatea si oportunitatea actului administrativ a devenit ulterior o
problemea de drept administrativ controversata intre autorii romani, conturandu-se
chiar doua curente de gandire distincte.
Astfel, Scoala de la Cluj considera ca legalitatea si oportunitatea constituie doua
conditii distincte de valabilitate a actelor administrative, in timp ce Scoala de la
Bucuresti a conceput oportunitatea ca un element al legalitatii, iar nu ca o conditie
distincta de valabilitate a actului administrativ, acceptand ideea ca judecatorul de
contencios administrativ poate sa verifice daca administratia publica a actionat
abuziv, contrar interesului public, astfel cum rezulta acesta din legea pe care se
intemeiaza actul atacat."
"Cu privire la relatia legalitate - oportunitate, Valentin Prisacaru precizeaza ca,
fara a sustine ori a combate opiniile exprimate in literatura de specialitate dinainte
de Revolutia din Decembrie 1989, considera ca aceasta conditie a oportunitatii se poate
pune, de regula, numai in legatura cu actele administrative normative, nu si in cazul
celor individuale.
Apreciem in mod deosebit modul de intelegere profunda a relatiei legalitate -
oportunitate exprimata de autorii Tezelor privind proiectul Codului de procedura
administrativa prin propunerea de a se insera in cod dispozitia potrivit careia cauzele
anularii actului administrativ pot viza <<legalitatea si/sau oportunitatea, putand fi
anterioare, concomitente sau ulterioare actelor, dupa caz>>, anularea in aceste
conditii putand fi dispusa si de instantele judecatoresti.
In ceea ce ne priveste, impartasim teza potrivit careia posibilitatea controlului
activitatii autoritatii publice, in principal a actelor sale administrative, si din
perspectiva oportunitatii este indispensabila evitarii transformarii puterii
discretionare in arbitrariu si abuz, dar realizarea acestui control necesita totusi
pastrarea limitelor rezonabilitatii si proportionalitatii."
"<<Patere legem ipse fecisti>> adaugiul latin care rezuma ceea ce numim <<stat de
drept>> este expresia preocuparii pentru ordine, impartialitate si securitate juridica
pe care trebuie sa le asigure autoritatile publice in principal prin actele lor
administrative (ca principala forma juridica a activitatii acestora).
Plecand de la statul de drept si principiul legalitatii, indiferent daca fenomenul
administrativ este analizat din perspectiva unei viziuni preponderent sincronice sau a
uneia preponderent diacronice, autorii de drept administrativ examineaza tipuri ale
conditiilor de legalitate fiind deci toti de acord cu necesitatea legalitatii actului
administrativ.
Aceasta intrucat, pe de o parte, principiul legalitatii exprima ansamblul ierarhic
si complex al normelor constitutionale, legislative, reglementare, uneori
jurisprudentiale, sau conventii internationale in cadrul caruia functioneaza exigenta
conformitatii normei inferioare cu cea superioara ei, iar, pe de alta parte,
<<conditiile de legalitate sunt numeroase si variate, fiind prevazute expres pentru
actul administrativ sau pentru categoria din care face parte>>.
In baza argumentelor aratate in cele ce preced, apreciem ca oportunitatea actului
administrativ nu mai poate fi privita in afara legalitatii actului administrativ,
aceasta constituind o dimensiune a legalitatii."
Principiul subsidiaritatii - principiu fundamental al Tratatului Constitutional
European

Revista de drept comercial, Nr. 1/2004, pag. 47

Autor : Duculescu Victor

"Principiul subsidiaritatii are origini indepartate. In literatura de specialitate,

Aristotel si Thomas d'Aquino sunt considerati marii prcursuri ai ideii de
subsidiaritate. Termenul de subsidiaritate provine din cuvantul latin <<subsidium>>
(trupa de rezerva), dar a fost folosit mai mult in sensul de asistenta, sprijin.
Subsidiaritatea se infatiseaza ca un sprijin pe care colectivitatile superioare il
acordau colectivitatilor inferioare, fara a le inlocui insa pe acestea din punctul de
vedere al competentelor si atributiilor. De altfel, ideea de subsidiaritate a fost
amplu fundamentata de doctrina sociala a bisericii si apoi de dreptul constitutional
german".
"Ca urmare a prevederilor tratatelor institutionale a fost creata o ordine juridica
comunitara distincta de ordinea juridica a statelor membre. Totodata, a fost
recunoscuta prioritatea dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor si
aplicarea directa, pe teritoriul tarilor membre ale Comunitatilor, nu numai a
prevederilor tratatelor, dar si a dreptului comunitar <<subsidiar>>, cu alte cuvinte, a
dreptului creat de insesi organele comunitare.
In aceste conditii, problema aplicarii principiului subsidiaritatii a trebuit sa
tina seama de doua coordonate: in ce masura anumite competente au fost transferate
Comunitatii, care sunt aceste competente si unde se situeaza d fapt <<granita>> intre
competenta Comunitatilor si competenta statelor membre, iar a doua problema - aceea
daca si in ce masura principiul subsidiaritatii nu contravine sau <<obstaculeaza>>
aplicarea directa a dreptului comunitar".
"Tratatul Constitutional European a fost elaborat dupa 16 luni de activitate
intensa, cu participarea unor parlamentari, reprezentanti ai guvernelor si ai opiniei
publice. El a fost prezentat in doua etape: primul volum, Partea I, insumand 59 de
articole si doua protocoale, insotite de comentarii, iar Partile II, III si IV,
insumand respectiv 54,339 si 9 articole.
Asa cum s-a aratat la inceputul prezentului studiu, problema subsidiaritatii a fost
abordata in cadrul principiilor fundamentale care definesc competentele si actiunile
Uniunii. Art. I-9, inscris in Titlul III <<Competentele si actiunile Uniunii>>, are
urmatorul cuprins: <<In virtutea principiului subsidiaritatii in domeniile care nu tin
de competenta sa exclusiva, Uniunea intervine numai si in masura in care obiectivele
actiunii avute in vedere nu pot sa fie realizate in mod satisfacator de catre statele
membre, atat la nivel central cat si la nivel regional sau local, dar pot, in ratiunea
dimensiunilor sau efectelor actiunii avuta in vedere sa fie mai bine realizate la
nivelul Uniunii>>.
Acelasi text prevede, in continuare, ca <<institutiile Uniunii vor aplica
principiul subsidiaritatii in conformitate cu Protocolul asupra aplicarii principiilor
subsidiaritatii si proportionalitatii, anexat la Constitutie. Parlamentele nationale
vegheaza la respectarea acestui principiu, in conformitate cu procedura prevazuta in
protocolul mentionat>>.
Intelegerea corecta a semnificatiei acestui principiu poate fi realizata, desigur,
numai raportand subsidiaritatea la celelalte principii fundamentale - ca si la
obiectivele generale ale Uniunii Europene - iar, pe de alta parte, analizand insusi
textul Protocolului cu privire la subsidiaritate".
"La capatul unei cercetari consacrate principiului subsidiaritatii, trei idei se
pot desprinde:
- 1. subsidiaritatea este in prezent un principiu de baza al relatiilor comunitare,
care s-a afirmat in mod progresiv, capatand astazi o valoare primordiala pentru
reglementarea raporturilor comunitare, in spiritul asigurarii unui echilibru intre
interesele nationale si standardele comunitare;
- 2. subsidiaritatea reprezinta, dintr-un anumit punct de vedere, o expresie a
suveranitatii nationale a statelor membre ale Uniunii Europene, pe care nimeni nu o va
putea aboli;
- 3. principiul subsidiaritatii, avand o incarcatura morala, filosofica si
politica, este in egala masura, un principiu constitutional de organizare interna,
interesand in cel mai inalt grad dreptul constitutional si dreptul administrativ, dar
si un principiu al dreptului constitutional european, vizand modelarea in perspectiva a
raporturilor dintre o federatie de state-natiuni si componentele sale, care inteleg sa
transfere Comunitatii anumite competente, exercitand in comun o serie de prerogative
ale suveranitatii de stat".
Conventia privind Viitorul Europei: in cautarea arhitecturii Uniunii Europene de maine

Revista de Drept Comunitar, Nr. 1/2003, pag. 37

Autor : Jinga Ion

"Uniunea Europeana la inceputul secolului XXI

(...)
Intr-un moment in care se pregateste sa primeasca 12 noi tari membre, UE trebuie sa
faca fata si unor provocari suplimentare: necesitatea de a gasi solutii pentru a se
apropia de proprii cetateni - ceea ce presupune mai multa eficienta si transparenta in
activitate - si nevoia de a juca un rol pozitiv si stabilizator intr-un mediu global
care se schimba cu rapiditate - rolul unei puteri care trebuie sa concilieze
globalizarea cu principiile etice.
Raspunsul la aceste provocari impune clarificarea principalelor probleme politice
cu care constructia comunitara este confruntata la acest inceput de secol XXI: cum sa
se evite riscul cu actuala extindere, fara precedent ca dimensiune, sa nu paralizeze
functionarea UE; care va fi rolul Euro in impulsionarea realizarii Uniunii politice;
cum va fi regandita distributia competentelor intre institutiile supranationale,
statele si regiunile Europei; va fi extinsa sau, dimpotriva, se va limita aria
interventiei fondurilor comunitare (sunt voci care argumenteaza in favoarea
<<renationalizarii>> unor politici costisitoare, cum este Politica Agricola Comuna); in
fine, chestiunea reducerii <<deficitului democratic>> va influenta si ea considerabil
evolutia viitoare a Uniunii Europene."
"Temele aflate pe agenda Conventiei Europene
(...)
 a) Repartizarea competentelor:
Actualele Tratate (TUE, TCE) contin deja o repartizare a competetentelor:
Comunitatea Europeana si Uniunea Europeana au o competenta de atribuire in domenii
exclusive (politica comerciala comuna, politica de concurenta, politica agricola
comuna, moneda unica etc.) si in domenii de competenta mixta.
(...)
Dezbaterea asupra delimitarii competentelor trebuia, deci, plasata intr-un context
politic mai larg, care sa tina cont de urmatoarele considerente: deficitul democratic
existent la nivelul Uniunii, cu impact negativ direct asupra modului in care opinia
publica percepe procesul de integrare europeana; globalizarea tot mai pronuntata a unor
domenii ca securitatea si mediul, concomitent cu cererea crescanda din partea
cetatenilor de a participa la procesele de decizie; necesitatea realizarii unei reforme
cuprinzatoare a institutiilor europene si a metodelor de lucru ale acestora; adancirea
procesului de integrare a institutiilor europene si a metodelor de lucru ale acestora;
adancirea procesului de integrare europeana, perceputa ca o premisa importanta in
directia materializarii conceptului de guvernare globala.
(...)
b) Rolul parlamentelor nationale:
Problema a aparut pe fondul consolidarii pozitiei Parlamentului European si a
adancirii deficitului democratic la nivelul UE. O serie de state membre UE erau
favorabile cresterii vizibilitatii legislativelor nationale, pentru a asigura o
contrapondere Parlamentului European, iesit castigator dupa fiecare revizuire a
Tratatelor. Principala problema care se pune aici este insa in ce masura parlamentele
nationale pot participa efectiv la deciziile privind afacerile europene in situatia in
care competentele apartin exclusiv Comunitatii, si cat de eficient poate fi controlul
lor asupra propriilor guverne in chestiuni de competenta mixta.
(...)
c) Simplificarea Tratatelor:
Subiectul comporta doua aspecte: pe de o parte, este vorba de o chestiune aparent
tehnica, de reunire intr-un singur text a continutului Tratatelor comunitare adoptate
succesiv (elaborarea unui Tratat de baza al UE); problema este delicata, deoarece
modificarea radicala a perceptiei opiniei publice asupra unor domenii de competenta
comuna poate crea dificultati la ratificarea unui nou Tratat (de exemplu energia
atomica; din acest motiv, Institutul de la Florenta a omis Tratatul Euratom din
lucrarea sa privind temele viitoarei CIG).
(...)
Al doilea aspect se refera la posibilitatea elaborarii, cu acest prilej, a unei
Constitutii Europene, scurta, precisa, dupa modelul constitutiilor nationale. Aceasta
ar oferi avantajul separarii prevederilor fundamentale, ce nu pot fi adoptate sau
modificate decat prin ratificarea de catre parlamentele nationale, de dispozitiile cu
caracter tehnic din Tratatele actuale (cele care descriu politicile comunitare) - care
ar urma sa fie supuse unor proceduri comunitare de revizuire mai simple si mai
flexibile.
d) Statutul Cartei Drepturilor Fundamentale (CDF):
CDF este un document politic elaborat de catre o Conventie creata in acest scop si
adoptat in mod solemn de catre Consiliul European de la Nisa, din decembrie 2000. Ea
regrupeaza ansamblul drepturilor fundamentale ale omului intr-un cadru unic si
introduce si o serie de drepturi noi (dreptul la buna guvernare, accesul la noile
tehnologii etc)."
"Principalele optiuni
Dupa aproape opt luni de dezbateri si reflectii, timp in care a fost greu de
decelat o tendinta majoritara in cadrul Conventiei, la sfarsitul lunii octombrie 2002,
Presedintele Valery Giscard D'Estaing a prezentat un proiect preliminar de Tratat
constitutional al UE.
(...)
Conform acestui document, structura viitorului Tratat al UE urma sa se articuleze
in trei parti: arhitectura constitutionala a UE; politicile si actiunile Uniunii
(cuprinzand bazele juridice ale Tratatului si specificand pentru fiecare domeniu, tipul
de competenta, actiunile si procedurile); dispozitii generale si tranzitorii.
(...)
 Desi proiectul creiona doar scheletul viitorului Tratat al Uniunii, el a marcat un
semnificativ pas inainte in aprofundarea dezbaterilor din cadrul Conventiei si
clarificarea perspectivelor politico-institutionale ale Uniunii largite.
(...)
Odata cu incheierea lucrarilor celor 11 grupuri de lucru, incepand cu ianuarie
2003, Conventia a intrat in faza sa finala. In aceasta perioada au aparut o serie de
documente ce conceptualizau viziuni coerente dar diferite asupra viitoarei arhitecturi
institutionale a UE. Cele mai importante dintre acestea au fost memorandumul Benelux,
comunicarea Comisiei Europene si propunerea franco-germana privind reforma
institutionala a Uniunii, care au polarizat in mod particular atentia."
"In cautarea solutiilor
(...) La inceputul lunii iunie 2003, cele sase state fondatoare ale UE au incercat,
fara prea mult succes, sa-si armonizeze pozitiile divergente, intr-un efort de a reda
Conventiei suflul necesar pentru sesiunea din 13 iunie. Ele nu au putut insa gasi un
acord asupra propunerii de compromis conform careia cele trei state mici ale grupului
urmau sa sustina ideea alegerii unui Presedinte permanent al Consiliului European, in
schimbul sprijinului celor trei tari mari pentru ca Presedintele Comisiei Europene sa
conduca si lucrarile Consiliului Afaceri Generale."
"Proiectul de Tratat Constitutional
Principalele noutati in proiectul de document rezultat dupa reuniunile din 13
iunie, 4 si 9-10 iulie 2003 se refera la:
a) Extinderea votului cu majoritate calificata la noi domenii, printre care:
politica sociala, fondurile structurale si de coeziune, politica agricola si regulile
de concurenta aplicabile in agricultura, justitie si afaceri interne (controlul la
frontiere, azil si imigratie).
(...)
b) Majoritatea calificata va fi definita ca majoritate a statelor membre
reprezentand 3/5 din totalul populatiei UE; in cazul cand Consiliul adopta acte
legislative fara sa dispuna de o propunere in acest sens din partea Comisiei sau a
Ministrului de externe al UE, votul va fi cu <<majoritate calificata intarita>>,
reprezentand 2/3 din numarul Statelor Membre si 80% din populatia Uniunii (sistemul ar
urma sa intre in vigoare la 1.01.2009).
c) Procedura de co-decizie (PE - Consiliu) a fost generalizata si redenumita
<<procedura legislativa>>.
d) Uniunea Europeana va avea personalitate juridica si este reconfirmata
prioritatea dreptului comunitar asupra legislatiei nationale.
e) Numarul instrumentelor juridice comunitare a fost redus de la 12 la 5, iar
reglementarile si directivele au fost inlocuite de legi-cadru europene. Instrumentele
juridice ale Uniunii ar urma sa cuprinda acte legislative (legea europeana si legea-
cadru europeana), acte non-legislative (regulamentul european si decizia europeana),
acte neobligatorii (recomandarea si avizul).
(...)
f) Parlamentele nationale primesc un rol sporit in procesul politic european. In
acest sens, proiectul prevede informarea parlamentelor nationale de catre Comisia
Europeana in legatura cu toate propunerile legislative pe care aceasta le elaboreaza,
participarea parlamentelor nationale la sistemul de alerta timpurie privind
monitorizarea respectarii principiului subsidiaritatii, extinderea cooperarii inter-
institutionale intre Parlamentul European si parlamentele nationale si consolidarea
rolului COSAC.
g) Protocolul asupra respectarii aplicarii principiilor subsidiaritatii si
proportionalitatii prevede instituirea unui <<sistem de alerta timpurie>> pentru
asigurarea respectarii principiului subsidiaritatii, posibilitatea recursului indirect
al parlamentelor nationale in fata Curtii de Justitie a UE (prin intermediul statelor
membre), Comitetul Regiunilor putand adresa direct un astfel de recurs pentru actele
legislative in legatura cu care tratatul prevede consultarea sa.
h) Formula <<cooperarii consolidate>> a fost extinsa si la domeniul PESC, cu
exceptia apararii.
(...)
i) Va fi infiintata o Agentie Europeana pentru Armament, Cercetare si Capacitati
Militare, sub autoritatea Consiliului UE, avand rolul de a identifica obiectivele de
capacitati militare ale statelor membre, a armoniza capacitatile operationale ale
acestora si a initia proiecte multilaterale in materie, inclusiv in domeniul cercetarii
din tehnologia militara.
j) A fost creat postul de Presedinte al Consiliului European, cu mandat de 2,5 ani,
reinnoibil o data.
k) A fost infiintata functia de Ministru de externe al Uniunii. Acesta va fi, in
acelasi timp, si vice-presedinte al Comisiei. Ministrul de externe va fi numit de
Consiliul European prin votul cu majoritate calificata, cu acordul Presedintelui
Comisiei.
l) Intr-o declaratie anexata proiectului de Tratat este prevazuta infiintarea unui
Serviciu European de Politica Externa, compus din functionari ai Consiliului UE, ai
Secretariatului General al Comisiei si personal din serviciile diplomatice nationale,
care va functiona sub autoritatea Ministrului de externe al UE.
m) Presedintele Comisiei va fi ales de Parlamentul European, prin vot cu majoritate
absoluta, la propunerea Consiliului European, adoptata cu majoritate calificata.
(...)
n) Incepand cu 1.01.2009, numarul de comisari europeni va fi redus la 15 (inclusiv
Presedintele Comisiei si MInistrul de externe al UE); in componenta Comisiei, pe langa
cei 15 membri cu drept de vot, vor intra si comisari fara drept de vot, numiti de catre
Presedintele Comisiei din toate celelalte state membre (maxim 15); pana in 2009, raman
in vigoare prevederile de la Nisa.
o) Pana in 2009, numarul membrilor Parlamentului European nu va depasi 736,
reprezentarea cetatenilor facandu-se pe baza <<proportionalitatii degresive>>, urmand
ca pentru perioada urmatoare Consiliul European sa decida asupra componentei
Parlamentului.
p) In ceea ce priveste bugetul Uniunii, principalul element de noutate se refera la
elaborarea bugetului anual al UE pe baza unui cadru financiar pluri-anual. Se prevede
suprimarea distinctiei dintre cheltuielile obligatorii si cele ne-obligatorii.
q) Statele membre vor putea modifica Tratatul UE prin vot cu majoritate calificata,
daca revizuirea acestuia este anterior agreata prin unanimitate.
r) Cetatenii europeni vor avea drept de initiativa legislativa, daca propunerea
este sustinuta de 1 milion de persoane.
s) Principalele formatiuni ale Consiliului UE vor fi <<Consiliul Legislativ si
Afaceri Generale>> si <<Consiliul Afaceri Externe>>. Primul va indeplini separat
functiile legislativa (Consiliul Legislativ), respectiv, cea de pregatire a lucrarilor
Consiliului European si de urmarire a implementarii deciziilor adoptate (Consiliul
Afaceri Generale). Consiliul Afaceri Externe va fi prezidat de viitorul Ministru de
Externe al UE.
(...)
s) Consiliul, prin vot cu majoritate calificata, poate decide suspendarea anumitor
drepturi ce decurg din statutul de membru al UE, atunci cand se constata o violare
flagranta si persistenta de catre un stat a unei valori fundamentale a Uniunii.
t) Este prevazuta o <<clauza de retragere>>, care permite unui stat membru sa
renunte in mod voluntar la apartenenta la Uniune, dupa notificarea acestei intentii
catre Consiliul European.
t) Partea a IV-a, referitoare la prevederile generale si finale, stabileste ca
viitorul Tratat Constitutional va inlocui Tratatele in vigoare, iar Uniunea Europeana
va prelua ansamblul drepturilor si obligatiilor ce revin in prezent Comunitatilor
Europene si Uniunii."
"In loc de concluzii
Ca apreciere de ansamblu, se poate afirma ca mandatul general al Conventiei,
stabilit la Consiliul European de la Laeken, in decembrie 2001, a fost indeplinit.
Conventia Europeana a reusit sa produca un document inchegat si bine structurat, care
prefigureaza coordonatele viitorului Tratat Constitutional al UE si va servi drept baza
de negociere pentru Conferinta Interguvernamentala. Rezultatul final al activitatii
Conventiei Europene a aratat ca Romania a stiut sa evalueze corect importanta
momentului si ca optiunile noastre privind viitorul Europei coincid, in mare masura, cu
ceea ce s-ar putea sa fie Uniunea Europeana de maine."

Europenizarea dreptului administrativ romanesc

Revista de Drept Comunitar, Nr. 4/2006, pag. 46
Autor : Manda Corneliu

"(...)La ianuarie 2007, Romania va deveni unul dintre noile state membre ale
Uniunii Europene, moment ce va declansa substantiale schimburi in domeniul politic,
economic, social, dar si transferarea, in conditiile stabilite de dispozitiile
constitutionale, a unor atributii catre institutiile comunitare, precum isi exercitarea
in comun cu celelalte state membre a competentelor prevazute in tratatele constitutive
ale Uniunii Europene.
In plus, ca urmare a aderarii, <<prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii
Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au
prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de
aderare>> (subl. ns.)."(...)
"(...)In fond, aceasta este insasi problema pe care o punem aici in discutie, adica
daca se poate crea un drept administrativ european, si daca raspunsul este afirmativ,
in ce moment de dezvoltare a dreptului administrativ european o situatie juridica de
nivel european poate fi calificata drept <<ius communis Europaeum>>. In acest sens,
este interesant de stiut daca Uniunea Europeana este, sub aspect administrativ,
pregatita pentru a putea sa codifice unul dintre elementele importante ale dreptului
sau procedural, cel al aplicarii indirecte, cu alte cuvinte al aplicarii dreptului
comunitar de catre autoritatile statelor membre. Pentru aceasta trebuie insa sa
acceptam o anumita definire a dreptului administrativ european, aceea a unui drept
special al Comunitatii Europene, intrucat Uniunea Europeana nu dispune inca de un drept
administrativ sistematic, reglementat de tratate sau in dreptul sau derivat, astfel
incat aplicarea dreptului comunitar se realizeaza in principal de catre autoritatile
statelor membre, potrivit propriilor lor reguli de drept administrativ.
"(...)Dreptul primar, constituit mai ales din tratatele constitutive, si dreptul
derivat nu reglementeaza decat o mica parte a dreptului administrativ european in
sensul unui drept special al Uniunii Europene.
Tratatele vizeaza, in esenta, principiile stabilite pentru sistemul de protectie
juridica a Comunitatii. Astfel, articolul 230 CE indica patru cazuri de <<deschidere>>
clasica ce asigura calea pentru o protectie juridica Inaintea Curtii de Justitie a
Comunitatii Europene. De asemenea, mai pot fi mentionate si obligatia generala de
motivare a actelor obligatorii (articolul 250 CE), obligatia de consultare a
Comitetului Economic si Social (articoul 262 CE), precum si obligatia de furnizare de
informatii catre Comisie (articolul 284 CE).
Dreptul derivat creat de institutiile Comunitatii ofera de obicei, numai reguli de
natura sectoriala. Asemenea norme se gasesc mai ales in domeniul celor patru libertati
fundamentale, a politicii agricole comune, al concurentei sau al politicii comerciale
comune. Ca o exceptie, exista insa si un anumit sistem de reguli de drept
administrativ, pe care il gasim, de exemplu, sub forma codului vamal, in domeniul
culturii sau in privinta protejarii dreptului de marca in Comunitate."(...)
"(...)In fapt, se poate spune ca ne aflam in fata unei a doua etape de dezvoltare a
dreptului european, intrucat la ora actuala acesta incepe sa exercite o influenta
importanta asupra sistemelor juridice administrative ale statelor membre. In acest
sens, gasim referiri nu numai in legislatia derivata, in special a directivelor ce
necesita o transpunere imediata care antreneaza o modificare si o adaptare continua a
dreptului administrativ national, prin efectul sau direct, ci si la stabilirea unor
importante precizari pentru dreptul comunitar, necesare in vederea unei aplicari
uniforme corelative aplicarii indirecte."(...)
"(...)Romania, in perioada de dupa Consiliul European de la Helsinki (1999) si
Consiliul European de la Bruxelles (2004), are o serie de obligatii bine determinate,
in special cele ce decurg din calitatea de membru al Uniunii, ce au in vedere atat
implementarea angajamentelor asumate in cadrul negocierilor, cat si realizarea
criteriilor de aderare stabilite de catre Consiliul European de la Copenhaga (1993). In
acest sens, sunt relevante criteriile politice si economice, dar mai ales criteriul
privind capacitatea fiecarui stat candidat de a-si asuma obligatiile de stat membru.
Acest criteriu, introdus in anul 1995 de Consiliul European de la Madrid, a condus
la inlaturarea unui nou criteriu de aderare - al patrulea -, respectiv al capacitatii
administrative tarilor candidate, subsecvent criteriului capacitatii de asumare a
obligatiilor de stat membru. El precizeaza atat transpunerea acquisului comunitar in
legislatia nationala, cat si asigurarea aplicarii sale eficiente si efective prin
instituirea de structuri administrative corespunzatoare, constituind conditia necesara
in evaluarea stadiului final al negocierilor de aderare."(...)
"(...)Astfel, in ceea ce priveste principiile dreptului administrativ, acestea au
beneficiat de aportul dreptului comunitar prin consacrarea expresa in legislatia
nationala a unor principii noi cu impact in organizarea si functionarea administratiei
publice, precum:
- principiul subsidiaritatii, mentionat in Legea administratiei publice locale nr.
215/2001 si consacrat prin Legea nr. 195/2006 (Legea-Cadru a descentralizarii);
- principiul proportionalitatii, mentionat de Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2004, prin institutia <<recursului pentru exces de putere>>;
- principiul bunei a dministrarii, evidentiat prin Legea privind Codul de conduita
a functionarilor publici, nr. 7/2004, coroborat cu regulile derivate, cum sunt:
asigurarea transparentei in activitatea administratiei, instituita prin Legea nr.
52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica; accesul la
informatiile de interes public, statuat prin Legea privind accesul la informatiile de
interes public nr. 544/2001; motivarea actelor administrative, instituita prin Legea
privind normele de tehnica legislativa nr. 24/2000, republicata etc."(...)
"(...)Constatam, si prin succintul nostru demers, o realizare incontestabila:
dreptul administrativ romanesc a facut un salt important pe drumul europenizarii sale,
asimiland in principiile si substanta sa noile valori ale dreptului comunitar intr-o
perioada relativ scurta."(...)
Libera circulatie a marfurilor - exigenta fundamentala a comertului european si
mondial. Contractele de achizitie publica, contractele de concesiune de lucrari
publice, contractele de concesiune de servicii

Revista de drept comercial, Nr. 1/2007, pag. 87

Autor : Mazilu Dumitru

"(...)Tratatul instituind Comunitatea Europeana acorda o importanta deosebita

reglementarii liberei circulatii a marfurilor, stipuland - in art. 12-37 ca aceasta
libertate presupune realizarea unei Uniuni vamale care sa se refere la toate
categoriile de marfuri.
In baza Tratatului, Uniunea vamala ar trebui sa implice interzicerea intre statele
membre - a texelor vamale asupra importurilor si exporturilor ori a altor taxe cu un
efect echivalent."(...)
"(...)Potrivit Acordului de asociere, taxele vamale la import - aplicabile in
Romania produselor originare din Comunitate - au fost abolite la data intrarii in
vigoare a Acordului.
Taxele vamale la import - aplicabile in Romania produselor originare din Comunitate
- au fost reduse progresiv, dupa cum urmeaza: la data intrarii in vigoare a Acordului,
80 la suta din taxa vamala de baza; dupa 3 ani de la intrarea in vigoare a Acordului,
la 40 la suta din taxa vamala de baza; dupa 5 ani de la intrarea in vigoare a
Acordului, la o la suta din taxa vamala de baza."(...)
"(...)Daca in Uniunea Europeana s-au stipulat reglementari prin care libera
circulatie a marfurilor sa devina, in cea mai mare parte, o realitate, in alte zone ale
lumii, aceasta libertate este departe de a deveni o realitate.
Tarile puternic industrializate fac presiuni ca produsele lor sa patrunda in tarile
subdezvoltate cat mai liber, evocand in sustinerea pozitiei lor <<protectionismul
practicat de tarile in curs de dezvoltare>>."(...)
"(...)Guvernul Romaniei a adoptat masuri urgente pentru elaborarea si promovarea
unei legislatii in domeniul achizitiilor publice, in contextul -, angajamentelor
asumate de Romania - in timpul negocierilor de aderare la Uniunea Europeana - in cadrul
Capitolului 1 <<Libera circulatie a marfurilor>> si a recomandarilor Comisiei
Europene."(...)
"(...)Potrivit actualei reglementari - prin atribuirea contractelor - se urmareste:
a. promovarea concurentei intre operatorii economici; b. garantarea tratamentului egal
si nediscriminarea operatorilor economici; c. asigurarea transparentei si integritatii
procesului de achizitie publica; d. asigurarea utilizarii eficiente a fondurilor
publice, prin aplicarea procedurilor de atribuire de catre autoritatile
contractante."(...)
 "(...)Legiuitorul a statuat ca procedurile de atribuire a contractului de achizitie
publica sunt: licitatia deschisa, care presupune ca toti operatorii economici
interesati au dreptul de a depune oferta; licitatia restransa, la care toti operatorii
economici au dreptul sa-si depuna candidatura, dar numai cei selectati au dreptul sa
depuna oferta; dialogul competitiv; negocierea, in cursul careia autoritatea
contractanta organizeaza consultari cu acei candidati care au fost selectati si
negociaza clauzele contractuale; cererea de oferte este o procedura simplificata prin
care autoritatea contractanta solicita oferte de la mai multi operatori
economici."(...)
"(...)Legiuitorul a statuat ca autoritatea contractanta este indrituita sa aplice
procedura de cerere de oferte numai daca valoarea estimata a contractului de achizitie
publica - fara TVA - este mai mica decat echivalentul in lei: pentru contractul de
furnizare: 40.000 EURO; pentru contractul de servicii: 40.000 EURO; pentru contractul
de lucrari: 250.000 EURO. Se precizeaza ca - de la 1 ianuarie 2007 - cererea de oferte
va fi initiata prin (publicarea in SEAP a unei invitatii de participare la procedura de
atribuire, care se va preciza: data limita pentru primirea ofertelor; adresa la care
transmit; limba sau limbile in care urmeaza a fi elaborata. In cazul in care se cer
criterii minime de calificare, acestea trebuie precizate in invitatia de participare.
De asemenea, este necesara descrierea obiectului contractului de achizitie publica si
precizat modul in care poate fi obtinuta documentatia de atribuire a contractului
respectiv."(...)
"(...)In anuntul de participare, autoritatea contractanta trebuie sa precizeze care
este criteriul de atribuire a contractului de achizitie publica. Criteriul de atribuire
poate fi: fie oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic; fie, in mod
exclusiv, pretul cel mai scazut."(...)
"(...)Atribiuriea contractului de concesiune de lucrari - ca si contractele de
achizitie publica - se face pe baza principiilor: nediscriminarii; tratamentului egal;
recunoasterii reciproce; transparentei; proportionalitatii; eficientei utilizarii
fondurilor, asumarii raspunderi.
Potrivit actualei reglementari: a. modul de fundamentare a deciziei de realizare a
proiectului; b. modul de transfer si de recuperare a obiectului concesiunii; c. modul
de pregatire a documentatiei de atribuire a contractului si de aplicare a procedurilor
urmeaza a face obiectul unei Hotarari a Guvernului."(...)
"(...)Legiuitorul a avut in vedere doua situatii: a. cand concesionarul are
calitatea de autoritate contractanta; b. cand concesionarul nu are o asemenea calitate.
Cand are calitatea de autoritate contractanta, concesionarul trebuie sa respecte
dispozitiile actualei reglementari cand atribuie un contract de achizitie publica unei
terte parti. Cand concesionarul nu are calitatea de autoritate publica, el are totusi
obligatia - cand atribuie un contract de lucrari ori de servicii unei terte parti - sa
publice un anunt de participare in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, in SEAP,
precum si in Monitorul Oficial, daca i valoarea estimata a contractului depaseste
echivalentul in lei a 5.000.000 EURO."(...)
"(...)Un contract sectorial trebuie atribuit pentru efectuarea mai multor
activitati relevante, potrivit regulilor aplicabile acelei activitati careia li este
destinat in principal.
Daca autoritatea contractantala atribuie un contract de achizitie (publica destinat
mai multor tipuri de activitati, dintre care cel putin una este activitate relevanta in
mod obiectiv este imposibil sa se determine carei autoritati este destinat in
principal, atunci autoritatea contractanta nu este in masura sa incadreze contractul
respectiv <<in categoria contractelor sectoriale>>."(...)
"(...)Activitatile relevante in sectoarele de utilitate publica sunt: a. apa; b.
energia; c. transportul; d. posta. Sunt considerate activitati relevante in sectorul de
utilitate publica punerea la dispozitie sau exploatarea de retele fixe destinate sa
asigure - in beneficiul publicului - servicii de productie, transport, distributie de
apa potabila. "(...)