ANTROPOLOGIE POLITICĂ

TERORISMUL POLITIC

AN III, GRUPA 4
Terorismul şi violenţa politică

Studiul de faţă se referă la locul pe care îl ocupă terorismul, şi mai cu seamă, terorismul
kamikaze în universul violenţei politice.
Termenul „terorism politic” a fost îndelung folosit în diverse domenii, precum politică, mass-
media ori în unele cercuri universitare. Aşadar, „pentru unii, terorismul înseamnă acţiuni violente
ale unor grupări împotriva statelor; pentru alţii, terorismul politic este oprimarea de către stat a
propriilor cetăţeni, în vreme ce pentru o a treia categorie el reprezintă acţiuni războinice ale unor
state împotriva altor state.” 1 Dificultatea formării unei definiţii general valabile pentru termenul
„terorism” este dată şi de conotaţia emoţională negativă a acestei noţiuni. Terorismul a devenit un
simplu cuvânt de defăimare, fără să mai descrie un tip specific de activitate. De multe ori, oamenii
au tendinţa să dezaprobe un anumit tip de atitudine cu care nu sunt de acord, fără a putea denumi cu
precizie, de exemplu, un comportament terorist.
Tocmai de aceea studiul de faţă îşi propune să trateze terorismul ca pe o formă de luptă şi nu în
conformitate cu opinia publică ori cea socială. Aşadar, se va aborda fenomenul din punct de vedere
tehnic, şi nu moral.
Înainte de a dezvolta subiectul „terorism”, însă, voi trece în revistă câteva noţiuni despre
universul violenţei politice.

Universul violenţei politice

Violenţa motivată politic poate fi clasificată în diverse moduri. Voi prezenta însă tabelul de
clasificare a violenţei politice realizat în cadrul culegerii de studii Terorismul, clasificare în funcţie
de utilitate şi eficienţă2:

Iniţiator Ţintă
Stat Cetăţeni

Stat Război pe scară largă, stare de beligeranţă; Aplicarea legii şi oprimarea ilegală din
activităţi în timp de pace: operaţii speciale, partea organelor de ordine.
lovituri de pedeapsă.
Cetăţeni Lupta de gherilă; terorism insurgent; Terorism prin grupări paramilitare;
lovitură de stat, revoluţie leninista. terorism etnic

1 Culegere de studii coordonată de Sorin Roşca Stănescu, Terorismul, Editura Omega, Bucureşti, 2001, p. 27
2 Ibidem, p. 33
Tabelul 1: Clasificarea de bază a violenţei politice

Prin acest tabel se face diferenţa dintre cel care iniţiază violenţa şi ţinta sa, făcând totodată distincţia
între stat şi cetăţeni. Tabelul cuprinde, în mare, toate formele de violenţă politică îndreptată de unii
oameni împotriva altora. În continuare voi aprofunda diferitele categorii de comportament violent.

State împotriva altor state

Violenţa iniţiată de state poate fi împărţită în două tipuri: violenţa unor state îndreptată împotriva
altor state şi violenţa aplicată de state împotriva propriilor cetăţeni.
De multe ori, acţiunile agresive ale unor state îndreptate împotriva altor state au luat forma
razboiului convenţional, prin înfruntarea unor armate de mărimi obişnuite. Tocmai de aceea aceasta
este considerantă ca fiind forma de violenţă cea mai bogată în consecinţe din istoria omenirii.

State împotriva cetăţenilor

Utilizarea forţei împotriva propriilor cetăţeni cuprinde două subcategorii: procesul transparent,
legal, prin care statul îşi aplică legea iar cealaltă este reprezentată de utilizarea violenţei ilegale de
către guvern având ca scop intimidarea şi terorizarea cetăţenilor pentru a nu se opune regimului.

Cetăţeni împotriva altor cetăţeni

Violenţa unor cetăţeni asupra altor cetăţeni se exercită de cele mai multe ori prin încălcarea
obişnuită a legii. De regulă, acest tip de violenţă nu este bazat pe raţionamente politice. În general
este comisă din motive personale.
Totuşi, există şi fenomene de violenţă comisă de cetăţeni din motive politice sau sociale. Unele
dintre ele sunt legate de rivalităţi, de lupte rasiale ori etnice, unele sunt asociate cu ideologii de
dreapta sau de stânga, iar altele se bazează pe chestiuni particulare, cum ar fi protecţia mediului sau
drepturile animalelor.

Cetăţeni împotriva statului

Acest tip de violenţă poate fi organizat sau spontan şi reprezintă, de multe ori, expresia impulsivă a
cetăţenilor nemulţumiţi, neavând un scop politic clar, nefiind coordonată de lideri şi neavând un
plan prestabilit.
Dacă vorbim de forma organizată, violenţa cetăţenilor intră în categoria insurgenţelor, al cărui scop
este răsturnarea guvernului. Principalele forme de insurgenţă reprezintă strategii distincte de
revoltă.
În cele ce urmează este imperios necesar să stabilim semnificaţia formelor de violenţă insurgenţă,
dar şi locul pe care îl ocupă terorismul în cadrul acestei violenţe.

Forme de violenţă insurgentă

Violenţa insurgentă poate fi de mai multe tipuri: revoluţie, lovitură de stat, luptă de gherilă,
terorism, revoltă. În Tabelul 23 putem regăsi aceste tipuri de violenţă, clasificate în funcţie de
anumite criterii. Prin acest tabel putem observa cadrul în care se situează terorismul, în comparaţie
cu celelalte tipuri de violenţă insurgentă.

Forma de Nivelul de Numărul de Durata luptei Gradul de Ameninţarea Spontaneitat

insurgenţă insurgenţă participanţi violenţă la adresa ea
regimului
Lovitura de înalt Puţini scurtă variază mare nu
stat
Revoluţie scăzut mulţi scurtă mare mare nu?
leninistă
Luptă de scăzut mediu lungă mare variază nu
gherilă
Revoltă scăzut mediu scurtă scăzut mică da
Terorism scăzut puţini lungă scăzut mică nu
Rezistenţă scăzut mulţi lungă nu variază nu
nonviolentă

Tabelul 2: Compararea formelor de insurgenţă

Lovitura de stat este „o lovitură politică neaşteptată şi puternică; ea reprezintă, cel mai adesea,
înlăturarea bruscă şi cu forţa a unui guvern.” 4 Aceasta se manifestă prin preluarea puterii de către

3 Ibidem, p.37
4 Apud Webster's New Twentieth Century Dictionarz Unabridged, ed. a2-a, NY, William Collins Publishers Inc., 1980,
Culegere de studii , Terorismul, p.38
un individ sau un grup de indivizi, ce controlează poziţiile-cheie ale guvernului. De cele mai multe
ori, lovitura de stat este dată de către militari iar pentru ca planul să fie bine pus la punct, aceştia au
nevoie de cel puţin cooperarea unei părţi din armată. Se poate spune că lovitura de stat a fost una de
succes, dacă guvernul este prins total nepregătit, cu garda lăsată. În comparaţie cu alte tipuri de
violenţă insurgentă, lovitura de stat nu implică multă violenţă, fiind gândit întotdeauna ca un
eveniment rapid, iar câteodată se poate lăsa şi fără vărsare de sânge.
Revoluţia leninistă este gândită de cele mai multe ori ca o schimbare radicală socială, politică sau
economică iar faţă de lovitura de stat, revoluţia este o schimbare de sistem, şi nu o strategie.
De multe ori revoluţia s-a realizat cu foarte puţină violenţă, sau chiar fără violenţă. În unele
cazuri, însă, revoluţia a însemnat vărsări masive de sânge şi perioade de lungă durată.
Vom vedea, însă, în acest context, modelul leninist de a face revoluţie. Revoluţia marxistă pusă la
cale de către Lenin, prin partidul pe care îl conducea, Partidul Social-Democrat, a fost una
minuţioasă, iar conform strategiei, perioada revoluţiei trebuia sa fie una scurtă. Preluare puterii,
însă, se preconiza a fi una cu multă violenţă. Înainte de acest moment, pregătirea minuţioasă a
revoluţiei consta în: recrutarea, pregătirea şi organizarea cadrelor revoluţionare. După ce toate
acestea erau puse la punct, mecanismul avea să fie pus în funcţiune „când trăsăturile economice
interne ale regimului capitalist vor provoca prăbuşirea lui”.5
Modelul revoluţiei leniniste poate fi caracterizat drept insurgenţă pornită de jos în sus, implicând
mulţi oameni. Perioada de pregătire este foarte lungă, însă momentul confruntării este scurt.
Lupta de gherilă înseamnă „război de dimensiuni reduse” şi a luat naştere înainte de războiul
convenţional. De multe ori se recurge la acest tip de violenţă împotriva unui duşman mai puternic,
aceasta fiind doar complementară , în vreme ce războiul clasic rămâne principala formă de violenţă.
Ca strategie, lupta de gherilă evită contactele directe, decisive, optând pentru o confruntare
prelungită, care constă în numeroase incidente. Unii spun ca în lupta de gherilă victoria finală se
obţine prin obosirea inamicului.6 Alţii sunt de părere că lupta de gherilă este doar o fază
intermediară , ce are ca scop tergiversarea lucrurilor, până când se pune la cale un război
convenţional.
Formaţiunile de gherilă încearcă să-şi compenseze inferioritatea numerică de arme şi echipament
militar printr-un stil de luptă flexibil, bazat pe atac rapid şi retragere.
Revolta reprezintă violenţa maselor. De regulă, revolta este dezorganizată, nu există un lider şi
nici o strategie pusă la punct. Spre deosebire de alte forme de violenţă, revoltele nu pot fi
considerate drept strategii de insurgenţă. Spre deosebire de luptele de gherilă sau de terorism, de
exemplu, revoltele sunt scurte şi nepregătite şi pot reapărea dupa câteva săptămâni sau luni însă fără

5 Ibidem, p.40
6 Apud Doctrian Fronului Popular pentru Eliberarea Palestinei (PFEP), Amos, John W., Palestinian Resistance:
Organization of a Nationalist Movement, NY, Pergamos Press, 1980, p.192-193, Culegere de studii, Terorismul
o campanie planificată şi de lungă durată.
Rezistenţa nonviolentă nu intră în aria violenţelor politice, ci mai degrabă se referă la grevele de
muncă, de foame, demonstraţiile, boicotul produselor, refuzul plăţii impozitelor şi alte tipuri de
avertizări pentru autorităţile statului, fără violenţă.
Rezistenţa nonviolentă este o modalitate practică de manifestare a opoziţiei doar atunci când
guvernul o permite.
Dat fiind faptul că de multe ori rezistenţa nonviolentă a fost o alternativă la violenţele insurgente,
consider că este necesară menţionarea acesteia.
Terorismul politic – cadru conceptual
Unde se încadrează terorismul în spectrul violenţei politice? Acţiunile teroriste, desfăşurate
sistematic, sunt o strategie distinctă de insurgenţă iar metodele de acţiune sunt relativ limitate,
conform lucrării Terorismul7.
Terorismul politic poate fi definit ca „un ansamblu sistematic, premeditat şi ilicit de acte violente,
de o deosebită intensitate, care se aplică fără discernământ populaţiei civile nevinovate în vederea
şantajării guvernanţilor pentru a atinge anumite obiective politice.”8
Una dintre caracteristicile de bază ale terorismului este radicalismul si amoralitatea lui, după cum
se explică şi etimologia cuvântului: de terrere – a se îngrozi, a se teme, terrere – a tremura, a cauza
teamă. De aici reiese faptul că acţiunile teroriste doresc inocularea sentimenului de teroare şi groază
în rândul civilizaţiei nevinovate, cu scopul şantajării statului.
Terorismul politic este caracterizat de următoarele trăsături: structura organizaţională; caracterul
nediscriminat, arbitrar şi imprevizibil al acţiunilor; distrugerea nemiloasă a victimelor inocente,
natura amorală a provocărilor.9
Pentru a putea merge mai departe cu studiul, este nevoie de clarificarea termenului violenţă
politică. Aşadar, acesta se referă la orice metodă de luptă violentă folosită în scopul cuceririi sau
influenţării puterii de stat. În momentul în care revendicarea şi tratativele sunt respinse, asistăm,
practic, la un sistem blocat. În acel moment putem vorbi de terorismul politic.
Aşa cum aminteam şi la începutul lucrării, termenul „terorism” este unul popular, în sensul că
oricine îşi poate da cu părerea despre ce înseamnă acesta, oricine poate caracteriza pe cineva ca
fiind „terorist” sau oricine poate recunoaşte o acţiune teroristă. Din păcate, însă, se creează diverse
confuzii între terorsim şi alte formă de violenţă. Aşa se face că organizaţiile criminale, persoanele
răuvoitoare, mulţimile revoltate ori protestatarii, psihopaţii ori şantajiştii, toţi sunt cel mai adesea
caracterizaţi ca fiind „terorişti”. Caracteristica terorismului, cea care face diferenţa între aceasta şi
alte forme de violenţă este scopul. În sensul cel mai larg, terorismul este un concept fundamental şi

7 Ibidem, p.54
8 Nicolae, Frigioiu , Antropologie politică,, Bucureşti, editura Tritonic, 2009, p.79
9 Idem
inerent politic. El ţine inevitabil de putere: dobândirea şi utilizarea puterii pentru a opera o
schimbare politică. Aşadar, terorismul este violenţa îndreptată către sau pusă în slujba unui obiectiv
politic.

Clasificarea formelor de terorism

Elaborarea unei forme de clasificare a terorismului devine din ce în ce mai grea, din cauza
manifestărilor atipice ale acţiunilor teroriste din ultimii ani. Una din cele mai de seamă clasificări
împarte terorismul în trei mari categorii: terorismul intern, terorismul internaţional (transnaţional)
şi terorismul global.10
Terorismul intern se împarte, la rândul său în două subramuri: în favoarea statului şi împotriva
statului. Terorismul în favoarea statului cuprinde: domnia terorii şi terorismul de stat. Terorismul
împotriva statului cuprinde: terorismul narodnicilor ruşi, terorismul anarhist sau anarho-sindicalist,
terorismul revoluţionar.
La rândul lui, terorismul internaţional (transnaţional) se împarte în: terorismul conservator
(colonial), terorismul interstatal şi terorismul contrarevoluţionar.
Terorismul global cuprinde: terorismul de sistem, terorismul de reţea şi terorismul postmodern.

Terorismul suicidar
Motivaţia terorismului suicidar

Terorismul suicidar reprezintă o ramură aparte a terorismului, şi asta pentru că motivaţiile acestui
tip de violenţă politică au rămas încă o enigmă pentru analişti, fiind vehiculate mai multe ipoteze
extravagante. Mai mult decât atât, în Israel mass-media a vehiculat ideea că sinucigaşii terorişti ar
înghiţi droguri sau alcool înainte de a-şi executa misiunile. Însă examinările minuţioae efectuate la
Institutul de Medicină Legală din Israel au demonstrat că teroriştii kamikaze erau perfect lucizi în
momentul atentatelor. Aşadar, explicaţia unui asemenea act sinucigaş ar fi doar aceea că sunt
motivaţi psihic înainte de a comite atacurile sinucigaşe. 11
Poate fi tulburător faptul că sinucigaşii care detonează exploziv nu sunt dezechilibraţi mintal şi
nici nu suferă de vreo disfuncţie. Nasr Hassan, o cercetătoare din Palestina afirmă faptul că există
mici diferenţe între teroriştii sinucigaşi şi cei care îşi doresc să scape în urma atentatelor.
Profilul tipic al unui sinucigaş este următorul: tânăr între 16-28 de ani, provenit din zone sărace şi
având o educaţie minimă. Totuşi, în ultimii ani s-a constatat o abatere de la acest stereotip. Dovada

10 Ibidem, p.91
11 Colonel dr. Niţă Dan Laurenţiu, Terorismul kamikaze, Bucureşti, Editura Antet, 2005
face interviul cu teroristul Yussef Ali Mohammed Kamil, realizat de un ziarist palestinian.12:
„Rep.: Puteti să vă descrieţi viaţa dumneavoastră socială şi profesională? Consideraţi că este
vorba de o viaţă reuşită pe care sunteţi decis să o sacrificaţi pentru a vă servi cauza?
Kamil: Mulţumesc lui Allah, am o viaţă fericită, plină de dragoste şi succese. Sunt student la
Universitate şi în timpul şcolii am lucrat împreună cu tatăl meu şi cu fraţii mei la câmp. La
universitate studiez dreptul islamic. În ceea ce priveşte sacrificarea vieţii mele, cred cu putere că
adevărata viaţă este după viaţă, viaţa terestră nefiind decât o perioadă de tranziţie. Când decidem să
devenim martiri, atunci începe adevărata viaţă. Adică fericirea eternă pe care Allah ne-a promis-o în
gloriosul Coran.”
Din acest interviu este evident faptul că nici disperarea şi nici sărăcia nu stau la originea actelor
sinucigaşe ale teroriştilor, ci mai degrabă viziunea lor despre viaţă şi moarte.
Există chiar şi o listă a motivaţiilor terorismului suicidar lansată de către Colonel Dr. Niţă Dan-
Laurenţiu, în lucrarea sa13. Acestea sunt:
 Ameliorează standardul social al sinucigaşului şi al familiei sale
 Răzbună moartea ori rănirea rudelor sau prietenilor, provocate de Israel
 Sinucigaşii provin din toate categoriile de vârstă şi niveluri sociale
 Tipic „bomber-ul” este un bărbat între 18-27 de ani, dintr-o familie săracă, absolvent de
liceu, devotat studiilor religioase
 Familia sa este mândră de gestul său, onorată şi recompensată financiar.
Cele trei scopuri ale terorismului suicidar sunt: alungarea forţelor străine, obţinerea independenţei
politice, edificarea unui regat islamic.

Impactul atacurilor kamikaze asupra ţintelor vizate

Deşi pare încă exotic şi non-tradiţional, terorismul kamikaze a lovit ţinte militare din peste 25 de
ţări din Orientul Mijlociu şi nu numai.
Terorismul suicidar se confruntă, în prezent, cu un alt fenomen la fel de ameninţător,
supraterorismul. Acesta din urmă se caracterizează prin apetenţa deosebită pentru hecatombele
umane14 şi provocarea de maximum de distrugeri victime. Unificarea acestor două fenomene a avut
ca rezultat intensificarea atentatelor teroriste, dar şi a impactului psihologic provocat ţintelor.
Tocmai de aceea, intensitatea acestor atacuri este în creştere, astfel că până acum 6 ani au fost
înregistrate peste 600 de atacuri kamikaze unde, statistic, la fiecare două atacuri au participat trei
atentatori kamikaze. Recordul de participare la o singură acţiune teroristă sinucigaşă s-a înregistrat

12 Ibidem, p.22
13 Ibidem, Anexa 2
14 Ibidem, p. 85
în Sri Lanka, unde un aeroport a fost atacat simultan de 13 antentatori sinucigaşi.15
Motivul principal pentru care se recurge la acest tip de violenţă insurgentă rezidă din eficienţa
înspăimântătoare a acesteia.

Concluzii

Lucrarea de faţă vine să stabilească anumite concepte teoretice despre principalele forme de
violenţă insurgentă, cu precădere despre terorism şi cercetând mai adânc, despre terorismul de tip
kamikaze (sinucigaş). De asemenea, prin această lucrare se doreşte relevarea diferitelor puncte de
vedere ale mai multor autori care au scris despre terorism la modul general şi despre o anumită
categorie a terorismului, acela sinucigaş. După cum am arătat şi în cadrul lucrării, terorismul este o
formă de violenţă politică populară, poate şi datorită tacticilor utilizate de către terorişti, ce se fac
vizibile, chiar şi fără voia adepţilor săi, şi anume: inocularea groazei şi a terorii în rândul civilizaţiei
nevinovate cu scopul de a intimida statul, atentatele sângeroase, imprevizibilitatea acţiunilor, latura
amorală a provocărilor. Tocmai de aceea, se creează ciocniri de mentalitate şi practică între adepţii
terorismului, reprezentaţi de către organizaţiile teroriste( de exemplu Al-Qaida, Hamas, Frontul de
Eliberare a Palestinei,Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei) şi mişcările antiteroriste,
concretizate prin diverse programe, precum Programul de asistenţă antiteroristă din Oklahoma City,
SUA, la care a participat şi autorul lucrării Terorismul kamikaze, Col.dr. Niţă Dan-Laurenţiu.
Cert este că primele forme ale terorismului au apărut încă din Antichitate, prin lupta pentru
cucerirea şi păstrarea puterii şi se menţin până în zilele noastre, când evenimente importante par să
schimbe destinul celor mai importante organizaţii teroriste, precum asasinarea liderului Al-Qaida,
Ossama bin Laden. Acest lucru arată că fenomenul terorismului este încă în viaţă şi probabil va mai
dura mult timp de acum încolo.

15 Ibidem, p. 86
 BIBLIOGRAFIE

 Frigioiu, Nicolae, Antropologie politică, Bucureşti, Editura Tritonic, 2009

 Col.dr. Niţă, Dan-Laurenţiu, Terorismul kamikaze, Bucureşti, Editura Antet, 2005
 Culegere de studii coordonata de Sorin Roşca Stănescu, Terorismul, Bucureşti, Editura
Omega, 2001