Managementul Relațiilor Internaționale și

al Cooperării Transfrontaliere

Anul II

Student: Nițu Andrei

RELATIILE DINTRE RUSIA SI UCRAINA

I. Introducere
Aşezând în centrul preocupărilor conceptul de putere, în toate accepţiunile lui -ca
putere-forţă, putere-influenţă, cu raportările sale inerente la concepte precum cele de
autoritate, legitimitate sau suveranitate. Relaţiile Internaţionale se subsumează domeniului
mai larg al Ştiinţei Politice ce reprezinta genul proxim al noţiunii.

Diferenta specifică e reprezentată de studiul raporturilor dintre actorii internaţionali,

raporturi ce au o realitate epistemică aparte. Cu alte cuvinte, nu putem asimila analiza puterii
în Relaţiile Internaţionale cu celelalte abordări din Ştiinţa Politică, respectiv cu cercetarea
raporturilor de putere dintre forţele politice interne. Dupa alţi autori, prin relaţii
internaţionale înţelegem “disciplina care studiază interacţiunile dintre state şi, într-un sens
mai larg, funcţionarea sistemului internaţional ca întreg”. Intorcandu-se de la problemele
războiului şi ale păcii aflate la inceput în centrul preocupărilor sale si ajungând să cuprindă
„ toate formele de interacţiune socială care scapă unei voinţe supreme ce reglementează pe
un teritoriu dat, adică statului”1

II. Scurt istoric al relatiile ruso- ucrainene

Ucraina este un stat est-european cu îndelungi şi intense conexiuni cu Rusia, dar şi
cu Europa Centrală şi de Est. Ucraineni, ruşi, români, moldoveni, la care se adaugă etnici
polonezi, unguri şi tătari, Ucraina prefaţează un amalgam etnic format în cei 350 de ani de
existenţă statalizată, care îşi manifestă în prezent potenţialul divergent.

1
Paul Dobrescu, Geopolitica, Editura Comunicare.ro, București, 2003, p. 25.

1 / 18
 Statalitatea ucraineană are o istorie destul de veche, dar cu mari întreruperi temporale
şi cu destule „pete albe”. Primele semne de întrebare apar chiar în faţa denumirii statului,
poporului şi a provenienţei sale. Toponimicul „Ucraina” nu era denumirea unei ţări, ci a unei
regiuni sau, mai exact, astfel era arătată poziţia ei geografică. „Ucraina” (cuvânt derivat din
rusescul „u kraia” sau „okraina”) se traduce: „la periferie”, „la margine” sau, pur şi simplu,
„periferie”, rădăcina reprezentând-o cuvântul „krai” – „margine”2.

Teritoriul ucrainean a fost un important centru de cultură slavă timpurie în Evul

Mediu. După legendă, oraşul Kiev a fost fondat în perioada în care zona traversată de cursul
mijlociu al Niprului era parte a statului Hazaria. Hazari au pierdut Kievul în 882, oraşul fiind
cucerit de conducătorul vareg Oleg, care a pus bazele dinastiei Rurikide. În acea perioadă,
teritoriul Ucrainei era locuit de mai multe triburi slave (polanii, drevlianii, severianii, ulicii,
tiverianii, croaţii albi şi dulebeţii). Kievul era plasat la intersecţia unor importante rute
comerciale şi a prosperat ca centru politico-economic al Rusiei Kievene. Cunoscută şi sub
numele de Rutenia, Rusia Kieveană era în secolul al XI-lea cel mai vast stat european.
Numele de „Ucraina” se regăseşte pentru prima dată în cronicile din secolul al XII-lea.
Acceptarea creştinismului a avut loc în 988, factorul hotărâtor al procesului de creştinare al
Rusiei Kievene a fost domnia marelui cneaz Vladimir cel Mare. Fundamentele legale ale
slavilor de răsărit au fost puse de Iaroslav I cel Înţelept, cel care a publicat colecţia de legi
Pravila rusă, legi care au rezistat ocupaţiei lituanieno-polone a teritoriilor rutene.

În 1169, Kievul a fost jefuit de cnezatul Vladimirului, pentru ca mai apoi să fie pustiit
de atacurile cumanilor şi mongolilor din secolele al XII-lea şi al XIII-lea, care au subjugat
în cele din urmă toate statele de pe teritoriul Ucrainei (1239-1240). Unul dintre statele
succesoare a fost Galiţia-Volînia, care intră în conflict cu Regatul Poloniei şi Marele Ducat
al Lituaniei.

În timpul secolului al XIV-lea, Polonia şi Lituania au purtat o serie de războaie

împotriva mongolilor, iar cea mai mare parte a Ucrainei a trecut sub controlul acestor două
puteri. După actul de unire dintre Polonia şi Lituania (Lublin, 1569), regiunea a fost
colonizată cu polonezi, germani, armeni şi evrei. Ucraina a trecut sub administrarea
poloneză, devenind parte a teritoriilor coroanei poloneze. Ţăranii ruteni (ucraineni, dar şi de
alte naţionalităţi), care au fugit pentru a nu ajunge iobagi, au devenit cunoscuţi cu numele de

2
Irina Manea, Ucraina, identitate naţională şi război istoriografic, Historia.ro, 29 septembrie 2011. Accesat
ultima dată pe 24 mai 2014 de pe adresa on-line http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ucraina-
identitate-nationala-razboi-istoriografic.
2 / 18
cazaci şi au declanşat în 1648 revolta transformată într-un adevărat război de independenţă.
Precursorul statului ucrainean contemporan (Armata Zaporojeană) a căutat să se pună sub
protecţia Rusiei prin semnarea, în anul 1654, a unui tratat, Tratatul de la Pereiaslav, prin
care cazacilor le era recunoscută autonomia internă3. Astfel, „statul creat atunci de hatmanul
Bogdan Hmelniţki a dispărut de pe hartă pentru 350 de ani, iar Ucraina a devenit cea mai
mare colonie din Europa”, spunea Viktor Iuşcenko, fost preşedinte al Ucrainei4.

Guvernarea directă a ţarilor a înlocuit treptat, de-a lungul a mai multor decenii,
statutul de autonomie al Ucrainei. După împărţirile Poloniei din 1772, 1793 din 1795, Galiţia
a trecut sub administraţia Austro-Ungariei, restul Ucrainei revenind Rusiei.

După primul război mondial, în care teritoriul Ucrainei a fost teatrul de operaţii al
armatelor Imperiului German, Austro-Ungariei, Rusiei bolşevice, a „albilor” lui Denikin, a
celei poloneze şi a anarhiştilor lui Nestor Mahno, liderii polonez Józef Piłsudski şi ucrainean
Simon Petlura au semnat Tratatul de la Varşovia din 1920, prin care s-a încercat alungarea
bolşevicilor din Ucraina în timpul Operaţiei „Kiev”, nereuşită.

În urma Păcii de la Riga, tratat semnat de Rusia Sovietică, Ucraina Sovietică şi

Polonia, vestul Ucrainei a fost împărţit şi încorporat în Polonia, iar părţile centrale şi estice
au format Republica Sovietică Socialistă (RSS) Ucraineană, în martie 1919, care a devenit,
ulterior, republică fondatoare a Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice (URSS), în
decembrie 1922.

În perioada interbelică s-a încercat punerea în aplicare a unui program intens de

ucrainizare prin dezvoltarea rapidă a sistemului de învăţământ în limba ucraineană, apariţia
de noi edituri şi publicaţii în limba ucraineană, încurajarea folosirii limbii ucrainene la toate
nivelurile, înfiinţarea bisericii ortodoxe naţionale autocefale, dar colectivizarea a afectat
profund Ucraina, sovieticii colectând în unele cazuri cantităţi atât de mari de cereale din
fermele colective, încât foametea a devenit un fenomen răspândit la nivel naţional. Perioada
industrializării şi colectivizării a coincis cu o vastă campaniei împotriva „deviaţiilor

3
Ibidem.
4
Apud Elena Popa, Ucraina, un mozaic etnic, Muntenia-News.ro, 23 februarie 2014. Accesat ultima dată pe
24 mai 2014 de pe adresa on-line http://muntenia-news.ro/international/scurt-istoric-ucraina-un-mozaic-etnic-
intemeiata-de-cazaci-tara-a-suportat-ocupatia-tarista-apoi-sovietica/.
3 / 18
naţionaliste”5. Odată cu stoparea politicii de indigenizare în 1931, a fost declanşată
rusificarea tuturor sectoarelor vieţii ucrainene.

În urma invadării Poloniei, în septembrie 1939, trupele germane şi sovietice şi-au

împărţit teritoriul Poloniei. Astfel, Galiţia şi Volînia, cu populaţia lor majoritar ucraineană,
au fost unite cu restul Ucrainei. Unificarea reuşită de Ucraina pentru prima oară în istoria sa
a fost un eveniment decisiv în istoria acestei ţări. După capitularea Franţei în faţa Germaniei,
România a fost forţată de URSS să cedeze Basarabia şi nordul Bucovinei, în urma
Ultimatumului sovietic din 26-28 august 1940. RSS Ucraineană a încorporat nordul şi sudul
Basarabiei, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, ocupat de sovietici. Vestul fostei Republici
Autonome Moldoveneşti a fost cedat de Ucraina sovietică nou-createi RSS Moldoveneşti.
Aceste anexări teritoriale au fost recunoscute de tratatele de pace din 1947. În cel de-al
Doilea Război Mondial ucrainenii au participat la unele dintre cele mai mari bătălii, precum
încercuirea de la Kiev din 1941, asediul Odesei sau forţarea Niprului din 1943.

RSS Ucraineană a fost grav afectată de război şi a fost nevoie de eforturi

semnificative pentru a-şi reveni. Situaţia a fost înrăutăţită de o foamete cumplită, în 1946-
1947, cauzată de secetă. În urma morţii lui Stalin, în 1953, Nikita Hruşciov a devenit noul
lider al URSS. În calitate de prim-secretar al Partidului Comunist din RSS Ucraineană (1938-
1949), Hruşciov cunoştea în detaliu republica şi, după preluarea puterii la nivelul uniunii, a
pus accent pe prietenia dintre popoarele rus şi ucrainean. În 1954, aniversarea a 300 de ani
de la încheierea Tratatului de la Pereiaslav (1654) a fost sărbătorită cu fast şi, în acel an,
Crimeea a fost transferată de la Republica Sovietică Federativă Socialistă (RSFS) Rusă la
RSS Ucraineană.

Până în anii 1950, republica a depăşit nivelul de producţie industrială dinainte de

război. De asemenea, a devenit un important centru al producţiei sovietice de armament şi
al cercetării ştiinţifice. Acest rol important a avut drept consecinţă obţinerea unei influenţe
majore de către elita locală. Mulţi membri ai conducerii sovietice proveneau din Ucraina,
cel mai de seamă fiind Leonid Brejnev, care l-a înlăturat pe Hruşciov şi a devenit lider al
Uniunii, între 1964 şi 1982.

5
Buzan Barry, Waever Ole, Regions and powers. The structure of international security, Cambridge
University Press, Cambridge, 2003.p.37

4 / 18
 Ucraina şi-a proclamat independenţa în 1991, pe fondul procesului de disoluţie a
Uniunii Sovietice. La 16 iulie 1990, noul parlament a adoptat Declaraţia Suveranităţii de
Stat a Ucrainei, care stabilea principiile de autodeterminare a naţiunii ucrainene, democraţie,
independenţă politică şi economică şi prioritatea legii ucrainene pe teritoriul ucrainean în
faţa legii sovietice. Cu o lună în urmă, o declaraţie similară fusese adoptată de parlamentul
RSFS Ruse. Aceasta a dus la o perioadă de confruntări între autorităţile sovietice centrale şi
cele republicane. În august 1991, liderii conservatori comunişti ai URSS au încercat un puci
pentru înlăturarea de la putere a lui Gorbaciov şi restaurarea puterii Partidului Comunist.
După eşecul tentativei, la 24 august 1991, parlamentul ucrainean a adoptat Declaraţia de
Independenţă, în care Ucraina era declarată stat democratic şi independent. Un referendum
şi primele alegeri prezidenţiale au avut loc la 1 decembrie 1991. În acea zi, peste 90% din
ucraineni şi-au exprimat susţinerea pentru independenţă şi l-au ales pe preşedintele
parlamentului, Leonid Kravciuk, ca preşedinte al ţării. La întâlnirea de la Brest (Belarus),
din 8 decembrie 1991, şi apoi la întâlnirea de la Alma Ata, din 21 decembrie 1991, liderii
Belarusului, Rusiei şi Ucrainei au dizolvat, oficial, Uniunea Sovietică şi au format
Comunitatea Statelor Independente (CSI).

Ucraina a fost, iniţial, văzută ca o republică cu condiţii economice favorabile, în

comparaţie cu celelalte regiuni ale fostei URSS. Totuşi, ţara a suferit o scădere economică
mai profundă decât alte foste republici sovietice între 1991 şi 1999 şi a suferit o inflaţie de
ordinul zecilor de mii de procente. Economia ucraineană s-a stabilizat până la sfârşitul anilor
1990. O nouă monedă, grivna, a fost introdusă în 1996, iar din 2000 ţara a avut o creştere
economică medie de 7% pe an.

O nouă Constituţie a Ucrainei a fost adoptată în 1996, ceea ce a transformat Ucraina

într-o republică semiprezidenţială. Preşedintele Kucima a fost, însă, criticat de adversari
pentru că a concentrat prea multă putere în funcţia prezidenţială, pentru corupţie, transferul
proprietăţii publice în mâinile unei oligarhii loiale, descurajarea libertăţii de exprimare şi
fraudă electorală.

„Revoluţia portocalie”6 din Ucraina, din anul 2004, a părut, la începuturile sale, o
mişcare populară împotriva „regimului oligarhic Kucima” (clanul Dnepropetrovsk). Echipa

6
Cioculescu Şerban Filip, Introducere în Teoria Relaţiilor Internaţionale, Editura Militară, Bucureşti,
2007,p.20

5 / 18
portocalie Iuşcenko-Timoşenko beneficia de susţinere financiară şi oligarhică locală, ca şi
de sprijin occidental (preponderent american).

Alegerile prezidenţiale din noiembrie 2004 s-au concentrat pe lupta dintre Viktor
Ianukovici, fostul premier, şi liderul opoziţiei, Viktor Iuşcenko. După anunţarea rezultatelor
din turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale (care îl creditau câştigător pe Viktor Ianukovici),
ca urmare a acuzaţiilor de fraudă emise de partea portocalie, Curtea Supremă de Justiţie din
Ucraina a decis reluarea procesului electoral, proces în urma căruia, la 23 ianuarie 2005,
Viktor Iuşcenko îşi începea mandatul de preşedinte, Ucraina înscriindu-se pe calea integrării
europene.

În ianuarie 2010, alegerile prezidenţiale i-au opus pe Viktor Ianukovici şi pe Iulia

Timoşenko. Cu o prezenţă la urne de 69% din cetăţenii cu drept de vot, rezultatele l-au
creditat pe Viktor Ianukovici cu 48,48% din sufragii, iar pe Iulia Timoşenko cu 45,92% din
acestea. Astfel, la data de 25 februarie 2010, Viktor Ianukovici începe mandatul de
preşedinte. Cu toată atitudinea filo-rusă a lui Ianukovici, în anul 2012 Ucraina şi-a reafirmat
ambiţia de a adera la UE.

III. Interesele actorilor relevanţi în regiune.

Ţară cu 45,6 milioane de locuitori, Ucraina are cea mai mare frontieră care desparte
Rusia şi UE. Până în 1991, Ucraina a făcut parte din Uniunea Sovietică, iar după prăbuşirea
fostului bloc sovietic a încercat, asemenea celorlalte foste republici sovietice, să-şi recapete
identitatea. Ucraina nu a reuşit însă să-şi găsească singură drumul şi a devenit rapid un „pion”
în permanenta dispută dintre Rusia şi Occident. Ultimul episod este cel din noiembrie 2013,
când Kievul a refuzat să se semneze Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, în favoarea
menţinerii unor relaţii apropiate cu Moscova, ceea ce a condus la declanşarea crizei din
Ucraina.

Dincolo de aceste considerente, interesele legitime ale Rusiei şi occidentalilor,

inclusiv Statele Unite ale Americii (SUA), în Ucraina sunt concordante. Atât ruşii, cât şi
vesticii au un interes comun în restabilirea stabilităţii în regiune. Pe termen lung, ambele
părţi ar putea beneficia de o economie şi un sistem politic stabile şi sănătoase, precum şi de
un guvern responsabil. De la alegerea lui Petro Poroşenko (25 mai 2014), Rusia, dar şi
occidentalii au preocupări legitime cu privire la participarea extremei drepte, cu elemente
fasciste şi neo-naziste puternice, în noul guvern, ceea ce ar agrava conflictul prin
extrapolarea tensiunilor etnice.
6 / 18
 Pe de altă parte, interesele nelegitime ale marilor actori în Ucraina sunt opuse, iar
dependenţa este cuvântul cheie al disputei7.

 Interesele Rusiei.
Pentru Rusia, Ucraina are un important interes geostrategic. În fundal, subzistă
intenţia Federaţiei Ruse, mai exact a preşedintelui Vladimir Putin, de a restabili statutul ţării
în postura de mare actor regional şi chiar global. Pentru generaţia următoare, până în 2020,
preocuparea principală a Rusiei o va constitui reconstrucţia statului rus şi reafirmarea puterii
Federaţiei Rusiei în regiune8.

Se pare că factorul declanşator al crizei l-a constituit iritarea Federaţiei Ruse faţă de
modul în care a fost tratată de Occident de la destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991. Cea
mai mare nemulţumire a Rusiei a fost intrarea în NATO nu doar a foştilor aliaţi (precum
Polonia şi România), ci şi a celor trei republici baltice foste membre ale Uniunii Sovietice:
Letonia, Lituania şi Estonia. Ultima picătură în paharul Rusiei a fost încercarea Uniunii
Europene de a atrage Ucraina mai aproape de Vest printr-un acord de asociere. Aceasta a
declanşat un lanţ de evenimente care au condus la înlăturarea fostului preşedinte pro-rus de
la Kiev şi apoi la anexarea Crimeei de către Rusia. Aşadar, Rusia face tot posibilul şi caută
să menţină Ucraina ca stat tampon între teritoriul rus şi NATO, prin (re)plasarea sa în sfera
de dominaţie a Moscovei.

În plus, Rusia încearcă să edifice Uniunea Euroasiatică, care, fără Ucraina, nu mai
prezintă interes9. Simţindu-se dejucat în planurile sale de a stabili Uniunea Eurasiatică ca o
contrapondere la UE, NATO şi SUA, Putin urmăreşte stabilirea unei puteri-marionetă în
Ucraina10. Cea mai mare parte a populaţiei ruse susţine politica lui Putin cu privire la
Ucraina şi deplânge pierderea statutului de imperiu al Federaţiei. În acest moment, într-un
moment de renaştere naţională, există în rândurile ruşilor un puternic sentiment că

7
Alois Berger şi Medana Weident, Lupta pentru piticul economic Ucraina, Deutsche Welle, 3 aprilie 2014.
Accesat ultima dată pe 27 mai 2014 de pe adresa on-line http://www.dw.de/lupta-pentru-piticul-economic-
ucraina/a-17541536.
8
George Friedman, Ukraine and the „Little Cold War”, Stratfor Global Intelligence (Geopolitical Weekly), 4
martie 2014. Accesat ultima dată pe 1 iunie 2014 de pe adresa on-line http://www.stratfor.com/weekly/
ukraine-and-little-cold-war?utm_source=freelist-f&utm_medium=email&utm_campaign=20140304&utm_
term=Gweekly&utm_content=readmore.
9
Ibidem.
10
Nina Judith Katz, The True Interests of the US and Russia in Ukraine, Daily Kos, 3 aprilie 2014. Accesat
ultima dată pe 1 iunie 2014 de pe adresa on-line http://www.dailykos.com/story/2014/05/04/1296752/-The-
True-Interests-of-the-US-and-Russia-in-Ukraine.
7 / 18
Occidentul le-a subestimat puterea şi că acţiunea militară este cel mai eficient mod de a-i
învăţa pe occidentali să trateze altfel cu Rusia.

Ca atare, deşi ignoră drepturile la autodeterminare şi integritate teritorială ale unui

stat suveran, Rusia doreşte menţinerea Ucrainei în sfera sa de influenţă mai ales pentru a
preveni aderarea Ucrainei la NATO sau aprofundarea relaţiilor cu UE.

 Interesele Ucrainei.
Având în vedere că Ucraina este foarte dependentă de gazul rusesc şi în acelaşi timp
este restantă la plata gazului livrat de Rusia, acest fapt o obligă să aibe relaţii bune cu
Moscova. Nu de puţine ori în ultimele două decenii, Rusia a stopat exporturile de gaz către
Ucraina , doar pentru a reorienta atitudinea ucraineană faţă de propria politică.

Mai mult, din punct de vedere economic Ucraina nu poate face faţă mediului
economic concurenţial din zona UE. Chiar dacă Ucraina are dezideratul de a rămâne
independentă politic, ea nu are suficiente resurse economice. O mare parte din populaţia
ucraineană crede că singura soluţie pentru o redresare a economiei Ucrainei o constituie
colaborarea economică strânsă cu Rusia. Ca atare, politica oricărui guvern de la Kiev va
rămâne în permanenţă legată de dilema referitoare la menţinerea independenţei politice
complete concomitent cu obţinerea beneficiilor economice din colaborarea cu Rusia. Cert
este că Ucraina este în pragul unei catastrofe economice, cu standarde de viaţă care au scăzut
cu 80% după prăbuşirea URSS.

 Interesele UE
Magistrale importante ale conductelor de gaz rusesc traversează Ucraina, furnizând
energie Europei Centrale şi de Vest. Puterile occidentale încearcă contracararea influenţei
Rusiei în regiune, dar eforturile diplomatice sunt în mare măsură inutile, deoarece Ucraina
nu este stat membru NATO, iar Rusia dispune de drept de veto în Consiliul de Securitate al
Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

Mai mult decât atât, în UE nu există niciun fel de sprijin popular pentru o intervenţie
militară a puterilor occidentale din regiune, deoarece acest lucru ar putea conduce la
escaladarea tensiunilor dintre Rusia şi SUA. Unii analişti s-au referit la acest impas între
Rusia şi puterile occidentale ca la „micul Războiul Rece”, deşi comparaţiile sunt în general
respinse. Într-o lume globalizată, marile economii sunt puternic interconectate şi nu îşi pot
permite să alunece în altercaţii ce pot genera conflicte de lungă durată.
8 / 18
 Pe termen scurt, UE a pus la dispoziţia Kievului 1,6 miliarde de euro. Totuşi,
interesele economice ale UE în Ucraina sunt încă prea mărunte pentru a justifica sprijinul
financiar promis Kievului. Referitor la Ucraina, UE urmăreşte stabilitate, evitarea unor
conflicte la frontiere şi a unui posibil val masiv de refugiaţi.

State membre ale UE precum Polonia, Slovacia, Ungaria şi România aşteaptă din
partea Bruxelles-ului o cât mai grabnică apropiere a Ucrainei de UE, ceea ce ar duce la
stabilizarea regiunii. Dacă pentru Berlin, Paris sau Londra, Kievul e destul de departe, pentru
Polonia, Slovacia sau Lituania, evoluţiile din Ucraina sunt, în schimb, extrem de
îngrijorătoare. Un faliment al statului ucrainean ar avea drept urmare şi un val imens de
refugiaţi, care ar împovăra ţările vecine. Şi statele occidentale vor să evite crearea unei astfel
de situaţii haotice la frontierele UE.

 Interesele SUA
SUA doresc să-şi extindă influenţa, pieţele şi capitalul în Ucraina11. Ucraina oferă
bogate resurse minerale, cărbune, petrol şi chiar gaze naturale. Interesele economice şi
extinderea influenţei SUA în Ucraina sunt legitime, dar infiltrarea de agenţi secreţi şi
mercenari în acest stat în scopul instigării dezacordului nu sunt corecte politic.

În acelaşi timp, este esenţial ca Statele Unite să înţeleagă şi să respecte preocupările

legitime de securitate ale Rusiei, precum şi profunzimea legăturilor istorice şi etnice ale
Rusiei cu Ucraina.

În încercarea de a lucra cu Rusia, SUA trebuie să ia în calcul şi necesitatea respectării

orgoliului Rusiei în calitatea sa de mare putere. Popularitatea lui Putin este în creştere, iar
populaţia rusă percepe evenimentele internaţionale ca pe un fel de renaştere naţională.
Etichetarea Rusiei doar ca „putere regională” şi excluderea acesteia din G8 se proiectează în
mentalul colectiv rus ca o minimizare, prin care SUA demonstrează că nu-i respectă sau nu-
i privesc drept egali pe ruşi.

IV. Factorul declanşator al crizei.

În mod vizibil, rivalitatea dintre Occident şi Federaţia Rusă asupra chestiunii
ucrainene a început în anul 2008, când Moscova a început să ameninţe cu folosirea unui
număr de posibile acţiuni preventive ca răspuns la extinderea propusă de NATO în regiunea

11
Ibidem.
9 / 18
Mării Negre şi a Caucazului. Neînţelegerile ruso-occidentale latente, generate de
desfăşurarea sistemelor de apărare antirachetă americane şi a celor de supraveghere radar
asociate în ţări precum Polonia, Republica Cehă şi Turcia au fost amplificate de invitaţia
lansată de NATO la Summit-ul din 2-4 aprilie 2008 de la Bucureşti privind aderarea Ucrainei
şi Georgiei la Alianţa Nord-Atlantică, moment în care Vladimir Putin a ameninţat retoric
integritatea teritorială a Ucrainei.

Astfel, la Summit-ul NATO de la Bucureşti, preşedintele rus Vladimir Putin arăta că

Ucraina este un „stat foarte complicat”, care „[...] a dobândit suprafeţe enorme din teritoriile
sale din est şi sud în detrimentul Rusiei”, iar în „[...] sudul Ucrainei, există pe de-a-ntregul
numai ruşi”. Mai mult, bazându-se pe cifre, Putin preciza că „o treime [din populaţia
Ucrainei] sunt etnici ruşi”, „din 45 de milioane de locuitori, conform recensământului oficial,
17 milioane sunt ruşi”, iar „90% [dintre locuitorii din Crimeea] sunt ruşi”. De asemenea,
Putin menţiona că „Crimeea a fost primită de Ucraina pur şi simplu printr-o decizie a
Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice”,
neexistând „niciun fel de proceduri de stat privind transferarea acest teritoriu”. Având în
vedere complicata alcătuire statală a Ucrainei, Putin sugera în continuare că „dacă vom
adăuga în Ucraina problemele NATO, statul poate ajunge la limita existenţei sale”,
întrebându-se apoi retoric: „Cine poate afirma că noi [Federaţia Rusă - n.a.] nu avem niciun
interes acolo [în Ucraina - n.a.]?”12

Ideea este susţinută şi de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, care, într-un
interviu acordat Bloomberg TV, afirma13: „Din punctul meu de vedere, totul a început mult
mai devreme, în anii 1990, când NATO a stabilit că – în pofida tuturor declaraţiilor despre
sfârşitul Războiului Rece şi despre faptul că nicio parte nu l-a câştigat – Alianţa se poate
considera un câştigător; dar în termeni practici, criza actuală a început, seminţele acestei
crize au fost sădite în anul 2008, în aprilie, în timpul Summit-ului NATO de la Bucureşti,
când liderii NATO au afirmat, în declaraţia finală, că Georgia şi Ucraina vor deveni membre
ale Alianţei”.

V. Posibile scenarii pentru criza din Ucraina

12
Text of Putin’s speech at NATO Summit (Bucharest, April 2, 2008), Unian Information Agency, 18 aprilie
2008. Accesat ultima dată pe 28 mai 2014 de pe adresa on-line http://www.unian.info/world/111033-text-of-
putins-speech-at-nato-summit-bucharest-april-2-2008.html.
13
Denisa Miron, Ministrul rus de Externe: Criza din Ucraina a început la Bucureşti, stiripesurse.ro, 16 mai
2014. Accesat ultima dată pe 30 mai 2014 de pe adresa on-line http://www.stiripesurse.ro/ministrul-rus-de-
externe-criza-din-ucraina-a-inceput-la-bucuresti/.
10 / 18
 Tânăra putere instalată la Kiev a epuizat, rând pe rând, toate soluţiile de calmare a
tensiunilor separatiste din sud-estul ţării şi de păstrare a integrităţii teritoriale. Rusia şi
Ucraina şi-au aruncat şi continuă să-şi aducă acuzaţii. Pe teren, blocajul este întrerupt de
izbucniri de violenţă care nu fac decât să convingă părţile de justeţea propriilor poziţii.

Cum ar putea evolua situaţia din Ucraina în perioada următoare? Depinde foarte mult
de cum se va mişca preşedintele Petro Poroşenko şi, mai ales, de cum va acţiona în
continuare Rusia. Rusia probabil că nu urmăreşte să devină o putere globală în următorii
zece ani, dar tinde să devină o putere regională importantă. Şi prin acest deziderat înseamnă
că se va ciocni într-un anume mod cu Europa14.

Pornind de la opţiunile Rusiei, o primă ipoteză este aceea că Rusia nu se va opri şi că

va interveni militar, invadând Ucraina, cu posibila ameninţare a statelor membre NATO.
Poziţie radicală şi militarizantă, acest scenariu poate deveni real, eventual, doar din accident
totuşi. O incursiune ar conduce la adoptarea de către Occident a unor noi sancţiuni vizând
Rusia, iar utilizarea forţelor convenţionale în vederea unei ocupări ar fi periculoasă şi
scumpă, în contextul în care economia rusească se clatină. Federaţia Rusă nu o duce
economic strălucit şi, prin urmare, nu este momentul să sfideze pe toată lumea. Dincolo de
aceasta, „micul Războiul Rece” este în derulare, iar apelul occidentalilor la sancţiuni
împotriva ruşilor nu este o soluţie tocmai fezabilă, cu cât sfârşitul crizei ucrainene va pune
Rusia şi Occidentul în postura de a negocia. În plus, atât Putin, cât şi şeful diplomaţiei ruse,
Serghei Lavrov, au spus în mai multe rânduri că Moscova nu plănuieşte să invadeze sau să
anexeze Ucraina. Interesele Rusiei sunt, oricum, servite de către „oamenii în verde”, care au
venit în estul Ucrainei din Rusia, Crimeea şi Belarus, erodând autoritatea Kievului în zonă.

A doua ipoteză, mai realistă, este aceea că Rusia nu va merge mai departe din punct
de vedere militar. Scopul iniţial al Rusiei l-a constituit ţinerea NATO în afara Ucrainei şi
menţinerea Ucraina în sfera sa de influenţă. Obiectivul a fost parţial atins de Rusia prin
anexarea Crimeei şi încurajarea estului rusofil, dând astfel Ucrainei statutul de „stat sfâşiat”.
Plecând de la ipoteza prin care Rusia va frâna, există, practic, cinci variante de evoluţie.

Prima alternativă, teoretică, este pacea: Ucraina va rezista şi va păşi în continuare

spre vest. Potrivit acestui scenariu, Acordul de la Geneva ar urma să fie pus în aplicare cu
succes de către OSCE, care are deja aproximativ 100 de observatori prezenţi în Ucraina. Însă

14
George Friedman, op. cit.
11 / 18
aceştia nu au nicio putere pentru a-l implementa, iar „ura” grupărilor pro-ruse atât faţă de
americani, cât şi faţă de europeni le face sarcina imposibilă.

O a doua variantă o constituie războiul civil. Preşedintele rus Vladimir Putin a

declarat că Ucraina se află în pragul războiului civil, însă lucrurile nu stau chiar aşa. În estul
Ucrainei este vorba mai degrabă despre zeci de protestatari pro-ruşi, şi nu de sute, iar
susţinătorii Kievului nu-şi afişează loialitatea. Se pare oamenii nu vor să implice, iar unii se
tem că vor fi atacaţi dacă arată de partea cui sunt. Majoritatea populaţiei îşi continuă
activităţile zilnice în mod normal, în contextul în care situaţia economică se înrăutăţeşte. Ca
atare, ultimul lucru pe care-l vor oamenii este violenţa.

O a treia ipoteză este aceea că lucrurile vor rămâne în „blocaj”, adică se va menţine
şi în continuare un status-quo haotic. Acesta pare să fie scenariul cel mai probabil, şi anume
întreţinerea unei înfruntări care generează haos în estul Ucrainei, între susţinătorii Kievului
şi ai Moscovei. Puterea ucraineană, lipsită de experienţă, s-a dovedit până în prezent
incapabilă să facă faţă grupurilor pro-ruse, care au acţionat în forţă, cu scopul de a transforma
protestele în secesiune. Pe de altă parte, nici separatiştii pro-ruşi nu par capabili să
guverneze, până în momentul de faţă nefiind vizibilă apariţia unui lider politic, capabil să
negocieze cu autorităţile ucrainene sau OSCE.

O a patra variantă este aceea că Ucraina va accepta federalizarea, adică ceea ce oferă
Federaţia Rusă. În acest caz, parcursul euroatlantic este blocat, Rusia câştigă, o parte din
Occident va considera că nu pierde şi vom fi martori la un condominium ruso-occidental.

Ultima posibilitate luată în calcul este aceea că se va opta pentru o redesenare radicală
a frontierelor estice, în sensul în care Occidentul va decide să salveze ceea ce poate fi salvat
în cazul Ucrainei (zona Kievului şi vestul ţării), lăsând celelalte zone sub influenţa şi
controlul Rusiei.

VI. Forumul de Securitate de la Kiev, Aprilie 2018

Forumul de Securitate este o platformă de dezbateri politice şi analitice pe
problemele securităţii regionale la nivel înalt a fost lansată în anul 2007, abordând pe parcurs
o paletă largă de probleme ale securităţii europene, cum ar fi conflictele regionale,
securitatea energetică, protecţia şi managementul frontierelor, terorismul internaţional,
proliferarea armamentelor convenţionale şi de distrugere în masă, migraţie ilegală şi
refugiaţi.

12 / 18
 După momentul Crimeea din anul 2014, oficialii ucrainieni au focalizat această
conferinţă pe evaluări de securitate naţională şi regională. Evenimentul s-a dorit o rampă de
lansare către exterior a unor semnale politice pentru conştientizarea de către actorii
internaţionali relevanţi din Occident a imperativelor ucraineene de securitate şi politică
externă, cu privire la gravele involuţii ale securităţii din Ucraina şi din vecinătatea acesteia
– în special regiunea Mării Negre, respectiv pentru sensibilizarea şi determinarea implicării
unor ”jucători cheie” în gestionarea agendei de securitate din această zonă a Europei.

Programul din 2018 a Forumului a inclus următoarele teme de referinţă: ”O Europă

de Est sensibilă şi Regiunea Mării Negre: conflicte a fi rezolvate”, ”Libertate fără securitate
sau Securitate fără libertate. Definirea viitoarelor opţiuni”, ”Securitatea Informaţiei:
descompunerea neadevărurilor” şi ”Schimbarea ideologiei în Europa, ca reacţie la
provocările moderne: impact asupra Ucrainei”. Interesul general a fost însă captat
problemele grave de securitate cu care se confruntă Ucraina şi explorarea de soluţii la aceste
probleme, respectiv asupra noului profil al Rusiei în politicile externe şi de securitate
regionale şi mondiale.

Oficialii ucrainieni au insistat asupra importanţei majore pe care aderarea Ucrainei

la NATO şi UE o are în procesul de transformare democratică şi de reconsolidare a securităţii
statului ucrainean, transmiţând în această idee semnalele corespunzătoare. Potrivit lui
Arseniy Yatsenyuk (fondatorul conferinţei), UE împărtăşeşte deja aspiraţiile Ucrainei de
aderare la Uniune, iar "NATO spune că uşa pentru Ucraina este deschisă... Ar trebui să fie
un singur răspuns pentru aliaţii noştri europeni: Da, noi vrem o Europă unită, în care Ucraina
să fie stat membru!”. Optimist faţă de perspectivele aderării Ucrainei la structurile euro-
atlantice, acesta a prefigurat reacţia pe care o aşteaptă din partea Alianţei: "Da, Ucraina va
fi ţară membră a NATO pentru că noi, cei din NATO, vrem să fim mai puternici, iar Ucraina
este puternică".

Prezentă la conferinţă, adjuncta secretarului general al NATO, Rose Gottemoeller, a

temperat diplomatic dezbaterea pe aspiraţiile Kievului, avertizând însă direct ucrainienii că,
pentru ”a fi gata să aderaţi la NATO, va trebui să întreprindeţi o muncă destul de dificilă".

În legătură cu priorităţile actuale ale Ucrainei, participanţii au concluzionat că, pe

ansamblu, după evenimentele cunoscute din 2014 şi ocuparea unei părţi a teritoriului său de
către Rusia, Kievul se confruntă simultan cu două provocări extrem de grele: prima constă
în limitarea şi contracararea agresiunii Rusiei, iar a doua este dezvoltarea proiectului pentru
13 / 18
un stat nou, modern. Mai există o problemă serioasă la nivelul societăţii ucrainiene, aceea a
necesităţii ”decolonizării” la nivelul mentalului colectiv, în condiţiile unei propagande ruse
extrem de performante şi intense pe teritoriul Ucrainei. A mai rezultat că statele occidentale
vor oferi susţinerea necesară, dar munca cea mai grea va reveni statului ucrainean.

O mare parte a intervenţiilor s-a referit la comportamentul Rusiei şi implicaţiilor

acestuia asupra lumii occidentale, după realegerea din martie 2018 a lui Vladimir Putin în
funcţia de preşedinte. Linia generală a dezbaterilor a fost centrată pe o serie de evaluări
agreate de mai toţi participanţii:

 Kremlinul va continua o politică mai pronunţată de confruntare cu Occidentul, pe

fondul unei ”auto-izolări” agresive şi materializării ambiţiilor geopolitice
hegemonice şi de restaurare a sferei ruse de influenţă. Rusia nu va mai admite să
fie dominată prin reguli dictate de Occident - de un Occident mult mai mare, mai
puternic şi total independent de Kremlin în dezvoltarea sa accelerată. Moscova
este dispusă să se lanseze într-un nou război rece.
 Pentru Moscova, confruntarea cu SUA, NATO şi, într-o proporţie mai redusă cu
UE, oferă actualmente o poziţionare geostrategică mult mai favorabilă intereselor
ruseşti. În plus, această abordare permite Moscovei, suplimentar, preluarea
conducerii ” alianţei” internaţionale emergente anti-Occident, ceea ce constituie,
pentru Putin, o altă oportunitate istorică în efortul de reimpunere a Rusiei ca putere
globală.
 Acţiunile şi declaraţiile Moscovei trebuie decriptate cu maximă atenţie de alte
state, prin logica politicilor ruse, şi citite în ”cheia potrivită” statului interesat.
Ucraina este un exemplu de ţară adusă de Rusia într-o stare extrem de periculoasă,
paralizată strategic, datorită neidentificării din timp a ţintelor ruse, ceea ce a făcut
posibilă criză din 2014, nerezolvată nici în prezent. Moscova mai are capacitatea
de a ”manipula” încă unele state partenere sau apropiate, utilizând diferitele
interese şi dependenţe ale terţilor, sau manevrând cu abilitate intenţii ”iluzorii”.
Sunt expuse în special ţările ”satelit”, unde pur şi simplu nu există o alternativă
externă comparabilă cu oferta Moscovei.
 La nivel internaţional, Rusia a devenit ”pentru prima dată o ameninţare sistemică
la adresa sistemelor, principiilor şi valorilor noastre. Rusia şi-a permis să intervină

14 / 18
 în alegerile din alte ţări, a încălcat drepturile omului, a comis crime de război şi a
recurs la alte măsuri menite să dăuneze sistemelor existente”15.
 Moscova nu va putea ieşi învingătoare din confruntarea cu Occidentul. Mai mult
chiar, lipsa de alternative la Putin ar duce la ”ruinarea Rusiei prin pierderea
oportunităţilor de dezvoltare naţională”16 .
Evaluând riscurile şi ameninţările de securitate generate de intensificarea politicii
ruse de confruntare, premierul Republicii Moldova, P.Filip, a atras atenţia că, pe lângă faptul
că nu s-a reuşit contracararea acestor noi riscuri (ca de exemplu cele asociate războiului
hibrid sau celui cibernetic), nu au putut fi eliminate nici măcar ameninţări militare
”tradiţionale”. Oficialul moldovean a subliniat că regiunea Europei de Est, inclusiv ţara sa,
se confruntă pe mai departe cu ameninţări mai vechi: "Există încă ameninţări tradiţionale pe
care le vedem şi în Republica Moldova, deoarece pe teritoriul nostru sunt trupe ruseşti... sunt
ameninţări relevante pentru întreaga Europă de Est. Sunt trupe străine, care se află ilegal pe
un teritoriu străin".

Referitor la participarea internaţională la forum, trebuie remarcată prezenţa a circa

600 de politicieni, oficiali guvernamentali, diplomaţi, funcţionari de stat şi experţi în
probleme de securitate internaţională din Ucraina, dar şi din exterior, fiind reprezentate peste
20 de ţări ale lumii. Au fost prezenţi premierii Ucrainei, Lituaniei şi R. Moldova, un
reprezentant special al preşedintelui Turciei, membri ai Parlamentului European. Guvernele
Poloniei, Lituaniei, României şi Japoniei au participat la nivel de secretar de stat, alte state
occidentale fiind reprezentate la niveluri mai mici. Au fost remarcaţi şi foşti conducători ai
departamentelor apărării sau de externe din SUA, unele state membre UE şi Georgia.

VII. Concluzie
Caracteristica raporturilor ucraineano-ruse este imprimată de asigurarea securităţii
naţionale, luând în considerare faptul că Ucraina este stat independent apărut după
dezmembrarea U.R.S.S., dar şi situaţia sa de fostă colonie a Rusiei. În aceste condiţii,
Ucraina depinde economic de resursele energetice (în special gaze naturale şi petrol)
importate din Rusia, de ultimele rămăşiţe ale prezenţei armatei rusești pe teritoriul Republicii

15
N.Tenzer, preşedintele Centrului de Studii şi Cercetare pentru Deciziile Politice din
Franţa
16
V.Gorbulin, director al Institutului ucrainean de Studii Strategice

15 / 18
Moldova şi de existenţa unei importante minorităţi rusofone, în special în partea de est şi de
sud a Ucrainei. Încercările Ucrainei de a privi spre Vest sunt anihilate de tensiunile sale cu
Rusia şi din cauza arsenalului nuclear şi a pretenţiilor teritoriale ale Moscovei. Statutul
Rusiei de cea mai mare ţară a fostei U.R.S.S., fostă putere colonială ce şi-a pierdut periferia,
exponentă a regimului comunist totalitar, încă nu consideră Ucraina un stat independent şi
acceptă cu greu ca celelalte state din C.S.I. să nu se afle sub tutela Moscovei. Din acest punct
de vedere, Kievul trebuie să manifeste respect, dacă nu chiar teamă, faţă de o Rusie care încă
nu a abandonat pretenţiile teritoriale asupra Ucrainei. Pe acest fond, relaţiile Ucrainei cu
Rusia sunt ambigue: pe de o parte, Kievul doreşte să-şi rezolve problemele interne şi externe
în mod independent, dar, în acelaşi timp, acceptă ca Moscova să joace un rol important pe
plan mondial şi ca lider în C.S.I. şi Europa de est.

16 / 18
 BIBLIOGRAFIE

 Acte normative şi documente cu rol de reglementare

Law of Ukraine No. 5029-VI from July 3, 2012, about principles of the state language policy,
publicată pe adresa on-line http://cis-legislation.com/document.fwx?rgn =53865.

Resolution adopted by the General Assembly on 27 March 2014 [without reference to a Main
Committee (A/68/L.39 and Add.1)], 68/262. Territorial integrity of Ukraine, United Nations
General Assembly, United Nations Document A/RES/68/262 (2014), 1 aprilie 2014,
publicată pe adresa on-line http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q
=&esrc=s&source=web&cd=4&cad=rja&uact=8&ved=0CEAQFjAD&url=http%3A%2F
%2Fwww.refworld.org%2Fpdfid%2F534502a14.pdf&ei=CGyVU7rxOuaf7ga2h4GoAw&
usg=AFQjCNGNPDyrPpClqdqQDOtK2Vkv5GDesg.

 Lucrări de autor
Judt, Tony, Europa Postbelică. O istorie a Europei de după 1945, Editura Polirom, Iaşi,
2008.

Paul Dobrescu, Geopolitica, Editura Comunicare.ro, București,2003

Cioculescu Şerban Filip, Introducere în Teoria Relaţiilor Internaţionale, Editura Militară,

Bucureşti, 2007

 Articole şi studii de specialitate

Berger, Alois, Weident, Medana, Lupta pentru piticul economic Ucraina, Deutsche Welle,
3 aprilie 2014, publicat pe adresa on-line http://www.dw.de/lupta-pentru-piticul-economic-
ucraina/a-17541536.

Friedman, George, Ukraine and the „Little Cold War”, Stratfor Global Intelligence
(Geopolitical Weekly), 4 martie 2014, publicat pe adresa on-line http://www.
stratfor.com/weekly/ukraine-and-little-cold-war?utm_source=freelist-f&utm_medium=em
ail&utm_campaign=20140304&utm_term=Gweekly&utm_content=readmore.

Katz, Nina Judith, The True Interests of the US and Russia in Ukraine, Daily Kos, 3 aprilie
2014, publicat pe adresa on-line http://www.dailykos.com/story/2014/05/04/ 1296752/-The-
True-Interests-of-the-US-and-Russia-in-Ukraine.

Manea, Irina, Ucraina, identitate naţională şi război istoriografic, Historia.ro, 29 septembrie

2011, publicat pe adresa on-line http://www.historia.ro/exclusiv_web/
general/articol/ucraina-identitate-nationala-razboi-istoriografic.

Buzan Barry, Waever Ole, Regions and powers. The structure of international security,
Cambridge University Press, Cambridge, 2003

17 / 18
  Mass-media
Amos, Howard, Ukraine crisis fuels secession calls in pro-Russian south, The Guardian, 23
februarie 2014, publicat pe adresa on-line http://www.theguardian.com/
world/2014/feb/23/ukraine-crisis-secession-russian-crimea.

Bogdan, Luminiţa, Ucraina, divizată între Est şi Vest, Mediafax.ro, 21 februarie 2014,
publicat pe adresa on-line http://www.mediafax.ro/externe/analiza-ucraina-divizata-intre-
est-si-vest-12125969.

Miron, Denisa, Ministrul rus de Externe: Criza din Ucraina a început la Bucureşti,
stiripesurse.ro, 16 mai 2014, publicat pe adresa on-line http://www.stiripesurse. ro/ministrul-
rus-de-externe-criza-din-ucraina-a-inceput-la-bucuresti/.

Popa, Elena, Ucraina, un mozaic etnic, Muntenia-News.ro, 23 februarie 2014, publicat pe

adresa on-line http://muntenia-news.ro/international/scurt-istoric-ucraina-un-mozaic-etnic-
intemeiata-de-cazaci-tara-a-suportat-ocupatia-tarista-apoi-sovietica/.

***, Criza din Ucraina: Aeroportul din Lugansk, atacat de rebelii proruşi (surse militare
ucrainene), HotNews.ro, 8 iunie 2014, publicat pe adresa on-line http://
www.hotnews.ro/stiri-international-17445281-criza-din-ucraina-aeroportul-din-lugansk-ata
cat-rebelii-prorusi-surse-militare-ucrainene.htm.

***, Interfax: Ukrainian public split over EU/Customs Union options – poll, Johnson’s
Russia List, 30 noiembrie 2013, publicat pe adresa on-line http://russialist.org/ interfax-
ukrainian-public-split-over-eucustoms-union-options-poll/.

***, Text of Putin’s speech at NATO Summit (Bucharest, April 2, 2008), Unian Information
Agency, 18 aprilie 2008, publicat pe adresa on-line http://www.unian.info/ world/111033-
text-of-putins-speech-at-nato-summit-bucharest-april-2-2008.html.

***, Ukraine crisis timeline, BBC News Europe, 7 iunie 2014, publicat pe adresa on-line
http://www.bbc.com/news/world-middle-east-26248275.

***, UN Security Council action on Crimea referendum blocked, UN News Centre, 15

martie 2014, publicat pe adresa on-line http://www.un.org/apps/news/story.asp?
NewsID=47362.

 Surse internet
http://www.bbc.com.
http://cis-legislation.com.
http://en.wikipedia.org.
http://russialist.org.
http://www.dw.de.
http://www.historia.ro.
http://www.hotnews.ro. http://www.theguardian.c
om.
http://www.kiis.com.ua.
http://www.un.org.
http://www.mediafax.ro.
http://www.unian.info.
http://www.muntenia-
news.ro.
http://www.stratfor.com.
18 / 18