Sunteți pe pagina 1din 250

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/267630480

Strategia de securitate naţională a României: evoluţii şi tendinţe între


securitatea regională şi cea euro-atlantică

Book · January 2013

CITATIONS READS

0 2,167

1 author:

Georgeta Chirlesan
University of Pitesti
79 PUBLICATIONS   51 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

INTEGR8: Harnessing the potential of migrant women as integration experts View project

EmpoweringYou: Empowerment of young EU citizens through a gamified virtual collaboration platform for political and civic participation View project

All content following this page was uploaded by Georgeta Chirlesan on 13 March 2015.

The user has requested enhancement of the downloaded file.


CUVAl
Studiile privind securitate
1990. Era un reflex al mai mul
totalitarismul comunist, in care
securitatea este un domeniu ap:
cu o cuprindere holistica.
In teorie ~i practica, accep
ar fi !nsemnat ~i negarea rolulu
Descrierea CIP a Bibliotecii Naponale a Romiiniei ~i a hegemonismului sovietic 1
CHIRLESAN,GEORGETA cu alte cuvinte a ,bibliei" s
Strategia de securitate naponala a Romiiniei : evolupi ~i tendinte
intre securitatea regionalli ~i cea euro-atlantica I Georgeta Chirle~an ; racuse pa~i importanti in tim]
pref.: prof. univ. dr. Mihail E. Ionescu. - Sibiu : Editura Academiei For(elor problematicii existentei sale al
Terestre "Nicolae Balcescu", 2013 trecuse linia ro~ie a apmtenen:
Bibliogr.
ISBN 978-973-153-160-1
sistemica interna de tip sovietic
I. Ionescu, Mihai E (pref.) In al doilea rand, intras~
355.4(498: 100) economiei de piatiJ. ~i pluri]
problematicii securitatii la nou
exclusiva la stat la binomul
domeniul ~tiintific elaborat dej<
Romania, dar a trebuit sa inte
(ceea ce s-a 1ntamplat). Apoi, d
dupa 1990 a fost o anumita ine
©2013 in ceea ce prive~te refacerea im
consecintiJ. temerea revenirii
Occidentului de a extinde NA Tl
pus probleme de securitate
Academia Fortelor Terestre ,Nicolae Balcescu" romaneasca, aflate in fata inclus
Adresa: Str. Revolupei, nr. 3-5, Sibiu De altfel, evolutia sistemul
Tel.: 0269/432990 legatura cu orientarea de securit:
Fax: 0269/215554 ~i nuantiJ.ri decizionale, care irr
E-mail: office@armyacademy.ro reajustari, unele de amploare, al1
E-mail: editura@armyacademy .ro
fie programatic, in functie de su
Web: www.armyacademy.ro
Web: www.armyacademy.ro/editura este nevoie ca urmare a apariti
NATO a solutionat problemati<
urmare a unui proces de extinc
aproape un deceniu. Era de a~te]
Georgeta CHIRLEŞAN

Strategia de securitate naţională


a României: evoluţii şi tendinţe
între securitatea regională
şi cea euro-atlantică

Editura Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“


Sibiu, 2013
CUVÂNT ÎNAINTE

Studiile privind securitatea naţională s-au multiplicat rapid după


1990. Era un reflex al mai multor cauze. Mai întâi, România părăsise
totalitarismul comunist, în care disciplina de bloc refuza să accepte că
securitatea este un domeniu aparte, de competenţa statului naţional şi
cu o cuprindere holistică.
În teorie şi practică, acceptarea securităţii din această perspectivă
ar fi însemnat şi negarea rolului conducător al partidului comunist, dar
şi a hegemonismului sovietic în lagăr şi teoriei suveranităţii limitate,
cu alte cuvinte a "bibliei" sistemului sovietic. Desigur, România
făcuse paşi importanţi în timpul comunismului în „naţionalizarea”
problematicii existenţei sale autonome ca actor internaţional, dar nu
trecuse linia roşie a apartenenţei la blocul comunist şi la alcătuirea
sistemică internă de tip sovietic.
În al doilea rând, intrasem într-o eră nouă, în care asumarea
economiei de piaţă şi pluripartidismului reclama o adaptare a
problematicii securităţii la noua situaţie (între altele de la adresarea
exclusivă la stat la binomul stat-individ). La îndemână a fost domeniul
ştiinţific elaborat deja în Occident şi care se cerea aplicat în România,
dar a trebuie să intervină un proces de „învăţare” rapidă (ceea ce s-a
întâmplat). Apoi, dar nu în cele din urmă, în primii ani de după 1990 a
fost o anumită inerţie, în care, pe de o parte, nesiguranţa în ce priveşte
refacerea imperiului sovietic dispărut în 1991 şi în consecinţă temerea
revenirii acestuia, iar pe de alta non-voinţa Occidentului de a extinde
NATO (abia în 1996 a intervenit opţiunea) a pus probleme de
securitate noilor elite est-europene, inclusiv românească, aflate în faţa
inclusiv a supravieţuirii proprii.
De altfel, evoluţia sistemului internaţional pune mereu probleme
în legătura cu orientarea de securitate a statelor, obligându-le la
recalibrări şi nuanţări decizionale, care implică nu doar efort
intelectual, dar şi reajustări, unele de amploare, ale abordărilor şi
soluţiilor. Iar ele au loc fie programatic, funcţie de succesiunea
electorală, fie ori de câte ori este nevoie ca urmare a apariţiei unor
situaţii neaşteptate. Extinderea NATO a soluţionat problematica de
securitate a Europei de Est, ca urmare a unui proces de extindere către
Est întins pe o perioadă de aproape un deceniu. Era de aşteptat ca
acest proces să continue şi după 2004, candidaţii la aderare aflându-se
în plina pregătire, dar în 2008 Rusia a declanşat un război cu Georgia
pentru a pune capăt acestei extensii pe care a considerat-o, de la
început, ca fiindu-i ostilă.
Noul concept strategic al Alianţei, adoptat la Lisabona în
noiembrie anul trecut, pune accentul pe parteneriat şi lasă oarecum în
„umbră” problematica lărgirii către Est, deşi Georgia, dar şi Ucraina
sau alte state așteptau sa devină membri plini. În acest context nu sunt
oare toate organizaţiile construite imediat după cel de al Doilea
Război Mondial în căutare de updatare la noile condiţii sistemice?
Statele vecine sunt "împinse" să îşi caute noi aranjamente de întărire a
securităţii, mai ales atunci când este vorba de apartenenţa comună la o
alianţă militară sau la un bloc politico-economic, cum sunt NATO şi,
respectiv, UE. Nu este vorba desigur de identificare de alternative, ci
de amplificarea legăturilor deja existente pe un calapod regional care
sa facă inclusiv instituţiile de care aparţin, mult mai eficiente şi de
viitor. Altfel cum am explica parteneriatul strategic al României cu
Polonia, de pildă, sau constituirea, în altă perspectivă, a
Parteneriatului Estic al UE în 2009?
Criza economico-financiară intervenită în 2007-2008 a avut şi
are un impact sistemic încă insuficient cunoscut. Cei mai mulţi şi
prestigioşi analişti considera ca sistemul internaţional de state a intrat
într-o perioadă de incertitudine şi nelinişte, pentru a nu mai vorbi de
Casandrele care anunţă nu decadenţa, ci sfârşitul dominaţiei de 500 de
ani a Occidentului şi prăbuşirea capitalismului, salvat în extremis în
2008, de China comunistă.
În acest context, a analiza, prin comparaţie, orientările de
securitate a cinci state din Europa de Est post-comunistă, toate
membre ale NATO şi UE, aflate într-o perioadă mai mult sau mai
puţin fastă de tranziţie către capitalism este o întreprindere benefică
din mai multe perspective.
Ar fi de identificat propensiunea către o anumită identitate
regională în ansamblul sistemului, ar fi decelabile orientări/trenduri de
durată istorică lungă în ce priveşte statusul internaţional al acestor
actori sau, deopotrivă, s-ar reliefa diferențe între ei care să explice şi
viteze de reacţie în tranziţia către capitalism şi incompatibilităţi la
eşalon regional. Rezultatele cercetării sunt indiscutabil de mare
valoare pentru înţelegerea prezentului şi viitorului regional ca
potenţialităţi de evoluţie.
Această defel uşoară misiune şi-a asumat-o lucrarea de faţă.
Autoarea a ales analiza grupului de cinci state format de Polonia,
România, Ungaria, Slovacia şi Republica Cehia iar orientarea de
securitate a acestora supusă grilei de analiză a constat din investigarea
strategiilor de securitate a acestor actori internaţionali. În acest fel,
analiza întreprinsă a câştigat şi relevanţă, dar şi credibilitate încă de la
început şi iată de ce.
Relevanţă, pentru că istoriceşte aceste cinci state au avut un
trecut istoric comun întins pe durata mai multor secole, ceea ce a făcut
orientarea regională vizibilă azi, inclusiv prin comparaţie cu epoci
trecute. Sigur, poate ca regiunea geografică în cauză din estul Europei
adăposteşte şi linii de falie (cităm vestita linie Huntington, care ar
desparţi civilizaţia europeană în catolico-protestantă şi ortodoxă şi
islamică), dar nu este mai puţin adevărat că legăturile între aceste state
au fost neîntrerupte pe durata istorică lungă. Fie că ne referim la
imperiile care s-au statornicit în acest spaţiu - cel habsburgic
incluzând în anumite momente părți din toate cele cinci state, iar cel
comunist - sovietic la fel, fie că facem trimitere la marile ridicări
sistemice gen 1848 sau 1989, acest liant istoric dă relevanţă dacă nu
identitate regională.
Credibilitate, întrucât în toate cele cinci ţări a fost adoptată, o
dată cu opţiunea strategică a aderării la NATO, procedura alianţei de
elabora la vârful celei mai înalte magistraturi de stat strategii de
securitate naţională, conform unei anumite paradigme. Aceste strategii
- documente repetate, în general, la patru ani, sunt democratic asumate
de parlamente şi se întemeiază teoretic pe viziunea modernă a
securităţii, care depăşeşte pe cea istorică a componentei inclusiv
militare pentru a se referi holistic la toate aspectele vieţii societăţii în
cauză. Pentru că un stat azi trebuie apărat nu doar militar, ci şi
economic sau cultural pentru a supravieţui.

Profesor Universitar Doctor Mihail E. IONESCU


Director al Institutului de Studii Politice
de Apărare şi Istorie Militară,
Bucureşti, România, 2013
“Those who desire to give up freedom
in order to gain security
will not have, nor do they deserve, either one.”

Benjamin Franklin
CUPRINS

Pag.

PREFAŢĂ 13
Cap. 1.: INTRODUCERE 15
1.1.: Motivaţia 19
1.2.: Obiectivele cercetării 20
1.3.: Ipotezele de lucru 23
1.4.: Metodologia de cercetare 35
Cap. 2.: DEFINIŢII CONCEPTUALE 39
Cap.3.: ELEMENTE DE REFERINŢĂ ALE MEDIULUI 57
ACTUAL DE SECURITATE REGIONALĂ ÎN EUROPA
CENTRALĂ ŞI DE EST
3.1.: Strategii de securitate considerate 57
3.1.1.: Strategia de Securitate a Cehiei 58
3.1.2.: Strategia de Securitate a Poloniei 59
3.1.3.: Strategia de Securitate a României 62
3.1.4.: Strategia de Securitate a Slovaciei 63
3.1.5.: Strategia de Securitate a Ungariei 64
3.2.: Evoluţia mediului de securitate în perioada de după 65
Războiul Rece
3.3.: Mediul de securitate în Europa Centrală şi de Est: starea 76
actuală, perspective de viitor
Cap. 4.: CONVERGENŢE, PARALELISME ŞI 89
DIVERGENŢE ÎN TENDINŢELE DE EVOLUŢIE ALE
SECURITĂŢII REGIONALE ÎN EUROPA CENTRALĂ ŞI
DE EST
4.1.: România, Ungaria, Slovacia, Cehia şi Polonia: despre 89
convergenţă în strategiile naţionale de securitate
4.1.1.: Analiza preliminară 90
4.1.2.: Observaţii asupra analizei preliminare 115
4.2.: Analiza calitativă 119
4.2.1.: Metodologia de analiză 121
4.2.2.: Observaţii asupra analizei calitative 157
4.3.: Cercetarea – acţiune 158
4.3.1.: Metodologia de cercetare şi obiectivele cercetării- 158
acţiune
4.3.2.: Instrumente de lucru 159
4.3.3.: Observaţii asupra cercetării-acţiune 161
Cap. 5.: FACTORI DETERMINANŢI ÎN EVOLUŢIA 177
STRATEGIEI DE SECURITATE NAŢIONALĂ A
ROMÂNIEI ÎN INTERACŢIUNE CU SUPRA-
STRUCTURILE MONDIALE
Cap. 6.: CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI 199
RESURSE BIBLIOGRAFICE 219
PREFAŢĂ

Cartea cu care vin către dumneavoastră şi pe care vă propun să o


lecturaţi conţine rezultatele cercetărilor mele efectuate pe perioada
studiilor doctorale, la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi
Administrative, în domeniul de studii doctorale „Ştiinţe Politice”.

Am lucrat sub coordonarea domnului profesor universitar doctor


Mihail E. IONESCU, fapt ce a determinat orientarea studiilor şi
cercetărilor mele către un domeniu incitant al ştiinţelor politice, cel al
relaţiilor internaţionale, cu focalizare asupra unei teme de cercetare de
nişă, sensibilă, extrem de complexă prin interconectările ei cu alte
teme de cercetare şi anume asupra securităţii regionale.

Contextul internaţional actual, dinamismul reaşezării raporturilor de


influenţă dintre state, atât în regiunea central şi est-europeană cât şi la
nivel mondial, interacţiunile dintre actorii statali şi supra-statali şi mai
ales interesul în prognozarea unor evoluţii posibile pe termen scurt,
mediu şi lung în ceea ce priveşte strategia de securitate a României şi
a vecinilor săi constituie principalele motive care m-au determinat să
cercetez în profunzime atât orientările strategice ale statelor din
regiunea central şi est-europeană cât şi interdependenţele dintre
acestea precum şi poziţionarea acestora în contextul mai larg,
european şi euro-atlantic.

Nu în ultimul rând, poziţionarea geografică a României la graniţa


estică a Uniunii Europene şi a NATO, rolul specific pe care ea îl joacă
în asigurarea stabilităţii şi securităţii regionale, procesul de tranziţie,
evoluţie şi transformare a sistemului naţional de securitate determinat
de mediul de securitate regional şi global, m-au condus către o analiză
calitativă a mediului de securitate regional precum şi la o analiză
comparativă a strategiilor de securitate a statelor vecine, cu care
România are relaţii de cooperare (Cehia, Ungaria, Slovacia, Polonia).

Obligaţiile şi drepturile pe care România le are vizavi de securitatea


regională şi globală în care se înscrie (securitatea Europei Centrale şi
de Est, a Regiunii Mării Negre) ca urmare a unui statut nou, dobândit
prin aderarea la UE şi prin obţinerea calităţii de membru a NATO,
imposibilitatea evidentă de a juca independent în arena securităţii
regionale şi globale şi deci necesitatea corelării Strategiei de
Securitate, a Strategiei Militare, a Politicii de Apărare, cu cele ale altor
actori, corelare care trebuie realizată şi prin asemenea analize şi studii
comparative care să ducă la identificarea de interese comune, la
cunoaşterea ameninţărilor şi riscurilor, a unor soluţii comune viabile
pentru managementul crizelor şi conflictelor, a dezideratelor care să
facă posibilă asigurarea securităţii şi stabilităţii pe termen lung, se
constituie într-o serie de factori determinanţi sau de condiţionări de
care a trebuit să ţin cont pe tot parcursul cercetărilor mele.

Concluziile la care am ajuns se subscriu unui adevăr incontestabil şi


anume acela că securitatea în secolul XXI trebuie definită şi înţeleasă
în contextul actual al globalizării. Ca urmare a globalizării constatăm
apariția amenințărilor transnaționale, amenințările devin de ordin
global, acționând la scala întregului sistem, având implicații dincolo
de granițele unei ţări, regiuni sau continent. Securitatea națională nu
mai poate fi asigurată la nivel național, în mod eficient, tocmai
datorita caracterului transnațional al amenințărilor, fiind necesar un
răspuns de anvergura internaționala adresat acestora. Securitatea
națională depinde tot mai puțin de teritoriul național şi de resursele
proprii şi din ce în ce mai mult de capacitatea de adaptare la
globalizare, adică de racordarea la economia globală, la procesele de
integrare şi de construcție a securității cooperative. Nici un stat nu mai
este azi capabil să asigure singur propria securitate.

Transnaţionalitatea şi ubicuitatea ameninţărilor ne-tradiţionale impune


cooperarea internaţională imediată, urgentă pentru a face faţă acestora
şi evidenţiază automat nevoia de inter-operabilitate. Se vorbeşte
despre “a treia generaţie” de reformă a sectorului de securitate care se
focalizează pe două aspecte cheie: achiziţionarea de capabilităţi
necesare pentru a manageria noile provocări de securitate şi abilitatea
actorilor reformei sectorului de securitate de a coopera atât pe plan
intern cât şi extern.
Nivelurile de analiză parcurse ne-au permis pe de o parte identificarea
factorilor determinanţi, dar şi corelarea categoriilor componente ale
Strategiei de Securitate a României. Toate concluziile la care am ajuns
până acum în urma analizelor multi-nivel aplicate, conduc către
necesitatea de rescriere a Strategiei de Securitate a României, plecând
de la factorii determinanţi generaţi de contextul actual naţional,
regional şi mondial. Astfel, ar trebui ca fiecăruia dintre factorii
determinanţi să îi corespundă cel puţin un scop principal care, la
rândul lui, să fie operaţionalizat prin minimum două obiective
specifice. Obiectivele specifice are trebui să conducă la acţiuni şi
actori specifici. De asemenea, stabilirea unui scop principal care să
conducă la satisfacerea determinismului căruia îi este asociat, ar trebui
să se facă pe baza unuia dintre principiile care guvernează Strategia de
Securitate a României.

În finalul lucrării, pentru a oferi o alternativă la rescrierea Strategie de


Securitate a României, am formulat o serie de 6 principii, scopul
fundamental şi 10 scopuri principale, 17 obiective specifice care se
pot atinge printr-o strategie de implementare bazată pe 14 direcţii
strategice. Am conturat de asemenea un număr de 26 de acţiuni care
au rezultat a fi necesare, din perspectiva rezultatelor cercetărilor mele,
pentru punerea în practică a strategiilor conturate anterior.

Desigur că nici pe departe nu consider că rezultatele cercetărilor mele


oferă „soluţia miraculoasă” la toate problemele cu care securitatea
României se confruntă la momentul actual. Limitările obiective şi
subiective cu care m-am confruntat pe parcursul activităţilor de
elaborare a acestei teze de doctorat, conferă acestei lucrări un statut de
demers ştiinţific cu grad mare de realism, adecvare la contextul
mediului de securitate actual, pragmatism şi determinism prin
metodele de cercetare dar în nici un caz acela de unicitate şi
infailibilitate. Este dacă vreţi doar o umilă provocare intelectuală la
regândirea şi rescrierea Strategiei de Securitate a României, adresată
tuturor celor interesaţi.

Toate acestea nu ar fi fost posibile în afara mediului elevat, academic


şi de cercetare, oferit de către Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi
Administrative, a corpului academic al Şcolii Doctorale a SNSPA.
Dacă nu aş fi avut şansa de a parcurge ciclul de studii doctorale în
această instituţie-reper a învăţământului superior românesc, cu
vizibilitatea ei în plan european şi mondial, nu cred că aş fi reuşit să
îmi duc la bun sfârşit studiile şi cercetările. Le mulţumesc profesorilor
cu care am studiat şi îi asigur de întregul meu respect şi deplina mea
consideraţie ştiinţifică.

În acest context, sprijinul real, continuu şi uneori de-a dreptul


covârşitor acordat de către conducătorul meu ştiinţific, domnul
profesor universitar doctor Mihail E. IONESCU, s-a constituit într-un
veritabil mediu-suport.

Venind ca profesionalizare iniţială dintr-un alt domeniu, cel al


ştiinţelor naturii, existenţa în permanenţă a siguranţei că nu există
temeri care să nu poată fi eliminate, a încurajării spre o abordare a
unui domeniu atât de sofisticat prin metodele paradigmei ştiinţifice
deterministe, a uriaşelor resurse ştiinţifice şi de cercetare puse la
dispoziţie şi nu în ultimul rând a unei abordări inter-umane plină de
optimism şi încredere, a făcut din domnul profesor Mihail E.
IONESCU, pentru mine, nu numai un extrem de versat coordonator
ştiinţific ci mai mult, un veritabil părinte al noii mele cariere
profesionale. Din această perspectivă, nu există încă o formulă prin
care recunoaşterea şi mulţumirea pentru tot ce a făcut pentru mine, să
fie depline. Nu pot decât să îi mulţumesc şi să îl asigur că în spatele
acestui „MULŢUMESC, DOMNULE PROFESOR” se regăsesc cel
puţin toate cele de mai sus.

Ţin să îi mulţumesc din inimă domnului profesor universitar doctor


Vasile SECĂREŞ, cel care m-a încurajat şi sprijinit pentru a începe
studiile doctorale. Cred că în înţelepciunea domniei sale, a întrezărit
potenţialul meu de cercetare şi chiar dacă nu eram produsul iniţial al
SNSPA, a considerat că pot deveni un absolvent al acestei ilustre şcoli
pe care dumnealui a construit-o.

Doresc de asemenea să îi mulţumesc domnului profesor universitar


doctor Constantin DEGERATU, pentru profesionalismul manifestat în
discuţiile cu mine şi mai ales pentru înţelegerea, răbdarea şi fairplay-
ul de care a dat dovadă faţă de un învăţăcel în ale politicii şi studiilor
de securitate. Îl asigur că nu voi uita niciodată comentariile domniei
sale pe marginea acestei lucrări.

Nu în ultimul rând, îi mulţumesc şi domnului profesor universitar


doctor Petre OTU, pentru modul constructiv în care a analizat lucrarea
de faţă, pentru comentariile şi criticile pertinente ale domniei sale care
au adus atât de necesarele retuşuri, eliminând astfel potenţialele
neînţelegeri sau confuzii.

Întreaga mea considerație se îndreaptă spre Editura Academiei


Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“. Le mulţumesc pentru
oportunitatea oferită de a publica această carte sub auspiciile unei
edituri de înaltă recunoaştere naţională, cu o vastă experienţă
publicistică în domeniul abordat de către mine.

Închei prin a vă mulţumi dumneavoastră, celor care veţi citi această


carte, pentru răbdarea şi înţelegerea de care veţi da cu siguranţă
dovadă, dar mai ales pentru şansa pe care mi-o oferiţi de a împărtăşi
cu dumneavoastră, rezultatele mele. Vă asigur că voi primi şi voi citi
cu plăcere şi obiectivitate toate observaţiile şi comentariile
dumneavoastră.

Autoarea…
Capitolul 1.: INTRODUCERE
1.1.: Motivaţia

Legat de factorii care au motivat alegerea acestei teme de cercetare,


doresc să menţionez câţiva dintre aceştia şi anume:
 dinamismul domeniului, reflectat în rapiditatea cu care se produc
schimbările şi reaşezările /re-aranjările la nivelul raporturilor de
influenţă şi putere între state, fapt ce face necesar demersul
cunoaşterii şi înţelegerii interacţiunilor dintre actorii statali şi
supra-statali şi mai ales interesul în prognozarea unor evoluţii
posibile pe termen scurt, mediu şi lung în ceea ce priveşte
strategia de securitate a României şi a vecinilor săi;
 situaţia particulară pe care România o deţine ca ţară poziţionată
geografic la graniţa estică a Uniunii Europene şi a NATO şi de
aici rolul specific pe care ea îl joacă în asigurarea stabilităţii şi
securităţii regionale;
 faptul că România se află la sfârşitul unui proces de tranziţie,
evoluţie şi transformare a sistemului naţional de securitate
(România a elaborat şi aprobat prima strategie de securitate în
2004, a doua în 2007, actualmente fiind în lucru cea de-a treia
strategie de securitate naţională) sistem care nu poate fi de sine
stătător, ci dimpotrivă, consider că este determinat de mediul de
securitate regional şi global, deci o analiză calitativă a acestui
mediu de securitate precum şi o analiză comparativă a
strategiilor de securitate a statelor vecine şi/sau cu care România
are relaţii de cooperare (Cehia, Ungaria, Slovacia, Polonia) ar
permite adaptări ulterioare mai rapide şi fezabile la contextul
regional de securitate;
 obligaţiile şi drepturile pe care România le are vizavi de
securitatea regională şi globală în care se înscrie (securitatea
Europei Centrale şi de Est, a Regiunii Mării Negre, etc.) ca
urmare a unui statut nou, dobândit prin aderarea la UE şi prin
obţinerea calităţii de membru a NATO.
 imposibilitatea evidentă de a juca independent în arena
securităţii regionale şi globale şi deci necesitatea corelării
14
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Strategiei de Securitate, a Strategiei Militare, a Politicii de
Apărare, etc. cu cele ale altor actori, corelare care consider că
trebuie realizată şi prin asemenea analize şi studii comparative
care să ducă la identificarea de interese comune, la cunoaşterea
ameninţărilor şi riscurilor, a unor soluţii comune viabile pentru
managementul crizelor şi conflictelor, a dezideratelor care să
facă posibilă asigurarea securităţii şi stabilităţii pe termen lung
(cu minimizarea şi dacă e posibil cu eliminarea iniţierii stărilor
de război, actelor de terorism şi distrugere în masă).
 ca un argument suplimentar în alegerea temei de cercetare,
doresc să menţionez o (relativ) slabă reprezentare în rândul
lucrărilor de specialitate din domeniu a unor studii şi cercetări
focalizate pe cazul strategiei de securitate a României în inter-
relaţionare cu strategiile celorlalte ţări cu statut similar (Cehia,
Ungaria, Slovacia, Polonia) precum şi cu Strategia Europeană de
Securitate asupra cărora prezenta cercetare îşi îndreaptă atenţia.

1.2.: Obiectivele cercetării

Cercetarea noastră are la bază un set de obiective generale şi


specifice care conferă rigoare ştiinţifică şi obiectivitate demersului
nostru. Plecând de la un pachet de patru obiective generale (OG-uri),
am definit ulterior reţeaua obiectivelor specifice (OS-uri), aferente atât
analizei de conţinut cât şi cercetării-acţiune de teren. Toate aceste
obiective sunt redate în rândurile care urmează.

OBIECTIVE GENERALE

OG1: Precizarea problematicii investigate în cercetarea aferentă


OG2: Identificarea resurselor bibliografice
OG3: Descrierea mediului actual de securitate regională în Europa
Centrală şi de Est
OG4: Identificarea evoluţiilor şi tendinţelor Strategiei de Securitate a
României

15
Georgeta CHIRLEŞAN

OBIECTIVE SPECIFICE PENTRU ANALIZA CANTITATIVĂ DE


CONŢINUT

OS1: Precizarea ipotezelor cercetării


OS2: Formularea obiectivelor generale şi specifice ale cercetării
OS3: Definirea cadrului metodologic de cercetare
OS4: Întocmirea unei liste exhaustive de documente de interes
OS5: Filtrarea documentelor relevante pentru tema propusă
OS6: Formularea explicită a obiectivelor descriptive ale analizei de
conţinut
OS7: Stabilirea unităţilor de analiză
OS8: Alegerea metodelor de analiză
OS9: Efectuarea analizei cantitative de conţinut
 Screening-ul lucrărilor de interes
 Formularea şi sumarizarea rezultatelor

OBIECTIVE SPECIFICE PENTRU CERCETAREA-ACŢIUNE DE


TEREN

OS10: Formularea explicită a obiectivelor exploratorii ale cercetării de


teren
OS11: Elaborarea instrumentelor de cercetare-acţiune de teren
(chestionar)
OS12: Identificarea potenţialilor factori de influenţă (stakeholders)
abordabili în cercetarea de teren
OS13: Aplicarea instrumentelor asupra factorilor de influenţă a
Strategiei de Securitate a României
OS14: Procesarea datelor
OS15: Interpretarea rezultatelor
OS16: Sintetizarea şi raportarea rezultatelor cercetării de teren
Pentru a face demersul nostru mai clar şi a facilita înţelegerea
procesului de dezvoltare a cercetării, am realizat şi corelarea tipurilor
de obiective (generale – specifice) precum şi alocarea acestora uneia
sau alteia dintre metodele de investigare şi analiză aplicate (tabelul 1
de mai jos).

16
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică

Tabelul 1.1: Matricea de corelare a obiectivelor

Obiectivul Obiectivele specifice


Metoda
general
OG1: OS1: Precizarea ipotezelor
Precizarea cercetării
problematicii OS2: Formularea obiectivelor
investigate în generale şi specifice ale cercetării
cercetarea OS3: Definirea cadrului
aferentă metodologic de cercetare
OG2: OS4: Întocmirea unei liste
Identificarea exhaustive de documente de interes
resurselor OS5: Filtrarea documentelor
ANALIZĂ
bibliografice relevante pentru tema propusă
CANTITATIVĂ
OG3: OS6: Formularea explicită a
Descrierea obiectivelor descriptive ale analizei
mediului de conţinut
actual de OS7: Stabilirea unităţilor de analiză
securitate OS8: Alegerea metodelor de analiză
regională în OS9: Efectuarea analizei cantitative
Europa de conţinut
Centrală şi de
Est
OS7: Formularea explicită a
OG4: obiectivelor exploratorii ale
Identificarea cercetării de teren
evoluţiilor şi OS8: Elaborarea instrumentelor de CERCETARE -
tendinţelor cercetare – acţiune de teren ACŢIUNE DE
Strategiei de (chestionar) TEREN
Securitate a OS9: Identificarea potenţialilor
României factori de influenţă (stakeholders)
abordabili în cercetarea de teren

17
Georgeta CHIRLEŞAN

Obiectivul Obiectivele specifice


Metoda
general
OS10: Aplicarea instrumentelor
asupra factorilor de influenţă a
Strategiei de Securitate a României
OS11: Procesarea datelor
OS12: Interpretarea rezultatelor
OS13: Sintetizarea şi raportarea
rezultatelor cercetării de teren

1.3.: Ipotezele de lucru

Lumea care a urmat Războiului Rece se caracterizează printr-o


amplă redistribuire a puterii în sistem, fenomen faţă de care se
poziţionează diferitele teorii explicative. Astfel, încă înainte de 1991
unii autori americani erau preocupaţi de coexistenţa dintre Statele
Unite şi Japonia care promitea să devină noul hegemon, surclasând cu
mult Uniunea Sovietică la capitolul economic (vezi Raymond Vernon
şi Robert Gilpin)1.
Pentru Gilpin mai ales, sistemul internaţional a beneficiat de
existenţa câte unui hegemon liberal care a furnizat o serie de bunuri
colective (securitate, prosperitate, o monedă comună; o limbă de
circulaţie internaţională). Dacă în secolul XIX sceptrul hegemonic
fusese deţinut de Marea Britanie, în secolul XX SUA trasa agenda
internaţională iar marile meridiane erau desenate la Washington sau
New York2.
Cum Statele Unite au devenit un hegemon prădător, continuă
Gilpin, sistemul internaţional (ca palier politic) şi mai ales
capitalismul (palierul economic) vor avea de suferit. Anii ’80-2000
erau pentru Gilpin caracterizaţi de regionalizarea economică între

1
Raymond Vernon arăta că în 1979 SUA şi Japonia consumau împreună 46% din petrolul brut al lumii din afara
spaţiului comunist; 39% din bauxita şi aluminiul mondiale; 36% din cupru; 46% din cărbune. Vernon R., Two
hungry giants. The United States and Japan in the quest for oil and ores, Cambridge, Massachussetts/London,
Harvard University Press, 1983, p. 2
Gilpin R., Economia politică a relaţiilor internaţionale, Bucureşti, Du Style, 1999, p. 342
2
Ibidem, p.23 şi passim
18
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
marile regiuni ale lumii (Europa, Japonia, Asia de Est ş.a.m.d.). În
locul liberului schimb protecţionismul economic va făuri o lume de
economii naţionale egoiste, focalizate pe propriul interes3.
Îmbinând filiera braudeliană cu cea marxistă, pentru Immanuel
Wallerstein sfârşitul Războiului Rece trebuie citit într-o cheie de long
durée: ca un sfârşit al modernităţii însăşi4. Sistemul internaţional,
argumentează Wallerstein, are o dinamică proprie care nu este infinită
şi care se termină după circa 500 de ani (fără să explice şi de ce)
pentru a fi înlocuit de altceva.
Ca subpunct, hegemonia americană este echivalată de
Wallerstein cu cei treizeci de ani glorioşi şi cu sistemul de la Bretton
Woods (cca.1945-1967-1973). Războiul vietnamez şi renunţarea la
paritatea dolar-aur deschide o epocă de volatilitate politico-economică
haotică pe care SUA nu vor mai reuşi să o gestioneze5. Concluzia lui
Wallerstein nu este totalmente pesimistă. La întretăierea dintre
structură şi agent, sociologia sa consideră că finele capitalismului
permite indivizilor să decidă ce fel de nou sistem internaţional vor să
edifice6.
Cea mai exotică şi mai îndrăzneaţă teză aparţine hegelianului
Francis Fukuyama. Reluând teme mai vechi, Fukuyama consideră că
lumea post-Război Rece trebuie văzută ca un sfârşit al istoriei. Teza
lui Fukuyama trebuie citită pe două niveluri: unul maximal şi altul
minimal sau procesual (interpretarea noastră).
Conform primului nivel, finele lumii bipolare creează euforia
victoriei democraţiei şi capitalismului ca forme optime de dezvoltare
umană7. Teza a fost atacată atât superficial cât şi cerebral (sociologul
american a fost acuzat că nu l-a înţeles pe Hegel).
3
Ibidem, p.101 şi 114. Vezi şi Robert Gilpin (asistat de Jean Millis Gilpin), Economia mondială în secolul XXI:
provocarea capitalismului global, Polirom, Iaşi, 2004
4
Wallerstein I., Geopolitics and geoculture: essays on the changing world-system, Cambridge: Cambridge
University Press, New York, Paris, 1991, pp. 20-28
5
Wallerstein I., Declinul puterii americane, Incitatus, Prahova, 2005, passim. Interview Immanuel Wallerstein
part 1, June 23 2008, http://www.youtube.com/watch?v=wBMnDLQr7-M. accesat 8 mai 2010. Vezi şi
Immanuel Wallerstein, Civil War in the United States?, March 15, 2009, Commentary No. 253, Taking
Soundings Leeds, http://takingsoundingsleeds.blogspot.com/2009/03/immanuel-wallerstein-going-over-top.html
citat 8 martie 2010
6
Wallerstein I., Declinul puterii americane, pp. 50-59, 135-152 şi passim
7
Fukuyama F., Sfârşitul istoriei?, Editura Vremea, Bucureşti, 1994. Vezi şi Francis Fukuyama,
Sfârşitul istoriei şi ultimul om, Paideea, Bucureşti, 1994; Fukuyama F.,
Constructia statelor: guvernarea si ordinea mondiala în secolul XXI, Antet, Prahova, 2004. Fukuyama F.,
America la răscruce, Antet, Prahova, 2006
19
Georgeta CHIRLEŞAN

Al doilea nivel de lectură, pe care Fukuyama l-a favorizat în anii


’90-2000 pentru a-şi apăra teza, spune că de fapt Occidentul liberal-
capitalist oferă un cocktail de privilegii pe care toate statele le doresc -
iar tema sfârşitului istoriei trebuie luată ca o metaforă8. În ultimii ani
cercetările sale s-au concentrat pe modul în care procesul de nation-
building poate fi realizat eficient în statele ratate.
Cea mai influentă teză explicativă spune că lumea care a urmat
Războiului Rece este o lume a şapte sau opt mari civilizaţii. Vechi
sociolog şi strateg american, Samuel Huntington, consideră că
problemele-cheie de pe agenda internaţională sunt generate tocmai de
diferenţele dintre civilizaţii, puterea schimbându-se de la civilizaţiile
predominant occidentale la cele non-occidentale, politica globală
devenind multipolară şi multicivilizaţională9.
Tema ciocnirii civilizaţiilor, de origine spengleriano-toynbiană10,
este tot o formă de sfârşit al istoriei. Statele care aparţin unei civilizaţii
sau alteia nu se mai războiesc între ele ci fac un bloc compact
împotriva statelor altor civilizaţii.
Vorbind tot despre „ciocnire sau coexistenţă?” între civilizaţii,
un studiu al lui Gallup International11 relevă faptul că trăim într-o
lume nesigură, din ce în ce mai periculoasă, în care terorismul global
este în creştere şi probabil va rămâne o ameninţare majoră şi pentru
viitorul predictibil şi că în lupta împotriva terorismului global este
critică abilitatea de a ne mişcă dincolo de presupoziţiile şi
stereotipurile atitudinale şi politice şi de a forma parteneriate care să
transceadă viziunea actuală asupra lumii, o viziune bazată actualmente
pe „noi” şi „ei”.

8
Fukuyama F., Încredere. Virtuţile sociale şi crearea prosperităţii, Antet, Prahova, 1995
9
Huntington S. P., Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, p. 19.
10
Toynbee A., Un studiu asupra istoriei, ediţie îngrijită de D.C.Somerville, trad. Dan Amedeo Lazărescu,
Humanitas, Bucureşti, 1997
11
Exposito J. L., Mogahed D., Who speaks for Islam? What a billion Muslims really think, Based on Gallup’
World Poll, p. 135.
20
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Paradigma civilizaţională propusă de Huntington (şi de cei care
îi susţin ideile) conform căreia omenirea este antrenată într-un conflict
global al civilizațiilor rămâne totuşi una controversată12.
Neagu Djuvara, într-una din ultimele sale opere, la limita dintre
Gilpin şi Huntington, mai sus numiţi, consideră că Statele Unite sunt
ultimul mare exponent al civilizaţiei occidentale. După hegemonia lor,
de scurtă durată, conchide Djuvara se va redeschide o perioadă de
haos asemănătoare celei a Regatelor Combatante din China sau
declinului Imperiilor Roman sau Gupta în secol V d.Ch13.
O perspectivă orientală dar tributară şcolii demografice franceze
este cea a japonezului Tanaka Akihiko (Tezele sale au fost
popularizate în spaţiul românesc de Robert C. Cooper şi George
Cristian Maior)14. Pentru Akihiko lumea post-Război Rece trebuia
înţeleasă drept coexistenţă a mai multor trepte de dezvoltare.
Avem pe de-o parte statele ratate, terorismul şi pirateria care
trimit la epocile premoderne; statele naţionale, westphalice cu armate
de masă, gelozii, marcate în relaţiile internaţionale de balanţa puterii şi
dilema securităţii; şi statele postnaţionale care deleagă părţi din
suveranitatea lor unor organizaţii internaţionale, acceptă
interdependența şi cooperarea (Europa de Vest, SUA şi Canada,
Singapore ori Japonia)15.
Stanley Hoffmann atrage atenţia asupra faptului că lumea
contemporană este marcată de un defazaj. Trebuie să vedem sistemul
internaţional ca o cameră cu tavan şi podea (floors): tavanul de sus
este cel al politicii şi este marcat de suveranităţile statelor care înţeleg
lucrurile ca o competiţie pentru putere; podeaua în schimb este cea a

12
Said E., The Myth of the Clash of Civilizations, lecture on Samuel Huntington's essay and book on the "Clash of
Civilizations," at the University of Massachusetts, Amherst (1996),
http://www.youtube.com/watch?v=boBzrqF4vmo (accesat 23 decembrie 2010)
Bonney R., False prophets: the 'clash of civilizations' and the global war on terror, Peter Lang Ltd/ International
Academic Publishers, 2008,
13
Djuvara N., Războiul de şaptezeci şi şapte de ani şi premisele hegemoniei americane (1914-1991), Humanitas,
Bucureşti, 2008
14
Cooper R. C., Destrămarea naţiunilor, Prefaţă George Cristian Maior, Univers enciclopedic, Seria Geopolitica
lumilor secolului XXI, Bucureşti, 2007
Maior G. C., Incertitudine. Gândire strategică şi relaţii internaţionale în secolul XXI, Rao, Bucureşti, 2009
15
Akihiko T., The new middle ages: international system in 21 century, Tokyo ; International House of Japan,
2002 pp. 30-56; 180-212 şi passim
21
Georgeta CHIRLEŞAN

interdependenţei economice care depăşeşte şi diluează graniţele


tradiţionale ale statelor16.
Mai mult decât Hoffmann, Susan Strange, în ultima sa carte
„Retragerea statului” consideră că întreaga hartă a conceptelor cu care
operăm trebuie rescrisă. Dacă până acum am văzut un sistem
internaţional format din state-naţiuni, astăzi raporturile de putere nu
mai sunt evidente dacă ţinem cont de vechile graniţe. Pierderea puterii
guvernelor asupra propriilor societăţi ca şi influenţa crescândă a
corporaţiilor multinaţionale repun totul în discuţie17.
Trecând de la nivelul sistemic la cel al statelor, trebuie aduse în
discuţie şi acţiunile hegemonului global american. Chiar dacă sistemul
internaţional nu poate fi cu adevărat controlat de nici un stat ori
imperiu, indiferent de cât de puternic ori influent este acesta 18, nu se
poate nega că lumea unipolară a fost într-o foarte mare măsură
modelată de deciziile luate la Washington şi de modul în care celelalte
state (şi alţi actori non-statali) s-au raportat la deciziile respective.
În opinia lui Zbigniew Brzezinski America anilor ’90 a fost
cuprinsă între asumarea unui rol global, izolaţionism şi nehotărâre19.
Administraţiile Bush I şi Clinton reflectă cel mai bine spusele de mai
sus. Sentimentul victoriei politice şi ideologice asupra Uniunii
Sovietice era dublat de un vag sentiment şi de un şi mai difuz plan al
responsabilităţii internaţionale.
Reducerea cheltuielilor militare, intervenţia stângace în Somalia,
încercarea unor negocieri de pace în Europa sau Orientul Mijlociu
sunt compromisuri între mai multe direcţii.
Două mari direcţii de conduită sunt conturate. Pentru şcoala
tradiţionalistă, de cele mai multe ori consonantă cu teoria realistă,
America trebuie să revină la adevărata sa natură: a city on a hill care
să ofere un exemplu întregii lumi, dar de la distanţă (Ron Paul, Pat

16
Hoffmann S., World disorders: troubled peace in the post-Cold War era, Rowman & Litllefield
Publishers.Inc, 1998, passim
17
Strange S., The Retreat of the state: the diffusion of power in the world economy, Cambridge/New York,
Cambridge University Press, 1996
18
Gilpin R., War and Change in International Politics, Cambridge: Cambridge University Press, 1981, p. 28
19
Brzezinski Z., A doua şansă, Antet, Prahova, 2006
22
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Buchanan; George Kennan sau Chalmers Johnson şi Andrew
Bacevich)20.
Cealaltă perspectivă a anilor Clinton a fost cea a intervenţiilor
militare reduse, rezervate, cu jumătate de inimă dar a unei puternice
implicări economice. O retuşare a viziunii wilsoniste, teza liberală
punea accent pe promisiunile globalizării economice şi pe o
arhitectură instituţională de securitate (Joseph Nye Jr.; Zbigniew
Brzezinski; eventual Stanley Hoffmann)21.
Brzezinski oferă chiar o teză extrem de seducătoare la începutul
anilor 2000. Pentru el dilema Americii (de a ghida ca un mentor
sistemul internaţional sau a fi un veritabil despot) depinde de însăşi
natura duală a influenţei americane în lume. Dacă guvernul american
judecă şi acţionează într-o lume westphaliană, bazată pe suveranitățile
naţionale, societatea americană cu toate secreţiile sale (economie,
tehnologie, Hollywood, stiluri de viaţă ş.a.m.d.) tinde spre anularea
graniţelor într-un melting pot global22. America nu ar fi, în lectura
fostului secretar de stat, o simplă naţiune ci o dialectică.
Neoconservatorismul este a treia mare direcţie în marea
dezbatere şi se doreşte un fel de sinteză la cei doi vectori posibili de
acţiune de mai sus (nu neapărat însă şi sinteza cea mai fericită).
Pentru neoconservatori globalizarea face şi mai dificilă
coexistenţa dintre republici şi dictaturi. America, prin interesele pe
20
Bacevich A. J., American empire: the realities and consequences of U.S. diplomacy, USA, President and
fellows of Harvard College, 2002
Johnson C., Gustul amar al imperiului. Secretomanie, militarism şi sfârşitul republicii, Antet, Prahova, 2005
Bacevich A., Illusions of Victory How the United States Did Not Reinvent War But Thought It Did,
TomDispatch, posted August 11, 2008,
http://www.tomdispatch.com/post/174964/andrew_bacevich_the_american_military_crisis
Conversations with history "America's Path to Permanent War" (13 August 2010)
(Andrew J. Bacevich, Professor of History and International Relations Boston University,
http://www.youtube.com/watch?v=vV83TaP2geQ )
21
Nye J. S., Dilema veche, nr.190, 27 Sep 2007; Nye J. S., Rămas-bun drumului de unul singur, Dilema veche,
nr.194, 28 Oct 2007, http://www.dilemaveche.ro/sectiune/din-polul-plus/articol/ramas-bun-drumului-de-unul-
singur
Conferinţă: Joseph Nye on Soft Power, The Center for Public Leadership's annual research conference,
24.04.2008, http://www.youtube.com/watch?v=-q_zIP0emE4&feature=related (accesat 25 ianuarie 2011)
”Ȋnsă o disoluţie a puterii, treptată şi controlată, ar putea duce la formarea unei comunităţi internaţionale
bazate pe interese împărtăşite, cu modalităţi supranaţionale de organizare. care ar putea să îşi asume din ce în
ce mai mult unele dintre responsabilităţile de securitate ale statelor-naţiune tradiţionale”, Zbigniew Brzezinski,
Marea dilemă. A domina sau a conduce, EdituraScripta, Bucureşti, 2005, p. 3
22
”Ideea mea fundamentală despre rolul Americii în lume este simplă: puterea Americii, bazată preponderent pe
afirmarea principiului suveranităţii naţionale, reprezintă astăzi cea din urmă garanţie a stabilităţii globale,
totodată, societatea americană stimulează acele tendinţe universale care diluează suveranitatea naţională”,
Ibidem, p.7
23
Georgeta CHIRLEŞAN

care le are nu se poate retrage din lume dar în acelaşi timp nu poate
renunţa la propria sa apărare.
Soluţia constă într-o filosofie preventivă (formula noastră)
pentru care soluţia militară şi cea economică converg către
ameliorarea mediului internaţional. Schimbarea regimurilor autoritare
şi lichidarea organizaţiilor teroriste alături de deregularizarea pieţelor
sunt cele două chei (termen mediu şi, respectiv termen lung) ale
problemelor lumii actuale. Pentru istorici şi jurnalişti ca Irving Kristol,
Robert Kagan, Francis Fukuyama (cel puţin până la un punct)23, Max
Boot, Walter Russel Mead, Charles Krauthammer sau Michael
Ignatieff un imperialism american în prelungirea celui britanic
împlineşte adevărata misiune a Americii24.
Asigurarea securităţii naţionale a României reprezintă un proces
continuu şi complex, extins asupra unui spectru larg de domenii,
relaţii şi interdependenţe, destinat promovării intereselor şi
obiectivelor de securitate ale statului, societăţii şi cetăţeanului.
Demararea reformei sectorului de securitate s-a realizat în
condiţiile unei duble dinamici la nivel intern: procesul de
democratizare politică şi tranziţia la principiile şi mecanismele
economiei de piaţă.

23
Vezi Fukuyama F., America la răscruce, pp. 8-10. Fukuyama F., Momentul neoconservator (I), Revista 22,
traducere de Maria Bercea din The National Interest no. 76, Summer 2004, http://www.revista22.ro/momentul-
neoconservator-i-1137.html
Un traseu relativ similar l-a avut şi Michael Igantieff. Mai echilibrat şi mai puţin dogmatic decât
neoconservatorii americani, politologul canadian a fost totuşi un susţinător al războiului contra terorimsului din
Orientul Mijlociu. Cu toate acestea el arată pericolele transformării exportului de democraţie în religie. Deci
contracararea unui fundamentalism cu un altul. Michael Ignatieff, Amy Gutmann, Kwame Anthony Appiah,
Human rights as politics and idolatry, Princeton, New Jersey, Princeton University Press, 2003
24
Ignatieff M., The American Empire, The Burden, Published: Sunday, January 5, 2003,
http://www.nytimes.com/2003/01/05/magazine/the-american-empire-the-
burden.html?scp=1&sq=The%20Burden%20Ignatieff&st=cse ; Michael Ignatieff, America's Empire Is an
Empire Lite, New York Times , January 10, 2003,
http://www.globalpolicy.org/component/content/article/154/25603.html
vezi şi cartea sa Empire Lite. Nation-building in Bosnia, Kossovo and Afghanistan, Canada, Penguin Books, first
published January 2003
Krauthammer C., The unipolar moment, America and the World, Foreign Affairs, 1990,
http://www.foreignaffairs.com/articles/46271/charles-krauthammer/the-unipolar-moment
Kagan R., Kristol W., Present dangers: crisis and opportunity in American foreign and defense policy, San
Francisco, California, Enounter Books, 2000
Halper S. A., Clarke J., America alone: the neo-conservatives and the global order, New York, Cambridge
University Press, 2004
Krauthammer C., Democratic Realism. An American Foreign Policy for a Unipolar World, The AEI Press,
Publisher for the American Enterprise Institute, Washington D.C. 2004
Vaïsse J., Goldhammer A., Neoconservatism: the biography of a movement, USA, Library of Congress, 2010
24
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Rolul României în plan global este circumscris noului statut de
membru UE şi NATO, precum şi unor angajamente şi politici stabilite
prin parteneriatele dezvoltate cu alte state, definind modalităţi comune
de acţiune şi promovare a unor interese de securitate mutual
împărtăşite.
Complexitatea şi importanţa temei propuse a făcut ca cercetarea
noastră să necesite o construcţie bazată nu pe o singură ipoteză
centrală ci pe un ansamblu de astfel de ipoteze.
Am conceput astfel un plan al cercetării plecând de la un set
coerent şi intercorelat de ipoteze de lucru care să ne permită ulterior
înţelegerea, descrierea, analiza şi interpretarea unităţilor de cercetarea
stabilite iniţial şi care să conducă la concluzii valide asupra mediului
actual regional de securitate în care se regăseşte România.
Totodată acest demers de fundamentare a cercetării pe un
ansamblu de ipoteze de lucru ne va permite la final o evaluare
obiectivă a cercetării ştiinţifice întreprinse şi adoptarea unei atitudini
critice în receptarea şi acceptarea rezultatelor.
Am aşezat la baza evaluării demersului nostru de cercetare
ştiinţifică următoarele criterii:
- corectitudinea cadrului teoretic stabilit pentru cercetare;
- calitatea analizei conceptuale şi definirea domeniului cercetat;
- alegerea unor metode, tehnici şi instrumente de lucru adecvate
ipotezelor şi obiectivelor stabilite (aici am urmărit utilizarea
unor instrumente care să fie caracterizate de validitate şi
fidelitate în măsurare şi analiză);
- calitatea prelucrării, analizei şi interpretării informaţiilor.
O ipoteză reprezintă o prezumţie clară, explicită şi verificabilă
referitoare la relaţiile sau diferenţele existente între două sau mai
multe variabile.
Plecând de la definiţia menţionată mai sus, rezultă faptul că o
ipoteză de cercetare este legată, evident, de obiectivele cercetării. Am
formulat aşadar ipoteze care să constituie un model explicativ
convingător şi care să poată fi testabile (direct sau indirect). Am
operaţionalizat obiectivele (detaliindu-le pe cele generale în obiective
specifice şi prezentându-le în termeni clari, precişi, cuantificabili)

25
Georgeta CHIRLEŞAN

astfel încât să ne conducă la indicatori măsurabili şi relevanţi pentru


cercetarea proiectată.
Evaluarea ex-ante a sferei geopolitice actuale a reprezentat una
din sursele de generare a ipotezelor studiului nostru. Am putut
formula astfel ipoteze centrale cu un înalt grad de generalizare, ca cele
redate mai jos:
 Criza financiară mondială afectează direct şi indirect mediul de
securitate, efectele reflectându-se (posibil) în strategiile de
securitate naţionale ale statelor şi în alte documente specifice
(Carta Albă, Strategia Militară, Conceptul Strategic, etc.).
 Există tendinţe de revenire la bipolaritate (eventual chiar la
multipolaritate) datorită ascensiunii puterilor emergente care
reconfigurează balanţa de putere globală – şi ne referim aici,
spre exemplu, la dezvoltările spectaculoase din spaţiul Federaţiei
Ruse, respectiv al Chinei, al Indiei25.
 Reaşezarea raporturilor de putere la nivel regional şi global (prin
manifestarea în prezent a tendinţei de apariţie a unor noi centre
de putere la aceste niveluri) necesită şi implicit determină
redefinirea conceptuală a Europei Centrale şi de Est.
La baza demersului nostru ştiinţific au stat, evident, teorii ale
relaţiilor internaţionale, cu ajutorul cărora am încercat să construim un
cadru conceptual al înţelegerii şi explicării securităţii.
Aceste teorii au fost utile în justificarea rolurilor actorilor şi
factorilor relevanţi în generarea schimbărilor şi evoluţiilor mediului de
securitate.
Un punct de plecare în această construcţie îl constituie
contribuţiile a trei mari teoreticieni – Tucidide, Thomas Hobbes şi
Carl von Clausewitz, care au reuşit să standardizeze comportamentul
actorilor din perspectiva securităţii, fără referire la circumstanţe
temporale, spaţiale sau sociale26.

25
Mitchell W., director de cercetare la Center for European Policy Analysis (CEPA), Washington D.C., în
interviul acordat în “Revista 22” din 9 decembrie 2008 afirma: “...balanţa de putere globală, (...) se
reconfigurează. Ne aflăm, de fapt, între momente structurale - undeva între unipolaritate şi multipolaritate. (...)
avem o grilă de interpretare unipolară, un set de instrumente bipolare, pe fondul unei lumi multipolare.”
26
Kolodziej A. E. arată (“ Securitatea şi relaţiile internaţionale”, p. 70) că în teoriile acestui triumvirat există
ipoteza comună “potrivit căreia o soluţie necesară, dacă nu suficientă, la tendinţele oamenilor şi agenţilor lor
de a utiliza forţa şi violenţa pentru a obţine ceea ce doresc e contracararea forţei. [...] O cooperare consimţită
între actori [...] depindea de o condiţie prealabilă: actorii implicaţi şi interdependenţi să fi creat deja un regim
26
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Teoriile dezvoltării au reprezentat o altă sursă ştiinţifică pe care
am utilizat-o în formularea unor ipoteze generale conexe cercetării
noastre, ca acelea că „dezvoltarea economică, politică şi socială este
influenţată de tipul şi de structura sistemului politic”, „modernizarea
societăţilor post-comuniste este determinată preponderent de factori
externi”27, „ieşirea din starea de tranziţie a României se poate face
numai prin modernizare, adică printr-o transformare profundă şi
radicală a structurilor şi relaţiilor sociale constituite în aceşti ani de
tranziţie şi corectarea fermă a unor evoluţii care, altfel, tind să
continue“28.
Există o relaţie între tranziţie şi dezvoltare, tranziţia asigurând
premisele dezvoltării, reprezentând baza acesteia, „adică tranziţia este
istorie iar dezvoltarea conţinut al ei”29. Tema fondului şi a formei,
orientarea spre tradiţionalism sau spre modernism, spre autohtonism
sau europenism, spre Occident sau Orient, corelată teoriilor dezvoltării
şi abordată de T. Maiorescu în analizele sale, rămâne încă foarte
actuală, mai ales în contextul unor proiecte de modernizare a
României care vizează dezvoltarea capitalistă şi integrarea sa în
structurile economice, politice şi culturale euro-atlantice.
După cum susţin unii sociologi, economişti şi analişti politici,
pentru România nu s-a elaborat nicicând în istoria sa teoretică o teorie
propriu-zisă a dezvoltării sale, sau altfel spus, nu a existat un spaţiu
teoretic eficient asupra dezvoltării care să construiască o „teorie a
dezvoltării României”30.
Cu toate acestea însă, în ceea ce priveşte modernizarea statului,
procesul este evident, iar dezvoltarea se reflectă şi în strategia de
securitate naţională adoptată şi în adaptarea României la mediul de
securitate actual deosebit de complex şi aflat într-o continuă

sau o ordine capabilă să rezolve disputele şi conflictele inevitabile dintre ei. [...] tot ce era real sau adevărat
despre oameni şi societăţile lor era prezenţa implicită a forţei ca instrument decisiv şi final pentru rezolvarea
conflictelor dintre preferințe. [...] Conflictele vor degenera în violenţă atunci când mijloacele nonviolente de
rezolvare a diferendelor vor fi epuizate. În mod paradoxal, limitarea recurgerii la forţă a devenit obiectivul
principal al politicii, pentru ca libertatea şi creativitatea oamenilor să poată înflori.”
27
Vlăsceanu L., în “Politică şi dezvoltare. România încotro?”, p. 36, susţine că „Pentru teoria modernizării,
atât modelul cât şi sursele dezvoltării sunt exterioare ţărilor în curs de dezvoltare: ajutorul extern şi copierea
modelului deja consacrat ar genera transformări interne pe calea dezvoltării”.
28
Pasti V., Miroiu M., Codiţă C., România — Starea de fapt, vol. 1: Societatea, p. 210.
29
Vlăsceanu L., Politică şi dezvoltare. România încotro?, p. 87
30
Ibidem, p. 68.
27
Georgeta CHIRLEŞAN

transformare sub acţiunea concertată a factorilor economici, militari,


politici, sociali.
Alături de ipotezele generale pe care le-am evidenţiat anterior, am
propus şi ipoteze specifice, asumpţii cu un grad mai scăzut de
generalizare, care vizează fie strict situaţia României, fie strategii de
viitor ale unora dintre actorii internaţionali ai mediului global de
securitate. Astfel, am dedus că:
 Obţinerea statului de stat membru şi procesul de integrare în
Uniunea Europeană au efecte directe asupra strategiei de
securitate naţională a României, dintre care putem evidenţia
demersuri de securizare a frontierei estice conform standardelor
UE şi întărirea rolului activ al României în spaţiul Mării Negre
(combaterea traficului de arme şi fiinţe umane, a criminalităţii
economico-financiare, lupta împotriva reţelelor de crimă
organizată, a migraţiei ilegale, protejarea resurselor energetice,
asigurarea unui climat de securitate şi pace).
 Schimbarea viziunii strategice a SUA (sau ceea ce noi denumim
„efectul Obama”) prin acţiuni şi măsuri care vizează:
- schimbarea strategiei privind Afganistan-ul
- retragerea rachetelor strategice ale Rusiei din Kaliningrad
- retragerea SUA din Irak
- pacificarea Orientului Mijlociu printr-o abordare diplomatică
- îndulcirea tonului în relaţiile externe
va conduce la reconfigurarea relaţiilor de cooperare strategică, a
mediului de securitate şi a relaţiilor diplomatice atât în ansamblul lor
cât şi la nivel regional.
Sfârşitul momentului unipolar şi tranziţia spre o lume
multipolară necesită o reevaluare strategică radicală a poziţiei SUA ca
actor în arena internaţională.
Pentru ca politica externă americană să funcţioneze, obiectivul
principal care stă acum în faţa SUA este acela de a înţelege în mod
adecvat rolul şi poziţia sa în noua structura de putere globală,
înţelegere care să genereze acea doctrină a administraţiei Obama aptă
de a ghida America în procesul de tranziţie spre un mediu marcat de
multipolaritate.

28
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Afganistanul reprezintă pentru administraţia Obama provocarea
şi preocuparea principală31. Atât Preşedintele Barack Obama cât şi
Ministrul american al apărării Robert Gates consideră că strategia
pentru Afganistan trebuie regândită, NATO fiind principalul
instrument strategic şi de acţiune în acest demers. SUA intenţionează
să reevalueze strategia privind Afganistanul nu singură ci împreună cu
aliaţii săi europeni, de la care doreşte să obţină o implicare majoră
(vizând mai ales unul din „motoarele” economice europene -
Germania, dar şi Spania, Italia, Polonia).
Agenda politică a SUA susţine relansarea Alianţei Nord-
Atlantice prin acţiuni eficiente şi relevante, prin care NATO să îşi
recapete autenticitatea iar riscurile guvernării globale să fie partajate
între membri săi. Există totuşi două impedimente: criza actuală
economico-financiară care ar putea limita bugetele alocate de aliaţi
pentru sectorul de apărare şi orientările contradictorii din interiorul
noii administraţii Obama referitor la extinderea NATO către zonele
din imediata vecinătate a Rusiei (Secretarul de Stat Hillary Clinton şi
colaboratorii săi care doresc o extindere constantă a NATO prin
adiţionarea unor noi state precum Georgia, Ucraina 32, şi respectiv
grupul format în jurul Ministrului Apărării Robert Gates care este
preocupat de conservarea Alianţei în formatul ei actual şi de
rezolvarea mai degrabă a problemelor structurale ale acesteia33).

31
Hulsman J., membru al Consiliului German de Relaţii Externe, în interviul acordat în „Revista 22” din 16
decembrie 2008.
Nicola S., Analysis: EU welcomes new Afghan strategy, Space war, March 27 2009,
http://www.spacewar.com/reports/Analysis_EU_welcomes_new_Afghan_strategy_999.html
McHugh J. D., Barack Obama's war: Afghanistan's failing army, The Guardian, March 27 2009,
http://www.guardian.co.uk/world/video/2009/mar/27/obama-afghanistan-military
A.J. Bacevich, The war we can’t win, Harper’s Magazine, Nov 2009,
http://harpers.org/archive/2009/11/0082687
Shahzad S. S., Pakistan at odds with Obama's vision, Asia Times, Dec 3, 2009,
http://www.atimes.com/atimes/South_Asia/KL03Df06.html
Bacevich A. J., Obama's folly, Los Angeles Times,
December 03, 2009, http://articles.latimes.com/2009/dec/03/opinion/la-oe-bacevich3-2009dec03
Michael Knigge talked to John Hulsman, Lawrence of Arabia offers lessons for Afghanistan, Deutsche Welle,
12.12.2009, http://www.dw-world.de/popups/popup_printcontent/0,,5001974,00.html
32
În interviul acordat lui David Gollust pentru „Voice of America” la Paris în 29 ianuarie 2010, Secretarul de
Stat Hillary Clinton preciza interesul NATO de a conlucra mai îndeaproape cu Rusia, apreciind totodată că Rusia
va trebui să decidă cum să interpreteze extinderea NATO şi arătând că SUA speră într-o îmbunătăţire a relaţiilor
dintre Rusia şi Georgia, http://www.voanews.com/english/news/europe/Transcript-of-VOA-Interview-with-
Secretary-of-State-Clinton-83053107.html
33
La 23 februarie 2010, în cadrul “NATO Strategic Concept Seminar” organizat de “Allied Command
Transformation” şi ”National Defense University”, Ministrul Apărării SUA Robert Gates susţinea necesitatea de
29
Georgeta CHIRLEŞAN

Formarea unor parteneriate între marile puteri (SUA-Rusia,


Rusia-China etc.) care se conturează ca o posibilă soluţie eficientă la
gestionarea diverselor crize din lume reprezintă o altă cauză care
impune inevitabil schimbarea viziunii strategice a SUA, idee
evidenţiată în rândurile de mai sus.

1.4.: Metodologia de cercetare

Ca practică metodologică am optat pentru o combinaţie a două


abordări complementare: practica metodologică obiectivă şi cea
interpretativă34.
În cadrul practicii metodologice obiective conceptele
epistemologice principale sunt explicaţia şi predicţia bazate pe analiza
factorilor determinativi sau a cauzelor. Practica metodologică
interpretativă utilizează drept concepte epistemologice principale
înţelegerea şi interpretarea semnificaţiilor subiective ale
comportamentelor situaţionale, prin considerarea scopurilor şi
motivelor acţiunii.
Ca element fundamental al metodologiei de cercetare vom
recurge la screening-ul lucrărilor de interes şi al strategiilor de
securitate naţională existente la momentul începerii cercetării, pentru
ţările luate în considerare.
Întrucât o abordare unilaterală nu este relevantă pentru un studiu
de o asemenea amploare şi factură, combinarea avantajoasă a
metodologiei obiective cu cea interpretative într-o cercetare care se
doreşte astfel multidirecţională este considerată de către noi ca fiind
una necesară, aptă a ne aduce rezultatele valide aşteptate.
Pentru realizarea analizei comparative a strategiilor de securitate
naţională ale României, Cehiei, Slovaciei, Ungariei şi Poloniei şi a
Strategiei Europene de Securitate, am fixat ca unităţi de cercetare:
sursele care au contribuit la generarea strategiilor respective, evoluţia
în timp a strategiilor, structura documentelor care constituie
documentele oficiale, elementele de conţinut ale strategiilor (cu

regândire a misiunii Alianţei şi declara că NATO are nevoie de reforme serioase, ample, şi imediate.
http://www.voltairenet.org/article164234.html
34
Vlăsceanu L., Metodologia cercetării sociologice. Orientări şi probleme, pp. 37-42
30
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
focalizare pe câţiva factori cheie: valori şi interese, mediul de
securitate cu ameninţări, riscuri, provocări la adresa securităţii
naţionale, obiective al securităţii, căi de implementare a strategiei de
securitate, strategii sectoriale, sisteme şi actori de securitate).
Dat fiind dinamismul domeniului şi rapiditatea cu care harta
echilibrului de putere între actorii globali se reaşează permanent dar şi
abundenţa materialelor disponibile ale ariei de cercetare, am axat
studiul nostru pe utilizarea unor categorii diverse de surse, combinate
selectiv şi critic în vederea completării eficiente şi adecvate a
informaţiei.
Astfel, bibliografia aferentă relaţiilor internaţionale,
metodologiei cercetării ştiinţifice şi metodologiei cercetării
sociologice se constituie parte a documentării ştiinţifice încă din etapa
de formulare a ipotezelor.
Fără a putea susţine că sursele deschise, publice au întâietate în
studiul nostru, acestea reprezintă o majoritate în mulţimea celor
consultate. Dar desigur lor li se adaugă materialele ce vin din sfera
literaturii interne şi internaţionale de specialitate care se adresează
unor teme ca securitate şi stabilitate, Europa Centrală şi de Est în
actualitate, supra-structuri regionale şi globale de securitate, integrare
euro-atlantică. Tratatele internaţionale reprezintă o altă categorie de
resurse bibliografice inerente unui demers de cercetare ştiinţifică în
aria relaţiilor internaţionale ca cel pe care îl întreprindem.
Datorită validităţii ridicate şi impactului pe care rapoartele şi
studiile elaborate de unele instituţii şi organizaţii internaţionale cu
recunoaştere în domeniu le relevă, acest tip de materiale fac parte din
paleta de resurse informative ale acestei cercetări, care este construită
nu doar pe o abordare (co)relaţională dar şi factorială35.
Interviurile cu personalităţi consacrate – experţi, factori de
decizie, profesionişti, sondajele de opinie, rapoartele statistice sau cele
emise de către instituţiile statului constituie alte surse valoroase de
documentare. Dimensiunea factuală este şi ea importantă în cercetarea
noastră.

35
Ne referim aici la stabilirea unor relaţii între variabilele urmărite în abordarea corelaţională şi la identificarea
sau confirmarea existenţei unor diferenţe între aceste variabile în cazul studiilor factoriale.
31
Georgeta CHIRLEŞAN

De aceea, nu în ultimul rând, mass-media în general, cu toate


canalele specifice precum şi „oferta” informaţională practic nelimitată
a Internetului, cărora li se aplică filtre necesare de selecţie coroborate
cu procedura de verificare multiplă (încrucişată) a informaţiei, sunt
instrumente demne de luat în considerare în orice acţiune de informare
şi colectare de date.
Fiecare utilă în felul său şi intervenind în momente diverse ale
cercetării, aceste surse de documentare sunt prezentate la final, în lista
referinţelor bibliografice.
Prin analogie cu cele trei niveluri de analiză utilizate în relaţiile
internaționale – individual, statal (intern, naţional) şi sistemic
(internaţional, global), am recurs la analizarea Strategiei de Securitate
Naţională a României şi plasarea ei în contextul mediului regional de
securitate din prisma ultimelor două niveluri.
În relaţiile internaţionale, primul nivel de analiză caută
explicaţiile evenimentelor internaţionale pornind de la indivizi, în al
doilea nivel de analiză explicaţia este orientată în direcţia inside →
out, în sensul că structura şi procesele politice, economice şi sociale
din interiorul statelor constituie cauza proceselor şi evenimentelor
internaţionale, în timp ce la nivelul trei este acceptată o cauzalitate
inversă, de tip out → inside, sistemul internaţional fiind considerat
drept cauza care determină comportamentul statelor, state care „nu
acţionează ci reacţionează”, după cum opina şi Kenneth N. Waltz în
cartea sa „Omul, statul şi războiul”36.
Am căutat aşadar să identificăm cauzalităţile şi determinismele
care provin din mediul şi evenimentele internaţionale (ca exemple:
tendinţa de revenire la bi- sau chiar multipolaritate; competiţia între
puteri în spaţiul euro-atlantic pentru redistribuirea rolurilor; adâncirea
integrării în UE; dezvoltările recente din spaţiul Federaţiei Ruse;
influenţa NATO, ONU, OSCE, etc.) şi care au generat construcţia
actualei Strategii de Securitate a României (nivelul trei de analiză sau
modul cum „ reacţionează” România la stimulii mediului regional şi
internaţional de securitate), dar şi invers, adică să analizăm la ce
influenţe şi efecte conduce Strategia de Securitate Naţională în plan
36
Miroiu A., Ungureanu R. S., Manual de relaţii internaţionale, Editura Polirom, Iaşi/Bucureşti, 2006, pp. 61 –
70.
32
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
geopolitic, ce aduce nou în relațiile cu vecinii şi în evoluţia stabilităţii
şi securităţii regionale.
În această abordare ne-am bazat şi pe ideile lui Hans
Morgenthau37 conform cărora „există anumiţi factori ce determină
politica externă şi continuitatea sa, factori pe care nici un guvern nu
îi poate controla, dar pe care îi poate neglija riscând să eşueze,
războiul sau pacea fiind decise funcţie de aceşti factori permanenţi,
indiferent de forma de guvernământ … şi de politicile interne.
Naţiunile sunt „doritoare de pace” în anumite condiţii şi sunt
războinice în altele” şi pe concepţia că „teoria internaţională are
funcţia de a descoperi aceste condiţii […] şi de a identifica tiparele
lor de continuitate şi schimbare”38.

37
Morgenthau H., Scientific Man versus Power Politics, University of Chicago Press, 1946, p. 66.
38
Griffiths M., Relaţii Internaţionale: şcoli, curente, gânditori, Editura Ziua, Bucureşti, 2003, pp. 74 – 75.
33
Cap. 2.: DEFINIŢII CONCEPTUALE
Termenul de securitate este definit în dicţionarul explicativ al
limbii române prin “faptul de a fi la adăpost de orice pericol,
sentiment de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa
oricărui pericol”39. Din punct de vedere etimologic, cuvântul
securitate40 a apărut în limba română în secolul al XIX-lea, prin
împrumut din limba franceză, de la originalul “sécurité”. Astăzi
conceptul are o semnificaţie comprehensivă mult mai complexă,
integrând o gamă largă de concepţii şi perspective, elemente comune
dar şi antagoniste, relaţiile dintre acestea precum şi practicile adoptate.
Evoluând, conceptul şi-a lărgit aria de analiză şi a dobândit
dimensiuni noi precum cea militară, economică, culturală, de mediu,
psihologică, informaţională, etc. Diversitatea de definiţii generate
poartă amprenta diferitelor şcoli şi curente de gândire, ataşarea
atributului de „completă” uneia sau alteia dintre definiţii neputând fi
posibilă în limita rigorii ştiinţifice.
Accepţiunea actuală, post - Război Rece a noţiunii de securitate
este într-o foarte mare măsură tributară Şcolii de la Copenhaga
(1980/’85-1988) şi operelor unor cercetători precum Ole Weaver,
Barry Buzan, Jaap de Ville, Jeff Huysmans. Situată între abordările
clasice (realism vs liberalism) şi studiile pentru pace (vezi operele
unui Kenneth Boulding, John Burton sau cele ale lui Johan Galtung
din cadrul institutului Transcend), Şcoala/paradigma Copenhaga
înţelege securitatea ca pe un evantai de nuanţe intermediare între
război şi pace. Un set de noţiuni introductive este acela de violenţă
structurală/violenţă culturală dezvoltate de Johan Galtung şi incluse în
literatura ONU. Galtung demonstrează că pacea, în sensul ei clasic nu
înseamnă doar absenţa războiului întrucât pot exista alte probleme
într-o societate care pot genera (mocnit) conflicte: sărăcia,
discriminarea de varii feluri, opresiunea ş.a.m.d. Violenţa structurală
(din care se desprinde mai apoi violenţa culturală) se referă la acel
complex de factori care încalcă drepturile omului şi starea de sănătate,
39
Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), Academia Română, Institutul de lingvistică “Iorgu Iordan”,
ediţia a II-a, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p. 996.
40
Micul dicţionar academic, Academia Română, Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan-Al. Rosetti”,
Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2003.
34
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
libertate, prosperitate a fiinţei umane41. Acest corpus teoretic va
influenţa conceperea de către Şcoala de la Copenhaga a securităţii pe
cel puţin cinci niveluri: politic, militar, social, economic, de mediu/
environmental42.
Cel puţin două critici se pot aduce conceptului de securitate:
(A) Caracterul său subiectiv. Dacă luăm în considerare mai multe
unităţi de analiză (individ, comunitate, stat-naţiune, corporaţie
ş.a.m.d.) avem un tablou extrem de complicat, foarte probabil format
din perspective care se contrazic. Mai simplu spus, nu toată lumea
percepe ameninţările la fel şi deci nu toată lume percepe securitatea
identic.
Autorul danez Bjørn Møller îşi propune să reliefeze această
dilemă identificând un tabel al criteriilor de securitate pornind de la
trei întrebări:
1) Securitatea cui? - se referă la subiectul care trebuie să îşi
definească securitatea (stat, individ, instituţie, alianţă ş.a.m.d.);
2) Securitatea a ce? - se referă la valorile care se află în nevoia de a fi
securitizate/ protejate;

41
Galtung J.: “Eu înţeleg violenţa ca pe o deteriorare a nevoilor fundamentale omeneşti care poate fi evitată,
sau la modul general, o deteriorare a vieţii care scade gradul în care oamenii pot să-şi îndeplinească nevoile la
un nivel potenţial posibil. Şi ameninţarea cu violenţa este tot violenţă”. Crăciun I., Prevenirea conflictelor şi
managementul crizelor, Editura Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, Bucureşti, 2006, pp. 28-29
42
Buzan nu dă o definiţie propriu-zisă a securităţii dar enumeră mai multe definiţii deja date:
- Bellany I.: “Securitatea în sine este o relativă absenţa a războiului, combinată cu o relativ solidă
convingere că nici un război care ar putea avea loc nu s-ar termina cu o înfrângere”.
- Lippman W.: “O naţiune este în siguranţă în măsura in care nu se află în pericolul de a trebui să-şi
sacrifice valorile fundamentale, dacă doreşte să evite războiul, şi poate, atunci când este provocată, să
şi le menţină obţinând victoria în război”.
- Mroz J. E.: „Securitatea este absenţa relativă a ameninţărilor cu distrugerea”.
- National Defence College (Canada): „Securitatea este menţinerea unui mod de viaţă acceptabil
pentru un popor şi compatibil cu nevoile şi aspiraţiile legitime ale celorlalţi. Ea include absenţa
atacurilor armate şi a coerciţiei, absenţa subversiunii interne şi absenţa eroziunii valorilor politice,
economice şi sociale, care sunt esenţiale pentru calitatea vieţii”.
- Thunberg P. H.: „Securitatea naţională este capacitatea unei naţiuni de a-şi urmări cu succes
interesele naţionale, aşa cum le concepe ea oriunde în lume”.
- Waever O.: “Securitatea” poate fi concepută drept ceea ce se numeşte în teoria limbajului un act de
vorbire…afirmarea însăşi constituie actul. Pronunţând securitate, un reprezentant al statului
deplasează cazul dinspre particular spre o zonă specifică: pretinzând un drept special de a folosi toate
mijloacele necesare pentru a bloca această evoluţie”.
- Wolfers A.: „Securitatea, în orice sens obiectiv, se referă la absenţa ameninţărilor la adresa valorilor
dobândite, iar în sens subiectiv, la absenta temerii că aceste valori vor fi atacate”.
în Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama, Cartier, Chişinău, p. 28 şi urm.
35
Georgeta CHIRLEŞAN

3) Securitatea faţă de cine sau de ce? - se referă la ameninţarea


propriu-zisă43.
Tabelul 2.1 redă aceste criterii de securitate şi gradele aferente
de extindere.

Tabelul 2.1.: Criterii de securitate şi grade de extindere ale acestora


Gradul de Nivel Securitatea Securitatea a Securitatea faţă
extindere cui? ce? de cine? (Sursa
(Subiectul) (Valorile ameninţărilor)
ameninţate)
Securitate Stat Suveranitate Alte state, actori
ZERO naţională integritate non-statali
teritorială
INCREMEN Securitatea Naţiuni, Naţiuni,
TAL / societală grupuri Unitate emigranţi
CRESCUT sociale naţională,
identitate
RADICAL Securitatea Indivizi, Supravieţuire, Stat, globalizare,
umană umanitate calitatea vieţii natură
ULTRA- Securitatea Ecosistem Sustenabilitate Omenire
RADICAL mediului

(B) Şi aici ajungem la cea de-a doua critică, generată implicit de însăşi
prima: dacă securitatea este atât de greu definibilă nu ajungem în
pericolul/situaţia de a-i extinde sfera semantică prea mult? Un lucru
care înseamnă totul poate să nu mai însemne de fapt nimic. Pericolul
este cu atât mai mare în formularea politicilor publice întrucât în
numele securităţii (un concept mai benign decât cel de putere) statele
îşi pot priva cetăţenii de drepturile civile44.
Ne vom focaliza atenţia, cel puţin pentru început, asupra celor
două concepte de bază pentru studiul nostru şi anume mediul de
securitate şi strategie de securitate. Plecând de la definiţii şi
înţelesuri, vom căuta ulterior să dăm şi o descriere succintă a evoluţiei
mediului de securitate internaţional de la încheierea Războiului Rece,
43
Sarcinschi A., Risc, vulnerabilitate, ameninţare. Securitatea ca reprezentare psihosocială, Editura Militară,
Bucureşti, 2007, p. 29
44
Vezi Weaver O., nota 6, "Insecuritatea este un fenomen construit la nivel politic şi social". Huysmans J., The
politics of insecurity. Fear, migrations and asylum in the EU, Routledge, London/New York, 2006, p. 2. Vezi de
asemenea Buzan B., op.cit., pp. 22-23
36
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
această parte constituindu-se într-un preambul necesar pentru
prezentarea, analiza şi interpretarea mediului de securitate actual în
Europa Centrală şi de Est.
Termenul de securitate naţională a fost utilizat pentru prima
oară în Memorandum-ul Clark din 192845, dar conceptul de securitate
a unei naţiuni merge înapoi până la momentul apariţiei statelor-
naţiune. Armatele de menţinere a păcii interne şi de păstrare a
suveranităţii naţionale au existat încă de pe vremea când s-au
înregistrat primele dovezi istorice ale societăţii organizate. Existenţa
forţelor civile şi naţionale poliţieneşti de asemenea a fost cunoscută de
milenii. Agenţiile de informaţii şi serviciile secrete ale guvernelor
datează din antichitate (ex.: frumentariile din Imperiul Roman). În
timp ce conceptele generale de menţinere a unei naţiuni în siguranţă
nu sunt noi, termenul modern, de sorginte englezească „securitate
naţională” intră în vorbirea curentă în secolul al XX-lea.
Metodologiile de obţinere şi menţinere a celei mai bune stări posibile
dorite de securitate naţională s-au dezvoltat în mod consistent de-a
lungul epocii moderne până în prezent.
O definiţie univocă şi universală a mediului de securitate nu
poate fi introdusă. Conceptul este însă definibil prin prisma
abordărilor şi dezvoltărilor teoretice asociate ştiinţelor politice, în
special domeniului relaţiilor internaţionale. Astfel, suntem de părere
că putem înţelege mediul de securitate ca ansamblul definibil prin
existenţa sau non-existenţa ameninţărilor la securitate în cadrul căruia
actorii internaţionali (state, naţiuni, supra-naţiuni, etc.) se manifestă şi
se inter-corelează din punct de vedere guvernamental, politic, militar,
economic şi social.
În accepţiunea unor analişti, mediul de securitate este sintagma
definită prin totalitatea factorilor, condiţiilor şi relaţiilor existente în
domeniile fundamentale ale societăţii omeneşti şi comunităţii
internaţionale, la un moment dat, pe o anumită arie geografică de
referinţă46. Întrucât depinde de factorul geografic, delimitarea
mediului de securitate se poate face la nivel global, continental,
45
Memorandum-ul Clark asupra Doctrinei Monroe, elaborat în 17 decembrie 1928 de către subsecretarul de stat
al lui Calvin Coolidge, J. Reuben Clark, se referă la utilizarea de către SUA a forţei sale militare pentru a
interveni asupra naţiunilor din America Latină.
46
David I., România şi evoluţiile mediului de securitate european, Revista ComuniQue, 2008, p. 1.
37
Georgeta CHIRLEŞAN

regional, zonal sau naţional. Într-o altă clasificare, mediul de


securitate poate fi internaţional sau intern.
Există un set de domenii ale vieţii internaţionale (politic,
diplomatic, economic, militar, social, ecologic, juridic, informaţional,
etc.) care sunt luate în considerare în vederea determinării conţinutului
mediului de securitate. Caracterizarea mediului de securitate se referă
la precizarea naturii, calităţii şi dimensiunii relaţiilor care se stabilesc
şi se dezvoltă între actorii participanţi la domeniile vieţii
internaţionale.
După cum însăşi denumirea sugerează, mediul internaţional de
securitate se generează din înglobarea mediilor continental, regional,
zonal şi naţional de securitate. Mediul intern de securitate face strict
referire la mediul de securitate al unui stat. De cele mai multe ori, deşi
nu întotdeauna explicit, mediul internaţional de securitate este asimilat
mediului global de securitate.
Principalul fenomen care influenţează mediul actual de
securitate este globalizarea. Aceasta induce atât oportunităţi cât şi
riscuri, ameninţări. În contextul generat de globalizare, în care se
evidenţiază astfel vulnerabilităţi globale ale omenirii, securitatea
umană poziţionează individul în centrul eforturilor de securitate,
consolidând calea acţiunii împotriva insecurităţii globale. Mediul
global de securitate nu poate fi disociat de sistemul organizaţiilor de
securitate (NATO, agenţiile şi instituţiile UE, ONU, Consiliul de
Securitate, Departamentul de Menţinere a Păcii, instituţiile OSCE,
Forţa de Răspuns a NATO).
Referindu-ne la tendinţele care caracterizează mediul actual de
securitate, cele mai pregnante dintre acestea sunt manifestarea tot mai
evidentă a proceselor de globalizare şi de integrare regională,
consolidarea eforturilor concertate de construire a unei arhitecturi de
securitate stabilă şi predictibilă, revigorarea eforturilor statelor legate
de menţinere a influenţei proprii asupra dinamicii relaţiilor
internaţionale, la toate acestea adăugându-se o accentuare a prezenţei
şi contribuţiei actorilor nestatali în dinamica relaţiilor internaţionale,
atât din punct de vedere al numărului acestora cât şi al formelor de
manifestare aplicate. Există evident şi manifestări antagoniste ale
mediului internaţional de securitate care vin să diminueze efectele
38
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
acestor tendinţe: acţiuni care vizează fragmentarea statală sau
existenţa (încă) a unor regiuni marcate de tendinţe anarhice cu
predispoziţie de accentuare în timp.
Dispariţia bipolarităţii a produs mutaţii majore în mediul de
securitate internaţional şi a relevat necesitatea regândirii apărării. Deşi
securitatea globală nu mai este ameninţată de conflicte militare
majore, caracteristica generală a mediului contemporan de securitate
este încă una conflictuală. Sursele majore de conflict sunt reprezentate
de accesul diferenţiat şi restricţionat la resurse, la mecanismele de
distribuţie a resurselor şi la pieţele de desfacere. Diferenţele identitare
de natură etnică, religioasă, culturală şi ideologică aduc şi ele o
contribuţie majoră la menţinerea caracteristicilor mediului actual.
În ceea ce priveşte diversificarea surselor de instabilitate şi
conflict menţionate anterior, poate fi identificată o clasificare mai
specifică a lor, şi anume:
- probleme de natură economică: resurse şi materii prime reduse
cantitativ sau pe cale de dispariţie şi nevoi tot mai mari (în special în
ţările puternic industrializate);
- dificultăţi de natură socială: creşterea gradului de sărăcie, creşterea
şomajului; migraţia internaţională a persoanelor;
- extinderea riscurilor asimetrice: criminalitatea economico-financiară,
traficul transfrontalier ilegal de persoane, droguri, armament etc.;
- creşterea numărului reţelelor teroriste şi intensificarea acţiunii
acestora în cele mai diverse zone ale globului;
- creşterea dominaţiei economice a unor state sau organizaţii (Japonia,
China, Rusia, SUA sau Uniunea Europeană şi NATO);
- degradarea mediului natural.
Noţiunea de securitate depăşeşte astăzi cu mult dimensiunea
strict militară. Noile ţinte sunt, aşa cum am văzut, populaţia,
simbolurile politice şi infrastructura economică. Ameninţările
prezentului la adresa securităţii, ca şi provocările sunt mult mai
complexe. În mediul de securitate se manifestă, pe lângă actorii statali,
cei nonstatali şi cei parastatali. Este evidentă necesitatea integrării
statelor în alianţe politico-militare şi politico-economice, ca
modalitate sigură de răspuns adecvat şi flexibil la toate provocările
actuale la adresa securităţii.
39
Georgeta CHIRLEŞAN

Foarte adesea se vorbeşte de securitate şi de siguranţă,


conceptele fiind definite unul prin celălalt. “Securitatea reprezintă o
stare în care individul şi grupurile umane, dar şi statul sau uniunea de
state pot să trăiască şi să acţioneze liber şi nestingherite, urmându-şi
calea de dezvoltare aleasă în mod voluntar şi conştient. Siguranţa
constituie certitudinea pe care o au indivizii şi comunităţile umane că
se află într-o deplină securitate. De fapt, cei doi termeni, ce reflectă
realitatea, se presupun reciproc, în sensul că nu poate exista
securitate fără siguranţă şi invers. La rândul lor, acestea se află într-
o strânsă corelaţie cu apartenenţa ţării la o alianţă politico-militară
puternică şi recunoscută de toate celelalte state ale lumii”47
Securitatea unei ţări se asigură în cadrul sectorului de securitate.
Sectorul de securitate reprezintă un termen general, utilizat pentru a
descrie structurile, instituţiile şi personalul responsabil cu
managementul, reglementările şi supravegherea securităţii într-o ţară.
Pot fi incluse aici apărarea, instituţiile de aplicare a legii, serviciile de
intelligence, managementul frontierelor şi al vămilor, elemente ale
sectorului judiciar, organisme de management şi supraveghere,
grupuri ale societăţii civile precum şi alţi actori ne-statali.
Creșterea rolului și mărirea responsabilităţilor instituţiilor
sectorului de securitate
cer o mai bună cooperare între funcţionarii civili și militari, precum și
un sistem de control și supraveghere eficient și democratic. Resursele
financiare și umane investite în sectorul de securitate necesită o
administrare cât mai eficientă.
Reforma sectorului de securitate are ca scop crearea unui mediu
de securitate sigur bazat pe dezvoltare, stat de drept, bună guvernare şi
drept de proprietate al actorilor de securitate. Conceptul de reformă a
sectorului de securitate se bazează pe reformarea şi/sau reconstruirea
sectorului de securitate al unui stat şi este iniţiat de un sector de
securitate disfuncţional, care nu este apt să asigure - în mod eficient şi
democratic - securitatea statului şi a cetăţenilor săi. Totodată, sectorul
de securitate în sine poate constitui o sursă de răspândire a
insecurităţii. În acest sens, un sector de securitate ne-reformat
47
Moştoflei C., Securitatea naţională, integrarea euroatlantică şi europeană (III) Colocviu Strategic nr. 6,
2004.
40
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
reprezintă un obstacol în calea dezvoltării durabile, a democraţiei şi a
păcii.
Reforma sectorului de securitate este atât un concept operaţional
cât şi unul normativ, care reflectă efortul internaţional în asigurarea
securităţii umane.
Expresia eficientizării sectorului de securitate este dată de
raportul dintre nivelul de securitate naţională şi drepturile şi libertăţile
individuale la care se renunţă. Balanţa optimă este dată de o cât mai
mare libertate individuală şi un nivel crescut al securităţii naţionale.
O reformă a sectorului de securitate trebui să aibă ca scop
eficientizarea instituțiilor şi întărirea controlului democratic civil.
Alături de conceptul de mediu de securitate, cel de strategie de
securitate poartă un interes corelat, fiind un concept fără a cărui
înţelegere epistemologică, comprehensivă cercetarea noastră ştiinţifică
şi-ar pierde însăşi obiectul, conţinutul.
Prin strategie de securitate se înţelege un document de poziţie -
de regulă sintetic şi accesibil - care, pornind de la identificarea
elementelor esenţiale ale identităţii unei naţiuni, stabileşte: interesele
şi obiectivele principale ale acesteia pe termen lung; acţiunile
prioritare de natură a conduce către obiectivele respective, precum şi
principiile care fundamentează acele acţiuni; ameninţările şi riscurile
(prezente sau viitoare) de natură a afecta şansele de atingere a
obiectivelor şi principalele metode de neutralizare a acestora, corelate
cu resursele la dispoziţie sau posibil de mobilizat48.
Ca şi în cazul mediului de securitate, definiţia strategiei de
securitate comportă o multitudine de forme şi enunţuri, funcţie de
sursele de dezvoltare. Unele dicţionare definesc strategia de securitate
ca „arta şi ştiinţa de a dezvolta şi întrebuinţa forţele politice,
economice, psihologice şi militare ale unei naţiuni, atât în timp de
pace, cât şi în timp de război, pentru a acorda maximum de suport
politicii”49.
De regulă, politica de securitate naţională formează cadrul
general de dezvoltare a strategiei de securitate naţională, fiind acea

48
Raport de analiză politică: “Analiza Strategiei de Securitate Naţională a României”, Institutul “Ovidiu Şincai”,
Bucureşti, 2006, p.3;
49
The American Encyclopedia, vol. 25, p. 772;
41
Georgeta CHIRLEŞAN

parte a politicii guvernului care are ca obiectiv crearea condiţiilor


politice naţionale şi internaţionale favorabile protejării sau extinderii
valorilor naţionale vitale, împotriva adversarilor existenţi sau
potenţiali. Abordările din timpul Războiului Rece asupra
ameninţărilor la securitatea naţională şi viziunea politicilor de
securitate naţională din acea perioadă, mai ales în ceea ce priveşte
ţările occidentale, s-a focalizat în principal pe ameninţările militare
externe, în timp ce orientările post - Război Rece au inclus atât
ameninţările externe non-militare cât şi ameninţările interne. Cea de-a
doua abordare a fost mai evidentă în special în cazul securităţii
naţionale a ţărilor Lumii a Treia, unde ameninţările erau cel mai
adesea de factură internă, incluzând până şi protecţia cetăţeanului din
partea instituţiilor statului propriu, individul fiind în mod accentuat
evidenţiat ca un obiect de referinţă al securităţii.
Politica de securitate naţională furnizează obiectivele generale
sau specifice ce urmează a fi implementate şi coordonate prin strategia
de securitate naţională, strategie ce reprezintă următorul nivel în
construcţia ierarhică. Este evidentă însă suprapunerea, interferenţa
dintre cele două niveluri – strategie şi politică de securitate – atât la
nivelul decidenţilor cât şi al mecanismelor de decizie.
Conceptul de strategie de securitate naţională a apărut o dată cu
formarea statului-naţiune modern. Anterior acestui moment, strategia
de securitate naţională nu constituia altceva decât “marea tactică”,
fiind înzestrată desigur cu conotaţii militare. La începutul secolului
XX, strategi precum Liddell Hart50 au început din ce în ce mai mult să
realizeze o distincţie între strategia militară şi “marea strategie”51, cea
din urmă fiind axată de asemenea pe menţinerea păcii după obţinerea
unei victorii militare. În concordanţă cu abordarea clasică a securităţii
naţionale şi a politicii de securitate naţională, strategia de securitate
naţională a fost amplu echivalată în context militar prin “strategie”.
De aici şi definiţia de strategie militară privind mişcarea şi utilizarea

50
Liddel Hart B. H., scriitor şi istoric militar (1895 – 1970), a contribuit într-o manieră decisivă la dezvoltarea
teoriilor strategice ale sec. XX. Pentru mai multe informaţii despre biografia sa vezi şi Gen(r) Soare C.,
Gândirea militară. Personalităţi şi opere, Antet, Prahova, 1999, pp.204-229
51
Neologism descriind forma particulară a ştiinţei militare care decide mişcarea sau utilizarea resurselor, flotei,
armatelor unui stat-naţiune, pentru un scop major.
42
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
resurselor unui stat naţiune sau ale unui imperiu52 atribuită termenilor
de “mare strategie”, “strategie totală” sau “strategie naţională”. Deşi
marea strategie se suprapune politicii externe, reprezintă în primul
rând implicaţiile militare ale politicii care sunt relevante în aceste
context.
La nivelul structurii strategiilor de securitate naţională ale
ţărilor53 există o serie de elemente constitutive comune care fac
posibilă analizarea comparativă a acestora. Fără a ne propune să
dezvoltăm în această parte a lucrării o astfel de analiză comparativă
(întrucât vom realiza acest demers în partea a doua a cercetării noastre
ştiinţifice) putem evidenţia faptul că majoritatea strategiilor prezintă
valori şi interese, mediul de securitate evidenţiind ameninţări, riscuri,
provocări, obiective şi sarcini; căi şi instrumente de implementare a
strategiei de securitate naţională, strategii sectoriale, sisteme şi actori
de securitate. Evident se identifică şi diferenţe structurale ale
documentelor la care facem referinţă, acestea aducând un surplus de
originalitate şi dând specificitate fiecărei ţări în sine. Maniera de
dezvoltare a strategiei, conţinutul variază de la o ţară la alta, funcţie
de trecutul istoric şi de afilierile trecute şi prezente la instituţii şi
organizaţii regionale, internaţionale.
Ţările ajung la elaborarea strategiei de securitate naţională după
o perioadă în care politica de securitate se dezvoltă suficient şi
generează un complex de documente fundamentale pe baza cărora
ulterior se construieşte strategia.
Iată spre exemplu cazul Franţei, care are prima Carta Albă a
Apărării în 1972, apoi în 1994 emite o Lege a Programării Militare,
pentru ca în 2006 să aprobe Carta Alba a Terorismului. Pe măsură ce
mediul de securitate s-a complicat şi ameninţările s-au diversificat,
ţările au devenit proactive generându-şi şi alte documente specifice ca
reacţie şi protecţie la aceste schimbări. Astfel Franţa adaugă în 2006
seriei sale de documente oficiale „Carta Albă a Guvernului cu privire
la securitatea internă în faţa terorismului”.

52
Hough M., The concept of a national security strategy: the case of the United States and South Africa,
Strategic Review for Southern Africa, noiembrie, 2006, p. 2.
http://findarticles.com/p/articles/mi_hb1402/is_2_28/ai_n29321108/?tag=content;col1
53
Ne referim în cadrul acestui studiu la ţările UE27.
43
Georgeta CHIRLEŞAN

Anglia adoptă prima sa strategie de securitate abia în 2008, dar


încă din 1998 publică Strategic Defence Review (SDR)54. În plus,
dezvoltă începând din 1998 Carta Albă a Apărării (Defence White
Paper, 2003, 2004, 2005) şi Carta Albă împotriva agresiunilor
nucleare (The Future of the UK’s Nuclear Deterrent, 2006).
Germania adoptă prima Cartă a Securităţii Republicii Federale
Germane în 1994 (care include şi prezentarea politicii de securitate),
elaborează Ghidul Politicii de Apărare în 2003 şi în 2006 Carta Albă a
Politicii Germane de Securitate. Situaţia nu este deloc similară în
cazul Italiei, care la nivelul anului 2004 nu deţine decât Conceptul
Strategic (Defence Strategic Concept). Alături de aceste ţări care au
un cuvânt de spus în arhitectura securităţii Europei, Spania începe prin
a adopta Carta Albă a Apărării în 2000, trei ani mai târziu publică
Revista Apărării Strategice (2003) iar în 2004 prima Directivă a
Apărării Naţionale (National Defence Directive 1/2004).
În partea Europei Centrale şi de Est, Cehia, Polonia, Slovacia,
România, şi Ungaria urmează exemplul ţărilor occidentale şi dezvoltă
şi ele în timp, mai timid sau mai ferm, documente proprii de securitate
naţională.
Cehia şi-a dezvoltat Strategia de Securitate Naţională (1999) pe
baza „Raportului asupra politicii externe a Republicii Cehe 1998-
1999” şi a Strategiei de Apărare Naţională (1997). Între 2002 şi 2008
elaborează trei versiuni ale Strategiei Militare.
Polonia începe cu o Cartă Albă în 2001 şi finalizează Strategia
de Securitate în 2003 (pe care o reînnoieşte în 2007).
Şi paleta de documente strategice de apărare a Slovaciei este
relativ bogată: Strategii de Securitate, Militară şi de Apărare (2001),
Doctrina Forţelor Armate în 2003.
Precursorii actualei Strategii de Securitate Naţională a României
(2007) au fost:
 Legea siguranţei naţionale a României, nr. 51/1991;
 Legea apărării naţionale a României, nr.45/1994;
 Strategia de securitate naţională a României, 2001;
 Strategia militară a României, 2002, 2004;
54
Document prezentat Parlamentului în iulie1998, de către Secretarul de Stat al Apărării, George Robertson,
http://www.livreblancdefenseetsecurite.gouv.fr/IMG/pdf/sdr1998_complete.pdf
44
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
 Legea planificării apărării naţionale a României, nr. 473/2004;
 Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale, 2004;
 Strategia de securitate naţională a României, 199955.
Pentru a adopta Strategia de Securitate în 2004, Ungaria se
bazează pe Rezoluţia 94/1998 a Adunării Naţionale a Ungariei asupra
“Principiilor de bază ale politicii de securitate şi apărare a Republicii
Ungare”.
Aşa cum am descris anterior, conceptul de strategie de securitate
a evoluat în timp de la abordarea clasică, în care sistemul de securitate
se baza pe forţa militară datorită ameninţărilor care erau preponderent
militare, până la conceptul modern, de factură americană în care
securitatea este caracterizată de multi-dimensionalitate şi globalizare.
Deşi prezentate foarte succint în rândurile care urmează,
considerăm că definiţiile de mai jos sprijină o înţelegere mai completă
a conceptelor de mediu de securitate şi strategie de securitate:
Prin securitate naţională ne referim la întregul set de măsuri şi
acţiuni asumate şi întreprinse de către guvernele statelor-naţiuni în
asigurarea suveranităţii naţionale a întregii populaţii a statului
respectiv. Aceste măsuri şi acţiuni se referă la menţinerea şi
exercitarea puterii naţionale politice şi economice, exercitarea
diplomaţiei şi a puterii militare. Conform lui Hans Morgenthau,
autorul lucrării „Politics Among Nations”, securitatea naţională
reprezintă integritatea teritoriului naţional şi a instituţiilor sale 56. În
studiile de securitate trebuiesc luate în considerare şi vulnerabilităţile
ca fiind rezultatul combinării riscurilor existente la adresa unei
societăţi, cu capacitatea acesteia de a face faţă şi de a supravieţui
situaţiilor de urgenţă internă şi externă57.

55
După cum declara Constantin Degeratu (consilier de stat la Preşedinţia României) în Revista 22 din 11 august
2006, prima încercare de realizare a unei strategii de securitate naţională s-a înregistrat înainte de 1999, undeva
în anii 1993-1994, prin proiectul numit „Concepția Integrată privind Securitatea Națională a României”.
Încercare ratată, întrucât proiectul, deși a intrat în discuție publică, nu a dobândit caracterul unui document
oficial.
56
Morgenthau H. J., Thompson K. W., Politics Among Nations: The Struggle for Power and Peace, McGraw-
Hill, Inc.; ediţia a 6-a (1 Februarie, 1985), ISBN-10: 0075544695, ISBN-13: 978-0075544692, p. 382;
57
Moştoflei C., Sarcinschi A., Militar – nonmilitar în securitatea naţională. Dilema armatei, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare Bucureşti, Bucureşti 2004, ISBN 973-663-142-7, p. 9;
45
Georgeta CHIRLEŞAN

Securitatea naţională reprezintă aşadar un domeniu larg de


adresare. Nu poate fi asimilată cu politica externă, securitatea
naţională fiind o parte a acesteia.
Securitatea naţională se concentrează pe conservarea
suveranității şi protejarea statului (ţării) în faţa agresiunii sau cuceririi.
Referitor la securitate, există şi sunt acceptate două mari
concepții din care s-au deprins o serie de versiuni intermediare: cea
liberală şi cea conservatoare.
Concepția liberală s-a dezvoltat în perioada interbelică şi a
cunoscut succesul în perioadele de acalmie şi prosperitate de după
Vietnam şi sfârşitul Războiului Rece. Ca alternativă la realpolitikul
considerat vinovat de izbucnirea atâtor războaie, liberalismul promite
că prosperitatea economică dublată de instituţii şi practici
democratice, atât la nivel naţional cât şi în raporturile dintre state
atenuează balanţa de putere58. În versiunea sa cea mai idealistă,
liberalismul promite îndeplinirea dezideratului kantian-wilsonist al
unei păci perpetue59.
În ceea ce priveşte rolul armatei, liberalismul acceptă militarul ca o
necesitate, dar consideră că importanţa lui este redusă cu deosebire azi
în condițiile interdependenţei internaționale crescânde. Epoca
westphaliană a statelor naţionale prizoniere politicii de putere este
înlocuită cu o eră post-westphaliană în care rolul armatelor este unul
asemănător unei poliţii internaţionale de rezolvare a crizelor
umanitare.
Concepția conservatoare (sau realistă/clasică) are la bază
filozofia lui Tucidide şi Hobbes şi sociologia secolului XIX focalizată
pe statul-naţiune. Fără a deţine monopolul pesimismului, realismul
consideră că raţiunea umană egoistă este redată la nivelul politicii sub
forma luptei pentru putere. Realismul se întemeiază pe înțelegerea
sistemului ca fiind guvernat de balanța de putere, în care sferele de

58
Angell N., The great illusion. A study of the of military power in nations to their economic and social
advantage, London/New York, G. P. Putnam and sons, 1911
Nye J., Keohane R., Power and interdependence, Boston/Toronto, 1977
McElroy R., Morality In American foreign policy: the role of ethics in international affairs, Princeton University
Press, New Jersey,1992, pp. 20-40 şi passim
Griffiths M., Relaţii internaţionale. Şcoli, curente, gânditori, Editura Ziua, 2003, vezi capitolul dedicat
liberalismului (pp. 97-183).
59
Vezi Griffiths M., op.cit., capitolul dedicat lui Alfred Zimmern, pp.175-183
46
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
influenţă au rolul principal în menținerea stabilității, iar marile puteri
au o influenţă covârșitoare asupra evoluției60. Se apreciază că
interdependenţa actuală nu duce la depășirea suveranității, iar sistemul
internaţional rămâne în continuare anarhic. În aceste condiţii armata şi
postura militarului rămân o necesitate61.
Sociologia militară, prin teoreticieni precum M. Janowitz şi S.
Huntington ne oferă modele explicative pentru înţelegerea relaţiei
inextricabile dintre societatea civilă, în ansamblul ei, şi aparatul
militar. Huntington defineşte militarul cotemporan din perspectiva
profesionalismului său: “Professionalism distinguishes the military
officer of today from the warriors of the previous ages62”. În lucrarea
intitulată „The Soldier and the State”, Huntington arată pe de-o parte
că armata este o corporaţie diferită de restul societăţii iar pe de alta că
este nevoie de un control obiectiv al factorului civil. Militarul nu
trebuie să se implice în sfera politicului, din lipsa unei legitimităţi
democratice, limitându-se strict la aspectele tehnice legate de forţele
armate63. Dar pentru ca oamenii politici să poată judeca efectiv rolul
armatei trebuie să cunoască modul de funcţionare şi mentalităţile
acesteia, astfel încât să existe un bun dialog civil-militar.
Luând drept indicatori puterea militară, ideologia şi gradul de
profesionalism, Huntington identifică cinci tipuri ideale de armate,
unele mai apropiate de regimurile liberale occidentale, altele de
regimurile autoritare dacă nu chiar totalitare. Astfel, Statele Unite în
perioada interbelică se caracterizau printr-o ideologie anti-militaristă,
grad slab de putere politică şi un înalt profesionalism. În anii celui de-
60
Morgenthau H., Politics among nations. The struggle for power and peace, Vth ed., New York, Alfred Knopf,
1973
Gilpin R., War and change in international relations, Cambridge University Press, Cambridge, New York, 1981,
pp. 25 şi 220-235
Gilpin R. (ajutat de Gilpin J.), Economia politică a relaţiilor internaţionale, Ed. Du Style, Bucureşti, 1999
Vezi Griffiths M., op.cit., capitolul dedicat realismului, pp.13-97
Pentru o critică a neglijării de către realism a micilor puteri, vezi Miroiu A., Balanţă şi hegemonie, Tritonic,
Bucureşti, 2005, pp. 23-79 şi passim
61
Aron R. defineşte sistemul anarhic drept: „ansamblul constituit de unităţile politice care menţin relaţii
regulate unele cu altele şi care sunt capabile de a fi implicate într-un război generalizat [..] Sistemul
internaţional are o coeziune competitivă” în Aron R., Peace and war. A theory of international relations, Covent
Garden, New York, 1966, p. 94
Buzan B. preferă termenului de anarhie sistemică formula elegantă cum că sistemul internaţional are un caracter
descentralizat, centri de putere fiind chiar unităţile componente. Vezi Buzan B., op.cit., p.33
62
Huntington S., The Soldier and the State, The Theory and Politics of Civil-Military Relations, Vintage Books
Publishing, 1957, p. 7.
63
Huntington S., op.cit., p. 7.
47
Georgeta CHIRLEŞAN

al doilea război mondial unele trăsături s-au schimbat. Dacă ideologia


anti-militaristă a rămas aceeaşi, puterea politică a armatei a crescut dar
gradul său de profesionalizare a scăzut ca urmare a diluării corpului de
profesioniști în masa celor proaspăt recrutaţi. Corpul militar din Prusia
bismarckiană se caracteriza printr-o ideologie militaristă secondată de
o mare influenţă politică şi un grad înalt de profesionalism.
Spre deosebire de Huntington, Morris Janowitz, celălalt părinte
al sociologiei militare opune modelului static huntingtonian unul
dinamic. Conform acestuia, armata şi societatea se influenţează
reciproc iar valorile corpului militar nu diferă mult de cele ale
societăţii ce trebuie apărată64. Militarii trec de la misiunile
convenţionale, centrate pe apărarea teritoriului şi a proximităţii la
misiuni în zone depărtate ale lumii, jucând rolul unei poliţii
internaţionale (eventual sub mandat ONU)65. După părerea lui
Janowitz militarii postmoderni, constabulari se supun controlului civil
nu numai datorită unei discipline impuse de comandanţi şi ci graţie
interiorizării unor valori liberale, asumate66.
Ca o sinteză între Huntington şi Janowitz, Charles Moskos Jr.
oferă o cale explicativă mediană bazată pe modelul
Instituţional/Ocupaţional67. Armată se prezintă astfel într-un mod
dual: pe de-o parte ca o profesiune în sine, iar pe de alta ca o datorie
cetăţenească. În primul caz vorbim de o vocaţie, o ocupaţie şi un mod
de viaţă, iar în al doilea caz de un simplu stagiu instituționalizat de
statul-naţional. Armatele postmoderne au la baza profesionalizarea
corpului militar68.

64
Janowitz M., The Professional Soldier. A Social and Political Portrait”, New York, The Free Press, 1960.
65
Zulean M., Militarul şi societatea, Military Publishing House, Bucharest, 2008, p. 10.
66
Janowitz M., op. cit, p. 420.
67
Moskos C. Jr., From Institution to Occupation: Trends in Military Organization, in Armed Forces and Society,
vol. 4, no. 1/1977.
68
Luttwak E. N., Toward Post-Heroic Warfare, Foreign Affairs, May/June 1995;
Eliot A., Cohen A., Revolution in Warfare, Foreign Affairs, March/April 1996;
Moskos C. C., Williams J. A., and Segal D. R., The Postmodern Military: Armed Forces After the Cold War,
Foreign Affairs, May/June 2000.
Moskos C. Jr, Williams J. A., Segal D. R., The Postmodern Military, Oxford University Press, 2000. Vezi mai
ales Sava I. N., Tibil Gh., Zulean M. (coord.), Armata şi societatea. Culegere de texte de sociologie militară, Ed.
Info Team, Bucharest, 1998, pp. 312-315.
Coker C., Waging war without warriors?: the changing culture of military conflict, Lyenne Rieners Publishers
Inc., Covent Garden, London, 2002

48
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Focalizându-ne pe cazul românesc, analistul militar Dragoslav
Popa distinge două modele: unul autoritar/totalitar, regăsibil şi în
comunismul românesc, celălalt liberal, din democraţiile vestice.
Marian Zulean în schimb, a cărui taxonomie o vom urma mai
jos, deosebeşte trei modele de Civil-Military Cooperation (CIMIC):
a) modelul autoritar totalitar;
b) modelul occidental liberal;
c) modelul intervenţionist.
A. Modelul comunist autoritar are ca trăsături „cadrul legal
confuz menit să consolideze puterile Partidului atât formal cât şi
neoficial”; „o centrare pe măsuri coercitive, brutale pentru a asigura
monopolul PCR”; „sistem de conscripţie în masă”; „lipsa practică a
vreunei societăţi civile”69.
Neavând legitimitate din cauza numărului scăzut de membri
interbelici şi adus de ocupanţii sovietici, regimul comunist trebuia să
reformeze armata pentru ca această să devină un corp loial noii puteri.
După o perioadă tranzitorie, armata a fost remodelată şi de-
profesionalizată prin lichidarea foştilor ofiţeri regalişti şi înlocuirea lor
cu un corp proaspăt de oameni fideli regimului, dar în mare parte slab
pregătiţi70.
Este interesant de menţionat modul cum perioada de respiro din
anii ’60-’70 a dus la afirmarea unei noi generaţii de sociologi militari,
mulţi dintre aceştia fiind asociaţi cu munca Centrului de Studii şi
Cercetare a Istoriei şi Teoriei Militare. Din păcate, închiderea
Facultăţii de Sociologie de la universitatea Bucureşti în 1977 a oprit
acest avânt intelectual71.

69
Popa D., Civilian control over the military in Romania and Bulgaria 1989-2004, in Transforming National
Armed Forces in South East Europe – From Social to the Military Challenge, 9th Workshop of the Study Group
Regional Stability in South East Europe, Vienna and Sofia, April 2005, pp. 82-83.
70
Pentru mai multe detalii despre comunizare armatei române vezi Dr. Şperlea F., De la armata regală la
armata populară, 1944-1958, prefaţă Dinu C. Giurescu, Editura Ziua, Bucureşti, 2003, 335 pagini.
Deasemena o carte tributară ideologiei dar relativ folositoare: Inoan M., Lustig O., Nicolae C., Armata română
în primii ani ai revoluţiei şi construcţiei socialiste, Editura Militară, Bucureşti, 1975
71
Pentru mai multe informaţii legate de învăţământul militar românesc din perioada comunistă, a se vedea
Moldoveanu C., Ȋnvăţământul militar românesc în primii ani ai comunizării ţării (1948-1955), pp.45-60 şi
Iosipescu S., Preliminarii politico-militare ale creării Centrului de Studii şi Cercetări de Istorie şi Teorie
Militară şi reforma armatei române, pp.80-107 în Armată şi societate în România în a doua jumătate a secolului
al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea. Modernizarea societăţii româneşti şi reforma organismului militar,
ISPAIM, Occasional Papers, anul VII, 2008, Nr.15
49
Georgeta CHIRLEŞAN

B. Modelul liberal/occidental are la bază prezumţia că „forţele


armate sunt prin natura lor structuri ierarhice, nedemocratice şi de
aceea trebuie aduse sub controlul civil”. Acest model are o seamă de
trăsături ca: sisteme legale de control şi dialogul civil-militar, un corp
profesionist de militari care respectă statul de drept şi acceptă
controlul politic, asumarea unui comportament non-partizan72.
C. Modelul intervenţionist, oarecum intermediar, apare în acele
state cu regimuri politice volatile, unde armata intervine ciclic în viaţa
politică. În state precum cele din America Latină, Pakistan sau Turcia
armata se vede în rolul salvării naţiunii de regimurile corupte sau
incompatibile cu ceea ce corpul ofiţeresc consideră a fi interesul
naţional. Turcia este un bun exemplu în acest sens. Democraţie
seculară dar cu tentaţii islamice, Turcia a cunoscut mai multe lovituri
de stat după 1945 din partea armatei care se consideră garantul
valorilor seculare, kemaliste73.
Cele trei modele propuse mai sus nu epuizează realitatea
existentă a relaţiilor civil-militare. După cum precizează şi istoricul
american Larry L.Watts modelele sociologice create în Occident nu
merg întotdeauna pentru a descrie ce se întâmplă în Europa de Est74.
Politica de securitate naţională reprezintă cadrul în care este
descris modul cum o ţară asigură securitatea statului şi a cetăţenilor.
Se prezintă adesea sub forma unui document structurat. Un astfel de
document poate fi numit şi plan, strategie, concept sau doctrină. Se
referă atât la prezent cât şi la viitor, pentru că defineşte interesele
vitale ale naţiunii şi stabileşte liniile de acţiune pentru a face faţă
ameninţărilor prezente şi viitoare şi a gestiona evoluţiile favorabile.
Ca regulă generală, este ierarhic superioară altor politici de
securitate, cum ar fi doctrina militară, strategia de securitate naţională

72
Popa D., op.cit., p. 83.
73
Laswell H., The Garrison State, 1941, apud Zulean M., Armata si societatea în tranzitie, p. 19.
Vezi şi Dains R. N., Laswell’s Garrison State reconsidered: exploring a paradigm shift in US civil-military
relations research, Dissertation, The University of Alabama, 2004
74
Watts L., Reforming Civil-Military Relations in the Post-Communist States: Civil Control vs. Democratic
Control, Journal of Political & Military Sociology, Vol. 30, No. 1 (Summer 2002), 52-53 apud Stan R.,
Romania’s experiences with defense reform since the December 1989 Revolution and the dimensions of civil-
military relations viewed as a trinity, MBA Thesis, Naval Postgraduate School, Monterey, California, 2007, p.65
50
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
etc., acestea abordând securitatea naţională din perspectiva anumitor
organisme sau probleme75.
Unele state (China, Marea Britanie, Franţa) nu au un singur
document privind politica de securitate naţională. ci elaborează şi
Defense Papers sau White Books (care se focalizează pe apărare
națională). Există însă şi state care nu publică documente de acest gen
sau nu au o politică comprehensivă în domeniu.
Importanţa elaborării politicii de securitate naţională este
determinată de necesitatea ca guvernul să aibă o politică clară privind
riscurile şi amenințările, atât interne cât şi externe.
Referindu-ne la politica de securitate naţională prin prisma
utilităţii şi necesităţii sale, trebuie evidenţiat şi faptul că ea oferă un
ghidaj al politicii de implementare în scopul unei cheltuiri adecvate a
resurselor, sprijină construirea consensului intern, dialogului
interdepartamental, profesional, politic şi consolidează încrederea şi
cooperarea regională şi internațională prin transparenţă.
Pe parcursul cercetării noastre vom reveni adesea la utilizarea
termenilor de securitate naţională şi politică de securitate.
Ameninţarea strategică, în accepţiune politico-militară, se referă
la un pericol potenţial la adresa păcii şi securităţii - pericol care este
esenţial din punct de vedere al strategiei de apărare şi militare, la
lezarea drepturilor fundamentale ale statelor sau sistemelor de
securitate. Conform lui Mitller & Sohn76, ameninţarea reprezintă
atitudinea politică a unui stat, a unui grup de state sau a unei alianţe
care sprijinite de putere militară afectează suveranitatea şi integritatea
altor state. ONU77 defineşte ameninţarea în documentele sale ca o
primejdie precisă în ceea ce priveşte originea, definibilă în obiectul
său, în intensitatea sa şi în finalitatea sa, care evocă o atingere
intenţionată a securităţii.

75
Din DCAF Backgrounder 2005: “National Security Policy”, p. 1; DCAF = The Geneva Centre for the
Democratic Control of Armed Forces, www.dcaf.ch
76
Mitller & Sohn: „1000 Stichworte zur Bundeswehr“, Editura Verlag, E.S., Bonn, 1997, p. 34.
77
Dictionnaire interarmees Francaise/Roumanian/Anglais de Relations Internationales et Strategiques, Editura
UNAp, 2004, p. 146.
51
Cap.3.: ELEMENTE DE REFERINŢĂ ALE
MEDIULUI ACTUAL DE SECURITATE
REGIONALĂ ÎN EUROPA CENTRALĂ
ŞI DE EST
3.1. Strategii de securitate considerate

În ceea ce priveşte strategiile celor 27 de ţări ale Uniunii


Europene nu se poate vorbi încă de o uniformizare sau standardizare,
în sensul că doar câteva ţări au documente de securitate denumite
strategie de securitate, restul proiectându-şi instrumentele şi căile de
asigurare a securităţii prin documente fundamentale, oficiale, ce
poartă titlul de Cartă Albă, Concept de Securitate Naţională, Strategie
Militară, Doctrină de Apărare, etc.
Ţările care fac obiectul cercetării noastre ştiinţifice sunt Cehia,
Polonia, România, Slovacia şi Ungaria. Bineînţeles, o analiză
riguroasă nu poate fi efectuată fără a căuta eventuale corelaţii dar şi
asincronisme în raport cu Strategia Europeană de Securitate, asupra
căruia studiul nostru îşi îndreaptă deopotrivă atenţia.
Premisele în alegerea dintre ţările UE27 a României, pe de o
parte şi a Cehiei, Poloniei, Slovaciei şi Ungariei pe de altă parte, în
vederea realizării unei analize comparative a strategiilor lor de
securitate au fost intenţia ştiinţifică de a realiza o analiză comparativă,
de a poziţiona România în raport cu ţările din proximitatea sa – ţări ce
determină mediul aferent de securitate regională, dar şi faptul că suita
de ţări asupra cărora ne focalizăm este caracterizată şi de alte elemente
reprezentative (vecinătatea faţă de grupul Vişegrad, apartenenţa la
zona Mării Negre, la Parteneriatul pentru Pace)78.

78
Grupul de la Visegrad a fost creat pe 15 februarie 1991 de către reprezentanţii Ungariei, Cehiei, Poloniei şi
Slovaciei cu rolul de a promova cooperarea regională pe diferite planuri: economic, diplomatic, cultural ş.a.m.d.
România a fost exclusă din cauza situaţiei tulburi din anii 1990-1991: evenimentele de la Târgu Mureş,
Mineriadele. Pentru mai multe detalii vezi pagina Grupului de la Vişegrad:
http://www.visegradgroup.eu/main.php
Chiar dacă nu se doreşte o structură în competiţie cu Uniunea Europeană se doreşte o voce distinctă în faţa unor
state puternice ca Germania şi Franţa. Nu de mult a fost observată rezistenţa Grupului faţă de presiunile
energetice ale Rusiei şi încercarea celor patru state de a găsi surse alternative de petrol, precum implicare în
proiectul Nabucco.
52
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Fără a realiza aici analiza comparativă propriu-zisă (acest
demers este descris într-un alt capitol al prezentei lucrări), ne
propunem în rândurile ce urmează să facem o descriere succintă a
strategiilor de securitate luate în considerare, ca bază de plecare în
cercetarea programată.

3.1.1: Strategia de Securitate a Cehiei

Documentul la care ne referim în continuare poartă numele de


„Strategia de Securitate a Republicii Cehe79” şi a fost adoptat în
1999.
Aceasta reprezintă a treia versiune a strategiei de securitate
naţională elaborată de la stabilirea independenţei Republicii Cehe,
fiind un „document fundamental al politicii ce defineşte ameninţările
de securitate şi căile de a le face faţă”80. Guvernul Cehiei a decis
modernizarea strategiei anterioare de securitate în lumina schimbărilor
majore ale mediului de securitate şi a poziţiei Republicii Cehe pe
scena internaţională, în particular prin obţinerea calităţii de membru al
Uniunii Europene.
Strategia de securitate naţională actuală a avut ca precursor
„Raportul asupra politicii externe a Republicii Cehe 1998-1999”.
Baza legislativă de elaborare şi adoptare o constituie Constituţia
Republicii Cehe şi Actul Constituţional nr. 110/1998 referitor la
securitatea Republicii Cehe. Calitatea de membră a Republicii Cehe în
NATO, UE, ONU şi OSCE se înscrie în cadrul angajamentelor
internaţionale ale Cehiei.
În contextul strategiei de securitate a Cehiei termenul de
securitate este definit ca stare dezirabilă a relaţiilor în care toate
riscurile sunt reduse la minim. Principiile politicii de securitate a
Cehiei sunt:

Grupul de la Vişegrad: uniţi pentru a submina monopolul rusesc al petrolului şi gazului, Ziarul Financiarul, 6
martie 2010, http://www.financiarul.ro/2010/03/06/grupul-de-la-visegrad-uniti-pentru-a-submina-monopolul-
rusesc-al-petrolului-si-gazului/
Catherine McNally, New possibilities for the Visegrad Group, CSIS - Center for Strategic and International
Studies, Nov 23 2010, http://csis.org/blog/new-possibilities-visegrad-group (accesat 26 ianuarie 2011)
79
Security Strategy of the Czech Republic,
http://www.mzv.cz/wwwo/mzv/default.asp?id=24118&ido=7567&idj=2.
80
După cum arată Primul Ministru al Cehiei în introducerea făcută cu ocazia prezentării strategiei de securitate.
53
Georgeta CHIRLEŞAN

- securitatea individului, protejarea vieţii, sănătăţii şi proprietăţii;


- protejarea instituţiilor statului (inclusiv a capacităţii lor
operaţionale);
- indivizibilitatea securităţii (securitatea Republicii Cehe este
inseparabilă de securitatea din zona euro-atlantică şi de
securitatea globală);
la care se adaugă evident respectarea principiilor ce stau la baza
statului de drept în toate domeniile, principiile Constituţiei ţării şi ale
Cartei ONU.
Strategia de Securitate a Republicii Cehe este structurată în cinci
capitole: introducere; principii ale politicii de securitate; interesele de
securitate; mediul de securitate; strategia de promovare a intereselor;
sistemul de securitate; concluzii.

3.1.2.: Strategia de Securitate a Poloniei

Documentul la care ne referim în continuare poartă numele de


„Strategia de Securitate Naţională a Republicii Polone” şi a fost
adoptat în 2007.
Aceasta reprezintă a patra versiune a strategiei de securitate
naţională elaborată de la ieşirea Republicii Polone din sfera Tratatului
de la Varşovia, după cele din 1992, 2000 respectiv 2003. Guvernul
Poloniei a decis modernizarea strategiei anterioare de securitate în
lumina schimbărilor majore ale mediului de securitate şi a poziţiei
Republicii Polone pe scena internaţională, în particular prin obţinerea
calităţii de membru al Uniunii Europene.
La baza primei forme, cea din 1992, au stat “Asumpţiile asupra
Politicii de Securitate a Poloniei” document care a stabilit setul de
obiective strategice pe care guvernul Poloniei le-a urmat de atunci cu
consecvenţă.
Versiunea din 2003 vine să răspundă unor noi provocări81, cu
coordonate principale precum:

81
Klich B., The New National Security Strategy of Poland: Ready to Face the Challenges of the Twenty-First
Century, Quarterly Journal of the Partnership for Peace Consortium (PfPC) of Defense Academies and Security
Studies Institutes, vol. III, no. 2, June 2004. p. 9.
54
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
- schimbarea topografiei sistemului internaţional prin
„impurificarea” acestuia cu „state eşuate” sau „state-problemă”
precum şi existenţa reţelelor teroriste transnaţionale
- noi concepte ale conflictului şi războiului, marcate de
revigorarea etno-naţionalismului, sărăcirea rapidă şi conflicte
transfrontaliere ce conduc la stări locale de război
Calitatea de membră în NATO, UE, ONU şi OSCE a Republicii
Polone se înscrie în cadrul angajamentelor internaţionale ale acesteia
şi conferă consistenţă şi sinergie versiunii actuale, din 2007, a
strategiei naţionale de securitate, subscriindu-se perfect conceptului
UE de „Europă sigură într-o lume mai bună”.
În contextul strategiei de securitate a Poloniei termenul de
securitate este definit ca stare dezirabilă în care interesele naţionale
importante sunt complet securizate. Aceste interese sunt: „garantarea
dezvoltării civilizaţionale şi economice”, „crearea condiţiilor pentru o
creşterea unei societăţi prospere, pentru dezvoltarea ştiinţei şi
tehnologiei”, „protejarea identităţii şi patrimoniului naţional”,
„protejarea mediului natural”.
Ţelul strategic principal al Republicii Polone este acela de a
furniza condiţii sigure şi benefice în care interesul naţional să fie
promovat prin eliminarea ameninţărilor interne şi externe, prin
reducerea riscurilor, prin evaluarea adecvată a provocărilor şi prin
măiestria de a exploata avantajele oportunităţilor ce vor apărea în
viitor.
Strategia naţională de securitate a Poloniei se dezvoltă pe
următoarele principii:
- asigurarea independenţei şi inviolabilităţii teritoriale, a
suveranităţii în afacerile interne, a organizării sale şi a sistemului
său politic
- crearea de condiţii propice pentru dezvoltarea civilizaţională şi
economică
- asigurarea exersării de către cetăţeni a drepturilor lor
constituţionale, umane şi civile
- asigurarea posibilităţilor de dezvoltare de relaţii internaţionale
prin asigurarea unui rol activ în apărarea intereselor naţionale

55
Georgeta CHIRLEŞAN

precum şi prin implementarea obligaţiilor Poloniei în raport cu


partenerii internaţionali
- asigurarea securităţii individuale a cetăţenilor polonezi aflaţi în
străinătate, protejarea şi asistarea acestora
- promovarea antreprenoriatului în ambient internaţional
- protejarea patrimoniului naţional şi spiritual precum şi
asigurarea de condiţii de dezvoltare pentru acesta
- protejarea mediului natural şi prevenirea dezastrelor
- asigurarea accesului la informaţie precum şi a unui potenţial
R&D care să ducă la creşterea competitivităţii economice la care
se adaugă evident respectarea principiilor ce stau la baza statului
de drept în toate domeniile, principiile Constituţiei ţării şi ale
Cartei ONU.
Strategia de Securitate a Republicii Polone este structurată în
şase capitole: introducere; interese naţionale şi ţinte strategice ale
Republicii Polone în aria de securitate; condiţii ale securităţii
naţionale; securitatea naţională: ţinte şi sarcini sectoriale; sistemul
naţional de securitate al Republicii Polone; concluzii.
Aşa precum Excelenţa Sa, Dl. Andrzej Towpik, Ambasadorul
Poloniei la ONU, afirma în ianuarie 200982, de mare actualitate pentru
Polonia, acum, la început de secol XXI, rămân patru mari provocări
strategice:
- continuarea lărgirii NATO;
- relaţia NATO – state ne-membre, în special Rusia
- dezvoltarea şi integrarea relaţiilor NATO – UE
- îmbunătăţirea operaţionalităţii NATO

82
Shaping National Security Policy in Poland in Post-Cold War Europe, susţinere publică la Arnold A.
Saltzman Institute of War and Peace Studies asupra progreselor Poloniei spre închegarea unei noi strategii
naţionale de securitate în epoca post-sovietică, 24 ianuarie 2009.
56
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică

3.1.3.: Strategia de Securitate a României

Documentul intitulat „Strategia de Securitate Naţională a


României. România Europeană, România euro-atlantică: pentru o
viaţă mai bună într-o ţară democratică, mai sigură şi prosperă” a fost
adoptată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării prin Hotărârea
nr. 62 din 17 aprilie 2006, şi a avut ca precursori o serie de
documente strategice dintre care amintim:
 Legea Siguranţei Naţionale, nr. 51/1991;
 Legea apărării naţionale a României, nr.45/1994;
 Strategia militară a României, 2002, 2004;
 Strategia de securitate naţională a României, 2001;
 Legea planificării apărării naţionale a României, nr. 473/2004;
 Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale, 2004;
 Strategia de securitate naţională a României, 2004;
Apreciabilă ca întindere83, strategia se consideră a fi “un proiect
naţional realist, îndrăzneţ şi pragmatic” care răspunde nevoii şi
obligaţiei de protecţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului, valorilor şi intereselor naţionale vitale ca baze ale existenţei
statului român. Este evidenţiată poziţia favorabilă a României
conferită de calitatea de membru NATO şi UE vis-à-vis de
accelerarea dezvoltării economice şi sociale şi de contribuţia la
menţinerea securităţii regionale şi globale.
În continuare documentul se referă la valorile naţionale
(democraţia, libertatea, egalitatea şi supremaţia legii; respectul pentru
demnitatea omului, pentru drepturile şi libertăţile fundamentale;
identitatea naţională şi responsabilitatea civică; pluralismul politic;
proprietatea garantată şi economia de piaţă; solidaritatea cu naţiunile
democratice; pacea şi cooperarea internaţională; dialogul şi
comunicarea dintre civilizaţii) şi la interesele naţionale (promovarea şi
protejarea valorilor). În descrierea mediului de securitate se pleacă de
83
Strategia de Securitate Naţională a României (2007) conţine 39 de pagini în format A4, fiind mai vastă din
acest punct de vedere decât Strategia de Securitate americană (33 de pagini A4), Strategia de Securitate
Europeană (15 pagini A4) sau Conceptul rusesc de securitate (18 pagini A4), conform raportului de analiză
politică a Strategiei de Securitate Naţională a României realizat de Institutul „Ovidiu Şincai” Bucureşti, în martie
2006.
57
Georgeta CHIRLEŞAN

la caracterizarea ordinii mondiale şi a dinamicii de schimbare a


mediului internaţional de securitate, făcându-se referire la tendinţele
de coagulare a unui nou echilibru internaţional. Globalizarea, prezenţa
stărilor de tensiune şi conflict, lichidarea comunismului ca sistem
politic în ţările Europei Centrale şi de Est, extinderea NATO şi a UE
sunt factori care determină mediul actual de securitate.
Dacă primele strategii de securitate ale României
postdecembriste aveau o aplecare realistă şi neorealistă, concentrându-
se pe ameninţările convenţionale, odată cu Strategia de Securitate
Naţională 2001 ca şi cu cea din 2006 se văd influenţele liberalismului,
constructivismului şi mai ales ale Şcolii de la Copenhaga84.

3.1.4.: Strategia de Securitate a Slovaciei

Şi în cazul Slovaciei, documentul are o denumire similară cu cel


al Ungariei şi anume „Strategia de Securitate a Republicii Slovace”85.
Strategia de Securitate Naţională a Slovaciei a fost adoptată de
Consiliul Naţional în 2001. Strategia actuală are ca sursă „Doctrina
militară” (1994) şi documentul intitulat „Principii şi scopuri de bază
ale securităţii naţionale” adoptat în 1996.
În introducerea documentului se declară respectarea principiilor
Cartei ONU şi se defineşte conceptul de securitate în accepţiunea
Republicii Slovace: păstrarea securităţii şi ordinii interne, a
suveranităţii şi integrităţii, a fundamentelor democratice ale ţării
precum şi protejarea mediului.
Mediul de securitate al Republicii Slovace depinde de mediul de
securitate global şi regional (al Europei Centrale) în care globalizarea
aduce schimbări permanente ale ameninţărilor şi riscurilor,
84
Miroiu A., Soare S., Politica de securitate a României (1878-2006), în Ghica L. A., Zulean M., Politica de
Securitate naţională. Concepte, instituţii, procese, Polirom, Bucureşti, 2007, pp.162-167
De asemenea cei doi autori de subcapitol consideră că strategiile de securitate adoptate de România pe parcursul
anilor ’90 erau mai degrabă declaraţii de principii decât documente folositoare. Autorii afirmă pe de de-o parte
că SSN din 2006 este constructivistă, iar pe de altă parte că revine la abordările realiste ale anilor ’90 unde
factorul militar era luat mai mult în considerare. Probabil că autorii, deşi nu o spun explicit, doresc să sugereze
că SSN 2006, luată în anti-camera integrării în UE şi a războiului internaţional contra terorismului, reflectă
această tensiune marţian-venusiană (pentru a-l utiliza pe Kagan). Astfel, documentul românesc ar avea o tentă
neoconservatoare bazată atât pe protecţia teritoriului şi cetăţenilor cât şi pe atacuri preventive menite cuplate cu
exportul de democraţie (p.169)
85
Security Strategy of the Slovak Republic 2001, MERLN (the Military Education Research Library Network),
http://merln.ndu.edu/whitepapers.html.
58
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
influenţând astfel corespunzător şi strategiile de securitate. Rolul şi
importanţa transferului de stabilitate prin extinderea NATO şi prin
Parteneriatul pentru Pace (PfP) este de asemenea subliniat. De reţinut
aspectul legat de formarea politicilor de apărare a Uniunii Europene,
pe care Slovacia îl înţelege ca pe un „proces complementar al
sistemului colectiv de apărare al NATO”86. Republica Slovacă nu are
încă suficiente garanţii instituţionale externe de securitate
internaţională care să se bazeze pe fundamentarea contractuală a unei
apărări comune. În virtutea consolidării integrării europene, Slovacia
urmăreşte adâncirea colaborării în cadrul grupului Vişegrad şi al
Asociaţiei Europei Centrale a Liberului Schimb.
Strategia de Securitate Naţională a Republicii Slovace prezintă
în structura sa: introducere; mediul de securitate; interese; provocări,
riscuri şi ameninţări ale securităţii; politica de securitate; concluzie.

3.1.5.: Strategia de Securitate a Ungariei 87

Aprobată în 2002, prezintă în partea de început contextul actual


de securitate al Ungariei, baza pe care Strategia de Securitate
Naţională a fost construită, şi conceptul integrat de elaborare al
strategiilor conexe (din domeniul militar, al legislaţiei, economiei şi
finanţelor, dezvoltării de resurse umane, protecţiei mediului, luptei
împotriva terorismului, etc.).
Se poate spune că strategia de securitate debutează cu o scurtă
„radiografiere” a mediului actual de securitate al ţării, arătând că
situaţia securităţii Ungariei este stabilă, iar garantul de bază al acesteia
îl reprezintă cooperarea din cadrul NATO şi UE. Ungaria nu este
ameninţată de vreo agresiune militară, iar riscul unui orice alt tip de
ameninţare tradiţională este de asemenea minim.
Încă din preambulul documentului se precizează că odată cu
schimbarea regimului88 Ungaria a intrat într-un proces de integrare
euro-atlantică bazat pe valori comune, democraţie, respectarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
86
Vom reveni asupra semnificaţiei acestui aspect la partea de analiză comparativă.
87
The National Security Strategy of the Republic of Hungary 2004, MERLN (the Military Education Research
Library Network), http://merln.ndu.edu/whitepapers.html.
88
Menţionând ”schimbarea regimului” documentul face referire la căderea comunismului.
59
Georgeta CHIRLEŞAN

Noile provocări şi ameninţări vor putea fi gestionate eficient


numai prin coordonarea la nivel guvernamental a eforturilor naţionale,
prin aplicarea flexibilă a capacităţilor şi printr-o cooperare extinsă la
nivel internaţional, se precizează în document.
Pe baza Strategiei Naţionale de Securitate sunt elaborate strategii
sectoriale în toate domeniile de interes, care stabilesc astfel în sens
mai larg sarcinile din domeniul securităţii.
Legat de istoricul generării strategiei de securitate naţională, în
document se face precizarea că fundamentele politicii de securitate şi
de apărare ale ţării pe termen lung sunt stabilite de Rezoluţia 94/1998
a Adunării Naţionale a Ungariei asupra “Principiilor de bază ale
politicii de securitate şi apărare a Republicii Ungare”.
Strategia de securitate naţională actuală a fost elaborată pe baza:
 Rezoluţiei 2144/2002 a Guvernului;
 Principiilor de bază ale politicii de securitate şi apărare a
Republicii Ungare;
 Conceptului strategic al NATO 1999;
 Strategia europeană de securitate89.
Ca alcătuire, Strategia de Securitate Naţională a Ungariei este
structurată în următoarele părţi: valori şi interese; mediul de securitate
– ameninţări, riscuri, provocări; obiective şi sarcini; instrumente de
implementare a Strategiei de Securitate Naţională; strategii sectoriale.

3.2: Evoluţia mediului de securitate în perioada de după Războiul


Rece

O dată stabilite definiţiile conceptuale asupra mediului de


securitate, considerăm ca fiind necesară pentru tema noastră de
cercetare, o privire de ansamblu asupra evoluţiei mediului de
securitate în Europa Centrală şi de Est în perioada post Război Rece.
Momentul de final al Războiului Rece, încheiat o dată cu
prăbuşirea URSS şi a regimurilor sovietice ale aliaţilor săi a deschis
calea unor profunde transformări ale sistemului internaţional şi a
iniţiat stabilirea unei noi ordini mondiale, o ordine ce aduce cu ea un

89
Adoptată în 2003.
60
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
concept reformat de securitate şi care conferă noi dimensiuni relaţiei
dintre sfera politică şi cea economică, a drepturilor omului,
preocupării pentru mediu şi globalizării. La începutul perioadei
post-Război Rece, preşedintele George Bush prezenta viziunea sa
asupra noii ordini90: „O nouă ordine, eliberată de sub ameninţarea
terorii, mai puternică şi mai sigură în căutarea dreptăţii şi păcii, o
eră în care naţiunile lumii să poată prospera, o lume în care regula
legii înlocuieşte legea junglei, o lume în care naţiunile îşi împart
responsabilităţile privind libertatea şi dreptatea, o lume în care cel
puternic îl respectă pe cel slab”91.
În ceea ce priveşte trăsăturile sale, mediul internaţional post -
Război Rece se caracterizează prin câteva elemente definitorii:
dizolvarea Uniunii Sovietice, impunerea unilaterală a păcii,
supremaţia capitalismului, evidenţierea unor autorităţi regionale
crescute (MERCOSUR, GATT, ASEAN, SAARC ş.a.m.d.), păstrarea
poziţiei NATO ca importantă structură de putere (mai ales în Europa),
fărâmiţarea sau destrămarea unor state din Europa şi Lumea a Treia
având drept catalizator naţionalismul exacerbat.
Dacă este să vorbim despre raportarea NATO la stabilitatea
europeană, trebuie avut în vedere fenomenul de-securitizării care
developează un peisaj oximoronic, contrastant. Pentru Barry Buzan
de-securitizarea92 de la finele competiţiei bipolare s-a tradus prin
relaxarea suspiciunii reciproce şi demontarea unei bune părţi a
arsenalelor militare de ambele părţi ale Cortinei93. În momentul

90
Mesaj adresat Congresului American, la 11 septembrie 1990.
91
Frunzeti T., Globalizarea şi ordinea internaţională post-războiul rece, Provocări la adresa securităţii şi
strategiei la începutul secolului XXI, ISBN 973-663-182-6, Editura UNAP, Bucureşti, 2005, p. 12.
92
„<Desecuritization>, according to Buzan et al, refers to a process in which issues are shifted out of
emergency mode and into the normal bargaining processes of the political sphere”, Ibryamova N. V., Security,
Borders, and the Eastern Enlargement of the European Union, Jean Monnet/Robert Schuman Paper Series, Vol.
4 No. 15, May 2004, p.6
Interview with Barry Buzan, Professor of International Relations at the London School of Economics, Foreign
Affairs and International Trade Canada, http://www.dfait-maeci.gc.ca/cip-pic/discussions/security-
securite/video/buzan.aspx?lang=eng, Barry Buzan talks security,
http://www.youtube.com/watch?v=dqdzRjSlz34&feature=related (accesat 25 ianuarie 2011)
93
Pentru a da un exemplu: în 1976-1980 NATO avea circa 63 de divizii în Europa (27 pe flancul nordic şi 39 pe
cel sudic) iar Pactul de la Varşovia 99 dintre care 48 sovietice. Aceste divizii erau conduse de circa 1,2 milioane
de oameni de partea NATO şi circa 1,3-1,5 milioane de partea Pactului de la Varşovia. Luttwak E. N., Strategy
and Politics: Collected Essays, New Brunswick, New Jersey, Transaction Inc, 1980/1982, pp. 8-10
Ȋn anii ’90 efectivele NATO, în oameni şi echipament, s-au redus cu 40%. Ȋntre 1991-1999 trupele americane în
Europa au scăzut de la 350.000 la 100.000. Lansford T., Tashev B., Old Europe, new Europe and the US:
61
Georgeta CHIRLEŞAN

respectiv continentul european găzduia în vestul său o uniune politico-


economică prosperă iar în est zona gri a statelor fost-totalitare
ameninţate de probabilitatea autodistrugerii (războiul transnistrean,
fărâmiţarea iugoslavă, mineriadele româneşti) dau seama provocărilor
la care NATO a trebuit să răspundă. Două etape taie în două
momentul unipolar american (1990-prezent).
Prima etapă a fost marcată de conflictele din Balcani (spaţiul
fostei Iugoslavii) din anii ’90 şi de măsurile adoptate în direcţia
rezolvării acestora prin cooperarea dintre principalii actori europeni şi
NATO. Această etapă s-a încheiat cu dezintegrarea Iugoslaviei şi a
condus la crearea de noi state independente (Serbia şi Muntenegru în
2006, Kosovo în 2008), care a reprezentat atât un factor de creştere a
stabilităţii regiunii cât şi un impuls spre cooperare pentru ţările din
regiune cu statut încă fragil şi instituţii neconsolidate (Bosnia-
Herţegovina). De remarcat faptul că în etapa respectivă zona era
caracterizată încă de prezenţa unui potenţial de instabilitate relativ
ridicat.
Cea de-a doua etapă a fost declanşată de atacurile teroriste de la
11 septembrie 2001, de pe teritoriul SUA, şi, mai apoi, de atentatele
din Europa, de la Madrid (11 martie 2004) şi Londra (7 iulie 2005).
Aceste atacuri au constituit factorii principali ce au determinat apariţia
unor răspunsuri adecvate din partea factorilor decizionali europeni.
Toate aceste evenimente au demonstrat nevoia ca guvernele
europene să intensifice pe de-o parte cooperarea cu SUA iar pe de alta
să îşi afirme propria personalitate securitară. Ca speţă, în cazul
Uniunii Europene s-a acumulat nevoia cuplării unei politici externe
coerente cu un tip de securitate la fel de coerentă.
În anii 1948-1953 a apărut WEU: Uniunea Europeană
Occidentală, un fel de mini-NATO menit a oferi vest-europenilor un
forum pentru a face faţă ameninţărilor comune. Odată cu crearea
NATO în aprilie 1949, WEU a rămas într-o stare de hibernare până
după 1990. Un alt cadru însărcinat cu coordonarea politicilor externe a

renegotiating transatlantic security in the Post 9/11 Era, Hampshire, England, Ashgate Publishing Company,
2005, p.xvi

62
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
fost Cooperarea Politică Europeană (CPE-1970) – cu caracter inter-
guvernamental.
În 1992 odată cu apariţia Uniunii Europene ca o consecinţă a
Tratatului de la Maastricht, Politica Externă şi de Securitate Comună
devine unul dintre cei trei piloni, alături de Comunitatea Economică
Europeană şi de JAI: Justiţie şi Afaceri Interne. Tot în 1992 la hotelul
Petersberg de lângă Bonn se ia decizia de către WEO/UEO ca statele
europene să trimită trupe în trei tipuri de misiuni: crize (crisis
management), păstrarea păcii (peace-keeping) şi peacemaking.
Ulterior, la Amsterdam în 1997 s-a hotărât ca aceste misiuni să treacă
de la WEO şi să fie încorporate în Uniunea Europeană. Un an mai
târziu, la St. Malo, Jacques Chirac şi Tony Blair au hotărât ca Uniunea
Europeană să deţină o capacitate de apărare proprie. După această
întrunire istorică dinamica maturizării instituţionale a securităţii
europene ”a explodat”94:
 în iunie 1999 are loc summit-ul Consiliului European de la Köln
care a pus bazele instituţionale ale Politicii Europene de
Securitate şi Apărare (PESA), prin adoptarea cadrului strategic
prin care Uniunea Europeană urma să-şi dezvolte propria
componentă de securitate şi apărare (vizând adaptarea
arhitecturii instituţionale interne dar şi exprimarea concretă a
capacităţii operaţionale a UE în diferite teatre de operaţii).
 în decembrie 1999 Consiliul se întruneşte în summit-ul de la
Helsinki care marchează sfârşitul unei perioade de tranziţie în
viaţa Uniunii, de la o regiune integrată exclusiv din punct de
vedere economic, cu o piaţă unică, la un organism politic care îşi
propune să aibă propriile iniţiative de politică externă şi de
securitate. Deciziile luate la Helsinki au vizat trei aspecte
principale:
(1) extinderea Uniunii Europene (prin acceptarea Turciei ca ţară
musulmană la negocieri, invitarea unui nou grup de ţări din fostul bloc
socialist să înceapă negocierile de aderare – România, Bulgaria,
Slovacia, şi a două republici baltice – Letonia şi Lituania);
94
Britz M. et Eriksson A., The european security and defence policy : a fourth system of european foreign
policy?, Politique européenne 3/2005 (n° 17), p. 35-62. http://www.cairn.info/revue-politique-europeenne-
2005-3-page-35.htm (accesat 15 ianuarie 2011)
Vezi şi Cameron F., An introduction to European Foreign Policy, New York, Routledge, reprinted 2007
63
Georgeta CHIRLEŞAN

(2) crearea forţei de reacţie rapidă independentă de NATO;


(3) restructurarea instituţională în vederea acceptării noilor membri.
Decizia de a crea până cel mai târziu în 2003 o forţă europeană
de reacţie rapidă formată din 50.000-60.000 de oameni, forţă care să
fie dislocată în maximum şase luni şi care să fie menţinută într-o zonă
de conflict maxim un an a fost însoţită de crearea a trei noi organisme:
o comisie politică şi de securitate, cu misiune permanentă, formată din
reprezentanţi naţionali la nivel de ambasador; o comisie militară
formată din miniştrii apărării; un stat major care să ofere expertiză
atunci când i se solicită acest lucru.
Se creau, prin aceasta, instrumente care permiteau Comunităţii
să-şi promoveze paşnic setul comun de valori, apărându-şi, în acelaşi
timp, interesele comune.
 La întrunirea NATO-UE din martie 2003 se semnează Acordul
Berlin Plus (+) prin care este permisă folosirea de către Uniunea
Europeană a resurselor NATO acolo unde NATO nu dorea să
acţioneze.
Prin Tratatul de la Lisabona structura celor trei piloni este
eliminată, WEU se topeşte în cadrul Uniunii iar funcţia de Înalt
Reprezentant pentru Politică Comună şi de Securitate este preluată cea
de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de
Securitate - un veritabil ministru de externe al UE. În secondarea sa s-
a instituit un întreg serviciu diplomatic95. Funcţia este actualmente
asumată de doamna baron Catherine Ashton din partea Marii
Britanii96.
Întrucât am amintit mai sus rolul NATO ca principala structură
de securitate şi centrarea prioritară a cooperării UE cu NATO în
domeniul asigurării securităţii, considerăm necesară o analiză a
Alianţei – trăsături şi evoluţii – prin încadrarea acesteia în mediul de
securitate post-Război Rece. În acest sens, sunt relevante următoarele
aspecte: (1) procesul de reformă şi transformare al NATO; (2) noile

95
http://eeas.europa.eu/
96
Watt N., Traynor I., The Guardian, 20 November 2009, http://www.guardian.co.uk/world/2009/nov/19/lady-
cathy-ashton
José Ignacio Torreblanca, Gigantul fără dinţi al diplomaţiei europene, 29 martie 2010,
http://www.presseurop.eu/ro/content/article/220031-gigantul-fara-dinti-al-diplomatiei-europene
64
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
responsabilităţi ale Alianţei (stabilite în urma summit-urile de la
Praga, Istanbul şi Riga); (3) „globalizarea” Alianţei.

1. Transformarea Alianţei
De la crearea sa, NATO asigură cadrul transatlantic politico-
militar de gestionare a provocărilor la adresa securităţii, bazele
cooperării în cadrul Alianţei fiind legate de principiile Tratatului de la
Washington97. Dar o dată cu încheierea Războiului Rece şi sfârşitul
erei bipolare, şi natura ameninţărilor cu care se confruntă statele
membre şi modul în care NATO le abordează sunt supuse schimbării.
Astfel, NATO cunoaşte un proces continuu de transformare
politică şi militară, menit să consolideze atât securitatea statelor
membre ale Alianţei cât şi stabilitatea şi prosperitatea viitoare ale
spaţiului euro-atlantic în ansamblul său.
NATO necesită transformarea în vederea adaptării sale la noile
provocări, consolidarea bazelor de cooperare cu statele partenere,
construirea legăturilor de securitate cu Rusia şi Ucraina şi nu în
ultimul rând pentru a putea funcţiona eficient în gestionarea crizelor,
în limitarea sau stoparea răspândirii efectelor conflictelor în afara
graniţelor, în combaterea ameninţărilor la stabilitate.
Statele membre şi partenere ale Alianţei nu doresc să accepte
politicile conflictuale şi sunt decise să clădească securitatea pe baza
înţelegerii şi cooperării în beneficiul generaţiilor viitoare, sprijinind
NATO să se transforme dintr-o Alianţă statică (aşa cum s-a manifestat
pe perioada Războiului Rece) într-o organizaţie politică şi militară
adaptabilă.
Adiţionarea de noi membri face ca NATO să fie supusă şi unui
proces de continuă adaptare: creşterea numărului de membri induce
automat lărgirea sferei de interese ale Alianţei dar şi nevoia implicită
de a-şi menţine capacitatea de luare de decizii în timp real, fără ca

97
Cel mai important pasaj al tratatului este Articolul V, care declară: “Părţile convin că un atac armat împotriva
uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor
şi, în consecinţă, sunt de acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului
la auto-apărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Naţiunilor Unite, va sprijini
Partea sau Părţile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părţi, a oricărei
acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, pentru restabilirea şi menţinerea
securităţii zonei nord-atlantice”. The North Atlantic Treaty, Washington D.C. - 4 April 1949,
http://www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_17120.htm (accesat 6 ianuarie 2011)
65
Georgeta CHIRLEŞAN

această abilitate să-i fie afectată negativ de numărul în creştere al


decidenţilor.
Transformarea NATO vizează reformarea capacităţii sale
militare şi îmbunătăţirea activităţilor şi acţiunilor, prin verificarea
compatibilităţii şi caracterului adecvat al: structurilor de personal din
cadrul comandamentelor care să facă faţă nevoilor actuale;
procedurilor de luare a deciziilor, inclusiv structura comitetelor care
sprijină Consiliul NATO şi Comitetul Militar al NATO; sistemelor de
alocare a resurselor NATO în acord cu obiectivele acesteia; bazele pe
care Alianţa realizează planificarea forţei ei colective.
Aceste eforturi de transformare şi adaptare au fost stabilite în
cadrul unui context politic extins, ce vizează lărgirea reţelei de
parteneriate către Orientul Mijlociu, Asia Centrală şi alte zone,
întărirea legăturilor NATO cu alte organizaţii internaţionale – în
primul rând cu UE şi ONU, intensificarea dialogului politic între aliaţi
în vederea stabilirii operaţiunilor actuale într-o perspectivă politică
mai largă. Tot în cadrul reformei NATO se înscrie şi construirea unui
nou sediu general (a cărui finalizare a fost prevăzută pentru 2009),
care să îndeplinească condiţii adecvate de acţiune şi lucru pentru ceea
ce NATO va deveni, mai degrabă decât pentru ceea ce reprezintă ea
azi.
Încercând să răspundă la întrebarea “Ce fel de NATO doreşte
SUA în viitorul apropiat?”, analistul John C. Hulsman susţine că este
nevoie de un argument nou proactiv pentru ca NATO să poată
supravieţui şi prospera în noua eră marcată de noi imperative
geopolitice şi de războiul împotriva terorii / terorismului. În faţa celei
mai importante provocări geopolitice de până acum, SUA nu poate
uza de o alianţă în pericol de a nu fi inter-operabilă, o alianţă cu
structuri de decizie greoaie şi care plasează cca. 85% din capacitatea
sa totală pe un singur pilon (SUA)98.
Hulsman argumentează de asemenea că prea des ansamblul de
preocupări legate de mecanismul forţei comune de intervenţie
(Combined Joint Task Force mechanism - CJTF), Politica Europeană

98
Hulsman J. C., Ph.D, A Grand Bargain With Europe: Preserving NATO For The 21st Century, The Heritage
Foundation Backgrounder Executive Summary No. 1360, April 17, 2000,
http://www.bu.edu/globalbeat/nato/Hulsman041700.html (accesat 25 ianuarie 2011)
66
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
de Securitate şi Apărare (PESA), relaţiile NATO – Rusia şi procesul
de lărgire NATO sunt abordate separat mai degrabă decât ca părţi ale
unui întreg. Dacă SUA ar admite că aşteaptă ca NATO să acţioneze
mai flexibil din punct de vedere politic şi strategic în noul context şi
să nu stânjenească SUA când acţionează unilateral, atunci o nouă
agendă care să reformeze Alianţa ar rezulta în mod firesc, natural. O
astfel de agendă se corelează cu obiectivele strategice europene şi este
puternic ancorată în realitate.
În noua eră NATO va ajunge să se reformeze păstrând
principiile fundamentale care au definit-o (articolul V) dar şi în sensul
acceptării unor noi dezvoltări strategice pentru a putea face faţă rolului
important pe care va trebui să îl joace în afara ariei ei de
responsabilităţi (cum ar fi de exemplu unele opţiuni de configuraţii
militare prin care să acţioneze în misiuni out-of-area)99.
Ca măsuri imediate inerente pentru programul de reformă,
Alianţa ar trebui să urmărească:
 abordarea selectivă a procesului de extindere NATO, prin
adiţionarea numai a acelor membri care admit că scopurile
Alianţei transced dincolo de articolul V;
 introducerea şi adoptarea flexibilităţii ca nouă doctrină
strategică;
 stabilirea de noi standarde de funcţionare şi acţiune care să ţină
cont de faptul că multe din ameninţările la securitatea
transatlantică provin din afara Europei;
 asigurarea că membrii (vechi şi noi) vor şi deţin capacitatea de a
lupta colectiv, de a participa la operaţiuni ale coaliţiei nu doar pe
continent dar şi în afara lui;
 sprijinirea ţărilor candidate NATO în a-şi dezvolta capacităţile
de forţă printr-o abordare a inter-operabilităţii care să vizeze
fiecare sector în parte.

99
Să nu uităm că prima strategie NATO de după 1990, cea din noiembrie 1991 de la Roma includea tezele Şcolii
Copenhaga, lărgind deci accepţiunea şi misiunile Alianţei. Vezi textul: NATO Handbook: The Rome Summit -
November 1991, http://www.nato.int/docu/handbook/2001/hb010301.htm (accesat 21 ianuarie 2011)
67
Georgeta CHIRLEŞAN

2. Noi responsabilităţi ale NATO


Odată cu terminarea Războiului Rece, ca reacţie la modificările
survenite în mediul global de securitate Alianţa şi-a asumat
responsabilităţi suplimentare, noi sarcini fundamentale. Acestea includ
abordarea instabilităţii cauzate de conflictele regionale şi etnice din
Europa dar deopotrivă şi a ameninţărilor provenind din afara spaţiului
euro-atlantic, la care se adaugă nevoia de consolidare a parteneriatului
în domeniul securităţii cu democraţiile din Europa, Caucaz şi Asia
Centrală.
Noile responsabilităţi asumate au devenit şi mai evidente o dată
cu summit-urile de la Praga, Istanbul şi Riga. Astfel, la Praga (21 – 22
noiembrie 2002) şapte alte ţări au fost invitate să adere la NATO
(Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia),
iar Alianţa s-a schimbat şi mai mult pentru a face faţă noilor provocări
de securitate ale secolului XXI, în special celei reprezentate de
terorism. S-au decis măsuri de îmbunătăţire a capacităţii militare a
Alianţei, sprijinirea membrilor NATO în Afganistan şi aplicarea unui
pachet de iniţiative în vederea stimulării noilor relaţii cu partenerii.
Summit-ul de la Istanbul din 28 – 29 iunie 2004 a consolidat
angajamentul NATO pentru construirea păcii în Afganistan şi a
deschis un nou capitol de cooperare cu ţările din regiunea extinsă a
Orientului Mijlociu (Acordul cu Guvernul Interimar Irakian100 pentru
acordarea de asistenţă în antrenarea forţelor sale de securitate;
Iniţiativa de Cooperare de la Istanbul).
Summit-ul de la Riga (28 – 29 noiembrie 2006) a reconfirmat
direcţiile anterioare: axarea pe priorităţi, operaţii şi întărirea capacităţii
NATO de a coopera în mod concret cu partenerii, combinată cu o
atenţie sporită şi continuă pentru respectarea de către parteneri a
angajamentelor asumate şi a valorilor la care au aderat odată cu
includerea în Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC) şi a
Parteneriatului pentru Pace (PfP). Tot atunci Bosnia-Herţegovina,
Muntenegru şi Serbia au fost invitate să adere la Consiliu şi PfP.
EAPC a devenit modelul şi a oferit instrumentele pentru Parteneriatele
100
Ioan Mircea Paşcu arată (“ Bătălia pentru NATO”, p. 234) că la începutul anului 2004 apăruseră deja
“primele semne că “opozanţii” războiului din Irak se gândeau să îngroape securea războiului, realizând că
oricât ar mai fi criticat Statele Unite pentru declanşarea operaţiunilor militare, realitatea în care operam cu
toţii fusese deja schimbată semnificativ şi nu mai putea fi ignorată”.
68
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
NATO cu ţările Dialogului Mediteranean, statele din zona Golfului
participante la Iniţiativa de Cooperare de la Istanbul (ICI) şi din ce în
ce mai multe alte ţări, inclusiv Afganistan, Pakistan şi Japonia.
Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic oferă statelor care nu doresc să
devină membre NATO un instrument unic care le permite acestora să
contribuie la securitatea euro-atlantică, fără a-şi compromite propriile
politici externe şi de securitate.
Tot în cadrul Summit-ului de la Riga şefii de stat şi de guvern şi-
au reiterat decizia de a proteja populaţia, teritoriul, infrastructura şi
forţele armate împotriva consecinţelor atacurilor teroriste şi au
subliniat faptul că interesele de securitate ale Alianţei pot fi afectate
de întreruperea fluxurilor de resurse vitale101.
Noile responsabilităţi asumate în cadrul acestor summit-uri au
transformat NATO dintr-o alianţă statică într-un vector activ al
schimbării.
Secretarul general NATO Jaap de Hoop Scheffer declara
înaintea summit-ului de la Riga, “Dacă doreşte să asigure
materializarea unei idei de ordine şi securitate în lumea zilelor
noastre, comunitatea transatlantică trebuie să accepte
responsabilitatea de a acţiona acolo unde este nevoie – fie că este
vorba de prevenirea terorismului sau de furnizarea asistenţei
umanitare”. Prin aceasta el sublinia transformarea profundă suferită
de Alianţă în noul mediu strategic de securitate.

3. “Globalizarea” NATO
Procesul globalizării aduce cu sine atât răspândirea valorilor
democratice, cât şi perspectiva unor ameninţări combinate, precum:
dezvoltarea terorismului în condiţiile preexistenţei conflictelor
regionale, proliferarea armelor de distrugere în masă, posibile
conlucrări între elemente fundamentaliste, colaboraţioniste şi
organizaţii criminale internaţionale etc. Aceste provocări majore
pentru actuala stare a mediului de securitate pot acţiona drept
catalizatori ai unor conflicte regionale.
NATO s-a adaptat continuu la mediul de securitate, fiind
„atinsă” ea însăşi de o globalizare a dimensiunii şi misiunii sale, prin
101
Rizea M., Enăchescu D., Neamţu-Rizea C., Infrastructuri critice, p. 53.
69
Georgeta CHIRLEŞAN

întreprinderea unor iniţiative de consolidare a securităţii şi stabilităţii


dincolo de scopul său iniţial, prin crearea de instituţii pentru facilitarea
dialogului, creşterii încrederii şi cooperării cu foşti adversari şi cu alte
state europene şi din afara Europei, cu ţări din zona mai largă a
Mediteranei, şi cu ţări din afara spaţiului euro-atlantic. Ca repere
importante ale globalizării NATO evidenţiem:
 Crearea în 1991 a Consiliului de Cooperare Nord-Atlantică.
După ce a fost redenumit Consiliul Parteneriatului Euro-
Atlantic, acesta a devenit forumul principal de consultări şi
cooperare dintre statele membre şi cele ne-membre NATO din
spaţiul euro-atlantic.
 Crearea Dialogului Mediteranean (1995) cu şase state – Egipt,
Israel, Iordania, Mauritania, Maroc şi Tunisia – în regiunea
extinsă a Mediteranei. Din 2000 şi Algeria s-a alăturat acestui
program.
 Formalizarea cooperării bilaterale în 1997 cu Rusia şi respectiv
Ucraina prin crearea Consiliului Permanent Comun NATO-
Rusia (înlocuit în 2002 cu Consiliul NATO-Rusia) şi Comisiei
NATO-Ucraina în ideea facilitării permanentizării consultărilor
şi discuţiilor în domeniul securităţii.
 Dezvoltarea constantă a parteneriatului NATO-Japonia, încă de
la începutul ultimului deceniu al secolului trecut. În prezent,
acest parteneriat intră într-o nouă fază în care Japonia şi Alianţa
caută să îşi asume împreună responsabilităţi mai mari şi să se
angajeze mai activ în promovarea păcii şi securităţii globale, mai
ales în contextul apariţiei organizaţiei Shanghai Five în 1996
(China, Kazahstan, Republica Kârgâză şi Tadjikistan) şi al
transformării ei în Organizaţia de Cooperare de la Shanghai
(2001) prin adiţionarea Uzbekistanului. Actualmente Organizaţia
de Cooperare Shanghai deţine potenţialul de a deveni unul dintre
principalii adversari atât pentru Japonia, cât şi pentru NATO.

Dar cel mai relevant aspect al globalizării NATO îl constituie


preluarea misiunii de menţinere a păcii într-o zonă de conflict
permanent aflată în afara ariei sale de responsabilitate (cazul
Afganistanului) în situaţia în care iniţierea operaţiunilor militare în
70
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
zona respectivă a fost realizată de către o alianţă globală, conjunctural
creată în jurul dipolului SUA – Marea Britanie.
În mod evident globalizarea NATO a stârnit şi reacţii adverse,
fiind percepută de către unii actori internaţionali ca un
„expansionism” şi existând temerea că NATO devine o ameninţare la
adresa securităţii unora dintre aceştia (cazul Rusiei)102.

3.3.: Mediul de securitate în Europa Centrală şi de Est: starea


actuală, perspective de viitor

Europa este astăzi scena unor transformări de anvergură, în urma


procesului de extindere a Uniunii Europene. Departe de a fi un proces
facil, realizarea proiectului unităţii europene a căpătat vigoare, mai
ales după impunerea Uniunii Europene ca organizaţie politico-
economică, cele mai importante progrese înregistrându-se în aceste
domenii. Însă, numai cooperarea politică şi economică nu pot asigura
o comunitate viguroasă de state.
Drepturile fundamentale, democraţia parlamentară sunt, de
asemenea, baze ale identităţii Europei de astăzi, care tinde spre o
“comunitate de valori” general acceptată, în strânsă legătură cu
identităţile naţionale şi regionale. Ideea unei Europe unite poate fi
viabilă numai prin cooperare. Pentru a se evita apariţia fragmentării,
dezordinii şi conflictului de orice fel (social, economic, politic, etnico-
religios, militar) şi a se realiza o coeziune viabilă, prin cooperare şi
solidaritate, a căpătat contur o identitate politică, economică, juridică,
de securitate şi apărare.
Comparativ cu perioadele anterioare ale istoriei europene,
Europa va traversa în prezentul proxim o perioadă caracterizată de
pace şi un nivel ridicat de stabilitate. Istoria de cooperare a statelor
europene cu SUA şi NATO în domeniul securităţii europene a avut
efecte pozitive în consolidarea păcii şi a stabilităţii în Europa. Astăzi
securitatea europeană şi euro-atlantică urmăresc aceleaşi principii de
aplicabilitate în mediul internaţional, având ca obiective apărarea
colectivă şi aplicarea principiului indivizibilităţii securităţii aliate.
102
La Consiliul NATO-Rusia de la Oslo din 26-27 aprilie 2007, Serghei Lavrov, Ministrul rus al Afacerilor
Externe a enumerat printre motivele de îngrijorare ale ţării sale şi globalizarea NATO.
71
Georgeta CHIRLEŞAN

Europa adoptă în 2003 Strategia Europeană de Securitate în care


susţine teza că la provocările, riscurile şi ameninţările la adresa
securităţii sale trebuie să ofere răspunsuri adaptate şi exprimând
intenţia de a susţine o strategie pe mai multe planuri. Strategia
Europeană de Securitate identifică cinci ameninţări, 1) terorismul; 2)
proliferarea armelor de distrugere în masă; 3) conflictele regionale; 4)
statele ratate; 5) crima organizată.103
Analiza evoluţiei fenomenului extremist-terorist pe plan
internaţional relevă, din ce în ce mai mult, o tendinţă de intensificare a
acestuia, inclusiv folosirea violenţei ca mijloc de promovare şi
impunere a unor scopuri şi interese politice. Intenţia de a înţelege
acest fenomen ca pe un război ascuns, nedeclarat trebuie pusă în
aplicare printr-o abordare ştiinţifică a lui, prin conceptualizarea
fenomenului terorist, prin descifrarea semnificaţiilor sale corelate cu
repere identitare, istorice, geografice, psihologice, ce definesc
organizaţiile teroriste şi operaţiunile criminale întreprinse104.
Unele vulnerabilităţi şi ameninţări pot afecta întregul sistem
internaţional, altele vizează doar nivelurile zonal şi regional, însă apar
unele probleme nerezolvate precum cea a riscurilor care pot deveni
ameninţări. Concepţia europeană asupra securităţii este precizată şi în
„Declaraţia Comună pentru Integrarea Apărării Europene 2004”105 ce
subliniază rolul cooperării şi consensului asupra responsabilităţilor din
cadrul structurilor NATO şi UE şi al unor planuri comune de
dezvoltare a capacităţilor necesare implementării Forţei de Răspuns a
NATO şi a grupărilor de luptă inter-arme ale UE.
În noua arhitectură europeană, Organizaţia pentru Securitate şi
Cooperare în Europa (OSCE) joacă un rol din ce în ce mai important,
urmărind să realizeze următoarele obiective106:
- prevenirea conflictelor şi gestionarea crizelor;
- controlul armamentului şi dezarmarea;
- sporirea încrederii şi a securităţii;
- cooperarea în plan economic, cultural, umanitar şi ecologic;
103
http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/78367.pdf
104
Andreescu A., Radu N., Jihadul Islamic: de la „Înfrângerea Terorii” şi „Războiul Sfânt” la speranţa
libertăţii, p. 219.
105
Initiative for a Renewed Transatlantic Partnership, Joint Declaration on European Defense
Integration, August, 19, 2004.
106
Conform Actului Final de la Helsinki, 1975.
72
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
- conceptualizarea unui nou model de securitate în zona sa de
responsabilitate.
Deoarece în prezent intervenţia militară a statelor-naţiune nu mai
este suficientă sau necesară pentru menţinerea păcii şi stabilităţii, s-a
considerat că este nevoie de o reţea de aranjamente regionale de
securitate colectivă. ONU, NATO, UE şi OSCE sunt instituţii
partizane unui astfel de tip de securitate. Securitatea colectivă are la
bază premisa conform căreia ameninţările pot apărea din interior, nu
neapărat din exterior, iar evitarea pericolului este cel puţin la fel de
critică precum răspunsul la ameninţări cu capacităţile proprii. Opiniile
majorităţii sunt centrate pe ideea că investirea în mecanisme colective
non-statale de restabilire şi menţinere a securităţii va crea parteneri
puternici pentru state şi alianţe, în această perioadă de căutări pentru
securitatea post-hegemonică.
Deşi din punct de vedere istoric şi geografic Europa a fost
creuzetul în care ambele conflagraţii mondiale au „dospit” şi au
izbucnit precum şi aria de desfăşurare a nenumărate conflicte armate,
ea poate deveni un model funcţional al stabilităţii şi securităţii extinse,
durabile107. Actuala arhitectură de securitate euro-atlantică reflectă
trăsăturile esenţiale ale mediului geopolitic în care se derulează:
tranziţia către sistemul internaţional multipolar, competiţia între puteri
în spaţiul euro-atlantic pentru redistribuirea rolurilor; adâncirea
integrării în UE; tentativele Federaţiei Ruse de a menţine statutul de
mare putere pe arena mondială şi de a ocupa poziţii cheie în structurile
europene de securitate. Securitatea se bazează atât pe stabilitate
politică, dar şi pe cea militară, acestea fiind condiţionări
complementare. Un sistem mobil de securitate europeană va putea fi
edificat doar dacă vor fi consolidate cele două componente.
Analiza riscurilor şi pericolelor la adresa securităţii au dus la o
nouă percepţie a stării de securitate şi la o nouă orientare în domeniul
apărării. Atât România cât şi alte ţări din Europa, au înţeles că în
actualele condiţii ale mediului internaţional dat de complexitatea şi
fluiditatea mediului politico-strategic îşi pot asigura securitatea prin
integrarea efortului propriu în acţiunile întreprinse de organizaţiile
europene şi euro-atlantice de securitate.
107
Duţă P. D., Purcărea M. T., Cordoneanu O., Organizaţiile internaţionale şi mediul de securitate, 2008.
73
Georgeta CHIRLEŞAN

De la începutul secolului XXI, securitatea şi preocupările


statelor legate de asigurarea ei ocupă locul central în determinarea
evoluţiei lumii şi în stabilirea noii ordini mondiale.
Mediul actual de securitate a fost consolidat prin deciziile
politici ale summit-ului NATO de la Praga (2002) şi ale summit-ului
UE de la Copenhaga (2002), decizii care au vizat reevaluarea acestuia
şi adaptarea la noile ameninţări ale lumii actuale.
Summit-ul NATO de la Bucureşti (aprilie 2008) a avut o
contribuţie majoră la dezvoltarea şi consolidarea mediului de
securitate, prin acumulările şi rezultatele obţinute. Alianţa a luat
decizia de extindere în continuare şi a invitat Albania şi Croaţia să
înceapă discuţiile de aderare. Subiectul Afganistan a fost de asemenea
abordat pe larg, 12 parteneri ai Alianţei fiind convinşi de către SUA
să susţină în continuare lupta împotriva terorismului. Contribuţia
summit-ului la consolidarea mediului de securitate a fost întregită şi
prin organizarea la nivel de vârf a Consiliului NATO-Rusia, reuniune
care a intervenit într-un climat tensionat al relaţiilor dintre Occident şi
Moscova, într-un context sensibil în Balcani, unde Kosovo şi-a
declarat independenţa, în privinţa căreia nu există o susţinere unanimă
nici în rândul membrilor NATO, iar Rusia, care şi-a suspendat
participarea la Tratatul privind forţele convenţionale în Europa,
doreşte să fie principalul avocat al cauzei Serbiei108. Tratatul anti-
rachetă rămâne cel puţin pe termen scurt, dacă nu chiar şi mediu
şurubul din pinioanele relaţiei SUA/NATO-Rusia. Dacă pentru
administraţiile succesive, Bush Jr. şi Obama scopul scutului este
108
Semnat la Paris pe 19 noiembrie 1990, Tratatul de Reducere a Armamentului din Europa avea drept părţi
semnatare statele NATO şi cele ale Tratatului de la Varşovia. Ulterior, CFE a fost modificat în 1999 pentru a ţine
cont de noile realităţi post-sovietice. Conform versiunii secunde, Tratatul cerea Rusiei să îşi retragă trupele şi
armamentul din Moldova şi Georgia. Rusia a semnat Tratatul dar nu şi-a îndeplinit promisiunile. Drept răspuns
statele europene nu îl vor ratifica. Pe fondul extinderii NATO şi UE între 2004-2007, prin prisma
naţionalismului rus renăscut, administraţia Putin a hotărât retragerea ţării sale din CFE. Purtătorul de cuvânt al
Kremlinului, Dimitri Peskov şi ziarul Pravda au motivat ipocrizia occidentală care încearcă să prindă Rusia în
corzile unui document care i-ar stingheri securitatea. US, NATO 'disappointed' at Russian pullout of
arms treaty, War and Peace,1 5 . 0 7 . 0 7 , http://www.warandpeace.ru/en/news/view/13228/
CFE Treaty – Time to end the hypocrisy, Pravda, 15.07.2007, http://english.pravda.ru/opinion/columnists/15-07-
2007/94943-cfetreaty-0/, Kremlin tears up arms pact with NATO
Luke Harding, Russia's relations with West hit a new low point, The Guardian, 15 July 2007,
http://www.guardian.co.uk/world/2007/jul/15/russia.nato
Slobodan Lekic, Suspension of CFE Treaty is a 'step in the wrong direction,' NATO says, The Independent,
16 July 2007
http://www.independent.co.uk/news/world/europe/suspension-of-cfe-treaty-is-a-step-in-the-wrong-direction-
nato-says-457413.html (accesate 3 februarie 2011)
74
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
protecţia aliaţilor contra Iranului şi regimului de la Phenian, pentru
Rusia nu este decât un alt episod dintr-un nesfârşit Drang nach Osten
al Washingtonului109.
Dintre rezultatele remarcabile ale summit-ului, care va influenţa
semnificativ mediul de securitate, este demn de menţionat aici şi
acordul SUA cu partenerii săi din cadrul NATO asupra unui plan
privind construirea unui scut defensiv anti-rachetă în Europa de Est,
care să combine elementele americane cu cele ale NATO, cu scopul
de a asigura protecţie întregii Europe, securitate energetică, dar şi
protecţie faţă de atacurile informatice.
Mediul european de securitate reflectă complexitatea factorilor,
condiţiilor şi relaţiilor existente la un moment dat, în plan politic,
militar, economico-social, ecologic, cultural etc., dar el nu se prezintă
ca un tot unitar, ci evidenţiază anumite particularităţi în funcţie de
regiunea şi zona geografică, suportă anumite influenţe din partea
mediilor regionale şi zonale de securitate, uneori chiar locale.
Unele dintre aceste influenţe sunt pozitive, altele se repercutează
negativ asupra mediului actual de securitate în Europa Centrală şi de
Est. În prima categorie se înscrie mediul de securitate euro-atlantic
generat de statele europene membre NATO împreună cu SUA şi
Canada precum şi mediul regional al Europei Occidentale, determinat
de natura şi calitatea relaţiilor şi instituţiilor statelor Uniunii Europene.
În cea de-a doua categorie se înscriu evoluţiile din regiunea de
Sud Est a Europei, în special zona Balcanilor de Vest, dar şi din
regiunea Europei de Est şi chiar a Europei Centrale. După primirea în
NATO a României, Bulgariei, Slovaciei, Sloveniei şi a Ţărilor Baltice,
în această zonă europeană au avut loc schimbări fundamentale din
punct de vedere al securităţii. Se menţin încă focare de criză în

109
Sieff M. (UPI Senior News Analyst), Why Russia Fears Ballistic Missile Defense, Spacewar, Feb 15, 2007,
http://www.spacewar.com/reports/Why_Russia_Fears_Ballistic_Missile_Defense_999.html
Luttwak E., Georgia conflict: Moscow has blown away soft power, The Telegraph, Aug 16, 2008,
http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/georgia/2571274/Georgia-conflict-Moscow-has-blown-
away-soft-power.html
Missile threat shifts to Black Sea, The Diplomat, Bucharest, November 2009
http://www.thediplomat.ro/articol.php?id=554
Rozoff R., US, NATO Intensify War Games Around Russia’s Perimeter, Geopolitical Monitor, Mar 07, 2010,
http://www.geopoliticalmonitor.com/us-nato-intensify-war-games-around-russias-perimeter-1 (accesate la 3
februarie 2011)
75
Georgeta CHIRLEŞAN

Macedonia şi mai ales în Serbia, ca urmare a disputei pentru statutul


regiunii Kosovo.
Realităţile mediului actual european de securitate evidenţiază
sugestiv interdependenţele şi corelările dintre evoluţiile din mediul
intern şi cel internaţional. Şi viitorul se pare că va fi marcat de aceleaşi
puternice interdependenţe, prognozarea tendinţelor ulterioare în
evoluţia mediului global de securitate având o miză importantă în
asigurarea unui climat mondial de pace şi securitate.
Analiştii politici şi experţii care lucrează în domeniul studiilor
relaţiilor internaţionale estimează schimbări majore ale mediului de
securitate pentru următorii 15 – 20 de ani, schimbări ce vor genera o
reconfigurare dependentă de tipul, numărul şi nivelul de participare al
factorilor cheie şi al actorilor internaţionali care vor juca un rol în
aceasta.
În decembrie 2000, National Intelligence Council – SUA publică
un raport intitulat “Global Trends 2015” asupra factorilor propulsori şi
tendinţelor care vor modela lumea în 2015. În cele peste 15 luni cât
au durat cercetările în vederea elaborării acestui raport au fost
organizate peste 13 conferinţe şi workshop-uri cu participarea
relevantă a reprezentanţilor unor instituţii non-guvernamentale şi a
specialiştilor din mediul academic, din sectorul privat, diverse alte
domenii (CIA, National Intelligence Council (NIC), International
Institute for Strategic Studies, London, UK, Potomac Institute,
Arlington, VA, Carnegie Endowment for International Peace,
Washington, DC, The National Defense University, Fort McNair,
Washington, DC, Guvernul SUA. Universitatea din Georgetown,
Maryland, etc.).
Studiul a identificat şapte actori globali şi tendinţe aferente care
vor modela lumea în 2015, şi anume110:
(l) Dezvoltările demografice
(2) Resursele naturale şi mediul
(3) Ştiinţa şi tehnologia
(4) Economia globală şi globalizarea
(5) Guvernarea naţională şi internaţională
110
National Intelligence Council's "Global Trends 2015: A Dialogue about the Future with Nongovernment
Experts" report, 2000, p. 2.
76
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
(6) Natura conflictelor
(7) Rolul SUA
Raportul subliniază ideea că nici una din aceste tendinţe nu va
domina global viitorul la nivelul orizontului temporal 2015, fiecare
dintre factorii identificaţi având niveluri diferite de impact asupra
ţărilor şi regiunilor. Aceşti factori nu neapărat se susţin sau se
consolidează reciproc, în unele cazuri ei vor acţiona concurenţial, cu
potenţiale efecte de slăbire reciprocă.
În octombrie 2006, Agenţia Europeană de Apărare (European
Defence Agency - EDA) publică şi ea rezultatele unui studiu având
aceeaşi temă, opinând că pentru a manageria corespunzător viitorul
Europei, al politicii sale de securitate şi apărare, cunoaşterea celor mai
„relevante şi robuste”111 tendinţe globale pentru următorii 20 de ani
(2006 – 2025), a predicţiilor demografice şi economice precum şi a
consecinţelor estimate ale globalizării deţine un grad crescut de
importanţă. Caracteristicile contextului global viitor în care Europa va
juca, identificate de acest studiu, sunt112:
- creşterea demografică însoţită de fluctuaţii regionale şi
îmbătrânirea populaţiei (Orientul Mijlociu va cunoaşte o creştere
a populaţiei tinere, iar Rusia o scădere a populaţiei sale cu 10%
până la nivelul lui 2025)113;
- globalizarea care va aduce cu ea tot mai multă diversitate, inter-
dependenţă, inechitate;
- scăderea resurselor energetice mondiale şi creşterea dependenţei
energetice a Europei de restul lumii (interesele securităţii
europene vor fi supuse unor provocări datorate tensiunilor din
zonele învecinate şi mai depărtate, generate de diminuarea
resurselor energetice);

111
European Defence Agency, An initial long-term vision for European defence capability and capacity needs,
2006, p. 4.
112
Ibidem, pp. 6 – 8.
113
Astfel, în 2000, conform Biroului de Recensământ al ONU vârsta medie în SUA era de 35,5 ani, comparativ
cu 37,7 de ani în Europa (inclusiv statele non-UE) şi Rusia; China 30, India 23,7. Până în 2050 se estima că
tabloul demografic va fi de 39,1 ani vârsta medie în SUA; 49,9 în Europa; 53,1 în Japonia; 43,1 China, 38 India.
Alte date câţiva ani mai târziu prognosticau că în 2050 vârsta medie în Germania va fi 47 (astăzi 40); cea în
Franţa de 45 (comparativ cu 28 astăzi); Ungaria: 40 (de la 35 astăzi). Vezi în acest sens Brzezinski Z., Marea
dilemă. A domina sau a conduce, op.cit., pp.169-172 şi Ferguson N., Colossus. The rise and fall of the American
empire, Penguin Books, London, 2005, p.239
77
Georgeta CHIRLEŞAN

- o lume mai interdependentă şi mai supusă controverselor în ceea


ce priveşte operaţiunile militare ne-autorizate explicit de către
ONU.
Într-un context legat de mediul de securitate viitor (2015-2020 şi
după), analiza fenomenului de-securitizării vs. re-securitizării
României aduce elemente de interes. Este ceea ce am încercat să
facem în rândurile următoare.

A. Armata şi industria de apărare


Securitizarea, acţiune la diateza reflexivă, întreţine o stare de
fapt tocmai cu ajutorul acelor mijloace create pentru a răspunde la
ameninţări114. De-polarizarea din Centrul şi Estul european nu a
însemnat neapărat şi normalizarea relaţiilor dintre statele liberale şi
cele postcomuniste. Dresate pentru a fi obediente Moscovei în cadrul
unui cordon sanitar împotriva NATO, ele trebuiau să joace după 1991
rolul invers. ”Metabolizarea” lor de către Occident a fost un proces cu
angoase care continuă poate şi astăzi. Două au fost fazele
transformării fostelor state comuniste pe planul securităţii: în primul
rând demontarea vechilor structuri şi mentalităţi moştenite de la
comunism şi în al doilea rând conjugarea lor cu standardele apusene.
Pe un plan mai larg se poate vorbi şi de o postmodernizare - de la
statul naţional, suveran, westphalian apărat de mari armate la un stat
postwestphalian cu armate noi, profesioniste, tehnice, adepte ale
Revolution in Military Affairs - RMA115. În cazul românesc procesul
de adaptare a presupus reducerea forţelor militare şi complexului
industrial pe care acestea se bizuiau şi din lipsă de fonduri.
Armata română dinainte de 1989, cu un efectiv de circa 300-
350.000 - 400.000 de soldaţi a cunoscut valuri succesive de micşorare
până la efectivul actual de circa 90.000 cadre (dintre care 75.000

114
Chiar dacă iniţial funcţia creează organul, ulterior organul este cel care întreţine funcţia sau îşi caută noi
funcţii. Despre pericolul utilizării securităţii drept justificare pentru acţiuni militare, poliţieneşti sau coercitive s-
a vorbit la capitolul dedicat securităţii. Vezi în acest sens şi Odiorne G. S., Armata ca birocraţie - Capcana
hiperactivităţii, pp.122-135 în Sava I.N., Tibil Gh., Zulean M., Armata şi societatea. Culegere de texte de
sociologie militară, Ed. Info-Team, Bucureşti, 1998
Ȋn cazul statelor comuniste mitul cetăţii asediate, naţionalismul ermetic, refractar a îngreunat acomodarea
opiniilor publice din statele fost comuniste cu cerinţele occidentale.
115
Stan R., op.cit., pp.54-61
78
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
personal combatant şi 15.000 personal civil afiliat Armatei) 116. În
1998, în timpul administraţiei Constantinescu, alături de alte
disponibilizări şi din forţele militare (mai ales cele terestre) au plecat
11.000 de cadre, 94% voluntar117. Alături de subţierea corpului s-a
realizat şi o reducere a numărului de efective - tancuri de la 2850 la
1375; vehiculele blindate de la 3102 la 2100; artileria de la 3789 piese
la 1475; forţele aeriene de la 505 la 430 de avioane şi elicoptere 118.
Dincolo şi mai presus de cifre, profesionalizarea trupei a avut drept
cerinţă şi un proces efectiv de [re]învăţare, de interiorizare a normelor
democratice, acceptării controlului parlamentar şi înţelegerii tiparelor
de acţiune ale NATO.
Industria de armament a trecut şi ea printr-un proces similar de
subţiere. În 1989 în industria de armament lucrau 200.000 de
persoane. În 2009 - douăzeci de ani mai târziu - numărul acestora s-a
redus la o treime: 60.000 de persoane119. Cel puţin pentru perioada
1990-2004, precizează Gabriel Năstase şi Mihai Micador, trei sunt
caracteristicile industriei de apărare româneşti :
1) număr insuficient de comenzi;
2) echipamente uzate moral;

116
În 2001/2002 se considera că forţele militare româneşti aveau un personal de 103.000 de oameni dintre care :
59.000 infanteria ; marina 10.200, aviaţia 18.000. Infanteria avea o rezervă de 400.000 iar marina şi aviaţia câte
30-40.000 de oameni. Armies of the world. Romania, http://topgun.rin.ru/cgi-
bin/texts.pl?category=state&mode=show&unit=6075&lng=eng,2002, accesat la 2 ianuarie 2010. Pentru 2006
alte surse dau: infanteria de 97.200 de oameni dintre care: trupele de uscat 66.000 ; marina 7.200 iar aviaţia
14.000. Romania: National Security, Mongbay.com, 2006,
http://www.mongabay.com/reference/new_profiles/414.html. (accesat la 2 ianuarie 2010)
Vezi şi Lieutenant-Colonel Laurenţiu-Cristian Dumitru, An overview of the Romanian armed forces reform
(1990-2008), pp. 10-18 în Monitor Strategic, Revistă de Studii de securitate şi apărare, Anul IX, Nr. 3-4/2008,
p. 10-11
117
Zulean M., op.cit., p.44
118
Ibidem, p.39. În 2005 anumite surse apreciază că trupele de uscat româneşti posedau 1258 de tancuri; 4
vehicule de recunoaştere; 177 de vehicule blindate; 1583 de transportoare blindate; 1238 piese de artilerie; 663
tunuri anti-aeriene; 849 arme anti-tanc.
119
România îşi distruge industria de armament, Gândul, 23 octombrie 2007,
http://www.gandul.info/armata/romania-isi-distruge-industria-armament-965032, (accesat 25 ianuarie 2011).
Alte surse dau 16.544 muncitori în industria de apărare în 2004, adică 17% din efectivul din 1990. Năstase G.,
Micador M., Provocări ale mileniului III: elemente ale reformei militare şi reconversiei industriei de apărare,
Societatea Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2006, p.215. Ceea ce înseamnă fie că sursele se bat cap în cap, fie între
2006-prezent vorbim de o redresare a industriei de apărare, fie şi doar la capitolul număr de muncitori.
79
Georgeta CHIRLEŞAN

3) dezintegrarea structurilor de cercetare120 (la nivelul anului 2007 se


considera că 85% din echipamentul militar este învechit, datând din
anii ‘70)121.
În 2001 în industria de apărare funcţionau 42 de agenţi
economici. Principalul operator era CN ROMARM S.A. Bucureşti în
structura căruia se aflau 6 filiale cu personalitate juridică şi 16 fără
personalitate juridică. În 2004 numărul firmelor de apărare era de 38
dintre care 23 cu capital majoritar de stat, 7 sub autoritatea
Ministerului Economiei şi Comerţului şi 15 firme cu capital social
privat122.

B. Percepţia asupra securităţii: elite şi societate


Dacă securitatea o confundăm cu structurile menite să o apere,
într-un stat modern legitimitatea oricărei acţiuni este dată de opinia
publică. Din rândul ei provin elitele şi tot de acea opinie publică
trebuie să ţină seama într-un fel sau altul (indiferent că statul este
plural sau absolutist). Că tot s-a vorbit mai sus de tema cetăţii asediate
specifică propagandei ceauşiste din anii ’80, este interesant de văzut
modul cum elitele şi societatea din România şi-au schimbat modul de
percepere a dinamicii internaţionale. Vom începe cu societatea în
ansamblul ei pentru a continua cu elitele.
Astfel, un studiu produs de Societatea Paul Lazarsfeld din Viena
în 1992 şi 1996 descoperea obsesia românilor faţă de ameninţările
externe. În 1992 publicul românesc se temea de: pericolul rusesc (60%
din populaţie), război cu o ţară vecină (67%), pericolul minorităţilor
naţionale percepute ca neloiale (60%). În 1996 relaxarea opiniei
publice era vizibilă, singura ameninţare rămasă constantă la nivelul
percepţiei era cea a pericolului rusesc (55%)123.
Şi mai interesante sunt rezultatele unui studiu publicat în
octombrie 2005. Intitulat Public Perceptions on Forreign Affairs in

120
Ibidem, pp. 216-217. Vezi şi Stroescu C., Fără armament nou, România nu poate îndeplini misiunile NATO,
25 martie 2009, http://www.financiarul.com/articol_23970/fara-armament-nou-romania-nu-poate-indeplini-
misiunile-nato-.html, (accesat la 25 ianuarie 2011)
121
Stan R., op.cit., p.84
122
Ibidem, pp.220-221
123
Zulean M., Politica de securitate naţională. O agendă pentru dezvoltarea studiilor de securitate, pp. 27-55 în
Ghica L. A., Zulean M., Politica de securitate naţională. Concepte, instituţii, procese, Polirom, Bucureşti, 2007,
p. 40
80
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Romania, studiul se bazează pe chestionare multiple adresate în
paralel opiniei publice şi unui număr de 33 de figuri cheie din politica
românească (18 politicieni importanţi) printre care: Preşedintele şi
consilierii săi apropiaţi, Primul Ministru şi corpul său de experţi,
Ministrul Apărării Naţionale, cel al Integrării Europene alături de şefii
serviciilor de informaţii. Eşantionul ales pentru sondarea opiniei
publice a fost de 1050 de cetăţeni de peste 18 ani selectaţi din 18 zone
ale României. Studiul s-a desfăşurat în perioada 29 august - 9
septembrie 2005124. Rezultatele au arătat atât complementarităţi cât şi
divergenţe între elitele româneşti şi opinia publică. Atât elitele cât şi
opinia publică sunt euro-atlanticiste şi cred că Statele Unite şi Europa
trebuie să conlucreze fără însă a-şi face concurenţă. Ambele
eşantioane au o părere bună despre Uniunea Europeană (60%-70%).
Cu toate acestea 51% dintre români cred că politică dusă între 1990-
2005 a fost proastă şi doar 35% bună - o contradicţie, dacă ne gândim
că de la începutul anilor ’90 şi mai ales după întâlnirea de la Snagov
(august 1995) drumul României a fost asumat către Occident.
Un alt contrast se găseşte la capitolul ameninţări la adresa
securităţii naţionale. 67% dintre români nu cred că există cu adevărat
vreun pericol la adresa securităţii naţionale în timp ce 21% cred că
există serioase ameninţări - dintre aceşti 21%, 80% indică drept
principală ameninţare terorismul. Elitele în schimb sunt mai pesimiste
decât românii de pe stradă şi indică terorismul şi proliferarea armelor
de distrugere în masă la principale ameninţări.
Contrast vedem la nivelul cetăţenilor şi în ceea ce priveşte
participarea României la misiuni militare internaţionale. Dacă elitele
sunt pro-intervenţie într-o covârşitoare majoritate, doar 49% dinte
români cred acest lucru şi 42% se opun. Dintre cei 49% respondenți
81% cred că trupele româneşti ar trebui trimise pentru hrănirea
victimelor de război; 69% pentru a preveni un război civil şi 60%
pentru a apăra un stat NATO atacat (p.25).
La o întrebare adiacentă : «Sunteţi de acord cu prezenţa militară
românească în Irak, Bosnia, Kosovo şi Afganistan?» doar puţin peste
40% s-au declarata de acord (p.26)
124
Voinescu S., Dobre G., Public Perceptions on Forreign Affairs in Romania, Institute for Public Policy,
Bucharest, October 2005
81
Georgeta CHIRLEŞAN

Un răspuns interesant este oferit de români la întrebările:


« Credeţi că prezenţa bazelor militare americane pe teritoriul
românesc are vreun impact?» şi «Care credeţi că este acesta?»
(întrebare cu mai multe variante şi răspuns multiplu). Mai bine de
jumătate dintre români cred că prezenţa bazelor militare americane are
un impact clar asupra României (p.11 şi 23) care însă se traduce prin:
creşterea pericolului faţă de un atac străin (61%), creşterea investiţiilor
americane în România (59%), creşterea securităţii României; duşmanii
SUA vor deveni şi duşmanii României (35%)! (p.24)
O altă întrebare, cuplată cu cele două mai sus numite se referă la
responsabilitatea/cauza instabilităţii din lume. Contrastul dintre elite şi
cetăţeni este şi mai mare. În cazul elitelor 1 din 18 decidenţi au indicat
Statele Unite, cei mai mulţi spunând că nicio ţară nu este mai vinovată
decât alta (deci o privire sistemică a RI şi nu una reducţionistă).
Publicul în schimb a indicat în proporţie de 43% Statele Unite ca fiind
principalul destabilizator la adresa păcii lumii, pe locul doi statele
arabe (28%), Israelul (6%) şi Rusia (1%) (p.43).
Tabloul ultimelor trei întrebări este unul contradictoriu la nivelul
opiniei publice. Vedem că românii (per ansamblu, elite şi cetăţeni)
cred în NATO şi într-o conlucrare SUA-UE în cadrul NATO. Cu toate
acestea puţini sunt aceia ca înţeleg obligaţiile ce derivă din calitatea de
membru al Alianţei Atlantice. Vedem că frica unui anumit număr de
români se leagă de terorism (ceea ce ar părea să indice că românii
sprijină politica americană din anii Bush II) dar în acelaşi timp se tem
de Statele Unite ca fiind principalul destabilizator. Şi mai uluitor
devine răspunsul dacă îl cuplăm cu cele două întrebări legate de
efectele prezenţei militare americane pe pământ naţional. Cei mai
mulţi respondenți se tem de posibilele atacuri şi inamiciţii derivate din
alianţa cu Washingtonul, dar cred totodată că această alianţă poate
aduce investiţii străine.
Vedem aşadar o opinie publică euro-atlantică, legalistă, pacifistă
care este dispusă să îşi secondeze elitele în drumul către Vest dar mai
mult din considerente economice (dorinţa de a trăi mai bine, mai
decent) decât strategice-militare! Se poate vorbi aici şi de o
mentalitate de blatişti/free-rideri: pentru românul mediu statistic se
pare că relaţia cu NATO şi SUA înseamnă maximizarea unor câştiguri
82
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
economice. Se poate vedea aici şi o incoerenţă morală combinată cu
un sentiment wilsonian – Da, America destabilizează sistemul
internaţional / O Americă mai ʺcuminteʺ alăturată unei Uniuni
Europene mai puternice militar este de dorit, dar în acelaşi timp, dacă
nu se poate altfel, România trebuie să fie alături de hegemonul global
şi nu să se opună (bandwagoning vs balancing).

83
Cap. 4.: CONVERGENŢE, PARALELISME ŞI
DIVERGENŢE ÎN TENDINŢELE DE EVOLUŢIE
ALE SECURITĂŢII REGIONALE ÎN
EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST
4.1.: România, Ungaria, Slovacia, Cehia şi Polonia: despre
convergenţă în strategiile naţionale de securitate

Plecând de la prezentările anterioare ale strategiilor de securitate


naţională ale României, Ungariei, Slovaciei, Cehiei şi Poloniei (este
vorba de paragraful intitulat „Strategii de securitate considerate”), am
efectuat o analiză comparativă a acestora pe două niveluri.
Analiza preliminară, care a urmărit câteva elemente
caracteristice şi anume:
(a) evoluţia în timp a strategiilor
(b) structura acestora
(c) conţinutul
Analiza calitativă - în care ne-am focalizat exclusiv pe
cercetarea în profunzime a conţinutului strategiilor, prin prisma unor
unităţi de analiză ante-stabilite care să ne permită atât evidenţierea
unor eventuale elemente de transversalitate ale celor cinci strategii dar
mai ales identificarea unor interferenţe, interacţiuni şi evoluţii
ulterioare în cadrul mediului regional de securitate, determinate de
strategiile naţionale ale ţărilor analizate, şi implicit de viziunile,
abordările şi căile prin care acestea îşi protejează valorile şi interesele
naţionale în arena securităţii.
Nu în ultimul rând am încercat să observăm cum se corelează
aceste strategii de securitate naţională cu strategia de securitate a
Uniunii Europene.
Am redat în continuare rezultatele şi constatările ambelor
niveluri de analiză.

84
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică

4.1.1.: Analiza preliminară

(a) Evoluţia în timp a strategiilor

Am remarcat existenţa unor diferenţe de durată până la apariţia


primei strategii de securitate naţională. Astfel, Ungaria a evoluat cel
mai lent: ea obţine suveranitate totală în 1990 şi are nevoie de trei ani
pentru a adopta documentele relevante de securitate. Slovacia devine
independentă în 1993 şi la un an adoptă doctrina de apărare. Devenită
independentă odată cu Slovacia, Cehia deşi adoptă prima strategie de
securitate abia în 1999, dezvoltă documente referitoare la securitatea
naţională încă de timpuriu125.
Când se iveşte oportunitatea, Polonia devine democraţie
parlamentară. În mod similar cu Ungaria, are nevoie de asemenea de o
perioadă relativ mare de timp până la emiterea primei sale strategii de
securitate în 1992126. Polonia îşi dezvoltă ulterior Strategia naţională
de Apărare în 2000 şi Carta Albă a Apărării în 2001127.
Parlamentul României adoptă la nici doi ani de la revoluţia din
decembrie 1989 Legea privind Siguranţa Naţională a României
(1991), în 1994 Legea Apărării Naţionale128 şi în 2001 prima Strategie
de Securitate Naţională.
Putem vorbi şi de diferenţa momentelor de adoptare a strategiei
de securitate în raport cu invitaţia de a adera la NATO (anterior,
respectiv ulterior invitaţiei de aderare la NATO):
 Ungaria, Cehia şi Polonia sunt toate invitate să adere la NATO
în 1997. Ulterior, Ungaria adoptă Principiile de Bază ale
Politicii de Securitate şi Apărare (1998), iar Cehia adoptă
Strategia de Securitate Naţională (1999). Polonia se alătură
NATO în 1999, dar cu mult înainte (1992) elaborează o primă
versiune a strategiei de securitate naţională.
125
Primul raport asupra situaţiei securităţii Cehiei apare în 1994.
126
Prima Strategie de Securitate a Republicii Polone a fost emisă în 1992, iar versiunile ulterioare în 2000,
2003, 2007.
127
Document ce prezintă “Programul de Reconstrucţie şi Modernizare Tehnică a Forţelor Armate Poloneze 2001
– 2006” şi includerea Poloniei în Sistemul Alianţei pentru Planificarea Apărării (Alliance's Defence Planning
System).
128
Legea nr.51/1991 privind Siguranţa României; Legea nr. 45/1994 Legea Apărării Naţionale a României.
85
Georgeta CHIRLEŞAN

 Slovacia adoptă strategiile de apărare şi militară cu un an înainte


de a primi invitaţia NATO (2001) şi nu le reînnoieşte nici după
un an de când a obţinut statutul de membru NATO.
 România primeşte invitaţia şi devine membră NATO în 2004129.
La momentul aderării la NATO ea deţinea deja de trei ani prima
strategie de securitate naţională (adoptată în 2001), pe care o
reînnoieşte ulterior în 2004 şi respectiv 2007.

Am redat în tabelul de mai jos o sinteză a acestor cronologii.

Tabelul 4.1: Repere temporale ale adoptării strategiei de securitate


pentru România, Ungaria, Slovacia, Cehia şi Polonia

România Ungaria Slovacia Cehia Polonia


Legea apărării Principiile de Doctrina de Strategie de Strategie de
naţionale a bază ale Apărare (1994) Apărare Apărare
României securităţii şi Doctrina Naţională Naţională
(1994) politica de Forţelor Armate (1997) (2000)
apărare (1998) (2003)
Strategie de
Apărare (2001,
2005)
Strategie de Strategie de Principii şi Strategie de Strategie de
securitate (2001, Securitate scopuri de bază Securitate Securitate
2004, 2007) Naţională (2002, ale securităţii Naţională Naţională
2004) naţionale (1996) (1999, 2001, (1992, 2000,
Strategie de 2003, 2004) 2003, 2007)
securitate
(2001, 2005)
Carta Albă a Carta Albă a
Securităţii şi Apărării (2001)
Apărării
Naţionale
(2004)
Strategie Strategie Strategie
militară (2002, Militară (2001) Militară (2002,
2004) 2004, 2008)

129
La 1 martie 2004 Secretarul General al NATO Jaap de Hoop Scheffer transmite scrisoarea oficială conţinând
invitaţia de aderare a României la Tratat, iar la 29 martie în acelaşi an România devine membră NATO.
86
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Mergând mai departe cu diferenţierile identificate, ne putem opri
şi asupra diferenţelor în mecanismele de adopţie ale documentelor
referitoare la securitate. Se observă uşor din tabelul de mai jos, că în
timp ce în Ungaria şi România atât legislativul cât şi executivul au
avut la un moment dat un rol în aprobarea documentelor de securitate
funcţie de tipul acestora, în cazul celorlalte trei ţări, sarcina adoptării
acestor documente de referinţă revine strict fie legislativului, fie
executivului:

Tabelul 4.2: Mecanisme de adopţie ale strategiei de securitate pentru


România, Ungaria, Slovacia, Cehia şi Polonia

România Legea Apărării Naţionale – adoptată de Parlament


Strategia Militară – adoptată de Guvern
Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale – adoptată
de Parlament
Strategia de securitate naţională – adoptată de Parlament
Ungaria Principiile de bază ale securităţii şi politica apărare
(1998) - adoptat de Parlament
Strategia de securitate naţională 2002, 2004 – adoptată
de Guvern
Slovacia Toate documentele adoptate de legislativ
Cehia Toate documentele adoptate de executiv
Polonia Toate documentele adoptate de executiv (Consiliul de
Miniştri)

(b) Compararea structurii strategiei de securitate

Compararea structurilor strategiilor de securitate a reprezentat al


doilea nivel al analizei pe care am efectuat-o. Am redat sintetic
rezultatul comparaţiei structurilor în tabelul de mai jos.

87
Georgeta CHIRLEŞAN

Tabelul 4.3: Structura strategiei de securitate pentru România,


Ungaria, Slovacia, Cehia şi Polonia

România Ungaria Slovacia Cehia Polonia


Introducere Introducere Introducere Introducere Introducere
Principii şi căi de --- --- Principii ale ---
acţiune (în capitolul II politicii de
intitulat „Un viitor...”) securitate
Valori şi interese Valori şi Interese de Interese de Interese
naţionale (în capitolul interese securitate securitate naţionale şi
I intitulat obiective
„Premisele....”) strategice
Mediul de securitate Mediul de Mediul de Mediul de Condiţii de
(în capitolul I intitulat securitate securitate securitate securitate
„Premisele....”) naţională:
- oportunităţi
- provocări
- riscuri
Priorităţi Obiective şi --- --- Obiective şi
sarcini sarcini
sectoriale
Construirea noii Instrumente de Politica de Strategia de ---
identităţi europene şi implementare securitate promovare a
euro-atlantice intereselor de
securitate
Realizarea securităţii --- --- --- ---
şi stabilităţii într-o
nouă paradigmă
România vector --- --- --- ---
dinamic al securităţii
şi prosperităţii în
regiunea Mării Negre
Securitatea internă --- --- Sistemul de Sistemul de
securitate securitate
Reperele bunei Strategii --- --- ---
guvernări sectoriale
Creşterea --- --- --- ---
competitivităţii şi a
caracterului
performant al
economiei

88
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
România Ungaria Slovacia Cehia Polonia
Modernizarea --- --- --- ---
instituţiilor cu
responsabilităţi în
domeniul securităţii
naţionale
Dezvoltarea --- --- --- ---
infrastructurii
Resurse şi --- Concluzii Concluzii Concluzii
responsabilităţi

Se observă aşadar elemente comune celor cinci ţări analizate,


cum ar fi interesele de securitate şi mediul de securitate (ţările îşi
definesc aceste interese încă de la începutul documentului, deci putem
spune că interesele reprezintă un element comun major pentru toate
cele cinci ţări analizate).
Există însă o manieră diferită de dezvoltare ulterioară a
documentului în cele cinci cazuri: Ungaria prezintă obiective şi sarcini
şi defineşte strategii sectoriale (acest element de structură nu se
regăseşte în celelalte patru documente; Polonia prezintă obiective şi
sarcini sectoriale, şi vorbeşte despre strategii doar la nivel general, la
secţiunea de concluzii); dar reciproc, nici sistemul de securitate
prezentat în strategia Cehiei şi Poloniei nu îşi are corespondent în
documentele celorlalte trei ţări (doar în cazul României apare un
capitol dedicat securităţii interne).
Putem afirma că abaterea cea mai mare de la o structură
„tradiţională” a unui astfel de document apare la strategia de securitate
a României, care se întinde pe 11 capitole şi 54 de pagini, ce au
titulaturi atipice comparativ cu cele din structura strategiilor celorlalte
ţări analizate: aici se vorbeşte despre noua paradigmă a securităţii şi
stabilităţii, despre rolul României în asigurarea securităţii în regiunea
Mării Negre, despre responsabilităţi şi resurse.
Putem observa nu doar discrepanţa în structurare în raport cu
celelalte strategii, dar şi maniera relativ mixată în care anumite
aspecte sunt abordate, cu reluări, imixtiuni şi suprapuneri ce fac uneori
analiza dificilă.

89
Georgeta CHIRLEŞAN

(c) Compararea conţinutului strategiei de securitate

După cum am văzut există o parte denumită aproape la fel în


cele cinci documente – mediul de securitate (în strategia României,
Ungariei, Slovaciei şi Cehiei este numit exact aşa, în timp ce în
strategia Poloniei are o denumire uşor diferită – „Condiţii de securitate
naţională” – dar tratează aceleaşi aspecte). Similaritatea de conţinut
merge aici foarte departe, aproape până la identificare, întrucât toate
cinci documentele vorbesc aici despre ameninţări şi riscuri.

Astfel putem identifica o abordare comună a ameninţărilor, în


document fiind prezentate şi explicate pe larg în cazul fiecăreia dintre
cele cinci ţări:
 terorismul;
 proliferarea armelor de distrugere în masă;
 conflictele regionale;
 statele eşuate sau regimurile ne-democratice (cu excepţia României,
unde nu se face referire la ele)
 crima organizată (cu excepţia Ungariei)

În tabelul de mai jos am sintetizat ameninţările aşa cum sunt ele


identificate în documentele respective, evidenţiind două categorii şi
anume: ameninţări globale şi ameninţări naţionale.

90
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică

Tabelul 4.4: Prezentarea ameninţărilor în strategiile de securitate ale României, Ungariei, Slovaciei, Cehiei şi Poloniei130
România Ungaria Slovacia Cehia Polonia
Terorism Terorism Terorism Terorism /extremism Terorism internaţional
organizat
GLOBALE Proliferarea armelor de Proliferarea armelor de Proliferarea armelor de Proliferarea armelor de Proliferarea armelor de
distrugere în masă distrugere în masă distrugere în masă distrugere în masă distrugere în masă
Conflicte regionale Regiuni instabile Conflicte regionale în Conflicte regionale Conflicte regionale şi
zone instabile locale (tensiuni în
Transnistria şi
Caucazul de Sud,
dispute în Balcani)
--- State eşuate State eşuate State eşuate State bandit (rogue
states) care nu pot să-şi
controleze teritoriile
Criminalitate trans- --- Crima organizată Crima organizată Crimă organizată
frontalieră organizată internaţională
Migraţia ilegală Migraţia ilegală Migraţia necontrolată (Valuri de) Migraţie Migraţie ilegală (forme
masivă organizate)
Migraţia cetăţenilor din
tânăra generaţie
Serviciile speciale Actorii ne-statali - Entităţi non-statale
--- --- străine (grupuri extremiste, - Operaţiuni armate
organizaţii teroriste, efectuate de grupuri
etc.) teroriste
- Organizaţii teroriste

130
O diferenţiere netă în ameninţări şi provocări nu a fost întotdeauna posibilă, întrucât chiar în documentele analizate se foloseau adesea ambii termeni în acelaşi context.
91
Georgeta CHIRLEŞAN

România Ungaria Slovacia Cehia Polonia


Ameninţările Provocările societăţii Violarea sau căderea Scurgerile masive de Ameninţările
asimetrice (militare, informaţionale sistemelor date strategice sau asimetrice
GLOBALE non-militare), informaţionale intruziunile în Acte comise în cyber-
agresiunile psihologice, sistemele spaţiu împotriva
informaţionale sau informaţionale sistemelor şi reţelelor
informatice de comunicaţie
Tendinţa de epuizare a Resursele vitale Dependenţa de
unor resurse vitale / instabile (energie, proviziile de resurse
dependenţa de unele --- materii prime) --- energetice (petrol şi
resurse vitale greu gaz natural) ale unei
accesibile singure surse
Criminalitatea Instabilitatea Ameninţări potenţiale:
economico-financiară economică --- --- - Colapsul procesului
de integrare europeană
- Slăbirea legăturilor ce
unesc comunitatea
transatlantică
Probabilitatea în Sursele globale de Dezastrele naturale şi Bolile infecţioase Ameninţări de mediu:
creştere a unor pericol: naturale, industriale (pandemiile – - închiderea centralelor
pandemii produse de om şi ameninţare strategică) nucleare învechite;
Catastrofele naturale şi medicale Schimbarea climatică - comerţul cu materiale
ecologice globală (cu risc de fisionabile;
dezastre naturale) - depozitarea şi

92
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
România Ungaria Slovacia Cehia Polonia
Catastrofele industriale Accidentele industriale transportul materialelor
radioactive,
GLOBALE substanţelor chimice şi
reziduurilor organice;
- închiderea
conductelor de
transport a ţiţeiului şi
combustibililor.
Crima organizată Criminalizarea Crima organizată Crima organizată
NAŢIONALE relaţiilor sociale
(interne) --- (inclusiv xenofobie şi
rasism)
--- Economia ilegală Crima economică --- Subdezvoltare
economică
Crima împotriva
intereselor economice
şi sociale fundamentale
ale statului (crima
împotriva producerii de
bunuri, tehnologii şi
servicii, etc.)
Insecuritatea socială, Probleme sociale
sărăcia cronică, --- --- --- nerezolvate
diferenţele sociale Diferenţele între
standardele de viaţă ale
cetăţenilor
Corupţia endemică Corupţia Corupţia Corupţia Corupţia
instituţională

93
Georgeta CHIRLEŞAN

România Ungaria Slovacia Cehia Polonia


Debalansarea între Diferenţele/ecartul
--- --- --- Nord şi Sud dintre diferitele regiuni
GLOBALE (economică şi socială)
Migraţia masivă --- --- Migraţia ilegală către Migraţia către alte state
ţările din Nord Nevoie de a accepta un
număr mare de
imigranţi
--- Drogurile --- --- Criminalitatea legată de
traficul de droguri
--- Extremism politic şi --- Extremism, radicalism
religios
Deficitul democratic Provocările Dezvoltarea --- Descreşterea indicelui
demografice demografică de creştere a populaţiei
Îmbătrânirea populaţiei

--- --- Scăderea rezervei de --- ---


stat de alimente
Guvernarea ineficientă --- --- --- Transformarea
sistemului legislativ
Îmbunătăţirea
infrastructurii
(modernizarea reţelei
de transport şi
telecomunicaţie)
Nevoia de structuri
administrative mai
eficiente

94
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică

Referitor la analiza conţinutului celor cinci strategii de securitate


există, evident, atât asemănări cât şi deosebiri.

La similarităţile pe care le-am scos în evidenţă la începutul


acestui paragraf, se mai poate adăuga şi aceea că în toate cinci cazurile
terorismul este considerat o ameninţare majoră131, chiar „ameninţare
strategică” (Ungaria). În fiecare dintre strategiile de securitate
analizate se prezintă argumentele care susţin acest lucru:
 România consideră că „terorismul internaţional structurat în
reţele transfrontaliere, în special, reprezintă cea mai gravă
ameninţare la adresa vieţii şi libertăţii oamenilor, a democraţiei
şi altor valori fundamentale pe care se întemeiază comunitatea
democratică a statelor euro-atlantice”.
 În strategia Ungariei se precizează că terorismul ameninţă
securitatea în regiunea euro-atlantică şi contribuie la emergenţa
altor crize (cu cauze) politice, economice, comerciale,
migraţioniste, de sănătate, etc.
 Slovacia consideră terorismul ca o ameninţare majoră datorită
scopului larg şi consecinţelor lui asupra intereselor vitale ale
ţării.
 Cehia apreciază terorismul ca ameninţare majoră cu referire la
strategia asimetrică pe care atacul terorist o practică (evitarea
atacului direct şi atacarea teritoriilor adversarilor aleşi, de regulă
populaţii civile) şi la combinarea cu strategii care utilizează
armele de distrugere în masă.
 Polonia recunoaşte de asemenea terorismul ca ameninţare
majoră, menţionând că “Terorismul organizat internaţional este
o ameninţare la adresa Europei, inclusiv a Poloniei”.
Evidenţiază de asemenea rolul central pe care lupta împotriva
terorismului îl deţine în cadrul celor mai importante aspecte de
131
Această similaritate identificată în analiza strategiilor de securitate ale celor cinci ţări analizate din Europa
Centrală şi de Est este confirmată şi de alte studii şi cercetări, fiind prezentă la nivel European şi internaţional.
Anghel Andreescu şi Nicolae Radu, arată (“Organizaţiile teroriste”, pag. 152) că “ Terorismul în Europa are la
bază bagajul istoric, politic, economic şi social al fiecărui stat membru. Privind de la acest nivel de cunoaştere,
nu trebuie neglijat faptul că UE, ca instituţie politică, este din ce în ce mai mult identificată ca un simbol,
implicând riscul de a deveni ţintă pentru terorism....Organizaţiile teroriste care fac propagandă în ţări terţe au
folosit şi folosesc UE drept bază de recrutare de noi membri, Al-Qaida Albă fiind mai mult decât un exemplu”.
95
Georgeta CHIRLEŞAN

securitate internaţională, alături de proliferarea armelor de


distrugere în masă132.
Mai mult, aşa cum Ungaria menţionează la provocările globale
că cele două ameninţări strategice pe care le consideră sunt terorismul
şi proliferarea armelor de distrugere în masă, acestea sunt menţionate
tot pe primele două poziţii ca importanţă şi de către România,
Slovacia şi Cehia. Deşi Polonia începe prin a prezenta unele riscuri
naţionale în strategia sa, le combină pe acestea cu ameninţările şi
riscurile globale, în rândul cărora terorismul este menţionat ca fiind
foarte important.
De asemenea este de remarcat faptul că toate cinci ţările
analizate au plasat problema conflictelor regionale / regiunilor
instabile pe poziţia a treia în topul ameninţărilor (după terorism şi
proliferarea armelor de distrugere în masă). Acest lucru dovedeşte o
comunitate de vederi dar şi preocupări similare generate de
îngrijorarea comună asupra efectelor destabilizatoare pe termen lung
pe care aceste conflicte ar putea-o genera.
În ceea ce priveşte armele de distrugere în masă, România le
include în categoria ameninţărilor grave la securitate, pe baza unor
factori care în contextul actual se evidenţiază tot mai pregnant:
accesibilitatea tot mai crescută la asemenea mijloace, perfecţionarea
mijloacelor de transport la ţintă, prezenţa unor regimuri politice şi
religioase extremiste ce manifestă comportamente iresponsabile,
existenţa unor regiuni în afara controlului statal ce sprijină dezvoltarea
pieţei negre pentru armele de distrugere în masă. Ungaria extinde
ameninţarea dată de proliferarea armelor de distrugere în masă la
nivelul securităţii Europei şi a regiunii euro-atlantice pe baza
modurilor ne-convenţionale de utilizare a armelor de distrugere în
masă şi insistă pe cooperarea cu alte state. Şi în strategia de securitate
a Cehiei apare această idee, ea fiind chiar mai precis delimitată prin
identificarea zonelor cu risc crescut – Orientul Mijlociu, Asia de Sud
şi de Est. Dacă Ungaria vorbeşte despre „moduri ne-convenţionale”,
Cehia uzează de expresia „mijloace diverse de folosire a mijloacelor
de distrugere în masă” pentru a se referi la acest aspect. Şi Slovacia se
referă la armele de distrugere în masă în cadrul prezentării mediului
132
Strategia de Securitate Naţională a Poloniei, 2007, p. 6.
96
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
de securitate (la punctul 4 al strategiei) chiar dacă parcă nu are aceeaşi
importanţă în ierarhia ameninţărilor şi riscurilor ca la celelalte trei ţări.
Polonia arată că „O îmbunătăţire a relaţiilor transatlantice şi o
rataşare la punctele de vedere ale aliaţilor în ceea ce priveşte cele
mai importate aspecte ale securităţii internaţionale, în particular
lupta împotriva terorismului şi stoparea proliferării armelor de
distrugere în masă, constituie dezvoltări pozitive”.
Toate cinci strategiile de securitate vorbesc de conceptul de
apărare colectivă pe care îl văd ca unica posibilitatea de a
administra/gospodări contextul actual de securitate şi sunt de acord că
nici una nu poate face faţă singură ameninţărilor globale actuale din
cadrul mediului de securitate internaţional (în primul rând terorism şi
proliferarea armelor de distrugere în masă)133. România recunoaşte
NATO ca cea mai solidă garanţie de securitate din istoria sa şi
consideră Alianţa ca principala structură de apărare colectivă capabilă
să asigure securitatea democratică în zona euro-atlantică. România
arată că „în actualul mediu de securitate, nici un stat se poate izola
sau rămâne neutru, nu este la adăpost şi nici unul nu trebuie să
rămână în afara proceselor globale”134.

Legat de diferenţele identificate, vom reda în continuare câteva


dintre ele.
Dacă la Ungaria ameninţările sunt defalcate în globale şi interne,
în cazul Slovaciei ele sunt prezentate în cadrul aceluiaşi capitol
(uneori chiar în acelaşi paragraf sunt mixate ameninţări şi riscuri, de
nivel internaţional şi naţional...).
În cadrul strategiei de securitate a Ungariei există un capitol larg
despre ameninţări, riscuri şi provocări regionale, care nu se regăseşte
la Slovacia şi Cehia (ele prezintă doar ameninţări globale şi naţionale).
Polonia prezintă într-o manieră amestecată ameninţările globale
şi naţionale, fără a face explicit o astfel de clasificare, fără a crea o
delimitare clară între riscuri şi ameninţări. Provocările, ameninţările şi
133
Iată spre exemplu, strategia Republicii Cehe, la capitolul politica de securitate, vorbeşte despre „o abordare
bazată pe valoarea de necontestat a apărării colective şi securităţii cooperative furnizate de organizaţiile
internaţionale şi aranjamentele multilaterale”. Pentru Polonia, creşterea capabilităţii NATO de a-şi realiza
sarcinile fundamentale – apărarea colectivă şi crearea condiţiilor pentru consultaţii între aliaţi în caz de
ameninţare – rămâne o prioritate.
134
Strategia de securitate a României (2007), p. 11;
97
Georgeta CHIRLEŞAN

riscurile sunt prezentate doar în ultima parte a celui de-al doilea


capitol, după ce în capitolul şi sub-capitolul anterior au fost arătate
interesele naţionale şi scopurile strategice, oportunităţile şi mediul de
securitate.
România face referire la estomparea graniţelor dintre
ameninţările globale şi regionale, externe şi interne dar dedică un
întreg capitol (cap. V) securităţii şi stabilităţii regionale, în care
ameninţările la nivel regional sunt evidenţiate împreună cu obiectivele
de securitate vizate de România în regiune şi căile aferente de
soluţionare.
Slovacia face menţiunea că se referă în prezentarea mediului ei
de securitate la riscurile şi ameninţările actuale cu care se confruntă, şi
care, deşi au grade diferite de pericol (sunt riscuri respectiv
ameninţări), dacă nu sunt luate în considerare pot genera situaţii de
criză care implicit ar leza interesele vitale ale ţării. Nu la fel de clară
este această delimitare a riscurilor şi ameninţărilor în strategia de
securitate a Cehiei.
Strategia de securitate a Cehiei îşi defineşte conceptele de risc şi
ameninţare:
- ameninţare = orice fenomen potenţial dăunător intereselor Republicii
Cehe (ia în considerare numai ameninţările care rezultă din acţiuni
deliberate ce pot vătăma interesele şi valorile Cehiei).
- risc = o anumită probabilitate a unui eveniment care este considerat
indezirabil d.p.d.v. al motivelor de securitate (riscurilor le sunt
asociate diferite grade, pe baza analizei de risc care ia în considerare
capacitatea ţării de a face faţă situaţiei respective).
Definiţii clare ale acestor concepte nu apar însă în cazul Ungariei,
Slovaciei sau Poloniei135. Nici România nu defineşte conceptul de
ameninţare, deşi face o enumerare a ameninţărilor (iar în partea de
început a strategiei defineşte securitatea naţională).
Doar Cehia vorbeşte explicit în strategia ei (la secţiunea despre
politica de securitate) despre îmbunătăţirea capacităţii militare şi
demersurile de construire a unei armate moderne, în timp ce Ungaria

135
Există o definiţie mai degrabă indirectă a riscurilor în strategia Poloniei (p. 8), ca provocări rezultate din
procese interconectate de tip politic, economic, social, demografic sau de mediu care adesea depăşesc graniţele
statului.
98
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
şi Slovacia fac referiri la Strategiile Militare, iar România nu
abordează direct subiectul, menţionându-l indirect în doar două locuri:
angajare prin participare militară împotriva terorismului şi realizarea
obiectivelor de securitate inclusiv prin mijloace de natură militară.
În strategia de securitate a Poloniei există o descriere detaliată a
procesului de modernizare şi reformă a Forţelor Armate ale Republicii
(actori, metode, efecte, niveluri).
Ca o ultimă diferenţă, ce evidenţiază România în raport cu
celelalte trei ţări analizate, reamintim aici structura de conţinut net
diferită a documentului de securitate naţională a acesteia. Pe lângă
elementele comune care sunt prezente la celelalte ţări (valori şi
interese, mediu de securitate, ameninţări şi riscuri) documentul
conţine şi părţi care nu se regăsesc în celelalte strategii - cum este
tema buna/ineficientei guvernanţe! Două pot fi explicaţiile principale
pentru asemenea diferenţă:
1) Lipsa personalităţii proprii a decidenţilor români. În loc să
inoveze sau să adapteze nevoilor României, aceştia pur şi simplu
imită, compilează teorii şi documente occidentale. Astfel
strategia de securitate naţională este un simplu act de mimesis,
de compilaţie.
2) A doua explicaţie face apel la studiile socio-psihologice. Aici
putem discuta despre reacţia spiritului colectiv tradiţional la
fenomenele moderne, postdecembriste. Pentru Daniel Barbu
spaţiul românesc este unul par excellence anarhic, para-
katanomic (lipsit de legi). Pentru politolog românul este o fiinţă
anti-aristotelică, a-politică incapabilă de a crea o societate civilă
autonomă faţă de stat136. Statolatrismul românilor se explică
pentru Barbu printr-o nevoie duală: că supuşi românii au nevoie
de un sistem social/paternalist care să redistribuie resursele. Ca
guvernanţi, statul este un artificiu ce permite acumularea de
putere şi beneficii abuzive. O asemenea mentalitate nu poate
folosi instituţiile de preluare apuseană pentru a crea
democraţia/res-publica137.

136
Daniel Barbu D., Bizanţ contra Bizanţ, Nemira, Bucureşti, 2001, pp. 29-31 şi passim
137
Barbu D., Republica absentă. Politică şi societate în România postcomunistă, Nemira, 1999, pp. 28-29, 89-
93, 206-214, 244-246, 248-250
99
Georgeta CHIRLEŞAN

Teza lui Daniel Barbu trebuie văzută în contextul dezbaterilor


societăţii româneşti
despre corupţie, ineficienţă, sentimentul deficitar al datoriei la
politicieni precum şi
presiunilor Uniunii Europene pentru ameliorarea corupţiei
(mai multe rapoarte arată
România ca fiind ţara cea mai coruptă din Europa)138.
Strategia Poloniei este de asemenea un pic în afara template-ului
utilizat de celelalte trei ţări – Ungaria, Slovacia şi Cehia – dar deviaţia
standard nu e la fel de mare ca şi în cazul României (este mai degrabă
doar o ordonare diferită şi o dimensiune diferită a chestiunilor
abordate).

Chiar dacă nu pot fi numite diferenţe, ţinem totuşi să evidenţiem


aici unele aspecte pe care le-am numi mai degrabă particularităţi, şi
anume referirile la problema cetăţenilor proprii care trăiesc în alte ţări
şi moduri de management al situaţiei. Am identificat mai pregnant
aceste particularităţi în cazul Ungariei şi Slovaciei.

138
Bety Blagu România, perceputa drept cea mai corupta tara din UE
HotNews.ro, Joi, 6 decembrie 2007, http://www.hotnews.ro/stiri-esential-2059297-romania-perceputa-drept-cea-
mai-corupta-tara-din.htm :
„O treime dintre românii incluşi în cercetarea sociologică consideră Parlamentul ca fiind zona cea mai coruptă,
în timp ce 17% au indicat partidele politice, 18% justiţia, 13% sectorul privat, 15% funcţionarii publici şi
demnitarii, iar 4% presa. Ȋn plus, 69% dintre românii chestionaţi consideră că acţiunile guvernului actual în
lupta împotriva corupţiei au fost ineficiente şi 20% au apreciat că sunt eficiente.” Raport Transparency:
Parlamentul cea mai corupta institutie, Alianţa pentru o Românie curată, 03 Iunie 2009,
http://www.romaniacurata.ro/raport-transparency-parlamentul-cea-mai-corupta-institutie-565.htm
Verheugen G.: Romania şi Bulgaria nu sunt cele mai corupte state membre UE, România Liberă, 29 Ianuarie
2010, http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/verheugen-romania-si-bulgaria-nu-sunt-cele-mai-
corupte-state-membre-ue-176080.html
Transparency International World Corruption Index (2010)
Clasament Tară CPI* 2009 CPI 2008 CPI 2007
1 Danemarca 9,3 9,3 9,3
1 Noua Zeelandă 9,3 9,4 9,3
1 Singapore 9,3 9,3 9,2
15 Germania 7,9 8 7,9
22 Belgia 7,1 7,1 7,1
22 Statele Unite 7,1 7,1 7,3
69 România 3,7 3,8 3,8
73 Bulgaria 3,6 3,8 3,6
105 Moldova 2,9 3,3 2,9
* CPI: Country Perception Index
Sursa: http://www.guardian.co.uk/news/datablog/2010/oct/26/corruption-index-2010-transparency-international
(accesat la 25 ianuarie 2011)
100
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Astfel există cel puţin două referiri în strategia de securitate a
Ungariei la ungurii din afara graniţelor. Una din ele este în contextul
referirii la migraţia ilegală (ca ameninţare globală), unde se arată că
accentul special în cadrul politicii migraţioniste este legat de
dimensiunea considerabilă a minorităţilor cetăţenilor unguri care
trăiesc în ţările vecine. Ungaria sprijină conceptul conform căruia
„ungurii care trăiesc în ţările vecine trebuie să se bucure de forme de
auto-guvernare şi autonomie care se potrivesc situaţiei lor particulare
şi drepturilor ce decurg din acestea (...) ca o comunitate şi rămânând
pe teritoriile lor native”. Un aspect voalat care spune despre intenţiile
lor de a prezerva caracterul statului-naţiune chiar dacă ideea în sine nu
mai este de actualitate. Circa 3 milioane de unguri trăiesc în ţările
învecinate Ungariei; 2 milioane în Transilvania, 600.000 în Slovacia,
350.000 – 400.000 în Voivodina (Serbia) şi 160.000 – 200.000 în
Ucraina139. Ungaria a emis chiar şi un Act asupra Ungurilor care
Trăiesc în Ţările Vecine (actul LXII din 2001)140.
Polonia se referă de două ori în strategia sa de securitate la
problema cetăţenilor polonezi care trăiesc în străinătate: o dată când
enumeră scopurile strategice, precizând că printre alte scopuri există şi
acela de a se asigura că cetăţenii polonezi din afara ţării sunt în
siguranţă, sunt protejaţi şi beneficiază de asistenţă corespunzătoare. A
doua oară, în cadrul sub-capitolului care prezintă afacerile externe,
unde se explică faptul că politica activă a statului polonez în domeniul
securităţii necesită o mai mare protecţie a polonezilor din afara
graniţelor ţării şi un control mai mare al străinilor care intră pe
teritoriul Poloniei şi al spaţiului Schengen.
O a doua particularitate pe care am identificat-o se referă la
atitudinea faţă de NATO (sau la atitudinea pro-atlanticistă):
Ungaria face referire încă din primul rând al strategiei sale la
procesul de integrare euro-atlantică, fapt ce, după părerea noastră, îi
acordă acestuia o importanţă majoră în viziunea strategică şi poate fi
interpretat ca o declaraţie pro integrare în structurile atlantice141.

139
Binnendijk H., Simon J., noiembrie 1996, Hungary's 'Near Abroad', Minorities Policy and Bilateral Treaties.
140
Documentul poate fi consultat la Oficiul guvernamental pentru minorităţile ungare în străinătate,
http://www.hhrf.org/htmh/en/?menuid=03
141
Este formulată clar ideea că „SUA e naţiunea lider în lupta globală împotriva terorismului” şi în cadrul
Alianţei NATO.
101
Georgeta CHIRLEŞAN

Pentru Polonia NATO reprezintă de asemenea „cea mai


importantă formă de cooperare multilaterală într-o dimensiune
politică şi militară a securităţii şi un pilon de stabilitate pe
continentul European, cât şi principala bază a relaţiilor
transatlantice142”.
În strategia de securitate a României se dedică un întreg capitol
(cap. IV) problematicii noii identităţi euro-atlantice, aceasta fiind
considerată o cerinţă esenţială pentru securitatea ţării. Şi pentru
România NATO reprezintă pilonul de securitate, documentul
expunând clar hotărârea României de a sprijini Alianţa, de a participa
activ la procesul decizional şi de a-şi îndeplini angajamentele asumate.
Pentru Slovacia, Uniunea Europeană ocupă locul al doilea fiind
plasată după NATO în contextul asigurării şi dezvoltării mediului de
securitate şi al asigurării stabilităţii pe termen lung.
Cehia declară explicit că pentru ea pilonul apărării colective este
NATO.
O altă particularitate care considerăm că merită menţionată este
existenţa unor oportunităţi strategice în cazul României: lichidarea
comunismului ca sistem politic şi instaurarea democraţiei, extinderea
NATO şi a UE, deschiderea frontierelor, intensificarea fluxului de
persoane, mărfuri, servicii, capital, dezvoltarea tehnologică -
oportunităţi la care Ungaria, Slovacia, Cehia şi Polonia nu fac referire
în strategiile lor ca factori de prosperitate şi integrare în zona euro-
atlantică. Fără a-l denumi aspect strategic, Polonia menţionează o
singură dată în întregul document că ar trebui să utilizeze la maxim
oportunităţile oferite de calitatea Poloniei de membru NATO şi al
Uniunii Europene, cât şi parteneriatul său cu Statele Unite ale
Americii.
O ultimă particularitate pe care dorim să o scoatem în evidenţă
este legată de apartenenţa a patru din cele cinci ţări analizate -
Ungaria, Slovacia, Cehia şi Polonia - la Grupul Vişegrad: la
prezentarea obiectivelor şi sarcinilor, Ungaria arată că ea trebuie să
joace un rol activ în forurile şi iniţiativele de cooperare regională,
menţionând Cooperarea Vişegrad, Iniţiativa Centrală Europeană,
Cadrilaterul. Referitor la securitatea sa externă, Polonia exprimă
142
Strategia de Securitate Naţională a Republicii Poloniei, p. 10.
102
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
intenţia de a întări cooperarea în cadrul Triunghiului de la Weimar şi
al Grupului Vişegrad şi sprijină dezvoltarea altor instituţii sub-
regionale care contribuie la democratizarea regiunii şi la o mai mare
securitate şi stabilitate. Referiri explicite la grupul Vişegrad apar şi în
strategiile celorlalte ţări (cu excepţia României).
Activităţile Grupului Vişegrad (compus din Ungaria, Polonia,
Cehia şi Slovacia) vizează consolidarea stabilităţii în regiunea Europei
Centrale. Ţările grupului percep cooperarea între ele ca pe o provocare
şi succesul lui este cea mai bună dovadă a abilităţilor acestora de a se
integra în diferite structuri, precum UE, etc.143. În 1991 când s-a
format grupul, România a ratat aderarea la acest grup datorită
evenimentelor din 1990 (mineriadele şi conflictul interetnic din Târgu
Mureş). Ulterior imaginea ei s-a redresat, deşi nici aderarea promisă
pentru 2007 sau 2008 nu s-a împlinit. În iunie 2008 la Reuniunea
miniştrilor responsabili cu administraţia locală şi dezvoltarea
regională din statele membre ale Grupului Vişegrad şi ale Bulgariei şi
României, reuniune care a avut loc la Praga, ţările participante
s-au angajat să elaboreze un document comun privitor la dezvoltarea
statelor membre ale Grupului Vişegrad, care să includă România şi
Bulgaria şi care să poată fi extins în viitor la ţările vecine acestor
state144.

(d) Corelarea cu Strategia de Securitate Europeană

Există o puternică corelare în ceea ce priveşte ameninţările. În


fapt, ameninţările identificabile în documentul de strategie europeană
se regăsesc întocmai, în toate celelalte strategii analizate, chiar dacă cu
nivele diferite de importanţă (care, de exemplu, sunt mai evidente în
cazul strategiilor Poloniei şi României).
Este remarcabilă de asemenea, corelarea în ceea ce priveşte
maniera de răspuns la adresa ameninţărilor în cazul Ungariei,
Slovaciei şi Cehiei. Putem spune că aceste trei state analizate au

143
Grupul Vişegrad, http://www.Vişegradgroup.eu/main.php?folderID=858
144
Ȋn aprilie 2010 România şi Bulgaria au fost invitate la reuniunea ministerială a Grupului Vişegrad de la
Varşovia pe probleme agrare şi dezvoltare rurală, Meeting of Ministers of Agriculture of the Visegrad Group
countries and Bulgaria and Romania, Warszawa (PL),
http://www.visegradgroup.eu/main.php?folderID=1117&articleID=22651&ctag=articlelist&iid=1
103
Georgeta CHIRLEŞAN

răspunsuri la ameninţări coerente cu strategia europeană. De remarcat


însă şi nuanţele în ceea ce priveşte conflictele din vecinătatea imediată
(Balcani, Afganistan, etc.). Sunt de asemenea evidenţiabile unele
nuanţe în abordarea unor ameninţări (considerate astfel în sânul
alianţei nord-atlantice) la care Ungaria, Slovacia şi Cehia răspund de o
manieră uşor diferită faţă de modul de răspuns al UE (vezi cazul
Iranului, al Coreii de Nord, etc.).
Nu în ultimul rând, coerenţa se manifestă şi la nivelul
abordărilor privind noua ordine mondială, care în cazul Ungariei,
Slovaciei şi Cehiei este bazată pe multilateralism efectiv. Deşi Polonia
nu menţionează explicit noua ordine mondială în documentul său, ea
consideră multilateralismul efectiv ca fiind soluţia, opinând că
„interesele semnificative includ de asemenea […] dezvoltarea
relaţiilor internaţionale bazate pe […] cooperarea multilaterală
eficientă în concordanţă cu scopurile şi principiile stipulate în Carta
ONU”.
Având obiective strategice sinergice cu cele ale strategiei UE,
cele cinci state analizate se implică (mai timid sau mai ferm) în
proiectarea unor noi politici internaţionale plecând de la conceptul
fundamental de ordine mondială bazată pe o societate internaţională
puternică, cu instituţii internaţionale funcţionale şi cu state în care
guvernează legea145. De remarcat aici, dinamismul susţinut al politicii
externe maghiare în sfera relaţiilor în interiorul UE, dar mai ales când
vine vorba de relaţiile cu SUA, UE cu şi Canada.
Putem concluziona deci că strategiile Ungariei, Slovaciei şi
Cehiei sunt profund coerente cu strategia de securitate a UE, nuanţele
apărând numai la acele componente ce nu contravin cu ideile
fundamentale ale securităţii UE. Nici strategia de securitate a Poloniei
nu contrazice Strategia de Securitate Europeană, dar nivelul de
coerenţă nu mai este aşa de evident ca şi în celelalte cazuri, datorită
structurii şi abordării diferite în tratarea problemelor-cheie. Un aspect
comun aparte în strategia europeană şi în cea polonă îl reprezintă

145
România arată, spre exemplu, în strategia sa de securitate, la p. 11: „Securitatea internaţională tinde tot mai
mult să-şi manifeste caracterul indivizibil, iar comunitatea internaţională este tot mai conştientă de răspunderile
ce îi revin”.
104
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
relaţiile cu Rusia, ambele documente punând accent pe importanţa
consolidării în viitor a acestor relaţii146.
Strategia de Securitate Naţională a României pare însă a fi un
document controversat prin prisma opiniilor deja exprimate de experţi
sau grupuri de analiză, unii dintre aceştia susţinând valoarea
strategiei147 şi coerenţa sa cu Strategia de Securitate Europeană148, alţii
scoţând în evidenţă elemente de apropiere mai degrabă de strategia de
securitate a SUA decât de cea europeană şi având o concepţie care
necesită cel puţin ajustare dacă nu chiar rescriere149. Aici putem iniţia
o discuţie care ar avea şansele să fie un subiect de cercetare în sine. În
primul rând, războiul american contra terorii/terorismului a inspirat
răspunsul european. Strategiile şi documentele de securitate europene,
fie ele comunitare sau naţionale sunt scrise având în vedere modelul
american (mai mult sau mai puţin). În al doilea rând aderarea
României la NATO şi UE s-a întâmplat în perioada tensiunii euro-
atlantice (personalizate ca antipatia Chirac vs Bush). Mai ales odată cu
administraţia Băsescu orientarea politicii româneşti a fost, în anumite
momente, mai apăsat atlanticistă decât europeană150. Nu ar fi de
neglijat o introspecţie în cutia de decizie de la Cotroceni pentru a
stabili influenţa unor personalităţi cu orientare neoconservatoare

146
În strategia de securitate a UE se arată că “Ar trebui să continuăm să lucrăm în vederea unei aproprieri a
relaţiilor cu Rusia, un factor major în securitatea şi prosperitatea noastră”, în timp ce Polonia afirmă că ea
“recunoaşte cooperarea NATO cu Rusia ca pe o arie de importanţă specială şi că va fi activ angajată în
promovarea acesteia. Parteneriatul cu Rusia ar trebui să ducă la o mai mare implicare a ţării în cooperarea
euro-atlantică, şi astfel să adauge o mai mare securitate şi stabilitate în regiune”.
147
Constantin Degeratu, Consilier de Stat la Preşedinţia României şi membru al echipei care a lucrat la concepţia
strategiei, afirma într-un interviu intitulat „Strategia de Securitate. Mod de întrebuinţare” din 11 august 2006 în
„Revista 22”: „nu cred ca este vorba de un document stufos, ci de unul elaborat, comprehensiv, uşor didacticist
poate, dar - cu siguranţă - riguros si coerent, atât sub raportul opţiunilor, cât şi al terminologiei”.
148
Idem 18, „Strategia de Securitate a Uniunii Europene (decembrie 2003) a fost una din sursele noastre
principale de inspiraţie externă”.
149
Institutul „Ovidiu Şincai”, Analiza Strategiei de Securitate Naţională a României, Bucureşti, 9 martie 2006:
„...din perspectivă comparativă, strategia de securitate propusă de Administraţia Prezidenţială este puternic
influenţată de strategia americană, de la care a preluat tematica luptei antiteroriste şi modul de abordare a
acesteia, precum şi (probabil pe filieră europeană) speculaţia substituirii democraţiei cu conceptul de „bună
guvernare”. Împrumuturile din strategia UE sunt superficiale şi nu afectează substanţa documentului (lipsa de
corelare a Strategiei de Securitate Naţională a României cu concepţia UE ar putea crea probleme României în
procesul integrării ei europene.)”.
150
Ghinea C., Pe culmile enervării cu Traian Ungureanu, HotNews,
31 octombrie 2006, http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1146540-culmile-enervarii-traian-ungureanu.htm
Kazakhstan sets foot in the EU, Archive for August, 2007, http://www.transatlanticpolitics.com/2007/08/
Vişan G., Voci critice la Politica externă a lui Traian Băsescu, Revista 22, 25/08/2009,
http://politicaex.wordpress.com/2009/08/25/voci-critice-la-politica-externa-a-lui-traian-basescu/
Buckley N., Interview transcript: Traian Basescu, president of Romania, Financial Times, December 13, 2010,
105
Georgeta CHIRLEŞAN

(Vladimir Tismăneanu, consilierul prezidenţial Cătălin Avramescu


ş.a.m.d)151.
O critică asemănătoare a fost adusă şi recentei Carte Albe a
Cehiei care trebuie să fie aprobată în primăvara lui 2011152.
Totuşi, o analiză directă, pe text, ca cea pe care am realizat-o,
fără a căuta interpretări ascunse sau indirecte, scoate în evidenţă
elemente care nu contrapun Strategia de Securitate Naţională a
României (SSN-RO) contextului european de securitate al Strategiei
de Securitate Europeană (SSE). Ambele documente sunt în acord
asupra următoarelor aspecte:
- nici un stat nu poate aborda problematica de securitate într-o manieră
individuală;
- terorismul, armele de distrugere în masă, conflictele regionale,
statele eşuate şi crima organizată constituie ameninţări cheie;
- nici una dintre noile ameninţări nu este pur militară, o combinaţie de
instrumente şi căi de rezolvare constituind soluţia optimă.
- securitatea şi stabilitatea regională sunt gândite ca fiind
complementare în contextul unei noi paradigme, politicile de bună
vecinătate jucând un rol primordial în asigurarea acestora.
Fără a vrea să intrăm prea mult în detalii, trebuie să menţionăm
totuşi în acest punct al analizei noastre faptul că, în ceea ce priveşte
sinergia sau coerenţa strategiilor de securitate naţională ale ţărilor
europene cu strategia europeană, elementele de congruenţă si
dimpotrivă cele antagonice (întrucât ne gândim aici şi la posibilitatea
existenţei unor astfel de elemente în alte strategii naţionale, care nu
fac obiectul atenţiei acestui studiu) sunt inevitabil supuse unei
dinamici fireşti de transformare. Aceasta întrucât atât strategia UE cât
şi cele naţionale sunt revizuite şi îmbunătăţite periodic, în încercarea
151
Nu ştim să existe o lucrare românească despre neoconservatorism sau influenţa acestuia în spaţiul naţional.
Deocamdată sunt doar polemici între diferiţi intelectuali. Pentru mai multe referinţe vezi: Gottfried P., Neocons
on the Danube, Taki-s Magazine, April 29, 2009, http://takimag.com/article/neocons_on_the_danube/
Platon M., Comisarul Tismăneanu se întoarce, mai 4, 2009, http://culianu.wordpress.com/2009/05/04/comisarul-
tismaneanu-se-intoarce-mircea-platon/
A incetat din viata Irving Kristol, fondatorul neoconservatorismului
http://tismaneanu.wordpress.com/2009/09/18/a-incetat-din-viata-irving-kristol-parintele-neoconservatorismului-
rip/
152
Contiguglia C., Czech military strategy looks toward U.S. Critics: Vondra overlooks EU defense cooperation,
The Prague Post, September 8, 2010,
http://www.praguepost.com/news/5641-czech-military-strategy-looks-toward-u-s-.html (accesat 28 ianuarie
2011)
106
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
de a se adapta cât mai bine mediului de securitate aflat în continuă
evoluţie. Şi iată că dacă strategiile de securitate naţională se modifică
în medie cam o dată la 2-3 ani (reamintim cazul României, care după
adoptarea strategiei din 2001 a emis versiunile ulterioare în 2004 şi
2007, sau al Ungariei – cu strategia de securitate din 2002 reînnoită în
2004, al Cehiei 1999, 2001, 2003, 2004 etc.) şi legat de revizuirea
Strategiei de Securitate Europeană au fost emise de către experţi opinii
conform cărora aceasta ar trebui regândită.
În primăvara anului 2009, Pawel Świeboda – preşedinte al
demosEUROPA – Centre for European Strategy153, opina pentru
rescrierea strategiei europene de securitate:
„Există aspecte importante de securitate care sunt noi şi cărora
revizuirea din 2003 a Strategiei de Securitate Europeană nu li se
adresează complet, şi care astfel aduc în faţa UE cinci motive de a
realiza o revizuire generală mai temeinică”(trad. autorului)154.
În justificarea ideii sale, Świeboda prezintă pe larg cele cinci
motive. El pledează însă şi pentru recunoaşterea calităţilor pe care
actuala variantă a strategiei le-a avut la momentul lansării şi pe baza
cărora ea a reuşit să îndeplinească o funcţie utilă în cei cinci ani de
aplicare: a ajutat la relaxarea tensiunilor generate în Uniune de
războiul din Irak şi a iniţiat construirea unei noi culturi strategice în
UE prin stimularea la reflecţie a statelor membre asupra intereselor
politicii externe comune. Swieboda nu poate fi însă de acord cu cei
care consideră inutilă păstrarea neschimbată a acestei variante a SSE,
reamintind că însăşi analiza implementării SSE şi a deciziilor de
consolidare a Politicii de Securitate şi Apărare efectuată de către
Înaltul Reprezentant al UE pentru PESC, domnul Javier Solana,
evidenţiază doar îmbunătăţiri graduale în textul existent.
Plecând în analiza sa de la premiza că amendarea sau rescrierea
unui document strategic se face întotdeauna funcţie de oportunitatea
politică a momentului şi încercând să răspundă la întrebarea „cum ar
arăta strategia europeană dacă ar fi scrisă azi, ar fi ea marcată de
diferenţe substanţiale faţă de cea din 2003?”, analistul sugerează că

153
Centru de reflecţie şi de dezbateri asupra principalelor probleme ale Europei, bazat la Varşovia.
154
Swieboda P., “Five good reasons for rewriting Europe’s security strategy”, Europe’s World, no.11, 2009, pp.
50-55.
107
Georgeta CHIRLEŞAN

actualmente există cel puţin cinci motive solide care să ne determine


să gândim că o revizuire a strategiei europene de securitate este
necesară.
Primul motiv ar fi „scenariul de ameninţări” schimbat cu care
ne confruntam la ora actuală precum şi contextul internaţional alterat
în care operează strategia europeană de securitate.
Al doilea motiv îl constituie dorinţa de a face SSE mai reactivă
şi de a îmbunătăţi sincronizarea intervenţiilor UE.
În al treilea rând, o nouă SSE ar trebui să permită UE să îşi
clasifice priorităţile astfel încât să îşi poată angaja mai bine resursele
limitate.
Al patrulea argument se referă la aceea că o SSE revizuită ar
oferi UE oportunitatea de a reconsidera modul în care tratează
multilateralismul, întrucât acesta ar trebui să reprezinte un instrument
al politicii şi nu un scop în sine.
Al cincilea motiv se materializează în nevoia Europei de a-şi
consolida capacitatea operaţională în lumina experienţelor recente şi
de a explora modalitatea de a construi capacităţi comune ale ţărilor
UE (joint capacities).
Relevanţa tuturor celor cinci motive este evidentă, dar poate mai
pregnant atrag atenţia ultimele trei.
Pawel Swieboda insistă asupra ideii de mai bună prioritizare a
intereselor de securitate şi scoate în evidenţă lipsa de coerenţă a SSE
actuale în ceea ce priveşte tiparul angajamentelor în afara spaţiului
european. Argumentele se bazează pe cele 20 de operaţiuni de
management al crizei pe care UE le-a lansat până acum, cele mai
multe dintre ele de mică anvergura (9 dintre acestea au implicat mai
puţin de 100 de persoane, iar 5 au fost efectuate în Republica
Democrată Congo). Stabilirea priorităţilor prezintă o relevanţă
crescută în zilele noastre. În vechea SSE se vorbeşte într-o manieră
mai degrabă generală despre preocuparea echivalentă asupra
ameninţărilor distante şi apropiate155, se fac referiri la construirea
securităţii în zonele din vecinătatea noastră156 şi la „cercurile” de

155
European Security Strategy, 2003, p. 6.
156
Idem 22, p. 7.
108
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
prieteni157. Tocmai de aceea se impune ca în rescrierea SSE abordarea
să fie mult mai specifică referitor la nivelul de angajare în ţările vecine
şi de asemenea să fie clar stipulat faptul că UE va interveni numai
atunci când acţiunile ei pot avea un impact tangibil, eficient.
Angajamentele UE ar trebui aprobate numai în cazurile în care
ONU sau organizaţiile locale sunt incapabile de a interveni, întrucât
utilizarea în asemenea situaţii a grupurilor regionale trebuie să fie
prioritară dat fiind faptul că acestea cunosc mult mai bine situaţia din
teren.
Într-o nouă SSE accentul în relaţia cu multilateralismul efectiv ar
trebui mutat către considerarea acestuia drept un mijloc, un instrument
şi nu ca un scop în sine. În noua SSE ar trebui mai degrabă dezvoltat
un model de multilateralism pe care UE vrea să îl promoveze pe viitor
şi prezentat modul în care ar trebui reformată guvernarea
internaţională în vederea atingerii rezultatelor aşteptate. O posibilă
cale de realizare a acestui deziderat ar putea fi probabil transformarea
unor instituţii internaţionale în instituţii mai inclusive şi a sistemului
actual de guvernare globală într-un sistem mai cuprinzător şi mai
eficient decât sunt acestea astăzi.
Pawel Swieboda susţine că cel mai important motiv pentru
regândirea SSE ar fi necesitatea de îmbunătăţire a capacităţii
operaţionale a UE, atât la nivel militar cât şi civil.
El menţionează decizia mai recentă a Consiliului de a stabili ţinte
pentru misiunile civile şi operaţiunile militare, opinând că aceste
reprezintă o dezvoltare binevenită în acest sens, dar consideră că mai
sunt încă paşi concreţi de realizat în vederea unui progres real,
tangibil.
Un alt aspect cheie pe care o nouă strategie europeană ar trebui
să îl releve este acela al obiectivelor UE în relaţia sa cu NATO: o mai
mare coerenţă în SSE, sprijinită şi pe elemente ale Tratatului
Lisabona.
Deşi menţionat la finalul listei lui Swieboda de „reînnoiri” ale
SSE, controlul armamentului este considerat de către acesta ca având
o importanţă stringentă, poate şi datorită faptului că a fost lăsat
oarecum în afara principalelor categorii de ameninţări şi capabilităţi,
157
Idem 22, p. 7.
109
Georgeta CHIRLEŞAN

dar mai ales pentru că după Războiul Rece acest cadru al controlului
armamentelor nu a fost adaptat la contextul actual generat de recentele
dezvoltări mondiale (retragerea SUA din Tratatul privind Rachetele
Anti-Balistice în 2002, expirarea în decembrie 2009 a Tratatului
START I de reducere a armamentelor). Toate acestea impun după
părerea sa, lansarea unui nou program de dezarmare care să vizeze
reducerea numărului de focoase nucleare desfăşurate precum şi un
mecanism de verificare mai simplu.
Ideea de ansamblu este că noilor aspecte de securitate trebuie să
ne adresăm printr-o strategie relevantă, care să ofere un impuls politic
puternic în vederea consolidării angajamentelor de securitate
europene.

4.1.2.: Observaţii asupra analizei comparative preliminare

Cele cinci state asupra cărora am efectuat analiza preliminară


prezentată în paginile de mai sus au strategii de securitate caracterizate
de elemente comune dar şi divergente.
Numitorul comun care le conferă caracteristica de grup distinct
este dat de viziunea lor asupra ordinii internaţionale preferate.
Această viziune comună asupra ordinii internaţionale poate fi
descrisă astfel:
- legislaţia internaţională trebuie să reflecte schimbările în
caracterul ameninţărilor la securitate, să fie adaptată la noile
schimbări;
- rolul Consiliului de Securitate al ONU este văzut ca important
dar nu ca primordial sau major (Ungaria: îl consideră ca având
„responsabilitate primară, dar nu exclusivă”, Slovacia şi
România nu menţionează Consiliul de Securitate ONU, Cehia îl
vede ca pe un organism „al cărui mandat ar trebui atins în caz
de acţiuni coercitive” şi Polonia este invariabil în favoarea
consolidării rolului jucat de Consiliul de Securitate al ONU în
sfera păcii şi securităţii internaţionale);

110
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
- NATO este considerat cel mai important garant al securităţii în
toate cele cinci strategii158.
Deşi am văzut că există şi diferenţe în cele cinci strategii, nu se
poate afirma că acestea sunt radicale, ele ţinând mai degrabă de
ierarhizarea elementelor conţinute în document şi de maniera de
formulare.

În concluzie, luând în calcul atât punctele comune cât şi cele în


care cele cinci strategii diverg, putem aprecia că în mod fundamental
cele cinci documente reflectă aceeaşi viziune generală asupra
conceptului de securitate, cu accente soft sau hard funcţie de
elementele de context regional.
Pentru a oferi şi o imagine mai plastică a acestei concluzii
referitoare la rezultatele analizei preliminare, dorim să promovăm un
model grafic, pe care l-am denumit „modelul atomic” al celor cinci
strategii de securitate. De ce „atomic”? Pentru că cele cinci strategii,
profund coerente cu cea europeană, alcătuiesc un tot prin
caracteristicile fundamentale care sunt comune aşa cum am evidenţiat
în cadrul analizei preliminare, dar în acelaşi timp „construcţia” în
sine prezintă o structură internă asemănătoare celei atomice, în care
părţile sub-atomice sunt distincte, evidenţiabile precum nucleonii şi
electronii.
În cadrul acestui model, putem astfel identifica un nucleu format
din SSE în jurul căruia gravitează pe orbitali apropiaţi trei strategii de
158
Considerând SUA ca principalul pilon al NATO, ne punem firesc întrebarea, dacă nu cumva acest rezultat al
analizei noastre reprezintă o schimbare majoră de opinie în ceea ce priveşte chestiunea legitimităţii SUA între
americani şi europeni, a vederilor lor diferite asupra „ordinii mondiale”? Robert Kagan face prezumţia (”Despre
paradis şi putere: America şi Europa în noua ordine mondială”, pp. 89 - 91) că […] că „majoritatea
europenilor au ajuns să pună la îndoială legitimitatea puterii americane şi calitatea de lider global a
americanilor”. America, pentru prima oară de la cel de-al Doilea Război Mondial, suferă de o criză de
legitimitate internaţională”. (Afirmaţia lui Kagan trebuie privită de la o anumită depărtare. Ideea că legitimitatea
internaţională a Americii este pusă sub semnul întrebării de abia după anii ’90 sau 2000 este simplificatoare! Ȋn
primul rând însăşi competiţia din cadrul Războiului Rece a însemnat faptul că cineva - Uniunea Sovietică - nu
accepta legitimitatea SUA de a conduce sistemul internaţional. Ambele se contestau reciproc. Ȋn altă ordine de
idei, autorul nu pare să ţină seama de manifestaţiile anti-Vietnam din tot spaţiul occidental sau chiar şi din zonele
proaspăt decolonizate. Vezi în acest sens: Lacorne D. (ed), The rise and fall of anti-americanism. A century of
French Perception, New York, St.Martin’s Press, 1990. Matsumoto R., From Model to Menace: French
Intellectuals and American Civilization, The Japanese Journal of American Studies, No. 15 (2004), pp.163-185
Vezi şi Deoancă A., Nous sommes tous anti-americains. America in the eyes of West European Left, - submitted
for the degree of Master of Arts, CEU, Budapest, 2008.
Pentru mişcări anti-sistemice la nivel mondial vezi şi Giovanni Arrighi, Terence K. Hopkins, Immanuel Maurice
Wallerstein, Antisystemic movements, London, 1989)
111
Georgeta CHIRLEŞAN

securitate – este vorba de cele ale Ungariei, Cehiei şi Slovaciei – ale


căror asemănări (structura documentelor, abordarea comună a
ameninţărilor şi riscurilor, apartenenţa la Grupul Vişegrad) le fac să se
apropie foarte mult unele de altele şi să constituie o pătură compactă,
similară păturii electronice de tip s, imediat vecină nucleului.
Pe orbită exterioară gravitează Polonia similară orbitalilor p (cu
o strategie de securitate în cadrul căreia am identificat unele
particularităţi şi diferenţe: lipsa unei delimitări clare între riscuri şi
ameninţări, lipsa definiţiei acestor concepte, ordonarea şi
dimensionarea diferită a chestiunilor abordate).
România urmează apoi pe o orbită mai îndepărtată, similară
orbitalilor de tip d, deoarece aşa cum arătam, se abate cel mai mult de
la tiparele unui document european de securitate...
Aşadar putem opera cu un model simplu, uşor de înţeles şi
sugestiv în opinia noastră, în care Ungaria, Slovacia şi Cehia sunt
plasate în vecinătatea nucleului într-o pătură comună, iar celelalte
două ţări – Polonia şi România gravitează în jurul lor, pe orbite
separate, exterioare.
La fel ca şi într-un atom, şi în modelul nostru părţile componente
- adică strategiile de securitate - sunt distincte, discrete, evidenţiabile
dar în acelaşi timp sunt unite, alcătuind sistemul.
Elementele comune şi similarităţile le conferă strategiilor acestor
cinci ţări forţa de coeziune necesară pentru a rămâne un sistem legat
(atomul), iar diferenţele şi particularităţile fac ca unele dintre ele să se
depărteze sau după caz, să se apropie în anumite puncte, să interfere.
Astfel, am identificat aspecte în care Polonia devine aproape
tangentă cu pătura formată de Ungaria, Slovacia şi Cehia (descrierea
ameninţărilor globale unde, pe primele poziţii plasează terorismul,
proliferarea armelor de distrugere în masă, conflictele regionale şi
statele eşuate sau abordarea ameninţărilor interne în care crima
organizată şi corupţia sunt deopotrivă prezente în strategiile tuturor
cele patru ţări). De asemenea, Polonia prezintă elemente caracteristice
a căror abordare este perfect compatibilă cu cea a României:
- dacă Polonia face în strategia sa o descriere detaliată a
procesului de modernizare şi reformă a Forţelor Armate ale
Republicii, şi România vorbeşte pe larg în documentul său
112
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
despre necesitatea modernizării industriei de apărare, a
modernizării şi transformării profunde a instituţiilor care au
responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale şi mai ales
transformarea Armatei Române astfel încât aceasta să parcurgă
la timp etapele planificate şi, concomitent, să-şi îndeplinească
misiunile încredinţate;
- România include oportunităţile strategice determinate de
extinderea NATO şi UE în pleiada factorilor de prosperitate şi
integrare euro-atlantică, la fel cum şi Polonia consideră de
impact major în acest sens oportunităţile oferite de calitatea sa
de membru NATO, UE şi de parteneriatul său cu SUA.

Figura 4.1.: Convergenţe şi similarităţi


între strategiile de securitate naţională ale României şi Poloniei

Dimpotrivă însă, există şi elemente prin care Polonia şi România


se situează la distanţe mari între ele în ceea ce priveşte maniera de
dezvoltare a relaţiilor externe, viziunea asupra priorităţilor în această
direcţie (doar ca exemplu, dacă Polonia exprimă evident intenţia de a
întări cooperarea în cadrul Triunghiului de la Weimar şi al Grupului
Vişegrad, România nu face nici măcar referiri la vreuna din aceste
structuri în cadrul strategiei sale, dar menţionează necesitatea
continuării şi consolidării cooperării cu Moldova).

113
Georgeta CHIRLEŞAN

Figura 4.2.: Particularităţi şi diferenţe


între strategiile de securitate naţională ale României şi Poloniei

4.2.: Analiza calitativă

Plecând de la rezultatele analizei preliminare realizate, am


realizat o analiză detaliată pe conţinutul fiecărei strategii pe unităţi sau
elemente de analiză (care sunt prezentate mai jos), analiză care să ne
permită:
 o mai bună cunoaştere şi înţelegere a contextului actual referitor
la mediul de securitate şi la stabilitatea regională, factor de
importanţă majoră de care depinde dinamica relaţiilor
internaţionale şi implicit modul de reevaluare şi adaptare a
strategiilor de securitate naţională.
 previzionarea tendinţelor mediului de securitate la nivel regional
pentru Europa Centrală şi de Est, scoţând în evidenţă mutaţiile în
sursele de ameninţare şi necesitatea cooperării regionale în
contracarare şi eliminarea ameninţărilor.

 formularea unor recomandări referitoare la elaborarea strategiei


de securitate naţională, recomandări care să ţină cont de
tendinţele de integrare euro-atlantică pe de o parte dar şi
elementele determinante – valori şi interese, ameninţări, riscuri,
provocări, vulnerabilităţi, obiective etc. - din care decurg
sarcinile din domeniul securităţii.
Redăm în continuare unităţile de analiză utilizate în efectuarea
analizei calitative propriu-zise:
114
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
1. maniera de prezentare a intereselor şi valorilor naţionale
(particularităţi, categorii de interese şi valori);
2. modul de prezentare a provocărilor, ameninţărilor şi riscurilor
(care sunt cele mai importante, de ce se tem cel mai mult, de
câte ori apare cuvântul terorism, arme de distrugere în masă,
crimă organizată, state instabile, conflict regional şi global...)
3. modul de prezentare şi descriere a mediului de securitate
(elemente, actori, caracteristici/contexte actuale)
4. scopurile strategice de securitate (şi existenţa/lipsa acestora);
5. căi / planuri / măsuri de atingere a obiectivelor strategice
(precum şi prezenţa/absenţa acestora propuneri)
6. sarcini alocate şi corelarea acestora cu actori şi subsisteme
aferente;
7. rolul NATO;
8. rolul ONU;
9. rolul OSCE;
10. rolul UE;
11. ierarhia – referitor la importanţă - a NATO, ONU, OSCE, UE
(şi eventual alte organizaţii internaţionale);
12. abordarea conflictelor regionale deja existente (Afganistan,
Kosovo, Irak, etc.) şi căi de rezolvare a lor;
13. abordarea privind o posibilă nouă ordine mondială
(internaţională);
14. problema minorităţilor (drepturi colective versus individuale)
15. alte interpretări şi corelări care NU sunt directe, dar sunt
prezente datorită contextului actual şi relaţiilor istorice dintre
ţări;
16. alte aspecte de interes (dar care nu apar în toate strategiile,
deci care NU sunt comune);
17. determinismul mediului socio-economic asupra strategiilor de
securitate (problematica resurselor energetice, rezervelor de
hrană, evoluţiei demografice, etc.);
18. calitatea strategiei prin prisma nevoii naţionale de
rescriere/îmbunătăţire;
19. relaţionarea cu Strategia de Securitate Europeană.

115
Georgeta CHIRLEŞAN

Aceste unităţi de analiză s-au materializat în fişele individuale de


analiză (fişe de lucru).
Trebuie reamintit aici că atât în analiza preliminară cât şi în cea
calitativă am folosit ultima variantă a Strategiei de Securitate
Naţională a fiecărei ţări care era disponibilă la momentul începerii
cercetării, şi anume:

România Strategia de Securitate Naţională a României; 2007


Ungaria Strategia de Securitate Naţională a Republicii Ungare; 2004
Slovacia Strategia de Securitate Naţională a Republicii Slovace;
2005
Cehia Strategia de Securitate Naţională a Republicii Cehe; 2004
Polonia Strategia de Securitate Naţională a Republicii Polone; 2007

De menţionat faptul că, la debutul lui 2010 (luna ianuarie),


strategiile respective erau încă în vigoare, nefiind disponibile pe site-
ul MERLN (Military Education Research Library Network) alte
versiuni (ulterioare, updatate).

4.2.1.: Metodologia de analiză

Metodologia aplicată în analiza calitativă a fost una combinată,


în mai multe etape, şi anume:

Etapa I: Conceptualizare

Plecând de la obiectivele cercetării şi de la unităţile de analiză


anterior definite, am proiectat modalitatea concretă de completare a
unităţilor de analiză (prin „dezasamblarea” strategiilor, astfel încât
fiecare parte componentă să poată fi alocată unei anumite căsuţe dintr-
o unitatea de analiză) şi de utilizare efectivă ulterioară a acestora.
Am stabilit că entitatea de bază în procesul de „dezamblasare”
poate merge până la nivelul unei idei.
O dată completate integral, unităţile de analiză s-au transformat
în fişe de lucru.

116
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Etapa II: Interpretare şi identificarea caracteristicilor

Întrucât scopul cercetării a fost acela de a identifica în final


tendinţe, evoluţii posibile şi de a putea furniza recomandări asupra
elaborării unei noi strategii de securitate sau îmbunătăţirii acesteia, am
căutat să identificăm caracteristicile strategiilor celor cinci ţări
analizate pe care să le folosim în etapa următoare a cercetării. Astfel
am decis - ţinând cont de numărul strategiilor analizate (cinci), că
sunt de interes trei categorii de caracteristici: dominante, locale şi
particulare.
Am definit caracteristicile dominante (D) acelea care se
regăsesc în cel puţin trei din cele cinci strategii. Mergând pe aceeaşi
logică, trăsăturile locale (L) sunt cele care apar la două strategii, iar
cele singulare (S) cele care aparţin unei singure ţări.
Pentru a putea lucra eficient, am printat fişele de lucru în format
A3 (cu font redus).
Am conceput şi alocat un cod al culorilor fiecărui tip de
caracteristică şi anume:
- galben – dominantă
- roz – locală
- albastru – singulară.
şi un cod numeric (de exemplu D7.1 are următoarea semnificaţie: D –
indică tipul caracteristicii (dominantă), 7 reprezintă numărul unităţii
de analiză căreia îi aparţine, iar 1 determină a câta caracteristică este
din unitatea respectivă).
Am alocat apoi codul numeric şi de culoare fiecărei entităţi din
fişele de analiză, marcând conţinutul celulei respective şi scriindu-i
numeric codul aferent. La caracteristicile singulare, am adăugat în
codul numeric şi indicele de ţară (de exemplu: RO-S.17.5).
Am transferat aceste informaţii şi pe versiunea electronică a
fişelor de lucru şi în final le-am rearanjat astfel încât caracteristicile să
poată fi grupate, haşurate colorat şi delimitate în vederea unei
vizualizări uşoare şi rapide.
Am selectat şi adunat apoi caracteristicile dominante, locale şi
singulare în liste aferente fiecăreia dintre unităţile de analiză.

117
Georgeta CHIRLEŞAN

Prezentăm în continuare câteva dintre cele mai relevante unităţi


de analiză din cele 19 pe care le-am dezvoltat (1. Interese şi valori
naţionale; 2. Provocări, ameninţări şi riscuri; 3. Scopuri sau opţiuni
strategice; 4. Căi de implementare (sarcini, sub-sisteme, actori),
scoţând în evidenţă pentru fiecare nivelul teoretic, nivelul comparativ
şi totodată comentarii, analize şi concluzii asupra lor.

(1) INTERESE ŞI VALORI NAŢIONALE

Nivel teoretic (concepte fundamentale)


Identificarea obiectivă şi redarea cu claritate a valorilor şi intereselor
naţionale, ca fundament pentru construcţia SSN.

Nivel comparativ
Toate SSN prezintă într-o manieră explicită, clară şi succintă
valorile şi interesele naţionale.
În trei din cinci documente se prezintă succint valorile naţionale
(pace, securitate, stabilitate, suveranitate, democraţie, starea de
legalitate, respectul pentru drepturile omului şi libertăţile
fundamentale, pluralism, solidaritate, libertatea, egalitatea şi
supremaţia legii; respectul pentru demnitatea omului, identitatea
naţională şi responsabilitatea civică, proprietatea garantată şi
economia de piaţă; solidaritatea cu naţiunile democratice; dialogul şi
comunicarea dintre civilizaţii, respectul pentru suveranitatea şi
independenţa naţională, caracterul naţional, unitar şi indivizibil al
statului, unitatea bazată pe comunitatea de limbă, cultură şi viaţă
spirituală, pe respectul pentru identitatea specifică a tuturor cetăţenilor
şi comunităţilor).
Se remarcă în acest context Ungaria şi Slovacia, care le
identifică distinct pe cele fundamentale (pace, securitate, stabilitate,
suveranitate, democraţie, starea de legalitate, respectul pentru
drepturile omului şi libertăţile fundamentale, libertate, justiţie,
pluralism, solidaritate). Aceste valori naţionale, identificate ca
fundamentale în strategia Ungariei, se corelează şi cu calitatea sa de
membru NATO şi UE, cu abordarea particulară pe care Ungaria o are
referitor la apărarea ungurilor care trăiesc în ţări vecine, precum şi cu
118
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
o serie de factori de risc care trebuie luaţi în considerare şi care
influenţează la rândul lor misiunile şi sarcinile Forţa de Apărare a
Ungariei159.
Trei din cinci documente enumeră interesele naţionale fără a
face distincţie între acestea sau vreo anume ierarhizare sau categorisire
a lor. Este vorba de România, Ungaria, Slovacia, care enumeră
interesele de securitate ca fiind:
- starea de legalitate;
- siguranţa cetăţeanului;
- securitatea publică;
- prevenirea şi contracararea terorismului şi a altor ameninţări
asimetrice;
- capacitatea de apărare;
- protecţia împotriva dezastrelor naturale,
- protecţia împotriva degradării condiţiilor de viaţă şi accidentelor
industriale, prezervarea suveranităţii, a integrităţii teritoriale şi a
ordinii constituţionale;
- menţinerea păcii şi securităţii, prevenirea şi rezolvarea conflictelor
inter- şi intrastatale în conformitate cu Carta ONU şi standardele legii
internaţionale;
- lărgirea şi consolidarea procesului de integrare al UE;
- păstrarea pe termen lung a rolului central al NATO în cadrul
sistemului euro-atlantic de securitate160;
- superioritatea generală a valorilor democratice;

159
Lieutenant Colonel Biró I., Hungarian Armed Forces, The National Security Strategy
and Transformation of the Hungarian Defense Forces, US Army War College, Strategy Research Project, 18
Mar 2005, p. 1 şi passim
http://www.dtic.mil/cgi-bin/GetTRDoc?Location=U2&doc=GetTRDoc.pdf&AD=ADA432740
160
În cadrul contextului internaţional actual, NATO va deţine acest rol central şi prin prisma scopurilor sale
declarate: alături de partenerii săi, NATO doreşte în continuare să promoveze şi să apere valorile fundamentale
comune precum democraţia, libertatea individuală, supremaţia legii, economia de piaţă, rezolvarea pe cale
paşnică a disputelor, deschidere şi transparenţă, dar şi cooperarea la nivel internaţional în vederea abordării cu
succes a provocărilor noului mileniu. Cu toate că operaţiunile reprezintă cea mai vizibilă parte a activităţii
NATO în prezent, Alianţa este preocupată şi de contracararea noilor tipuri de ameninţări precum: proliferarea
armelor de distrugere în masă, terorismul, securitatea energetică sau atacurile cibernetice. Aceste tipuri de
ameninţări sunt complexe şi au atât o dimensiune civilă, cât şi una militară. De aceea, NATO nu doreşte să
deţină un monopol în ceea ce priveşte contracararea acestora, ci îşi aduce o contribuţie proprie de substanţă la
răspunsul comun în faţa acestor ameninţări. (România, Ministerul Afacerilor Externe, Rolul NATO în contextul
actual internaţional, http://www.mae.ro/node/1570
119
Georgeta CHIRLEŞAN

- stabilitatea pe termen lung şi integrarea euro-atlantică a ţărilor din


Europa centrală, de Est şi de Sud-Est şi a ţărilor vecine Ungariei în
special;
- stabilitatea pe termen lung pe baza setului de valori democratice ale
Ucrainei şi Rusiei şi rataşarea lor la organizaţiile de integrare euro-
atlantică;
- cooperarea constructivă între toţi actorii internaţionali, - garantarea
securităţii cetăţenilor săi şi protejarea drepturilor umane şi a
libertăţilor fundamentale;
- garantarea integrităţii sale teritoriale, suveranităţii, inviolabilităţii
frontierelor, independenţei politice şi identităţii;
- dezvoltarea democraţiei, stării de legalitate, şi economiei de piaţă;
- crearea premiselor necesare pentru dezvoltarea durabilă economică,
socială, a mediului şi culturală a societăţii;
- întărirea parteneriatului strategic transatlantic, co-garantarea
securităţii aliaţilor săi;
- contribuirea la consolidarea şi extinderea libertăţii şi democraţiei,
respectului pentru drepturile omului, stării de legalitate, dreptului
internaţional, păcii şi stabilităţii în lume.

Comentarii, analize, concluzii

Se observă o tendinţă de „localizare” a SSN-urilor Cehiei şi


Poloniei, care împart explicit interesele de securitate în trei clase
ierarhice: Cehia în vitale, strategice şi altele importante iar Polonia în
vitale, importante şi altele semnificative.
Astfel, Cehia defineşte interesele din prima clasă (cele vitale) ca
fiind: salvgardarea existenţei Republicii Cehe, prezervarea
independenţei politice şi suveranităţii statului, integritatea teritorială,
apărarea democraţiei şi a statului de drept, a drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale protejarea intereselor statului şi ale
cetăţenilor, în timp ce Polonia include în prima clasă (a intereselor
vitale): prezervarea independenţei şi suveranităţii statului, integritatea
şi inviolabilitatea teritorială în cadrul frontierelor actuale, asigurarea
securităţii individuale a cetăţenilor, respectarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, consolidarea ordinii politice democratice.
120
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Cehia include în a doua clasă ierarhică (interese strategice):
securitatea şi stabilitatea regiunii euro-atlantice, menţinea şi
eficientizarea rolului de stabilizator global al ONU, legături puternice
transatlantice în cadrul NATO161, construirea unui parteneriat strategic
NATO-UE, complementaritatea măsurilor de apărare NATO - UE,
dezvoltarea rolului OSCE în prevenirea conflictelor, stabilizare şi
democratizare, suprimarea terorismului internaţional, reducerea
riscului proliferării armelor de distrugere în masă, eliminarea crimei
organizate şi a migraţiei ilegale, reducerea riscului de atac cu arme de
distrugere în masă, întărirea cooperării regionale, asigurarea securităţii
economice prin promovarea stabilităţii globale, diversificarea surselor
de energie şi materii prime, produse şi servicii, fluxuri financiare,
protejarea infrastructurii strategice, creşterea competitivităţii industriei
de apărare şi a rezervelor strategice, susţinerea răspândirii
democraţiei, libertăţii şi principiilor statului de drept.
Polonia consideră în a doua clasă (interese importante)
următoarele: dezvoltarea civilizaţională şi economică, crearea de
condiţii de creştere a unei societăţi mai prospere, dezvoltarea ştiinţei şi
tehnologiei, protejarea patrimoniului şi identităţii naţionale, protejarea
mediului.
În a treia clasă ierarhică, a intereselor semnificative, ambele ţări
includ, după cum urmează: Cehia - reducerea debalansării socio-
economice Nord – Sud, protejarea mediului şi dezvoltarea durabilă,
suprimarea criminalităţii, eliminarea corupţiei, traficului, evaziunii
fiscale, suprimarea extremismului, întărirea multiculturalismului,
toleranţei şi societăţii civile, eficientizarea instituţiilor statului, a
sistemului judiciar, a cooperării administraţie centrală – locală –

161
Reciproc, şi SUA - ca pilon principal al NATO - recunoaşte necesitatea consolidării vechilor sale alianţe şi a
construirii de noi parteneriate şi instituţii internaţionale pentru a face faţă provocărilor actuale din noua ordine
internaţională: „So we have to shape an international order that can meet the challenges of our generation. We
will be steadfast in strengthening those old alliances […]. As influence extends to more countries and capitals,
we also have to build new partnerships, and shape stronger international standards and institutions“. (CBS
Transcript of remarks by the president at the commencement ceremony of the U.S. Military Academy at West
Point, held at Michie Stadium, West Point, N.Y, 22 May 2010). Au existat însă şi critici la aceste declaraţii,
critici susţinute prin exemple de practici contrare celor de consolidare a relaţiilor cu partenerii tradiţionali:
„Treating Poland and the Czech Republic with contempt by suddenly canceling long-negotiated anti-missile
system agreements […] is this what Mr. Obama means by “strengthening old alliances?” (Rob Schwarzwalder,
International Disorder and the Security of the United States: A Response to the President’s Speech, The Blog of
Family Research Council, 28 May, 2010, http://www.frcblog.com/2010/05/international-disorder-and-the-
security-of-the-united-states-a-response-to-the-president%E2%80%99s-speech/
121
Georgeta CHIRLEŞAN

public, susţinerea dezvoltării ştiinţifice şi tehnologice, a tehnologiilor


noi, cu grad mare de inovaţie, dezvoltarea capacităţilor de protejare şi
transmitere a informaţiilor clasificate, prevenirea şi pregătirea pentru
dezastre naturale şi accidente industriale, urgenţe şi răspândire de
infecţii mortale, iar Polonia - menţinerea unei poziţii internaţionale
semnificative, promovarea intereselor Poloniei în plan internaţional,
întărirea capacităţii de a opera efectiv în cadrul instituţiilor
internaţionale din care face parte, dezvoltarea de relaţii internaţionale
bazate pe respectul legii şi a cooperării multilaterale efective, în acord
cu principiile cartei ONU.
Cu adevărat interesant de comentat sunt tendinţele specifice, cu
grad mare de singularitate ale unora dintre ţările analizate.
Astfel, România menţionează trei categorii de valori (fără a face
ulterior o prezentare separată a lor) fundamentale, europene şi euro-
atlantice. Subliniază că aspectul central al strategiei de securitate îl
constituie garantarea securităţii individului, a vieţii sale şi a familiei.
Evidenţiază natura elementelor care definesc valorile naţionale şi
implicit identitatea românească: spirituală, culturală şi materială.
Subliniază importanţa valorilor naţionale, dat fiind contextul
particular al României (acela de ţară aflată după căderea
comunismului): ele constituie premisele pe baza cărora se construieşte
şi se dezvoltă sistemul democratic de organizare şi funcţionare a
societăţii.
Arată faptul că interesele naţionale reflectă percepţia
instituţionalizată asupra valorilor naţionale162 şi vizează promovarea,
protejarea şi acestora.
Explică ceea ce vizează interesele naţionale, şi anume: integrarea
reală şi deplină în Uniunea Europeană; asumarea responsabilă a
calităţii de membru al Alianţei Nord-Atlantice; menţinerea integrităţii,
unităţii, suveranităţii, independenţei şi indivizibilităţii statului român,
în condiţiile specifice ale participării la construcţia europeană;
dezvoltarea unei economii de piaţă competitive, dinamice şi

162
Valorile naţionale sunt elemente de natură spirituală, culturală şi materială ce definesc identitatea românească.
Prin protejarea, promovarea şi apărarea lor se asigură condiţiile esenţiale ale existenţei şi demnităţii cetăţenilor şi
a statului român, în conformitate cu prevederile Constituţiei. Ele constituie premisele pe baza cărora se
construieşte şi se dezvoltă sistemul democratic de organizare şi funcţionare a societăţii, atât prin intermediul
instituţiilor şi organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, cât şi prin acţiune civică.
122
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
performante; modernizarea radicală a sistemului de educaţie şi
valorificarea eficientă a potenţialului uman, ştiinţific şi tehnologic;
creşterea bunăstării cetăţenilor, a nivelului de trai şi de sănătate ale
populaţiei; afirmarea şi protejarea culturii, identităţii naţionale şi vieţii
spirituale ale românilor, în condiţiile create de cadrul unional
european.
Ungaria face de la început precizarea că şi-a definit într-un mod
comprehensiv securitatea, incluzând alături de componentele
tradiţionale (cea politică şi de apărare) şi elemente economico-sociale,
legate de drepturile omului, ale minorităţilor şi elemente de mediu).
Precizează că o altă categorie de valori o constituie: securitatea,
prosperitatea şi progresul cetăţenilor săi, prezervarea patrimoniului
cultural şi identităţii poporului ungar. Înainte de descrierea efectivă a
intereselor naţionale de securitate, precizează că globalizarea a
determinat schimbări în substanţa şi formele intereselor naţionale (de
ex. modificarea substanţială a suveranităţii politice şi economice, ca
rezultat al proceselor de integrare; afirmarea intereselor Ungariei în
cadrul integrării euro-atlantice).
O altă ţară care vine cu elemente specifice este Slovacia. Astfel,
se subliniază faptul că SSN formulează premisele de bază pentru
implementarea politicii de securitate a Slovaciei în privinţa garantării
nivelului necesar de securitate pentru cetăţenii săi şi pentru stat.
Explică faptul că în urmărirea intereselor sale de securitate
Slovacia va exercita dreptul ei suveran de a garanta propria securitate,
drept derivat din dreptul de auto-apărare individuală şi colectivă
stipulat în Carta ONU.

123
Georgeta CHIRLEŞAN

(2) PROVOCĂRI, AMENINŢĂRI ŞI RISCURI

Nivel teoretic (concepte fundamentale)


Identificarea obiectivă a ameninţărilor cu ierarhizarea acestora
din perspectiva gravităţii lor.
Precizarea ADM ca cea mai gravă ameninţare. În ordine
ierarhică a impactului lor asupra securităţii naţionale se mai identifică:
terorismul, migraţia ilegală, debalansarea economică puternică Nord –
Sud, crima organizată, regiunile instabile, statele eşuate, globalizarea
ca provocare generatoare de ameninţări la adresa calităţii mediului, a
sănătăţii populaţiei, problema dezastrelor, accidentelor şi catastrofelor.

Nivel comparativ
Patru din cinci SSN (RO, HU, SK, CZ) prezintă problema
armelor de distrugere în masă (ADM), a producţiei, distribuţiei,
proliferării acestora ca fiind cea mai gravă ameninţare a mediului de
securitate actual163.
În timp ce pentru Slovacia şi Cehia relevantă este posibilitatea
de achiziţionare şi utilizare a ADM şi a mijloacelor de transport la
ţintă de către grupuri teroriste şi/sau state eşuate, Ungaria detaliază
această ameninţare arătând că:
- ADM reprezintă o ameninţare strategică în regiunea euro-
atlantică;
- riscul de achiziţionare a unor ADM de către grupuri teroriste şi
state care sprijină terorismul a crescut;
- armele chimice şi biologice constituie o ameninţare gravă,
datorită controlului dificil şi tendinţei de a fi folosite în conflicte
regionale şi acte de terorism internaţional;
163
Recent Preşedintele Obama a arătat că « […] organizarea unei strategii coerente de prevenire a apariţiei
atacurilor teroriste cu ADM începe cu o recunoaştere clară a faptului că terorismul cu ADM este o ameninţare
reală şi iminentă ». La ora actuală sunt active mai mult grupuri teroriste care urmăresc utilizarea ADM (grupul
terorist religios Aum Shinrikyo, al Qaeda şi asociaţii săi – în special Egyptian Islamic Jihad, Jemaah Islamiya şi
Lashkar al Tayyib) dar totuşi al Qaeda este singurul grup declarat/cunoscut care urmăreşte o abordare pe termen
lung, persistentă şi sistematică de dezvoltare şi utilizare a ADM. Polarizarea opiniilor analiştilor terorismului
prin ADM (în susţinători fervenţi şi sceptici) şi asimilarea absenţei informaţiei cu o absenţă a ameninţării se
poate constitui într-o vulnerabilitate a sistemelor de apărare, considerând că există posibilitatea reală a unui
complot terorist în derulare care nu a fost identificat. (Rolf Mowatt-Larssen, Al Qaeda Weapons of Mass
Destruction Threat: Hype or Reality?, Belfer Center for Science and International Affairs, Harvard Kennedy
School, Printed in USA, January 2010, http://belfercenter.ksg.harvard.edu/files/al-qaeda-wmd-threat.pdf. p. 5 şi
passim)
124
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
- proliferarea ADM şi a mijloacelor de transport la ţintă reprezintă
o ameninţare pentru zonele de criză;
- răspândirea tehnologiilor rachetelor balistice periclitează
securitatea în Europa şi regiunea euro-atlantică
iar România consideră proliferarea ADM (nucleare, chimice,
biologice şi radiologice) ca ameninţare deosebit de gravă, prin:
- accesul tot mai uşor la astfel de mijloace,
- dezvoltarea unor noi mijloace de luptă;
- perfecţionarea mijloacelor de transport la ţintă;
- doctrine ce acreditează posibilitatea folosirii ADM în operaţiuni
militare;
- scăderea eficienţei controlului unor guverne asupra mijloacelor
de luptă existente şi tehnologilor de fabricaţie;
- scăderea garanţiilor de comportament responsabil al autorităţilor
(regimuri animate de ideologii extremiste) ce intră în posesia acestor
mijloace de luptă;
- riscul de prăbuşire sau evoluţie anarhică a unor state posesoare
de ADM;
- existenţa unor regiuni aflate în afara controlului statal;
- dezvoltarea pieţei negre pentru ADM.
Patru din cinci SSN (RO, HU, SK, PL) prezintă problema
terorismului (în special terorismul internaţional structurat în reţele
transfrontaliere) ca cea mai gravă ameninţare. Este evidenţiat
caracterul devastator şi extrem de grav al terorismului, prin
combinarea şi asocierea sa cu alte riscuri şi ameninţări (organizaţii
extremiste, criminalitate transfrontalieră, sprijinul regimurilor corupte
sau incapabile să guverneze democratic, accesul la armele de
distrugere în masă.
Vulnerabilitatea statelor şi comunităţii internaţionale faţă de
terorism este accentuată de două elemente: caracterul deschis al
democraţiilor moderne164 şi modul complex şi contradictoriu de

164
După atacurile teroriste din New York, Madrid şi Londra, vulnerabilitatea democraţiilor în faţa terorismului a
fost o idee reiterată din ce în ce mai des în analizele politice şi ale mediului de securitate: ”We have to
understand […] that those people who live in democracies - and we say that democracies are the best way of
running a country - these individuals will always be vulnerable to terrorism. Terrorism does not exist in only one
form of country, and that is dictatorship. There was no terrorism in Stalin's Soviet Union, there was no terrorism
in Saddam Hussein's Iraq. But we do not wish to live in dictatorship” (Sebestyen Gorka, expert in terrorism,
125
Georgeta CHIRLEŞAN

manifestare al proceselor globalizării. Ungaria detaliază câteva


aspecte specifice ale acestei ameninţări, şi anume că:
 a devenit ameninţare strategică datorită creşterii semnificative a
logisticii sale, a capabilităţilor financiare şi operaţionale;
 este direcţionat către distrugerea instituţiilor democratice sociale
şi politice şi subminarea încrederii societăţilor în guvernele
proprii;
 are efect destabilizator şi de subminare a funcţionării statelor şi
sistemului internaţional;
 poate contribui la emergenţa altor crize globale.
Trei din cinci SSN (HU, SK, PL) alocă o importanţă majoră
migraţiei ilegale, ca ameninţare generatoare de riscuri socio-
economice165, considerându-se că migraţia, scăderea ritmului de
creştere naturală precum şi îmbătrânirea populaţiei vor afecta sistemul
social. Astfel se consideră că Europa se confruntă cu această
ameninţare, care este alimentată de situaţii socio-economice adverse şi
de creşterea populaţiei în regiunile vecine, că tendinţele populiste
combinate cu capacitatea insuficientă sau inexistentă de integrare UE
creează precondiţii pentru migraţie ilegală şi că din ţări de tranzit,
ţările respective devin treptat ţări ţintă.
Adesea, migraţia ilegală este asociată cu forme de crimă
organizată.
Acceptarea unui număr mare de imigranţi, elaborarea unor
strategii de integrare a acestora cu prezervarea culturilor de origine se
constituie într-o provocare pe termen mediu.
Ungaria precizează că:

director of Budapest's Institute for Transitional Democracy and International Security, Democracies will always
be vulnerable to terrorism, interview at Hungarian Radio, June 2005,
http://www.radio.cz/en/section/ice_special/democracies-will-always-be-vulnerable-to-terrorism-says-hungarian-
expert )
165
Pentru mai multe detalii asupra controlul de frontieră şi luptei împotriva migraţiei ilegale vezi Programul
Haga 2005-2010 care subliniază viitoarea stabilire graduală a sistemului de management integrat pentru
frontierele externe şi întărirea controalelor şi supravegherea graniţelor externe ale UE, subliniază nevoia de
solidaritate şi o corectă împărţire a responsabilităţii, incluzând implicaţiile financiare între statele membre :
Hague Programme – JHA Programme 2005-2010, http://www.euractiv.com/en/security/hague-programme-jha-
programme-2005-10/article-130657
A se vedea şi “Towards a common European Union immigration policy “, EC, DG Home Affairs,
http://ec.europa.eu/home-affairs/policies/immigration/immigration_intro_en.htm
126
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
 este de aşteptat ca graniţele Ungariei să rămână graniţe
externe ale UE şi Schengen timp îndelungat;
 oportunităţile şi provocările migraţiei pot fi exploatate şi
gestionate eficient din perspectiva pe termen lung a
integrării europene;
 posibilitatea ca grupuri teroriste să încerce utilizarea
canalelor de migraţie pentru a-şi stabili poziţii în Ungaria
nu trebuie neglijată;
 migraţia ilegală trebuie gestionată printr-o cooperare mai
eficientă între trupele de frontieră şi autorităţile de
imigraţie;
 trebuie dezvoltat un sistem actualizat, sigur, paralel de
administrare a frontierelor;
 se pune accent deosebit în elaborarea politicii sale de
migraţie pe aspectele legate de minorităţile considerabile
de unguri care trăiesc în ţările vecine.
Debalansarea economică puternică Nord – Sud, ca factor
generator pentru migraţia ilegală, terorism, crimă organizată este
văzută tot ca ameninţare majoră.
Diferenţele de dezvoltare între regiuni constituie un alt risc al
sistemului social.
Referitor la instabilitatea economică se arată că, în ciuda
beneficiilor globalizării, o consecinţă negativă majoră, bazată pe
interdependenţa crescută, este aceea că problemele şi perturbările cu
care economiile naţionale se confruntă pot uşor scăpa de sub control.
Se consideră adâncirea dezechilibrelor economice ca sursă de
tensiuni şi instabilitate, generatoare de riscuri de securitate cum ar fi:
 înapoierea economică determină disparităţi în standardele de
viaţă ale populaţiei, insatisfacţie şi radicalism;
 dezvoltarea economică dezechilibrată creează condiţii pentru
extremism şi terorism, creşterea fanatismului religios, emergenţa
regimurilor autoritare şi migraţie ilegală;
 rezultatul este adesea atacarea sau limitarea noilor instituţii
democratice, a libertăţilor civile, a dezvoltării economiei şi
culturii.

127
Georgeta CHIRLEŞAN

Ungaria precizează că:


 în ciuda beneficiilor globalizării, o consecinţă negativă majoră,
bazată pe interdependenţa crescută, este aceea că problemele şi
perturbările cu care economiile naţionale se confruntă pot uşor
scăpa de sub control;
 economia Ungariei este din acest punct de vedere considerată în
mod special ca vulnerabilă;
 securitatea energetică reprezintă o componentă importantă a
securităţii economice.
Patru din cinci SSN (RO, SK, CZ, PL) consideră crima
organizată ca şi ameninţare majoră. Astfel, Polonia o consideră o
ameninţare majoră, cu accente pe utilizarea Poloniei ca spaţiu de
tranzit, traficul de substanţe ilegale, narcotice şi droguri, poluanţi,
pirateria cibernetică, expatrierea ilegală a operelor de artă, a bunurilor
materiale, toate acestea putând duce la paralizarea Poloniei.
Cehia scoate în evidenţă faptul că recentele alianţe ad-hoc între
structuri ale crimei organizate şi organizaţiile teroriste se constituie
într-o altă ameninţare majoră pentru Cehiei.
Slovacia descrie în termeni mai riguroşi această ameninţare
spunând că:
 este sursă a resurselor financiare şi umane a terorismului, a
proliferării ADM;
 exploatează activ instabilitatea regională;
 ameninţă securitatea şi stabilitatea economică a statelor;
 contribuie la destabilizarea ordinii economice globale;
 subminează integritatea statelor;
 utilizează de asemenea şi răspândeşte corupţia şi economia
ilegală.

128
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Ungaria arată că:
 după schimbarea regimului bandele criminale organizate au
stabilit relaţii cu grupuri criminale străine, extinzându-şi
activităţile economice legale şi influenţa;
 controlul statului nu este adaptat suficient acestor schimbări;
 este necesară consolidarea cooperării între organizaţiile
responsabile cu controlul.
România consideră criminalitatea transnaţională organizată ca
fiind o infracţionalitate foarte gravă (infracţionalitate, nu ameninţare!)
şi identifică cauzele criminalităţii transnaţionale organizate, adică:
 proliferarea unor fenomene negative amplificate de globalizare;
 gestionare ineficientă a transformărilor politice, economice,
sociale radicale produse în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est
după căderea comunismului;
 existenţa conflictelor locale.
precum şi efectele ei, adică:
 terorismul;
 proliferarea ADM;
 perpetuarea regimurilor separatiste.
România explicitează formele de manifestare a criminalităţii
organizate166:
 trafic ilegal de armament muniţii şi explozivi;
 trafic de narcotice;
 migraţie ilegală;
 trafic de fiinţe umane;
 trafic de produse contrafăcute;
 activităţi de spălare a banilor;
 alte forme de criminalitate economico-financiară

166
Controlarea fluxurilor de imigranţi şi criminalitatea organizată sunt principalele motive care au determinat
Parisul şi Berlinul să refuze intrarea, pe termen scurt, a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. Ministrul
francez al Afacerilor Europene, Laurent Wauquiez, declara într-un interviu publicat în 23 decembrie 2010 de Le
Figaro: „Circa 75% din imigraţia ilegală în Europa trece prin aceasta regiune din sud-estul UE. Dacă Bulgaria
şi România intră în Schengen, frontierele lor devin ale noastre. Aceasta decizie are consecinţe importante şi
afectează securitatea internă", http://www.a1.ro/news/extern/ministrul-francez-de-externe-criminalitatea-
organizata-inchide-spatiul-schengen-pentru-romania-si-bulgaria-138185.html
129
Georgeta CHIRLEŞAN

O altă ameninţare dominantă o constituie regiunile instabile,


statele eşuate pentru care se arată că:
 mecanismul de apariţie al regiunilor instabile şi al statelor eşuate
include relaţionări de genul: distribuţie inegală a beneficiilor
globalizării → disparităţi evidente între regiuni → sărăcie şi
încălcarea drepturilor omului → apariţia ideologiilor extremiste
→ corupţie → divergenţe etnice şi religioase → conflicte interne
→ conflicte armate intra-statale sau regionale → destabilizarea
întregii regiuni;
 regiunile instabile sau statele eşuate devin uşor leagăn al crimei
organizate şi organizaţiilor teroriste, generează migraţie,
înarmare şi trafic de droguri
 ele sunt o ameninţare şi contribuie la instabilitatea regională.
 creează condiţii favorabile pentru abuzul de putere, incitarea la
intoleranţă între grupuri etnice, suprimarea democraţiei şi
societăţii civile, violarea drepturilor şi libertăţilor umane,
corupţie, trafic uman şi de droguri, comerţ cu arme.
 ele devin adesea baze ale grupurilor şi reţelelor teroriste şi
extremiste, raiuri pentru crima organizată, sursă a migraţiei
ilegale.
Trei din cinci SSN (HU, SK, CZ) abordează globalizarea ca
provocare generatoare de ameninţări la adresa calităţii mediului, a
sănătăţii populaţiei (potenţiale pandemii). Toate acestea cresc riscurile
de dezastre naturale, tehnologice, biologice. Se arată că globalizarea
aduce schimbări radicale la nivel internaţional (în tehnologie,
transport, comerţ, finanţe, sănătate publică) şi o dată cu avantajele
face să apară noi riscuri transfrontaliere de securitate.
Slovacia precizează că:
 starea de nepregătire a Slovaciei pentru a da un răspuns flexibil
globalizării constituie o provocare majoră de securitate;
 globalizarea are implicaţii pozitive cât şi negative;
 efectele negative se materializează în erodarea diferenţelor dintre
securitatea internă şi externă, estomparea graniţelor dintre
politica internă şi externă;

130
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
 creşterea fără precedent a influenţei operatorilor economici
globali, explozia tehnologiilor informatice, accesibilitatea largă a
Internetului facilitează accesul la armele şi know-how-ul
necesare atacurilor.
Trei din cinci SSN (RO, HU, SK) abordează problema
dezastrelor, accidentelor şi catastrofelor ca o categorie aparte de
ameninţări incluzând:
 catastrofe naturale;
 tendinţa de epuizare a unor resurse vitale;
 catastrofe industriale sau ecologice;
 probabilitatea de creştere a unor pandemii
Ungaria afirmă că:
 conservarea resurselor naturale, habitatului şi valorilor naturale
implică societăţii o răspundere majoră;
 distrugerea pădurilor tropicale, a stratului de ozon efectul de
seră, creşterea poluării aerului, solului şi apelor sunt o
ameninţare pentru întreaga Terră;
 dezastrele naturale şi produse de om au un impact serios asupra
ţărilor cu resurse limitate şi economii înapoiate;
 eventualele dezastre provenind din ţările învecinate din Bazinul
Carpatic au un impact serios asupra Ungariei;
 în viitor există o posibilitate crescută de apariţie a crizelor de
amploare în domeniul sănătăţii publice.
Slovacia precizează că dezastrele, accidentele şi catastrofele
naturale reprezintă ameninţări permanente pe scară largă la viaţa şi
proprietatea cetăţenilor datorită caracterului lor impredictibil, naturii şi
consecinţelor. Schimbările climatice, poluarea aerului, reducerea
rezervelor de apă potabilă, distrugerea ecosistemelor naturale duc la
deteriorarea şi periclitarea vieţii pe Pământ.

Comentarii, analize, concluzii

Peste toate aceste tendinţe dominante, este momentul să scoatem


în evidenţă şi elementele de specificitate, elemente care sunt
determinate de considerente de geopolitică locală şi / sau regională sau

131
Georgeta CHIRLEŞAN

de specificităţile uneia sau alteia dintre ţările ale căror SSN au fost
analizate.
Astfel, Ungaria şi Slovacia fac referiri la provocările la adresa
societăţii informaţionale.
Ungaria arată că:
 şi-a impus ca sarcină alinierea la standardele din domeniul
informaţiei şi telecomunicaţiilor din statele dezvoltate;
 aceasta va avea un impact indirect pozitiv asupra economiei,
vieţii sociale şi abilităţii ţării de a-şi afirma interesele;
 alături de furnizarea condiţiilor tehnice şi intelectuale ale
infrastructurii IT o atenţie deosebită trebuie acordată protejării
acestor sisteme;
 tehnologiile informaţionale au creat oportunităţi dar şi riscuri
crescute pentru societate: vulnerabilitatea şi suprasolicitarea
reţelelor şi sistemelor de calculatoare, furtul informaţional,
răspândirea viruşilor şi dezinformarea.
Slovacia arată premizele care au condus la apariţia unor
ameninţări crescătoare (tehnologii informatice şi de comunicare,
transmisii rapide, accesibilitatea globală a datelor) şi anume:
 vulnerabilitatea sistemelor informaţionale şi de comunicaţie;
 supraîncărcarea acestor sisteme;
 accesul neautorizat la informaţie;
 răspândirea viruşilor informatici;
 dezinformarea.
O posibilă explicaţie ar putea consta şi în dezvoltarea superioară
a sectorului terţiar din cele două state (pentru mai multe detalii vezi
CIA Factbook)167.
România şi Slovacia abordează problema conflictelor regionale
ca ameninţări la securitate.
Astfel, România scoate în evidenţă că aceste conflicte regionale
cumulate cu alte fenomene din proximitatea sa (stări de tensiune,
mişcări separatiste, dispute teritoriale, instabilitate) au efecte negative
adică:

167
Software, internet, telefonie - dezvoltare puternica în România, BizWords,
http://www.bizwords.ro/stiri/it/9605/Software-internet-telefonie-dezvoltare-puternica-in-Romania.html
132
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
 generează incertitudine;
 determină irosirea resurselor;
 perpetuează sărăcia;
 alimentează alte forme de violenţă şi criminalitate;
 favorizează terorismul
Slovacia arată mai întâi condiţiile în care se creează (conflicte
intra-statale tot mai frecvente, extremism, achiziţionarea de arme,
sărăcie, migraţie masivă) şi apoi efectele lor – eşuarea statelor, crearea
de pseudo-state, provocări la adresa frontierelor statelor recunoscute
internaţional şi deci zone instabile). Eşecul în managementul acestor
conflicte subminează încrederea în sistemul internaţional de securitate.
Slovacia şi Polonia consideră dependenţa de resurse vitale ca
ameninţare la adresa securităţii socio-economice şi politice.
Slovacia, referitor la dependenţa statelor de resursele vitale
(energie, materii prime, resurse non-regenerabile, mâncare) arată că:
- este generată de cerinţa crescută pentru energie şi materii prime,
intensificarea sectoarelor industriale, creşterea cererii pentru calitatea
vieţii;
- poate duce la crize de materii prime şi energie;
- poate periclita prosperitatea economică, stabilitatea şi securitatea;
- competiţia pentru resurse energetice şi materii prime poate genera
conflicte armate;
- exploatarea iraţională şi ineficientă a acestor resurse duce la
epuizarea lor, distrugere ireversibilă a mediului.
Polonia consideră de asemenea ca ameninţare majoră
dependenţa de o singură sursă externă de energie 168. Se impune
diversificarea şi asigurarea de alternative, în corelare cu NATO şi UE.
Ungaria şi Cehia fac referire la fenomenul corupţiei.
Ungaria, referitor la economia ilegală şi corupţie, arată că:
- acestea constituie ameninţări particulare pentru economiile în
transformare;

168
Preocupările statelor pentru asigurarea resurselor energetice trebuiesc corelate şi cu strategia energetică
europeană. Astfel a se vedea strategia UE "Energie 2020" pentru o energie competitivă, durabilă şi sigură, care
vorbeşte despre priorităţi, piaţa paneuropeană a energiei integrată, coordonarea politicii energetice a UE faţă de
ţările terţe, noi tehnologii energetice, http://ec.europa.eu/energy/strategies/2010/2020_en.htm
133
Georgeta CHIRLEŞAN

- împreună cu crima organizată sunt fenomene ce se stimulează


reciproc;
- corupţia este în mod special periculoasă când apare în viaţa publică
şi la nivelul autorităţilor.
Cehia consideră că riscul generat de corupţie este considerat ca
major şi inacceptabil.
Ungaria şi Cehia arată referitor la fenomenele extremiste
următoarele aspecte:
 provocările de securitate ar putea include şi grupurile extremiste
(politice şi religioase) care profită de tensiunile sociale pentru a
constrânge drepturile fundamentale ale celorlalţi şi ar disturba
funcţionarea instituţiilor constituţionale
 naţionalismul radical şi intoleranţa sunt alimentate de
populismul politic;
 mişcările radicale răspândesc fanatismul extremist naţionalist,
politic şi religios.
Ungaria şi Slovacia abordează provocările demografice.
Ungaria arată că:
 se găseşte într-o situaţie nefavorabilă demografic (creşterea
vârstei medii şi scăderea graduală a populaţiei);
 inversarea raportului grupelor de vârstă va produce impact
negativ asupra capacităţii generatoare de venit şi asupra
bugetului (raportul de locuitori activi şi pasivi, cheltuieli
crescute cu pensiile de vârstă şi îngrijire)
Slovacia opiniază că dezvoltarea demografică neechilibrată
influenţează sistemul social, periclitând astfel stabilitatea statelor169.
Migraţia este factor important în dezvoltarea demografică socială, iar
globalizarea creşte potenţialul de răspândire rapidă a bolilor
infecţioase.
Cu adevărat interesante sunt singularităţile în abordarea
ameninţărilor şi riscurilor, singularităţi care lasă să se întrevadă care
sunt de fapt temerile specifice ale fiecăreia dintre ţările în discuţie.
România scoate în evidenţă de la început că riscurile şi
ameninţările sunt percepute din perspectiva posturii de ţară membră

169
Vezi CIA Factbook
134
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
NATO şi UE (cu accent pe cele care privesc securitatea şi apărarea
frontierelor, în condiţiile în care segmente importante ale graniţelor
României constituie o parte importantă a frontierei terestre estice a
celor două organizaţii). Evidenţiază şi existenţa ameninţărilor noi,
asimetrice, militare şi non-militare (inclusiv agresiuni psihologice,
informaţionale sau informatice), generate preponderent de mediul
internaţional, dar şi de cel intern. Afirmă că graniţele dintre tipurile de
ameninţări (globale-regionale, interne-externe) tind să devină tot mai
difuze, fapt ce sporeşte pericolul evoluţiilor negative, mai ales în cazul
asocierii lor. Propune o abordare în etape a fenomenelor negative la
adresa securităţii, care presupune: descoperirea oportună a lor,
evaluarea prin prisma caracterului indivizibil al securităţii globale,
contracararea fermă şi eficientă. Enumeră clar şi succint principalele
riscuri şi ameninţări (politice, economice, sociale şi militare):
terorismul internaţional structurat în reţele transfrontaliere;
proliferarea armelor de distrugere în masă; conflictele regionale;
criminalitatea transnaţională organizată; guvernarea ineficientă.
Abordarea guvernării ineficiente este specifică României,
întrucât nu se regăseşte în strategiile celorlalte ţări. Apreciază că este
situată într-un areal bogat în conflicte locale (inter-etnice sau
religioase, cu puternic substrat politic) dar care în urma eforturilor
comunităţii internaţionale sunt ţinute sub control. Apreciază că
promovarea unei gestiuni eficiente a intereselor publice joacă un rol
important în procesul de consolidarea stabilităţii şi securităţii noilor
democraţii europene. Se referă la conceptul de bună guvernare şi
evidenţiază că România a făcut progrese însemnate în acest sens.
În acest context, consideră că guvernarea ineficientă poate
constitui o ameninţare majoră la adresa securităţii statelor, care poate:
a. periclita drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului;
b. afecta îndeplinirea unor obligaţii internaţionale;
c. genera riscuri producerii unor crize umanitare cu impact
transfrontalier.
Identifică cauzele guvernării ineficiente ca fiind:
a. deficitul democratic;
b. corupţia endemică instituţională;
c. clientelism politic;
135
Georgeta CHIRLEŞAN

d. ineficienţa administraţiei publice;


e. tendinţe autoritariste;
f. lipsa de transparenţă şi responsabilitate publică.
Nu menţionează nici măcar o dată cuvântul „provocări”, dar
vorbeşte în plus despre vulnerabilităţi şi disfuncţionalităţi. Susţine
ideea că riscurile şi ameninţările pot fi amplificate de existenţa unor
vulnerabilităţi şi disfuncţionalităţi.
Ungaria împarte provocările în globale, regionale şi interne.
Include în categoria provocărilor globale: terorismul; proliferarea
ADM; regiunile instabile, statele eşuate; migraţia ilegală; instabilitatea
economică; provocările la adresa societăţii informaţionale; dezastrele
naturale, provocate de om sau din surse medicale.
Slovacia nu face o clasificare a ameninţărilor pe tipuri. În
prezentarea lor însă foloseşte diferite atribute, conform gradului de
periculozitate pe care îl alocă: cea mai mare ameninţare, ameninţare
strategică, ameninţare directă, ameninţare permanentă, ameninţare
crescătoare. Nu există o ierarhie riguroasă – prezentarea ameninţărilor
de la cele mai periculoase, la cele cu efect mai reduse. Astfel, deşi
descrierea lor începe cu terorismul, ADM, statele eşuate, etc. trecând
apoi la fenomene şi factori pe care nu îi mai numeşte „ameninţări”,
spre sfârşit revine iar la numele de ameninţări, pe unele dintre ele
denumindu-le chiar permanente. Include activităţile serviciilor străine
de intelligence în categoria ameninţărilor permanente. Precizează că
globalizarea sprijină şi influenţa crescută a entităţilor ne-statale asupra
securităţii şi stabilităţii în lume. Subliniază că provocările şi
ameninţările la securitate sunt dinamice şi inter-corelate, supuse
schimbării, dependente de condiţiile locale, regionale şi globale.
Cehia face mai întâi o definire destul de riguroasă a termenilor "
ameninţare" şi "risc" precum şi a decurgerii riscurilor din ameninţări.
Se aminteşte şi "analiza de risc" ca metodă de a evalua gradul de risc
luându-se în considerare şi gradul de pregătire pentru a-i face faţă.
Avem aici o abordare cu totul diferită de cea a Poloniei în ce
priveşte predictibilitatea şi implicit definirea unor ameninţări sau clase
de ameninţări. SSN a Cehiei postulează dinamica rapidă a
ameninţărilor şi implicit impredictibilitatea lor la un nivel rezonabil.
Drept pentru care se face vorbire mai mult despre nevoia de prevenire
136
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
şi analiză prin sisteme adecvate. Criminalitatea financiară derivată din
crima organizată este considerată de asemenea ca o ameninţare
serioasă pentru Cehiei.
Polonia afirmă că provocările non-tradiţionale rezultă din
cuplajul proceselor politice, economice, sociale, demografice şi de
mediu, toate având caracter trans-frontalier. Reformarea sistemului
juridic constituie provocare internă. Îmbunătăţirea infrastructurii,
reţelelor de comunicaţii şi de transport, reţelelor de distribuţie şi
stocare a energiei se constituie într-un complex de provocări interne
majore. O ameninţare potenţială o constituie colapsul procesului de
integrare europeană cauzat de ambiţia de contra-punere UE versus
SUA sau de luarea de decizii strict prin prisma intereselor naţionale, în
dauna celor colective ale UE. Tot o ameninţare potenţială este
considerată şi întărirea acceselor de autoritarism şi a atitudinilor
confruntaţionale în Europa, tensiunile din Balcani, Caucazul de Sud
sau Transnistria170. Ca ameninţare potenţială pe termen mediu şi lung
este considerată deteriorarea severă a mediului prin utilizarea
improprie a tehnologiilor moderne, căderea centralelor nucleare,
traficul de substanţe fisionabile, stocarea şi transportul materialelor
radioactive, substanţelor chimice şi deşeurilor biologice, ruperea
conductelor de transport de combustibil.

(3) SCOPURI (OPŢIUNI) STRATEGICE

Nivel teoretic (concepte fundamentale)


Identificarea obiectivă şi redarea cu claritate a scopurilor,
principiilor respectiv opţiunilor strategice.

Nivel comparativ
Trei din cinci SSN (RO, HU, SK) nu prezintă structurat scopuri
sau obiective de securitate în afara obiectivului cheie al Politicii de
Securitate.

170
Vedem aici sentimentul de teamă cauzat de apropierea de Rusia cu care Polonia a avut numeroase conflicte în
trecut. Pentru mai multe detalii vezi Davies N., Heart of Europe. A Short History of Poland., Oxford: Oxford
University Press, 1984
137
Georgeta CHIRLEŞAN

Pentru România:
- Scopurile, priorităţile şi obiectivele de securitate ale României
nu sunt expuse clar, succint, într-o secţiune separată, ci apar într-
o manieră combinată, mixată, cu reluări şi reformulări în cadrul
diferitelor capitole. Priorităţile sunt discutate abia după
prezentarea scopurilor, obiectivelor, rolului SSN, căilor de
înfăptuire a obiectivelor şi principiile ce fundamentează SSN!
- Nicăieri în document scopurile nu sunt denumite „strategice”.

Ungaria:
- Prezintă împreună şi nu separat obiectivele sau scopurile de
securitate şi sarcinile aferente.
- Structurează prezentarea obiectivelor şi sarcinilor în: scopuri şi
sarcini legate de organizaţiile internaţionale; relaţiile cu ţările
din regiune; acţiunea împotriva ameninţărilor şi provocărilor
globale; acţiunea împotriva provocărilor interne.
Slovacia prezintă obiectivul cheie al politicii de securitate,
principiile securităţii şi căile şi instrumentele de realizare a politicii de
securitate în cadrul Cap. III intitulat „Politica de Securitate a
Republicii Slovace”.
Trei din cinci SSN (RO, SK, CZ) enunţă principiile de
securitate.
România menţionează care sunt principiile care stau la baza SSN
(deşi ele sunt precizate după condiţii şi căi de realizare a
obiectivelor!):
 abordarea sistemică şi cuprinzătoare a problematicii securităţii
naţionale;
 convergenţa dintre politica de securitate şi politica de dezvoltare
economico-socială;
 concentrarea eforturilor asupra siguranţei cetăţeanului şi
securităţii publice;
 concordanţa dintre concluziile rezultate din evaluarea mediului
de securitate, opţiunea politică şi acţiunea strategică.
Slovacia arată că principiile pe care le va aplica în atingerea
obiectivului cheie al politicii de securitate sunt:

138
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
 suveranitatea dreptului de garantare a securităţii statului şi
cetăţenilor săi;
 dreptul la auto-apărare individuală şi colectivă;
 indivizibilitatea securităţii;
 solidaritatea şi angajamentul;
 prevenirea potenţialelor ameninţări şi conflicte;
 preferinţa pentru rezolvarea paşnică a conflictelor;
 funcţionarea eficientă a sistemului de standarde internaţionale;
 coordonarea acţiunilor comune a comunităţii internaţionale;
 abordarea comprehensivă a asigurării securităţii cetăţenilor şi
statului;
 utilizarea tuturor instrumentelor disponibile naţionale şi
internaţionale în conformitate cu sistemele şi angajamentele lor
legale;
 credibilitatea statului în sistemul relaţiilor internaţionale şi de
securitate;
 informarea şi participarea activă a cetăţenilor.
Cehia enunţă principiile fundamentale pe care se construieşte
SSN ca fiind: securitatea individului, protecţia vieţii, sănătăţii,
proprietăţii, a instituţiilor statului, inclusiv a capabilităţilor
operaţionale. Un alt principiu important este cel al indivizibilităţii
securităţii, a inseparabilităţii de securitatea euro-atlantică şi globală.
Se iterează de asemenea principiul diplomaţiei preventive.
Patru din cinci SSN (RO, HU, SK, PL) pun la bază un scop
(obiectiv) fundamental.
România precizează scopul fundamental al SSN:
 făurirea unui stat modern, prosper, cu un profil regional distinct,
deplin integrat în comunitatea europeană şi euro-atlantică,
angajat ferm în promovarea democraţiei şi libertăţii, cu cetăţeni
care trăiesc în siguranţă, într-o lume complexă, dinamică şi
conflictuală.
 mobilizarea eforturilor naţiunii pentru accelerarea proceselor de
modernizare, integrare şi dezvoltare susţinută, capabile să
garanteze securitatea şi prosperitatea ţării, într-o lume mai sigură
şi mai bună.
139
Georgeta CHIRLEŞAN

Ungaria menţionează ca obiectiv strategic de asigurare a


stabilităţii democraţiei şi securităţii sale nevoia realizării unei
economii solide şi a unor fundamente civilizaţionale puternice
(acestea furnizând resursele pentru o politică eficientă de securitate şi
crescând recunoaşterea ţării prin consolidarea stabilităţii şi identităţii
sale naţionale).
Slovacia arată că obiectivul cheie al Politicii de Securitate este
garantarea securităţii statului şi cetăţenilor săi într-un mediu de
securitate stabil şi predictibil.
Polonia afirmă că scopurile strategice ţintesc satisfacerea
intereselor, dezvoltarea Poloniei şi că scopul strategic integrator este
de a asigura condiţii sigure şi benefice care să conducă la satisfacerea
intereselor naţionale prin eliminarea ameninţărilor interne şi externe,
reducerea riscurilor, evaluarea corectă a provocărilor şi folosirea
avantajoasă a oportunităţilor.
Trei din cinci SSN (RO, SK, PL) au dezvoltări ale scopului
(obiectivului) fundamental în elemente specifice.
România precizează alte scopuri ale SSN.
Pentru Slovacia este dificil de precizat/definit dacă SSN se referă
la scopuri / obiective sau la sarcini, întrucât uzează de formularea
„Slovacia va...”, formulare care poate fi interpretată în ambele
variante. Considerăm totuşi că cele redate se încadrează mai bine în
categoria scopurilor / obiectivelor, ele reprezentând ţinte propuse
pentru viitor.
În cazul Poloniei sunt explicit redate zece scopuri strategice
principale.
Trei din cinci SSN (HU, SK, CZ), referitor la scopurile şi
sarcinile legate de organizaţiile internaţionale, atribuie NATO un rol
central.
Ungaria are ca interes fundamental ca NATO să rămână forumul
primar în dialogul politicii de securitate transatlantică şi în cooperare.
Slovacia va face eforturi ca NATO să rămână un forum cheie de
dialog transatlantic, de cooperare politică şi securitate între membrii
europeni şi nord-americani ai Alianţei.
NATO constituie pentru Cehia pilonul principal al apărării
colective deşi se declară parte activă a PESC şi implicit a PESA.
140
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Comentarii, analize, concluzii

La o analiză mai aprofundată, o serie întreagă de specificităţi se


pot pune în evidenţă.
România şi Polonia ţintesc explicit securizarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale.
România ţinteşte promovarea fermă a libertăţilor politice,
economice şi sociale, a respectului pentru demnitatea umană, prin
angajarea conştientă şi responsabilă a poporului român şi colaborarea
activă cu naţiunile aliate, partenere şi prietene.
Polonia doreşte să se asigure exercitarea libertăţilor
constituţionale ale cetăţenilor, drepturilor omului şi cele civile, să se
creeze condiţii sigure pentru o viaţă decentă, pentru dezvoltarea
materială şi spirituală a întregii naţiuni.
Ungaria şi Slovacia enunţă scopuri de securitate în relaţie cu UE.
În ceea ce priveşte UE, Ungaria exprimă ca obiective:
 încorporarea politicii sale externe în nevoile UE (la două niveluri
– manifestarea plenară a intereselor Ungariei în relaţiile externe
ale UE şi dezvoltarea spaţiului de manevră fără o diluare a
diplomaţiei Ungariei în cadrul UE);
 fundamentarea pe valori comune a politicii externe a Ungariei cu
ţările lumii a treia;
 cooperarea strânsă transatlantică;
 consolidarea parteneriatului cu SUA;
 implicarea în Politica UE de Vecinătate cu accent pe direcţia sa
estică171;
 angajarea UE în Balcani şi perspectiva integrării euro-atlantice şi
democratizării ţărilor din regiune;
 implementarea pe scară largă a drepturilor minorităţilor.
Scopurile de securitate ale Slovaciei ce decurg din relaţia cu UE
sunt:
 va formula şi implementa PESC împreună cu UE;
171
În acord cu strategia sa de securitate vin şi priorităţile şi obiectivele pe care Ungaria le va urmări în calitatea
sa actuală de deţinătoare a președinției Consiliului de Miniştri în primele 6 luni ale lui 2011: «[…] consolidarea
dimensiunii estice a Politicii de Vecinătate a UE, în cadrul căreia Ungaria va găzdui al doilea Eastern
Partneship Summit în mai 2011” (Eugene Eteris, Good example for the Baltic States: Hungary in the helm of
EU’s Presidency. BC, Copenhagen, 6 Jan 2011, http://www.baltic-course.com/eng/editors_note/?doc=6468
141
Georgeta CHIRLEŞAN

 va contribui la implementarea obiectivelor de integrare


europeană;
 va susţine implementarea obiectivelor SSE;
 va consolida capabilităţile proprii de management al crizelor
pentru a putea participa la operaţiuni şi misiuni conduse de UE;
 va sprijini construirea capacităţilor operaţionale PESC;
 în armonie cu clauza de solidaritate va ajuta statele atacate sau
ameninţate de atacuri teroriste sau pe cele lovite de dezastre
naturale;
 va sprijini dezvoltarea activităţilor AEA (EDA)172;
 va sprijini extinderea UE;
 va contribui la formularea şi implementarea politicii comune de
securitate internă (politica referitoare la azil, migraţie, vize).
Ungaria şi Cehia enunţă scopuri de securitate în relaţie cu ONU.
Ungaria arată că deşi ONU joacă un rol important, ca rezultat al
evenimentelor din ultimii ani, a apărut o cerere crescută de mărire a
eficienţei ONU în ceea ce priveşte coordonarea acţiunilor împotriva
terorismului global, crimei organizate, traficului ilegal şi corupţiei,
proliferării ADM, etc. şi în faţa ameninţărilor din partea statelor
eşuate. Ungaria are ca obiectiv sprijinirea ONU în adaptarea sa le
noile ameninţări, reforma ONU şi operaţiunile de menţinere a păcii
conduse de ONU.
Slovacia identifică scopurile de securitate ce decurg din relaţia cu
ONU ca fiind:
 sprijinirea reformei ONU pentru creşterea eficienţei cooperării
cu NATO, UE, ş.a;
 sprijinirea adoptării standardelor internaţionale în special în
lupta împotriva crimei organizate, terorismului, controlului
armamentului şi dezarmării, respectarea drepturilor omului, etc.;
172
În cazul României referinţele la EDA/AEA nu apar din două motive. Unu, România a devenit parte a EDA în
2007 însă nu a semnat o serie de acorduri: 1) Codul de conduită privind transparenţa; 2) Codul celor mai bune
practici în lanţul de furnizare ; 3) Codul de Conduită privind offsetul. Unul dintre motive este contrastul din
echipamentul superior cu care firmele româneşti ar trebui să concureze pe piaţa vest-europeană. Maxim M.,
Firmele româneşti vor să intre pe piaţa europeană de armament, Informaţia Zilei, 15 Noiembrie 2009,
http://www.informatia-zilei.ro/new/2009/11/15/firmele-romane%C8%99ti-vor-sa-intre-pe-pia%C8%9Ba-
europeana-de-armament/, accesat la 5 ianuarie 2010. Anatol Terzi, România, eliminată de pe piaţa mondială de
armament, Karadeniz Press, 7 decembrie 2009, http://karadeniz-press.ro/kara/romania-eliminata-de-pe-piata-
mondiala-de-armament/, (accesat la 24 februarie 2011)
142
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
 continuarea participării la operaţiunile ONU umanitare şi de
menţinere a păcii.
Ungaria şi Slovacia enunţă scopuri de securitate în relaţie cu
OSCE.
În ceea ce priveşte OSCE, Ungaria face o descriere a rolului
acesteia, evidenţiind că este singura instituţie europeană
comprehensivă care acoperă cele trei dimensiuni intercorelate ale
securităţii – militară, economică şi umană, prezentând domeniile de
acţiune şi măsurile specifice şi declarând că Ungaria va participa la
misiunile OSCE în măsura posibilităţilor sale.
Slovacia arată ca scopuri de securitate ce decurg din relaţia cu
OSCE că:
 va pleda în favoarea utilizării consistente a instrumentelor
existente ale OSCE;
 va sprijini reforma OSCE de adaptare a activităţilor sale la noul
mediu de securitate (în conformitate cu Strategia OSCE la adresa
ameninţărilor la securitate şi stabilitate ale sec. XXI şi cu
principiul echilibrului dintre cele trei dimensiuni ale sale:
drepturile omului, securitate şi economie);
 va participa activ la misiunile OSCE.
Foarte interesant de remarcat faptul că Ungaria şi Slovacia
enunţă alte scopuri de securitate referitoare la relaţiile cu ţările din
regiune. Astfel:
Ungaria:
 va contribui la asigurarea stabilităţii în Europa Central Estică şi
Europa de Sud-Est, va sprijini ţările din regiune în vederea
integrării lor transatlantice (integrare în NATO, UE);
 acordă atenţie deosebită cooperării transfrontaliere şi regionale,
jucând un rol activ în forumuri şi iniţiative precum Grupul
Vişegrad, Iniţiativă Centrală Europeană, Cadrilater.
 are interes în transformarea democratică şi asigurarea stabilităţii
regiunii Europei de Sud-Est, aşadar se va implica activ în ONU,
OSCE, NATO, UE, etc. în operaţiuni de management al crizei
care se desfăşoară în regiune;
 va asista vecinii din est şi sud în institution-building şi în
rataşarea lor la zona de libertate, securitate şi stat de drept;
143
Georgeta CHIRLEŞAN

 va consolida relaţiile cu vecinii, va promova integrarea vecinilor


săi în structurile de securitate şi politice europene şi euro-
atlantice;
 va sprijini minorităţile ungare care trăiesc în ţări vecine în cadrul
legal al instituţiilor integrării şi în cooperare cu organismele
reprezentative legitime ale comunităţilor respective, pe cale
diplomatică şi în cooperare cu guvernele ţărilor în cauză;
 este interesată în continuarea transformării democratice a statelor
CSI, în rataşarea lor la structurile euro-atlantice;
 consideră stabilitatea Rusiei şi Ucrainei de importanţă crucială
pentru securitatea în regiune173;
 apreciază necesitatea continuării reformei interne în Ucraina şi
Rusia, precum şi o relaţie strânsă între rataşare şi integrarea în
Europa.

Slovacia:
 va utiliza acest Consiliul Europei pentru a adresa aspecte politice
şi de protecţia drepturilor omului;
 va folosi OECD ca platformă în achiziţia şi schimbul de
experienţă cu cele mai dezvoltate ţări ale lumii;
 va acorda atenţie deosebită Grupului Vişegrad şi Iniţiativei
Central Europene;
 va căuta să implice activ SUA în construirea unei Europe stabile
şi sigure;
 va implementa politica de bună şi reciproc avantajoasă
vecinătate;
 va sprijini continuarea dialogului cu Ucraina ca partener
important în tranzitul materiilor prime strategice;
 va sprijini acţiuni comune cu Ucraina împotriva crimei
organizate, migraţiei ilegale, cât şi măsuri de garantare a

173
Abordare împărtăşită şi de experţi şi analişti:“Deteriorarea relaţiilor dintre Rusia şi Ucraina (n.a.: cu privire
la dezacordul legat de preţul gazului natural şi tăierea de către Moscova a alimentării cu gaz a Ucranei) ar
trebui să preocupe serios Vestul, deoarece securitatea Ucrainei este critică pentru stabilitatea Europei. Ucraina
trebuie repusă în drepturile proprii de jucător pe agenda politică“, Adrian Karatnycky, Senior Fellow la
Atlantic Council of the United States şi Alexander J. Motyl. Profesor de Ştiinţe Politice la Rutgers University în
Newark, New Jersey, http://www.foreignaffairs.com/articles/64953/adrian-karatnycky-and-alexander-j-
motyl/the-key-to-kiev )
144
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
securităţii şi lichidare gradată a echipamentului militar, armelor
şi muniţiilor din Ucraina;
 va susţine implicarea mai amplă a statelor CSI în cooperarea cu
structurile transatlantice şi europene;
 va sprijini consolidarea democraţiei şi statului de drept în
Belarus;
 va construi relaţia cu Rusia pe baza cooperării economice
reciproc benefice;
 va sprijini dezvoltarea parteneriatului strategic NATO şi UE cu
Rusia.
 va contribui la continuarea transformării politice a Rusiei, la
consolidarea democraţiei ei, a reformelor economice.
 va sprijini consolidarea democraţiei şi statului de drept în
regiunea Mediteraneană şi Orientul Mijlociu şi Apropiat;
 va contribui la depăşirea stagnării economice şi sărăciei în
regiunea Mediteraneană, la suprimarea răspândirii migraţiei
ilegale, crimei organizate şi terorismului în Europa;
 va contribui la eliminarea problemelor din Africa, Asia şi
America Latină (conflicte religioase şi etnice regionale şi
interne, sărăcie, situaţie precară a sistemului de sănătate,
migraţie ilegală, trafic de droguri şi răspândire a ADM).
 va sprijini consolidarea democraţiei şi a statului de drept în
Africa, Asia şi America Latină.
România introduce conceptul de securitate democratică. Căile de
realizare a securităţii democratice sunt:
a. Interne: cooperare, modernizare accelerată, integrare şi
participarea adecvată la gestiunea afacerilor globale;
b. Externe: participarea activă la promovarea democraţiei,
securităţii şi prosperităţii în vecinătatea României şi în alte
zone de interes strategic.
O referire interesantă face Ungaria la diplomaţia economică şi
arată că:
a. Ungaria are ca sarcină să-şi dezvolte participarea în cadrul
acelor organizaţii economice regionale care joacă un rol

145
Georgeta CHIRLEŞAN

crucial în determinarea mediului său de securitate şi al


ţărilor învecinate;
b. un alt obiectiv este acela de a realiza o cooperare
economică reciproc avantajoasă, menţionând aici
importanţa colaborării cu WTO, OECD şi iniţiativele de
cooperare regională.
Ungaria vizează de asemenea să promoveze îmbunătăţirea
condiţiilor schimburilor comerciale între ţările UE şi cele din Europa
de Sud-Est, ea fiind direct interesată în a avea relaţii comerciale cu
aceste ţări.
Cehia îşi rezervă dreptul de a utiliza forţa în clipa în care
interesele sale vitale sunt afectate dar numai în contextul alianţelor din
care face parte. Astfel, se menţionează explicit creşterea graduală a
forţelor armate cehe, a manevrabilităţii şi modernităţii acesteia astfel
încât să poată acţiona eficient în cadrul forţelor aliate NATO174. Este
poate cea mai interesantă abordare din mediul de securitate central
european mai ales dacă ţinem cont de faptul că nu sunt precizate
explicit scopuri strategice de securitate.

(4) IMPLEMENTARE (SARCINI, SUBSISTEME ŞI ACTORI)

Nivel teoretic (concepte fundamentale)

Precizarea sarcinilor, a sub-sistemelor şi actorilor responsabili cu


implementarea SSN.

Nivel comparativ
Trei din cinci SSN (SK, CZ, PL) abordează conceptul de sistem
naţional de securitate.
Slovacia prezintă sistemul de securitate al Slovaciei, arătând că
el este o componentă importantă a politicii de securitate.

174
Creşterea forţelor armate cehe este descrisă şi de Jaroslav Roušar în “The Czech Republic and Its Professional
Armed Forces”, Ministry of Defence of the Czech Republic Prague,
http://www.army.cz/scripts/detail.php?id=7617. March 2006: „Forţele armate cehe trebuie să atingă gradual şi
sistematic nivelul necesar de capabilitate operaţională. Această cerinţă a necesitat o reformă radicală a forţelor
armate. Scopurile şi misiunile reformei forţelor armate ale Republicii Cehe sunt în primul rând bazate pe
situaţia curentă de securitate şi pe prognoza dezvoltărilor ei ulterioare”.
146
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Cehia afirmă că Sistemul Naţional de Securitate al Republicii
Cehe este construit în baza Constituţiei, legilor organice şi celor
specifice ce adresează chestiuni de securitate şi este conceput ca un
sistem integrat, activ în toate dimensiunile societăţii şi că Sistemul
Naţional de Securitate al Republicii Cehe este puternic legat de
NATO, EU, ONU, OSCE, WHO, fiind compatibil şi interoperabil la
nivelul NATO şi UE.
Polonia precizează că Sistemul Naţional de Securitate al
Republicii Polone este construit în baza Constituţiei, legilor organice
şi celor specifice ce adresează chestiuni de securitate şi este conceput
ca un sistem integrat, activ în toate dimensiunile societăţii poloneze.

Comentarii, analize, concluzii

Cehia şi Polonia precizează că au sisteme naţionale structurate.


Cehia arată că elementele sistemului său naţional de securitate
formează o structură ierarhică oricând gata să intre în stare de alertă şi
să răspundă situaţiilor iniţiale de criză.
Enumeră componentele sistemului de securitate ca fiind:
Preşedinte, Parlament, Guvern, Consiliul de Securitate Naţională,
autorităţile administraţiei centrale, regionale, locale, forţele armate şi
de securitate, serviciile de informaţii şi cele de salvare şi de urgenţă.
Polonia evidenţiază două tipuri de sub-sisteme: sub-sistemul de
management al securităţii naţionale, sub-sistemele executive. Sub-
sistemul de management al securităţii naţionale se compune din:
autorităţi publice şi unităţi cu sarcini specifice de securitate,
autorităţile de comandă ale armatei, Parlamentul, Preşedintele şi
Consiliul de Miniştri.
România şi Slovacia prezintă succint categoriile de actori cărora
le revin sarcini specifice de securitate.
România enumeră instituţiile şi agenţiile cărora le revin sarcini în
asigurarea securităţii interne:
 administraţia publică şi structurilor de ordine publică;
 structurile de prevenire şi gestiune a urgenţelor civile, securitatea
frontierelor şi garda de coastă;
 structurile de informaţii, contrainformaţii şi securitate;
147
Georgeta CHIRLEŞAN

 organismele de prevenire a spălării banilor şi de control al


importurilor şi exporturilor strategice;
 structurile militare, în situaţii deosebite, pentru unele activităţi.
 garda financiară şi structurile vamale, garda de mediu şi
structurile de specialitate care veghează la sănătatea populaţiei şi
a animalelor, cele de protecţie a consumatorilor.
 operatori industriali, agricoli, comerciali şi de servicii care
desfăşoară activităţi de importanţă vitală, sensibile sau
periculoase, ori care implică un mare număr de oameni sau
interese sociale majore.
Slovacia precizează categorii de actori implicaţi în
implementarea SSN:
1) în lupta împotriva terorismului:
a) serviciile de intelligence175;
b) trupele speciale ale Poliţiei;
c) autorităţile active în procedura criminală;
d) forţele militare.
2) în redresarea statelor eşuate: ONG-uri şi asociaţii de cetăţeni.
3) în prevenirea şi soluţionarea conflictelor regionale:
a) organizaţii internaţionale (ONU, NATO, UE, OSCE, ş.a.);
b) capacităţile militare şi civile.
4) în combaterea crimei organizate:
a) serviciile de intelligence, poliţia, procuratura, autorităţile
juridice, structurile naţionale de executare a legii, structurile
internaţionale de luptă împotriva crimei organizate.
b) legat de divulgarea serviciilor străine de intelligence: serviciile
de intelligence ale NATO şi UE.
c) în combaterea dezechilibrelor economice: WTO.
d) în combaterea epidemiilor: WHO.

Notă: Nu precizează actorii decât la unele ameninţări, nu la toate!

175
A se vedea şi Intelligence and security: Role of intelligence within machinery of government, e!Science
News, 19 Jan 2010,
http://esciencenews.com/articles/2010/01/19/intelligence.and.security.role.intelligence.within.machinery.govern
ment
148
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Cehia şi Polonia fac referire explicită la serviciile de informaţii
ca şi actori importanţi în implementarea politicilor de securitate.
Cehia afirmă astfel că serviciile de informaţii joacă un rol
important, de neînlocuit în implementarea politicilor de securitate.
Funcţionează sub controlul Guvernului asigurând identificarea din
timp a ameninţărilor, evaluarea riscurilor, schimbul continuu de
informaţii cu alte servicii şi instituţii.
În cazul Poloniei sub-sistemul "servicii speciale" nu este
explicitat prin definirea de structuri specifice. Sunt precizate generic
sarcinile specifice care sunt definite de asemenea, la modul general
(ex.: obţinerea, analizarea, procesarea şi livrarea de informaţii celor în
drept). Li se atribuie ca ţinte executive marea majoritate a
ameninţărilor posibile, ceea ce creşte şi mai mult gradul de
generalitate.
Cehia şi Polonia aduc în discuţie Sistemul Integrat de Securitate
ca şi structură integratoare pentru o serie de actori importanţi.
Cehia precizează că elementele executive ale SNS al Cehiei sunt
forţele armate, forţele de securitate, serviciile de salvare şi de urgenţă,
toate integrate în Sistemul Integrat de Salvare. Comisia Centrală de
Răspuns la Inundaţii, subordonată Ministerului Mediului, are sarcini
specifice pentru protecţia împotriva inundaţiilor.
Polonia declară că sub-sistemul "administraţie publică şi afaceri
interne" are ca structuri: Poliţia, Gărzile de Frontieră, Biroul de
Protecţie Guvernamentală (Serviciul Secret Polonez), Brigada de
Pompieri, Sistemul de Protecţie al Populaţiei, Sistemul Integrat de
Salvare.
Foarte interesante sunt singularităţile de care dau dovadă SSN
analizate, cel puţin din perspectiva variantelor de structurare şi a
categoriilor de actori implicaţi.
Astfel, în cazul României, în întregul document nu se precizează
explicit sarcinile alocate în domeniul securităţii (cu excepţia securităţii
interne) şi nici structurile aferente.
Defineşte în schimb conceptul de securitate internă (ansamblul
activităţilor de protecţie, pază şi apărare a locuitorilor, comunităţilor
umane, infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor
asimetrice de factură militară sau non-militară, precum şi a celor
149
Georgeta CHIRLEŞAN

generate de factori geo-fizici, meteo-climatici ori alţi factori naturali


sau umani care pun în pericol viaţa, libertăţile, bunurile şi activităţile
oamenilor şi ale colectivităţilor, infrastructura şi activităţile
economico-sociale, precum şi alte valori, la un nivel de intensitate şi
amploare mult diferit de starea obişnuită.
Precizează sarcinile (la nivel general doar!) în domeniul
securităţii interne: identificarea profesionistă a problemelor, stabilirea
cadrului conceptual de organizare şi de acţiune, racordarea la
exigenţele promovate de UE.
Identifică (deşi nu foarte direct, explicit!) sarcinile impuse de
mediul de securitate actual în cadrul reformei sectorului de securitate:
a. transformarea profundă a instituţiilor (de securitate);
b. creşterea calităţii actului de conducere;
c. o mai bună coordonare naţională a acestora;
d. asigurarea integrării lor funcţionale în sistemele de
securitate din care România este parte;
e. transformarea politicii externe (într-una dinamică şi
creativă);
f. transformarea apărării;
g. transformarea Armatei Române176 (crearea unei armate
moderne, deplin profesionalizate, dimensionată şi
înzestrată corespunzător, cu forţe expediţionare mobile şi
multi-funcţionale, rapid dislocabile, flexibile şi eficiente,
capabile să asigure credibilitatea apărării teritoriului
naţional, îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul
apărării colective şi participarea la misiuni internaţionale,
în conformitate cu priorităţile şi cerinţele politicii externe
şi de securitate);
h. transformarea în domeniul activităţii de informaţii,
contrainformaţii şi securitate (capacitatea serviciilor de
informaţii de a răspunde provocărilor derivă din specificul
activităţilor proprii, ele fiind primele structuri care trebuie
să anticipeze schimbările şi tendinţele de evoluţie ale
mediului de securitate).
176
A se vedea şi « Concepţia de înzestrare cu sisteme şi echipamente majore a Armatei României în perioada
2006-2025 », Bucureşti, 2006, http://www.dpa.ro/documente/politici/ConceptiaInzestrare.pdf
150
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Enumeră elementele (tipurile) de infrastructură, (din care s-ar
putea deduce implicit) şi setul de sarcini aferente:
a. infrastructura de transport;
b. infrastructura energetică;
c. infrastructura de comunicaţii;
d. managementul potenţialului hidrografic şi protecţia
împotriva inundaţiilor;
e. restructurarea sistemului bazelor militare.
În finalul documentului (cap. XII) prezintă direct dar într-o
abordarea mai degrabă generală, principalii actori în realizarea
obiectivelor de securitate şi înfăptuirea acestui program:
a. forţelor (cărora poporul le-a încredinţat responsabilitatea
guvernării) şi voinţa politică;
b. instituţiile din cadrul sistemului securităţii naţionale (fără a
fi menţionate explicit!)
c. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării177 (care va veghea
permanent la îndeplinirea obiectivelor strategice şi la
modul de punere în practică a strategiilor sectoriale)
d. cetăţeanul român (care are potrivit Constituţiei drepturi
inalienabile dar şi obligaţii proprii, asumate în mod
conştient).
Ungaria acordă o mare importanţă spaţiului intra-comunitar şi
detaliază sarcinile în cooperarea Schengen şi managementul
frontierelor şi al migraţiei:
a. modernizarea managementului frontierelor;
b. actualizarea practicilor de viză conform normelor
Schengen;
c. formarea corespunzătoare a instituţiilor şi persoanelor
autorizate să emită vize;
d. reconcilierea considerentelor de securitate cu interesele
economice;
e. sprijinirea dezvoltării în continuare a politicilor comune
pentru refugiaţi şi migraţie la nivelul forurilor UE;

177
A se vedea şi Legea nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de
Apărare a Ţării, emitent Parlamentul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 494 din 10 iulie 2002,
http://csat.presidency.ro/?pag=41
151
Georgeta CHIRLEŞAN

f. dezvoltarea protecţiei graniţelor;


g. aplicarea unei abordări UE actualizate care să contribuie la
eliminarea factorilor generatori de migraţie.
Este demnă de remarcat detalierea cu care Polonia îşi
structurează arhitectura naţională de securitate pe sisteme şi sub-
sisteme, precizând cu multă acurateţe rolurile şi funcţionalităţile
fiecăruia dintre ele.

Etapa III: Formularea tendinţelor, previziunilor şi evoluţiilor


posibile

Formularea tendinţelor, previziunilor şi evoluţiilor posibile a


inclus şi rezultatele cercetării de teren (obţinute din procesarea
chestionarelor) şi prin efect cumulativ, s-a materializat în generatorul
de strategie de securitate – instrument care permite creionarea unei noi
strategii de securitate a României, îmbunătăţită, adaptată la context.
Analiza comparativă propriu-zisă (analiza calitativă), realizată
conform metodologiei descrise mai sus, a constituit o etapă
consistentă a întregii cercetări. Fişele de lucru completate au fost
suportul care au permis procesul de analiză.

4.2.2.: Observaţii asupra analizei calitative

Analiza calitativă detaliată a conţinutului celor cinci strategii de


securitate analizate (respectiv cele ale României, Ungariei, Slovaciei,
Cehiei şi Poloniei) ne-a permis identificarea factorilor determinanţi în
evoluţia strategiei de securitate naţională a României în interacţiune
cu suprastructurile mondiale.
Evident, pentru consolidarea ştiinţifică a demersului nostru, am
luat în considerare în această etapă şi input-urile oferite de cercetarea
de teren, prin aplicarea chestionarelor.
În paginile care urmează am redat rezultatele analizei
comparative propriu-zise (analiza calitativă) efectuate în cadrul
fiecărei unităţi de analiză.

4.3.: Cercetarea - acţiune


152
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică

Organizare şi implementarea activităţii de cercetare de teren


completează datele obţinute din analiza preliminară şi calitativă,
pregătind totodată trecerea la partea finală, în care am evidenţiat
factori determinanţi în evoluţia strategiei de securitate naţională a
României în interacţiune cu supra-structurile mondiale (NATO, UE,
ONU, etc.) precum şi concluzii, contribuţii personale şi interpretări.

4.3.1.: Metodologia de cercetare şi obiectivele cercetării-acţiune

Reamintim aici, aşa cum precizam în paragraful 1.2, care sunt


obiectivele specifice pentru cercetarea - acţiune de teren pe care le-am
urmărit:
 Formularea explicită a obiectivelor exploratorii ale cercetării de
teren
 Elaborarea instrumentului de cercetare – acţiune de teren
(chestionar)
 Identificarea potenţialilor factori de influenţă (stakeholders)
abordabili în cercetarea de teren
 Aplicarea instrumentelor asupra factorilor de influenţă SSN a
României;
 Procesarea datelor prin analize calitative deductive şi inductive;
 Interpretarea rezultatelor
 Sintetizarea şi raportarea rezultatelor cercetării de teren
(previzionări asupra tendinţelor SSN a României).

În ceea ce priveşte obiectivele exploratorii ale cercetării noastre


de teren, ne-am propus să identificăm, pe cât posibil:

153
Georgeta CHIRLEŞAN

(a) Obiective cantitative:

 obiectivele pe care conceptorii / dezvoltatorii unor astfel de


documente strategice se focalizează;
 structura şi elementele specifice ale strategiei;
 actorii direct implicaţi în procesul de elaborare a strategiei
de securitate mecanismele, procedura de validare a acesteia;
 elementele de continuitate, tradiţionale ale domeniului;
 indicatori de corelare cu Strategia Europeană de Securitate;
 influenţa interacţiunilor dintre supra-structurile regionale şi
mondiale (NATO, UE, ONU, etc.) asupra strategiei de
securitate naţională;
 validitatea strategiei (care sunt criteriile de validitate);
 gradul de predictibilitate al evoluţiei mediului de securitate
regional şi internaţional în care strategia de securitate
naţională operează;
 dificultăţi întâmpinate în procesul de elaborare a strategiei şi
modalităţi de rezolvare a lor.

(b) Obiective calitative:

 puncte de vedere proprii şi recomandări ale celor implicaţi în


conceperea strategiei de securitate;
 puncte de vedere proprii şi recomandări ale altor actori (cei
care au responsabilităţi în realizarea, protejarea şi afirmarea
intereselor fundamentale ale României, cei care sunt vectori
ai direcţiilor de acţiune).

4.3.2.: Instrumente de lucru

Cercetarea de teren s-a efectuat prin aplicarea unui chestionar


pentru factorii de influenţă asupra Strategiei de Securitate Naţională,
instrument de lucru dezvoltat pe baza obiectivelor menţionate mai sus.

154
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Scopul aplicării chestionarului a fost acela de a permite
colectarea de informaţii în vederea previzionării tendinţelor Strategiei
de Securitate Naţională a României.
El se adresează celor care au participat la conceperea uneia
dintre variantele Strategiei de Securitate Naţională a României precum
şi factorilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale,
reprezentanţi ai unor autorităţi şi agenţii naţionale (experţi ai
Administraţiei Prezidenţiale, membrii Consiliului Suprem de Apărare
a Ţării, demnitari, consilieri, experţi, consultanţi şi referenţi, personal
de specialitate detaşat din ministere şi alte instituţii cu responsabilităţi
în domeniul securităţii naţionale, etc.).
Chestionarul este compus din întrebări care vizează anumite
aspecte ale demersului de elaborare a Strategiei de Securitate
Naţională (obiectivele strategiei, structura, actorii implicaţi, procedura
de validare, indicatori de corelare cu Strategia Europeană de
Securitate, interacţiunile cu supra-structurile regionale şi mondiale,
dificultăţi în elaborare, etc.).
Chestionarul conţine atât itemi de tip alegere-multiplă cât şi
itemi de tip deschis şi a fost aplicat pe un număr total de 54 de subiecţi
din care au răspuns 26, dat fiind specificul domeniului şi poziţiile
oficiale pe care cei vizaţi le ocupau.
Distribuţia respondenților după profesie a evidenţiat faptul că
demersul nostru a reuşit să abordeze grupul ţintă vizat – şi anume fie
conceptori ai Strategiei Naţionale de Securitate, fie factori din
domeniul securităţii naţionale, profesiile celor intervievaţi fiind de
cercetător ştiinţific în domeniu anvizajat de noi, ambasador, jurist într-
o unitate militară, sociolog în domeniu, inginer – expert în securitate
nucleară, cadru militar.
Persoanele care au răspuns chestionarului lucrează sau au lucrat
în timpul vieţii active în ambasade ale României în străinătate,
institute de cercetare din domeniul istoriei militare şi studiilor de
apărare, unităţi militare, universităţi, Ministerul Apărării Naţionale,
Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Agenţia
Internaţională pentru Energie Atomică, SMFN, SMG, SMFT,
SSM/COA.

155
Georgeta CHIRLEŞAN

Paleta funcţiilor şi poziţiilor celor care au răspuns chestionarului


se desfăşoară de la ambasadori, secretari de stat, profesori universitari
şi cercetători, la directori, şefi de secţie şi de servicii, ofiţeri operativi,
consilieri juridici.
În ceea ce priveşte participarea directă la elaborarea vreuneia
dintre variantele Strategiei de Securitate Naţională a României,
distribuţia respondenților înclină mai mult înspre partea celor care,
deşi nu au făcut parte din echipele care au elaborat variantele de
strategie de securitate naţională, sunt experţi ai domeniului şi
profesionişti cu o vastă experiență în domeniul securităţii naţionale -
mai mult chiar - persoane cu responsabilităţi în implementarea
Strategiei de Securitate a României şi în mecanismele de asigurare a
securităţii naţionale.

4.3.3.: Observaţii asupra cercetării-acţiune

Prin chestionar, au fost vizate şi analizate atât elemente de


structură cât şi de conţinut ale Strategiei de Securitate Naţională178.
Astfel, într-o ierarhie a obiectivelor SSN-RO, garantarea stării
de securitate internă, în ansamblul său, a siguranţei personale şi
securităţii comunităţilor ocupă un loc central, de maximă importanţă.
Pe o poziţie mediană a scalei importanţei se plasează apoi
obiectivele:
- prevenirea şi contracararea pericolelor generate de mediul
internaţional;
- asigurarea securităţii energetice şi alimentare;
- reducerea vulnerabilităţilor;
- dezvoltarea capabilităţilor naţionale;
- promovarea democraţiei, păcii şi stabilităţii în vecinătate şi în
alte zone de interes strategic;
- gestionarea operativă şi eficientă a situaţiilor de criză;
- asigurarea securităţii sănătăţii publice, sanitare;
- asigurarea securităţii transporturilor şi a infrastructurii;
- asigurarea securităţii financiare;
178
Pentru uşurinţă, vom folosi în continuare în text acronimul SSN-RO pentru Strategia de Securitate Naţională
a României.
156
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
- diminuarea substanţială a decalajelor faţă de statele dezvoltate
din spaţiul comunitar;
- transformarea profundă a instituţiilor de securitate.
Obiective precum asigurarea securităţii ecologice şi culturale,
asigurarea securităţii informatice şi informaţionale sau participarea
activă la procesele de integrare şi cooperare deţin o importanță ceva
mai redusă, fiind plasate de către respondenți abia în ultima treime a
scalei de ierarhizare.
Ideea că SSN-RO ar trebui să vizeze şi alte obiective, pe lângă
cele detaliate mai sus, a fost respinsă de marea majoritate a celor
intervievaţi, existând doar câteva sugestii de adăugire a unor noi
obiective, printre care:
- participarea la noile forumuri internaționale de dezbatere
(publice şi mai puțin publice) privind proiectele de anvergură ce
vor influenţa viitorul unor domenii economice şi chiar viitorul
omenirii coroborat cu pregătirea tinerei generații pentru a face
faţă acestor provocări (exemplu: „valuta de carbon”);
- funcţionarea adecvată a justiţiei;
- dezvoltarea economică echilibrată şi durabilă a întregului
teritoriu naţional;
- creşterea calităţii vieţii populaţiei;
- creşterea demografică.
Într-un document de anvergura SSN-RO, unităţile constitutive şi
ordinea de prezentare a acestora în cadrul documentului constituie un
indicator solid al coerenţei şi substanţei de conţinut, al eficienţei în
corelare.
Conform opiniilor exprimate de cei care au completat
chestionarul, foarte importante în acest context sunt:
- securitatea internă;
- reperele bunei guvernări;
- modernizarea instituţiilor care au responsabilităţi în domeniul
securităţii naţionale;
- premisele;
- priorităţile participării active la construcţia securităţii
internaţionale ;
- în timp ce pe o poziţie secundară se plasează:
157
Georgeta CHIRLEŞAN

- creşterea competitivităţii şi a caracterului performant al


economiei;
- realizarea securităţii şi stabilităţii regionale într-o nouă
paradigmă;
- căile construcţiei;
- dezvoltarea infrastructurii şi sporirea gradului de protecţie a
acesteia;
- România – vector dinamic al securităţii şi prosperităţii în
regiunea Mării Negre;
- resurse şi responsabilităţi.
- construirea unei noi identităţi;
Marea majoritate a respondenţilor apreciază că în contextul
geopolitic actual structura SSN-RO formată din aceste unităţi
constitutive este una adecvată (cei cu opinie contrară alcătuind un
eşalon foarte restrâns, aproape nesemnificativ).
Deşi considerată ca având o structură adecvată, există sugestii
pertinente de îmbunătăţire a SSN-RO, prin extinderea cu unităţi
constitutive precum:
- căi de creştere a importanţei şi vizibilităţii regionale a României
în Balcani;
- Balcanii şi Orientul Mijlociu extinse ca zone de mare interes;
- securitate cooperativă regională;
- identificarea unui rol strategic în cadrul UE şi NATO;
- participarea activă la consolidarea integrării europene;
- serviciile de securitate naţională;
- abordarea holistică a riscurilor la adresa securităţii naţionale şi
evidențierea unor indicatori de performanţă a structurilor de
securitate;
- verificarea existenţei/păstrării unui capacități naționale minime
de răspuns completată cu capacitatea adiacentă a partenerilor
externi şi raportarea anuală către societatea româneasca privind
eficienţa activităților în domeniu;
- adaptarea instituţională la caracterul multidimensional al
securităţii;
- direcţii de acţiune pe domenii prioritare;
- diminuarea efectelor crimei organizate;
158
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
- combaterea corupției;
- buna guvernare şi transparenţa în actul guvernării;
- instituții credibile ale statului;
- definitivarea şi adaptarea continuă a legislației şi a
reglementărilor în domeniul securităţii naţionale, respectarea
legii;
- atragerea capitalului străin;
- dezvoltare durabilă;
- protecţia socială;
- dezvoltarea agriculturii;
Pe primele trei poziţii în topul importanţei elementelor specifice
ale strategiei se află:
- existenţa oportunităţilor strategice (lichidarea comunismului,
instaurarea democraţiei, extinderea NATO şi UE, deschiderea
frontierelor, intensificarea fluxurilor de persoane, mărfuri,
servicii şi capital, dezvoltarea tehnologică);
- analiza necesităţii existenţei unei bune guvernări şi efecte ale
unei guvernări ineficiente;
- luarea în considerarea a unor vulnerabilităţi şi disfuncţionalităţi
existente care pot amplifica riscurile şi ameninţările la adresa
securităţii;
O importanţa mai scăzută se atribuie în lista specificităţilor
strategiei de securitate:
- voinţei politice văzute ca „principala resursă” în îndeplinirea,
implementarea programului de securitate al României.
- viziunii asupra regiunii Mării Negre bazată pe convingerea că
aceasta nu este doar o zonă-tampon sau periferică ci mai ales
„un conector de importanţă strategică”;
- importanţei majore atribuite dimensiunii economice în
construirea securităţii regiunii Mării Negre;
- atenţiei deosebite acordate cooperării cu Moldova;
Toate aceste elemente specifice sunt considerate însă ca adecvate
contextului geopolitic actual, deşi cu grade diferite de importanţă, aşa
cum am văzut anterior.

159
Georgeta CHIRLEŞAN

Propunerile şi recomandările în vederea unei potenţiale


îmbunătăţiri a SSN-RO prin prisma elementelor sale specifice, se
concretizează într-o listă generoasă, din care am reţinut:
- colaborarea atât cu „Vestul” cât şi cu „Estul”;
- atenţie sporită acordată cooperării cu Rusia şi cu statele
învecinate Mării Negre;
- dezvoltarea cooperării cu state din regiunea extinsă a Mării
Negre;
- reluarea relaţiilor cu Extremul Orient, atenţie acordată cooperării
cu statele arabe (cooperare tradiţională);
- cooperarea pe relaţia China – Japonia - Coreea de Sud;
- forjarea unor parteneriate avansate cu unele state membre UE
care împărtășesc viziuni strategice similare;
- apartenenţa la NATO şi UE şi implicarea activă în procesul de
elaborare şi adoptare a politicilor şi deciziilor acestor structuri
(privind de exemplu, politica estică, extinderea ) şi buna corelare
cu acestea a politicilor naţionale;
- oportunităţile ce derivă din poziţia geostrategică specifică
(frontieră estică atât a UE cât şi a NATO, ţară riverană Dunării şi
Mării Negre, deschiderea spre Caucaz, Asia Centrală, Orientul
Mijlociu);
- identificarea oportunităţilor de dezvoltare în context UE şi
WTO;
- buna guvernare;
- voinţa politică;
- instituții credibile de aplicare a legii;
- identificarea spaţiilor de dependenţă naţională (financiară, de
resurse, economică, culturală, politică, diplomatică şi militară) şi
a efectelor lor asupra dezvoltării naţionale;
- analiza şi identificarea capacităţii de cooperare politică şi socială
internă pentru un set de obiective ale dezvoltării naţionale;
- definirea unor noi vectori de dezvoltare economică şi socială a
ţării pe termen lung, pe baza a trei scenarii: optimist, mediu-
optimist şi pesimist;
- menținerea unei „capacități naționale de răspuns” (din punct de
vedere economic);
160
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
- diminuarea vulnerabilităților create de sărăcie, de diminuarea
accesului la educație şi cercetare/dezvoltare tehnologică;
- reducerea ponderii riscurilor societale, a conflictelor interetnice,
etno-politice;
- măsuri sociale adecvate în situații de criza financiară;
- riscul pandemiilor şi al catastrofelor ecologice.
Ierarhizarea celor mai relevante categorii de actori şi factori
cheie care au participat la conceperea actualei SSN-RO (versiunea
2007), prin prisma expertizei în domeniu şi a rolului jucat este
următoarea:
- experţi ai Administraţiei Prezidenţiale (prin reprezentanţi ai
Compartimentului Securitate Naţională din cadrul
Departamentului Securităţii Naţionale: consilieri de stat,
consilieri prezidenţiali, etc.);
- demnitari, consilieri, experţi, consultanţi şi referenţi, personal de
specialitate detaşat din ministere şi alte instituţii cu
responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale, cu care
persoanele din primele două categorii de mai sus colaborează;
- membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAŢ).
Deşi distribuţia răspunsurilor la întrebarea „Consideraţi panelul
de experţi care să lucreze la elaborarea SSN-RO, format din
categoriile menţionate anterior, ca fiind unul complet?” prezintă un
profil inegal, balansat puternic înspre partea răspunsurilor pozitive;
respondenții care nu consideră completă formula de alcătuire a
panelului au formulat însă următoarele sugestii în vederea completării
şi ajustării panelului respectiv cu următoarele categorii:
- cercetători independenți;
- cadre universitare;
- experți din cadrul structurilor de securitate ;
- experți din cadrul institutelor de cercetare şi al facultăților de
specialitate;
- membrii comisiilor parlamentare de profil; (experţi din) instituţii
academico-universitare, think-tank-uri...
- liderii partidelor politice parlamentare;
- think-tank-uri ale societăţii civile;
- reprezentanţii marelui capital, român şi străin;
161
Georgeta CHIRLEŞAN

- experţi ai MAI pentru ordine publică;


- experţi ai MApN;
- experţi ai SRI;
- instituţii de importanţă militară;
- reprezentanţi ai ONG-urilor;
- reprezentanţi ai mass media.
Mecanismele şi modalităţile de acces al experţilor în echipele de
elaborare a Strategiei de Securitate a României au fost apreciate
printr-o distribuţie aproape simetrică a răspunsurilor, toate fiind
considerate la fel de importante, deşi o uşoară evidenţiere - ca fiind
cea mai adecvată cale - se remarcă în cazul participării membrilor de
facto ai organismelor cu atribuţii în domeniul securităţii, urmată apoi
de celelalte opţiuni, şi anume:
- numire la recomandarea organismelor relevante în domeniul
securităţii
- concurs prin probe de evaluare
- concurs pe bază de portofoliu individual
- interviu.
deşi aceste posibilităţi pot fi completate, conform sugestiilor oferite de
respondenţi, cu dovedirea profesionalismului şi performanţei (prin
intermediul efectuării unor analize, sugestii, iniţiative, etc.), solicitări
directe de studii, rapoarte şi recomandări, recunoaştere internaţională
ca expert în domeniul securităţii naţionale.
Referitor la mecanismul de elaborare a SSN-RO, implementat de
către Compartimentul Securitate Naţională din structura
Departamentului Securităţii Naţionale din cadrul CSAŢ prin următorii
paşi:
- prezentarea Preşedintelui, spre aprobare, a concepţiei
fundamentale şi a liniilor directoare ale strategiei şi susţinerea
acestei concepţii în cadrul şedinţei CSAŢ;
- întocmirea anteproiectului strategiei;
- coordonarea activităţii de redactare, în cadrul comisiei de lucru
inter-departamentale şi inter-instituţionale;
- asigurarea cooperării cu instituţii de cercetare ştiinţifică, unităţi
de învăţământ şi organizaţii nonguvernamentale de profil;

162
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
- coordonarea activităţii de dezbatere publică a subiectelor de
interes major pentru fundamentarea documentului;
- responsabilitate în redactarea proiectului în forma finală, în
conformitate cu deciziile Preşedintelui României;
- prezentarea proiectului şi furnizarea tuturor clarificărilor
necesare în cadrul şedinţei CSAŢ în care se dezbate şi aprobă
Strategia de Securitate Naţională.
Deşi respondenții la chestionar au opinat aproape în majoritate că
acest mecanism este unul complex, circa jumătate dintre ei au oferit
totuşi sugestii şi recomandări în vederea eficientizării lui şi anume:
- asigurarea cooperării cu organismele cu atribuţii în domeniul
securității naţionale;
- consultarea comunităţii academice;
- realizarea feed-back-ului cu cei care au prezentat puncte de
vedere pentru completarea strategiei;
- parcurgerea unei prime etape (cea a anteproiectului), apoi
convocarea unei echipe inter-departamentale (MApN, SRI, SIE,
MAE etc.) şi apoi dezbaterea proiectului de către academici,
pentru ca în final să fie trimis la Preşedinte şi la CSAŢ;
- implicarea mai multor factori (membrii comisiilor parlamentare
de profil, experţi din instituţii academico-universitare, think-
tank-uri..) şi un proces de consultare ex-ante mai amplu atât ca
arie cât şi ca număr;
- eliminarea formalismului.
O recomandare a unuia dintre respondenți, demnă de reţinut prin
claritate şi complexitate, referitoare la completarea mecanismului de
elaborare a SSN-RO în vederea eficientizării acestuia, sugerează
următorii paşi:
 Pasul 1: Definirea obiectivului strategic al SSN-RO: unul singur
(o strategie nu poate avea decât un singur obiectiv). Definirea
obiectivul strategic NU se face de către administraţia
prezidenţială, ci de către elita politică.
În consecinţă, [Pasul 1 a]: Administraţia prezidenţială colectează
sau elaborează un număr de studii, analize şi recomandări alternative
cu privire la obiectivul strategic şi, apoi, [Pasul 1b]: le sintetizează şi

163
Georgeta CHIRLEŞAN

le supune dezbaterii clasei politice (lideri de partid, comisii


parlamentare, etc.).
Sinteza acestor discuţii [Pasul 1c] este prezentată Preşedintelui,
care decide varianta aleasă, în funcţie de opţiunile cu şansele cele mai
mari de a fi adoptate de întreaga elită politică. Marea diferenţă între ce
se întâmplă acum şi sugestia de modificare se referă la rolul
Preşedintelui. În prezent, Preşedintele DECIDE, ceea ce este contrar
rolului său constituţional. Constituţional – şi eficient – este ca
preşedintele să MEDIEZE, nu să decidă.
 Pasul 2: Odată definit obiectivul strategic, problema principală
este de operaţionalizare a lui. Ea se face prin confruntarea şi
colaborarea (ambele elemente sunt importante) între două tipuri
de structuri: cele guvernamentale specializate şi cele ale
societăţii. Rolul administraţiei prezidenţiale este, pe de o parte,
de a-i pune să se concureze, iar, pe de altă parte, de a identifica
complementarităţile. Rezultatul va fi o variantă politic fezabilă,
iar tehnic defectuoasă şi incompletă a strategiei.
 Pasul 3: Are două componente: [Pasul 3a]: Administraţia
prezidenţială identifică contradicţiile ireductibile din faza
anterioară, iar Preşedintele începe un proces de mediere şi
compromisuri la nivel politic; [Pasul 3b] Administraţia
prezidenţială identifică elementele defectuoase tehnic şi golurile
din SSN-RO şi declanşează un şir de studii, analize şi rapoarte
pentru corectarea lor şi completarea golurilor.
 Pasul 4: Administraţia prezidenţială reface SSN-RO în noua
formă. Preşedintele declanşează un proces de mediere politică
pentru acceptarea ei de către întreaga clasă politică.
 Pasul 5. Este etapa trecerii dezbaterii de la faza politică, la cea
cu societatea civilă. Comunităţile societăţii civile – de la
reprezentanţii capitalului, la cei ai populaţiei sau ai
intelectualităţii – sunt solicitate să-şi definească contribuţiile la
realizarea securităţii naţionale deja elaborate, şi să sugereze
cadre legislative sau instituţionale pentru realizarea lor.
 Pasul 6: Comunicarea: toţi participanţii comunică. Se produce o
“ideologie” a securităţii naţionale care devine dogmă pentru
întreaga societate, cel puţin o vreme.
164
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Referitor la procedura de validare / legitimare a SSN-RO, care
actualmente înseamnă conform legii:
“Analiza şi propunerea de promovare a SSN-RO de către CSAŢ (mai
exact de către Compartimentul Securitate Naţională, din cadrul
Departamentului Securităţii Naţionale a CSAŢ). Prezentarea
documentului Preşedintelui spre aprobare şi asigurarea trimiterii
acestuia la cele două Camere ale Parlamentului, spre aprobare (care
îşi desfăşoară lucrările în şedinţă comună, potrivit unui regulament
adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor). Luarea de
către Parlament (după dezbateri) a deciziei de adoptare sau după caz,
de respingerea SSN-RO”.
Persoanele intervievate au opinat preponderent că această
procedură este una dinamică (doar un eşalon foarte mic considerând-o
ca fiind greoaie), şi doar câteva persoane consideră că procedura ar
putea fi îmbunătăţită, prin:
- elaborarea SSN-RO de către Preşedinţie, ceea ce ar duce la realizarea
unor alţi itemi pentru validare;
- adoptarea SSN-RO în Parlament prin vot calificat, asigurându-se în
acest fel atât dezbaterea cât şi completarea documentului;
- conştientizarea aleşilor că este o lege fundamentală cu implicaţii
multiple pentru instituţiile statului român.
Elementele de tradiţionalism ale României în ceea ce priveşte
securitatea naţională, într-un context în care ea şi-a dezvoltat structura
de securitate pe baza bunelor relaţii cu actorii din spaţiul euro-atlantic,
au fost concretizate astfel:
- respectarea angajamentelor internaţionale asumate în tratate şi
convenţii;
- relațiile de cooperare armonizate cu statele învecinate, buna
vecinătate;
- toleranţa faţă de alte etnii aparţinând unor popoare vecine;
- relaţiile de colaborare cu toate statele, sprijin şi respect reciproc;
- sprijinul acordat în cadrul organismelor internaţionale;
- relaţia strânsă cu marile puteri din cadrul UE;
- subordonarea necondiţionată faţă de obiectivele strategice ale
UE, în schimbul legitimării politice interne de către acestea;
- parteneriatul strategic cu SUA;
165
Georgeta CHIRLEŞAN

- subordonarea obiectivelor strategice româneşti faţă de


obiectivele conjuncturale ale SUA, utilizând NATO şi
parteneriatul strategic cu SUA drept factori de legitimare;
- opoziţia dogmatică şi iraţională faţă de Rusia, inclusiv faţă de
alianţa ruso-germană;
- ignorarea sistematică şi nejustificată a noilor mari actori ai
scenei internaţionale: China, India, etc.;
- dezvoltarea relației speciale cu Turcia;
- experiența acumulată în „blocul” trecut;
- promovarea unor relaţii constructive pe baza normelor de drept
internaţional;
- poziţia geo-strategică la Marea Neagră;
- statutul de factor cheie în politicile regionale;
- definirea obiectivului strategic de securitate naţională ca interes
al statului şi nu ca interes al societăţii;
- responsabilitatea în angajarea întregii ţări;
- promovarea unei politici de stabilitate.

Strategia de Securitate Naţională a României este corelată cu


Strategia Europeană de Securitate la nivelul următorilor indicatori:
- recunoaşterea şi acceptarea ideii că nici un stat nu poate aborda
problematica de securitate într-o manieră individuală,
responsabilitatea pentru securitatea globală trebuie împărţită şi
împărtăşită;
- interesele europene actuale prezintă o convergenţă crescută, iar
solidaritatea europeană este consolidată, fapt ce conferă
credibilitate şi eficienţă actorilor din arena securităţii regionale şi
globale (atât România cât şi UE);
- terorismul, armele de distrugere în masă, conflictele regionale,
statele eşuate şi crima organizată constituie ameninţări cheie;
- nici una dintre noile ameninţări nu este pur militară, o
combinaţie de instrumente şi căi de rezolvare constituind soluţia
optimă.
- securitatea şi stabilitatea regională sunt gândite ca fiind
complementare în contextul unei noi paradigme, politicile de
bună vecinătate jucând un rol primordial în asigurarea acestora.
166
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
- asigurarea securităţii reprezintă o precondiţie a dezvoltării,
securitatea şi prosperitatea sunt termenii inseparabili ai aceleiaşi
ecuaţii;
- există la nivelul UE o preocupare specială referitor la
dependenţa energetică, iar România intenţionează să îşi
reconfigureze strategia de securitate energetică în consonanţă cu
strategia energetică a Uniunii Europene;
- securitatea şi prosperitatea lumii actuale marcată de ameninţări
globale, pieţe globale şi media globală depind tot mai mult de
realizarea unei ordini internaţionale bazată pe multilateralism
efectiv;
- NATO deţine un rol major ca exponent central al relaţiilor
transatlantice în consolidarea sistemului internaţional;
- organizaţiilor regionale sunt factor cheie în întărirea guvernării
globale şi în realizarea unei lumi mai ordonate, mai disciplinate
(în Strategia de Securitate Naţională a României se arată că
soluţiile la problemele regionale trebuie să vină preponderent din
cadrul regiunii);
- necesitatea de a deveni mai activi, mai coerenţi mai capabili;
nevoia de asigurare a continuităţii în asigurarea fiabilităţii
sistemelor şi actorilor de securitate;
- nevoia de a lucra în parteneriat, de a colabora cu ceilalţi în
asigurarea securităţii; asigurarea securităţii europene şi euro-
atlantice este fundamentată pe efort naţional, pe acţiune comună.

În urma procesării chestionarelor aplicate am putut adăuga o


serie de alte corelări care ar fi necesare între SSN-RO şi Strategia
Europeană de Securitate, şi anume:
- egalitate în cooperare şi colaborare;
- participarea activă la crearea capabilităţilor comune europene de
apărare în cadrul Agenţiei Europene de Apărare (EDA) şi
implicarea în EDA;
- includerea acţiunilor agresive din partea unor state terţe (ne-
membre UE şi NATO) sunt pe lista ameninţărilor;

167
Georgeta CHIRLEŞAN

- menţionarea riscurilor legate de întârzierea emergenţei unei


identităţi europene puternice, problematica pandemiilor, riscul
atacurilor cibernetice etc.
- necesitatea forjării unei culturi cooperative de securitate în
spațiul UE
- programul Madrid – 2010
- directiva 114/2008
- programele TE-SAT, OCTA.
În cadrul interacţiunilor României cu supra-structurile regionale
şi mondiale care au impact asupra securităţii naţionale, UE, NATO şi
ONU deţin primele locuri, ierarhizarea plasând organizaţii cu specific
de securitate (EDA, IAEA) pe poziţii inferioare, astfel:
- Uniunea Europeană (UE)
- Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)
- Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU)
- Consiliul Europei
- Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE)
- Agenţia Europeană de Apărare (European Defence Agency –
EDA)
- Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (International
Atomic Energy Agency - IAEA)
- Forumul Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat
În ceea ce priveşte nevoia de reînnoire a strategiei de securitate
cu o ciclicitate de circa 3-5 ani datorită criticizării unor criterii de
validitate de genul:
- modificarea scenariului de ameninţări şi riscuri.
- necesitatea de a îmbunătăţi capacitatea de reacţie şi sincronizare
a intervenţiilor sale cu cele ale altor supra-structuri (UE, NATO,
ONU).
- nevoia de ierarhizare mai eficientă a priorităţilor astfel încât să
îşi poată angaja cu eficienţă crescută şi rezultate optime
resursele.
- reconsiderarea multilateralismului, întrucât acesta ar trebui să
reprezinte un instrument al politicii şi nu un scop in sine.

168
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
- consolidarea capacităţii operaţionale în lumina experienţelor
recente şi de a explora modalitatea de a construi capacităţi
comune ale ţărilor UE (joint capacities).

Un număr relativ mare dintre participanţii la studiu au considerat


că rescrierea SSN-RO poate fi determinată şi de unele criterii
suplimentare, precum cele redate mai jos:
- situaţia geopolitică, modificări ale balanței de putere în arena
internațională, schimbările, evoluţiile, mutaţiile în raportul dintre
actorii globali şi regionali, dependenţele dintre aceştia;
- nevoia interiorizării consecințelor doctrinare ale schimbărilor de
politica externa si ale viziunilor marilor actori ai arenei
internaționale vizând securitatea internațională, asupra
contextului strategic mondial;
- apariţia unor schimbări radicale şi imprevizibile în mediul
internaţional sau regional de securitate;
- schimbări de leadership la nivelul organizațiilor de securitate cu
vocație internațională;
- shift-uri esențiale în percepțiile asupra securității regionale;
- anumite sugestii şi cereri formulate de state aliate şi partenere
din UE şi NATO;
- modificări ale Strategiei Europene de Securitate;
- programele celor 17 organisme europene (EUROPOL,
EUROJUST, FRONTEX, etc.);
- evenimente grave la nivel naţional ce pun în discuţie eficienţa
structurilor de securitate ale ţării de a face faţă unor riscuri şi
ameninţări;
- concepţia Preşedintelui României şi a partidului aflat la
guvernare;
- consultarea prealabilă a societăţii civile;
- indicarea resurselor pentru implementarea strategiei;
- menținerea unei „capacități interne de răspuns” din punct de
vedere economic.

Procesul complex de elaborare a unei Strategii de Securitate


Naţională poate fi uneori marcat de dificultăţi de genul:
169
Georgeta CHIRLEŞAN

a. eterogenitatea şi dinamicitatea compoziţiei echipelor de


conceptori / dezvoltatori;
b. rigiditatea şi reluctanţa mediului politic în raport cu nevoile
de securitate naţională din istoria post-revoluţionară a
României;
c. ecou redus al eforturilor dezvoltatorilor Strategiei de
Securitate Naţională în plan extern, la nivelul partenerilor
euro-atlantici dezirabili;
d. infrastructură slabă, neadecvată de implementare a
Strategiei de Securitate Naţională (sisteme, servicii, resurse
umane, logistică);
e. dificultăţi de natură legislativă;
f. aspecte delicate ale mediului geopolitic actual sau de
perspectivă;

Circa jumătate dintre repondenți consideră că acestor dificultăţi


li se mai pot adăuga, conjunctural, cele de mai jos:
- neînţelegeri, interese divergente între diverse grupuri politice,
chiar din cele aflate la putere, legate de natura riscurilor şi
ameninţărilor, ierarhizarea acestora şi alocarea resurselor;
- divergente de viziune între instituțiile statului cu responsabilităţi
în domeniul securității;
- complexitatea procesului de urmărire/înţelegere a
fenomenologiei şi evoluţiilor internaţionale / globale.
- ideologia dominantă, interesele unor grupuri de presiune,
convingerea că SSN este doar o foaie de hârtie inutilă, dar care
trebuie scrisă şi că în practică vom face ce trebuie, iar ce trebuie
ne vor spune alţii;
- instituţii cu prestigiu diminuat;
- lipsa sprijinului parlamentar;
- lipsa rezultatelor pe implementarea strategiei de apărare.

Aprecierile, opiniile şi considerentele de ordin general ale


persoanelor care au completat chestionarul, referitoare la SSN-RO în
ansamblu, au putut fi cumulate în ideile sintetizate în continuare:

170
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
- conflictele înghețate, menționate la capitolul riscuri şi
amenințări, puteau fi însoțite de explicații structurale mai
consistente, întrucât acestea pot provoca stări de tensiune cu
potențial de escaladare militară;
- frontiera intern-extern ar trebui mai profund clarificată, precum
şi coordonarea inter-instituțională;
- strategia de securitate naţională trebuie să se bazeze pe
posibilităţile reale de obţinere a resurselor energetice în echipă
cu SUA, Germania şi Rusia;
- ideea că România e un agent al democratizării şi occidentalizării
la Marea Neagră nu este rea, din contră, dar trebuie formulată
astfel încât să nu trezească reacţii de teamă şi suspiciune din
partea unor state vecine aflate la Est;
- trebuie să se aibă în vedere faptul că într-o situaţie dată, NATO
nu poate să ne ofere sprijinul imediat, în câteva zile, ci se va
mobiliza după o perioadă relativ mai lungă de timp;
- în vederea elaborării strategiei de securitate se impune o
colaborare cu statele puternic industrializate;
- este necesară existenţa atât a unei strategii de securitate cât şi a
unei strategii de apărare;
- conservarea identităţii naţionale trebuie să fie accentuată prin
nevoia dinamizării relațiilor cu românii aflați în afara granițelor;
- în cadrul mecanismului şi procedurii actuale, SSN-RO se
întocmeşte cu întârziere;
- se impune elaborarea bazei legale înainte de emiterea strategiei;
- SSN-RO ar trebuie definită la nivel CSAŢ;
- SN-RO ar trebui să fie valabilă pe perioada unui singur mandat
prezidenţial;
- SSN-RO ar trebui să ia aspectul unui document programativ şi
să constituie mai mult decât o lecţie de geo-politică.

171
Cap. 5.: FACTORI DETERMINANŢI
ÎN EVOLUŢIA STRATEGIEI DE SECURITATE
NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI ÎN INTERACŢIUNE
CU SUPRA-STRUCTURILE MONDIALE

Având în vedere macro-contextul analizat, precum şi studiile şi


cercetările desfăşurate în perioada de cercetare pe care am efectuat-o,
evoluţiile şi tendinţele care modelează SSN-RO pot fi grupate,
conform celor redate mai jos.

Tendinţe şi evoluţii ce decurg din maniera de abordare a


intereselor şi valorilor naţionale

Din această perspectivă, SSN-RO prezintă tendinţa clară de a se


alinia la interesele şi valorile specifice mediului de securitate euro-
atlantic, având la bază valorile democraţiei occidentale şi ale statului
de drept (pace, securitate, stabilitate, suveranitate, democraţie, starea
de legalitate, respectul pentru drepturile omului şi libertăţile
fundamentale, pluralism, solidaritate, libertatea, egalitatea şi
supremaţia legii; respectul pentru demnitatea omului, identitatea
naţională şi responsabilitatea civică, proprietatea garantată şi
economia de piaţă; solidaritatea cu naţiunile democratice; dialogul şi
comunicarea dintre civilizaţii, respectul pentru suveranitatea şi
independenţa naţională, caracterul naţional, unitar şi indivizibil al
statului, unitatea bazată pe comunitatea de limbă, cultură şi viaţă
spirituală, pe respectul pentru identitatea specifică a tuturor cetăţenilor
şi comunităţilor).
Această tendinţă este comună cu a celorlalte SSN-uri analizate
precum şi cu strategia de securitate europeană.
Putem însă distinge şi tendinţe şi evoluţii specifice determinate
de contextul particular al României (acela de ţară aflată la frontiera
estică a UE, după căderea comunismului).
Astfel, valori precum cele naţionale cu un puternic accent pe
menţinerea integrităţii, unităţii, suveranităţii, independenţei şi
172
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
indivizibilităţii statului român, în condiţiile specifice ale participării la
construcţia europeană determină o evoluţie preponderent etatistă a
SSN-RO.
Poate că aceste accente de statalism reflectă pe de altă parte şi
nevoia suplimentară de securitate generată de poziţia noastră geo-
strategică şi de specificul compoziţiei statului român, de diversitatea
culturală şi etnică a poporului român.
Fenomene recente din imediata noastră vecinătate (spaţiul fostei
Iugoslavii...), vecinii cu specificităţile lor, determină evoluţia SSN-
RO, din perspectiva definirii valorilor fundamentale, către o notă mai
încărcată de unitate naţională şi statală.

Tendinţe şi evoluţii ce decurg din modul de abordare a


provocărilor, ameninţărilor şi riscurilor

Din punctul de vedere al tendinţelor în prezentarea provocărilor,


ameninţărilor şi riscurilor, SSN-RO se plasează în centrul majorităţii
SSN-urilor analizate.
Astfel, problema armelor de distrugere în masă (ADM), a
producţiei, distribuţiei, proliferării acestora este identificată ca cea mai
gravă ameninţare a mediului de securitate actual.
Pe acelaşi nivel de importanţă este plasată şi problema
terorismului (în special terorismul internaţional structurat în reţele
transfrontaliere).
Este evidenţiat caracterul devastator şi extrem de grav al
terorismului, prin combinarea şi asocierea sa cu alte riscuri şi
ameninţări (organizaţii extremiste, criminalitate transfrontalieră,
sprijinul regimurilor corupte sau incapabile să guverneze democratic,
accesul la armele de distrugere în masă.
Vulnerabilitatea statelor şi comunităţii internaţionale faţă de
terorism este accentuată de două elemente: caracterul deschis al
democraţiilor moderne şi modul complex şi contradictoriu de
manifestare al proceselor globalizării.
Ne înscriem de asemenea în tendinţa generală europeană de a
considera ca extrem de importantă migraţia ilegală, ca ameninţare
generatoare de riscuri socio-economice, considerându-se că migraţia,
173
Georgeta CHIRLEŞAN

scăderea ritmului de creştere naturală precum şi îmbătrânirea


populaţiei vor afecta sistemul social.
Astfel se consideră că tendinţele populiste combinate cu
capacitatea insuficientă sau inexistentă de integrare UE creează
precondiţii pentru migraţie ilegală şi că din ţară de tranzit, România
devine treptat ţară ţintă. Migraţia ilegală este asociată adesea cu forme
de crimă organizată.
Acceptarea unui număr mare de imigranţi, elaborarea unor
strategii de integrare a acestora cu prezervarea culturilor de origine
determină evoluţia pe termen mediu a SSN-RO.
O altă tendinţă majoră a SSN-RO, bine corelată cu alte SSN-uri
din regiune, este aceea de a considera adâncirea dezechilibrelor
economice ca sursă de tensiuni şi instabilitate, generatoare de riscuri
de securitate cum ar fi:
 înapoierea economică – ce determină disparităţi în standardele
de viaţă ale populaţiei, insatisfacţie şi radicalism;
 dezvoltarea economică dezechilibrată – care creează condiţii
pentru extremism şi terorism, creşterea fanatismului religios,
emergenţa regimurilor autoritare şi migraţie ilegală;
Aceste riscuri conduc adesea la atacarea sau limitarea noilor
instituţii democratice, a libertăţilor civile, a dezvoltării economiei şi
culturii.
Tot ca tendinţă dominantă, SSN-RO evidenţiază crima
organizată ca şi ameninţare majoră. România explicitează formele de
manifestare a criminalităţii organizate:
 trafic ilegal de armament muniţii şi explozivi;
 trafic de narcotice;
 migraţie ilegală;
 trafic de fiinţe umane;
 trafic de produse contrafăcute;
 activităţi de spălare a banilor;
 alte forme de criminalitate economico-financiară

174
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
România consideră criminalitatea transnaţională organizată ca
fiind o infracţionalitate foarte gravă (infracţionalitate, nu ameninţare!)
şi identifică cauzele criminalităţii transnaţionale organizate, adică:
 proliferarea unor fenomene negative amplificate de globalizare;
 gestionare ineficientă a transformărilor politice, economice,
sociale radicale produse în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est
după căderea comunismului;
 existenţa conflictelor locale.
precum şi efectele ei, adică:
 terorismul;
 proliferarea ADM;
 perpetuarea regimurilor separatiste.
SSN-RO este congruentă în tendinţe cu Strategia de Securitate
Europeană când abordează ameninţarea pe care o constituie regiunile
instabile, statele eşuate.
Astfel, pune în evidenţă că regiunile instabile sau statele eşuate
devin uşor leagăn al crimei organizate şi organizaţiilor teroriste,
generează migraţie, înarmare şi trafic de droguri, sunt o ameninţare şi
contribuie la instabilitatea regională, creează condiţii favorabile pentru
abuzul de putere, incitarea la intoleranţă între grupuri etnice,
suprimarea democraţiei şi societăţii civile, violarea drepturilor şi
libertăţilor umane, corupţie, trafic uman şi de droguri, comerţ cu arme;
aceste regiuni instabile devin adesea baze ale grupurilor şi reţelelor
teroriste şi extremiste, raiuri pentru crima organizată, sursă a migraţiei
ilegale.
Globalizarea, ca provocare generatoare de ameninţări la adresa
calităţii mediului, a sănătăţii populaţiei, constituie o altă dominantă a
SSN-RO, comună cu a majorităţii SSN-urilor analizate. SSN-RO
evidenţiază tendinţa de creştere a riscurilor de dezastre naturale,
tehnologice, biologice.
Se arată că globalizarea aduce schimbări radicale la nivel
internaţional (în tehnologie, transport, comerţ, finanţe, sănătate
publică) şi o dată cu avantajele ei, face să apară noi riscuri
transfrontaliere de securitate.

175
Georgeta CHIRLEŞAN

Ultima tendinţă dominantă identificată se referă la problema


dezastrelor, accidentelor şi catastrofelor ca o categorie aparte de
ameninţări, incluzând:
 catastrofe naturale;
 tendinţa de epuizare a unor resurse vitale;
 catastrofe industriale sau ecologice;
 probabilitatea de creştere a unor pandemii
Din punctul de vedere al abordării provocărilor, ameninţărilor şi
riscurilor, SSN-RO prezintă şi tendinţe şi evoluţii specifice.
Astfel, se pune accentul pe problema conflictelor regionale ca
ameninţări la securitate. Se scoate în evidenţă faptul că aceste
conflicte regionale cumulate cu alte fenomene din proximitate (stări
de tensiune, mişcări separatiste, dispute teritoriale, instabilitate) au
efecte negative adică:
 generează incertitudine;
 determină irosirea resurselor;
 perpetuează sărăcia;
 alimentează alte forme de violenţă şi criminalitate;
 favorizează terorismul.
Din nou distingem tendinţe şi evoluţii specifice generate de
postura de ţară membră NATO şi UE, cu accent pe cele care privesc
securitatea şi apărarea frontierelor, în condiţiile în care segmente
importante ale graniţelor României constituie o parte importantă a
frontierei terestre estice a celor două organizaţii.
De asemenea, conceptul de bună guvernare constituie o
caracteristică a SSN-RO, evidenţiindu-se faptul că România a făcut
progrese însemnate în acest sens. Cu toate acestea, abordarea
guvernării ineficiente este specifică României, întrucât nu se regăseşte
în strategiile celorlalte ţări.
Ca tendinţă specifică, se consideră că guvernarea ineficientă
poate constitui o ameninţare majoră la adresa securităţii statelor, care
poate:
a. periclita drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului;
b. afecta îndeplinirea unor obligaţii internaţionale;

176
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
c. genera riscuri producerii unor crize umanitare cu impact
transfrontalier.
Se identifică cauzele guvernării ineficiente ca fiind:
a. deficitul democratic;
b. corupţia endemică instituţională;
c. clientelism politic;
d. ineficienţa administraţiei publice;
e. tendinţe autoritariste;
f. lipsă de transparenţă şi responsabilitate publică.
O evoluţie cu adevărat specifică a SSN-RO, total în afara
abordărilor celorlalte SSN-uri analizate vine din faptul că SSN-RO nu
menţionează nici măcar o dată cuvântul „provocări”, dar vorbeşte în
plus despre vulnerabilităţi şi disfuncţionalităţi.
Susţine ideea că riscurile şi ameninţările pot fi amplificate de
existenţa unor vulnerabilităţi şi disfuncţionalităţi:
a. dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu
accesibile;
b. unele tendinţe negative persistente în plan demografic şi
migraţia masivă;
c. nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa
stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale;
d. proporţia redusă, fragmentarea şi insuficienta implicare a
clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale;
e. fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice;
f. infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată;
g. starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare
a sănătăţii populaţiei;
h. carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi
dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţământ la
cerinţele societăţii;
i. organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate
pentru managementul situaţiilor de criză;
j. angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi
soluţionarea problemelor de securitate

177
Georgeta CHIRLEŞAN

Tendinţe şi evoluţii ce decurg din modul de abordare şi descriere


a mediului de securitate

Tendinţa generală, de a prezenta mediul de securitate într-o


manieră structurată este cea în care se înscrie şi SSN-RO. România
prezintă mediul de securitate şi riscurile şi ameninţările separat, dar în
cadrul aceluiaşi capitol.
SSN-RO identifică drept tendinţe majore ale mediului de
securitate: accelerarea proceselor de globalizare şi de integrare
regională, fragmentarea statală, structurarea unei noi arhitecturi de
securitate, stabile şi predictibile, accentuarea tendinţelor anarhice în
unele regiuni, prezervarea influenţei statelor în dinamica relaţiilor
internaţionale, multiplicarea formelor şi creşterea ponderii intervenţiei
actorilor nestatali în evoluţia acestor relaţii.
Tendinţa de a identifica spaţiul de securitate euro-atlantic, axat
pe parteneriatul strategic NATO – UE, ca cea mai importantă
componentă a mediului de securitate actual se constituie de asemenea
într-o tendinţă dominantă a SSN-RO. Sunt identificate următoarele
oportunităţi strategice:
 primul nivel: lichidarea comunismului, instaurarea democraţiei,
extinderea NATO şi a UE, deschiderea frontierelor,
intensificarea fluxurilor de persoane, mărfuri, servicii şi capital,
dezvoltarea tehnologică, situaţia geopolitică.
 al doilea nivel: apartenenţa la NATO; integrarea în spaţiul
economic, politic, cultural, de justiţie şi de securitate al UE;
parteneriatul strategic cu SUA; creşterea rolului şi a ponderii
regiunii Mării Negre; gradul ridicat de interoperabilitate a
instituţiilor de securitate şi apărare ale României cu structurile
similare din statele membre ale NATO şi UE.
Sunt prezente o serie de tendinţe specifice SSN-RO. Dintre
acestea, ţinem să scoatem în evidenţă pe acelea care determină evoluţii
specifice ale SSN-RO, în mod excentric faţă celelalte SSN-uri
analizate.

178
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
SSN-RO identifică drept tendinţă actuală, conturarea unei noi
ordini mondiale, a unei noi arhitecturi globale de securitate, ce se
naşte după încheierea tranziţiei post-bipolare.
Subliniază faptul că tendinţele majore din epoca post-bipolară
generează noi riscuri şi provocări la adresa valorilor şi intereselor
naţionale şi comune dar oferă şi reale oportunităţi. Precizează că
accesul la resurse, la mecanismele de distribuţie a acestora şi la pieţe
de desfacere şi diferenţele identitare constituie principalii factori de
conflict la nivel global. Globalizarea e percepută ca fenomen
generator deopotrivă de riscuri şi ameninţări (nici un stat nu se poate
izola sau rămâne neutru, nici un stat nu este la adăpost, securitatea
internaţională tinde tot mai mult să-şi manifeste caracterul indivizibil)
dar şi de oportunităţi (efecte pozitive ale globalizării, o şansă reală de
dezvoltare economică aptă să creeze prosperitate şi să protejeze
mediul).

Tendinţe şi evoluţii ce decurg din modul de abordare şi descriere


a scopurilor strategice de securitate

Surprinzător, există tendinţa dominantă de a nu structura clar şi


succint scopurile strategice de securitate, tendinţă la care şi SSN-RO
se subscrie.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre postularea principiilor de
securitate. Tendinţa generală, adoptată şi de SSN-RO, este de a enunţa
clar principiile pe care se construieşte SSN.
Enunţarea obiectivului fundamental este de asemenea dominantă
ca tendinţă în toate SSN-urile analizate, inclusiv în SSN-RO.
Interesant de evidenţiat faptul că SSN-RO prezintă două obiective
fundamentale, doar unul dintre ele vizând clar securitatea naţională, al
doilea având un caracter profund socio-economic, corelarea lui cu
conceptul de securitate naţională fiind extrem de ambiguă.
Deşi tendinţa generală este de a veni cu precizări, discretizări,
explicitări, dezvoltări în elemente specifice ale obiectivului general,
este evident eşecul în operaţionalizarea obiectivului general, atât în
cazul SSN-RO cât şi în cazul altor SSN-uri analizate.

179
Georgeta CHIRLEŞAN

Ca o confirmare a acestui eşec, SSN-RO evită a le numi altfel


decât prin sintagma "alte scopuri (obiective)".
Tendinţa generală este de a atribui NATO un rol central în
atingerea scopurilor strategice de securitate. Nefiind nicicum
explicitate sau operaţionalizate în acest sens, se creează impresia că de
fapt, se transferă NATO sarcina de a operaţionaliza şi pune în operă
acele scopuri.
SSN-RO evoluează spre abordări specifice făcând referire la
promovarea fermă a libertăţilor politice, economice şi sociale, a
respectului pentru demnitatea umană, prin angajarea conştientă şi
responsabilă a poporului român şi colaborarea activă cu naţiunile
aliate, partenere şi prietene.
Tot ca evoluţie specifică a SSN-RO, se evidenţiază introducerea
conceptului de securitate democratică. Căile de realizare a securităţii
democratice sunt:
a. Interne: cooperare, modernizare accelerată, integrare şi
participarea adecvată la gestiunea afacerilor globale;
b. Externe: participarea activă la promovarea democraţiei,
securităţii şi prosperităţii în vecinătatea României şi în alte zone
de interes strategic.
Ca evoluţie specifică se evidenţiază de asemenea statuarea unor
direcţii naţionale principalele de acţiune: respectarea fermă a tratatelor
internaţionale în domeniul dezarmării şi interzicerii ADM; întărirea
regimurilor şi aranjamentelor privind controlul exporturilor şi
interdicţia transferurilor ilegale de materiale nucleare, bacteriologice,
chimice şi radiologice; participarea la activităţile şi acţiunile
internaţionale vizând asigurarea respectării reglementărilor privind
neproliferarea şi blocarea accesului ilegal al unor state şi organizaţii la
ADM.

Tendinţe şi evoluţii ce decurg din modul de abordare a căilor /


planurilor / măsurilor de atingere a obiectivelor strategice

Ca o tendinţă generală, toate SSN-urile analizate evită abordarea


sistemică a căilor / planurilor / măsurilor de atingere a obiectivelor
strategice ca şi elemente de materializare ale obiectivelor operaţionale.
180
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Poate că tocmai viciul constatat anterior, cel al eşecului în
operaţionalizare, aduce acum o dispersie substanţială în prezentarea
pragmatică, direct aplicabilă a căilor de atingere.
Ca un exemplu pe care îl aducem în sprijinul acestei afirmaţii,
iată care sunt căile de realizare a obiectivelor naţionale de securitate,
statuate în SSN-RO:
 Participarea activă la înfăptuirea securităţii internaţionale;
 Construcţia noii identităţi europene şi euro-atlantice a României;
 Securitatea şi stabilitatea regională în contextul unei noi
paradigme;
 Asumarea rolului de vector dinamic al securităţii în regiunea
Mării Negre;
 Abordarea cuprinzătoare şi adecvată a problematicii securităţii
interne;
 Buna guvernare – ca instrument esenţial în construcţia securităţii
naţionale;
 Economia competitivă şi performantă – pilon al securităţii
naţionale;
 Transformarea instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul
securităţii naţionale;
 Dezvoltarea şi protecţia activă a infrastructurii strategice.
O simplă lectură a acestora le poate încadra cu uşurinţă la
categoria "obiective generale" sau "scopuri". Este extrem de dificil de
precizat care sunt acţiunile specifice.
De asemenea, sunt redate in extenso premisele interne şi externe
ce condiţionează realizarea obiectivelor SSN, multe dintre ele
constituind de fapt premise ale unei dezvoltări social-economice
durabile (condiţii necesare dar nu neapărat suficiente de realizare a
obiectivelor SSN-RO).
Pentru a "împleti" şi mai nefericit conceptele, aceste premise
sunt imediat identificate drept "direcţii prioritare de acţiune ale
instituţiilor statului român, ale organizaţiilor civice şi ale
cetăţenilor". Suferinţa generală de „a face toţi de toate”, specifică în
marea majoritate a abordărilor din societatea românească, se regăseşte

181
Georgeta CHIRLEŞAN

din plin şi la acest domeniu atât de delicat, al asigurării securităţii


naţionale.

Tendinţe şi evoluţii ce decurg din modul de abordare a sarcinilor


alocate şi corelarea acestora cu actori şi subsisteme aferente

O primă tendinţă generală, prezentă în larga majoritate a SSN-


urilor analizate, este aceea de a defini şi utiliza conceptul de "sistem
naţional de securitate".
Paradoxal, dar firesc având în vedere concluziile anterioare,
România nu se subscrie acestei tendinţe generale. Nu regăsim nicăieri
conceptul.
România enumeră instituţiile şi agenţiile cărora le revin sarcini în
asigurarea securităţii interne:
 administraţia publică şi structurilor de ordine publică;
 structurile de prevenire şi gestiune a urgenţelor civile, securitatea
frontierelor şi garda de coastă;
 structurile de informaţii, contrainformaţii şi securitate;
 organismele de prevenire a spălării banilor şi de control al
importurilor şi exporturilor strategice;
 structurile militare, în situaţii deosebite, pentru unele activităţi.
 garda financiară şi structurile vamale, garda de mediu şi
structurile de specialitate care veghează la sănătatea populaţiei şi
a animalelor, cele de protecţie a consumatorilor.
 operatori industriali, agricoli, comerciali şi de servicii care
desfăşoară activităţi de importanţă vitală, sensibile sau
periculoase, ori care implică un mare număr de oameni sau
interese sociale majore.
O altă evoluţie specifică a SSN-RO o constituie definirea
conceptului de securitate internă (ansamblul activităţilor de protecţie,
pază şi apărare a locuitorilor, comunităţilor umane, infrastructurii şi
proprietăţii împotriva ameninţărilor asimetrice de factură militară sau
non-militară, precum şi a celor generate de factori geo-fizici, meteo-
climatici ori alţi factori naturali sau umani care pun în pericol viaţa,
libertăţile, bunurile şi activităţile oamenilor şi ale colectivităţilor,

182
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
infrastructura şi activităţile economico-sociale, precum şi alte valori,
la un nivel de intensitate şi amploare mult diferit de starea obişnuită).
Se precizează sub-categoriile securităţii interne: siguranţa
cetăţeanului şi securitatea publică, securitatea frontierelor, a energiei,
a transporturilor şi a sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale,
protecţia infrastructurii critice, securitatea societală şi asigurarea stării
de legalitate, contracararea terorismului şi a criminalităţii organizate,
securitatea activităţilor financiar-bancare, a sistemelor informatice şi a
celor de comunicaţii, protecţia împotriva dezastrelor şi protecţia
mediului.
Extrem de vagă este precizarea sarcinilor şi actorilor ce
contribuie la punerea în practică a obiectivelor de securitate.
Se prezintă direct dar într-o abordarea mai degrabă generală,
principalii actori în realizarea obiectivelor de securitate şi înfăptuirea
acestui program:
a. forţelor (cărora poporul le-a încredinţat responsabilitatea
guvernării) şi voinţa politică;
b. instituţiile din cadrul sistemului securităţii naţionale (fără a fi
menţionate explicit!)
c. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (care va veghea permanent
la îndeplinirea obiectivelor strategice şi la modul de punere în
practică a strategiilor sectoriale)
d. cetăţeanul român (care are potrivit Constituţiei drepturi
inalienabile dar şi obligaţii proprii, asumate în mod conştient).

Tendinţe şi evoluţii ce decurg din modul de abordare a rolului


NATO

Toate SSN-urile analizate manifestă ca tendinţă generală, încă de


la început, atitudinea pro-atlanticistă.
România se subscrie acestei tendinţe generale făcând o
declaraţie de principiu încă din titlu strategiei: „România Europeană,
România euro-atlantică” pe care o reia apoi în titlul capitolului patru
„Construirea noii identităţi europene şi euroatlantice”.

183
Georgeta CHIRLEŞAN

Toate SSN-urile analizate manifestă ca tendinţă generală


evidenţierea rolului NATO de garant de bază al securităţii proprii cât
şi transatlantice.
România declară că NATO rămâne principala structură de
apărare colectivă capabilă să garanteze securitatea democratică în
spaţiul euro-atlantic.
Garanţiile de securitate de care beneficiază în cadrul NATO sunt
cele mai solide din istoria României. Evidenţiază că dobândirea
calităţii de membru al NATO i-a adus certitudini şi garanţii reale în
domeniul securităţii sale dar şi obligaţii corespunzătoare.
O altă tendinţă generală este de a considera NATO ca principal
forum de dialog strategic.
Deşi marea majoritate a SSN-urilor analizate scot în evidenţă
importanţa majoră a parteneriatului NATO-Rusia, SSN-RO nu
abordează în nici un fel subiectul.
Tot ca tendinţă generală, se evidenţiază rolul ansamblului NATO
- UE (NATO şi UE luate împreună), se evidenţiază valoarea şi
beneficiile determinare de calitatea de membru în ambele dintre aceste
structuri.
România declară că în ceea ce priveşte cooperarea sa cu statele
membre ale NATO şi UE, aceasta se va desfăşura în conformitate cu
valorile şi interesele naţionale, armonizate cu setul de valori şi interese
pe care cele două organizaţii democratice le promovează, cu
principiile de acţiune ale NATO şi UE.
O altă tendinţă generală rezidă în nevoia de reformare a Alianţei.
România arată că va lua parte activă la procesul decizional şi la
dezvoltările conceptuale în cadrul Alianţei şi îşi va îndeplini
angajamentele asumate atât în privinţa contribuţiei cu forţe puse la
dispoziţia organizaţiei, cât şi a participării la operaţiunile de răspuns la
crize sub autoritatea NATO.
Ca şi element de evoluţie specifică a SSN-RO, menţionăm rolul
atribuit NATO ca reper şi în acţiunile de gestionare a crizelor (se
urmăreşte armonizarea legislativă şi procedurală cu sistemul de
gestiune a crizelor de securitate şi a urgenţelor civile din NATO,
implementarea sistemului NATO de răspuns la crize).

184
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Tot în mod specific, SSN-RO abordează problema obligaţiilor ce
decurg la nivelul apărării din statutul de membru NATO: asigurarea
capacităţilor necesare participării Armatei României la misiunile
Alianţei; exercitarea unui rol semnificativ în eforturile de modernizare
a proceselor decizionale şi a conceptelor strategice şi operaţionale ale
Alianţei; accelerarea procesului de transformare a sistemului militar
românesc; construcţia capabilităţilor militare necesare pentru
asigurarea îndeplinirii obiectivelor de politică externă în domeniul
securităţii.

Tendinţe şi evoluţii ce decurg din modul de abordare a rolului


ONU, rolul OSCE, rolul UE precum şi ierarhia organizaţiilor
internaţionale

Tendinţa unanimă este că ONU deţine rolul central în structura


globală de securitate.
În plus, România atribuie ONU un rol central în asigurarea păcii
şi securităţii internaţionale, zonale şi regionale (şi al altor structuri de
securitate regională) şi recunoaşte acest rol prin faptul că ONU e
menţionată pe prima poziţie în lista acestor structuri.
Ca tendinţă cvasi-generală, majoritatea SSN-urilor analizate,
inclusiv SSN-RO, fac declaraţii de susţinere a ONU, a eforturilor
ONU care vizează combaterea proliferării ADM.
Pentru eliminarea riscurilor legate de terorism, de crima
organizată şi trafic ilegal şi pentru edificarea stabilităţii durabile,
România va sprijini activ aplicarea rezoluţiilor Consiliului de
Securitate al ONU.
Ca evoluţie specifică, SSN-RO abordează problema reformării
ONU, România sprijinind activ acţiunea de reformare a ONU pentru a
putea răspunde mai eficient cerinţelor secolului XXI.
O altă tendinţă generală este aceea de a atribui OSCE un rol
semnificativ. Mai mult, SSN-RO recunoaşte rolul important al OSCE
(şi al altor structuri de securitate regională) în asigurarea păcii şi
securităţii internaţionale, zonale şi regionale, aici OSCE fiind
menţionată pe poziţia a doua în lista acestor structuri, după ONU.

185
Georgeta CHIRLEŞAN

În ce priveşte rolul UE, tendinţa unanimă este de a-i acorda un


rol important dar totuşi secundar în raport cu rolul NATO. Cel mai
adesea, cele două organisme sunt menţionate împreună, prin sintagma
"NATO şi UE".
Totuşi, există o tendinţă cvasi-generală de a corela SSN cu
PESC şi PESA.
Ca evoluţie specifică, SSN-RO abordează problematica politicii
de bună vecinătate în cadrul UE.
România subliniază că îşi va spori participarea [...] în cadrul
politicii de vecinătate şi la operaţiunile de gestionare a crizelor
regionale şi de securizare a fluxurilor energetice şi comerciale. Un rol
important va reveni [...] îndeplinirii obiectivelor Politicii Europene de
Vecinătate.
De asemenea, observăm un nou impuls către etatism şi
naţionalism în abordarea SSN-RO, România promovând cooperarea sa
cu statele membre ale NATO şi UE dar precizând că aceasta se va
desfăşura în conformitate cu valorile şi interesele naţionale,
armonizate cu setul de valori şi interese pe care cele două organizaţii
democratice le promovează, cu principiile de acţiune ale NATO şi UE.
Din perspectiva ierarhiei organismelor internaţionale în raport cu
scopurile fundamentale de securitate, tendinţa generală, la care
subscrie şi SSN-RO, este de a ierarhiza importanţa acestor organisme
în modul următor:
1. NATO
2. UE
3. ONU
4. OSCE
5. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi
Agenţia Europeană de Apărare (EDA)
6. Consiliul Europei
7. Programul Parteneriat pentru Pace (PfP)

186
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Tendinţe şi evoluţii ce decurg din modul de abordare a
conflictelor regionale deja existente şi căi de rezolvare a lor

Tendinţa generală este de a plasa soluţionarea acestor conflicte


în contextul cooperării transatlantice, a cooperării şi parteneriatului
tuturor părţilor implicate.
Se subliniază că aceste conflicte sunt strâns legate de securitatea
surselor strategice de energie, de unde şi necesitatea controlului
acestor surse.
O altă tendinţă generală rezidă în adoptarea atitudinii preventive
şi soluţionării paşnice a conflictelor existente şi/sau potenţiale.
În mod specific, SSN-RO menţionează ca scop urmărit,
participarea activă, în spiritul legalităţii internaţionale şi al
multilateralismului efectiv, la operaţiuni de pace şi la alte acţiuni
vizând soluţionarea crizelor internaţionale.
Tot ca evoluţie specifică, SSN-RO propune pentru soluţionarea
conflictelor din Regiunea Mării Negre ca statele riverane să dezvolte
politici interne, externe şi de securitate capabile să neutralizeze
fenomenele negative în interiorul propriilor graniţe şi să se abţină de
la sprijinirea, în orice fel a mişcărilor separatiste, a organizaţiilor
extremiste sau teroriste, a activităţilor infracţionale. Este promovată
ideea necesităţii unei strategii europene şi euro-atlantice pentru
regiunea Mării Negre. Factorii de bază ai unei asemenea strategii sunt:
a. extinderea responsabilităţilor UE în stabilizarea şi
reconstrucţia regiunii;
b. consolidarea prezenţei şi creşterea contribuţiei NATO şi a
Programului PfP;
c. prezenţa unor capacităţi operaţionale americane în regiune.
În acest context, România acţionează ferm pentru
instituţionalizarea Forumului Mării Negre pentru Dialog şi
Parteneriat şi va coopera strâns cu statele riverane Mării Negre –
Bulgaria, Georgia, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina.

187
Georgeta CHIRLEŞAN

Tendinţe şi evoluţii ce decurg din modul de abordare a problemei


minorităţilor (drepturi colective versus individuale)

Tendinţa generală este de a aborda într-o manieră limitată şi


superficială acest subiect. Dată fiind delicateţea subiectului în
contextul geo-politic şi istoric al Europei moderne, există o reţinere în
a aborda direct şi tranşant problemele minorităţilor din perspectiva
impactului lor asupra securităţii naţionale sau europene.
Tot ca tendinţă generală se postulează nevoia de armonie
interetnică şi toleranţă, încurajarea co-existenţei multiculturale
tolerante şi lipsite de conflicte.
Există şi evoluţii şi tendinţe specifice.
Astfel, SSN-RO face referire la minorităţile de români care
trăiesc sau îşi desfăşoară activitatea în afara graniţelor ţării în
contextul prezentării intereselor naţionale, interese care prin aria lor de
manifestare se adresează şi acestor minorităţi.
Se vorbeşte despre realizarea securităţii şi stabilităţii regionale şi
se declară că vor fi abordate şi preocupările legitime ale societăţii
româneşti privind îmbunătăţirea statutului juridic, a condiţiilor de
viaţă şi a tratamentului de care se bucură comunităţile românilor din
statele vecine. Se precizează că printre obiectivele politicii externe ale
României se găseşte şi acela de „dinamizare a relaţiilor cu românii de
pretutindeni, păstrarea identităţii etnice şi culturale a acestora”.

Tendinţe şi evoluţii ce decurg din alte interpretări şi corelări


indirecte, alte aspecte de interes (dar care nu apar în toate
strategiile, deci care NU sunt comune)

O primă tendinţă generală (dar care apare la doar trei din cinci
SSN-uri analizate) este de a acorda o importanţă crescută relaţiilor cu
Rusia. Se evidenţiază faptul că Rusia şi statele din regiunea euro-
atlantică au un interes comun în a deveni reciproc parteneri stabili şi
predictibili.
Totodată, se distinge tendinţa de a ataşa o mare importanţă
dezvoltării relaţiilor cu Ucraina, ţările din Europa de Sud-Est, Caucaz
şi Asia Centrală, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.
188
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Ca evoluţie specifică, în afara tendinţelor generale, România
evidenţiază clar impactul şi determinismul mediului actual de
securitate asupra activităţii de informaţii, contrainformaţii şi
securitate: constituirea comunităţii de informaţii reprezintă o
necesitate obiectivă a etapei şi o oportunitate majoră a procesului de
dezvoltare în domeniul activităţii de informaţii, contrainformaţii şi de
securitate la nivel naţional; ea este determinată de evoluţia mediului
de securitate şi are ca scop creşterea eficienţei şi coerenţei funcţionale,
prin armonizarea structurală, coordonarea oportună, eliminarea
suprapunerilor şi prevenirea intervalelor neacoperite în activităţile
specifice.
O altă evoluţie specifică SSN-RO vine pe temeiul relaţiilor
speciale dintre România şi Republica Moldova şi în consens cu
responsabilităţile fireşti ce decurg din comunitatea de istorie, limbă şi
cultură, cu principiul “o singură naţiune – două state” şi cu spiritul
politicii europene de vecinătate; se afirmă că România va acorda o
atenţie deosebită cooperării cu Republica Moldova.
SSN-RO aduce în discuţie ideea securităţii bazate nu numai pe
capacitatea de reacţie şi adaptare, ci şi, mai ales, pe capacitatea de
anticipare şi de acţiune pro-activă.
Se precizează de asemenea că în îndeplinirea obligaţiilor privind
securizarea frontierelor, România urmăreşte transformarea propriilor
graniţe într-o punte activă de cooperare şi comunicare cu noile
democraţii din vecinătatea estică a UE.
Se revine cu obstinenţă asupra abordării regiunii Mării Negre.
SSN-RO promovează perspectiva României ca vector dinamic al
securităţii şi prosperităţii în Regiunea Mării Negre prin:
a. construirea unui climat de securitate, stabilitate şi
prosperitate în zona Mării Negre (care reprezintă o direcţie
distinctă de acţiune a acestei strategii);
b. evidenţierea faptului că regiunea Mării Negre este un
conector de importanţă strategică, situat pe coridorul ce
leagă comunitatea euro-atlantică (factor furnizor de
securitate şi consumator de energie) de arealul Orientul
Mijlociu – Regiunea Caspică – Asia Centrală (factor
furnizor de energie şi consumator de securitate);
189
Georgeta CHIRLEŞAN

c. evidenţierea faptului că există grave ameninţări la adresa


securităţii regiunii: (1) conflictele şi mişcările din estul şi
sudul Republicii Moldova (regiunea nistreană şi regiunea
găgăuză), estul şi nordul Georgiei (Abhazia şi Osetia de
Sud), vestul Azerbaidjanului (Nagorno-Karabah), sudul
Federaţiei Ruse (Cecenia şi alte republici sau regiuni
autonome din Caucazul de Nord), alte mişcări separatiste
de mai mică amploare şi intensitate; (2) criminalitatea
transfrontalieră)
iar contracararea lor este o responsabilitate primordială a statelor
riverane Mării Negre.
SSN-RO abordează în mod specific problematica soluţionării
conflictelor separatiste, cerând să fie definit un set de principii, norme
şi reguli de conduită unitare, conforme cu interesele oamenilor,
comunităţilor şi statelor din zonă, cu interesele de securitate ale
comunităţii euro-atlantice şi cu prevederile dreptului internaţional,
apte să răspundă adecvat diferenţelor specifice fiecărui conflict în
parte.
Tot ca evoluţie specifică, SSN-RO aduce o critică negativă,
indirectă (poate unica de acest fel în întregul document!), industriei
de apărare, precizând că: aceasta trebuie să depăşească starea de
stagnare şi provizorat şi să evolueze rapid pe coordonatele
eficientizării şi ale interoperabilităţii cu industria de apărare
europeană, în conformitate cu cerinţele securităţii naţionale.

Tendinţe şi evoluţii ce decurg din abordarea determinismului


mediului socio-economic asupra strategiilor de securitate

Tendinţa generală este de a evidenţia direct sau indirect


determinismul economic şi social asupra securităţii naţionale sau
generale.
Este de altfel singura tendinţă generală a SSN-urilor analizate
din perspectiva determinismului mediului socio-economic, deoarece
maniera de abordare a determinismului mediului socio-economic
devine profund specifică fiecăreia dintre SSN analizate, la momentul
detalierii.
190
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Astfel, SSN-RO prezintă ca evoluţie specifică evidenţierea
directă şi explicită a determinismului mediului economic asupra
securităţii naţionale afirmând că o economie puternică, performantă şi
competitivă, macrostabilă, dinamică sub raportul ritmului de creştere
şi adaptabilă la cerinţele integrării şi ale globalizării, reprezintă un
pilon important al securităţii naţionale, asigurând condiţii pentru
securitatea economică şi socială.
România evidenţiază corelarea puternică dintre dezvoltarea
economică accelerată şi gradul de competitivitatea a naţiunii.
România poziţionează securitatea energetică pe un loc important
în asigurarea securităţii naţionale, prin adaptarea operativă şi
optimizarea structurii consumului de resurse energetice primare şi
creşterea eficienţei energetice.
Explicitează acţiunile specifice de asigurare a securităţii energetice:
 reducerea dependenţei de aprovizionarea din regiuni instabile
sau din state care folosesc energia ca instrument de presiune
politică;
 accelerarea programelor de producere a energiei în centrale
nucleare;
 relansarea preocupărilor vizând creşterea producţiei de
hidroenergie şi de energie bazată pe tehnologiile moderne de
folosire a cărbunilor;
 creşterea producţiei de energie din surse regenerabile sau
alternative şi creşterea eficienţei energetice în mediul industrial
şi casnic.
Sunt prezente de asemenea abordări specifice pline de
generozitate şi de generalitate în acelaşi timp, abordări care nu fac
decât să dilueze gradul de importanţă al factorului socio-economic
asupra SSN-RO.
Un exemplu în acest sens îl constituie menţionarea căilor de
atingere a competitivităţii României: "transformări profunde în
domeniul educaţiei, cercetării şi dezvoltării (transformarea sistemului
de învăţământ şi facilitarea accesului la rezultatele cercetării-
dezvoltării); îmbunătăţirea radicală a stării de sănătate a populaţiei
şi realizarea unui nou echilibru social".

191
Georgeta CHIRLEŞAN

Tendinţe şi evoluţii ce decurg din abordarea relaţionării cu


Strategia de Securitate Europeană

Tendinţa generală este de a corelare a SSN-urilor analizate cu


cea europeană la nivelul PESC şi PESA.
În acest context, toate SSN-urile analizate, inclusiv SSN-RO trec
la explicitarea eforturilor de corelare cu Strategia de Securitate
Europeană, făcând-o însă într-o manieră specifică fiecăreia.
SSN-RO precizează că la nivel naţional, va fi realizată
armonizarea legislativă şi procedurală cu sistemul de gestiune a
crizelor de securitate şi a urgenţelor civile din NATO şi UE, va spori
substanţial contribuţia la implementarea sistemului NATO de răspuns
la crize, precum şi a reglementărilor UE privind cadrul de participare
la operaţiuni de gestionare a crizelor.
Tot ca evoluţie specifică se menţionează construirea
interoperabilităţii cu industria de apărare europeană prin:
a) privatizarea, restructurarea, modernizarea şi retehnologizarea
capacităţilor industriei de apărare, prin cooperare cu firme din
cadrul UE şi al altor parteneri din NATO;
b) racordarea întreprinderilor româneşti de profil la activităţile
Agenţiei Europene de Apărare;
c) proiectarea gamei de produse în funcţie de necesităţile reale ale
instituţiilor de securitate româneşti179.

179
După cum s-a putut constata, acest capitol rămâne deficitar. După cum s-a arătat şi mai sus, România a
devenit parte a EDA în 2007 fără a semna protocoalele aferente. Alexander Weis, directorul EDA afirma în iulie
2009 că explicaţia trebuie căutată în lupta politică dintre premierul Tăriceanu şi preşedintele Băsescu. Tema a
mai fost ridicată în CSAŢ şi în toamna lui 2009 fără ca demersul să fie finalizat. Greutăţile şi dilemele României
cauzate de nesemnarea regulamentelor EDA s-au văzut şi în cadrul contractului pentru reînnoirea flotei de
avioane MIG-21 Lancer. Conformarea la codul EDA ar fi adus poate avantaje în cadrul cooperării cu firma
suedeză SAAB, creatoarea avionului multi-rol Gripen. Mai ales că suedezii promiteau ca parte a contractului off-
set investiţii în diferite sectoare civile (mediu, IT) aşa cum s-a întâmplat în Slovacia. SAAB este dispus să ofere
un offset mai mare de 100%, dacă va câştiga contractul de avioane multi-rol, The Wall Street Journal-România,
3 Septembrie 2008, http://www.wall-street.ro/articol/Companii/47624/SAAB-este-dispus-sa-ofere-un-offset-
mai-mare-de-100-daca-va-castiga-contractul-de-avione-multirol.html,
Pop V., EU defence contracts to become more transparent, EU Observer, 01.07.2009,
http://euobserver.com/9/28396
Dinu C., SUA au trimis MApN informații preliminare despre avioanele F-16, Hot News, 21 ianuarie 2010,
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6833750-sua-trimis-mapn-informatii-preliminare-despre-avioanele-16.htm
EDA: Industria de apărare a României, din ce în ce mai slăbită, Sursa: NewsIN, Duminică, 28 Martie 2010,
http://www.ziare.com/politica/declaratii-de-avere/eda-industria-de-aparare-a-romaniei-din-ce-in-ce-mai-slabita-
1005751
192
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Tendinţe şi evoluţii ce decurg din analiza calităţii strategiei prin
prisma nevoii naţionale de rescriere/îmbunătăţire

În SSN a României, în mesajul Preşedintelui Traian Băsescu de


la începutul strategiei, acesta evidenţiază implicit valoarea şi calitatea
strategiei arătând că este un „proiect naţional realist şi pragmatic,
capabil să îmbine armonios iniţiativa individuală cu spiritul civic
modern şi cu angajarea responsabilă”.
Cu toate acestea, aşa cum am reuşit deja să demonstrăm în acest
capitol precum şi prin dezvoltările din capitolul următor, SSN-RO
este marcată de o puternică necesitate de rescriere, motivele fiind clar
exprimate.

193
Capitolul 6.: CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Securitatea secolului XXI trebuie definită şi înţeleasă în


contextul actual al globalizării.
Globalizarea este un fenomen multidimensional determinat de
tehnologia informațională aflată în dezvoltare accelerată, de
dezvoltarea globală a comerţului, de globalizarea circulației
capitalului şi a investițiilor (datorită internetului şi magistralelor
electronice).
Globalizarea nu este un fenomen istoric nou. În literatura de
specialitate se afirmă că la sfârșitul secolului XIX şi începutul celui
următor s-a declanșat un proces de globalizare, identificat ca
interdependenţă la eşalon internațional datorită creşterii fără precedent
a comerțului internațional. Se afirma chiar că, în noile condiții, un
război este imposibil, ceea ce a fost contrazis de primul conflict
mondial izbucnit în 1914. Cele două războaie mondiale,
naționalismele care au determinat un protecționism accentuat, autarhii,
etc., precum şi divizarea lumii în blocuri la sfârșitul celui de al doilea
război mondial au întârziat globalizarea. Abia la mijlocul anilor 70 a
putut fi atinsă ponderea comerțului internațional în venitul global
avută înainte de primul război mondial. Se poate afirma că sfârșitul
Războiului Rece şi “unificarea” planetei au descătușat globalizarea.
Ca urmare a globalizării se constată apariția amenințărilor
transnaționale, cu alte cuvinte amenințările devin de ordin global,
acționând la scala întregului sistem, având implicații dincolo de
granițele unei ţări, regiuni sau continent. Cu deosebire, datorită
oportunităților globalizării, consecințele acestor amenințări sunt mult
mai periculoase.
Aceste amenințări transnaţionale sunt:
- cele derivate din proliferarea armelor de nimicire în masă;
- atacurile cibernetice - sistemele civile de comunicații,
energie, transport, electrice, apă, bănci, etc. utilizează rețele
informaționale sensibile la astfel de atacuri ;
- violenţa etnică, prin contagiune dincolo de frontiere (cazul
regiunii “marilor lacuri” );
194
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
- crima globală, prin constituirea unor rețele de crimă
organizată la nivel internațional (cartelurile columbiene);
- traficul de droguri (80% din drogurile de pe străzile Londrei
vin din Afganistan prin Marea Neagră)180;
- degradarea mediului ca urmare a poluării şi altor fenomene
fără granițe (Cernobîl, inundații, valul postseismic-tzunami
din decembrie 2005, furtuni precum Katrina din toamna 2005
în SUA, încălzirea globală, poluarea apei – principala sfidare
a secolului XXI este considerata apa, iar ONU are reuniuni
internaționale ample în domeniu, ca de exemplu cea din
martie 2006 de la New Mexico, despădurirea, introducerea de
substanțe toxice în lanțul de hrană uman);
- bolile infecțioase (HIV şi gripa aviară, etc.), rezistenţa la
medicamente a microbilor, non-dezvoltarea de noi
medicamente, schimbări climatice, mișcările de populație,
refugiații în tabere, așadar aglomerări, sisteme deficitare de
prevenire şi tratament, etc.
Proliferarea armelor de distrugere în masă ca primă ameninţare
transnaţională, a condus la dezvoltarea unor căi specifice de
combatere, şi anume:
(a) contraproliferarea (counterproliferation), cu trei tipuri de acțiuni:
interdicție, descurajare, apărare. Mai multe state au adoptat preemţia
în acest domeniu (SUA, Franța, Rusia).
(b) neproliferare (nonproliferation), care include: diplomație, regimuri
multilaterale, programe de reducere a amenințării, controlul
exporturilor şi al materialelor nucleare. Ca mijloace utilizate, trebuie
evidenţiate: mecanisme interne şi internaționale pentru depozitare şi
transfer; controlul exporturilor multilaterale; controlul armamentelor
180
Cum producţia de opium a crescut exponenţial după invazia americană din octombrie 2001, Afganistanul
înseamnă astăzi circa 90-92% din piaţa mondială de gen. Se aprecia în 2008-2010 că un narcoman mediu
statistic vest-european consumă lunar 50 grame opiu în diferite stadii de rafinare provenit din Afganistan. Mult
mai aproape de Afganistan, în Iran există deja 1,6 milioane dependenţi.
Robert Longley, Afghanistan's Opium Business Booms During Terror War, War against terror conflicting with
war against drugs, About.com Guide, http://usgovinfo.about.com/cs/waronterror/a/afghanpoppy.htm
Risen J., Reports link Karzai's brother to heroin trade, The New York Times, October 4, 2008,
http://www.nytimes.com/2008/10/04/world/asia/04iht-05afghan.16689186.html?pagewanted=3&_r=1
Borzou Daragahi, Aimal Yaqoubi, AFGHANISTAN: Taliban accused of forcing farmers to grow opium poppy
instead of saffron, Los Angeles Times, December 15, 2010,
http://latimesblogs.latimes.com/babylonbeyond/2010/12/afghanistan-taliban-accused-of-forcing-farmers-to-
grow-opium-poppy-instead-of-saffron.html (accesat la 28 ianuarie 2011)
195
Georgeta CHIRLEŞAN

prin verificare şi măsuri de enforcement, supraveghere informativă,


mijloace militare (sau altele) de interdicție.
Rămâne însă întrebarea «Cât poate fi de eficientă combaterea
proliferării armelor de distrugere în masă»?
Referindu-ne la tendinţele actuale ce caracterizează mediul de
securitate, cele mai remarcabile sunt: prezenţa din ce în ce mai
evidentă a globalizării şi a proceselor de integrare regională,
consolidarea eforturilor concertate ale statelor de a construi o
arhitectură de securitate stabilă şi predictibilă, revigorarea eforturilor
statelor în ceea ce priveşte menţinerea influenţei proprii asupra
dinamicii relaţiilor internaţionale, la toate acestea adăugându-se o
accentuare a prezenţei şi contribuţiei actorilor ne-statali în cadrul
dinamicii relaţiilor internaţionale, atât din punct de vedere al
numărului lor cât şi al formelor de manifestare aplicate. Există desigur
comportamente antagoniste ale mediului internaţional de securitate,
care vin să diminueze efectele acestor tendinţe: acţiuni care vizează
fragmentarea statală sau existenţă (încă) a unor regiuni marcate de
tendinţe anarhice, cu predispoziţia de a se accentua în timp.
Preocuparea privind evoluţia UE, în toate sferele de activitate, pe
termen mediu şi lung, a determinat numeroase analize, studii,
rapoarte. Printre acestea, dorim să evidenţiem un important raport mai
recent, emis la 8 mai 2010, de către Grupul de Reflecţie181 (condus de
Felipe González Márquez, în calitatea sa de Chairman, din care fac
parte Lech Wałęsa şi Vaira Vīķe-Freiberga, printre alţii), raport
intitulat « Recomandări ale Grupului de Reflecţie ».
Luând ca punct de plecare provocările stabilite în Declaraţia de
la Berlin din 25 mai 2007, Grupul a fost invitat să identifice aspectele
cheie şi dezvoltările cu care Uniunea ar fi probabil să se confrunte şi
să analizeze maniera în care se poate face faţă acestora. Aceasta
include, inter alia: consolidarea şi modernizarea modelului European
181
Un Grup independent de Reflecţie a fost stabilit de către Consiliul UE să asiste Uniunea în anticiparea şi
confruntarea eficientă a provocărilor aferente pe termen lung, pentru orizontul de timp 2020 – 2030. Grupul de
12 este condus de către dl. Felipe Gonzalez. Grupul a început să lucreze în decembrie 2008 şi şi-a prezentat
raportul către Consiliul UE (către dl. Herman Van Rompuy, Preşedintele Consiliului UE) la data de 8 mai 2010.
Grupul şi-a efectuat reflecţiile în cadrul stabilit de Tratatul Lisabona. Aşadar nu a discutat aspecte instituționale.
Analiza sa, în lumina naturii sale pe termen lung, nu a constituit nici o revizuire a politicilor actuale ale UE, nici
nu s-a adresat cadrului financiar viitor al Uniunii. În activitatea sa, Grupul de Reflecţie a luat în considerare
dezvoltări probabile în interiorul şi în afara Europei şi a examinat în special modul în care stabilitatea şi
prosperitatea - atât a Uniunii cât şi a unei regiuni mai vaste - ar putea fi deservite cât mai bine pe termen lung.
196
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
de succes economic şi responsabilitate socială, creşterea
competitivităţii în UE, a statului de drept, dezvoltarea durabilă ca
obiectiv fundamental al Uniunii Europene, stabilitatea globală,
migraţia, energie şi protecţia mediului, lupta împotriva insecurităţii
globale, crimei şi terorismului internaţional. O atenţie specială a fost
acordată căilor de comunicare mai bună cu cetăţenii şi de adresare a
aşteptărilor şi nevoilor lor.
Raportul prezintă principalele tendinţe ale viitorului UE:
• Europa se află actualmente la un punct de cotitură în istoria sa;
• Liderii UE trebuie să continue adoptarea de măsuri care să
depăşească criza actuală, dar acestea trebuie să fie conectate cu
reformele pe termen mediu şi lung de care Uniunea are nevoie;
• Există nevoia consolidării guvernării economice în UE;
• UE trebuie să realizeze urgent reforme privind funcţionarea şi
supravegherea instituţiilor financiare;
• Europenii vor avea nevoie de o economie de piaţă socială extrem
de competitivă şi durabilă pentru a menţine coeziunea socială şi
lupta împotriva schimbării climatice;
• Capitalul uman este instrumentul strategic cheie în asigurarea
succesului în economia globală. Şi totuși, Europa a pierdut teren
în mod considerabil în cursa pentru o economie a cunoaşterii;
• UE are nevoie să implementeze o politică energetică comună, cu
dimensiuni atât interne cât şi externe.
• UE trebuie să continue să conducă lupta împotriva schimbării
climatice.
• Europenii trebuie să înfrunte provocarea demografică;
• UE trebuie să consolideze Piaţa Unică împotriva tentaţiilor de
naţionalism economic şi să o finalizeze.
• Europenii trebuie să reformeze piaţa muncii şi să îşi
modernizeze practicile de guvernare corporatistă.
Dacă UE doreşte să îşi atingă scopurile, Consiliul UE şi
EUROGROUP vor trebuie să-şi întărească rolul de lider, în
coordonare cu Comisia şi Parlamentul European.
Aşadar, Raportul subliniază într-o manieră explicită factorii care
sunt apţi să asigure stabilitatea mediului de securitate viitor 2020 –
2030.
197
Georgeta CHIRLEŞAN

Revenind la noile ameninţări (ne-convenţionale) şi la caracterul


transnațional al acestora, tocmai acest caracter face ca securitatea azi
să dobândească un caracter holistic, așadar să treacă dincolo de
securitatea militară, tradițională, şi să cuprindă o serie de componente
ale activității umane tinzând către integralitatea acesteia.
Securitatea națională nu mai poate fi asigurată la nivel
național, în mod eficient, tocmai datorita caracterului transnațional al
amenințărilor, fiind necesar un răspuns de anvergura internaționala
adresat acestora.
Securitatea națională depinde tot mai puțin de teritoriul
național şi de resursele proprii, şi din ce în ce mai mult de
capacitatea de adaptare la globalizare, adică de racordarea la
economia globală, la procesele de integrare şi de construcție a
securității cooperative. Aceasta înseamnă, între altele :
- refuzul izolării, inclusiv pentru marile state (conform
impulsurilor izolaţioniste ale SUA, tot mai irelevante
azi);
- o anume structurare a armatei - renunțarea la apărarea
teritorială şi construcția unei armate de securitate;
- apărarea la sursă împotriva amenințării (Afganistan,
Irak).
Abordarea din acest unghi a securității permite azi măsurarea
capacitații de securitate a unui stat. Acest lucru este posibil tocmai
datorita măsurării impactului noilor amenințări transnaționale şi a
răspunsului statelor la ele. Din această perspectivă putem distinge
state slabe sau state falimentare, definind gradul lor de adecvare a
răspunsului la noile amenințări.
Exigentele securității naționale în era globalizării imprimă
statelor tendința de grupare la nivel regional (ne referim aici la
procesele de integrare), inițial de esență economică, iar apoi
adjudecând şi misiuni de securitate. Deopotrivă, se constată şi tendința
de integrare în alianțe politico-militare, capabile să asigure securitatea
naționala (ea devine astfel mai puțin costisitoare), sau să creeze rețele
de securitate cooperativă (NATO/PfP, de pildă). Ceea ce reflectă
realitatea că nici un stat nu mai este azi capabil să asigure singur
propria securitate. Inclusiv statele cele mai mari dau semne a intra în
198
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
această paradigmă: SUA în NATO, Rusia în Shanghai-5 sau în
Tratatul de Securitate din 2003, China în ASEAN, India în Shanghai-
5, etc. Deja armamente solicitate de era globalizării nu mai pot fi
construite individual, ci doar prin asocieri: JFS, cooperarea spațială
SUA-Rusia, scutul nuclear.
Acest shift în înțelegerea securității naționale a avut un rol şi în
apariția conceptului de human security (securitate umană). Reflex şi al
unei abordări teoretice liberale, noul concept are între motivațiile
puternice şi imperativul de a asigura comunităţilor/individului
ingredientele primare de securitate şi prosperitate. Noile riscuri şi
amenințări (boli, inundații, etc.) aduc atingere atât statului, dar şi
individului. Valorile principale urmărite în securitatea umană sunt
freedom from fear, freedom from want, equal opportunities, şi ca
amenințări la adresa ei: violenţa directă şi indirectă, impactul
economic, alimentar, de sănătate, de mediu, personal, comunitar şi
politic, subdezvoltare, terorism, crima transfrontalieră, traficul cu
arme mici, etc.
Amintitul shift în domeniul securității nu trebuie însă absolutizat.
Există, ca în orice domeniu, o inerție, un conservatism, care reliefează
două lucruri cel puțin: că aspectul holistic al securității indus de
globalizare a fost prea rapid şi trezește reacții potrivnice, că mai ales
marile puteri nu au renunțat la viziunea tradițională a competiției de
putere pentru dominația în sistem.
În pofida faptului că securitatea a devenit holistică şi s-au
diversificat în consecință instrumentele utilizate în domeniu, armatele
rămân principalul mijloc de securitate (securitatea militară). Chiar
dacă se afirmă că înfăţişarea războiului s-a schimbat radical, că nu mai
este valabil Clausewitz în era atomică (războiul este continuarea
politicii cu alte mijloace), armatele rămân un instrument preferat.
Statele europene, de pildă, membre NATO şi UE, mențin circa 2
milioane de soldați în armate naționale (rațiuni de securitate militară
națională), ceea ce induce repetări şi paralelisme, fără a fi capabile să
poate disloca strategic câteva mii de soldați.
Întrebarea cheie care se pune în actualul context este legată de
posibilitatea re-naționalizării politicii de securitate şi apărare în era
globalizării. Este acest lucru posibil sau nu?
199
Georgeta CHIRLEŞAN

O serie de concluzii se desprind astfel referitor la tandemul


globalizare-securitate:
 Globalizarea înseamnă răspândirea democrației.
 Globalizarea reclamă eficientizarea instituțiilor de securitate
internațională şi construcția altora noi (reforma ONU,
instituționalizarea G-8 ca forum mondial, gestionarea regională a
securității (UE, ASEAN, MERCOSUR, OUA)
 Globalizarea înseamnă privatizarea securității.
 Globalizarea sporește utilizarea forței militare pentru gestionarea
situațiilor de criză, pentru operații altele decât războiul.
 Globalizarea reclamă construcția de rețele de securitate
cooperativă construite pe formele de integrare a statelor națiune.
Promovarea reformei/transformării reprezintă o necesitate a
mediului actual de securitate. Era post-Război Rece şi mai mult,
circumstanţele post 11 Septembrie impun ajustarea instrumentelor
existente de securitate pentru a le face apte să abordeze noile
provocări. Este evidentă imposibilitatea de a mai face faţă riscurilor şi
ameninţările actuale şi viitoare utilizând structuri învechite animate de
mentalităţi învechite.
O astfel de reformă/transformare nu se poate produce în izolare,
fără a ştii ce fac sau ce au făcut ceilalţi în acest sens. Acest lucru este
valabil mai ales în contextul globalizării şi atunci când luăm în
considerare realitatea instituţiilor internaţionale existente, precum
Parteneriatul pentru Pace (Partnership for Peace - PfP), Consiliul
Parteneriatului Euro-Atlantic (Euro-Atlantic Partnership Council –
EAPC) fără a mai menţiona NATO sau UE – care au un set de
standarde şi proceduri pentru membri săi.
Abordarea holistică operează cu un spectru mai larg de instituţii
şi aspecte specifice. Cel mai important probabil îl reprezintă controlul
democratic legal asupra sectorului militar. Dar nici celelalte
componente ale reformei strategiei de securitate nu trebuie neglijate.

200
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Transnaţionalitatea şi ubicuitatea ameninţărilor ne-
tradiţionale impune cooperarea internaţională imediată, urgentă
pentru a face faţă acestora şi evidenţiază automat nevoia de inter-
operabilitate. Nu este posibil ca aceste obiective să fie atinse în afara
unei abordări integratoare a sectorului de securitate şi mai ales fără
adâncirea reformei din cadrul acestuia.
Specialiştii vorbesc despre “a treia generaţie” de reformă a
sectorului de securitate care se focalizează pe două aspecte cheie:
achiziţionarea de capabilităţi necesare pentru a manageria noile
provocări de securitate şi abilitatea actorilor reformei sectorului de
securitate de a coopera atât pe plan intern cât şi extern (H. Borchert,
V. Shalamanov). Principalele aspecte care ar trebui menţionate în
acest context sunt:
 lista riscurilor de securitate cu care fiecare ţară s-a confruntat şi
dacă aceste riscuri sunt identificate în documente oficiale;
 instituţiile desemnate să se adreseze diferitelor riscuri şi
ameninţări, reglementările / dispoziţiile privind interacţiunea
dintre ele şi nivelul de cooperare;
 nivelul atins de către fiecare instituţie din sectorul de securitate
în promovarea reformei;
 responsabilitatea actorilor sectorului de securitate;
 problemele din cadrul relaţiilor civil-militare şi ale cooperării
inter-agenţii;
 transparenţa şi caracterul adecvat al reformei sectorului de
securitate şi nevoia de noi mecanisme;
Principalele deficienţe în procesul de reformă a sectorului de
securitate ar putea fi:
 absenţa unui proces bine definit de evaluare;
 absenţa relativă a interesului public;
 lipsa experţilor din sectorul de securitate.
Pentru a avansa a treia generaţie de activităţi ale reformei sectorului
de securitate este important să se abordeze noi arii, precum:
 dimensiunea activităţilor de reformă a sectorului de securitate să
transceadă dincolo de relaţiile civil-militare (capabilităţi

201
Georgeta CHIRLEŞAN

adecvate de securitate şi nevoia de co-operabilitate în sectorul de


securitate);
 stabilirea unui proces de revizuire a activităţilor de reformă a
sectorului de securitate;
 elaborarea unui plan internaţional de reformă a sectorului de
securitate pentru a furniza programe de asistenţă pentru ţări la
nivel individual;
 cooperare avansată între organizaţiile de securitate ale Europei
pentru a combina şi armoniza activităţile lor relevante în
domeniul reformei sectorului de securitate.
Co-operabilitatea organizaţiilor europene de securitate (NATO,
UE, OSCE, Consiliul Europei) ar putea atinge nivelul de formulare a
unui îndelung aşteptat “acquis communautaire” euro-atlantic pentru
problematica de securitate, standardizând abordarea şi accelerând
exponenţial cooperarea internaţională în domeniu.
Transferul de experienţă este azi o necesitate şi el va fi mai
eficient din partea ţărilor care au trecut recent prin procesul de reformă
şi au un trecut istoric şi politic similar. Într-o asemenea situaţie,
percepţia tutelajului (de altfel falsă) va fi evitată şi procesul va avea
loc lin şi eficient.
Fiecare recipient are propriile sale tradiţii şi căi de rezolvare a
problemelor, precum şi exportatorii de experienţă le au pe ale lor.
Ţinând cont de acest aspect şi că nu există soluţii universale sau unice
la problemele complexe ale reformei sectorului de securitate, va fi
posibilă creşterea cooperării între parteneri şi viitori aliaţi.
Nivelurile de analiză anterior parcurse, ne-au permis pe de o
parte identificarea factorilor determinanţi, dar şi corelarea categoriilor
componente ale Strategiei de Securitate a României (SSN-RO).
Toate concluziile la care am ajuns până acum în urma analizelor
multi-nivel aplicate, conduc către necesitatea de rescriere a SSN-RO,
în conformitate cu argumentaţia de mai jos.
Pentru o coerenţă ideală şi o aplicabilitate totală, Strategia de
Securitate a României ar trebui să se dezvolte după o schemă logică
structurată ca în figura următoare:

202
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică

Fig. 6.1.: Schema logică de corelare


a categoriilor componente ale Strategiei de Securitate

Astfel, ar trebui ca fiecăruia dintre factorii determinanţi (redaţi


mai jos) să îi corespundă cel puţin un scop principal care, la rândul lui,
să fie operaţionalizat prin minimum două obiective specifice.
Obiectivele specifice are trebui să conducă la acţiuni şi actori
specifici.
De asemenea, stabilirea unui scop principal care să conducă la
satisfacerea determinismului căruia îi este asociat, ar trebui să se facă
pe baza unuia dintre principiile care guvernează SSN-RO.
Vom proceda în continuare la o contrapunere a SSN-RO
(versiunea 2007), cu modelul ideal enunţat anterior. Scopul nostru este
de a identifica corelările, necorelările şi sincopele actualei versiuni a
SSN-RO, în raport cu idealul enunţat anterior.

203
Georgeta CHIRLEŞAN

Structura actualei Strategia de Securitate Naţională a României

Strategia de securitate naţională a României în versiunea actuală


(2007) se poate descompune în următoarele categorii de elemente
constitutive:
 factori determinanţi (cu un număr total de 90 de elemente
distincte) clasificaţi astfel:
o valori (14 elemente)
o interese (13 elemente)
o mediul internaţional de securitate (16 elemente)
o mediul socio-economic (4 elemente)
o determinisme specifice (7 categorii)
 vulnerabilităţi (13 elemente)
 provocări (7 elemente)
 ameninţări / riscuri (8 elemente)
 alte determinisme specifice (2 elemente)
 NATO
 UE
 OSCE
 principii (în număr de 6)
 scopuri şi obiective strategice (un scop al SSN, un scop
fundamental, 10 scopuri principale, 17 obiective specifice)
 strategii de implementare / planuri / căi / măsuri (14 categorii)
 acţiuni / sarcini (26 elemente)
 sub-sisteme / actori (1 singur actor menţionat explicit!)

Observaţii cu caracter general

Deşi lucrurile par să fie în regulă, câteva nuanţe critice se impun


încă de la începutul acestei analize.
Actuala SSN-RO pare a fi corect structurată din perspectiva
menţionată anterior. Cu toate acestea, atât în interiorul categoriilor
menţionate mai sus cât şi între categorii, se evidenţiază o serie de
suprapuneri parţiale de concepte sau de confundare a acestora, de
dublare a lor prin modificări semantice. Spre exemplu, între valoarea
204
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
1.13 ("caracterul naţional, unitar şi indivizibil al statului") şi interesul
2.9 ("menţinerea integrităţii, unităţii, suveranităţii, independenţei şi
indivizibilităţii statului român, în condiţiile specifice ale participării
la construcţia europeană") este o diferenţă extrem de greu de pus în
evidenţă, conceptele ajungând a se confunda. Unele elemente suferă
de lipsa de conciziune şi obiectivitate în definiţie. Cu multă greutate
regăsim spre exemplu unul dintre factorii determinanţi fundamentali
în construcţia oricărei SSN-RO - agresiunea potenţială militară asupra
statului. Doar indirect (ameninţarea 5.3.1: pericolul unui război clasic,
al unor agresiuni militare convenţionale - este foarte puţin probabil)
se face vorbire despre acest factor. Or în practica protecţiei
infrastructurilor critice, pregătirea pentru contracararea unui potenţial
atac constituie în continuare, atât în România cât şi în spaţiul euro-
atlantic, o preocupare de bază.
Putem pentru moment concluziona că se impune o rafinare
conceptuală a definiţiilor care stau la baza elementelor constitutive ale
SSN-RO.
Vom încerca în continuare să analizăm mai în profunzime,
gradul de corelare precum şi necorelările şi sincopele actualei SSN-
RO, din perspectiva abordării ştiinţifice, bazate pe determinism,
guvernat de principii.

Relaţia dintre factorii determinanţi şi scopurile principale,


respectiv obiectivele specifice

O primă observaţie importantă este aceea că avem un scop


principal (SP8: identificarea corectă a valorilor şi intereselor
fundamentale ce trebuie promovate, protejate şi apărate cu prioritate)
care nu este operaţionalizat prin nici un obiectiv specific. Se poate
încerca o estimare a consecinţelor ne-operaţionalizării acestui scop
principal, dar numai dacă se face acest demers în cadrul altuia mai
larg, acela de reformare a SSN-RO ca un tot.
O altă observaţie importantă, ce ţine de maniera de construcţie a
SSN-RO rezidă în faptul că o serie întreagă de obiective specifice sunt
asociate indirect unor scopuri principale, prin intermediul unor factori
determinanţi ce adresează unul sau altul dintre scopurile principale.
205
Georgeta CHIRLEŞAN

Poate că nu e greşită o asemenea abordare însă din punctul de


vedere al logicii construcţiei, avem aici o problemă ce ar trebui luată
în considerare.
Cu adevărat problematic ni se pare a fi faptul că există un număr
de 20 de factori determinanţi din 90 care nu conduc la nici un scop
principal şi / sau obiectiv specific.
Este vorba despre următorii factori determinanţi:
 conturarea unei noi ordini mondiale, a unei noi arhitecturi
globale de securitate, ce se naşte după încheierea tranziţiei post-
bipolare
 accelerarea proceselor de globalizare şi de integrare regională
 fragmentarea statală
 prezervarea influenţei statelor în dinamica relaţiilor
internaţionale
 multiplicarea formelor şi creşterea ponderii intervenţiei actorilor
nestatali în evoluţia relaţiilor internaţionale
 tendinţele majore din epoca post-bipolară generează noi riscuri
şi provocări la adresa valorilor şi intereselor naţionale şi comune
dar oferă şi reale oportunităţi
 globalizarea - fenomen generator deopotrivă de riscuri şi
ameninţări (nici un stat nu se poate izola sau rămâne neutru, nici
un stat nu este la adăpost, securitatea internaţională tinde tot mai
mult să-şi manifeste caracterul indivizibil) dar şi de oportunităţi
(efecte pozitive ale globalizării, o şansă reală de dezvoltare
economică aptă să creeze prosperitate şi să protejeze mediul)
 în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est persistă încă stări de
tensiune şi conflict determinate de dispute etnice, religioase,
teritoriale, separatiste, de contestare a frontierelor existente, sau
de criminalitate transfrontalieră
 unele tendinţe negative persistente în plan demografic şi
migraţia masivă
 proporţia redusă, fragmentarea şi insuficienta implicare a clasei
de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale
 fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice

206
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
 starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a
sănătăţii populaţiei
 carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de
adaptare a sistemului de învăţământ la cerinţele societăţii
 angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi
soluţionarea problemelor de securitate
 modul complex şi contradictoriu de manifestare al proceselor
globalizării
 capacitatea redusă de absorbţie a fondurilor europene
 traficul ilegal de armament, muniţii şi explozivi
 traficul de droguri;
 migraţia ilegală şi traficul de fiinţe umane
 securitatea şi apărarea frontierelor
 criminalitatea transnaţională organizată (trafic ilegal de
armament muniţii şi explozivi, trafic de narcotice, migraţie
ilegală, trafic de fiinţe umane, trafic de produse contrafăcute,
activităţi de spălare a banilor, alte forme de criminalitate
economico-financiară)
Dacă ţinem cont că ne-operaţionalizarea înseamnă implicit lipsa
unor planuri concrete de acţiune şi de asociere a unor sisteme şi actori
specifici, situaţia necesită în mod clar o reformare.
O categorie aparte o constituie acei factori determinanţi (5 la
număr) care deşi nu conduc la nici un scop principal, au totuşi asociate
obiective specifice. Este vorba despre următorii factori determinanţi:
 securitatea energetică
 organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru
managementul situaţiilor de criză
 conflictele locale
 conflictele regionale
 fenomene grave (geofizice, meteo-climatice sau asociate):
o catastrofe naturale;
o tendinţa de epuizare a unor resurse vitale;
o catastrofe industriale sau ecologice;
o probabilitatea de creştere a unor pandemii.

207
Georgeta CHIRLEŞAN

În această situaţie, deşi construcţia suferă prin lipsa unor scopuri


principale, existenţa obiectivelor specifice asociate constituie o soluţie
parţială, putând conduce la planuri, acţiuni, sub-sisteme şi actori
specifici.
Din perspectiva reciprocităţii, avem un grad foarte mare de
degenerare, fiecare dintre obiectivele specifice răspunzând nu la unul
ci la mai mulţi factori determinanţi. Nu susţinem că este total eronată
o asemenea abordare ci doar că o biunivocitate de tipul "factor
determinant - obiectiv specific" ar fi contribuit major la creşterea
gradului de coerenţă şi de articulare obiectivă.

Principiile
Sunt enunţate ca atare, în număr de 6.
 P 1. abordarea sistemică şi cuprinzătoare a problematicii
securităţii naţionale
 P 2. convergenţa dintre politica de securitate şi politica de
dezvoltare economico-socială
 P 3. concentrarea eforturilor asupra siguranţei cetăţeanului şi
securităţii publice
 P 4. concordanţa dintre concluziile rezultate din evaluarea
mediului de securitate, opţiunea politică şi acţiunea strategică
 P 5. o economie puternică, performantă şi competitivă,
macrostabilă, dinamică sub raportul ritmului de creştere şi
adaptabilă la cerinţele integrării şi ale globalizării, reprezintă un
pilon important al securităţii naţionale, asigurând condiţii pentru
securitatea economică şi socială
 P 6. SSN-RO parte integrantă a securităţii europene şi euro-
atlantice (tot unitar fundamentat pe efort naţional, pe acţiune
comună, cooperare şi parteneriat).
Deşi enunţul fiecăruia are valoare de principiu, postulând un
adevăr nedemonstrabil, cu grad mare de valabilitate pentru clasa de
fenomene căruia i se atribuie, se observă o încărcare diferită ce revine
fiecăruia dintre ele. Dacă doar debalansarea în greutate ar fi singura
problemă aferentă principiilor, nu ar fi cazul să insistăm asupra
necesităţii regândirii acestora.

208
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
Problema principală care o sesizăm însă este lipsa (cel puţin la
nivel declarativ) a unui background socio-politic pentru principiile
respective. În fapt, gestionarea corelării cauzelor (factorilor
determinanţi) cu măsurile ce se impun (scopuri şi obiective specifice)
o face setul de principii. Cum anume se stabileşte acesta, trebuie să
rezulte clar din documentele fundamentale ale statului: Constituţie,
legi organice, etc.
Pentru a se evita ambiguitatea actuală, se impune reformularea
principiilor cu menţionarea clară, explicită a textelor ce
fundamentează existenţa statului român şi care se regăsesc în
principiile respective.
Dată fiind structurarea actuală a principiilor, putem spune că
acoperă cu largheţe şi generozitate oricare dintre corelările "cauză -
efect" identificate în structura SSN-RO, versiunea 2007.

Relaţia dintre scopurile principale, respectiv obiectivele specifice


şi strategii de implementare / planuri / căi / măsuri

De la bun început dorim să menţionăm că am încercat (cu un


grad mare de subiectivitate) o separare a categoriilor de acţiuni
menţionate în SSN-RO 2007 astfel încât să punem în evidenţă două
mari grupe: cea a strategiilor de implementare (grupă cu grad mare de
complexitate şi generalitate) şi cea a acţiunilor concrete (grupă cu
elemente de acţiune concretă).
Astfel, în mod logic, ar fi trebuit ca acţiunile concrete din cea de
a doua grupă să fie consecinţe directe ale strategiilor de implementare,
planurilor, căilor, măsurilor aferente primei grupe.
De asemenea, construcţia bazată pe determinismul ştiinţific, ar fi
obligat la o corelare directă a obiectivelor specifice cu strategiile de
implementare, planurile şi măsurile identificate.
Analiza în profunzime a acestor corelări ne conduce însă la o
serie de observaţii critice care pot constitui o bază pentru o eventuală
dezvoltare ulterioară a SSN-RO.
Dat fiind gradul foarte larg de generalitate al enunţurilor ce au
putut fi identificate ca făcând potenţial parte din această categorie (cea
a strategiilor de implementare, planurilor, căilor, măsurilor) precum şi
209
Georgeta CHIRLEŞAN

unui grad redus de discriminare în raport cu categoria subsecventă


(acţiuni) ne aflăm în imposibilitatea de a afirma cu siguranţă că fiecare
scop principal şi / sau obiectiv strategic specific îşi regăseşte pe deplin
una sau alta din categoriile de mai sus pentru a conduce la împlinirea
lui.
Cu toate acestea, am constatat că fiecăruia dintre scopurile
principale i se pot atribui cel puţin două căi de realizare, existând şi
scopuri cărora li se adresează patru căi de realizare. În mod intenţionat
recurgem la utilizarea cuvântului "căi" deoarece, după opinia noastră,
căile respective, pentru a deveni planuri sau strategii, necesită mult
mai mult decât enunţurile prezente în textul actualei SSN-RO.
În ce priveşte adresarea obiectivelor specifice, aici lucrurile stau
ceva mai bine dat fiind faptul că graniţa dintre obiectivul specific în
forma în care este el enunţat şi calea lui de atingere este extrem de
difuză, suprapunerile conceptuale fiind în unele cazuri de-a dreptul
evidente (OS7: securitatea energetică ocupă un loc important în
asigurarea securităţii naţionale care se implementează pe calea 6.3.
Adaptarea operativă şi optimizarea structurii consumului de resurse
energetice primare şi creşterea eficienţei energetice). Drept pentru
care toate obiectivele specifice au cel puţin o cale de realizare
asociată, numărul maxim de căi pe obiectiv fiind de 23 (în cazul OS4).
Tocmai această degenerare în numărul de căi de atingere pune sub
semnul întrebării gradul de obiectivitate, acurateţe, măsurabilitate al
obiectivului specific respectiv.
Din perspectivă reciprocă, fiecare cale în parte adresează
minimum un scop principal şi minimum un obiectiv specific. Şi aici
avem situaţii în care aceeaşi cale de acţiune strategică adresează până
la 4 scopuri principale şi până la 5 obiective specifice.
Din nou se impune aceeaşi critică constructivă şi anume nevoia
de clarificare a scopurilor şi obiectivelor strategice, de dimensionare şi
cuantificare corectă a afirmaţiilor acestora.
În final, dorim să facem o referire şi la ultimul pas care ar fi
trebuit să închidă construcţia ştiinţifică a strategiei de securitate şi
anume la cel al alocării diverselor căi strategice către potenţialii actori.
Actuala strategie face referire la sub-sistemele societăţii româneşti
care ar avea atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în această
210
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
categorie amestecând supra-structuri cu structuri şi actori direcţi. O
privire asupra acestor sub-sisteme (redate în continuare) este
relevantă. Ele (aşa cum sunt redate în SSN-RO 2007) sunt:
 administraţia publică şi structurile de ordine publică;
 structurile de prevenire şi gestiune a urgenţelor civile, securitatea
frontierelor şi garda de coastă;
 structurile de informaţii, contrainformaţii şi securitate;
 organismele de prevenire a spălării banilor şi de control al
importurilor şi exporturilor strategice;
 infrastructura de transport
 infrastructura energetică;
 infrastructura de comunicaţii;
 potenţialul hidrografic şi protecţia împotriva inundaţiilor;
 sistemul bazelor militare.
 structurile militare, în situaţii deosebite, pentru unele activităţi.
 garda financiară şi structurile vamale, garda de mediu şi
structurile de specialitate care veghează la sănătatea populaţiei şi
a animalelor, cele de protecţie a consumatorilor.
 operatori industriali, agricoli, comerciali şi de servicii care
desfăşoară activităţi de importanţă vitală, sensibile sau
periculoase, ori care implică un mare număr de oameni sau
interese sociale majore.
Constatăm deci că dacă ne-am propune, cu oarecare dificultate,
am putea asocia unul sau altul dintre sub-sistemele anterioare unora
dintre căile strategice de securitate identificate anterior. Problema
responsabilizărilor diverşilor actori distincţi, părţi componente ale
sub-sistemelor rămâne însă deschisă...
Aşadar, aceste concluzii stau la baza reproiectării SSN-RO, în
deplin acord cu contextul geo-politic actual, cu mediul internaţional de
securitate şi cu nevoia de rigoare ştiinţifică în elaborarea unui
document de o asemenea importanţă.
Redăm succint în cele ce urmează o serie de măsuri care pot
contribui la atingerea acestui deziderat.
1. Identificarea riguroasă a factorilor determinanţi pentru starea de
securitate naţională

211
Georgeta CHIRLEŞAN

2. Categorisirea lor şi ierarhizarea lor în clase de impact în


interiorul fiecărei categorii
3. Postularea unor principii care să guverneze SSN-RO şi care să
fie ecoul fundamentelor sociale, politice şi de cultură ale statului
român
4. Enunţarea unor scopuri strategice care să adreseze fiecare în
parte, prin intermediul unuia dintre principii, una din categoriile
de factori determinanţi
5. Enunţarea unor obiective specifice de securitate, exprimate prin
verbe lipsite de ambiguităţi, clare, măsurabile
6. Definirea unor strategii de atingere a obiectivelor specifice
7. Identificarea tuturor actorilor care pot contribui la atingerea
obiectivelor specifice
8. Gruparea actorilor pe grupuri de lucru specifice, aferente
fiecăruia dintre obiective
9. Elaborarea de proiecte de planuri strategice specifice, produse
ale grupurilor de lucru
10. Analizarea fiecăruia dintre planurile strategice specifice de
către departamentele specializate ale Președinției
11. Propunerea spre aprobare a acestor planuri în cadrul CSAT
12. Asamblarea şi validarea noii SSN-RO

212
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică

213
LISTA DE ABREVIERI

ADM Arme de Distrugere în Masă


ASEAN Association of Southeast Asian Nations / Asociația
Națiunilor din Sud-Estul Asiei
CIA Central Intelligence Agency / Agenţia Centrală de
Intelligence
CIMIC Civil-Military Cooperation / Cooperare Civil-
Militară
CJTF Combined Joint Task Force / Forţele Multinaţionale
Interarme
CPE Cooperarea Politică Europeană
CSAŢ Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
CSI Comunitatea Statelor Independente
CZ Republica Cehă
DCAF Democratic Control of Armed Forces / Controlul
Democratic al Forţelor Armate
EAPC Euro-Atlantic Partnership Council / Consiliul
Parteneriatului Euro-Atlantic
EDA / AEA European Defence Agency / Agenţia Europeană de
Apărare
EUROGROUP Meeting of the finance ministers of the Eurozone /
Reuniunea miniştrilor de finanţe ai zonei Euro
EUROJUST The European Union's Judicial Cooperation Unit
EUROPOL The European Union’s Law Enforcement Agency
FRONTEX European Agency for the Management of
Operational Cooperation at the External Borders /
Agenţia Europeană pentru Gestionarea Cooperării
Operative la Frontierele Externe ale Statelor
Membre ale Uniunii Europene
GATT General Agreement on Tariffs and Trade / Acordul
General pentru Tarife Vamale şi Comerţ
HU Ungaria
IAEA International Atomic Energy Agency / Agenţia
Internaţională pentru Energie Atomică
ICI Istanbul Cooperation Initiative / Iniţiativa de
Cooperare de la Istanbul

214
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
IT Information technology / Tehnologia Informaţiei
JFS Justice, Freedom and Security / Justiţie, Libertate şi
Securitate
MAE Ministerul Afacerilor Externe
MAI Ministerul Afacerilor Interne
MApN Ministerul Apărării Naţionale
MERCOSUR Mercado Común del Sur / Piaţa Comună a Sudului
MERLN Military Education Research Library Network
NATO North Atlantic Treaty Organization / Organizaţia
Tratatului Atlanticului de Nord
NIC National Intelligence Council / Consiliu Naţional de
Intelligence (al CIA)
OCTA Organised Crime Threat Assessment
OECD Organization for Economic Cooperation and
Development / Organizaţia pentru Cooperare şi
Dezvoltare Economică
OG Obiective general
ONG Organizaţie Non-Guvernamentală
ONU Organizaţia Naţiunilor Unite
OS Obiectiv specific
OSCE Organization for Security and Cooperation in
Europe / Organizația pentru Securitate și Cooperare
în Europa
OUA Organisation de l’Unité africaine / Organizaţia
Unităţii Africane
PCR Partidul Comunist Român
PESA Politica Europeană de Securitate şi Apărare
PESC Politica Externă şi de Securitate Comună
PfP Partnership for Peace / Parteneriatul pentru Pace
PL Polonia
R&D Research and Development / Cerectare şi
Dezvoltare
RI Relaţii Internaţionale
RMA Revolution in Military Affairs / Revoluţia în
Afacerile Militare
RO România
215
Georgeta CHIRLEŞAN

SAARC South Asian Association for Regional Cooperation /


Asociaţia din Asia de Sud pentru Cooperare
Regională
SIE Serviciul de Informaţii Externe
SK Slovacia
SMFN Statul Major al Forţelor Navale
SMFT Statul Major al Forţelor Terestre
SMG Statul Major General
SP Scop Principal
SRI Serviciul Român de Informaţii
SSE Strategiei de Securitate Europeană
SSN Strategie de Securitate Naţională
SSN-RO Strategia de Securitate Naţională a României
SUA Statele Unite ale Americii
TE-SAT EU Terrorism Situation and Trend Report
UE / EU Uniunea Europeană / European Union
URSS Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice
WEU/UEO Western European Union / Uniunea Europei
Occidentale
WHO World Health Organisation / Organizaţia Mondială
a Sănătăţii
WTO World Trade Organisation / Organizaţia Mondială a
Comerţului

216
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică

217
RESURSE BIBLIOGRAFICE
1. ***, Act asupra Ungurilor care Trăiesc în Ţările Vecine (actul
LXII din 2001), Oficiul guvernamental pentru minorităţile ungare în
străinătate, http://www.hhrf.org/htmh/en/?menuid=03

2. ***, Actul Constituţional no. 110/1998 referitor la securitatea


Republicii Cehe

3. ***, Acordul Schengen

4. ***, Actul Final de la Helsinki, OSCE, 1975,


http://www.osce.org.
http://www.osce.org/documents/html/pdftohtml/4044_en.pdf.html

5. Akihiko T., The new middle ages: international system in 21


century, Tokyo; International House of Japan, 2002;

6. Andreescu A., Radu N., Jihadul Islamic: de la „Înfrângerea


Terorii” şi „Războiul Sfânt” la speranţa libertăţii, ISBN 978-973-
745-011-1, Editura MIRA, Bucureşti, 2008.

7. Andreescu A., Radu N., Organizaţiile teroriste, ISBN 978-973-0-


05345-6, Editura MIRA, Bucureşti, 2008.

8. Angell N., The great illusion. A study of the of military power in


nations to their economic and social advantage, London/New York,
G. P. Putnam and son’s, 1911;

9. The American Encyclopedia, vol. 25

10. Arrighi G., Hopkins T. K., Wallerstein I. M., Antisystemic


movements, London, 1989;

11. Aron R., Peace and war. A theory of international relations,


Covent Garden, New York, 1966;
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică

12. Armies of the world. Romania,


http://topgun.rin.ru/cgi-
bin/texts.pl?category=state&mode=show&unit=6075&lng=eng,2002

13. Bacevich A. J., American empire: the realities and consequences


of U.S. diplomacy, USA, President and fellows of Harvard College,
2002;

14. Bacevich A., Illusions of Victory How the United States Did Not
Reinvent War But Thought It Did, TomDispatch, posted August 11,
2008,
http://www.tomdispatch.com/post/174964/andrew_bacevich_the_ame
rican_military_crisis

15. Bacevich J. A., The war we can’t win, Harper’s Magazine, Nov
2009,
http://harpers.org/archive/2009/11/0082687

16. Bacevich A. J., Obama's folly, Los Angeles Times, December 03,
2009, http://articles.latimes.com/2009/dec/03/opinion/la-oe-
bacevich3-2009dec03

17. Barbu D., Republica absentă. Politică şi societate în România


postcomunistă, Nemira, 1999 ;

18. Binnendijk H., Simon J., Hungary's 'Near Abroad', Minorities


Policy and Bilateral Treaties; noiembrie 1996;

19. Biró I., Hungarian Armed Forces, The National Security Strategy
and Transformation of the Hungarian Defense Forces, US Army War
College, Strategy Research Project, 18 Mar 2005,
http://www.dtic.mil/cgi-
bin/GetTRDoc?Location=U2&doc=GetTRDoc.pdf&AD=ADA43274
0

219
Georgeta CHIRLEŞAN

20. Blagu B. România, percepută drept cea mai coruptă ţară din UE
HotNews.ro, Joi, 6 decembrie 2007, http://www.hotnews.ro/stiri-
esential-2059297-romania-perceputa-drept-cea-mai-corupta-tara-
din.htm

21. Bonney R., False prophets: the 'clash of civilizations' and the
global war on terror, Peter Lang Ltd/ International Academic
Publishers, 2008;

22. Britz M. et Eriksson A., The european security and defence


policy : a fourth system of european foreign policy?, Politique
européenne 3/2005 (n° 17),
http://www.cairn.info/revue-politique-europeenne-2005-3-page-
35.htm

23. Brzezinski Z., A doua şansă, Antet, Prahova, 2006 ;

24. Buzan, Popoarele, statele şi teama, Cartier, Chişinău, 2000, ISBN


9975-79-046-1;

25. Cameron F., An introduction to European Foreign Policy, New


York, Routledge, reprinted 2007;

26. ***, Carta Albă Albă a Apărării (Franţa), 1972

27. ***, Carta Albă a Apărării (Spania), 2000

28. ***, Carta Albă a Guvernului cu privire la securitatea internă în


faţa terorismului (Franţa), 2006

29. ***, Carta Alba a Terorismului (Franţa), 2006

30. ***, Carta ONU,


http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/carta_natiunilor_unit
e

220
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
31. ***, Carta Securităţii Republicii Federale Germane, 1994

32. ***, Carta Albă a Politicii Germane de Securitate, 2006

33. ***, Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale (România),


2004
Johnson C., Gustul amar al imperiului. Secretomanie, militarism şi
sfârşitul republicii, Antet, Prahova, 2005;

34. CFE Treaty – Time to end the hypocrisy, Pravda, 15.07.2007,


http://english.pravda.ru/opinion/columnists/15-07-2007/94943-
cfetreaty-0/

35. ***, Chod’s Strategic Concept (Italia), 2004

36. ***, Clark memorandum on Monroe Doctrine, 1928

37. Clinton H., interviu acordat lui Gollust D. pentru „Voice of


America” la Paris în 29 ianuarie 2010,
http://www.voanews.com/english/news/europe/Transcript-of-VOA-
Interview-with-Secretary-of-State-Clinton-83053107.html

38. ***, Colocviu Strategic;

39. Coker C., Waging war without warriors?: the changing culture of
military conflict, Lyenne Rieners Publishers Inc., Covent Garden,
London, 2002;

40. Concepţia de înzestrare cu sisteme şi echipamente majore a


Armatei României în perioada 2006-2025, Bucureşti, 2006,
http://www.dpa.ro/documente/politici/ConceptiaInzestrare.pdf

41. Contiguglia C., Czech military strategy looks toward U.S. Critics:
Vondra overlooks EU defense cooperation, The Prague Post,
September 8, 2010,

221
Georgeta CHIRLEŞAN

http://www.praguepost.com/news/5641-czech-military-strategy-looks-
toward-u-s-.html

42. ***, Constituţia Republicii Cehe

43. Cooper R. C., Destrămarea naţiunilor, Prefaţă George Cristian


Maior, Univers enciclopedic, Seria Geopolitica lumilor secolului XXI,
Bucureşti, 2007;

44. Crăciun I., Prevenirea conflictelor şi managementul crizelor,


Editura Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, Bucureşti, 2006;

45. Dains R. N., Laswell’s Garrison State reconsidered: exploring a


paradigm shift in US civil-military relations research, Disseration,
The University of Alabama, 2004;

46. Daragahi B., Yaqoubi A., Afghanistan: Taliban accused of forcing


farmers to grow opium poppy instead of saffron, Los Angeles Times,
December 15, 2010,
http://latimesblogs.latimes.com/babylonbeyond/2010/12/afghanistan-
taliban-accused-of-forcing-farmers-to-grow-opium-poppy-instead-of-
saffron.html

47. David I., România şi evoluţiile mediului de securitate european,


Revista ComuniQue nr. 4, 2008, www.comunique.ro

48. Davies N., Heart of Europe. A Short History of Poland., Oxford:


Oxford University Press, 1984;

49. ***, DCAF Backgrounder 2005, National Security Policy, (DCAF


= The Geneva Centre for the Democratic Control of Armed Forces,
www.dcaf.ch)
http://www.dcaf.ch/publications/kms/series_backgrounders.cfm?nav1
=5&nav2=1

222
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
50. Deac L., Irimia I., Securitatea României la răscruce de milenii,
Editura A.I.S.M., Bucureşti, 2000.

51. ***, Defence White Paper (Regatul Unit al Marii Britanii), 2003,
2004, 2005

52. Degeratu C., „Strategia de Securitate. Mod de întrebuinţare”,


„Revista 22”, 11 august 2006;

53. Deoancă A., Nous sommes tous anti-americains. America in the


eyes of West European Left, - submitted for the degree of Master of
Arts, CEU, Budapest, 2008;

54. Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), Academia


Română, Institutul de lingvistică “Iorgu Iordan”, ediţia a II-a, Editura
Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p. 996.

55. Dictionnaire interarmees Francaise/Roumanian/Anglais de


Relations Internationales et Strategiques, Editura UNAp, 2004

56. Dinu C., SUA au trimis MApN informatii preliminare despre


avioanele F-16, Hot News, 21 ianuarie 2010,
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6833750-sua-trimis-mapn-
informatii-preliminare-despre-avioanele-16.htm

57. Djuvara N., Războiul de şaptezeci şi şapte de ani şi premisele


hegemoniei americane (1914-1991), Humanitas, Bucureşti, 2008;

58.***, Doctrina Forţelor Armate (Slovacia), 2003

59. Dumitru L. C., An overview of the Romanian armed forces reform


(199-2008), pp. 10-18 în Monitor Strategic, Revistă de Studii de
securitate şi apărare, Anul IX, Nr. 3-4/2008;

223
Georgeta CHIRLEŞAN

60. Duţă P. D., Purcărea M. T., Cordoneanu O., Organizaţiile


internaţionale şi mediul de securitate, Editura “Techno media”, ISBN
978-973-7865-63-2, Sibiu, 2008.

61. EDA: Industria de apărare a României, din ce în ce mai slabită,


NewsIN, Duminică, 28 Martie 2010,
http://www.ziare.com/politica/declaratii-de-avere/eda-industria-de-
aparare-a-romaniei-din-ce-in-ce-mai-slabita-1005751

62. Eliot A., Cohen A., Revolution in Warfare, Foreign Affairs,


March/April 1996;

63. Eteris E., Good example for the Baltic States: Hungary in the helm
of EU’s Presidency. BC, Copenhagen, 6 Jan 2011, http://www.baltic-
course.com/eng/editors_note/?doc=6468

64. European Defence Agency, An initial long-term vision for


European defence capability and capacity needs, 2006.

65. ***, European Security Strategy, 2003, (the Military Education


Research Library Network) http://merln.ndu.edu/whitepapers.html

66.***, Europe’s World Policy Journal

67. Exposito J. L., Mogahed D., Who speaks for Islam? What a billion
Muslims really think, Based on Gallup’ World Poll, ISBN 978-1-
159562-017-0, Gallup Press, New York, 2007.

68. Ferguson N., Colossus. The rise and fall of the American empire,
Penguin Books, London, 2005;

69. Frunzeti T., Globalizarea şi ordinea internaţională post-războiul


rece, Provocări la adresa securităţii şi strategiei la începutul secolului
XXI, ISBN 973-663-182-6, Editura UNAP, Bucureşti, 2005

224
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
70. Fukuyama F., Sfârşitul istoriei şi ultimul om, Paideea, Bucureşti,
1994;

71. Fukuyama F., Încredere. Virtuţile sociale şi crearea prosperităţii,


Antet, Prahova, 1995

72. Fukuyama F.,


Constructia statelor: guvernarea si ordinea mondiala în secolul XXI,
Antet, Prahova, 2004;

73. Fukuyama F., America la răscruce, Antet, Prahova, 2006;

74. Fukuyama F., Momentul neoconservator (I), Revista 22, traducere


de Maria Bercea din The National Interest no. 76, Summer 2004,
http://www.revista22.ro/momentul-neoconservator-i-1137.html

75. ***, Ghidul Politicii de Apărare (Germania), 2003

76. Gilpin R., Economia politică a relaţiilor internaţionale, Bucureşti,


Du Style, 1999 ;

77. Gilpin R. (asistat de Jean Millis Gilpin), Economia mondială


în secolul XXI: provocarea capitalismului global, Polirom, Iaşi, 2004 ;

78. Gilpin R., War and Change in International Politics, Cambridge:


Cambridge
University Press, 1981.

79. Ghica L. A., Zulean M., Politica de securitate naţională.


Concepte, instituţii, procese, Polirom, Bucureşti, 2007;

80. Ghinea C., Pe culmile enervării cu Traian Ungureanu, HotNews,


31 octombrie 2006,
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1146540-culmile-enervarii-traian-
ungureanu.htm

225
Georgeta CHIRLEŞAN

81. Gorka S., Democracies will always be vulnerable to terrorism,


interview at Hungarian Radio, June 2005,
http://www.radio.cz/en/section/ice_special/democracies-will-always-
be-vulnerable-to-terrorism-says-hungarian-expert

82. Gottfried P., Neocons on the Danube, Taki-s Magazine, April 29,
2009, http://takimag.com/article/neocons_on_the_danube/

83. Griffiths M., Relaţii Internaţionale: şcoli, curente, gânditori,


ISBN 973-86292-1-7, Editura Ziua, Bucureşti, 2003

84. ***, Grupul Vişegrad,


http://www.Vişegradgroup.eu/main.php?folderID=858

85. Hague Programme – JHA Programme 2005-2010,


http://www.euractiv.com/en/security/hague-programme-jha-
programme-2005-10/article-130657

86. Halper S. A., Clarke J., America alone: the neo-conservatives and
the global order, New York, Cambridge University Press, 2004;

87. Harding L., Russia's relations with West hit a new low point, The
Guardian, 15 July 2007,
http://www.guardian.co.uk/world/2007/jul/15/russia.nato

88. Hoffmann S., World disorders: troubled peace in the post-Cold


War era, Rowman & Litllefield Publishers.Inc, 1998;

89. Hough M., The concept of a national security strategy: the case of
the United States and South Africa, Strategic Review for Southern
Africa, noiembrie, 2006

90. Hulsman J. C., The Conservative Case for NATO Reform, the
Kathryn and Shelby Cullom Davis Institute for International Studies,
The Heritage Foundation, Washington DC, 8 mai 2002,
http://www.heritage.org/Research/Europe/HL744.cfm
226
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică

91. Hulsman J. C., Ph.D, A Grand Bargain With Europe: Preserving


NATO For The 21st Century, The Heritage Foundation Backgrounder
Executive Summary No. 1360, April 17, 2000,
http://www.bu.edu/globalbeat/nato/Hulsman041700.html

92. Hulsman J. C., Oamenii lui Obama: o administraţie eterogenă,


dar echilibrată, „Revista 22”, 16 decembrie 2008.

93. Huntington S. P., Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii


mondiale, ISBN 973-8166-19-5, Editura Antet, Filipeştii de Târg.

94. Huntington S., The Soldier and the State, The Theory and Politics
of Civil-Military Relations, Vintage Books Publishing, 1957;

95. Huysmans J., The politics of insecurity. Fear, migrations and


asylum in the EU, Routledge, London/New York, 2006;

96. Ibryamova N. V., Security, Borders, and the Eastern Enlargement


of the European Union, Jean Monnet/Robert Schuman Paper Series,
Vol. 4 No. 15, May 2004;

97. Ignatieff M., Gutmann A., Appiah K. A., Human rights as politics
and idolatry, Princeton, New Jersey, Princeton University Press, 2003

98. Ignatieff M., The American Empire, The Burden, Published:


Sunday, January 5, 2003,
http://www.nytimes.com/2003/01/05/magazine/the-american-empire-
the-burden.html?scp=1&sq=The%20Burden%20Ignatieff&st=cse

99. Ignatieff M., Empire Lite. Nation-building in Bosnia, Kossovo and


Afghanistan, Canada, Penguin Books, first published January 2003

100. Initiative for a Renewed Transatlantic Partnership, Joint


Declaration on European Defense Integration, August, 19, 2004.

227
Georgeta CHIRLEŞAN

101. Inoan M., Lustig O., Nicolae C., Armata română în primii ani ai
revoluţiei şi construcţiei socialiste, Editura Militară, Bucureşti, 1975;

102. Intelligence and security: Role of intelligence within machinery


of government, e!Science News, 19 Jan 2010,
http://esciencenews.com/articles/2010/01/19/intelligence.and.security.
role.intelligence.within.machinery.government

103. Iosipescu S., Preliminarii politico-militare ale creării Centrului


de Studii şi Cercetări de Istorie şi Teorie Militară şi reforma armatei
române, ISPAIM, Occasional Papers, anul VII, 2008, Nr.15;

104. Janowitz M., The Professional Soldier. A Social and Political


Portrait”, New York, The Free Press, 1960;

105. Kagan R., Kristol W., Present dangers: crisis and opportunity in
American foreign and defense policy, San Francisco, California,
Enounter Books, 2000

106. Kagan R., ”Despre paradis şi putere: America şi Europa în noua


ordine mondială”, ISBN 9730636-119-5, Editura Antet, Filipeştii de
Târg, 2005

107. Klich B., The New National Security Strategy of Poland: Ready
to Face the Challenges of the Twenty-First Century, Quarterly Journal
of the Partnership for Peace Consortium (PfPC) of Defense
Academies and Security Studies Institutes, vol. III, no. 2, June 2004
https://consortium.pims.org/filestore2/download/1616/Ready%20to%
20Face%20the%20Challenges%20of%20the%20Twenty-
First%20Century.pdf

108. Knigge M. talked to Hulsman J., Lawrence of Arabia offers


lessons for Afghanistan, Deutsche Welle, 12.12.2009, http://www.dw-
world.de/popups/popup_printcontent/0,,5001974,00.html

228
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
109. Kolodziej A. E., Securitatea şi relaţiile internaţionale, ISBN
978-973-46-0564-4, Editura Polirom, Iaşi/Bucureşti, 2007

110. Krauthammer C., The unipolar moment, America and the World,
Foreign Affairs, 1990,
http://www.foreignaffairs.com/articles/46271/charles-
krauthammer/the-unipolar-moment

111. Krauthammer C., Democratic Realism. An American Foreign


Policy for a Unipolar World, The AEI Press, Publisher for the
American Enterprise Institute, Washington D.C. 2004

112. Lacorne D. (ed), The rise and fall of anti-americanism. A century


of French Perception, New York, St.Martin’s Press, 1990;

113. Lansford T., Tashev B., Old Europe, new Europe and the US:
renegotiating transatlantic security in the Post 9/11 Era, Hampshire,
England, Ashgate Publishing Company, 2005;

114. Laswell H., The Garrison State, 1941;

115. ***, Legea nr.51/1991 privind Siguranţa României;

116. ***, Legea nr. 45/1994 Legea Apărării Naţionale a României;

117. ***, Legea nr. 415/27 iunie 2002 privind organizarea şi


funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Monitorul Oficial
nr. 494 din 10 iulie 2002, http://csat.presidency.ro/?pag=41

118. ***, Legea planificării apărării naţionale a României, nr.


473/2004

119. ***, Legea Programării Militare (Franţa), 1994

120. Lekic S., Suspension of CFE Treaty is a 'step in the wrong


direction,' NATO says, The Independent, 16 July 2007,
229
Georgeta CHIRLEŞAN

http://www.independent.co.uk/news/world/europe/suspension-of-cfe-
treaty-is-a-step-in-the-wrong-direction-nato-says-457413.html

121.Lewis B., The Roots of Muslim Rage, The Atlantic online,


septembrie 1990,
http://www.travelbrochuregraphics.com/extra/roots_of_muslim_rage.
htm

122. Longley R., Afghanistan's Opium Business Booms During Terror


War, War against terror conflicting with war against drugs,
About.com Guide,
http://usgovinfo.about.com/cs/waronterror/a/afghanpoppy.htm

123. Luttwak E. N., Toward Post-Heroic Warfare, Foreign Affairs,


May/June 1995;

124. Luttwak E. N., Strategy and Politics: Collected Essays, New


Brunswick, New Jersey, Transaction Inc, 1980/1982;

125. Luttwak E., Georgia conflict: Moscow has blown away soft
power, The Telegraph, 16 Aug 2008,
http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/georgia/2571274/
Georgia-conflict-Moscow-has-blown-away-soft-power.html

126. Maior G. C., Incertitudine. Gândire strategică şi relaţii


internaţionale în secolul XXI, Rao, Bucureşti, 2009;

127. Matsumoto R., From Model to Menace: French Intellectuals and


American Civilization, The Japanese Journal of American Studies,
No. 15 (2004);

128. Maxim M., Firmele româneşti vor să intre pe piaţa europeană de


armament, Informaţia Zilei, 15 Noiembrie 2009,
http://www.informatia-zilei.ro/new/2009/11/15/firmele-
romane%C8%99ti-vor-sa-intre-pe-pia%C8%9Ba-europeana-de-
armament/
230
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică

129. McHugh J. D., Barack Obama's war: Afghanistan's failing army,


The Guardian, Mar 27 2009,
http://www.guardian.co.uk/world/video/2009/mar/27/obama-
afghanistan-military

130. McElroy R., Morality In American foreign policy: the role of


ethics in international affairs, Princeton University Press, New
Jersey,1992;

131. McNally C., New possibilities for the Visegrad Group, CSIS -
Center for Strategic and International Studies, Nov 23 2010,
http://csis.org/blog/new-possibilities-visegrad-group;

132. Micul dicţionar academic, Academia Română, Institutul de


Lingvistică “Iorgu Iordan-Al. Rosetti”, Editura Univers Enciclopedic,
Bucureşti, 2003.

133. Miroiu A., Balanţă şi hegemonie, Tritonic, Bucureşti, 2005 ;

134. Miroiu A., Ungureanu R. S., Manual de relaţii internaţionale,


ISBN (10) 973-46-0429-5, Editura Polirom, Iaşi/Bucureşti, 2006.

135. Miroiu A., Soare S., Politica de securitate a României (1878-


2006), în Ghica L. A., Zulean M., Politica de Securitate naţională.
Concepte, instituţii, procese, Polirom, Bucureşti, 2007;

136. Mitchell W. ”SUA şi UE într-o lume multiploară”, “Revista


22”,9 decembrie 2008

137. Mitller & Sohn, 1000 Stichworte zur Bundeswehr, Editura


Verlag, E.S., Bonn, 1997

138. Moldoveanu C., Ȋnvăţământul militar românesc în primii ani ai


comunizării ţării (1948-1955), ISPAIM, Occasional Papers, anul VII,
2008, Nr.15;
231
Georgeta CHIRLEŞAN

139. Morgenthau H., Scientific Man versus Power Politics, University


of Chicago Press, 1946

140. Morgenthau H. J., Thompson K. W., Politics Among Nations:


The Struggle for Power and Peace, McGraw-Hill, Inc.; ediţia a 6-a (1
Februarie, 1985), ISBN-10: 0075544695, ISBN-13: 978-0075544692

141. Moskos C. Jr., From Institution to Occupation: Trends in


Military Organization, in Armed Forces and Society, vol. 4, no.
1/1977;

142. Moskos C. C., Williams J. A., and Segal D. R., The Postmodern
Military: Armed Forces After the Cold War, Foreign Affairs,
May/June 2000;

143. Moştoflei C., Securitatea naţională, integrarea euroatlantică şi


europeană (III) Colocviu Strategic nr. 6, 2004.

144. Moştoflei C., Sarcinschi A., Militar – nonmilitar în securitatea


naţională. Dilema armatei, Editura Universităţii Naţionale de Apărare
Bucureşti, Bucureşti 2004, ISBN 973-663-142-7

145. Mowatt-Larssen R., Al Qaeda Weapons of Mass Destruction


Threat: Hype or Reality?, Belfer Center for Science and International
Affairs, Harvard Kennedy School, Printed in USA, January 2010,
http://belfercenter.ksg.harvard.edu/files/al-qaeda-wmd-threat.pdf

146. ***, National Defence Directive 1/2004 (Spania), 2004

147. National Intelligence Council's, Global Trends 2015: A Dialogue


about the Future with Nongovernment Experts report, decembrie 2000
http://infowar.net/cia/publications/globaltrends2015/

148. NATO Handbook: The Rome Summit - November 1991,


http://www.nato.int/docu/handbook/2001/hb010301.htm
232
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică

149. Năstase G., Micador M., Provocări ale mileniului III: elemente
ale reformei militare şi reconversiei industriei de apărare, Societatea
Sciitorilor Militari, Bucureşti, 2006 ;

150. Nicola S., Analysis: EU welcomes new Afghan strategy, Space


war, Mar 27 2009,
http://www.spacewar.com/reports/Analysis_EU_welcomes_new_Afg
han_strategy_999.html

151. Nye J. S., Dilema veche, nr.190, 27 Sep 2007;

152. Nye J. S., Rămas-bun drumului de unul singur, Dilema veche,


nr.194, 28 Oct 2007, http://www.dilemaveche.ro/sectiune/din-polul-
plus/articol/ramas-bun-drumului-de-unul-singur

153. Nye J., Keohane R., Power and interdependence,


Boston/Toronto, 1977

154. Pasti V., Miroiu M., Codiţă C., România — Starea de fapt, vol. 1:
Societatea, ISBN 973-9301-20-7, 9301-21-5, Editura Nemira,
Bucureşti, 1997;

155. Paşcu I. M., Bătălia pentru NATO, ISBN 978-973-88358-2-9,


Editura Tritonic, Bucureşti, 2008;

156. Pirnea V., Dimensiunea de securitate si apărare a Uniunii


Europene, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti,
2005.

157. Platon M., Comisarul Tismăneanu se întoarce, mai 4, 2009,


http://culianu.wordpress.com/2009/05/04/comisarul-tismaneanu-se-
intoarce-mircea-platon/

158. Pop V., EU defence contracts to become more transparent, EU


Observer, 01.07.2009, http://euobserver.com/9/28396
233
Georgeta CHIRLEŞAN

159. Popa D., Civilian control over the military in Romania and
Bulgaria 1989-2004, Vienna and Sofia, April 2005;

160.***, Principalele tratate ale Uniunii Europene (Eur-lex):


http://europa.eu/documentation/legislation/index_ro.htm

163. ***, Raport de analiză politică, Analiza Strategiei de Securitate


Naţională a României, Institutul “Ovidiu Şincai”, Bucureşti, 2006.

164. ***, Raportul asupra politicii externe a Republicii Cehe 1998-


1999

165. ***, Revista Apărării Strategice (Spania), 2003

166. ***, Revista ComuniQue;

167. ***, Revista 22;

168. ***, Rezoluţia 94/1998 a Adunării Naţionale a Ungariei

169. Risen J., Reports link Karzai's brother to heroin trade, The New
York Times, October 4, 2008,
http://www.nytimes.com/2008/10/04/world/asia/04iht-
05afghan.16689186.html?pagewanted=3&_r=1

170. Rizea M., Enăchescu D., Neamţu-Rizea C., Infrastructuri critice,


ISBN 978-973-663-841-1, Editura Universităţii Naţionale de Apărare
“Carol I”, Bucureşti, 2010.

171. Romania: National Security, Mongbay.com, 2006,


http://www.mongabay.com/reference/new_profiles/414.html

172. România îşi distruge industria de armament, Gândul, 23


octombrie 2007, http://www.gandul.info/armata/romania-isi-distruge-
industria-armament-965032
234
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică

173. Rozoff R., US, NATO Intensify War Games Around Russia’s
Perimeter, Geopolitical Monitor, Mar 07, 10,
http://www.geopoliticalmonitor.com/us-nato-intensify-war-games-
around-russias-perimeter-1

174. Said E. W., The clash of ignorance, „The Nation”, ediţia din 22
octombrie 2001, http://www.thenation.com/article/clash-ignorance

175. Said E., The Myth of the Clash of Civilizations, lecture on Samuel
Huntington's essay and book on the "Clash of Civilizations," at the
University of Massachusetts, Amherst (1996),
http://www.youtube.com/watch?v=boBzrqF4vmo

176. Sarcinschi A., Risc, vulnerabilitate, ameninţare. Securitatea ca


reprezentare psihosocială, Editura Militară, Bucureşti, 2007;

177. Sava I. N., Tibil Gh., Zulean M. (coord.), Armata şi societatea.


Culegere de texte de sociologie militară, Ed. Info Team, Bucharest,
1998 ;

178. Schwarzwalder R., International Disorder and the Security of the


United States: A Response to the President’s Speech, The Blog of
Family Research Council, 28 May, 2010,
http://www.frcblog.com/2010/05/international-disorder-and-the-
security-of-the-united-states-a-response-to-the-
president%E2%80%99s-speech/

179. ***, Security Strategy of the Czech Republic 2004,


http://www.mzv.cz/wwwo/mzv/default.asp?id=24118&ido=7567&idj
=2.

180. ***, Security Strategy of the Slovak Republic 2005, MERLN (the
Military Education Research Library Network),
http://merln.ndu.edu/whitepapers.html

235
Georgeta CHIRLEŞAN

181. Sieff M., Why Russia Fears Ballistic Missile Defense, Spacewar,
Feb 15, 2007,
http://www.spacewar.com/reports/Why_Russia_Fears_Ballistic_Missi
le_Defense_999.html

182. Shaping National Security Policy in Poland in Post-Cold War


Europe, at Arnold A. Saltzman Institute of War and Peace Studies, 24
ianuarie 2009.

183. Shahzad S. S., Pakistan at odds with Obama's vision, Asia


Times, Dec 3, 2009,
http://www.atimes.com/atimes/South_Asia/KL03Df06.html

184. Soare C., Gândirea militară. Personalităţi şi opere, Antet,


Prahova, 1999

185. ***, Stability Pact for South Eastern Europe, Cologne, 10 June
1999;

186. Stan R., Romania’s experiences with defense reform since the
December 1989 Revolution and the dimensions of civil-military
relations viewed as a trinity, MBA Thesis, Naval Postgraduate
School, Monterey, California, 2007;

187. ***, Strategic Review for Southern Africa;

188. Strategia de Securitate Națională a României, Stabilitate


democratică, dezvoltare economică durabilă şi integrare euro-
atlantică, adoptată de CSAT la 18 iunie 1999, Bucureşti, MApN.

189. Strategia UE "Energie 2020 pentru o energie competitivă,


durabilă şi sigură”,
http://ec.europa.eu/energy/strategies/2010/2020_en.htm

236
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
190. Strange S., The Retreat of the state: the diffusion of power in the
world economy, Cambridge/New York, Cambridge University Press,
1996;

191. Stroescu C., Fără armament nou, România nu poate îndeplini


misiunile NATO, 25 martie 2009,
http://www.financiarul.com/articol_23970/fara-armament-nou-
romania-nu-poate-indeplini-misiunile-nato-.html,

192. Swieboda P., “Five good reasons for rewriting Europe’s security
strategy”, Europe’s World, no.11, 2009;

193. Şperlea F., De la armata regală la armata populară, 1944-1958,


prefaţă Dinu C.Giurescu, Editura Ziua, Bucureşti, 2003;

194. ***, The Future of the UK’s Nuclear Deterrent, 2006

195. ***, The National Security Strategy of the Republic of Hungary


2004, MERLN (the Military Education Research Library Network),
http://merln.ndu.edu/whitepapers.html.

196. ***, The National Security Strategy of the Republic of Poland


2007, MERLN (the Military Education Research Library Network),
http://merln.ndu.edu/whitepapers.html.

197. ***, The National Security Strategy of Romania, 2007, MERLN


(the Military Education Research Library Network),
http://merln.ndu.edu/whitepapers.html.

198. ***, The National Security Strategy of the United Kingdom.


Security in an Interdependent World, 2008, MERLN (the Military
Education Research Library Network),
http://merln.ndu.edu/whitepapers.html

199. The North Atlantic Treaty, Washington D.C. - 4 April 1949,


http://www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_17120.htm
237
Georgeta CHIRLEŞAN

200. ***, The Prague Summit and NATO`s Transformation, NATO


Public Diplomacy Division, 2003 in www.nato.int., Reuniunea
Consiliului NATO-Rusia, Praga, 22 noiembrie 2002

201. Terzi A., România, eliminată de pe piaţa mondială de armament,


Karadeniz Press, 7 decembrie 2009, http://karadeniz-
press.ro/kara/romania-eliminata-de-pe-piata-mondiala-de-armament/

202. Torreblanca J. I., Gigantul fără dinţi al diplomaţiei europene, 29


martie 2010, http://www.presseurop.eu/ro/content/article/220031-
gigantul-fara-dinti-al-diplomatiei-europene

203. Towards a common European Union immigration policy, EC,


DG Home Affairs, http://ec.europa.eu/home-
affairs/policies/immigration/immigration_intro_en.htm

204. ***, Tratatul de la Varşovia

205. ***, Tratatul de la Washington

206. ***, Tratatul privind forţele convenţionale în Europa

207. ***, Tratatul privind Rachetele Anti-Balistice

208. ***, Tratatului START I de reducere a armamentelor

209. Toynbee A., Un studiu asupra istoriei, ediţie îngrijită de


D.C.Somerville, trad. Dan Amedeo Lazărescu, Humanitas, Bucureşti,
1997;

210. US, NATO 'disappointed' at Russian pullout of arms treaty, War


and Peace,15.07.07, http://www.warandpeace.ru/en/news/view/13228/

211. Vaïsse J., Goldhammer A., Neoconservatism: the biography of a


movement, USA, Library of Congress, 2010
238
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică

212. Verheugen G.: România şi Bulgaria nu sunt cele mai corupte


state membre UE, România Liberă, 29 Ianuarie 2010,
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/verheugen-
romania-si-bulgaria-nu-sunt-cele-mai-corupte-state-membre-ue-
176080.html

213. Vernon R., Two hungry giants. The United States and Japan in
the quest for oil and ores, Cambridge, Massachussetts/London,
Harvard University Press, 1983;

214. Vişan G., Voci critice la Politica externă a lui Traian Băsescu,
Revista 22, 25/08/2009,
http://politicaex.wordpress.com/2009/08/25/voci-critice-la-politica-
externa-a-lui-traian-basescu/

215. Vlăsceanu L., Metodologia cercetării sociologice. Orientări şi


probleme, Editura Științifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982;

216. Vlăsceanu L., Politică şi dezvoltare. România încotro?, Editura


Trei, ISBN: 973-9419-86-0, Bucureşti, 2001;

217. Voinescu S., Dobre G., Public Perceptions on Forreign Affairs in


Romania, Institute for Public Policy, Bucharest, October 2005;

218. Zulean M., Militarul şi societatea, Military Publishing House,


Bucharest, 2008;

219. Zulean M., Armata şi societatea în tranziție;

220. Waltz K. N., Omul, statul şi războiul, ISBN 973-611-177-6,


Editura „Institutul European”, Iaşi, 2001.

221. Wallerstein I., Geopolitics and geoculture: essays on the


changing world-system, Cambridge: Cambridge University Press,
New York, Paris, 1991;
239
Georgeta CHIRLEŞAN

222. Wallerstein I., Declinul puterii americane, Incitatus, Prahova,


2005;

223. Wallerstein I., Civil War in the United States?, March 15, 2009,
Commentary No. 253, Taking Soundings Leeds;

224. Watt N., Traynor I., The Guardian, 20 November 2009,


http://www.guardian.co.uk/world/2009/nov/19/lady-cathy-ashton

225. Watts L., Reforming Civil-Military Relations in the Post-


Communist States: Civil Control vs. Democratic Control, Journal of
Political & Military Sociology, Vol. 30, No. 1 (Summer 2002)

226. Weaver O., nota 6, "Insecuritatea este un fenomen construit la


nivel politic şi social" ;

227. ***, Quarterly Journal of the Partnership for Peace Consortium


(PfPC) of Defense Academies and Security Studies Institutes;

BIBLIOGRAFIE EXTENSIVĂ

1. ***, Ameninţări la adresa securităţii, Centrul de Studii Strategice


de Apărare şi Securitate, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare,
Bucureşti, 2004;

2. Arveds T. J., National security concepts in Central and Eastern


Europe, NATO Review no. 6, Nov-Dec 1997, pp. 27 – 30;

3. Atwood B., US Agency for International Development


Administrator: Towards a New Definition of National Security: The
New Strategic Threats, Current History, Vol. 62, no. 5, December 15,
1995;

240
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
4. Bailes A. J. K., The European Security Strategy: An Evolutionary
History, Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI)
Policy Paper No. 10, Feb. 2005;

5. Bailes A.J.K. and Cottey A., Regional security cooperation in the


early 21st century, SIPRI Yearbook 2006 chapters;

6. Bailes A. J. K., The world of security and peace research in a 40-


year perspective, SIPRI Yearbook 2006 chapters;

7. Cosma M., Ispas T.: Integrarea României în structurile europene şi


euroatlantice, Sibiu, Editura Academiei Forţelor Terestre, 2002.

8. Cosma M., Alianţa Nord-Atlantică – iniţiatoare a organizării şi


funcţionării unui sistem de securitate şi apărare colectivă, Revista
Academiei Forţelor Terestre, Nr. 1, 2005;

9. Cummings S., War and Peace in Post-Soviet Eastern Europe, in


War and Peace in Post-Soviet Eastern Europe, Defence Academy of
the United Kingdom, ARAG publications (Advanced Research and
Assessment Group), Central and European Series, March 2000;

10. Dwan R. a and Lachowski Z., The military and security


dimensions of the European Union, SIPRI Yearbook 2003 chapters;

11. Delevic M., Regional cooperation in the Western Balkans, Paris,


European Union Institute for Security Studies [ISS], July 2007, p.
106;

12. ***, Europe’s World, Europe-wide Policy Journal, no. 1, Autumn


2005;

13. ***, Europe’s World, Europe-wide Policy Journal, no. 7, Autumn


2007;

241
Georgeta CHIRLEŞAN

14. ***, Europe’s World, Europe-wide Policy Journal, no. 8, Spring


2008;

15. ***, Europe’s World, Europe-wide Policy Journal, no. 9, Summer


2008;

16. ***, Europe’s World, Europe-wide Policy Journal, no. 10,


Autumn 2008;

17. ***, Europe’s World, Europe-wide Policy Journal, no. 11, Spring
2009;

18. ***, Europe’s World, Europe-wide Policy Journal, no. 12,


Summer 2009;

19. ***, Europe’s World, Europe-wide Policy Journal, no. 13,


Autumn 2009;

20. ***, Europe’s World, Europe-wide Policy Journal, no. 14, Spring
2010;

21. ***, Europe’s World, Europe-wide Policy Journal, no. 15,


Summer 2010;

22. ***, Europe’s World, Europe-wide Policy Journal, no. 16,


Autumn 2010;

23. Fulga Gh., Implicaţii ale extinderii NATO asupra climatului de


securitate regional, Revista “Defensa”, nr. 320, decembrie 2004, p. 6-
7.

24. Gabal I., Helsusova L., Azayna S. T., The impact of NATO
Membership in the Czech Republic: Changing Czech Views of
Security, Military and Defence, Defence Academy of the United
Kingdom, ARAG publications (Advanced Research and Assessment
Group), Central and European Series, March 2002;
242
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică

25. Gani M., Mathew P., (editors), Fresh Perspectives on the ‘War on
Terror, ANU E Press, The Australian National University, Canberra
ACT 0200, Australia, edition 2008;

26. Grigorieva J., The Region under Tensions: Current Black Sea
Region Stability Factors, in Security in the Black Sea Region,
Defence Academy of the United Kingdom, ARAG publications
(Advanced Research and Assessment Group), Central and European
Series, March 2001;

27. Hazewinkel H.J., Self-determination, territorial integrity and the


OSCE, in: Helsinki Monitor Security And Human Rights, 18(4) 2007:
289-302;

28. Herd P. G., European Security and Post-Soviet Space: Integration


or Isolation?, in European Security and Post-Soviet Space, Defence
Academy of the United Kingdom, ARAG publications (Advanced
Research and Assessment Group), Central and European Series,
December 2000;

29. Herolf G., National and Supranational Actors in European


Foreign Policy, in K Y Nikolov (ed.) Adopting to Integration in an
Enlarged European Union (Bulgarian European Community Studies
Association (BECSA), 2008;

30. Ispas T., Extinderea NATO şi securitatea europeană, Revista


Academiei Forţelor Terestre, Nr 2 (22), Trimestrul II – 2001;

31. Keridis D., Pfaltzgraff R.L. jr. [eds.], NATO and southeastern
Europe: security issues for the early 21st century, Dulles: Brassey's,
2000, p. 248.

32. Kovalova E., The expanding security agenda: challenges for


transition states, in: CONNECTIONS, 7(1) Spring 2008, pp. 167-176;

243
Georgeta CHIRLEŞAN

33. Lachowski Z., Confidence and Security-Building Measures in the


New Europe, SIPRI Research Report No. 18. 2004;

34. Lupták L., Hersi A., Ondrejcsák R., Tarasovič V., (eds.),
Panorama of Global Security Environment 2005 – 2006, Department
of Security and Defence Policy, Ministry of Defence of the Slovak
Republic, Bratislava 2006;

35. Maties M., Prospects And Challenges To Romanian Foreign


Policy In The Near Future, in War and Peace in Post-Soviet Eastern
Europe, Defence Academy of the United Kingdom, ARAG
publications (Advanced Research and Assessment Group), Central
and European Series, March 2000;

36. Pantev P., The Stability Pact For South-Eastern Europe, in


Security in the Black Sea Region, Defence Academy of the United
Kingdom, ARAG publications (Advanced Research and Assessment
Group), Central and European Series, March 2001;

37. ***, Proceedings of the „Globalising Security Policy” symposium


series held at the International House of Pecs, Hungary, in 2004,
„Security under global pressure”, Istvan Tarrosy (ed.);

38. ***, Proceedings of the 3rd DRC Summer School, Dubrovnic,


2006, The Future of Europe: A View from the Danube Region”, Istvan
Tarrosy – Susan Milford (eds.);

39. ***, Proceedings of the 5th DRC Summer School, Krems, Austria,
2008, Changing the Dynamics of the Danubian Region: New
Neighbourhood Policy in th EU”, Istvan Tarrosy – Susan Milford
(eds.);

40. ***, Proceedings of the 6th DRC Summer School, Budapest,


2009, Regime Chnage and Transitions across the Danubian Region:
1989-2009, Istvan Tarrosy – Susan Milford (eds.);

244
Strategia de securitate naţională a României:
evoluţii şi tendinţe între securitatea regional şi cea euro-atlantică
41. ***, Romania – Country Assessment of Security and Democracy,
Central and South Eastern European Security Forum (CSEESF) -
Balkan Mosaic, Atlantic Treaty Association and the euro-atlantic
Education Initiative, Third Sofia Meeting, Sofia, 28 – 30 June 2006;

42. Santini H. R. M., The European Union´s definition of threats after


9/11: a look at three relevant foreign policy documents, Annual
meeting of the International Studies Association 48th Annual
Convention, Hilton Chicago, CHICAGO, IL, USA, February 28,
2007;

43. Sherr J., Democracy in the Black Sear Region: The Missing Link
in Regional Security, in Democracy in the Black Sea Region, Defence
Academy of the United Kingdom, ARAG publications (Advanced
Research and Assessment Group), Central and European Series,
March 2002;

44. Temirov Y., Security In The Black Sea Region: Military Threats &
Potential, in Security in the Black Sea Region, Defence Academy of
the United Kingdom, ARAG publications (Advanced Research and
Assessment Group), Central and European Series, March 2001;

45. ***, The security strategies of the Austria, Czech Republic,


Hungary and Slovakia in the context of the European Security
Strategy, Collective of authors, Polygraphic Department of the
Institute for Security and Defence Studies of MoD of the Slovak
Republic, Bratislava 2005;

46. The Vişegrad Group – A Central European Constellation,


International Vişegrad Fund, ed. by Andrzej Jagodziński, Bratislava
2006;

47. Zhgenti C., Security In The Black Sea Region - The Role Of The
OSCE. in Security in the Black Sea Region, Defence Academy of the
United Kingdom, ARAG publications (Advanced Research and
Assessment Group), Central and European Series, March 2001.
245
Georgeta CHIRLEŞAN

48. Zulean M., “Politica de securitate naţională. Concepte, instituţii,


procese”, Editura Polirom 2007, Colecţia “Collegium. Politici
publice”, ISBN 978-973-46-0624-5;

246
View publication stats