Participarea armatei romaniei la misiuni internationale

Societatea românească, în întregul său, reprezintă un sistem, iar componentele sale sunt
subsisteme. Armata constituie unul dintre aceste subsisteme, în calitatea sa de entitate socială
destinată să desfăşoare activităţi orientate spre realizarea de obiective, deliberat structurate şi
având limite identificabile. Caracteristica socială a armatei este dată de faptul că ea are în
compunerea sa oameni care interacţionează în vederea realizării scopurilor sale, iar interacţiunea
lor creează o structură cu o viaţă proprie.
În sens larg, prin misiune a armatei, se înţelege ansamblul de activităţi şi acţiuni diverse,
ca naturăşi conţinut (concepţie, organizare, conducere, desfăşurare, învăţământ – exerciţii,
antrenamente, aplicaţii tactice, trageri cu armamentul de infanterie din dotare, trageri de luptă
etc.), reglementate juridic (legi, hotărâri de guvern, ordine ale ministrului apărării naţionale,
dispoziţii, instrucţiuni, regulamente), organizate, conduse şi derulate în cadrul instituţiei militare,
în calitatea sa de componentă importantă a statului de drept, în vederea îndeplinirii obiectivelor
şi scopurilor legale stabilite de societate.
Misiunile armatei se pot considera ca un mandat încredinţat instituţiei militare de către
societate, în general, şi de către instituţiile statului abilitate, prin lege, să facăacest lucru, în
special. Mandatul se referă la: principalele competenţe ale armatei, atât în domeniul securităţii şi
apărării ţării, cât şi al promovării intereselor naţionale, oriunde în lume; obligaţiile pe care
România şi le-a asumat, prin tratate şi convenţii internaţionale în ceea ce priveşte securitatea
zonală, regionalăşi globală.
Intrarea României în NATO reprezintă rezultatul unui proces complex de reformăşi
modernizare a ţării noastre şi în mod deosebit a Armatei Române. Măsurile întreprinse şi
rezultatele obţinute în restructurarea şi modernizarea forţelor armate, în vederea unei
compatibilizări a acestora cu standardele Alianţei, au fost apreciate de guvernele statelor membre
NATO. Pregătirea pentru intrarea în NATO a însemnat o acţiune coordonată pe multiple planuri,
dar în primul rând o opţiune irevocabilă a ţării noastre. Concepţia politicii de apărare a României
s-a transformat radi-cal, trecându-se de la apărarea masivă strict teritorială la un cadru mai larg
ce vizează promovarea intereselor naţionale nu doar prin măsuri interne ci şi prin acţiuni în afara
graniţelor, desfăşurate sub egida organismelor internaţionale şi sub coordonarea Structurilor de
Securitate şi a Alianţei Nord-Atlantice. Implicarea României în misiuni de sprijin al păcii,
începând cu războiul din Golf (februarie 1991), misiunile din Somalia şi Angola, continuând cu
operaţiunile din Balcani şi mai recent din Afganistan şi Irak, a reprezentat clar intenţia ţării
noastre de integrare în Alianţă. România a fost prima ţară care a aderat la Parteneriatul pentru
Pace, în ianuarie 1994. Această participare a reprezentat un stagiu indispensabil în procesul
integrării care a întărit credibilitatea României ca factor de stabilitate şi securitate în sud-estul
Europei. Parteneriatul individual, România–NATO (2001-2002) este dovada realizărilor şi a
experienţei dobândite de Armata Română în cadrul misiunilor îndeplinite pe timpul operaţiilor
PfP şi a celor din Bosnia-Herţegovina şi Kosovo.
Începând cu 1996, prin hotărârea adoptată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, s-au
pus la dispoziţia NATO forţe pentru misiuni de menţinere a păcii, operaţiuni de căutare-salvare
şi exerciţii NATO/PfP. Aceste forţe au participat la activităţi de pregătire şi la exerciţii comune
cu structuri militare din statele membre NATO, în baza planurilor de colaborare bilaterale. A
organiza şi desfăşura un contingent de militari cu tot echipamentul, tehnica şi resursele necesare
îndeplinirii unei misiuni într-un mediu geografic şi social puţin cunoscut, constituie o
performanţă care nu este la îndemâna oricărui organism militar, reprezentând totodată un real test
de credibilitate pentru capacitatea armatei respective.
Participarea ţării noastre la acţiunile NATO în Balcani, ca manifestare a implicării
României în gestionarea şi soluţionarea crizelor, s-a concretizat în: •Participarea la IFOR (1996-
1997) – pe baza Acordului de la Dayton, incluzând activităţi de deminare, refacerea drumurilor şi
a podurilor, construcţia şi restaurarea unor clădiri.
•SFOR (ianuarie 1998 – până în prezent) – începând cu data de 1 noiembrie 2000,
componenta militară a României a fost integratăcontingentului olandez. În 2003, România a
participat cu Detaşamentul Naţional „BOSNIA“ la misiuni specifice şi cu Detaşamentul Român
„OLANDA“ în folosul contingentului olandez.
•KFOR – participarea României la KFOR constă în trimiterea, în aprilie 2000, în Kosovo
a unei grupe de 6 militari (o echipătehnicăşi trei ofiţeri de stat major) şi beneficiază de
echipament furnizat de SUA.
Într-un cadru mai larg, asumarea responsabilităţilor ce decurg din statutul de membru
activ al comunităţii internaţionale de către România, este reflectat în participarea la acţiuni ONU:
 •Irak – Kuweit (UNIKOM); •Bosnia-Herţegovina, Forţa Internaţională de Poliţie
(UNMIBH-IPTF); •Kosovo (UNMIK), (UNPK), Administraţia Provizorie, în do-meniile
financiar, telecomunicaţii, poştă, administraţie publicălocală);
•Republica Democrată Congo (MONUC);
•Timorul Oriental (UNTAET): financiar şi administraţie publică, membri ai
Administraţiei Provizorii a Provinciei;
•UNMEE (Etiopia – Eritreea).
După 11 septembrie 2001 România şi-a arătat disponibilitatea de a participa la acţiunile
de combatere a terorismului internaţional iniţiate de SUA şi celelalte ţări membre ale NATO, în
Irak și Afgsnistan.
Participarea României la misiunile din Afganistan a marcat istoria ultimilor 19 ani și a
avut un rol decisiv pentru întărirea flancului estic. Din 2002 și până acum, peste 32.000 de
militari români au participat în teatrul de operațiuni din Afganistan.
Participarea României la misiunea NATO în Afganistan a fost, deopotrivă, și o motivație
pentru îmbunătățirea instructajelor, a instructorilor și a înzestrării armatei, dar și o bună ocazie
pentru afirmarea unor viitori lideri. Primul dintre liderii descinderii armatei române în
Afganistan este ministrul de acum al Apărării.
La un moment dat, participarea României la misiunea NATO din Afganistan a fost
singurul argument pentru alocarea de fonduri pentru operare.
S-au îmbunătățit legi, proceduri, au apărut și ceremoniile din piețele publice, politizate,
inclusiv pe marginea pierderilor de vieți omenești.
Prin participarea în Afganistan, România și-a consolidat relația cu Statele Unite ale
Americii dar și cu statele europene, cu cei care aveau săi devină ulterior aliați în Organizația
Tratatului Nord Atlantic și în Uniunea Europeană.
Din 1994 și până în prezent, peste 60 000 de militari români au participat la misiuni şi
operaţii internaţionale, din care peste 32.000 doar în Afganistan, în 37 de rotații a câte șase luni.