(NATO)

Au elabrorat: Bumbac Sofia și Cebănica Corina, studente gr.301, RI

Coordonator: Rotari N., asistent universitar
Cuprins:
1. Ce reprezintă NATO ca organizație internațională?
2. Scopul și obiectivele NATO
3. Structura NATO
4. Articolele NATO
5. Operațiile mișitare cu implicarea NATO
6. Parteneriatul cu state terțe
7. Relațiile NATO cu Republica Moldova
 01

Ce reprezintă NATO ca organizație

internațională?
Formată în 1949 odată cu semnarea Tratatului de la
Washington, NATO este o alianță de securitate formată
din 30 de țări din America de Nord și Europa.

DOMENIUL
Apărării Securității
 02

Scopul Și obiectivele NATO

Scopul fundamental al NATO este de a proteja libertatea și
securitatea Aliaților prin mijloace politice și militare. NATO rămâne
principalul instrument de securitate al comunității transatlantice și
expresia valorilor democratice comune ale acesteia. Este mijlocul
practic prin care securitatea Americii de Nord și a Europei sunt
permanent legate între ele. Extinderea NATO a promovat obiectivul
SUA de o Europă întreagă, liberă și în pace.

Articolul 5 din Tratatul de la Washington —

stipulează că un atac împotriva unui aliat este un
atac împotriva tuturor — este în centrul Alianței, o
promisiune de apărare colectivă.
 03

Structura NATO
ORGANIZAȚIA NATO

Organizații
Structura civilă
și agenții
Structura militară
 STRUCTURA CIVILĂ

Sediul NATO Reprezentanți Personal

permanenți și Internațional
*Sediul NATO este delegații naționale
centrul politic și *Aproximativ 1.000 de civili
*O delegație își reprezintă
administrativ al lucrează în cadrul SI al
țara la NATO și are un statut
Alianței. NATO, care este compus
similar cu cel al unei
*Este reședința numai din cetățeni din țările
ambasade.
membre NATO.
permanentă a *Delegațiile pot varia ca
*SI oferă consiliere,
Consiliului Atlanticului mărime și au personal în
îndrumare și sprijin
de Nord – principalul principal cu funcționari
administrativ delegațiilor
organism politic publici din ministerele
naționale de la sediul
decizional al NATO. afacerilor externe și apărării.
NATO.
 STRUCTURA MILITARĂ

Comitetul Militar - Comitetul Militar (MC) este autoritatea militară superioară din NATO și cel mai vechi organism
permanent din NATO după Consiliul Nord-Atlantic, ambele fiind formate la doar câteva luni de la înființarea Alianței. Este
sursa principală de consiliere militară pentru Consiliul Nord Atlanticului și Grupul de planificare nucleară și oferă direcție
celor doi comandanți strategici.
 ORGANIZAȚII ȘI AGENȚII

Agenția NATO Agenția NATO Organizația

pentru sprijin și de comunicații pentru Știință și
achiziții și informații Tehnologie
 04

Articolele NATO
ÎN TOTAL EXISTĂ 14 ARTICOLE ALE NATO
 05

OPERAȚIUNILE MILITARE CU
IMPLICAREA NATO
 INTERVENȚIA ÎN BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA

Războiul bosniac a început în 1992, ca urmare a destrămarii

Iugoslaviei. Deteriorarea situației a condus la Rezoluția 816 a
Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite din 9 octombrie 1992,
care ordona o zonă interzisă de zbor deasupra Bosniei și
Herțegovinei centrale, pe care NATO a început să o aplice la 12 aprilie
1993 cu operațiunea Deny Flight. La 28 februarie 1994, NATO a luat
prima sa acțiune în timp de război, doborând patru avioane sârbe
bosniace care încalcau zona de excludere a zborului.
În august 1995, a început o campanie de bombardare a NATO
de două săptămâni, Operațiunea Forța Deliberată, împotriva Armatei
Republicii Srpska, după genocidul de la Srebrenica. Alte lovituri
aeriene ale NATO au contribuit la încheierea războaielor iugoslave,
ducând la Acordul de la Dayton în noiembrie 1995. Ca parte a acestui
acord, NATO a desfășurat o forță de menținere a păcii mandatată de
ONU, în cadrul Operațiunii Joint Endeavour, numită IFOR. Aproape
60.000 de trupe NATO li s-au alăturat forțelor din țările non-NATO în
această misiune de menținere a păcii.
 INTERVENȚIA ÎN KOSOVO

Într-un efort de a opri represiunea condusă de sârbi de Slobodan

Milošević împotriva separatiștilor KLA și a civililor albanezi din Kosovo, Consiliul
de Securitate al Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 1199 la 23 septembrie 1998
pentru a cere încetarea focului. Negocierile conduse de trimisul special al SUA
Richard Holbrooke s-au întrerupt la 23 martie 1999, iar acesta a predat
problema NATO, care a început o campanie de bombardament de 78 de zile la
24 martie 1999. Operațiunea Forța Aliată a vizat capacitățile militare a ceea ce era
atunci Republica Federală Iugoslavia. În timpul crizei, NATO a desfășurat, de
asemenea, una dintre forțele sale internaționale de reacție, ACE Mobile Force
(Terestru), în Albania ca Forță Albania (AFOR), pentru a furniza ajutor umanitar
refugiaților din Kosovo. SUA, Marea Britanie și majoritatea celorlalte țări NATO
s-au opus eforturilor de a cere Consiliului de Securitate al ONU să aprobe
loviturile militare ale NATO, cum ar fi acțiunea împotriva Serbiei din 1999, în timp
ce Franța și alții au susținut că alianța are nevoie de aprobarea ONU.
Recunoscând mediul militar post-Război Rece, NATO a adoptat
Conceptul Strategic al Alianței în timpul summitului său de la Washington din
aprilie 1999, care punea accent pe prevenirea conflictelor și gestionarea
crizelor.
 RĂZBOIUL ÎN AFGANISTAN
Atacurile din 11 septembrie din Statele Unite au determinat NATO să
invoce articolul 5 din Carta NATO pentru prima dată în istoria organizației.
Articolul prevede că un atac asupra oricărui membru va fi considerat un atac
asupra tuturor. Invocarea a fost confirmată la 4 octombrie 2001, când NATO a
stabilit că atacurile erau într-adevăr eligibile în conformitate cu termenii
Tratatului Atlanticului de Nord. Cele opt acțiuni oficiale întreprinse de NATO ca
răspuns la atacuri au inclus Operațiunea Eagle Assist și Operațiunea Active
Endeavour, o operațiune navală în Marea Mediterană menită să prevină mișcarea
teroriștilor sau a armelor de distrugere în masă și pentru a spori securitatea
transportului maritim în general, care a început la 4 octombrie 2001.
La 14 aprilie 2021, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat
că alianța a fost de acord să înceapă retragerea trupelor sale din Afganistan
până la 1 mai. La scurt timp după ce a început retragerea trupelor NATO,
talibanii au lansat o ofensivă împotriva guvernului afgan, avansând rapid în fața
forțelor armate afgane care se prăbușeau. Până la 15 august 2021, militanții
talibani controlau marea majoritate a Afganistanului și încercuiseră capitala
Kabul. Unii politicieni din statele membre NATO au descris retragerea haotică a
trupelor occidentale din Afganistan și prăbușirea guvernului afgan drept cea mai
mare dezamăgire pe care a suferit-o NATO de la înființare.
 MISIUNE DE ANTRENAMENT
ÎN IRAK

În august 2004, în timpul Războiului din Irak, NATO a înființat Misiunea

de antrenament NATO – Irak, o misiune de instruire pentru a ajuta forțele de
securitate irakiene în colaborare cu MNF-I condus de SUA. Misiunea de
instruire a NATO-Irak (NTM-I) a fost înființată la cererea guvernului interimar
irakian în conformitate cu prevederile Rezoluției 1546 a Consiliului de Securitate
al Națiunilor Unite. Scopul NTM-I a fost să asiste la dezvoltarea structurilor de
instruire a forțelor de securitate irakiene și instituții, astfel încât Irakul să
poată construi o capacitate eficientă și durabilă care să răspundă nevoilor
națiunii. NTM-I nu a fost o misiune de luptă, ci este o misiune distinctă, aflată
sub controlul politic al Consiliului Nord-Atlantic. Accentul său operațional a fost
pus pe formare și mentorat. Activitățile misiunii au fost coordonate cu
autoritățile irakiene și cu comandantul general adjunct de consiliere și instruire
condus de SUA, care era, de asemenea, cu două pălării în calitate de
comandant al NTM-I. Misiunea sa încheiat oficial la 17 decembrie 2011.
 GOLFUL ADEN ÎMPOTRIVA PIRATERIEI

Începând cu 17 august 2009, NATO a desfășurat nave de război într-

o operațiune pentru a proteja traficul maritim în Golful Aden și Oceanul
Indian de pirații somalezi și pentru a contribui la întărirea marinelor și a
gărzilor de coastă ale statelor regionale. Operațiunea a fost aprobată de
Consiliul Atlanticului de Nord și a implicat nave de război în principal din
Statele Unite, deși au fost incluse și nave din multe alte națiuni. Operațiunea
Ocean Shield s-a concentrat pe protejarea navelor operațiunii Allied
Provider, care distribuiau ajutor ca parte a misiunii Programului Alimentar
Mondial din Somalia. Rusia, China și Coreea de Sud au trimis nave de război
să participe și la activități. Operațiunea a urmărit să descurajeze și să
întrerupă atacurile piraților, să protejeze navele și să crească nivelul
general de securitate în regiune.
 INTERVENȚIA ÎN LIBIA

În timpul Războiului Civil Libian, violența dintre protestatari și guvernul

libian sub colonelul Muammar Gaddafi a escaladat, iar la 17 martie 2011 a condus
la adoptarea Rezoluției 1973 a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, care a
cerut încetarea focului și a autorizat acțiuni militare pentru protejarea civililor. O
coaliție care includea mai mulți membri NATO a început să impună o zonă de
excludere a zborului deasupra Libiei la scurt timp după aceea, începând cu
Operațiunea Harmattan a Forțelor Aeriene Franceze pe 19 martie.
La 20 martie 2011, statele NATO au convenit asupra aplicării embargoului
asupra armelor împotriva Libiei prin Operațiunea Unified Protector, folosind
nave din Grupul maritim permanent 1 și Grupul 1 de contramăsuri pentru mine
permanent, precum și nave și submarine suplimentare de la membrii NATO.
La 24 martie, NATO a fost de acord să preia controlul asupra zonei de
excludere a zborului de la coaliția inițială, în timp ce comanda țintirii unităților
terestre a rămas în sarcina forțelor coaliției. NATO a început să pună în aplicare
oficial rezoluția ONU la 27 martie 2011, cu asistența din partea Qatarului și a
Emiratelor Arabe Unite.
 06

PARTENERIATUL CU STATE TERȚE

Programul Parteneriatul pentru Pace (PfP) a fost înființat
în 1994 și se bazează pe relațiile bilaterale individuale
dintre fiecare țară parteneră și NATO: fiecare țară își poate
alege gradul de participare. Membrii includ toți membrii
actuali și foștii ai Comunității Statelor Independente.
 Consiliul de Parteneriat Euro-Atlantic (EAPC) a fost înființat pentru prima dată la 29 mai 1997 și este un forum
de coordonare, consultare și dialog regulat între toți cei cincizeci de participanți. Programul PfP este considerat
aripa operațională a Parteneriatului euro-atlantic. Alte țări terțe au fost, de asemenea, contactate pentru a
participa la unele activități din cadrul PfP, cum ar fi Afganistanul.
Uniunea Europeană (UE) a semnat un pachet cuprinzător de acorduri cu NATO în Columbia este cel mai recent partener al NATO,
temeiul acordului Berlin Plus la 16 decembrie 2002. Prin acest acord, UE a primit iar Columbia are acces la întreaga gamă de
posibilitatea de a utiliza activele NATO în cazul în care ar dori să acționeze activități de cooperare pe care NATO le oferă
independent într-o criză internațională, cu condiția ca NATO însăși să nu acționeze – partenerilor; Columbia a devenit prima și
așa-numitul „drept de prim refuz”. singura țară din America Latină care a cooperat
NATO cooperează și discută despre activitățile sale cu mulți alți membri non- cu NATO
NATO. Dialogul Mediteranean a fost înființat în 1994 pentru a se coordona într-un
mod similar cu Israelul și țările din Africa de Nord.
În iunie 2018, Qatar și-a exprimat dorința de a adera la NATO. Qatar și NATO au
semnat anterior împreună un acord de securitate în ianuarie 2018.
NATO se angajează, de asemenea, cu parteneri într-o
varietate largă de alte domenii în care a dezvoltat expertiză și
programe. Acestea includ:
 combaterea terorismului;
 contra-proliferarea armelor de distrugere în masă și a
mijloacelor lor de transport;
 Provocări emergente de securitate, cum ar fi cele legate
de apărarea cibernetică, securitatea energetică și
securitatea maritimă, inclusiv combaterea pirateriei;
 Planificare civilă de urgență.
 07

RELAȚIILE NATO CU REPUBLICA

MOLDOVA
Relațiile cu NATO au început în 1992, când Moldova a aderat la Consiliul
de Cooperare Nord-Atlantic. Acest forum de dialog a fost succedat în
1997 de Consiliul de Parteneriat Euro-Atlantic, care reunește toți Aliații și
țările partenere din zona euro-atlantică. Cooperarea bilaterală a început
când Moldova s-a alăturat programului Parteneriat pentru Pace (PfP) în
1994. Accentul pe sprijinul pentru reformă a crescut progresiv din 2006,
când țara a convenit primul său Plan de acțiune de parteneriat individual
pe doi ani. La Summit-ul NATO din Țara Galilor din septembrie 2014,
liderii aliați s-au oferit să consolideze sprijinul, consilierea și asistența
Moldovei prin noua Inițiativă de consolidare a capacităților de apărare
și securitate conexe. Un pachet de măsuri personalizat a fost convenit în
iunie 2015. La cererea Guvernului Republicii Moldova, în decembrie 2017
a fost înființat un Birou civil de legătură NATO la Chișinău pentru a
promova cooperarea practică și a facilita sprijinul pentru reformele țării.
Moldova a contribuit cu trupe la Forța din Kosovo (KFOR) din martie
2014.
La Summit-ul NATO din 2022 de la Madrid, Aliații au convenit asupra unui pachet de măsuri de sprijin
personalizate pentru a ajuta Moldova să-și consolideze reziliența națională și pregătirea civilă. Pachetul
îmbunătățit va sprijini Moldova în implementarea propriilor planuri de dezvoltare și modernizare pe termen
lung pentru securitate și apărare. Acesta va sprijini în continuare Moldova în consolidarea capacității sale de
formare și logistică, precum și în managementul resurselor umane.
Domenii cheie de cooperare NATO cu Republica Moldova:

Construirea de capabilități și interoperabilitate

Sprijin pentru operațiunile și misiunile conduse de NATO

Cooperare mai largă

 BIBLIOGRAFIE:

 https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_49727.htm
 https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_84336.htm
 https://www.nato.int/cps/en/natohq/structure.htm#CS
MULȚUMIM
PENTRU
ATENȚIE!