NATO

Cuprins
Introducere................................................................................................2
Primele operații desfășurate de NATO.....................................................3
NATO în operațiile militare moderne.......................................................4
Resolute Support Mission și ISAF...........................................................4
Programul antipiraterie navală..................................................................5
NATO Training Mission în Irak...............................................................6
Operații curente desfășurate de NATO.....................................................7
Misiuni de poliție aeriană.........................................................................7
Concluzie..................................................................................................8

Introducere
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord a fost creată în 1949 de Statele
Unite, Canada și mai multe națiuni vest europene pentru a asigura securitatea
colectivă împotriva Uniunii Sovietice. NATO a fost prima alianță militară în timp
de pace în care Statele Unite au încheiat-o în afara emisferei vestice.
După cum se precizează în articolul 5 din Tratatul de la Washington din 4
aprilie 1949, de creare a Alianței, „Părțile convin ca un atac armat împotriva unuia
sau mai multor dintre ele în Europa sau America de Nord să fie considerat un atac
împotriva tuturor. Acesta este principiul apărării colective, care a fost invocat o
singură dată în istoria Organizației, ca răspuns la atacurile teroriste din 11
septembrie 2001 din Statele Unite, pe timpul mandatului președintelui Bush.
NATO a fost fondată de douăsprezece țări, semnatare ale Tratatului de la
Washington: Statele Unite ale Americii, Canada, Belgia, Danemarca, Franța,
Olanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Regatul Unit și Portugalia. Ulterior,
Grecia și Turcia s-au alăturat în 1952, Republica Federală Germania în 1955;
Spania, în 1982; Ungaria, Polonia și Cehia în 1999, acestea fiind primele țări foste
comuniste care au aderat la NATO.559 / 5,000. Curând după aceea, la Summit-ul
de la Praga din 2002, numit summit-ul transformării, NATO a invitat alte șapte
țări (România, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia și Lituania) să se alăture și
toate cele șapte s-au alăturat Alianței în martie 2004. În 2009, a fost rândul
Albaniei și Croației, în timp ce ultimul stat care a aderat la Alianță a fost
Muntenegru, în 2017. NATO menține o politică cu ușile deschise pentru „orice alt
stat european în măsură să promoveze principiile acestui tratat și să contribuie la
securitatea Atlanticului de Nord”.
NATO este un contributor activ și principal la pace și securitate pe scena
internațională. Promovează valorile democratice și se angajează în soluționarea
pașnică a disputelor. Cu toate acestea, dacă eforturile diplomatice eșuează, are
capacitatea militară de a întreprinde operațiuni de gestionare a crizelor singur sau
în cooperare cu alte țări și organizații internaționale.
Primele operații desfășurate de NATO
Când a fost înființată în 1949, NATO a avut ca principal rol să acționeze ca
o puternică forță împotriva agresiunii militare. În acest rol, succesul NATO a fost
evident prin faptul că, pe parcursul întregului Război Rece, forțele NATO nu s-au
implicat într-un singur conflict militar major. Pe durata celei de-a doua jumătăți a
secolului al XX-lea, NATO a rămas vigilentă și pregătită. Odată cu încheierea
Războiului Rece la începutul anilor 1990, s-au produs schimbări semnificative în
peisajul securității internaționale. Alianța a fost confruntată cu apariția unor noi
amenințări și reapariția unora vechi, dar cunoscute. Astfel, NATO a început să își
asume un rol tot mai proactiv în cadrul comunității internaționale. Înainte de a se
angaja în prima sa operațiune majoră de răspuns la criză în Balcani, NATO a
desfășurat alte operațiuni militare. După prăbușirea Uniunii Sovietice în decembrie
1991 și a sistemului său economic centralizat, NATO a sprijinit eforturile
internaționale de ajutor oferind asistență umanitară și consilieri medicali prin
utilizarea sistemului AWACS (Airborne Warning And Control System) către Rusia
și alte state din Comunitatea Statelor Independente. Într-un context de creștere a
tensiunilor cu Libia, după impunerea de către Consiliul de Securitate al ONU a
unor sancțiuni menite să determine Libia să predea suspecții în cazul bombardării
unui avion Pan Am în Lockerbie, Scoția, în 1988, NATO a furnizat o acoperire
extinsă a sistemului AWACS în Mediterana Centrală pentru a monitoriza rutele
aeriene de pe litoralul nord-african. Aeronavele NATO AWACS au efectuat în
total 36 de misiuni.

NATO în operațiile militare moderne

După atacurile teroriste din 11 septembrie asupra Statelor Unite, autoritățile
afgane au solicitat înființarea Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate
(ISAF), cu un mandat ONU în 2001. ISAF a fost sub comanda NATO din august
2003 până în decembrie 2014 și a fost înlocuită, la 1 ianuarie 2015, de Misiunea de
Suport Hotărâtă (RSM). RSM și-a încheiat activitatea la începutul lunii septembrie
2021.

Resolute Support Mission și ISAF

Misiunea ISAF a avut ca obiectiv dezvoltarea forțelor de securitate afgane și
crearea unui mediu sigur în întreaga țară, pentru a preveni Afganistanul să devină
din nou un refugiu pentru teroriști. ISAF a contribuit la reconstrucția și dezvoltarea
Afganistanului, prin echipele multinaționale de reconstrucție provincială (PRT) și
sprijinind instituțiile guvernamentale afgane.
Procesul de tranziție către responsabilitatea de securitate completă a fost
încheiat în 2014, iar ISAF a fost înlocuit cu misiunea fără luptă Resolute Support,
care a avut rolul de a instrui, consilia și asista forțele de securitate afgane.
Misiunea Resolute Support a avut hubul în Kabul/Bagram și patru spițe în diverse
regiuni ale țării și a avut ca funcții cheie sprijinirea planificării, programării și
bugetării, asigurarea transparenței și responsabilității în guvernare și sprijinirea
proceselor de generare și dezvoltare a forțelor de securitate. Misiunea Resolute
Support s-a bazat pe invitația oficială afgană și pe Acordul privind Statutul
Forțelor dintre NATO și Afganistan și a beneficiat de sprijinul comunității
internaționale, așa cum a fost recunoscut și în rezoluția Consiliului de Securitate al
ONU de la sfârșitul anului 2014.

Programul antipiraterie navală

Într-un răspuns la solicitarea Secretarului General al ONU, Ban Ki-moon, NATO a
oferit escorte navelor Programului Alimentar Mondial al ONU (PAM) prin apele
periculoase din Golful Aden, în încercarea de a contracara amenințarea pirateriei
asupra eforturilor umanitare internaționale în Africa. Forțele navale ale NATO au
desfășurat Operațiunea Aliată Furnizor între octombrie și decembrie 2008, vizând
combaterea pirateriei în largul coastelor Somaliei.

De asemenea, în urma unei solicitări urgente din partea Uniunii Africane (UA),
NATO a escortat o navă închiriată de UA care transporta echipamente pentru
trupele dislocate din Burundi în cadrul Misiunii UA din Somalia. Această susținere
a avut loc în aceeași perioadă, demonstrând sprijinul NATO acordat misiunilor
internaționale de menținere a păcii.

Între martie și august 2009, NATO a desfășurat Operațiunea Allied Protector, o

operațiune de combatere a pirateriei, în vederea îmbunătățirii securității rutelor
maritime comerciale și a navigației internaționale în apropierea Cornului Africii.
Forța navală a avut sarcini de supraveghere și a oferit protecție pentru a descuraja
și preveni pirateria și jafurile armate, care amenințau liniile maritime de
comunicație și interesele economice.

Pe baza experienței și succeselor în operațiunile anterioare împotriva pirateriei,

NATO a lansat Operațiunea Ocean Shield în august 2009. Acestă operațiune s-a
concentrat pe combaterea pirateriei în largul Cornului Africii și a contribuit la
eforturile internaționale în acest sens. De asemenea, NATO a oferit asistență
statelor regionale care solicitau dezvoltarea capacității proprii de a combate
activitățile de piraterie. În ciuda succeselor obținute, amenințarea pirateriei în
Somalia nu a fost complet eradicață, iar operațiunea Ocean Shield a fost desființată
în decembrie 2016 după atingerea obiectivelor sale.
Astfel, NATO a fost activ în combaterea pirateriei în largul coastelor Somaliei, în
cooperare cu organizații internaționale și regionale, în scopul de a asigura siguranța
rutelor maritime și de a susține eforturile umanitare și de menținere a păcii în
regiune.

NATO Training Mission în Irak

NATO a desfășurat, de asemenea, o operațiune importantă în Irak între 2004 și
2011, care s-a concentrat pe formarea, consilierea și sprijinirea Forțelor de
Securitate irakiene. La Summitul de la Istanbul din iunie 2004, Aliații au decis să
se implice în ajutorarea Irakului în stabilirea unor forțe de securitate eficiente și
responsabile. Astfel, Misiunea de pregătire a NATO în Irak (NTM-I) a fost creată.
NTM-I a oferit instruire, consiliere și mentorat într-o varietate de situații. Toate
statele membre NATO au contribuit la efortul de instruire prin finanțare sau donații
de echipamente. În același timp, NATO a colaborat cu guvernul irakian pentru a
dezvolta o relație pe termen lung cu Irakul.

De asemenea, NATO a oferit sprijin pentru Misiunea Uniunii Africane în Sudan

(AMIS). Obiectivele acestei misiuni erau creșterea securității și ameliorarea
situației umanitare din regiunea afectată de conflict începând cu anul 2003. Din
iunie 2005 până la 31 decembrie 2007, NATO a asigurat transportul aerian pentru
aproximativ 37.000 de membri ai personalului AMIS și a instruit și îndrumat peste
250 de funcționari AMIS. Deși sprijinul NATO pentru AMIS s-a încheiat când
misiunea a fost înlocuită de Misiunea ONU-UA în Darfur (UNAMID), Alianța a
reafirmat imediat disponibilitatea sa de a lua în considerare orice solicitare de
sprijin pentru noua misiune de menținere a păcii.
Operații curente desfășurate de NATO
Astăzi, aproximativ 3.500 de trupe aliate și partenere își desfășoară activitatea în
Kosovo ca parte a Forței NATO din Kosovo (KFOR). Aceste trupe au intrat în
Kosovo în iunie 1999 pentru a pune capăt violenței la scară largă și a combate
tragicul dezastu umanitar care se desfășura. De atunci, trupele KFOR au continuat
să mențină o prezență puternică pe întreg teritoriul.

După declarația de independență a Kosovo din februarie 2008, NATO a decis să-și
mențină prezența în baza Rezoluției 1244 a Consiliului de Securitate al Națiunilor
Unite (ONU). Forța KFOR este o forță ușor înarmată, responsabilă cu sarcini de
securitate care nu ar fi adecvate pentru rolul poliției. În același timp, NATO susține
ferm Dialogul sponsorizat de Uniunea Europeană între Belgrad și Pristina.
Normalizarea relațiilor dintre Serbia și Kosovo reprezintă cheia soluționării
blocajului politic din nordul Kosovo.

Misiuni de poliție aeriană

După intervenția militară ilegală a Rusiei în Ucraina în 2014, NATO a luat măsuri
de reasigurare pentru aliații săi. Printre acestea se numără și intensificarea
misiunilor de poliție aeriană ale NATO.

Misiunile de poliție aeriană sunt activități desfășurate în timp de pace, care permit
NATO să depisteze, să urmărească și să identifice toate încălcările și încălcările
spațiului său aerian, luând măsuri corespunzătoare în consecință. Avioanele de
luptă ale aliaților patrulează în spațiul aerian al țărilor aliate care nu dispun de
propriile avioane de luptă.

NATO a desfășurat avioane suplimentare pentru a consolida misiunile de poliție

aeriană în Albania, Muntenegru, Slovenia, țările Benelux și în regiunea baltică,
unde avioanele NATO F-16 au interceptat în mod repetat avioane rusești care au
încălcat spațiul aerian al aliaților.

Această capacitate de poliție aeriană este una dintre cele trei forțe permanente ale
NATO care contribuie în mod activ la eforturile de apărare colectivă ale Alianței.
Acestea includ, de asemenea, forțele maritime permanente ale NATO, care sunt
pregătite să acționeze la cererea necesară, și un sistem integrat de apărare aeriană
pentru a proteja împotriva atacurilor aeriene, inclusiv un sistem antirachetă al
Alianței.

Concluzie
Prin urmare, NATO joacă un rol crucial în furnizarea unui climat de
securitate la nivel strategic, susținând statele membre prin operațiuni militare și o
varietate de activități de antrenament și experimentale. Ca parte a Alianței Nord-
Atlantice, România are responsabilități în sprijinirea activă a tuturor operațiilor
NATO. Astfel, beneficiile alianței tind să se îndrepte în mare măsură către statele
membre, oferindu-le oportunități multiple și o stare de siguranță sporită, ceea ce
permite dezvoltarea altor sectoare importante, cum ar fi cel economic, social și
politic.
 BIBLIOGRAFIE

1. Barany, Z. (2002). NATO expansion, round two: Making matters worse.

Security Studies, 11(3), p. 123-157.
2. Hendrickson, R. C. (1999). The enlargement of NATO: The theory and
politics of alliance expansion. European Security, p. 84-99.
3. Leonard, T. M. (1999). NATO expansion: Romania and Bulgaria within the
larger context. East European Quarterly, 33(4), 517.
4. Matei, F. C. (2014). Balancing Democratic Civilian Control with
Effectiveness of Intelligence in Romania: Lessons Learned and Best/Worst
Practices Before and After NATO and EU Integration. Intelligence and
National Security.
5. Paquette, L. (2001). NATO and Eastern Europe after 2000: Strategic
Interactions with Poland, the Czech Republic, Romania, and Bulgaria. Nova
Publishers.
6. Simon, J., & Binnendijk, H. (1997). Romania and NATO: Membership
Reassessment at the July 1997 Summit (No. 101). National Defense
University, Institute for National Strategic Studies.