ACADEMIA FORTELOR TERESTRE

“NICOLAE BALCESCU”, SIBIU

TEMA PROIECTULUI

Abordarea cuprinzatoare
(comprehensive approach) in
operatiile militare

Intocmit,
Stud. Frt.
MIHAI Costel-Cosmin
1
Cuprins:
1. ADAPTAREA STRATEGIILOR EUROATLANTICE DE
INTERVENŢIE MILITARĂ DE TIP HARD LA ABORDAREA
CUPRINZĂTOARE DE TIP SOFT ÎN PREVENIREA ŞI
GESTIONAREA CONFLICTELOR .........………………………………3
1.1. Originea abordării
cuprinzătoare……………………………………………….…………………….…..3
1.2. Provocările
curente………………………………………………………………………………...5
1.3. Concluzii…………………………………………………...…………………………7
2. OPERAŢIA BAZATĂ PE EFECT…………………………….…………..8
2.1. Suportul pragmatic al operaţiei bazată pe efect………………………………….10
2.2. Principii şi caracteristici ale operaţiei………………………………………….….10
2.2.1. Principii ale EBO…………………………………………………….…….11
2.2.2. Caracteristici ale EBO………………………………………….…………12

2
 1.ADAPTAREA STRATEGIILOR EUROATLANTICE DE
INTERVENŢIE MILITARĂ DE TIP HARD LA ABORDAREA
CUPRINZĂTOARE DE TIP SOFT ÎN PREVENIREA ŞI GESTIONAREA
CONFLICTELOR

Acest eseu este o scurta prezentare a viziunii euroatlantice asupra

mediului internațional și a felului în care sunt abordate situații de criză și
conflict și din perspectiva abordării cuprinzătoare de tip soft. Sunt analizate
provocările de securitate actuale care impun necesitatea unei strânse cooperări la
nivelul actorilor naționali și internaționali care să combine resursele civile și
militare, coordonând măsurile luate. Aplicarea eficientă a strategiilor
euroatlantice impune cooperarea și contribuția instituțiilor euroatlantice, cu un
sentiment comun de deschidere și determinare.

NATO împreună cu organizaţiile implicate în misiunile complexe din

ultimii ani au încercat să regândească echilibrul dintre instrumentele militare și
nemilitare, ca urmare a lecțiilor învăţate în operaţiile dificile din Afganistan,
Kosovo şi Irak1.
Baza conceptuală a acestui efort este abordarea cuprinzătoare a NATO, care
urmăreşte să facă o cooperare mai strânsă între răspunsurile civile şi militare, o
parte integrantă a operaţiilor Alianţei. Dezvoltarea unei abordări coerente şi
relevante pentru această problemă complicată este acum în fruntea provocărilor
majore cu care Alianţa se confruntă astăzi.

1.1.Originea abordării cuprinzătoare a NATO, se datorează experienţei

ample care arată că gestionarea conflictului necesită aplicarea tuturor
elementelor de putere naţionale şi internaţionale, politice, diplomatice, ecomice,
financiare, informaţionale, sociale, comerciale, precum şi militare.
Recunoscând această provocare, NATO a făcut primul pas către o abordare
cuprinzătoare care să permită colaborarea tuturor elementelor atât civile, cât şi
militare, dezvoltând un plan de acţiune pentru implementarea acesteia. Multe
ţări s-au aliniat și au întreprins eforturi majore în vederea realizării acestui
obiectiv, bazate pe experienţele şi lecţiile învăţate în Irak şi Afganistan. Cu toate
acestea, consider că iniţiativele naționale de cooperare dintre actorii militari şi
civili sunt încă într-un stadiu incipient de dezvoltare. Trebuie conştientizată
necesitatea cooperării, schimbul de informaţii, găsirea soluţiilor pe termen lung
și o credinţă comună.

1
Daniel Hamilton, Charles Bazzy, Alianța Renaște: Un Compact Atlantic pentru secolul XXI, www.acus.org

3
 Membrii NATO trebuie să acorde o atenție sporită structurilor interne şi
procedurilor, să găsească modalităţile necesare în vederea sincronizării
eforturilor cu partenerii externi, pentru a crea stabilitate şi reconstrucţie.
Actorii multinaționali, cum ar fi ONU, NATO, UE, state-națiune, încearcă să
dezvolte noi concepte pentru o abordare cuprinzătoare a gestionării crizelor.
Acestea includ modele și concepte noi, cum ar fi: abordarea cuprinzătoare a
MNE5 „(EBAO)” și „conceptul misiunilor integrate” al ONU.
Planul de acţiune privind abordarea cuprinzătoare începe cu Summitul
NATO de la Bucureşti, din aprilie 2008, unde s-a declarat că „amenințările de
securitate din zilele noastre nu pot fi manageriate cu succes de către NATO
acţionând singur”2. Mai degrabă, Alianţa ar trebui să realizeze „un larg
parteneriat bazat pe sentimente comune de deschidere şi cooperare”3. Liderii
NATO au continuat să declare că: „Experienţele din Afganistan şi Balcani
demonstrează importanța cooperării comunității internaţionale, trebuie să
lucreze împreună şi să aibă o abordare cuprinzătoare pentru a face față cu succes
provocărilor de securitate de astăzi şi de mâine. Aplicarea eficientă a unei
abordări comprehensive necesită cooperarea şi contribuţia tuturor actorilor
importanti, inclusiv a organizaţiilor neguvernamentale şi organisme locale. În
acest scop, este esenţial ca toţi actorii internaţionale să acţioneze în mod
coordonat şi să aplice într-un spectru larg instrumente civile şi militare”4.
La Bucureşti, liderii NATO au aprobat un Plan de acţiune pentru dezvoltarea
contribuţiei sale la abordarea cuprinzătoare. Acest Plan de acţiune necesită
implicarea NATO, a statelor membre şi a tuturor echipelor, a agenţiilor pentru a
prezenta propuneri pragmatice, având la bază patru piloni: planificarea şi
desfăşurarea operaţiilor, lecţiile învăţate, instruire, educaţie şi exerciţii,
consolidarea cooperării cu actorii externi şi mesajele publice.
După încheierea Războiului Rece, NATO își modifică structura şi misiunile
pentru a satisface interesele de securitate ale membrilor având ca misiune,
apărarea colectivă.
De doisprezece ani, NATO a fost continuu implicat în operaţiile de răspuns
la crize militare majore, mai întâi în Balcani şi Marea Mediterană, Africa şi
Afganistan, și acum între Ukraina și Rusia. Aceste zone critice au implicat
operații pe mare şi în aer participând zeci de mii de persoane, trupele fiind
dislocate dincolo de frontierele naţiuni membre NATO, furnizându-i o
experienţă considerabilă în implementarea durabilităţii strategice şi arhitecturii

2
Parteneriatul Euro-Atlantic al Consiliului format din douăzeci și șase de membri ai NATO și douăzeci și patru
de țări partenere: Albania, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia Herțegovina, Croația, Finlanda,
Georgia, Irlanda, Kazahstan, Republica Kârgâzstan, Malta, Moldova, Muntenegru, Rusia, Serbia, Suedia,
Elveția, Macedonia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan.
3
În 1994, Țările Mediteraneene care dialogau cu NATO erau: Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Mauritania,
Tunisia.
4
Aranjamentul Berlin Plus, care a fost stabilit în Declarația UE-NATO privind politica de securitate și apărare
europeană în decembrie 2002, construit pe deciziile anterioare ale NATO. Inițiativa din 1996 European de
Apărare de la Berlin și 1999 Summitul de la Washington NATO, și a făcut posibilă utilizarea activelor NATO de
către UE și vice-versa.

4
de comandă-control multinaţionale complexe. Pe scurt, NATO deține resurse
militare multinaţionale pentru prevenirea crizelor şi a conflictelor păstrând
angajamentul de a apărare teritorială din Articolul 5 al Tratatului de la
Washington, după cum a demonstrat în septembrie 20015.
NATO nu poate merge înapoi. Alianța trebuie să continue, să se adapteze
atât politic, cât şi instituţional ca o forţă transacţiune atunci când crizele sau
conflictele ameninţă interesele colective. Ea trebuie să devină un jucător
credibil, colaborând în cadrul abordării cuprinzătoare a conflictului din Balcani,
din Afganistan, Ucraina – Rusia. Alianţa a obţinut suficientă experienţă din anul
1995 pentru funcţiona mai eficient în cadrul abordării cuprinzătoare de răspuns
la criză și manageriere a conflictului.

1.2.Provocările curente
În prezent, NATO se concentrează pe dezvoltarea abordării multilaterale ca
un concept operațional bazat pe efectul operațiunilor Effects-Based Approach to
Operations (EBAO).
Pentru orice misiune care se efectuează, este vital să se asigure o înțelegere
politică privind obiectivele strategice. De exemplu, pentru operaţiuni, cum ar fi
cea a ISAF în Afganistan, trebuie stabilite mecanismele pentru determinarea
obiectivelor, rolurilor şi contribuţiilor (Consiliul Nord-Atlantic şi Consiliul
Uniunii Europene) care au fost puse în aplicare de la început în teatrul de
operaţii, dar ar trebui să fie mai bine utilizate. Astfel, este foarte important ca
NATO şi alte organizaţii să clarifice diviziunea muncii, atunci când lucrează
împreună pentru a gestiona situaţiile de conflict. Alianța trebuie să elaboreze şi
să coopereze cu ţările vecine şi cu cadrele instituţionale regionale.
Este necesar să se menționeze despre parte-neriatul creat între NATO și
Ucraina, inițiat în 1997. Carta pentru un Parteneriat Distinct reprezintă baza
formală a acestor relații prin care a fost înființată Comisia NATO-Ucraina
(NUC), precum și Declarația de completare a Cartei (2009). În septembrie 2014
a avut loc întâlnirea Comisiei NATO-Ucraina unde s-au reunit șefii de stat și de
guvern din NATO cu președintele ucrainean, P. Poroșenko.
Aici a fost agreată o declarație comună care reconfirmă sprijinul aliat
pentru suveranitatea Ucrainei și integritatea sa teritorială în cadrul granițelor sale
recunoscute internațional. „Totodată, este condamnată autoproclamata
,,anexare” ilegală și ilegitimă a Crimeii de către Rusia, precum și
acțiunea/acțiunile Rusiei de destabilizare continuă și deliberată a estului
Ucrainei, care se constituie într-o încălcare a dreptului internațional. Aliații s-au
angajat să sprijine eforturile guvernului ucrainean de a se angaja pe o cale

5
Hans Binnendijk, Patrick Cronin, eds, Surge civile: „Cheia operații complexe”, Washington DC., National
Defence University Press, 2008.

5
politică care să ducă, fără interferențe externe, la îndeplinirea aspirațiilor
populației din toate regiunile Ucrainei”.6
În cadrul Parteneriatului NATO - Ucraina, aliații s-au angajat să sprijine
consolidarea componentei de securitate si apărare a Programului Național Anual
în sectorul apărării și securității prin intermediul unor programe de dezvoltare a
capabilităților și de consolidare a capacităților. În contextul Parteneriatului
NATO-Ucraina, se lansează noi programe în domeniile: „comandă, control,
comunicații și computere (C4), logistică și standardizare, apărarea cibernetică,
tranziție de la cariera militară/reconversia profesională a personalului militar și
comunicații de nivel strategic. NATO va oferi asistență Ucrainei pentru
refacerea personalului militar rănit. Totodată, Alianța își va spori numărul de
experți aflați la birourile NATO din Kiev”7.
Ucraina, un fost stat al fostei URSS, a avut și are o dependentă totală față de
gazul rusesc fapt ce a făcut să nu reușească să rezolve marile dezechilibre
economice și nu a reușit să reducă corupția generalizată. „Proiectul” de
federalizare al Ucrainei și de anexare al Crimeii la Rusia, de pe timpul lui Victor
Ianukovici, când actuala criză politică nici nu apăruse, nostalgia prorușilor după
vechile structuri ale fostei Uniuni Sovietice, dorința arzătoare a Rusiei de a avea
acces a Marea Negră, au făcut posibilă ocuparea Crimeii, fără lupte. Dorința
populației proruse de separare de statul Ucrainian, coroborată cu amestecul lui
Putin în Ucraina, direct sau prin oligarhi, a reușit să destabilizeze economia
acesteia mult mai repede decât o pot stabiliza SUA, CE, FMI.
Slaba capacitate militară (numerică și ca dotare), sprijinul militar, direct sau
indirect acordat separatiștilor a făcut posibilă ocuparea părții sudice a Ucrainei.
Numeroasele încercări de mediere a conflictului, de dialog între beligeranți a
condus la încheierea Acordului de la Minsk 2. Pentru respectarea acetuia,
Președintele Poroșenko cere trimiterea de către UE a unor forțe de poliție care să
asigure respectarea acordului, sub mandat ONU, fapt ce ar putea implica și
România în acest conflict.
Rusia, în încercarea de a reface vechile granițe și de a-și recăpăta puterea
pierdută odată cu încheierea Războiului Rece, la care se adaugă temerea majoră
cu privire la dorința Ucrainei și a Georgiei de a fi acceptate ca membri NATO,
nemulțumirea ei față de sancțiunile economice, impuse de către Occident, ca
urmare a ocupării Crimeii, de acțiunile NATO de amplasare a scutului
antirachetă nu departe de granițele ei, în România și în Polonia, efectuarea
exercițiilor militare în Marea Neagră cu participarea forțelor din diverse țări ale
Alianței, este obligată să caute noi alianțe cu: China, Iranul, India. În plus, Rusia
speră că forțele care se opun unirii Republicii Modova cu România să joace un
rol mai important în politica acestei țări. Desfășurarea de forțe fără precedent la

6
http://nato.mae.ro/node/269,
7
Hans Binnendijk, Patrick Cronin, eds, op.cit.

6
granițele Rusiei face ca aceasta să fie din ce în ce mai îngrijorată fapt dovedit de
acuzațiile grave aduse României, Republicii Moldova, Poloniei și Bulgariei.
Recăpătarea influenței și a puterii i-ar putea permite să fie din nou un pol
de putere, alaturi de Satele Unite ale Americii, jucând un rol important în noua
ordine mondială.
UE, NATO, SUA au condamnat acțiunile Rusiei de acapararea de noi
teritorii din fostele state sovietice prin impunerea unor sancțiuni economice.
Surprinzător de neplăcut, pentru poporul rus este efectul de bumerang asupra
economiei Rusiei prin destabilizare, realizat de către Putin, coroborat cu
sancțiunile economice prelungite, prăbușirea pieței petrolului, a celei de energie
electrice au generat o importantă scădere economică și o depreciere foarte
importantă a rublei, fapt ce a condus la scăderea rezervei valutare a Băncii
Centrale Ruse, de la circa 600 de miliarde dolari la sub jumătate.
Pe lângă acestea se adaugă și starea actuală a bazei navale din Crimeea care
obligă la investiții importante pentru modernizarea și aducerea la nivelul
tehnologic actual al acesteia.
Rusia consideră România, ca urmare a poziției ei și a acțiunilor întreprinse,
că „Practic, este vorba de o transformare etapizată a acesteia într-un pivot de
susținere pentru NATO și SUA aproape de frontierele Rusiei” după cum a
declarat purtătorul de cuvânt al ministerului rus de Externe, Alexandr
Lukașevici. A atenționat că „există tendința de a concluziona că actualele
autorități din România, de dragul creșterii importanței în ochii strategilor din alte
părți ale lumii, sunt dispuse să sacrifice menținerea stabilității în regiunea Mării
Negre pentru rațiuni tactice”, uitând că prin anexarea Crimeii au atentat chiar ei
la ei la menținerea acestei stabilități. NATO, respinge acuzațiile Rusiei dând
asigurare, prin vocea lui Carmen Romero, purtător de cuvânt al NATO, care
asigură România că va fi apărată de orice amenințare, ca partener în cadrul
NATO.
Situația din zona Ucraina, Rusia, Republica Moldova și România este
tensionată și necesită multă diplomație din partea țărilor care condamnă
atitudinea Rusiei și eforturi suplimentare pentru restabilirea unei stări de
normalitate în acestă parte a lumii.
1.3.Concluzii
Abordarea cuprinzătoare, propusă pentru prima dată de Danemarca în cadrul
NATO, cuprinde actorii mediului internaţional de management în situații de
criză şi conflict. Astăzi, provocările de securitate necesită o strânsă cooperarea,
la nivel naţional şi internaţional, care să combine resursele civile şi militare,
coordonând măsurile luate. Aplicarea eficientă a acestei abordări cuprinzătoare
necesită cooperarea şi contribuţia actorilor importanţi, cu un sentiment comun
de deschidere şi determinare.
Actori, cum ar fi ONU şi UE, joacă deja un rol important în răspunsul la
crizele viitoare. Scopul final este de a lucra împreună în toate fazele de răspuns.
Acest lucru va însemna legături mai strânse şi continue la mai multe niveluri de

7
strategie operaţională. NATO a impus ca o contribuţie majoră la operaţiile ONU
şi un partener puternic în operaţiuni ‒ EU; tendinţa este că această cooperare va
continua în viitor şi poate, de asemenea, să crească.
Treptele de colaborare timpurie, acordul realizat în baza unui Plan de acţiune
şi măsurile interne NATO, creează semne încurajatoare. Aliaţii şi partenerii
trebuie să conștientizeze că realizarea abordării cuprinzătoare va necesita o
schimbare strategică pe termen lung, nu doar punerea în aplicare a unui nou
concept. Probabil că abordarea cuprinzătoare va presupune educaţie şi formare,
cât şi o gândire nouă a tuturor agenţiilor. NATO are un start remarcabil, dar
trebuie să depună eforturi pentru a constitui un impuls constant în lunile şi în
anii următori.
Abordarea cuprinzătoare NATO şi aplicarea sa în practică în operațiunile de
pace din Afganistan, Kosovo etc., au devenit parte integrată a strategiei de
răspuns la criză a Alianței. Abordarea cuprinzătoare poate deveni, de asemenea,
elementul central pentru o viitoare cooperare între NATO, ONU, UE şi restul
comunității internaţionale.
Trebuie să fim conștienți că folosirea armelor duce la distrugeri ireversibile
în zonele de conflict lucru care impune dezvoltarea continuă a unei colaborări
între toți actorii internaționali.

2.OPERAŢIA BAZATĂ PE EFECT

Problematica operaţiei pe bază de efecte (EBO) sau a operaţiei abordată

pe bază de efecte (EBAO) este foarte complexă, cu aspecte mult prea simple
sau, dimpotrivă, mult prea complicate, greu de înţeles şi chiar cu o filozofie
paradoxală. Deşi se vorbeşte şi se scrie foarte mult, conceptul ca atare, după cum
susţine şi locotenent-colonel J.P. Hunerwadel din USAF8, care a încercat o
analiză realistă, din perspectiva unul pilot al Forţelor Aeriene ale SUA a acestui
aspect, nu este foarte bine înţeles. Locotenent-colonelul J.P. Hunerwadel
subliniază că americanii au o înclinaţie specială pentru cuvintele sofisticate,
pentru cuvintele la modă, pentru expresiile la modă. Din această cauză – după
cum susţine locotenent-colonel J.P. Hunerwadel –, de mai bine de 15 ani,
expresia Effects-Based Operations – EBO - se dovedeşte a fi devenit una dintre
cele mai populare. În primul rând, pentru că sună bine. Dar ce se află dincolo de
această sintaxă a cuvintelor care sună bine?
Unii susţin că EBO ar reprezenta un fel de „nouă paradigmă pentru…
operaţiile militare”9 şi, în acelaşi timp, un concept care garantează victoria. Alţii
propun, ca alternativă la „alegerea obiectivelor şi mijloacelor de tratare bazate

8 http://www.airpower.maxwell.af.mil/apjinternational/apj-f/2007/Pri07/hunerwadel.html,
2

locotenent-colonel J.P. Hunerwadel, L’approche des opérations basées sur les effets, Questions
et réponses.
9http://www.airpower.maxwell.af.mil/apjinternational/apj-f/2007/Pri07/hunerwadel.html,

Ibidem

8
pe distrugere” şi la „operaţiile bazate pe obiective”, o metodă „remarcabil
diferită de proceduri militare tradiţionale de distrugere şi de război de uzură”10,
cum este cea care are în vedere filosofia şi fizionomia efectului. Există însă şi
numeroşi comentatori care subliniază că, de fapt, conceptul EBO nu aduce nimic
nou. În fond, „de-a lungul istoriei, şefii militari şi planificatorii competenţi au
încercat să conceapă şi să execute campanii bazate pe efecte.”11
Conceptul EBO a primit, desigur, şi numeroase şi severe critici. Unii au
susţinut că EBO reprezintă „un panaceu irealist, prea focalizat”, un „jargon la
modă”, un „termen care va trece”, o „idee prost concepută”12.
Există, desigur, şi alte opinii privind acest concept. Spre exemplu, la un an
după ce fostul director adjunct al operaţiilor din cadrul statului major interarme a
calificat operaţia Iraqi Freedom drept „campanie bazată pe efecte”, un fost şef
al US Joint Forces Command – JFCOM a declarat că EBO „nu este încă
pregătit să meargă mai departe”13.
Există cel puţin o duzină de definiţii date acestui concept, deopotrivă,
interesante, penetrante şi contradictorii. De aici rezultă însă câteva întrebări
interesante: Având în vedere faptul că, în general, orice acţiune umană
urmăreşte realizarea unor efecte, este oare justificată detaşarea, din rândul
tuturor operaţiilor, a celor pe care le denumim operaţii bazate pe efecte? Este
oare necesar să detaşăm EBO de celelalte operaţii? De ce ar fi necesar? Ce au
ele specific? Care sunt, de fapt, aspectele militare ale EBO?
Esenţa artei militare – sugera Sun Tzî cu două milenii şi jumătate în urmă
– este să învingi fără să lupţi. De fapt, o astfel de afirmaţie, ca dealtfel întreaga
lucrare Arta războiului a ilustrului strateg chinez, la care se adaugă Arthashastra
indianului Kautilya, nu face altceva decât să arate că efectul nu a fost inventat
acum câteva zile, ci el există, practic, de când există acţiune umană.
Este vorba, desigur, de efectul planificat, de efectul dorit, urmărit şi
valorificat, dar şi de efectul produs, de efectul rezultat, de efectul neplanificat,
dar realizat, cu toate urmările şi desfăşurările posibile, de la cele dorite, la cele
nedorite, de la cele esenţiale, le cele colaterale. În fond, trăim într-o lume a
cauzelor şi a efectelor, a lanţurilor cauză-efect.
Relaţia cauză-efect nu a stat numai în atenţia gânditorilor şi filosofilor, ci
şi în cea a militarilor. Întreaga artă militară modernă face apel la gândirea
filosofică modernă, iar reflecţiile clausewitziene, spre exemplu, au fost posibile
pentru că, gândirea filosofică a epocii pătrunsese în toate domeniile de activitate,
inclusiv în şcoala germană. Relaţia cauză-efect este fundamentală în orice

10 http://infoserve.sandia.gov/cgi-bin/techlib/access-control.pl/ 2001/013497.pdf ; colonel Gwen

Linde ş.a, “New Perspectives on Effects-Based Operations: Annotated Briefing”, Alexandria,
Virginie: Institute for Defense Studies, iunie 2001, p. 13.
11 Apud, Linde şi ceilalţi, "New Perspectives", p. 12.
12 Apud, Locotenent-colonel Brett T. Williams, Effects-Based Operations: Theory, Application,

and Role of Airpower, (Carlisle, Pennsylvanie: US Army War College, 9 avril 2002).
13 General William F. Kernan, remacă în New York Times după manevrele Millennium

Challenge 2002, citate de maiorul David W. Pendall, “Effects-Based Operations and the
Exercise of National Power”, Military Review,

9
acţiune şi cu atât mai mult în orice război, cea mai complexă şi cea mai
dramatică dintre acţiunile umane.
În Anexa nr. 1 Fizionomia Operaţiei Bazată pe Efec, se prezintă o posibilă
configurare a unei EBO.

2.1.Suportul pragmatic al operaţiei bazată pe efect

Considerăm, în acord cu numeroşi analişti, că operaţiile bazate pe efecte
au un suport extrem de substanţial în filosofia pragmatică americană. Susţinem
acest lucru, întrucât operaţiile bazate pe efecte, mai exact, abordarea
problematicii efectelor în fundamentarea, planificarea şi desfăşurarea operaţiilor
militare şi civil-militare presupune o gândire profundă, o arhitectură care
conexează concepte filosofice, psihologice, sociologice, matematice, de
management al riscurilor şi de altă natură foarte consistente şi foarte bine
ancorate în ceea ce numim acţiune eficientă. EBO este şi trebuie să fie, în esenţa
ei, o mare acţiune eficientă, o meta-acţiune eficientă, ca să spunem aşa, sau un
complex de acţiuni eficiente, iar acest lucru presupune centrarea reflecţiei
filosofice pe motivele, scopurile, obiectivele acţiunii, identificând cu minuţie şi
răbdare toate efectele previzibile şi acceptând că pot exista şi altele,
necunoscute, unele chiar cu totul imprevizibile, dar care vor apărea pe timpul
desfăşurărilor. Filosofia pragmatică americană se apropie cel mai mult de o
astfel de viziune. EBO nu este o simplă adaptare a acţiunii militare şi civil-
militare la efecte, ci un nou mod de a gândi, cunoaşte şi fundamenta această
acţiune din perspectiva, predominant pragmatică, a conexiunilor multiple cauze-
acţiuniefecte-cauze.

2.2Principii şi caracteristici ale operaţiei

EBO nu este o simplă operaţie, ci un alt mod de a concepe, cunoaşte,
elabora, planifica şi integra acţiunea militar şi civil-militară, în funcţie de
dinamica spaţiului luptei şi de variaţia condiţiilor concrete, atât a celor iniţiale,
cât şi a celor actuale şi viitoare. Stabilitatea pilonilor EBO nu constă în fixismul
lor, ci în dinamismul lor. Pilonii EBO se mişcă, sunt variabili, iar forţa şi
densitatea constau nu în lipsa mişcării, ci în accelerarea acesteia. De aceea, EBO
corespunde dinamismului complex, lumii accelerate, realităţii schimbătoare,
flexibile şi chiar fluide.

2.2.1 Principii ale EBO

Printre principiile importante ale EBO, în condiţiile actuale şi, mai ales, în
perspectiva variaţiei lor complexe şi aleatoare, considerăm că pot fi incluse şi
următoarele:

10
- pragmatismul acţiunilor;
- integrarea efectelor;
- complexitatea condiţionată;
- suportul cognitiv;
- cunoaşterea incertitudinii.
Pragmatismul acţiunilor constă îndeosebi în buna măsură, adică în
capacitatea comandantului, planificatorului şi comandamentului de a profila,
deopotrivă, un efect, un efect de efecte şi un lanţ al posibilelor efecte. Acest
principiu obligă planificatorul să răspundă atent la o provocare majoră şi câteva
întrebări directe: Care sunt şi care pot fi efectele ce condiţionează şi vor
condiţiona acţiunile? La ce folosesc ele? Care este raportul dintre efectele
previzibile, cele posibile şi costuri? Cum influenţează ele lanţurile cauzale?
Care poate fi modelul evolutiv?
Integrarea efectelor nu reprezintă doar efortul de a însuma efectele, de a
le pune într-un tabel, într-o matrice sau într-o relaţie de condiţionare reciprocă,
ci şi posibilitatea de a duce evoluţiile şi condiţionările lor spre şi pe un
aliniament al esenţei. Înseamnă a desprinde şi a înţelege esenţialul. Iar acest
esenţial rezultă din integrarea efectelor, dintr-o perspectivă holistică a operaţiei,
înţeleasă, deci, ca întreg, ca arhitectură unitar şi foarte solidă.
Complexitatea condiţionată exprimă, de fapt, complexitatea lanţului
cauzal. Din acest punct de vedere, EBO sau EBAO se bazează pe cunoaştere, pe
raţiune, pe investigarea permanentă a condiţionărilor şi variaţiilor. În EBO,
constantele sunt puţine, iar variabilele multiple. De aceea, EBO nu este o
operaţie sigură, nu este o operaţie în deplină siguranţă, ci o operaţie în mişcare,
o operaţie care se adaptează atât la ceea ce ştim, cât şi la ceea ce nu ştim, dar
trebuie să aflăm.
Suportul cognitiv arată că EBO cere cunoaştere. Adică informaţie în timp
real, capacitatea de analiză a întregului spectru al unei realităţi complexe,
mişcătoare şi nesigure, instrumente cognitive rapide şi eficiente de explorare,
scanare, analiză şi înţelegere a spaţiului concret şi a timpului real, a mişcării,
devenirii şi transformării.
Cunoaşterea incertitudinii este un principiu complementar suportului
cognitiv şi constă, în primul rând, în acceptarea incertitudinii, ca realitate şi nu
doar ca supoziţie. Cunoaşterea incertitudinii este singura cale eficientă pentru
crearea acelui minim de certitudine relativă care motivează acţiunea, mai ales
acţiunea militară şi civil-militară în plan strategic, operativ şi tactic.

2.2.2. Caracteristici ale EBO

Considerăm că EBO se distinge de celelalte tipuri de operaţii (deşi toate

operaţiile tind spre o dimensiune bazată pe efecte), datorită, în principal,
următoarelor caracteristici:
- universalitate şi specificitate;

11
- caracter cognitiv;
- caracter militar dar şi civil-militar;
- complexitate condiţionată semnificativ;
- interconexiune dinamică;
- flexibilitate complexă;
- adaptabilitate continuă.
Toate caracteristicile enunţate mai sus fac din EBO o operaţie a războiului
cognitiv, dus nu doar pentru a învinge un inamic sau pentru a supune o ţară, ci
pentru a controla şi gestiona conflictualitatea lumii, acceptând realitatea, aşa
cum este ea, dinamică şi foarte complexă, şi eludând fixismele, fatalitatea şi
fantasmele.

12
Bibliografie:
 Dr. Mihai-Marcel NEAG, Dr. Aurelian Ratiu, Stiinta
Militara Curs Voll.II –Realitati si tendinte, ed. Academia
Fortelor Terestre “Nicolae Balcescu” Sibiu, 2001
 Dr. Aurelian Ratiu, Gestionarea Dinamicii Conflictelor
Asimetrice, ed. Academia Fortelor Terestre “Nicolae
Balcescu” Sibiu, 2012
 Dr. Aurelian Ratiu, Dimensiuni ale transformari militare
ed. Academia Fortelor Terestre “Nicolae Balcescu” Sibiu,
2001
 http://www.nato.int/docu/review/2008/03/ART7/RO/index.
htm
 http://www.revista.forter.ro/2009_1_t/index.htm

13
14