Pupezescu Bianca

Grupa 3, An II
Drept, Zi
Universitatea din Pitești

Tratatului Atlanticului de Nord

(N.A.T.O)

N.A.T.O.- Organizatie politico-militara euro-atlantica

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (abreviat NATO în engleza și OTAN în

franceza) este o alianță politico-militara stabilită prin Tratatul Atlanticului de Nord
semnat în Washington la 4 aprilie 1949 .
Alianța s-a format din state independente, interesate în mentinerea pacii si apararea
propriei independențe prin solidaritate politică și printr-o forță militară defensivă
corespunzătoare, capabilă să descurajeze și, dacă ar fi necesar, să raspundă tuturor
formelor probabile de agresiune îndreptată împotriva ei sau a statelor membre.

Originile Alianţei:

Între 1945 şi 1949, puse în faţa necesităţii imediate de reconstrucţie economică, ţările
Europei Occidentale şi aliaţii lor Nord-americani, au privit cu îngrijorare politicile şi
metodele expansioniste ale Uniunii sovietice.
Îndeplinindu-şi promisiunile luate în timpul războiului de a-şi reduce potenţialul de
apărare şi de a demobiliza trupele, guvernele occidentale au observat intenţia clară a
conducerii sovietice de a-şi menţine forţa militară la întreaga sa capacitate
Mai mult, în lumina obiectivelor ideologice declarate ale Partidului Comunist Sovietic,
era evident că apelul de respectare a Cartei Naţiunilor Unite şi a acordurilor
internaţionale stabilite la sfârşitul războiului nu garantau suveranitatea natională sau
independenţa statelor democratice ameninţate de acte de agresiune externă sau de
subversiune din interior.
Semnarea Tratatului de la Bruxelles- martie 1948 , a marcat hotărârea a cinci ţări
vest-europene, Belgia, Franta, Luxemburg, Olanda şi Marea Britanie, de a dezvolta un
sistem de apărare comun şi de a întări legăturile, încât să poată rezista în faţa
ameninţărilor ideologice, politice şi militare la adresa securităţii lor.
 Negocierile cu S.U.A şi Canada au creat cadrul formării unei singure Alianţe Nord-
Atlantice,bazată pe garanţii de securitate şi angajamente comune între Europa şi America
de Nord. 1
Danemarca, Islanda, Norvegia şi Portugalia au fost invitate de către Puterile Tratatului
de la Bruxelles să se alăture acestui proces. 2
Aceste negocieri s-au concretizat prin semnarea Tratatului de la Washington în aprilie
1949, instituindu-se astfel, un sistem comun de securitate bazat pe un parteneriat între
cele 12 ţări.

Cu toate că, scopul aliaţilor este acela de a “promova relaţii de pace şi prietenie în zona
Nord- Atlantică” , scopul imediat al NATO a fost acela , de a-şi apăra membrii de o
potenţială ameninţare care ar fi putut rezulta în urma politicii şi sporirii capacităţii
militare a fostei Uniuni Sovietice.

Emblema NATO:

Emblema NATO a fost adoptată de către CONSILIUL Nord-Atlantic ca simbol al

Alianţei Atlantice, în octombrie 1953. Cercul reprezintă unitatea şi cooperarea , în timp
ce roza vânturilor simbolizează direcţia comună spre pace pe care o urmează ţările
membre ale Alianţei Atlantice.

Tratatul NATO:

Tratatul NATO a fost semnat la 4 aprilie 1949 în WASHINGTON DC.

Statele care sunt parte a prezentului Tratat îsi reafirmă credinţa în obiectivele şi
principiile Cartei Naţiunilor Unite, precum şi dorinţa lor de a convieţui în pace cu toate
popoarele şi guvernele.
Ele sunt angajate în salvarea libertăţii, a moştenirii comune şi a civilizaţiei popoarelor pe
care le reprezintă, pe baza principiilor democraţiei, libertăţii individuale şi a literei legii.
Ele caută să promoveze stabilitatea şi bunăstarea zonei nord-atlantice.
Ele sunt hotărâte să îşi unească eforturile în scopul apărării colective şi al păstrării păcii şi
securităţii.

Câteva articole din Tratat:

ARTICOLUL 3
Pentru a îndeplini mai eficient obiectivele acestui Tratat, Părţile, separate sau impreună,
prin intermediul auto-ajutorării şi al sprijinului reciproc continu, îşi vor menţine şi îşi vor
dezvolta capacitatea individuală şi cea colectivă în faţa unui atac armat.

ARTICOLUL 4
Părţile vor avea consultări comune ori de câte ori vreuna dintre ele va considera că este
ameninţată integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea vreuneia dintre
Părţi.

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_Tratatului_Atlanticului_de_Nord
2
http://www.mae.ro/sites/default/files/file/pdf/TRATATUL%2520NORD-ATLANTIC.pdf
https://www.nato.int/
ARTICOLUL 7
Tratatul nu afectează şi nu va fi interpretat ca afectând în nici un fel drepturile şi
obligaţiile care decurg din Carta Părţilor care sunt membre ale Naţiunilor Unite, sau
3
responsabilitatea principală a Consiliului de Securitate de menţinere a păcii şi securităţii
internaţionale.

ARTICOLUL 13
După douăzeci de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului, oricare Parte poate să se
retragă din cadru; acestuia la un an de la depunerea notificării de denunţare la guvernul
Statelor Unite ale Americii, care va informa guvernele celorlalte Părţi în legatură cu
depunerea fiecărei astfel de notificări de denunţare.

Reprezentanţi permanenţi şi delegații naţionale:

Fiecare ţară membră este reprezentată în Consiliul Nord-Atlantic de un ambasador sau

reprezentant permanent, asistat de o delegaţie naţională alcatuită din consilieri şi oficiali,
care îşi reprezintă ţările în diferite comitete ale NATO. În multe privinţe, delegaţiile sunt
asemănătoare unor mici ambasade. Amplasarea delegaţiilor în cadrul aceleiaşi clădiri le
permite să menţină, uşor şi rapid, contacte oficiale şi neoficiale, atât între ele, cât şi cu
serviciile Secretariatului Internaţional al NATO, sau cu reprezentanţii ţărilor Partenere.

Secretariatul Internaţional :

Activitatea Consiliului Nord-Atlantic şi a comitetelor subordonate acestuia este

sprijinită de un Secretariat Internaţional, al cărui personal este alcătuit din cetăţeni ai
ţărilor membre, fie recrutaţi direct de către Organizaţie, fie detaşaţi de către guvernele
respective, Membrii Secretariatului Internaţional răspund în faţa Secretarului General şi
se subordonează Organizaţiei pe toată perioada serviciului lor.
Secretariatul Internaţional sprijină procesul de realizare a consensului şi de adoptare a
deciziilor între ţările membre şi partenere şi este responsabil cu pregătirea şi
supravegherea reuniunilor şi deciziilor comitetelor NATO şi ale instituţiilor create pentru
coordonarea diferitelor forme de parteneriat bilateral şi multilateral, înfiinţate încă de la
sfârşitul Războiului rece, cu ţări nemembre. In plus, există un numar de agenţii şi
organizaţii civile localizate în diferite ţări membre, cu responsabilităţi în domenii precum:
logistica de consum, logistica de producţie şi echipamente, planificarea situaţiilor de
urgenţă civilă, coordonarea traficului aerian şi apărarea antiaeriană, războiul electronic.

Comitetul militar

Reprezentanţii permanenţi ai NATO se întâlnesc, la nivel de Ambasadori, în cadrul

Consiliului Nord-Atlantic, sub preşedinţia Secretarului General, pentru a dezbate şi a
aproba politica Alianţei. La intervale regulate, Consiliul şi alte comitete politice
superioare (în primul rând comitetul de planificare al apărării (DPC) şi Grupul de
planificare nucleară (NPG)) se reunesc la Bruxelles sau în alte capitale ale Alianţei, la
3

https://www.academia.edu/384855/Politici_si_Strategii_NATO_Analiza_Declaratiei_Summitului_de_la_C
hicago_2012
https://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/analiza_comparativa_obiective_militare_strategice_nato_csi.pdf
nivele mai înalte, de miniştri de externe şi ai apărării şi, uneori, în cazul reuniunilor de
vârf, la nivel de şefi de stat şi de guvern.

Deciziile adoptate de către fiecare din aceste organisme au acelaşi statut şi reprezintă
politica aprobată de ţările membre, indiferent de nivelul la care au fost adoptate.
Comitetele specializate, alcătuite la rândul lor din oficiali reprezentând diversele ţări, sunt
subordonate acestor organisme superioare. Această organizare pe comitete reprezintă
mecanismul de bază care oferă Alianţei mijloacele de consultare şi de adoptare de decizii,
4

asigurând reprezentarea fiecărui stat membru la toate nivelele şi în toate domeniile de

activitate ale NATO.

Activitatea curentă a Comitetului Militar este asigurată de reprezentanţii militari care

acţionează în numele şefilor de Stat major din ţările lor. Ei acţionează în calitate de
reprezentanţi naţionali, apărând cât mai bine interesele ţărilor lor, rămânând în acelaşi
timp deschişi la negocieri şi discuţii, pentru obţinerea consensului. Aceasta implică
adesea compromisuri, atunci când obţinerea acordului este în interesul întregii Aliaţe şi
serveşte la promovarea scopurilor politice şi obiectivelor sale globale. În consecintă,
reprezentanţii militari dispun de suficientă autoritate pentru a permite Comitetului Militar
să îşi îndeplinească misiunile colective şi să adopte decizii prompte.

Comitetul este abilitat să recomande autorităţilor politice ale NATO acele măsuri
considerate necesare pentru apărarea comună în aria de acţiune a Alianţei. Principalul său
rol este de a stabili orientările şi de a oferi consiliere asupra doctrinei şi strategiei
militare. Consiliază Comandanţii strategici ai NATO, ai căror reprezentanţi participă la
întrunirile sale, asupra problemelor militare şi este răspunzător în faţa Consiliului, de
administrarea generală a problemelor militare ale Alianţei, precum şi de funcţionarea
eficientă a agenţiilor Comitetului Militar.

Președintele Comitetului Militar

Preşedintele Comitetului Militar (CMC) este ales de către şefii de Stat major şi
desemnat în funcţie pe o perioadă de trei ani. El actionează exclusiv în calitate
internaţională şi autoritatea sa derivă de la Comitetul Militar, în faţa căruia răspunde
pentru îndeplinirea ăndatoririlor sale. În mod normal, el prezidează toate reuniunile
Comitetului Militar. În absenţa sa, atribuţiile îi sunt preluate de către preşedintele-adjunct
al Comitetului Militar (DCMC).
Preşedintele Comitetului Militar este atât purtătorul de cuvânt, cât şi reprezentantul
acestuia. El conduce activităţile zilnice ale Comitetului şi stabileşte în numele acestuia
directivele şi orientările necesare, adresate Directorului Statului Major Militar
Internaţional.
De asemenea, el reprezintă Comitetul Militar la reuniunile la nivel înalt, cum ar fi cele
ale Consiliului Nord-Atlantic, ale Comitetului pentru planificarea apărării şi ale Grupului
de planificare nucleară, în calitate de consilier pe probleme militare.

4
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=LEGISSUM:nato
https://www.academia.edu/384855/
Politici_si_Strategii_NATO_Analiza_Declaratiei_Summitului_de_la_Chicago_2012
 Prin funcţiile sale, preşedintele Comitetului Militar are, totodată, un important rol
public, fiind şi principalul purtător de cuvant pe probleme militare ale Alianţei, în
contactele cu mass-media. Efectuează vizite oficiale şi reprezintă Comitetul Militar atât
în ţările Alianţei, cât şi în cele cu care NATO urmăreşte să dezvolte legăturile stabilite în
cadrul Programului Parteneriatului pentru Pace, al Consiliului Parteneriatului Euro-
Atlantic, Consiliului Permanent Comun NATO-Rusia, Comisiei NATO-Ucraina,
Grupului de cooperare mediteraneană şi Initiaţivei pentru Europa de sud-est. În acelaşi
timp, este şi preşedintele din oficiu al Biroului academic consultativ al Colegiului de
Apărare al NATO.

Comandanţi Strategici:

Comandanţii Strategici ai NATO (SC), respectiv Comandantul suprem al forţelor aliate

din Europa (SACEUR) şi Comandantul suprem al forţelor aliate din Atlantic
(SACLANT), sunt raspunzători, în faţa Comitetului Militar, pentru orientarea şi
coordonarea generală a problemelor militare ale Alianţei, în cadrul ariilor lor de
comandă. De asemenea, ei consiliază şi Comitetul Militar. Fiecare Comandant strategic
este reprezentat pe lângă NATO de militari cu grad de general sau amiral, care îi ajută
menţinând legături strânse cu oficialităţile politice şi militare de la Cartierul General, dar
şi prin asigurarea eficienţei fluxului informaţional şi comunicaţiilor în ambele direcţii.
Reprezentanţii sc participă la reuniunile Comitetului Militar şi oferă consiliere cu privire
la activităţile acestuia, în concordanţă cu opiniile comandanţilor lor.

Alianta de astăzi abordează probleme de securitate actuale în cel mai strict mod cu
putintă. Isi aplică experiente si capacitatea la nivel maxim în ceea ce priveste conducerea
Fortei de Stabilizare pentru a aseza bazele unui aranjament pentru o pace durabilă în
acea zonă tulburată si pentru a preveni extinderea conflictului ce ar putea ameninta pacea
si în alte zone. O fortă multinatională unificată NATO încercând să asigure o întelegere
internatională pentru pace sub un mandat al Natiunilor Unite, cu sprijinul politic si militar
a mai multor natiuni.
5

5
https://monitorulapararii.ro/noua-strategie-militara-nato-si-intensificarea-eforturilor-aliantei-de-adaptare-
la-provocarile-din-actualul-mediu-de-securitate-1-15746
BIBLIOGRAFIE:

-https://monitorulapararii.ro/noua-strategie-militara-nato-si-intensificarea-eforturilor-
aliantei-de-adaptare-la-provocarile-din-actualul-mediu-de-securitate-1-15746

-https://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_Tratatului_Atlanticului_de_Nord

-https://www.nato.int/

-https://eur-lex.europa.eu/summary/glossary/nato.html?locale=ro

-https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/A-6-2009-0033_RO.html