Speță REFERAT 2023 DIV

Printr-o hotărârea judecătorească din 22 februarie 2006, rămasă definitivă, reclamatei i-

a fost restituită proprietatea asupra unei case care aparținuse mamei sale și care fusese
confiscată în mod abuziv de regimul comunist totalitar, iar ulterior vândută de stat
chiriașului din această casă.
La 11 martie 2008, după ce a intrat în posesia acestei case, reclamanta a fost chemată în
justiție de fostul chiriaș în cadrul unei acțiuni în despăgubire. Acesta solicita restituirea
cheltuielilor cu îmbunătățirile aduse respectivei case, amenajări care îi sporiseră valoarea.
În cererea introductivă de instanță, chiriașul nu a indicat niciun temei legal pentru acțiunea
sa.
În întâmpinare și în concluziile scrise depuse la judecătorie, reclamanta a arătat că,
potrivit art. 48 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, obligația de
despăgubire a chiriașului pentru îmbunătățirile realizate îi revine statului în cazul unui
imobil preluat fără titlu valabil care a făcut obiectul restituirii fostului său proprietar.
Reclamanta a fost reprezentată de avocatul E.R.
Prin sentința din 27 ianuarie 2009 a Judecătoriei G, redactată la 27 februarie 2009,
reclamanta a fost obligată la plata către chiriaș a sumei de 15 661 lei. Judecătoria a
constatat, în principal, realizarea cu bună-credință de către chiriaș a unor îmbunătățiri
aduse imobilului și obligația în sarcina reclamantei, căreia i se restituise imobilul prin
hotărârea din 22 februarie 2006 și care urma să beneficieze de acestea, de a restitui costul
lor.
Reclamanta a formulat recurs în fața Tribunalului G. Aceasta s-a plâns că sentința din
27 ianuarie 2009 nu menționa niciun temei legal pentru stabilirea obligației de plată a
despăgubirii. În subsidiar, aceasta a făcut trimitere la dispozițiile art. 48 alin. (3) din Legea
nr. 10/2001.
În întâmpinare, chiriașul nu a indicat niciun temei legal pentru acțiunea sa. Acesta a
arătat doar că, în cazul în care reclamanta aprecia că sarcina restituirii cheltuielilor cu
îmbunătățirile revenea autorităților locale, aceasta ar fi trebuit să solicite introducerea lor
în procedură.
Primul termen de judecată în fața tribunalului a fost stabilit pentru 29 mai 2009. La
prima strigare a cauzei, reclamanta, care nu era reprezentată de un avocat, a solicitat
amânarea judecății în vederea angajării unui avocat. Instanța a respins cererea, însă
reclamanta a reușit să îl angajeze pe E.R. care o reprezentase în primă instanță. Acesta din
urmă, la a doua strigare a cauzei care a avut loc în aceeași zi, a subliniat că pârâtul nu a
invocat niciun temei legal în susținerea acțiunii sale și că nici judecătoria nu indicase
vreunul. Avocatul pârâtului nu a răspuns acestui motiv în timpul dezbaterilor. Nu a avut
loc nicio discuție cu privire la acest subiect.
Printr-o decizie definitivă a Tribunalului G pronunțată la 29 mai 2009, instanța a admis
în parte recursul reclamantei. Suma pe care reclamanta a fost obligată să o plătească
chiriașului a fost redusă la 15 086 lei. Instanța a constatat că, într-adevăr, nici cererea
introductivă de instanță, nici judecătoria nu indicaseră un temei legal pentru stabilirea
obligației de plată în sarcina reclamantei. În continuare, tribunalul a observat că nu s-a
contestat că, prin decizia din 22 februarie 2006, trecută în puterea lucrului judecat, se
stabilise că imobilul fusese preluat fără titlu valabil. Instanța a indicat ca temei legal
aplicabil în speță art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În această privință, a subliniat că,
la momentul introducerii acțiunii, fostul art. 48 alin. (3) din lege prevedea obligația statului
de despăgubire a chiriașului pentru îmbunătățirile aduse unui imobil preluat fără titlu
valabil, care fusese restituit fostului proprietar. Cu toate acestea, a subliniat că dispozițiile
acestui articol fuseseră modificate prin Legea nr. 1/2009, intrată în vigoare la 3 februarie
2009, în sensul în care obligația de despăgubire pentru îmbunătățiri incumbă fostului
proprietar indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu.
Hotărârea a fost redactată la 16 iunie 2009.
În 2009, reclamanta a introdus contestaţie în anulare împotriva deciziei din 29 mai
2009, arătând că, la 29 ianuarie 2009, vânduse casa în litigiu.
Prin decizia din 29 septembrie 2009, Tribunalul G a respins calea de atac extraordinară
introdusă de reclamantă. Instanța a constatat că motivul nou invocat de reclamantă nu
fusese ridicat în cadrul căii de atac ordinare.
La 9 septembrie 2010, reclamanta a plătit chiriașului suma datorată la care s-au adăugat
cheltuielile de executare silită.
Reclamanta a sesizat Curtea de la Strasbourg în fața căreia a susținut că nu a beneficiat
de dreptul la un proces echitabil întrucât art. 48 din Legea nr. 10/2001 a fost modificat în
cursul procedurii și aplicat în detrimentul său, fără ca aplicarea acestuia să facă obiectul
unei dezbateri contradictorii în fața instanței iar instanța l-a aplicat din oficiu.

Identificați temeiul de drept supranațional pe care se întemeiază reclamanta.

Motivați cererea de sesizare a CEDO – se va utiliza formularul obligatoriu pus la
dispoziție de Curtea de la Strasbourg.
Propuneți o soluție din partea curții si motivați.