Criza actuala: explicatii si posibile evolutii

1. Termenul de conflict este utilizat pentru a descrie o serie de stări afective ale
indivizilor cum ar fi: neliniştea, ostilitatea, rezistenţa, precum şi toate tipurile de opoziţie
antagonistă între indivizi sau grupuri umane. Conflictul este, în esenţă, un fenomen social care
apare atunci când doi sau mai mulţi actori, aflaţi în interacţiune sau interdependenţă, urmăresc
scopuri incompatibile sau deşi, au scopuri comune îşi contestă reciproc mijloacele de acţiune şi
regulile jocului.
Pentru a caracteriza situaţiile conflictuale, putem formula câteva criterii de bază, ca punct
de plecare în fixarea unei tipologii a conflictelor: esenţa conflictelor, subiecţii aflaţi în conflicte,
poziţia ocupată de actorii implicaţi, gradul de intensitate, forma, durata şi evoluţia, respectiv,
efectele pe care le generează conflictele.
Din punct de vedere al esenţei lor, putem evidenţia conflicte de substanţă şi conflicte
afective. Conflictele de substanţă sunt puternice în sistemele de conducere autoritare, în care cei
care deţin posturi-cheie de decizie îşi impun propriile raţionamente, având drept argument
experienţa îndelungată. Reducerea stărilor conflictuale se realizează prin orientarea spre acele
obiective care permit realizarea unui consens. De cealaltă parte, se află conflictele afective, care
se referă la relaţiile interpersonale, fiind generate de stări emoţionale. Conflictele afective sunt
însoţite de emoţii negative puternice, de receptarea stereotipă a celor aflaţi de cealaltă parte a
baricadei şi de un comportament adesea revanşard.
O altă clasificare a situaţiilor conflictuale poate fi realizată în funcţie de nivelul la care se
manifestă sau subiecţii care sunt antrenaţi în conflict. Astfel, pot exista: conflicte intrapersonale,
conflicte interpersonale, conflicte intragrupale, conflicte intergrupale, şi conflicte între
organizaţii/state.
Poziţia ocupată de actorii implicaţi în conflict ne ajută să facem o distincţie între
conflictele simetrice şi conflictele asimetrice. Conflictele apar frecvent între părţi care au
pondere diferită, cum ar fi o majoritate şi o minoritate, un guvern legitim şi un grup de rebeli, un
patron şi angajaţii săi.
După gradul de intensitate, putem menţiona disconfortul, neînţelegerea, incidentele,
tensiunea, criza şi războiul. Disconfortul este un sentiment intuitiv că lucrurile nu sunt normale,
chiar dacă nu poate fi definită precis starea conflictuală. Incidentul irită în timp şi stă la baza
unor conflicte mai intense, dacă nu sunt uitate. Un incident poate fi, în sine, o problemă simplă,
dar dacă este greşit înţeleasă poate escalada în tensiune. Neînţelegerea este o formă de conflict
cauzată de percepţii greşite, lipsa de legături între părţi şi o comunicare defectuoasă. În fine,
tensiunea, criza şi războiul sunt forme extreme ale conflictelor: oamenii întrec măsura şi se lasă
dominaţi de sentimente.
În ceea ce priveşte forma conflictului, putem deosebi conflicte latente şi conflicte
manifeste. Uneori se poate observa că interesele părţilor sunt incompatibile, dar ele nu sunt
îngrijorate de aceste incompatibilităţi. Motivele pot fi multiple: triumful raţiunii, autocontrol,
lipsa informaţiilor etc. Acestea sunt denumite conflicte latente.
 Din punct de vedere al duratei şi evoluţiei, avem conflicte spontane, acute şi cronice.
Conflictele spontane apar brusc, sunt greu de prevăzut, sunt de scurtă durată şi se manifestă la
nivel interpersonal. Conflictele acute au o evoluţie scurtă, dar sunt deosebit de intense, în timp ce
conflictele cronice au cauze ascunse, greu de identificat, cu evoluţie lentă şi de lungă durată.
2. Războiul ruso-ucrainean, început la 24 februarie 2022, când Federaţia Rusă a lansat o
invazie terestră, aeriană şi navală împotriva Ucrainei, este cel mai mare atac al unui stat
împotriva altui stat în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.
Criza din Ucraina a debutat în martie 2021, când Rusia a concentrat trupe în apropierea
graniţelor Ucrainei, şi a escaladat la sfârşitul anului 2021 şi începutul lui 2022, când NATO nu a
fost de acord cu cererea Kremlinului de a da garanţii privind neaderarea viitoare a Ucrainei la
alianţa nord-atlantică şi că va renunţa la orice activitate militară în Europa de Est şi Ucraina.
Criza s-a accentuat odată cu recunoaşterea de către Rusia, la 22 februarie 2022, a republicilor
separatiste Doneţk şi Lugansk din Ucraina.
La 24 februarie, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat, în zorii zilei, o "operaţiune
militară specială" în Ucraina pentru a apăra separatiştii din regiunea Donbas, situată în estul ţării.
În perioada 24 februarie - 4 martie, armata rusă a invadat mai multe oraşe din Ucraina, inclusiv
capitala Kiev, a cucerit oraşul Herson şi a preluat controlul asupra celei mai mari centrale
nucleare din Europa, Centrala de la Zaporojie. Trupele ucrainene, în frunte cu preşedintele
Volodimir Zelensky, au opus rezistenţă în toată această perioadă.
Tot în intervalul 24 februarie- 4 martie 2022, organizaţiile internaţionale (UE, ONU,
Consiliul Europei etc) au condamnat agresiunea Rusiei şi au impus sancţiuni la adresa acestui
stat. La 25 februarie, NATO a decis desfăşurarea de elemente ale forţei sale de reacţie rapidă
pentru prima dată în contextul apărării colective. În aceeaşi zi, Comitetul de Miniştri al
Consiliului Europei a anunţat suspendarea dreptului de reprezentare a Rusiei din Comitetul de
Miniştri şi din Adunarea Parlamentară a Consiliului, Rusia rămânând totuşi ţară membră a
organismului internaţional. La 28 februarie, Curtea Penală Internaţională a anunţat deschiderea
unei anchete asupra situaţiei din Ucraina, invocând "crime de război" şi "crime împotriva
umanităţii".
UE și cetățenii săi sunt pe deplin solidari cu Ucraina și cu poporul ucrainean. UE a luat
măsuri concrete pentru a sprijini Ucraina și țările învecinate acesteia care oferă protecție
persoanelor ce fug din calea războiului. Aceste măsuri includ:

 primirea refugiaților prin intermediul mecanismului de protecție temporară

 ajutor umanitar pentru Ucraina și Republica Moldova
 sprijin în materie de protecție civilă
 sprijin pentru statele membre care găzduiesc refugiați
 asistență macrofinanciară pentru promovarea stabilității
 sprijin acordat forțelor armate ucrainene
 sprijin pentru investigarea și urmărirea penală a crimelor de război.

Chiar dacă Rusia a greșit substanțial în calculele sale, războiul, odată inițiat, aduce cu
sine consecințe importante în multe domenii. Astfel, in planul arhitecturii de securitate
europene și globale post-Război Rece, în raport cu care războiul ar fi trebuit sa fie lovitura de
grație, aceasta s-a întărit, înregistrând:
1. creșterea prezenței militare americane pe continent si o reconfirmarea leadership-ului
american,
2. sporirea prezentei militare aliate pe flancul de est,
3. consolidarea coeziunii în interiorul NATO,
4. întărirea relațiilor transatlantice prin amplificarea și întărirea colaborării cu UE,
5. creșterea atractivității și întărirea Alianței Nord-Atlantice prin cererile de aderare ale
Finlandei și Suediei,
6. direcționarea în mai mare măsura a atenției și resurselor membrilor Alianței spre întărirea
securității lor colective.
În ceea ce privește Uniunea Europeana, principalul efect l-a constituit un efort marcat de
înțelegere și adaptare la realitățile geopolitice ale continentului și lumii contemporane, cu
consecința revitalizării atenției acordate securității și apărării; de pildă, Germania și-a
schimbat cu 180 de grade atitudinea față de apărare, adoptând în acest sens un fond
suplimentar substanțial, abandonând confortul unei “naivități interesate” în raporturile
cu Rusia, în timp ce Franța, deși încă ezitantă în raport cu ruperea raporturilor cu Rusia, a
devenit considerabil mai critică în raport cu aceasta.

STUDENT RISE anul III ID

OIȚĂ CONSTANTIN