CINA CEA DE TAINA

         
 
           Ca sa se ajunga sa se creada ca in painea si vinul
material intra cu adevarat Cristos si se transforma in “trup si
sange” trebuie sa functioneze autosugestia si naivitatea. Mai
mult, atata timp cat se crede acest lucru se pierde din vedere
importanta pe care Cristos o pune pe viata din Cer in
comparatie cu materia moarta, asa-zis vie, de pe pamant. La
Ioan 18;36 se spune :”Imparatia Mea nu este din lumea
aceasta, a raspuns Isus. Daca ar fi Imparatia Mea din lumea
aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca sa nu fiu dat in mainile
Iudeilor; dar acum, Imparatia Mea nu este de aici." Prin
urmare, de ce sa se sacralizeze sau sa se sfinteasca ceva ce
Mantuitorul nu a dorit?! Unde exista in Scriptura macar un
indemn ca sa sfintim in mod material, painea sau vinul?!
Cum sa se transforme acea paine si vin in “trup si sange” in
chip adevarat?! Care ar fi fost sensul duhovnicesc si logica
acestui fapt, daca in realitate chiar asa s-ar fi petrecut?! Ce
face concret acea bucatica de paine sau vinul ca si lichid in
trupul omului?! De la ce il salveaza?! De la moarte, durere
sau necazuri nici pe departe. Atunci de la ce?! Schimba ele
firea omului?! Este doar o amagire. Ca asa a dorit sa
inteleaga o multime covarsitoare de oameni care se lauda cu
un trecut istoric sau teologic, aceasta nu dovedeste adevar
duhovnicesc. De ce oare se mai practica ceva in chip ritualic
daca totusi este considerat la nivel simbolic?!
 
                Intelegerea duhovniceasca a Cinei presupune
urmatoarele trei aspecte:
 
1. Contextul in care Isus Cristos vorbeste despre “cina”.
2. Perioada apostolica in care “cina” are aspect “dual” - de
trecere spre “hrana tare”.
3. Intelegerea “cinei” prin cele “nevazute” ale credintei in
perioada actuala.
            
         1. Isus se adreseaza ucenicilor si nu apostolilor. Acestia
nu aveau Duhul Sfant ca sa inteleaga ceea ce Mantuitorul le
explica despre “cina”. Isus, stiind aceasta, le-a dat ca si
SEMN (prin care evreii erau obisnuiti inca din Lege) painea si
mai apoi paharul cu vin, prin care ei sa poata vesti dupa
inviere jertfa Sa. Trebuie tinut cont ca ucenicii erau si ei evrei
si aceasta arata ca cina trebuia sa constituie un “semn”
printre evreii de atunci care nu puteau accepta nimic de la
Dumnezeu fara ca un “semn” sau ritual sa-l insoteasca.
Cristos s-a raportat la starea lor slaba stiind ca acestia aveau
nevoie de ceva vazut ca sa creada si in acelasi timp sa la
“aduca aminte”. Cineva care nu are credinta are nevoie de
aducere aminte iar in Vechiul Testament Legea, prin
ritualurile sale,  avea conotatia de aducere aminte tocmai din
cauza slabiciunii evreilor. Acelasi aspect se regaseste si la
ritualul legat de “spalatul picioarelor: Ioan 13;7: ”Drept
raspuns, Isus i-a zis: "Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei
pricepe dupa aceea." Era evident ca nu aveau cum sa
priceapa fiindca ei nu intelegeau duhovniceste si nu aveau
puterea  sa priveasca la cele nevazute, prin care painea urma
sa fie inteleasa ca fiind “Trupul” lui Cristos, respectiv
Adunarea, in absolutul ei si legatura de fratietate a
“madularelor” acesteia. Fapt.Ap.2;22:” Barbati Israeliti,
ascultati cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit
de Dumnezeu inaintea voastra prin minunile, semnele si
lucrarile pline de putere, pe care le-a facut Dumnezeu prin El
in mijlocul vostru, dupa cum bine stiti;
 
          2. In perioada apostolica, in contextul celor aratate mai
sus, dar si ca urmare a modului de reprezentare si “vestire”
printre “neamuri” prin ceva vazut, cu care lumea era
obisnuita in inchinarea ei pagana, apostolii vin sa schimbe
cu acest ritual nu numai inchinarile pagane, ci sa si modifice,
prin impact vizual, pe toate planurile perceptia lumii despre
viata.Treptat ideea de cina (evreiasca) se transforma in
“frangerea painii” datorita extinderii evanghelizarii
“neamurilor” si a grijii de a nu poticni pe nimeni :
Fapt.Ap.2;42: ”Ei staruiau in invatatura apostolilor, in
legatura frateascã, in frangerea painii, si in rugaciuni.“ Se
observa ca in ciuda faptului ca se duceau la Templu, acea
“frangere” de paine avea loc in casa. Fapt. Ap.2;46: ”Toti
impreuna erau nelipsiti de la Templu in fiecare zi, frangeau
painea acasa, si luau hrana, cu bucurie si curatie de inima.”
In aceeasi perioada apostolica, chiar si “frangerea painii” isi
modifica intelegerea, apostolul Pavel aratand in
Fapt.Ap.27;35-37, ca aceasta poate fi “mancata” impreuna cu
aceia care pana atunci era de neingaduit a se manca, painea
trecand dintr-un plan ritualic precis si restrans, intr-unul mai
larg, fara nici o ingradire materiala, putandu-se manca si pe
vas: “Dupa ce a spus aceste vorbe, a luat paine, a multumit
lui Dumnezeu, inaintea tuturor, a frant-o, si a inceput sa
manance. Toti s-au imbarbatat atunci, si au luat si ei de au
mancat. In corabie eram de toti: doua sute saptezeci si sase
de suflete.”
 
         3. Inca din perioada apostolica apostolul Pavel
face trecerea de la cele vazute si practicate in chip ritualic, la
cele nevazute, Duhul Sfant invatandu-ne prin epistolele
Noului Testament ca toate ce tin de inchinarea la Dumnezeu
trebuie intelese duhovniceste si nu ad-literam: 1 Corinteni
2;12-14: ”Si noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de
la Dumnezeu, ca sa putem cunoaste lucrurile, pe care ni le-a
dat Dumnezeu prin harul Sau.Si vorbim despre ele nu cu
vorbiri invatate de la intelepciunea omeneasca, ci cu vorbiri
invatate de la Duhul Sfant, intrebuintand o vorbire
duhovniceasca pentru lucrurile duhovnicesti. Dar omul firesc
nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu, caci, pentru el,
sunt o nebunie; si nici nu le poate intelege, pentru ca trebuie
judecate duhovniceste.“
2 Corinteni 4;18: ”Pentru ca noi nu ne uitam la lucrurile care
se vad, ci la cele ce nu se vad; caci lucrurile care se vad,
sunt trecatoare, pe cand cele ce nu se vad, sunt vesnice.”
 
          Mai mult, ni se arata intr-un context cat se poate de
absolut, chiar cu referire la Cristos si ritualurile in sine, ca cel
ce se vrea a fi socotit crestin trebuie sa perceapa totul avand
parametrii cu totul schimbati decat cei cunoscuti in Vechiul
Testament sau in perioada lui Isus: 2 Corinteni 5;16-17: ”Asa
ca, de acum incolo, nu mai cunoastem pe nimeni in felul
lumii; si chiar daca am cunoscut pe Cristos in felul lumii,
totusi acum nu-L mai cunoastem in felul acesta. Caci, daca
este cineva in Cristos, este o faptura (Sau: zidire) noua. Cele
vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au fãcut noi. “
Evrei 6;1-2: ”De aceea, sa lasam adevarurile incepatoare ale
lui Cristos, si sa mergem spre cele desavarsite, fara sa mai
punem din nou temelia pocaintei de faptele moarte, si a
credintei in Dumnezeu, invatatura despre botezuri, despre
punerea mainilor, despre invierea mortilor si despre judecata
vesnica.“
          O data cu sfarsitul perioadei apostolice, crestinii vor
intelege prin puterea Duhului Sfant ca adevarata paine nu
este cea vazuta, materiala, ci Cristos - Painea Vietii,
reprezentat prin Cuvantul Scripturii, “hrana” duhovniceasca,
painea ritualica, materiala pierzandu-si importanta. “Cina
Domnului” sau “frangerea painii” se inteleg duhovniceste
prin intelegerea transfigurata a painii, asa cum reiese din
versetele Mantuitorului:
Ioan 1;1: ”La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu
Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu”
Matei 4;4: ”…Omul nu traieste numai cu paine, ci cu orice
cuvant care iese din gura lui Dumnezeu."
Ioan 6;35: ”Isus le-a zis: "Eu sunt Painea vietii. Cine vine la
Mine, nu va flamanzi niciodata; si cine crede in Mine, nu va
inseta niciodata.
          Din moment ce Cristos spune ca El este Painea, noi
trebuie sa “mancam” in chip duhovnicesc doar aceasta
Paine, NU si una materiala, pentru a nu sluji la doi stapani.
Mantuitorul este foarte categoric, iar comparatia pe care o
face intre Painea materiala a Vechiului Testament si cea
duhovniceasca din Noul Testament nu lasa loc de
interpretari, dupa cum se observa la:
Ioan 6;48-51: ”Eu sunt Painea vietii. Parintii vostri au mancat
mana in pustie, si au murit.
Painea, care se pogoara din cer, este de asa fel, ca cineva sa
manance din ea, si sa nu moara.  Eu sunt Painea vie, care s-a
pogorat din cer. Daca mananca cineva din painea aceasta, va
trai in veac; si painea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu,
pe care il voi da pentru viata lumii."
          Pentru a se intelege si mai bine, Cristos ne arata, prin
comparatie, cum din postura vazuta El traia prin Tatal, care
nu se vedea, tot asa si noi trebuie sa “mancam” Painea care
nu se vede, avertizandu-ne sa nu mancam o paine vazuta si
s-o consideram ca fiind Cristos asa cum au facut evreii in
Vechiul Testament cu mana, o referire si o comparatie clara
intre nevazut si materie.
Ioan 6;57-58: “Dupa cum Tatal, care este viu, M-a trimis pe
Mine, si Eu traiesc prin Tatal, tot asa, cine Ma mananca pe
Mine, va trai si el prin Mine.
 Astfel este painea, care s-a pogorat din cer, nu ca mana, pe
care au mancat-o parintii vostri, si totusi au murit: cine
mananca painea aceasta, va trai in veac."
          Cuvintele Scripturii reprezinta adevarata “Paine” -
painea VIE - iar cine “mananca” din ea nu “va muri”
niciodata. Cei care cred cu adevarat acest lucru nu se mai
uita la o paine materiala nici macar prin prisma indreptatirii
simbolice.
 Apocalipsa 3;20: ”Iata Eu stau la usa, si bat. Daca aude
cineva glasul meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu
el, si el cu Mine”, acest verset arata clar legatura directa si
individuala intre Mantuitor si crestin, cina intelegandu-se la
nivel personal si “in ascuns”, asa cum ne si invata
Mantuitorul in Evanghelia lui Matei cap.6 atunci cand ne
vorbeste despre rugaciune, milostenie si post. Prin urmare,
toate cultele religioase ar trebui sa reflecteze cu multa atentie
atunci cand se incumeta sa se indreptateasca in privinta
cinei, mai ales ca apostolul Pavel spune la 1 Corinteni 11;27:
”De aceea, oricine mananca painea aceasta sau bea paharul
Domnului in chip nevrednic, va fi vinovat de trupul si sangele
Domnului.”
Intelesul transfigurat al Cinei reiese si din urmatoarele
versete:
 
Matei 5;6 = Isaia 55;1 = Ioan 4;14 si 7;37.
Ieremia 15;16 = Ezechiel 2;8 = Apoc.9;10 = Ezechiel 3;3.        
Ioan 6;27 = v.51 = Evrei 10;10 = cap.17;19 1 Corint.12;30.  
//-//-//-//-// = cap.4;14 = cap.6;35 = v.58.        
Ioan 6;35 = v.48 si v.50.              
Ioan 6;54 = v.27 si v.63 = 2 Corint.3;6 = Romani 2;29.
Ioan 6;56 = 1 Ioan 3;24 = toate trimiterile de la 1 Ioan 3;24.
//-//-//-//-// = 1 Ioan 4;15-16.  
1 Corint.11;27 = Ioan 6;51 si v.63-64.
//-//-//-//-//-//-// = cap.10;21 = 2 Corinteni 6;15-16.
1 Corint.11;28 = 2 Corinteni 13;5 = 1 Corinteni 9;27.
//-//-//-//-//-//-// = //-//-//-//-//-//-//-//-  = Romani 8;10-
Efeseni 5;30 = Romani 12;5 = 1 Corinteni 10;17.
Evrei 6;1 = Filipeni 3;13 = 2 Corinteni 5;16 = Ioan 6;63. 
 
 
Ioan 6;55-58: ”Caci trupul Meu este cu adevarat o hrana,
si sangele Meu este cu adevarat o bautura. Cine mananca
trupul Meu, si bea sangele Meu, ramane in Mine, si Eu raman
in el. Dupa cum Tatal, care este viu, M-a trimis pe Mine, si Eu
traiesc prin Tatal, tot asa, cine Ma mananca pe Mine, va trai si
el prin Mine. Astfel este painea, care s-a pogorat din cer, nu
ca mana, pe care au mancat-o parintii vostri, si totusi au
murit: cine mananca painea aceasta, va trai in veac." In
versetele de mai sus exista o comparatie evidenta pe care
Mantuitorul o face pentru ca noi sa sa intelegem
duhovniceste “trupul si sangele” Mantuitorului sub aspectul
de Cina. Logica textului ne arata ca asa cum Fiul care era in
trup de carne TRAIESTE prin Tatal, la fel, omul care este in
trup trebuie sa-l “manance” pe Fiul ca sa traiasca. Referirea
la un Tata viu este clara si tot asa trebuie sa ne gandim la o
“paine” vie, nu una facuta de mana omeneasca, materiala
sau cu intelegere magica ca ar putea produce efecte de
salvare in trupul carnal. Legatura dintre Fiul si Tatal nu are
nimic de natura materiala, Tatal nevazandu-se in chip
material. Prin urmare, in legatura lui cu Fiul, omul trebuie sa
se raporteze tot la ceva nevazut, fara nici un mijloc material.
Comparatia pe care Cristos o face nu este intamplatoare, mai
ales ca in versetul 58, El intareste acest lucru, spunand:
"Astfel este painea…”, cu alte cuvinte asa trebuie sa se
inteleaga adevarata paine si tot astfel ea trebuie “mancata”,
adica in chip nevazut, duhovnicesc. Mai mult, comparatia cu
mana este cat se poate de sugestiva in acest context; painea
trebuie inteleasa la modul figurat ca fiind Cuvantul si nu la
modul propriu asa cum a fost mana pentru evrei.
          Orice interpretare coborata la nivel material nu face
decat sa fie perceputa “ca de pe pamant”, si sa determine un
mod de viata lumesc, fara nici o legatura cu cerintele Duhului
Sfant sau cu ideea de duh si viata divina. Mai mult, toate
aspectele vizibile prin care se intelege aceasta problematica
duc in mod automat la certuri intre cultele religioase: daca sa
fie azima sau paine, daca este sau nu un ritual simbolic, etc.
Cel mai grav aspect il reprezinta insa faptul ca cele doua mari
atentionari ale Mantuitorului: pricina de poticnire si
fatarnicia, nu sunt respectate, iar prin aceste modalitati
vizibile, de implinire a ritualului, ele se manifesta din plin.
                         
1 Corinteni 11:23-26: "Caci am primit de la Domnul ce v-
am invatat; si anume ca Domnul Isus, in noaptea in care a
fost vandut, a luat o paine. Si, dupa ce a multumit lui
Dumnezeu, a frant-o, si a zis: "Luati, mancati; acesta este
trupul Meu, care se frange pentru voi; sa faceti lucrul acesta
spre pomenirea Mea."
          Tot astfel, dupa cina, a luat paharul, si a zis: "Acest
pahar este legamantul cel nou in sangele Meu; sa faceti
lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de cate ori veti bea din
el."
Pentru ca, ori de cate ori mancati din painea aceasta si beti
din paharul acesta, vestiti moartea Domnului, pana va veni
El.
          In versetul 23, Pavel ne arata ca el primise de la
Domnul invatatura si nu un ritual. Faptul ca frangea painea si
in chip vazut se datora invataturii de inceput in ale credintei
ce trebuia sa existe pentru acea perioada. Acest lucru a fost
ingaduit de Dumnezeu celorlalti apostoli, proveniti din randul
evreilor, din cauza slabiciunii si neputintei lor de a pricepe
noua invatatura despre Dumnezeu.
          Domnul Isus Cristos nu a instituit cina si nu a
institutionalizat nimic. El a transmis mesaje divine folosindu-
se de lucruri materiale pentru ca cei prezenti, ucenicii, sa
poata intelege semnificatia prin modul in care erau ei
obisnuiti, si anume, in chip vazut, urmand sa inteleaga
adevaratul sens la Cincizecime o data cu primirea puterii
Duhului Sfant.
          In versetul 24, Cristos arata ca urma frangerea, adica
jertfa Lui pe cruce, idee in care trebuie inteles mai departe si
restul textului. Pomenirea acestei jertfe a Mantuitorului se
facea la inceput in chip vazut, ritualic, datorita starii lor de
ucenici, iar mai apoi, din momentul in care au devenit
apostoli, ei urmau sa inteleaga ca in acea frangere se
includeau atat ei cat si toata Adunarea crestina. Cristos
trebuia sa fie pomenit nu la nivel ritualic ci prin toata
invatatura crestina, prin Cuvant, trait in viata de zi cu zi,
“vestindu-se” lumii moartea Sa. Aici se poate intelege si
“crucea” pe care trebuie sa o duca fiecare crestin prin care
sa-l “pomeneasca” pe Cristos avand la baza faptele sfinte ca
exemplu pentru altii. Acel pahar al suferintei despre care
vorbeste Cristos la Marcu 10;39-39 reprezinta paharul pe care
Acesta il arata simbolic in versetul 25, pahar pe care toti il
“bem” pe Calea Lui, in suferinta crestineasca zilnica, in lupta
cu faptele firii pacatoase si cu duhurile rautatii de pe urma
carora apar necazurile. Aceasta “partasie” cu El se face in
“duh si adevar” si nu in chip fatarnic, vizual, ritualic. Se
observa ca Mantuitorul a vorbit de acel pahar al suferintei din
Evanghelia lui Marcu dupa episodul cu paharul aratat
ucenicilor in chip vazut, fapt ce demonstreaza “ordinea” prin
care se trece de la ceva vazut la ceva nevazut si nu invers.
          Duhovniceste vorbind, versetul 26 este si mai sugestiv,
deoarece se ridica problema “vestirii” mortii Domnului care
in mod logic se face prin viu grai, prin Cuvantul Sau. Orice
om poate vesti moartea Domnului prin Cuvant, fara ritual.
Ritualul insa, fara Cuvantul vorbit, nu poate explica nimic si
nici sa “vesteasca” ceva.
          Adevaratii crestini nu trebuie sa isi “aduca aminte“ de
Cristos ci sa-L poarte tot timpul in viata lor. Evreii erau
obisnuiti si invatati sa tina sarbatori ale Domnului in semn de
aducere-aminte. Acest lucru demonstreaza slabiciune si
necredinta, scopul acestor date fixe si semne ritualice fiind
ca evreii sa nu uite de Dumnezeu. De aceea, si ritualul cinei
avea, in acea vreme, aceeasi conotatie de aducere-aminte, de
pomenire, fiind un ritual practicat intr-un context anume,
precis si limitat la o zi sau un moment anume. Pentru un
adevarat crestin, aducerea-aminte nu mai poate exista
intrucat Cristos este permanetizat ca si prezenta in constiinta
acestuia, prin Duhul Sfant si acesta ia cina cu Mantuitorul ori
de cate ori vesteste moartea Domnului in chip duhovnicesc:
2 Corinteni 4;10: ”Purtam intotdeauna cu noi, in trupul
nostru, omorarea Domnului Isus, pentru ca si viata lui Isus sa
se arate in trupul nostru.” Doar prin aceasta intelegere au
sens si spusele lui Ioan de la: Ioan 14;17 : ”si anume, Duhul
adevarului, pe care lumea nu-l poate primi, pentru ca nu-L
vede si nu-L cunoaste; dar voi Il cunoasteti, caci ramane cu
voi, si va fi in voi.
          Un alt indiciu care ne ajuta in intelegerea
duhovniceasca a cinei se regaseste la capitolul 6 din
Evanghelia lui Ioan, cu referire directa la semnificatia
“trupului” Mantuitorului:
Ioan 6:53-54: ”Isus le-a zis: "Adevarat, adevarat, va spun, ca,
daca nu mancati trupul Fiului omului, si daca nu beti sangele
Lui, n-aveţi viata in voi insiva.
Cine mananca trupul Meu, si bea sangele Meu, are viata
vesnica; si Eu il voi invia in ziua de apoi.
          Traducerile folosesc cuvantul “mananca”, insa in
greaca veche intalnim termenul de: τρώγω, trōgō, cuvant
care se traduce in ideea de “a rumega”, asa cum reiese si din
explicatiile din limba engleza: tro'-go
          Probably strengthened from a collateral form of the
base of G5134 and G5147 through the idea of corrosion or
wear; or perhaps rather of a base of G5167 and G5149
through the idea of a craunching sound; to gnaw or chew,
that is, (genitive case) to eat: - eat.
 John 6:54  Who so eateth my flesh, and drinketh my blood,
hath eternal life; and I will raise him up at the last day.
          Se observa ca nici traducerea in limba engleza nu
foloseste verbul ”to eat” - a manca, ci verbul „eateth” care
are sensul de „a rumega”. Prin urmare, Mantuitorul ne
indeamna sa „rumegam” trupul Sau, ceea ce evident, nu se
poate face cu o paine materiala, vizibila, ci doar sub aspectul
de a „mesteca” a gandi sau a medita cuvantul Sau scris.
Astfel, ne impartasim cu „Trupul” Sau in adevaratul sens al
cuvantului si nu in mod ritualic deoarece nu se poate rumega
painea materiala pentru a implini Cuvantul scris.
Acelasi aspect se intalneste si in cazul verbului „a bea”
care nu are intelesul simplu al verbului „to drink” ci
„drinketh” - „a imbiba”. Aceasta traducere intareste si mai
mult sensul figurativ al cuvantului precum si sensul in care
trebuie inteleasa cina, in ideea de a te „imbiba” cu Sangele
Mantuitorului, adica, a fi partas la suferintele Lui, in chip
crestinesc atat in Adunare cat si in exteriorul acesteia.
 
πίνω, πίω, πόω
pinō  piō  poō 
pee'-no, pee'-o, po'-o
 
          The first is a prolonged form of the second, which
(together with the third form) occurs only as an alternate in
certain tenses; to imbibe (literally or figuratively): - drink.
Tot in acest verset se arata ca cine mananca „Trupul” Sau va
avea viata vesnica, viata care in mod logic nu se poate
dobandi mancand o paine materiala sub ideea de cina, parte
a unui ritual. Logica bunului simt nu ne permite sa gresim
mai ales ca Noul Testament ne explica foarte clar felul in care
trebuie sa traim duhovniceste ca sa fim mantuiti si sa primim
viata vesnica.
          Lumea religioasa nu a cautat sa inteleaga aspectul
duhovnicesc al celor scrise in contextul Cinei Domnului, ci a
pus pret pe latura materiala, incercand sa sacralizeze
materia, dand importanta locului si elementelor vizibile . Cina
Domnului nu are nimic in comun cu intelegerea
pamanteasca, doar daca cei care doresc sa o practice in mod
ritualic cauta sa traiasca mai departe intr-un „lapte”
duhovnicesc. Acestia raman astfel „robi” celor vazute,
neputand intra in invatatura sanatoasa a „hranei tari” singura
care duce la sfintenie si la intelegerea Caii mantuitoare a lui
Cristos.