Omul – animal îndumnezeit

Gârbea Ionuț - Mădălin

http://www.free-powerpoint-templates-design.com
Cuprins:
Trăirea vieții spirituale
1. Hristifcarea existenței omului prin botez, mirungere , Euharistie.

Premisele vieții spirituale

2. Diferența naturală între Dumnezeu și om, păcatul și moartea.

Roadele vieții spirituale

3. Transfigurarea creației în trupul lui Hristos ca Biserică.
„ Prin învierea fericitului trup al Domnului, natura umană este
eliberată de aservirea ei stricăciunii și morții. ”
Panayotis Nellas
 1. Trăirea vieții spirituale
Din moment ce omul adevărat e omul în Hristos și viața spirituală e viața în Hristos, trăirea
acesteia, adică a vieții spirituale nu se poate realiza decât în comuniunea omului cu Hristos,
comuniune care în tradiția ortodoxă se numește îndumnezeire. Sf. Nicolae Cabasila afirmă că „A
fi unit cu Hristos este cu putință pentru toți cei care trec prin toate câte a trecut și Hristos, și suferă
toate și devin toate câte a suferit și a devenit El”.
Hristificarea prin botez: Prin această Sfântă Taină însăși existența biologică a omului se
împărtășește în mod real de moartea și învierea lui Hristos. Botezul reprezintă literalmente o nouă
„ naștere ”. în Hristos și în acest sens o nouă creație a omului. În acest sens ne este dată pilda
aurului și a aramei care atunci când sunt topite iau forma monezii, a podoabei sau a statuii, atunci
devin cele ce urmau sa fie menite. Tot așa și omul se scufundă în apa botezului asemenea unei
materii amorfe și fără chip și iese afară „ purtând chipul frumos al lui Hristos ”.. Botezul are o
funcție multiplă. Curățește omul de păcatele personale, îl eliberează de lanțurile pe care le-a pus
neamului omenesc păcatul protopărinților, dar încă și mai radical, îl ipostaziază în Hristos,
eveniment care e cauza tuturor celorlalte bunuri pe care le dăruie Taina. Și de aceea el constituie
„ izvorul ”. și „ postamentul vieții spirituale ”.
 1. Trăirea vieții spirituale
Hristificarea prin Taina Mirului: Omul care a primit în Botez noua existență în Hristos își
găsește noua mișcare și activare a existenței după Hristos în Taina Mirului. Preasfântul Duh intră
astfel acum în umanitate nu ca la întâia creație, ci personal. Taina Mirului reprezintă Cinzecimea
fiecărui om concret. În această Taină, Duhul activează și vivifică funcțiile omului în Hristos. ,, Face
active energiile spirituale, la unul pe una, la altul pe alta, la altul mai multe, după cum este pregătirea
fiecăruia pentru Taină,,. E vorba de darurile Duhului (harisme), care in primele timpuri creștine se
dădeau creștinilor botezați prin punerea mâinilor Apostolilor iar acum prin Sfântul Mir, daruri prin care
se organizează cu mișcare dumnezeiască Biserica. E vorba iarăși de virtuțile care reprezintă reflexele
razelor dumnezeiești, roadele lucrărilor Duhului, Care vine la om prin Taină.
 1. Trăirea vieții spirituale
Hristifcarea omului prin Sfânta Euharistie: Dumnezeiasca Euharistie este viața în întreaga ei
plinătate. Pentru că aici nu ne împărtășim numai de moartea și învierea lui Hristos fiind astfel
recreați, nici nu primim doar mișcarea existenței noastre noi. În dumnezeiasca Euharistie sunt
recapitulate și întregite toate, fiindcă ,,ni se dăruie Însuși Cel Înviat...Însuși Binefăcătorul, templul
Însuși pe care e intemeiat tot ciclul harurilor ,,.
Euharistia e centrul și izvorul vieții spirituale în Hristos. Aici unirea cu Hristos e întreagă și
deplină. Este transfigurat și hristificat întreg omul, în toate dimensiunile lui. Această hristificare a
omului nu este o impresie pe care și-o creează credinciosul despre sine însuși. Omul nu este ca și
cum ar deveni mădular al lui Hristos ci devine în mod real Acesta. Ca adunare a credincioșilor în
jurul Altarului, Euharistia reprezintă reconstituirea vetrei străvechi a paradisului. Materia se umple de
Duhul și viața spirituală funcționează în Liturghie neîntrerupt și deplin. Toate acestea, se fac pentru
că Euharistia este Hristos Care reprezintă trecutul, prezentul și viitorul Sfinților, trecul, prezentul și
viitorul real al lumii.
 2. Premisele vieții spirituale
Ca să existe viață spirituală, ca și viața naturală, are nevoie de un născător. Din acest motiv,
susține Sf. Nicolae Cabasila înainte de a se zămisli în pântecele Fecioarei Maria de la Duhul Sfânt
,,Fericitul Trup,, al noului Născător al umanității, era cu neputință pentru cineva să viețuiască o viață
duhovnicească,,.
Desigur, Adam a fost plăsmuit ,,după chipul,, lui Dumnezeu. Astfel el a primit pe măsura ,,chipului,,
suflarea Duhului și s-a arătat în mod efectiv ca ,,suflet viu,,. Dar viața sa nu era încă pe deplin
spirituală, nu era adică însași viața Sfântului Duh. Deci înainte de cădere , omul nu era încă în stare să
primească unirea ipostatică și să-și găsească în ea adevărata lui existență și viață spirituală deplină.
Distanța și diferența naturii umane de natura divină a luat dimensiuni tragice după cădere. Alegând să
trăiască nu după viața pe care i-a dat-o suflarea lui Dumnezeu, ci autonom, omul a dat viață și
existență păcatului inexistent ca substanță (prin ființă). Omul, susține cu claritate Sf. Nicolae Cabasila,
a fost plăsmuit după ,,chipul lui Hristos,,. Hristos este Cel realmente ,,mai-întâi născut decât toată
zidirea,, (Col. 1.15), arhetipul și scopul lui Adam. Natura umană a fost creată după chipul lui ca om în
lume, ca Dumnezeu să devină realmente Dumnezeu-om și omul să devină realmente, după har și
participare, el însuși dumnezeu-om. Acesta este omul cu adevărat realizat. Înafară de aceasta, omul
este doar un animal, înzestrat cu rațiune, care se zbate să iasă din mocirla păcatelor și a patimilor.
 2. Premisele vieții spirituale
Prin viața Sa sfântă, prin activitatea Sa iubitoare de oameni și minunile sale mai presus de fire
Dumnezeu-omul Iisus revelează lumii pe Dumnezeu, deoarece Dumnezeu activează și, în același timp,
manifestă adevărata natură a omului, fiindcă toate faptele Lui se realizează prin intermediul naturii Sale
umane create.
Prin Patimile, rănile și jertfa de pe Cruce a fericitului trup al Domnului sunt zdrobite păcatul și
puterea pe care o are diavolul asupra omului, natura umană este eliberată de vrășmășia față de
Dumnezeu și aservirea ei diavolului, este vindecată, restaurată în frumusețea ei originară, îndreptată.
Rănile Domnului devin vinecările ei. Faptul ca omu să cunoască pe Dumnezeu și să-și coordoneze
voința sa cu voia lui Dumnezeu reprezintă una dintre premisele vieții spirituale și a treia dimensiune a
mântuirii. Cunoașterea lui Dumnezeu luminează pe om iar iubirea îl face viu. Prin cunoașterea dreaptă și
iubirea vie omul poate să se înalțe în Hristos de la ,,după chip,,, la Chip, ca să ajungă adică la
Asemănare.
 3. Roadele vieții spirituale
Vitalizarea și înnoirea pe care o oferă omului Duhul lui Dumnezeu extinde la întreaga creație. Sf.
Nicola Cabasila complementează antropologia sa hristologică cu o învățătură admirabilă despre
caracterul ei hristocentric pe care-l are ,,creația în întregul ei,, atunci când este înălțată la rangul de
Trup al lui Hristos.
După ce natura noastră e îndumnezeită în Trupul lui Hristos, nu mai este nimic care să despartă
neamul omenesc de Dumnezeu. Omul este un ,,inel de legătură,, al întegii creații. În această nouă
stare oamenii trăiesc cu viața iubirii, în libertate și bucurie, având simțirea lui Dumnezeu, văzând și
primind slava și strălucirea Lui. Sfinții, acești fii ai Tatălui, mădularele și prietenii Fiului, economii și
moștenitorii Casei, primesc raza ,,Domnului, care este Duhul,, și o reflectă activ. Aceștia poartă chipul
Împăratului și sunt scânteiele lui neapropiate. Noul mod de viață al oamenilor, noul etos creștin, este un
etos deiform sau hristomorf, mai exact un etos teocentric și hristocentric.
În acest mod li se întâmplă sfinților faptul de a fi fericiți și sfinți: din pricina Celui fericit și unit cu ei.
 Prin toate acestea prezentate anterior devine evident aceea că viața spirituală nu este o fugă de lume,
cât o transfigurare a ei. Nu este o schimbare de loc, ci de mod, de existență și de viață. Spune Sf. Nicolae
Cabasila că în acest mod ,,viețuim în Dumnezeu,,. Strămutându-ne viața de la lumea noastră văzută la cea
nevăzută, nu schimbând locul, ci viața și viețuirea. Fiindcă nu noi ne-am mișcat sau urcat la Dumnezeu, ci El
a venit și S-a coborât la noi...El S-a aplecat pe pământ și a găsit chipul nostru, l-a ridicat și l-a oprit din
rătăcire, ne-a făcut cerești, nu ducându-ne pe noi la cer, ci aplecând și coborând la noi cerurile,,.