„Libertatea urcușului si a căderii”

Profesori coordonatori:
Î.P.S. Ignatie Trif Student:
Asist. Univ. Dr. Alexandru Prelipcean Gavril Ionuț

Lucrare De Seminar La Disciplina Patrologie Si Literatura Patristică

Teologie Pastorală Anul I, Semestrul II
Iași: 25 Mai 2021

Cuprins:

1. Preambul
2. Diagnosticul omenirii – smerenia
3. Libertatea si mandria ingerilor
4. Căderea in abisul de foc
1. Preambul

Spre indraznirea si rusinea mea, si intinarea sufletului meu cu slava desarta a

acestei lumi facandu-ma nerecunoscator a celor inalte, presarate usor atent de Bunul
Dumnezeu in inimile noastre, dar ochii sufletului fiind pângariți, nu pot a lua seamă la
dulceața pregatita omului, doar atunci cand omenirea se va inzestra cu modelul vietii
Mantuitorului Hristos prin simplitatea si smerenia sa, cercetând cu atenție condițiile în
care S-a născut Dumnezeul nostru, nu găsim în ele nimic din poftele care au înrobit
lumea de atunci și lumea de acum, nici confort, nici slavă deșartă, ci numai sărăcia cea
mai lucie, opusă răsfățului și bogățiilor în care trăia omenirea si prin jertfa sa
mantuitoare facandu-se ascultator pana la moarte, si inca la moartea cea de cruce,
avand urmatorul indemn, al Sfantului Atanasie cel mare pe care ni-l pune inainte
incercand sa-l parcurg in toata splendoarea lui, scoțându-ne in evidenta acest
diagnostic si medicament al mantuirii – smerenia, dar si pieritoarea sufletelor –
mandria.
Omenirea gandindu-se la smerenie, in cea mai mare parte gandim la comportamentul
unui om, pe care toti il lauda si-l induce intr-o oarecare masura in slava deșartă, insa
omul prin puterea lui de convingere incearca sa indeparteze acest gand constientizand
aceasta decadere a sa, redresandu-se prin rugaciunea inaintea Lui Dumnezeu
multumindu-i ca l-a ajutat sa faca ceva adevarat, bun si vrednic de El si sa n-o ia,
desigur, ca pe un merit al sau. Smerenia nu este o simplă absenţă a vanităţii: lipsa
vanităţii este, cum s-ar spune, un produs secundar al smereniei. De asemenea, nu este
doar o lipsă a mândriei, adică a unei autoizolări depline, integrale, chiar dacă această
autoizolare se sparge de smerenie. Daca e sa vorbim despre smerenie, un prima idee
care reflecta in cuget începe din momentul în care intrăm în starea unei păci interioare:
a împăciuirii cu Dumnezeu, cu conştiinţa şi cu oamenii a căror judecată o exprimă pe
cea a lui Dumnezeu este, deci, o împăcare, o împăciuire. Nu sentimentul înfrângerii,
ci smerenia activă, împăcarea activă, lumea interioară activă fac din noi soli şi
apostoli, oameni trimişi în lumea întunecoasă, grea şi amară, care ştiu că acolo le este
locul firesc şi acolo vor agonisi harul.
Mai mult decât orice altă patimă, mândria nu se poate tămădui prin eforturi proprii.
Sfântul Ioan Scărarul ne-a lăsat un cuvânt care, până astăzi, stârneşte în fiecare din noi
o bună nelinişte: "Pe cei neînfrânaţi poate că-i vor tămădui oamenii; pe cei vicleni,
îngerii; iar pe cei mândri, singur Dumnezeu".
In ceea ce priveste smerenia si mandria in randul ingerilor, in conceptia Parintilor
Bisericesti, la inceput au fost creati drept ingeri buni, dar apoi s-au razvratit inaintea
Lui Dumnezeu, condusi de catre Lucifer, mai marele cetei-cazute. Cauza acestei
caderi in randul ingerilor a fost indispensabil mandria, avand dorinta de a fi asemenea
cu Dumnezeu, dar prin uzurpare si nu prin comuniunea lor cu Dumnezeu.
Înainte de a deveni stăpânitorul temporar al lumii pământeşti, unde a fost alungat,
Satan sau Lucifer, adică purtător de lumină. În ciuda căderii, este mai apropiat de
Dumnezeu decât de oameni, fiind nemuritor, are în continuare atributele lumii
angelice, dar nu pe toate, o parte dintre ele nemaifiindu-i accesibile după cădere.
Preocupat de propria perfecţiune şi frumuseţe, Lucifer a îndrăgit-o prea mult şi a uitat
de cinstea pe care I-o datora lui Dumnezeu. A refuzat să privească dincolo de
perfecţiunea angelică, a rămas să-şi fie suficient lui însuşi. Păcatul său este iubirea
totală şi exclusivă de sine.
Dumnezeu ne-a daruit atat in randul oamenilor cat si in randul ingerilor o asa-zisa
libertate, care pentru prima data, aceasta libertate a adus un raspuns negativ dragostei
divine, ingerii si oamenii sunt si vor fi mereu liberi in a-L iubi sau nu pe Dumnezeu,
insa Lucifer si ingerii lui au preferat dragostea de sine, au avut libertatea de a alege
intre sine si Dumnezeu si au ales, in fiinta libertatii deci se afla posibilitatea pacatului.
Libertatea este darul suprem facut de Dumnezeu fiintei, persoanei, cu scopul de a se
depasi pe sine, de a depasi deci insasi libertatea, pentru a ajunge la suprema fericire, la
izvorul libertatii insusi.
Asadar, dupa toate acestea, se regaseste si lupta permanentă împotriva oamenilor
care a devenit o necesitate pentru demoni, dorind să distrugă creaţia intreaga.
Dumnezeu i-a lăsat pe demoni să existe şi după cădere, pentru a arăta setea de viaţă
sădită în ei şi a demonstra neputinţa de a ajunge la desăvârşire în afara comuniunii cu
Creatorul.
Căderea demonilor le-a produs acestora o furie nemărginită. Sunt conştienţi că şi-
au pierdut mântuirea şi că vor fi pedepsiţi pentru vecie; ştiu că puterea lor este limitată
în timp şi lucrarea lor de a înşela pe oameni va înceta, la un moment dat, dar in fata
smereniei, diavolul este neputincios, incercand sa doboare omul de la firea cea inalta
indreptata catre Dumnezeu prin numeroase incercari si ispite.
Prin urmare, cu cât suntem mai treji, mai puţin leneşi în lucrarea minţii, suntem şi mai
smeriţi, mai mulţumitori şi avem prezenţa de spirit duhovnicească de a ne învinovăţi
pe noi înşine pentru tot răul care ni se întâmplă.