- Lucrare de seminar la Istoria Bisericii Ortodoxe Române -

Hirotonia în treapta de Mitropolit a lui Atanasie ANGHEL

Student: GÂRBEA Ionuț Mădălin

Grupa a II-a

Atanasie Anghel, succesorul mitropolitului Teofil Seremi, era fiul preotului Ioan Popa
din Bobâlna, absolvent al școlii calvine din Aiud sau Alba Iulia, călugărit la mănăstirea din
Alba Iulia. Străbunicul său, preotul Moise, emigrase din Serbia, împreună cu un alt frate tot
preot, venind mai întâi în Banat și apoi în ținuturile Albei și Hunedoarei. Bunicul său, Luca și
apoi unchiul său Ștefan au păstorit în Poiana (jud. Hunedoara). 1 Prin însemnate sume de bani,
a reușit să câștige bunăvoința guvernatorului Transilvaniei din aceea vreme, Gheorghe
Bánffy, primul guvernator al Transilvaniei sub stăpânire austriacă și a altor persoane
influente, a fost ales de către sobor și confirmat de forurile calvine de abilitate ca următorul
mitropolit ortodox al Ardealului, iar în septembrie 1697 a plecat, după tradiția din 1401 2, în
Țara Românească spre a fi hirotonit. După recunoașterea Mitropoliilor Țării Românești și
Moldovei, românii ortodocși din Transilvania și conducătorii lor bisericești au întreținut
strânse legături cu acestea. Așa se explică faptul că Mitropolitul Ungrovlahiei purta, încă de la
începutul secolului al XV-lea, și titlul de ,,exarh al Ungariei și al Plaiurilor”, adică
împuternicit sau reprezentant al patriarhului din Constantinopol pentru credincioșii ortodocși
din Transilvania3.
Aceasta este tradiția pe care la rândul lui, Atansie Anghel a continuat-o, mergând la
București să fie hirotonit de către Mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei la 22 ianuarie 1698 4,
fiind ținut încă alte patru luni la București pentru a i se completa învățătura și a fi întărit în
Ortodoxie, deoarece noul candidat, tânăr și fără prea multă învățătură, nu prezenta suficientă
încredere în misiunea sa de a păstra credința Ortodoxă în contextul în care catolicii doreau
atragerea românilor ortodocși din Transilvania la catolicism, la București fiind bine cunoscut
acest lucru. La hirotonirea sa în calitate de Mitropolit al Ardealului a participat și patriarhul

1
August Treboniu LAURIAN, Magazinul istoric pentru Dacia, Volumul III, 1846, p. 272.
2
Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, p. 89.
3
Pr. Mircea PĂCURARIU, Istoria Bisericii Ortodoxe Române..., p. 85.
4
Pr. Ion VICOVAN, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, II, Editura Trinitas, Iași, 2002, p. 12.

1
Dositei al Ierusalimului. Acesta pentru a ușura soarta materiala a Patriarhiei Ierusalimului,
asupra căreaia apăsa enorm o datorie de 100.000 de taleri, pleacă spre țările noastre în 1670,
unde găsește sprijin și ajutor de la voievozii români. Acesta era un adevărat înflăcărat de
râvnă pentru Ortodoxie, din acest motiv în anul 1691 intră în confilct cu Constantin
Brâncoveanu din pricina teologului Ioan Cariofil. Acesta, acuzat de tendință calvinistă de
către Sinodul Constantinopolitan și îndeosebi de Dositei, găsește adăpost la curtea lui
Brâncoveanu. Domnitorul, care se socotea și el părinte și ocrotitor al Ortodoxiei si nevăzând
nicio erezie în predica și în învățătura lui Cariofil, încearcă împăcarea acestuia cu patriarhul si
cu Sinodul. De aici putem desprinde faptul că era un adevărat aprig râvnitor pentru credința
ortodoxă și se explică faptul îl pune pe Atansie Anghel la hirotonirea sa în calitate de
Mitropolit al Ardealului să iscălească un îndreptar dogmatic, canonic și liturgic, în 22 de
puncte, alcătuit de către el însuși. Această mărturie de credință se referea, îndeosebi, la
învățătura ortodoxă atacată de calvini (Sf. Tradiție, cele 7 Taine, slujba înmormântării, cultul
sfinților, al icoanelor, mântuirea prin credință și fapte bune) sau de catolici (împărtășirea cu
pâine și vin, nu cu azimă, prefacerea darurilor la epicleză).5
Atunci când se dă pe față unirea, Dositei este singurul dintre ierarhii aflați atunci la
București care acționează cu energie împotriva ei. Nemulțumit cu predicile și cu cuvintele
rostite în biserica domnească, Dositei pleacă în Ardeal, predicând și îndemnând pe ortodocși
să nu primească unirea încheiată de arhiereul apostat și de protopopii sețoși de bunăstare
materială. Atat de mare era influența sa în părțile Brașovului și ale Făgărașului - unde avea
posesiuni Brâncoveanu, încat cardinalul Leopold Kollonich se vede nevoit să ceara
guvernului austriac arestarea sau izgonirea agitatorului. Ca și înaintașii săi, mitropolitul
Atanasie a primit din partea domnitorului Constantin Brâncoveanu numeroase daruri,
veșminte și cărți, iar la 6 mai 1698 îi înnoia ajutorul anual de 6000 de aspri, pe care-i primea
Mitropolia Ardealului de mai multă vreme6.
Cu toate acestea, noul mitropolit a căzut în curând în mrejele iezuiților și ale Curții
imperiale de la Viena. La 14 aprilie 1698 împăratul a dat o diplomă prin care preciza că
românii ortodocși erau liberi să se unească cu una din confesiunile ,,recepte” sau să rămână în
credința lor. Preoții care acceptau să se unească cu una din acele confesiuni urmau să
beneficieze de toate drepturile confesiunii respective, subliniind în mod special că aceia care
vor accepta unirea cu Biserica Romei, recunoscând pe papa drept cap al Bisericii, vor
beneficia de privilegiile clerului catolic. Cei care nu-și părăseau credința ortodoxă rămâneau

5
Pr. Ion VICOVAN, Istoria Bisericii Ortodoxe Române..., p. 12.
6
Pr. Mircea PĂCURARIU, Istoria Bisericii Ortodoxe Române..., p. 89.

2
în situația apăsătoare de până atunci. Această rezoluție imperială era destul de ispitiroare,
pentru că, pe de o parte, în schimbul recunoașterii primatului papal, urmau să fie scutiți de
iobăgie și de toate contribuțiile față de Stat (mai ales în vremea războaielor) și față de domnii
de ,,pământ,, iar pe de altă parte, nu atrăgea părăsirea credinței lor ortodoxe. Nemulțumit față
de formula propusă de împărat, cardinalul Leopold Kollonich a adresat un ,,manifest” către
preoții români din Ardeal, prin care preciza că numai preoții care vor accepta cele 4 puncte
florentine urmau să se bucure de privilegiile preoților catolici.7
Pe baza acestor 2 acte, iezuiții au pornit o nouă acțiune de atragere a românilor la
unirea cu Roma, un rol de seamă jucându-l iezuiții unguri Paul Ladislau Baranyi și Gabriel
Hevennesey, iar acestea sunt condițiile în care tânărul ieromonah Atanasie Anghel Popa,
ajuns ulterior mitropolit al Ardealului, și-a început activitatea sa de ierarh în Transilvania.

7
Nicolae DENSUŞIANU, Independenţa bisericească a Mitropoliei române de Alba Iulia, Braşov, 1893, p. 28.