SFINTELE TAINE ALE BISERICII

PRINCIPII TEOLOGICE ALE MISTERIOLOGIEI ORTODOXE.

TEOLOGIA SFINTELOR IERURGII ÎN GENERAL

1. Sfintele Taine-perspectivă generală

• Taină "υέω/"ύειν = ceea ce este tăinuit, ce are nevoie de inițiere, de introducere/

sacrament-sacrum se referă mai mult la partea exterioară, la legătura religioasă cu
un Dumnezeu îndepărtat.

• Tainele sunt o Revelației continuă și o articulare în Hristos pe existența veșnic

bună pe Care acesta ca Om a dobândit-o prin lucrarea Sa iconomică
mântuitoare=Sf. Taine sunt o îmbogățire continuă a creației prin participarea la
energiile necreate ale bunătății dumnezeiești!

• Nicolae Cabasila numește Sfintele Taine ” uși prin care trece Soarele dreptății”=
ele sunt realități din planul dumnezeirii și al veșniciei întemeiate pe fapte naturale
și istorice=nu sunt simple rituri mecanice: ”Prin lucrarea acestor Sfintele Taine,
Soarele Dreptății intră, ca printr-o mare deschizătură a firii, în acestă lume întunecoasă”
Nicolae Cabasila

• Sfintele Taine au nevoie de câteva premise pentru a se realiza:

1. Realitatea trupului unitar comunitar

2. Acordul liber și sinergic al omului

• Teologia ortodoxă consideră harul lor ca lucrare dumnezeiască ce se leagă

împreună cu funcțiile trupului ecclesial, adică cu harismele=harul Sfintelor Taine
este realitatea ce dă viață și crește trupul comunitar.

• Cu privire la numărul lor Nicolae Cabasila ne prezintă Sfintele Taine ca niște

mlădițe într-un copac, fără să precizeze un număr exact=tainele sunt ”funcțiuni
concrescute ale trupului ” prin urmare tainele nu pot fi numărate, nici săvârșite
fără prezența trupului ecclesial (Nikos Matsoukas).
• În sens larg în Biserică toată lucrarea ei este har și taină=orice Taină include în sine și
o acțiune de sfințire, dar nu orice acțiune de sfințire este o Taină! P. Evdochimov

• Prin sfintele taine și lucrări sfințitoare Biserica descoperă identitatea ei neîncetată

cu Hristos=în practica veche orice lucrare sacramentală era legată de euharistie și
de liturghie.

2. Dimensiunea creațional-cosmică a Sfintelor Taine

• Premisele creaturale ale Sfintelor Taine țin de calitatea de trup al omului, de

materia creației generale și de Trupul lui Hristos ca Trup al Bisericii= acestea sunt
aduse împreună prin lucrarea lui Hristos și a Duhului Sfânt.

• Potrivit concepției ortodoxe Duhul dumnezeiesc poate lucra prin spiritul omenesc
asupra materie cosmice și asupra materiei și a persoanelor umane=omul are
creatural capacitatea spirituală de influență asupra lumii materiale=prin spiritul și
trupul lui omul poate face străvezie puterea Duhului Sfânt și lucrarea
sacramentală a Bisericii.

• Baza generală a Sfintelor Taine este credința că Dumnezeu poate lucra asupra
creației Sale și se poate uni cu ea=unirea începe de la actul creației propriu-zise și
se desăvârșește prin lucrarea dumnezeiască în timp până când ”Dumnezeu va fi
totul în toate” (I Cor. 15, 28).

• Tainele sunt lucrări de desăvârșire ale unirii omului cu Dumnezeu prin unire
omului cu sine însuși și cu lumea creată: ”De aceea omul este introdus ultimul între
creaturi, ca un fel de conjuncție (σύνδεσ)ος) naturală a extremităților întregului, prin
părțile sale proprii, și ca unul care aduce în sine la unitate cele ce sunt despărțite după fire
prin mari distanțe, ca începând întâi de la propria dezbinare, prin unirea care le adunaă pe
toate în Dumnezeu ca în cauza lor” Sf. Maxim Mărturisitorul

2. Temeiul hristologic și ecclesiologic al Sfintelor Taine

• Există o bază ”naturală” a Sfintelor Taine legătura organică între: cosmos-om-

Hristos=Hristos este Omul prin excelență devenit mediu de legătură între
materie și ceilalți oameni.

• Temeiurile unirii dinte Dumnezeu și om:

 1. Omul: unirea între spirit și materie=chip și ”spațiu” al tainei unirii
dintre om și Dumnezeu.

2. Întruparea - unirea maximă între Dumnezeu și om=unirea

ipostatică este ”centrul” sau principiul izvorâtor de viață
dumnezeiască al sacramentelor Bisericii.

3. Biserica - sau actualizarea la nivel personal a unirii omului cu

Dumnezeu realizate în Hristos.

• Lumea creată de Dumnezeu slăbește prin păcat, fiind restabilită de Hristos care se
identifică natural cu lumea prin om și astfel ridică lumea la unirea cu El= Creația
este unită cu Hristos, iar Hristos cu Biserica Sa= Biserica este creația restabilită și
în curs de restabilire prin om la nivel personal=Biserica este o taină a contrarilor
chemate la unitate.

• După cum lumea și omul în sine sunt taine participând la taina lui Hristos tot
astfel și mădularele și actele Bisericii au caracter de taină=prin ele lucrează Hristos
și Duhul Sfânt.

a) Hristos săvârșitorul tainelor

• Hristos dorește să sfințească omul nu prin detașare de Trupul Lui, ci prin Trupul
Lui=asumă Trupul, iar Tainele Sale săvârșite le săvârște în Trup ținând seama de
legătura între suflet și trup, de faptul că sufletul este deschis infinit spre
Dumnezeu.

• Hristos prin Sfintele Sale Taine se atinge de trupul nostru și lucrează în sufletul
nostru prin aceste atingeri=astfel ne comunică sensibilitatea Sa și omenească sau
curat trupească și sufletească, prin împărtășirea puterii dumnezeirii Sale: Ιisus
Hristos nu ne-a transmis nimic material; ne-a transmis numai spiritual, dar în lucruri
materiale…Dacă ai fi fost netrupesc, Iisus Hristos ți-ar fi împărtășit darurile acestea
netrupește; dar fiindcă sufletul tău este unit cu trupul, îți împărtășește spiritualul prin
material Sf. Ioan Hrisostom

• Atingerea de trupul nostru Hristos o face prin materia Tainelor pe care o sfințește
și o atribuie omului, aceasta în condițiile în care omul însuși nu este ”materie” a
Tainei: Pocăința, Hirotonia, Cununia etc.
• Hristos a ales ca materii pentru Sfintele Taine elemente materiale care susțin
trupul omenesc: pâinea, apa, vinul, untdelemnul=natura chiar și cea materială
este raționalizată la maxim prin Logosul întrupat ca Subiect al acțiunii de sfințire
al lor prin Duhul Sfânt.

3. Despre Ierurgii

• ἱερουργία = lucrare sfântă sau sfințitoare.

• Ierurgiile au fost considerate slujbe speciale cu caracter terapeutic sau sfințitor:
exorcismele, binecuvântările și consacrările/sfințirile=sigur că este neteologic să
stabilești ”calitatea” acestor slujbe în raport cu Sf. Taine.
• Ierurgiile nu sunt slujbe inferioare, ci momente sacramentale din viața Bisericii și
a membrilor ei, momente ce răspund diferitelor nevoi ale credinciosului aflat pe
cale mântuirii.
• Abordare critică - aspecte teologice problematice cu privire la ierurgii:
1. Prin Ierugiile Bisericii, creștinul dobândește ajutor pentru
desăvârșirea sa morală în vederea mântuirii
2. În timp ce tainele sunt instituite de mântuitorul Hristos,
ierurgiile sunt instituie de Biserică, datorită acestui fapt
ierurgiile pot modificate sau schimbate…
3. Ierurgiile nu împărtășesc har sfințitor, ci doar ajutor
dumnezeiesc, care poate fi numit har în sensul cel mai general…
4. Efectul ierurgiilor depinde de starea morală și de pregătirea
sufletească a celor ce le primesc, pe când harul Sfintelor Taine
lucrează în mod independent de acesta (ex opere operato)
 a. TAINA BOTEZULUI

• Introducerea în taina credinței și a lui Dumnezeu ca Treime de Persoane:

- Întreita afundare (βα3τίζω): ”Drept aceea mergând învățați toate

neamurile botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului
Duh”(Mt. 28, 19)

- Săvârșitorul preotul/ la nevoie orice creștin

• Botezul sau restaurarea chipului lui Dumnezeu în om

- Botezul este taina universală care spală și curățește chipul omului

înzestrat cu frumusețe dumnezeiască.

- Păcatul îl apropie pe om de animalitatea impersonală: omul este

supus mișcărilor iraționale ale patimilor și slăbește în unitatea
puterilor sale constitutive, decade în planul unei vieți individuale,
în cadrul unei ”vieți moarte” P. Nellas=Botezul reface toate aceste
disfuncții umane și redă omului frumusețea dintâi=”restabilirea chipului
dumnezeiesc al omului”

- Numele dat la Botez îl reașează pe om înaintea lui Dumnezeu în

calitatea sa de chip al lui Dumnezeu=omul primește prin Botez
forma ("ορφή Χριστοῦ) lui Hristos-ceea ce conduce omul la o
relație personală cu Hristos, fiind după și de același chip și formă cu
El ca Om.

- Botezul este o imprimare a chipului lui Hristos cel mort și înviat în

om, suntem născuți la o viețuire nouă, suntem „numiți” și
cunoscuți de Dumnezeu (Nicolae Cabasila).

- Chipul lui Hristos în om la Botez este o îmbrăcare în hainele Lui de

lumină: Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat (Gal.
3, 26)= Aceste haine nu sunt exterioare, ci se imprimă în ființa
noastră, ele sunt Însuși Hristos = ele sunt chipul personal cu care
Hristos ne îmbracă pentru a intra într-o relație personală cu El.

- Botezul este trecerea de la ”hainele de piele” (Fc. 3, 21) la „hainele de

lumină ale lui Hristos” (Dă-mi mie haină luminoasă, cel ce te îmbraci cu
 lumina ca și cu o haină), hainele de lumină nu se adaugă ființei
umane, ci se așează la temelia existenței ei=întreaga viață este o
luptă de a face hainele de lumină și chipul lui Hristos să răzbată
din adânc în toată ființa noastră, chiar și în cea biologică: ”Fiii mei,
pentru care încerc durerile facerii, până când Hristos va prinde chip în
sufletele voastre” (Gal. 4, 19).

- La Botez începe viața de răspundere personală ce se realizează

printr-o împreună așezare a lui Dumnezeu cu omul (συνθήκας):
”Dacă trebuie să spunem pe scurt, puterea Botezului trebuie înțeleasă ca
o împreună așezare cu Dumnezeu spre o a doua viață și pentru o viețuire
mai curată” Grigorie de Nazianz.

- Prin Botez omul devine ”rob” sau total predat al lui Hristos, robie
care nu este înlănțuită de patimi, ci liberă spre o creștere nouă în
Hristos=robia în Hristos este singura care ne face liberi.

• Botezul sau încorporarea omului în trupul Bisericii

- Alipit și altoit pe Hristos în Botez înseamnă în același timp

calitatea de mădular al Lui în corpul Bisericii: „a se zidi ca o piatră
vie în lăcașul Domnului, pe temelia apostolilor, având aceeași credință,
aceeași viețuire, străbătută de același Hristos” D. Stăniloae

- Integrarea în trupul Bisericii se face în Duhul Sfânt și pe temelia

prorocilor și a apostolilor: ”Închipuiește pe Hristosul Tău întru acesta,
care va să se nască din nou prin a mea ticăloșie, și-l zidește pe dânsul pe
temelia apostolilor și proorocilor Tăi și să nu-l surpi, ci-l sădește pe
dânsul ca mlădiță a adevărului celui arătat, în sfânta Ta sobornicească și
apostolească Biserică și să nu-l smulgi” Slujba Sf. Botez

- Botezul se continuă cu împărtășirea cu Sfintele Taine ceea conduce

la încorporarea deplină în Biserică prin unirea cu Trupul și Sângele
lui Hristos=introducerea în Biserică prin Botez are loc și prin aceea
că Botezul înseamnă brațele întinse ale Bisericii care îi primește pe
cei ce voiesc să vină la sânul ei, preotul fiind și reprezentantul
(recepționerul) comunității ecclesiale în care este integrat neofitul.
• Eficiența Botezului și continuarea lui ca viață de jertfă

- Botezul lui Hristos ca Dumnezeu-Om=moarte și înviere: Au nu

ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-
am botezat? Căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui,
atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui? Deci ne-am îngropat cu El, în
moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin
slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii; cunoscând
aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să
se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului.
Căci Cel care a murit a fost curăţit de păcat. Iar dacă am murit
împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El, știind că
Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moarta nu mai are stăpânire
asupra Lui. Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna,
iar ce trăieşte, trăieşte lui Dumnezeu. Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi
morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul
nostru.Deci să nu împărăţească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca
să vă supuneţi poftelor lui;Nici să nu puneţi mădularele voastre ca
arme ale nedreptăţii în slujba păcatului, ci, înfăţişaţi-vă pe voi lui
Dumnezeu, ca vii, sculaţi din morţi, şi mădularele voastre ca arme ale
dreptăţii lui Dumnezeu. Rom. 6, 2-13

- Botezul este o taină continuă a morții și învierii cu Hristos=o

predare continuă a noastră lui Dumnezeu dimpreună cu Hristos.

- Implicațiile triadologice ale Botezului=neofitul primește în

Hristos viața cea treimică de chip dumnezeiesc.

- Botezul refacerea chipului lui Hristos în om=scoate la iveală

frumusețea chipului teologic al omului = botezul inițiază o
relație personală=chipul omului - chipul lui Hristos = relație
personală=chipul actualizat ol omului prin întruparea lui Hristos
îl primește omul la Botez: ”Ioan botează, iar Iisus se apropie, sfințind
pe Botezătorul însuși. Iar ceea ce este vădit, ca să îngroape pe vechiul
Adam în apă, iar înainte de aceștia și pentru aceștia (sfințind)
Iordanul…Se ridică Iisus din apă: ridică cu El universul și vede
 deschise cerurile pe care Adam le-a închis sieși și celor după el” Sf.
Grigorie de Nazianz

- Moartea se desființează prin afundarea noastră dincolo de creatul

nostru în taina morții lui Hristos, care este simultan și
înviere=pogorârea în apă este o pogorâre tainică cu Hristos în
groapă și în iad și o ridicare împreună cu El la o viață nouă.

- Noi nu murim asemenea morții lui Hristos, ci ne afundăm în apa

botezului ”întru asemănarea morții Lui”= imitarea morții lui
Hristos=predare prin Hristos în mâinile Tatălui=nu suferim ceea
ce a suferit Hristos pe Cruce, ci participăm tainic duhovnicește și
sacramental la moartea Lui.

- Prin Botez noi ne naștem la o viață nouă în Hristos pe

pământ=Botezul nostru activează în noi darurile făcute de
dumnezeire umanității în Hristos prin Nașterea și Botezul
Lui=premisa este moartea ”formei” umane căzute, așa cum
Logosul a lepădat de bunăvoie ”forma” Sa dumnezeiască prin
Naștere și Botez.

- Noi nu murim după Botez, nici nu înviem cum a înviat Hristos,

ci suntem așezați în taina învierii: „Nașterea noastră cea din Botez
închipuie începutul vieții ce va să fie. Dobândirea de noi mădulare și de
simțiri noi formează o pregătire pentru viața ce ne așteaptă. Dar pentru
viața viitoare, ne pregătim de jos, viața lui Hristos!” Nicolae
Cabasila

• Botezul = necesitate absolută și botezul copiilor

- Despărțirea de Dumnezeu se depășește prin Botez=și copiii trebuiesc

aduși în comuniune cu Dumnezeu= să treacă de la starea de născut
după trup la cea de născut prin apă și prin Duh (In 3, 5-6).

- Toți oamenii sunt morți în Adam și toți sunt făcuți vii în Hristos= copii
nu pot fi privați de această viață nouă în Hristos pe principii umaniste
legate de dreptul individual la opțiune=Botezul este un „dar”
asemenea darului vieții, pe care ulterior îl poți activa sau nega.
 - Copiii sunt integrați astfel în familia cea mare a Bisericii și astfel se
comunică în ei și prin ei viața spirituală a familiei lui Hristos! (temeiuri
scripturistice: învierea fiicei lui Iair, vindecarea slăbănogului din
Capernaum, slăbănogul de la Videzda - au avut nevoie de un om)

- Sf. Irineu mentionează că in secolul al II-lea creștin erau botezați și

pruncii; Sf. Grigorie de Nazianz spune: ” Ai copil? să nu își ia timp
răutatea. Să fie sfințit din pruncie, să fie consacrat Duhului de la început. Te
temi de pecete din cauza slăbiciunii firii? Ce suflet mic și puțin credincios are
mama aceasta!Ana a făgăduit pe Samuil încă înainte de a se naște și după ce
s-a născut îndată l-a închinat și l-a crescut în haină preoțească (I Reg. 1, 11)”

- Tăierea împrejur ce se făcea la opt zile era chip al Botezului: Copilul

creștea și se întărea cu Duhul (Lc. 1, 80).

b. TAINA MIRUNGERII

• Generalități- temeiuri scripturistice și patristice

- Iar apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu,
au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan, care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să
primească Duhul Sfânt. Căci nu Se pogorâ-se încă peste nici unul dintre ei, ci
erau numai botezaţi în numele Domnului Iisus. Atunci îşi puneau mâinile peste
ei, şi ei luau Duhul Sfânt (FA 8, 14-17 ); Să se boteze fiecare dintre voi și veți
primi darul Duhului Sfânt” (II Cor. 1, 21).

- Este taina prin care, folosindu-se ungerea cu Sf. Mir și prin invocându-se
Duhul Sfânt, cel botezat este consacrat ca mădular viu al Trupului lui
Hristos, primind darurile Duhului Sfânt după chipul coborârii Duhului
Sfânt la Cincizecime:”După cum, odinioară, Duhul Sfânt S-a pogorât asupra
Apostolilor în chip de foc și a revărsat asupra lor darurile Sale, tot așa și acum,
când preotul, cu sfântul Mir, îl unge pe cel botezat, se revarsă asupra lui
darurile Sfântului Duh” Mărturisirea de Credință

- Dacă Taina Botezului este unirea cu Hristos prin afundare în apa

baptismală, mirungerea este taina „comunicării (la nivel personal) a
Duhului Sfânt” Nicolae Cabasila = înnoit prin Botez și adus la o viață
hristomorfă, cel botezat devine „creștin” (adică uns=hristos), prin ungerea
 cu Sf. Mir: ”Iar cel ce ne întărește pe noi împreună cu voi, întru Iisus Hristos, și
Cel ce ne-au uns pe noi Dumnezeu este, Care ne-a și pecetluit pe noi și a dat
arvuna Duhului în inimile noastre” (II Cor. 2, 21-22).

- Botezul și Mirugerea săvârșite împreună au drept icoană rânduiala de

sfințire a Marelui Preot în VT: Spălând pe Aaron cu apă, îl îmbracă în
îmbrăcămintea sfântă a slujirii arhierești (Ieș. 29, 1-9). Tot așa și noi, după ce
ne-am spălat în Botez și am lepădat tot felul de necurăție, ne-am îmbogățit cu
harul de sus și din cer…În același fel se sfințeau preoții, care erau spălați cu apă
și unși cu untdelemn… Dar mai înainte li se ungeau capetele după cuvântul:
”îngrășat-ai cu untdelemn capul meu” (Ps. 22, 5). Tot astfel am fost și noi
îngrășați la minte prin dăruirea Duhului…Sf. Chiril din Alexandria

- Constituțiile Apostolice: În privința botezului, tu episcop și tu preot, am zis

mai înainte și repetăm și acum: mai întâi să ungi cu untdelemn, după aceea să
botezi și la urmă să pecetluiești cu Sfântul Mir.

- Sfântul Ciprian: Cel botezat trebuie să fie și uns, spre a putea deveni prin mir,
adică prin ungere, unsul lui Dumnezeu, și a dobândi harul lui Hristos.

- Fericitul Ieronim: Oare nu știi că este practica Bisericii, ca să se pună mâinile

peste cei botezați și să se cheme astfel Duhul Sfânt asupra lor?

- Hristos Unsul și taina Duhului Sfânt = mirungerea: ”După ce ați fost

învredniciți de ungerea cu Sfântul Mir vă numiți creștini; acum renașterea
voaștră este întărită de numele ce-l purtați. Într-adevăr, înainte de a fi
învredniciți de acest har, propriu-zis nu erați vrednici de acest nume, ci erați
doar pe cale de a a ajunge creștini” Cateheza Mistagogică, Sf. Chiril al
Ierusalimul

• Însemnătatea teologică a ungerii văzute cu Sfântul Mir

- Duhul Sfânt prin Mirungere intră în compoziția organică a

trupului, rămâne într-o comuniune continuă cu cel botezat,
mirul înmoaie trupul.

- Omul și Duhul Sfânt devin un izvor ”al miresmei vieții celei noi și
deci al înseși vieții” .
- Duhul activează în creștin stările sădite în el de Hristos la Botez:
”Hristos Care n-a făcut păcat, după Scripturi (I Pt. 2, 22), Se aduce
pentru Biserică spre miros de bună mireasmă, lui Dumnezeu și Tatăl.
De aceea a și spus: ”Pentru ei Mă sfințesc pe Mine” (In 17,19). Mă
sfințesc, a spus, în loc de: ”Mă aduc și mă predau ca prinos neprihănit
lui Dumnezeu și Tatăl” Sf. Chiril al Alexandriei

- Mirungerea este cunoașterea adevărului în Duhul Sfânt: ”Cât

despre voi, ungerea pe care ați luat-o de la El rămâne întru voi și nu
aveți trebuință ca să vă învețe cineva și precum ungerea Lui vă învață
despre toate și învățătura aceasta adevărată este și nu este mincinoasă,
rămâneți întru El, așa cum v-am învățat” (I In. 2, 27)

- Pecetea Darului Sfântului Duh peste mădularele trupului: frunte,

urechi, ochi, piept, mâini, picioare.

1. La frunte: pentru a fir sloboziți de rușinea lui Adam și

a privi cu fața descoperită slava Domnului (II Cor. 3,
18)/(Sf. Chiril al Ierusalimului); să îi deschidă mintea
spre orizonturile nelimitate ale luminii dumnezeiești să
lupte împotriva gândurilor necurate; să pătrundă în
tainele dumnezeirii.

2. La urechi: să audă glasul dumnezeiesc al tainelor celor

veșnice: ”Cine are urechi de auzit, să audă” (Mt. 11, 15);
Duhul se imprimă în ureche spre auzire necoruptă și
spre înțelegerea glasului lui Dumnezeu, și pentru a fi
înlăturate cuvintele străine= Prin mirungerea în Duhul
Sfânt Hristos face auzul: ascultător și ușor decât cârmuit,
și apt pentru primirea dogmelor privitoare la El. Sf. Chiril
al Alexandriei

3. La nări: pentru ca mirosul să nu se deschidă

mirosurilor ispititoare la rău, și să miroasă mirosul de
bună mireasmă a Duhului Sfânt.

4. La piept: „Ca să puteți sta împotriva uneltirilor celui rău,

după ce v-ați îmbrăcat platoșa dreptății” (Ef. 6, 11, 14),
 adică suntem înzestrați cu virtuțile care ne ajută să
luptăm pentru cele duhovnicești = În piept e și puterea,
dar și inima cu simțurile ei, fapt pentru care Duhul se
întipărește în ele, pentru a le face curate, generoase,
simțitoare și iubitoare de Dumnezeu.

5. La mâini și la picioare: pentru ca să fie gata a săvârși și

a alerga spre săvârșirea binelui;

- Duhul Sfânt lucrează în Taina Sf. Mir o taină specială cu fiecare

mădular al Bisericii=dăruiește fiecărui credincios un dar special
= iubire și prețuire reciprocă a fiecărui om=unitatea
Bisericii=mirul este o expresie a rugăciunii unei Biserici
Autocefale, ceea ce constituie o manifestare a unității și
sobornicității fiecărui membru nou miruns cu întreaga
comunitatea ecclesială.

- Taina Mirungerii arată importanța pe care o acordă Biserica și

Dumnezeu trupului omenesc=importanță ce reiese și din
întruparea Fiului lui Dumnezeu.

III. TAINA SFINTEI EUHARISTII

• Legătura între cele trei Taine ale inițierii

- Botezul este naștere din nou, Mirungerea dezvoltarea și creșterea în

această viață, Euharistia unirea deplină cu Hristos și cu Biserica.

- Botezul și Mirungerea țin de modul în care un membru al Bisericii

devine activ, iar Euharistia este contribuția pe care o aduce în planul
general al trupului ecclesial.

- Sf. Euharistie împlinește Botezul și Mirungerea=reduce și

desființează despărțirea de Dumnezeu, activând prin unirea cu
Hristos în Trupul și Sângele Lui toate darurile primite prin Botez și
Mirungere= În Euharistie credinciosul nu se unește cu Hristos care se
naște și moare pentru păcatele noastre, ci cu Hristos care moare și
învie pentru/în noi.
 - Sf. Euharistie este Taina vieții celei veșnice=ea se dă și pentru iertarea
păcatelor, dar pentru a acelor ce sunt ascunse conștiinței și nu au
putut fi iertate în Taina Pocăinței=Euharistia este arvună și ajutor
spre viața cea de veci.

- Motivul pentru care se împărtășește credinciosul imediat după Botez

și Mirungere este că viața cea nouă în Hristos nu ar avea sens fără o
perspectivă a învierii: ”Noi totdeauna purtăm în trup moartea lui Iisus,
ca și viața Lui să se arate în trupurile noastre…știind că Cel ce a înviat pe
Domnul Iisus ne va învia și pe noi cu Iisus și ne va înfățișa împreună cu
voi” (II Cor. 4, 10-14).

- Sf. Euharistie ne dă puterea a muri păcatului și de a ne preda lui

Dumnezeu, ci și de a primi moartea reală când va veni=lucrează în
noi ca arvună lucrarea vieții veșnice de care ne vom împărtăși când
vom trece din această viață: ”Cel ce Mă mănâncă pe Mine, viu va fi prin
Mine” (In. 6, 57); ”Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are
viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (In. 6, 54)

- Dacă prin Botez și Mirungere devenim înrudiți cu Dumnezeu prin

Duhul Sfânt, în taina Sf. Euharistii devenim ”cotrupești” și
”cosangvini” (Ef. 3, 6)

- Euharistia este urmarea firească a Botezului=dacă Botezul este o

renaștere în Hristos, Dumnezeu-Omul, Euharistia este hrănirea
omului din/cu El.

• Înțelesuri teologice ale Sfintei Euharistii

- Euharistia este taina deplinei relații personale cu Dumnezeu în Iisus

Hristos= ”se împărtășește robul lui Dumnezeu (N)”, arată caracterul
personal al unirii=Hristos se întrupează real în fiecare persoană care
se împărtășește.

- Hristos nu putea limita lucrarea Sa iconomică doar la aspectul

general, ci a extins real lucrarea Sa la nivelul fiecărui mădular al
Bisericii prin Sf. Euharistie: ”Dacă a venit la firea noastră este vădit că a
venit la toți; iar dacă a venit la toți, a venit și la fiecare…Căci Se unește cu
 fiecare dintre cei credincioși prin Taine și hrănește prin Sine însuși pe cei ce
i-a făcut…” Sf. Ioan Hrisostom

- Așa cum femeile care au născut alăptează din trupurile lor și nu dau
altor femei să le alăpteze pruncul, astfel și Hristos care ne-a născut la
o nouă viață prin Botez, ne hrănește din Sine însuși prin Euharistie.

• Prezența reală a Trupului și a Sângelui lui Hristos în Euharistie

- Luând pâinea a binecuvântat, a frânt și dând ucenicilor a zis: ”Luați

mâncați, acesta este Trupul”; și luând paharul și mulțumind a zis: ”Beți
dintru acesta toți, acesta este sângele Meu”; = realismul tainei
euharistice= a ales această cale pentru a imprima și în trupul nostru
taina jertfei și învierii Sale.

- Fără Cina cea de Taină trăită ca Euharistie anticipată nu am fi știut că

Hristos a întemeiat Sf. Euharistie pe jertfa și învierea Sa, nici că ar fi
schimbat forma și conținutul Paștilor (jertfa ca trecere de la Mielul
pascal la Pâinea cea din Cer; sau trecerea de la paștele prin Marea
Roșie la jertfa și trecerea în Canaanul Vieții veșnice).

- Hristos este prezent real în Euharistie, altfel nu putem vorbi de o

moarte și o înviere tainică cu Hristos, nici de o vestire a Lui ca
prezență reală în tainele Sale: Ori de câte ori mâncați această pâine și beți
din acest pahar moartea Domnului vestiți până la venirea Lui (I Cor. 11,
28)

- Hristos este prezent în Sf. Euharistie în chip tainic într-o stare

continuă de jertfă și înviere, taină în care ne introduce pe noi toți=Pe
Luca și pe Cleopa i-a învățat la frângerea pâini taina morții și învierii
Sale prin aceea că S-a făcut nevăzut, fiind prezent în taina Euharistică
(Lc. 24. 30-31).

• Euharistia ca Jertfă de Taină

- Prin jertfă noi oferim lui Dumnezeu cele ale noastre, iar El ne
împărtășește lucrarea Sa=Euharistia este o comunicare a vieții omenești
adusă ca jertfă curată lui Dumnezeu, și o comunicare a vieții divino-
 umane a lui Hristos către credincios, fapt ce se realizează tot prin jertfa
tainică continuă a lui Hristos euharistic.

- Jertfa și Euharistia sunt realități tainice nedespărțite: ”Mâncând pâinea

din cer, adică pe Hristos sau jertfa nesângeroasă, suntem binecuvântați” Sf.
Chiril din Alexandria

4. TAINA POCĂINȚEI (metanoia)

• Pocăința= taină și lucrare a înnoirii: temeiuri scripturistice și patristice

- Pocăința ("ετανοία) este taina dumnezeiască de vindecare și

regenerarea a omului rănit sufletește prin păcate.

- este numită:pocăință, mărturisire, penitență, spovedanie, al doilea

Botez, dezlegare, împăcare=toate acestea descoperind o perspectivă a
tainei Pocăinței.

- este o lucrare dumnezeiască începută de Mântuitorul Hristos ca

Om=a iertat păcatele (Dar ca să știți că putere are Fiul Omului a ierta păcatele
pe pământ: Iertate sunt păcatele tale, să nu mai greșești… Mt. 9, 6/ Mc. 2, 5) și
a dat această putere Apostolilor suflând asupra lor după înviere și
zicând: „Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele le vor fi iertate; cărora le
veți ține, vor fi ținute” (In. 20, 22-23); Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate
și în cer și oricâte veți dezlegata pe pământ va fi dezlegat și în cer (Mt. 18, 18).

- Puterea de a ierta păcatele nu este o putere de absolvire a unei vine

juridice, ci o taină dumnezeiască vindecătoare și sfințitoare.

- Pocăința presupune mărturisirea păcatelor: ”Mulți dintre cei ce

crezuseră veneau și se mărturiseau și spuneau faptele lor” (FA 19, 18); ”Dacă
mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și
să ne curățească pe noi de toată strâmbătatea” (In 1, 19)

- Sf. Ioan Hrisostom: ”Nu către îngeri a zis Dumnezeu: Oricâte veți
lega… ș.a. Au desigur și stăpânitorii pământului puterea de a lega, dar numai
trupurile; această legătură (a apostolilor) atinge însă sufletul și pătrunde în cer.
 Căci orice împlinesc jos preoții, confirmă Dumnezeu sus. Și sentința robilor o
întărește Stăpânul…Aceștia au primit puterea nu asupra leprei trupului, ci
asupra necurăției sufletului…”

- Hristos iartă toate păcatele care îi sunt aduse înainte de către diverși:
femeie adulteră, paraliticul, vameșul, tâlharul ș.a.; Sf. Apostol Pavel iartă și
primește în Biserică pe incestiosul din Corint (II Cor. 2, 6-10).

- ”Orice păcat și orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu
se va ierta” (Mt. 12, 31-32)= păcatul împotriva Duhului Sfânt este
nepocăința sau neactivarea Duhului Sfânt prin tainele Bisericii: „Și această
vină adică hula împotriva Duhului Sfânt s-a iertat celor ce s-au pocăit, că mulți
din aceia care au hulit împotriva Duhului Sfânt au crezut mai pe urmă și li s-au
iertat toate” Sf. Ioan Hrisostom

- Lipsa de pocăință sau perseverarea în păcat face din orice păcat care
rămâne nepocăit, un ”păcat de moarte”, un păcat ce conduce în lipsa
pocăinței, în chip ireversibil, la moarte: ”Dacă vede cineva pe fratele său
păcătuind - nu păcat de moarte -, să se roage și Dumnezeu va da viață acelui
frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este însă păcat de moarte; nu zic
să se roage pentru așa păcat” (I In. 5, 16)=păcatul de moarte este
perseverarea conștientă și liberă împotriva adevărului creștin.

- Taina Pocăinței este întemeiată pe taina creșterii și preschimbării lui Hristos

ca Om= Fiul Omului are putere să ierte păcatele pentru aceea că S-a făcut
ca Om organ al voii dumnezeiești și al puterii dumnezeiești vindecătoare
și transformatoare=Hristos prin lucrarea Sa iconomică a vindecat și
transformat firea umană - temeiul videcării și transformării noastre prin
pocăință.

- În modul ei exterior Taina Pocăinței are câteva aspecte definitorii: a)

căința sau părerea de rău; b) hotărârea de a nu mai păcătui; c) mărturisirea
propriu-zisă d) dezlegarea.
 (a) Căința - este părerea de rău față de păcat: ”Dacă
lacrimile lui Petru au putut șterge un păcat așa de mare (al
întreitei lepădări), cum să nu le ștergeți și voi pe ale voastre,
prin lacrimile voastre? Plângeți cu amar cum a făcut Petru.
Vărsați șuroaie de lacrimi din adâncul inimii, ca Domnul să
se milostivească spre voi și să vă dea iertare” Sf. Ioan
Hrisostom= căința provine din: ura față de păcat, frica
de pedepsele iadului, credința și iubirea lui Dumnezeu.
(b) Hotărârea de a nu mai păcătui este o stare venită din
puterea Duhului Sfânt și din efort propriu de a lupta
necontenit împotriva păcatului.
(c) Mărturisirea păcatelor are implicații psihoterapeutice =
este o necesitate sufletească; Păcatele produc un
dezechilibru sufletesc în aspectele constitutive ale
acestuia (minte, voință, putere sufletească etc),
dezechilibru care se depășește prin Taina Pocăinței care
se adresează întregii firii spirituale și trupești a
omului=scopul mărturisirii este recunoașterea
personală a păcatelor și echilibrarea psihică a
credinciosului=mărturisirea nu este un act formal, ci un
act viu și personal de pocăință înaintea lui Dumnezeu.
Origen: ”Păcatele trebuiesc mărturisite înainte
preotului„
Can. 102 Trulan: ”Preotul să cerceteze felul
păcatelor și să ofere leacuri potrivite pentru
vindecarea sufletelor”
(d) Dezlegarea - este o rugăciune pe care o rostește preotul
după ce a ascultat rugăciunea:

- Taina Pocăinței realizează în ființa omului: a) iertarea păcatelor b)

restabilirea comuniunii omului cu Dumnezeu și cu Biserica c) eliberarea de orice
consecință a păcatului d) liniștirea conștiinței.
 - Taina pocăinței se săvârșește de episcop sau preot, iar primitorul este
orice creștin ortodox care dorește să se curățească de păcate = condițiile de a te
apropia de Taina Pocăinței: căința (Inimă înfrântă și zdrobită), hotărârea de a nu
mai greși și încrederea în îndurarea și mila lui Dumnezeu.

- Epitimia este un medicament spiritual care se administrează pentru

boala sufletului după: îndrumarea Sfinților Părinți, cunoașterea
circumstanțelelor în care s-a săvârșit păcatul, evaluarea gradului de pocăință,
cunoștințe despre firea omului și chibzuirea remediului duhovnicesc personal
cel mai potrivit.

- Epitimiile pot fi socotite pedepse (3αιδέυω) ale lui Dumnezeu pentru

păcatele sale, dar numai în sens pedagogic și educativ, nu satisfăcător și
răzbunător= Dumnezeu nu are nevoie să fie împăcat pentru jignire adusă în chip
juridic de om= canoanele și epitimiile sunt partea de efort omenesc care să facă
activă taina pocăinței în credinciosul care a participat sacramental la Taina
Spovedaniei.

II. TAINA HIROTONIEI SAU A PREOȚIEI

• Taina hirotoniei - temeiuri patristice și scripturistice

- Taina prin care se împărtășește prin arhiereu unui credincios ales

slujirea preoțească a lui Hristos=el primește harul de a se face ”iconom al
tainelor dumnezeiești” (I Cor. 4, 1) pe care Iisus Hristos ni le-a predat în
Biserica Sa prin lucrarea Sa mântuitoare.

- Prin această Taină cel hirotonit intră în cler (κλῆρος= ales) fiind ales
pentru slujirea specială a lui Hristos și a credincioșilor.

- Întrucât taina se săvârșește prin punerea mâinilor ea se numește

χειροτονία și χειροθεσία: hirotonia= taină/hirotesia=ierurgie; Taina mai
este numită: sfințire, desăvârșire preoțească, binecuvântare preoțească.

- Domnul Hristos și-a ales din mulțimea celor ce crezuseră în El, pe

Apostoli (Lc. 6, 13), pe care i-a învățat timp de 3 ani tainele Împărăției lui
Dumnezeu și apoi le-a dat putere de a-i continua lucrare mântuitoare:
”Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, Vă trimit și Eu pe voi. Și grăind aceasta a
suflat și le-a zis: Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele le vor fi iertate; cărora
le veți ține, vor fi ținute” (In 20, 21-22).

- Apostolii au primit mandat special creștin-aceste cuvinte nu au fost

spuse către toți următorii lui Hristos, nici către femei, ci către
Apostoli=investirea acesta are și un semn văzut: ”a suflat”=semn care a
primit ca formă, încă din Biserica primară = punerea mâinilor.

- Consacrarea deplină și specială pentru această lucrare o primesc

Apostolii la Cincizecime = din acel moment ei încep să facă ceea ce le
poruncise Hristos: ”Mergând propovăduiți Evanghelia la toată făptura” (Mc. 16,
15) = încep să propovăduiască și să boteze;

- Această lucrare apostolică (slujirea preoțească) este împărtășită prin

Apostolii Bisericii până la sfârșitul veacurilor: ”Iată Eu sunt cu voi până la
sfârșitul veacului. Amin” (Mt. 28, 20)

- Harul preoției lui Hristos este împărtășit în diferite grade de Sfinții

Apostoli diferiților membri ai Bisericii: episcopat, preoție, diaconat; celelalte
slujiri inferioare sunt slujiri bisericești fără caracter sacramental =Apostolii
sunt singurii cărora harul Tainei Preoției le-a fost împărtășit de Hristos
Însuși în Duhul Sfânt, după ei acest har se dă mijlocit prin ei.

- De la început harul preoției s-a oferit prin punerea mâinilor: ”i-au

înfățișat înaintea Apostolilor, care, după ce s-au rugat, și-au pus mâinile peste
ei” (FA 6, 6)=Pavel și Barnaba în călătoriile lor misionare în Listra, Iconia și
Antiohia „cu rugăciuni și cu ajunări, le-au hirotonit preoți în fiecare
Biserică” (FA 14, 23)= Episcopii primesc harul acestei slujiri tot prin punerea
mâinilor: ”Te îndemn să ții aprins darul lui Dumnezeu, cel ce este în tine, prin
punerea mâinilor” (II Tim 1, 6)

- Ioan Hrisostom: ”Se pune mâna peste om, dar toate le face Dumnezeu și
mâna Lui se atinge de capul celui ce se hirotonește, dacă hirotonia se face cum se
cuvine”

- punerea mâinilor a fost practicată de apostoli pentru cele trei trepte

ierarhice (II Tim. 1, 6; I Tim. 5, 22)= harul se predă printr-o rugăciune de
 invocare a Duhului Sfânt: ”Dumnezeiscul dar, care pe cele neputincioase le
vindecă și pe cele cu lipsă le plinește, hirotonește pe cucernicul (N) în (diacon,
preot, episcop), Să ne rugăm pentru el, ca să vină asupra-i Harul Sfântului Duh”.

- Hirotonia este săvârșită doar de episcop= Sf. Ap. Pavel îi scrie lui Tit
ca să rânduiască preoți în cetăți (Tit 1, 5), lui Timotei să ia aminte pe cine
hirotonește (I Tim. 5, 22)=Sfinții Apostoli au stabilit ca episcopii să fie
hirotoniți de cel puțin doi episcopi (Can. 1 și 2 Apostolic).

- Cel hirotonit: creștin ortodox, liber, major, fără meteahnă trupească și

sufletească și pregătit în acest sens moral și intelectual= căsătoria preoților
și a diaconilor trebuie să fie înainte de hirotonie=episcopul să fie
necăsătorit-acesta este un principiu canonic, nu dogmatic (Sin. Trulan).

- Diaconițele erau hirotonite cu slujire specifică (quasi-sacramentală)

ajutau la taina botezului femeilor, catehumenatul, grijă de văduve,
supravegheau buna rânduială a cultului.

III. SFÂNTA TAINĂ A NUNȚII

• Temeiuri patristice și scripturistice

- Taina care consfințește legătura dintre un bărbat și o femeie care se învoiesc

liber, pe temeiul unei iubirii reciproce, să viețuiască în unire toată viața.

- Taina cununiei este harul care sfințește legătura de unire în perspectiva:

creșterii neamului omenesc, ajutorului reciproc, înfrânarea de la patimi și
întrajutorarea în procesul de desăvârșire și sfințire creștină.

- Numiri: Cununie, căsătorie, nuntă, conjugare, contract=când legătura

umană și socială este consfințită de Biserică are caracter de taină.

- Instituirea căsătoriei are și caracter iconomic după cădere: pentru a se

perpetua neamul omenesc cuprins prin păcatul lui Adam, căsătoria a avut ca
scop nașterea de prunci fapt ce ar fi putut face posibilă supraviețuirea în moartea
sufletească și cea biologică. Potrivit Sf. Ioan Damaschin: ”Creșteți și vă înmulțiți și
umpleți pământul și îl stăpâniți” (Fc. 1, 28) ține de preștiința lui Dumnezeu că omul
va cădea. În realitate Adam și Eva au fost creați din pământ feciorelnic și în chip
feciorelnic -Erau amândoi goi și nu se rușinau (Fc. 2, 25), având ca sens să tindă spre
desăvârșire prin împlinirea poruncii de a nu mânca dintr-un anumit Pom. Scopul
omului (bărbat și femeie) era unirea feciorelnică între ei și între ei și Dumnezeu
prin mâncarea din Pomul Vieții (vezi N. Matsoukas, p. 404).

- Sf. Chiril al Alexandriei: ”Hristos a mers și El cu învățăcei săi (la nuntă), nu

ca să petreacă, ci ca să facă minune și să sfințească cauza nașterii omenești, se înțelege, în
ce privește nașterea trupească. Căci se cuvenea, ca Cel ce avea să reînnoiască însăși
natura omului și să o facă mai bună, să binecuvinteze nu numai pe cei ce erau născuți, ci
să pregătească Harul și pentru cei ce aveau să se nască mai târziu și să le facă sfântă
originea”

- Bărbatul și femeia sunt uniți cu unire tainică și dumnezeiască: Ceea ce a unit

Dumnezeu omul să nu despartă (Mt. 19, 6)=unirea aceasta este de principiu
dumnezeiesc ”în Hristos și în Biserică”, de aceea femeile trebuie să se supună
bărbaților lor ca Domnului, iar bărbații să le iubească cum Hristos iubește
Biserica (Ef. 5, 32) = căsătoria este o icoană a relației dumnezeiești ce există între
Hristos și Biserică.

- Căsătoria este taină atunci când se face în Domnul: ”Se cuvine mirilor și
mireselor a se uni cu aprobarea episcopului, pentru ca să fie căsătoria după Domnul, nu
după poftă”. Sf. Ignatie

- Partea sensibilă și proclamarea tainei se face în cadrul slujbei prin cuvintele

: Se cunună robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui (N)= în gr. στέφεται/se
încununează = ”Doamne Dumnezeul nostru cu mărire și cu cinste încununează-i pe
dânși”= primesc nu doar harul să se unească între ei, ci printr-o viață de curăție și
sfințenie să fie „împărați” ai lumii.

- Nunta săvârșită în alte spații creștine unde cununia este considerată taină,
este recunoscută prin iconomie = păgânii dacă se botează, ar trebui să se cunune,
însă în unele situații este recunoscută legătura lor tot ca Taină.

- Săvârșitorul tainei este preotul sau episcopul, iar primitorii doi creștini
ortodocși, aduți, de gen diferit (căsătoriile inter-creștine între un ortodox și un
eterodox nu au fost consfințite în Biserica ecumenică).
 - Harul cununiei îi ajută pe cei căsătoriți în îndatoririle reciproce ce le au în
nașterea și creșterea copiilor, ajutorul sufletesc și trupesc, ferirea de desfrânare și
împlinirea poruncilor creștine=cununia se săvârșește în plan duhovnicesc după o
atentă curățire sufletească prin Taina Spovedaniei și a Euharistiei.

- Căsătoria este indisolubilă (dar nu veșnică), pentru că este o legătură

unică= așa cum există între Hristos și Biserică=fiecare soție să își aibă soțul ei și
viceversa (I Cor. 7, 2).

IV. TAINA SF. MASLU

- Taina Sf. Maslu se săvârșește celui bolnav trupește fiind uns cu untdelemn
sfințit, primind prin rugăciunea preoților și a Bisericii harul vindecării trupești și
sufletești.

- Ungerea cu untdelemn este o practică veche: ”ungeau cu untdelemn pe

mulți bolnavi și îi făceau sănătoși” (Mc. 6, 13) = nu există o mărturie precisă
scripturistică cu privire la întemeierea tainei de către Hristos Însuși, însă în
Hristos (Cel Uns) stă cuprinsă taina= firea dumnezeiască unge firea omenească
și o vindecă de neputințe și de boli

- Textul cu referire indirectă la Taina Sf. Maslu: ”Dacă este cineva dintre voi
bolnavi, să cheme preoții Bisericii să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în
numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va
ridica și de va fi făcut păcate i se vor ierta lui” (Iac. 5, 14-15).

- Din textul de Sf. Ap. Iacob se poate înțelege că avem încă din primii ani ai
creștinismului o rânduială a ungerii cu untdelemn spre sănătatea sufletească și
trupească; posibil ca ea să fi fost săvârșită în intervalul de 40 de zile de la Înviere
la Înălțare.

- Ungerea cu untdelemn sfințit are ca efect nu numai vindecarea trupească,

ci și iertarea păcatelor.

- Sf. Ioan Hrisostom: ”Căci ei au puterea de a ierta păcatele nu numai când renasc
prin Botez, ci și după aceea, precum s-a zis: ”De este cineva bolnav între voi să cheme
preoții…”
• Aspecte teologice legate de Taina Sf. Maslu

- Sfântul Maslu are în vedere firea umană în starea sa de după căderea lui
Adam; în vederea restaurării omului şi a refacerii calităţii acestuia de fiu al lui
Dumnezeu, apare în istorie şi în timp Fiul lui Dumnezeu – Logosul divin, Cel ce
este şi temeiul şi fiinţa Sfintelor Taine ale Bisericii şi a Sfântului Maslu.

- Pe aceste considerente putem susţine faptul că Sfântul Maslu îşi are temeiul în
însăşi Persoana Mântuitorului Hristos şi că scopul lui suprem îl reprezintă
ridicarea trupului uman şi al întregii fiinţe umane la înălţimea firii Sale
dumnezeieşti.

- Acest principiu salvează înţelegerea şi trăirea autentică a vieţii bisericeşti în

ansamblul ei= Sfântul Maslu potrivit unor concepţii eronate s-ar putea săvârşi în
aproape orice conjunctură şi la cererea unui membru al Bisericii indiferent dacă
problemele aceluia se înscriu sau nu în planul unui astfel de tratament
duhovnicesc= Sfântul Maslu rupt de sensul lui ecclesiologic, de Sfânta Liturghie
şi în special de Sfânta Euharistie devine o practică liturgică izolată şi în cele mai
nefericite cazuri o îndeletnicire obscură și cu conotaţii oculte…

- Întemeiaţi pe aceste adevăruri nu putem accepta ca Sfânta Taină a Maslului să

devină centrul formal al vieţii Bisericii, nici nu putem accepta înţelegerea lui ca
pe un simplu act liturgic ce conferă celui doritor, în mod nedefinit, sănătate
trupească şi exonerare de problemele zilnice. Obiectivul terapeutic este unul
implicit, motivul principal al Sfintei Taine a Maslului este, aşa cum aflăm şi din
rugăciunile ce se citesc în cadrul acesteia, refacerea trupească şi sufletească în
vederea restaurării sale ca membru activ al Bisericii: „…ridică-l pe dânsul din patul
durerii şi din aşternutul chinuirii. Dăruieşte-l pe dânsul sănătos şi întreg Bisericii Tale,
ca să fie bineplăcut Ţie şi să facă voia Ta“ = scopul principal al Maslului este relaţia
cu Dumnezeu prin împlinirea voii Sale, tămăduirea este numai premisa acesteia.

- Schimbarea accentului, pus preponderent pe partea terapeutică a Sfântului

Maslu nu face altceva decât să schimbe şi sensul acestei Sfinte Taine. Ea este
 redusă la planul imediat al unei refaceri trupeşti după care viaţa bisericească a
creştinului nu pare a mai avea o importanţă deosebită. Din acest motiv sunt
mulţi creştini care participă mai mult la Sfintele Masluri şi rugăciuni de
dezlegare decât la Sfânta Liturghie. Tot din acest motiv Sfânta Taină a Maslului
devine un act liturgic singular şi izolat.

- Principiul ecclesiologic al Sfintei Taine a Maslului determină un alt principiu

important, acela al participării sacramentale inclusive la viaţa Bisericii= nu se
poate înţelege şi trăi corect Sfânta Taină a Maslului fără o legătură organică cu
Sfânta Taină a Mărturisirii sau a Pocăinţei şi cu cea a Sfintei Euharistii.

- O altă condiţie esenţială în vederea participării depline la Taina Sfântului Maslu

este legătura cu Sfânta Taină a Euharistiei=dacă tămăduirea de suferinţă este
legată de curăţirea de păcate în Taina Spovedaniei, scopul principal al Sfântului
Maslu – acela de restabilire a unirii cu Dumnezeu – se atinge prin participarea la
Sfânta Euharistie.

- Nu poate accepta numai terapia fără o identificare a problemei duhovniceşti şi

fără o finalitate concretă a terapiei. Repetăm, sensul Sfântului Maslu îl constituie
dincolo de tămăduirea de boli şi suferinţe, întâlnirea şi unirea reală cu Hristos.
Acest fapt este întemeiat pe actul iconomic de mântuire şi sfinţire a lumii şi a
oamenilor realizat de Hristos, act prin care întâi restaurează firea umană căzută
(cruce, suferinţă, moarte), pentru ca ulterior să o unească în chip deplin cu firea
Sa dumnezeiască în sânul Sfintei Treimi (Înviere şi Înălţare).