România

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

Universitatea Tehnică din Cluj Napoca

Centrul Universitar Nord, Baia Mare

Facultatea de Litere

Domeniul Teologie Ortodoxă Pastorală

Necesitatea harului divin pentru Mântuire

-Lucrare de seminar-

Îndrumător: Susținător:

Baia Mare

2017
1
 Cuprins

Harul divin……………………………………………………………………………………...…3

Colaborarea omului cu harul divin in lucrarea mantuirii……………………………………...…..4

Harul, conditia obiectiva a indreptarii in Hristos………………………………………………….6

Concluzie………………………………………………………………………………………….9

Bibliografie………………………………………………………………………………………10

2
 Harul divin

Biserica învată că fiinta dumnezeiască este una singură si că această fiintă există în mod deplin în
toate cele trei ipostasuri dumnezeiesti: Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt. Tatăl împărtăseste numai
persoanelor divine fiinta dumnezeiască, dar pentru făpturile create ea nu se împărtăseste, fiind
necomunicabilă. Si totusi, Dumnezeu ni se împărtăseste, dar nu după fiintă nici după ipostasurile
sau persoanele Sfintei Treimi, ci după energiile sau lucrarile sale care sunt necreate. Aceste
energii izvorăsc din fiinta lui Dumnezeu fără să se despartă de ea, asa cum razele soarelui
coboară din el fără a se confunda si fără a se despărti de acesta. Aceste energii sunt: creatoare,
pronietoare,sfintitoare si prin aceasta, adică prin sfintire, ele devin îndumnezeitoare.
Există un număr infinit de energii de care se împărtăseste toată creatura prin însusi faptul
existentei acestei creaturi. Există, însă, o energie divină, adică harul dumnezeiesc, care nu se
epuizează în aceste creature și nici nu se împărtăsesc din el toate creaturile deoarece el are o
finalitate precisă, adică priveste în mod deosebit pe om, care-i fiintă spiritual-corporală. Prin har
omul se restaurează si se spiritualizează, puterile sale sufletesti primesc un spor
de putere supranaturală, punându-se în acest fel începutul vietii duhovnicesti si prin aceasta al
îndumnezeirii sale.

Prin har omul participă la viata divină, iar această participare depinde de măsura credintei sale în
puterea și lucrares harului, a dispozitiei sufletesti si a receptivitătii sale fată de valorile religioase
crestine.
Cu toate acestea, harul divin devine lucrător numai prin împreuna lucrare a omului cu el, prin
punerea sa în valoare, iar urmarea este transformarea sau spiritualizarea omului, este acea
îndumnezeire prin har.

3
 Colaborarea omului cu harul divin in lucrarea mantuirii

In tainica Sa convorbire cu invatatul Nicodim, care dorea sa afle drumul spre mantuire,
Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat, i-a spus ca: "De nu se va naste cineva
din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu" (Ioan III, 5).
Talcuind cuvintele Sf. Grigorie de Nazianz: "Scriptura cunoaste o intreita nastere a noastra : cea
din trupuri, cea din Botez, cea din inviere. Pe toate aceste nasteri le arata Hristos al meu ca le
cinsteste, prima prin suflarea cea dintai si de viata datatoare, a doua prin intrupare si prin Botezul
cu care s-a botezat El insusi, iar a treia prin invierea pe care a inaugurat-o El... (Cuvntarea a doua
la Botez, cap. 2, P.G. 36, 360-361), Sf. Maxim Marturisitorulexplicand de ce "Invatatorul (Sf.
Grigorie) a legat nasterea din Botez de intrupare" arata in lucrarea sa "Ambigua" ca "omul a fost
facut la inceput dupa chipul lui Dumnezeu ca sa se nasca cu vointa din Duh si sa primeasca
asemanarea adusa prin pazirea poruncii dumnezeiesti, ca sa fie acelasi om faptura a lui
Dumnezeu dupa fire si fiu al lui Dumnezeu si Dumnezeu prin Duh dupa har. Caci nu era cu
putinta ca omul creat sa se arate altfel fiu al lui Dumnezeu si dumnezeu prin indumnezeirea din
har, daca nu se nastea mai inainte cu vointa din Duh, datorita puterii de sine-miscatoare si libera
aflata in el prin fire. Aceasta nastere imateriala, indumnezei-toare si dumnezeiasca parasind-o
primul om...". "Domnul vrand sa tamaduiasca firea.... si s-o readuca la stravechiul har al
nestricaciunii, a venit sa o elibereze... de asemenea sa o spele, adica sa o curete de petele
nestiintei cu apa varsata peste ea prin har, si... sa intareasca cu Duhul lucrarea ei naturala in
directia binelui spre care a fost creata...".
Se intelege astfel, ca harul Sfantului Duh, care vine de la Tatal prin Fiul, este aceasta putere
dumnezeiasca renascatoare, care intareste si desavarseste pe om in actul sfintirii si mantuirii salet
"indreptandu-l" spre "viata cea noua" in Hristos (Gal. III, 27 ; Rom. III, 24).
Dar cu toate ca mantuirea adusa de Fiul lui Dumnezeu intrupat este in acest sens un dar al lui
Dumnezeu, omul nefiind lipsit de libertatea proprie vointei sale in urma caderii primordiale,
poate sa primeasca sau sa indeparteze "mana" intinsa lui spre ridicare. In acelasi timp, omul
nefiind in stare de a se mantui numai prin propria vointa si putere, nu poate deci sa inceapa
singur opera de mantuire, asa cum a inteles si Nicodim, "daca nu este Dumnezeu cu el" (Ioan III,
2), adica fara harul indreptator, sfintitor si mantuitor al Sfantului Duh, care continua lucrarea
mantuitoare a Fiului lui Dumnezeu intrupat si il face prezent in Biserica prin Sfintele Taine.
Potrivit invataturii noastre ortodoxe, puterea naturala umana e capabila sa primeasca harul
necreat al lui Dumnezeu si sa colaboreze cu el; aceasta pentru ca Mantuitorul Hristos, prin

4
intruparea, Jertfa, si invierea Sa a restaurat ontologic natura umana facand-o iarasi capabila de a-
si realiza menirea ei prin participare la har. in Iisus Hristos, natura omeneasca este desavarsita la
maximum prin unirea ipostatica cu natura divina devenind puntea prin care se revarsa
bogatia harului divin in lume; iar Sfantul Duh din ziua Rusaliilor impartaseste personal in
Biserica, prin Sfintele Taine, tuturor celor ce cred intreaga bogatia vietii harice.
Lucrarea mantuirii este deci o lucrare teandrica, divino-umana, iar colaborarea omului cu harul
divin este o lucrare sinergica. Daca Rascumpararea neamului omenesc din robia pacatului si a
mortii si impacarea cu Dumnezeu este lucrarea exclusiva a Domnului nostru Iisus Hristos dar
pentru noi si in unire cu noi prin firea umana asumata, indreptarea in "viata cea noua" sau
mantuirea subiectiva este lucrarea lui Dumnezeu si a omului caci omul isi insuseste roadele
Rascumpararii (mantuirea obiectiva) cu ajutorul harului lui Dumnezeu (Rom. III, 24) prin
credinta si fapte bune (Iac. II, 17 ; Gal. V, 6 ; Efes. II, 8-10) in Biserica.

5
 Harul, conditia obiectiva a indreptarii in Hristos

Tot ceea ce a facut Mantuitorul Iisus Hristos pentru intreg neamul omenesc prin intruparea, viata,
invatatura, patimile si moartea pe Cruce si invierea din morti si inaltarea Sa la cer constituie ceea
ce se numeste mantuire obiectiva sau rascumparare. Aceasta nu inseamna insa ca Fiul lui
Dumnezeu intrupat savarsind toate aceste acte rascumparatoare toti oamenii s-au mntuit si s-au
indreptat dupa caderea in pacat pentru ca omul nu poate sa devina asa decat numai primind si
insusindu-si in mod liber toate roadele rascumpararii realizate in persoana Domnului Iisus
Hristos. Insusirea roadelor rascumpararii de catre fiecare om in parte, in Biserica constituie
indreptarea sau mantuirea personala a omului in Hristos ca madular al Bisericii Sale.
Exista o legatura ontologica intre rascumparare si indreptarea sau sfintirea omului pe care a
aratat-o Sf. Apostol Pavel in Epistola catre Romani (cap. III, 24-26) ; si tot Apostolul Pavel
exprima adevarul despre sfintirea omului direct si precis in epistola catre Tit unde, infatisand
lucrarile rascumparatoare ale "Mantuitorului nostruDumnezeu", scrie ca : "El (Hristos) ne-a
mantuit, nu din faptele cele intru dreptate, savarsite de noi, ci dupa a Lui indurare prin baia
nasterii celei de a doua si prin innoirm Duhului Sfant, pe Care L-a varsai peste noi... ca
indreptandu-ne prin harul Lui, sa ne facem, dupa nadejde, mostenitorii vietii vesnice" (Tit III, 5-
7).
Deci strans legata de mantuirea obiectiva, indreptarea este lucrarea haruluidumnezeiesc in fiinta
si viata omului prin care acesta este ridicat din starea strict materiala si pacatoasa la viata in
Hristos ca faptura noua (Gal. VI, 15; II Cor. V, 17) adica este indreptat si sfintit. In acest sens
scria Clement Alexandrinul in Pedagogul.- "Aceasta lucrare (a mantuirii) se numeste in multe
feluri: har si luminare, desavarsire si spalare. Spalare pentru ca prin ea ne curatim pacatele; dar,
caci prin ea se iarta vina pentru pacat; luminare pentru ca prin ea se strecoara acea sfanta
lumina mantuitoare, ceea ce inseamna ca vedem departe in dumnezeire...". Lesne se poate vedea
ca mantuirea omului unita cu indreptarea se pune aici in renasterea si reinnoirea interna harica,
care face pe om drept inaintea lui Dumnezeu nu numai dupa exterior ci dupa insasi starea lui
interna avand deci dreptul sa nadajduiasca la mostenirea vietii vesnice.
In toate cele trei stadii ale sale: chemarea (Ioan VI, 44 ,- Fapte VIII, 21) indreptarea (mantuirea
propriu-zisa) si desavarsirea sau indumnezeirea, indreptarea apare ca lucrare a harului divin in
cel care primeste prin pregatire aceasta lucrare a carei urmare nu este numai o iertare exterioara,
o simpla acoperire sau nesocotire a pacatelor ci transformarea launtrica reala a omului ca faptura
noua pana la "varsta deplinatatii lui Hristos" (Efes. IV, 13)13.

6
In apele Botezului harul sfinteste si curateste in acelasi timp cum arata Sf. Marcu Ascetul:
"Botezul are cu adevarat un efect desavarsit caci se sterge pacatul si impartaseste pe Duhul
Sfant adica sfinteste. Harul nu face pe om neschimbacios: el este numai puterea de a se feri de
pacat".
Desfiintarea totala a pacatului prin lucrarea Sfantului Duh nu este contrazisa de ramanerea in cel
indreptat si sfintit a concupiscentei, urmare a pacatului stramosesc. Aplecarea spre pacat nu este
fiinta pacatului stramosesc ci urmarea lui. Acum rolul mare il are vointa libera a omului pentru
ca daca stergerea reala a pacatului este un act de clipa incheiat in apele Botezului ca rezultat al
actiunii harului, sfintirea, desavarsirea sau indumnezeirea tine toata viata si implica deci
colaborarea libera a omului cu harul primit personal in numele Sfintei Treimi. "Omul, scrie in
Marturisirea sa, Dositei, poate din fire sa incline spre bine sa aleaga si sa lucreze binele moral...
Dupa ce a fost renascut insa, pentru a face binele spiritual... este necesar ca harul s" arate drumul
si sa mearga inainte". Astfel, omul e transformat cu timpul in intregime prin har sau prin lucrarea
Duhului Sfant daca colaboreaza cu el ; omul poarta in toata fiinta sa pecetea activa a harului ca
pecetea lui Hristos insusi cum spune Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Apostol Pavel atragea atentia
corintenilor: "...cel caruia i se pare ca sta neclintit sa ia seama sa nu cada" (I Cor. X, 12).
Asadar, indreptarea sau sfintirea omului este rezultatul impreuna lucrarii omului cu harul divin la
propria mantuire (II Cor. VI, 1 ; Tes. V, 19) sau raspunsul pozitiv pe care-l da omul cu ajutorul
harului acordat de Dumnezeu insusi.Acest raspuns se manifesta concret prin credinta si fapte
bune. Insa tot harul face inceputul, chemarea; el este primul ajutor al gandului din care porneste
credinta si isi pune pecetea asupra faptelor bune savarsite de om cu consimtirea voii sale libere.

Dar cum se poate explica unirea harului divin care nu lucreaza irezistibil, cu puterile omenesti,
sau cum se transforma omul si puterile lui cand acestea sunt patrunse de puterea harului?

Raspunsul este acela ca unitatea neamestecata si neschimbata a celor doua firi, divina si umana,
in persoana Fiului lui Dumnezeu intrupat, sta la temelia mantuirii neamuluiomenesc. De aceea,
prin harul primit in Sfintele Taine, crestinul se uneste cu Dumnezeu insusi tocmai pentru ca
"harul este energia dumnezeiasca necreata, distincta de fiinta divina dar nedespartita de aceasta
care se impartaseste oamenilor in Biserica de catre Duhul Sfant sau de Hristos insusi in Duhul
Sfant prin Sfintele Taine spre mantuire subiectiva si crestere in Hristos pana la statura
deplinatatii Lui" (Efes. IV, 13).
Obiectiv, legatura harica ce se mentine in Biserica prin Sfintele Taine, s-a refacut prin
Mantuitorul Hristos care a adus "harul peste har" (Ioan I, 16-17). Acesta este harul special
al Domnului nostru Iisus Hristos, impartasit prin omenitatea Lui, jertfita, inviata, indumnezeita si
inaltarea la ceruri. Dar de un har general n-a lipsit niciodata Dumnezeu pe oameni cum spune si
7
proorocia : "Sub acoperamantul aripilor Tale m-ai acoperit pe mine" (Ps. 16, 8) "si sub aripile
Lui vei nadajdui" (Ps. 90, 4). La "aripile" harului se refera si Sf. Grigorie.de Nyssa, cand a scris
ca "pornirea spre rautate", dupa caderea din Eden, ne-a "jefuit" de asemenea aripi si astfel harul a
devenit oarecum extern omului. "Din a-ceasta privinta s-a aratat harul lui Dumnezeu care ne
lumineaza... sa ne creasca iarasi aripi prin evlavie si dreptate. Asadar, daca acestea nu sunt
straine de adevar, se cuvine ca mireasa (sufletul, n.n.) sa recunoasca harul coborat asupra ei. Caci
indata ce Dumnezeu a privit spre noi cu ochii iubirii de oameni, am primit din nou aripile harului
stravechi".
Mantuirea este lucrarea harului dumnezeiesc primit prin Iisus Hristos dar dependenta de vointa
omului care determina aceasta lucrare. Datorita propriei sale libertati, omul poate sa
"recunoasca" harul coborat asupra lui prin Tainele Bisericii si ca de fapt "cel ce ne intareste pe
noi... in Hristos si ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a pecetluit" (II Cor. I, 21-22).

8
 Concluzie

Potrivit invataturii ortodoxe, bazata pe Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, o a doua premisa a
mantuirii vazute ca "a doua facere a lumii", sau reinnoirea, restaurarea ei prin Fiul lui Dumnezeu
intrupat si harul adus plin El, este data in insusi faptul crearii omului dupa chipul si asemanarea
lui Dumnezeu, cum afirma de la inceput Sfanta Scriptura(Fac. I, 26-27) si Sfintii Parinti precum
Sf. Atanasie cel Mare: "Cuvantul lui Dumnezeu a venit ca fiind El insusi chipul Tatalui sa
restaureze pe omul creat dupa chip" sau Sf. Maxim Marturisitorul : "Deci mai intai a avut loc la
Domnul intruparea si nasterea trupeasca din pricina osandirii mele si apoi a urmat nasterea
parasita de noi prin Botez din Duh pentru mantuirea si rechemarea sau mai limpede spus pentru
recrearea mea".
Continutul pozitiv al calitatii dupa "chipul lui Dumnezeu" este comuniunea cu Dumnezeu in
virtutea careia omul, inainte de caderea primordiala, era imbracat de catre Logos si Duhul Sfant,
cum arata Macarie Egipteanul sau Sf. Vasile cel Mare: "Prin Cuvantul si in Duhul e faptura cea
dupa chip".
Mai precis, omul este "chipul Fiului", al Logosului (Col. I, 15; Fii. II, 6 ; II Cor. IV, 4 ; Evrei I,
3) si dupa chipul Tatalui si era imbracat in starea primordiala si de Duhul Sfant, adica: se daduse
si puterea harului Sfantului Duh sa se mentina, in aceasta calitate dupa "chip al lui Dumnezeu" si
de chip al Cuvantului si sa realizeze in acelasi timp asemanarea.

9
 Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura IBMBOR, București, 2006.

2. https://treziredivina.wordpress.com
3. Dogmatica ortodoxa, Editura Renașterea, 2007

10