Sunteți pe pagina 1din 45

ÎNTÂLNIREA CU CHRISTOS - ÎNAINTE DE CHRISTOS

Christos – Cuvântul prin care toate s-au făcut din tot ce s-a făcut, este intim legat de întreaga
devenire, de la întemeierea lumii începând.
El a fost vieţuit întotdeauna, dar în chip diferit pentru fiecare eon.
Înainte de Christos, el nu s-a putut descoperi unui Eu individual conştient, căci acesta nu s-a trezit
decât treptat în om, ca rod al devenirii.
Dealungul acestor vremi, Christos, raportat la omul în devenire, a fiinţat “în ascuns”, aşa cum s-a
manifestat Iisus, când a fost pe Pământ, când s-a dus la sărbătoarea corturilor, unde s-a păstrat “în
ascuns”, până la sărbătoarea corturilor, unde s-a păstrat “în ascuns”, până la mijlocul sărbătorii, care dura
timp de o săptămână.
În săptămâna macrocosmică a devenirii lumii, stadiul pământesc, corespunde mijlocului săptămânii
celei mari. Este timpul lui Christos – timpul în care El iese din ascuns şi se revelează oamenilor.
Aşadar, pe drumul cel lung al involuţiei, omenirea nu-l întîlneşte pe Christos decât într-o stare
nedescoperită, ascunsă.
Chiar şi elita sfântă a omenirii care l-a întâlnit pe Christos, nu l-a recunoscut. Moise l-a întâlnit
deseori pe Domnul, dar nu l-a cunoscut. Modul în care oamenii l-au putut întâlni pe Christos, înainte de
Christos, corespunde stărilor de conştienţă şi de cunoaştere prin care trecuse omenirea în stadiile Saturn,
Soare şi Lună.
Eul personal al omului, odihnea în sânul Tatălui. În sânul devenirii, Cuvântul urzea omului corpul
fizic, eteric şi astral. Templul se zideşte, pentru ca abia în ziua a patra a săptămâna Lumii, Eul omului să
coboare într-însul.
Templul în formare, încă nestricat de puterile întunericului, oglindea de departe Eului, în transă, în
somn, în iscare de Paradis, splendorile infinite ale Dumnezeirii, acele Slăvi despre care a vorbit Christos,
când pe pământ fiind a zis: “Şi acuma proslăveşte-mă Tată la Tine în slava în care eram mai înainte de a fi
lumile.”
Fără conştienţă personală, fără o conştienţă de Eu trezită la veghe deplină - omul l-a întâlnit pe
Christos în Eonii de dinainte de Christos. Dar toate aceste întâlniri au un caracter macrocosmic – în care
Divinul se contemplă prin om şi nu personal omul contemplă Divinul.
Cum am putea descrie Mysterul care se va revela omului în deplină conştienţă în eonii de după
Christos, după ce în Eul omenesc, se coc roadele mântuirii, trezite prin sângele vărsat pe Golgota.
Totuşi, noi putem spune:
-În timpul vechiului Saturn, omul L-a întâlnit pe Christos în transă profundă, vieţuindu-l intuitiv
fiinţa din Dumnezeiescul Tată.
-În timpul vechiului Soare, omul l-a întâlnit pe Christos în somn adânc, vieţuindu-l inspirativ fiinţa
din sfera Fiului lui Dumnezeu.
-În timpul vechii Luni, omul L-a întâlnit pe Christos, în visare de paradis, vieţuindu-l imaginativ
slava divină din sfera Duhului Sfânt.
A fost o taină macrocosmică – lipsită de conştienţa Eului, în plină răpire de Sine.
Această întâlnire, era de aşa natură, încât conţinutul acestei cunoaşteri, lipsite de conştienţa Eului,
era în acelaşi timp puterea jertfei Divine a Verbului care zidea Templul.
Dacă am încerca a îmbrăca în cuvinte omeneşti cele ce s-au petrecut atunci – am putea spune că, în
faţa Sfintelor Sfintelor Dumnezeului Suprem, se înalţă un altar – în faţa căruia Fiul Divin, Cuvântul prin
care toate s-au făcut, oficiază serviciul divinei creaţiuni, serviciul sfânt al devenirii omului şi al lumilor.
Dumnezeu meditează. Începând din Alfa, până sus pe Golgota, Dumnezeirea se concentrează. Dar
aceasta este sfântă jertfă. În miezul vremilor şi a lumii, pe Cruce, Dumnezeu a meditat, sfârşit de jertfă,
început de prefacere, sfârşitul involuţiei, începutul evoluţiei.
Iar în Omega vremurilor, Dumnezeu contemplă. Şi a privit Dumnezeu. Şi iată, că toate sunt bune.
“Odată, vom contempla Fiinţă în Fiinţă. Acum, cunoaştem în parte. Atunci, vom cunoaşte întregul,
cuprinşi de curentul viu al cunoaşterii, în care în acelaşi timp voi cunoaşte şi voi fi cunoscut.” (1
CorinteniXIII)
Voi contempla şi voi fi contemplat. Dar aceasta este viaţă veşnică, este beatitudine în Dumnezeu.
Cum putem îmbrăca în cuvinte omeneşti, actul sfânt de concentrare a Dumnezeirii, preliminar
universal, pentru Meditaţia Divină de pe Golgota?
Cum încep a ieşi lumile din sânul veşniciei, Christos - intră în ipostaza de Miel al lui Dumnezeu,
care se junghie pentru noi, de la întemeierea lumii. Viaţa Dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu depăşeşte

1
infinit, drama sfântă în care lui îi revine rolul principal în legătură cu creerea şi mântuirea omului. Toate
câte le vom spune despre Christos în cele ce urmează – până ce Dumnezeu se apropie atât de mult de om,
încât El Însuşi s-a făcut pe Sine Om. Să nu uităm niciodată, că Christos, in acelaşi timp fiinţează şi
lucrează dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt în toate Lumile, în toate Cerurile şi în lumea cea de
neapropiat a lui Dumnezeu. Pe drumul pe care-L întâlnim pe Dumnezeu, pe Christos ca Mântuitor
personal, să nu-L pierdem niciodată pe Christos Macrocosmic, care ca Dumnezeu adevărat, umple toate
Cerurile. Întotdeauna, vieţuirea reală a lui Christos, va fi o problemă de balanţă, El care este duhul
echilibrului universal. Ce înseamnă, că Mielul lui Dumnezeu se înjunghie pentru noi, de la întemeierea
Lumii? Acestea le vom cerceta din aspectul ce se referă la devenirea omului. Începe Mysterul Divinei
Concentrări – al jertfei. În această ipostază jertfa este legată de o desprindere în durere divină a Fiului din
sferele
2
înalte de dincolo de Stele. Fiul părăseşte Slava ce o avea la Tatăl mai înainte să fi fost Lumile. Căci
pe drumul pe care a pornit Fiul, care a ieşit de la Tatăl, ca pe lemnul crucii de pe Golgota să aducă
mântuire neamului omenesc, după rânduiala Celui Preaînalt, El s-a dezbrăcat treptat pe sine de slăvile
cereşti, făcându-se întru toate asemenea nouă şi ascultător până la lemnul Crucii.
Este cel mai zguduitor pasaj din drama devenirii omului. Dacă la început, zeii hotărăsc “Să facem
om după chipul şi asemănarea noastră “ Acum iată în Dumnezeu un alt gând: “Şi s-a făcut pe Sine întru
toate asemănător nouă” adică Dumnezeu asemenea omului!
După jertfă, ajunge pe întâia culme. Christos Dumnezeu face din cerul stelelor fixe, lăcaşul
trupului său.
După cum, după al patrulea stadiu al jertfei celei mari Sfântul Ioan Evanghelistul a putut spune: “Şi
Cuvântul trup s-a făcut şi a locuit printre noi “ (oamenii), tot aşa în în paginile Evangheliei Cereşti pentru
vremurile acelea străbune din vechiul Saturn – şi în toate epocile care au reprodus ontogenetic vechiul
Saturn, în cronica lumilor am putea citi cuvintele: “Şi iată că Cuvântul, Cer al Stelelor Fixe se făcu”
Stelele fixe nu sunt acele puncte luminoase pe care le desluşesc simţurile noastre fizice sus pe firmament.
Stelele fixe sunt lăcaşurile în veşnicie al acelor Ierarhii de fiinţe divine căror le este îngăduit a “privi” faţa
sfântă a Treimii Divine. Sunt cerurile cerurilor. Aceste ceruri s-au umplut atuncea de Christos. Atunci ele
se înălţau ca un potir spre cel Prea Înalt, servind ca trup macrocosmic pentru Fiul lui Dumnezeu în divina
sa coborâre. Şi Zeii cei mari L-au privit pe acela care a locuit printre ei, plin de Putere a Tatălui, pe care
treptat o jertfeşte în această sferă. Eul omului care odihnea în sânul Dumnezeirii din această sferă, îl
întâlneşte aici pe Christos în transa profundă – prin conştienţa marilor zei.
Mai târziu, când odată şi odată pe Pământ se vor oglindi aceste vremi primare – omul va adora pe
Dumnezeul Stelelor, fără a şti, că îl adoră pe Christos. Va adora pe marii Zei din stele, iar în cele din
urmă, aspectul de nedescoperire, care va oglindi vremea de pe Saturn, când Christos s-a dezbrăcat de
PUTERE – lăsând golul macrocosmic pentru naşterea lui Ahriman.
Acesta coincide cu momentul, când oamenii nu mai fură decât închinători la Stele.
În mijloc de lume, crucea de pe Golgota este punctul este centrul spre care se concentrează
Christos, Fiul
lui Dumnezeu. Firmamentul este chipul spaţial al primei staţiuni de concentrare a lui Dumnezeu.
Acolo este sfârşitul veşniciei şi începutul vremelniciei. Pragul de la nespaţial la spaţial, de la cele
nevăzute la cele văzute. Noi nu vom înţelege, cum întreg universul în acest proces de concentrare divină,
constituie crucea universală pe care, spre mântuirea omului, se ţintuieşte Fiul lui Dumnezeu. După cum
nu înţelegem nici chinul îndurat de Dumnezeu în iubire pentru noi, prin acest proces de întrupare, de
incarnaţiune. Adâncirea noastră emotivă, îndelungată în staţiunile calvarului, ne poate da cu timpul un
presentiment despre chinul îndurat de bună voie de Dumnezeu.
Dar, până ce nu vom fi una cu finalitatea noastră, până când nu vom fi “asemenea” cu Dumnezeu,
nu vom fi în stare a descifra sfânta şi prea sublima hieroglifă.
Calvarul îndurat de Dumnezeu.
Nu întristându-ne lamentabil, nu rupându-ne vestmintele, nu smulgându-ne disperat perii capului
vom presimţi ce sunt chinurile lui Dumnezeu, în opoziţie cu durerile omului. La un alt nivel de trăire,
înălţătoare şi zguduitoare în acelaşi timp vom şti cât a suferit şi cum a suferit Dumnezeu pentru noi. Vom
înţelege, cum se junghie Mielul lui Dumnezeu pentru noi de la întemeierea Lumii. Aceste mystere din
sânul Dumnezeirii s-au oglindit mai târziu în toate formele de sacrificări , de jertfe aduse şi practicate în
cele mai diferite culte religioase.

2
Încheierea lor exogenetică, are loc în momentul al 4-lea, când pe Golgota, în punctul Om,
concentrarea Divină săvârşitu-s-a, când Mielul lui Dumnezeu jughiatu-s-a pe lemnul Crucii.
După ce s-a săvârşit Jertfa, care a stat la temelia devenirii Saturniene – totul se absoarbe în
veşnicia de dincolo de stele. Cerul şi Saturn au trecut.
În următorul stadiu macrocosmic, în Vechiul Soare Christos părăseşte de bună voie, făcând voia
Tatălui, care l-a trimis în lume, părăseşte stelele şi îşi face lăcaş din Soare. Acuma se împlinesc cuvintele
care în Psalmii lui David aflară un îndepărtat ecou.
“În Soare aşezat-am cortul Meu “ zice Domnul. Astfel Christos urcă pe cea de-a doua culme a
jertfei sale.
Soarele este lăcaşul cosmic al unor Ierarhii de fiinţe divine care stau sub ocârmuirea marilor Zei di
Stelele Fixe.
Văzut din afară Soarele pare un cenrtu în sistemul solar. De aceea, ajungerea lui Christos în Soare,
este un chip exterior al ajungerii sale la centru. Sunt mystere greu de pătruns care ne arată stadiul solar ca
devenire a corpului eteric, dar în dosul acestuia sufletul raţiunii şi în dosul acestuia Eul, inconştient de
spiritualitatea sa, ca fiu al pierzării, ca fiul pierdut, ca fiul rătăcitor, ca oaia rătăcită.
Văzute lucrurile, din sferele divine, pământul este centrul, de aceea, de abia ajungerea pe Pământ a
lui Christos, duce la sfântă împlinire divina concentraţiune şi aceasta când Logosul trup se făcu. Jertfa lui
Christos pe Soare este împlinire preînchipuitoare, de aceea, toţi Zeii Soarelui au putut rosti în Divină
jubilare
“Iată, Cuvântul Soare se făcu şi a locuit printre noi plin de iubirea lui Dumnezeu.”
Ceea ce dintr-o privinţă a fost paradis, văzut dintr-o altă latură a fost o înălţare şi mai sus în
imperiul durerii divine a crucii lumilor. Cu cât se află ţintuit Christos pe o sferă mai restrânsă a trupului
universal, cu atât jertfa este mai mare, cu atât durerea este mai mare. Şi în aceşti eoni străbuni ai devenirii
lumii, omul îl întâlneşte pe Christos, în somn de rai, în sânul Zeilor Solari. Aici Christos este vieţuit în
noua Sa ipostază macrocosmică, drept Marele Dumnezeu al Lumii, drept Aura cea Mare a Soarelui.
3
Când mai târziu, în timpul lui Christos, în stadiul pământesc, omenirea repetă ontogenetic şi îşi
integrează vechea evoluţie solară, pe pământ se întemeiează şi înfloresc marile religii solare. La început,
în acest cult, fără a-l cunoaşte propriu-zis, oamenii l-au adorat pe Christos, apoi, treptat, l-au adorat pe
Zeii solari şi în cele din urmă ei deveniră închinători la Soare.
Nu este fără semnificaţie mai adâncă, faptul că din vechea cultură persană, în care a înflorit cel
mai pur cultul Soarelui ne vine un simbol hieroglific – semnul soarelui având înscris în sine semnul
Sfintei Cruci.
Acest simbol ne vorbeşte limpede despre acele vremi, când Mielul lui Dumnezeu se junghia
pentru noi pe trupul Sfânt al Soarelui.
Mai înainte ca drumul coborârii să se sfârşească în omul Iisus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu
urcă pe o a treia culme de jertfă. El părăseşte şi Slăvile Soarelui, continuînd a se dezbrăca de toată
Puterea, continuă a revărsa toată Iubirea, iar pe a treia culme – continuând a jertfi de la sine Lumina. Dacă
pe Soare revărsând iubirea a lăsat acel gol care a lăsat să se nască din soarele Lumii potirul Eului, pe Fiul
Omului, care mai întâi apare ca fiu al pierzaniei, până la unirea sa conştientă cu Christos, când va fi un fiu
de Dumnezeu – trezind Eul superior în Eul inferior. Acuma pe Lună, jertfind desprinzându-se pe sine de
Lumină, Christos a creat acel gol macrocosmic, care a îngăduit să intre Lucifer pe Scena Lumii.

TATĂL FIUL LUI DUMNEZEU DUHUL SFÂNT


Ahriman Fiul Omului Lucifer

Cu Luna-Pământ, cu lumea elementelor se uneşte acum Christos. Aici îşi are lăcaş cosmic cea mai
de jos Ierarhie de fiinţe Spiritualo-Divine. Când Christos urcă această a treia culme a calvarului cosmic,
cronica veşnică ne spune că: " Cuvântul, Lună-Pământ se făcu “ locuind în pământ, apă, aer, şi foc, în
mijlocul tuturor duhurilor, care locuiesc aceste 4 elemente. Şi când omul trezit la visare, priveşte în sfinte
contemplaţiuni, în pământ, în stâncă, în ape, în văzduh, în foc – pretutindeni, nu vede numai imaginile
sublime ale fiinţelor Divine ce urzesc în lumea elementelor. El, fără s-o ştie, adesea l-a contemplat pe
acela care Arhai, Arhanghel şi Înger s-a făcut în sfera eterică a Lunei-Pământ. Mult, mult s-a apropiat
Dumnezeu de om. Prin grădinile Edenului, în chip de Înger a umblat cu omul braţ la braţ. Din rugul ce nu
se mistuie al elementului foc, adesea omul l-a privit pe Dumnezeu – Fiul , dar nu l-a cunoscut. Cel ce încă
nu face decât să-şi viseze existenţa nu poate cunoaşte propriu-zis. Aici se împlinesc cuvintele scripturii

3
“La început, Dumnezeu în multe chipuri s-a arătat omului.” La ai săi a venit Christos-Dumnezeu şi în
Saturn şi în Soare şi în Lună, dar ai săi nu L-au cunoscut, căci nu sosise împlinirea vremii. Nu sosise
timpul Eului, nu s-a săvârşit Mysterul mântuirii prin care cu glas de trâmbiţe , Christos trezeşte Eurile la
veghe deplină. Cu cât se apropie timpul venirii lui Christos pe pământ, cu cât începe să răsară în om
soarele conştienţei Eului, cu atât mai mult se sting în om şi Stelele şi Soarele din miez de noapte şi Luna.
Iar, când mai târziu pe Pământ se repetă cea de-a treia fază a jertfei lui Christos, oamenii lui
Dumnezeu, ca Moise, Ilie şi alţii îl vieţuiesc pe Christos în lumea elementelor: în tunete şi fulgere, în
rugul aprins, în apele care se despică, în stânca din care ţâşnesc ape etc. Dar Moise “nu ştia, că este
Domnul” nu-l putea încă cunoaşe pe acela pe care l-a vestit profetic. În fond astfel au stat lucrurile şi cu
ceilalţi vestitori şi profeţi precreştini ai lui Christos, - atât la evrei cât şi la popoarele “păgâne”.
După ce vechea spiritualitate a apus, oamenii nu au mai văzut spiritul Divin din elemente, ci au
început să adore aspectul material fizic al elementelor, socotind, că lumea s-ar fi născut ba din foc, ba din
ape.
Noi ştim că nu am dat decât o schiţă sumară, săracă, a modului cum a fost “cunoscut”, întâlnit
Christos de către oameni înainte de Christos. Aprofundând opera d-lui Rudolf Steiner, fiecare cercetător
nepărtinitor, va primi bogate amănunte pentru a-şi desăvârşi schiţa prezentată de noi în acest capitol.

ÎNTÂLNIREA CU CHRISTOS - ÎN TIMPUL LUI CHRISTOS


În timpul lui Christos, omul este deja înzestrat cu Eul personal. Totuşi, după minunata lege, care
spune, că ontogenia repetă filogenia şi în timpul lui Christos, precum am mai amintit, se repetă timpul de
dinainte de Christos
Este timpul în care omul, deşi cu Eul în Templu, nu se putea trezi pe deplin la conştienţa Eului
personal şi să primească în Sine împărăţia Cerurilor.
În această fază, omul vieţuieşte lumile superioare numai în stări de extaz, de răpiri de Sine. Chiar şi
în procedeele iniţiatice, Tatăl trebuia “omorât”, braţul superior al crucii (conştienţa Eului) şi pentru a
ajunge la trăiri în suprasensibil, sufletul trebuia să se unească cu mama sa, cu femininul universal. Crucea
întreagă va fi înălţată, abia pe Golgota, până atunci, ea este fără braţul de sus, este numai TAO (T)
Stările de extaz care dădea omului clarvederea veche mitică, de vis, era proprie tuturor oamenilor în
vremi străbune. Cu ajutorul ei, deşi în totală răpire de sine, oamenii l-au contemplat pe Christos în slavă
coborâtoare, ca:
Geniu divin al Stelelor,
Geniu divin al Soarelui,
Geniu divin al Lunei şi elementelor.

4
Christos, cu cetele îngereşti, fură contemplate, dar din aceste sfinte contemplări, oamenilor nu le
rămânea când se reîntorceau la conştienţa fizică, decât slabe aduceri aminte, care se stingeau tot mai mult,
până ce nu i-a mai rămas omului decât nostalgia după Paradisul pierdut şi o serie de practici care au
decăzut cu timpul în demiologie şi într-o banală materializare a unor trăiri sfinte şi spirituale de odinioară.
Cu toate că coborârea în abisul despărţirii de Dumnezeu în întunericul în care fii lui Dumnezeu – oamenii
– vor pribegi departe de Lumina originilo, iar când va coborî Christos la ai săi, “ ai săi nu L-au cunoscut”,
cu toate că această coborâre a fost necesară şi voită de Dumnezeu, legătura între om şi Divin nu era
îngăduit să se rupă în întregime niciodată.
Acesta este motivul pentru care, în drumul cel lung al coborârii omului în materie pe Pământ, s-au
înălţat în locuri tainice Templele iniţierii, în care Marii iniţiaţi au păstrat şi cultivat “înţelepciunea lui
Dumnezeu cea tainică şi ascuns ţinută” cum se exprimă Apostolul Pavel.
Au fost diferite sanctuare de iniţiere şi diferite au fost metodele lor de iniţiere. Un lucru străbătea
însă ca un fir roşu toate oracolele atlanteene, toate Mysterele antice post-atlanteene. În vârful piramidei
învăţăturilor, mai mult sau mai puţin voalat, trăia în toate Mysterele o înţelegere, o cunoaştere, un
presentiment despre înaltul Spirit Stelar, despre înalta Fiinţă Solară, despre Spiritul tuturor elementelor
care coboară, coboară treptat pe Pământ – pentru a împlini şi încununa străduinţa şi finalitatea iniţierii –
mântuirea omului!
Cel mai înalt Spirit pe care în ascuns l-au vieţuit aparţinătorii oracolelor solare de pe Atlantida, nu
a fost altul, decât Christos.

4
Dumnezeul Wişwa-kerman, pe care l-au vieţuit cei 7 sfinţi Rişii ai Indiei, aşa ne arată ca un lucru
de înţeles Rudolf Steiner, nu a fost altul, decât Christos.
Pe Christos l-au adorat vechii perşi, când săvârşeau cultul lor închinat Dumnezeului Luminii –
când se închinau lui Ahura-Mazdao, lui Orzmurd, Dumnezeului care din Soare a făcut lăcaş pentru
cosmica sa crucificare.
Spre Christos şi-a ridicat privirea iniţiatul Egiptean, când încerca să pătrundă misterele lui Osiris. Şi
fără a-L cunoaşte şi recunoaşte, pe acela pe care cu ardoare L-au propovăduit proorocii, ne întrebăm, oare
popoarele Vechiului Testament L-au întâlnit pe Christos în timpul de dinainte de Christos, din timpul lui
Christos?
Da, dar acest lucru îl cunosc foarte puţini creştini, iar evreii nici până acum nu recunosc acest lucru.
Deci, acel Dumnezeu pe care l-a urmat, pe care l-a adorat poporul Vechiului Testament, nu a fost
nimeni altul, decât Christos în ipostaza Lui de a lucra din “ascuns”. Christos, activ în lumea elementelor,
în fulgere şi tunete, în ape şi în foc, acesta a fost ultima formă în care oamenii L-au vieţuit sub aspect
macrocosmic pe Christos, înainte de Christos. A fost timpul în care omul nu ajunsese încă la Sine, nu se
trezise încă în Eul său.
Dar iată, că vremea s-a împlinit.
S-au stins în cei mai mulţi oameni până şi aducerea aminte de lumile superioare-divine. Omul
peregrinează prin pustiul lumii materiale.
“Şi ochii lui i s-au deschis”
Acuma se sfârşi căderea, izbându-se de cristalul din propriul său creier, omul s-a trezit. Ochii
gândirii personale s-au deschis.
Omul se cuprinde ca Eu. Ecce homo, iată omul, fiecare devine un om.
În omenire se aprinde facultatea cunoaşterii propriu-zise. Cu ajutorul ei, la început, omul nu poate
cunoaşte decât lumea fizică şi din sine nu cunoaşte de asemenea decât natura fizică.
Aici, în sfera lumii fizice – nu lucrează magia lumilor superioare.
Aici a creat Divinitatea omului câmp potrivit pentru trezirea la conştienţa Eului, pentru atingerea
libertăţii.
Omul priveşte: el vede mineralele, plantele, animalele şi pe oameni – natura sensibilă se etalează în
faţa privirii sale. Solară este veghea cu care observă creatura lui Dumnezeu. Pretutindeni vede opera,
nicăieri nu-l mai poate vedea pe creator.
Spre exterior s-ar părea, că peste oameni a coborât cel mai gros întuneric. Căci din faţa privirii
interioare a oamenilor s-au stins lumile divine. Oamenii au devenit săraci, nu cu duhul, ci în vechea
conştienţă spirituală. Dar pe aceşti săraci îi preafericeşte Christos. Bogaţi nu au mai rămas decât cei care
prin atavism se mai puteau ridica cu urme de clarvedere în lumile superioare. Acolo ei însă nu au mai
întâlnit îngeri, arhangheli, pe Christos. Acolo ei se înfrăţeau cu duhurile căzute, cu demonii şi cu diavolii.
Este bine a sta şi reflecta temeinic, ce însemnătate cosmică are faptul că în momentul venirii lui
Christos, oamenii au ajuns la Eul lor şi sub puterea impulsului lui Christos, ei deveniră oameni –Eu.
Când omul ajunge la această treaptă, el nu mai ştie despre realităţile suprasensibile, nici măcar în
răpiri ca până atunci, dar ştie, ştie propriu-zis despre sine. Căci cu cugetarea personală începând, omul s-a
cuprins ca Eu. Acest vârf de piramidă l-a plătit omul pierzându-l pe Dumnezeu şi lumile lor. Pomul
cunoaşterii a înflorit în el, dar l-a despărţit cu totul de pomul vieţii.
După ce s-a săvârşit prima parte, Vechiul Testament care a integrat spre cunoaştere adevărată, în
om mysterul pomului cunoştinţei, Divinul Fiu vine în lume să inaugureze cea de-a doua parte a operei
Divine: accesul conştient al omului la Pomul Vieţii – la viaţa eonică.
Şi cum poate fi acuma cunoscut Dumnezeu de către om? Numai dacă Dumnezeu se face aşa cum
este omul, pentru ca El să cadă sub puterea sa primară de cunoaştere.
“Şi Cuvântul trup (om) s-a făcut şi a locuit printre noi”
5
Acuma abia omul poate cunoaşte , căci se cunoaşte abia ca microcosmos. De aici rezultă un fapt
im
portant – nespus de important. La început Cristos nu trebuie căutat în slăvile sale cereşti, căci nu
poate fi aflat , până ce mai întâi nu l-am aflat acolo unde “El s-a făcut întru toate asemenea nouă” Ecce
homo!
Acesta este un mister să cauţi până acolo unde Dumnezeu a devenit şi trăieşte în om. Să-l vezi pe
Dumnezeu în om, în tot omul, chiar şi în toată creaţiunea. Doamne, arată ni-l pe Tatăl, se roagă sfinţii
apostoli.

5
Iisus a zis: “ De atâta vreme sunt cu voi şi nu m-aţi cunoscut ? “Cine m-a văzut pe Mine a văzut pe
Tatăl, cum zici tu dar “Arată ni-l pe Tatăl?” “Şi în viaţa eonică este aceasta să te cunoască pe Tine
Singurul Dumnezeu şi pe Iisus Christos pe care Tu L-ai trimis.” Existenţă veşnică, eonică avea Eul
omenesc din vecii vecilor, în sânul Tatălui. Christos a venit însă în lume să dea tuturor oamenilor viaţa
eonică. Fiecărui la rândul cetei sale.
Dar iată că Christos ne dă noţiunea vieţii eonice: o treaptă şi tot mai desăvârşită cunoaştere a
Dumnezeirii.
Şi ne arată acuma în eonul propriu-zis al Fiului, când Cuvântul om se făcu. În omul Iisus trebuie
descoperit Tatăl – “cine mă vede pe Mine, îl vede pe Tatăl”.
Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum înainte îl veţi
cunoaşte; şi l-aţi şi văzut. În omul Iisus, trebuie să pătrundem atât de mult – în fiinţa şi în viaţa Lui – până
îl întâlnim pe Christos, pe Fiul. Prin Omul Iisus a vorbit Duhul Adevărului. Cuvintele Mele sunt Duh şi
Viaţă: Trebuie să ne adâncim atât de mult în cuvintele lui Iisus, până ce ni se descoperă Duhul
Adevărului.
“Priviţi-Mă, cercetaţi-Mă - pătrundeţi-Mă, căci cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl şi are
Împărtăşirea Duhului.”
Este prima treaptă de întâlnire conştientă cu Christos. Ea nu trebuie căutată în cer, ea trebuie
căutată şi nu poate fi găsită decât pe Pământ. Cine nu l-a privit pe Cristos pe Pământ, cine nu L-a întâlnit
pe Christos pe Pământ – ne învaţă Rudolf Steiner, nu îl poate contempla în ceruri.
Dar va zice cineva: cum să-L întâlnesc pe Christos pe pământ, căci El s-a înălţat doar la Ceruri
unde şade de-a dreapta Tatălui. Este adevărat, după cum vom vedea, că după Înălţarea la Ceruri, Christos
a urcat la Ceruri în slăvi şi a ocupat o ipostază macrocosmică – totuşi fără a o bănui noi, El a rânduit
pentru Eonii Pământului şi ipostaza microcosmică, în contact cu care îl poate întâlni şi trebuie să-L
întâlnească mai întâi pe Dumnezeeu, tocmai în acesta se ascunde un myster – Dumnezeu a trebuit să
devină om, ca să poată fi cunoscut de om.
Cum poate sufletul omenesc să-l cunoască pe Christos în viaţa omului Iisus din Nazareth.
Aprofundând acea parte a vieţii lui Iisus, în care Christos a săvârşit sfintele fapte – minuni , vom reuşi a
sesiza tot mai limpede Chipul Tatălui în Iisus. Aprofundând cu aceeaşi râvnă sfântă acea parte a vieţii lui
Iisus, în care Christosul În inima lui Iisus a îndurat întreg drumul calvarului cu începere de la spălarea
picioarelor până la moartea de pe lemnul crucii – vom reuşi a vedea tot mai lămurit Chipul Fiului în omul
Iisus, omul durerilor, iar adâncind cuvântările şi pildele rostite de Christos în trup ce a sălăşluit în Iisus,
dar mai ales cuvintele EU SUNT, vom reuşi a cuprinde chipul Duhului Sfânt strălucind solar pe faţa lui
Iisus.
Evangheliile vin aici în ajutorul fiecărui om de a-L întâlni aici pe Pământ pe Christos, ca om.
Dar râvna noastră trebuie să meargă şi mai departe. Christos ne-a destăinuit o taină:
“ Ceea ce faceţi acestora mai micuţi ai mei Mie îmi faceţi”
Dacă faptele noastre în întreita lor natură: voinţă gândire şi simţire se îndreaptă către oameni, către
semenii noştri, se săvârşeşte asupra lui Christos, atunci de la Golgotha încoace, în străfundul fiinţei
fiecărui om, locuieşte Christos.
Atunci poţi vedea, mergând destul de departe – şi aşa trebuie să se întâmple – in fiecare om pe
Dumnezeu în întreita sa ipostază de Tatăl, de Fiu şi de Duh.
Cum vei putea omule râvni ca ochiul tău să fie matur a contempla în Slăvi pe Christos – până când
ochii tăi împăienjăniţi de păcate, nu L-au descoperit pe Christos în semenii tăi oamenii?
O, de câte ori când ochii noştri întâlnesc pe un om tare în fapte, purtând ca un miel durerile altora
sau rostind sublime adevăruri, nu ne grăieşte Christos în mod tainic:
Omule tu treci cu nebăgare de seamă pe lângă Mine.
Cine a văzut acest om al durerii pe Mine M-a văzut.
Cine l-a văzut pe acel om al faptei celei drepte, pe Tatăl l-a văzut.
Cine l-a înţeles pe acel înţelept, cu Duhul Adevărului s-a întâlnit.
Da, cu multă atenţie şi dăruire, de multe, foarte multe ori trebuie să-L fi slujit pe Christos în semenii
tăi, de multe, foarte multe ori ori trebuie să-L fi privit în semenul tău, până ce ochiul tău s-a întărit şi
devine vrednic a-L contempla pe Christos în slăvile cereşti, pe Cel Înviat.
Cine crede a-L fi întâlnit pe Christos în lumea vederilor superioare, mai înainte de a se fi ostenit să
se întâlnească cu El în modul arătat aici pe Pământ – acela nu L-a întâlnit pe Christos – ci numai un chip
fals, o himeră Luciferică prin care diavolul în veşmânt de înger al luminii se arată..

6
Deci adevăratul discipol al lui Christos, cunoaşte calea – El nu râvneşte lumea vedeniilor, El caută
până ce îl întâlneşte pe Pământ pe Christos, în om. Vedeniile vor veni şi ele, în chip sublim, după ce
ochiul nostru va fi matur pentru aceasta.
“Fericiţi cei ce cred fără a vedea” Este o fericire de a dezvolta conştienţa Eului mai întâi în cadrul
unui Eu pământesc, care nu vede în suprasensibil. În dosul credinţei – în stare de a muta munţii lumii
sensibile din faţa
6
privirii spirituale – stă mysterul inimii. A-l căuta pe Christos în oameni, în toţi oamenii buni şi răi,
cu puterea inimii tale plină de compasiune, plină de milă, plină de umilinţă. A-L căuta pe Christos mai
întâi pe Pământ, în Evanghelii, cercetându-L în pustnicia Eului personal, a-L căuta în semenii tăi oamenii,
făcându-le ceea ce lui Christos faci, îndeplinind faţă de ei legea cea nouă a iubirii, chiar şi faţă de
vrăşmaşii tăi.
Pe acest drum, pe care fiecare îl poate întâlni pe Christos şi trebuie să-L întâlnească mai întâi -
căci numai aici eşti tu cu totul om şi de aceea mai întâi în om ne este dat a-L vieţui pe Christos (în omul
care este semenul nostru şi în omul care suntem noi înşine) şi în viaţa omului Iisus care s-a desfăşurat
istoriceşte pe pământ. Toate celelalte întâlniri ale noastre cu Christos presupun un Eu închegat pe Pământ
– şi constituie preludii la împărtăşanii macrocosmice cu Christos vieţuite de natura noastră supra-
omenească, îngerească, de către Fiul lui Dumnezeu şi nu de către Fiul omului.
Dar nu există o devenire sănătoasă în suprasensibil, până ce nu am devenit mai întâi cu totul Fiu al
omului – (natura Eului în trezire pe Pământ – care nu are unde îşi pune capul). Numai căzând pradă ispitei
Luciferice râvnim la suprasensibil, evitând a consolida mai întâi ceea ce numai pe Pământ poate fi trezit şi
consolidat: deplina trezire a veghei solare a Eului, a conştienţei Eului, pentru ca apoi putând-o mântui
prin jertfa lui Christos pentru toate cerurile, să nu o mai pierdem.
Atunci suntem copţi a urca la ceruri, a porni pe drumul cunoaşterii macrocosmice a lui Dumnezeu:
Atunci inima curată, căci ceea ce era credinţă se va fi metamorfozat, va vedea lumile lui Dumnezeu.
Atunci, naşterea Fiului lui Dumnezeu în noi, unirea cu El, înălţarea cu El în împărăţia cerurilor, va fi o
realizare a chipului şi asemănării noastre cu Dumnezeu – atunci vom fi atins maturitatea de a-L întâlni tot
mai mult în supra-sensibil pe Christos Iisus, cel înviat şi proslăvit.
Deci drumul spre Cer, trece prin aflarea lui Dumnezeu pe Pământ. Cine nesocoteşte această cale,
ar putea să răzbată în anumite domenii – iluzii ale lui Lucifer şi să aibe credinţa să fi pătruns în
contemplarea Christosului suprasensibil
Prin urmare, întreaga noastră viaţă în trup şă aşternem conştient pe drumul întâlnirii noastre cu
Christos aici pe Pământ. Cât despre contemplarea Domnului în Mărire, în Slavă Cerească, s-o lăsăm în
seama karmei noastre bune. Când se împlinesc vremile, Domnul are căi şi putere să ni se descopere şi în
mod suprasensibil, atunci şi atât cât este spre zidirea noastră şi a lumii.
Aceleaşi trepte pe care odată urcându-le în stadiul lui Jupiter, Venus şi Vulcan, aceleaşi trepte de
cunoaştere, prin care vom cunoaşte pe Dumnezeu în întreita sa ipostază şi sub raport macrocosmic,
aceleaşi trepte trebuiesc atinse de către om şi în Eul său pământesc în întâlnirea sa pe Pământ cu Christos.
În acesta va consta acţiunea fermentului divin, care prin Golgota s-a sălăşluit în Eul fiecărui om,
căci acuma nu în răpire de sine ci în sine, în Eu să-l vieţuiască omul pe Dumnezeu. În Eu, aici pe Pământ,
unde Eul în templul trupului fiind, poate fi în deplină veghe – la sine şi cu sine, aici să se maturizeze
prototipul endogenetic al imaginaţiei, inspiraţieiţi intuiţiei. “ Căci s-au apropiat de om, până în Eul său au
coborât împărăţiile cerurilor.”
Mergând pe acest drum, omul va întâlni pe Christos, în oamenii din afara lui, în semenii săi şi tot
mai mult va înţelege şi va trăi realitatea cuvintelor: “ceea ce faceţi acestora, Mie îmi faceţi” “ cel ce a
privit omul durerii din aceşti oameni, pe Mine m-a privit.”
Tot pe acest drum, omul îl va întâlni pe Domnul, uneori cutremurându-se până în oase, în omul
care este el, însuşi, viaţa sa proprie. Şi atunci va înţelege tot mai mult cuvântul: “cine osteneşte pe drumul
adevăratei cunoaşteri de sine, pe Mine Mă va întâlni, pe Mine Mă va cunoaşte şi lucrarea Mea
Mântuitoare pe care Eu o săvârşesc în sfânta prefacere din întreaga lui fiinţă.
Privind omul spre exterior, privind omul spre interior, îl vom întâlni pe Acela care prin Golgota şi-
a unit viaţa cu aceea a omenirii – ca nimic să nu se piardă, ci totul să fie mântuit. “Căci iată, cu Eul Meu
sunt printre voi cu voi, până la sfârşitul eonilor pământului – până când veţi fi ridicati, până când veţi
intra în sfânta voastră finalitate. Insistăm asupra întâlnirii cu Christos aici pe Pământ, ea fiind piatra de
temelie (Eul trezit pe Pământ – căci numai aici a binevoit Dumnezeirea a crea “condiţiile răscumpărării”),

7
fără de care nu începe a se zidi în om noul Ierusalim, templul cel nou, în care omul, cu Eul său va putea fi
conştient nu numai în vremelnic, ca şi acuma ci sus în lumile Veşnicului Tată.

ÎNTÂLNIREA CU CHRISTOS ÎN TIMPUL DE DUPĂ CHRISTOS.


A DOUA VENIRE A LUI CHRISTOS
Creştinismul lui Petru este acela din timpul lui Christos, timpul lui a “crede fără a cerceta, fără a
vedea”.
Creştinismul lui Ioan este acela de după Christos în care Christos vine şi adresează omului
cuvintele grele:
“Vino şi vezi!”
Am spus într-altă parte, că în 1413 a trecut timpul lui Christos şi am intrat în eonul de după
Christos. Totuşi, vremile nu vin şi nu trec brusc. Totul se desfăşoară în lungi perioade de tranziţie. Iar pe
de altă parte când măsurăm vremurile în ritmul cel mare, macrocosmic, atunci întregul stadiul Pământesc
este timpul FIULUI, timpul dezvoltării Eului în om.

7
De aceea, chiar şi viaţa în Christos, când sufletul intră în creştinismul ioaneic, va fi împlinirea
posibilă pe Pământ – ea în fond rămâne, pe o treaptă superioară profeţie, “naştere prematură”. Sfânta
împlinire în ipostază macrocosmică, această cunoaştere de după Christos, se va realiza abia în ultimele
trei zile ale săptămânii universale, adică prin devenirea omului prin Jupiter, Venus şi Vulcan. Atunci va fi
venit “sfârşitul” care este însă începutul vieţii active pentru totdeauna în Dumnezeu şi cu Dumnezeu.
Deci, prin iniţierea inaugurată de Christos, sufletul după ce are în sine roadele întâlnirii sale pe
Pământ cu Christos, va înainta conştient pe drumul iniţierii. Aşa cum sunt descrise treptele de către iubitul
nostru învăţător Rudolf Steiner, în vol.I,II,III. Va înainta pe calea ce va duce la imaginaţie, intuiţie şi
inspiraţie.
Pentru cei care au simţit chemarea în sufletul lor, pentru cei care vor să umble pe cale, dintre
prietenii mei dragi, pentru aceştia am scris, din îndemn lăuntric această lucrare.
Să ştie:
Iniţierea pe al cărei drum au pornit, îi va duce către părţile lumilor superioare, îi va duce prin
severe examene, îi va purta prin grozăviile necesare a pragului, va trezi în sufletul lor treptat forţe şi
facultăţi nebănuite. Dar ei să ştie, cea mai înaltă trăire , cea mai hotărâtoare trăire la fiecare răscruce va fi,
întâlnirea lor cu Christos cel Înviat, care li se va descoperi treptat, “din slavă în slavă” spre a-i învăţa şi
călăuzi până în ceasul marei împliniri.
Vor fi vremuri în care chipul iluzie care le luminează din împărăţia lui Lucifer îl vor confunda cu
chipul lui Christos.
Altădată în iubirea încă impură vor crede a desluşi inima lui Christos.
În fapte mari, care totuşi de Ahriman sunt propulsate , vor crede a vedea cum lucrează braţul lui
Christos.
Multă vreme sufletul nu cuprinde cu seriozitatea severă, pasul imens de anticipare la care se
încumetă , când pe calea iniţierii aspiră la “naşterea prematură”, aspiră să-L întâlnească pe Christos în faţa
Damascului, în venirea sa pe “norii aerului” în sfera eterică a lumii. Căci nu ca un simbol, ci aievea
“Întâlnirea cu cel ce tronează în slăvile eterice , pe norii cerului “este şi va fi totdeauna şi o anticipare
zguduitoare a judecăţii de apoi. Ceea ce pentru neamul omenesc este rânduit a se întâmpla macrocosmic
la pliniri de vremi: ruperea în cosmos a celor 7 peceţi pe Jupiter, sunetul care va umple cosmosul din cele
7 trâmbiţi, pe Venus, cupele mâniei lui Dumnezeu, care macrocosmic se vor vărsa în omenire pe Vulcan
– o anticipare posibilă în stadiul Pămîntesc, aspiră aceia care prin atingerea imaginaţiei descătuşează în
fiinţa lor mysterul celor 7 peceţi, care prin trezirea sufletului lor la inspiraţie,ajung să evoce în propria lor
fiinţă, taina celor 7 trâmbiţe, cum pot ele răsuna încă de pe acuma în om şi toate culmile de intuiţie până
la care poate urca un om fără ca în tunetele şi fulgerele soartei lui să vieţuiască în naştere prematură
cupele mâniei şi iubirii divine aşa cum ele se pot vărsa prin eu în prototipul lor de pe Pământ.
Când pe acest drum îl întâlneşte pe Christos cel înviat, întâlnirea aceasta este deci apocalipsă. Ioan
a fost singurul dintre cei 12 apostoli ai Domnului, care a răsbit în întregime prin sfânta naştere prematură,
urcând peste imaginaţiune, inspiraţie până la intuiţie. De aceea a putut el vieţui şi a putut să ne dăruiască
apocalipsul care ne călăuzeşte gândul, voinţa şi simţirea până la Omega desăvârşirii noastre în Dumnezeu.

8
În curentul ezoteric creştin, ne învaţă Rudolf Steiner, apocalipsul lui Ioan a constituit totdeauna o carte de
iniţiere, ea indicând precis calea iniţierii, calea creştinismului Ioaneic. Nu este de loc întâmplător, că
ultima Evanghelie este aceea a lui Ioan şi ultima dintre cărţile Biblice este Apocalipsul lui Ioan. Unindu-
ne tot mai mult cu imaginea Celui Înviat, în înfăţişarea sa macrocosmică descrisă în apocalips, cum ţine în
mână cele 7 stele, întreg trecutul, prezentul şi viitorul, ne pregătim pentru ziua sublimă când în iluminare
superioară, conştient în Eul nostru, vom fi învrednicit a-L întâlni pe Christos.
Întâlnirea aceasta suprasensibilă cu Cel Înviat nu vine de la sine şi nici întâmplător. Sunt lucruri
cu mult mai mărunte care nu vin întâmplător. Ba de pe un plan superior de vieţuire putem constata că:
“nimc nu vine întâmplător”. Cine pe acest tărâm are dorinţe puerile, naïve de a-L întâlni pe Christos, cine
pe acest tărâm nu se pregăteşte zi de zi pentru a-L întâlni demn, priveghind şi rugându-se meditativ, pe
Domnul său, cine nu ştie că Domnul nu se poate arăta cu adevărat decât inimii curate (florii de lotus cu 12
petale trezite normal) în cea mai perfectă linişte interioară, în echilibrul sufletului, acela va confunda
visele, viziunile şi himerele evocate de Lucifer, drept întîlniri cu Christos. Îmi aduc aminte cum descrie
Rudolf Steiner cazul unui om credincios, care în copilăria lui a privit pe o icoană chipul Mântuitorului.
Într-o zi avu un vis care l-a zguduit profund. O scenă impresionantă în care l-a întâlnit pe Christos într-o
pădure – care i-a vorbit dându-i îndrumări şi porunci. Şi totuşi, arată Rudolf Steiner, acel om nu l-a văzut
pe Christos – ci numai o înveşmântare imaginativă în conştienţa de vis a reminiscenţelor, care în timpul
copilăriei acelui om s-au întipărit în subconştientul său când a privit cu multă dăruire de Sine chipul lui
Christos pe icoana amintită. Dacă am înţeles sfinţenia pe care trebuie să fie sufletul ca Christos cel înviat
să i se poată descoperi realmente şi personal, dacă am înţeles gradul de puritate morală pe care trebuie să-l
atingă omul, dacă am înţeles acea linişte, acel echilibru care trebuie stabilit în sufletul care este copt a-l
contempla pe Domnul echilibrului universal – munţi pe care urcăm încet şi trudnic pe drumul iniţierii,
atunci vom înţelege deasemenea ce multe, cele mai adesea nevinovate – sunt iluziile prin care trece
sufletul naiv, în care nesfârşite reminiscenţe din viaţa sa întru Christos pe Pământ se amestecă în visele şi
în viziunile sale cu Christos. Aceasta nu înseamnă de loc, că nu există motive în cer care fac ca nu rareori
aevea se descoperă însuşi Christos şi acestor suflete naïve în visele sau vedeniile lor. Dar atunci, cu
consecinţe profund hotărâtoare. Cel mai sigur criteriu după care sufletul naiv, dar credincios, ar putea şti,
că “arătările” pe care le are, vin din subconştientul său
8
şi nu reprezintă o întâlnire reală cu Christos, ar fi să observe dacă arătările vin des şi nu lasă urme
hotărâtoare în viaţa lui. Dacă aşa stau lucrurile, atunci vedenia nu a fost adevărată şi nu trebuie s-o
ascultăm.
Întâlnirea adevărată cu Christos cel înviat, este totdeauna vieţuitea originilor – este un alfa – este
un mare răscruce în viaţa noastră. Altfel nu ar avea sens, ca cel care stăpâneşte şi cârmuieşte peste toate
puterile în Cer şi pe Pământ, să se întâlnească personal cu tine ca marele său prototip idal.
Până ce tu peregrinezi departe de Chipul tău, de prototipul tău originar, fiind abia mieluţel, oiţă
sau oaie, Domnul te încredinţează păstoririi lui Petru.
Domnul nu se poate arăta cu adevărat şi după cosmice rânduieli, decât celor ce au trecut prin uşa
care este Eul, decât cei ce au trecut peste treapta de oi rătăcite – căci abia aceştia ştiu deschide uşa din
interior, ca Domnul să intre ca să fiinţeze, să creeze şi să lumineze în Eul lor.
Întîlnirea adevărată cu Christos cel înviat, marchează clipa în care noi am îndeplinit o misiune
dată nouă de Christos – în care el ne află credincioşi peste cele ce ne-a pus, este clipa în care El în
sânurile rosturilor vecinice “peste lucruri mai mari “ ne pune.
Întâlnirea adevărată cu Christos, este atât de mare, atât de puternică, încât de la ea începe
totdeauna o nouă creaţie Dumnezeiască. Prin întâlnirea cu El, Christos ni se împărtăşeşte – cinîm cu El
sfânta cină, în caare spre viaţaa eonică El ne oferă din Sfânt Trupul şi Sfânt Sângele său.
De la o întâlnire la alta, omul desluşeşte tot mai clar chemarea Domnului. Şi cu iubire porneşte pe
calea sfintelor înfăptuiri.
Cel mai solemn moment al vieţii cea mai înaltă trăire este întâlnirea conştientă cu Christos.
Ca marele semănător, el seamănă în Eul nostru, sămânţa ţelurilor viitoare ale omului şi ale lumii.
Iar Eul care i-a auzit famul, îi urmează. Ceasuri, zile, luni şi uneori chiar şi ani trec de la întâlnirea
ta cu Christos cel Înviat. Răbdarea Divină te priveşte din înălţimi divine, cum ştii tu să îmbrăţişezi cu
grijă sămânţa, cum o porţi în inima ta, cum o uzi, cum pliveşti terenul, cum ai grijă zi de zi până ce creşte,
înfloreşte şi se coace rodul vieţii divine în viaţa ta.

9
Şi când Alfa aprins de Christos în adâncul fiinţei tale, când ţi s-a descoperit, Tu l-ai dus până la
Omega sfintei împliniri, când rodul copt străluceşte în bătaia Soarelui, Domnul te află vrednic să ţi se
arate iarăşi.
Căci ceea ce tu ai înfăptuit astfel în tine pentru veşnicii a fost o şi mai mare deschidere din interior
iar Domnul intră, căci spre chemare mai înaltă El a bătut la uşă.
Fireşte nu aceasta va fi pentru pururi relaţia dintre Christos şi sufletul omenesc. Dar la început,
multă vreme, iar pentru unii oameni ce se află pe calea iniţierii, chiar penrtu multe vieţi astfel se va
înfăţişa întâlnirea lor cu Christos.

*
* *
1.Întru început era cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul.
pag 1-94-Caiet 1,2,3
Explicaţie

De-a lungul vremii acest prim verset al Evangheliei lui Ioan a suferit un mare număr de cele mai
felurite interpretări şi tălmăciri eronate; dar chiar şi mai tăgăduitori de Dumnezeu s-au folosit de acest text
spre a Mă tăgădui cu atât mai sigur în divinitatea Mea, întrucât ei tăgăduiau în general Dumnezei- rea.Noi
nu vom veni cu argumente care ar face ca rătăcirea să fie şi mai mare ci vom începe de la început, cu cea
mai scurtă explicaţie fiind ea însăşi lumină în lumina luminii, va combate şi lămuri toate erorile.
Natural, motivul principal pentru care asemenea texte sunt neînţelese, îl constituie faptul că în multe
locuri Scriptura a fost tradusă cu greşeli şi insuficienţedin textele originale în limbajul actual.Totuşi lucrul
acesta a fost bine aşa, căci dacă spiritul acestor texte nu ar fi aşa de bine lămurit precum este, atunci
conţinuturile lor cele mai sfinte de mult ar fi fost profanate , lucru care ar fi adus cel mai mare rău peste
întreg pământul; lucrurile petrecându-se aşa cum s-au petrecut, oamenii au ciugulit numai din coaje, fără a
putea răzbate până la sanctuarul cel viu.
Acum a sosit însă timpul, ca să arătăm adevăratul înţeles interior al acestor texte, să-l arătăm
adevăratul înţeles interior al acestor texte, să-l arătăm tuturor acelora care sunt vrednici de a participa la
ele; cu cei nevrednicinu se va încheia nici un compromis; căci Eu în asemenea probleme Nu pot îngădui
nici o glumă, nici o tîrguială.
După această indicaţiunenecesară, să urmeze acum şi explicaţiunea; Eu însă mai observşi zic vouă:
în explicaţia ce urmează se va cuprinde numai înţelesul interior, sufletesc - spiritual, nu însă şi înţelesul
ceresc cel mai lăuntric şi cel mai pur. Acesta este prea sfânt şi şi nu poate fi împărtăşit fără a fi vătămător
lumii - decât acelor oameni, care caută acest înţeles prin viaţa lor în conformitate cu cuvântul
Evangheliei. Înţelesul pur interior, sufletesc - spiritual, poate fi uşor găsit,uneori deja într-o justă
traducere corespunzătoare şi în spiritul vremii, lucru care se va arăta îndată cu prilejul explicării primului
verset.
Foarte greşită şi inducător în eroare, aşa încât ne voalează adevăratul înţeles , este expresia "La
început"; căci prin aceasta s-ar putea tăgădui existenţa veşnică a Dumnezeirii, lucru pe care l-au şi făcut în
antichitate anumiţi înţelepţi din a căror şcoală s-au născut şi tăgăduitorii de Dumnezeu ai zilelor noastre.
Dacă vom reda însă în mod exact textul, atunci învelişul ne va subţia mult şi nune va fi greu să pătrundem
înţelesul interior, dincolo de aceste învelişuri şi să-l înţelegem bine de tot.
Traducerea justă este următoarea: în temeliile originare (a toată existenţa) sau în cauzalitatea
originară (a toată existenţa) era Lumina (Marele şi Sfântul Gând al creaţiei, Ideea Fiinţială). Această
Lumină nu era numai în eici şi la Dumnezeu aceasta înseamnă că lumina a apărut din Dumnezeu ca
Entitate fiinţială , ce poate fi contemplată şi ca atare nu era numai în, ci la Dumnezeu şi a înconjurat ca şi
nişte ape într-un anumit fel Existenţa Divină originară, lucru prin care s-a pus şi temelia pentru ca mai
târziu, la plinirea vremii, Dumnezeu să devină om, lucru care devine apoi clar vizibil şi inteligibil din
textele ce urmează.
Dar cine sau ce era propriu-zis Această Lumină, Acest mare Gând, Această Idee fundamentală, cea
mai sfântă a toată existenţa fiinţială şi liberă a toată creaţiunea viitoare?
Era cu neputinţă să fie altceva decât Dumnezeu El Însuşi, fiindcă în Dumnezeu prin Dumnezeu şi
din Dumnezeu era cu neputinţă de a se înfăţişa

10
altceva decât Dumnezeu El Însuşi în Existenţa sa desăvârşită, aşa încât acest text poate fi tradus şi
precum urmează: în Dumnezeu era Lumina, Lumina străbătea în şi în jurul (asemenea apelor) lui
Dumnezeu şi Dumnezeu Însuşi era Lumina.

2.Aceasta era la început la Dumnezeu


Odată îndeajuns explicat versetul întâI, versetul 2 se explică de la sine, el însemnând că Cuvântul,
Lumina sau Marele Gând al Creaţiei nu era ceva separat născut ca urmare a existenţei originare a
Divinităţii, ci era una cu Dumezeu şi veşnic ca fiind însuşi Dumnezeu şi de aceea nu a putut ascunde în
nici un chip în sine vreun proces trecut de devenire; de aceea, textul trebuie tălmăcit astfel:Cuvântul era la
început, adică la temelia originară a toată existenţa, precum şi a toată devenirea viitoare. Aşadar El se afla
drept temelia originară la, în şi din Dumnezeu, deci El Însuşi întru totul era Dumnezeu

3.Toate lucrurile au fost făcute prin El şi fără de El nimic nu s-a făcut din tot ce s-a făcut.
În acest verset ni se adevereşte activ şi palpabil ca să zicem aşa, ceea ce ni s-a descoperit în primul
verset drept "Cuvântul" sau "Lumina" din temeliile originare a toată existenţa şi a toată devenirea, care în
versetul întâi ni s-a înfăţişat ca fiind doar prezent, nu încă plecat de la Dumnezeu şi în lucrare creatoare.
De aceea acest al treilea vers, în mod pur poate fi tălmăcit şi astfel: Toată existenţa a ieşit din
această Existenţă Originară, care în sine însuşi este Eterna cauză originară a propriei Sale Existenţe întru
totul, întru totul.
Această Existenţă- Lumină Acest Cuvânt şi Această voinţă şi-a transpus suprema Sa Lumină,
străveşnica Sa Idee de creaţie, scoţînd din Sine Însuşi a transpus în existenţă concretă solidă, vizibilă şi nu
există nimic, în întreaga veşnica infinitate, care n-ar fi intrat în existenţă vizibilă, în realitatea fenomenală,
pe această cale şi din aceeaşi temelie originară. Cine a înţeles pe deplin explicaţia acestui vers, pentru
acela se luminează ca de la sine versetul 4.

.În El era Viaţa şi Viaţa era lumina oamenilor


Se înţelege de la sine că Temelia originară a toată existenţa, Lumina a toată Lumina, Gândul
originar a tuturor gândurilor şi ideilor, Forma originară drept temelie veşnică a tuturor formelor - înainte
de toate nu putea fără formă şi al doilea nu putea fi ceva mort, deoarece, aceasta , în temelia temeliilor ar
fi reprezentat tocmai apusul deplin al existenţei. Aşadar, în acest Cuvânt, în această Lumină, în acest
Mare Gând a lui Dumnezeu în Dumnezeu, care în Temelia Temeliilor era însuşi Dumnezeu, El însuşi - în
El - ca urmare era cea mai desăvârşită viaţă fundamentală străveşnică şi strădesăvârşită, în Sine şi prin
Sine întru totul; şi această Lumină sau Viaţă a chemat din Sine fiinţele şi Această Lumină sau Această
Viaţă a fost Lumina şi deci si Viaţa în fiinţe în omul care a ieşit din El; şi aceste fiinţe şi oameni au fost
prin urmare întru totul un chip şi asemănare a Luminii originare, care a condiţionat în ei Existenţa,
Lumina şi ca urmare şi o viaţă cu totul asemănătoare veşnicei Existenţe originare.
Cum însă viaţa originară a lui Dumnezeu este şi trebuie să fie în chip desăvârşit liberă, căci altfel ea
pur şi simplu nu ar fi viaţă şi această viaţătrebuie să fie una şi aceeaşi viaţă şi în fiinţele create , căci altfel
ea deasemenea nu ar fi viaţă şi atunci nu ar exista nici viaţă, nici existenţă, de aceea este limpede şi de
înţeles că fiinţelor create, oamenilor, nu li s-a putut da decât o viaţă desăvârşită ţşi cu totul liberă care se
simţeau entităţi depline, dar din acest sentiment omul trebuia să vadă că nu a ieşit din sine însuşi , ci că s-
a desprins ca un chip şi o asemănare din însuşi Dumnezeu după Voinţa veşnică şi atotputernică a
Acestuia.
Această percepere trebuia să fie prezentă în toate fiinţele create, adică faptul că viaţa şi existenţa lor
a izvorât pe deplin din Dumnezeu, căci în caz contrar ei nu ar poseda nici viaţa adevărată şi nici vre-o
existenţă oarecare.
Când examinăm această situaţie mai îndeaproape, rezultă că în chip necesar trebuie să întâlnim în
fiinţele create două sentimenteşi anume: întâiul sentiment este acela, că eşti de-o fiinţă, de-o asemănare cu
Dumnezeu, cu Lumina originară Divină şi al doilea sentiment este acela care în chip necesar rezultă din
această Lumină şi anume: Sentimentul deveniriiîn timp prin voinţa originară a creatorului.
Primul sentiment în chip necesar aseamănă creatura Creatorului şi cum odată ieşit din această
devenire o fiinţă complet individualizată, distinctă de Temelia originară şi veşnică, cuprinzând şi
ascunzând de aici încolo în sine însuşi asemenea temelie. Al doilea sentiment vital, care în chip necesar
izvorăşte din primul, îl face pe om să fie conştient că el a fost chemat în existenţă de către Temelia
originară a Lumilor şi abia în decursul timpurilor el se va putea manifesta ca o fiinţă liberă şi ca urmare

11
liber se va pune în dependenţă de Divinitate. Acest sentiment de smerenie, transformă şi primul sentiment
de slavă tot într-un sentiment de smerenie.
Sentimentul de slavă se ceartă, se luptă puternic împotriva sentimentului de smerenie şi ar vrea să-l
înăbuşe pe al doilea sentiment. Această luptă naşte în om nemulţumirea şi duce până la urmă la
animozitate împotriva temeliei Originare a toată existenţa şi din această duce apoi la ură împotriva
sentimentului de smerenie, sau împotriva sentimentului de atârnare; prin aceasta paralizează şi se întunecă
în om sentimentul de înălţare şi atunci în fiinţa creată, Lumina Originară se transformă în noapte şi în
întuneric; această noapte şi acest întuneric, abia dacă mai poate identifica în sine Lumina originară şi se
îndepărtează deci ca un orb, totuşi ca entitate independentă de temelia originară a toată existenţa şi a toată
devenirea.

5.Şi Lumina a luminat în întuneric şi întunericul n-a cuprins-o pe Ea


Din această cauză Lumina originară poate să lumineze atunci într-o asemenea noapte oricum ar voi,
dar fiindcă noaptea care ce e drept s-a născut ea însăşi din lumină nu mai avea văzul normal, din această
cauză nu mai cunoaşte lumina care se arată într-o asemenea noapte, pentru a readuce noaptea în adevărata
lumină originară.
În această formă am coborât şi Eu drept Veşnica Existenţă Originară a Toată Lumina şi a Toată
Viaţa, am coborât în lumea întunericuluila aceia care au ieşit doar din Mine, dar Ei nu m-au cunoscut pe
Mine în noaptea slutului lor sentiment de înălţare.
Acest al cincilea verset arată cum Eu după măsura şi raporturile Originare am fost cu totul Acelaşi,
Eu, Cel ce am fost din Eternitate, Eu am venit în lumea creată de Mine şi această lume nu M-a recunoscut
drept Existenţa ei fundamentală cea mai proprie.
Eu însă la Temelie originară a toată existenţa, a trebuit să văd din a Mea a tot Lumină Străveşnică
cum resentimentul de înălţare ca Lumină Originară prin lupta continuă, a slăbit din ce în ce mai mult în
om. Iar Lumina vieţii s-a întunecat tot mai mult încât până în cele din urmă deveni întuneric şi după aceea
oamenii, când Eu voi veni la ei, ei nu mă vor mai recunoaşte.
Din veşnicie Eu am văzut aceasta şi de aceea, începând de la primii oameni, până la adevărata Mea
venire, am vestit oamenilor prin unii, văzători care în luptă n-au pierdut lumina, am prorocit prin ei
venirea Mea pe pământ.Am lăsat să aibe loc semne mari şi Am trimis ca înainte mergător pe un om, în
care s-a sălăşluit un înalt Spirit originar, chemat să vestească omenirii oarbe venirea Mea, precum şi locul,
modul chiar şi timpul venirii Mele.

6.Şi a fost un om trimis de Dumnezeu şi numele lui era Ioan


Acest om s-a numit Ioan, care a predicat pocăinţa la râul Iordan şi a botezat cu apă pe cei întorşi la
Dumnezeu. În omul acesta a locuit Spiritul proorocului Ilie, iar acesta era acelaşi Spirit de Înger care în
începuturi l-a biruit pe Lucifer, iar mai târziu pe muntele cunoscut s-a luptat cu necuratul pentru trupul lui
Moise.Acesta a venit ca martor (de sus) pentru ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi oamenii
lipsiţi de lumină să creadă prin El. Aceasta înseamnă că prin lumina lui să cunoască Lumina originară ce
venise pentru ei.
Acesta veni de "Sus" ca un martor vechi şi nou, cu alte cuvinte el a venit ca lumină din Lumina
Originară, ca să mărturisească despre Existenţa Originară a lui Dumnezeu care se făcu pe Sine trup şi
care ca formă omenească deplină ca însuşi un Om a coborât la oamenii Săi care sunt din El pentru ca să-i
ilumineze din nou în întunericul lor, şi să-i readucă cu grijă în Lumina Lui originară.

8 Nu el era (din sine) lumina ci numai un martor al luminii aceasta înseamnă că el a adus
mărturie întunecatului sentiment de slavă al omului, că acum însăşi Lumina Originară a coborât pe
pământ din veşnicile ei înălţimi a coborât la oameni ca un Miel în deplină smerenie şi de bună voie
ia asupra Lui toate slăbiciunile lor, (păcatele) pentru ca să redea prin aceasta oamenilor Lumina
Originară şi să îI facă pe oameni asemenea Lui.
Acest om fireşte nu era el însuşi propriu-zisa Lumină Originară ci ca toate fiinţele numai o părticică
din această Lumină Originară. Dar prin smerenia Lui nespus de mareI-a fost dat să rămână în legătură cu
Lumina Originară. ŞI fiindcă se afla în continuă legătură cu Lumina Originară, dar nu era elînsuşi această
lumină, ci numai reflexul ei, pentru ca s-o recunoască pe aceasta şi să-i fie un martor adevărat el într-
adevăr a depus o mărturie multilaterală trezind aceasta atât de multă Lumină justă în inimile oamenilor,
care deşi

12
Foarte slabe la început cu timpul însă au putut cunoaşte tot mai puternic şi tot mai luminos, că
Lumina Originară care acum se află învăluită în trup, e totuşi aceeaşi căreia toţi oamenii şi toate fiinţele îI
datorează existenţa lor de sine stătătoare şi pe care, de vor voi, o vor putea păstra în vecii vecilor.

9 Aceasta era Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care vine în lume.
Nu mărturisitorul ci mărturia lui şi acela despre care a mărturisit era adevărata Lumină Originară,
care dintru început i-a iluminat şi vivifiat
pe toţi oamenii în această lume, iar de aici încolo iluminează şi însufleţeşte şi mai mult; de aceea se
spune în versetul 9: că aceasta a este şi a fost adevărata şi dreapta Lumină care i-a zidit întru liberă
existenţă pe toţi oamenii întru originea lor şi Care a venit acuma să-i ilumineze pe ei în toată plinătatea şi
să îI facă asemenea Lui.

10 El era în lume şi lumea a fost făcută printr-însul, dar ei nu L-au cunoscut.


Cât de mult s-a putut să nu fiu recunoscut nici Eu nici Lumina Originară de către această lume cu
alte cuvinte de către omul care s-a întunecat, om care în toată existenţa lui a ieşit din Mine sau ceea ce în
fond este unul şi acelaşi lucru - a ieşit din Logos, din Cuvânt, din Lumina Originară, nu am putut fi
recunoscut , cu toate că am trimis soli care au vestit venirea Mea în lume , acest lucru s-a văzut deja clar
din versetul 5. Mai trebuie să amintim aici într-un mod cu totul deosebit, că prin cuvântul "Lume" nu
trebuie înţeles pământul ca purtător al sufletelor judecate, nu trebuie să înţelegem materia, ci pe oameni
care este adevărat că în parte sunt zidiţi din materie, dar ca fiinţe, odată puse în libertate, nu mai fac parte
din materia sufletească judecată din străbuni; căci ce înfăţişare ar avea lucrurile dacă Eu aş cere unei
pietre, unei stânci scufundată încă în cea mai adâncă judecată, să mă recunoască pe Mine ?! O asemenea
cerinţă nu poate fi adresată decât unui suflet devenit liber care poartă în sine Duhul Meu.În posesiunea
Lui proprie a venit, dar ai săi nu l-au primit.
Aşadar, nu pământul, după cum am amintit, ci exclusiv numai oamenii după fiinţa lor sufletească şi
spirituală trebuie consideraţi posesiunea, proprietatea lui Dumnezeu şi trebuie considerată proprietate a
Lui fiindcă entitatea sufletească şi spirituală a omului este ea însăşi Lumina Originară. Dar fiindcă
oamenii în această fiinţă a lor au fost slăbiţi prin anumite sentimente de mândrie, din pricina cărei
slăbiciuni a şi trebuit să vin la ei ca la proprietatea mea originară şi mai vin mereu la ei, ei însă din
motivul arătat nu M-au recunoscut pe Mine şi ca urmare nu s-au recunoscut nici pe ei înşişi, adică nu şi-
au recunoscut cea mai individuală existenţă fundamentală Originară, care nu poate fi nimicită niciodată,
fiindcă în temelia temeliilor ea este fiinţa Mea.

11 Aceia însă care L-au primit pe El le-a dat puterea să devină copii ai lui Dumnezeu, fiindcă
au crezut în numele Lui.
Se înţelege aproape ca de la sine că în toţi aceia care nu M-au primit sau care nu M-au recunoscut,
ordinea originară a rămas deranjată şi în funcţie de acest deranj ei au rămas într-o stare de suferinţă, a
rămas în ei "răul" adică păcatul, în timp ce la mulţi alţii care M-au primit pe Mine, cu alte cuvinte care M-
aau recunoscut în inima lor, acest rău, în chip necesar a trebuit să se piardă fiindcă ei s-au unit iaarăşi cu
Mine , care sunt ordinea originară şi puterea originară a toată existenţa, s-au aflat ei înşişi în Mine şi
deasemenea au aflat în ei drept lumină a lor, lumina Mea Originară şi în aceasta au aflat viaţa care în veci
nu mai poate fi ştearsă.
În această viaţă însă ei au aflat în chip necesar că nu sunt numai o creatură a Mea, concluzie la care
ar putea ajunge numai datorită unor sentimente de viaţă inferioară, ci pentru că se ascunde în ei propria
Mea Sine, care numai prin puterea Voinţei Mele, datorită acestui fapt, fără greş oamenii sunt proprii Mei
fii, întrucât lumina lor (credinţa lor) este asemenea propriei Mele Lumini Originare şi de aceea omul
poartă în sine deplina forţă şi putere caare se găseşte şi în Mine şi din această putere omul aare dreptul nu
numai de a se numi "copilul" Meu, ci de a fi aceasta în toată plinătatea cuvântului!
Credinţa este o asemenea lumină şi Numele Meu căruia i se adresează razele acestei lumini, este
energia şi puterea şi fiinţaa propriu-zisă a Existenţei Mele Originare, prin care fiecare om va putea
înfăptui deplin îndreptăţita treaptă de copil a lui Dumnezeu. De aceea se spune şi în versul al 12-lea că cei
ce mă vor primi pe Mine şi vor crede în Numele Meu, vorr avea în ei puterea de a se numi pe bună
dreptate copii ai lui Dumnezeu.

13
13 Care nu sunt născuţi nici din pofta cărnii, nici din voinţa unui bărbat, ci din
Dumnezeu.
Acest verset nu este decât o mai bună determinare şi explicare a versetului anterior; şi cele două
versete, într-o limbă mai legată, ar putea suna în felul următor: acelora însă care L-au primit şi au crezut
în Numele Său, acelora le-a dat puterea de a se numi " Fii ai lui Dumnezeu" care nu sunt născuţi din
sânge, nici din pofta cărnii nici din voinţa unui bărbat, ci sunt născuţi din Dumnezeu. Se înţelege de la
sinecă aici nu este vorba de o întâie naştere din carne, ci exclusiv de o a doua naştere din Spiritul Iubirii
către Dumnezeu, care este Iisus - Iehovah Savaoth, care a doua naştere poate fi definită şi astfel: " Naştere
din nou prin Spirit prin botezul din Ceruri."
Dar botezul din Ceruri, este trecerea deplină a spiritului şi a Sufletului, cu toate dorinţele acestuia, o
trecere în spiritul viu al iubirii de Dumnezeu şi al iubirii însuşi în Dumnezeu.
Odată săvârşită această trecere din cea mai liberă voinţă a omului,şi când prin asemenea iubire
Sfântă întregul om se găseşte în Dumnezeu, şi acolo necurmat este maturizat (copt) într-o nouă fiinţă,
întărită şi fortificată şi după atingerea dreptei deplinei coaceri este născut din nou de către Dumnezeu,
atunci după această a doua naştere, căreia nu-i premerge nici pofta cărnii nici voinţa de procreere a unui
bărbat, abia atunci omul este un adevărat copil al lui Dumnezeu, carele a devenit aceasta prin HAR, care
este o putere liberă a iubirii lui Dumnezeu în inima Omului.
Acest har este totodată puternica putere de atragere a lui Dumnezeu în duhul omului, prin care el
este atras de la Tatăl la Fiul aceasta înseamnă: la Lumina Divină originară, sau ceea ce este acelaşi lucru,
el ajunge la înţelepciunea dreaptă vie şi puternică a lui Dumnezeu.

14 Şi Cuvântul Trup s-a făcut şi a locuit printre noi,, şi noi am văzut Slava Lui ca a ceea
a Fiului unul născut de la Tatăl plin de HAR şi Adevăr
Când omul plăsmuit astfel prin naşterea din nou devine un adevărat copil al lui Dumnezeu în care în
mod formal este unu născut de către Dumnezeu Tatăl sau de către iubirea în Dumnezeu, el ajunge la
Slava luminii originare a lui Dumnezeu, care în fond este însuşi Dumnezeiasca temelie originară a
existenţei. Această existenţă este propriu-zis Fiul unul născut al Tatălui, aşadar întocmai după cum
odihneşte ascunsă lumina în căldura iubirii, câtă vreme iubirea nu o stimulează şi nu o lasă să radieze în
afară. Această Lumină Sfântă este însă totodată şi Slavă propriu-zisă, care veşnic este plină de har
(Lumină Divină) şi plină de adevăr care este adevărata realitate, care însă trup s-a făcut.

15 Ioan mărturiseşte despre El, strigă zicând: Acesta este Acela despre care am spus că va
veni după mine, dar carele era înaintea mea;căci El era înaintea de a fi Eu.
Despre acestea Ioan dă o dreaptă mărturie şi îndată după botezul făcut în râul Iordanului el atrage
luarea aminteoamenilor, că Acel om pe care tocmai îl botezase Acela despre care el le vorbise tot timpul
predicii sale spre pocăinţă, care va veni după el. (Ioan care era însă mai înainte de El) Cuvinte care au
înţelesul lor mai adânc înseamnă: Acesta este Lumina temeliilor originare, este însăşi Existenţa temeliei
originară a toată Lumina a toată existenţa care a premers orice existenţă şi tot ce există a purces din ea.

16. Din plinătatea Lui am luat cu toţii har după har


Dar această Lumină originară este totodată şi veşnic - marea Slavă. Această Slavă din eternitate era
Dumnezeu şi din Plenitudinea Slavei Acesteia, toate fiinţele şi-au primit existenţa, Lumina şi viaţa lor
liberă.
De aceea toată viaţa este un HAR - este un dar de la Dumnezeu şi umple şi străbate totul (în om)
forma care este vehicolul vieţii; Viaţa originară în tot omul, fiindcă în esenţă este aceeaşi Slavă a lui
Dumnezeu (Slavă din Slavă - ca expresia Lumină din Lumină este un întâi har a lui Dumnezeu; dar
(această Slavă din om) a fost prejudiciată prin cunoscuta slăbiciune a sentimentului de mândrie care l-a
umplut pe om cu sentimentul inferior al durerii - şi prin aceasta se născu Atârnarea necesară a omului de
Lumea originară şi temelia originară a toată existenţa. ŞI deoarece acest întâI har divin era pe cale să se
prăbuşească (în om) cu totul atunci a venit în lume Însăşi Lumina Originară şi i-a învăţat pe oameni ca să
redea Lumii originare acest întîi har, propriu-zis ca ei să reintre ca în Patria lor în această Existenţă
Originară şi acolo în locul Luminii celei vechi să ia o viaţă nouă şi acest schimb reprezintă a lua
HAR pentru HAR, sau oferirea vechii veţi slăbite şi care nu mai este aptă pentru nimic pentru primirea în
schimb a unei vieţi noi care nu se mai poate stinge în veci, o viaţă nouă în Dumnezeu şi din Dumnezeu în
toată plenitudinea.

14
Primul har a fost o necesitate, în care nu a dominat nici o libertate şi ca atare el n-a putut dăinui
pentru pururea; al doilea har este însă o deplină libertate, liber de orice constrângere şi de aceea- nefiind
silit s-au constrâns absolut de nimica şi de nimeni în veci nu va mai fi pustiit, căci acolo unde nu mai
există nici un duşman nu există nici o distrugere, iar prin duşman vom înţelege totul care exercită o
înrâurire, indiferent de ce natură, asupra unei existenţe libere.

17. Căci Legea a fost dată prin Moise; iar harul şi Adevărul au devenit nouă prin
Christos
Este Legea care…..vieţii prime, chiar dintru începuturi primului om, Şi care apoi în continuarea
mersului lumii fu apoi dată prin Moise, care aici în acest verset este pomenit şi despre reprezentantul
Legii. Din Lege niciodată nimenea nu s-a putut ridica la adevărata libertate a vieţii, întrucât legea
înseamnă o frânare nu o promovare a vieţii.
Printr-un imperativ categoric pozitiv din voinţa implacabilă a Puterii Originare au fost obiectivate
spre înafară primele idei ale creaţiei, proiectându-se într-o existenţă izolată, de sine stătătoare care a
ocazionat desprinderea şi plăsmuirea- care se referă la existenţa mărginită de spaţiu şi de timp, astfel a
fost creată această lume printr-un trebuie, printr-un imperativ divin categoric - implacabil.
Şi iată că fiinţa - esenţa omului - Omul Cosmic - Adam Kadmonul - într-un anumit fel era încă
Divinitatea ea însăşi sau mai bine zis existenţa originară însăşi a dumnezeirii, doar desprinsă de temelia sa
originară totuşi încă conştientă de substanţa şi originea ei divină; în acel stadiu originar, "Omul" era însă
legat în formele mărginirii şi ţinut în condiţiunile sale de existenţă printr-un trebuie implacabil. Această
stare nu putea conferi entităţii astfel emanate din Dumnezeu materialitatea (de a fi fiinţă liberă) . Şi la un
moment dat sentimentul de mândrie - de înălţare a ajuns într-o puternică luptă cu limitarea şi
constrângerea necesară (Legea) întru care fusese aşezată Fiinţa întru începuturile sale.
Şi cum în întâiul şir originar de fiinţe această luptă devine tot mai aprigă, Legea originară cea mare
a trebuit să fie ascuţită (înăsprită) şi să cuprindă fiinţele într-o puternică judecată temporară aceasta s-a
arătat în proiectarea în creaţiunea lumii materiale corporale şi în şi mai mare diviziune a fiinţelor
originare.
În cea de-a doua serie de fiinţe apare apoi omul învăluit în carne (adică abia în acest al doilea stadiu
macrocosmic al creaţiei corpul fizic omenesc devine material în sensul actual primind sistemul osos şi stă
pe temelia primei sale judecăţi. Cu toată întreita sa despărţire de Temelia sa Originară (de Dumnezeu)
omul recunoscu totuşi în curând in sine această Temelie şi el era încăpăţânat, orgolios şi neascultător de
legea nouă ce i s-a dat de data aceasta mult mai uşoară care nu mai era clădită pe acel trebuie implacabil
Şi iată că fiinţa - esenţa omului - Omul Cosmic - Adam Kadmonul - într-un anumit fel era încă
Divinitatea ea însăşi sau mai bine zis existenţa originară însăşi a dumnezeirii, doar desprinsă de temelia sa
originară totuşi încă conştientă de substanţa şi originea ei divină; în acel stadiu originar, "Omul" era însă
legat în formele mărginirii şi ţinut în condiţiunile sale de existenţă printr-un trebuie implacabil. Această
stare nu putea conferi entităţii astfel emanate din Dumnezeu materialitatea (de a fi fiinţă liberă) . Şi la un
moment dat sentimentul de mândrie - de înălţare a ajuns într-o puternică luptă cu limitarea şi
constrângerea necesară (Legea) întru care fusese aşezată Fiinţa întru începuturile sale.
Şi cum în întâiul şir originar de fiinţe această luptă devine tot mai aprigă, Legea originară cea
mare a trebuit să fie ascuţită (înăsprită) şi să cuprindă fiinţele într-o puternică judecată temporară aceasta
s-a arătat în proiectarea în creaţiunea lumii materiale corporale şi în şi mai mare diviziune a fiinţelor
originare.
În cea de-a doua serie de fiinţe apare apoi omul învăluit în carne (adică abia în acest al doilea
stadiu macrocosmic al creaţiei corpul fizic omenesc devine material în sensul actual primind sistemul
osos şi stă pe temelia primei sale judecăţi. Cu toată întreita sa despărţire de Temelia sa Originară (de
Dumnezeu) omul recunoscu totuşi în curând in sine această Temelie şi el era încăpăţânat, orgolios şi
neascultător de legea nouă ce I s-a dat de data aceasta mult mai uşoară care nu mai era clădită pe acel
trebuie implacabil ci pe "TU SĂ" (nu faci cutare sau cutare lucru, cum este exprimată legea în decalog N.
Tr.)
Dar fiindcă omul nu ascultă de acest "S~", i s-a dat o sancţiune grea .(vezi potopul şi altele de
acest gen)
După această corecţie, Fiinţa divină coborî în Melhisedec pe Pământ şi i-a condus pe oameni; dar
aceştia, foarte curând reîncepură lupta şi trebuiau să fie chemaţi la ordine prin legi noi, aşa încât nu le mai
rămăsese decât numai ca să zicem aşa mişcări reflexe-maşinale, aproape împotriva tuturor înclinărilor
sale.

15
Legea a aşezat aşadar o prăpastie largă şi adâncă, peste care nu mai putea trece nici un spirit, nici
o fiinţă; aşa încât în conştiinţa oamenilor s-a pus ca o problemă tragică perspectiva unei continuări eterne
a acestei vieţi interioare atât de srânsă şi de îngrădită în frontiere strâmte.
Şi când îngrădirea a atins o culminare a apărut în lume în persoana lui Christos EXISTENŢA
DIVINĂ ORIGINARĂ în propria Ei plenitudine.(Plerama)
Aici vine iarăşi la oameni HARUL ORIGINAR, ia asupra sa toate slăbiciunile vieţii omeneşti şi
dă oaamenilor în schimb un har nou, o viaţă nouă, plină de lumina cea adevărată şi le arată în această
lumină şi prin El însuşi CALEA cea adevărată şi scopul cel adevărat al existenţei.

17. Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul cel unul născut, carele sălăşluieşte
în Sânul TATĂLUI, El ni L-a vestit.
Abia acuma, aceia care L-au recunoscut pe El, au primit o adevărată cunoştinţă despre Dumnezeu şi
abia acuma pentru întâia dată - căci mai înainte niciodată nimenea nu l-a putut privi pe Dumnezeu în
plenitudinea Sa - au putut prin El (Christos) să-L privească pe Dumnezeu lângă ei şi în afară de ei şi prin
El să se poată vedea şi pe Ei ÎNŞIŞI, şi cea mai liberă şi personală dispoziţie de viaţă.
Şi acuma, prin fapta lui Christos - a fost iarăşi ştearsă ( ridicată) prăpastia de netrecut (dintre om şi
divin) care se făcuse prin Lege - şi de aici încolo fiecare om a putut şi va putea să iasă din jugul legii de
va voi să-şi preschimbe pe omul cel vechi cu omul cel nou din Christos; de aceea şi stă scris să dezbrăcăm
pe omul cel vechi şi să ne îmbrăcăm în omul cel nou, sau cu alte cuvinte, acela care iubeşte vechea viaţă o
va pierde pe ea, acela însă, care fuge de ea, acela va reprimi-o în forma ei cea nouă (Christificată)
Aceasta este buna vestire din sânul TATĂLUI şi Evanghelia cea vie a lui Dumnezeu.
Expresia însă care spune: carele este în sânul Tatălui, ne spune atâta;
înţelepciunea originară a lui Dumnezeu se află înăuntru în IUBIRE, întocmai aşa precum Lumina în
căldură - se naşte originar din căldură uriaşă a iubirii şi în final prin fiinţarea sa produce iarăşi căldură şi
aceasta iarăşi pururea naşte din sine Lumina. Tot asemenea se naşte din IUBIRE ce este asemenea Tatălui
şi în temelia temeliilor este însuşi Tatăl. Se naşte Luminaa divinei înţelepciuni (Theo-sophia) care este
asemenea Fiului sau care este însuşi Fiul propriu-zis, care însă nu este doi ci cu desăvârşire UNA cu
ACELA ce se numeşte TAT~L întocmai aşa cum căldura şi cu lumina, lumina şi căldura una sunt, în timp
ce necurmat căldura generează lumină şi lumina generează căldură.

19. Şi aceasta este mărturia lui Ioan către Iudei, când aceştia au trimis la el pe preoţi şi
pe leviţi ca să-l întrebe: cine eşti tu?
Acest verset descrie exclusiv un fapt exterior şi nu are nici un sens interior. Din trimiterea acestor
iscoade se poate însă desprinde faptul că sentimentul de măreţie a iudeilor din acea vreme a început să
prezinte că Lumina originară , că viaţa originară, Ea însăşi a lui Dumnezeu se apropie de oameni
şi că ea trebuie să fie deja pe Pământ şi unii socoteau chiar că această viaţă originară a toată viaţa ar
putea chiar să fi coborât în Ioan şi iudeii se întrebau dacă nu cumva Ioan este Mesia?

20. Iar el a mărturisit: Eu nu sunt Christosul, Mesia cel făgăduit.


Şi mai mult decât predicilor lui Ioan - ci datorită presentimentului de care v-am vorbit, au trimis
iudeii iscoade la Ioan, ca să-l întrebe că cine este el - este Christosul - este el Ilie sau unul dintre prooroci.

21. Ei continuă să-l întrebe: cine eşti tu aşa dară? Eşti tu Ilie?
Iar el le-a răspuns: Eu nu sunt acesta - şi iarăşi l-au întrebat: eşti Tu un prooroc? Iar el le-a
zis: NU!
Motivul pentru care l-au întrebat pe Ioan dacă este fie Ilie - fie unul dintre prooroci, este pentru că
în cărţile lor profetice stătea scris: Ilie va veni înaintea lui Mesia cel promis şi va pregăti întregul Israel
pentru venirea lui Mesia - şi întru lucrarea aceasta urmau tot pentru acea venire să se ridice şi alţi
prooroci, care vor veni ca soli înainte mergători ai lui Mesia. Aceste lucruri le cunoşteau cărturarii trimişi
ca iscoade din Ierusalim şi de aceea au pus lui Ioan întrebările de mai sus. Acesta mărturisi însă că el nu
este toate acestea.

22. Ioan însă le-a răspuns: Eu sunt glasul unuia care strigă în pustie şi pregătesc calea
Domnului aşa cum a prorocit proorocul Isaia.
Prin aceste cuvinte Ioan a mărturisit că el nu este decât unul care strigă în pustie şi că după
proorocia lui Isaia, el pregăteşte CALEA DOMNULUI!

16
Cu totul raţional se poate aici pune următoarea întrebare: de ce îşi desfăşoară Ioan activitatea într-
o pustie, despre care se poate doar presupune că prin ea circulă foarte puţini oameni? Şi că ar fi fost mult
mai bine să-şi desfăşoare activitatea de înainte mergător într-o astfel de localitate în care locuiesc şi
circulă mulţi oameni. Ce poate folosi în pustiu un strigăt ori cât de puternic ar fi el, în care glasul celui ce
strigă mai curând se pierde, până când să ajungă să fie prins de o ureche; iar dacă din întâmplare ajunge
până la urechea unui om, acest lucru nici pe departe nu poate fi considerat satisfăcător într-o problemă de
cea mai mare însemnătate pentru toţi oamenii?
La această însemnată întrebare, răspunsul este următorul: Expresia "PUSTIU" nu trebuie raportat
atât de mult la micul pustiu Bethabara de dincolo de Iordan, ci el trebuie raportat mai mult şi în primul
rând la pustiul spiritual din inimile oamenilor. Pustiul Bethabara, în care într-adevăr trăia, predica şi
boteza Ioan, a fost anume ales, ca să fie un simbol al oamenilor, să le arate cum arată inima lor adică
pustie, goală, fără fructe, nobile, pline cu spini şi ciulini, plină de buruiană şi pălămidă şi de tot felul de
viermi; şi într-un asemenea pustiu al oamenilor pătrunde Ioan ca dangătul unei conştiinţe trezite, lucru pe
care spiritualiceşte el îl reprezintă şi el predică pocăinţa spre iertarea păcatelor şi pregăteşte în acest mod
Calea Domnului spre inimile devenite cu totul pustii ale omenilor.
Mai rămâne deschisă întrebarea de ce nu s-a recunoscut Ioan (în mod public) nici Ilie, nici ca
prooroc, când el, după propria Mea mărturisire era realmente şi una cât şi cealaltă; căci Eu însumi, într-
una din învăţăturile mele am arătat apostolilor precum şi celor ascultători ai Mei şi le-am spus lămurit: iar
de voiţi ca să o ştiţi Ioan era Ilie acela care trebuia să vină înaintea Mea.
Motivul acestei negaţiuni constă în faptul că aici nu voia să se numească decât în funcţie de noua
sa chemare şi nu în funcţie de vechea lui chemare, când spiritul său dat în Ilie, în acea veche existenţă
pământească a sa . Ilie trebuia să-l pedepsească şi să-l distrugă pe Moloch. Ioanii însă îI cheamă pe
oamenii la adevărata pocăinţă împărtăşesc iertarea păcatelor prin botezul apei, pregătindu-mi mie în acest
mod calea. Şi în funcţie de această activitate Ioan se dădu drept numai aceea ce era atunci după fapta sa.

24 Iar iscoadele trimise erau dintre farisei


25. Iar acestea continuară să-l mai întrebe zicându-i: de ce botezi tu, dacă nu eşti nici
Christosul, nicci Ilie, nici altul dintre prooroci.
Şi cum el cu toate acestea boteza ceea ce nu le era îngăduit decât preoţilor şi profeţilor dovediţi şi
chemaţi la această slujbă, preoţii şi leviţii, trimişi de către fariseii geloşi de ce oare îI boteză el pe oameni
dacă el nu este nici una nici cealaltă?

26. Ioan însă răspunse şi le-a zis: Eu nu botez decât cu apă. El însă (Christosul, despre
care voi mă întrebaţi) a sosit şi se află în mijlocul vostru; dar voi nu îl cunoaşteţi.
Ioan însă le-a spus; Eu nu botez decât cu apă - aceasta înseamnă, eu nu fac decât să spăl şi sunt unul
ce spală inimi devenite necurate, spre primirea demnă a celui Unul care într-un anumit fel încă de multă
vreme este în mijlocul vostru pe care însă din pricina orbirii voastre nu îl recunoaşteţi!
Printre aceşti căutători orbiţi, care mă caută pe Mine, pe Domnul, în chip exterior sunt incluşi şi
toţi aceia care trec peste mări şi ţări şi îI întreabă pe toţi înţelepţii - unde este Christosul - când şi unde va
veni El? Pe adevăra-
Tul Christos care şi-a clădit lăcaş în inima lor şi care nu poate fi găsit decât numai acolo. O,
asemenea căutători rătăciţi - pe Acela nu îl caută acolo unde unic şi singur poate fi căutat şi găsit!

27. Acela este care va veni după mine, care era înaintea mea, căruia nu îI sunt vrednic
să-i desfac curelele încălţămintei sale.
28. Acestea s-au petrecut în Bethabara, dinccolo de Iordan, acolo unde Ioan boteza.
Cu câtă smereniedepune Ioan mărturia sa către preoţi şi leviţi, când bine de tot ştia că cine anume a
păşit prin Christos pe acest pământ;
Dar ce o interesa de toate acestea pe orgolooasa tagmă preotească de atunci. Cea mai adevărată
mărturisire a lui Ioan ei n-au băgaat-o în seamă, căci ei nu vroiau un Mesia plin de smerenie, sărac şi
lipsit de strălucire, ci pe un Mesia în faţa căruia îndată lumea întreagă să cadă la pământ de teamă şi de
groază.
Ei ar fi dorit ca Mesia, îndată la apariţia lui - fireşte, nicăieri în alt loc decât în Ierusalim - şi linia
rectă să se fi făcut vizibilă maai lucitoare decât soarele, coborând din ceruri însoţit de maai multe miliarde
de îngeri lucitori ca focul şi să se fi sălăşluit numai în templu de unde să fi nimicit îndată pe toţi
potentaţii, să-i facă nemuritori pe iudei, să le procure toţi banii de pe lume şi cel puţin câteva sute de

17
munţi ce par de prisos sub tunete asurzitoare, să le fi zvârlit în mare, dar să fi nimicit îndată şi pe
duşmanii şi norodul sărac şi murdar: atunci ar fi crezut în El şi ar fi zis: Doamne, tu eşti nespus de
înfricoşător, de tare şi de puternic, totul trebuie să ase închine adânc înaintea Ta şi să se arunce în
pulberea pământului mai marele preot nu este vrednic să-ţi dezlege [ie curelele încălţămintei Tale.
Dar Chriostos a venit sărac de tot, mic şi în aparenţă slab pe acest pământ şi aproape până la 30 de
ani cu excepţia scenei de la vârsta de 12 ani, nu a dat nici un semn despre sine în ochii mai maarilor
vremii, ci executa munci grele, era împreună cu Iosif, un dulgher şi era un amic al celor ce muncesc.
Atunci cum ar fi putut fi El în ochii iudeilor orgolioşi şi înţelepţi Acela adică Mesia cel mult aşteptat? -
"La o parte cu un asemenea hulitor de Dumnezeu, cu un astfel de maagician, care îşi îndeplineşte faptele
numai cu ajutorul căpeteniei diavolilor. Un asemenea om, atât de comun - o calfă de dulgher dur şi
ordinar ce nu face decât să prelucreze lemnul de stejar, că te miri unde a învăţat vrăjitoria şi face minumi
cu puterea lui Satan, care umblă desculţ şi este prietenul plebei celei mai sărace şi ordinare, umblă în
societatea ei, primeşte în ambianţa ei curvele şi mănâncă şi bea la masă cu păcătoşii de notorietate publică
şi ca atare prin faptele şi delăsările sale, 6n mod vădit calcă legea, aacest om să fie Christosul? Să fie
Mesia celfăgăduit? NU! Niciodată să nu mai trăiască această idee plină de hulă în noi!
Aşa judwecau despre Mine marii şi înţelepţii iudei când M-am întrupat ca om pe acest Pământ şi
cu totul identic judecă şi astăzi despre Mine milioane de oameni, care nu vor să audă despre un
Dumnezeu blând, smerit şi care îşi ţine cuvântul dat.
Dumnezeul lor trebuie - după concepţia lor - în primul rând să trăiască undeva sus de tot, dincolo
de toate stelele şi de atâta sublim şi măreţie infinită aproape că nu mai există de loc; - lucruri mai puţin
valoroase decât Soarele -
Nu are îngăduinţa să creeze de voieşte ca să fie un Dumnezeu demn!, - în al doilea rând nu are voie
să aibe o formă oarecare şi în nici un caz forma cea de om, ci să fie exclusiv un lucru aşa cu totul de
neînţeles.
În al treilea rând, iaar dacă Christosul este însuşi Dumnezeu, El nu avea voie să se înconjoare şi să-i
sfinţească decât pe nişte oameni de sspecialitate, numai cu o anumită societaate, cu conccilii, cu pietişti
extraordinari cu zelaţii care poartă o aureolă de sfinţi în jurul capului, care să fie nişte eroi desăvâşiţi
ai virtuţii, pe care să-I sfinţească cu Cuvântul său interior viu şi de îndată să le fi împărtăşit puterea
de a muta munţii din loc - căci de nu va fi aşa, apoi nu poate fi vorba nici de comunicările nici de
revelaţiile lui Christos.
Domnul Isus nu este îngăduit să se împărtăşească unor laici, cu atât maai puţin unor păcătoşi ,căci
într-un asemenea caz, revelaţia este deja psibilă de susspiciuneşi nu va fi primită, întocmai aşa , precum
Eu însumi nu am fost primit de către mai marii iudeilor, fiindcă în ochii lor plini de mândrie şi dor după
slavă deşartă, nu am avut o ieşire în public îndeajuns de nobilă şi divină; dar toate acestea nu înseamnă în
fond nimica! Numai mărturia lui Ioan este cea adevărată.
Lumea rămâne mereu aceeaşi, este pustiul Bethabara, acolo unde Ioan şi-a depus mărturia - Dar şi
Eu rămân mereu acelaşi şi sunt tot timpul la oameni, pentru înăbuşirea orgoliului lor şi pentru vitalizarea
adevăratei lor smerenii şi iubiri, aşa cum în acelaşi scop am apărut iudeilor. Ferice de toţi aceia care Mă
recunosc şi Mă primesc pe Mine aşa precum M-a recunoscut şi M-a primit Ioan - conform cu mărturia lui
- pe care a făcut-o în faţa ochilor şi
urechilor preoţilor şi leviţilor orgolioşi spre marea lor supărare.

29. În ziua următoaare, Ioan l-a văzzut pe Iisus venind la el. ŞI a zis: Iată, acesta este mielul
lui Dumnezeu, care poartă păcatul lumii.
În ziua următoare, când aceste iscoade zăboveau încă pe acolo, el Ioan le vorbea despre toate câte le
face şi despre conţinutul predicilor sale, depunându-le încă odată mărturie despre Mine şi acest lucru
tocmai cu prilejul când Eu am venit din Pustiu la Ioan şi I-am cerut caa să fiu botezat în apele Iordanului.
Deja când mă apropiam, Ioan s-a adresat conducătorului aceeleei iscoade caare a chibzuit şi a
cumpănit mult în cursul nopţii la lucrurile pe care
Le aflase de la Ioan în cursul zilei şi I-a atras luarea aminte asupra mea zicându-I: Iată îl vezi pe
acela care vine spre noi, El este mielul lui Dumnezeu, care a aşezat pe umării săi toate slăbiciunile
oamenilor, pentru ca oamenii care îl vor primi pe El, să ia de la El o viaţă nouă. ŞI vor avea în ei puterea
ca din această viaţă nouă, copii ai lui Dumnezeu să se numească, căci Iehova nu vine nici în furtună, nici
în foc ci numai în susurul unui blând zefir…

18
29. Acesta este,Acela despre care am spus (eu), după mine vine un bărbat -care era
înaintea mea; căci El era înaintea mea.
Ioan aici încă odată arată cele mărturisite cu o zi înainte despre Mine - acelor iscoade şi arată
totodată despre Mine că am venit în lume ca oglinda unei adevărate şi necesare smerenii a omului şi că în
aacea smerenie Eu mărturisesc că am venit să îI ajut pe oameni în slăbicciunile lor ş2 nu în presupusa lor
tărie, pe care Ei de mult nu o mai posedau; pe de altă parte Ioan mărturisea că cel pe care El îl numea
Mielul lui Dumnezeu, este totuşi Acela care era mai înainte de toaată existenţa; iar expresia"Înainte de a fi
eu El era" înseamnă: Ioan identificând într-un moment înaltul spirit care sălăşluieşte într-însul, dă de
înţeles iscoadelor că deşi în el locuieşte (în eul său) acelaşi Spirit originar, daar că în acest Miel a lui
Dumnezeu locuieşte însuşi Spiritul Originar, care a venit acuma ca să fie botezat de către el, Ioan.

31 "Mai înainte nici Eu nu l-am cunoscut, daar am venit în lume ca să-l descopăr lui
Israel, ca să-i botez cu apă pe aceia care îI aşteaptă.
Fireşte, că iscoadele l-au întrebat pe Ioan, de când îl cunoşti tu pe acest om deosebit şi de unde ai
aflat lucrurile pe care le mărturiseşti despre El. ŞI aici Ioan răspunde într-un mod cu totul firesc şi că el co
om , nu îl cunoscuse mai înainte ci că duhul Meu I-au descoperit acestea şi l-a mânat ca să-i pregătească
pe oameni pentru venirea şi primirea Lui, şi să-i spele de petele mari ale păcatelor cu apa Iordanului.

32. Şi (după botez) Ioan continuă să mărturisească zicând: ( în timp ce eu l-am


botezat)am văzut că Duhul lui Dumnezeu s-a coborât blând asemenea unui porumbel peste El şi
Duhul acesta a rămas peste El.
Ioan mărturiseşte că şi el pentru prima dată mă vede trupeşte înaintea lui şi că a fost Duhul Meu,
care a revelat în el aceste lucruri, şi că tot al Meu Duh l-a îndemnat să-i pregătească pe oameni pentru
primirea Mea. Iscoadelefireşte l-au examinat cât se poate de bine pe acest bărbat şi l-au observat în
lucrarea de scurtă durată a administrării botezului cu apă -Ioan se opuse la început cu însemnata lui
observaţie că El ar trebui ca să fie botezat de către Mine şi nu Eu de el, dar la cererea Mea categorică prin
care I-am arătat că aceasta aşa trebuia să se facă, el a cedat şi M-a botezat şi a văzut ceea ce Eu înssumi I-
am revelat prin Duhul Meu în spiritul său, când l-am mânat la Bethabara, cum spiritul lui Dumnezeu,
aceasta înseamnă al Meu veşnic şi originar Duh, în chipul unui nouraş luminos, asemenea unui porumbel
a coborât a coborât din cerurile pline de lumină a coborât şi a rămas deasupra capului Meu şi în acelaşi
timp Ioan a desluşit cuvintele cunoscute:
Acesta este Fiul Meu cel prea iubit, sau acesta este Lumina Mea, propria Mea Lumină
Originară, pentru care Eu, iubirea veşnică şi fiinţială îmi găsesc plăcerea, pe ACESTA să îl
ascultaţi.

33. Nici Eu nu l-aş fi cunoscut de altfel; Dar Acela care m-a trimis ca să boteze cu apă
mi-a zis: Peste acela care vei vedea coborându-se şi odihnind Duhul lui Dumnezeu, acela este acela
caare boteză cu Duhul Sfânt.
De aceea spune Ioan - de altfel nici Eu nu l-aş fi recunoscut.

34. Eu am văzut şi mărturisesc că Acesta cu adevărat este Fiul lui Dumnezeu.


După săvârşirea actului Botezului povesteşte Ioan iscoadelor ce a văzut şi ce auzise elşi a susţinut
pe viaţă şi pe moarte, că cel Botezat, pe care deja de la apropierea Sa, pe temei de revelaţiil-a vestitca
fiind Mielul lui Dumnezeu, că El este într-adevăr "Mesia" cel aşteptat de întreg Israelul, cu adevărat este
Fiul lui Dumnezeu, cu alte cuvinte, veşnica şi propriu-zisa Existenţă fundamentală a lui Dumnezeu în
Dumnezeu. El, Ioan a văzut cu proprii săi ochi cum Spiritul lui Dumnezeu a coborât peste El şi a rămas
peste El, nu ca şi cum acest om abia în acea clipă ar fi primit acest Duh, ci pentru că trebuia să aibe loc
această arătaare pentru Ioan ca mărturie, căci mai înainte nici El nu nu Îl cunoscuse . Aici se pune însă ca
de la sine întrebarea dacă iscoadele trimise din Ierusalim nu au văzut nimic cu ochii lor, nu au auzit ei
oarenimic cu urechile lor din toate acestea? La această întrebare rămâne veşnic valabil răspunsul:
Misterele se revelează numai celor copţi şi simpli.
Înţelepţilor lumii tainele rămân ascunse.
În spiritul acestui adevăr, iscoadelor din Ierusalim nu li s-a revelat nimic, ei au văzut numai botezul
în apă şi nu s-au enervat puţin când Ioan le-a povestit ceea ce văzuse şi percepuse el, ei nu au putut să
perceapă nimic din toate acestea, fapt pentru care l-au acuzat pe Ioan că minte. Se alăturaseră însă mai
mulţi discipoli de ai lui Ioan care au mărturisit că Ioan a spus adevărul curat!

19
Iscoadele scuturară din cap şi au zis: Ioan este maestrul vostru, iar voi sunteţi ucenicii săi şi de
aceea confirmaţi mărturisirile lui.Noi suntem însă cărturari şi cunoscători ai scripturilor, caare sunt de la
Dumnezeu date prin Moise şi prin profeţi şi am constatat din vorbele şi faptele din voastre că atât voi, cât
şi maestrul vostru sunteţi nişte nebuni, nu ştiţi nimic şi cu nebunia voastră smintiţi o mulţime de oameni
încât toatâ această acţiune a voastră este nespus de greşită şi a ajuns până la mai marelui templului. Cel
mai bine va fi dacă se va pune capăt cu forţa, acţiunii voastre. Ioan s-a supărat şi le-a spus: " Voi sunteţi
un neam de şerpi, un neam de năpârci! Vreţi prin aceasta să scăpaţi de judecata voastră? Vedeţi că
securea voastră cu care voiţi voi să ne nimiciţi, este aşezată deja la rădăcina voastră; vedeţi doară cum veţi
putea scăpa de pieire. Dacă nu vă veţi pocăi în sac şi cenuşă şi nu vă veţi boteza - atunci veţi fi nimiciţi!
"Căci într-adevăr! Acesta este Acela despre care am vorbit zicându-vă!
După mine vine Acela care este înaineta mea; căci el era înainte decât eu.
Din plinătatea Lui noi am luat cu toţii har peste har" (aceste cuvinte au fost citate deja în versetele
15-16 ale acestui capitol, acolo nu fuseseră încă luminate din punct de vedere istoric). La aceste cuvinte
energice ale lui Ioan, au rămas câţiva acolo caare au cerut să fie botezaţi.
Aceste versete povestesc numai despre întâmplări pur istorice şi de aceea au mai puţin un sens
interior, care poate fi uşor desprins deja din versetele anterioare. De menţionat, că aceste versete pot fi cu
mult mai uşor înţelese atunci când ţinem seama de împrejurările şi mentalitatea epocii în care au fost
scrise; căci în timpul în care Evangheliştii au scris evangheliile, era obiceiul ca tot felul de împrejurări şi
situaţiicare erau de la sine înţelese sau care puteau fi deduse cu uşurinţă, acestea nu au mai fost scrise -
pentru a nu încălca scrisul cu texte de prissos. Deci în Evanghelii nu au fost relatate decât împrejurările
principale iar împrejurările şi aspectele secundare, cum se numesc ele astăzi au rămas neamintite şi
trebuiesc citite printre rânduri.
Pentru a lămuri mai îndeaproape acest verset deosebit de important, tocmai în epoca noastră, vom
examina mai amănumţit următoarele trei versete din care vom reuşi să cunoaştem bine şi să înţelegem
bine modul de a se scrie din acele timpuri.

TREI VERSETE: IOAN 1, 35-36-37


35. "În ziua următoare Ioan se afla din nou la Râul Iordanului, împreună cu doi dintre
ucenicii lui".
După textul original acest verset sună astfel:
"În ziua următoare Ioan stătea din nou şi doi dintre ucenicii săI"
Se pune de la sine întrebarea - unde stătea el? ŞI cei doi ucenici erau împreună cu el, sau stăteau ei
undeva aparte? Fiecaare poate observa cu uşurinţă, că aici nu se vorbeşte mai amănunţit nici despre
punctul de vedere a acestor doi ucenici nu ni se spune că ce anume au făcut ei.
De ce nu a pomenit Evanghelistul aceste împrejurări? Motivul l-am arătat deja mai sus: căci se
înţelege de la sine că pe vremea aceea în modul uzual de a se scrie s-a înţeles că Ioan se afla la râul
Iordanului unde stând sub o salcie aştepta dacă vine cineva la el ca să se boteze. Şi fiindcă avea mai mulţi
ucenici caare I-au ascultat învăţătura lui, el mereu avea alăturea de el doi - iar când aveau mult de lucru
avea alăturea de el chiar şi mai mulţi dintre ucenicii săi şi îl ajutau la lucrările sale de botezare şi chiar
botezau şi ei în numele şi în genul său.
Şi fiindcă toate aceste împrejurări erau foarte bine cunoscute vreme oamenilor care trăiau în
anturajul lui Ioan, ele nu au mai fost scrise; pe acea vreme era o regulă, dar în acelaşi timp şi o necesitate,
datorită marei lipse în materialul de scris, pergamente sau tăbliţe cu greu pregătite şi costisitoare, de a nu
se nota în scris decât lucrurile principale. ŞI prin cuvîntul de legătură "ŞI"
se dădea de înţeles dacă lucrurile ce urmau au sau nu legătură cu cele descrise anterior. Din acest
motiv nu rare ori în locu cuvântului de legătură se schiţa un simplu semn convenţional.
Explicaţia pe care am dat-o mai sus, nu constituie o explicare a Evangheliei - dar ea este cu toate
acestea necesară tocmai în munca noastră de înţelegere a Evangheliilor. Căci fără ea nu vom putea
înţelege nici sensul descrierilor istorice din Evangheliişi nici nici sensul mai adânc, spiritual, dar dar cel
mai puţin am putea înţelege cărţile profetice din Vechiul Testament, în care unor texte propriu-zise
adeseori aflăm descrise numai imagini, numai semne (simbolice), iar despre descrierea unor circumstanţe
exterioare nici nu poate fi vorba. ŞI cum ne este cunoscută acum această regulă a antichităţii, nu ne va fi
greu în cele ce urmează, ca să legăm mai uşor versetele şi textele ce urmează, ca să legăm mai uşor
versetele şi textele ce urmează, ca să le citim mai justşi cel puţin ca partea naturală, istorică, să o aşezăm
într-o lumină mai justă. Voim să întreprindem o scurtă analiză cu verssetele 36-37 şi regula pomenită se
va vădi cât mai bine.

20
36. "Şi fiindcă L-a văzut pe Iisus umblând (pe malul Iordanului) a zis:
-Iată Mielul lui Dumnezeu!"
În textul original spune atâta:"ŞI când l-a văzut pe Iisus umblând, a zis:
iată Acesta este Mielul lui Dumnezeu" Particola"ŞI" vrea să spună că cele spuse au o legătură cu
cele anterioare, iar istoriceşte arată, că după botezarea lui în apele Iordanului Iisus a mai zăbovit o vreme
în apropierea lui Ioan şi ca atare a fost văzut atât de către Ioan, cât şi de cei doi ucenici ai săI, umblând pe
malurile Iordanului. De îndată ce Ioan l-a zărit, toate gândurile sale le rezumă într-un singur gând şi ca
într-un înalt entuziasm, grăieşte ca pentru Sine:Iată, acesta este Mielul lui Dumnezeu! În epoca noastră el
s-ar fi exprimat în acest fel:
Priviţi acolo încă şi astăzi acolo pe ţărmul apei, umblă supremul Dumnezeu-om, atât de lipsit de
pretenţii, atât de smerit, ca şi un miel. Ioan trece însă peste toate amănuntele spunând doar cele scrise în
text.

37. Şi când cei doi ucenici ai lui Ioan auziră aceste cuvinte, (l-au părăsit în curând pe
Ioan) şi l-au urmat pe Iisus.
În epoca noastră fără a greşi cu nimic, aacest vers ar putea să aibe următoarea versiune: Când cei
doi ucenici (ai lui Ioan) care îl auziseră pe maestrul lor vorbind una ca aceasta, l-au părăsit îndată şi s-au
dus la Iisuss, iar când Iisus a părăsit acel loc ei l-au urmat pe El. Acela care înţelege bine regula pe care v-
am învăţat-o, acela va putea să rezume cel puţin partea istorică a textului original al Scripturii într-un mod
inteligibil şi prin aceasta va putea şi sensul interior să-l priceapă mai bine.

38. Iisus s-a întors însă şi a văzut pe cei doi (care l-au urmărit) Pe cine căutaţi voi? Ei
însă i-au spus: Rabi (ceea ce înseamnă învăţătorule) unde este sălaşul tău?
Acest text este de asemenea mai mult istoric decât spiritual şi nu este decât urmarea textelor
anterioare: căci în aceste locuri a început primirea exterioară, materială a apostolilor - tocmai din această
regiune unde îşi ducea Ioan viaţa, adică la Bethabaara, un petec de pământ nespus de sărăcăcios, locuit de
pescari săraci, din acest motiv foarte curând cei doi ucenici s-au interesat de sălaşul Meu, întrebându-mă,
în care colibă locuiesc Eu?
Având în vedere, că Eu însumi am petrecut în această regiune 40 de zile înainte de botezul Meu -
pentru a pregăti natura mea omenească, prin posturi şi alte exerciţii, pentru misiunea Mea de Învăţător -
istoriceşte este clar şi sigur că Eu tocmai în acest loc trebuia să am un sălaş care se afla tocmai în această
regiune, în cel mai înalt mod neprimitoare, pe care însă am recunoscut-o a fi cea mai bună, cea mai aptă
pentru pregătirea mea.
Cei doi ucenici ştiau foarte bine, că şi Eu locuiesc de un anumit timp prin părţile acelea; căci fără
doar şi poate m-a văzut pe acolo de mai multe ori, iar ei ştiau acuma, cine anume sunt Eu. De aceea nu s-
au interesat propriu-zis de locul meu de naştere, ci numai de locaşul Meu din acel pustiu Bethabara,
localitate compusă din sărăcăcioase
Colibe de pescari, construite din papură şi lut şi adesea nu aveau nici măcar înălţimea unui om.
Eu locuiam într-o asemenea colibă aşezată adânc în pustiu şi care era opera mâinilor Mele. De la
acest fapt îşi trag originea, până în zilele noastre pustnicii, eremiţii, în ţările creştine.

39. El le-a spus: veniţi ca să îl vedeţi. Am mers cu El şi am rămas la El în acea zi. Şi era
ca la ceasul al zecelea.
Sălaşul meu nu era aşadară departe de locul în care locuia Ioan şi de aceea am spus ucenicilor ca să
vină cu Mine şi să vadă! -invitaţie la care cei doi ucenici îndată şi peste puţină vreme am ajuns la sălaşul
meu şi nu le-a fosst mică mirarea când au văzut, că unsul lui Dumnezeu locuieşte în ccoliba aproape cea
mai neînsemnată şi în partea cea mai săracă a acelui pustiu.
Acestea s-au petrecut nu la data la care creştinătatea de azi sărbătoreşte postul de 40de zile în
pustie, ci cu două luni mai târziu, iar timpul din zi când am ajuns la sălaşul meu era ora 10, după actuala,
numărătoare aproximativ pe la ceasurile 3 după-masa căci pe vremea aceea, răsăritul soarelui determina
ceasul unu din zi. Dar Fiindcă soarele nu răsare la aceeaşi oră (zilnic), de aceea momentele trăite acum
2000 de ani nu pot fi puse exact ci numai cu aproximaţie în raport cu actuala numărătoare a ceasurilor de
peste zi, de aceea am zis Eu mai sus: Erau aproximativ pe la ceasurile trei după masă, de când am ajuns şi
au petrecut la mine cei doi ucenici, până la apusul soarelui. Fireşte, că în sufletul fiecărui cititor

21
cercetător, se va naşte întrebarea: ce am făcut noi trei în sălaşul Meu de la ora trei până la ora opt seara?
Căci despre aceasta nu se află scris niciunde nimic. Dar ca să zicem aşa şi acest lucru se înţelege de la
sine: Eu i-am instruit pe cei doi despre viitoarea lor chemare şi le-am arătat totodată unde şi cum îmi
încep Eu misiunea de Învăţător şi cum în acea regiune voi mai chema şi primi mai mulţi ucenici care au
un duh şi o voinţă de natura duhului şi voinţei lor. În aacelaşi timp i-am instruit cum şi ce să vorbească cu
alţi prieteni şi tovarăşi ai lor pescari, spre a afla care dintre ei înclină ca să mi se deschidă Mie.
Cu asemenea probleme ne-am ocupat în amintitul timp. Când s-a lăsat seara, i-am liberat pe cei doi
şi ei s-au întors adânc îngânduraţi la ai lor; căci ei aveau soţii şi copii şi ei nu ştiau ce să facă cu aceştia?

40. Unul din cei doi care îl auzise deci pe Ioan vorbind despre Iisus şi după aceea l-a
urmat pe Iisus, era Andrei, fratele lui Simon Petru.
Unul din cei doi, pe nume Andrei, a terminat curând cu hotărârea lui şi a voit ca să Mă urmeze cu
orice preţ; de aceea l-a căutat îndată pe fratele său Simon, care se preocupa pe undeva cu năvoadele sale
de prins peşti.

41. Acesta printre primii l-a găsit pe fratele său Simon, căruia i-a zis: noi l-am aflaat pe
Mesia (Mesia înseamnă Unsul).
După ce l-a căutat şi l-a aflat, nu avea nimic mai bun a-i spune, ci îmbrăţişân du-l, căzând la gâtul
fratelui său Simon a început să-i povestească faptul că l-a găsit pe Mesia cel făgăduit împreună cu un al
doilea dintre discipoli, a cărui hotărâre de a-Mi urma nu era atât de puternică ca şi aceea a lui Andrei.

42. Simon doreşte să-l vadă pe Iisus şi Andrei l-a condus la Iisus. Când l-a văzut Iisus, i-a
zis: Tu eşti Simon, fiul lui Iona: de aici înainte numele tău să fie Kephas (latineşte Petru), ceea ce
înseamnă stâncă.
Când Simon m-a auzit rostind acestea şi-a exprimat dorinţa de a mă putea vedea cât mai curând,
căci el nu era de faţă la botezul Meu. Andrei a spus:
"Astăzi nu se mai poate înfăptui această dorinţă a ta - dar mâine urmează ca să fii la El în zori de
zi."
La aceste cuvinte Simon, care în toate muncile sale visa despre Mesia, crezând că va veni să-i
ajute pe săraci şi va nimici cu totul pe bogaţii cei cu inima de piatră, a zis: "Frate, aici nu avem nici un
ceas de pierdut; eu chiar în această clipă las totul şi îI urmez Lui până la maarginile lumii dacă îmi va cere
De aceea te rog condu-mă îndată până laa El, căci sunt puternic îndemnat ca încă astăzi să vorbesc
cu El, căci sunt puternic îndemnat ca încă astăzi să vorbesc cu El. Noaptea este luminoasă şi nici nu este
departe drumul până la sălaşul Său, de aceea să percedem îndată până la El; de aceea, să pornim imediat
spre El, căci mâine cine ştie dacă îl vom maai putea găsi?
La atâta insistenţă Andrei a luat pe fratele său Simon şi l-a adus până la Mine. Petru, nespus de
impresionat se opreşte la vre-o 50 de paşi de coliba Mea, şi îI spune lui Andrei; "Nu ştiu cum să-ţi spun -
că m-a cuprins o simţire cu totul deosebită! - în sufletul meu s-a trezit o dulce teamă: abia dacă mai pot
îndrăzni ca să fac un singur pas desculţ şi totuşi în mine trăieşte un dor atât de fierbinte pentru a-L vedea."
În acest moment am ieşit din coliba Mea întru întâmpinarea celor doi fraţi - ceea ce voieşte să
spună că Eu i-am văzut. Se înţelege că prin expresia l-am văzut, voiesc să spun că am plecat să-l
întâmpin,căci Eu vin întotdeauna
în întâmpinarea acelora, care vin în inimă la Mine, aşa cum o făcuse Simon.
De aceea este atât de repede recunoscut de către Mine, adică primit şi un nume nou este prima lui
împărtăşie cu Împărăţia Mea. Simon primi îndată numele de Kephas (Petru), adică o stâncă în credinţaîn
Mine. Căci Eu încă de mult am văzut ce fel de duh era acela care îl însufleţeşte pe Petru.
Cuvintele pe care I le-am adresat erau pentru Petru dovadă incontestabilă căci Eu sunt Mesia cel
făgăduit; el nici nu a îngăduit de aici încolo să se nască nici o îndoială în inimă cu privire la Mine şi nici o
iotă nu M-a întrebat vreodată dacă sunt sau nu Eu Mesia cel adevărat. Căci singură inima lui era pentru el
garanţia cea mai sigură a mai valabilă. Ambii rămaseră până dimineaţa la Mine şi nu m-au mai părăsit.

43. În cealaltă zi Iisus voia să se ducă iarăşi în Galileea, l-a întâlnit pe Filip şi I-a zis:
urmează Mie!
În ziua următoare am zis către cei doi "Timpul Meu de şedere în acest pusstiu s-a terminat. Mă voi
reîntoarce în Galileea, de unde am venit, voiţi să veniţi cu Mine? Las hotărârea cu totul în mâna voastră,
sunteţi cu totul liberi să-Mi urmaţi sau să nu-Mi urmaţi, căci ştiu că aveţi soţie şi copii pe care nu-i puteţi

22
părăsi cu uşurinţă. Totuşi, nimenea care părăseşte ceva din pricina Mea, nu va pierde lucrul părăsit ci îl va
primi pe o treaptă mai înaltă şi înzecit sau însutit.
ŞI a glăsuit la aceastaa Petru: Doamne, de dragul Tău sunt gata să-mi las viaţa - deci nu poate fi
piedică să-mi las nevasta şi copii! Aceştia vor trăi şi fără de mine; căci eu nu sunt decât un cerşetor şi nu
le pot procura decât puţină pâine; pescuitul nostru abia dacă adună pentru o jumătate gură de omşi în nici
un caz nu se poate atinge cu el nutrimentul pentru întreaga familie! Fratele meu Andrei îmi este martor că
eu grăiesc adevărul. Este adevărat că ne-am născut în Betsaida, hrana noastră a trebuit s-o căutăm însă în
acest pustiu, pe malurile oarecum sigure ale Iordanului, în care am fost şi noi botezaţi de către Ioan. Tatăl
nostru Iona este încă în destulă putere
şi soţiile şi surorile noastre de asemenea, pe lângă aceasta aşteptăm binecuvântarea de sus şi ei vor
răzbi de bună seamă. Pentru toate acestea i-am lăudat pe cei doi şi pornirăm la drum.

44. Filip era însă din Betsaida, oraşul lui Andrei şi Petru.
Pe drumul care şerpuia încă o vreme pe malurile Iordanului, am întâlnit pe Filip şi el originar din
Betşaida, caare încă dis de dimineaţă a pornit pe malurile Iordanului la pescuit cu un năvad şubred, pentru
a-şi prinde hrana pentru micul dejun. Petru Mi-a adus aminte de Filip, zicându-Mi: "O Domnul meu, acest
om suferă şi este foarte sărac, în schimb este omul cel mai onest şi drept, plin de frică de Dumnezeu în
inima sa! Cum ar fi ca să îngăduieşti ca şi Filip să vină cu noi? "
La această cerere nespus de plină de dragoste a lui Petru, nu am spus decât cuvintele "Filipe,
urmează-Mă! " Acesta , fără a aştepta să I se spună de două ori , aruncă de la sine năvodul şi Mă urmează,
fără a întreba unde.
Abia pe drum i-a spus Petru: "Acela pe care îl urmăm este Mesia!"
Filip: acest lucru mi-a spus deja inima mea din clipa în care mi-a spus cu atâta iubire ca să-l urmez.
Filip era Holtei şi era învăţător la pescarii săraci, fiindcă el cunoştea destul de bine scripturile şi îl
cunoştea personal pe Iosif din Nazareth, mă cunoştea deci şi pe Mine şi în felul acesta cunoştea şi mai
multe lucruri care au însoţit naşterea şi tinereţea Mea. ŞI el era unul dintre aceia caare în taină îl aştepta
pe Mesia în persoana Mea; dar cum de la vârsta de 12 ani nu am mai produs lucruri miraculoase, ci am
trăit şi muncit ca toţi oamenii obişnuiţi s-a întâmplat, ca în mulţi oameni s-au estompat primele impresii
produse de naşterea Mea; chiar şi cei care fuseseră cel mai puternic impresionaţi şi-au zis, că nu ar fi fost
decât rezultatul unor coincidenţe - cu care totuşi naşterea Mea în fond n-a avut nici o legătură şi natura
genială din copilăriaa Mea, de asemenea s-ar fi pierdut şi nu s-a mai putut remarca nimic la Mine, în anii
bărbăţiei .În Filip şi în încă câţiva trăia o speranţă vie cu privire la Mine; căci ei cunoşteau profeţiile lui
Simeon şi a Anei, care s-au făcut la circuciziunea Mea în Templu şi aveau o mare încredere în acea
profeţie.

45. Filip l-a găsit pe Natanael căruia i-a spus: noi l-am aflat pe acela pe care l-au vestit
Moise şi profeţii; El este Iisus, fiul lui Iosif din Nazareth.
Când Filip cel care M-a urmat l-a întîlnit pe Natanael acel pe care l-a căutat din propria lui iniţiativă
l-a întâlnit şezând sub smochin, unde îşi repara ustensilele de pescuit, I-a spus în cuvinte pline de
însufleţire: "Frate, de câtva timp te-am căutat cu ochii mei o bună bucată de drum şi acuma sunt bucuros
din toată inimacă te-am aflat; căci iată, noi L-am aflat pe Acela, despre care au vorbit profeţii. Acesta
totuşi este Iisus din Nazareth, fiul lui Iosif.

46. Şi Natanael i-a zis: ce poate ieşi bun din Nazareth?! La acestea Philip i-a răspuns:
Vino şi vezi Tu însuţi!
La acestea Nataanaael deveni oarecum supărat şi a zis: cine nu cunoaşte cuibul de răutăţi ale
Nazaretului!? Ce lucru bun poate ieşi din Nazareth? -şi de bună seamă Mesia nu ar putea să vină de acolo
în nici un chip.
Filip însă i-a răspuns: Eu ştiu că în această direcţie tu de sute de ori te-ai manifestat ca adversar al
meu, cu toate că în această privinţă eu ţi-am înfăţişat de sssute de ori argumentele mele. Vino acuma şi te
convinge tu însuţi şi tu însuţi vei fi acela care va spune că eu am dreptate. Nataanaaael se ridică gânditor
şi spune:"Frate, acesta ar fi o minune a minunilor! Căci scăpătaţii din Nazareth reprezintă ultima şi cea
mai rea treaptă de oameni din întreaga lume. Oare cu câteva tinichele romane (bani) nu poţi face orice
doreşti cu un nazarinean? În acest cuib de mult nu mai există nici o credinţă, nici în Moise şi nici în
prorooci - sunt eu un nazaarinian, poţi face orice ai vrea şi s-a creat şi proverbul caare spune: acestaa sau

23
acela este mai rău decât un nazarinian şi Tu îmi spui că de acolo este Mesia la care voieşti să Mă conduci
ca eu să îl văd pe El? Dar, dar - la Dumnezeu fireşte nimic nu e cu neputinţă! Hai să vedem!

Caietul 8/ pag 69-89 sau 90


Am zis Eu: ”Prietenul Meu, tocmai în aceasta consta din vechime cunoscutul nod gordian, pe care
nimeni nu l-a putut dezlega până la cunoscutul erou macedonian! Ceea ce vezi tu cu ajutorul organelor
trupeşti este asemănător trupului şi mijloacelor, organelor acestuia. Este tot atât de vremelnic şi trecător
ca şi acesta. Cum ar putea să-ţi furnizeze ceea ce este efemer şi vremelnic ceva pentru adevărul etern,
veşnic netrecător ?! Numai un singur lucru este în om şi acest mare sfânt şi singular din om este
iubirea , care este un adevărat foc din Dumnezeu şi care locuieşte în inimă.
Dacă voieşti să priveşti şi să cunoşti în deplinul lor adevăr atât lucrurile cât şi pe tine însuţi, atunci tu
trebuie să le priveşti şi să le cunoşti din această singură şi adevărată temelie originară a existenţei tale, tot
restul nu este decât iluzie şi capul fiecărui om şi tot ce este în cap ţine de sfera amintitului şi cunoscutului
nod gordian, pe care raţionând nu îl poate dezlega nimeni.
Numai cu ajutorul puterii iubirii omul poate despica în propria sa inimă acest nod, iar ca urmare
omul poate să ajungă să gândească, să contemple din şi să cunoască în inimă . Şi abia pe acestă nouă
cale reuşeşte să ajungă la adevărul existenţei sale şi al oricărei alte existente !
Capul tău poate creea numeroşi zei. Dar ce sunt ei ? – Eu îţi zic ţie: că nimic altceva decât
formaţiuni neînsufleţite în creierul tău prin mecanismul degajat al acestuia. Numai în inimă vei afla tu un
Dumnezeu, şi acela este adevărat, fiindcă iubirea, numai ea, în care tu doar acolo ai aflat pe adevăratul
Dumnezeu , ea este adevăr.
Adevărul aşadar nu se lasă căutat şi aflat decât numai în Adevăr; capul şi-a făcut întru totul datoria
când ţi-a furnizat cheia spre adevăr .Totul poate însă deveni o cheie, tot ce te cheamă şi te atrage la
iubire.De aceea ,urmează acestei chemări, dă ascultare acestor atracţiuni şi intră în iubirea inimii
tale şi vei afla adevărul, care te va libera de orice iluzie şi înşelăciune.
PAG.70 Domnul : “Un exemplu să îţi arate şi mai lămurit acest lucru. Vezi, între subalternii tăi sunt
unii care au păcătuit împotriva poruncilor pe care le-ai dat şi ca urmare ei trebuie pedepsiţi pentru aceasta;
tu le aplici toate cercetările tale meşteşugite, căci prin întrebările tale tu vrei să scoţi din ei recunoaşterea
vinei lor; dar din capul lor ei neagă tot atât de meşteşugit pe cât de meşteşugit şi de iscusit le pui tu
întrebările din capul tău. Şi atunci o mincina face mereu loc alteia şi nu reuşeşte să ajungă cu ei la altă
ţintă decât că până în cele din urma trebuie să-i pedepseşti intenţionat, dar pe spusele unor martori rău
intenţionaţi, în care de asemenea nu este adevărul şi de aceea poţi presupune că din zece abia dacă unul îşi
primeşte pedeapsa meritată şi dreaptă şi se intâmplă în aceste împrejurări că nevinovatul este lovit de
aceeaşi soartă ca şi cel vinovat!
Aşează-te, însă nu ca judecă
judecător, ci ca un om plin de iubire faţă de sărmanii tăi fraţi, care au păcătuit
împotriva ta şi trezeşte în inima lor acelaşi sentiment de iubire faţă de tine şi acei păcătoşi vor veni şi cu
căinţă şi cu multe lacrimi îţi vor mărturisi adevărul,cum când şi ce au păcătuit împotriva ta!
Aşadar IUBIREA –organ al intuiţiei, al cunoaşterii, liber de orice iluzie - toate celelalte trepte de
cunoaştere mai implică iluzia, deci lipsa parţială sau totală de adevăr - relativul şi nu absolutul.
Dar atunci să nu se mai aplice nici o pedeapsă;căci şi fiecare pedeapsă în sine nu este nici adevăr, ci
dimpotrivă ,- este chiar contrarul adevărului, fiindcă nu vine din iubire, ci din mânia legii şi a
legiuitorului. Dar mânia însăşi este judecată, nu iubire. Iar acolo unde lipseşte iubirea, acolo nu este nici
adevăr.De aceea , ţine-te de iubirea pură şi lucrează în adevărul şi în puterea ei şi atunci peste tot
vei afla adevărul şi îl vei observa chiar foarte vădit, vei vedea atunci că există un ADEVĂR
GENERAL, care străbate nu numai pământul, ci şi întregul infinit!
Dacă tu ai acţiona, aceasta ar însemna că tu în chip valabil Mă urmezi pe Mine moraliceşte şi ţi-ai
cuceri printr-o asemenea urmare viaţa veşnică; dar de vei rămâne aşa precum eşti acum, atunci, nu îţi va fi
hărăzit dincolo de mormânt decât noaptea şi o existenţă goală, mincinoasă, ceea ce înseamnă moartea
spiritului iubirii şi al adevărului. Căci vezi, viaţa aceasta pământească nu este decât foarte scurtă; apoi
urmează veşnicia fără de sfârşit! Precum vei cădea, aşa vei şi rămâne culcat, de nu va fi devenit în tine viu
adevărul cel adevărat. Şi acum ştii tot ce din primul moment este necesar să cunoşti; iar de voieşti să
cunoşti mai mult atunci du-te ocazional la mai marele preot Ionael din Sihar, acela îţi va împărtăşi ţie
toate câte le-a învăţat de la Mine. - Acţionează conform cu învăţătura Mea şi tu vei fi fericit şi mântuit.”
A zis Comandantul, cu totul pătruns de adevărul cuvintelor Mele: Prietene! Din cuvântarea Ta am
înţeles că Tu eşti cel mai înţelept al înţelepţilor acestui pământ. Şi de aceea voi face tot ce m-ai sfătuit să
fac, totuşi aş vrea să aflu personal de la Tine cine eşti tu, în fond? Căci vezi, cu toate că din partea

24
tinerilor tăi care Te însoţesc am suferit cea mai ruşinoasă înfrângere, pe care nu mi-o pot explica pe o altă
cale decât că trebuie să presupunem că aceşti tineri sunt zei sau genii din ceruri şi de aceea au putut să mă
pună într-un chip atât de degradant pe fugă, dar -din nespus de marea Ta înţelepciune - recunosc că Tu
trebuie să fii mai mult decât un simplu om !? Cu siguranţă că deja multora dintre ucenicii Tăi le-ai spus
cine eşti. - Tu însă vezi că eu cu toată seriozitatea voiesc să devin ,cel puţin în spirit, un ucenic al Tău. De
aceea spune-mi şi mie, ce anume să cred eu despre Tine? Cine, ce şi de unde eşti Tu în temelia
temeliilor?”
Am zis Eu:”Ca întâi lucru în temelia temeliilor Eu ţi-am şi spus aceasta şi încă într-un mod uşor, ca tu
să poţi înţelege - şi de vei cugeta la spusele Mele, vei şi înţelege, iar pentru a doua parte a răspunsurilor
te-am îndreptat la Ionael - de vei merge la el, vei afla toate câte mai trebuie să cunoşti. Dar acum nu ne
mai reţine, căci ziua înclină spre sfârşitul ei, iar eu mai am astăzi de făcut anumite lucruri!”
A zis Comandantul: "Atunci rogu-Te şi îngăduie-Mi să Te însoţesc până în oraş!”
Am zis Eu: ”Calea este liberă, iar de voieşti să Mă însoţeşti cu bună credinţă, atunci fă-o; dar dacă în
tine s-ar găsi cât de ascuns un motiv inspirat de iad, atunci rămâi acasă; căci atunci o asemenea însoţire în
nici un caz nu ţi-ar fi de vreun folos - puterea Mea ai încercat-o deja.”
A zis Comandantul: ”Acest lucru este departe de mine, deşi în aceste timpuri critice ar trebui să ne
temem pentru acest timp - în care epoca mitică se apropie iar de noi din ce în ce mai mult, în care iudeii
aşteaptă de la Dumnezeul lor un Mântuitor puternic, care să-i salveze de sub stăpânirea romană şi mereu
poţi auzi şoptindu-se printre iudei că acest salvator s-ar şi afla deja pe Pământ !? Eu mi-aş putea imagina
foarte uşor că tocmai Tu ai fi acest salvator. Da, în secret eu chiar m-am şi gândit la aceasta; dar fie cum o
fi: - eu te recunosc pe Tine ca pe un adevărat prieten al oamenilor şi de aceea asemenea gânduri să nu mă
mai împiedice niciodată de a te urma pe Tine din pricina adevărului personal până în Sihar, iar
duhovniceşte de-a lungul întregii mele vieţi ,deşi ştiu ,că prin aceasta eu, ca roman, în nici un caz nu voi
realiza un arc de triumf! Iată că m-am destăinuit întru totul Ţie şi de aceea Te mai întreb o dată. Îmi este
îngăduit să Te însoţesc ? De vei spune da, eu Te voi însoţi, iar de vei zice nu, voi rămâne aici!”
Am zis Eu: “Ei bine, însoţeş
însoţeşte-Mă cu toţi cei care stau alături de tine, pentru ca să fie martori valabili
de partea ta“.
pag71După această hotărâre l-am întrebat pe Comandant : “Nu există cumva bolnavi în această
localitate?
Iar Comandantul zice : “Prietene, dacă cumva te pricepi şi în medicină, vindec-o pe soţia mea, căci ea
suferă aproape de un an încheiat de o boală misterioasă, pe care nici un medic nu o cunoaşte. Poate că
adânca ta înţelepciune să fie în stare de a recunoaşte boala soţiei mele şi de-a o ajuta să scape de ea!“
Am zis Eu: ”Eu îţi zic ţie: soţia ta este sănătoasă ! Trimite după ea!“
Comandantul şi-a trimis îndată slujitorii acasă, pe care soţia comandantului îi întâmpină în pragul
casei, ea fiind veselă şi complet sănătoasă şi se porni de îndată cu ei până la comandant. Acesta este uimit
peste orice măsură de acest lucru şi Îmi zice:”Prietene!!! Tu eşti un Dumnezeu!!!
Am zis Eu:”Voi oameni sunteţi cu toţii la fel ! Dacă nu vedeţi semne, nu credeţi, dar voi sunteţi totuşi
fericiţi, întrucât mai credeţi cel puţin din cauza semnelor. Iar dacă cineva nu crede nici văzând semnele pe
care Eu le fac, acela a căzut pradă morţii.Dar în viitor numai acei oameni vor fi fericiţi şi mântuiţi care
fără semne şi numai datorită adevărului cuvântului Meu vor crede şi vor trăi în conformitate cu el. Şi
aceştia vor afla atunci în ei înşişi adevăratul semn viu, care se numeşte viaţa veşnică şi aceasta nu le-o va
mai putea lua atunci nimeni.
Tu ai acum o bucurie că Eu am vindecat-o pe soţia ta exclusiv cu ajutorul voinţei inimii Mele şi te
întrebi mereu: cum este aceasta cu putinţă? Eu însă îţi zic ţie: dacă un om ar trăi în conformitate cu
adevărul interior, pur, şi el însuşi ar ajunge atunci în asemenea adevăr şi nu s-ar mai îndoi deloc în
adevărul său, atunci el ar putea zice unuia dintre munţii din aceste împrejurimi : ridică-te şi cazi în mare!
Dar după cum în tine şi în mulţi alţii nu trăieşte un asemenea adevăr, voi nu numai că nu puteţi
săvârşi o asemenea faptă, ci trebuie încă să vă minunaţi nespus când Eu, care posed în Mine asemenea
adevăr în toată plenitudinea, săvârşesc în văzul vostru lucrări care nu pot fi săvârşite decât prin puterea
adevărului viu celui mai dinăuntru! Abia într-un asemenea adevăr devine vie şi puternică credinţa, care în
om este mâna cea dreaptă a SPIRITULUI; iar braţul spiritului ajunge până la mari depărtări, unde
săvârşeşte lucrări minunate !
După ce veţi fi întărit suficient braţul spiritului vostru prin asemenea adevăr, atunci veţi săvârşi voi
ceea ce am săvârşit Eu acum în faţa voastră – şi totdeauna veţi vedea limpede cum a săvârşi asemenea
lucruri este cu mult mai uşor decât a ridica de jos cu mâinile trupului vostru o piatră şi a azvârli-o numai
până la câţiva paşi de voi!

25
De aceea să trăiţi după învăţătura Mea, fiţi făptuitori şi nu simpli ascultători şi admiratori ai
cuvintelor, învăţăturilor şi faptelor Mele! Atunci veţi fi dăruiţi şi voi cu ceea ce admiraţi acum în Mine .
Eu vă zic acestea nu de la Mine însumi, ci de la acela despre care voi ziceţi că este Tatăl vostru, dar
pe care încă nu L-aţi cunoscut. Acela despre care voi spuneţi că este Tatăl vostru Acela este cel de la care
sunt toate lucrurile: Îngerii, Soarele, Luna, Stelele şi Pământul cu toate câte sunt în el!
Dar aşa precum M-a învăţat pe Mine acest Tată mai înainte de a fi fost lumea, tot aşa vă învăţ şi Eu
pe voi acum, pentru ca TATĂL-care acum trăieşte în Mine- să sălăşluiască şi în voi, aşa precum în Mine
voieşte să zămislească stră—eternul şi purul ADEVĂR din eternul fundament originar, care se numeşte
IUBIRE a lui DUMNEZEU, care la rândul ei este FIINŢA ÎNSĂŞI A LUI DUMNEZEU.
De aceea nu vă lăsaţi prea copleşiţi de semnele pe care le săvârşesc înaintea voastră, pentru a nu
cădea într-o credinţă moartă - judecata, care nu este de folos, ci trăiţi şi lucraţi conform cu cele ce vă învăţ
Eu. Atunci veţi primi în voi înşivă puterile de care vă minunaţi în Mine, căci voi cu toţii sunteţi chemaţi
să fiţi atât de desăvârşiţi precum TATĂL vostru din ceruri desăvârşit este. Şi acum ştiţi totul. Faceţi deci
cele ce v-am spus şi veţi desluşi chiar în voi înşivă dacă v-am spus sau nu adevărul. Încercaţi, examinaţi
aşadar prin fapte învăţătura Mea; dar cu tot zelul, nu cu jumătate de măsură. Şi abia atunci, veţi afla dacă
această învăţătură vine de la un om sau de la Dumnezeu.”
După această importantă învăţătură , Comandantul a zis: "Acum începe să se facă lumină în mine!- În
toate acestea se ascunde o adâncă, incalculabilă înţelepciune, pe care noi, oamenii obişnuiţi, greu o putem
înţelege imediat. Dar lucrurile nu sunt totuşi aşa de complicate, căci dacă abia prin acţiune ajungi ulterior
la adevărata înţelegere, atunci eu voi lăsa la o parte orice altă scormonire a minţii şi după ce prin Ionael
voi fi iniţiat în întregul cuprins al Învăţăturii mă voi apuca cu toată seriozitatea să urmez această
învăţătură.- Şi voi rămâne la această hotărâre.”
Am zis Eu: ”Aşa este bine, prietenul meu, iar când umblând pe această cărare tu vei ajunge la
Lumină, atunci să laşi această Lumină să lumineze şi pe fraţii tăi, iar tu prin aceasta îţi vei câştiga o
răsplată în ceruri.- Şi acum să pornim spre Sihar; căci acolo mai avem treburi şi astfel ne vom urma calea.
pag72Astfel pornirăm la drum şi Comandantul împreună cu soţia lui, care tocmai a fost vindecată, şi
cu doi dintre subcomandanţii lui M-au însoţit. Comandantul şi soţia lui l-au luat pe Ionael în mijlocul lor,
discutau cu el şi îl întrebau diferite lucruri cu privire la religia iudaică şi cu privire la pasajele din ea care
s-ar referi la Mine, iar ologul cel tămăduit din satul vecin a ascultat şi el foarte atent aceste discuţii. Eu am
mers cu cele şapte fiice ale lui Ionael şi cu soţia acestuia. Şi ele îmi puneau o serie de întrebări cu privire
la ce se va întâmpla în viitorul apropiat în lume, la Ierusalim şi la Roma.- Iar Eu le-am dat răspunsuri
valabile, arătându-le, cum că nu peste multă vreme va avea loc judecata tainicului Domnitor al acestei
lumi şi a tuturor adepţilor săi, nu mult după aceea. Totodată le-am vorbit lor despre sfârşitul lumii şi
despre o judecată generală, asemănătoare aceleia de pe timpul lui Noe, iar ele M-au întrebat adânc uimite
când şi cum se vor întâmpla toate acestea?!
Eu însă le-am zis lor: ”Iubitele Mele fiice, aşa precum era pe timpul lui Noe, aşa va fi şi atunci:
iubirea va scădea, se va răci cu totul. Credinţa, într-o învăţătură pură despre viaţă şi cunoaştea lui
Dumnezeu, revelată din ceruri oamenilor, se va transforma într-o superstiţie întunecată, moartă, plină de
minciună şi amăgire, iar stăpânii acestei lumi se vor purta iarăşi cu oamenii ca şi cu nişte animale,
trimiţându-i cu sânge rece şi fără pic de conştiinţă la moarte, ori de câte ori nu se vor supune ,fără nici o
reacţiune, voinţei strălucitei lor puteri!- Puternicii vremii îi vor chinui pe săraci cu tot felul de presiuni şi
orice spirit liber va fi urmărit şi subjugat cu toate mijloacele posibile şi prin aceasta va veni o strâmtorare
printre oameni cum nu a fost niciodată pe pământ! Dar atunci zilele vor fi scurtate, căci de nu s-ar face
aceasta, chiar şi cei aleşi ar putea să cadă victimă prăpădului.
Vor trece o mie şi încă aproape o mie de ani până ce se vor întâmpla acestea! Dar atunci, pe aceeaşi
îngeri, pe care îi vedeţi aici, îi voi trimite cu mari trâmbiţe de trezire printre sărmanii oameni; pentru ca
aceşti îngeri să trezească (să învie) din mormintele nopţii lor pe oamenii pământului care sunt omorâţi
duhovniceşte. Aşa precum un stâlp de foc se roteşte de la un capăt la celălalt al lumii aşa se vor năpusti
aceste multe milioane asupra tuturor Puterilor Potrivnicului şi nimeni nu li se va mai putea opune!
De aici încolo, Pământul se va preface iarăşi într-un Paradis şi Eu voi conduce pururi copii Mei pe
calea cea bună.Dar după trecerea a 1000 de ani Prinţul Întunericului va fi lăsat iarăşi liber. Pentru un scurt
timp, de 7 ani , câteva luni şi câteva zile, îşi va manifesta liberul său arbitru, fie pentru căderea sa totală,
fie pentru posibila sa reîntoarcere.
În primul caz, Pământul se va preface într-o temniţă veşnică în părţile sale cele mai interioare, dar
părţile exterioare ale Pământului vor rămâne un Paradis. În al doilea caz, Pământul va fi prefăcut în cer,
iar moartea cărnii (a trupului) şi a sufletului ar dispare pentru vecii vecilor! Dar care va fi acest

26
deznodământ - acest lucru nu este îngăduit să-l cunoască nici chiar primul Înger din ceruri. Acest lucru îl
ştie numai TATĂL! Lucrurile pe care vi le-am dezvăluit acum să nu le povestiţi nimănui până când, peste
câţiva ani pământeşti, veţi fi aflat că Eu M-am înălţat de pe acest Pământ !”
Atunci M-au întrebat fiicele în ce constă această înălţare.
Eu le-am spus: "Când veţi afla despre ea, vă veţi întrista mult în inima voastră! Dar vă veţi mângâia
atunci, trei zile mai târziu, cu prezenţa mea iarăşi în mijlocul vostru. Eu însumi vă voi aduce şi preda
marea adeverire a Noului Testament şi cheile spre veşnica Mea Împărăţie! – Să aveţi toată grija ca atunci
să vă găsesc la fel de curate ca acum, întrucât în caz contrar nu veţi putea deveni Miresele Mele pentru
veşnicie.
După aceste cuvinte ale Mele, fiicele lui Ionael şi cu mama lor Mi-au fă făgăduit solemn că vor respecta
cât mai exact, toate cele ce le-am poruncit şi toate sfaturile Mele.
pag73Cu acest prilej am şi ajuns în cetate şi anume la casa lui Irhael, care acum este şi a lui Ioram.
Iairuth, Comandantul, precum şi subcomandanţii şi soţia comandantului se tot mirau de frumuseţea casei
restaurate, iar ologul vindecat se minuna şi el peste măsură şi zise până la urmă cu glas tare: “Aşa ceva
doar lui Dumnezeu îi este cu putinţă! Când eram copil, prindeam cu mult zel şopârle printre ruinele
acestui palat, ale acestei case - pe care a zidit-o Iacob, fiului său Iosif -, iar acum, ea stă în faţa noastră în
întregime atât de frumos restaurată, cum nici Iacob n-a reuşit s-o desăvârşească! Oh ! Nici o putere
omenească nu este în stare a săvârşi o asemenea lucrare peste noapte! Eu ştiu acum unde am ajuns şi ce
anume am de făcut! Numele meu este Ioan, notaţi-vă bine acest nume!"–( Este acelaşi Ioan pe care
apostolii Mei, când i-am trimis în al doilea an să înveţe poporul, l-au certat fiindcă fără o poruncă expresă
din partea Mea el tămăduia bolnavii şi scotea duhurile necurate în numele Meu.)( Marcu 9,38-40)
A zis Ionael: “ Prietene! Voinţa ta, gândul tău şi cuvintele tale sunt bune! Dar îţi mai lipseşte un
singur lucru şi acesta este cunoaşterea pură a Voinţei Divine. De aceea ,vino în ziua următoare la mine
sau, mai bine rămâi încă de pe acum la mine şi eu te voi pune într-o legătură mai apropiată cu Voinţa
Domnului ! Abia după aceea poţi transpune în bună ordine hotărârile tale , toate gândurile tale bune “.

Zice cel Vindecat: “ Domnul Dumnezeu să te lumineze în acest scop , iar eu voi face întocmai cum
mă vei sfătui tu: căci eu văd că tu eşti un prieten al acestui mare Prooroc şi de aceea vei şi avea o lumină
dreaptă din partea lui. Dar acest Prooroc este peste toţi ceilalţi şi eu socotesc că tocmai despre El a cântat
şi a proorocit David :
“Pământul cu tot ce cuprinde în el, Pământul cu tot ce locuieşte pe el este al Domnului , căci El a
întocmit Pământul lângă mare şi a pregătit toate Apele. Cine se poate sui pe Muntele Domnului?- Şi cine
va sta în Cetatea cea Sfântă? Cel care are mâini nevinovate şi inima curată, nu are plăcere în învăţătura
cea rea şi nu jură strâmb va primi binecuvântare de la Domnul şi dreptate dela Dumnezeul mântuirii
sale.
??Acesta este însă neamul, care întrebă după El, care caută fata ta Iacob! Deschideţi larg porţile
voastre şi înalt uşile Lumii ca să intre Împăratul Măririi.
Cine este Împăratul Măririi?- El este Domnul cel mare şi puternic în luptă!
Deschideţi larg porţile Lumii, ca să intre Împăratul Măririi.- El este Domnul Savaot: El este Împăratul
Măririi."
Iar eu, Ioan, care am fost vindecat de El, mărturisesc aici public, că Cel aici în trup este acelaşi Împărat al
Măririi despre care David a cântat şi a proorocit ! De aceea Lui să-I fie onoarea în vecii vecilor!”
A zis Ionael: ”Prietene, rădăcinile tale sunt deja înfipte în pământ bun! Dar vorba rămâne între noi,
încă nu a sosit timpul să vorbim public despre aceste bucurii. Abia după ce El, precum El însuşi a hotărât,
va pleca de aici, probabil în Galileea, vom începe să învăţăm poporul despre El şi pentru ca atunci - nu
peste mult timp - când va reveni printre noi, să găsească porţile noastre larg deschise şi uşile Lumii înalt
deschise pentru intrarea Lui. Asta înseamnă ca inima noastră să fie cât se poate de larg deschisă pentru
primirea Lui, iar iubirea noastră pentru El, să fie înălţată mai presus de stele. Căci inimele noastre sunt
poarta ce trebuie larg deschisă şi iubirea curată pentru El este uşa care trebuie înălţată mai presus de orice.
Eu păşesc apoi între cei doi, îmi pun mâinile Mele pe umerii lor şi le zic:
“Aşa este drept şi adevărat. Prietenii Mei iubiţi! Oriunde veţi fi voi împreună în Numele Meu şi Eu
voi fi în mijlocul vostru, chiar dacă nu în mod vizibil, dar întotdeauna plin de putere şi întărindu-vă! Dar
iată, că desluşesc o anumită tulburare pe străzile oraşului! De aceea staţi cu toţii liniştiţi, în timp ce eu voi
căuta să văd ce fel de duh atinge şi călăuzeşte sufletele, emoţiile cetăţenilor”.
Iairuth vine îndată la Mine şi îmi zice: ”Doamne! Acesta este un zgomot rău şi nu anunţă nici un
bine! De vei voi, voi cere imediat să se aducă aici două legiuni şi ordinea va fi îndată restabilită!

27
Am zis Eu: Lasă lucrurile aşa cum sunt! De va fi necesar, Eu am aici ,la îndemână ,paza cea dreaptă,
doar că tu va trebui să te ascunzi puţin în casă, ca nimeni să nu te vadă şi să nu te recunoască; căci printre
laicii din acest oraş nu trăieşte un duh bun şi mai târziu ei ar putea să-ţi aducă pagube mari posesiunilor
tale!”
A zis Iairuth: " Doar eu îi am pe cei doi îngeri şi ei îmi vor păzi negreşit posesiunile mele”.
Am zis Eu: "Totuşi fă precum ţi-am spus; căci dacă aş avea nevoie de ajutor omenesc, I I-aş cere
comandantului, care se află cu noi. Dar eu nu am nevoie de astfel de ajutor. Fii pe deplin liniştit şi totul va
fi bine!”
Cu acestea Iairuth s-a declarat mulţumit şi intră în casa lui Irhael.
pag74Îndată după aceea, veni până la noi o ceată destul de mare, de oameni înarmaţi cu ciomege, care
avea în mijlocul ei pe zece muţi, care datorită comportării lor faţă de medic au fost loviţi cu muţenie în
prima seară şi ceata cerea ,ameninţând ,ca celor zece muţi să li se dezlege iarăşi graiul.
Ioram medicul păşi imediat în faţă şi zise cu voce profundă, barbătească:- "O, voi fii ai celui Rău!
Oare mai nou aşa se vine la Dumnezeu pentru a-I cere Îndurare?”
Auzind acestea ceata păşi puţin înapoi şi începu să strige:" Cine este aici Dumnezeu.şi unde este El?!
Sau, până în cele din urmă ,te consideri tu pe tine sau pe acel vrăjitor galileean Dumnezeu?- Tu, hulitor de
Dumnezeu, cu umeri mari?!”
Şi Ioram spuse şi mai violent: ”Cine este vrăjitorul vostru din Galileea?Voi, nemernicilor?!”
Ceata strigă: ”Acel dulgher din Nazaret, ce are numele de Iisus! Noi îl cunoaştem foarte bine, la fel ca
pe mama lui, care se află acum aici şi pe fraţii şi surorile lui, care de asemenea sunt aici! Noi l-am
cunoscut şi pe tatăl său, despre care se spune că ar fi murit acum un an, fiindcă soţia şi copii săi nu voiau
să-l asculte şi l-ar fi înşelat în toate privinţele."
Am zis Eu: ”Ei, voi, fii ai Tunetului! Lăsaţi-i să mintă. Există un foc care arde mai straşnic decât
acela al minciunii?!- În plus, faceţi-le bine şi aşezaţi-le jar aprins pe capul lor şi ei o vor lua la fugă:-
Ţineţi bine minte! Niciodată să nu răsplătiţi răutatea cu răul” La aceste cuvinte, Ioram întreabă ce să le
facă acum acestor nelegiuiţi?
Am zis Eu: ”Fă-le lor, în numele Meu, ceea ce îţi cer şi cere-le apoi să plece!”
Şi Ioram zise acelei cete:”În numele Domnului! Fiecare din voi, care sunteţi muţi, să-şi reprimească
glasul şi să plece apoi pe drumul său acasă şi să-I dea cinstire lui Dumnezeu!”
La aceste cuvinte ale lui Ioram li s-au dezlegat limbile tuturor muţilor; dar ei nu au dat cinstire lui
Dumnezeu, decât unul singur - care i-a atenţionat şi pe ceilalţi, care însă ziseră: ”Nebunule, ce, oare
Iehova fost cel care ne-a amuţit pe noi? Nicidecum, ci numai un vrăjitor ne-a cauzat această pagubă şi
pentru aceasta noi să aducem laudă zeului păgân al vrăjitorului?! Dacă noi am face asta, la ce va trebui să
ne aşteptăm atunci, de la adevăratul Dumnezeu atotputernic, al lui Abraham, Isaac şi Iacob?!”- Atunci
plecă şi acel unul,-cel ceva mai bun decât ceilalţi nouă. Şi nu a îndrăznit să-Mi dea cuvenita cinstire.
Ioram şi toţi ai Mei s-au necăjit mult, iar Simon Petru s-a apropiat de Mine foarte supărat, zicându-
Mi: ”Doamne!- Negreşit este foarte bine aşa cum îţi place ţie; dar ,de aş avea eu numai o scânteie din
puterea Ta spirituală, aş şti ce ar trebui să le fac acestor hulitori ai Numelui Tău, nespus de sfânt pentru
mine!”.
Am zis Eu: ”Simone! Deja ai uitat învăţătura Mea, pe care am dat-o sus pe munte?- Ce bine poţi face
în lume, când răul ,îl răsplăteşti cu rău?! - Dacă pregăteşti o mâncare care nu are gust, atunci te întreb:
dacă acţionezi înţelept ,când în loc să dai un gust plăcut acelei mâncari prin adăugare de sare bună, lapte
şi miere, dimpotrivă tu îi adaugi fiere şi suc de aloe?!- Dacă la o mâncare - de altfel bună , mai adaugi
ingrediente şi mai bune, cu siguranţă nimeni nu te poate stigmatiza ca nebun!? Dar dacă mâncarea rea ,vei
vrea s-o faci şi mai rea, prin adăugarea de ingrediente şi mai rele decât conţinutul însăşi al mâncării,
atunci, spune, nu va veni oare cineva perspicace şi va zice: Ia priviţi aici, ce face acest nebun?
Vezi, cu atât mai mult se petrec lucrurile în acest fel cu oamenii! Dacă tu răul lor îl răsplăteşti cu mai
mult rău ,atunci întreabă-te singur: dacă prin aceasta, răul lor devine oare mai bun?! Dacă însă răul care ţi
s-a făcut, tu îl plăteşti cu bine, atunci prin aceasta tu îmblânzeşti răul din fratele tău. Şi în fiecare vei reuşi
să cultivi un frate bun!
Când un stăpân are un slujitor căruia îi încredinţează multe din averea sa, dar acest slujitor,
cunoscând bunătatea stăpânului său, păcătuieşte împotriva stăpânului şi ca urmare ar merita să fie
pedepsit; dacă stăpânul îl cheamă pe acel slujitor şi îi reproşează infidelitatea sa, iar acel slujitor, dacă din
această pricină se enervează şi îl întâmpină pe stăpânul său cu replici murdare, devine oare prin aceasta
stăpânul mai bun? Nicidecum, zic Eu ţie! De abia atunci se va mânia de-a binelea stăpânul acelui slujitor
şi va porunci să fie legat şi aruncat în temniţă.

28
Dacă dimpotrivă acel slujitor văzându-l pe stăpân supărat şi că ar voi să-i facă vreun rău, cade în
genunchi înaintea stăpânului său, recunoaşte cu căinţă păcatul comis şi îl roagă plin de blândeţe şi de
dragoste să-l ierte, se va mai purta în acest caz stăpânul acelui slujitor ca înainte?- Nicidecum, îţi spun!
Prin blândeţea străbătută de căinţă stăpânul devine mai blând şi mai iertator şi nu numai că va ierta totul
slugii sale, ci pe deasupra îi va face şi un bine.
De aceea , niciodată să nu răsplătiţi răul cu rău ,dacă voiţi ca toţi să deveniţi buni. Dacă îi veţi judeca
însă şi pedepsi pe aceia care păcătuiesc împotriva voastră, atunci până la urmă toţi deveniţi răi şi atunci în
nimeni nu va mai fi dreapta iubire şi nici un fel de bine!
Cel puternic îşi va lua dreptul de a-i pedepsi pe cei ce păcătuiesc împotriva legilor sale, iar păcătoşii
la rândul lor se vor înflăcăra de setea de răzbunare şi se vor strădui, de vor putea, să-l nimicească pe cel
puternic. Te întreb ce bun se poate naşte din aceasta până la urmă?!
De aceea să nu judecaţi şi să nu condamnaţi pe nimeni ,pentru ca să nu fiţi la rândul vostru judecaţi şi
condamnaţi. Aţi înţeles cu toţii această învăţătură dintre cele mai importante, fără de care împărăţia Mea
nu va putea prinde niciodată rădăcini în mijlocul vostru?!
pag75Zise Simon Petru:” Da, Doamne, negreşit am înţeles aceste lucruri din temelii; totuşi această
problemă îşi are partea ei de umbră care, după părerea mea, constă din următoarele: dacă după învăţătura
Ta noi vom anula cu totul pedepsele pentru faptele rele, atunci într-un timp scurt se vor înmulţi
răufăcătorii ca iarba pe pământ şi ca nisipul în mare! Sau poate exista o lege şi fără sancţiune?”
Am zis Eu:”Iubitul Meu, tu ai judecat acum ca şi orbul despre culorile luminii! Du-te şi priveşte
grădinile zoologice din marile oraşe! Vei vedea în ele tot felul de fiare sălbatice: ca tigri, lei, pantere,
hiene, lupi, urşi - şi dacă aceste bestii nu ar fi în cuşti puternice, cine ar mai fi sigur, în apropierea lor, de
viaţa trupului său?! Dar ce nebunie ar fi, de a ţine după gratii, mieii şi porumbeii?! Iadul fireşte că are
nevoie de legile cele mai severe, prevăzute cu sancţiunile cele mai dure; dar împărăţia Mea, care este
Cerul, nu are nevoie de o lege şi cu atât mai puţin de vreo sancţiune!
Eu însă nu am venit în Lume ca pentru ca să vă educ prin asprimea sancţiunilor legii pentru iad, ci ca
să vă educ prin iubire, blândeţe şi adevăr pentru Cer . Şi dacă Eu vă eliberez de lege, prin noua Mea
învăţătură din ceruri şi vă arăt cărarea cea nouă care trece prin inimă şi duce la adevărata şi veşnica, cea
mai liberă viaţă, de ce vreţi să trăiţi mereu judecaţi şi condamnaţi sub lege şi nu vă gândiţi că ar fi mai
bine a muri după trup de mii de ori în iubire decât a peregrina chiar şi numai o singură zi în moartea
legii?!
Se înţelege de la sine că hoţii, tâlhari, care drept chipuri şi asemănare a iadului, locuiesc în peşterile şi
cavernele pământului şi ziua şi noaptea îşi pândesc prada. A face vânătoare dreaptă pentru prinderea
acestora este chiar una dintre datoriile Îngerilor din ceruri; dar de nimicit să nu-i nimicească nimeni, ci
să-i pună în dosul gratiilor în temniţă, pentru a-i educa şi îmblânzi; numai la contraatac cu forţa să fie
supusi la cazne, iar în cazul unei opoziţii crunte ,chiar omorâţi după trup! Căci în aceste cazuri este mai
bun un iad din viaţa de după moarte, decât un iad înzestrat cu viaţă trupească.
Dar oricine, care în loc să contribuie la educarea şi îmblânzirea hoţilor, tâlharilor şi ucigaşilor
aruncaţi în închisoare, continuă acolo să-i judece şi să-i omoare, spre acela ochii Mei vor privi cu mânie,
căci cu cât îi judecă şi îi pedepsesc oamenii mai aspru pe răufăcătorii lor, cu atât mai cruzi, mai atenţi şi
mai încăpăţânaţi se vor face răufăcătorii care se mai află în libertate şi când vor da o spargere la o casă în
timpul nopţii, nu numai că vor jefui tot ce vor găsi, ci vor omorî şi nimici pe toţi cei care ,într-un fel sau
altul, ar putea să-i trădeze.
Desfiinţează tu judecata cea tăioasă şi dă tuturor oamenilor sfatul cel înţelept ca aceluia care cere
cuiva haina ,să i se dea totodată şi mantaua, chiar dacă şi atunci vor mai veni la voi hoţii ,să vă ceară un
lucru sau altul, dar nu vor mai lua şi nici omorî!
Iar când din adevarata iubire faţă de fraţii şi surorile lor şi din iubire faţă de Mine oamenii nu vor mai
aduna bunuri trecătoare ale acestui pământ, ci vor trăi şi se vor comporta asemenea Mie, atunci nu vor
mai exista nici hoţi, cu atât mai puţin tâlhari sau criminali!
Acela care crede că prin legi severe şi judecăţi extrem de ascuţite vor putea fi extirpaţi, până în cele
din urmă răufăcătorii, greşeşte foarte tare! Iadul nu a dus lipsă niciodată de asemenea specimene! La ce
îţi foloseşte să omori un diavol, când iadul îţi trimite îndată, în locul lui, pe alţi 10, din care unul singur
este mai rău decât erau 10 din prima categorie? Când vine cel Rău şi găseşte iarăşi rău, el se înfurie şi
devine o satană în toată puterea cuvântului; dacă el vine şi nu găseşte însă decât iubire, blândeţe şi răbdare
el renunţă la răutatea lui şi pleacă mai departe.
Un leu când vede venind un tigru sau un alt duşman că se apropie de el se înfurie repede, se aruncă cu
toată puterea şi îl nimiceşte pe adversar; dar lasă în pace un căţel şi chiar se joacă cu el, iar de se aşează

29
cumva vreo muscă pe laba lui nici măcar n-o priveşte şi o lasă să zboare de acolo neîmpiedecată, căci leul
nu se ocupă de prinderea ţânţarilor sau a musculiţelor. Tot aşa se va comporta faţă de orice duşman, dacă
nu se apropie de el cu putere.
De aceea mai curând binecuvântaţi pe duşmanii voştri decât să îi aruncaţi în temniţă, căci atunci voi
aduceţi jar aprins asupra lor şi îi faceţi inofensivi pentru voi.
Cu iubirea, blândeţea şi răbdarea veţi învinge peste tot ; în schimb dacă pe oamenii, care cu toată
orbirea lor sunt până în cele din urmă totuşi fraţii voştri, îi judecaţi şi îi condamnaţi, atunci în locul
binecuvântării Evangheliei, veţi duce numai blestem şi dezbinare printre oameni!
De aceea voi trebuie să fiţi în toate ucenicii Mei, în cuvânt, învăţătură şi fapte, dacă voiţi să deveniţi,
să fiţi slujitorii Mei pentru răspândirea Împărăţiei Mele pe Pământ; iar dacă nu veţi vrea să faceţi asta sau
dacă astea vi se par prea grele sau nejuste atunci e mai bine să vă reîntoarceţi acasă. Eu însă pot chiar din
pietre să-mi scot- ucenici ai Mei.
pag76Simon Petru spuse: ”Doamne! Cine te va părăsi pe Tine? Cine nu va voi să te slujească? Căci doar
Tu ai cuvintele vieţii, aşa cum înainte de Tine nu au fost grăite niciodată de o gură omenească.- Cere-ne
nouă totul şi noi vom face; dar niciodată să nu ne ceri să te părăsim! – Ai însă, rogu-te, răbdare cu marile
noastre slăbiciuni şi ne întăreşte pe noi cu harul Tatălui din ceruri, care şi pe Tine Te-a întărit într-un chip
minunat, încât Tu stai acum înaintea noastră, înveţi şi acţionezi desăvârşit, una fiind cu Tatăl Tău din
ceruri. Şi întocmai aşa precum ne-ai învăţat sus pe munte ,noi ne vom ruga tot timpul şi vom zice:
Tată din ceruri! Vie împărăţia Ta, şi facă-se sfântă voia Ta şi precum iertăm noi celor care ne-au
făcut rău, aşijderea Te rugăm iartă-Ne şi Tu slăbiciunile şi păcatele noastre!”
Am zis Eu:”Simone!- Vezi, acest limbaj al tău Îmi place mai mult decât apărarea pe care ai luat mai
înainte legii şi sancţiunii pretinse de aceasta. La ce foloseşte unei ţări sau unui imperiu o linişte şi o ordine
obişnuită, realizată prin constrângerea cea mai ascuţită?! Pentru un timp lucrurile se vor putea menţine
aşa, dar când povara devine prea mare peste dracii prea apăsaţi, ei se vor răscula şi vor călca legile cu cel
mai mare dispreţ. Căci acela care mai trebuie ţinut şi condus cu puterea este încă un drac; numai acela
care se lasă condus de iubire, blândeţe şi răbdare este asemena îngerilor lui Dumnezeu şi este vrednic de a
fi un copil al Celui Prea Înalt!
Prin iubire veţi realiza totul! Prin putere nu se realizează decât trezirea diavolului din somnul său! Şi
atunci ce fel de bine poate să vină pe pământ, peste omenire?!
De aceea, este infinit mai bine ca printre oameni să crească iubirea şi blândeţea şi să rămână tot
timpul în veghe şi prin aceasta să constrângă pe diavoli la somn şi linişte - pentru a nu dăuna Pământului -
decât ca, prin gălăgia ameninţătoare a puterii ,să fie treziţi diavolii care apoi vor strica pământul cu toate
câte sunt pe el! Spune-mi tu Mie acum, ce vrei şi ai de obiectat la cele spuse?!
Zise Simon-Petru: “Doamne! La astea nu se mai poate obiecta nimic. Dar câţi dintre oamenii care
trăiesc pe acest pământ ştiu ceva despre aceste sfinte adevăruri?! Doamne! Iată, aici există legiuni de
îngeri din ceruri; trimite-i Tu peste întreg pământul, la toţi oamenii, ca să le vestească tuturor aceste
adevăruri! Şi de se va fi împlinit aceasta eu socotesc că va fi mai luminos şi mai bine pe faţa acestui
pământ păcătos!”
Zis-am Eu:”Tu socoteşti aşa cum înţelegi tu, dar Eu trebuie să fiu în lucruri de o altă părere. Vezi tu,
de o mie de ori mai mulţi îngeri de cum vezi tu aici sunt permanent la oameni şi acţionează asupra
simţurilor lor interioare şi asupra vieţii lor sufleteşti, aşa încât omul, prin ajutorul îngerilor nu ajunge la
insuficienţă în ceea ce priveşte cunoaşterea - iar această acţiune inspiratoare a îngerilor se efectuează în
aşa mod încât nu exercită nici o constrângere asupra omului, astfel ca omul, neprejudiciat cu nimic în
libertatea sa, poate adopta ca ale sale proprii şi poate urma gândurile, dorurile şi pornirile inspirate de
îngeri. Ce se întâmplă însă? În secret oamenii gândesc foarte bine, au dorinţe bune şi îşi construiesc
principii etice demne de laudă; când trebuie însă să treacă la fapte, atunci ei primesc şi se ghidează după
lume, după necesităţile amăgitoare şi înşelătoare ale cărnii şi în funcţie de acestea ei fac şi acţionează rău
şi plin de egoism!
Vreau să-ţi aduc aici multe mii de pur-rău-făcători şi vreau să-i întreb: dacă ştiu ei sau nu că fac rele?
Şi ei cu toţii, îţi vor spune că "ştiu că fac rău!" Iar dacă tu îi vei întreba de ce fac rău , mulţi dintre ei vor
zice: "pentru că ne face plăcere"; iar ceilalţi vor spune: "noi fireşte că am vrea să facem bine, dar fiindcă
alţii fac rău, facem şi noi la fel"; pe când alţii ,iarăşi vor zice: "noi cunoaştem foarte bine binele, dar nu
suntem în stare să-l facem; căci natura noastră se opune binelui şi noi nu putem să îl iubim pe acela care
ne insultă!"

30
Şi vezi, astfel de răspunsuri şi multe altele vei primi şi din ele vei vedea ,cu toată certitudinea ,că până
şi cei mai înrăiţi şi patentaţi răufăcători nu sunt lipsiţi de cunoştinţa binelui şi a adevărului, dar cu toate
acestea ei săvârşesc răul!
Iar dacă oamenii săvârşesc răul împotriva celei mai lăuntrice cunoştinţe a lor, la ce te poţi aştepta
atunci de la o cunoştinţă care l-ar pomeni din afară? Da, de aici încolo vor fi date şi din afară cunoştinţele
despre bine şi adevăr, coborâte din ceruri şi împărtăşite oamenilor şi din pricina acesta Mă vor omori pe
Mine, pe voi şi pe mulţi alţii, care îi vor învăţa pe oameni să facă binele, să lase şi să evite răul!”
Zise Simon:”Doamne! dacă aşa stau lucrurile, atunci mai bine a diavolului fie această lume! Ce o mai
fi de o asemenea omenire care nu mai vrea să recunoască şi să accepte binele?!”
Zis-am Eu: ”Acela care vorbeşte ca tine într-o stare de puternică emoţie ?? este încă departe de
Împărăţia Mea! După ce Mă voi fi înălţat Eu (la Tatăl), tu vei vorbi într-un alt fel! Dar iată că s-a făcut
seară şi de aceea să intrăm în casă pentru a oferi o întărire(hrană) mădularelor noastre.
Pag77După aceste cuvinte, mulţi care se adunară în timpul discuţiei cu Simon Petru în acest loc ,se
îmbulzesc, vin la Mine şi îmi cer semne. Ei zic:”Dacă Tu faci semne în faţa orbilor, care nu au nici o
cunoştinţă şi nu au minte şi de aceea nu pot să judece nimic, atunci fă Tu semne şi în faţa noastră. Dacă
semnele vor fi veritabile, vom crede şi noi în Tine; de vor fi însă oarbe şi rele - atunci vom şti ceea ce
avem de făcut; căci avem experienţă în toate lucrurile!
Zis-am Eu: ”Foarte bine, de ziceţi că aveţi experienţă în toate lucrurile, atunci de ce aveţi nevoie de
semne?! De sunteţi astfel, încât asemenea lui Dumnezeu vă socotiţi pricepuţi în toate lucrurile, atunci şi
aşa veţi fi în stare a şti dacă Eu învăţ sau nu adevărul! Şi atunci de ce aveţi nevoie de semne? În cele
aproape trei zile şi jumătate de când suntem aici s-au înfăptuit mai multe semne din cele mai
extraordinare pentru care sunt aici sute de martori de încredere care pot confirma veridicitatea acestor
semne. De nu vă sunt suficiente aceste semne, atunci, nici cu altele noi nu se va declara mulţumită inima
voastră plină de răutate! De aceea plecaţi de aici ,de bună voie, de nu vreţi să fiţi îndepărtaţi cu forţa!
Şi cei astfel refuzaţi au început să strige: ”cine va fi acela, cine poate şi cine are voie să ne
îndepărteze de aici cu forţa?! Nu suntem noi stăpânii acestor locuri, locuind aici ca cetăţeni ai Romei;
locuim, lucrăm, creăm şi facem ce vrem?! Noi suntem aceia care putem să Te izgonim într-o clipă de aici,
nu Tu, simplu galileean, ne poţi izgoni de aici! Şi în temeiul omnipotenţei noastre îţi ordonăm ,ca încă
înainte de miezul nopţii, să părăseşti această cetate, căci ni s-a făcut lehamite şi ne-am săturat de Tine!
Zis-am Eu: ”O, voi orbi şi nătărăi! Câtă vreme vreţi să mai trăiţi în omnipotenţa voastră? M-ar costa
un singur gând şi într-o clipă aţi fi cu toţii scrum cu toată omnipotenţa voastră cu tot! De aceea întoarceţi-
vă la locuinţele voastre, întrucât locul pe care staţi vă va înghiţi!
În acel moment ,se deschise pământul foarte aproape de picioarele lor, şi din despicătura produsă, au
ieşit vâlvătăi de flăcări şi fum. Când locuitorii văzură acestea începură să urle, strigând: ”Vai nouă,
suntem pierduţi! Căci am păcătuit împotriva lui Ilie! Cu aceste strigăte fugiră cu toţii de acolo, iar
despicătura s-a închis la loc. Noi însă intrarăm liniştiţi în casa lui Ioram.
Când am ajuns cu toţii în încăperile locuinţei lui Irhael şi a lui Ioram totul aici era pregătit pentru
cină. Eu am binecuvântat mâncarea şi cu toţii, în total circa vreo mie, s-au aşezat la mese.Toţi mănâncă,
beau şi laudă gustul deosebit al mâncărurilor şi a vinului şi sunt veseli şi bine dispuşi. Numai
Comandantul, care ne-a însoţit împreună cu soţia lui vindecată şi cu câţiva subalterni, era posomorât şi de
aceea mânca şi bea puţin. Ionael şedea chiar lângă el şi l-a întrebat asupra motivului întristării sale.
Comandantul suspină adânc şi apoi zice: “Prietene nobil şi înţelept! Cum mai poţi fi vesel când vezi
că aproape toţi oamenii sunt de mii de ori mai răi chiar şi pentru talpa iadului ?– dacă există cumva acest
iad? Când lupii lihniţi de foame găsesc un cioban cu o turmă de oi, lupii se reped la pradă, iar ciobanul îşi
apară oile şi astfel lupta începe, acest lucru este de înţeles. Căci - pro primo, lupii sunt animale fără minte,
maşini însufleţite de natură, care sunt mânate de pornirile necesităţilor apăsătoare ale naturii lor – şi pro
secondo, tocmai din motivul arătat animalele sunt cu totul incapabile de a răspunde de faptele lor − la fel
ca şi râul care s-a umflat şi ca urmare cu masele sale uriaşe de ape distruge tot ce află în calea lui,− dar
aici, sunt oameni care, ei înşişi susţin că ar fi în posesiunea unui înalt grad de cultură şi de înţelepciune,
dar care în inima lor sunt mai răi ca lupii, tigrii, hienele, leii şi urşii! Pentru ei pretind cea mai aleasă
atenţie, în timp ce ei nu acordă nici cea mai mică consideraţie semenilor lor! Spune prietene – sunt şi
aceştia oameni? Nu, zic eu, de o mie de ori nu !! O, aşteaptă numai, tu, popor nesăbuit!! Eu îţi voi aprinde
o lumină astfel ca urmare să îţi piarză şi văzul şi auzul pentru totdeauna!!!"
A zis Ionael: “Ce vei vrea să faci? – Dacă le vei aplica o corecţie cruntă, tu îţi vei aduna în altă parte
duşmani; aceştia te vor pârî la Roma, iar finalul va fi că vei fi transferat undeva, departe, prin ţara sciţilor.
Lasă tu răzbunarea în seama Domnului şi fii tu sigur că El va lua împotriva acestui popor măsura cea

31
dreaptă. Citeşte istoria poporului meu şi ea îţi va arăta foarte limpede cum, în toate timpurile, Domnul a
pedepsit sever, uneori cu toată asprimea, toate nelegiuirile acestui popor, şi eu îţi zic: Domnul cerului şi al
pământului a rămas neschimbat, acelaşi, aşa după cum era din vecii vecilor. El este îngăduitor şi plin de
cea mai mare răbdare şi nu lasă niciodată poporul fără învăţători şi semne de sus; dar vai poporului ,dacă
se scurtează răbdarea Domnului! Când el avântă nuiaua cea mare a corecţiei, El nu încetează până ce nu
sunt zdrobite toate mădularele poporului şi până nu se înmoaie oasele acestuia asemenea unui terci uşor şi
subţire!
Ceea ce ai voit să faci aici, cu multă şi periculoasă trudă, acest lucru Domnul îl poate făptui cu unul
din cele mai slabe gânduri ale sale.Câtă vreme însă Domnul, El însuşi, vrea să-i suporte pe aceşti oameni,
atâta timp nici noi nu voim să-i atingem în nici un chip cu mâinile noastre. – Tu ai văzut doar, cât de uşor
I-a fost Domnului să despice pământul înaintea hulitorilor şi să apară din abis fum şi flăcări?! Lui I-ar fi
fost tot atât de uşor să-i prefacă pe aceşti nelegiuiţi în praf şi cenuşă. El s-a mulţumit însă, să-i sperie doar
şi să-i pună pe fugă. Dacă Domnul se mulţumeşte cu atât, atunci ne declarăm şi noi mulţumiţi! – Căci El
singur ştie întotdeauna să aplice măsura cea dreaptă. Dacă Domnul este însă vizibil între noi şi se arată că
are o bucurie de noi aceştia puţini, atunci de ce să fim noi posomorâţi şi trişti?! Fii vesel şi vioi şi te
bucură de harul lui Dumnezeu! Toate celelalte să le laşi în seama Lui! "
Pag.78A zis Comandantul:”Iubite prietene înţelept! Tu fără îndoială că ai vorbit just şi bine; dar eu ca
străin, ce să spun la această problemă?! Eu cred acum şi în interiorul meu sunt convins că acest Iisus din
Nazaret nu este nimeni altul decât cel mai adevărat Dumnezeu în înveşmântare omenească. Şi acest lucru
nu mi-l spun atât de mult semnele mari pe care le-a săvârşit El, ci mai ales înţelepciunea Sa nemărginită!
Căci acela care vrea să creeze o lume, trebuie să fie atât de înţelept ca El, în fiecare din cuvintele
Sale! Dar aceşti mişei în chip nelegiuit îşi zic copii ai lui Dumnezeu, către care Dumnezeu vorbise în
toate timpurile fie direct fie indirect. Şi acum vine El însuşi întrupat la ei şi ei îl refuză cu dispreţ şi pe
deasupra îl alungă şi din cetate. Prietene, eu sunt roman, după religia mea un panteist schilodit, deci un
păgân orb şi eu cred şi îmi pun chiar şi viaţa pentru noua mea credinţă. Dacă s-ar afla aici păgâni aş fi
indulgent cu ei; dar fiindcă se numesc pe sine copii ai lui Dumnezeu şi îl refuză în acest mod pe
Dumnezeu, care este Tatăl lor, din acest motiv, eu ca străin nu pot avea nici o indulgenţă faţă de ei! Ei au
voit să-l expedieze pe Dumnezeu-Domul; acum ei să fie expulzaţi! Buruiana şi neghina trebuie scoasă,
pentru ca pe acest ogor, pe care l-a semănat însuşi Domul, să se poată coace în mod curat! Căci de va
rămâne buruiana aici, ea va strica în scurtă vreme toate câte le-a semănat într-un chip atât de minunat
însuşi Domnul! Să-mi spui drept - am sau nu dreptate? Ce trebuie să fie mai mult pentru mine - Domnul
sau aceşti nemernici vagabonzi?"
A zis Ionael: “Faptul că din acest punct de vedere, pe care l-ai înfăţişat, tu ai perfectă dreptate, acest
lucru nu-l poate contesta nimeni, dar se pune o întrebare, dacă este necesar a se proceda conform cu
hotărârea ta? Aceasta bineînţeles este o altă întrebare. Căci se poate întâmpla ca aceşti hulitori să se fi
speriat peste orice măsură şi vor face o introspecţie, se vor căi de păcatele lor şi se vor îndrepta. În acest
caz nu ar fi totuşi just ca ei să fie expulzaţi cu toţii. Căci un păcat rămâne numai atâta timp pedepsibil
într-un om, până când el persista în acel păcat; când omul a depus cu totul de la sine păcatul şi se
încadrează în ordinea rânduită de Dumnezeu, atunci nici păcatul, nici pedepsirea acestuia nu mai au nimic
de a face cu acel om!
A pedepsi un om care s-a îndreptat pe deplin fiindcă în trecut a păcătuit o dată sau de mai multe ori în
oarba lui prostie şi slăbiciune ar fi coroana absurdităţii, cu totul nedemn de un om adevărat, împotriva
oricărei ordini divine şi o asemenea procedură penală s-ar asemăna, la un fir de păr, cu acţiunea unui
medic nechibzuit care după ce bolnavii lui s-ar însănătoşi ar veni la ei şi le-ar zice: v-aţi făcut sănătoşi de-
a binelea, dar recunoaşteţi totodată că a voastră carne, adică cutare sau cutare organ, a păcătuit şi de aceea
în funcţie de intensitatea care v-a chinuit – în acea măsură va trebui să aplicaţi acum o corecţie a acelui
mădular! Iar dacă bolnavii vindecaţi ce se află în convalescenţă, vor practica tot felul de flagelări şi de
asceză forţată pentru a-şi aplica personal o corecţie, ce va fi din convalescenţa lor?! Vezi, ei se vor
îmbolnăvi de zece ori mai rău de cum fuseseră înainte. Întreabă-te la ce bine, prin urmare, o asemenea
pedepsire la ,netimpul ei ,a cărnii? Nu este deja tratamentul o pedepsire, o maltratare suficientă a cărnii?
Pentru ce atunci o pedepsire, o corecţie de circumstanţă prin care carnea sănătoasă s-o îmbolnăvim din
nou? Dacă un asemenea procedeu trebuie considerat în materie eronat şi nesocotit, cu atât mai mult atunci
când îl aplicăm, fără nici un menajament, omului spiritual (duhovnicesc – omului dinăuntru – moral, cum
îl numeşte Pavel )!?
Negreşit că este datoria noastră să-i lămurim pe oamenii care au păcătuit şi s-au îndreptat, să le
atragem atenţia în mod frăţesc asupra pericolelor mari pe care le implică păcatul; dar în starea lor de

32
îndreptare noi să îi întărim şi să-i fortificăm totodată cu toate mijloacele care ne stau la dispoziţie – pentru
a nu mai putea recădea în robia păcatului; dar ca oameni care s-au îndreptat , să-i tragi la răspundere şi să-
i mai şi pedepseşti - aceasta nu ar însemna altceva decât că sfera de păcătoşenie ameliorată, să o faci ca
acei oameni să recidiveze şi să recadă într-o păcătoşenie înzecit mai mare! Şi aici se pune întrebarea: dacă
un asemenea mod de a proceda, nu ar fi din punctul de vedere al lui Dumnezeu, de sute de ori mai de
pedepsit decât toate păcatele săvârşite în trecut de către cei osândiţi?! Pedeapsa pe care o atrage după sine
fiecare păcat este un medicament împotriva bolii sufleteşti numită “păcat“; dar dacă boala a fost o dată
învinsă prin medicamentul odată administrat atunci pentru ce să se mai aplice un nou tratament cu acest
medicament acolo unde boala nu mai există?"
Şi a zis Comandantul: “Ca prezervare împotriva unei reveniri (recidive) posibile ale acelei boli!“
A zis Ionael:”Da, da, prezervările sunt foarte bune şi necesare, dar, precum am mai amintit, ele
trebuie să fie mai tari, mai puternice şi nu chinuitoare sau chiar mortale. Niciodată nu va putea fi
îmblânzită mânia prin mânie, ci numai prin iubire, blândeţe şi răbdare!
Peste cel ce arde trebuie să torni apă şi nicidecum smoală în clocot sau metal topit! Cine şi–a rupt un
picior să fie dus la medicul care ştie să îl pună la loc, să fie bandajat, aşezat înt-un pat potrivit, pentru ca
să se vindece osul sau cel vătămat şi în nici un caz să nu fie lovit peste picior cu vergele de metal pentru
că era neîndemnatic la mers şi drept urmare a căzut şi şi-a fracturat piciorul!
Nu e mult de când unul care s-a reîntors din ţara sciţilor unde se dusese ca să vestească acelor oameni
pe Dumnezeul lui Abraham, Isac şi Iacob mi-a povestit că acele popoare sălbatice, migratoare au obiceiul
de a-i pedepsi pe om după ce a murit pentru motivul că a murit! Îl dezbracă pe mort complet, îl leagă de
un stâlp şi apoi îl biciuie timp de o zi întreagă; această flagelare se aplică mortului şi în cazul când este
omorât de altul, căci se spune că singur el poartă vina morţii sale fiindcă s-a lăsat atacat şi la urma chiar şi
omorât! Ucigaşul, în schimb, este lăudat pentru faptul că a repurtat biruinţa asupra celuilalt şi şi-a păstrat
viaţa!
Oricât de absurde par aceste practici, ele se aseamănă totuşi cu noi, când pe cineva – care prin păcatul
săvârşit, care este o reală boală a sufletului şi de altminteri este mort spiritualiceşte, –prin acţiunile
noastre ,am vrea să-l facem şi mai mort de cum este el deja!
Bolnavul negreşit are nevoie de medic şi de adevăratul medicament; dar a-l pedepsi pentru faptul că a
avut nenorocul de a se îmbolnăvi, acest lucru, iubite prietene, ţine de cele mai adânci şi sălbatice regiuni
ale sciţilor! Socotesc, că acum şi tu recunoşti că este mai bine a-L urma întru toate pe Domnul Vieţii,
decât să ne amestecăm, indiferent în ce lucrări ale Lui, cu mâini neîndemnatice şi de a strica prin aceasta
marea şi divina pepinieră – fie printr-o voinţă trufaşă, asemănătoare cu acea a diavolului, fie din pură
prostie.”
pag79Pătruns cu totul de vorbirea hotărâtoare, plină de adevăr a lui Ionael, Comandantul zise:” Da,
acum lucrurile îmi sunt întru totul lămurite, aşa încât renunţ la hotărârea mea! Un asemenea lucru voi da
ordin să fie efectuat numai când tu îmi vei cere aşa ceva, iar tu ca conducător rânduit de Dumnezeu al
acestei comunităţi, în toate vei avea întâietatea; dar de aici încolo nu voi întreprinde nimic fără sfatul tău."
La acestea Ioanel a răspuns: “Aşa este bine de tot şi demn de buna plăcere a Domnului, dacă cineva
are trupul său bolnav, aceluia să i se facă un tratament pentru vindecarea trupului;dar dacă cineva are
sufletul bolnav,
bolnav, aceluia să i se dea un ajutor sufletesc,
sufletesc, un tratament sufletesc şi aceasta în funcţie de
natura bolii.
Bolile sufleteşti ale copiilor pot fi vindecate cel mai bine cu ajutorul unei corecţii corespunzator
administrate de la care să nu lipsească nuieluşa; bolile sufleteşti ale oamenilor maturi,
maturi, pot fi vindecate cu
ajutorul sfaturilor înţelepte şi pline de iubire, cu ajutorul unor învăţături şi instrucţiuni rodnice şi cu
ajutorul unor avertismente şi izvorâte din iubire pură - avertizare prin care îi arătăm celui bolnav
sufleteşte consecinţele rele-necesare care vor trebui să se producă în viitor dacă omul în chip liber persistă
în slăbiciunile lui sufleteşti; dacă toate acestea nu aduc nici un rod în sufletele moarte şi surde, abia atunci
este sosit timpul ca astfel de fiinţe omeneşti să fie supuse unui tratament mai sever, mai serios, în dosul
cărui tratament să fie totuşi în deplină măsură iubirea de aproapele, din care singur poate fi aplicat cu
succes tratamentul psihic mai drastic.
Când conducătorii acţionează însă din mânie şi din diavolească sete de răzbunare, atunci zadarnică va
fi orice ostenelă a lor! Căci atunci, în loc să-l conduci pe cel bolnav sufleteşte, spre a deveni om adevărat,
acest bolnav este prefăcut într-un adevărat drac a cărui dor de răzbunare nu va mai putea fi stăvilit de nici
o putere.
“Pentru o vreme Satana fireşte că poate fi ţinut pe loc şi făcut inofensiv prin puterea şi forţa de sus,
dar când din pricina oamenilor orgolioşi, care socotesc că prin înţelepciunea şi puterea lor care în fond

33
constă dintr-o asprime tiranică neînduplecată - ei sunt în stare să menţină ordinea impusă de ei, după
bunul lor plac, Domnul îşi retrage puterea şi ia lui Satan firele pe care i le aplicase ; atunci peste noapte se
termină cu puterea celor ce se crezuseră ei puternici, cu puterea tiranilor, căci aceste mase de oameni
transformaţi în diavoli puri datorită tratamentului anapoda, neomenos care li s-a aplicat, asemenea unui
râu ce s-a umflat se vor arunca torenţial peste aceia care I-au terorizat şi îi vor nimici, ca şi cum nu ar fi
existat niciodată!
Urmările cele mai rele le are pedeapsa cu moartea! Căci ce foloseşte să ucizi corpul cuiva , iar tu nu
poţi să ţii captiv sufletul şi duhul rău, în care se afla cuprinsă puterea propriu zisă de lucrare şi de acţiune?
Cel care ar crede că a scăpat de duşmanul rău când a reuşit ca să-I ucidă trupul, acela este lovit cu o
înzecită orbire! Căci omorându-şi adversarul, abia prin aceasta şi-a făcut ,dintr-un duşman slab, pe care îl
putea vedea , mii duşmani invizibili care îl urmăresc după aceea ziua şi noaptea şi îl vatămă , îi procură
păgubire în trup, suflet şi în spiritul său.
Priviţi un război, în care nu rareori sunt ucise mii şi mii de trupuri - iar învingătorul socoteşte că el s-a
scăpat de duşmanul său, când mânat de ideile sale oarbe el şi-a nimicit duşmanul după trup; dar ce
enormă este eroarea lui! Sufletele şi spiritele celor omorâţi în război, datorită influenţei pe care o exercită
asupra mersului vremii (fenomenele meteorologice) pustiesc atunci pe timp de mai mulţi ani semănăturile
de toate genurile, de toate soiurile, provoacă prin aceasta, în mod inevitabil scumpirea alimentelor, iar
aceasta duce la foamete, ceea ce la rândul său favorizează epidemiile mortale şi ciuma! Şi acestea ,într-un
timp scurt ,seceră mai mulţi oameni decât războinicii pe care i-a ucis duşmanul său; prin aceasta slăbit în
puterea lui pe care normal ar trebui să i-o dea ţara lui, pentru a se menţine el trebuie să-şi aducă mercenari
străini pe care trebuie să-i plătească cu sume mari. Prin aceasta se îndatorează el şi îşi îndatorează ţara şi
când după câţiva ani a rupt întru totul ţara şi poporul său şi nu îşi mai poate plăti nici datoriile, nici pe
mercenarii săi, atunci blestemat de mulţi , va fi urmărit din toate părţile, iar poporul pe care şi-l cucerise,
apăsat acum de mizerie, se va ridica împotriva lui, iar vrăjmaşii nu vor lăsa nici ei să treacă nefolosită o
asemenea ocazie şi el cuceritorul - sărbătoritul de altă dată - după o asemenea luptă nu va mai fi încoronat
învingător, ci deznădejdea îl va apuca ca o ghiară de tigru şi îl va sfâşia spiritualiceşte până în cele mai
lăuntrice fibre ale vieţii sale!
Şi vezi!- toate acestea sunt efectele provocate de duşmanul omorât după trup!
De aceea este o străveche regulă şi uzanţă ca toţi cunoscuţii să ţină şi să se împace cu omul ce sta gata
să moară (după trup) şi să îi ceară binecuvântarea: căci de moare duşmanul cuiva, supravieţuitorul
duşmanului rămas pe pământ este demn de compătimire; căci în primul rând sufletul blestemat (al
mortului) va chinui fără întrerupere în viaţa lui emotivă pe cel rămas în viaţă, stimulând în dureroase
remuşcări de conştiinţă şi în al doilea rând va dirija în aşa fel toate împrejurările pământeşti ale
supravieţuitorului în aşa fel încât acesta nu va mai reuşi prea uşor să ajungă la creanga verde.
Domnul îngăduie toate acestea pentru ca să se dea satisfacţia corespunzătoare sufletelor ofensate, dar
şi pentru supravieţuitori, acest mod de compensaţii,e ste incalculabil mai bun, adică să fie chinuiţi aici, în
lumea materială, pentru faptele lor din orgoliu, decât ca, după moartea trupului, să ajungă de îndată pe
mâna a sute de mii de spirite vrăjmaşe, care se vor purta cu el, ca unul cu totul fără experienţă în acea
lume, nu prea prietenos.
Iată, aşadar, pentru ce este atât de necesar să practicăm în această lume IUBIREA şi adevărata
prietenie şi unui duşman să-i facem mai curând bine decât rău şi să-i binecuvântăm pe acela care ne
blestemă ; căci nu pot să ştiu când îl va chema Domnul din această lume!? Şi dacă în lucruri mici aici în
lume el mi-a fost pur şi simplu un duşman, atunci după moartea lui ca spirit el îmi va deveni însutit un
duşman şi încă în lucruri mari.
David era doar din copilăria sa un om şi un bărbat după voinţa inimii lui IEHOVA şi el şi-a făcut
duşman pe un singur om – pe Uria - şi cât a urât, s-a răzbunat după aceea şi cu încuviinţarea Domnului,
împotriva lui David spiritul lui Uria! Şi aceasta este şi va rămâne mereu consecinţa inevitabilă pentru
acţiunile duşmănoase faţă de un om, acţiuni care nu sunt după voia lui Dumnezeu.
Cu totul altfel stau lucrurile când însăşi Domnul îţi porunceşte aşa precum I-a poruncit lui David
împotriva Filistinilor, ca pe duşmanii lui Dumnezeu sau ai oamenilor, deja intraţi în posesiunea lui
Satana, să-i luaţi cu forţa armată şi să-i nimiciţi pământeşte! Aceştia ajunşi în cealaltă lume sucombă
imediat unei judecăţi aspre şi nu se mai pot ridica niciodată împotriva mâniei lui Dumnezeu, căci pe ei îi
smereşte puterea Domnului.
Cu totul altfel se petrec lucrurile cu acei vrăjmaşi ai tăi, pe care ţi i-ai câştigat în lume fără porunca lui
Dumnezeu şi prin lipsa ta de prietenie, prin asprimea ta, prin orgoliul tău permanent sau prin
nerespectarea regulilor de dreptate şi bună cuviinţă statornicite de oameni, despre care şi proverbul spune

34
că supremul drept este totodată suprema nedreptate, aceşti vrăjmaşi după depunerea trupui lor (la moarte)
abia atunci vor deveni duşmanii tăi neîmpăcaţi!
Prietene, eu îţi dau o mie de vieţi de-ale mele, dacă le-aş avea, în cazul în care tu îmi poţi arăta pe
acest pământ, undeva, vreun om fericit, al cărui vrăjmaş a murit înaintea lui, adică a trecut deja în cealaltă
lume. Eu nu am întâlnit încă pe nici unul! În schimb îmi sunt cunoscute cazuri când un duh omenesc -
murind - răzbunarea acestuia s-a extins până în a zecea generaţie şi la fel când oamenii care au fost
calomniaţi, au fost ofensaţi, într-o ţară sau într-o oarecare regiune, mai târziu ca spirite au pustiit mulţi ani
şi uneori pentru totdeauna, aşa încât nu a mai putut trăi om pe acolo! Prietene, oricât de necrezut ţi se va
părea ţie această învăţătură a mea, dată în cel mai bun sens, tot atât de categoric adevărată este ea- Iar de
nu ar fi adevărată, cum aş fi putut să ţi-o împărtăşesc eu ţie aici de faţa Domnului şi Îngerilor Săi !? –
Dacă tu totuşi ai avea o îndoială cu privire la ea, atunci adresează-te Domnului, veşnicul Ziditor a tuturor
lucrurilor şi El îţi va da ţie o mărturie pe deplin valabilă dacă eu ţi-am împărtaşit chiar şi numai cu o
singură silabă un neadevăr!”
pag80La toate acestea Comandantul făcu ochii mari, la fel ca şi alţii dintre cei prezenţi şi a zis:”Da,
da, dacă lucrurile stau aşa, atunci viaţa pământească este un lucru peste măsură de periculos, cine va putea
să existe în acest caz ?”
Am zis Eu: ”Fiecare om care trăieşte după învăţătura Mea! Iar acela care trăieşte după bunul său plac,
cele mai adesea plin de iubire de sine şi de orgoliu şi care nu-l poate ierta din toată inima sa pe acela care
l-a ofensat; şi nu e în stare să-l binecuvânteze pe acesta, înzecit, aceluia mai curând sau mai târziu să-i fie
dat ca să guşte consecinţele inevitabile ale vrăjmăşiei, împotriva cărora nu are de ce a se aştepta la nici un
fel de ocrotire din partea Mea, afară numai când şi-a plătit datoria sa faţă de vrăjmaşul său până la ultimul
bănuţ! De aceea să trăiţi cu fiecare om în pace şi unire! Mai bine este să suferi tu o nedreptate, decât să
produci cuiva chiar şi numai o nedreptate aparentă –făcând aceasta nu îţi vei creşte nici un răzbunător, iar
spiritele (morţilor) care altminteri ar fi devenit duşmanii voştri se vor preschimba în duhuri ocrotitoare,
care vor abate de la voi multe rele ce s-ar abate peste capul vostru!
Dar de ce sunt toate aşa şi trebuie să fie astfel? La această întrebare Eu zic vouă: fiindcă aşa trebuie să
se întâmple după voinţa Mea şi după rânduiala Mea nestrămutată!"
Zise Comandantul: “Da, Doamne, eu recunosc acum clar de tot iubirea şi înţelepciunea Ta
neţărmurită, nesfârşită şi zic: Dacă o dată toţi oamenii vor fi străbătuţi de învăţătura Ta, atunci Pământul
se va transforma într-o adevărată împărăţie a cerului! Dar când se va întâmpla oare aceasta?!!
Dacă mă gândesc la imensitatea Pământului, pe care încă nu l-a descoperit în întregime nici un
cercetător şi dacă ne gândim la mulţimea de oameni, de cele mai felurite rase şi popoare care populează
globul pământesc, mă apucă ameţeala în toate filmele vieţii mele! La mulţi dintre locuitorii imensului
Pământ, se pare că răutatea cea mai crudă şi lipsită de educaţie să fie trăsătura cea mai proeminentă a
caracterului lor?!
Majoritatea oamenilor par a fi cu totul străbătuţi de egoismul animalic şi de orgoliul asemenea
furiilor.
Ori unde s-a ivit un mic popor iubitor de pace, care prin colaborarea tutorora s-a ridicat la o bună
stare, a fost curând depistat de nasul fin al oamenilor Lupi şi Tigri şi cotropit cu toată duşmănia. Sărmanii
au fost biruiţi şi apoi azvârliţi într-o stare de mii de ori mai nenorocită de cum erau ei mai înainte, când se
aflau în starea lor naturală. Iar dacă un asemenea popor mic, paşnic şi cultivat va reuşi totuşi prin curaj,
prin puterea înţelepciunii şi energia spirituală să se afirme ca biruitori faţă de vrăjmaşul său pe care,
fireşte că a fost nevoit să-l nimicească ,în cea mai mare parte a sa cu arma în mână, dar spiritele
duşmanilor omorâte vor deveni abia după aceea vrăjmaşul lor cel mai rău; atunci mă întreb, cu totul fără
vreo reticenţă, după a mea părere; cum, când şi sub care anume împrejurări va prinde deplină rădăcină pe
pământ, învăţătura Ta mântuitoare şi îi va determina pe toţi oamenii pământului în acţiunile şi umblarea
lor?
Iar dacă, indiferent prin ce mijloace şi prin ce putere, ei devin stăpâni peste duşmanii lor, abia după
aceea, spiritele şi sufletele vrăjmaşilor omorâţi în luptă vor deveni, în toată plinătatea duşmăniilor, cei mai
neînvinşi şi atunci, după a mea părere, fireşte, nehotărâtoare, nu vor prea exista condiţiuni pentru
Împărăţia Cerului pe Pământ?!
Şi faptul că, chiar şi de dragul celei mai bune intenţii, să facem bine oricărui duşman pentru răul ce ni
l-a făcut, apoi acest lucru eu îl las sub semnul întrebării ! Nu mă îndoiesc deloc că , procedând în acest
mod, de multe ori putem face dintr-un duşman orb, un prieten dăruit cu văz; dar că această metodă am
putea-o aplica cu succes marilor mase de duşmani şi să obţinem prin ea rezultate pline de binecuvântare,
acest lucru, Doamne, iartă minţii mele slabe, îl trag totuşi la îndoială, din motivele pomenite!?

35
Mereu îmi vine în minte nefericita Sciila şi Colidra, care dacă am scăpa fericiţi de prima,ne înghite cu
stat mai sigur cea de a doua! Doamne! umai încă o mică luminiţă privitoare la acest subiect şi eu voi
îmbrăţişa frăţeşte pe toţi vrăjmaşii mei, şi voi elibera pe toţi deţinuţii din închisoare chiar şi pe toţi hoţii,
tâlharii şi ucigaşii, oricât de răi vor fi fost?!!"
pag81Am zis Eu:" Prietene, tu eşti încă foarte miop, dacă tu interpretezi şi înţelegi în acest fel
învăţătura Mea! Dacă ţi-a spus ţie şi Ionael că există şi o luptă(contra vrăjmaşului) şi cea pentru legitimă
apărare rânduită de Mine,(dacă )pe bază de poruncă Divină şi că oamenii omorâţi în aceste lupte,
respectiv sufletele lor, îndată după moarte sunt aşezate într-o judecată aspră( în lumea de apoi) şi că
aceştia nu au putere să exercite o influenţă rea nici asupra drepţilor lor învingători şi nici asupra solului
Pământului. Iar dacă acesta constituie un adevăr imuabil,din care tu poţi vedea cum se prezintă lucrurile
în temelia temeliilor în această privinţă, atunci cum mai poţi tu formula astfel de îndoieli privitoare la
învăţătura Mea?.
Cine ţi-a spus ţie, că adevăraţii criminali, care adesea sunt mai răi decât animalele sălbatice din
pădure, nu trebuiesc prinşi şi nu ar trebui să fie aşezaţi sub o pază puternică?! Dimpotrivă, acest lucru ţi-l
porunceşte ţie, chiar şi adevarata iubire de oameni; căci ,pe cât este de sigur că atunci când l-ai vedea pe
un om atacat de o hienă,tu ai răpune bestia cu cea mai ascutită armă,tot atât de sigur vei alerga în ajutorul
unui om cinstit când acesta fie pe drum deschis,fie în casa lui ar fi atacat de un hoţ ucigaş!
Dar cum aceste hiene umane,când se înmulţesc,devin periculoase nu numai pentru drumeţii
singuratici, ci până la urmă ei devin periculoşi pentru localităţi întregi, pentru aceasta este chiar o datorie,
ce trebuie neapărat respectată de autorităţile locale ,să organizeze vânarea acestor oameni periculoşi şi să
îi aşeze în închisori puternice.
Pedeapsa cu moartea să fie aplicată numai acelora, faţă de care orice mijloace de corecţie, de
reeducare administrate timp de zece ani, rămân infructuoase, încât nu se remarcă nici o îmbunătăţire în
viaţa acelui om.Când pe esafod criminalul promite că se va îndrepta, să i se mai acorde o păsuire de un
an. Dar dacă nici în acest vast timp nu se constată nici o îndreptare, atunci să se aplice pedeapsa cu
moartea; căci atunci nu mai avem a ne aştepta la o indreptare pe pământ a unui asemenea om.
Dacă însă instanţa judecătorească cu asentimentul comunităţii va voi ca să comute pedeapsa cu
moartea binemeritată, într-o muncă silnică şi să continue efortul de îndreptare a acelui om, acest lucru
sunteţi liberi ca să îl faceţi, iar Eu nu vă voi trage cu nimica la răspundere pentru aceasta.
Duşmanii acelor oameni care vor trăi pe pământ, după învăţătura Mea, după moartea lor nu poseda
putere de reacţie asupra credincioşilor rămaşi în viaţă. Această putere ( de a reacţiona asupra vrăjmaşilor
lor rămaşi în viaţă) o posedă numai acei morţi care pe pământ nutreau cele mai bune aspiraţii, totuşi au
fost ucişi întrun chip îngrozitor de către stăpânitorii tirani, care erau orgolioşi peste orice măsură şi
stăpâniţi de setea de a domina!
Când judecătorii îşi atrag duşmănia oamenilor prin judecata nedreaptă, atunci deveniţi spirite (după
moarte), aceşti duşmani, se vor răzbuna după moartea lor asupra judecătorilor nedreptăţii; căci numai
asemenea oameni au îngăduinţa Mea de putea opera amintitele învinuiri asupra celor rămaşi în viaţă, dar
unor spirite cu adevărat rele, ele nu au niciodată aceasta îngăduinţă!”
A zis Comandantul:” Da, cu aceasta au fost înlăturate şi Scila şi Carilida ! În aceasta privinţă văd
lucrurile pe deplin clare. Dar tot atât de neclară, ca şi mai înainte, mi-a rămas întrebarea, cum îşi va croi
drum învăţătura Ta, într-adevăr un miracol după propriile Tale cuvinte, ea nu le va fi de prea mare folos,
căci atunci în loc ca ei să devină fiinţe libere precum este hotărât de Dumnezeu, nu ar deveni decât un fel
de maşini, iar pătrunderea învăţăturiiTale imposibilă.
Am dreptate sau nu?!
Am zis Eu :”În fond, tu deloc nu ai grăit neadevărul. Dar acest lucru nici nu este chiar atât de
important şi în felul cum tu crezi. Căci aici problema nu rezidă atât de mult în acceptarea generală a
Învăţăturii Mele pe acest Pământ, cât despre faptul că prin aceasta coborâre a Mea pe Pământ, prin
Cuvântul Meu, prin Învăţătura Mea să se construiască în sfârşit puntea dintre această lume materială şi
acea lume spirituală, ale cărei câmpii veşnice se găsesc dincolo de mormânt! Acela care va primi pe
deplin învăţătura Mea în această lume de dincoace, acela va trece peste acest pod deja în timpul cât
trăieşte în trup. Acela însă care va primi învăţătura mea în chip de căldicel, sau incomplet sau chiar deloc,
acela va intra într-o întunecată noapte în acea lume şi îi va fi nespus de greu să găsească aceasta punte!
Acelor oameni, care niciodată în viaţa lor nu sunt puşi în situaţia de a afla ceva despre şi din
Învăţătura Mea, acestora li se acorda în acea lume conducători, care îi vor conduce la această punte. Când
spiritele care nu ştiu încă nimic despre învăţătura Mea, vor urma pe aceşti conducători ai lor şi atunci şi ei
vor trece peste acest pod în viaţa veşnică; dar de vor rămânea cu încăpăţânare la învăţătura lor, atunci vor

36
fi judecaţi, dar ca niste creaturi, funcţie de viaţa ce au dus-o pe pământ după propria lor învăţătura pe care
o adoptaseră şi nu vor putea atinge înfierea, nu vor putea deveni copii ai lui Dumnezeu! Iată dacă aşa se
prezintă în fond lucrurile reflectează la ele şi să-Mi spui cum îţi plac ele? Dar curând, căci vezi, timpul
Meu de a petrece în aceasta localitate e spre terminate”.
Şi a grăit după un timp de gândire Comandantul: "Doamne ! Acum toate îmi sunt clare, toate îmi sunt
lămurite; iar dacă pe parcurs m-ar năpădi vreo îndoială, atunciTu ne-ai ridicat doar aici pe un om care în
toate şi despre toate ne va putea da cuvenita învăţătură! De aceea din partea mea fie Numele Tău
preamarit şi preaslavit mai presus de orice! Încă o singura rugaminte, te rog stăruitor să mai primeşti din
partea mea , care consta din aceeea, că după ce vei pleca de la noi ,să revii Tu la noi cât mai curand cu
putinţă!? Căci va fi aici una din principalele mele griji ca atunci când vei veni iarăşi,să Te întâlneşti aici
cu inimi mai demne de Tine de cum a fost de data aceasta!”.
Pag.8243.Dar
Pag.8243.Dar după două zile ,El a plecat de acolo, în Galileea.
Galileea.
Am zis Eu:” În secret Eu voi mai veni încă odată la voi; dar atunci să nu fie întreaga localitate pusă în
cunoştinţa despre prezenţa Mea, deoarece aici, datorită marilor apăsări prin lipsurile mari din Iudeea şi
Galileea, mulţi oameni vor veni ca să se aşeze prin părţile acestea, această ţară fiind cel mai puţin apărată,
iar Iairuth al Meu, plăteşte aproape toate impozitele pentru cei săraci".
44.Căci el însuşi, Iisus, mărturisea ca nicăieri un prooroc nu e mai puţin preţuit ca şi acasă la El.- El.-
”Acolo unde se găsesc mulţi locuitori din locul său de origine, acolo proorocul are o mică valoare, în
afară de cazul că el este deja un moşneag. Numai ceea ce spune un moşneag este considerat de către cei
neînţelepţi a fi cuvântul lui Dumnezeu,- iar înţelepciunea unui tinerel o consideră că nu e decât o fantezie
aprinsă în care uneori poate fi amestecată şi putină raţiune; iar în ce priveşte renumele şi minunile chiar
dacă ar fi încă pe atâta de deosebite, ele sunt puse pur şi simplu în rândul actelor de magie, care durere,
dar în zilele noastre are o mare răspândire. Oamenii sunt îndeajuns de orbi, nu pot să deosebească falsul
de adevăr şi ca urmare ei resping totul.
De aceea este mai bine ca un prooroc să meargă printre străini, căci acolo unde nu este cunoscut,
acolo poate sluji cel mai bine pe oameni şi de aceea vă voi părăsi acum pe voi dimpreună cu ai Mei, dar
precum ţi-am spus-o mai dinainte, peste scurt timp vă voi cerceta din nou.
Dar pe un om, care era aici angajat ca vameş, cu numele Matei, pe acela îl voi lua de aici cu Mine,
fiindcă ştie să scrie şi bine şi repede, pentru ca el să noteze învăţătura şi faptele Mele,iar din pricina
lumii, tu să-i dai un zapis de călătorie de liberă trecere!”
Comandantul îmi satisface îndată cererea şi-Mi mulţumeşte pentru toate din toate adâncurile inimii
sale.Toţi ceilalţi oaspeţi, stimulaţi de exemplul Comandantului, fac acelaşi lucru, mulţi dintre cei prezenţi,
care erau mai obosiţi din pricina călătoriei de peste zi, au adormit la mese pe băncile lor, cei treji vor ca
să-i trezească. Eu însă, le-am spus lor :" Lăsaţi-i ca să se odihnească până la ziuă. Eu prefer să plec din
miez de noapte, să plec în toată liniştea, pentru ca plecarea noastră să nu facă vâlvă. Rămâneţi şi voi cu
toţii aici şi nimeni să nu ne însoţească nici pe Mine, nici pe cei ce vor pleca cu Mine, în afară de numai în
inima lor.
Iar tu, Ionael al Meu, să te sileşti ca învăţătura Mea să prindă rădăcini aici şi după aceea,ca un nou
pom al vieţii să se dezvolte şi să aducă roade bune. Iar prin Numele Meu, Eu îţi confer ţie şi o putere
suprasensibilă din ceruri; dar să nu te laşi rătăcit de marele tău zel, ca să te pripeşti şi ca urmare să faci o
întrebuinţare ne la timp şi neînţeleaptă de această putere! Pentru un anumit timp îţi voi lăsa în casa ta pe
un înger; de la acesta să înveţi întrebuinţarea înţeleaptă a puterii cereşti. Dar să nu spuneţi nici unui străin
că în casa lui Ionael locuieşte un înger din ceruri”.
În acest moment se apropie de Mine plângând Irhael şi Ioram şi amândoi nu pot scoate un singur
cuvânt de atâta iubire şi sentimente de recunoştiinţa! Eu însă I-am binecuvintat pe ei zicându-le:
”Mângâiaţi-vă! În scurtă vreme voi veni iarăşi la voi!”
Ambii cuprinseră picioarele Mele şi le-au udat cu lacrimile lor, iar Ioram a strigat:” Oh ,Tu timp
sfânt! Fugi cât mai în grabă şi adă-L pe Domnul Slavei pentru totdeauna în casa Lui! Oh , Doamne, adu-
Ţi aminte de noi cei care te iubim din plinătatea inimilor noastre şi revino curând şi rămâi pururi la noi ! “
Am zis Eu:” Da, Eu voi reveni, dar precum v-am spus cu totul în secret; ca niciodată să nu trebuiască
nimeni să creadă datorită prezenţei Mele în trimiterea Mea de Sus şi nici în Cuvântul Meu .”
Pag.83 (Domnul) “ Învăţătura ea însăşi trebuie să justifice adevărul. Aşa dar, acela care în consecinţă
nu va trăi după Cuvânt, care i-a fost împărtăşit şi pe care nu l-a crezut şi în care nu avut încredere !
Căci tocmai aşa precum Eu din Mine am din Tatăl puterea de a da fiecăruia viaţa veşnică, celui ce
prin voinţa sa a devenit matur şi receptiv (pentru primirea acestei vieţi ) ,-am deci puterea ca să o dau sau

37
să o iau - , acelaşi lucru este în stare să facă şi Cuvântul Meu, căci Cuvântul Meu este pentru vecii vecilor
expresia atotpternicii şi permanentei Mele voinţe !
De aceea, omul care primeşte în sine pe deplin Cuvântul Meu şi acţionează şi trăieşte fără nici o
abatere în conformitate cu Cuvântul Meu, acela Mă primeşte prin aceasta în sine pe Mine Însumi cu toată
iubirea, înţelepciunea, puterea şi tăria Mea şi a devenit prin aceasta un adevărat copil al lui Dumnezeu,
căruia Tatăl din ceruri nu-i va lasa nedăruite nimica din toate câte sunt ale sale !
Mai mult nu poate face Tatăl cel Sfânt, decât că El se revelează trupeşte în Mine, Fiul Său, şi naşte
din voi creaturi judecate, zei din cei mai buni şi ca atare vă numeşte prieteni şi fraţii Săi!
Cugetaţi tot timpul, căci cine este Acela care se descoperă în toate acestea şi ce vi se dăruieşte vouă
prin aceasta revelaţie ! Atunci Lumea materială nu vă va mai putea ataca şi voi veţi deveni cu uşurinţă
biruitori asupra ei ,lucru care este cu atât mai necesar , cu cât ,până ce nu aţi biruit pe deplin în voi aceasta
lume, nu puteţi deveni copii ai Tatălui din Ceruri !
Dar zicând vouă acestea,Eu nu voiesc să fac din oameni fiinţe posomorâte şi din aceia care să
blesteme lumea, ci fiinţe care în chip înţelept să cunoască şi să o folosească,să o întrebuinţeze!
Nu ar fi oare un prost omul cela care s-ar îndrăgosti în aşa măsură într-o unealtă,nespus de folositoare
de care are trebuinţă în practicarea artei pe care o cunoaşte, dar pe care din pricina dragostei ce i-o poartă
evită ca să o întrebuinţeze în scopul pentru care a fost făurită acea unealtă şi s-ar holba doar la ea În chip
fericit, ar aşeza-o într-o lădiţă pentru ca nu cumva să devină plină de rugină şi prin aceasta mai puţin
frumoasă, lucru care l-ar limita în plăcerea lui deşartă ce o are doar păstrând în chipul arătat obiectul de
care s-a îndrăgostit?!”
Lumea este pentru voi o unealtă, cu care întrebuinţând-o raţional şi plin de scop veţi putea avea nespus de
mult bine şi bucurii splendide! Dar, ca ucenici ai Mei, va trebui să iubiţi acest instrument cum v-am
învăţat, în aceste două zile şi jumătatem, Eu ,singurul vostru Maestru, Învăţător adevărat.
Astfel folosită şi întrebuinţată această unealtă ,ea vă va pregăti şi consolida viaţa veşnică; în cazul
însă în care veţi folosi într-altfel această unealtă atunci ea se va preface în voi asemenea unui cuţit cu
lama peste masură de ascuţită în mâinile unui copil, care cu acest cuţit prea uşor îşi va produce o rană
mortală, pe care cu greu va mai reuşi medicul ca să o vindece!”
Cu aceste cuvinte ale Mele luaţi de la Mine şi deplina Mea binecuvântare şi împărtăşiţi aceste cuvinte
ale Mele şi tuturor acelora, care nu au putut fi acum de faţă ca să asculte, pentru ca la sfârşitul lucrurilor
nimeni să nu se poată scuza cu neştiinţa!
Şi acum voi puţinii Mei ucenici şi voi toţi care m-aţi urmat pe Mine până aici ,din Ierusalim şi
Galileea pregătiţi-vă de drum şi anume înapoi spre Galileea, unde iarăşi vă veţi întrebuinţa puterile şi grija
voastră spre a cultiva pământul vostru."
După aceasta hotărâre Eu M-am ridicat, am dat un semn Îngerilor ce ateptau cu dor, semn pe care
numai ei îl înţeleg, la care semn, până la acela lăsat lui Ionael au dispărut cu toţii. Şi părţile vizibile
deschise ale cerurilor se închid, însă casa lui Irhael şi Ioram cu întreg aranjamentul din ceruri rămâne tot
asemenea şi castelul lui Iairuth Toţi cei de faţă ne însoţesc până la poarta de intrare a casei; Comandantul
nu se lasă înduplecat şi Mă însoţeşte până la frontierele oraşului şi s-a reîntors de acolo în Sihar .

Pag.84 Sfârşitul zilei celei de a doua în Sihar.Călătoria spre Galileea.


Şi noi ne-am continuat drumul, iar când soarele răsărea, noi ne aflam deja la frontiera ţării
samaritenilor şi am intrat în Galileea, unde pe o colină cu orizontul larg deschis, nespus de frumoasă, cu
vegetaţie luxuriantă, am făcut un popas.
Cu toţii nu puteau preamări îndeajuns peisajul vast şi splendid care se deschidea de pe acea colină, iar
scribul Matei a zis: “Doamne ! Dacă oameni ar fi în toate şi întru totul pătrunşi de învăţătura Ta, atunci un
asemenea peisaj ar fi intr-adevăr îndeajuns de frumos pentru a fi un adevarat cer pentru om; dar când mă
gândesc că majoritatea oamenilor sunt mai răi decât cele mai feroce animale sălbatice, de setoase de
sânge, atunci aproape că aş face Domnului Dumnezeu un reproş pentru faptul că a zidit mult prea frumos
acest pământ pe seama unei omeniri atât de nelegiuite ! ”
Am zis Eu : “Aşadar, reproşul Mă loveşte pe Mine, căci Eu şi Tatăl una Suntem ! Înţelepciunea
veşnicului Fiu, care propriu zis este Înţelepciunea Tatălui a elaborat marele plan al creaţiunii, iar iubirea
Tatălui alătură la acest plan, marele, “să Fie” şi drept urmare s-au născut acest pământ, Soarele, Luna şi
stelele!
Dacă aceste lucruri sunt şi se petrec în acest fel, cum poţi tu să-Mi faci acest reproş? Şi în plus, acest
pământ nici nu este chiar atât de frumos precum ţi se pare ţie; toate regiunile pe care tu le priveşti aici nu
dau decât de departe o imagine plăcută.Du-te şi cercetează cu de-amănuntul şi tu nu vei găsi în această

38
regiune decât puţine sau chiar deloc lucruri luminoase şi încântătoare în afară decât un pom aici şi acolo
sau câte o grădină sădită şi îngrijită de mână omenească şi în acestea poate câte un palat al vreunui om
bogat!- Iar tu, cu toate acestea voieşti să le numeşti frumoase, splendide? Ia priveşte sus, spre Soare,
acolo, vorbind comparativ, există altfel de regiuni în care un ”pustiu“ este mai splendid decât aici un
paradis! Căci dacă regiunile pământului singur le face să arate mai frumoase; splendide şi prietenoase,
întrucât, fără lumina Soarelui, Pământul nu ar fi decât o pură vale a plângerii, şi a înspăimântării, cu cât
mai splendide trebuie să se înfăţişeze regiunile însăşi din Soare din ale căror strălucire şi plenitudine de
splendori Pământul nu îşi împrumută decât un pal ecou!?”
Şi a zis Matei: “ Doamne! Ce spui Tu? Soarele să fie o lume uriaşă şi nespus de frumoasă în care
până şi un "pustiu" acolo să fie mai frumos decât aici un paradis?! Priveşte imensitatea pământului şi
micimea discului solar ! De câte ori nu se poate fixa acest disc solar chiar şi numai pe suprafaţa de
pământ pe care o întrebuinţează acum ochiul nostru şi care desigur nu este decât o particică mică din
întreg Pământul şi atunci de câte ori nu intră discul solar în suprafaţa întregului pământ ?! ”
Am zis Eu: “Iată ,aşa se prezintă deci lucrurile. De vă vorbesc Eu despre lucrurile pământeşti şi voi
nu le înţelegeţi, atunci cum mă veţi putea voi înţelege pe Mine de vă voi vorbi Eu despre lucrurile cele
cereşti?! Vezi şi înţelege acestea!
Iată, acolo spre Miazăzi, un cedru pe marginea cea mai îndepărtată a muntelui! Compară micimea
aparentă a acelui copac cu înălţimea unui fir de iarbă de aici, care de abia are mărimea pălmii, şi tu vei
vedea , că acest fir de iarbă de-l vei ţine înaintea ochilor , el va prezenta aparent o mărime de câteva ori
mai înaltă decât acel cedru din depărtare, care însă, el însuşi , este de sute de ori mai înalt decât firul cel
de iarbă ! Şi iată, acest lucru, îl produce depărtarea . Dacă tu ai picioare bune, apreciind după ochi, ţi-ar
trebui să faci un drum de vreo 10 ore, până ce vei ajunge la acel cedru!?
Şi acum gândeşte-te la depărtarea imensă a soarelui, de acest Pământ ! Vezi dacă o pasăre ar fi pornit
spre Soare în cel mai rapid zbor în timpul creerii lui Adam, atunci încă nici acum nu ar fi acolo, ci ar mai
avea ani şi ani de zburat ! Dacă tu poţi înţelege acestea, atunci vei înţelege de asemenea de ce Soarele,
care este de o mie de ori mai mare decât Pământul, ne pare atât de mic de pe Pământ .”
Matei, cu totul fascinat de asemenea depărtări şi asemenea mărime , a zis: “O Doamne ! dacă
lucrurile stau aşa ? Cum poţi Tu conduce şi mentine de pe Pământ o asemenea lume ?!”
Am zis Eu : “ Dar vezi, ceea ce ţi se pare ţie atât de imposibil, pentru Mine este un lucru nespus de
uşor ! Fireşte acum nu poţi recunoaşte aşa ceva; dar va veni odată o vreme când vei înţelege aceste lucruri
precum şi cele ce ţi-am spus în legătură cu mărimea uriaşă a creaţiei vizibile .Dar pentru ca tu, să vezi
cum prin puterea Tatalui din Mine Eu pot ajunge în câteva clipe până la soare , fii atent ! Pentru câteva
clipe Eu voi acoperi soarele, încât nici un ochi de pe pământ nu-l va vedea; iar ţie să ţi se clarifice prin
aceasta, că eu pot ajunge până sus la Soare, de aici, de jos, de pe Pământ ! ”
A zis Matei: “Oh, Doamne, te rog ca să nu faci aceasta! Căci atunci oamenii se vor topi de teamă!”
Am zis Eu: “ Tu să nu ai grijă de aceasta! Oamenii vor socoti că aceasta nu este decât o obişnuintă
întunecime de soare, care pe cale naturală se produce de mai multe ori; şi după puţine clipe ei vor avea
iarăşi soarele. Şi acum fii atent!”
Şi a zis Matei ceva înspăimântat: “ Nu trebuie să le atrag luarea aminte tuturor celor de aci despre
acest eveniment?! ”
Am zis Eu: “Să îi lăsăm să doarmă şi să se odihnească; ajunge ca tu să experimentezi singur aceste
lucruri, căci un scrib trebuie să cunoască mai mult decât cei care nu sunt rânduiţi ca să fie scribi. Şi vezi,
Eu zic acum: Soare, acoperă-ţi faţa pentru şapte clipe dinaintea intregului Pământ!!”
În acea clipa s-a făcut întuneric beznă, doar câteva prime stele deveniseră slab vizibile.
Matei tremura de îngrozit ce este şi zice: “ Doamne, Tu atotputenice! Cine poate să rămână viu lângă
Tine, dacă braţul Tău ajunge într-o clipă atât de departe?! ”
Matei nici nu rostise bine aceste cuvinte şi Soarele şi Lumina iarăşi apăru în toată strălucirea lui şi
Matei al Meu a respirat uşurat; dar de atâta uimire abia dacă poate să scoată un cuvânt din gură. Abia
după trecerea unui anumit timp îşi recăpată curajul şi zice: “ Domnul Meu, Puterea Ta trebuie să fie
nemărginită! Dar, de asemenea demonstraţii a atotputernciei Tale, Te rog ,să ne scuteşti în viitor! Căci în
caz contrar, în scurtă vreme, lumea va sucomba, se va prăpădi!”
“Am zis Eu: “ Să nu-ţi faci nici o grijă în această privinţă ! S-a prăpădit oare cineva? Dar un pic de
teamă nu-i strică nimănuia şi niciodată. Şi acum să îi trezeşti pe cei care dorm! Căci de îndată ne vom
continua drumul; dar tu să nu povesteşti nimănui nici măcar de departe despre aceasta vedenie şi despre
acest semn!!

39
După acesta Matei i-a trezit pe cei care dormeau şi noi ne-am continuat calea, care acum fiind în
pantă coborâtoare, noi înaintam cu mult mai repede ca mai înainte când drumul mergea în urcuş.
Pag.85Când am ajuns în vale am intrat curând într-un sat din Galileea, în care locuiau mulţi dintre
acei galileeni care se aflau de sărbători în Ierusalim atunci când Eu am curăţat Templul. Şi nici nu trecuse
prea multă vreme de la această întâmplare din Ierusalim, aşa încât aveau încă toate proaspăt în memorie.
Când m-au vazut aceşti galileeni drumeţind prin satul lor,au ieşit îndată din casele lor pe străzi. M-au
salutat nespus de prieteneşte şi nu mă puteau lauda îndeajuns pentru fapta Mea din Templu care, după
părerea lor, era extrem de temerară. Iar bucuria lor de a Mă revedea era cu atât mai mare, întrucât aproape
cu toţii erau de părere că fariseii din Ierusalim poate că m-au trimis în secret pe lumea cealaltă!? Căci
aceşti galileeni nu ştiau încă despre Mine nimic mai mult decât că Eu sunt fiul evlaviosului Iosif şi că
Dumnezeu ar fi cu Mine. A trebuit să petrec la ei cu societatea Mea întreaga zi şi până la urmă a trebuit ca
să rămânem la ei chiar şi peste noapte. Ei ne-au găzduit după puterile lor şi aici s-au pus multe întrebări şi
s-au dat multe sfaturi punându-se, până la urmă şi întrebarea cu privire la Mesia; căci mulţi dintre ei au
văzut şi au recunoscut în Mine pe Acesta.
Ei ziceau:“ Cine a manifestat un asemenea curaj în Templu, înaintea a mii de oameni, Acela trebuie
că este conştient de o mare Putere în Sine, care îi este dată Sus, căci dacă acest lucru l-ar fi făcut un om
obişnuit, atunci ar fi păţit-o nespus de rău şi până la urmă nu ar fi reuşit cu nimic împotriva abuzurilor
învechite şi ruginite care s-au încuibărit în viaţa Templului! La tine lucrurile s-au petrecut cu totul într-alt
fel; ca şi cum s-ar fi dezlănţuit o puternică furtună în mijlocul lor,astfel iesiră ei alergând afară din
Templu şi de atunci nu s-a mai ţinut nici un târg în Templu;căci sfârşitul s-a apropiat!”
La aceste reflexiuni galileenii stăteau uimiţi şi se întrebau: “Dacă lucrurile stau în acest fel, atunci ce
mare rău ne mai aşteaptă pe noi !? Cum se prezintă atunci lucrurile cu stăpânirea veşnică a urmaşilor lui
David, domnia pe care după făgăduinţele arătate de prooroci, Mesia le va restatornici?!”
Am zis Eu: “Acela fără nici o îndoială va întemeia o împărăţie nouă şi veşnică pentru adevăraţii copii
şi urmaşi ai lui David şi prin aceasta pentru toţi oamenii, dar nu pe pământ, ci deasupra pământului, în
Cer ! Acela care pe prooroci altfel îi tălmăceşte, acela va umbla în întuneric.”
La auzul acestor cuvinte se îndepărtară mai mulţi, deoarece ei credeau într-un Mesia pământesc; dar
mulţi Mă roagă ca să le dau lămuriri şi explicaţii mai amănunţite.
Eu însă le-am zis lor “Voi trebuie să vedeţi şi semne, căci altminteri nu credeţi; de aceea urmaţi-Mă
până în Cana şi de acolo prin împrejurimile acestei localităţi, acolo veţi primi învăţătura şi veţi vedea şi
semne”.
În societatea Mea se aflau însă mulţi din Cana, care însă din ziua nunţii din Cana Mă însoţiră fidel pe
tot drumul acesta de propovăduire şi de învăţătură; aceştia voiră ca să înceapa a povesti despre toate
învăţăturile şi semnele pe care le-au auzit şi văzut săvârşite de către Mine!
Eu însă ,le-am zis lor:“ Încă nu a sosit timpul ca să faceţi aceasta. Lăsaţi însă ca ei să ne urmeze în
Cana; acolo vom pomeni despre o parte din ele şi mai multe altele urmează ca să le vadă şi să le
experimenteze ei înşişi! Şi de aceea să pornim şi să ne continuăm iarăşi drumul!- Pe drum însă să nu
vorbească nimeni, căci pe drum sunt posturi şi iscoade de farisei!”-
După această remarcă a mea, galileenii Mi-au dat dreptate şi povesteau chiar ei, cum peste tot prin
părţile locului, pândesc spioni farisei, îi acostează pe călători pe străzi punându-le felurite întrebări între
care şi pe aceea, dacă nu se află printre ei un oarecare Iisus din Nazaret şi ce anume învaţă El ? Iar Eu, am
zis:” Tocmai pentru aceasta să drumeţim în deplină tăcere până la Cana; Şi întâlnind o societate atât de
mare ca a noastră ei fără doar şi poate că nu ne vor pune nici o întrebare”.
Pag.86Pe această cale continuă drumul nostru şi fără de nici un obstacol noi ajungem în micul orăşel
Cana. Aici intrăm repede în casa în care Eu am săvârşit prima minune publică. Dar nu trecu nici o oră
măcar şi întreaga localitate ştie că Eu şi cu toţi cei ce merseră cu Mine ne-am reîntors cu totul fericiţi şi cu
bine; Şi cu toţi veniră alergând pentru a-i vedea pe cei reîntorşi, pentru a-i saluta şi a le da bineţe, iar când
m-au vazut pe Mine, nu găseau suficiente cuvinte de laudă şi de preamărire pentru faptul că am curăţat
atât de decisiv Templul din Ierusalim! Căci şi din Cana fuseseră mulţi în Ierusalim de sărbatori şi au văzut
cele săvârşite de Mine în Ierusalim şi au aflat de asemenea cum am tămăduit acolo pe mulţi bolnavi şi
Mă proslăveau nespus de mult.
Eu i-am întrebat dacă nu au cumva pe cineva bolnav?
Ei au zis însă ca întrun chip cu totul minunat tocmai atunci nu se afla nici un bolnav în acea localitate.
Eu însă am zis după trup, da ei sunt sănătoşi, dar nu şi după sufletul lor; căci tot acela care practică
desfrânarea şi curvia, acela este foarte bolnav în sufletul său! Căci prin acest păcat inima omului devine zi
cu zi tot mai împietrită, tot mai insensibilă şi neîndurătoare faţă de semenii săi şi nu se mai iubeşte până în

40
cele din urmă decât pe sine şi obiectul cu care se dedă desfrânării; dar nu din pricina însăşi a acestui
obiect, ci din pricina actului desfrânării şi a plăcerilor cărnii ca atare. O asemenea inimă fuge atunci de
Cuvântul lui Dumnezeu, care îl avertizează şi îl sfătuieşte să se lase de aceste patimi rele; iar până în cele
din urmă un asemenea om devine un duşman al acelora care păstrează în inimile lor Cuvântul lui
Dumnezeu şi trăiesc în conformitate cu acest Cuvânt. Dintre voi mulţi suferiţi de această boală şi Eu de
aceea am venit iarăşi între voi pentru a vă izbăvi, pentru a vă tămădui de aceasta boală rea şi mortală.
Acela dintre voi care se ştie atacat, care este una dintre cele mai rele, acela să se încredinţeze Mie, iar Eu
îl voi tămădui pe el”
Când am spus Eu aceste cuvinte, de îndată mai mulţi oameni au părăsit casa aceea; căci cei vinovaţi
cuprinşi de frica că Eu aş putea să îi trădez public au şters-o de acolo. Printre aceştia erau unii care au
comis adulterul şi incestul şi mulţi din ambele sexe practicau onania şi până în cele din urma erau
bucuroşi de a se afla departe de ochii Mei.
Erau mulţi şi din aceia care , nu că nu ar fi dorit ca să fie tămăduiţi de această patimă rea, dar au
plecat mai mult din pricina că s-au ruşinat ! Căci de altfel, ei contau ca oameni onorabili, oameni bine
văzuţi şi le-ar fi fost extrem de neplăcut, dacă vecinii lor ar fi aflat că au o carne uşuratecă! Dar în clipa
aceea, ei nu s-au gândit deloc la faptul că ei singuri s-au trădat în momentul când la cea mai buna dorinţă
şi invitaţie a mea, ei au şters putina.
Mulţi dintre aceia care au rămas, au zis:” Nu, despre acela şi aceia, nu aş fi crezut în ruptul capului !”
Alţii nu îşi puteau stăpâni râsul şi au zis:” Vai cât de şiret, cu câtă dibăcie ai pus totul la cale ! Pe aceştia,
timp de zece ani, ar fi putut cineva să-i tot întrebe în această privinţă, şi cu siguranţă că, de la nimeni nu ar
fi primit nici un răspuns.Tu însă, i-ai invitat cu toată iubirea prietenească, ca în această privinţă să vină şi
să se lase tămăduiţi de Tine! Şi ce să vezi, cu toţi au şters-o de aici, în grabă mare!” Ei negreşit că erau
convinşi, că Ţie căruia I-a fost cu putinţă să transforme apa în vin ,ai putea până în cele din urmă ,să şti şi
să-i chemi pe nume şi să le zici: “Tu cutare şi cutare ai păcătuit în acest şi acel fel ,acolo şi acolo, şi de
atâtea şi de atâtea ori ”.Şi acest lucru ei nu l-ar fi putut suporta, şi de aceea, au preferat să o şteargă de
aici! Dar la aceasta, totuşi, ei nu s-au gândit că tocmai printr-o asemenea fugă de aici, ei s-au tradat
singuri, cel mai categoric! Fireşte noi nu voim să-I judecăm pentru aceasta; căci nouă nu ne sunt
necunoscute propriile noastre slăbiciuni şi noi mai ştim, că cel mai înţelept lucru este, ca întotdeauna să
cureţi şi să mături din faţa propriei tale porţi; problema rămâne totuşi ilariantă când aceştia au crezut că
dacă o vor şerge din mijlocul nostru ei vor rămânea neidentificaţi în ceea ce priveste păcatul lor, despre
care Tu ai vorbit mai înainte! Nu, ei s-au dovedit ceva mai proşti, chiar decât un rinocer din Persia ? ”
Am zis Eu: ”Să îi lăsăm să plece pe aceşti nebuni orbi! De oameni le este lor ruşine, dar de
Dumnezeu, care tot timpul vede şi examinează inima şi rărunchii omului, ei nu se ruşinează! Eu zic vouă
tuturora: “Deşertăciune este această ruşine lumească! Cât vor mai continua lucrurile astfel în această
lume? Curând li se va lua trupul , care le-a procurat atâtea ceasuri dulci! Atunci vor ajunge goi-goluţi în
cealaltă lume, în care li se va striga de pe acoperişuri până la ultimul amănunt toate câte le-au practicat în
taină, în secret pe această lume! Abia acolo vor avea ei parte de o adevărată şi o durabilă ruşine, de care
nu se vor putea debarasa acolo atât de uşor ca şi aici.
Adevăr zic Eu vouă! Onaniştii, desfrânaţii şi curvarii nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu, afară de
cazul acelora care se vor pocăi puternic şi se vor lăsa de acest mod păcătos de viaţă! Căci să fiţi cu luare
aminte şi să înţelegeţi! Toate celelalte păcate omul le săvârşeşte în afara trupului său şi de aceea le poate
învinge mai uşor. Ceea ce se desfăşoară în afara omului nu-l strică atât de mult ca şi ceea ce se desfăşoară
înlăuntrul său; Curvia se săvârşeşte înlăuntrul omului şi strică în el şi sufletul şi duhul şi de aceea ea este
pestilentă, că plăcerile cărnii constituie apucătura măiastră a lui Satana. Vai de omul care s-a lăsat în aşa
măsură înrobit de către Satana! Până la urma urmelor, fiecare om va simţi în sine necesitatea cea mare de
a se salva din ghearele Satanei ! Dureri şi suferinţe incomensurabile vor fi partea lui ! Reţineţi bine cu
toţii acest lucru! Căci altfel va veni timpul şi vor veni zilele care nu vă vor mai plăcea deloc !.
Mai mulţi dintre aceia care Mă însoţiseră au purces pe la casele lor. Ucenicii Mei însă,Maria mama şi
fratii Mei, adică cei cinci fii ai lui Iosif au rămas la Mine.
Pag.87 După ce se îndepărtară toţi ceilalţi, veni la mine tânăra gazdă, la a cărui nuntă am transformat
apa în vin şi mi-a zis:” Doamne ! Cei care ne-au urmat din Iudeea şi din Ierusalim şi care se găsesc acum
în sala cea mare de oaspeţi, unde s-au întărit cu hrană şi bautură , ar voi să mai vorbească cu Tine câteva
cuvinte doar !? Căci, după câte observ eu, mai mulţi dintre ei voiesc să purceadă pe drumul patriei lor,
pentru ca acolo să îngrijească de gospodăria lor. Dacă Tu vei îngădui, eu le voi da de ştire despre
aceasta”.

41
Am zis Eu:” Eu socotesc că este inutil acest lucru! Căci acela care este la Mine şi rămâne la Mine,
acela se află în adevărata lui patrie, şi acela care nu-şi va cuceri această patrie, singura adevărată şi veşnic
dăinuindă, acela va ratăci mereu în străinătatea pustie, asemenea unui animal sălbatic înspăimântat şi
fugărit, care îşi caută hrana şi patria în pustiu, dar nu găseşte acolo nici pe una, nici pe cealaltă şi până în
cele din urmă piere de foame, de sete şi de frig şi la urma urmelor devine prada fiarelor sălbatice, a căror
patrie este pustiul arid şi gol !.
Care dintre cei ce au fost cu Mine, au dus lipsă de ceva ?! Nu au fost fiecare dintre ei săturaţi zilnic de
aiurea, trupeşte şi sufleteşte ? A îndurat careva foame sau sete, sau a fost careva pedepsit de vreo
judecătorie lumească pentru faptul că Mi-a urmat Mie ! Eu zic ţie : Acela care voieşte ca să plece, să
plece; Acela însă care voieşte să rămână, să rămână ! Căci nu Eu am trebuinţă de oameni; ci oamenii au
trebuinţă de Mine .Cine Mă părăseşte pe Mine, pe acela îl părăsesc atunci şi Eu. Şi cine nu Mă caută pe
Mine, pe acela nici Eu nu-l voi căuta cu mare zel ! Du-te la ei aşadară şi împărtăşeşte lor acestea.”
A zis găzduitorul: “Doamne ,îmi vine greu a face acest lucru, în aceste condiţiuni .Poate că şi
cetăţenilor din Cana le vei fi luat în nume de rău că s-au dus să se odihnească pe la casele lor ?”
Am zis Eu:” Tu nu M-ai înţeles pe Mine ! Aceşti cetăţeni M-au primit deja pe deplin pe Mine întru
inima lor şi învăţătura Mea le este sfântă; dar iudeii aceştia nu au asimilat şi primit în toată plenitudinea
învăţătura pe care am dat-o în Sihar şi ei au iarăşi o nostalgie puternică după vechiul lor aluat, de care le
este mai dor decât de gospodăriile lor; de aceea ei voiesc ca să pornească acasă la ei.”
La auzul celor spuse de Mine cu toţii şovăiră, deoarece s-au simţit loviţi unul după celălalt.Unii s-au
întristat de cele auzite, alţii sunt puternic afectaţi în sufletul lor, stau pe gânduri şi îşi zic întru inima lor:
“El ne-a lovit.! Dar durere! Lucrurile sunt tocmai aşa precum le-a exprimat El. El să ne ierte şi noi vom
rămânea! ”Iar cei care s-au simţit ofensaţi:“ Noi însă vom pleca. Ce e drept, în societatea Lui, noi într-
adevăr nu am dus lipsă de nimica, dar ne-am săturat de această viaţa sobră de scit şi în afară de aceasta, în
anturajul Său trebuie să veghezi permanent ca să nu te scapi cu vreun cuvânt nelegiuit; căci de faci
aceasta, imediat ţi se lipeşte de spate judecata şi poţi vedea în ce mod poţi ajunge iarăşi pe picior bun. De
a trece cu vederea vreo indulgenţă, la El ,nu poate fi deloc vorba! Ceea ce spune odată, rămâne bine spus
şi nu mai cedează nici măcar cu o singură iotă ! De aceea noi nu vom mai sta în anturajul Său.”
Au zis cei ce se căiau: “Un lucru fără doar şi poate este adevărat; preoţi din Ierusalim se dedau şi
permit să te târguieşti cu ei în chip şi fel, mai cu deosebire dacă jertfele care li se oferă sunt îndeajuns de
grase ! El însă, nu admite nici un fel de târguială sau tocmeală chiar de I s-ar aduce în dar ca jertfă
întregul pământ ! De aceea, nimic de zis, este destul de greu şi de sever ca să te împaci cu El , dar este cu
neputinţă ca El să fie altceva ca cea mai de jos treaptă?! El este un prooroc !, Dar trebuie că este mai mult,
căci fiecare din cuvintele Sale considerat exact , este plin de adevăr , de putere şi de viaţă şi natura, încă
pe atât de mută, se supune şi ascultă de El ! Şi când aşa stau lucrurile, ce altceva vom face noi, decât să
rămânem atâta timp până ce El însuşi ne va cere ca să plecăm ! Căci faptele pe care le săvârşeşte El în
faţa ochilor noştri nu le-a mai înfăptuit niciodată vreun om înainte de El şi de aceea pe orice preţ noi
rămânem la El ”.
Cei ce s-au simţit ofensaţi ziceau:” Voi faceţi ceea ce voiţi, dar noi plecăm. Iar dacă datorăm ceva
ospătarului ,să ne facă socoteala !”
Ospatarul însă a zis:” Aici Eu nu am o casă de oaspeţi pentru străini, ci pentru cei de aici din patrie,
pentru copii lui Iacob şi aceştia nu-mi datorează cu nimica, ca şi peste tot în Cana, în ţara unde curge lapte
şi miere !”
După primirea acestui răspuns, ei s-au sculat şi au pornit-o îndată, cu grabă mare la drum. După ce se
îndepărtară însă cale de mai multe ore de Cana şi de obosiţi ce erau nu şi-au mai putut ridica picioarele,
au căzut de obosiţi pe drum şi mai mulţi de câteva sute au dormit acolo în noaptea aceea.
Dar chiar în acea noapte a trecut pe acolo, venind din Ierusalim o puternică legiune de soldaţi romani
şi se loveşte de amintita caravană; şi cum cei obosiţi nu puteau fi treziţi, au fost cu toţii legaţi de mâini şi
neputând prezenta cuvenitele legitimaţii de călătorie,cu toţii au fost strânşi, duşi la Ierusalim şi predaţi
tribunalului, spre a fi judecaţi. Acolo au fost cercetaţi timp de o săptămâna, până ce dovedindu-se a fi
iudei, au fost eliberaţi contra unor pedepse în bani.
O parte din aceiaşi soldaţi romani, veniră în ziua următoare în Cana; după ce au perchiziţionat casa în
care ne-am aflat; şi noi ne-am legitimat cu zapisul de călătorie primit în Ierusalim Soldaţii nu au mai cerut
nimic, ci au plecat mai departe spre Capernaum, după ce comandantul acestei legiuni, care m-a
recunoscut, a mai vorbit cu Mine despre câteva lucruri şi după ce M-a încunoştiinţat că îşi va avea
reşedinţa timp mai îndelungat în Capernaum, pentru a vorbi cu Mine, iar Eu i-am promis că voi da
ascultare invitaţiei lui peste câteva zile.

42
M-a întrebat după aceea, dacă nu ştiu cumva din cine se compune aceea caravană puternică pe care a
întâlnit-o în cursul nopţii, adică a întâlnit-o cufundată într-un somn adânc pe drumul ce duce spre
Ierusalim.
Eu i-am spus câ din cine s-a compus caravana, iar el Mi-a răspuns prietenos zâmbind:“ Mi-am
închipuit eu că am dat de astfel de derbedei, care în temelia temeliilor nu sunt nimic altceva decât niste
spioni farisei şi m-ar mira nespus de mult dacă Tu nu i-ai recunoscut ca atare din primul moment ? !”
La acestea Eu I-am răspuns:” Tu ai identificat destul de bine lucrurile; dar când ei M-au urmat pe
Mine din Ierusalim şi din Iudeea, ei nu erau încă aceasta, dar acum unii dintre ei pot să devină şi vor
deveni aceasta, dar spre dezavantajul lor. Căci soiul acesta blestemat de oameni mai mari ai Templului,
iubesc de bună seamă trădarea, dar se tem mai puternic de trădător decât de duşmanul ce a fost trădat şi de
aceea ei nu mai lasă libertatea trădătorilor; aproape fiecare trădător primeşte să bea din apa blestemată şi
din zece , abia dacă scapă unul cu viaţă, cei care plesnesc, de obicei sunt acuzaţi de trădare falsă şi sunt
aruncaţi în pământ într-un loc blestemat din Iosafat, Şi aceasta va fi soarta unora dintre aceia, care mă vor
face trădător pe Mine, ca acel neam rău din Templu!
Templu! Căci încă nu a sosit timpul Meu !”
Pag.88Şi a zis comandantul al cărui nume era Cornelius, care şi el era un frate a lui Cezar August.
Bine este dacă se întămplă aşa! Căci nu pot Să-ţi spun îndeajuns cât de mult mă apasă pe suflet aceşti
haini slujitori ai Templului! Preoţii noştri guari egipteni sunt răi, dar din când în când din ei poţi să-l vezi
totuşi pe om, rar auzi în legătură cu ei de vreo cruzime. Activitatea lor - este de a-i îndemna pe oameni
la umanitate şi la curaj în razboi.
Dar aceşti pungaşi, sunt făţarnici până în măduva oaselor .Exteriori se arată atât de severi şi de
cucernici, ca şi cum ar avea toţi sacii plini cu zei vii, interior ar fi prea răi deloc , după mitologia noastră
chiar şi pentru talpa iadului, pentru tartar. Adevăr zic, că până şi cele trei Furii principale fabuloase ale
noastre, datorită urâţeniei că toţi cei care le privesc se prefac în piatră de teamă şi de frică, chiar şi acestea
socotesc că ar încremeni chiar şi ele la duritatea diamantului , dacă ar fi obligate să stea faţă în faţă cu
aceşti nătărăi slujbaşi ai Templului.”
Eu zic ţie: “Pentru soluţionarea acestei probleme, din cele mai rele şi încurcate a Templului şi a cetei
de preoţi de acolo va trebui neapărat să intervină cea mai ascuţită sabie a regelui Macedoniei, căci
altminteri întregul Pământ va fi atras şi înghiţit în acest ghem nespus de întunecat! O, prietene ! Eu aş
putea să-ţi povestesc despre gaşca aceasta de preoţi lucruri strigătoare la cer, încât întreg Pământul ar
putea fi cuprins de febră. Şi acum ajunge. Deocamdată fii mulţumit cu cele ce ţi-am spus. Când vei veni
tu la Mine vom avea multe de vorbit unul cu celălalt.
Am zis Eu :“Lasă acum acestea, Eu cunosc de la rădăcină această gaşcă, dar Eu am şi ales din neamul
tău din Roma “un rege macedonean” - El va fi alesul ca să zdrobească cu sabia lui acest cel mai des şi
încurcat nod ! Totuşi şi până atuncea voi mai face multe pentru îndreptarea posibilă a unora dintre ei !”
A zis comandantul:“ O, să nu faci acest lucru ! Căci chiar dacă ştii şi poţi şi tu să mori în felul cum
mor oamenii, Fiu de Dumnezeu, ei vor şti ca să Te omoare ! Căci lucrurile sunt aşa precum zic Ţie - de
aceşti nelegiuiţi nici chiar un Dumnezeu nu-mi este sigur de viaţa Lui ! Crede mie aceasta, prea iubite
tinere prieten ”
Am zis Eu:” Să lasăm aceasta. Cea ce voieşte Tatăl, aceea se va întâmpla ! Ar fi de ajuns o singură
suflare a gurii Mele şi ei nu ar mai exista, dar nu aceasta este acum voinţa Tatălui şi de aceea să îi lăsăm
în pace încă pentru o vreme”.
A zis comandantul: “Dacă nelegiuiţii aceştia vor fi liberi ca să-şi mai manifeste activitatea timp de 10
ani ca şi acum, atunci nu vor mai rămâne prea mulţi oameni în Iudeea.Dacă nu ar şedea în Sinedriul lor şi
un om temperat, atunci de îndată ce Tu ai curăţit Templul în cel mai îndrăzneţ mod,– ar fi provocat aceşti
nelegiuiţi spectacole îngrozitoare; dar un adevărat om cumsecade, pe nume Nicodim, a ştiut să pună
stavilă şi să ţină în frâu pe aceşti netrebnici dintre care au ajuns să fie mai mulţi decât iarba în câmp. A
fost un prilej să râzi de moarte când auzeai modul cum Nicodim ştia, cu multă isteţime, ca să-i facă să
înţeleagă ca această curăţire a Templului a fost anume îngăduită de Dumnezeu şi aceasta ca slujitorii lui
(adică ei preoţii ) să ajungă la mai mulţi bani , întrucât explica el , tocmai vânzătorii de vite , schimbătorii
de bani şi vânzătorii de porumbei, în afară de chiria minimă pe care o plăteau, nu introduceau niciodată
jertfe (băneşti) în lada anume conservată în acest scop, cu toate că ei sunt cei mai avuţi şi au cei mai mulţi
bani în Ierusalim. Cei mai mulţi dintre ei erau satisfăcuţi cu această explicaţie. Unii chiar ziceau : “Ei
bine, acela să vină la noi şi la sărbătoarea următoare, că vom putea face uz de puterile sale de vrajă! ”Unii
însă, care practicau ei însăşi comerţul în Templu prin intermediul agenţilor lor, fireşte, nu prea erau de
acord cu această dorinţă. Dar făcând abstracţie de aceasta, eu totuşi te asigur că dacă la următoarea
Sărbătoare Te-ai duce iarăşi acolo, datorită curăţării Templului, ce făcuse atâta vâlvă, lepădăturile acestea

43
nu se vor atinge nici măcar de un singur fir de păr al Tău, fiindcă ultima dată când ai fost acolo, i-ai ajutat
ca să încaseze sume enorme. De aceea, dacă Te-ai mai duce vreodată la Ierusalim în acelaşi scop, să Te
furişezi cu totul în secret în Templu - căci altfel , vei afla Templul curăţit de la sine ; - căci aceşti
vânzători şi schimbători de bani au trimis în toate direcţiile spioni , care să Te observe pe drumurile Tale ,
întocmai ca şi aceşti slujitori nespuşi de răi ai Templului. Printre aceeia care am poruncit să fie arestaţi pe
drum, cei mai mulţi erau astfel de derbedei, şi nu ştiu dacă erau doi oameni cumsecade printre ei.”
Am zis Eu :“ Fie, această plăcere le-o mai pot procura odată; dar după aceea, fii sigur de tot că nici
un vânzător, nici un schimbător de bani nu-şi va mai exercita comerţul în Templu ! Când voi veni şi îmi
voi face ultima intrare în Ierusalim, atunci voi curaţa încă odată Templul, întocmai precum am făptuit
aceasta nu prea de mult .”
După această asigurare veni un comandant de pluton şi raportă comandantului că trupele sunt gata de
marş. Comandantul îşi ia rămas bun de la Mine, amintindu-Mi încă odată ca să-l vizitez neapărat în
Capernaum ! După aceasta gazda ne oferi un excelent mic dejun la care au participat toţi cei de faţă .
După ce am luat micul dejun, am zis Eu tuturor celor prezenţi : “Toţi cei care au ceva de rezolvat şi
de pus în ordine în gospodăria lor, aceia se pot îndepărta câteva zile în acest scop , mergând pe la casele
lor ; Dar în a treia zi, să se regăsească cu noi aici, în acest loc. Eu voi petrece aici în Cana câteva zile, în
care timp îmi voi îngădui şi Eu o mică odihnă; aceia însă care locuiesc prea departe, aceia pot să rămână
aici, la fel şi aceia care nu voiesc ca să Mă părăsească pe Mine. În cele două zile Eu nu voi învăţa şi nici
nu voi face nimic, ci după cum am zis , Mă voi odihni numai şi Mă voi ruga Tatălui pentru voi toţi .
S-au apropiat de Mine şi Maria şi cei cinci fraţi ai Mei, întrebându-Mă dacă le este îngăduit şi lor să
se ducă la Nazareth pentru câteva zile spre a duce în ordine cele necesare gospodăriei?
Am zis Eu :“Da, mergeţi şi faceţi aceasta; căci ucenicii Mei trebuie să fie pe această lume în ordine şi
în casele şi în gospodăriile lor. Rânduiţi însă cele ale casei în aşa fel ca să nu vă afecteze pentru cîţiva
ani, închiriaţi-o unui sărac, dar notaţi bine, fără a cere nici o chirie, întrucît voi ca fraţi şi ucenici ai Mei în
viitor să nu cereţi de la nimeni nici plată, nici chirie, ci să luaţi întotdeauna numai ceea ce vi se dă vouă de
bună voie, din liberă voie ( a acelora care vă rasplătesc , sau vă dăruiesc ceva )”. Fraţi Mei şi Maria
făgăduiesc solemn acesta şi au purces spre Nazareth.
Printre ucenicii care M-au urmat din Bethabara ,unde boteza Ioan ,singur Toma a plecat acasă cu
hotărârea de a recruta de acolo mai mulţi ucenici pentru Mine, ceea ce a şi făcut. Printre ucenicii Mei se
afla şi un anumit iudeu, care nu era propriu-zis un galilean, pe nume Iscarioteanu, este acela care ulterior
m-a vândut. Acesta, până la o anumită vreme era unul dintre ucenicii Mei cei mai zeloşi. El era
vistiernicul nostru, plătea pretutindeni totul şi pretutindeni era înainte-mergător, un fel de director, peste
tot pe unde Mă duceam Eu. El ştia însă cum să-şi adune în secret bani de pe urma Învăţăturilor şi faptelor
Mele, şi această sete de bani făcu din el, până în cele din urmă, ceea ce a devenit, adică acela care M-a
vândut pe Mine Petru şi cu ceilalţi ucenici, care şi ei Mă urmară din Bethabara , au rămas însă şi nu
plecară.
Petru însă, când l-am întrebat dacă nu voieşte şi el să meargă acasă pentru câteva zile a zis :“ Doamne
! Numai moartea mă va putea despărţi de Tine, sau o poruncă din gura Ta ! În ceea ce-l priveşte pe fiul
meu Marcu, l-am rugat pe Toma ca să-i spună să vină aici ; el ar putea să fie de folos deoarece în ştiinţa
scrisului este aproape tot atât de bine pregătit ca şi Matei ; pentru toate celelalte ai doar şi aşa grijă Tu,
Domnul şi Dumnezeul meu “!
Am zis Eu :“ Nu vorbi atât de tare al Meu Simon Petru; căci aici noi nu ne aflăm în Sihar! Sunt unii
dintre cei care se află prezenţi aici, care nu sunt încă atât de departe ca şi tine, aceştia ar putea să se
poticnească de vorbele tale. De aceea este îndeajuns ca în viitor să Mă numeşti numai Domn , restul ţine
deocamdată numai întru inima ta, pe care şi aşa o cunosc foarte bine
Petru a fost mulţumit cu această desluşire şi m-a întrebat dacă în aceste două zile nu vom face chiar
nimic în Cana? Eu însă am zis lui : “Acest lucru să rămână departe de noi, dar atât de intens, cu atâta
sforţare ca în Sihar, nu vom lucra aici; pământeşte noi ne aflăm aici în patria noastră , iar tu şti cât de mult
valorează un prooroc în ţara lui. De aceea aici, nu vom învăţa şi lucra prea mult în sfera noastă propriu-
zisă; căci acolo unde lipseşte credinţa acolo noi avem puţin de lucrat .De aceea pentru câteva zile, vom
lăsa să ne meargă bine, precum se zice şi să ne pregătim pentru activitatea care va urma după aceea !”
După aceste cuvinte s-a apropiat de Mine Matei, întrebându-Mă dacă este cazul ca, în cele două zile
de popas, să noteze din lucrurile pe care le-a văzut şi auzit în Sihar .
Eu însă am zis lui :“ Din moment ce voieşti neapărat să faci ceva , mai copiază de câteva ori Predica
de pe munte şi un exemplar să rămână aici în Cana şi anume la ospătarul care ne găzduieşte, iar al doilea
exemplar îl vom lua în Capernaum; căci şi pe acolo, de altfel nu vom avea prea mult de lucrat ”.

44
Gazda veni atunci şi m-a întrebat ce anume aş dori să mănânc de prânz? Iar eu I-am răspuns : Prietene
de ce o întrebare atât de zadarnică?!
Doar înainte de micul dejun tu nu M-ai întrebat şi iată că cele servite de tine Mi-au plăcut nespus de
mult! Fii liniştit că şi prânzul Îmi va cădea bine. Eu zic ţie: “Fiecare mâncare care este condimentată cu
inima plină de dragoste a aceluia care o serveşte este mai gustoasă decât cele mai savuroase mâncări care
se servesc pe mesele gurmanzilor egoişti care fac să se umple sălile de mese cu mirosul de ambră”. În
aceste desluşiri, tânăra noastră gazdă era pe deplin mulţumită şi ne-a oferit apoi cu inima cea mai veselă
tot felul de mâncăruri, pentru a ne ospăta cât mai bine cu putinţă.
Şi astfel s-au scurs cele două zile în diferite discuţii rodnice şi multiplele vizite din partea cetăţenilor
acestui mic orăşel.
Au fost tămăduiţi cîţiva bolnavi, prin simpla punere a mâinilor; apoi l-am învăţat pe un medic de
carieră de acolo, care nu putea să priceapă puterea de tămăduire prin punerea mâinilor, despre o serie de
plante tămăduitoare, pe care i le-am şi arătat-vorbindu-i şi despre multe alte lucruri, cu ajutorul
cărora,după aceea a aplicat cu bună reuşită cele mai bune tratamente,aşa încât şi-a câştigat un mare
renume.
În ziua a treia, până la mama Mea Maria şi cei patru fraţi mai vârstnici ai Mei s-au întors cu toţii cei
care plecaseră pe la casele lor şi au adus cu toţii din toate părţile noi ucenici, iar Toma a făcut în această
privinţă un pescuit foarte reuşit, aducând cu sine o mai mare cantitate de peşti prăjiţi,căci el ştia că Eu
iubesc mult să mănânc asemenea peşti.
Tânărul Marcu a adus şi el tatălui său Simon multe salutări şi o mare cantitate de peşti cel mai bine
prăjiţi, iar Iscarioth a adus mulţi bani şi multă viaţă în societatea noastră, căci el era foarte vioi şi activ,
rânduia toate şi găsea în Mine o plăcere nemaipomenită şi ştia să povestească multe despre evenimentele
şi peripeţiile cele mai felurite care s-au petrecut pe vastul întins al Imperiului Roman.
Când ne aflam astfel împreună, voiam să ne ridicăm şi să pornim la drum; dar gazda M-a rugat, să
mai zăbovim numai până pe înserate întrucât afară ar fi prea cald. Iar eu am rămas până pe înserate. Când
soarele se apropia bine de scăpătat, am amintit Eu societăţii ca să se pregătească de pornire, fiindcă este
voinţa Mea, ca de îndată după apusul soarelui ne vom continua călătoria.

45