ESHATOLOGIA UNIVERSALĂ.

PRESCHIMBAREA LUMII
ACTUALE. VIAȚA VEȘNICĂ

• Eshatologia universală - repere generale

- Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie (Simbolul Credinței);

”Cerul și pământul vor trece” (Mt. 24, 35); ”Cerurile vor trece ca un fum și
pământul, ca o haină se va învechi” (Is. 51, 6); ”Dintru început Tu, Doamne,
pământul l-ai întemeiat și lucrul mâinilor Tale sunt cerurile. Acelea vor pieri, iar
Tu vei rămâne, și toți ca o haină se vor învechi și ca un veșmânt îi vei schimba și se
vor schimba. Dar Tu același ești și anii Tăi nu se vor împuțina” (Ps. 101,
26-28)=Evanghelia și Scriptura în general - o profeție despre cele viitoare:
Împărăția cerurilor (Mt. 4, 17)

- Dumnezeu a gândit din veci un plan de desăvârșirea nu numai al omului

în chip personal, ci și al lumii și al umanității ca întreg = eshatonul este
desăvârșirea planului din veci cu privire la om și lume în general.

- După căderea lui Adam și întruparea Fiului acest plan se realizează în

Hristos și are drept țintă unirea tuturor cu Trupul Lui cel înviat= această
unire are consecințe și implicații universal-cosmice=Hristos este Părintele
cel Nou al umanității și axa în jurul căreia gravitează și se împlinește
întreaga lume creată= eshatonul universal este întâlnirea și unirea sau
delimitarea veșnică a tuturor oamenilor de Hristos.

- Viața umană și în general existența umană capătă un sens, doar dacă va

trece în Hristos prin moarte=astfel se va împlini rațiunea generală a creației
și a fiecărei făpturi în parte=trecerea prin moarte și transfigurarea tuturor
după chipul Trupului înviat al lui Hristos dezvăluie tuturor făpturilor
rațiunile și sensul cel din veci pentru care au fost create=eliberat de viața
biologică, fiecare om poate participa la bogăția vieții spirituale a
dumnezeirii.

- Eshatonul este și taina care dezvăluie tuturor sensul din veci al

materiei=spiritualizarea; după întruparea Fiului lui Dumnezeu și învierea Sa
cu trupul, materia a devenit părtașă la spiritualitatea dumnezeirii, iar prin
 Trupul lui Hristos toată creația este chemată să intre în taina veșnică a
spiritualității divine.

- Învierea cu trupul a fiecărei persoane umane nu se poate face decât în

solidaritate cu cosmosul ca întreg și în perspectiva unirii cu Trupul
transfigurat al lui Hristos=astfel se realizează ridicarea tuturor în planul
veșnic al vieții dumnezeiești și depășirea celor trei stavile care stau în calea
omului spre Dumnezeu: firea, păcatul și moartea.

- Învierea de obște sau eshatonul generalizat este depășirea finală și totală a

morții ca despărțire a omului și a creației de Dumnezeu: ”…Iată pentru ce
zicea, Sfântul Pavel că ”dușmanul cel din urmă care va fi biruit este moartea”;
dacă nu ar fi fost o piedică nu i-ar fi spus dușman (I Cor. 15, 26) dacă nu ar fi o
piedică pentru viața cea adevărată, căci moștenitorii Dumnezeului celui fără de
moarte trebuie să fie liberi de orice stricăciune ”căci nestricăciunea n-o poate
moșteni stricăciunea”, după cum stă scris. Iar după învierea de obște, a cărei
pricină este chiar Mântuitorul, privirea ”prin oglindă” va fi lăsată la o parte ca și
„ghicitura”, iar ”cei curați cu inima vor vedea pe Dumnezeu”, față către Față (I
Cor. 13, 12)” N. Cabasila

- Moartea finală a tuturor trupurilor și depășirea ei în Trupul înviat al lui

Hristos, este deslușită de același Hristos prin asemănarea acestui
eveniment cu taina nașterii și cu ”moartea” bobului de grâu: ”Femeia, când e
să nască, se întristează; dar după ce a născut copilul, nu-și mai aduce aminte de
durere, de bucurie că s-a născut om în lume. Așa și voi acum sunteți triști, dar
iarăși vă voi vedea și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va
lua de la voi (In. 16, 21); „Dacă bobul de grâu care a căzut pe pământ nu moare,
rămâne singur, dar dacă moare, aduce roadă multă (In. 12, 24)”= eshatonul este
”nașterea” și ”rodirea” finală a creației în Împărăția lui
Dumnezeu=Ierusalimul cel de sus (Apoc. 21, 9-11); lumea viitoare (Evr. 2,
5); viața viitoare (I Tim. 4, 8).

- Realitățile eshatologiei universale sunt:

1. Desăvârșirea lumii trecute prin sfârșitul formei actuale a ei

2. A doua venire a lui Hristos întru slavă

 3. Învierea morților și preschimbarea tuturor

4. Judecata universală

5. Viața veșnică

• Sfârșitul lumii actuale și desăvârșirea ei

(a) Dimensiunea ”istorică” a sfârșitului.

- Dumnezeu nu reține lumea și istoria în ”etape” eshatologice pe care le dezvăluie

treptat, cum nu putem crede că reține în mod arbitrar o parte din fericirea sau
nefericirea celor deja plecați în planul veșniciei, pentru a stabili ”socoteala” finală
la sfârșitul lumii.

- Eshatologia universală nu este o treaptă în înaintarea istorică spre Dumnezeu,

sau o completare a fericirii și nefericirii tuturor, ci este o întâlnire cu Dumnezeu în
planul general al umanității=o judecată/cernere cu privire la cât de mult sau nu
s-a împlinit prin fiecare și prin toți laolaltă planul lui Dumnezeu cu lumea=se va
stabili în ce măsură oamenii, și fiecare în parte, au făcut străvezie lumea prin
comuniunea lor cu Dumnezeu, ridicând-o la sensurile ei cele mai înalte și
dumnezeiești.

- Toți morți cei din veac vor fi ”judecați” cu privire la felul în care au lucrat în viață
spre împlinirea acestui plan, al cărui rezultat deși este previzibil în istorie, se
”constată” final la sfârșitul istoriei=în fața tuturor se vor descoperi gândurile și
faptele tuturor și roadele sau efectele rele ale fiecăruia în generațiile ce au urmat
până la sfârșitul lumii: cei de demult vor fi judecați pentru ce au lăsat în urmașii
lor, iar cei de la sfârșit în acord cu ceea ce au urmat din cele primite moștenire de
la cei dinainte=vor fi judecați pentru toate chemările și pildele pe care ni le-au
predat: apostolii, mucenicii, sfinții și toți predecesorii.

- Istoria se va dezvălui nu numai cu ceea ce s-a întâmplat în planul ei vizibil, ci

mai ales în planul ei nevăzut, dar și cu cele ce ar fi trebuit să se întâmple în planul
lui Dumnezeu și nu s-a întâmplat, sau cu ceea ce ar fi trebuit să se întâmple rău și
nu s-a întâmplat din pricina pocăinței=toți vor fi cunoscători ai tainei sufletului
lor și al istoriei simultan, dar și al planului și al modului în care Dumnezeu a
gândit lumea din veci și pe fiecare dintre noi și ne-a iconomisit/rânduit după a Sa
bunăvoință și milostivire=este momentul „valorizării” a tot ceea ce a fost, sau nu
 a fost, și a ceea ce ar fi trebuit să fie și nu s-a întâmplat din libera alegere a
omului…

- I Cor. 15, 28: ”Când toate se vor supune Lui, atunci și Fiul Se va supune Celui ce I-a
supus Lui toate, ca să fie Dumnezeu totul în toți”= desfășurarea istoriei se face în
perspectiva eshatonului cu taina eshatonului inclusă=Hristos; tot parcursul
istoric este un proces de conformare cu Hristos care va supune toate Tatălui, iar
omul și lumea vor fi în comuniune veșnică cu Tatăl prin Fiul. Sf. Grigorie de
Nyssa= aceasta nu se întâmplă fără supunere și ascultare, fără apartenența liberă
la Hristos=El a ascultat și S-a supus Tatălui, pentru a ședea de-a dreapta Tatălui;
noi trebuie să ne supunem Fiului pentru a ședea împreună cu Fiul de-a dreapta
Tatălui.

- Hristos înviat prezent în istorie în Biserica Sa, se străduiește să aducă toate

mădularele umane ale Trupului Său în comuniune cu El pentru a le preda lui
Dumnezeu Tatăl=aceasta nu este o silire a persoanelor umane să aparțină de
Hristos, ci este dorința Lui ”de a bea vinul Împărăției nou împreună cu toți
oamenii” (Mt. 26, 29)=El își actualizează jertfa Sa până la sfârșitul lumii, pentru ca
acest sfârșit să fie ”o nuntă (veșnică) a Fiului de Împărat” (Mt. 22, 1-14).

- După cum Hristos înviat și înălțat S-a ascuns vederii, dar lucrează în istorie prin
Biserica Sa, așa și sfinții trecuți în veșnicie=dar și credincioși din fiecare veac
trăiesc în tensiunea venirii iminente a lui Hristos=creștinismul nu este mesianic,
ci eshatologic=nu mai așteptăm un Salvator, ci un Mire/Miel care să împlinească
căutarea noastră și a istoriei spre iubire veșnică (Apoc. 21, 9).

(b)Milenarismul

- Vede venirea cea de-a doua și sfârșitul în partea finală a creației, iar nu ca pe o
depășire a ei: așa cum lumea a fost locul de luptă pentru Hristos și om, tot astfel
trebuie să fie și locul de biruință=dacă ar fi astfel, biruința ar căpăta din caracterul
relativ al lumii și istoriei…= sensul istoriei nu se poate descoperi în istorie.

- Hiliaștii sau milenariști dezvoltă și mai mult această teză spunând că această
biruință finală va fi de o mie de ani (Apoc 20, 4-7 și 10): Şi am văzut tronuri şi celor
ce şedeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru
mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei, nici
chipului ei, şi nu au primit semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au
 împărăţit cu Hristos mii de ani; Iar ceilalţi morţi nu înviază până ce nu se vor sfârşi miile
de ani. Aceasta este învierea cea dintâi. Fericit şi sfânt este cel ce are parte de învierea cea
dintâi. Peste aceştia moartea cea de a doua nu are putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu
şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El mii de ani. Şi către sfârşitul miilor de ani, satana va
fi dezlegat din închisoarea lui… Şi diavolul, care-i amăgise, a fost aruncat în iezerul de
foc şi de pucioasă, unde este şi fiara şi proorocul mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi
noapte, în vecii vecilor.

- Textul are mai multe planuri temporale, la interferența între timp și veșnice și cu
privire la veșnicia propriu-zisă: veacul istoric, veacul viitor sau miile de ani ce se
desfășoară ”paralel” și interferând cu istoria, și viața veșnică la sfârșitul lumii și al
istoriei= Textul se înțelege: toți cei judecați după judecata particulară și care vor
învia vor stăpâni cu Hristos miile de ani sau în veacul veșnic ce se desfășoară ”
interferând cu istoria în Biserică; la sfârșitul miilor de ani sau a parcursului istoriei
dimpreună cu veacul veșnic, în care se află și satana, acesta va fi dezlegat „să se
întrupeze” în istorie și să se lupte cu Mielul pentru stăpânirea lumii; Satana este
învins și după învierea de obște a tuturor, fiara este aruncată în iezerul de foc
unde va fi chinuită zi și noapte în vecii vecilor.

- toate perspectivele milenariste fac din Hristos un nou Mesia și din Împărăție o
etapă preliminară a ”mânturii comunității”, față de o Împărăție veșnică de
”mântuire a lumii”= Cum poate fi despărțită comunitatea de umanitate ca întreg?
Cum se poate să existe o împărăție trupească de o mie de ani în condițiile
istorice? Cum poate exista un trup în viată o mie de ani? Cum pot lupta cei cu
trupuri muritoare, cu cei ce au trupuri care nu mor o mie de ani?

- Hiliasmul pretinde o împlinire militantă și mesianică a creștinismului în planul

imanent al istoriei=istoria trebuie împlinită prin mântuire în istorie, ceea ce ar da
sens istoriei…!

(c) Aparențe și aprecieri simbolice și semne ale sfârșitului

- Nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl… (Mt. 24, 36)= privegheați și vă rugați
căci nimeni nu știe ceasul, nici ora când va veni Fiul Omului (Mt. 25, 13)

- Revelația nu calculează sfârșitul (Dan. 7, 2; 9, 25), ci îl anticipează și îl descoperă

pentru a putea veni oricând=Eshatonul nu este o fatalitate, ci este întâlnirea
 tainică și personală a omului ca întreg cu Dumnezeu, cunoaște o dinamică…este
schimbabil, și preștiut de Dumnezeu din veci.

- Semne:

• ”când se va răci dragostea, când se va înmulți răutatea”=răul va ajunge la o

ultimă dezvoltare. (Mt. 24, 10)

• când nu se va mai săvârși Sfânta Liturghie.

• când vor fi războaie, lupte, când se va propovădui evanghelia la toată

făptura (Mt. 24, 14).

• venirea lui Enoh și a lui Ilie (Apoc. 19, 1).

• Venirea lui Antihrist (Tes. 2, 3-11).

• arătarea pe cer a semnului Fiului Omului (Mt. 24, 30).

- Apocalipsa: concentrarea răutății și concentrarea simultană a sfințenie prin care

se va proiecta ca printr-o lupă prezența lui Hristos cel înviat în lume la sfârșitul
istoriei= atunci Dumnezeu care vede înlăuntru istoriei va declara încheiată istoria
: și timp nu va mai fi… (Apoc. 10, 6)= va ști când este coaptă pentru a îi descoperi
sensul ei veșnic, și pentru a nimici răul în toată manifestarea lui cosmică și
istorică.

- Apoc. 19, 11-13: ”Şi am văzut cerul deschis şi iată un cal alb, şi Cel ce şedea pe el se
numeşte Credincios şi Adevărat şi judecă şi se războieşte întru dreptate; Iar ochii Lui sunt
ca para focului şi pe capul Lui sunt cununi multe şi are nume scris pe care nimeni nu-l
înţelege decât numai El; Şi este îmbrăcat în veşmânt stropit cu sânge şi numele Lui se
cheamă: Cuvântul lui Dumnezeu” - istoria va fi deschisă cerului și veșniciei, iar Cel
Adevărat sau Rațiunea din veci, va face criză/judecată și dreptate, aducându-le
pe toate în comuniunea luminoasă (cal alb) cu El;

- Apoc. 19, 15 și 19-20 Iar din gura Lui ieşea sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu
ea. Şi El îi va păstori cu toiag de fier şi va călca teascul vinului aprinderii mâniei lui
Dumnezeu, Atotţiitorul….Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului, şi oştirile lor
adunate, ca să facă război ce Cel ce şade pe cal şi cu oştirea Lui; Şi fiara a fost răpusă şi,
cu ea, proorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au
purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii
 în iezerul de foc unde arde pucioasă…= Aceeași arătare a Cuvântului lui Dumnezeu
pe cal alb deschizând cerurile, este și lumină de foc ca o sabie care îi va conduce
pe cei păstoriți la viață veșnică, iar pe cei care au ieșit la luptă împotriva Lui, în
iezerul de foc unde arde pucioasă…

- CHIPUL ÎNNOIT AL LUMII ȘI A DOUA VENIRE A DOMNULUI HRISTOS.

ÎNVIEREA TRUPURILOR

• Cer nou și pământ nou

- ”Iar cerurile de acum și pământul sunt iconomisite prin același cuvânt și

păstrate focului, întru ziua judecății și a pieirii oamenilor necredincioși…Iar
ziua Domnului va fi ca un fur; atunci cerurile piei-vor cu vuiet mare; stihiile
arzând se vor desface și pământul și lucrurile de pe el vor arde cu desăvârșire
(II Ptr. 3, 7, 10).

- Sfârșitul lumii nu va fi o întoarcere în neant a lumii sau o distrugere a

acestuia, ci o preschimbare a legilor fizice a naturii actuale, astfel încât
noua realitate să fie compatibilă cu ”dreptatea” dumnezeiască: va fi un
cer nou și un pământ nou, în care dreptatea locuiește (II Ptr. 3, 13); Și am
văzut un cer nou și un pământ nou. Căci cerul cel dintâi și pământul cel
dintâi au trecut” (Ap. 21, 1);

- Până la acest moment din urmă al istoriei lumea se află într-un proces
de naștere întru starea de veșnicie, proces la care noi nu suntem
asistenți, ci participanți activi=cerul nou și pământul nou țin și de
lucrarea spirituală de naștere personală și implicit a acestei lumi întru
ordinea veșniciei: Ea suspină și este până acum ca în dureri de naștere (Rm.
8, 22)

- Fața lumii acesteia, spune Sf. Ap. Pavel, va trece (I Cor. 7, 31)=adică
chipul ei care urmat păcatului va fi nimicit, nu și natura acesteia: Dacă
va zice cineva că judecata viitoare înseamnă desființarea desăvârșită a
trupurilor și că sfârșitul lumii firea este imaterială și nimic nu va mai exista
după aceea din materie, ci numai spiritul, să fie anatema (Sinodul V Ec.
contra lui Origen)
 - Lumea nouă va fi o lume a dreptății și a armoniei depline în care
Dumnezeu Tatăl va stăpâni în veci peste toți și toate (I Cor. 15, 28)=răul
și binele vor fi despărțite definitiv, iar ”drepții vor străluci ca soarele” (Mt.
13, 43).

- Preschimbarea nu va cuprinde doar materia, ci și timpul: ”După înviere

timpul nu se va mai număra cu zile și nopțile, va fi mai degrabă o singură zi
neînserată, când soarele dreptății va străluci luminos peste cei drepți. Pentru
cei păcătoși va fi o noapte adâncă, fără de sfârșit” Sf. Grigorie al Nyssei

• A doua venire a Domnului Hristos

- Revelația dumnezeiască ne încredințează de faptul că Mântuitorul Hristos

înviat și înălțat la cer, va reveni pe pământ ca Fiu al Omului arătându-se „pe
norii cerului cu putere și mărire multă” (Mt. 24, 30)=despre o astfel de venire ne
încredințează și îngerii la înălțarea Sa la cer: Acest Iisus, care S-a înălțat de la voi
la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut ducându-se la cer (FA 1, 11).

- Primii creștini credeau că această venire este iminentă; trăiau într-o tensiune
eshatologică ce îi ține neoprit în stare de veghe=această stare a devenit
condiția creștină a tuturor creștinilor peste veacuri: Ziua Domnului vine așa ca
un fur, în puterea nopții (I Tes. 5, 2); S-a apropiat sfârșitul tuturor, fiți dar cu mintea
întreagă și privegheați în rugăciuni (I Ptr. 4, 7); Copiii mei este ceasul de pe urmă (I
In. 2, 18);

- Curând iminența venirii lui Hristos a fost explicată; ea nu va veni până nu

vor fi împlinite anumite condiții, printre care și venirea ”omului nelegiuirii”:
”În privința venirii Domnului nostru Iisus Hristos și a adunării noastre împreună
cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă lăsați prea degrabă zguduiți în cugetul vostru nici
să vă spăimântați de duh proorocesc, nici de vorbă, nici de vreo scrisoare ca pornită
de la noi, precum că ziua Domnului a și sosit. Să nu vă amăgească nimeni, cu nici
un chip. Căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de
credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii” (II Tes. 2, 1-3)

- După semnele premergătoare ale venirii lui Hristos: Predicarea Evangheliei la

toate popoarele; Convertirea întregului popor evreu la creștinism (Rom. 11, 25);
Venirea lui Enoh și lui Ilie; Apariția lui Anticrist; Apostazierea unora de la
 creștinism; războaie, cutremure, semne mari pe cer= după toate acestea a doua
venire se va întâmpla astfel:

• Pe cer va apărea semnul Sfintei Cruci (Mt. 24, 30)

• Va veni cu același trup transfigurat cu care S-a înălțat la cer (FA 1, 11)

• Odată revenit pe pământ, va ședea pe tronul măririi Sale și în fața Lui

vor fi adunați pentru judecată toți cei înviați și cei care vor trăi atunci
pe pământ (I Tes. 4, 12-16)

• Chipul și modul trecerii acestei lumii. Venirea lui Hristos și prefacerea creației

- Venirea lui Hristos și prefacerea lumii este ultima mare taină a

existenței=toată această noutate de ordin dumnezeiesc își are sursa și cauza
în Trupul lui Hristos înviat=condiția Lui dumnezeiească va preschimba
instant (ca un fulger) condiția lumii create.

- consecințele acestei descoperiri finale a lui Hristos:

2. Trecerea chipului actual și preschimbarea creației în

condiția spirituală a Trupului lui Hristos.

3. Învierea morților și aducerea lor în starea Trupului

transfigurat al lui Hristos.

4. Întâlnirea tuturor cu Hristos cel înviat, judecata universală

și viața de veci.

- Chipul actual al lumii va fi depășit într-un mod tainic; această trecere va

anticipa foarte succint chipul lumii celei veșnice:

a. Descompunerea lumii actuale ca urmare a căderii

b. Arderea și curățirea printr-un foc imaterial a răului și

punerea răului și a lumii în stare de transparență
spirituală

c. Acest foc imaterial după ce va curăți, pe unii îi va

lumina și alții îi va arde
- Lumea cuprinsă potențial în Persoana lui Hristos își va actualiza toate
virtualitățile sale prin descoperirea finală a Trupului luminos al lui
Hristos=lumea a fost creată prin Cuvânt și se va desăvârși tot prin Cuvânt.

- Preschimbarea lumii și învierea/preschimbarea tuturor trupurilor se va face

concomitent (cu putere de fulger), însă întâi se va preschimba natura celor zidite
și apoi trupurile oamenilor: ”Trupurile oamenilor nu trebuie să învie și să devină
nestricăcioase înainte de înnoirea tuturor făpturilor. Și precum prima dată s-a zidit lumea
nestricăcioasă și pe urmă s-a plăsmuit omul, la fel trebuie să se facă și zidirea
nestricăcioasă, ca împreună cu ea să se înnoiască și să se facă nestricăcioase și trupurile
oamenilor, ca să se facă iarăși duhovnicești și nemuritoare și să locuiască într-o locuință
nestricăcioasă, veșnică și duhovnicească” Sf. Simeon Noul Teolog

- Chipul lumii viitoare trebuie adaptat condițiilor de viață veșnică, ceea ce aduce
cu sine ”descoperirea fiilor lui Dumnezeu” (Rom, 8, 19) și intrarea în dimensiunea
neschimbabilă, în „mișcarea stabilă” mai presus de mișcare a Împărăției lui
Dumnezeu.

- Hristos în urma acestei ultime lucrări dumnezeiești cu privire la lume, va intra și

va rămâne veșnic prin Duhul Sfânt în solidaritate cu toți oamenii și cu creația ca
întreg=această prezență organică în natura umană și creată, va aduce cu sine fie
comuniune personală veșnică, fie delimitarea de El în chip liber, dar nu în chip
ființial.

- Lumea având în ea aluatul naturii umane transfigurate a lui Hristos, se va

descoperi la sfârșitul ei ca o Cincizecime universală=Duhul Sfânt va lucra și se va
sălășlui prin Trupul lui Hristos, în toată natura creată=lumea va fi un Tabor
generalizat

• Prezența (parousia) și transparența lui Hristos în toată creația

- Materia va fi copleșită de spirit și se va sesiza numai prin intermediul

spiritului într-un chip tainic=persoanele umane între ele și în comuniune cu
Dumnezeu vor fi interioare unele altora=conținutul existenței celei noi va fi
lumina dumnezeiască, iar ca sursă a ei Soarele Hristos: ”Toată zidirea împreună
cu paradisul, după ce se va înnoi și va deveni întreagă duhovnicească, va deveni o
locuință materială, nestricăcioasă, neschimbată, veșnică și înțelegătoare…Și soarele
va străluci de șapte ori mai mult și lumea, îndoit de cum strălucește soarele acum, iar
 stele vor fi asemenea cu soarele de acum…Și întreaga lume va fi mai presus de orice
cuvânt, ca una ce întrece orice înțelegere. Dar fiindcă e duhovnicească și
dumnezeiască, se unește cu lumea inteligibilă și devine un alt paradis inteligibil și
un Ierusalim ceresc, fiindcă a devenit asemenea cu cele cerești” Sf. Simeon Noul
Teolog

- Hristos care locuiește în „Lumina cea neapropiată” (I Tim. 6, 16) se va revela și

toate vor umbla și se vor cerne în lumina Sa: ”Iar cetatea nu are trebuinţă de
soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o şi făclia ei
este Mielul” (Apoc. 21, 23)

- Prezența în lumină a Hristos la a doua Sa venire va fi deopotrivă o cernere și

o judecată a oamenilor, a celor ce au trăit în comuniune cu El și acelor ce L-au
respins= astfel gândurile, faptele și cuvintele celor dintâi vor curățite de ceea
ce a fost nedeplin, iar pe cei de al doilea îi va lăsa în întunericul pe care l-au
ales de bunăvoie.

- Aceeași prezență și lumină a lui Hristos va fi pentru necredincioși întuneric:

”întunericul cel din afară” = pe de altă parte comuniunea se va realiza cu
fiecare persoană la treapta lui spirituală: ”Așa cum într-un palat împărătesc sunt
multe locuri de odihnă și de petrecere și o mare varietate…, așa și în această creație
nouă Dumnezeu va face rânduiala, atribuind fiecăruia moștenirea după vrednicia
sa”. Sf. Simeon Noul Teolog

- Deși prezența deplină a lui Hristos în lume va stabili o anumită ”ordine

cerească” a Împărăției Cerurilor, care va semăna cu un cămin unic, din toate
părțile acestui ”așezământ” ceresc se va vedea numai Hristos, și aceasta în
chip deplin pentru fiecare om; va fi prezent în toți și toți vor fi prezenți în El.

• A doua venire a lui Hristos și dimensiunea ”frumuseții cosmice”

- Lumea își va dezvălui frumusețea ei internă prin lumina lui Hristos care va
face transparentă rațiunea ei veșnică și structurile create opacizate de
patimile omenești=lumea va fi conectată tuturor sensurilor dumnezeiești
veșnice și va primi frumusețe și caracter veșnic.

- Lumea nu va mai fi exterioară persoanelor umane, ci interioară, dat fiindcă

ordinea spirituală nu va mai fi limitată de trup=în viața veșnică lumea
 creată nu va fi un univers exterior nouă, ci unul interior=lumea nu va mai
fi o ”realitate de consum” spre moarte, ci va fi o ”realitate de consum” în
veșnicie=acest mediu nou intern sufletesc și cosmic va fi și mijlocul de
comuniune și de manifestare al iubirii lui Dumnezeu care nu este
materială.

- Arta, imaginea, poezia, muzica își vor primi rațiunile inepuizabile

veșnice=toată cultura artistică de orice gen va trece în planul ei veșnic, va fi
deplin personifică de fiecare=”va fi corpul comun al tuturor” D.
Stăniloae=aceasta va fi hrana veșnică a persoanelor umane, care nu se va
consuma.

• Învierea morților

- Arătarea și parousia lui Hristos la a doua venire este deopotrivă și învierea

tuturor celor adormiți din veac și preschimbarea celor ce vor fi în trup la
acel moment final al istoriei=sufletele se vor uni cu trupurile transfigurate
după chipul Trupului lui Hristos și vor intra în veșnicia comuniunii de
viață veșnică cu Același Hristos sau se vor delimita de El pe veci.

- Potrivit învățăturii ortodoxe sufletul este nemuritor=nu putem vorbi de o

înviere a sufletului (decât numai în sens spiritual), ci doar a de o înviere a
trupurilor: aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie (Art. 21 Sim.
Credință) se referă la învierea trupurilor și dezvăluirea stării sufletești
finale a fiecăruia în perspectiva veșniciei: „Morții tăi vor trăi și trupurile vor
învia” (Is. 26, 19)

- Exista încă din vechime credința în viața cea de apoi: Știu că va învia, în ziua
cea de apoi, la înviere (In 11, 24); ” Și s-a făcut, pe când am prorocit eu și iată
cutremur și s-au apropiat oasele, os lângă os, fiecare la încheietura lui. Și am văzut
și iată s-au născut peste ele nervi și carne a răsărit și s-a suit peste ele și s-a întins
pielea deasupra lor” (Iez. 37, 7-8); Și în timpul acela se va ridica Arhanghelul
Mihail, cel care stă peste fiii poporului tău. Și va fi timp de întristare, întristare
cum n-a mai fost de când s-a făcut neamul omenesc pe pământ până la timpul
acela. Și în timpul acela se va mântui poporul tău, tot cel care va fi găsit scris în
carte. Și mulți care dormeau în țărâna pământului se vor scula, unii spre viața de
veci, iar alții spre osânda și rușinea veșnică. Și cei care au fost înțelegători vor
 străluci ca lumina tăriei și din drepții cei mulți ca stele în veci și încă vor străluci”
(Daniil 12, 1-3)

- Realitatea este lămurită de însuși Domnul Hristos: ”vine ceasul când toți cei
din morminte vor auzi glasul Lui, și vor ieși cei ce au făcut cele bune spre învierea
vieții, iar cei ce au făcut cele rele spre învierea osândei” (In. 5, 28-29); Sf.
Apostolii: ”învierea drepților și a nedrepților” (FA 24, 15); Dacă morții nu
înviază, nici Hristos n-a înviat. Iar dacă Hristos n-a înviat zadarnică este credința
noastră” (I Cor. 15, 16-17); Căci dacă credem că Hristos a murit și a înviat, așa și
Dumnezeu va aduce împreună cu El pe cei adormiți prin Hristos (I Tes. 4, 14);
Căci trebuie ca acest corp stricăcios să se îmbrace în nestricăciune și acest corp
muritor să se îmbrace cu nemurirea” (I Cor. 15, 53);

- Modul preschimbării: ”Petrecerea noastră este în ceruri, de unde așteptăm pe

Mântuitorul, pe Domnul Iisus, care va schimba trupul smereniei noastre ca să fie
la fel cu trupul slavei Lui” (Fil. 3, 20-21)= învierea va fi după puterea lui
Dumnezeu și a lui bunăvoință potrivit cu taina lui din veac: „învierea
morților va fi prin voință și prin semn dumnezeiesc pentru că la Dumnezeu
puterea coincide cu voința” Sf. Ioan Damaschin

- Învierea trupurilor va urma trecerii chipului actual al lumii, cei morți

înviind în planul noii existenței create ce va intra în sfera veșniciei= va fi o
lume nouă și un om nou=la glasul îngerului și al trâmbiței celei de apoi (I
Cor. 15, 52), se va trece în planul supranatural al existenței, iar Dumnezeu
va readuce la viață trupurile celor adormiți din veac.

- Va fi o înviere a tuturor=modelul trupului lui Hristos, ca la 30 ani în

condiția spirituală veșnică a materiei: nestricăcioase, preamărite, puternice,
spirituale și nemuritoare: „Se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru
nestricăciune; se seamănă întru necinste, înviază întru mărire; se seamănă întru
slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup
duhovnicesc” (I Cor. 15, 42-44).

- Calitatea trupurilor înduhovnicite va face posibilă comuniunea deplină cu

Hristos și cu Dumnezeu Sf. Treime prin Hristos în planul
veșniciei=trupurile nu vor avea nevoie de hrană materială, hrana ființelor
umane veșnice fiind Fața lui Dumnezeu spre Care vor privi veșnic și nu se
 vor sătura=pentru cei care nu au avut dorința de a se întâlni cu Hristos încă
din această viață învierea trupurilor va fi chinul veșnic.

- trupurile vor participa la calitățile spirituale ale dumnezeirii:

supraspațialitate, supraspiritualitatea, surpatemporalitate etc.= starea de lumină
și iubire pentru cei ce vor vi în comuniune cu Mielul și Mirele cel veșnic!

JUDECATA UNIVERSALĂ SAU OBŞTEASCĂ ŞI VIAŢA VEŞNICĂ

• Judecata universală

• ”Judecata universală” este ultimul ”moment” ce precede viața veșnică=stă în

strânsă legătură cu viața veșnică, dar și cu înnoirea lumii și cu învierea
morților=în realitate toate aceste acte și realități sunt simultane între ele și
concomitente cu venirea și arătarea Domnului Hristos la sfârșitul lumii.

• Judecata universală este întâlnirea veșnică a oamenilor cu Fața lui Hristos, și prin
delimitarea lor liberă de El, ea este vederea veșnică a feței diavolului în
”întunericul cel mai din afară”=veșnicia va însemna pentru cei credincioși o veșnică
privire a feței lui Hristos, iar pentru cei necredincioși o veșnică privire a feței diavolului
(Sf. Chiril al Alexandriei) cu care s-au aflat în legătură prin împlinirea faptelor lui.

• Această întâlnire este suma și sinteza vieții și a faptelor fiecărui om; dezvăluie
taina fiecărui suflet, taină cunoscută numai de Hristos= ea este și judecată după
consecințele ei, nu în sine=faptul că fiecare va primi ce a ales, este judecata și
respectarea alegerii fiecăruia.

• Momentul judecății universale este momentul transparenței maxime, fără de

sfârșit: De la Fața lui a fugit tot pământul și tot cerul; și loc nu s-a aflat lor (Apoc. 20,
11)=Fața și autoritatea dumnezeiască și omenească a lui Hristos vor copleși și
iradia peste toată creația=cei buni vor sesiza această Față ca pe singura Realitate
de care pot atârna în veci, iar cei răi nu vor vedea nimic, ci doar golul întunecos al
lipsei de relație cu Ea.

• Această întâlnire este foc ce curge din Fața lui și se răsfrânge peste toți cei fără de
lege: „Foc înaintea lui va merge și va arde împrejur pe vrăjmașii Lui; strălucit-au
 fulgerele Lui lumii și s-a clătit pământul; munții ca ceara s-au topit de fața Domnului a
tot pământul; vestit-au cerurile dreptatea Lui și au văzut noroadele slava lui” (Ps. 96,
3-6)= Fața Lui este slavă pentru popoarele cele credincioase și foc pentru
vrăjmași.

• Judecata va consta în citirea și înțelegerea de către toți a faptelor noastre, dezgolirea

celor ascunse, cunoașterea reciprocă a păcatelor, și citirea fără greșeală a glasului
conștiinței Sf. Maxim = ”criteriul” de judecată este practicarea sau nepracticarea
iubirii tuturor=aceasta (iubirea) transferă în om chipul lui Hristos cu care se va
”confrunta” final la sfârșitul istoriei.

• Modul în care s-a împlinit și s-a cultivat iubirea lui Dumnezeu este și modul în
care se va face judecata= cine a iubit pe cel din urmă dintre oameni așa cum a
făcut-o Hristos, se va uni cu Hristos la învierea cea de apoi=dacă vom fi văzut în
fiecare om chipul lui Hristos, vom vedea și Chipul lui Hristos propriu-zis având
în El ”suma” tuturor chipurilor umane pe care le-am iubit în viața noastră.

• Orice echivoc va înceta și realitatea cunoștinței parțiale a binelui și răului nu va

umbri lumea și nu va ține sub stăpânire lumea: ”Fiecare om va cunoaște urmările de
după moarte ale faptelor sale bune și rele” D. Stăniloae= judecata din urmă va
descoperi planul divin în istorie și lucrarea personală a fiecărui om în raport cu
acest plan.

• Judecata va fi dezvăluirea chipului celui mai profund al sufletului între toți

oamenii: ”Să nu socotească cineva că nu va recunoaște nici unul pe nici unul la acea
înfricoșată judecată și adunare. Fiecare va recunoaște pe aproapele lui, nu după chipul
trupului, ci după privirea pătrunzătoare a sufletului” Sf. Ioan Damaschin

• Judecata va fi un moment solem și înfricoșător și pentru îngerii buni și răi = cei

dintâi pentru ceea ce se va întâmpla cu oamenii pe care i-au avut în grijă, cei de al
doilea pentru răul săvârșit de-a lungul istoriei= îngerii buni așteaptă și ei marea
revelație a creației la care nu vor fi avut acces până la acel moment= Prin Hristos
Dumnezeu Tatăl și Duhul Sfânt vor intra într-o nouă și veșnică relație cu omul și
lumea la care îngerii nu au avut acces de-a lungul istoriei.

• Așa cum Întruparea a constituit o revelație pentru îngeri, tot astfel va fi o revelație
și arătarea cea de-a doua a lui Hristos=se va descoperi Hristos într-o nouă și
veșnică revelare a Sa ca Om=starea îngerilor buni nu se va schimba, ci se va
 amplifica în bine în raport cu transparența întregii creații, iar cea a îngerilor răi va
fi agravată în raport cu reverberațiile răului lor săvârșit în creație = Judecata
universală va fi pecetluirea lor în această stare veșnică.

• Viața veșnică- aspecte teologice

- Cuvântul veșnicie în ebraică (alam) înseamnă a ascunde; conținutul veșniciei este

deopotrivă și revelație veșnică a Feței lui Hristos! Revelarea veșnică a umanității
îndumnezeite a lui Hristos și slava Lui se vor revela în veci de veci ca realitate divin-
umană veșnic nouă= aceasta vine din Întruparea și lucrarea iconomică a lui Hristos și
din întregul parcurs al Bisericii în istorie = veacul viitor este, așadar, taină și revelație
veșnică în legătură cu îndumnezeirea și prefacerea eternă a omului în Dumnezeu după
har, fapt ce nu va înceta în veci.

- Sf. Grigorie de Nyssa numește această taină o unire în creștere și întindere (ἐ%έκτασις)
veșnică: ”Există o realitate necreată și creatoare a existențelor, care e este pururea ceea ce este
(Dumnezeu); Dar există și realitatea adusă la existență prin creație, care e pururea întoarsă spre
cauza primă și conservată în bine prin participarea la acea cauză primă,…ea se creează pururea,
crescând prin augmentarea în bine ce nu va fi circumscrisă printr-un sfârșit. Astfel se verifică
cuvântul apostolului că prin întinderea (ἐ)έκτασις) spre ceea ce este înainte, lucrurile ce păreau
înainte desăvârșite se uită.”

- Veșnicia este taina unității desăvârșite și a nepătimirii=sufletul purificat străbate printr-

un trup pneumatizat, devenit ușor și liber, depășind tensiunea între cele două realități
structurale umane, și comunică astfel veșnic cu Dumnezeu Sfânta Treime=nepătimirea
este transparența, puritatea și curăția la care vor ajunge oamenii credincioși,
asemănându-se prin aceasta cu îngerii, dar fiind și deasupra lor în Hristos.

- Veșnicia va uni și transfigura trecutul și viitorul într-un veac veșnic=dinamismul

sufletului se va manifesta într-un plan și prezent etern=se întâlnesc și se identifică,
trecutul și prezentul, fiind eternă și prezența lui Dumnezeu=pentru cel necredincios
veșnicia va fi sfâșiată de dorință, regret și remușcări; pentru cel credincios veșnicia va fi
bucurie din plin pentru binele împlinit, el renunță la mișcarea dorinței și trece în planul
unei lucrări a iubirii veșnice ce va crește infinit.

- Libertatea față de diviziunea trup-suflet și trecut-viitor aduce după sine și unitatea

profundă a simțurilor și a înțelegerii, dar și a conștiinței cu iubirea care devin
una=aceasta înseamnă o stare veșnică și tainică de cunoaștere deplină în iubire și de
creștere în iubire: ”Virtutea are un singur hotar: lipsa de hotar. Cum ar ajunge cineva la
marginea căutată, când nu află margine” Grigorie de Nyssa.
- În viața viitoare nu va mai fi interval (διάστασις) între făptură și Creator, va fi o
duminică a Împărăției fără de sfârșit = se va mișca veșnic și fără alterare mai presus de
mișcare și de interval ”în jurul lui Dumnezeu” Sf. Maxim Μărturisitorul

- Veșnicia (αἰώνιοτης) omului nu este și veșnicia (αϊδιότης) lui Dumnezeu = prima

păstrează rezultatul timpului mișcându-se necontenit spre veșnicia lui Dumnezeu, care
nu vine din timp și nu se mișcă spre altceva D. Stăniloae= ajuns la veșnicia unirii cu
Dumnezeu cel fără de hotar omul se va mișca veșnic, dar în unire, într-o mișcare stabilă
care îndumnezeiește omul nesfârșit.

- Viața veșnică nu este o formă necunoscută și obscură a unei veșnicii fără conținut și
repere; ea este parousia sau prezența în veac a lui Hristos și participarea omului în planul
unei zile fără de sfârșit: ”Ziua a opta și prima este prezența (parusia) atotluminoasă a lui
Dumnezeu, venită după oprirea celor ce mișcă” Sf. Maxim Mărturisitorul

- Veșnicia este o mișcare stabilă și pentru cei nefericiți; mișcarea vine din aceea că omul
este finitul în devenire infinită, iar Dumnezeu este prezență stabilă și nemișcată fiind
desăvârșit; prezența lui Dumnezeu veșnică și mișcarea omului veșnică pe de o parte, iar
alegerea și delimitarea de Dumnezeu care este prezent în tot locul, face ca veșnicia
pentru cei răi să fie o ”veșnică existență nefericită” ce se îndreaptă spre neant la care nu
vor ajunge pentru că el nu există: Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi
fugi?De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti. (Ps. 138, 7-8)

- Iadul va fi starea veșnică a celor lipsiți de lumină, înțeles și sens și de bucuria iubirii și a
comuniunii: ”Non-comuniunea și non-raționalitatea lor nu-i o desființare a comuniunii și a
rațiunii prin muțenie și întuneric, ci o pervertire a lor: rațiunea le servește de chin, nonsensul
vieții lor stă în dezorganizarea haotică a sensurilor, auzirea cuvintelor altora este un motiv de tot
felul de bănuieli, non-comuniunea stă în comunicarea fără efect a acestei nevindecabile lipse de
sens și în agățarea de cuvintele altora și de existența lor pentru a se chinui și mai mult…” D.
Stăniloae

- Veșnicia cea nefericită este o ”nebunie lucidă” a celor necredincioși: Sunt deplini
orbi și surzi față de ceilalți, sau cu o privire și cu o auzire perversă, comunicându-și
neputința de comunicare, plângând și scrâșnind din dinți cu disperare, fiecare lângă
zidurile surde…plângând și scrâșnind din dinți pentru neputința comunicării și pentru
răutatea ce și-o comunică totuși prin aceasta, răutate pe care fiecare o simte în ceilalți față
de el, mărită halucinat. Căci văd în toți fața satanei. Chinul în care se află este din această
cauză un ”vierme neadormit” D. Stăniloae

- Veșnicia va fi o realitate comună și paralelă: comună pentru aceea că planul

existenței va fi fără de sfârșit, paralelă că necredincioși vor suferi veșnic, iar
 drepții se vor bucura veșnic= Cei uniți cu Rațiunea cea Una, Cuvântul făcut trup,
vor fi ridicați la starea și condiția Lui divino-umană de existență purtând pe
chipurile lor forma cea luminoasă și pecetea lui veșnică iubitoare prin care
participă la iubirea Sfintei Treimi; cei necredincioși vor experia veșnicia ca pe
comprimare și încremenire a timpului care se va fi sfârșit cu istoria, și care
trecând în veșnicie nu va constitui nimic nou, ci va fi o eternitate a absurdului și a
lipsei de dialog și speranță. D. Stăniloae

- Așadar, ”vie împărăția Ta” și “… viaţa veacului ce va să vie”- trăsăturile

fundamental eshatologice ale teologiei ortodoxe.