Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Biserica ne invata ca atat omul, ca valoare suprema a creatiei, cat si lumea pe care
i-a dat-o in dar Dumnezeu, vor ajunge cand va voi Dumnezeu la un sfarsit al
chipului lor actual, dupa care, in urma judecatii Celui ce le-a zidit, oamenii vor trece
intr-un alt plan de existenta, vesnica, purtand imprimate pentru eternitate ca
urmare a faptelor de aici la fericire sau nefericire.
In drumul sau spre Dumnezeu prin lume, omul isi dezvalue capacitatea de
"impreuna lucrator" cu Dumnezeu (I Cor. 3, 9) spre tinta finala a lumii, prelucrand
continuturile ei conform cu planul lui Dumnezeu si sustinut in lucrarea sa de
modelator al continuturilor flexionabile ale lumii, in a carei rationalitate Dumnezeu a
implicat faptura umana si destinul ei (Rom. 8, 22), solidar cu cel al lumii, in general.
Se poate spune ca activismul uman in cadrul lumii este o neincetata pregatire a
Parusiei, spre care ne calauzeste si ne sustine Hristos, ca Ratiune suprema a
existentei. Dar trecerea noastra si a lumii in El, in vesnicia imparatiei Lui, a inceput
inca de la inviere, cand noi am murit pacatului prin credinta si "viata noastra este
ascunsa cu Hristos in Dumnezeu" (Col. 3, 3); si purtata spre eshaton prin Hristos
prin Sfintele Taine cu deosebire prin Sfanta Euharistie.
Cum vor fi acestea? Dupa relatarile Sfintei Scripturi trebuie sa vedem in aceasta
lucrarea atotputernica a lui Dumnezeu de curatire si de structurare noua a cerului si
a pamantului, ca si in un alt eveniment al istoriei umane (Potopul). E o lucrare de
spiritualizare a componentelor lumii, prin care le face apte pentru manifestarea Sa
in vesnicie in baza comuniunii Sale cu omul. Lumea, care a fost arena in care s-a
decis sensul istoriei umane, poate mentine continuturile ei si configuratia lor
anterioara, ca o ilustrare a nevointelor imbunatatirii sau
In ce priveste trupurile inviate sau schimbate, acestea isi vor pastra materialitatea,
caci absenta acesteia dupa moarte va insemna numai o speranta a invierii cu trupul
din stricaciune intru nestricaciune. Dar acest trup va fi imprimat de spiritualitate
cereasca asemanator celei ingeresti, care nu-l va scoate din materialitatea lui,
devenita acum superioara celei pamantesti. Acest trup va fi coplesit de prezenta
lucrarii lui Dumnezeu in el si prin el omul va fi apt de a-L intampina pe Hristos la
judecata universala.
4. Locul judecatii finale va fi pamantul nou, pregatit astfel pentru existenta vesnica
a celor ce au fost judecati. in aceasta arena in care s-a consumat activitatea lor
buna sau rea, vor si primi judecata pentru stradaniile lor. In felul acesta lumea
insasi va fi pentru ei un prilej de bucurie, daca s-au folosit de ea ca de un dar al
dragostei lui Dumnezeu, dat lor spre cresterea in ascultarea de Dumnezeu, sau va
constitui o vesnica mustrare pentru cei ce au desfigurat destinatia ei fundamentala
de ecran, prin care Dumnezeu facea stravezie iubirea lui fata de oameni.
Dupa pregatirea omului si a lumii spre judecata ultima, si dupa aparitia pe cer a
semnului Fiului Omului, semn care nu poate fi altul decat Sfanta Cruce prin care a
invins moartea, va aparea si Mantuitorul Iisus Hristos inconjurat de ingeri, in fata
Caruia se vor aduna toate neamurile spre a fi judecate. Omenirea va fi judecata de
Hristos, caruia Tatal i-a dat aceasta putere, atat pentru ca prin El toate au fost
aduse la fiinta (Ioan 1, 3), cat si pentru ca prin El omenirea a fost restaurata in har
(Ioan 1, 17). Hristos, asumand firea omeneasca, a fost indreptatit sa si faca
judecata oamenilor, ca unul ce a trait in trup viata omeneasca.
Prezenta insasi a lui Hristos va insemna judecarea lumii. Prin lucrarea tainica a lui
Dumnezeu, constiinta fiecarui om va recunoaste atunci fapta buna sau rea savarsita
si implicit binele sau raul determinat de el in viata semenilor si a lumii. La judecata
universala omul va trebui sa raspunda in ce masura a inaintat in asemanarea cu
Dumnezeu, cate din faptele lui sunt conforme cu poruncile lui Dumnezeu. De aceea
criteriile fundamentale ale acestei judecati sunt faptele omeniei, cele indreptate spre
semenii sai si prin ei spre Dumnezeu, fapte prin care s-a conturat atat destinul
omului, cat si al umanitatii intregi.
Dar la aceasta judecata omul nu va fi singur, sau numai el si Judecatorul sau, ci asa
cum in viata a trait in comunitatea umana, la fel la aceasta judecata a lui Hristos va
fi comunitatea semenilor sai, fapt ce va da un aspect zguduitor acestei judecati. Sf.
Maxim Marturisitorul ne reda o plastica imagine a judecatii finale, in care omul va fi
pus in fata lui Hristos si a semenilor cu tot ceea ce a savarsit, in vazul lor sau in
ascuns de ei. "Caci multe sunt cu adevarat cetele Puterilor ingeresti ce stau in jurul
nostru scriind in cer cu toata amanuntimea cele facute, spuse si cugetate de noi
pana la cea mai simpla schitare de gand spre a ne da pe fata in ziua infricosatoare a
judecatii cand toata zidirea celor vazute, clatinata de o scuturare negraita, va fi
impinsa spre sfarsitul ei si stihiile din mijloc, arzand se vor desface (II Petru 3, 10)
si va fi cer nou si pamant nou si cele urmatoare (Is. 65, 17) ; cand se vor aseza
tronurile si Cel Vechi de zile se va aseza si se vor deschide cartile care au scrise in
ele faptele si cuvintele si gandurile noastre in chip credincios si nemincinos ; cand
mii de mii de ingeri vor sluji Lui si zeci de mii de zeci de mii vor sta in jurul Lui si
amenintarea focului arzator se va intinde peste tot si va inconjura toate si va topi
muntii ca ceara". "Caci rau de foc, zice, curgea inaintea Lui" (Dan. 7, 9-10) ; cand
5
tartarul si prapastia larga si de neinchipuit si intunericul cel mai din afara si viermele
cel neadormit se vor arata fiind de fata (Ps. 96, 3 ; Le. 16, 26 ; Mt. 25, 39 ; Mc. 9,
43). Si pe deasupra frica va atarna din vazduh peste toti care asteapta sfarsitul. Iar
ingerii maniei vor raspandi din ei foc chinuitor si vor sta de fata varsand foc din ochi
si sufland foc, gata spre pedepsirea a toata faradelegea. Pe langa acestia toata
zidirea pamanteasca si cereasca, cea din ingeri si din puterile mai presus de ingeri,
cea din oameni va sta de fata asteptand cu cutremur aratarea infricosatoare a
judecatii dumnezeiesti. In fata tuturor se vor citi faptele noastre ale tuturor si se vor
dezgoli toate cele ascunse, ca sa-si cunoasca astfel unii altora pacatele, ca si fiecare
pe ale sale, citind fara amagire cartea constiintei sale : "Mustra-te-voi, zice, si voi
pune inaintea fetei tale pacatele tale" (Ps. 49, 22). Si iarasi: "inconjura-i-va pe ei
sfaturile lor" (Ps. 7, 2).
Si iata Omul si opera Lui, Judecator prea intelept, avand in fata ostile infricosatoare
si marete ale cetelor ingeresti, se va aseza pe scaunul inalt, stralucind de toata
dreptatea si impartind fiecaruia prin hotarare adevarata si dreapta cele potrivite
vredniciei lui, dandu-le cu blandete celor ce stau de-a dreapta prin faptele cele
bune, imparatia gatita lor de la intemierea lumii, iar pe cei ce, pentru lipsa faptelor
bune au primit starea de-a stanga, respingandu-i cu manie in focul cel vesnic, gatit
diavolilor si ingerilor lui. Cine va rabda acel -foc plin de manie ? Cine va putea
suporta desimea si greutatea intunericului celu: mai din afara ? Cine va putea
suporta tartarul mugind si prapastia fara fund fierband din sanul ei ? Cine nu va
tremura ingrozit de asprimea si ascutisul privirii ingerilor aparuti din ea si de fata lor
mohorata? Cine nu se va teme ca de raul cel mai cumplit decat toate de intoarcerea
fetei lui Dumnezeu Cel prin fire bun si de oameni iubitor si indurator, impreuna cu
care se va intoarce si se va scarbi toata zidirea de cei ce prin voia lor urata s-au
scufundat in atatea rele incat L-au silit pe Cel prin fire si singur iubitor de oameni
Dumnezeu sa se arate lor astfel ? Cine va suporta rusinea fara margini a constiintei
care se va ivi la aratarea celor ascunse ale Lui ? Cine va putea masura plansul
netacut si acele lacrimi amare si fara folos si scrasnirea dintilor si durerile celor
coplesiti de chinuri, sau marimea parerii de rau statornicita in inima lor sfasiind cu
dreptate adancul sufletului lor ? Cine e in stare sa descrie stramtorarea pricinuita lor
de neputinta de-a nadajdui vreodata schimbarea acestei stari si vreun sfarsit al
chinului ce-i apasa, sau de-a astepta vreun termen al revenirii lor la buna vietuire ?
Caci judecata aceea este "cea din urma si singura si cu adevarat infricosatoare si
dreapta. E cu atat mai dreapta, cu cat e mai infricosatoare, sau poate de aceea e
mai infricosatoare, pentru ca e cu totul dreapta. Si inchid in ea, prin dreapta
hotarare a lui Dumnezeu, toate veacurile. Cine, coplesit de vaietele si de suspinele
pornite din adancul inimii, care strapung insasi maduva lor si le raneste in chip amar
maruntaiele, va putea fi scutit de lacrimi ? Cine va suporta plansul si jeluirea aceea
6
fara durere si fara intristarea produsa de ea si cuvintele rostite din parere de rau de
catre fiecare din cei aflati in chinuri catre sine si ale tuturor catre toti ?
Caci atunci a ajuns fiecare cunoscatorul adevarat al greselilor sale, cand s-au aratat
si vor aparea in ele insesi descoperite faptele sale, libere de orice acoperamant al
amagirii. Vom secera ca rod vrednic al urii fata de fratii nostri, al pismei, "al vicleniei
si fatarniciei, din care vine si in care sta ascunsa uciderea, al barfelii, al tinerii minte
a raului, al minciunii si al batjocurii, acest vierme neadormit care roade fara sa se
sature adancul sufletului nostru".
Dar daca starea celor pacatosi este una de vesnic chin, de indepartare de la fata lui
Dumnezeu, fericirea dreptilor va fi neumbrita, "cei buni vor lumina atunci deplin,
comunicandu-se mai mult si mai deplin prin lumea materiala", in timp ce cei rai "o
vor acoperi de intuneric si o vor face o piedica in comunicare. Aceasta isi va
descoperi pe de alta parte, sau in modul acesta, sensurile ei adanci si frumusetea
armoniilor din ea, caci oamenii nu vor mai fi opriti la uzul lucrurilor ca mijloace de
intretinere a trupurilor". Comuniunea deplina a lui Dumnezeu cu cei buni se va arata
in inaintarea lor nesfarsita in adancimile Dumnezeirii, inaintare in care vor gusta
fericirea prezentei in ei, si aceasta va coplesi prin lucrarea Duhului Sfant destinul lor
etern si fericit in Dumnezeu, nemaiavand sa tinda spre altceva, "odata ce s-a aratat
ultimul bun dorit, si se impartaseste si se salasluieste in mod neincaput, ca sa fie
astfel, inlauntrul celor ce se impartasesc, pe masura puterii lor".
Starea nefericita pentru veci a celor pacatosi pune in chip firesc intrebarea : cum
vor putea fi fericiti cei drepti, avand langa ei pe cei nefericiti ? Sau acestia vor fi
scosi din ansamblul creatiunii ? Un raspuns la aceasta intrebare ar fi acela ca starea
lor de nefericire a fost cauzata de ura lor extrema fata de Dumnezeu si de semeni,
prin care ei s-au inchis lucrarii si iubirii lui Dumnezeu, care, "prin una si aceeasi
vointa nesfarsit de puternica a bunatatii va cuprinde pe toti ingerii si oamenii, fie
buni, fie rai. Dar nu toti acestia se vor impartasi la fel de Dumnezeu, care se afla in
toti in chip nesilit, ci dupa capacitatea lor... Caci sub raportul existentii si al existentii
vesnice, Dumnezeu va cuprinde pe toti, fiind in toti prezent ; dar sub raportul
fericirii vesnice, va cuprinde in chip deosebit numai pe ingerii si pe oamenii sfinti,
lasand celor ce nu sunt asa nefericirea vesnica, ca rod al vointei lor". In timp ce cei
din rai vor vedea pe toti si intregul cosmos transfigurat si penetrat de lumina lui
Hristos, cei din iad vor trai uscaciunea propriei lor rautati, lumina lui Hristos
nemaistrabatand in ei. Pentru ei insasi lumea va fi opaca, fiindca ea nu va mai arata
ca dar al lui Dumnezeu. Nefericirea lor va fi sporita si de neputinta uneltirii lor
impotriva semenilor si a lui Dumnezeu. Si cu toate ca nu vor fi scosi din ansamblul
lumii create si transfigurate de Dumnezeu, prin lucrarea luii Dumnezeu revarsata
asupra celor drepti, ei nu vor constitui un prilej de intristare pentru cei din rai,
7
acestia afland in Hristos sensul fundamental al existentei vesnice a lor si a lumii noi
ce li s-a harazit prin judecata dumnezeiasca.