SFARSITUL LUMII; CER NOU SI PAMANT NOU. VIATA DE VECI.

Dumnezeu a creat lumea imprimindu-i putinta de a ajunge la desavirsire; de aceea, ea va trebui sa

primeasca un alt chip decat cel al lumii cazute pentru ca, la osteasca inviere si dupa judecata
universala, cand fiecare om va fi rasplatit sau pedepsit in conformitate cu faptel sale, intreaga
creatura, in solidaritate, sa fie ridicata la plenitudinea vietii, potrivit planului divin, pentru ca
"Dumnezeu sa fie totul in toate" (I Cor. !, "#$.
%iind fiinta spirituala necreata, vesnica si absoluta, Dumnezeu nu este supus schimbarii si, precum
nu are inceput, nu are nici sfarsit, in timp ce lumea in chipul ei actual, ca si omul, va avea un
sfarsit, fiind supusa unei prefaceri si schimbari totale. Despre eternitatea lui Dumnezeu si
temporalitatea lumii psalmistul zice& "Intru inceput, 'u, Doamne, ai intemeiat pamantul, si
lucrurile mainilor 'ale sunt cerurile. (celea vor pieri, iar 'u vei ramanea. 'oate ca o haina se vor
invechi si ca pe un vesmant le vei infasura si se vor schimba; iar 'u acelasi esti, si anii 'ai nu se
vor sfarsi" ()s. *, "+-"#$.
Dar dupa sfarsitul omului nu inseamna nimicirea lui sau distrugerea totala a fiintei sale, ci
inceputul unei noi vieti, asa si lumea nu va fi nimicita, ci schimbata, transformata intr-o lume
noua, pe masura fiintei omenesti renascute prin inviere, in aceasta noua creatie urmind sa
domneasca o deplina desavirsire fizica si moral-spirituala. (stfel, ,fantul Ioan, in (pocalipsa ",
, spune& ",i am vazut un cer nou si un pamant nou. Caci cerul dintii si pamantul dintii au trecut,
iar marea nu mai este". (I Cor. -, .$; iar ,fantul (postol )avel zice& "Caci chipul acestei lumi va
trece" (I Cor. -, .$; iar ,fantul (postol )etru zice& "(tunci cerurile vor pieri cu vuiet mare,
stihiile arzind se vor desface, si pamantul si lucrurile de pe el vor arde cu totul" (II )etru ., *$.
/a fel, ,f. Chiril al Ierusalimului spune& "/umea aceasta se sfarseste, si lumea aceasta creata se
innoieste. )e pamant s-au raspindit tot felul de pacate... )entru ca sa nu ramana acest lacas
minunat plin de faradelegi, trece lumea aceasta, spre a se arata alta mai buna". In sensul
,fantului (postol )avel, %ericitul (ugustin spune ca lumea aceasta va trece nu in inteles de
distrugere totala, ci in acela de schimbare a fetei lucrurilor.
,chimbarea acestei lumi este strans legata de insusirile pe care le vor avea trupurile oamenilor
dupa inviere. De aceea, cand trupurile se vor preface, devenind duhovnicesti si chipul acestei lumi
se va preface& pamantul se va spiritualiza, pentru ca dreptii sa aiba o locuinta potrivita pentru
slava la care sunt chemati, precum spune ,fantul ,imeon 0oul 'eolog. (tunci nadejdea fapturii,
supuse desertaciunii din pricina omului se va implini "... ca si faptura insasi se va slobozi din robia
stricaciunii, spre libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu" (1om. #, "$.
Deoarece sfarsitul lumii se afla in strinsa legatura cu a doua venire a 2antuitorului si cu judecata
universala, timpul cand se vor intimpla acestea ne ramine necunoscut. 2antuitorul vorbind
ucenicilor ,ai despre acest sfarsit, ca si despre a doua ,a venire, le-a spus acestora& "Iar de
ziua si de ceasul acela nimeni nu stie... fara numai 'atal" (2atei "3, .+$. Iar cand, inainte de
Inaltare, ucenicii /-au intrebat daca in acel an va aseza imparatia lui Israel, adica daca atunci va
veni sa intemeieze noua ,a imparatie, 2antuitorul le-a raspuns& "0u este al vostru sa stiti anii
sau timpurile pe care 'atal le-a pus intru a ,a stapinire..." (%apte , -$.
4orbim despre sfarsitul lumii, ,fantul (postol )etru isi e5prima nadejdea ca, potrivit
fagaduintelor ,ale, Dumnezeu va intocmi "ceruri noi si pamant nou" (II )etru ., .$, iar ,fantul
Ioan spune ca a vazut "un cer nou si un pamant nou", dupa ce cerul cel dintii si pamantul cel dintii
au trecut ((poc. ", $. Desigur, aceste e5presii arata ca lumea nu va fi definitiv distrusa, ci
numai schimbata, transformata, transfigurata, in ea stabilindu-se o noua ordine de viata. Desigur,
nu e usor sa ne pronuntam asupra sensului acestei e5presii, cu toate ca numerosi ,finti )arinti s-
au straduit sa le e5plice intelesul. 'otusi, pe temeiul celor afirmate de ei, putem intelege ca
lumea reinnoita va fi o lume desavirsita si incoruptibila, cuprinzind bunatati si frumuseti
nebanuite, despre care ,fantul (postol )avel zice& "Ceea ce ochiul n-a vazut si urechile nu au
auzit si la inima omului nu s-a suit, acelea le-a gatit Dumnezeu celor ce-/ iubesc pe 6l" (I Cor. ",
7$. Dintr-o lume e5terioara omului, ea va deveni intr-un sens o lume interioara, aratindu-se in
mare masura drept un continut sufletesc al celor drepti. %rumusetea si maretia ei vor fi
neinchipuite, deoarece impartasindu-se de lumina dumnezeiasca, va radia acesta lumina,
imbracand in ea pe cei ce o vor locui. /umina ei va face sa straluceasca si mai mult pe cei drepti,
incat aici, precum spune 2antuitorul, "dreptii vor straluci ca soarele in imparatia 'atalui lor"
(2atei ., 3.$.
Dupa cuvintele ,fantului (postol )etru, in noua lume transfigurata va locui dreptatea (II )etru .,
.$. (ceasta inseamna ca relatiile dintre oameni si dintre oameni si Dumnezeu vor fi asezate pe
temelia dreptatii, iar virtutea iubirii le va incorona. Intre oameni nu vor mai fi privatiuni, tensiuni,
suspiciuni, invidie si vrajba, ci o pace si armonie desavirsita, fiecare fiind in pace cu sine insusi, cu
semenii si cu Dumnezeu. (ceasta e pacea lui Dumnezeu "care covirseste toata mintea" (%ilip 3, "$,
pace eterna, conditia ordinii si armoniei. In aceasta lume, in care Dumnezeu va fi "totul in toate"
(I Cor. !, "#$, ingerii si oamenii vor lauda neincetat pe Dumnezeu, izvorul frumusetii, desavirsirii,
dreptatii si iubirii, cu care vor fi in continuare in veci.
4iata de veci. 4iata de veci, viata vesnica sau viata veacului ce va sa fie, cum este numita in
articolul 8II din ,imbolul Credintei, este viata pe care o vor trai atit dreptii cat si pacatosii,
dupa judecata universala. Desi in anumite privinte ea se va asemana cu viata sufletelor de dupa
judecata particulara, totusi intre aceste vieti va fi deosebire. Deosebirea va consta in faptul ca
dupa judecata universala atit fericirea dreptilor, cat si nefericirea vor fi traite de suflet
impreuna cu trupul, deci de persoana in unitatea ei psiho-fizica, ele crescand in masura in care si
trupul a participat la savirsirea faptelor bune sau rele. Intensiv vor creste, deoarece vor fi
simtite intr-o masura mai mare decat atunci cand le simtea numai sufletul.
Desi posedam unele date din 1evelatie, noi nu suntem in masura sa cunoastem si sa intelegem pe
deplin viata pe care o vor duce cei a caror soarta a fost stabilita definitiv la judecata universala.
In aceasta privinta, ,fantul 9rigorie de 0:ssa zice& "0ici bunatatile promise celor ce au vietuit
drept nu sunt de acelea care sa poata fi descrise prin cuvinte... nici viata de durere a celor
pacatosi nu este egala cu vreo suferinta care intristeaza aici", iar ,fantul Ioan Damaschin spune&
"Dupa inviere, timpul nu se va mai numara cu zile si nopti. 4a fi mai degraba o singura zi continua,
cand ,oarele dreptatii va straluci lumina peste cei drepti. )entru cei pacatosi va fi o noapte
adinca, fara de sfarsit".
,i aici trebuie sa mentionam ca nici fericirea dreptilor, nici nefericirea pacatosilor nu vor avea
aceeasi masura, ci vor avea grade diferite, dupa vrednicia sau nevrednicia pe care fiecarea
dovedit-o in viata pamanteasca. Insusi 2antuitorul spune& "In casa 'atalui 2eu multe locasuri
sunt" (Ioan 3, "$; iar ,fantul (postol )avel zice& "%iecare va primi plata dupa lucrul sau" (II Cor.
!, *$.
1eferindu-se la viata de veci a celor drepti, ,fantul 9rigore de 0:ssa spunea ca tendinta
continua a acestora este realizarea unei uniri cat mai depline cu Dumnezeu, lucrare care n-are
limita, caci ea continua la infinit. 6ste vorba aici de un urcus duhovnicesc neincetat al dreptilor
(epectaza$, care pentru ei este un motiv de continua fericire. (ceasta inseamna ca iubirea fata
de Dumnezeu care le copleseste fiinta sporeste fara sfarsit si in lumea vesniciei.
Cat priveste pe cei pacatosi, ei vor avea o vesnica e5istenta nefericita, lipsita de comuniune cu
oamenii si cu Dumnezeu, petrecand impreuna cu diavolii si cu cei ce-i slujesc. (colo ei sunt rosi de
"viermele cel neadormit" si indura "plangerea si scrasnirea".
4iata dreptilor si a pacatosilor a fost descrisa paralel cu multa ingeniozitate de ,fantul Chiril al
(le5andriei& "Dreptii dantuiesc, pacatosii sunt legati. Dreptii canta, pacatosii se tinguiesc...
Dreptii au cantarea, pacatosii prapastia. Dreptii in sanurile lui (vraam, pacatosii in torentele de
foc ale lui 4eliar. Dreptii, in lumini, pacatosii in intunecimea furtunii. Dreptii, cu ingerii, pacatosii,
cu demonii... Dreptii, in mijlocul luminii, pacatosii, in mijlocul intunericului. Dreptii, mangaiati de
2angaietorul, pacatosii, chinuiti de demoni. Dreptii, in fata tronului ,tapinului, pacatosii, in fata
intunericului chinuitor. Dreptii, vad pururea fata lui ;ristos, pacatosii, stau pururea in fata
diavolului... Dreptii sunt initiati de ingeri, pacatosii de demoni... Dreptii in cer, pacatosii in abis"
(<mil. 3, Despre iesirea sufletului si despre a doua venire a Domnului, la D. ,taniloae, 'eologia
Dogmatica <rtodo5a, vol. III, pag. 3!7$
Chinurile vesnice ale pacatosilor. Invatatura =isericii noastre bazata pe 1evelatie este ca desi
calitatea si cantitatea pedepselor iadului nu sunt aceleasi pentru toti pacatosii, ele fiind in
functie de gradul de rautate a faptelor si intentiilor celor ce le-au facut, pedepsele iadului sunt
vesnice (2atei "!, 3+; 2arcu 7, 33; (poc. 3, ; "*, *; 2art. <rt. I, +*$. ,fantul Chiril al
Ierusalimului spune ca pacatosii la inviere primesc trupuri vesnice, spre a putea suferi astfel
osanda pacatelor lor, ca sa nu se mistuie niciodata, arzind in focul cel vesnic, iar ,fantul Ioan
9ura de (ur zice ca orice pedeapsa din viata pamanteasca se sfirseste odata cu viata, pe cand ale
vietii de dincolo sunt vesnice.
4esnicia pedepselor iadului a fost uneori negata si in antichitate crestina si chiar si astazi, de unii
teologi protestanti si de unele secte. Dar nu toti cei ce o contesta e5plica sfarsitul chinurilor
vesnice in acelasi fel si nici nu invoca aceleasi motive atunci cand o contesta. (stfel, unii spun ca
numai dreptii vor trai vesnic in fericire, in timp ce pacatosii vor fi nimiciti la judecata universala,
iar fiind nimiciti, vor scapa astfel de pedepsele lor.
(ltii cred insa ca pacatosii din iad vor suferi numai un timp oarecare - mai scurt sau mai lung -
dupa gravitatea pacatelor lor. )rin suferintele pe care le indura in iad ei se curatesc, dupa care
vor fi stabiliti in starea de fericire pe care o vor avea dreptii. /a aceasta restabilire vor ajunge
chiar si demonii, incat in cele din urma va fi o restabilire a tuturor (
$. (ceasta invatatura, numita apocastaza a fost profesata de <rigen, iar in timpurile mai
noi, chiar de unii teologi rusi, ca& 0. =ardiaev, ,. =ulga>ov, 4l. ,oloviev si altii.
In general, cei ce neaga vesnicia pedepselor iadului invoca urmatoarele motive&
. Dumnezeu fiind bun, zic acestia, bunatatea /ui este incompatibila cu vesnicia pedepselor, incat
6l mai curind sau mai tirziu, trebuie sa ierte pe toti pacatosii si sa-i scoata din iad.
'eologii rusi ,. =ulga>ov si 4l. ,oloviev, plecand de la cuvintele ,fantului (postol )avel&
"Dumnezeu a inchis pe toti oamenii in razvratire, ca pe toti sa-i miluiasca" (1om. , ."$, afirma ca
mila si bunatatea lui Dumnezeu depaseste orice razvratire a omului, fapt pentru care oricat de
aspru si de drept ar fi, nu-l poate tine pe om vesnic in iad. 0. =erdiev justifica si el respingea
chinurile vesnice pe baza bunatatii lui Dumnezeu si a iubirii crestine. 6l aduce insa si un argument
personal& cum ar putea accepta raiul pentru el, cand stie ca parintii, fratii si prietenii lui sau
persoane oricat de necunoscute trebuie sa fie in iad? )e de alta parte, daca sunt crestini care in
viata pamanteasca nu se simt bine stiind pe unii frati de ai lor in suferinta, cu atit mai mult ei nu
vor fi lipsiti de astfel de sentimente nici in viata viitoare. (ceasta inseamna ca stiind pe fratii lor
in iad, chiar daca ei ar fi in rai ar suferi din pricina starii acelora, iar atunci iadul n-ar mai fi un
loc si o stare de fericire. De aceea, spre a inlatura aceasta, Dumnezeu trebuie sa duca un sfarsit
pedepselor iadului, sfarsit despre care trebuie sa stie si dreptii, spre a nu mai suferi pentru
fratii lor din iad. 6i se vor linisti numai cand vor avea siguranta ca fratii lor din iad vor ajunge
totusi in rai.
". Deoarece Dumnezeu e drept, 6l nu poate pedepsi pentru vecie pe pacatosi, deoarece acestia au
facut pacate in timp, si inca intr-un timp relativ scurt si in felul acesta ar fi o disproportie intre
fapta si rasplata... Cu alte cuvinte, oricat de pacatos ar fi omul, ar fi nedrept ca pentru pacate
savirsite intr-o viata de cateva zeci de ani, deci intr-un interval de timp atit de scurt, sa indure
pedepse pentru vesnicie.
.. Intelepciunea lui Dumnezeu nu ingaduie ca 6l Insusi sa-si zadarniceasca planul dupa care a
creat lumea si omul. 6l l-a creat pe om pentru ca acesta sa fie fericit, iar pedepsindu-l pentru
vesnicie, inseamna ca aceasta ar fi impotriva scopului creatiei.
1aspunsul la aceste obiectii se poate rezuma in urmatoarele&
. Datorita bunatatii ,ale, "Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta
adevarului sa ajunga" (I 'im. ", 3$. Chiar din acest motiv, prin harul ,au, 6l ofera tuturor
oamenilor posibilitatea sa se mantuiasca, iar aceasta unii o pot face chiar in ceasul al
unsprezecelea, deci pana la sfarsitul vietii lor pamantesti. Dar sunt unii oameni care dispretuiesc
ajutorul divin si nu vor sa cunoasca si sa se apropie de Dumnezeu, ci trec in mod voit propria
cauza a nefericirii lor.
6ste inacceptabila afirmatia ca suferintele celor din iad ar produce suferinte celor din rai, de
vreme ce acestia stiu bine ca cei din iad au refuzat pana in ultima clipa a vietii lor ajutorul divin si
ca numai prin indirjirea lor au ajuns in iad. Daca in lumea viitoare "locuieste dreptatea" (II )etru
., .$, pacatosii din iad nu pot inspira nici mila, nici compatimire celor din rai, caci numai ei singuri
sunt vinovati de soarta lor, fiindca au respins cu incapatinare, din propria lor vointa, orice ajutor
sper a se mantui, si continua in aceasta stare.
". In privinta raportului dintre dreptatea dumnezeiasca si vesnicia pedepselor, trebuie precizat
ca rasplata nu se masoara dupa durata sau timpul in care s-au savirsit faptele, ci dupa bunatatea
sau rautatea acestora... (stfel, cu cat un pacat este mai grav atit prin felul lui, cat si prin
repetarea lui, ori prin suferintele provocate unei multimi mai mari de oameni, cu atit si pedeapsa
pentru el trebuie sa fie mai mare. Iar gravitatea este in functie de starea sufleteasca a celui
inrait, tot astfel trebuie sa fie si pedeapsa. <mul fiind insa o fiinta marginita, nu e in stare sa
suporte o pedeapsa nelimitata dupa intensitate, dar traind in vesnicie, poate suporta o pedeapsa
nelimitata in e5tensiune sau in timp. Deci nu se poate spune ca pentru o mare nelegiuire sau
pentru un numar nesfarsit de nelegiuiri, ale caror victime au fost mii si milioane de oameni, desi
savirsite intr-un timp scurt, cel vinovat sa nu primeasca o pedeapsa vesnica.
.. 6 adevarat ca Dumnezeu a creat pe om spre a-l impartasi de fericire, dar nu l-a creat sa-l faca
fericit cu de-a sila, ci l-a inzestrat cu vointa libera, in virtutea careia el poate urma sau poate
refuza sa mearga pe calea care duce la fericire. In cazul ca refuza, o face aceasta din propria lui
vointa, vina fiind numai a lui. (dresindu-se fariseilor si carturarilor, 2antuitorul ;ristos a spus&
"Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine; de cate ori
am vrut sa adun pe fiii tai, precum aduna closca puii sai sub aripi, si n-ati vrut@" (2atei "., .-$.
1efuzand pana la sfarsitul vietii chemarea la mantuire omul se face vrednic de pedepsele vesnice
nu numai pentru nelegiuirile pe care le-a facut, ci si pentru incapatanarea si refuzul continuu de a
asculta chemarea si de a urma calea intoarsa a fiului ratacit. In schimb, cei ce merg pe drumul
care duce la fericire isi realizeaza scopul pentru care au fost creati. (cestia sunt oamenii cei
drepti, indiferent de numarul lor, si astfel in ei scopul pentru care a fost creat omul nu este
zadarnicit, iar intelepciunea dumnezeiasca ramine neatinsa.
Condamnand invatatura origenista ca pedepsele iadului vor avea sfarsit, ,inodul ecumenic 4 a
hotarit urmatoarele& "Cel ce zice sau crede ca pedepsirea diavolilor si a oamenilor pacatosi este
numai temporala si va avea oarecand un sfarsit, sa fie anatema@".
)e linga aceasta, trebuie sa subliniem ca iadul nu este compus din suflete pe care le refuza
Dumnezeu, ci, dimpotriva, din cei care refuza iubirea lui Dumnezeu.
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zagrean,
"Teologia Dogmatica", manual pentru seminariile teologice, Bucuresti, 1991, pag. 39!399.