Clasa a XII-a.

Credința în Înviere și viața veșnică

Omul a fost creat de Dumnezeu cu posibilitatea de a nu muri. Călcând Însă porunca divină de a
nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului, Adam, şi odată cu el toţi oamenii, a devenit
muritor. La moarte, trupul omului se duce În pământul din care a fost luat, iar sufletul se
Întoarce la Dumnezeu, Care l-a dat (Eccl. 12, 7). Dar prin Învierea Mântuitorului, Acesta a dat
tuturor oamenilor posibilitatea Învierii din morţi şi a vieţii veşnice, alături de Dumnezeu.

Învăţătura despre Învierea morţilor este una dintre tezele fundamentale ale creştinismului:
dacă moartea este despărţirea sufletului de trup, Învierea este unirea din nou a sufletului cu
trupul cu care a vieţuit pe pământ.
Aşadar, prin Înviere se reface persoana umană Întreagă.
Învierea se referă doar la trupuri, căci sufletul fiind nematerial, spiritual, nu se poate
descompune în nimic, după moartea trupească acesta fiind judecat de Dumnezeu şi dus fie În rai,
fie În iad.

Argumente: Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie

Astfel, Mântuitorul le spune iudeilor că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul
Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor Învia ... că vine ceasul În care toţi cei din morminte
vor auzi glasul Lui şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune Întru Învierea vieţii, iar cei ce au făcut
cele rele Întru Învierea osândirii (In. 5, 25, 28-29). 
 Aşadar, Învierea noastră din morţi se bazează pe Învierea Mântuitorului, căci   precum În
Adam toţi mor, aşa şi În Hristos toţi vor Învia (1 Cor. 15,22). 

         După Înviere, Însă, trupurile vor fi duhovniceşti şi nemuritoare, asemănătoare trupului

Domnului de după Învierea Sa: se seamănă trupul Întru stricăciune, înviază Întru
nestricăciune; se seamănă Întru necinste, Înviază Întru slavă; se seamănă Întru slăbiciune,
Înviază Întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc (1 Cor. 15,42-44). 

TRUPURILE DREPŢILOR ÎNVIAŢI  vor avea următoarele Însuşiri: vor fi NEMURITOARE,

NESTRICĂCIOASE, PLINE DE PUTERE, SPIRITUALE, PLINE DE SLAVĂ. Trupurile celor păcătoşi vor
fi şi ele nemuritoare şi nestricăcioase, însă sensibile la chinuri şi suferinţe şi Într-o stare
permanentă de dezarmonie.La Înviere, trupurile nu vor mai avea defectele corporale pe care le-
au avut În viaţă, dar nici trebuinţele şi felul de viaţă pe care le-au avut pe pământ.

După ÎNVIEREA ŞI JUDECATA OBŞTEASCĂ a oamenilor, se va instaura ceea ce Sfânta

Scriptură numeşte cer nou şi pământ nou (II Pt. 3, 13). Asta nu Înseamnă că pământul acesta va
fi distrus, ci va fi TRANSFIGURAT, primind o nouă ordine.

CEI DREPŢI vor trăi veşnic în dreptate, pace şi iubire cu sine Înşişi, cu semenii şi cu Dumnezeu.
În această lume a drepţilor, nu va mai fi nici moarte, nici plângere, nici durere, nici suspin (Apoc.
21, 4), ci o stare de fericire de nedescris. Frumuseţea vieţii veşnice va fi de neînchipuit: ceea
ce ochiul n-a văzut şi urechile nu au auzit şi la inima omului nu s-a suit, acelea le-a gătit
Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El (1 Cor. 2, 9). Sfântul Ioan Damaschin spunea că după înviere,
timpul nu se va mai număra în zile şi nopţi, ci va fi o singură zi veşnică, În care lumina lui
Dumnezeu va străluci peste cei drepţi.

VIAŢA DE VECI A CELOR RĂI , însă, va fi nefericită, lipsită de vederea luminii lui Dumnezeu,
o viaţă plină de chinuri veşnice. Aceştia vor locui Împreună cu diavolii şi cu cei ce-i slujesc,
tânguindu-se şi suferind, Într-o stare de Întuneric adânc, fără de sfârşit.

Dar nici fericirea drepţilor, nici nefericirea păcătoşilor nu va fi la fel pentru toţi oamenii, CI ÎN
GRADE DIFERITE, În funcţie de vrednicia sau nevrednici a pe care fiecare a dovedit-o În viaţa
pământească: Fiecare va primi plata după lucrul său (II Cor. 5, 10); În casa Tatălui Meu multe
locaşuri sunt (In. 14,2).

Locul în care sunt rânduite sufletele celor drepţi este raiul, iar locul în care sunt rânduite sufletele
celor nedrepţi este iadul. Nu există un loc sau o stare intermediară între rai si iad, numit
purgatoriu, cum învaţă Biserica Romano-Catolică, căci Mântuitorul Hristos nu a vorbit niciodată
despre un asemenea loc.

JUDECATA PARTICULARĂ - îndată după despărţirea lui de trup, sufletul omului este supus
Dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, în fata căreia trebuie să dea socoteală, de viaţa de pe pământ.
Judecata aceasta care se face fiecărui suflet în parte. JUDECĂTORUL – HRISTOS. Prin judecata
particulară se cercetează starea generală în care iese omul din viaţa pământească si dacă această
stare este bună, sufletul este dus de îngeri la fericire, iar dacă este rea, este dus de duhurile
necurate la chinuri. 
Dar nici fericirea si nici osânda nu sunt depline pană la judecata obştească, judecata cea de
apoi, când vor îi iarăşi unite cu trupurile. Numai cei rămaşi în viaţa aceasta pot să dobândească
de la Dumnezeu uşurarea osândei sufletelor celor morţi. Si aceasta, prin rugăciune si milostenie
intru pomenirea morţilor si mai ales prin pomenirea acestora la Sfânta Liturghie.

JUDECATA OBŞTEASCĂ sau universală este învăţătura despre învierea morţilor şi despre viaţa de
veci. Cei care au făcut cel bune aici pe pământ aşteaptă cu bucurie viaţa de veci, căci pentru cei
care îl iubesc pe Dumnezeu în viaţa aceasta şi-i păzesc poruncile, făcând binele, viaţa aceea va fi
intru totul fericita. Fericirea le va fi nesfârşită si neînchipuit de mare. Caci «cele ce ochiul n-a
văzut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acestea lea gătit Dumnezeu celor ce-
L iubesc pe El» (1 Cor II 9) Aceasta negrăita fericire va consta mai ales în unirea în Duh cu
Dumnezeu, în a-L vedea pe Dumnezeu faţă către faţă», în vieţuirea slăvită şi veşnică împreună
cu Mântuitorul Iisus Hristos, cu sfinţii îngeri si cu toţi sfinţii Bisericii.
Judecata obştească
-Va fi universală, pentru că se vor supune judecăţii toţi oamenii, din toate timpurile şi toate
locurile.
-  va fi solemnă şi supremă, deoarece Judecătorul, Domnul nostru Iisus Hristos reprezintă
Autoritatea cea mai mare şi se va înfăţişa la judecată în mod  solemn, impresionant;
-va fi publică, adică se va face în faţa tuturor;
-va fi dreaptă, pentru că Judecătorul, Domnul nostru Iisus Hristos, este Însăşi Dreptatea şi
Adevărul suprem
- va fi definitivă şi veşnică, adică va încheia planul divinităţii asupra creaţiei sale
-va fi Înfricoşătoare: drepţii o vor aştepta cu smerenie, iar cei cu conştiinţa încărcată de păcate
grele, vor fi cuprinşi de frică mare.