Numirile lui Dumnezeu

Dumnezeu in fiinta e un adanc nepatruns, necomunicabil, neschimbabil, iar din acest adanc
emana puteri si lucrari in care nu se scurge insasi fiinta ; aceste lucrari sunt nenumarate precum si
abisul fiintei este fara sfarsit, ele fiind altceva decat fiinta". Parintii greci au ramas permanent fideli
conceptiei ca Dumnezeu ramane incognoscibil prin natura Sa si in fiinta Sa.
Pentru Palama, Dumnezeu se manifesta in lume prin lucrarile Sale. Fiinta ramane dincolo de
orice relatie, de orice impartasire, ascunsa in transcendenta absoluta. Toate numirile ce le dam lui
Dumnezeu nu se refera la fiinta Lui care e mai presus de intelesul oricarui nume ci la lucrarile Lui
care vin in lume : numirile "viata", "lumina", "intelepciune", " Dumnezeu", "fiinta dumnezeiasca"
nu exprima ascunsul fiintei, ci puterile si lucrarile de viata nascatoare", "de fiinta facatoare", si de
intelepciune datatoare", "indumnezeitoare", care coboara la noi. "E fara nume aceasta fiinta
suprafiintiala, zice Palama, ca una ce e mai presus de orice nume. Chiar si numirile ce si le-a dat
Domnul insusi : Eu sunt cel ce sunt, Dumnezeu, lumina, adevarul si viata, numiri pe care teologii le
atribuie prin excelenta dumnezeirii celei mai presus de dumnezeire, si acestea sunt nume de lucrari".
Numirile ce le dam lui Dumnezeu zice Palama, nu sunt cuvinte goale ci ele exprima cele ce
sunt "in jurul" lui Dumnezeu : sfintenia, bunatatea, dumnezeirea, predeterminatiile, ne-incepatoria,
nesfarsirea, simplitatea - fiind altceva decat fiinta dar necreate. Fiinta lui Dumnezeu cea mai presus
de fiinta e fara nume, neputandu-se exprima si intrecand intelesul oricarui cuvant ; lucrarile au fie-
care nume. Neavand un nume propriu pentru acea suprafiinta, o numim cu nume de-ale lucrarilor.
Dumnezeu n-are un nume propriu dar numirile ce I le dam sunt adevarate, exprima ceva din El.

Numirile lui Dumnezeu n Vechiul Testament

Cunoaterea pe care oamenii au primit-o despre Dumnezeu este exprimat prin numele cu care
L-au identificat. n mod absolut, Dumnezeu nu poate avea un nume deoarece orice cuvnt reprezint
o realitate static, iar Dumnezeu este infinit n dimensiunile fiinei Sale i n posibilitile Lui de
manifestare.
 La evrei numele unei persoanei nu era un simplu apelativ, ci un mesaj care puort n sine
informaii despre persoana caruia i se atribuia. Numele sub care Dumnezeu se descoper ne ajut s
ne formm o imagine despre El
Cartea Facerii ne pune la dispoziie primele trei numiri cu care L-au identificat oamenii pe
Dumnezeu: Elohim, Iehova i Adonai, date oamenilor ntr-o ordine prestabilit i desvrit care nu
poate fi schimbat fr a altera caracterul revelaiei lui Dumnezeu ctre oameni (Ie. 6, 3), precum i
cele cinci numiri compuse ale numelui lui Dumnezeu: El-Elion: Dumnezeul Cel Prea nalt (Fac. 14,
18), Iehova Elohim: Domnul Dumnezeu (Fac. 15, 2), El-Roi: Dumnezeul care m vede (Fac. 16, 13),
Iehova-Iire: Domnul va purta de grij (Fac. 22, 14), El-Elohe-Israel: Domnul este Dumnezeul lui
Israel (Fac. 33, 20).
n restul crilor Vechiului Testament, Dumnezeu este identificat prin alte cteva nume
diferite, dintre care amintim aici: El, Eloah, El Sadai, Ehieh. Semnificaia exact a acestor nume nu
poate fi precizat astzi cu certitudine.
Numirea de Eloah, este cea mai rar folosit, aprnd numai de 57 de ori n ntreg Vechiul
Testament.
" El " este folosit de aproximativ 217 ori si reprezinta probabil notiunea de putere, forta. Eloah
este un termen oarecum mai poetic.
Elohim apare de peste 2.570 de ori n Vechiul Testament i este ineles de cei mai muli
comentatori biblici ca un plural de majestate al dumnezeirii. Alii vd n aceast forma de plural o
indicaie a trinitii lui Dumnezeu, cci dei este un plural masculin, acest nume apare ntotdeauna n
Scriptur nsotit de un verb la singular.
Elohim este o form de plural care denumete un aspect caracteristic al fiinei divine:
Dumnezeu ntreit n fiin ( Fac. 1, 26 ), dar unic n natur i persoan ( Deut. 6, 4 ).
Adonai, sau mai scurt Adon " este numirea veche pentru Stpn" sau Domn" i este
aplicat n textul Vechiului Testament i omului i divinitii (Fac. 15, 2). Atunci cnd este aplicat
oamenilor adonai " se scrie cu liter mic. El apare de 400 de ori n Vechiul Testament.
Pe lnga aceste nume mai exist n Biblie i un alt numar de termeni descriptivi care-L
identific pe Dumnezeu. El este caracterizat ca: Domnul otirilor, mcar c astzi nu se mai tie
precis dac aceste otiri erau o referire la mulimea ngerilor, la mulimea evreilor sau la mulimea
stelelor de pe cer.
Un alt termen folosit n mod curent ca nume al lui Dumnezeu este "Elion", care apare de
aproximativ 30 de ori n textul Vechiului Testament, fiind tradus de cele mai multe ori prin: Cel
Preainalt.
 Numirea "El Sadai" este folosit cam de 49 de ori n Vechiul Testament, i este tradus de
obicei prin: Cel Atotputernic . Este posibil ns ca sensul primordial al acestui nume s fi fost:
Stapnul milos . Cu alte cuvinte, El nu este numai puternic ( stapn ), ci i i place s-i foloseasc
puterea pentru protecia i binele nostru.
Iehova nu este un nume propriu zis, ci un grup de cuvinte care desfoar ceva din caracterul
infinit al prezenei i posibilitilor divine: Eu snt Cel ce snt" (Ieire 3, 11-15). Ocazia n care a
aprut acest nume i-a fcut pe muli s se opreasc asupra lui ca asupra singurului nume veritabil al
dumnezeirii. Este bine de tiut ns c evreii au pierdut ei nii pronunarea corect a acestei
perifraze notate n textul vechi doar prin consoanele HH i semivocalele Y, W ( lingvitii de astzi
nclin totui spre forma Yahweh ). n timpul Evului Mediu, rabinii au nlocuit vocalele originale cu
vocalele din cel de al treilea nume pentru divinitate: Adonai i astfel s-a ajuns la numirea de Iehova
". Astzi nimeni nu poate spune c tie cum a sunat vocea din ceruri prin care S-a identificat
Dumnezeu naintea lui Moise, iar faptul c n textul Bibliei au aprut apoi alte numiri pentru
Dumnezeu ne arat clar c nu este bine s ne legm prea mult de aceast singur numire.
Acest nume Iehova descoper faptul c Dumnezeu exist vesnic. Aa se prezinta El lui
Moise spunnd: Eu sunt cel ce sunt (Ieire 3, 14). Evreii cnd ntlneau acest nume n scrierile
sulurilor sfinte nu-l pronunau pentru c ei credeau c atunci cnd este rostit Dumnezeu care este
venic este prezent i n momentul cnd este rostit numele. Ei au nlocuit acest nume cu Adonai ce
l identifica pe Dumnezeu ca Domn i Stapan.
n Sfnta Scriptur gsim o combinaie a acestui nume cu ali termeni care descoper insuirile
i lucrarea pe care o mplinete Dumnezeu.
Astfel:
Iehova Iire - Domnul poart de grij - ( Fac. 22, 14 ),
Iehova Nisi - Domnul Steagul meu ( Ie. 17, 15 ),
Iehova Salom - Domnul pacii ( Jud. 6, 24 ),
Iehova Sabaot - Domnul ostirilor ( I Sam. 1, 3 ),
Iehova Tidchenu - Domnul neprihanirea mea ( Ier 23, 6 ) etc.
Cel mai des Dumnezeu se descoper lui Israel sub numirea:
Iahweh Yelohim Israel Domnul Dumnezeul lui Israel ( Jud. 5, 3 ).
De departe, cel mai des ntilnit nume al lui Dumnezeu n Vechiul Testament este numele
sub care s-a descoperit El israeliilor. Forma poetic a acestui nume, " Iah ", apare de 50 de ori n
Scriptur. Ea este acea care se folosea n expresiile compuse consacrate laudei: Haleluiah ( slvit
s fie Domnul! ) sau numelor: Ieremi-ia, Isa-ia, Mica-iah, etc.. Cea mai cunoscut formulare a lui
Iah este celebrul tetragrammaton IHWH , care apare tradus n unele pri prin Domnul , iar in
altele prin Iehova. Cea de a doua form, Iehova, a aparut din cauza reticenei evreilor de a pronuna
Numele Sfnt. Ei i-au inlocuit vocalele cu acelea din numirea Adonai . Astzi, pronunarea
original a tetragrammatonului s-a pierdut cu desvrire. Unii comentatori spun c cea mai
probabil ar fi: Iahweh. Acest nume al lui Dumnezeu apare de 6.823 de ori n Vechiul Testament.
O alt numire folosit pentru Dumnezeu a fost: Ehieh , asemntoare cu numele Iahweh .
In Ieire 3, 14 acest termen este tradus prin: Eu sunt Cel ce sunt . Unii bibliti sugereaz c
inelesul acestui nume ar fi pecetea legmntului prin care Dumnezeu se angajeaz s fie cu
Israelul n toate veacurile care vor veni .
Dumnezeu este identificat si prin alte nume descriptive ca: mpratul, Dttorul Legii,
Judectorul, Stnca, Cetatuia, Turnul de scpare, Pstorul, Rsplata cea foarte mare, Scutul, etc. Una
dintre cele mai frumoase este: Sfntul lui Israel, care apare de 30 de ori in Sfnta Scriptur.
Dumnezeu mai este descris i ca: Locul de scapare al celui credincios.
Toate aceste numiri ale lui Dumnezeu: " El Elyon " (Cel prea nalt), " El adai "
(Atotputernicul), " El Roi " ( Dumnezeu atotvztor ), " Elohim " (care, de altfel, este pluralul lui El
- prefigurnd se pare, Sfnta Treime), " Adonai " (iari un plural, tradus prin "Domnul meu"),
conduc la ideea c " n ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn i Numele Lui va fi singurul Nume "
( Zaharia 14, 9 ) .

Pentru ca Dumnezeirea este incomprehensibila, va fi negresit si fara nume. Asadar, prin faptul
ca nu cunoastem fiinta ei, sa nu cautam numele fiintei ei, caci numele indica lucrurile. Dumnezeu
este bun, si pentru a ne impartasi cu bunatatea Lui, ne-a adus de la neexistenta la existenta si ne-a
inzestrat cu facultatea cunoasterii; cu toate acestea nu ne -a impartasit cu fiinta Lui si nici cu
cunostinta fiintei Lui. Caci este cu neputinta ca firea sa cunoasca in chip desavarsit o fire superioara
ei. Daca cunostintele sunt in legatura cu existentele, cum se va putea cunoaste ceea ce este mai
presus de existenta? Dar pentru ca sa participam cat de putin cunostintei lui Dumnezeu si sa avem
chiar o idee cat de slaba de El, Dumnezeu, din pricina bunatatii Lui nespuse, a binevoit sa fie numit
prin acelea care sunt proprii naturii noastre. Prin urmare, intrucat Dumnezeu este incomprehensibil,
este si fara nume. Dar prin faptul ca este cauza tuturora si ca are mai inainte in El ratiunile si cauzele
tuturor existentelor este numit dupa toate existentele si dupa cele contrarii, spre exemplu: lumina si
intuneric, apa si foc, ca sa cunoastem ca fiinta lui Dumnezeu nu este acestea, ci este mai presus de
fiinta si fara nume. Si prin faptul ca este cauza tuturor existentelor, este numit dupa toate cele
cauzate.

Pentru aceea unele din numirile dumnezeiesti sunt spuse in chip negativ si arata ca Dumnezeu
este mai presus de fiinta, spre exemplu: nefiintial, netemporal, neinceput, nevazut, nu in sensul ca
este mai mic decat cineva sau ca ii lipseste ceva - caci toate sunt ale Lui si din El si prin El s-au facut
si in El se tin (Coloseni I, 16.) - ci pentru ca el depaseste intr-un grad cu totul superior toate
existentele: el nu este nimic din existente, ci este mai presus de toate. Alte numiri sunt date lui
Dumnezeu in mod afirmativ, din aceea ca el este cauza tuturor. Prin faptul ca el este cauza tuturor
existentelor si a intregii fiinte, se numeste Cel ce este si Fiinta. Iar prin faptul ca este cauza
oricarei ratiuni si intelepciuni, a ceea ce este rational si intelept se numeste ratiune si rational,
intelepciune si intelept; de asemenea se numeste gandire si ganditor, viata si viu,
putere si puternic si in acelasi fel si cu toate celelalte. Dar mult mai propriu este ca sa fie numit
din cele mai cinstite si cele mai adecvate Lui. Sunt mai cinstite si mult mai adecvate Lui cele
imateriale decat cele materiale, cele curate decat cele intinate, cele sfinte decat cele blestemate,
deoarece acestea si participa mai mult la El. Asadar, mult mai propriu va fi numit soare si loc
decat intuneric, zi decat noapte, viata decat moarte, foc, duh si apa, ca elemente vitale,
decat pamant; dar inainte de toate si mai mult, bunatate decat rautate, ceea ce este identic cu a
spune existenta decat inexistenta. Si aceasta pentru motivul ca binele este existenta si cauza
existentei, iar raul lipsa binelui sau a existentei. Acestea sunt insusirile negative si afirmative ale lui
Dumnezeu. Dar numele cel mai placut este acela care rezulta din unirea acestor doua, spre exemplu:
Fiinta mai presus de fiinta, Dumnezeire mai presus de Dumnezeire, Principiu mai presus de
principiu si altele ca acestea. Sunt apoi si unele numiri afirmative ale lui Dumnezeu, care au o
putere de negatie covarsitoare, spre exemplu: intuneric, nu in sensul ca Dumnezeu este intuneric,
ci ca nu este lumina, ci ceva mai presus de lumina.

Prin urmare Dumnezeu se numeste minte, ratiune, duh, intelepciune, putere, pentru
ca este cauza acestora, pentru ca este imaterial si pentru ca este atoatelucrator si atotputernic.
Numirile acestea, atat cele negative cat si cele pozitive, se aplica intregii Dumnezeiri. Si la fel, in
acelasi chip si fara de deosebire si fiecareia din ipostasele Sfintei Treimi. Cand ma gandesc, insa, la
una din ipostase, stiu ca ea este Dumnezeu desavarsit si fiinta desavarsita; iar cand unesc si numar
impreuna pe cele trei ipostase stiu ca sunt un singur Dumnezeu desavarsit, caci Dumnezeirea nu este
compusa, ci este o unitate desavarsita, neimpartita si necompusa, in trei ipostase desavarsite. Dar
cand ma gandesc la raportul reciproc al ipostaselor stiu ca Tatal este soare mai presus de fiinta, izvor
al bunatatii, abis al fiintei, al ratiunii, al intelepciunii, al puterii, al luminii, al Dumnezeirii; izvor
nascator si producator al binelui ascuns in El. El este mintea, abisul ratiunii, nascatorul Cuvantului,
iar prin Cuvant purcedatorul Duhului revelator. Si ca sa nu spun multe, nu este in Tatal, Cuvant,
intelepciune, putere, vointa decat Fiul, care este singura putere a Tatalui, cauza primara a crearii
tuturor. Astfel El este nascut, cum numai El stie, ca ipostasa desavarsita din o ipostasa desavarsita; El
este si se numeste Fiu. Iar Duhul Sfant este puterea Tatalui, care reveleaza cele ascunse ale
Dumnezeirii, purces, cum numai El stie, nu nascut, din Tatal prin Fiul.

Pentru aceea Duhul cel Sfant este implinitorul crearii tuturor. Prin urmare toate cate convin
Tatalui care cauzeaza, izvorului, nascatorului, trebuie atribuite numai Tatalui. Toate cate se potrivesc
celui cauzat, Fiului nascut, Cuvantului, puterii care este cauza primara a creatiei, vointei,
intelepciunii, trebuie atribuite Fiului. Si toate cate convin puterii cauzate, purcese, revelatoare si
desavarsitoare trebuie atribuite Duhului Sfant. Tatal este izvorul si cauza Fiului si a Sfantului Duh,
Tata numai al Fiului si purcedator al Duhului Sfant. Fiul este Fiu, Cuvant, intelepciune, putere,
icoana, stralucire, chip al Tatalui (Evrei I, 3; I Corinteni I, 24; Coloseni I, 15.) si din Tatal. Sfantul
Duh nu este Fiu al Tatalui, ci Duh al Talalui, pentru ca purcede din Tatal - caci nu este miscare fara
duh - si Duh al Fiului, nu in sensul ca este din El, ci in sensul ca este purces din Tatal prin El. Caci
numai Tatal este cauza.
Dionisie Areopagitul: Dumnezeu este cauza si principiul tuturor, este fiinta existentelor, viata
vietuitoarelor, ratiunea existentelor rationale, spiritualitatea existentelor spirituale, rechemarea si
invierea celor care au cazut de la El, reinnoire si prefacere pentru cei care au corupt starea naturala,
zidire sfintita pentru cei miscati de vreo tulburare necurata, siguranta pentru cei care stau, cale si
calauza, care inalta, pentru cei care se urca la dansul (Despre numele dumnezeiesti , MG, III, col.
589 BC.). Voi adauga, insa, ca El este Tatal celor facuti de El, - Dumnezeu, care ne-a adus de la
neexistenta la existenta, este mai degraba Tatal nostru decat cei care ne-au nascut si care au luat de la
El si existenta si capacitatea de a naste - El este pastorul celor care-L urmeaza si al celor pastoriti de
El; luminarea celor luminati; principiul dcsavarsirii celor desavarsiti; pricipiul indumnezeirii celor
indumnezeiti; pacea celor invrajbiti; simplitatea celor simpli; unirea celor uni ti; fiinta superioara
oricarui inceput, pentru ca este un inceput mai presus de orice inceput (Tradus prin corectarea
textului editiei din MG, dupa editia de la Verona, 1531, f. 17v.); buna partasenie a ceea ce este
ascuns, adica a cunostintei Lui, atat cat este ingaduit si cat este accesibil fiecaruia.