Sunteți pe pagina 1din 8

CELE 12 NOPŢI MAGICE

În continuarea Sărbătorii Adventului, care se termină în ziua de 24 Decembrie, şi are ca


menire pregătirea noastră spiritual-sufletească, pentru a primi în noi taina mare a Sărb ătorii
Naşterii lui Iisus Nathanaelic, între 25 Decembrie şi 6 Ianuarie are loc o revărsare pe P ământ a
luminii spirituale din cele 13 zile, respectiv 12 Nopţi Sfinte, a căror semnifica ţie şi importan ţă
este destul de puţin cunoscută.
Grandioase evenimente cosmice stau în spatele acestor date calendaristice, care
marchează perioada dintre cele două evenimente: naşterea omului primordial în copilul Iisus
din Nazaret şi coborârea în acest înveliş a Înaltei Fiinţe Solare a Cosmosului nostru, Fiul Divin,
Christos. "Şi este sarcina Ştiinţei Spirituale orientată antroposofic, spune Rudolf Steiner, de a
accentua din nou importanţa şi înţelegerea naşterii lui Christos, Fiul lui Dumnezeu. C ăci noi
trebuie pe lângă veneraţia pe care voim s-o păstrăm în sufletul nostru pentru sărb ătoarea
aniversării naşterii lui Iisus, să ne îndreptăm toată atenţia şi să dirijăm trăirile noastre
interioare, spre cealaltă naştere, care are loc ca naştere în afara Pământului, prin botezul
Ioaneic în Iordan - EPIFANIA.
În această perioadă de 13 zile, de o intensă emanaţie spirituală, se creează totodat ă şi
condiţii suprasensibile cu totul aparte pentru trezirea facultăţilor de amintire spiritual ă ale
omului, legate de marile taine ale devenirii fiinţei umane, începând cu Omul primordial, omul
Nathanaelic.
Ca o imagine ni se revelează două polarităţi ale acestor evenimente suprasensibile, la fel de
importante.
Prima are loc în sfera Pământului, când sufletul acestuia aduce cu sine ca o amintire, toate
vieţuirile suprasensibile pe care le-a trăit în perioada lunilor de var ă, ca imagini din în ăl ţimile
stelare. Pământul îşi aminteşte în modul cel mai viu cum în cursul verii, a trăit el însuşi în
depărtările cosmice, în lumea astrelor şi a stelelor fixe. "Şi dacă în cursul verii, Sufletul şi
Spiritul Pământului au zăbovit în depărtările lumilor, în sânul Ierarhiilor Spirituale în timpul
iernii, şi în mod special în timpul celor douăsprezece Nopţi Sfinte, cu ajutorul gândurilor -
amintiri trezite, Pământul creează posibilitatea, chiar pentru forţele Ierarhiilor, s ă fie prezente
în surpasensibil în sfera Pământului".
A doua imagine polară, are loc la începutul aprinderii Soarelui Spiritual în tenebrele nop ţii
hibernale. Ea se desfăşoară de această dată în imensitatea spaţiilor stelare, zodiacale.
Admirând în nopţile senine de iarnă cerul cu puzderia lui de stele strălucitoare, ştim c ă acolo, în
coloniile stelare ale înaltelor Ierarhii, se desfăşoară o activitate inimaginabilă încă pentru
conştiinţa noastră obişnuită.
În aceste zile, măreţiei celor douăsprezece forţe zodiacale, a celor douăsprezece forţe sfinte
ale Universului, care creează şi urzesc viitorul Pământului, li se asociază o sublim ă eman ţie
Sărbătorească.
Aceste douăsprezece Nopţi Sfinte, ca cele dousprezece forţe Universale ale Cosmosului, cum
le numeşte Rudolf Steiner, se situează în ciclul anului una după alta (de exemplu în ianuarie,
Capricorn - coordonat de Îngeri; februarie, Vărsător - coordonat de Arhangheli, etc) şi conduc
desfăşurarea marilor evenimente din cursul unui an, pe Pământ şi totodată în sferele planetare.
O dată pe an însă, în cele treisprezece zile, respectiv dousprezece Nop ţi Sfinte, aceste forţe
încep să radieze, astfel încât fiecare din aceste zile şi nop ţi devin prin con ţinutul lor adânc
spiritual, o reflectare a tuturor forţelor din Macrocosmos, a acestor sublime entit ăţi spirituale.
Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că în fiecare din aceste zile şi nop ţi, impregna ţi fiind în
activitatea noastră meditativă de emanaţia de forţă spirituală a fiec ărei zile şi nop ţi în parte,
făcând din ele o sărbătoare a sufletului nostru, ne putem apropia într-un mod cu totul deosebit
de sferele cosmice, în care activează aceste Ierarhii. Din Macrocosmos, ele parc ă se apropie
de înţelegerea noastră imaginativă - intuitivă şi în aceste 12 Nopţi Sfinte are loc o deschidere a
însăşi "Părţilor Cosmosului". Astfel în faţa omului, o dată în fiecare an, se pregăteşte
posibilitatea de a arunca o privire meditativă, unică în genul s ău, în Cosmosul Ierarhiilor, în
1
activitatea lor conducătoare faţă de Pământ. De aceea oamenilor care în epoca actual ă sunt
impregnaţi de cunoaşterea spiritual-ştiinţifică şi aspiră la o adevărată trăire interioar ă a Nop ţilor
Sfinte, le va fi posibil să se simtă graţie emanaţiei forţelor acestor Ierarhii şi a for ţelor ce
acţionează în gândirea-amintire a Pământului, o apropiere mult mai directă decât în orice epoc ă
a anului, de sfera activităţii lor suprasensibile.
În acest scop însă trebuie să folosim cel mai mult din facultăţile noastre interioare, amintirea
spirituală. Ca urmare a acestei concentrări şi exersări, amintirile noastre karmice se trezesc
parcă la viaţă. Ea începe cel mai intens tocmai în prima din Zilele Sfinte, în ziua de Cr ăciun, ca
o sărbătoare a misterului amintirilor.
Putem intui în noi atitudinea din trecut, cu urmări actuale, strădanii spirituale, cu moştenirea
unor facultăţi, predispoziţii karmice, cu idealuri de viitor...
Amintirea este apanajul Eului. Eul imprimă în Cosmos amintirea şi se uneşte cu Eterul
Universal, putând astfel deveni un "obiect de lucru" al Zeilor... Exercită amintire spiritual ă -
sunt cuvintele cu care începe Meditaţia Pietrei Fundamentale.
De aceea depinde foarte mult ce fel de amintiri obişnuim să imprim ăm prin fiin ţa noastr ă în
eter. Sunt amintiri de natură Luciferică, de natură Ahrimanică, unele legate numai de
activitatea cotidiană materialistă şi pe care adesea le reluăm, le disec ăm cu multă plăcere? În
aceste amintiri predomină dorinţa după senzaţional, din presă sau TV? Sau sunt amintiri
creative, îmbibate de idealuri altruiste în faţa măreţiei creaţiei Divine?
Noi putem trimite în Eterul Cosmic reprezentări-amintiri cu caracter distructiv sau creativ.
Aceste gânduri sau fapte create azi, ieri sau de mai mulţi ani, sunt for ţele amintirii care
acţionează semnificativ în ambianţa curată, imaculată a zeilor, care se străduiesc să
construiască viitorul nealterat al fiinţelor omeneşti şi al istoriei devenirii umane, în ansamblul
ei.
De aici rezultă importanţa deosebită pe care o are reluarea retrospectiv ă, în fiecare sear ă, a
evenimentelor prin care am trecut, a gândurilor noastre, având astfel posibilitatea s ă corectăm
imagini haotice şi distructive, care activează ca fiinţe vii în lumea zeilor, a arhetipurilor. Ele au
o mare importanţă nu numai în structura karmei personale, ci şi a karmei de grup, a poporului
în care trăim, şi a Karmei Universale.
Pentru a exersa această amintire Spirituală, în cursul celor 13 zile, respectiv a Nop ţilor
Sfinte, Rudolf Steiner ne-a lăsat o minunată meditaţie intitulată "Medita ţia Ioaneic ă", din care
redăm mai jos strofa a treia.
Pentru corelarea ei cu cele 12 Nopţi Sfinte, se indică prelucrarea acestei strofe care con ţine
12 versuri, câte un vers pentru fiecare din cele 12 Nopţi Sfinte. În continuare, pentru fiecare
strofă corespunzătoare unei Nopţi Sfinte, se vor prezenta unele considera ţiuni meditative. Ele
nu sunt însă limitative, căci însăşi complexitatea şi măreţia acestor evenimente cosmice, pot
crea noi şi noi imagini. Astfel fiecare fiinţă care aspiră spre dezvoltare spiritual ă, poate lega şi
alte reprezentări şi imagini retrospective noi de fiecare strofă în parte.

MEDITATIA IOANEICA
de Rudolf Steiner

Strofa a III-a
1. În început trăieşte EA (amintirea),
2. Şi amintirea trăieşte în continuare,
3. Şi dumnezeiască este amintirea
4. Şi amintirea este viaţă,
5. Şi această viaţă este Eul omului,
6. care izvorăşte din om însuşi,
7. Nu el singur, Christos în el.
8. Când el îşi aminteşte de viaţa dumnezeiască,
9. În amintirea lui este Christos,
10. Şi drept viaţă iradiantă de amintire
11. va lumina Christos,
2
12. În fiecare întuneric direct din prezent.

Prima Noapte Sfântă

"În început trăieşte EA (amintirea)".


Apostolul Luca, în Evanghelia care îi poartă numele, când începe prezentarea genealogiei lui
Iisus, ajunge până la origine, la Adam, tocmai pentru a ne trezi amintirea spiritual ă în timpurile
când încă în fiecare din noi trăia acel suflet imaculat, pur, Nathanaelic.
Spre deosebire de Eul Superior din noi, care planează deasupra noastră şi doar începe a ne
pătrunde, fiind încă sub protecţia îngerului păzitor, amintirea ne duce spre naşterea Eului
inferior, în noi. Acest Eu se evidenţiază prin însăşi vieţuirile noastre cotidiene, din întruparea
prezentă sau a celor din trecut, care însă trebuiesc transformate de fiecare din noi. Şi cât de
mult avem de transformat fiecare din noi!
Prin exersarea acestor amintiri retrospective, putem retrăi viaţa noastră întreag ă, dar
insistând asupra anilor copilăriei nevinovate, putem ajunge la vârsta de 3 ani. S ă dep ăn ăm tot
ce ne putem aminti până atunci! Sub trei ani, nu ne mai putem aduce aminte de prea multe
lucruri, deoarece în jurul acestei vârste, coboară mai adânc Eul inferior, identificându-se tot
mai mult cu fizicul nostru şi deci, implicit, cu vieţuirile noastre senzoriale.
Putem în continuare să căutăm Eul nostru superior exersând amintirea imaginativ ă-intuitiv ă,
încercând să străbatem până în timpurile încarn ărilor noastre precedente, încercând a vie ţui
vremurile primordiale, însuşi sufletul imaculat al lui Adam, înainte de a fi pătruns de tenta ţia
luciferică, de păcatul strămoşesc.
Prin străduinţa depusă şi exersarea acestor amintiri, folosind cunoştin ţele noastre din
domeniul Ştiinţei Spirituale, se naşte în noi Antropo-Sofia, fiin ţa în ţelepciunii lui Dumnezeu, pe
care noi în perioada a patra Postatlanteană am vieţuit-o ca pe o fiin ţă real ă: Isis-Sofia cu
pruncul în braţe. Căci Rudolf Steiner spune: "Ceea ce noi asimilăm prin Antropo-Sofie este de
fapt entitatea Sofiei, ca un Microcosmos al Macrocosmosului".
Şi această amintire ne readuce din timpuri ancestrale, pentru a vie ţui în imaginea
Crăciunului, pe sublima Marie cu pruncul Nathanaelic imaculat în bra ţe. Cum conştientiz ăm
profunzimea calităţilor spirituale care stau în spatele acestor Sărbători, depinde de fiecare din
noi în parte.

A doua Noapte Sfântă

"Şi amintirea trăieşte în noi..."


Trăieşte, prin Eul superior din noi, vieţuind meditativ semnifica ţia amintirii cosmice. Vom
îndrepta privirea noastră imaginativă asupra forţelor spirituale care au venit şi vin în
continuare spre Pământ în zilele de Crăciun. Să ne amintim de Ierarhiile Spirituale care au fost
prezente la naşterea pruncului Isus: Îngerii, Arhanghelii, Arhaii, care coboar ă pe rând for ţele
Zodiacale ale Vărsătorului, Capricornului şi Săgetătorului pe Pământ. Ele sunt deschise într-un
mod cu totul aparte pentru gândurile noastre, pentru venera ţia noastr ă, pentru încercarea unui
dialog cu Ele. De aceea este bine să evocăm cu ocazia acestei sărbători nu numai pe Moş
Crăciun ci şi pe Îngeri şi alte Ierarhii care sunt prezente la această sublim ă Sărb ătoare,
meditând asupra referirilor din Noul Testament la acest măre ţ eveniment.
Cu multă recunoştinţă şi plini de smerenie ne vom aminti de rolul pe care îl are Îngerul
nostru păzitor, cum ne conduce din încarnare în încarnare; la fel şi de rolul Arhanghelilor şi al
Arhailor în evoluţia omului pe Pământ.
Cu acest prilej ne vom putea aminti de cele spuse de Rudolf Steiner în lucr ările sale privind
evoluţia omului şi a Pământului.

A treia Noapte Sfântă

"Şi Dumnezeu este amintirea..."


Vom medita îndelung la partea I din "Piatra Fundamentală", dată de Rudolf Steiner în ziua de
3
25 Decembrie 1923, la Congresul de Crăciun:
"Exercită amintire spirituală în adâncuri sufleteşti...
...Unde Eul propriu în Eul lui Dumnezeu fiinţează.
Şi tu vei trăi cu adevărat în a omului cosmică fiinţă..."
Ne vom aminti totodată de principiul Tată, de Dumnezeu Tatăl, creatorul Omului şi de întreita
Dumnezeire (Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt)... "căci din Dumnezeu fiin ţează omenirea".
În acest sens, este bine să ajungem cu amintirea până la timpurile când s-a creat primul
germene al fiinţei omeneşti, pe Saturn, prin sacrificiul celor mai înalte Ierarhii: Serafimii,
Heruvimii şi Tronurile, îndeplinind planurile Divinităţii.
Rudolf Steiner arată că "aceste entităţi (care au trecut deja printr-o evolu ţie solar ă şi s-au
înălţat până la măreţul sacrificiu cosmic) au ajuns astfel pân ă în imediata apropiere a Divinit ăţii
celei mai înalte de care se poate vorbi, Sfânta Treime. Deasupra Serafimilor se afl ă deci
această Divinitate sublimă, această întreită Dumnezeire..." Mai departe spune: "... Primele
entităţi care înconjoară, ca să zicem aşa, însăşi Divinitatea, cele care, dup ă frumoasa expresie
folosită în creştinismul esoteric se bucură nemijlocit de vederea lui Dumnezeu, sunt Serafimii,
Heruvimii şi Tronurile..."
Ceea ce caută să mai scoată în evidenţă Rudolf Steiner este faptul că această amintire, la
început reprezenta doar o forţă, o forţă din domeniul suprasensibilului. Pe m ăsura dezvolt ării
fiinţei umane, prin asimilarea Ştiinţei Spirituale, el va fi înzestrat treptat şi cu for ţele
imaginativ-intuitive şi inspirative din domeniul suprasensibilului. Este normal ca s ă se dezvolte
primind noi însuşiri spirituale: devine Dumnezeiasc ă!
"În început era forţa amintirii
Forţa amintirii (trebuie) să devină dumnezeiască
Şi dumnezeiască să devină
Forţa amintirii"
(din strofa a IV-a a Meditaţiei Ioaneice)
Această forţă a amintirii devenind dumnezeiască, va fi înzestrată cu puteri deosebite,
neîntâlnite în conştiinţa omului obişnuit, în actuala facultate a amintirii.
Printre aceste facultăţi va fi şi clarvederea în domeniul suprasensibilului în sfera înaltelor
Ierarhii, forţe care păreau de necrezut încă până nu demult gândirii materialiste. Materialiştii l-
au pus însă în evidenţă prin cercetările parapsihologice.

A patra Noapte Sfântă

"Şi amintirea este viaţa..."


Amintirea sufletului Nathanaelic impregnată în corpul eteric al cosmosului este ceva Viu,
este însăşi VIATA. Noi eram VIATA pură atunci când încă nu eram "modela ţi" după faptele
noastre karmice. Activitatea gânditoare întreţesută cu necesităţile fizicului nostru, caut ă din
întrupare în întrupare, să dezvolte Eul liber şi totodată să purifice fiin ţa noastr ă de urm ările
activităţii luciferice şi ahrimanice prin trăirile karmice. Atunci noi făceam parte înc ă din for ţa
originală (VIATA), care ne-a introdus apoi în circuitul evolu ţiei şi ne-a dat treptat puterea de a
deveni un Eu liber, Eul capabil să-şi amintească din liberă voinţă...
Pomul Vieţii din Grădina Raiului este de fapt Corpul Eteric nep ătat al lui Adam. A trebuit ca
omul să se despartă de Pomul Vieţii, la Căderea în păcat, ca urmare a faptului că acest corp
Eteric a fost pătruns de senzualitate, dorinţe, pofte, odată cu apari ţia vie ţii bisexuate. Omul,
despărţindu-se de Pomul Vieţii, de permanenţa sa în Sânul Spiritualităţii, a purces pe drumul
morţii fizice.
A primit în schimb posibilitatea de a dobândi Libertatea. Dar VIATA p ătrunde din nou în om, o
dată cu deschiderea sa spre spiritualitate şi acum se pot dezvolta forţele amintirii.
"Exercită amintire spirituală...
... Căci stăpâneşte Spiritul Tată al înălţimilor
În adâncurile lumilor existente zămislind".
Este amintirea ce se naşte în noi în legătură cu forţele creatoare de via ţă, for ţele Tat ălui.

4
A cincea Noapte Sfântă

"Şi această viaţă este Eul omului..."


Ne amintim că adevărata viaţă a fiinţei umane, spre care îndreaptă toate încerc ările Karmice,
este viaţa în Eul Superior. Prin supremaţia sa în fiin ţa noastră, putem dobândi sinea spiritual ă.
Este VIATA care intră din nou în Eul omului, în spiritualitate, căci treapta de OM o vom cuceri
din nou, când vom putea primi de la Îngerul Păzitor, Eul nostru Superior, spre care tindem
neîncetat prin conştientizarea spiritualităţii din noi şi din întregul Univers. El înc ă trebuie îns ă
ferit de Eul obişnuit.
În noi există Eul obişnuit (inferior), Eul luciferic şi Eul ahrimanic, ac ţionând în sfera
subconştientului. Prin strădania noastră de zi cu zi, de a surprinde tendin ţele de manifestare
ale Eului inferior, ca urmare a presiunilor exercitate de forţele luciferice şi ahrimanice, prin
obstacolele şi tentaţiile la care suntem supuşi, facem loc "vie ţii" în noi, a p ătrunderii Eului
superior în fiinţa noastră.
Nu întâmplător Rudolf Steiner în rugăciunea pentru cei morţi, în partea a III-a spune prin
vorbele răposaţilor:
Tot ce se naşte în Eu
Trebuie să devină astfel încât,
Să se zămislească din
Amintirea transformată de Christos
Transformată de Dumnezeu
În ea trebuie să fie viaţă.
Deci "VIATA" Eului este amintirea, care va fi desfăşurată în faţa sa, ca o panoram ă vie şi din
care, prin inteligenţa sa proprie, va putea liber să preia impulsurile necesare să purcead ă mai
departe pe calea desăvârşirii sale spirituale, prin dezvoltarea Eului superior.
Să căutăm a ne aminti în această Noapte Sfântă de esenţa Eului superior, lăsându-l s ă
acţioneze până în adâncurile subconştientului nostru.

A şasea Noapte Sfântă

"(VIATA) care izvorăşte din om însuşi..."


Eul superior este izvorul VIETII spirituale din om. În Eul nostru inferior p ătrunde îns ă tot mai
mult Eul superior, transformându-l. Cum? Prin voinţa liberă a Eului devenit liber şi st ăpân pe
gândurile şi faptele sale. Izvorul este în mâna omului şi VIATA izvorăşte din însuşi omul
spiritual în devenire, fiinţa celei de-a zecea Ierarhii! Să ne aducem aminte mereu de aceast ă
mare taină!
Un bun exerciţiu meditativ poate fi identificarea în noi, prin amintirea retrospectiv ă a ac ţiunii
Eului inferior. Să aruncăm o lumină izvorâtă din tainicele Nopţi Sfinte asupra faptelor noastre.
De exemplu:
- Ce rost a avut frământarea noastră, frica sau mânia nestăpânite?
- De ce vreau să fiu numai eu în faţă, numai pentru mine şi ai mei?
Egoismul şi orgoliul iluminate şi celelalte amprente ale Eului inferior, pălesc sub privirea
blândă, dar mustrătoare a Îngerului păzitor, atunci când le conştientiz ăm.
Să ne aducem aminte de clipele noastre de remuşcări, de milă sau compasiune, de faptele
noastre altruiste şi momentele de dăruire sufletească. Atunci am ac ţionat în consens cu Eul
nostru superior, am fost în EL. Şi VIATA va izvorî mai uşor în fiecare din noi. Să ne aducem
mereu aminte că noi suntem stăpânii "izvorului".

A şaptea Noapte Sfântă

"Nu el singur, Christos în el..."


Christos este călăuzitorul care pătrunde în fiecare dintre noi, cu fiin ţa Sa plin ă de lumin ă,
iubire ocrotitoare făcându-ne să nu ne simţim singuri.
5
Meditând la prezenţa lui Christos în noi, la prezenţa Sa reală, în toată ambian ţa noastr ă, ni se
dezvoltă acea stare sufletească de fericire, împăcare şi siguran ţă prin care, în a Şaptea Noapte
Sfântă, ajungem să vieţuim prin amintire viaţa desfăşurată pe Pământ, de Iisus, fiin ţa
pământească şi de Christos, Fiul lui Dumnezeu, cu marea taină a sacrificiului de pe Golgota.
"Nu Eu, ci Christos în mine..." Nu Eu singur, ci Christos mereu cu mine. Începând de la
sacrificiul de pe Golgota şi până în vremurile actuale, Christos a fost mereu alături de noi.
Acum însă, când Christos îşi face apariţia din nou în Eteric, putem trăi prezen ţa sa şi mai vie în
noi, până la a simţi aievea fiinţa Sa plină de iubire ocrotitoare mereu alături de noi; putem sim ţi
că avem lângă noi o mare forţă Dumnezeiască călăuzitoare, care ne ajută în strădaniile noastre
de înălţare. El nu ne părăseşte nici ziua, nici noaptea. Căci El ne conduce în fiecare noapte şi cu
atât mai mult în această noapte, aşa cum arată Rudolf Steiner:
"Într-adevăr, după ce am trecut în timpul somnului prin experien ţa resorb ţiei noastre în
nebuloasa universală şi ajungem în sfera a doua (omul se vie ţuieşte pe sine în ăuntrul tuturor
celor douăsprezece semne zodiacale), ne aflăm subit în faţa unei lumi extraordinar de
complexe, copleşitoare, în care însuşi Christos ne întâmpină ca Soare Spiritual şi devine
conducătorul nostru, aşa încât urzeala încurcată a sferelor divine a stelelor fixe, se preschimb ă
pentru noi într-o emanaţie (înţelegere) armonioasă, cu condiţia ca în timpul veghei, omul s ă-L
primească în sufletul său pe Christos, să-şi formeze gânduri despre via ţa şi fiin ţa lui Christos..."
Mai departe Rudolf Steiner spune: "Christos apare drept păstor care ne conduce de la Berbec
prin Taur la Gemeni, şi explică omului în decursul somnului structura şi misterele Cosmosului,
aşa încât omul primeşte iarăşi putere pentru viaţa lui din ziua urm ătoare!"
Emanaţia sa este cu atât mai puternică cu cât noi Îl chemăm, Îi solicităm ajutorul spunând:
"O, vino Doamne Christoase, vino, vino în fiinţa mea care te cheam ă, căci eu doresc atât de
mult ca Tu să sălăşluieşti în mine, să cobori în Eul meu superior, să simt iubirea Ta şi s ă nu mai
rămân singur cu Eul meu inferior".
Se poate trezi atunci în noi o amintire puternică spirituală despre multe aspecte uitate ale
vieţilor trecute, ale unor mari mistere pe care le-am vie ţuit odată şi odat ă, sau chiar prin care
trecem acum, dar nu avem încă pregătirea necesară pentru a le înţelege. Şi când este chemat,
Christos se apropie şi mai mult de înţelegerea noastră, de sufletul nostru. Putem apela şi la
meditaţia "În fiecare zi după cea care precede", din Aforismele zilelor.

A opta Noapte Sfântă

"Când El îşi aminteşte de viaţa dumnezeiască..."


Ne întoarcem cu gândul la vremuri străvechi, înainte de naşterea Eului nostru superior, la
amintirea Tatălui Dumnezeiesc, când făceam parte ca un întreg din creaturile sale, când
Dumnezeirea lucra la alcătuirea corporalităţii noastre încă neterminate. "Când Eul propriu în Eul
lui Dumnezeu fiinţează".
În tot acest timp înaltele Ierarhii lucrau şi la făurirea viitoarelor noastre m ădulare spirituale,
la transformarea fiinţei noastre, capabilă să primească în ea în viitor Sinea Spiritual ă, apoi
Spiritul Vieţii şi în fine pe Omul Spirit. Meditaţiile referitoare la esen ţa temporal ă a Ierarhiilor,
ne luminează drumul spre ele.
Tu, care umpleai spaţiul fără sfârşit, când din mădularele trupului meu, nici unul încă nu era
prezent. Tu erai.
Se poate trece apoi, meditând la celelalte Ierarhii şi putem pătrunde mai bine în tainele
Misterului Septimadei, în cele şapte aforisme din zilele săptămânii.

A noua Noapte Sfântă

"În amintirea lui este Christos..."


Dacă ne întoarcem la anii copilăriei, până la vârsta de trei ani, copilul este înc ă impregnat de
aura lui Christos, are încă vieţuirea forţelor Christice în el. Este important s ă ne concentr ăm
asupra vieţuirii în noi, a acestei naturi curate a copilului, purtând înc ă puternic impregnate în
el forţele Christice, forţele imaculate ale copilului Nathanaelic.
6
Christos a fost prezent în noi, în vieţile noastre trecute. El ne-a dat impulsuri, ne-a c ăl ăuzit.
Amintindu-ne de toate acestea, putem înţelege de ce acum, în această încarnare, avem s ădit ă
în noi această predispoziţie de deschidere faţă de marile taine ale Cosmosului, de ce aspir ăm
atât de mult spre cunoaşterea spirituală, de ce ne putem apropia mai uşor cu în ţelegere, de
multiplele aspecte şi urmări ale Misterului de pe Golgota, asupra fiin ţelor umane.
Să încercăm să ne amintim de El, cum L-am primit în sufletele noastre, în vie ţuirile noastre
din secolele trecute, şi atunci von înţelege de ce unii dintre noi doresc s ă dezvolte cunoaşterea
Christică în cadrul Ştiinţei Spirituale.
Căci toate faptele se leagă între ele...
"În Christos moartea a devenit VIATA..."
A muri cu credinţa în Christos, înseamnă a duce lumină în lumea Spirituală! Acolo reîntâlneşti
pe Christos şi tot El îţi luminează drumul, te însoţeşte, te ajută să mergi înainte. Iar într-o noua
reîncarnare, poţi să-ţi aminteşti mai uşor de fiinţa Sa, să poţi primi apoi via ţa Spiritual ă în noua
existenţă, şi să-L primeşti în tine, de acum însă pe deplin conştient...

A zecea şi a unsprezecea Noapte Sfântă

"Şi drept viaţă iradiantă de amintire va lumina Christos..."


În tinpurile precreştine, oamenii contau pe ajutorul puterilor spirituale, privind mereu în sus
către forţele divine. În Mysterii, Christos era căutat în Soarele Spiritual. Apoi, dup ă Misterul de
pe Golgota, prin forţa Eului superior, se caută tot mai mult acest sprijin pe P ământ. El este o
nouă forţă strălucitoare care luminează viitorul omenirii. Să ne amintim unde trăia aceast ă for ţă:
În primele timpuri, ea trăia în sentiment şi doar o mică parte a oamenilor putea s ă o p ătrund ă
cu gândirea. Acest sentiment avea puterea Christică de a transforma întreaga via ţă a omului şi
a fost suficient pentru omenire aproape două mii de ani, ca o nou ă surs ă de impuls pentru
transformarea vieţii.
Astăzi, această forţă a sentimentului nu mai este suficientă datorită atacului ahrimanic care
s-a produs. Forţele luciferice şi ahrimanice au introdus în gândirea omului materialismul şi au
ridicat un fel de zid în faţa sentimentului.
Ea poate fi însă depăşită ca urmare a noii etape de evoluţie în care am intrat, având
posibilitatea de a conştientiza viaţa interioară, unind-o şi iluminând-o cu for ţele eterice
Christice, care radiază în fiecare fiinţă umană. Dar omul este liber şi să nu o accepte, iar for ţele
negative caută prin toate mijloacele exterioare şi interioare, să-l amăgeasc ă pe om, s ă-l
îndepărteze de la această cale de cunoaştere suprasensibilă, de această iluminare.
Christos este însă prezent deja în eter şi, ca urmare, în fiecare om, în fiecare respira ţie, în
fiecare mişcare.
Omul poate însă să nu-L accepte nici de astă dată. "În Christos moartea devine Via ţă..."
Aceasta exprimă marele mister al renaşterii spirituale actuale. Cunoaşterea spiritual ă este
însă tripartită: ea poate fi luminată de gândurile cosmice, prin transformarea vie ţii interioare şi
prin căutarea Sinei proprii. Asupra acestora merită să medităm!

A douăsprezecea Noapte Sfântă

"(Va lumina Christos), în fiecare întuneric direct din prezent..."


După cea de-a douăsprezecea Noapte Sfântă, Christos poate să se nască în toate sufletele
care Îl cheamă. El acţionează aidoma imaginilor din Sfânta Scriptură, unde goneşte din templu
animalele, ceea ce simbolizează acţiunea Sa de a scoate astralitatea animalic ă luciferic ă din
oameni: El goneşte pe Lucifer din templul nostru spiritual. De asemenea, Christos r ăstoarn ă
tejghelele cu bani ale zarafilor şi îi goneşte şi pe aceştia din Templu. Aceasta simbolizeaz ă
gonirea lui Ahriman din conştiinţa şi gândirea noastră materialistă. Totodată Christos este
acela care mai ales azi poate pune sfârşit întunericului nop ţii din sufletele noastre, aşa cum
rezultă şi din ultima strofă a Meditaţiei Pietrei Fundamentale:
"La răspântia de vremi,
Lumina Spiritului Lumilor a intrat
7
În curentul existenţei pământeşti
Întunericul nopţii
A luat sfârşit
Lumină clară de zi
Radie în sufletele omeneşti..."
La cei în care a pătruns această lumină, care aspiră în continuare la iluminarea întregii lor
fiinţe, se naşte totodată dorinţa de transformare şi de dăruire pentru alţii şi prin întemeierea
unei noi comunităţi, bazate pe cunoştinţele date de Ştiinţa Spirituală, exprimate şi prin ultimele
versuri ale Meditaţiei Pietrei Fundamentale:
"Dumnezeiască Lumină
Christos - Soare
Încălzeşte inimile noastre;
Iluminează capetele noastre;
Ca să se facă bine
Ceea ce noi
Din inimi întemeiem
Ceea ce noi
Din frunţile noastre
Cu scop deplin vrem să înfăptuim..."
Dar Christos este alături şi de micile noastre necazuri, pe care noi oamenii le vedem mari.
Unele din ele le provocăm noi înşine, ajungând uneori chiar la întunecarea total ă a sufletului
nostru. Nu rare sunt cazurile în care, fără să mai sperăm la nici o ieşire din întunericul sau
necazul în care ne aflăm, încrederea noastră puternică şi ruga fierbinte pe care o îndrept ăm
spre Christos, ne scoate din impasul fără speranţă. Însuşi Christos doreşte să apelăm la ajutorul
Său.

Serghei Prokofieff

S-ar putea să vă placă și