Mesaj de la SANANDA prin Sean BRADLEY

Povestea Vieţii lui ISUS-SANANDA

Nota:
Sean BRADLEY sau “Fratele Sean” se declară a fi un Terapeut intuitiv pentru Suflet,
un Antrenor pentru o Viaţă Spirituală, Coordonator al unor “retreat”-uri (sesiuni de
“retrageri” din viaţa socială obişnuită) şi Învăţător în Medicina Energetică Eseniană,
influenţat fiind de către Isus şi Maria Magdalena.

De fapt, acesta chiar afirmă în mod direct că este inspirat de învăţăturile antice
ale Esenienilor, Isus-Sananda, Divinul Feminin, Mama Pământ, Mama
Maria şi Sfântul Francisc.

Ceea ce ce se poate afirma este faptul că a fost verificată sursa acestui mesaj, care pare a fi cu
adevărat SANANDA (cel care este “Sufletul-Părinte” sau Supra-Sufletul lui ISUS) şi
care, la rândul său este Suflet Primar din “Părintele” său, reprezentat de CHRIST – cel
care, din perspectiva Fondatorilor, reprezintă “Echilibrul polilor Masculin şi Feminin ai
Creaţiei”, numit şi “Inima lui Dumnezeu” sau chiar... “FIUL lui DUMNEZEU”! şi cel
care, alături de TATĂL CERESC şi MAMA DIVINĂ, alcătuiesc TRINITATEA Fiinţei
Supreme a acestui Univers.

1
Într-adevăr, nivelul de Adevăr prezent în acest vast material, de “doar” 70%, este observat
mai ales atunci când se intră în detalii cu date şi cifre. Ca exemplu, aici este oferită ca
dată de naştere a lui Isus ziua de 21 August, când Fondatorii au precizat că momentul
naşterii sale este 31 martie 39 Î.Ch.

(Interesant este faptul că, fie “Berbec”, după Fondatori, sau “Leu”, după Sean Bradley,
Isus ar aparţine tot unui semn astrologic de Foc...
Dar şi mai interesant pare a fi faptul că, atât în cazul mamei sale, Maria, cât şi a lui, par să
aibă deplină acoperire “apelativele” lor, bine promovate de religia creştină: “Fecioara
Maria”, născută pe 8 septembrie, este o Nativă Fecioară – adică având Soarele pe
Astrograma natală în Zodia Fecioarei, în timp ce “Isus – Mielul”, este un Nativ Berbec
(“miel matur”) din punct de vedere astrologic, prin data naşterii din perspectiva
Fondatorilor, cea de 31 martie...
Şi nicidecum nu apar a fi ciudate aceste “apelative astrologice” din acele vremuri, în
care Astrologia era cât se poate de “populară”, la fel de uzuală precum credinţa
în Reîncarnare – aşa cum, spre exemplu, în prezent vorbim despre faptul că “Pământul e
rotund”!)

Acest Nivel de Adevăr Divin al acestui material, situat la limita Adevărului credibil, de
70%, mi se pare chiar REMARCABIL în acest con-text, acesta fiind “tributul” adus
acestei acţiuni de a aduce la Lumină informaţii cât mai reale referitoare la Linia
Temporală reală a Vieţii lui Isus, cea care este una dintre cele mai ÎNCÂLCITE Linii
Temporale existente în Akasha Planetară şi chiar Galactică, fiind atât de puternic
atacată de Archoni (vă daţi seama ce “miză” a fost în acest Joc...), încât chiar şi
un Istoric Galactic de talia lui Andrew BARTZIS (una dintre cele mai competente fiinţe
de acest fel din Galaxie, cel puţin!) a ajuns ca “să încurce iţele” şi să nu mai vadă
Crucificarea (reală) a lui Isus (şi doar “exilarea” sa, în varianta “a la Matei & Suzanne
Ward”)...

(Ca să înţelegeţi că “nu-i de joacă” cu aceste Linii Temporale amestecate, Andrew

Bartzis a estimat că drăgălaşii de Archoni au reuşit să facă “să dispară” din Akasha vreo
2 milioane de ani tereştri, în perioada dintre 54 şi 52 de milioane de ani din trecut...
da, cam greu de perceput pentru minţile noastre umane cum vine “chestia” asta...
De asemenea, acelaşi motiv al “încâlcirii” intenţionate a Liniilor temporale reale cu cele
potenţiale şi A SALTURILOR CONTINUE DE PE O LINIE TEMPORALĂ PE
ALTA a acestor “băieţi deştepţi” archonici, au dus la “păcălirea” Forţelor Luminii ce a
permis declanşarea cunoscutelor “Atentate teroriste” ale Cabalei... care, altfel, fără
supravegherea Forţelor Luminii, ar fi fost mult mai numeroase şi devastatoare asupra
Planetei!)

De aceea pentru noi nu mai apare ca o ciudăţenie faptul că majoritatea “mesajelor

channel”, mai ales despre Isus, sunt atât de deformate, atât cele care sunt “contra-
2
faceri” originale, cât şi chiar cele care vin de la mediumi bine intenţionaţi, dar care primesc
informaţii dintr-o Zonă care, în prezent, este ca un adevărat GHEM încâlcit al Liniilor
Temporale.

Astfel că nu ne mai miră cum mesajele unei KATHRYN E. MAY – în care se vorbeşte de o
“Nouă Scriptură” ce prezintă “adevărata Viaţă a lui Isus” – au un Adevăr Divin mai
mic de 50%... şi este “normal” să se ajungă la aşa ceva, când, spre exemplu, execuţia lui
Isus este văzută ca fiind realizată prin Crucificarea de un... copac! (s-au cam distrat
“băieţii” care au “livrat” un asemenea mesaj...)

Aşadar, punând “cap la cap“ toate aceste aspecte, putem afirma cu tărie că mesajul complex
oferit de către Lord Sananda prin mediumul fost Călugăr Franciscan Sean
Bradley merită cel puţin atenţie – iar din partea mea, admiraţie pentru curajul unui astfel
de demers şi pentru uriaşul efort de a reda cât mai fidel un subiect atât de “minat” şi
“exploziv”!

Iată PoVestea Vieţii lui ISUS, transmisă de către Supra-Sufletul său, Lord
SANANDA, prin terapeutul holistic şi medium Sean BRADLEY:

Să începem cu începutul vieţii mele, aşa cum o cunoaşteţi voi.

Eu m-am născut într-un timp foarte emoţionant şi într-un loc turbulent. Desigur,
eu aş fi putut alege să mă încarnez în oricare loc, dar IERUSALIMUL şi vecinătatea
acestuia, în acel timp, au fost la răscrucea lumii.

Prin acel loc, caravanele treceau zilnic, din toate colţurile lumii. Era acolo o mulţime
magnifică şi o încurcătură muzicală a limbilor şi mirodenii înţepătoare, comerţ
exotic şi ca în toate locurile de naştere a credinţei şi a comerţului, o mare libertate a
înflorit şi schimbul de cunoaştere a fost îmbrăţişat.

Acest loc a fost de asemenea un centru al ideilor religioase curente, pe care eu a

trebuit să le experimentez direct, în ideea de a încerca şi încuraja puterea acestora
şi totodată de a dezvălui slăbiciunea lor. În astfel de timp şi în astfel de loc, o idee
nouă s-a putut planta şi însămânţa şi s-a putut duce apoi în toate teritoriile şi la toţi
oamenii de pe pământ.

Alexandria şi Egiptul au fost alte posibilităţi şi ele au oferit toate aceste condiţii, de
asemenea, dar Ierusalimul a oferit încă un lucru în plus, aşa cum a fost şi
atunci: CONFLICTUL!

3
Iar în timpul conflictului, oamenii sunt scuturaţi din letargia lor şi sunt forţaţi să
ia decizii.

Eu a trebuit să ajung la inima celor care au fost pregătiţi să se schimbe, la cei care
au fost martori la corupţia puterii vechi din jurul lor. Ei, de asemenea, au avut
nevoie de un loc al libertăţii relative a ideilor.

Pentru o mare perioadă de timp, Roma a lăsat Iudeea singură. Comerţul liber, o
oarecare stare de pace şi civilizaţie, au fost în avantajul lor.

Da, gândirea religioasă a acelui timp a fost rigidă şi exagerată şi cufundată în

codurile de comportament antice. Dar aceasta a fost exact ceea ce eu am dorit să
influenţez.

Acest lucru ne aduce la prima dintre multe digresiuni şi eu sper că voi o să fiţi
răbdători cu acest lucru...

Vedeţi voi, în ideea de a vă oferi cea mai mare imagine posibilă a realităţii adevărate
– aşa cum puteţi înţelege aceasta – noi trebuie să fim confortabili cu ceea ce eu
numesc „gândire sferică”, opusul gândirii liniare.

Imaginaţi-vă că nu staţi în linie cu trecutul în spatele vostru şi cu viitorul în faţa

voastră, ci vă aflaţi în centrul unei sfere cu tot ce a existat vreodată şi tot ce va
exista vreodată în jurul vostru. Dedesubtul vostru este anul 1639. Deasupra 1974.
La stânga 3 Î.Ch., la dreapta 2034.

Ficţiune? Nu.

Surori şi fraţi, eu vă spun acum că tot ce a fost vreodată şi tot ce va fi vreodată,

există chiar acum! Mintea Creatorului nu poate fi surprinsă. Şi nici nu uită.

Dar acum eu voi adăuga un alt paradox: Universul se dezvoltă dincolo de el

însuşi în ceva nou.

Şi aceasta este cheia paradoxului: realitatea, aşa cum poate fi concepută, există
iniţial pe două nivele, nivelul Creatorului, şi nivelul Creaţiei.

La nivelul Creatorului, totul este cunoscut. La nivelul Creaţiei, totul este

experimentat.

La nivelul Creatorului, totul este perfect. La nivelul Creaţiei, totul se perfectează,

doar ca să fie distrus şi perfecţionat din nou, într-un număr infinit de posibilităţi.
4
Acum, continuaţi să vă imaginaţi că sfera în centrul căreia staţi se
amestecă/intersectează cu „sfera” tuturor. O posibilitate interesantă, nu-i aşa?

Şi aceasta sugerează – la modul cel mai simplu – complexitatea şi armonia

universului spiritual.

Dorinţa mea – aşa cum a fost dorinţa fiecăruia înainte de a vă încarna – a fost să
trăiţi toată experienţa umană, de la naştere încolo. Şi procesul naşterii umane este
singura cale pentru cei neîncarnaţi ca să devină materiali.

S-au spus prea multe despre sex ca fiind un păcat. El este o necesitate absolută.
Deci ca şi voi, eu am ales să uit cine am fost ca să mă nasc cu o „listă curată”.

A cunoaşte un lucru este bine, dar nu este acelaşi lucru ca experienţa. Descrieţi
cuiva cum este să vă ardeţi palma pe care o ţineţi deasupra flăcării. Apoi faceţi voi
înşivă acest lucru. Este un întreg univers, din punct de vedere al diferenţierii.

Deşi, aceasta nu înseamnă că eu nu am pus câteva „semne” de trezire la mai marele

adevăr a cine am fost eu. Câte ceva din educaţia mea a trebuit să reprezinte „o
săritură de început”.

Şi dragii mei, fraţi şi surori, voi faceţi acelaşi lucru. Uitaţi-vă înapoi în viaţa voastră
la reveniri neaşteptate, la expansiunea bruscă a conştiinţei... Căsătorii, servicii noi,
noi oportunităţi – toate acestea au fost plasate acolo de Sinele vostru Divin, cu
mult înainte de călătoria voastră aici.

Eu ştiu că sună imposibil, dar unele lucruri voi trebuie să le luaţi ca atare şi să
rămâneţi cu acestea în meditaţiile voastre. Adevărul vă va găsi. Eu vă promit acest
lucru.

Poate voi întrebaţi: de ce nu am aşteptat până la sosirea presei tipărite sau a

televiziunii? De ce am venit într-un timp atât de întunecos şi plin de disperare?

Aceasta pentru că sămânţa pe care am planificat să o plantez, a avut nevoie de

timp. Eu niciodată nu am presupus să schimb lumea în puţinii mei ani pe Pământ,
ci doar să încep să direcţionez lucrurile în direcţia cea bună.

Mai devreme, ideile Sursei nu ar fi putut să părăsească ţărmurile insulare ale

Greciei sau Chinei. Acestea s-ar fi diluat înainte de a avea şansa să se împrăştie.

5
Dacă era mai târziu, atunci poate că nu ar fi putut avea o structură, pentru a
conserva efectiv ideile ne-diluate, ne-scurtate, rămase de la primele seminţe.

Eu am avut nevoie de o „biserică”, una care să supravieţuiască hoardelor înfuriate şi

pacostei negre.

Sămânţa unui stejar poate să ia douăzeci de ani să se maturizeze. Sămânţa

sufletului poate să ia milenii.

Dar nu a fost niciodată în intenţia mea ca o singură biserică să ceară proprietate

Divină pentru Adevăr. Eu, pur şi simplu, am dorit ca anumite adevăruri să fie
împărtăşite atunci cu fiecare şi să fie explorate în inima fiecărui individ.

Şi nu uitaţi, cuvintele mele au fost deformate!

Dar acest lucru a fost de aşteptat. Autorii au scris Biblia la vreo şaizeci de ani după
moartea mea. Ei nu m-au întâlnit în plan material, niciodată.

Dar ideile esenţiale au supravieţuit:

- „Iubeşte-L pe Dumnezeu” şi „Iubiţi-vă unul pe altul”.

- „Tot ce am făcut eu şi voi puteţi face, chiar lucruri mai mari ca acestea”.

- „Dacă Sursa va avea grijă de lacrimi, atunci de ce nu ar avea grijă şi de voi, care
sunteţi făcuţi după imaginea Ei? ”

Eu, într-adevăr, nu am venit să spun mai mult de atât. Învăţătura mea a fost şi este
simplă. A fost făcută complexă.

Aceasta ne aduce împreună la o nouă digresiune: Cum poate alege cineva unde şi
când să se reîncarneze?

Şi aceasta, desigur, duce la o altă întrebare: De fapt, am vorbit eu în tot acest timp
despre reîncarnare?

Permiteţi-mi să vă spun că reîncarnarea a fost o credinţă foarte profundă, în timpul

naşterii mele. A fost o noţiune centrală de la începutul înregistrării timpului.

Aceasta a fost scoasă din Biblie de Împăratul Constantin, în timpul Conciliului

de la Niceea din anul 325 D.Ch. Lui Constantin nu prea i-a plăcut ideea că pe cei pe

6
care el i-a stăpânit, într-o zi s-ar putea să-l stăpânească ei pe el. Reîncarnarea
întoarce Dreptul Divin al Regelui pe capul lui.

Reîncarnarea nu este o noţiune atât de înspăimântătoare. Aceasta există în jurul

vostru în natură. Naştere, moarte şi renaştere.

Desigur, dacă unul aderă la părerea strict mecanică a Universului, atunci, da, este
foarte puţin ce pot eu să ofer, să vă conving pe voi.

Dar, dacă sunteţi deschişi puţin la posibilitatea că noi suntem fiinţe spirituale,
având o experienţă umană, atunci reîncarnarea este evidentă. Evidentă în aceea că,
dacă eu m-aş încarna încă odată şi vă spun că o pot face din nou şi vă mai spun că
voi puteţi face tot ce fac eu şi chiar mai mult... atunci, de ce am face-o doar o
singură dată?

Voi credeţi că Universul este atât de limitat, că poate să transceadă spaţiul şi

timpul ca să aducă spiritul în materie doar o singură dată? Mergeţi la magazinele
voastre de cărţi şi citiţi nenumărate relatări personale ale copiilor care sunt capabili
să vorbească limba Aramică sau să scrie în Sanscrită, de la vârsta de trei ani. Aceasta
ajută la explicarea existenţei unui copil ca Mozart.

Şi sincer, în ideea de a creşte şi a învăţa, de a deveni mai buni - bazată pe experienţa

vieţii voastre – o singură viaţă este de-ajuns?

Şi da, karma aşa cum o înţelegeţi voi există şi da, la nivel fundamental, aţi putea,
eventual, să culegeţi ceea ce aţi însămânţat. Aceasta este Legea Universului.

Eu voi adăuga încă o notă referitoare la noţiunea de karmă. Unii cred că dacă ei au
creat cinci vieţi de karmă negativă, atunci au nevoie de cinci vieţi pentru balansarea
„cărţilor”. Acest lucru face ca Sursa să fie puţin mai mult decât un contabil,
adunând cifre.

Întregul SCOP AL KARMEI este de a vă aduce în situaţia de a fi conştienţi de

sine. Odată ce conştienţa s-a realizat, nu mai este nevoie de regula karmei.

Deci da, o viaţă de energie negativă, se poate balansa într-un singur

moment. (NOTA: Acest proces alchimic implică, pur şi simplu, trans-mutarea Legii
Karmei în Legea Graţiei Divine.)

Nu-i aşa că este minunat?

7
Referitor la actualul eveniment al naşterii mele, eu încă mă mai minunez de
măreţia acestuia: timpul, pregătirea la care noi toţi am participat, înainte de sosirea
noastră!...

Da, noi am consultat stelele şi planetele, aşa cum au trecut prin ciclul lor, ca
şi ceasuri uriaşe.

Planetele, stelele şi galaxiile influenţează energiile subtile ale vieţilor noastre.

Acestea sunt canalele, amplificatoarele şi convertoarele pentru Curgerea Divină a
Luminii şi Iubirii, reducând puterea cum fac transformatoarele voastre, în aşa fel
ca forma umană să poată să le conţină în siguranţă.

Eu am ales să mă reîncarnez în ERA PEŞTILOR. Era Apei. Este vorba de Era în

care puterea lumii a domnit la cârma unei bărci.

Eu m-am reîncarnat în Energia Divină pe Fluviul Iubirii.

STEAUA BETHLEEMULUI nu a fost o stea, ci a fost conjuncţia lui Saturn, Jupiter

şi Marte în Constelaţia Peştilor.

Pentru ochii neformaţi ai acelui timp, da, aceasta a apărut ca fiind o stea măreaţă,
strălucind la răsărit. Dar aceasta nu a plutit peste locul meu de naştere.

Constelaţia Peştilor a fost cunoscută de astrologii antici ca şi constelaţia ce guverna

Iudeea. Ei au ştiut în avans că această conjuncţie însemna că un Învăţător Maestru
se va naşte şi el se va naşte în Iudeea.

Cei „Trei Înţelepţi de la Răsărit” au fost Magii Chaldeeni, sau astrologi. Ei nu au

urmat o stea, ei au ştiut exact unde mă voi naşte. Şi acest lucru le-a luat aproape un
an.

Eu îmi cer scuze că pun sub semnul întrebării ceva din credinţa antică şi modernă,
dar eu nu am fost născut în 25 Decembrie. EU m-am născut în 21 August.

Este bine cunoscut acum faptul că biserica timpurie a dorit să pună capăt
ritualurilor de bază pământeşti, uzurpând, în mod simplu, acele date de celebrare
rituale „păgâne”, înlocuindu-le cu cele pe care le cunoaşteţi astăzi.

Înainte, 25 Decembrie a fost celebrat ca Solstiţiu de Iarnă, iar Paştele ca Echinocţiu

de Primăvară.

8
Şi permiteţi să spun sincer acum, că acel lucru a fost o greşeală din partea
dominaţiei masculine preoţeşti. Amândouă, masculinul şi femininul trebuiesc
onorate într-o măsură egală, altfel sistemul este în afara echilibrului.

Voi puteţi vedea rezultatul în această zi a energiei neechilibrate: război, sărăcie,

foamete.

O notă alăturată: Cei Trei Magi au adus aur, tămâie, şi mir, ca daruri simbolice.

TĂMÂIA este cea mai pură esenţă şi a fost folosită ca să îi ajute în contemplarea
Marelui Arhitect al Universului. MIRUL simbolizează lupta vieţii muritoare. Ca un
cadou pentru mine, aceasta a însemnat înţelegerea a ceea ce am ales eu, prin
acceptarea provocărilor dureroase ale vieţii umane, pe care le aveţi şi voi. AURUL,
simbolul focului, a fost oferit unui învăţător măreţ.

Aşa că eu am venit pe lume, ca Yeshua ben Joseph – YESHUA, fiul lui Iosif.

ISUS a fost numele meu tradus din limba greacă şi incidental, păgân la
origine (NOTA: Adică „popular”, căci „păgân” chiar asta înseamnă, de la „paganos” =
„de la ţară, fermier”), preluat din derivaţia Zeului grec, ZEUS. Zeus înseamnă
Naştere Virgină.

Zeiţa timpurie, prin practicile de bază de pe Pământ, a celebrat actul sexual ca

fiind fundamental pentru viaţă.

Exact aşa: Doi devin unul. Uniune.

A fost, cu siguranţă, o calitate neinhibată pentru practicile fertilităţii timpurii. Sunt

sigur că imaginaţia voastră modernă poate să umple ce a rămas în alb. Aşa cum
aceste practici au fost oprite de primele biserici şi înlocuite de multe altele...
ritualuri stoice, care au sporit credinţa că sexul este nedumnezeiesc. Păcatul
originar. Adam şi Eva. Grădina. Căderea.

Noţiunea Naşterii Virgine este prezentă doar în două dintre Scripturi. Marcu,
Ioan, Paul şi Petru nu fac referiri la aceasta în scrierile lor. Aceasta este puţin cam
ciudat pentru un eveniment atât de extraordinar...

Toate Adevărurile Înalte vin deghizate/codate, în aşa fel ca voi să depuneţi puţin
efort pentru a descoperi toate acestea. Înţelepciunea nu se obţine atât de uşor!

Ceva efort mental ar trebui pus înainte. De obicei, aceste Adevăruri Înalte vin
deghizate întrei nivele.
9
Deci, naşterea Virgină ar trebui văzută în trei nivele. La nivelul, să spunem, de
conştiinţă spirituală a începătorilor, oamenii au avut nevoie ca să creadă aceasta,
pentru că eu am fost „Fiul lui Dumnezeu”, că naşterea mea nu a trebuit să fie „prin
femeie”.

Aşa cum puţini dintre voi sunteţi capabili astăzi să credeţi ce spun eu, faptul că
„Voi sunteţi Dumnezeu, de asemenea” (NOTA: În POTENŢIAL, nu în manifestare,
care s-ar putea împlini abia după miliarde de ani de evoluţie...), mult, mult mai puţini
în acel timp puteau să menţină noţiunea în conştiinţa lor.

Până la urmă, cum puteau ei să fie Copiii lui Dumnezeu, când viaţa lor era atât de
nemiloasă şi eforturile atât de dificile? Este o întrebare legitimă.

Aceasta a fost o întrebare la care nu s-a putut răspunde, pentru că nu era înţeles
conceptul. Să spunem că cei cu ceva mai mare înţelegere spirituală faţă de nivelul
credinţei începătorilor – preoţimea – deja a decis că femeile sunt tentaţii pentru
Adam, şarpele din Grădină.

Totuşi, naşterea mea, determinată natural printr-o femeie, a fost dincolo de nivelul
înţelegerii lor. Dar, la nivelul mistic, a fost foarte bine înţeles că misiunea mea a fost
de a mă încarna ca să vă reamintesc fiecăruia dintre voi de Divinitatea voastră
interioară. Să vă amintesc că voi aţi fost şi că sunteţi, fiecare dintre voi,
Dumnezeu în formă de femeie – Dumnezeu în formă de bărbat.

Ideea de Naştere Virgină vă ţine pe fiecare dintre voi la distanţă faţă de Sursă şi
faţă de învăţătura mea. Şi permiteţi să vă spun că toate femeile în acel timp, care
erau de o anumită vârstă, sau nemăritate, au fost numite virgine sau fecioare.
Aceasta nu a avut de a face, în mod necesar, cu natura sexualităţii lor.

Nu, dragi fraţi şi surori, voi nu sunteţi separaţi de Sursă sau de învăţătura mea sau
de învăţătura lui Buddha sau a lui Krishna sau a lui Mohamed sau a Marelui
Spirit sau oricine altcineva, cu care voi găsiţi alinare.

Voi sunteţi acei învăţători. Voi sunteţi Sursa ce s-a manifestat, în toată aparenta
voastră slăbiciune şi splendoare neaşteptată.

Nu. Nu a existat o Naştere Virgină. Maria, mama mea, a fost o femeie ca oricare
dintre voi, din această audienţă. Eu am trecut prin voal, aşa cum aţi venit şi voi
toţi, prin unificarea sexuală între un bărbat şi o femeie.

10
Şi, Glorie Mamei/Tatălui pentru crearea unei metode atât de sublime în aducerea
Spiritului în carne! ...

...Căci dorinţa umană (a nu fi confundată cu viciul lipsit de iubire) este aceeaşi cu

dorinţa pe care Divinul o foloseşte pentru Crearea Universurilor!

Uniunea sexuală, când este întrunită în dragoste, onoare şi bucurie, este un dar
măreţ şi minunat. Ea nu este şi nu a fost niciodată în Ochii a Tot Ceea Ce Este, în
nici un fel nelegiuită. Ce este născut de Creator nu poate să fie nelegiuit sau o
insultă faţă de Dumnezeu, pentru că Sursa este Totul.

Nu este nimic în afara Manifestării Divine.

Eu ştiu, voi acum aveţi tot felul de întrebări despre bine şi rău. Mai târziu, surorile
şi fraţii mei! Aveţi răbdare cu mine!

Permiteţi-mi acum să vă vorbesc despre minunaţii mei părinţi, tatăl şi mama

pământească, Maria şi Iosif.

IOSIF nu s-a tras direct din Casa lui David aşa cum a fost sugerat. Unul din
strămoşii lui a fost un orfan adoptat de un alt strămoş, care a fost în linia directă cu
Regele David.

MARIA a venit dintr-o linie impresionantă de femei puternice.

Amândoi, Iosif şi Maria au fost foarte bine educaţi pentru timpul lor. Maria a fost de
asemenea o ţesătoare pricepută, Iosif, desigur, un tâmplar minunat.

Şi încă un lucru: amândoi, Maria şi Iosif de asemenea, au fost educaţi în

importanţa spiritului de ESENIENI, o societate stoică, care trăiau nu departe de
casa mea, care au înţeles, au practicat şi şi-au însuşit Adevărul Înalt.

Maria şi Iosif s-au întâlnit pentru prima dată când Iosif a fost angajat de tatăl Mariei.
El a stat acolo, lucrând foarte mult la o masă sub umbra parţială a unui copac de
măslin, însetat de căldura soarelui. Ea a luat un pahar de la fântână, l-a dus cu grijă
ca să nu verse nici un strop şi l-a oferit lui, cu ochii ei îndreptaţi în jos. Asta la
început. Dar cum zilele au progresat şi paharele de apă au fost oferite, degetele s-au
atins şi au întârziat, ochii s-au ridicat, zâmbete au fost oferite.

Întâlnind pe iubit, agitaţia inimii este una dintre binecuvântările din toată
Creaţia şi acest lucru este întâlnit prin tot Universul. Şi în acest fapt, dragilor, eu
am găsit un mare confort.

11
După obişnuita curte făcută timp de doi ani, ei s-au căsătorit în credinţa Evreiască,
la casa Mariei, în afara Nazaretului. Ei s-au mutat într-o casă mică, o casă cu o
cameră pe care Iosif a construit-o, cu mobilă simplă. Casa era aşezată pe un deal nu
prea înalt, cu vederea spre o vale frumoasă. În spatele casei a fost o curte cu
adăpost pentru animale, cuptorul de lut şi hambarul.

Ca tânăr, eu mă sculam de dimineaţă, înaintea răsăritului şi mergeam până în vârful

unui deal apropiat. Eu stăteam jos şi aşteptam primele raze de dimineaţă ale
soarelui ce se ridică peste orizont, când săgeţile de o strălucire albă şi valea erau
binecuvântate în auriu.

Încă de la acea vârstă, eu am simţit o gratitudine naturală pentru frumuseţe şi

pentru splendoarea şi perfecţiunea vieţii. Eu am făcut semne cu mâna soarelui, m-
am întors înapoi şiam început ziua dând mâncare la animale, îndepărtând paiele,
depozitând seminţele şi ştergând praful.

Dar mi-a plăcut acest lucru. Toate muncile. Simplu m-am simţit bine să fiu viu, să
am muşchi cu care să lucrez, să simt că îmbrăţişez viaţa.

În luna martie din anul naşterii mele, Caesar Augustus a decretat că trebuie făcut
un recensământ tuturor locuitorilor din Iudeea cu scopul plătirii taxelor.

Aşa cum este obişnuit cu tinerii căsătoriţi, Iosif şi Maria s-au străduit financiar şi au
avut un singur măgar şi aşa Maria şi Iosif au plecat în Bethleem, aşa cum i-aţi
văzut în picturi de nenumărate ori.

Iosif conducea animalul, Maria era însărcinată şi a călătorit pe spatele măgarului. Şi

da, călătoria a fost grea, a fost cald, cu praf şi s-au aflat printre sute de oameni
făcând această călătorie. Şi da, toate cabanele din Bethleem erau pline, şi da, ei au
găsit un loc în iesle, dar ieslele nu erau exact aceleaşi cu grajdurile. Şeptelele erau
posesiuni valoroase şi ieslele erau chiar curate şi de multe ori folosite de călători
pentru dormit.

Eu m-am născut în „camera de sus” în una dintre aceste iesle, ceea ce a fost ca şi
un han, plin cu mulţi oameni care călătoreau şi care erau obosiţi de drum. A fost un
adevăr profund transmis prin naşterea mea, care simboliza faptul că mari
posibilităţi se pot naşte în condiţii modeste.

Eu am venit pe lume pe cale naturală, la ora doisprezece la prânz, aşa cum toţii aţi
venit în acest fel, prin puterea unei mame şi cu asistenţa mai multor femei
călătoare, care stăteau în iesle, de asemeni.
12
Regele Irod în acel timp a fost un conducător tipic, care nu a dorit ca puterea lui să
fie ameninţată. El a fost conştient de previziunile astrologice ale naşterii mele, o
naştere pe care Evreii au vestit-o ca fiind sosirea unui Mesia, care să-i elibereze din
sclavie.

Regele Irod a luat acest lucru foarte serios şi când el a auzit despre sosirea celor trei
Magi, el a ştiut că evenimentul s-a întâmplat.

Aşa cum am menţionat mai înainte, a trebuit un an ca cei trei Magi să ajungă la
mine, după ce au văzut pentru prima dată alinierea planetelor. Dar cei trei Magi au
fost atenţionaţi de o prezenţă angelică despre planul lui Irod, de a distruge
posibilitatea unui Mesia, şi aşa cu darul aurului, ei i-au îndrumat pe mama şi pe
tatăl meu să plece cu mine în Egipt.

Irod nu a reuşit să mă găsească şi simplu, el a făcut un calcul pentru a scăpa de

mine, el trebuia doar să ordone uciderea fiecărui băieţel în vârstă de doi ani, care s-a
născut în Bethleem.

Logic, politic, cu sânge rece.

„Dar cei trei Magi au fost anunţaţi de o prezenţă angelică...” Vedeţi voi cum m-a
furat derularea faptelor?

Da, dragii mei prieteni, există îngeri în universuri.

Au ei aripi şi îmbracă robe albe? Dacă voi doriţi acest lucru...

Sunt de gen feminin sau masculin? Nu.

Regatul îngeresc este o altă dimensiune a creaţiei. El reprezintă... arhetipul

expresiei energetice inteligente. Îngerii sunt conştiinţe Divine pictate în cele mai
late dungi ale pensulei. Sunt îngeri ai Înţelepciunii, ai Păcii, ai Îndurării, ai
Cunoaşterii, ai Credinţei şi aşa mai departe.

Deasupra lor există regatul Arhanghelilor.

Arhanghelii sunt primele măriri individualizate ale Conştiinţei Creatorului. Ei nu

sunt fiinţe personale, deşi ei sunt plini cu iubire imensă pentru toată creaţia. Ei
există doar pentru a servi Sursa cât şi pe voi.

13
Şi da, fiecare dintre voi are o prezenţă a unui înger păzitor care s-a ataşat de voi,
de când v-aţi despărţit pentru prima dată de la Sursă.

Şi ghiciţi: există chiar şi zâne şi spiriduşi – poate nu chiar exact aşa cum au fost
redaţi de către domnul Disney.

Eu sunt sigur că sunt mult mai mulţi cei care ar admite că au avut o întâlnire cu
unele dintre aceste fiinţe.

Bine. Permiteţi la toţi ceilalţi să vă spună ca sunteţi nebuni. Ştiţi voi. Este o zicală
antică de mare înţelepciune: „Aşa cum este sus, aşa este şi jos”. Gândiţi-vă la acest
lucru.

Cum au fost anunţaţi de planurile lui Irod, Maria şi Iosif, în secret, m-au dus în
Egipt, unde puţini au cunoscut identitatea noastră adevărată.

După doi ani, auzind de moartea lui Irod, noi ne-am îmbarcat pe un vas la Joppa
şi de acolo am călătorit la Nazaret.

La patru zile de la împlinirea vârstei de trei ani, noi am revenit la casa noastră,
care era ocupată de o rudă de-a lui Iosif. Curând, Iosif a primit un serviciu ca
tâmplar şi noi toţi ne-am aşezat într-o viaţă foarte normală şi chiar fericită.

Nazaret era un loc mai în afară, era ca o apă stătătoare, dacă vreţi. Cu timpul acesta
a câştigat o reputaţie – injustă – fiind considerat un oraş plin de „lepădături” şi de
„viaţă rău famată”, unde plictiseala era amuzamentul localnicilor.

Dar eu îmi aduc aminte de cu totul altceva. Aşa este darul copilăriei: o piatră
mititică în palmă este ca şi o armă pentru a pune jos un uriaş; un vecin pustnic era
regele Persiei detronat! Canalele irigate au fost ca nişte râuri spumoase şi bolovanii
împrăştiaţi ca fortăreţe impenetrabile...

Şi culorile şi mirosurile! : rodii deschise în soarele de prânz, stacojii şi zemoase;

curmale arse – maro, lipicioase – dulci şi cu gust de nucă; iasomie, chimion şi miere
aurie; măsline negre bogate – picante şi vechi, vin roşu-rubin.

Şi oamenii – feţele lor! Nazaretul a fost ruta multor tipuri de comerţ şi zilnic străini
din toate colţurile lumii au trecut cu animalele lor măreţe, cu textile strălucitoare şi
mirodenii aromatice.

Roma, Grecia, Fenicia, Siria. Limbaje şi accente baritonale. Râsete sincere şi

tocmeală belicoasă.
14
Şi poveştile! Desigur nu a contat dacă acestea erau sau nu adevărate pentru un
copil cu ochii larg deschişi, de cinci ani. Poveşti despre războaie îndepărtate,
despre monştri fioroşi, despre bogăţii şi naufragii.

Nazaret. Nazaret. Nazaret. Centrul lumii!

S-a întâmplat că de la aceşti călători cu caravane, am învăţat multe despre ştiinţa şi

credinţa lumii, despre toate miriadele de căi prin care familia umană a ales să-şi
exprime dorinţa ei profundă, de a se conecta cu ceva mai larg ca ei înşişi.

Fascinant. Intrigant. Unele, puţin descurajatoare. Şi totuşi, toate sincere în felul lor
propriu.

Eu am fost ceea ce voi aţi numi... precoce. Mi-a plăcut să pun întrebări. Mi-a fost
sete de cunoaştere ca şi rădăcinile adânci ale palmierilor din deşertul cald, care
aveau nevoie de apă. Toţi bărbaţii şi femeile învăţate, de toate rasele şi credinţele, au
văzut în mine curiozitatea nesăţioasă şi de multe ori au rămas mai mult, ca să
satisfacă curiozitatea mea.

Dar este timpul să spun clar faptul cum copilăria mea nu a fost nicicum diferită de
a oricărui copil, cu care am fost prieten.

Da, eu am avut prieteni de joacă, aşa cum aţi avut şi voi. Şi noi ne-am jucat jocuri
de-a v-aţi-ascunselea, am ţipat, ne-am julit pe la genunchi şi în general am iritat
pe adulţi, cum se întâmplă şi astăzi.

Poate eu am fost puţin mai serios şi mai studios, însă eu nu am dorit tovărăşie cu
tinerii.

Aţi ştiut că eu am avut fraţi şi surori? Că eu am fost unul din cei opt copii? Este
adevărat.

A fost nevoie de familii mari pentru a supravieţui.

JAMES (NOTA: IACOB de mai târziu, primul Episcop din Ierusalim al „Bisericii lui
Isus”) s-a născut în luna aprilie când eu aveam patru ani, MIRIRAM în iulie când
aveam cinci ani.SIMON s-a născut în aprilie când am aveam şapte ani
şi MARTHA s-a născut în septembrie, în acelaşi an. În anul următor, în iunie, s-a
născut JUDE, şi după doi ani în ianuarie s-a născutAMOS. RUTH s-a născut după
un an. Acel an a fost unul dintre cei mai trişti ani din tinereţea mea.

15
Aşa cum era obişnuit, Maria a supravegheat educaţia mea până ce am împlinit cinci
ani, după care a preluat-o Iosif. Eu am învăţat repede limba Galileană, Aramaică şi
Greacă, apoiam mers la o şcoală locală care era ataşată de o sinagogă.

Absolvirea mea a fost semnificativă, fiind primul băiat născut în familie; s-a
anunţat ca eu sunt un „băiat al Comandamentului”.

Un eveniment important s-a ivit în acest timp şi care a avut un impact profund în
viitorul meu: Eu l-am întâlnit pe IOAN Botezătorul pentru prima dată, nu la Râul
Iordan ca doi bărbaţi, ci în grădina curţii din spate, doar ca doi copii.

Mama mea, Maria, a făcut parte dintr-o familie de genealogie mare, ce a inclus
pe Elizabeta şi Zaharia, care au fost tatăl lui Ioan Botezătorul şi au aparţinut
de preoţia Evreiască.

La amândoi, lui Zaharia şi Elizabeta li s-a spus într-o viziune angelică că fiul lor va
vesti o nouă credinţă şi va pregăti calea pentru cel care o să vină.

Deci, pentru prima data când eu şi Ioan ne-am întâlnit, a fost când ei au venit să ne
viziteze pe noi, în anul în care aveam şase ani. Noi am făurit o prietenie
instantanee, dar nu am bănuit nimic despre viitorul întâlnirii noastre, pentru că
noi am mers pe căi separate.

Următorii câţiva ani au trecut fără mari probleme. Iosif a petrecut mult timp
departe de casa noastră, lucrând multe feluri de activităţi în Cana, Bethleem,
Sepphoris, Capernaum.

Cum fratele meu mai mic a crescut suficient pentru a o ajuta pe mama noastră, eu
am avut posibilitatea să călătoresc cu Iosif şi să experimentez lumea din afara
comunităţii noastre mici.

Eu, de asemenea, am învăţat tâmplăria şi mi-a plăcut foarte mult să transform

lemnul brut în ceşti, cupe, platouri.

Când am împlinit şapte ani, eu am început educaţia formală în şcoala sinagogii din
Nazaret, unde am învăţat să citesc, să scriu, şi să vorbesc Ebraica.

Viaţa mea şcolară a fost ca şi a celorlalţi; eu am avut zile bune, şi zile mai puţin
reuşite. Eu m-am jucat cu prietenii de şcoală şi uneori am fost înfruntat, ca şi toţi
copiii, mai devreme sau mai târziu, de alţi copii cărora provocările vieţii de acasă
le-au accentuat lipsa de iubire de sine.

16
Dar instinctiv, eu am ştiut că aceşti copii nu s-au legat de mine, ci de viaţa faţă de
care nu aveau control, din cauza trădării triste a copilăriei lor proprii şi a pierderii
inocenţei lor timpurii.

Eu i-am iubit pe toţi şi prin refuzul meu de a mă angaja în energiile lor

distructive, ei în curând au plecat...

O notă referitoare la supărare: Să nu-i daţi curs. Eliberaţi-vă de aceasta! Aceasta

este o energie ce hrăneşte – pur şi simplu – aceeaşi energie. Dacă nu hrăniţi
supărarea, atunci puterea ei moare, ca şi cum aţi scoate din priză cablul electric.
Dacă totuşi sunteţi supăraţi, nu treceţi cu vederea sau nu vă luptaţi cu aceasta,
deoarece o faceţi să fie şi mai puternică.

Acceptaţi aceasta cu onestitate. Respiraţi adânc şi eliberaţi.

A venit timpul să învăţ să pescuiesc. Când am terminat treaba mea, eu am fugit la

locul unde mă aşteptau pescarii şi am mers pe mare cu vasele lor frumoase, afară în
apele calme, lumina soarelui strălucea pe valurile blânde, peştii ieşeau la suprafaţa
apei, înghiţind insectele. Noi am aruncat plasa în apă şi încet am tras-o înapoi, şi
plasa era plină cu peşti. Aceşti pescari zâmbeau, mulţi erau fără dinţi şi aveau
favoriţi albi, pielea arsă ca de pergament, sub soarele arzător. Ei au râs şi mă băteau
prieteneşte pe umăr şi cântau cântece pe care doar pescarii le cântau.

Şi eram în extaz!

Eu de asemenea, am învăţat să cânt la harpa vecinului şi am fost părtaş la bucuria

dansuluila festivalurile locale.

Cum aţi ajuns la concluzia că eu am fost un bărbat sever şi solemn? „Bărbatul

întristării”...

Eu vă spun acum, fraţi şi surori, că mi-a plăcut să dansez! Mi-a plăcut să cânt! Mi-
a plăcut să pescuiesc şi să înot, să mă joc cu prietenii mei! Mi-a plăcut să urc
muntele apropiat şi să plescăi în pârâul curgător.

Prietenii mei, eu am fost îndrăgostit de viaţă! Fiecare zi a fost nouă pentru mine!
Aceste lucruri mă fac special? Nu poate fiecare dintre noi să decidă să iubească
viaţa?

Simplu, alegeţi să zâmbiţi, să râdeţi şi să fiţi ca nişte copii!

17
Cine ne opreşte să trăim viaţa la întregul ei potenţial? Patronii voştri? Partenerii
voştri? Copiii voştri? Facturile voastre?

Eu vă spun cu o mare iubire, mare iubire, prietenii mei, noi înşine suntem cei care
ne reţinem de la fericirea noastră. Noi înşine suntem cei care decidem, chiar şi
acum, să zâmbim sau să nu zâmbim.

Zâmbiţi, dragii mei, râdeţi şi dansaţi, jucaţi şi cântaţi, gâdilaţi-vă unul pe altul şi
să vă unificaţi în dragoste pasională, respiraţi adânc bucuriile şi provocările
vieţii!

Eu vă spun cu adevărat, raiul nu vă aşteaptă pe voi când muriţi, raiul este chiar aici,
chiar aici! Tot ce aveţi de făcut este să vă deschideţi pentru a primi acestea!

După aceasta, a sosit! A sosit aniversarea zilei mele de naştere, la treisprezece ani!

Eu nu pot, mi-e frică, să spun exact ce a însemnat această zi la un bărbat tânăr în

credinţa Ebraică, în special în zilele acelea. A fost ziua când eu am devenit bărbat.

Totul s-a schimbat din acea zi. Ritualul vostru modern de astăzi de a preda cheia
maşinii familiei, când copilul împlineşte optsprezece ani, nu se poate compara!

Mult mai important a fost că eu am fost capabil să particip la Sărbătoarea Paştelui

Evreiesc din Ierusalim. Şi, eu am primit dreptul de a sta cu bărbaţii în templu şi să
particip la discuţiile referitoare la textele sacre.

Şi aşa noi am început călătoria noastră de patru zile, ne-am alăturat la mulţimea
tovarăşilor de pelerini pe drumul lor pentru Sărbătoare.

Eu doar pot să ghicesc că a lua parte la o paradă la circ pentru prima dată, poate
doar să sugereze minunăţia culorilor şi mirosurilor, sunetelor şi râsetelor, cântecelor
şi aşteptările călătoriei.

În orice caz, aceasta a fost o călătorie a inimii sacre şi m-am apropiat de

semnificaţia spirituală a sosirii evenimentelor, apăsând ferm pe inima mea.
Şi, mintea mea tânără, inocentă încă derula ceea ce eu mi-am imaginat că se afla la
capătul călătoriei: temple de aur în vârful dealurilor înverzite, radiind în lumina
strălucitoare a soarelui, pe un cer albastru intens.

Ceea ce am văzut eu mi-a frânt inima. Înghesuiala oamenilor, vânzarea

mărfurilor, aerul greu sufocant cu parfumuri şi tămâie.

18
Şi sângele. Masacrul nevinovaţilor. Fiecare familie a făcut sacrificiul de sânge a
mielului, ca să ajungă la Dumnezeul Jehova.

Desigur, fiecare familie a trebuit să cumpere mielul de la preoţi. Preoţi arătau ca

nişte măcelari şi nu oameni sfinţi, robele lor erau înmuiate în sânge. Pe pardoseala
templelor, pe treptele de piatră, pe poteci curgea sângele. Ţipătul jalnic al
animalelor. Căldura. Duhoarea putreziciunilor.

Dragii mei, surori şi fraţi iubitori, voi ştiţi desigur acum că Tatăl/Mama nu au cerut
să fie făcute niciodată acele acte de barbarie.

Creatorul pe care îl cunosc eu celebrează viaţa, respiră în viaţă. El nu cere să vă

pocăiţi. El nu cere acte de sacrificiu. Acestea sunt noţiuni umane, născute din
frică.

Aveţi încredere în mine când eu spun, voi v-aţi născut dintr-un Creator iubitor şi
voi trăiţi într-un Univers iubitor. Voi sunteţi înconjuraţi şi pătrunşi de o iubire pe
care nu v-o puteţi imagina pe această planetă pământească, pentru că încă mai este
ascunsă. Dar este deja aici. Este deja în înăuntrul vostru, acum.

Şocat şi scârbit de scenele brutalităţii şi lăcomiei, eu mi-am părăsit părinţii mei în

mulţimea convulsivă şi am mers în căutarea înţelegerii adevărate a Sărbătorii
Paştelui.

Ghidat de inima mea, eu m-am aflat în curând în interiorul camerelor templului,

în micile locuri de adunare ale Kabaliştilor. Inima mea tristă a fost reînviată în
prezenţa oamenilor învăţaţi.

Cine erau Kabaliştii? Ei erau misticii, rabini care citau din sulurile Torah-ului.

Dar KABALA era şi este mai mult decât un simplu cod al legilor de conduită.
Este un instrument puternic pentru accesarea conştiinţei interioare. Este primul
program de computer, dacă doriţi, pentru că înăuntrul cuvintelor şi simbolurilor
sunt multiple nivele ascunse ale realităţii, multiple reţele de informaţii.

Cuvintele au putere, prietenii mei. Şi eu înţeleg aceasta exact: „La început a fost
Cuvântul şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu şi Cuvântul a fost Dumnezeu”.

Ce înseamnă acest lucru? Cuvintele şi simbolurile sunt mijloace prin care scoateţi
puterea din Mintea Universului, ca să manifestaţi dorinţele.

19
De aceea rugăciunea este puternică. Pentru că rugăciunea din inimă atrage către ea
însăşi electronii şi particulele sub-atomice ale materiei. Cuvintele şi simbolurile şi
cifrele unesc gândul şi intenţia într-o formă, în realitate.

Dar, emoţia este cheia.

Spuneţi o rugăciune sau un gând fără convingere şi aceasta abia trece în spatele
buzelor, abia atrage un licurici. Dar dacă rostiţi o intenţie cu forţă, cu suflet, cu
iubire adâncă, aşa voi mutaţi întregul sistem solar mai aproape de voi.

Spuneţi cu supărare şi voi atrageţi spre voi energie de supărare. Spuneţi cu dragoste
şi voi atrageţi energia dragostei la voi.

Şi iubirea leagă structura Universului împreună. Iubirea este liantul naturii.

Frica, supărarea şi ura îndepărtează materia. Războiul şi crima sunt manifestări

fizice ale materiei, care se desparte la lipituri.

Voi credeţi că mâinile voastre creează realitatea voastră? Eu vă spun acum, că

suntgândurile şi cuvintele voastre, mâinile voastre, în mod simplu, urmează
gândurile şi cuvintele voastre.

Cuvintele, cifrele şi simbolurile sunt numai expresii din afara gândurilor umane.

Gândurile emană afară vibraţii ca şi cuvintele. Şi vibraţiile atrag la ele vibraţii

asemănătoare. Şi aşa se naşte materia. Gândiţi, simţiţi şi vorbiţi cu dragoste şi voi o
să aveţi materie dincolo de aşteptările voastre. Gândiţi, simţiţi şi vorbiţi cu supărare
şi ură şi de asemeni, acestea vor fi ale voastre.

Eu m-am găsit în elementul meu în templul interior. Rabinii argumentau Mintea lui
Dumnezeu cu atâta vigoare şi plăcere, încât eu am zâmbit cu gura până la urechi.

În curând eu m-am alăturat în dialoguri şi ei m-au acceptat mai mult cu o aluzie de

scepticism. Cine era copilul care se pare că ştia atât de multe şi care putea să
articuleze şi să argumenteze, în mod convingător?

Aşa cum am spus, eu am fost precoce. Dar ei în curând au venit să mă îmbrăţişeze

pe mine şi ideile mele cu respect.

Eu am iubit acele zile.

20
Şi unde erau părinţii mei în timp ce eu am fost atât de ocupat? Ei m-au căutat ca
orice părinte drăgăstos şi îngrijorat.

Eu trebuie să vă spun că aceasta a fost una dintre situaţiile, pe care ar fi trebuit să

le stăpânesc mai bine. Eu desigur, nu am avut intenţie să cauzez părinţilor mei
dureri de inimă, dar într-un fel în care numai eu am înţeles, eu deja părăsisem grija
părinţilor, pentrua începe viaţa mea adultă. Dar în entuziasmul meu tineresc, eu
am uitat să menţionez şi lor acest lucru.

Câţi părinţi de acum şi de peste ani, au avut asemenea experienţe? Copilăria încă a
mai fost copilărie, chiar şi pentru mine. Şi îmi pare rău pentru durerea ce le-am
pricinuit-o.

În final, ei m-au găsit adresându-mă rabinilor şi la cei care s-au adunat acolo. Şocul
lor la o asemenea imagine a fost temperat de supărarea lor de părinţi. Şi când ei m-
au întrebat unde am fost, eu am dat răspunsul adevărat, dar poate nu cel potrivit:
„Aţi crezut voi că eu nu aş fi fost în Casa Tatălui meu fiind şi în slujba Tatălui
meu?”

Dar prin calmul, siguranţa de sine din acea declaraţie, amândoi Maria şi Iosif au
ştiut că timpul meu petrecut cu ei, în curând, o să ajungă la un sfârşit. Este un
moment trist în viaţa oricărui părinte.

Viaţa a fost bună. Noi am fost foarte fericiţi, sănătoşi, ajutându-ne unul pe altul. Dar
cum oricine din această audienţă ştie, pentru fiecare pendulul se balansează, există
o revenire şi aceasta în lumea dualităţii şi a polarităţii, în fiecare viaţă bucuria va
fi temperată prin dureri de inimă.

Este natura experienţei umane şi eu nu am fost imun la aceasta.

Noi am auzit vestea că a fost un accident în Sepphoris şi că tatăl meu pământean a

fost foarte tare accidentat. Eu am vrut neapărat să merg la el, dar Maria era
însărcinată în două luni cu Ruth şi m-a rugat să stau cu familia, în timp ce James a
mers cu ea.

Ei au ajuns acolo sperând să fie bine. Iosif a murit în timpul călătoriei lor. Corpul
lui a fost adus la Nazaret, unde a fost înmormântat.

Iosif a fost o binecuvântare pe pământ. El a fost o binecuvântare în viaţa mea. El a

fost un tată puternic şi un soţ iubitor. A fost un om de afaceri onest şi un artizan
priceput. El şi-a menţinut credinţa în Dumnezeu, pentru familia şi comunitatea lui.
Eu l-am iubit mult. Mi-a lipsit mult.
21
Dar Ruth s-a născut după şapte luni şi o moştenire de iubire s-a alăturat familiei
noastre. Regretabil, de asemenea, în anul următor micuţul Amos a murit de febră.

Şi viaţa continuă...

Şi acum am ajuns la un alt punct al controversei din viaţa mea.

În acea conjunctură, în Noul Testament eu, în mod simplu... am dispărut! Într-un

moment eu eram un copil de treisprezece ani, în momentul următor – un bărbat
de treizeci de ani!

Ce s-a întâmplat în cei şaptesprezece ani? Eu presupun, ca şi Rip Van Winkle, că

eu am dormit şi apoi m-am trezit...

De ce oare, poate vă întrebaţi, autorii Bibliei au lăsat pe dinafară o aşa mare parte
importantă din viaţa mea şi faptul că am avut fraţi şi surori?

Poate că, după evenimentul împlinirii vârstei de treisprezece ani şi obţinând

„maturitatea” în tradiţia Evreiască, ei au simţit că nu s-a întâmplat nimic important?
Poate ei au simţit că „Fiul lui Dumnezeu” nu poate fi înconjurat de rude şi nu
poate trăi o viaţă mediocră? Poate ei nu au crezut că unele din activităţile mele din
acei ani, s-ar fi reflectat bine în ideea lor de Mesia.

Poate că ei, simplu, au uitat?

Aduceţi-vă aminte, Biblia a fost scrisă la vreo şaizeci de ani după moartea mea.
Chiar şi apostolii pot avea amintiri alterate.

Eu vă voi oferi alte câteva experienţe din tinereţea mea, ceea ce va pune unele din
ultimele mele decizii, într-o nouă perspectivă.

„A avut Iisus o prietenă”

Eu nu aş fi drept, dacă nu aş spune că am fost conştient că unele femei tinere din
Nazaret, se pare, că au fost înclinate să se uite la mine.

REBECCA, fiica lui Ezra, era dintr-o familie înstărită de comercianţi şi noi de
multe ori ne-am plimbat împreună la poalele dealurilor din apropiere, discutând
tot timpul. Ea a fost o femeie cu o conştiinţă adâncă, cu o inimă blândă şi o minte
ascuţită.

22
Mie mi-a plăcut mult să fiu în compania ei. Până la urmă, realizând că eu nu spun
nimic despre relaţia noastră, Rebecca şi-a adunat tot curajul ei şi a pus problema
căsătoriei.

Dragii mei, căsătoria este o cale minunată ce aduce iubirea Mamei/Tatălui în cele
două inimi. Aceasta poate fi un angajament ce îi ajută pe amândoi în călătoria lor.

Căsătoria nu ar trebui să fie niciodată o legătură obligatorie, ci o bucurie ce dă

libertate.Aceasta nu ar trebui să subjuge o inimă celeilalte, ci să susţină ambele
inimi în creşterea lor. Căsătoria, ca orice altceva în viaţă, devine sacră prin intenţia
ce este adusă în aceasta.

Pot doi oameni să trăiască împreună fără o căsătorie şi totuşi să formeze o uniune
sacră ce încântă pe Dumnezeu? Absolut. Sursa nu este interesată de structuri sau
formule, convenţii sau status quo.

Creatorul este interesat doar de expresia iubirii, oriunde ar înflori.

Vorbesc eu oare, despre căsătoria dintre homosexuali şi dintre lesbiene, de

asemenea? Da. Nu este nimic păcătos sau ruşinos, când doi oameni se alătură prin
dragoste.

De fapt, fraţi şi surori, voi sunteţi ambii, masculin şi feminin, într-o măsură sau alta.
Voi cu toţii vă îndreptaţi spre o lume mult mai echilibrată sexual, o lume
androgină. Să nu descurajaţi dragostea, dragii mei, în oricare formă, este singura
voastră salvare.

Şi permiteţi să mai adaug ceva, ca răspuns la întrebarea formulată în mintea

voastră: Dragostea dintre doi sau mai mulţi, poate exista ca un acord reciproc,
informat şi responsabil. Altfel este o subjugare a libertăţii celuilalt şi aceasta nu
este acceptabilă în nicio circumstanţă.

Aţi crezut voi, fraţii şi surorile mele, în adâncul inimii voastre, că eu aş putea
rămâne pentru orice altceva, în afară de iubirea necondiţionată, liberă de orice
judecată şi critică? Vă rog, să nu mă duceţi într-o politică bazată pe frică şi vă rog
să nu folosiţi numele meu în alte tactici, ce diminuă iubirea şi înţelegerea ce
restrânge alegerea liberă, pe care fiecare inimă a individului uman trebuie să o facă.

Deci, eu celebrez căsătoria şi sexul, dar eu celebrez mai presus de toate iubirea.

Dar căsătoria, pentru mine, nu ar fi servit misiunii mele. Responsabilitatea mea

faţă de cei dragi mie, m-ar fi îndepărtat de la învăţătură. Şi eu nu am vrut să creez o
23
genealogie de băieţi şi fete, care poate ar fi devenit o „familie regală” adunând
putere în generaţii consecutive. Nu era bine.

Eu am iubit-o pe Rebecca foarte mult. Dar eu nu am putut să mă căsătoresc cu ea

sau cu altcineva. Rebecca a primit această ştire cu greu şi s-a decis să nu se
căsătorească, rămânând loială mie şi învăţăturii mele. Ea a fost o binecuvântare în
cercul meu. Ea a fost prezentă la moartea mea.

În acest timp a fost o furie generală a oamenilor, ce a crescut faţă de plata taxelor la
Roma şifaţă de ocupaţia generală şi aşa s-a născut un grup naţionalist ce s-a auto-
numit Zeloţi, un grup mai mult politic decât religios, care nu a aşteptat venirea
unui Mesia ca să îi elibereze.

Eu eram de şaptesprezece ani când fratele meu James s-a alăturat la acel grup, în
acelaşi an când fratele mamei mele, Simon, s-a alăturat şi el.

Tot Nazaretul era împărţit în două, fiecare alegând un grup sau altul, în funcţie de
atitudinea faţă de Roma. Desigur, aceste diviziuni şi-au găsit calea lor şi în casa
noastră.

Maria a ştiut că eu voi juca un rol important în evenimentele timpului şi chiar a

crezut că eu am fost Mesia. Nu uitaţi că Mesia a fost considerat ca fiind un
conducător militar sau politic, trimis de Dumnezeu pentru a-i elibera pe Evrei şi
pentru a crea o ţară a Evreilor.

Deşi m-am născut Evreu şi am celebrat sângele în mine, eliberarea Evreilor – sau
oricărei naţiuni – de ocupaţia fizică, nu a fost misiunea mea.

Misiunea mea a fost să eliberez spiritul uman de ocupaţia impusă de sine şi de

iluzie. Să trezesc spiritul uman la descendenţa sa divină!

Spaima câtorva din membrii familiei mele şi a multor din Nazaret, care s-au uitat la
mine ca la posibilul conducător, a fost evidentă, când eu am refuzat să fiu
implicat. Această decizie a deschis răni adânci în familia mea şi în comunitatea
mea, din care, câteva nu s-au vindecat niciodată.

Şi în timpul acelor ani eu m-am concentrat pe suportul financiar şi material al

familiei mele, angajându-mă în eforturile zilnice, pe care voi toţi le înfruntaţi. Chiar
şi Iisus a trebuit să plătească facturile.

Eu, treptat, am extins responsabilităţile gospodăriei printre fraţii şi surorile mele, în

aşa fel ca eu să îmi pot continua studiile mele. Şi da, mi-au fost acordate multe
24
oportunităţi să călătoresc pe teritorii îndepărtate, la sugestia şi prin ospitalitatea
multor Magi şi oameni sfinţi.

Eu, de fapt, am călătorit în EGIPT, PERSIA şi INDIA. Eu am petrecut ceva

timp chiar şi în CHINA.

Înăuntrul anticamerelor marilor piramide din EGIPT – vă spun că nu a fost

intenţionat niciodată ca acestea să fie cavouri pentru regii ego-maniaci (ei trebuie să
descopere încă un corp mumificat în una dintre anticamere) – eu am învăţat
secretul de a transcende corpul fizic, de a înfrunta frica unuia, sau de a controla
emoţiile altuia.

În PERSIA eu am învăţat de relaţia stelelor faţă de Pământ şi Pământul faţă de

bărbaţi şi femei, şi am fost şcolit în matematică înaltă şi geometrie sacră.

În INDIA am studiat cu maeştrii Hindu şi am explorat multiplele dimensiuni ale

conştiinţei şi am învăţat să formez materie solidă din gând pur.

La reîntoarcerea mea, eu am studiat cu Fraţii ESENIENI care au ajutat la formarea

tuturor experienţelor şi învăţăturilor mele într-un întreg coerent.

Şi aceasta a dus puterea mea mentală la nivele tot mai înalte.

Aveţi încredere în mine, fraţi şi surori, eu nu am fost primul şi nici ultimul care a
făcut ceea ce voi numiţi miracole. Eu pur şi simplu am învăţat iscusinţa de la cei
care au învăţat înaintea mea, aşa cum şi voi veţi învăţa de la cei care vor veni.

Şi, cu adevărat, aici nu sunt „miracole” aşa cum gândiţi voi. Există doar legi
naturale şi utilizarea lor, unele din acestea sunt legi, ca şi atracţia electro-
magnetică, ştiţi deja şi voi.

Altele, pur şi simplu, trebuie să le învăţaţi.

De ce nu este menţionată călătoria mea în acele locuri îndepărtate? Nicio menţiune

despre cei de la care am învăţat şi cei care au învăţat de la mine? ...

Poate pentru că, din nou, scriitorii de dinainte au gândit că orice descriere umană
descreşte divinitatea mea.

Noi toţi învăţăm unul de la altul, prietenii mei – învăţătorii mei.

25
Fiind prezenţi acum cu mine, voi mă învăţaţi pe mine despre voi, despre dorinţele
voastre, aşteptările voastre, frica voastră. Viaţa voastră.

Nici o fiinţă din tot Universul universurilor nu cunoaşte totul. Sunt fiinţe mari în
spatele meu, pe drumul lor, sunt fiinţe mari în faţa mea. Dar cu adevărat, toate
drumurile sunt simultane, nici unul mai mare decât altul.

Învăţaţi-vă unul pe altul! Celebraţi călătoria, nu destinaţia!

A fost un timp când am lăsat tinereţea mea în spate şi am îmbrăţişat din plin cine
eram şi misiunea ce stătea în faţa mea.

Eu am început să-i învăţ pe cei din jur deschis: copiii Mamei/Tatălui nu au

nevoie de intermedierea preoţimii. Ei trebuie doar să pătrundă în linişte înlăuntrul
lor, să întrebe şi totul va veni la ei.

Eu am spus că nu biserica, sau templele, sau peşterile munţilor sacri erau necesare
pentru comuniunea cu Dumnezeu. Şi oriunde am călătorit eu, am vorbit despre un
Singur Dumnezeu, Sursa Unificată, Marele Iniţiator, Mama/Tatăl.

Şi eu i-am învăţat despre meritul egal pentru toate femeile şi toţi bărbaţii.

Şi eu am avut doar o singură rugăminte pentru toţi copiii a Tot Ceea Ce Este:
„Iubiţi-l pe Dumnezeu cu toată inima voastră, cu toată mintea voastră şi cu tot
sufletul vostru – pentru că voi sunteţi o parte din Dumnezeu şi iubiţi-i pe ceilalţi
ca pe voi înşivă, pentru că voi sunteţi unul! ”

Prin această învăţătură, eu am plantat sămânţa morţii mele.

Iosif, tatăl meu pământean, a fost un tâmplar minunat. În mare parte, îndemânarea
lui considerabilă a fost folosită la proiectele de construcţii. Ca rezultat al acesteia, el
era puţin şchiop din cauza multor accidente şi mâinile lui aveau cicatrici, erau aspre
şi masive ca un munte din Iudeea.

El mi-a făcut un cadou, ceea ce a fost neaşteptat pentru mine, o harpă delicată pe
care el a făcut-o din salcie fină. A fost mică şi foarte uşoară şi echilibrată perfect
pentru umărul meu. Coardele au fost puse în Ierusalim.

Eu am cântat la harpă chiar natural, tonurile calde au dat o căldură casei

noastre. Iosif a stat în scaunul lui preferat (toţi taţii sunt la fel) şi el a zâmbit când
am cântat la harpă. Maria a fredonat uşor cântecul.

26
Maria. Mama mea pământeană dragă!

Maria a fost o mamă aspră şi o femeie puternică. Ea s-a conformat locului ei în

societate, darea nu s-a predat acestuia.

Ea m-a ajutat să-mi formez vederea mea politică. Ea a trebuit să fie sigură că eu
tratez toate femeile cu respect egal.

Maria a fost o tigroaică în pustiu, totdeauna în alertă, totdeauna apărătoare,

totdeauna cu un pas înainte faţă de cei care au plasat-o într-o poziţie în spatele lor,
simplu din cauza genului feminin.

Iosif şi Maria. Mi-a fost dor de ei, când am început faza următoare a vieţii mele,
deşi Maria a făcut parte din viaţa mea, până la sfârşitul vieţii mele.

Înainte de a se alcătui ceea ce era numit clerul meu, eu am călătorit în sălbăticia

Muntelui Hermon pentru o perioadă de meditaţii şi reflecţii la ceea ce urma să
vină.

Din toate călătoriile mele şi educaţia primită, eu am aflat despre tendinţa oamenilor
de a preda puterea lor personală, la un conducător seducător, de a venera
persoana şi a ignora mesajul.

Eu am făcut tot posibilul de a nu lăsa să se întâmple aşa ceva.

Acest lucru este unul dintre motivele pentru care eu nu am scris nimic pe hârtie,
doar în nisip şi niciodată nu am păstrat un loc central de veneraţie.

Eu nu am dorit ca eu să devin mesajul. Eu nu am vrut ca oamenii să citească, să

scrie cuvintele mele şi să nu gândească pentru ei-înşişi.

Eu am vrut să ofer posibilităţi şi îndrumări, nu reguli şi legi.

Din păcate, eu am reuşit doar parţial acest lucru...

Eu am ştiut că o să am nevoie de ajutor, de oameni în care să am încredere. Ca

rezultat al acestui lucru, eu am ştiut că trebuia să creez un fel de structură, fără să
creez o biserică.

Eu a trebuit să găsesc bărbaţi care să predea, atunci când eu eram plecat. Eu a

trebuit, de asemeni, să găsesc şi femei şi să fac din ei toţi o biserică vie.

27
Acum trebuie să vorbesc femeilor care citesc aceste rânduri.

Eu ştiu cât aţi suferit peste ani, într-o lume înclinată spre energia masculină. Eu
afirm, chiar dacă ei nu ştiu acest lucru, că bărbaţii au suferit de asemenea.

Cu toate acestea, voi aţi fost private de vocea voastră puternică de foarte multe ori şi
acest lucru nu a fost intenţionat.

Trebuia să folosesc timpul în care existam. Eu a trebuit să găsesc echilibrul în

iluminare, în timp ce nu încurajam în mod public resentimentele. Simplu, nu a fost
posibil pentru mine să am şase femei şi şase bărbaţi ca apostoli, chiar şi femeia
acelui timp ar fi găsit acest lucru foarte nou, instabil.

Eliberarea din sclavie nu vine blând şi nici graţios. Întotdeauna se naşte prin
efort.

Dar eu de asemeni, vă informez, dragelor, surorile mele dragi, că eu am creat o

companie a femeilor, care au călătorit cu noi oriunde am mers să învăţăm oamenii
şi lor li s-au acordat aceleaşi drepturi ca la oricare bărbat, din compania mea.

Eu de asemeni, am acordat dreptul ca ele să predea cuvintele mele şi să fie în

slujba oricui, cu care ele vin în contact.

Şi voi o să aflaţi cât de importante au fost femeile în misiunea mea, în special

MARIA MAGDALENA.

O parte din dorinţa mea a fost să aduc înapoi echilibrul între masculin şi feminin,
pe această planetă. Din nou, în acest demers eu, de asemeni, am fost victorios doar
parţial. Aşa cum ştiţi, eforturile au continuat.

Pe Muntele Hermon eu am realizat că, deşi am stăpânit şi am reuşit să controlez

legile naturale (şi voi posedaţi puteri latente), eu nu am putut să le folosesc, din
cauza temerii că oamenii mă vor venera ca pe un făcător de miracole şi nu mă vor
accepta ca unul de al lor.

Aşa cum ştiţi deja, nici în acest lucru nu am fost victorios...

În final, în timpul meditaţiei mele, al rugăciunii şi al contemplării, eu am comunicat

cu Sursa a Tot Ceea Ce Este, întrebând, ala cum poate că şi voi aţi făcut acest lucru,
vreodată: unde s-a încheiat voinţa condusă de eul meu personal şi unde a început
Voinţa Divină? Cum ştiu eu dacă am luat decizia cea bună, ca să determine Binele
Cel Mai Înalt?
28
Prieteni, Marele Arhitect nu v-a cerut niciodată să vă aplecaţi în faţa Prezenţei lui
Însuşidin frică sau implorare, ci doar de a permite Călăuzirea lui care să vă asiste în
călătoria voastră, o călătorie pe care aţi început-o cu binecuvântarea totală a
Creatorului, ca şi copiii care trebuie să părăsească casa şi să meargă în lume.

Angajamentul spiritual nu este o formă subtilă de întemniţare cerând devotarea

voastră oarbă. Sursa doreşte să co-creeze cu voi.

Dar cum co-creaţi cu Divinitatea?

Este ca şi cum voi vă prezentaţi într-o zi ca să începeţi slujba voastră la o nouă

corporaţie şi descoperiţi că voi nu ştiţi nimic despre ce face acea corporaţie, cum
este organizată.

O altă cale de a vedea acest lucru, este ca şi cum v-aţi pierde în mijlocul pădurii şi
nu ştiţi pe ce cale să mergeţi ca să ieşiţi din pădure. Un vultur zboară în înaltul
cerului deasupra voastră şi el poate vedea lumea din jurul pădurii, în toate direcţiile
şi vede cea mai uşoară şi mai rapidă ieşire. Voi puteţi merge cât vreţi voi, sau voi
puteţi să-l întreba pe vultur despre direcţie. Nici una dintre aceste două situaţii, nu
vă îndepărtează de la voinţa voastră liberă de a alege calea voastră de ieşire.

Acest fel de relaţie cere Mama/Tată de la voi: Folosiţi-mă! Permiteţi-mi să vă

ajut!

Dar aici trebuie, de asemeni, să fac o obiecţie. Sursa, din punctul său al Veşnicie, are
avantajul mare că întotdeauna ştie ce este mai bine pentru voi, ca orice părinte
iubitor.

Dar de cele mai multe ori, ce este mai bun nu este şi ceea ce aşteaptă eul.

Eu vă promit în această zi, că orice rugăciune rostiţi, fiecare dorinţă pe care o aveţi,
este auzită şi soluţionată – dar numai dacă aceasta ajută Binele vostru cel mai
Înalt.

Un părinte iubitor nu dă unui copil o maşină ca să o conducă, oricât de mult se

roagă copilul. Părintele mai întâi îl învaţă pe copil cum să conducă şi apoi
responsabilităţile ce decurg din aceasta. Apoi maşina soseşte. Şi aici intră energia
încrederii.

29
Deci şi eu trebuia să cred, să am încredere, că Voinţa Tatălui/Mamei o să mă
înştiinţeze şi o să mă călăuzească, numai dacă eu întrebam cu modestie şi îmi
ascultam inima mea, în contemplare liniştită.

Dragi prieteni, Tot Ce Este nu vă vorbeşte prin mintea voastră, ci doar prin inima
voastră. Şi eu vă confirm, dragi oameni de ştiinţă, maeştri ai minţii, că toate
descoperirile voastre mari au provenit din minte, însă acestea s-au născut în
inimile voastre.

După perioada din munţi, eu am plecat la Capernaum, unde am primit o slujbă de

tâmplar. Aici am auzit că prietenul meu din copilărie îşi îndeplinea misiunea lui
prin învăţare şi prin botezare în Râul Iordan.

Ritualul botezării a fost luat din practica celor ce se numeau Esenieni, de a spăla
trecutul şi de a primi apa nouă a renaşterii spirituale.

Ioan era un pasionat orator, arzător, care a adunat un grup entuziast. El a spus că
era timpul pentru a se căi de păcate şi pentru a se pregăti pentru sosirea fiului
adevăratului Dumnezeu.

Un cuvânt despre noţiunea de „Păcat”. Cuvântul înseamnă „a nu nimeri ţinta”.

Nimic altceva. Nu are de a face nicidecum cu iadul sau cu condamnarea.

Acesta, simplu, sugerează că, precum un arcaş, noi totdeauna dorim să ţintim la
mijloc, dar nu vedem semnul.

Acest lucru înseamnă că trebuie să recunoşti situaţia şi să încerci din nou. Şi, din
fericire, pentru noi toţi, nu este limită de câte ori vrem să încercăm.

Şi apropo, întrebaţi un arcaş cum să ţintiţi mijlocul ţintei şi el va spune: „Ţinteşte

puţin mai sus".

Ioan, într-adevăr a pregătit drumul. În acea Duminică din ianuarie, eu împreună cu

fraţii mei, James şi Jude, am ştiut că a sosit timpul. Noi am călătorit la râul Iordan.
În următoarea zi, noi ne-am alăturat mulţimii de oameni de la malul râului şi am
ascultat cererea pasionată a lui Ioan, ca bogătaşii să înceapă să hrănească pe
săraci, ca toţi oamenii să se trateze unul pe altul, ca fraţii.

El atunci m-a văzut în mulţime şi s-a oprit. Fraţii mei şi eu am ieşit din mulţime, ne-
am băgat în apa rece şi m-am prezentat pentru a fi botezat. Ioan s-a oprit dintr-o
dată şi a spus:

30
„Iisus, fratele meu, maestrul meu, tu eşti cel care trebuie să mă botezi pe mine”.

Mulţimea a început să murmure într-o confuzie totală, pentru că mulţi au ştiut cine
eram eu şi au auzit ceva zvonuri despre mine.

Eu am spus: „Ioan, toţi oamenii sunt bineveniţi în regatul lui Dumnezeu; nu este
unul mai bun decât celălalt. Eu, de asemeni, supun voinţa mea, voinţei Tatălui”.

Ioan imediat a înţeles şi i-a botezat pe cei doi fraţi ai mei şi apoi pe mine.

Este nevoie ca cineva să se boteze ca să găsească pe Dumnezeu? Nu. Acesta a fost

doar un simbol potrivit pentru acel timp, un simbol al curăţirii.

Încă mai este potrivit? Absolut, dacă acesta vă ajută să vă conectaţi cu Natura
Divină a voastră.

Nu trebuie să credeţi în botez, sau în mine. De fapt, să nu credeţi în mine. Credeţi

în voi înşivă. Da, eu sunt copilul lui Dumnezeu. La fel sunteţi, fiecare dintre voi.

Ultimele cuvinte ale lui Ioan au rămas cu mine: „Astăzi eu botez cu apă. Există
unul între voi care va boteza cu foc.”

Ce a înţeles prin aceasta Ioan? El a spus că într-o zi o altă curăţire va avea loc. În
Epoca Peştelui, apa a fost simbolul potrivit. Când el a spus despre foc, el a înţeles
Focul Spiritului, simbolul Epocii Vărsătorului.

Şi acea epocă este acum. Acel Foc este înlăuntrul fiecăruia dintre voi.

Va exista A Doua Venire? Da. Este acum? Da. Va veni o persoană mai mare decât
viaţa şi care să vă arate calea? Da.

Cine o să fie acea persoană? Fiecare dintre voi!

O să vină o trezire înlăuntrul inimii fiecăruia – cei care sunt deschişi pentru
aceasta. În unii dintre voi deja a început.

Numiţi-l pe acesta CHRIST, ceea ce înseamnă Spiritul lui Dumnezeu din

interiorul Bărbatului/Femeii.

Puteţi să-l numiţi pe acesta Natura lui Buddha. Puteţi să-l numiţi Conştiinţa lui
Krishna sau a Marelui Spirit. Numiţi-l Lumină. Numiţi-l Iubire.

31
Proorocirile în acest caz încă mai sunt corecte. Dar voi, fraţii şi surorile mele, voi
sunteţi cei care aţi aşteptat aceasta.

Eu am ştiut că nu-l voi mai vedea pe Ioan.

După botezul meu, eu m-am reîntors în munţi pentru alte patruzeci de zile, ca să
contemplu cursul următor al acţiunii mele. Eu a trebuit să fiu atent, deoarece aveam
nevoie de timp, ca să răspândesc mesajul meu şi oamenii aşteptau nerăbdători un
conducător care să-i elibereze.

Eu am fost acel bărbat, dar nu în felul în care s-au aşteptat ei. Şi eu deja am văzut
cum decizia mea, de a nu mă alătura Zeloţilor a determinat o diviziune în familia
mea personală şi în comunitate.

Nu, eu a trebuit să încep uşor, să fac câte un pas de fiecare dată şi credeam că
mesajul-însuşi o să fie toată puterea de care aveam nevoie, ca să ajung la oameni.

Ioan a fost ţipătul schimbării. Eu doream sa fiu şoapta Păcii.

Eu, de asemeni, am fost testat în timpul celor patruzeci de zile, aşa cum sunteţi şi
voi testaţi în moduri proprii. Dar, eu nu am fost tentat de „Satan” în forma unui
leu, sau şarpe sau diverse focuri.

Eu am fost tentat de eul meu uman propriu, care mi-a dezvăluit viitorul meu, un
viitor devastat de război şi boală, planeta era înnegrită de focul nuclear.

Şi eu am auzit cuvintele arzând în urechea mea: „Misiunea ta a eşuat. Nimeni nu a

ascultat. Nu i-a păsat nimănui. Totul a fost pentru nimic. Moartea ta a fost în
zadar.”

Şi apoi mi s-a arătat cum aş fi putut să am un impact direct în lume, primind titlul
de Mesia. Prin domnia peste terenuri, prin folosirea puterii mele să manifest Raiul
pe Pământ.

Tentaţia a fost mare şi inima mea mă durea pentru viziunea din urmă, cea a păcii
pe Pământ.

Eu m-am luptat cu mintea, inima şi eul meu. Care drum să-l iau? Cum puteam să
ştiu care drum era mai bun pentru mine? Ce voinţă urmam eu, a Mamei/Tatălui,
sau a mea?

32
Nu. Eu voi continua să cred în drumul care mi se va arăta în fiecare zi. Eu voi
continua să mă încred în vocea liniştită, mică a inimii mele.

Eu nu voi construi temple. Eu voi planta seminţe.

Eu voi acorda oamenilor voinţa liberă, ca să experimenteze rezultatele alegerilor

lor. Şi dacă din alegerea lor rezulta un Pământ ca o cenuşă de foc mocnit în spaţiu,
atunci acea alegere să fie onorată.

„Du-te în spatele meu”, am spus eu la demonul eu-lui meu. „Eu sunt în Cuvântul
Tatălui”.

Şi prima cerinţă a acţiunii mele a fost de a spune bun venit celor dintâi care vroiau
să mă urmeze, chiar dacă nu ştiau în acel timp că noi eram destinaţi să ne
întâlnim.

În loc să intru în detalii cu cei doisprezece bărbaţi, care deveneau apostolii mei şi
cum s-au adunat, daţi-mi voie să ating în mare, motivul pentru care i-am
acceptat pe ei în compania mea.

Fiecare dintre ei oferea o imagine din caracterul naturii umane. Eu am avut nevoie
de aceşti indivizi, nu numai să devină ca unul, dar să ajungă la o înţelegere cu
diferenţele dintre ei, aceleaşi diferenţe ce separau toţi oamenii.

Compania noastră trebuia să fie clasa lor în a observa natura umană, puterile şi
slăbiciunile lor.

Ei se băteau între ei. Ei învăţau să ierte. Ei se jucau împreună. Ei plecau din

dezgust şi se reîntorceau în căinţă. Şi ei în final au plecat din compania unuia cu
altul, ca bărbaţi mai buni!

ANDREI a fost primul care s-a alăturat. El a fost priceput în organizare şi

administrare. Eu am avut nevoie de el pentru a construi compania noastră.

SIMON, pe care eu l-am numit PETRU, a fost impulsiv şi dramatic şi un optimist.

NATHANIEL a fost un filozof, demn de încredere şi a manifestat un mare simţ al

umorului.

IOAN ZEBEDEU a fost de multe ori indignat ca temperament, dar de asemenea cu

inima unui diplomat.

33
MATEI a fost un cârciumar – colector de taxe – o profesie ce a avut un mare dispreţ
printre oameni şi chiar în compania noastră. El a avut responsabilitatea
cu finanţele; chiar şi apostolii au avut nevoie de mâncare şi adăpost.

SIMON ZELOTUL a fost un Zelot şi o inspiraţie pentru ceilalţi.

ION ZEBEDEUL a fost demn de încredere, curajos şi devotat, dar, de asemenea, el a

posedat un eu puternic...

FILIP a avut o minte curioasă în natura lui.

TOMA a fost „Toma necredinciosul” şi voi toţi ştiţi aceasta, din viaţa voastră
personală.

JAMES şi IUDA ALPHEUS au fost gemeni identici şi se pot descrie ca obişnuiţi.

Eu nu i-aş fi descris pe ei în acest fel; pentru mine ei au fost exemple de fiinţe pure,
„precum copiii care să câştige Regatul Raiului”. Ei mi-au oferit mare bucurie şi au
fost folositori în a determina oamenii „obişnuiţi” ca să înveţe!

IUDA ISCARIOTEANUL a fost de asemeni un Zelot convins, care judeca şi mare

critic faţă de el însuşi şi faţă de alţii, ceea ce ascundea o profundă lipsă de stimă
de sine.

De ce am permis un „canonic imoral” ca Iuda în compania mea? Pentru că toţi au

fost bine veniţi în compania noastră. Niciunul nu a fost perfect. Toţi aveau
slăbiciuni. Nimeni nu era perfect. Creatorul nu se joacă cu precizie, cu copiii lui. Şi
nici eu.

MARIA MAGDALENA din BETHANIA, sora lui Lazăr şi a Martei.

Când am întâlnit-o prima dată în casa lui Lazăr, eu am văzut focul din ochii ei.

În timp ce Marta a avut responsabilitatea de gazdă, Maria repede s-a aşezat lângă
mine şi a ascultat cu atenţie vorbele mele. Ea a pus întrebări directe.

Ea era o învăţătoare înnăscută.

Cât de mult mă bucură că Maria primeşte în final, respectul cuvenit pentru rolul
ei nepreţuit, pe care l-a jucat în misiunea mea! Cât de mult m-a întristat, în toţi
aceşti ani, faptul că unii au crezut că ea a fost o prostituată.

34
Eu nu am „alungat cei şapte demoni” din Maria. Eu am vindecat-o de o boală
comună. În acel timp bolile erau socotite ca demoni.

Maria a fost mâna mea stângă. Ea a fost un apostol, la fel ca ceilalţi din compania
mea.

Şi nu, noi nu ne-am căsătorit pentru multe motive, pe care eu le-am descris deja,
dar noi ne-am iubit.

Ea nu a stat la picioarele mele, ci a stat alături de mine. Ea a fost o învăţătoare

puternică a mesajelor mele.

Ea a fost o protectoare neclintită a misiunii mele.

Mariei i s-a rupt inima, atunci când i-am aruncat o ultimă privire de pe cruce. Şi
pentru inima pură a Mariei singure, eu m-am arătat în faţa ei după înălţarea mea.

Maria, PreaIubita mea! Îţi mulţumesc!

Nunta de la Cana.
Fata unei familii proeminente s-a căsătorit şi membrii familiei mele, eu şi apostolii
mei, noi toţi am fost invitaţi.

În acest timp deja, cuvintele învăţăturii mele au ajuns departe şi zvonuri despre
miracole, care până la acel punct, nu s-au întâmplat încă.

Cu regret, mult mai mulţi au venit la nuntă decât invitaţi, doar să mă vadă pe
mine şi nu să celebreze nunta.

S-a ajuns la un punct, în care mama mea pământeană a aflat că aproape s-a terminat
vinul. Maria, convinsă de puterea mea, a venit la mine să rezolv problema.

Ca toţi oamenii divini, ca şi voi, eu la fel am fost sub stres şi multe au fost plasate
asupra mea în acea zi şi când am fost confruntat să realizez un „miracol”, eu m-am
repezit la Maria şi am spus: „Ce, este treaba mea?”.

Eu imediat am regretat aceasta. Eu am văzut şocul şi durerea pe faţa ei şi din

adâncă simpatie, în linişte am dorit ca problema să fie rezolvată.

Şi aceasta a fost. Apa a fost schimbată în vin. Şi eu eram surprins ca oricare altul
pentru că eu doar am gândit soluţia şi aceasta s-a şi împlinit...
35
Puterea mea a devenit mult mai rafinată decât realizam eu. Un gând iubitor, plin
de compasiune trebuia doar să intre în inima mea şi acesta se şi manifesta - dacă nu
se împotrivea Voinţei Sursei, pe care eu am jurat să o servesc.

Eu a trebuit să fiu atent la gândurile mele.

Eu nu am intenţionat să mă folosesc de puterea mea, ceea ce m-ar fi îndepărtat de

cei pe care am încercat să-i ating. Dar aceasta s-a întâmplat. Aceasta s-a petrecut. Şi
cuvintele s-au răspândit.

Eu am continuat să cred că o mai mare conştienţă mă călăuzea în această materie.

Şi au fost ocazii când am lucrat cu legile naturii, dacă demonstraţia servea un scop
înalt.

Dar cum s-au întâmplat „miracolele”?

Legile naturale nu au fost violate. Totul deja există în Mintea lui Dumnezeu. Sursa
nu este surprinsă - niciodată. Nu există nimic în afara Creatorului. Nimic. Universul
nu este deosebit de holograma voastră. Fiecare bucăţică a hologramei posedă
pictura întreagă.

Toate informaţiile există. Tot ce se întâmplă în producerea „miracolelor", este o

„chemare" a ceea ce deja există în Planul Divin.

Apa nu devine vin. Vinul este „chemat” şi înlocuieşte apa.

În cazul mersului pe apă, metoda simplă consta în a folosi corpul duplicat de

energie („dublul eteric”), pentru a fi în două sau în mai multe locuri deodată.

Din nou ştiinţă de ficţiune? Nu, dragi prieteni, voi faceţi acest lucru în fiecare
noapte, când dormiţi.

Ca şi un gând, o pictură, un cuvânt – care poate veni la viaţă instantaneu în

imaginaţia voastră – aşa este şi în tărâmurile înalte, unde materia este mai puţin
densă.

Ceea ce voi gândiţi se manifestă instantaneu.

Acesta este unul dintre motivele pentru care această şcoală numită Pământ, este atât
de îndepărtată de celelalte părţi locuite ale Universului. Voi încă mai trebuie să
învăţaţi cum să vă controlaţi gândurile voastre.

36
Acolo afară, acestea ar produce un mare dezastru. Fiţi mulţumiţi că lumea voastră
este atât de densă, că fiecare gând negru pe care îl gândiţi nu se manifestă
(instantaneu) în viaţă.

Primul meu DISCURS a fost în templul din Capernaum, camera s-a umplut până
la maxim, după ştirea evenimentelor de la nuntă. Când priveam feţele lor curioase
şi în aşteptare, eu am ştiut că ei aşteptau de la mine să mă proclam conducătorul
noii revolte politico-militare împotriva Romei.

„Fraţi şi surori, eu am venit să proclam Regatul lui Dumnezeu pe Pământ. Acest

Regat va îmbrăţişa totul, pe Evreii şi Arianii, pe bogaţi şi săraci, pe oamenii liberi şi pe
sclavi, pentru că Tatăl nostru nu este cel care acordă respect persoanelor
(atributelor/funcţiilor).
Cum câştigă cineva intrarea în acest Regat? Nu prin sabie sau prin decretul regilor.
Regatul Raiului este aici, acum, aşteptând doar dorinţa voastră de a intra.
Exprimaţi-vă doar încrederea voastră, dragostea faţă de voi-înşivă, faţă de fraţii
voştri şi faţă de Dumnezeu!
Aveţi încredere în credinţa copilărească, că Tatăl vostru vă iubeşte şi atunci voi sunteţi
în Regatul lui.”

Ei s-au uitat la mine, tulburaţi. Ce am spus eu? Ce au înţeles ei?

Regatul lui Dumnezeu este aici şi acum? Eu nu văd acest lucru.

Iubiţi doar şi veţi fi acolo? Eu mi-am iubit copiii, nevasta şi ţara mea şi încă sunt în
lanţuri.
Schimbarea nu vine de la o mână deschisă, ci doar de la pumnul strâns!

Eu nu m-am aşteptat la mai mult. Eu am oferit o cale de gândire şi trăire, ce nu a

fost experimentată înainte. Aceasta ia timp, poate mai mult decât am avut eu.

Unul poate doar să semene sămânţa. Unul poate doar să aibă încredere în acel
vultur de sus, de deasupra pădurii.

Ce înseamnă exact, încrederea? Aceasta nu este doar o idee, de asemeni este o

energie, ca orice altceva, cu atracţia ei magnetică proprie.

„Acţionaţi ca şi cum aveţi încredere şi încrederea vi se va da”. Acesta este un

adevăr.

Încrederea este aceeaşi cu actul de a da, cu scopul de a primi. Aveţi încredere în

ceva, nu contează cât de incredibil pare şi voi veţi atrage acel ceva aproape de voi.
37
Credeţi că aveţi încredere şi veţi avea încredere.

ÎNCREDEREA este un act de a vă abandona unei cunoaşteri mai înalte şi în acea

abandonare, voi veţi fi purtaţi fără efort pe un râu de iubire şi înţelepciune, vă veţi
purta spre visul vostru cel mai măreţ.

După acel discurs public, eu am trimis apostolii mei în prima lor misiune, fără mine.
Eu i-am atenţionat să nu propovăduiască, ci doar să ofere călăuzire.

Eu le-am spus că noi nu suntem împotriva nimănui, cuprinzând Roma, ci pentru

toţi şi cănoi înşine nu am făcut parte din nicio mişcare politică.

Vorbiţi din inima voastră, am spus eu, şi veţi vorbi bine!

Şi eu de asemeni, le-am cerut un act de încredere: Când plecaţi, luaţi doar hainele
de pe voi. Să nu luaţi mâncare, apă, bani. Aveţi încredere în Călăuzirea Iubitoare,
ce înţelege că voi trăiţi în lumea materială şi că trebuie să aveţi mâncare, haine şi
adăpost. Aveţi încredere şi vi se va da, aşa cum este dată la păsări în aer şi la florile
de liliac de pe pământ.

De ce nu ar avea grijă de voi, Copiii lui, un Dumnezeu Iubitor?

Având încrederea unei seminţe de muştar, nu înseamnă să aveţi puţină încredere,

înseamnă să aveţi încredere absolută, încrederea pe care o are ghinda că o să devină
un stejar, chiar dacă aceasta nu pare posibil. Este încrederea ce dă voie la râu să vă
ducă şi să nu înotaţi împotriva curentului.

Eu vă promit, se va avea grijă de voi, dar acea protecţie poate că nu o să se arate în

felul în care eul uman ar dori-o.

Poate voi o să primiţi un iaht frumos pentru a înfrunta furtuna. Poate voi o să
primiţi o barcă solidă. Şi o barcă solidă, pentru o persoană care se pare că se îneacă, i
se pare ca vaporul Queen Mary. Amândouă o să vă ducă la destinaţie, în siguranţă.

Valoarea judecăţii nu aparţine vaselor, ci nouă.

Înainte de a trimite pe apostoli în prima lor misiune, eu i-am chemat şi le-am dat
binecuvântarea mea:

„Binecuvântaţi sunt cei săraci în lucruri materiale, pentru că abundenţa Regatului

este a lor.

38
Binecuvântaţi sunt cei cărora le e foame şi sete pentru virtute, pentru că ei o să fie
împliniţi.
Binecuvântaţi sunt cei blânzi, pentru că ei o să moştenească Pământul.
Binecuvântaţi sunt cei cu inima pură, pentru că ei sunt una cu Dumnezeu.
Binecuvântaţi sunt cei care jelesc, pentru că ei o să fie alinaţi.
Binecuvântaţi sunt cei care plâng, căci ei se vor înveseli.
Binecuvântaţi sunt îndurătorii, pentru că ei vor primi graţia.
Binecuvântaţi sunt cei care sunt împăciuitorii, căci ei o să fie numiţi Copiii lui
Dumnezeu.
Binecuvântaţi sunt cei care sunt persecutaţi pentru dreptatea lor, ei au Regatul
Raiului.”

Şi apoi:

„Nu vă luptaţi cu focul prin foc, nu scoateţi un ochi pentru un ochi. Dacă vecinul vostru
loveşte o parte a obrazului vostru, întindeţi şi partea cealaltă.
Primiţi injustiţie în loc să fiţi sursa acesteia. Fiţi buni şi miloşi faţă de toţi care sunt în
necaz şi nevoi.
Să nu judecaţi, ca nu cumva să fiţi judecaţi.
Încă vă atenţionez să-i ascultaţi pe profeţii falşi care or să vină la voi în haine de miel,
ascunzând lupi înlăuntrul lor. După fructele lor voi îi veţi cunoaşte pe ei.
Tatăl din Ceruri lasă Soarele să strălucească atât peste cel rău, cât şi peste cel bun;
şi trimite ploaie la cei drepţi şi la cei nedrepţi.
Voi sunteţi Copiii lui Dumnezeu.”

PRIMA MISIUNE a fost un MARE SUCCES!

De asemenea, în acest timp am aflat că Ioan Botezătorul a fost închis.

M-a durut faptul acesta, însă am ştiut că nu făcea parte din misiunea mea ca să îl
salvez, cisă onorez partea pe care el a jucat-o în Planul Divin.

Samaritenii şi Izvorul.

Numele femeii a fost Nalda şi ea a fost o Samariteană, care, ca femeie era foarte
dispreţuită. Eu nu intru în toată istoria ca să explic de ce era aşa, pentru că totul este
aceeaşi apă de la acelaşi izvor.

Prejudiciul şi rasismul, ca şi alte forme de atac, sunt născute din frică. Oamenilor le
este frică de meritul lor interior, le este frică pentru siguranţa lor, într-o lume
duşmănoasă.

39
Dar ei nu pot trăi în acest fel pentru mult timp, încât ei găsesc o sursă în afara lor
pentru acea frică: „Este vina altei persoane. Acest lucru trebuie să fie aşa, pentru că ei
arată mult mai diferiţi faţă de mine şi ei vorbesc diferit, acţionează diferit. Eu voi fi în
siguranţă, în control din nou, atunci când ei vor pleca.”

Desigur, acele fiinţe atacate, au aceeaşi frică şi ei găsesc pe altcineva ca să proiecteze

frica lor. Şi aşa continuă mai departe...

Surori şi fraţi, eu vă spun că nu este posibilă iubirea în lumea dinafară, până ce noi
nu ne trezim înlăuntrul nostru, până ce noi nu învăţăm să ne iubim pe noi-înşine.

Noi trebuie să ne reamintim că suntem iubiţi de Sursă, că noi nu am făcut nimic

rău, că noi nu am ieşit din Graţie. Noi nu suntem singuri.

Voi sunteţi doar copii care învaţă să-şi găsească calea în lume şi care fac greşeli
inerente.

Înţelepciunea este obţinută doar prin experienţe iar experienţele sunt obţinute
doar când sunt făcute greşeli.

Desigur, preluaţi responsabilitatea greşelilor şi îndreptaţi-le, dar apoi continuaţi

în iubirea pentru voi-înşivă şi pentru cei care merg pe drumul lor, spre aceeaşi
destinaţie.

Nu contează ce culoare are pielea voastră, nu contează istoria, nu contează care este
credinţa, eu vă promit că inimile fiecăruia dintre voi, caută acelaşi lucru.

Aşa a fost femeia de la izvor, cu care am vorbit mult despre împrospătarea apelor
spiritului şi pe care am rugat-o pentru un pahar de apă, pe care ea mi l-a oferit cu
bucurie.

Un schimb uman atât de simplu, deşi primejdios în acel timp. Chiar şi apostolii s-
au luptat cu mine, pentru că vorbeam cu o femeie, care era Samariteană şi că am
acceptat un pahar de apă de la ea.

Dar totul oferă o oportunitate, pentru o lecţie în iubire, ca şi un izvor în mijlocul

deşertului.

Eu am petrecut mult timp în deşert şi pe dealuri, meditând şi comunicând.

La un punct, apostolii m-au întrebat cum mă rog eu şi eu am oferit următoarea

rugăciune:
40
„Tatăl nostru din Ceruri, sfinţit este numele tău, Împărăţia ta vine, Voinţa ta va fi
făcută pe Pământ, ca şi în Ceruri.
Dă-ne nouă astăzi Pâinea cea de toate zilele.
Şi iartă datoriile noastre, aşa cum iertăm noi pe datornicii noştri.
Şi nu ne lăsa ca să cădem în tentaţii (ispite), ci eliberează-ne de rău, pentru că a Ta
este Împărăţia, Puterea şi Gloria pentru totdeauna. Amin.”

Poate că, acum, ar trebui să vă ofer o nouă rugăciune, pentru o Eră Nouă, o
rugăciune ce vă pune, ca o manifestare directă a lui Dumnezeu, în centrul
responsabilităţii spirituale:

„Dragă Mamă/Tată/Dumnezeule, sfinţită este Prezenţa Ta înlăuntrul meu.

Împărăţia ta care vine se naşte din mâinile mele.
Voinţa ta este împlinită prin inima mea.
Tu eşti pe Pământ, cu mine, aşa cum sunt eu în ceruri cu tine.
Eu sunt în această zi cel care oferă tuturor, pâinea Ta cea de toate zilele.
Eu în această zi iert totul, aşa cum eu sunt Totul, care mă iartă pe mine.
Împreună, Noi ne călăuzim unul pe altul, de la toate distragerile.
Noi ne eliberăm unul pe altul de orice condiţie întunecată.
Pentru că Noi suntem împărăţia, Noi suntem puterea, Noi suntem gloria Ta,
Mamă/ Tată/ Dumnezeule! Noi suntem toate acestea! ”

„Şi, în ce priveşte frângerea pâinii, mulţumim ţie, Tatăl nostru, pentru Viaţa şi
Cunoaşterea pe care ne-ai oferit-o prin Isus, slujitorul Tău. A Ta este Slava, în
veci! ”

Iată cum şi un document original din primii ani de după crucificarea lui Isus, păstrat
cu sfinţenie de Patriarhia greacă de la Ierusalim – şi atât de „bine”, că mai nimeni din
exterior nu a prea „pus mâna” pe acesta! – ne prezintă această Rugăciune Domnească, a
lui Isus, în acelaşi „Spirit” pe care ne-o transmite şi acest mesaj, prin Sean Bradley,
respectiv o Rug(ăciune)-Meditaţie LA TIMPUL PREZENT, prin AFIRMAŢII de
MULŢUMIRE şi GRATITUDINE faţă de Divinitate!... şi nicidecum ca şi
„Rugăciune-Cerşeală”, de genul „Dă-mi Doamne!... Dă-mi!... Dă-mi!...”)

În acelaşi an, în ianuarie, eu am auzit vestea că Ioan Botezătorul a fost executat din
ordinul lui Irod Antipa. Eu am plâns un prieten drag, care a sacrificat totul pentru
ceva mai mare decât el-însuşi.

Într-o dimineaţă, după ce m-am relaxat prin plimbarea mea de dimineaţă, ca să-mi
clarific gândurile mele, o femeie bătrână a venit la mine şi era acoperită de la
creştetul capului până la degetele picioarelor cu o zdreanţă murdară. O leproasă,
41
care s-a furişat afară din comunitatea ei mică, ce probabil era ascunsă înlăuntrul
unei văi adânci sau a unei peşteri întunecoase.

Ea a ţinut departe mâna acoperită de zdreanţă şi mi-a spus că a auzit de mine şi că

a mers câteva zile.

Eu am văzut că ea era în dureri, dar ea nu a spus nimic despre acest lucru. Ea a scos
un suvenir de familie, o brăţară mică şi m-a întrebat dacă pot să ating aceasta şi apoi
ea o va duce înapoi la fata ei, care a fost de asemeni afectată, ca fata ei să se
reîntoarcă la tinereţea şi frumuseţea ei, să se poată mărita şi să aibă copii.

Ea mi-a spus că ea nu cere vindecare pentru ea-însăşi, pentru că ea deja a trăit o

viaţă lungă şi avea multe amintiri frumoase, la care să se gândească. Şi ea avea
încredere că nu va fi întoarsă din Împărăţia cerului.

Creatorul meu m-a asigurat că eu pot deja să cunosc demnitatea, graţia, şi modestia
acelei femei. Că eu pot să împărtăşesc puterea şi înţelegerea ei. Că eu pot ca într-o
zi, să fiu egal cu divinitatea ei.

Eu am întins mâna mea spre a ei, dar ea şi-a retras-o. Eu, cu blândeţe, am pus
brăţara în palma ei şi am ţinut-o pe aceasta. Ea a început să plângă, poate că uitase
ultima dată când a fost ţinută de mână, fără frică şi fără critică.

Dragostea lui Dumnezeu s-a revărsat în ea şi a trezit acea iubire înlăuntrul ei, care
era închisă într-o viaţă de suferinţă. Şi, bubele au dispărut şi rănile au dispărut,
carnea distrusă a fost refăcută. Viaţa, tinereţea şi vitalitatea au înflorit încă odată
în ochii, buzele şi inima ei.

Eu, cu blândeţe, am tras şalul de pe faţa ei şi am privit expresia Mamei şi a Tatălui

în plină glorie: „Întoarce-te acasă, sora mea frumoasă şi află că şi fata ta a fost
onorată de iubirea lui Dumnezeu şi a fost vindecată”.

Ea a căzut în genunchi în semn de recunoştinţă şi a vărsat lacrimi. Eu am

îngenunchiat şi am ţinut-o în braţe. Şi amândoi am plâns pentru frumuseţea şi
darul vieţii eterne.

Un cuvânt despre vindecarea fizică.

Înconjurând pe fiecare dintre voi, există un corp de energie duplicat al corpului

vostru (NOTA: Corpul eteric de lumină), despre care am vorbit deja. Acesta este un
corp de energie care creează corpul fizic în interiorul său.

42
Înlăuntrul acestui corp de energie există planul perfect de sănătate. Acest plan
perfect există înlăuntrul fiecărui filament de ADN din corpul vostru fizic.

Toate bolile încep ca o stare emoţională care este eventual trecută în corpul
fizic.Simţământul de bucurie şi iubire produce sănătate. Simţământul de stres, de
frică, de supărare şi ură produce boală.

Desigur, drumul karmic al fiecărei persoane este diferit şi boala este un mare
învăţător al lecţiei de viaţă şi, aşa, fiecare caz este unic.

Dar cum de există boală la copii şi bebeluşi? Asemenea situaţii sunt într-adevăr
greu de înţeles, în special pentru părinţi.

Dar eu vă asigur, de multe ori acei copii drăgălaşi sunt printre noi, ca să ne înveţe
despre o dragoste mai profundă şi despre un sacrificiu profund şi o înţelegere mai
adâncă. În starea lor plăpândă, ei sunt vindecători tot atât de puternici ca şi mine.
Puternici ca şi voi.

Onoraţi-i! Iubiţi-i! Iubiţi-vă şi iubiţi pe alţii şi atunci boala o să fie o amintire

trecută pe această planetă.

Dar vă rog, dragii mei, să nu vă simţiţi vinovaţi de boala voastră, sau să vă fie
ruşine, cum că voi nu aţi fi persoane destul de iubitoare, pentru a fi sănătoşi.

Iubirea Sursei este mai subtilă. Poate că suferinţa voastră aduce vindecare, în felul
în care voi nu vă puteţi imagina şi, de asemenea, vindecare pentru toţi cei din jurul
vostru.

Fiţi blânzi cu voi înşivă! Fiecare dintre voi sunteţi fiinţe divine, experimentând o
lume mai puţin divină, plină cu multitudini de provocări fizice şi emoţionale. Voi
sunteţi, fiecare dintre voi, onoraţi mult pentru străduinţele voastre, pentru că prin
vindecarea voastră, fraţii şi surorile voastre sunt vindecaţi şi aşa este lumea şi
universul din jurul ei.

Voi nu ştiţi cât de puternici sunteţi. Eu sunt onorat că mă aflu printre voi.

Dorinţa mea de a vedea pe toţi fraţii şi surorile mele vindecaţi a ridicat o problemă
dificilă. Eu ştiam că nu aceasta era misiunea mea, de a vindeca pe fiecare om care
venea la mine.

Nu a fost locul meu de a prelua puterea fiecărui individ.

43
Misiunea mea a fost să le reamintesc lor cât de puternici sunt şi acest lucru a
refăcut spiritul lor. Eu nu am putut să mă abat de la scopul meu.

În acest timp, vorbele s-au împrăştiat repede, privind „miracolele” mele şi

învăţăturile mele. Mulţimea care m-a urmat a crescut tot mai mult şi eu am început
să atrag atenţia celor care erau la putere în biserici, la Roma şi în organele de
guvernare religioase.

Eu nu voi arăta acum cine şi ce a început sau cine dorea ca eu să fiu plecat sau cine a
lucrat în numele cui. A fost deja destulă vărsare de sânge referitor la aceste
întrebări.

Soarta mea nu a fost niciodată în mâinile oamenilor sau guvernelor. Eu mi-am

ales soarta mea proprie, aşa cum şi voi vă alegeţi acţiunile voastre, pe care le
preluaţi zilnic.

Aţi gândit voi, într-adevăr, că eu nu ştiam ce urma să mi se întâmple dacă urmam

drumul meu? ...

Şi nu avea nicio importanţă cine era la putere. Eu am tulburat serviciul statal. Mai
devreme sau mai târziu, eu aş fi devenit duşmanul statului.

Acest lucru a fost inevitabil. Într-adevăr unica întrebare era: când?

Aşa cum lanţul evenimentelor era pus ferm în mişcare, era timpul ca să fac o
adăugire la cler. Din compania femeilor eu am ales douăsprezece femei care nu
numai să administreze bolnavii şi să contribuie la scopurile zilnice ale misiunii, ci,
de asemeni, să îi înveţe în numele meu.

Eu acum vă spun numele acestor femei ne(re)cunoscute, fiecare dintre ele care şi-
au asumat poverile şi au împărtăşit bucuriile misiunii noastre, în egală măsură cu
bărbaţii:

- NASANTA, fata unui doctor sirian;

- MILCHA, verişoara lui Toma;

- RACHEL, cumnata lui Iuda;

- SUSANNA, fiica unui rabin al Sinagogii din Nazaret;

- JOANNA, nevasta lui Chuza, care a lucrat pentru Irod Antipa;

44
- ELIZABETH, fiica unui industriaş bogat;

- MARTHA, sora mai mare a lui Andrei şi a lui Petru, fiica mai mare a lui Matei;

- CELTA, fiica unui gardian Roman şi AGAMAN, o văduvă;

- MARIA MAGDALENA, REBECCA, fiica lui Iosif şi ARIMATHEA a completat

grupul.

Permiteţi să vă reamintesc că, în acel timp, femeilor nu le era permis să meargă

nici pe duşumeaua sinagogii, împreună cu bărbaţii.

Niciuna dintre ele nu a stat împreună cu apostolii, care erau, până la urmă,
tot bărbaţi ai acelui timp.

Dar dacă au rămas să stea cu mine, ele trebuiau să fie pregătite să audă orice fel de
injustiţii adresate fiecăreia dintre ele.

Apoi, eu am trimis apostolii în grup de doi să îi înveţe pe oameni şi aşa ele au avut
timp destul să vorbească între ele şi să decidă dacă ele vor să continue cu mesajele
mele. Fiecare s-a reîntors.

Încă un lucru: aceste femei au fost cu mine până în ultimele zile şi ore, când toţi
ceilalţi au plecat. Şi, cel puţin, voi aţi gândit că eu eram fără critică faţă de mulţimea
care a venit să mă vadă, atunci voi aţi uitat firea umană.

Au fost căutătorii adevăraţi, au fost cei curioşi şi apoi au fost aţâţătorii de gloată.

Aşa cum am vorbit, ei m-au întrerupt, întrebând cu voce tare dacă eu pot să fac
acele miracole, de ce familia mea din Nazaret a suferit probleme financiare. Şi de
ce nu am făcut ca, în mod simplu, Romanii să dispară? Şi că eu nu arătam diferit
faţă de alţi zeci, care străbăteau provinciile şi proclamau că au auzit Cuvântul lui
Dumnezeu.

Sincer, cine am fost eu să vorbesc în numele lui Dumnezeu? Şi: „Nu vine nimic bun
din Nazaret! ”

Nu exista un răspuns pe care să-l fi putut da. Există cei care sunt pregătiţi şi sunt
cei care încă se mai află profund în experienţa iluziei.

45
Nimeni nu este mai bun decât celălalt. Toţi sunt pe drumul lor propriu. Eventual,
toţi o să ajungă la aceeaşi destinaţie.

Dar critica preoţilor, când am vorbit în templu, era de o natură diferită. A fost în
intenţia lor de a mă prinde în capcană cu argumentele lor, să mă facă să le ofer
mărturia blasfemiei mele împotriva lui Dumnezeu.

Vedeţi voi, religia acelui timp era o adeziune strictă la coduri de conduită foarte
rigidă, coduri ce dictau cum şi când se putea mânca, cum şi când se puteau curăţi
pe ei-înşişi, cum şi când puteau să se conducă pe ei-înşişi în materie de credinţă.

Toate acestea nu au de a face cu încrederea şi credinţa, ci au de a face

cu PUTEREA! ...

Prieteni, Mamei/ Tatălui nu-i pasă cum vă conduceţi viaţa voastră spirituală.

Dacă anumite reguli vă fac să găsiţi iubire, atunci urmaţi acele reguli. Dar dacă
eliberarea de reguli vă ajută să îl găsiţi pe Dumnezeu, atunci aruncaţi-le în vânt.

Aduc eu argumente pentru a fi fără legi? Da, dacă puteţi trăi unul cu altul,
respectând viaţa fiecăruia, dacă vă puteţi iubi unul pe altul, aşa cum vă iubiţi pe
voi-înşivă. Dacă acesta este cazul, atunci nu este nevoie de legi.

Dar, aşa cum putem toţi observa, acesta nu este încă adevărul. Şi aşa, voi încă mai
aveţi nevoie de legi ca să guverneze firea voastră slabă. Este aşa cum ar trebui să fie.

Dar legile şi regulile conduitei vă duc mai aproape de Sursă? Nu. Dumnezeu este
înlăuntrul vostru. Cât puteţi să fiţi de aproape?

Ritualurile şi ceremoniile vă amintesc că există o Cale. Dar preoţii nu sunt Calea.

Voi sunteţi singurii Preoţi, singura Biserică, singura Biblie de care aveţi nevoie
vreodată!

Eu nu am aderat la codurile stricte ale timpului, pentru că acestea mă distanţau de

la mesajele mele şi de adepţii mei.

Mesajul era totul.

Deşi nu era crezul meu personal, eu am mâncat carne cu alţii, dacă acest lucru a
ajutat la împărtăşirea mesajului meu.

46
Dacă vreţi să conduceţi oamenii, atunci voi trebuie să îi urmaţi prima dată, acolo
unde locuiesc ei. Voi trebuie să vedeţi lumea prin ochii lor. Voi trebuie să mergeţi
în pantofii lor.

Şi este necesar întotdeauna, ca înainte de orice, să-i învăţaţi prin exemplul vostru.

Şi da, referitor la regulile timpului, eu am fost acuzat de acte de blasfemie. Aşa să

fie. Până la urmă aceasta nu a contat; ei ar fi găsit sau ar fi inventat orice
mărturie de care ar fi avut nevoie, ca să mă distrugă.

Cu toate acestea, eu voi prezenta una dintre acuzaţiile îndreptate împotriva mea.
Unul dintre Farisei m-a acuzat că eu lucrez cu Satan. Demon. Iad. Pucioasă.

Permiteţi să vă explic înţelesul antic în Ebraică al Satanului, ce era pronunţat „Say-

Taan”. Acesta nu a însemnat demon, ci iluzia materiei, iluzia lumii materiale şi
seducţia acesteia faţă de lumea spirituală.

Dragii mei, dacă nu aţi auzit nimic altceva în această seară, auziţi aceasta:
Nu există demon, sau drac, decât cei pe care îi creăm.
Nu există iad, decât propria noastră creaţie. Nu a existat niciodată.
Nu există purgatoriu, unde suflete merituoase să fie separate de cele ne-
merituoase.

Dacă Tot Ceea Ce Este este Iubire, atunci aceasta este tot ceea ce poate să fie!

Mama/ Tatăl meu nu pedepseşte.

Eu repet: DUMNEZEU NU PEDEPSEŞTE. Niciodată! Niciodată!

Pedeapsă, iad, răzbunare, acestea sunt creaţii umane, ca să îi ţină pe ceilalţi

subjugaţi. „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” – o noţiune umană de justiţie.

(Nota: Această pledoarie pasională a lui Isus din acest punct al discursului său are rolul de
a-i ajuta pe cei „programaţi” de Matricea Religioasă ca, măcar acum, aceştia să-şi
ofere puterea de a începe să vadă dincolo de aceste programe religioase cre(ş)tine –
create, culmea, ÎN NUMELE LUI, legate de păcat, vinovăţie şi pedeapsă.

Aceasta, însă, nu exclude existenţa planurilor de vibraţii mai „dense”, din regiunea astrală,
unde dizarmoniile vibraţionale prezente pot fi asimilate unui adevărat „iad” existenţial, la
fel ca şi existenţa reală a entităţii numite Satan, fost subordonat al lui Lucifer... în timp
ce „îngerii decăzuţi” archonici, alături de reptilienii din planurile astrale care au
influenţat şi parţial mai influenţează psihicul umanilor, ei bine, toţi aceştia pot foarte bine fi
47
asociaţi cu „demonii” – acei „daimon”-i care, prin manifestare „diabolică” – „dia-
bolos”, adică „separare” – exprimă ideea fundamentală de SEPARARE DE SURSĂ şi de
SCÂNTEIA DIVINĂ din Adâncul Fiinţei lor, la un nivel atât de intens, încât Sufletul
lor a pierdut orice licărire de Lumină, fiind sufocat de Ego-ul minţii lor, total pervertită.)

Eu vă ofer o simplă analogie: Voi toţi aţi auzit de oameni din istorie – şi chiar din
ziarele şi ştirile voastre zilnice – care demonstrează acte de iertare extraordinare şi
înţelegere: Părinţii care l-au iertat pe bărbatul care a violat-o şi a ucis-o pe fata lor
dragă; Soldaţii care au salvat viaţa celor care i-au torturat; Copii adulţi care au
iertat pe părinţii lor pentru abuzul lor brutal, fizic şi emoţional.

Dacă aceşti copii ai unui Dumnezeu răzbunător pot să fie iubitori şi înţelegători,
atunci ei trebuie să fie mult mai puternici decât Dumnezeu. Dar este acest lucru
acceptabil? Sau mai degrabă aceşti oameni, pur şi simplu, exprimă firea adevărată
a Sursei?

Eu vă spun din nou: Voi trăiţi într-un Univers iubitor. Voi sunteţi copiii unui
Dumnezeu iubitor, ce nu are nimic, chiar nimic, împotriva voastră.

(Nota: Isus punctează decisiv aici pentru eliberarea de cel mai mare blocaj, re-cunoscut şi de
către Fondatori: problema PĂCATULUI ORIGINAR „ADAMIC”, legat de ideea
de Vinovăţie Primordială a Sufletului uman, re-simţită de către fiecare Suflet, ca urmare
a „traumei” produse în urma Separării primare faţă de Sursă, prin actul
Individualizării sale ca Suflet, pentru a Experimenta CREAŢIA lui DUMNEZEU.)

Acest lucru înseamnă că Hitler şi Stalin sunt în ceruri? Da, aşa este. Dar acest lucru
nu înseamnă că Hitler sau Stalin nu pot să înţeleagă suferinţa şi durerea pe care le-
au pricinuit. Dar ei nu experimentează focul iadului, ci doar plânsetele celor
devastaţi.

Ei simt chinul sufletelor celor devastaţi. Ei simt ramificaţia acţiunilor lor. Ei ajung
să cunoască celelalte alegeri, pe care ar fi putut să le facă.

Şi aceste revelaţii vin prin călăuzire iubitoare, de pe partea cealaltă a voalului, nu

prin răzbunare forţată.

Surori şi fraţi, eu vă asigur că în călătoria voastră lungă de pe această planetă, toţi

aţi fost ucigaşi şi toţi aţi fost ucişi. Voi toţi aţi fost sfinţi şi toţi aţi fost păcătoşi.
Voi toţi aţi fost maeştri şi toţi aţi fost sclavi.

Şi acest lucru este aşa cum ar trebui să fie. Cum poate unul să înveţe lecţia creşterii
spirituale? Doar prin experienţe directe. Nu există o vindecătoare mai bună pentru
48
o prostituată, decât o prostituată. Nu este un învăţător mai bun pentru cel abuzat şi
pierdut, decât cel care a fost deja abuzat şi pierdut.

Într-o zi, dragii mei, prietenii mei dragi, voi o să vedeţi, din nou, cât de mare este
Universul şi cât de iubitor este Planul. Cât de perfectă este împlinirea acestuia. Cât
de frumos este destinul său.

Aceasta înseamnă că nu există lucru rău? Nu, există rău. Este suma totală a durerii
adânci, respingerea cea mai dureroasă, abandonarea cea mai tristă. Acesta este
consecinţa unei răni ce a fost lăsată nevindecată. Este plânsul pentru ajutorul
nebăgat în seamă.

Prietenii mei, eu pot să stau aici şi să descriu profunzimi brutale, ce au fost puse pe
seama unor surori şi fraţi care, în aparenţă, au sfidat înţelegerea umană. Unii ar
spune că este acea persoană, sau acea ţară, sau karma acelei rase ce trece prin
coşmarul de a se regăsi pe ei-înşişi înlăuntrul lor.

Dar karma există pentru că, la un punct anume, frica a fost aleasă în locul iubirii.
Poate că este karma unei persoane să experimenteze sărăcie. La fel, poate fi karma
altei persoane să îi hrănească pe cei aflaţi în sărăcie.

Răul care există şi durerea ce este impusă în această lume, întristează Inima Sursei?
Numai dacă acesta întristează inima voastră.

S-a întâmplat în acest timp ca Simon Petru să mă întrebe: „De câte ori trebuie să iert
un om care continuă să greşească împotriva mea? ”

Şi răspunsul meu a fost: „Nu de şapte ori şi nici de şaptesprezece ori, ci de şaptezeci de
ori câte şapte”.

De ce trebuie să iertaţi pe cineva care v-a ofensat sau v-a făcut ceva brutal vouă?
Pentru căaceasta vă asigură vindecarea voastră emoţională! Persoana care a făcut
ceva rău a adus în joc legea cauzei şi a efectului, sau karma şi vă învaţă eventual
lecţiile greşelilor lui sau ale ei.

Legea Naturii este în acest fel. Legile oamenilor sunt rare. Dar iertarea este grea şi
toţii ar trebui să aibă timpul necesar, ca să lucreze prin experienţa lor.

Suferinţa nu poate fi aruncată. Onoraţi procesul.

Şi, când sunteţi pregătiţi, încercaţi să iertaţi pe infractor. Voi nici nu trebuie să îl
întâlniţi, în persoană. Cum voi toţi, sunteţi împreună energetic înlăuntrul
49
„hologramei” universale, trimiteţi afară doar gândul din inima voastră la cel care v-
a rănit şi acesta este „înregistrat” instantaneu, dacă doriţi, în Mintea lui Dumnezeu
şi veriga energiei negative dintre voi şi persoana care a păcătuit va fi ştearsă –
instantaneu şi pentru totdeauna.

Dar dacă rămâne în loc ura, supărarea, răzbunarea şi veriga energiei rămâne legată
de voi, atunci forţa de viaţă a voastră este drenată.

Dar înainte, ca să puteţi ierta pe cineva, iertaţi-vă pe voi înşivă!

Ce înseamnă iertarea? Simplu, să oferiţi mai departe. Ce să daţi? Singurul lucru pe

care-l posedaţi într-adevăr, căci restul este iluzie. Daţi iubire mai departe!

Iertaţi-vă că nu aţi fost atât de puternici cum aţi fi vrut, sau spirituali sau iubitori
sau sinceri.

Eliberaţi totul, dragilor. Vinovăţia şi ruşinea servesc eul uman! Iubirea uneşte
universul la un loc. Iubirea poate să mânuiască paşii voştri greşiţi. Iertarea este un
act foarte dezinteresat. Eu v-o recomand mult!

Era o adunare ţinută între Irod Antipa şi membrii Sanhedrin-ului (Sinedriul). Ei

au îndemnat arestarea mea pentru scopuri evidente, dar Irod, nu şi-a asumat
niciodată un risc, el a refuzat.

Membrii guvernului lui au urmat mesajul meu şi l-au asigurat pe el că de fiecare

dată când mi se spune Mesia şi sunt îndemnat să vorbesc împotriva regulilor, eu am
reafirmat că acela nu am fost eu şi aceasta nu a fost misiunea mea.

Irod m-a considerat mai mult ca un religios fanatic. Dar vorbe despre mine au ajuns
şi la Roma. Şi lui Irod i s-a cerut să-şi reconsidere decizia. El a făcut acest lucru. A
fost emis un mandat de arestare împotriva mea.

Profeţia
Întotdeauna a existat o şansă ca evenimentele să fie jucate diferit faţă de cum a
fost. Nici eu şi nici cei mai mari de dincolo de mine, nu pot prezice, în mod
absolut, ce se va întâmpla în viitor.

Da, în Mintea lui Dumnezeu toate lucrurile sunt cunoscute, toate rezultatele sunt
deja înţelese. Dar există un număr infinit de variaţii şi „culori” pentru un
eveniment.

50
Fiecare fiinţă care trăieşte în Universul Universurilor are o contribuţie în evoluţia a
Tot Ceea Ce Există. Fiecare posibilitate de alegere afectează pe ceilalţi în căi
inimaginabile vouă.

Deci o profeţie este adevărată, doar în momentul în care este rostită!

Cu toate acestea, există tipare de comportament ce sunt ştiute, aşa cum ştiţi că
jucându-vă cu chibriturile, la un punct o să aveţi şansa să vă ardeţi.

Deci, înţelegerea generală a viitorului este fără îndoială posibilă şi de multe ori
este corectă.

Astfel, la un punct anume, eu am ştiut unde mă vor duce acţiunile mele. Iar
mesajele mele au avut impactul dorit, doar prin eliberarea vieţii mele fizice! Aşa
să fie.

Eu am ştiut aşa cum voi ar trebui să ştiţi: că nu există moarte, doar tranziţie.

Şi aşa a fost că, cu toate apelurile celor care erau apropiaţi mie, eu am continuat
învăţăturile mele şi le-am luat din inima puterilor, aliniindu-le împotriva mea.

Şi aşa a fost că eu am început ultima mea călătorie spre Ierusalim.

Judecata
Ea era o femeie care era căsătorită cu un bărbat din Nazaret. Eu îl ştiam. El nu
ajunsese, să spunem aşa, la potenţialul lui înalt. El a fost membru al Sinedriu-lui şi
ei au dus această femeie la locul unde trebuia să fie aruncate cu pietre în ea, din
cauza adulterului.

Mulţimea obişnuită care se bucura de asemenea spectacole s-a adunat. Ce scenă

tristă, rezultatul patetic al judecăţii peste multe judecăţi, critică peste critică, frică
peste frică!

Aşa cum am spus, eu am cunoscut acel bărbat. El nu a fost în nicio poziţie să

judece pe nimeni şi mai puţin pe femeia care s-a străduit să trăiască cu el, cu
preţul fericirii ei.

Eu am intervenit în numele ei: „Cine este printre voi fără de păcat? Să lovească
primul cu piatra! ”

51
Dar eu, în particular, am transmis bărbaţilor informaţia că eu ştiam foarte bine de
stilul lor de viaţă. Fiecare bărbat a plecat, în graba lor, au lăsat pietrele să cadă.

Eu am ridicat-o în picioare pe cea lovită şi rănită emoţional: „Eu te cunosc şi pe tine

foarte bine. Eu ştiu de viaţa ta şi de alegerile pe care le-ai făcut. Eu nu le judec. Nu este
locul meu. Doar tu te poţi judeca pe tine, cu adevărat. Nici chiar Tatăl din ceruri nu
te judecă. El îţi oferă alte alegeri. Du-te sora mea! Trăieşte-ţi viaţa cât mai bine! ”

Nu judeca şi nu vei fi judecat.

Această afirmaţie, în mod simplu înseamnă, că va veni timpul când veţi avea darul
cel minunat, de a vă revedea toată viaţa voastră. Şi, noi vom fi martorii judecăţilor
noastre, pe care le-am emis faţă de alţii şi noi o să vedem adevărul nepătat al
alegerilor noastre proprii.

Şi eu vă asigur, fraţi şi surori: Un tip de energie atrage aceeaşi energie. Ce nu ne

place, ce criticăm şi judecăm cu asprime la ceilalţi este identic şi absolut cu ceea
ce nu ne place la noi şi trebuie să le facem faţă prin noi-înşine.

Judecarea este un act al eu-lui. Noi suntem ca magneţii şi atragem pe alţii în viaţa
noastră, ca să ne oglindim unul pe altul.

Toate relaţiile noastre ne arată acele potenţiale minunate, pe care trebuie să le

împlinim, acele slăbiciuni umane cărora trebuie să ne adresăm.

Înseamnă că noi nu putem critica nimic în viaţă? Noi putem face ce vrem, dar ştiind
căenergia criticii se va reîntoarce şi, de multe ori, în moduri dureroase.

Şi, de asemenea, să ştiţi că există o diferenţă între a judeca şi a discerne.

Voi puteţi să discerneţi ceva, ca nefiind potrivit pentru voi, fără să judecaţi că este
bine sau rău, ci simplu, să plecaţi din acea situaţie.

Întrucât, fraţii şi surorile mele, eu pot să vă asigur că în mod simplu, voi nu aveţi
destule informaţii, ca să judecaţi alegerile celorlalţi, ca fiind bine sau rău. Eu aş
putea să rămân aici şisă citez toată ziua evenimente ce au fost la început judecate
ca fiind „rele”, dar în retrospectivă s-a aflat că au creat un bine mult mai înalt.

Vă rog, să nu vă judecaţi unul pe altul, dragii mei, căci nimic bun nu va ieşi din
acele judecăţi!

52
Permiteţi-mi să amintesc o altă afirmaţie pe care am dezvăluit-o, care există în
regatul judecării de asemeni şi priveşte şansele unui om bogat de a intra în rai şi
ale cămilei de a trece prin urechile acului.

Când am spus că regatul lui Dumnezeu există în voi, aşa este, cu adevărat. Aşa este,
când mă refer la rai. El există înlăuntrul vostru.

Există acesta ca un loc fizic, de asemenea? În modurile prin care voi puteţi înţelege,
da. Dar voi încă trebuie să-l accesaţi prin inimă.

Raiul, ca loc, există pe un plan vibraţional înalt, inter-dimensional. El există aşa

cum vă vorbesc acum, în jurul nostru şi înlăuntrul nostru.

Însă, vibraţia energiei corpului trebuie să fie la nivelul acelei dimensiuni. De

aceea nu există ziduri şi garduri în rai.

După ce vă părăsiţi corpul fizic, voi mergeţi, ca un magnet, acolo unde vă conduce
vibraţia voastră. Deci lumea în care vă simţiţi atât de confortabil acum, poate să nu
fie ca lumea în care veţi călători.

Permiteţi să fiu clar, privitor la acest lucru: După ce muriţi, voi nu deveniţi dintr-o
dată iluminaţi; voi începeţi de unde aţi rămas, când aţi venit pe Pământ. Dacă va fi
muncă de făcut, voi o veţi continua.

Voi veţi păstra personalitatea, viaţa emoţională şi mentală cu care aţi plecat. Va fi
mult mai plăcută? Da, în fond, este totuşi rai!

Tot ce doriţi se va manifesta acolo, în acord cu rata ritmului vostru vibraţional. Cum
îşi creşte cineva ritmul lui vibraţional? Iubindu-se pe sine şi pe ceilalţi. Trăind
fără a face judecăţi. Fiind înţelegător.

Voi deja ştiţi, că atunci când experimentaţi simţământul iubirii şi bucuriei, vă

simţiţi mai uşori. Acest lucru este pentru că voi sunteţi, fără doar şi poate, mai uşori.

Ce au toate acestea de a face cu a fi o persoană bogată, care intră în rai? Înseamnă

că nu contează dacă sunteţi bogaţi sau săraci.

Este vorba despre ce faceţi cu viaţa voastră, cu banii voştri, talentele voastre,
posesiunile voastre, darurile voastre, gândurile voastre, timpul vostru – toate
acestea determină vibraţia voastră.

53
Sursa nu are nimic împotriva bogăţiei. Universul este infinit. Nu cunoaşte
limită. Viaţa voastră abundentă nu ia abundenţa de la nimeni.

Având o viaţă frumoasă – şi împărtăşind-o cu alţii – aceasta este un act de iubire de

sine, iar iubirea de sine înseamnă iubire de Dumnezeu!

Cheia este în împărtăşire. Prietenii mei călători, a da şi a primi, reprezintă aceleaşi

energii.

Ca să primiţi în viaţă, trebuie să oferiţi. Să daţi înseamnă să primiţi înapoi cu

blândeţe.

De fapt, ce daţi fără egoism voi primiţi înapoi multiplicat, pentru că Universul
evoluează în spirală.

Energia fricii şi a supărării pe care le emiteţi, vin înapoi în aceeaşi măsură cu cea
pusă în ele. Dar, energia de a da, înţelegerea şi iubirea, vin înapoi la voi
multiplicate!

Eu l-am cunoscut pe LAZĂR în tinereţe. Lazăr a murit în Bethania când eu predam

în Philadelphia.

Surorile lui, Marta şi Maria mi-au trimis vorbă că el era pe moarte. Ele au crezut că
eu îl voi salva. Eu nu am făcut acest lucru. Lazăr cunoştea învăţăturile mele.

Deşi el nu-şi aducea aminte în acel timp, el a fost de acord înainte de a se încarna,
să mă ajute în problemele importante.

Nimeni nu are putere asupra voinţei libere a altuia, acordată de Dumnezeu. Nici
chiar eu.Fiecare pe care l-am vindecat a fost de acord cu aceasta, ca făcând parte
din misiunea mea. Eu nu am putut să realizez miracole fără acordul acelora care
erau implicaţi.

Scopul meu nu era să-l salvez pe Lazăr de boală, aşa cum am făcut cu alţii, ci să fac
o demonstraţie mai mare privind natura morţii, ceea ce a determinat – şi determină
– atât de multă frică şi durere în lume.

Şi aşa, Lazăr a murit. Eu am plecat spre Bethania.

Când am ajuns, Lazăr fusese înmormântat de trei zile. Eu m-am întâlnit cu Maria şi
Marta, care au plâns. Eu am încercat să le consolez, apoi ele m-au urmat până la
mormânt şi eu am cerut ca piatra să fie mutată de la deschizătura mormântului.
54
Bineînţeles că cei care s-au adunat erau şocaţi şi tulburaţi de rugămintea mea. Eu
am cerut ca ei să aibă încredere în lucrarea lui Unu prin mine. Cu greutate,
mormântul a fost deschis, mirosul putred al mortului a umplut aerul.

Eu am pătruns înlăuntrul meu într-o rugăciune, mulţumind Mamei/Tatălui,

înainte ca reînvierea să aibă loc. Apoi, fiind infuzat cu putere divină, eu am spus
Cuvântul şi Cuvântul s-a manifestat: „Lazăr, ieşi afară! ”

Rugăciunea este intenţie divină, pusă în mişcare prin vibraţie, ce poate să fie prin
gând sau prin cuvântul rostit. Amândouă sunt puternice, în felul lor propriu.

Eu acum vă ofer un „secret” pentru a vă ruga: Să nu cereţi nimic!

Niciodată! Mulţumiţi pentru că deja vi s-a răspuns la rugăciunea voastră.

Puterea de manifestare a rugăciunii se întâmplă în Clipa Sfântă, în Acum!

Dacă vă rugaţi pentru ceva în viitor, aceasta se va întâmpla în viitor. Cerând ceva
acum, aceasta încă operează dintr-un loc al lipsei puterii, dintr-un loc al lipsei de
recunoştinţă.Cerând ceva, înseamnă că voi nu aveţi acel ceva.

Şi eu vă spun, fraţi şi surori, voi sunteţi Dumnezeu, de asemenea! Voi stăpâniţi tot
ceea ce aveţi nevoie, pentru a manifesta rugăciunile voastre, în viaţa voastră.

Şi fertilizatorul rugăciunii, dacă vreţi, stă în încredere, încrederea absolută că deja

aţi primit răspuns la rugăciunea voastră!

Amintiţi-vă, într-un Univers unde trecutul şi viitorul există simultan, acolo există
deja un viitor tu, care deja a manifestat toate dorinţele voastre. Tot ce trebuie să
faceţi este să chemaţi ce există deja, în realitatea voastră prezentă.

Rugaţi-vă, nu prin minte şi niciodată prin eu, ci întotdeauna din inimă!

Simţiţi rugămintea voastră! Mirosiţi-o, gustaţi-o, atingeţi-o, ascultaţi-o – faceţi-o
să fie reală!

Şi în final, odată ce aţi mulţumit pentru manifestarea rugăciunilor voastre şi aţi

făcut-o cu adevărat, atunci eliberaţi-o fără niciun ataşament, înapoi în Univers, ca
să mânuiască detaliile.

Oferiţi rugăciunile voastre vulturului care zboară în înalt, deasupra pădurii, cel
care vede mai mult decât puteţi vedea voi.

55
Întotdeauna rugaţi-vă dintr-un loc de recunoştinţă şi smerenie, cu toate că puterea
se află înlăuntrul vostru, aceasta de asemeni, se află înafara voastră, încât acţiunile
şi rugăciunile îi vor afecta şi pe alţii.

Mulţumiţi că s-a răspuns rugăciunii voastre, pentru binele cel mai înalt pentru
tot, nu numai pentru voi-înşivă. În felul acesta, voi atrageţi un rezervor mai mare al
puterii.

Şi prin puterea mea de rugăciune pentru Lazăr, spiritele ascunse al Universului au

lucrat împreună, dincolo de timp şi spaţiu şi au reconstituit corpul.

Şi sufletul lui Lazăr, care a aşteptat pe partea cealaltă a voalului, a intrat înapoi în
forma fizică a lui Lazăr.

Şi bărbatul Lazăr, a ieşit din peşteră, spre uimirea tăcută şi bucuria inimii celor care
erau acolo.

Eu le-am spus: „Fiţi recunoscători pentru puterea şi iubirea lui Dumnezeu, care dă darul
vieţii. Eu vă spun că viaţa este eternă. Moartea nu este un sfârşit, ci un început. Credeţi
când vă spun, cămoartea are putere peste voi, doar dacă îi daţi voi. Moartea nu este
o creaţie a Tatălui, ci doar a omenirii. Voi ar trebui să trăiţi şi să vă bucuraţi de
Fructele Vieţii.”

Şi eu vă spun din nou: Moartea este creaţia eu-lui şi eul este creaţia fricii. Eliberaţi
frica şi îmbrăţişaţi viaţa şi atunci moartea nu are stăpânire.

Şi ce a devenit Lazăr? El a fost de acord să aibă un rol dificil în misiunea mea şi a

fost centrul a multor situaţii nedorite, prin urmare. După moartea mea, s-a emis un
mandat de arestare împotriva lui, căci devenise un exemplu viu al învăţăturii mele.
El nu a fost lăsat să meargă liber. El a plecat cu familia lui undeva, unde era în
siguranţă şi a murit ca om bătrân.

Când forţele de la putere au auzit că eu am planificat să merg în Ierusalim, în ciuda

mandatului de arestare împotriva mea, s-au decis să mă aştepte. Cu toată frica şi
îngrijorarea apostolilor mei şi a companiei lor, eu am intrat pe porţile oraşului.

O mulţime imensă m-a urmat – şi încă mai aşteptau să mă proclam ca fiind Mesia.
Eu am intrat în curtea templului şi am început să vorbesc despre iubirea lui
Dumnezeu.

În curând eu am fost întrebat: „Este legal pentru ca noi să plătim tribut Cezarului,
celui care ne ţine în sclavie? ”
56
La care eu am răspuns: „Daţi Cezarului ceea ce este al Cezarului şi daţi lui
Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu.”

Ce am înţeles prin asta? Că voi toţi, trăiţi într-o lume materială. Această lume este
o mare şcoală, pe care aţi creat-o pentru voi înşivă. Aceasta vă serveşte.

Onoraţi aceasta! Onoraţi şi iubiţi planeta şi acele lucruri pe care voi le creaţi cu
mâinile voastre şi mintea voastră! Onoraţi corpul vostru, care este un vehicul măreţ
pentru spiritul vostru! Celebraţi umanitatea voastră, eforturile, sexualitatea, ideile
mari şi paşii voştri greşiţi!

Dar apoi, în a şaptea zi, aşa cum era, permiteţi-le să plece! Pătrundeţi înlăuntrul
vostru! Îngrijiţi şi celebraţi spiritul vostru! Întăriţi legătura voastră cu Divinul!

Onoraţi de asemeni, cine sunteţi înafară, în acest plan material! Mulţumiţi că voi
sunteţi Dumnezeu, de asemeni!

Eu am continuat să vorbesc, dar în curând am fost copleşit de scena din faţa

mea. Curtea a devenit mai mult ca un loc de piaţă violentă şi zgomotoasă, unde
banul Evreiesc era schimbat pe banul templului, cu care călătorii puteau să cumpere
un miel, pe care îl sacrificau. Dar erau vânzătorii de păsări şi negustorii care îşi
ofereau marfa lor şi toate formele comerţului uman şi acestea, nu departe de
templul sacru, care fusese construit pentru onorarea Tatălui/ Mamei/ Dumnezeu.

Eu am încercat să vorbesc, dar era prea mult şi eu eram sub presiunea umană a
lunilor dificile care ne-au condus până în acea zi. Şi eu m-am dus repede la
vânzători şi le-am răsturnat mesele lor, ceea ce i-a încurajat pe cei care mă urmau să
facă acelaşi lucru şi în curând s-a iscat o scenă de dezordine.

Eu regret acest incident. A fost folosit pentru a justifica orice alt act de violenţă.

Nu a fost un răspuns potrivit la acea situaţie. Dar a fost un răspuns uman, ca şi voi,
căci şi eu eram om, de asemeni.

Acest lucru a servit în viitor, pentru convingerea celor puternici că eu eram un

revoluţionar şi că trebuia să fiu oprit.

Eu am venit aici în această seară, să afirm un alt Adevăr Universal: Violenţa

creează doar violenţă. Aceasta înseamnă că voi nu puteţi să vă apăraţi pe voi-înşivă,
sau pe cei iubiţi, sau terenul pe care îl numiţi casa voastră?

57
Eu nu pot spune că nu există momente când trebuie luate decizii dificile. Şi că
totdeauna nu există nicio judecată. Şi câteodată violenţa trebuie experimentată pe
cineva, sau pe o naţiune, faţă de alte posibilităţi.

Dar eu nu voi rămâne aici, să spun că violenţa este întotdeauna răspunsul potrivit la
o situaţie. Aceasta poate serveşte unui sfârşit pe termen scurt, dar aceasta este o
energie ce a fost eliberată şi trebuie adusă înapoi în echilibru şi acel echilibru
poate veni în generaţia următoare sau mai târziu, dar va veni.

Şi eu de asemeni, va asigur, că dacă privim înapoi la istoria noastră de pe această

planetă, în mod obiectiv, noi vom afla curând, că violenţa a fost întotdeauna prima
alegere şi niciodată ultima.

Violenţa în lumea voastră a fost şi încă mai este, o mare afacere. A fost făcută
acceptabilă. A fost justificată. A fost glorificată. A fost transformată într-o
distracţie.

Eu nu pedepsesc, doar afirm cele evidente. Aceasta este alegerea voastră. Şi acest
lucru este onorat.

Eu de asemeni, vă informez despre un alt Adevăr Universal şi acesta este: violenţa

pe care o vedeţi în lumea exterioară, nu va înceta până ce violenţa nu va înceta în
inimile oamenilor. Războiul, ura şi injustiţia pe care le vedeţi pe planeta voastră,
sunt, pur şi simplu, manifestarea exterioară a războiului, urii şi nedreptăţii din
inimile omenirii.

Unul dintre cele mai mari Adevăruri scrise pe această planetă în Ebraică spune:
„Pentru a salva o persoană, trebuie salvată lumea”.

Acest lucru este absolut adevărat. Vindecaţi-vă inimile voastre! Iubiţi-vă pe voi
înşivă şi unul pe altul; prin acest act, voi trimiteţi un val imens de iubire pe care îl
veţi recunoaşte căci, instantaneu, va ajunge la fiecare şi în fiecare loc de pe
Pământ.

Acesta radiază chiar înafară, până la capătul Universului. Atât de puternică este
iubirea voastră!

În acea noapte eu am vorbit cu apostolii mei care încă se mai străduiau cu înţelesul
adevărat al mesajului şi misiunii mele. Unii dintre ei încă mai credeau că eu eram
Mesia şi că la un moment dat voi avea dreptul la tronul lui David.

58
Nici pentru apostolii mei, într-adevăr, nu a fost posibil să înţeleagă de ce am mers
în Ierusalim, ştiind că voi fi arestat. Şi ei nu au putut înţelege de ce să mă deschid
la sacrificarea vieţii mele.

Cum aş fi putut eu să le cer ca ei să înţeleagă, ceea ce foarte puţini astăzi, înţeleg: La

un moment dat eu am ştiut că doar învăţăturile mele nu vor fi suficiente. Am ştiut
că miracolele nu vor fi suficiente.

Am ştiut că marele exemplu al iertării şi puterea Tatălui/Mamei trebuiau

manifestate. Am ştiut că o profundă demonstraţie a puterii şi iubirii era necesară.

În acea noapte, Iuda s-a furişat afară de lângă fraţii lui, a mers la preoţii
Ierusalimului şi m-a oferit lor ca să fiu capturat.

De ce a făcut acest lucru Iuda?

Aşa cum a fost cu toţii care au participat în misiunea mea, a fost un acord pe partea
cealaltă a voalului, ca fiecare să joace rolul pe care l-au preluat pe Pământ.

Iuda a ales un rol dificil.

A fost trădarea mea predestinată? Nimic nu este predestinat, surorile şi fraţii mei!
Voinţa liberă totdeauna împărtăşeşte scena. Dar odată ce alegerile sunt făcute,
atunci drumurile sunt preluate şi de la care de multe ori este greu să dai înapoi. Şi
aşa destinul este împlinit.

Dar dacă Iuda nu m-ar fi trădat, atunci un alt drum m-ar fi dus la moartea mea.

Este posibil ca cei din compania mea să fi continuat, să fi înflorit şi eu aş fi putut să

mor în patul meu ca un om bătrân? Poate chiar înconjurat de soţie şi copii? Da.

De fapt, există o lume în Mintea lui Dumnezeu, unde exact acest drum a fost
ales. Dar în scurt timp a fost destul de clar, că acel drum nu era să fie cel ales.

Şi aşa, eu a trebuit să fiu trădat. Iuda, zelotul, devenise frustrat şi nemulţumit de

mesajul meu. El vroia acum o schimbare. O schimbare politică.

Când eu nu m-am proclamat Mesia în Ierusalim, acest lucru a fost prea mult pentru
el. El a făcut alegerea să o ia pe un alt drum, un drum pe care chiar nici el nu ştia
unde o să-l ducă.

59
Joi, înainte de Paştele Evreiesc, eu i-am informat pe apostoli că vom avea Cina
Paştelui în acea seară, în loc de Vineri, aşa cum era datina. Eu nu le-am spus că
ştiam că voi fi arestat Vineri.

Ne-a fost oferită camera de sus a casei părinteşti a lui Ion Marcu.

Nu ni s-a servit miel. Deşi, la diferite ocazii, eu am mâncat carne, căci acest lucru a
servit scopului meu, acum eu nu am dat binecuvântarea pentru tăierea mielului.

Atmosfera a fost sobră, aerul a fost greu. Liniştea a fost adâncă.

Eu am încercat să-i înveselesc pe prietenii mei, prin reamintirea aventurilor pe

care le-am împărtăşit împreună, durerea şi bucuria şi strădaniile, râsetul, cântecul
şi dansul, pe care le-am împărtăşit. Acest lucru a servit la uşurarea încărcăturii lor,
în mod considerabil.

VINUL a fost servit. Am ridicat paharul meu: „Când beţi acest pahar de vin, beţi-l
în amintirea mea. Acesta curge prin Unicul Spirit, ce ne leagă pe toţi.”

Apoi PÂINEA a fost ruptă: „Când mâncaţi această pâine, aceasta este Pâinea
Vieţii. Mâncaţi cu recunoştinţă faţă de Unicul Dumnezeu, pentru tot ce aţi primit
în această lume materială.”

După aceea, eu am umplut un lighean cu apă, m-am pregătit să spăl picioarele

apostolilor mei şi toţi erau şocaţi.

La început ei au refuzat, dar eu i-am liniştit: „Fraţii mei, noi am trecut prin prea multe
împreună. Eu v-am observat în toţi aceşti trei ani, v-am iubit mult şi v-am admirat pe
fiecare dintre voi. Şi fiecare dintre voi, în felul lui, aţi încercat să fiţi de partea mea dreaptă
şi v-aţi întrebat unde o să fiţi plasaţi în regatul ce va să vină. V-aţi întrebat de răsplata ce vă
aştepta, slujindu-mă pe mine? ”

Eu m-am mutat lângă un apostol, i-am spălat picioarele şi am continuat să vorbesc:

„Dragii mei, toţi suntem egali în Regatul lui Dumnezeu. Fiecare îl serveşte pe
celălalt cu bucurie.”

Când am terminat, am spus:

„Dacă veţi continua să predaţi învăţăturile mele, va trebui să eliberaţi ce vă ţine de lumea
materială: Onoraţi-o pe aceasta, celebraţi-o pe aceasta, dar nu lăsaţi ca aceasta să vă
domine pe voi, pentru că totul este o mare iluzie, care vă reţine de la Marele Adevăr.
Aveţi încredere În Acel Unu Care M-a Trimis pe Mine să am grijă de nevoile voastre!
Aveţi încredere. Fiţi un exemplu al acelei încrederi, ce va fi testat în zilele ce vor urma!
60
Slujiţi-vă cu bucurie, unul pe altul! Slujiţi cu o inimă plină şi o mână deschisă!
Şi eu voi fi lângă voi. Întotdeauna. Dragii mei, eu vă promit acest lucru! ”

Eu apoi m-am întors spre Iuda şi i-am spus: „Ce trebuie să faci, fă repede.”

Eu l-am alungat pe Iuda de la masă, el a fugit afară şi toţi ceilalţi s-au

înspăimântat. Aceştia erau oameni buni, unii mai confuzi decât alţii privitor la viaţa
lor, alţii poate puţin pierduţi.

Fiecare dintre ei s-a bucurat de prezenţa mea, fără să ştie ce urma sa vină. Fiecare
dintre ei s-au sacrificat – precum au făcut nevestele şi familiile lor – pentru ceva ce
nu a fost văzut sau auzit până atunci.

Ei s-au îndoit. Ei s-au întrebat. Ei de multe ori au fost furioşi. Fiecare dintre
ei posedau puteri minunate şi slăbiciuni umane.

Dar fiecare, în felul lui, avea o încredere profundă.

Ei s-au temut pentru mine. Ei s-au gândit să mă protejeze. Ei m-au iubit. Şi după
moartea mea, ei au plâns după mine.

La reîntoarcerea mea, din nou le-a fost frică, apoi ei s-au înveselit.

După aceea, fiecare dintre ei, pe cont propriu, au mers şi au oferit învăţăturile mele,
celor care nu aveau încredere şi care aveau ură în ei şi apostolii au fost supuşi
umilinţei şi ridiculizării. Dar ei, în acelaşi timp, au atins multe suflete cu speranţă.

Şi ei au făcut acest lucru cu bucurie şi fără niciun interes. Şi mult mai mulţi decât
pot număra eu aici, au murit de moarte brutală, în mâinile altora.

Da, ei m-au iubit mult. Eu i-am iubit profund.

Reîntorcându-se la tabăra din Getsimani, apostolii au mai discutat evenimentul din

acea seară, în special plecarea neaşteptată a lui Iuda şi ultimele cuvinte ce le-am
spus lui.

Eu i-am luat pe Ioan, James şi Petru, am plecat într-un loc, unde noi ne-am rugat de
multe ori şi eu am plecat de lângă ei ca să fiu cu mine-însumi, atunci când ei
adormeau adânc.

61
Până în această zi, încă nu sunt sigur de ce i-am luat cu mine, în afara faptului
că o tristeţe a coborât peste mine, m-am simţit singur şi aveam nevoie de
tovărăşie.

Cu toate că drumul meu a fost clar şi decizia mea a fost hotărâtoare, eu încă nu
privisem înainte, la ceea ce era aşternut pentru mine.

Să fii spirit în carne este un dar măreţ şi o sarcină dificilă. Bogăţia vieţii este găsită
înîmpărtăşirea reciprocă a bucuriei şi tristeţii şi eu nu eram imun faţă de
suferinţele inimii.

Eu am plecat de unul singur ca să cer călăuzire şi m-am găsit copleşit cu emoţii

pentru tot ce s-a întâmplat şi ce mă aşteaptă.

Eu am simţit povara lumii peste mine şi povara mea, de asemenea, poveri

personale şi întrebări: „Am avut oare succes? Am plantat destule seminţe? Oare
cineva îşi va aminti de ceea ce am încercat să fac? Oare totul a fost în zadar? ”

Eu, la fel, am avut momentele mele de neîncredere în Planul Divin. Şi aşa eu am

întrebat pe Mama/Tatăl: „Dacă aceasta nu este Voinţa Ta, te rog să iei paharul acesta
amar de la mine, înainte de a-l bea. Dacă este o altă cale de a te servi, te rog să-mi
spui.”

Am întrebat încă de două ori, când aerul nopţii parfumate susura pe lângă mine,
când stelele de deasupra iluminau întunericul, când pământul cald se odihnea sub
mine.

Şi răspunsul m-a liniştit ca o manta confortabilă. Pacea a umplut inima mea şi mi-
a liniştit mintea.

Şi eu am pătruns în interiorul meu, ochii mei s-au închis, şi eu am văzut totul.

PLANUL. Drumul meu. Rolul pe care-l jucam. Rolul pe care noi toţi l-am jucat.

Eu am văzut veşnicia ce s-a lărgit în faţa mea. Eu am văzut inter-conexiunile subtile

şi fine, umbrele iluminate de o lumină strălucitoare, lumina cea mai strălucitoare
înnodată cu întunericul. Eu am simţit durerea ce s-a transformat în bucurie şi pace.

Eu am văzut străduinţa transformându-se în echilibru şi în unire. Eu am văzut

perfecţiunea imperfectului perfect al creaţiei. Şi după moarte venea naşterea. Şi din
întuneric ieşea LUMINA. Şi din nelinişte venea IUBIREA.

62
Eu m-am trezit. Iuda a venit cu Garda Romană. Ochii noştri s-au întâlnit, ochii lui
Iuda erau plinii de frică şi spaimă şi regret şi supărare.

Eu l-am întâlnit cu ochii mei paşnici, când el venea înaintea mea, şovăitor m-a
sărutat pe obraz şi trădarea a fost completă.

El s-a furişat afară, a dispărut în întuneric şi căpitanul a venit în faţa mea şi a spus:
„Eşti tu Isus din Nazaret? ” Şi am spus: „Eu sunt omul pe care îl cauţi.”

Sărmanul Iuda, care a luat rolul de trădător, copilul înfricoşat din noi toţi, care se
simţea fără putere într-o lumea ce nu înţelegea şi se simţea trădat de acea lume, se
critica aspru în zădărnicie şi, prin urmare, a devenit trădătorul Sinelui.

El a plecat să primească răsplata, deja cu gustul amar al victoriei în gura lui,

insistând că el nu a făcut-o pentru bani ci pentru o cauză, în care el a crezut foarte
mult.

Busola lui morală s-a sfărâmat de stâncile fricii lui, apoi el se împleticea pe străzile
întunecoase, mormăind incoerent şi s-a oprit la marginea unei pante.

Aici el s-a spânzurat de un copac veştejit. Cu ultima lui suflare el a cerut

iertare. Dacă Iuda ar fi înţeles că iertarea îi era asigurată, dacă el ar fi aflat iubirea
din interiorul lui şi de iubirea ce i s-a oferit lui, poate ar fi ales o altă cale.

Iuda era fratele meu – şi în continuare este...

Când plecam însoţit de gardă, Petru şi-a ridicat sabia. Eu l-am oprit cu mâna mea:
„Petru, cei care trăiesc folosind sabia, de sabie vor pieri. Crezi tu că aceşti soldaţi au
putere asupra mea? Nu ştii tu că eu pot să chem toate Legiunile Tatălui meu şi pot să fiu
eliberat pe loc? Acest lucru îl fac prin acordul meu liber. Acum, Petru, fă ce trebuie să
faci, în mod liber.”

Şi eu am plecat, lacrimile au curs din ochii lui Petru, Petru care m-a trădat de trei
ori, înainte de ivirea zorilor.

Eu nu voi spune că nu m-am întristat, din cauză că Petru a ales să-şi împlinească
destinul lui, spunând de trei ori că el nu mă cunoştea. Aceşti doisprezece au fost
pentru mine mai mult decât fraţi, ei au fost prietenii mei.

Dar dezamăgirea este o altă formă de judecată. Nu era scopul lor de a împlini
aşteptările mele.

63
Scopul lor a fost acela de a face, cum au putut ei mai bine, ca în acel timp să se
descopere pe ei înşişi. Scopul lor a fost simplu, de a încerca.

Şi acest lucru, este tot ce se aştepta de la fiecare dintre noi!

Pentru că, dragii mei, căderea nu este numai o opţiune, ea nu este posibilă. Voi toţi
vă veţi îndeplini destinele voastre. Voi toţi vă veţi întoarce acasă cu Spiritul vostru
satisfăcut. Voi toţi o să fiţi salutaţi în celebrare.

Şi acesta este un mare şi un minunat adevăr.

În acest punct, eu vă rog să mă iertaţi, dar eu aleg să nu intru în nici un

detaliu privitor la evenimentele variate ale „proceselor” mele, când am fost dus
dintr-un loc în altul, de la judecată la judecată.

O mare parte din voi cunoaşteţi deja realitatea. Acest lucru nu serveşte scopului
meu, ca acumsă adaug sare la rănile nevindecate despre moartea mea şi despre
cei pe care îi credeţi responsabili.

Din nou, eu spun fiecăruia dintre voi: Evreii nu m-au omorât. Romanii nu m-au
omorât. Mulţimea care striga pe stradă nu m-a omorât. Corpul meu a fost distrus
de Putere şi de marea ei corupţie. Prin puterea născută din frică. Prin frica născută
din neatenţie, din uitarea faptului că voi nu sunteţi singuri. Din uitarea faptului că
voi sunteţi iubiţi, dincolo de orice măsură. Din uitarea faptului că nu există
moarte, că există doar viaţă.

Şi am un mare regret că ceea ce urmează să vă spun, o să vă cauzeze neplăcere,

poate chiar supărare şi aceasta nu este în intenţia mea.

Dar adevărul simplu, prietenii mei, este că eu nu sunt acum un Evreu. Eu nu sunt
acum un Creştin.

Eu nu am fost niciodată un Creştin. Aceasta este religia ce s-a născut din inimile şi
mintea celorlalţi.

Eu nu accept eticheta ce separă. Eu nu accept diviziuni. Eu nu accept ziduri şi

garduri, indiferent de forma pe care o au.

Şi dragii mei, iubite şi dragi surori şi fraţi, eu nu am murit pentru păcatele voastre!

64
Ceea ce voi numiţi PĂCATE, sunt cele mai mari instrumente, pe care le
folosiţi pentru a învăţa şi a creşte, pentru a compara experienţele şi pentru a face
alegeri mai bune.

„Păcatele” voastre – strădaniile şi provocările şi slăbiciunile voastre – sunt cele

mai mari daruri, pentru că prin aceste experienţe fiicele şi fiii Dumnezeului devin
Co-Creatori cu Sursa a Tot Ceea Ce Este!

În acest fel, voi vă revendicaţi dreptul vostru prin naştere.

Şi da, eu am fost judecat pe nedrept şi am fost bătut nejustificat de mâna altora,

aşa cum sunteţi şi voi de multe ori de societatea voastră, cultura voastră, moştenirea
voastră şi de voi înşivă.

Şi da, eu am sângerat, aşa cum sângeraţi şi voi. Şi da, am simţit durerea înţepăturii,
pentru că a fi om înseamnă să simţi durerea.

Da, eu mi-am purtat crucea mea, exact aşa cum o căraţi şi voi pe a voastră, crucea
voastră de vinovăţie şi ruşine şi a lipsei stimei de sine şi a fricii. Şi da, ca şi voi, eu
am fost ajutat pe drum de străini, care mi-au dat de băut şi care m-au ajutat să car
povara mea.

Şi, ca şi voi, eu am ajuns în întunericul sufletului meu, unde am fost răstignit pe

iluziile lumii materiale, răstignit alături de alţii pe care nu i-am întâlnit niciodată în
viaţă, care au trăit la marginea întunericului, dar care, acum, au fost de partea mea
ca egali, ca fraţi, răstigniţi pe iluziile lor proprii.

Eram fiecare dintre noi însetaţi de adevăr, iubire, pace, pe care nu le-am primit de
la această lume a iluziilor. Apoi, ca fiecare dintre noi, treptat ne-am întors
înlăuntrul nostru, când lumea de dinafară ne abandona, spre regiuni neexplorate
ale inimii noastre, unde lumina se iveşte ca şi zorile peste întuneric.

Şi da, noi murim faţă de frica noastră, ca să fim luaţi de pe cruce şi căraţi pe
umerii familiei noastre (de suflet) şi prietenilor şi uşor puşi la odihnă.

Şi noi ne odihnim. Şi, în odihna noastră, noi ne predăm cuiva mai mare ca noi şi
eliberăm tot ce credeam că era real.

Şi noi aşteptăm întunericul. Dar acesta nu vine. Din contră, o mare Lumină
străpunge norii şi noi suntem încălziţi şi suntem treziţi.

65
Şi noi vedem – nu raiul închipuit de noi, ci pe noi înşine, aşa cum suntem cu
adevărat: Lumină din Lumină, Culoare peste Culoare, Iubire din Iubire!

Noi îmbrăţişăm şi suntem îmbrăţişaţi. Noi cântăm şi ni se cântă. Noi ne uităm la

Mintea lui Dumnezeu şi vedem – nu pe Dumnezeu – ci pe noi înşine, reflectaţi, şi
noi suntem orbiţi de măreţia noastră.

Mama mea pământeană, Maria, Ruth şi Ioan erau acolo cu mine. M-a întristat
faptul că ei erau acolo ca martori. Cât de dureros era pentru o mamă! O soră. Un
frate. Un prieten.

Eu le-am oferit un zâmbet de confort, dar a consola inimile lor, nu era posibil!

Cerul a devenit întunecos, plin de nisip foarte fin ce venea din deşert. Şi s-a făcut o
linişte profundă. Întregul Pământ era tăcut datorită suferinţei, nu, în mod simplu,
din cauza sosirii morţii mele, ci din cauza oportunităţilor şi posibilităţilor pierdute
de omenire, oportunităţi şi posibilităţi care au fost amânate pentru realizări viitoare.

De ce am spus: „TATĂ, de ce m-ai părăsit? ”

Pentru că, chiar şi eu, ca şi voi toţi, trebuia să simt la un anumit punct,
profunzimea singurătăţii, noaptea întunecată a sufletului, când fiecare gând
întunecat este rechemat şi fiecare frică este înfăţişată.

Este absolvirea finală, prin care fiecare suflet pământean trebuie să treacă, ca să se
elibereze pe el însuşi de dependenţa de materie şi de iluzia fricii.

Şi acestui lucru trebuie să-i faci faţă singur.

Dar, de fapt, voi nu sunteţi singuri, cu adevărat. Şi, în curând noaptea se ridică,
zorile apar şi îngerii din rai cântă, bucurându-se de reîntoarcerea acasă a unui alt
copil al lui Tot Ceea Ce Este.

Permiteţi să vă ofer doar o notă de consolare, referitor la aceste evenimente: Eu nu

am suferit deloc!

Eu am învăţat cu mult înainte, să-mi stăpânesc mintea şi corpul meu. Eu puteam

să plec la dorinţa mea.

Moartea şi durerea nu erau scopurile mele. Învierea era!

66
Şi ceea ce vă ofer eu acum, eu ofer cu o bunătate blândă şi nu într-un mod jignitor,
deşi aceste cuvinte pot face acest lucru. Încercaţi să simţiţi dincolo de cuvinte, prin
iubirea din ele.

DAŢI-MĂ JOS DE PE CRUCE, surorile şi fraţii mei! Prietenii mei!

Aceasta este un simbol a ceea ce a fost, nu a ceea ce este.

Daţi-mă jos de pe cruce şi puneţi-mă în inimile voastre!

Întoarceţi spatele vostru întunericului şi morţii! Întoarceţi-vă spre Lumină, Iubire şi

Compasiune!

Căutaţi un nou simbol al Vieţii! Căutaţi cercul care se completează pe el-însuşi

şi care întotdeauna se reînnoieşte, cercul ce conţine totul şi care nu se sfârşeşte
niciodată şi întotdeauna începe.

Daţi-vă pe voi înşivă jos de pe cruce! ...„Tată, în mâinile tale îmi încredinţez
sufletul! ”...

Iosif din Arimateea şi Nicodim au mers la Pilat, pentru a primi permisiunea de a

mă înmormânta. Acest lucru s-a acceptat.

Corpul meu a fost înmormântat într-un cavou cioplit din piatră, care aparţinea
familiei lui Iosif.

În dimineaţa duminicii, MARIA MAGDALENA, MARTA, JOANNA şi REBECA

s-au furişat pe lângă cavou cu ierburi speciale şi ulei, ca să ungă corpul meu. Spre
groaza lor, ele au găsit piatra masivă dată la o parte iar camera mormântului era
goală.

Maria a plecat de la intrare şi s-a dat într-un colţ al cavoului din cauza supărării,
când o voce a chemat-o: „Maria! ”

Ea s-a întors spre persoana despre care credea că era un necunoscut, pentru că eu
nu arătam ca înainte.

Dar ea a recunoscut vocea mea, privirea mea şi zâmbetul meu. Şi ea a plâns de

fericire şi a îngenunchiat.

„Ridică-te, Maria. Să nu plângi. Eu m-am înălţat aşa cum am spus că voi face.
Şi aşa cum voi toţi veţi face.”

67
Ea stătea pe picioarele ei tremurătoare, voind să mă atingă...

„Tu nu trebuie să mă atingi. Eu nu m-am înălţat, încă.”

Corpul meu energetic era într-o stare de vibraţie înaltă şi de-ar fi fost atins, ar fi
fost dăunător pentru ea.

„Du-te la apostolii mei şi spune-le că m-am înălţat. Spune-le că mă voi alătura lor,
în curând.”

Lacrimi de fericire au curs pe obrazul ei şi preaiubita mea Maria a fugit să spună

acest lucru celorlalţi.

Desigur, apostolii mei nu au crezut-o. Dar în curând, eu am apărut în faţa fiecărui

apostol şi le-am spus că moartea nu este un sfârşit, ci o uşă: „Eu sunt Uşa, fraţii
mei. Eu v-am arătat Calea. Acum voi trebuie să deveniţi Uşa, să le arătaţi
celorlalţi, ca apoi ei, drept urmare să poată deveni Uşa! ”

Şi eu spun fiecăruia dintre voi, acum:

„Voi sunteţi Uşa/Poarta. Deschideţi-vă larg!
Eu am venit în toţi acei ani, să vă ajut să vă aduceţi aminte de acest lucru.
Aduceţi-vă aminte acum! ”

Şi aşa este! Şi aşa trebuie să fie!

Lumi fără sfârşit!

VIAŢĂ ETERNĂ!

68