Cu ani în urmă, într-un bloc situat în București, aproape de lacul Ghica Tei, locuia Ilie Cioară, un

bătrânel simpatic, trecut bine de 85 de ani căruia cunoscuții și vecinii din cartier îi spuneau
„Sfântul din Colentina”. Însă prietenii îl strigau „nea Cici”. Trăia într-o garsonieră modestă, era
prietenos și comunicativ. Se spune că omul acesta jovial și blând avea capacitatea de a călători
în timp, străbătând spaţii interzise pentru semenii noştri obişnuiţi.
„Dușmanul poporului” ieșea din propriul trup
Ilie Cioară s-a născut pe 4 ianuarie 1916 în comuna Vârtop, Dolj și a trecut în lumea drepților pe 28
noimbrie 2004. Experiențele prin care a trecut de-a lungul vieții le-a descris în 16 cărți. Iată câteva titlu-
ri: Realitatea supremă și condiționarea umană, Ferestre spre infinit, Murim și înviem în fiecare clipă,
Spiritism și spiritualitate mistic-creștină, Moartea morții și desăvârșirea, etc. A copilărit frumos, într-o fa-
milie respectată, cu părinţi harnici şi muncitori. A urmat şcoala din comună, liceul la Caransebeş, apoi
Ştiinţele Administrative din Bucureşti. După ce a făcut armata s-a angajat la Ministerul de Interne şi a
fost trimis la Braşov, pe post de comisar în poliţie. Acolo s-a căsătorit şi a stat până când au venit la pu-
tere comuniştii. Chemat la chestură, i s-a propus să se înscrie în partid, ca să rămână în post. Însă Ilie
Cioară a refuzat. Și a ajuns la închisoare. Dar înainte ca securiștii să îl aresteze, crezându-l „dușman al
poporului”, Ilie s-a ascuns în podul unei bucătării de vară din casa părinților, unde a stat 2 ani și 7 luni.
Acolo a reușit pentru prima dată să se „desprindă” de propriul corp fizic. Neobişnuita întâmplare legată
de decorporalizare s-a petrecut în 1945. „Într-o noapte, stând aşa pe întuneric, m-am trezit afară din
propriul meu corp, povestește Ilie Cioară. Ieşisem fără să vreau. Eram cam la vreo şase metri înălţime
şi mă uitaaaaam la… mine. Vedeam camera ca în palmă. După horn am zărit o bucată de oţel, despre
care nu ştiam. Cine o fi pus-o acolo? m-am întrebat. Mi s-a făcut frică şi în clipa următoare am revenit
în corp. Eram treaz. Nu dormeam, nu visam. În viaţa mea nu citisem o carte de parapsihologie, nu
ştiam ce înseamnă o decorporalizare sau dedublare. Cu mâinile tremurânde abia am reuşit să aprind o
lumânare şi să mă duc după horn. Doamne, Dumnezeule! Bucata aia de metal era acolo! Atunci am
ştiut că nu este o simplă halucinaţie şi că nu sunt nebun.”
„Gardienii se purtau cu noi de parcă eram boi nu oameni”
Ilie Cioară ajunge să intre și în lumea spiritelor celor morți, putând să se întoarcă cu informații extrem
de interesante despre aceștia. Dovedește, în acest fel, existența lumii de dincolo. La un moment dat, în-
să, părinții lui sunt alungați din locuință, unde autoritățile vor instala noul sediu al CAP. Speriat și închis
în podul în care se ascunsese atâția ani, Ilie vrea să fugă în munţi, unde auzise că sunt partizanii. Este
prins, arestat și închis la Penitenciarul din Făgăraș. Era data de pe 25 aprilie. În timpul ispășirii condam-
nării de 5 ani și 6 luni de zile, Ilie Cioară își continuă experiențele. Chiar colegii de închisoare îl rugau
să le dea vești despre rudele lor decedate. După mai mulți ani, timp în care-și însușește Rugăciunea
inimii, Ilie vrea să părăsească România și să se călugărească la Muntele Athos. Nu reușește, tot din
cauza Securității. Ilie își amintește: „Eu eram trădător de țară în concepția securiștilor. Ca și alții, dealt-
fel. Cât am fost în puşcărie, la Făgăraş, stăteam cu încă 60 de deţinuţi în aceeaşi cameră. Mâncam toa-
te porcăriile. Nu vă puteţi imagina! Gardienii se purtau cu noi, de parcă eram boi, nu oameni. Acolo ne
uşuram şi tot acolo acolo mâncam. Eram 60 de bărbaţi într-o cameră mică. Fiecare avea câte 25 de
centimetri pe care dormea. Nu puteam sta decât pe o parte. Cei care mai trăiesc, și au trecut prin asta,
pot confirma. Când fluiera un deținut, ne întorceam cu toții de pe o parte pe cealaltă. Altfel nu puteam,
așa eram de înghesuiți.”
„Spirtul meu era ca un şarpe”
A mai trecut ceva timp şi lui Ilie Cioară i-a venit o idee: să iasă din propriul trup „la comandă”. După câ-
teva antrenamente a și reușit. „Mă simţeam uşor ca un fulg şi-mi vedeam trupul material stând pe spa-
te. A fost o eliberare. Deţinuţii stăteau în celulă, iar eu cutreieram lumea. Puteam să mă duc oriunde
doream. Spiritul meu era ca un şarpe. Prima dată ieşeam printr-o mână, apoi prin cealaltă. Apoi prin pi-
cioare şi mă refăceam la loc, deasupra. O altă experienţă de acest gen am avut la scurt timp după pri-
ma decorporalizare din pod, când am vrut cu tot dinadinsul să „intru” în camera părinţilor mei care stă-
teau alături. Doream să văd ce fac şi totodată să mă verific pe mine. La început mi-a fost teamă, de ce
să mint? Mi-am dat seama apoi, că n-are de ce să-mi fie. Am ieşit din corp gândindu-mă foarte intens la
soba din camera părinţilor mei. Mai întâi mi s-a format capul, după aceea nişte firicele luminoase care
au construit corpul. Mama spăla rufe într-o copaie. Era atât de autentică, încât m-am trezit că vorbesc
cu ea. Nu mă auzea. Atunci, mi-a trecut prin cap o trăsnaie: ce-ar fi s-o sperii un pic? Şi am încercat să
dărâm o sticlă care era pe masă. Mâna însă, mi-a trecut prin ea, ca şi când n-ar fi fost. M-am uitat după
tata. El era întins pe pat şi moţăia. L-am întrebat ce face şi mi-a răspuns mormăind ceva de neînţeles.
Adormise. M-am întors în corp şi am bătut puternic în zidul care ne despărţea. Acesta era semnul con-
venit, în caz că aveam ceva de spus sau de cerut. Când au venit ai mei, le-am povestit exact ce văzu-
sem. Nu le-a venit să creadă. Chiar așa a fost, cum am zis eu. Da’ să ştiţi că reuşeam să mă deplasez
şi pe distanţe mari. O vizitam foarte des pe soţie, la Braşov, apoi pe fratele meu şi pe cumnată-mea. Ve-
deam tot ce făceau. De fiecare dată, mă uitam atent în jur, luam câte un punct de reper, un amănunt şi
le povesteam apoi. Se cruceau!”
„E posibil să mă intersectez cu sufletele morților”
Înainte de a se ascunde în bucătăria din podul casei, lui Ilie i s-a întâmplat ceva neobișnuit. În ziua de
Sfânta Maria, pe data de 15 august, când părinţii şi rudele lui erau plecate la bâlci, îl păleşte un somn
greu. Adoarme şi visează că la poartă bate un vecin, care murise de curând. „Mi-a zis aşa: Cici, vezi că
o să te caute miliția! Am început să tremur tot. Parcă ardeam. În timp ce mâncam am auzit aşa, parcă
mi-ar fi ordonat o voce din ceruri: ascunde-te! Am apucat să las lingura jos şi să mă duc în pod. În se-
cunde următoare au intrat patru miliţieni cu nişte dulăi mari. Ham, ham, ham, lătrau potăile, că mă simţi-
seră, dar tata i-a convins că am plecat la Braşov, la nevastă. Până la urmă, ne-au lăsat în pace. Dar eu
am rămas în pod 2 ani și 7 luni. Într-o seară, m-am gândit foarte intens la bunica, pe care nu o cunoscu-
sem niciodată. Murise înainte ca eu să mă nasc. În viziunea mea, doi purcei, unul alb şi celălalt negru
alergau prin curte, alături de ea. Când i-am povestit mamei ce am „văzut” s-a mirat foarte tare. Totul era
adevărat, avuseseră doi porci, unul alb şi unul negru care erau în grija bunicii. Lucrul acesta mi-a stârnit
curiozitatea. M-am gândit atunci că e posibil să mă intersectez cu sufletele morților.”
„Entităţile rele mă atacau cu pistoale, ghioage şi cuţite”
„La începuturile călătoriilor mele în afara corpului, întâlneam entităţi care mă atacau cu pistoale şi cuţi-
te, continuă Ilie Cioară. Simţeam o durere, dar suportabilă. Apoi am citit într-o carte că pentru a te feri
de entităţile ce te necăjesc în călătoriile astrale, trebuie să faci semnul crucii. Abia aşteptam să pun în
practică metoda. Odată am întâlnit un gladiator, care mi-a dat cu o ghioagă în cap. Trosc! Am făcut
semnul crucii imediat, şi a dispărut. Cu timpul, mi-am dat seama că sunt şi entităţi pe care nici acest
semn al evlaviei creştine nu le sperie. Altădată, mi-am făcut drum pe lumea cealaltă şi l-am întâlnit pe
fratele meu, mort la 25 de ani, în urma unei comoţii cerebrale. Lângă el se afla un tip care îi bătea de
zor un cui în cap. Bum, bum, bum! Ce faci dom’le? Ce-ai cu el, i-am zis eu, de ce-l chinui aşa? Ceea ce
faci, aia ţi se face, mi-a răspuns. Am priceput imediat. Când trăia, fratele meu avea un temperament
agresiv, răzbunător, lovea pe toată lumea, chinuia animalele, pe părinții noștri. Mi-am dat seama atunci
că şi-a primit pedeapsa.”
„Ceauşescu mi-a zis: Iliescu o să fie preşedinte după mine!”
Spre sfârșitul vieții, Ilie Cioară a fost contactat de mulți specialiști în paranormal și ziariști, dornici să
afle câte ceva din tainele acestui om fenomenal care izbutise să-i sperie chiar și pe securiști. Era un fel
de om care trece prin zid, ca în celebra nuvelă scrisă de Marcel Aime. Una dintre cele mai stranii reve-
laţii pe care „Sfântul din Colentina” le-a avut de-a lungul timpului, a fost pe data de 15 noiembrie 1987,
în timpul revoltei de la Braşov. Omul s-a întins frumuşel pe pat, fără să se gândească la nimic anume.
S-a trezit într-o policlinică. Aştepta să intre în cabinet, la doctor. La un moment dat, au apărut mai mulţi
cetăţeni, care îl cărau pe Nicolae Ceauşescu într-o roabă. Era şi Elena cu el, foarte agitată și plânsă.
Pe ochi, Ceauşescu avea o albeaţă, iar capul îl atârna într-o parte. Ilie Cioară l-a întrebat pe marele Cti-
tor dacă mai vede. Trufaş, acesta i-a răspuns că vede, şi încă foarte bine. A urmat apoi, cum se ştie,
tragedia de la Braşov. În octombrie 1989, înainte de revoluţie, Ilie Cioară iar a avut încă o revelație:
„Stăteam într-o seară şi mă gândeam, aşa, la necazurile vieţii. Când, ce să vezi?! Cine credeţi că-mi in-
tră, uite colea, prin uşa de la sufragerie? Ceauşescu în persoană, dom’le! L-am întrebat de ce nu plea-
că din ţară, să ne lase dracului în pace. El s-a uitat urât la mine şi mi-a spus doar atât: „Iliescu o să fie
preşedinte după mine. Și așa a și fost!” (Dana Fodor /Răzvan Mateescu)