Despre iubire

Sa iubesti fara risc

Atunci cand iubesti o fiinta, in loc sa te agati de ea in mod egoist, gandeste-te sa o conectezi la cer, la sursa
inepuizabila a vietii, asa incat ea sa se poata hrani si regenera fara incetare. Nimic nu e mai important decat sa stii
sa iubesti.

Daca doresti bunastarea si fericirea fiintei pe care o iubesti, incearca sa nu te gandesti la tine, altfel o vei atrage in
regiunile inferioare ale dorintelor si poftelor tale.
Dragostea nu e pentru a atrage o fiinta catre tine, ci pentru a te depasi, vrand sa faci ceva important pentru ea si
nimic nu e mai important decat sa o conectezi la sursa vietii.

Apropie-te de persoana pe care o iubesti, priveste-o, ia-o in brate si protejeaza-ti gandurile pentru ea prin
apropierea de cer, conecteaza-o la Mama Divina, la Tatal Ceresc, la tot ce este mai frumos si chiar daca nu esti
atat de intim cu ea incat sa o tii in brate, incearca sa o conectezi in gand cu Sursa luminii; doreste-i sa inteleaga
noua ei viata, doreste-i sa guste o pace pe care n-a simtit-o niciodata. Fa in asa fel incat dragostea ta sa contribuie
mereu la dezvoltarea fiintei pe care o iubesti.

si credinta:

Tendinta normala a celor care descopera credinta este de a dori imediat sa impartaseasca aceasta descoperire
altora: ei au aflat adevarul, au gasit mantuirea, si ceva le spune ca trebuie sa aduca tuturor acest adevar si
mantuire. Imediat ce le apare cineva in cale, ei isi incep predicile: deoarece ii vor numai binele, el trebuie sa il
asculte.

Sa stiti insa ca, aceasta atitudine nu este psihologica.

Oricare v-ar fi entuziasmul pentru religie sau invatamantul spirtual ce il descoperiti, nu incepeti prin a-l predica
altora. Mai intai fiindca oamenii sunt satui sa auda predici si nu mai cred atat de mult in ele; singurul lucru
capabil sa ii convinga este exemplul, felul in care va manifestati. Iar al doilea motiv este ca aceasta conduita nu
este psihologica nici pentru voi insiva.

Credinta este ceva ce trebuie in profunzimea fiintei pentru a deveni carne si os. Daca incepeti sa predicati la stanga
si la dreapta, in interior se va macina ceva si la cel mai mic obstacol, la cea mai mica scuturatura, credinta voastra
va fi zguduita.

Trebuie sa gasiti niste modalitati foarte subtile pentru a va exprima credinta, altminteri o veti pierde, sau si mai
rau, ea se va transforma in fanatism. Numai iubirea ne poate inspira aceste mijloace subtile pentru a ne exprima
credinta. Fiindca iubirea este mai mare decat credinta.

A iubi pe Dumnezeu este mai important decat a crede in El.

Acela care nu a lucrat pentru a-si stapani natura inferioara nu poate pretinde ca stie ce este iubirea, nu il iubeste
nici pe Dumnezeu, nici pe oameni.
Cel care poseda anumite calitati ale inimii, dar nu este inteligent, nu are o viziune larga asupra lucrurilor devine
rapid artagos, intolerant, nemilos. Nimic nu este mai revelator pentru lipsa inteligentei dacat lipsa iertarii, ce
constituie o lipsa de intelegere.

Ingaduinta, bunatatea, mila sunt deci niste aspecte ale iubirii, dar nu cunoastem inca adevarata iubire. Ea priveste
totalitatea fiintei, si numai cel care lucreaza pentru a-si dezvolta armonios intelectul, inima si vointa, poate
cunoaste iubirea, o poate simti, o poate trai si darui.
Adevarata iubire,este o stare de constiinta, cea mai inalta ce o poate atinge o fiinta umana. Este constiinta divina
in implinirea sa.

Cel care este atins chiar pentru o secunda de aceasta iubire, cade aproape fulgerat. Ceea ce simte in acea clipa este
atat de frumos, de sublim, incat nu poate suporta, dar iubirea il lumineaza, il insufleteste si il invie.
Este mai usor sa crezi decat sa iubesti. Credinta nu va obliga sa va deschideti altora, sa lucrati, sa mergeti spre ei,
sa faceti niste sacrificii pentru ei.

Credeti si sunteti mandri de convingerile voastre, ce le aparati cu inversunare fara sa va simtiti obligati sa
manifestati intelegere, simpatie, amabilitate, devotament in privinta oamenilor.
Atati oameni confunda vointa lor cu vointa divina! O idee, o dorinta ii strabate, o convingere ii proiecteza intr-o
anumita directie, si iata ca ei executa asa zisa vointa a Domnului.

Pentru a cunoaste vointa Domnului si a deveni un instrument al acestei vointe trebuie sa fi lucrat
neobosit pentru a te descotorosi de slabiciunile si propriile limitari.
Cel care lucreaza cu sinceritate asezandu-l pe Dumnezeu in centrul vietii sale si invatand sa se comporte cu
onestitate, bunatate, ingaduinta fata de aproapele sau, poate pretinde sa devina intr-o zi instrumentul vointei
divine. Pana atunci, el traieste in iluzie. Atat timp cat nu s-a purificat, cat nu si-a pus ordine in sine, el nu devine
instrumentul vointei divine, ci a partii intunecate care cauta sa patrunda in oameni.

Sa ne amintim de sfatul dat de Iisus: Chiar daca cineva iti ia asta sau cealalta, da-i haina ta si vino . Ah, si de ce?
Pentru a semana soarelui, pur si simplu! Nu s-a spus chiar asa: sa-i semanam soarelui, dar sa putem deveni atat
de puternici, deasupra fricii si temerii, incat nu vom mai muri de foame niciodata. Aceasta frica, temere, trebuie
invinsa. De ce? Pentru ca personalitatea este aceea care se teme, nu individualitatea. De ce se teme personalitatea?
Fiindca se simte izolata, sarmana, mica, nefericita, incearca sa se asigure, sa invete, numai frica o impinge,
temerea. Iar cand exista frica, nu poate exista iubire. Iubirea nu calatoreste cu frica, acolo unde frica apare, iubirea
dispare, iar unde este iubire nu exista frica.

Iata rezumatul. Exista doua legi: a da si a primi. A primi, a lua, tine de vechea invatatura, a da nu este inca cea
noua. Mai trebuie ceva si mai nou. Dar, spunem ca noua invatatura inseamna a da, si care este darul cel mai mare?
Cand vorbim de daruri, nu este vorba de a darui intotdeauna idiotilor, lenesilor, imbecililor, golanilor,
criminalilor ci de a darui spiritelor luminoase, ingerilor, arhanghelilor, sfintilor, profetilor, si mai ales bunului
Dumnezeu. Sa dai totul, totul, din propria-ti viata. Atunci cand ajungi sa-ti consacri viata Eternului, sa dai, sa dai
si nu sa dai mici lucruri, maruntisuri, ci sa dai mereu, mereu forte, iata gandurile, viata, nu exista un dar mai mare
ca acesta. Trebuie sa stiti acestea. Omul nu poate ajunge aici, atata timp cat este aproape de personalitate, pentru
ca personalitatea iti schimba hotararile, te convinge, te asigura ca esti idiot, ca nu trebuie sa accepti, te convinge si
astfel nu vei ajunge niciodata o divinitate! Nu poti deveni o divinitate urmand, in exclusivitate legile pamantului.
Trebuie respectate legile soarelui, atunci vom deveni o divinitate. Pentru a ajunge aici, trebuie sa ne indepartam
de pamant.

Omraam Mikhal Aivanhov Despre iubire