Omraam Mikhaël Aïvanhov

ÎNALTUL IDEAL
Eu v-am spus adesea, pentru om totul depinde de
ceea ce îl interesează în viaţă, de ceea ce vrea să obţină,
de scopul pe care îl ţinteşte, unde doreşte să ajungă;
într-un cuvânt, totul depinde de idealul său. Da,
esenţialul se găseşte aici, fiindcă acest ideal acţionează:
el pregăteşte terenul, sapă nişte brazde, atrage
elementele ce îi corespund şi le respinge pe cele care îi
sunt străine sau contrare. Totul în viaţă se modelează,
se conturează şi ia o formă în funcţie de idealul nostru.
Dacă el nu este nici mare, nici nobil, ci numai material,
grosolan, tot ceea ce facem, ceea ce simţim, ceea ce
gândim este expresia acestei mediocrităţi şi nu trebuie
deloc să ne mirăm apoi dacă suntem limitaţi, nefericiţi.
Meditaţi asupra acestei probleme şi veţi înţelege
importanţa de a hrăni în voi înşivă cel mai înalt ideal.
Nu trebuie să vă preocupe dacă el este greu de
îndeplinit; trebuie să vă preocupaţi numai să îl faceţi
perfect, sublim, divin. Nu are nici o importanţă cât timp
vă va fi necesar să îl realizaţi sau chiar dacă veţi reuşi să
îl realizaţi într-o bună zi. De ce să căutaţi mereu ce vă
stă la îndemână şi îl puteţi obţine repede? Dar aşa sunt
făcuţi oamenii: ei lasă deoparte ceea ce este dificil,
îndepărtat, inaccesibil.
Un înalt ideal este o fiinţă vie, puternică, reală, care
posedă mijloacele de a ne aduce tot ce avem nevoie
pentru dezvoltarea noastră. Cum nu a dorit să înţeleagă
acest adevăr, omul s-a lipsit mereu de ceea ce există mai
bun alegându-şi un ţel personal apropiat, uşor de
realizat, şi astfel întreaga sa existenţă a fost ratată.
Orice ideal, oricare ar fi acesta, posedă o virtute magică:
el este legat de noi şi ne comunică ceva din chintesenţa
sa. Iar dacă acest ideal este înalt, el ne aduce fără
încetare nişte particule şi curenţi binefăcători: fiindcă l-
am format, fiindcă ne gândim la el şi îl iubim, el este
gata mereu să îndrepte situaţiile, şi vom întâlni într-o
bună zi în viaţa noastră noile condiţii pregătite de acest
ideal. Dar pentru aceasta, trebuie să îl iubim, să ne
gândim la el, să îl hrănim şi, în ciuda imensităţii sale şi
a distanţei ce ne separă de el, să îl legănăm în inima şi
sufletul nostru.
De acum înainte, trebuie să învăţaţi să vă depăşiţi,
să vă întreceţi pe voi înşivă, să vă situaţi deasupra a tot
pentru a forma acest ideal, ştiind că el este o fiinţă care
trăieşte deja în lumea divină şi care, deoarece există
nişte legături între el şi voi, se însărcinează să vă scoată
din dificultăţi, din necazuri, din disperare. El se apropie
şi spune: „Iată-mă, eu sunt aici, să nu mă uiţi”. Şi de
îndată ce intraţi în contact cu el, vă simţiţi reconfortaţi,
inspiraţi. Avem însă oare acea credinţă, acea cunoaştere
şi acea voinţă capabile să formeze un asemenea ideal?
Nu, noi suntem leneşi, nu ne plac eforturile, suntem
orbiţi de aparenţa lucrurilor. De ce? Pur şi simplu,
fiindcă trebuie încă să mai suferim.
Toţi aceia care nu au un înalt ideal sunt condamnaţi
să lucreze cu materiale fragile şi în nişte condiţii foarte
precare. Apoi, ei suferă şi se plâng, dar a cui este
greşeala? Ei nu au urmărit un scop foarte înalt, s-au
mulţumit cu nişte mărunţişuri fără să ştie că acestea
erau formate din nişte materiale obişnuite. După legea
afinităţii, cu un ideal obişnuit atragem neapărat
elementele cele mai şterse şi mai puţin rezistente. De
acum înainte, ei trebuie să caute foarte sus, din ce în ce
mai sus, în Cer, în lumină, în imensitate, în profunzimea
fiinţei lor, elementele cele mai pure care vor forma
materia fiinţei lor fizice şi a fiinţei lor psihice.
În cea mai mare parte a timpului, oamenii îşi
închipuie că, practicând activităţile care le plac şi le-au
ales, idealul lor s-a împlinit. Dar atunci, de ce mulţi
dintre ei mărturisesc că simt în sinea lor un vid... ca şi
cum le-ar lipsi ceva? Nu este logic, deoarece ei au
obţinut tot ce şi-au dorit. În realitate, atât timp cât nu
vor avea un înalt ideal, le va lipsi mereu ceva, fiindcă
numai înaltul ideal poate umple toate golurile în om; el
pătrunde şi se strecoară peste tot, el aduce împlinirea.
Eu nu doresc să spun că nu trebuie să căutaţi să
exersaţi o activitate sau o meserie care vă place.
Dimpotrivă, fiţi ce doriţi, medic, avocat, chimist,
muzician, dar să ştiţi că nu aceasta vă va satisface pe
deplin. Trebuie să aveţi o profesie fiindcă este necesar în
viaţă. Toate profesiile voastre sunt minunate, dar vă
opriţi la acest stadiu şi vă este imposibil să găsiţi în ele
fericirea, înflorirea întregii voastre fiinţe, fiindcă
Dumnezeu nu le-a aşezat aici. El a pus în ele nişte
posibilităţi, dar nu nişte posibilităţi absolute pentru
suflet şi spirit.
Pentru a ajunge la împlinire, trebuie ceva în plus.
Deci, să aveţi tot ce este necesar în viaţă, dar idealul
vostru să nu se afle aici. Idealul vostru trebuie să se
găsească atât de sus încât să nu îl puteţi nici chiar
atinge. În acel moment vă găsiţi în adevăr: ştiţi că nici în
câteva mii de ani nu veţi putea împlini acel ideal, dar îl
iubiţi, vi-l imaginaţi, sunteţi legaţi de el, îi vorbiţi.
Fiindcă el vă menţine în picioare şi vă împiedică să
cădeţi, el vă aduce bucuria Cerului, care transformă tot
ce este rău şi care va face într-o bună zi din voi o
divinitate.
 Cel mai mare secret magic este să cunoaşteţi
dinainte că nu veţi împlini niciodată înaltul vostru ideal,
dar că gândindu-vă la el, iubindu-l, îl împliniţi deja într-
o altă modalitate, deoarece deveniţi din ce în ce mai
senini, mai luminoşi şi mai puri. Idealul vostru rămâne
irealizabil şi nici măcar nu trebuie să vă osteniţi să îl
împliniţi fiindcă beneficiaţi deja zilnic de bogăţiile sale.
Sub ce formă? Sub tot felul de forme...Vă pare poate
absurd, dar tocmai în această atitudine aparent absurdă
puteţi face multe. Toţi cei care nu au înţeles aceasta şi
care au acceptat filosofia materialistă a mulţimii nu vor
găsi niciodată esenţialul.
Unii vor spune: „Da, dar eu mă cunosc, eu sunt mic,
slab, neştiutor... ce ideal înalt aş putea avea?” Iată cum
puteţi capitula: nu aţi înţeles nimic! Chiar şi religia a
dorit să introducă în mintea oamenilor ideea că sunt
nişte nenorociţi care trăiesc în păcat, că nu mai este
nimic de făcut, că trebuie acceptată această situaţie: să
rămână nefericiţi şi criminali, deoarece omul nu este
decât ţărână, praf, şi se va întoarce în ţărână. Nu, este
fals! De ce s-a oprit ea numai asupra unui aspect al
omului, aspectul său fizic şi material? Omul nu este
numai un corp plăpând şi perisabil, el posedă deopotrivă
un suflet şi un spirit care vin direct de la Dumnezeu, pe
care Dumnezeu însuşi le-a format. Dar aceste lucruri nu
au fost explicate oamenilor, ei au fost lăsaţi în
slăbiciunile lor, au fost sugestionaţi şi li s-a spus:
„Sunteţi nişte păcătoşi şi veţi rămâne aşa”. Iar ei,
săracii, nu au avut de spus decât: „Amin”. S-a nimicit în
fiinţa umană credinţa în natura ei sublimă. Ea nu mai
ştie că posedă, ascunsă în sinea sa, o scânteie divină pe
care trebuie să o facă să ţâşnească, ea nu mai ştie că
este un fiu al Domnului, o fiică a Domnului.
 Încercaţi, de acum înainte, să acceptaţi această
filosofie care vă învaţă că sunteţi moştenitorii Tatălui
vostru Celest, că veţi deveni într-o bună zi ca El, că veţi
dispune de toată cunoaşterea sa, de toată iubirea,
splendoarea, puterea sa. Iată cum vă apropiaţi de înaltul
ideal: modelându-vă după Domnul şi nu după
slăbiciune, boală şi moarte. Înaltul ideal este o fiinţă
care locuieşte în regiunile celeste şi care vă surâde, vă
ocroteşte, vă îmbărbătează şi vă trimite tot ce aveţi
nevoie, de acolo, din înalt, încercaţi să mă înţelegeţi
astăzi, altminteri veţi rămâne încă multă vreme cu
grijile, tristeţile şi descurajările voastre. Analizaţi-vă
deci, priviţi unde vă aflaţi, ce vă doriţi, la ce aspiraţi,
cum vedeţi lucrurile, şi începeţi să înfăptuiţi această
lucrare de regenerare interioară, hotărându-vă să
formaţi acest înalt ideal în voi înşivă şi menţinându-l cu
orice preţ.
Desigur, realitatea nu este grozavă: aveţi un corp
fizic slab, bolnav; dar nu este grav, este numai aparenţa
lucrurilor. V-aţi pierdut slujba, nu aveţi bani, aveţi
impresia că nimeni nu vă iubeşte; dar şi în acest caz
este tot o aparenţă. Dacă continuaţi să hrăniţi idealul
vostru în voi înşivă, el vă va elibera de chinurile voastre
şi într-o zi vă veţi simţi un fiu al Domnului, veţi dispune
de bogăţii extraordinare. De unde vin toate acestea? Din
înalt... Dar voi nu căutaţi nimic în înalt, căutaţi mereu
în lumea de jos, iar aici nimic nu este solid, totul se
sfărâmă; să nu aveţi deci o încredere absolută în ceea ce
se găseşte în lumea de jos.
Trebuie acum să vă decideţi să efectuaţi o
schimbare, o transformare radicală. Tocmai de aceea
participaţi la reuniunile, la congresele noastre. Profitaţi
deci de ele. Profitaţi de liniştea, de pacea, de puritatea
acestei atmosfere şi mai ales profitaţi de conferinţe.
Dar după o conferinţă, începeţi să vorbiţi despre tot
felul de alte lucruri, ca şi cum cuvintele mele au fost
inutile şi lipsite de interes, în timp ce întreaga zi ar
trebui să vă concentraţi asupra acelor idei: da, întreaga
zi, lucrând, pregătind hrana, îmbrăcându-vă, spălându-
vă, ar trebui să vă agăţaţi de aceste idei şi să vă spuneţi:
„Aceasta este salvarea!” dar voi nu acţionaţi astfel şi eu
consider că nu dispuneţi de o metodă de lucru eficace,
nu ştiţi să lucraţi în profunzime, instinctul de distracţie
este mereu predominant! In loc să consideraţi lucrarea
spirituală ca ceva serios pentru a vă transforma şi a
deveni nişte fiinţe noi de care întreaga lume are nevoie,
vă pierdeţi vremea, nu ştiţi decât să vă pierdeţi vremea.
Veniţi aici ca să faceţi un stagiu, să faceţi o lucrare
asupra voastră înşivă aşa cum n-aţi mai făcut niciodată;
decideţi-vă deci, şi veţi vedea rezultatele.
Să nu urmaţi exemplul tuturor oamenilor care nu
iau niciodată în consideraţie că posedă un suflet şi un
spirit, că există o altă lume de care trebuie să asculte. Ei
îşi concentrează toate energiile pentru a-şi satisface
corpul fizic, pentru a reuşi pe pământ, în societate...Ah,
da, pentru aşa ceva nimic nu le lipseşte, dar în viaţa lor
psihică nimic nu funcţionează!...Să nu urmaţi această
mentalitate, urmaţi filosofia divină pe care eu v-o
transmit. Să aveţi un înalt ideal fără să vă împiedicaţi de
mizeria şi slăbiciunile voastre. Hrăniţi această idee că
sunteţi o divinitate în putere, şi lucrând, învăţând,
rugându-vă, rugându-vă, trăind o viaţă cumpătată îi veţi
depăşi într-o bună zi pe toţi cei care s-au încrustat în nişte
forme pretins convenabile, dar nişte forme vechi şi
demodate ce îi împiedică să evolueze, care îi reţin acolo
lipiţi şi ei nu mai pot avansa. De exemplu priviţi cum
procedează cele mai multe femei. Atunci când sunt
tinere, ele se îngrijesc de aspectul lor fizic, se
parfumează, se machiază, învaţă să picteze, să danseze,
să cânte la pian şi tot ce este necesar pentru a seduce
un bărbat, dar toate acestea până la căsătorie. De îndată
ce s-au căsătorit, Dumnezeule, de ce să mai continue?
Atunci când te-ai căsătorit, ţi-ai făcut un rost în viaţă,
este de ajuns. De aceea ele încep să se îngraşe, să se
împlinească, şi nu le mai interesează ceea ce altădată
reprezenta farmecul, fineţea, poezia lor. De ce? Ar fi
trebuit să le păstreze. Chiar dacă aveţi nouăzeci şi nouă
de ani, nu trebuie să vă opriţi, fiindcă tocmai în acel
moment există cele mai bune condiţii pentru a începe!
Până atunci nu aţi făcut nimic, nici nu aţi învăţat mare
lucru, dar la această vârstă a venit în sfârşit momentul!
Iată cum gândesc eu. De ce ar trebui să fiu
singurul? Eu doresc să am în jurul meu nişte prieteni
care gândesc ca mine. Veţi spune că mă apasă
singurătatea. Nu, îmi place singurătatea mea fiindcă eu
nu sunt de fapt singur. Dacă aţi putea vedea câte fiinţe
se găsesc aici cu mine şi în jurul meu! Dacă aţi fi
clarvăzători, aţi fi cu adevărat uimiţi de ce aţi descoperi!
Eu am interes să deveniţi clarvăzători, deoarece atunci
lucrurile se vor derula mai bine între noi, mult mai bine.
Atât timp cât nu vedeţi, nu mă înţelegeţi şi nu intuiţi, şi
vă asigur că, orice aţi face, nimic nu va merge! Eu am cu
adevărat interes ca voi să deveniţi nişte clarvăzători; de
altfel, dacă veţi respecta anumite reguli, veţi deveni, este
scris de către Inteligenţa Cosmică.
Inteligenţa Cosmică a prevăzut totul, ea are chiar
nişte proiecte despre care voi nu aveţi nici cea mai vagă
idee. Credeţi-mă că, dacă veţi urma regulile divine, nişte
bogăţii extraordinare ascunse în voi de mii de ani se vor
deschide. Dar, evident, dacă veţi adopta filosofia
obişnuită şi materialistă, dacă vă veţi gândi numai la ce
este mai aproape, mai uşor, mai tangibil, nu veţi vedea
niciodată ce este foarte subtil şi veţi trăi o viaţă oarecare,
o viaţă mediocră şi limitată.
Încercaţi să mă înţelegeţi. Alegeţi idealul cel mai
înalt, iubiţi-l cu toate forţele voastre şi gândiţi-vă zilnic
să îl alimentaţi, fiindcă numai puterea celui mai înalt
ideal vă poate salva. Vă voi da o imagine. Atunci când
un scafandru coboară în adâncimile mării pentru a
căuta perle sau comori, el este legat cu nişte cabluri şi
tuburi de un vapor de unde este supravegheat de
oameni, iar dacă este în pericol, el trimite un semnal şi
este tras imediat afară sau i se trimite oxigen...Cei mai
mulţi oameni sunt ca nişte scafandri rătăciţi în mare,
dar nu au pe nimeni ca să le sară în ajutor fiindcă nu
sunt legaţi la un înalt ideal: ei sunt singuri, părăsiţi,
gata să se scufunde. În timp ce, toţi cei care au un înalt
ideal pot să se scufunde nestingheriţi, să iasă, să se
scufunde din nou, să respire; ei nu riscă nimic deoarece
idealul lor îi susţine şi le furnizează nişte particule încă
necunoscute. Ei sunt nişte copii ai Domnului care
respiră o atmosferă mai pură.
Se mai pot găsi şi alte comparaţii. Înaltul ideal este
asemănător deopotrivă cu un transformator ce modifică
tensiunea curentului. Se întâmplă uneori ca unele
avioane să zboare prin nişte locuri periculoase
străbătute de curenţi şi vârtejuri de aer pe care
echipajul nu le-a putut detecta dinainte, şi ele se
prăbuşesc la sol fără să se cunoască vreodată motivul.
La fel, atmosfera fluidică în care noi suntem cufundaţi
este străbătută de nişte vârtejuri de o putere
nemaipomenită ce provoacă brusc la anumite persoane
accidente fizice sau psihice inexplicabile. Pur şi simplu
aceste persoane au căzut în nişte goluri de aer şi au fost
distruse de nişte curenţi pe care nu i-au putut suporta.
În acest ocean psihic în care suntem cu toţi cufundaţi,
numai înaltul ideal, ca un transformator ce reduce
intensitatea curentului, ne poate ocroti.
Orice v-aş spune, eu simt că nu vă voi putea
niciodată exprima toate minunile pe care înaltul ideal
este capabil să le realizeze în noi înşine. Fiindcă el este
ca un sculptor care ne modelează şi ne dă formă, şi aici
se găseşte gradul superior al artei: să reuşeşti să te
sculptezi, să te modelezi pe tine însuţi, să îţi scrii
propria carte. Mie îmi plac artiştii. Arta este o poartă
deschisă spre Cer, o cale spre Divinitate, dar orice ar fi,
eu consider că există încă nişte grade superioare ale
artei. Artiştii creează frumuseţea, dar ea rămâne în afara
lor fiindcă ei nu lucrează asupra propriei lor materii.
Aflându-se în exteriorul lor, aceste opere pe care le-au
creat vor dispărea într-o bună zi, iar atunci când vor
reveni într-o nouă încarnare, ei vor trebui se înceapă din
nou să înveţe, să se exerseze ca şi cum nu ar fi făcut
niciodată nimic. În timp ce un adevărat pictor, un
adevărat sculptor, un adevărat poet lucrează mai întâi
asupra sa însuşi. Astfel, el nu se va separa niciodată de
toate tablourile sale, de toate statuile sale, de toate
cărţile sale; el le va lua cu sine în lumea de dincolo şi le
va aduce când va reveni într-o viitoare viată. Aceasta
este adevărata evoluţie.
Eu nu neg că artiştii au lăsat nişte capodopere
nemuritoare care continuă să inspire omenirea şi o fac
să evolueze. Dar după Ştiinţa Iniţiatică, după Inteligenţa
Cosmică de la care eu mă instruiesc zilnic, nu trebuie să
ne oprim aici, deoarece există grade superioare ale artei.
Eu admir toate operele pe care artiştii din toate
timpurile le-au creat, dar adevăratul ideal este de a
realiza toate aceste splendori în noi înşine, de a fi noi
înşine o simfonie, un templu, un poem. Veţi spune: „Dar
nu va profita nimeni de aceste opere!” Dimpotrivă, vă
înşelaţi, întreaga lume va profita tot timpul. Adevăraţii
instructori ai omenirii care se creau pe ei înşişi, care se
sculptau pe ei înşişi, care se scriau pe ei înşişi, tulburau
întregul pământ prin simpla lor prezenţă, fiindcă prin ei
se vedeau şi se ascultau toate culorile, toate formele,
toate poemele şi toate melodiile lumii. O fiinţă care se
creează pe ea însăşi, care îşi scrie propria carte,
valorează mult mai mult pentru omenire decât toate
bibliotecile, toate muzeele şi toate capodoperele artei,
fiindcă acestea sunt moarte, în timp ce ea este vie!
Vreţi să deveniţi mai înţelepţi, mai luminoşi, mai
puternici? Trebuie să consacraţi timp pentru a dori şi a
vizualiza aceste calităţi. Închipuiţi-vă că sunteţi
înconjuraţi de lumină, că emanaţi iubire pentru întreaga
lume. Încet- încet, imaginile acestor calităţi pe care le
formaţi devin vii, ele acţionează asupra voastră, vă
transformă, deoarece ele lucrează să atragă din univers
elementele adecvate pentru a vi le infuza. Desigur, mult
timp şi muncă sunt necesare înainte obţinerea unui
rezultat, dar când acest rezultat apare, nu vă mai puteţi
îndoi: simţiţi deasupra voastră o entitate vie care vă
ocroteşte, vă instruieşte, vă purifică, vă luminează şi
care, în cazuri dificile, vă pune la dispoziţie elementele
de care aveţi nevoie. Trebuie mai întâi să formaţi această
perfecţiune cel puţin în lumea mentală; ea va coborî apoi
pentru a se concretiza în materie.
 În realitate, ceea ce vă spun aici nu este nou; Iisus
însuşi ne-a învăţat importanţa de a avea un înalt ideal
atunci când le-a spus discipolilor săi: „Fiţi, dar, voi
desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit
este”. El a rostit această frază fără vreo explicaţie, dar eu
i-am cerut cu mult timp în urmă nişte explicaţii. Eu i-
am spus: „Doamne, ne ceri prea multe. Cum se face că
Tu nu cunoşti ceva mai bine natura umană? Oamenii
sunt slabi, limitaţi. Cum se face că le-ai dat asemenea
ordine? Tu le ceri să răscoale pământul. Ei nu au atâtea
forţe..”. Atunci el mi-a răspuns: „Da, tu ai dreptate, însă
vezi numai aparenţele. În aparenţă, este adevărat, omul
este slab; dar eu am văzut tot ce posedă în sinea sa
veşnic şi atotputernic, adică spiritul său care a ieşit din
Dumnezeu, care nu moare, care este indestructibil,
care este capabil să îi dea întreaga putere a Cerului. De
aceea i-am învăţat pe oameni acest ideal”. Această
revelaţie m-a tulburat... Şi am înţeles de asemenea că
tot ce Iisus nu a explicat discipolilor săi, el poate să
explice tuturor celor care îi cer.
Astăzi, fără să li se ofere nişte explicaţii psihologice,
ştiinţifice şi filosofice, li se citează în continuare
credincioşilor aceste cuvinte: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi,
precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este”. Dar
cum să facem ca să devenim perfecţi? Putem fi perfecţi ca
Tatăl nostru Celest numai dacă Îl luăm ca model, ca un
centru al vieţii noastre, dacă îl introducem în noi precum
drojdia care face să crească aluatul!
Atât Timp cât ne agăţăm de tot ce este vechi şi ros de
carii, nu trebuie să sperăm să găsim echilibrul şi
tenacitatea. Nu folosim un pai ca să facem un baston,
nu ne construim casa din gheaţă sau ceară. Adevărata
ştiinţă este de a forma în sine, în profunzimile propriei
fiinţe acest corp pe care Iniţiaţii îl numesc corpul de slavă,
corpul nemuririi, corpul de lumină, corpul lui Hristos, ce
este alcătuit dintr-o materie curată, inalterabilă. Pentru
a-l forma, trebuie să dobândim o cunoaştere profundă,
să acceptăm o disciplină strictă de viaţă şi mai ales să
păstrăm legătura cu Cerul. Atât timp cât aceste condiţii
nu sunt îndeplinite, este imposibil să obţinem nişte
lucruri importante.
Încercaţi să alegeţi şi să formaţi în voi idealul cel
mai înalt, sublim: idealul lui Hristos. Dar Iisus cum a
devenit Hristos? Puneţi-i întrebarea şi el vă va răspunde:
„Dacă am lăsat vreo urmă pe pământ, o urmă ce nimic
nu o va putea şterge, este pentru că am realizat corpul
de slavă. Eu l-am iubit pe Domnul, L-am luat ca model,
şi o mulţime de fiinţe şi forţe mi-au venit în ajutor. Eu
am gândit şi am iubit, dar nu am fost singur; eu am
chemat toate creaturile ierarhiei celeste şi în timp ce mă
ocupam numai să contemplu, să iubesc pe Domnul şi să
vorbesc cu El, ele au venit să înlocuiască particulele
corpului meu prin nişte particule luminoase şi divine, au
venit să sfinţească totul în mine. Idealul meu a fost de a
mă asemăna cu Tatăl meu Celest şi eu m-am identificat
cu El. Faceţi şi voi acum ca mine!” Iată ce mi-a spus
Iisus. Iar dacă şi voi iubiţi de asemenea acest ideal, el vă va
trimite o ierarhie de îngeri care se vor ocupa să vă
purifice, să vă transforme, si nu vor mai rămâne aproape
deloc urmele elementelor şterse şi maladive pe care
ereditatea le-a acumulat în voi de mii de ani.
Pentru a deveni ca Tatăl său Celest, Iisus a fost şi el
obligat să hrănească un înalt ideal, dar nu el s-a ocupat
să înlocuiască fiecare celulă, fiecare particulă a corpului
său, fiindcă nici un om nu poate face aşa ceva. Aceasta
este lucrarea altor entităţi care ştiu să remedieze
structura materiei, iar noi trebuie numai să le invităm.
Invitându-le, noi efectuăm jumătate din lucrare, iar ele
duc la bun sfârşit cealaltă jumătate. Ce face agricultorul?
El seamănă.- face o jumătate din lucrare. Apoi ploaia,
soarele şi nenumărate entităţi care trăiesc în apă, în aer,
în pământ încep să lucreze asupra seminţelor, aceasta
reprezentând cealaltă jumătate a lucrării, iar
agricultorul nu se mai ocupă, nu mai este treaba sa.
Treaba lui este de a semăna. Atunci când tatăl a depus
un germen în corpul mamei, credeţi că ea se va ocupa
apoi să aranjeze atomii şi moleculele pentru ca să se
nască un copil frumos şi sănătos? Nu, alţii se ocupă, mii
şi mii de entităţi. În acelaşi fel, un Iniţiat seamănă nişte
seminţe, declanşează anumite procese, le orientează, şi
apoi întreaga natură şi toate puterile din cosmos se
însărcinează să ducă la bun sfârşit restul.

În toate activităţile voastre, esenţialul constituie

motivul care vă face să acţionaţi, scopul ce doriţi să îl
atingeţi. Dacă aceste activităţi vă atrag aprecierea, dacă
ele vă aduc bani, aceasta nu trebuie să aibă nici o
importanţă. Pentru ce motiv vă închipuiţi că lucrez eu?
Pentru a mă îmbogăţi? Pentru a fi ridicat în slăvi? Nu,
din fericire pentru mine, altminteri aş fi foarte
decepţionat. Dacă nu sunt niciodată decepţionat, dacă
nu mă descurajez deloc, este pentru că eu cunosc un
secret. Acest secret este de a lucra pentru o idee divină,
un înalt ideal.
Desigur, dacă le veţi cere oamenilor să lucreze
pentru o idee divină, nu veţi avea un mare succes. „O
idee, dar ce este o idee? E o prostie! Nu avem timp de
pierdut pentru nişte idei. Au existat în trecut nişte ţipi
sărmani care trăiau pentru nişte idei...nişte iluzii...şi s-a
văzut cum au sfârşit, noi nu dorim să ne asemănăm cu
ei!” Toţi doresc să aibă nişte îndeletniciri „substanţiale”,
dar în spatele lor nu există nici o idee divină, numai
bani, stomac, sex. Evident, ei reuşesc, dar într-o zi vor
vedea ce au reuşit! Atunci când vor ajunge în lumea de
dincolo, li se va arăta „marele lor succes” şi le va fi
ruşine.
Iată, eu voi continua să vă spun acelaşi lucru: voi
veniţi aici pentru o idee divină, ideea Fraternităţii Albe
Universale, a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ,
pentru ca această idee să se instaleze în toate inimile, în
toate sufletele. Este adevărat, nu veţi deveni numai
pentru atât mai puternici, mai bogaţi, mai celebri, dar
veţi avea ceva care se numeşte entuziasm, care se
numeşte iubire, care se numeşte lumină.
De fiecare dată când veniţi aici ca să vă rugaţi, să
meditaţi, să cântaţi, există nişte comori care se
acumulează. Iar eu, după fiecare reuniune, plec fericit
mulţumind Cerului. Eu îmi spun: „încă o zi, Doamne,
care a fost înscrisă în cartea vieţii. Încă o zi care ne
apropie de Tine, fiindcă noi am fost aici pentru numele
tău şi slava ta, pentru a alimenta focul, lumina, în inima
şi sufletul tuturor oamenilor”. Şi nu trebuie să ne
închipuim niciodată că suntem singuri. De câte ori nu v-
am spus că împreună cu noi sunt mii şi mii de entităţi
invizibile care participă la lucrarea noastră! Această
lucrare pentru o idee divină, pentru un înalt ideal, este
singura adevărată hrană; nici o altă activitate nu ne
poate satisface din plin. Orice aţi face altceva, poate că
pe moment vă închipuiţi că sunteţi fericiţi, dar în clipa
următoare veţi simţi că vă lipseşte ceva. Împlinirea o veţi
găsi cu adevărat numai în lucrarea înfăptuită pentru
acest înalt ideal: să propagaţi peste tot iubirea şi lumina.
 Da, o idee, să lucraţi pentru o idee... meditaţi
asupra acestei chestiuni. O idee este o creatură vie care
vine de foarte sus, din lumea superioară a gândului şi
această creatură efectuează o lucrare în voi înşivă. Atât
timp cât o menţineţi, cât o hrăniţi, această idee vă
modelează, vă formează până când într-o zi veţi reuşi să
reflectaţi această lume a ideilor care este lumea
arhetipurilor, lumea divină. Iată deci necesitatea de a
lucra pentru o idee divină: această idee extrage din ea
însăşi toate posibilităţile pentru a vă modela, a vă
ameliora, şi într-o bună zi veţi deveni un cetăţean al
acestei lumi în care trăiesc nişte creaturi numite idei.
Iată de ce trebuie să lucraţi pentru o idee: pentru a avea
o legătură cu lumea superioară. Atunci când nu mai
există idei care lucrează asupra voastră ca albinele
pentru a vă aduce binecuvântările lor, sunteţi lipsiţi de
tot ce există mai bun.
Atât timp cât veţi considera ideile ca nişte abstracţii
ineficace şi inoperante, ele nu vă vor folosi la nimic, de
aceea trebuie mai întâi să înţelegeţi ce reprezintă o idee
şi cum să lucraţi pentru o idee. O idee este cu adevărat o
fiinţă vie de o mare inteligenţă, de o mare frumuseţe şi
înzestrată cu proprietăţi bine determinate. În momentul
în care lucraţi pentru o idee, ea acţionează deja asupra
voastră şi vă dăruieşte tot ce posedă. Iată puterea
magică a unei idei. Dacă aveţi deci o idee, una singură,
în ciuda tuturor imperfecţiunilor, a slăbiciunilor şi a
ignoranţei voastre, această idee care locuieşte în lumea
luminii vă pune în contact cu prietenii ei, vă face
cunoştinţă cu alte creaturi, cu alte regiuni, şi astfel
după un anumit timp această singură idee v-a adus
întreg Cerul.
 Iată unul dintre adevărurile esenţiale ale Ştiinţei
Iniţiatice: o idee ce părea ea însăşi limitată vă poate
aduce alte bogăţii pe care ea însăşi nu le posedă. Da,
fiindcă vă leagă de multe alte idei ce se află în armonie
cu ea; încet-încet, toate aceste alte idei fac cunoştinţă cu
voi şi cum fiecare din ele posedă aici un teren, dincolo o
locuinţă - simbolic vorbind - toate bogăţiile se îndreaptă
spre voi din cauza unei singure idei. Fiindcă în înalt
totul este legat, nu există separaţie, iar când o singură
idee este pusă în mişcare, toate celelalte sunt
deopotrivă. Din moment ce vă aflaţi într-o legătură
strânsă cu o idee, o iubiţi, o hrăniţi, doriţi să o atrageţi,
ea vă pune în comunicare cu toate celelalte care vă
trimit ceea ce ele posedă.
Iisus a spus: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui
Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor
adăuga vouă”. Între începutul şi sfârşitul acestei fraze
există un spaţiu imens de explorat; „...şi toate acestea se
vor adăuga vouă”: această afirmaţie este posibilă numai
datorită unei afinităţi speciale, magice, magnetice, între
o idee sublimă, cea a împărăţiei lui Dumnezeu, şi toate
celelalte idei care îi seamănă; dar şi pentru că o idee are
mereu nişte reprezentanţi aici, pe pământ, care în
momentul în care vă hotărâţi să lucraţi pentru ea sunt
cu toţi alertaţi şi se pun în slujba voastră. Iată de ce,
având un înalt ideal: realizarea împărăţiei lui Dumnezeu
pe pământ, veţi obţine tot ce doriţi, veţi gusta împlinirea.