OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Căsătoria, simbol universal

La cinema, la teatru, în romane, în cântece, poeme, despre ce este vorba? Despre

dragoste. Despre dragoste şi despre căsătorie. Iată că despre dragoste şi căsătorie nu trebuie să
discutăm: bărbaţii şi femeile vin pe pământ cu nevoia de a iubi şi, pentru marea majoritate, de
a se lega prin căsătorie de fiinţa pe care o iubesc. Evident, dragostea şi căsătoria nu merg
totdeauna împreună; câteodată e dragoste fără căsătorie, alteori e căsătorie fără dragoste. Cu
toate acestea, la modul general, un bărbat şi o femeie care se iubesc au tendinţa de a se căsători
pentru a trăi împreună şi pentru a se păstra unul pentru celălalt. Deci, în mod obişnuit, bărbaţii
şi femeile se iubesc şi se căsătoresc. Aşa merge lumea.
Şi dacă pun acum întrebarea: “E de la sine înţeles, preocuparea voastră principală e
dragostea şi căsătoria. Dar cum le-aţi înţeles ? De ce trebuie să vă căsătoriţi? Sau, mai mult
decât atât, fără a vorbi despre căsătorie, de ce credeţi că trebuie să stabiliţi un contact cu o altă
fiinţă, să vă uniţi cu ea, şi cel puţin pentru câteva secunde să formaţi o unitate?”… cine ştie să
răspundă? Foarte puţini oameni şi-au pus problema; din moment ce lucrurile stau aşa, de ce să
ne batem capul? Dar iată că Iniţiaţii, care au obiceiul de a reflecta asupra tuturor manifestărilor
existenţei pentru a le aprofunda, au descoperit că această tendinţă atât de naturală, atât de
răspândită, de a căuta o altă fiinţă pentru a te uni cu ea, ascunde unul dintre cele mai mari
secrete ale universului. Dacă omul ar înţelege semnificaţia acestei tendinţe şi ar şti să o
utilizeze în munca spirituală ar deveni o divinitate.
Tradiţia povesteşte că la origine, fiinţa umană a fost creată bărbat şi femeie. Deci, orice
bărbat este în acelaşi timp bărbat şi femeie, şi orice femeie este în acelaşi timp femeie şi
bărbat. A fi bărbat sau femeie înseamnă a nu fi decât o jumătate, şi nu-i rămâne fiecăruia de
făcut altceva decât să îşi găsească jumătatea complementară. Unde? În el însuşi. Acesta este
lucrul care nu se ştie. Pentru fiecare bărbat şi fiecare femeie adevărata căsătorie este
unirea interioară cu cealaltă jumătate a fiinţei sale şi nu unirea exterioară cu o altă femeie
sau un alt bărbat. Da, aceasta este adevărata căsătorie: a găsi această cealaltă jumătate a eului
propriu, a o atrage şi a fuziona cu ea şi a deveni, în fine, o fiinţă completă pentru a realiza o
muncă magică.
Majoritatea căsătoriilor care se fac pe pământ nu sunt decât experienţe, încercări,
mai mult sau mai puţin reuşite, aşteptând de a putea realiza adevărata căsătorie care
este de ordin spiritual. Această adevărată căsătorie e reprezentată în religiile Indiei prin
simbolul lingamului. Cunoaşteţi acest simbol: el învaţă că cele două principii (principiul
masculin reprezentat de linia verticală, şi principiul feminin reprezentat de baza orizontală) nu
trebuie să fie niciodată separate în fiinţa umană. Fiecare bărbat, fiecare femeie trebuie să
ajungă să realizeze interior uniunea celor două principii. Desigur, este foarte dificil; şi chiar,
majoritatea timpului, când bărbatul şi femeia se unesc fizic, în realitate ei rămân separaţi: în
sufletul lor, în capul lor, ei sunt separaţi. Faptul că ei sunt separaţi fizic, aceasta nu are
importanţă; ceea ce este important, este ca fiecare să realizeze în el însuşi căsătoria
principiului masculin şi al principiului feminin.
Dacă sunteţi capabili de a înţelege misterele căsătoriei, veţi înţelege toate secretele
vieţii. Căsătoria este lucrul cel mai răspândit, dar foarte puţini îi cunosc sensul ei profund.
Câte unul se plictiseşte, şi se căsătoreşte pentru a se distra… sau are nevoie să plăceri senzuale
şi căută partenera (sau partenerul) care îi va da aceste plăceri… sau e sărac şi se căsătoreşte
pentru a se îmbogăţi… sau e incapabil de a se descurca singur în viaţă şi îi trebuie o servitoare
sau un valet pentru a-l ajuta. Despre motivele pentru care oamenii se căsătoresc, să nu mai îmi
spuneţi!

1
 Pentru mine, căsătoria este un act atât de sublim încât nu sunt sigur că l-am aprofundat
cu adevărat. Ceea ce ştiu, este că numai căsătoria spirituală permite realizarea lucrurilor mari.
Cât timp bărbatul nu este căsătorit interior, el are forţa, chintesenţa, dar nu o poate condensa
pentru ca ea să fie vizibilă, tangibilă, reală în planul fizic: lui îi lipseşte factorul capabil de a
furniza materia pentru realizarea lucrurilor, adică tocmai principiul feminin. Şi dacă femeia
nu este căsătorită interior, ea are toate materiale, dar nu are flama, scânteia care trebuie să
îmbrăţişeze totul. Ea poate avea multă materie, dar această materie nu se aprinde, e moartă,
stagnantă, pentru că spiritul e absent. Nu uitaţi aceasta.

Căsătoria este o problemă foarte vastă pe care putem să o studiem peste tot în natură.
Astfel, în chimie, fizică, astronomie, botanică, anatomie, psihologie, etc., vorbim fără încetare
despre căsătorie. Să luăm numai exemplul apei, care este un element indispensabil vieţii în
univers. Ce este apa? Un copil născut din unirea unui tată, oxigenul, şi a unei mame,
hidrogenul: H2O. Da, şi de ce unirea unui 1 (O) şi a 2 (H2O)?… Pentru că 1 este numărul
principiului masculin, şi 2 este numărul principiului feminin.
Să luăm, de asemenea, exemplul cuvântului. Cum produce omul cuvântul? Cu braţele
sale, cu picioarele sale, cu urechile, cu nasul său, cu pântecul său? Nu, cu gura sa. Şi gura din
ce este formată? Din limbă şi cele două buze; şi atunci când limba şi cele două buze se pun în
mişcare produc cuvântul articulat. Limba este principiul masculin şi cele două buze sunt
principiul feminin. Astfel, principiul masculin şi principiul feminin produc un copil: cuvântul.
Vedeţi ştiinţa formidabilă care este conţinută în această pagină a marii cărţi a naturii vii!
Dacă filozofii ar fi reflectat asupra mecanismelor cuvântului, asupra elementelor care
intră în joc pentru ca omul să poate scoate sunete articulate, ei ar fi putut descoperi prin
analogie că Dumnezeu conţinea mai înainte în El cele două principii prin care El a creat pe
Fiul său, Cuvântul, şi că fiul a pus în mişcare toate creaturile. Pentru că, cuvântul nu este lipsit
de sens, nu este rostit fără un motiv, el e adresat cuiva în vederea a ceva. “La început a fost
cuvâtul” a spus sfântul Ioan. Cuvâtul reprezintă mişcarea, copilul.

Acum, iată esenţialul din ceea ce aş vrea să vă fac să înţelegeţi. La fel cum Dumnezeu
a creat lumea prin Cuvânt, la fel în planul fizic, jos, oamenii crează viaţă. În gură, cele două
principii sunt împreună, mereu împreună. Pentru a putea vorbi, trebuie ca cele două buze şi
limba să fie împreună pentru a produce sunete. Încercaţi să articulaţi fraze fără a vă pune
limba şi buzele în mişcare, nu veţi reuşi. În Dumnezeu cele două principii sunt împreună,
unite; ele nu sunt niciodată separate, de aceea Dumnezeu crează fără încetare. În timp ce
oamenii se comportă ca şi cum cele două principii ar fi separate, bărbaţii posedă numai
principiul masculin iar femeile numai principiul feminin; dar cum, pentru a crea viaţă, trebuie
să le unim, iată o serie întreagă de dificultăţi şi complicaţii!
Toate creaturile care nu dezvoltă în ele însele cele două principii, masculin şi
feminin, nu sunt cu adevărat imaginea lui Dumnezeu, şi ele nu au plenitudinea. Evident,
eu nu mă refer la faptul de a avea cele două principii în plan fizic, ci în plan spiritual:
principiul iubirii şi principiul înţelepciunii, unite împreună. Numai fiinţele care au
realizat unirea celor două principii în ele însele, principiul iubirii şi principiul
înţelepciunii, acestea sunt în adevăr şi posedă forţa. Şi cine sunt aceste fiinţe? Sunt
adevăraţii Maeştrii, adevăraţii Iniţiaţi, care au înţeles sfânta treime a Iubirii, a Înţelepciunii şi
a Adevărului. Aceste fiinţe se manifestă cu adevărat ca reprezentanţii lui Dumnezeu,
conductorii lui Dumnezeu şi trăiesc în plenitudine. Iată modelele de urmat.

Cuvântul nu poate fi realizator, el nu poate acţiona asupra materiei pentru a o fasona

decât dacă el este plin de dragoste şi inteligenţă. Cuvintele goale, cuvintele fără sens,
cuvintele în aer, nu pot produce nimic. Vedeţi, toate acestea ne obligă să studiem şi să facem
eforturi pentru ca cuvintele noastre să producă efecte în lumea întreagă, în întreaga creaţie,
în lumea vizibilă şi în lumea invizibilă; pentru ca ele să pună în mişcare oamenii, îngerii,
arhanghelii, spiritele şi elementele. Trebuie deci ca în cuvinte să fie inteligenţă, lumină, dar

2
să fie de asemenea căldură, multă dragoste, plenitudinea iubirii. În acel moment, da,
cuvintele devin puternice. E clar acum? Deci, atunci când vorbiţi cu prietenii voştri, cu soţul
sau soţia voastră, cu copiii voştri şi nu aveţi rezultate, aceasta dovedeşte foarte simplu că
cuvintele nu sunt încă aşa de luminoase şi pline de căldură.

Voi toţi, noi toţi, purtăm în noi înşine, în gura noastră simboluri de o importanţă
cosmică. Toată lumea are o gură, dar cu această gură fiecare se plânge în loc să mulţumească,
să mulţumească zi şi noapte că au o gură, şi o limbă în mişcare! Străduindu-se să nu facă
prosti cu această limbă, pentru că se spune că ea nu are os, dar sfărâmă oase. Da, când nu
sunteţi nici inteligenţi, nici înţelepţi, nici rezonabili, nici buni, sfărâmaţi oasele altora cu
limba: e destul să puneţi limba în mişcare şi distrugeţi familii, faceţi oamenii să se piardă, sau
îi masacraţi, şi faceţi toate acestea cu gura, cu limba!
E timpul să conştientizăm în fine că Dumnezeu ne-a dat ceva preţios: gura cu limba.
Trebuie să conştietizăm acestea şi să spunem: “Doamne Dumnezeule, iartă-mă că nu am
înţeles până acum comorile pe care Tu le-ai pus în gura mea, că nu am înţeles că
pronunţând cuvinte pot să Te imit, să devin ca şi Tine. Nu mi-am dat seama că fac rele
cu cuvintele mele: am spus lucruri fără bun simţ, am rănit oamenii, am perturbat
creaturile şi am dărâmat totul la pământ cu ajutorul acestui instrument pe care Tu mi l-
ai dat. În loc să fac bine, de a consola, de a susţine, de a dirija, de a ghida făpturile, în loc să
le dau viaţă şi să le învii, în loc să le ridic şi să le proiectez către Tine, Domnul, Creatorul, eu
le-am demolat şi le-am degradat. Iartă-mă şi învaţă-mă cum să-mi folosesc gura şi limba
pentru a face bine, pentru a lumina şi a încălzi pe alţii, nu numai pentru a mânca, a bea şi a
spune prosti fără a înţelege nimic vreodată.”
Gura este un organ extraordinar, atât de puternic, încât trebuie să tremurăm şi să
veghem ca să nu lăsăm să scape cuvinte veninoase, ci cuvinte constructive, educative şi
dătătoare de viaţă. Şi chiar dacă în aparenţă dojeniţi sau condamnaţi pe alţii, nu trebuie să
aveţi ca scop decât faptul de a-i ajuta şi a-i lumina. Din acel moment vă veţi crea un viitor
indescriptibil de frumos. E scris în Evanghelii: “Prin cuvintele tale te vei justifica, şi prin
cuvintele tale vei fi condamnat” adică viitorul tău va fi bun sau rău, luminos sau tenebros,
celest sau infernal, după cuvintele pe care le-ai rostit în timpul existenţei tale.
Deci, cuvintele sunt de o aşa importanţă pentru construcţia viitorului nostru încât
trebuie să reflectăm şi să medităm întreaga viaţă asupra acestui subiect. Trebuie să luăm în
consideraţie importanţa cuvântului şi, deschizând gura, să veghem aceasta acţiune să fie
întotdeauna de partea binelui.

Pot merge mai departe aprofundând această idee pentru a vă arăta că totul este legat,
că există în univers o lege a corespondenţei absolute. Soarele vorbeşte… El vorbeşte, şi
cuvântul său este viaţa, el vorbeşte şi cuvântul său e lumina care cade aici pe pământ, pe
plante, animale şi oameni. Iată, soarele invizibil, care acţionează asupra soarelui vizibil,
produce lumina şi această lumină se transformă în căldură. Să presupunem acum că limba
corespunde tatălui, cele două buze mamei, şi cuvântul copilului; atunci, ceea ce dă tatăl
mamei, acesta e cuvântul care vitalizează, care animă. E aceeaşi lege: la fel cum soarele
invizibil acţionează asupra soarelui vizibil, care acţionează apoi asupra pământului pentru a-l
fertiliza, la fel bărbatul fertilizează femeia, la fel cuvântul fertilizează sufletele şi inimile. E
aceeaşi lege. În acel moment, cel ce vorbeşte devine tatăl, cel ce ascultă devine mama, şi
naşte copii…
“Atunci, veţi spune, bărbaţii pot deveni mame?” Da, desigur, pentru că cel ce ascultă
este ca o femeie. E suficientă o schimbare de polaritate. Atunci când o femeie îi vorbeşte
soţului său ea ia o polaritate masculină, iar soţul care ascultă ia polaritate feminină şi
naşte copii. Copii sunt sentimentele, emoţiile, gândurile, deciziile şi actele. Vedeţi, acelaşi
principiu se aplică în toate circumstanţele, în toate regiunile, în toate domeniile. E vorba de
aceeaşi lege, infailibilă. Trebuie să ştim să jonglăm de la un plan la altul.

3
 Încercaţi deci de acum înainte să lărgiţi felul vostru de a vedea lucrurile. Dacă
rămâneţi neclintiţi în anumite concepţii nu veţi înţelege niciodată plenitudinea vieţii, pentru că
totul este legat. “Ceea ce este jos este ca şi ceea ce este sus, şi ceea ce este sus este ca şi ceea
ce este jos.”. Mulţi spiritualişti repetă această frază fără a o înţelege cu adevărat, pentru că nu
ştiu la ce anume corespund cuvintele “jos” şi “sus”. Pentru a le înţelege, trebuie să le înlocuim
prin alte cuvinte reprezentând imagini, creaturi, existenţe sau lumi… Ce am putea pune în
locul cuvântului “jos”? Jos, poate fi sexul, poate fi pământul, femeia, materia sau infernul. Iar
“sus” poate fi creierul, cerul sau soarele, omul, spiritul… aici Hermes Trismegistul a păstrat
secretul, nu a precizat, noi suntem cei ce trebuie să căutăm.
Dar ceea ce este extraordinar, e că a mai adăugat “pentru a face miracolele unui singur
lucru”. Da, “ceea ce este jos este ca şi ceea ce este sus, şi ceea ce este sus este ca şi ceea ce
este jos pentru a face miracolele unui singur lucru.” Deci, jos şi sus fac ceva împreună,
produc “un singur lucru”, copilul. Şi ce este acest singur lucru? Hermes Trismegistul nu a
explicat. Vedeţi, limba şi cele două buze sunt două lucruri care se unesc pentru a face
miracolele unui singur lucru, care poate fi Cuvântul. Dar ceea ce este sigur este că trebuie doi
pentru a produce acest singur lucru: principiul masculin şi principiul feminin, ceea ce este sus
şi ceea ce este jos. Când un bărbat şi o femeie vor să aibă un copil, trebuie ca unul să se pună
în sus şi celălalt în jos. Cel care este jos este ca şi cel care este sus; diferenţa este în poziţie. Şi
de ce? Pentru a produce miracolele unui singur lucru: copilul.
Deci, reflectaţi acum, încercaţi să nu vă mai treacă viaţa fără a vedea nimic, fără a
înţelege, în somn şi în incoştienţă. Trăiţi de acum înainte o viaţă plină de sens, lăsaţi tot ceea
ce vă reţine în regiunile inferioare, toate senzaţiile, ocupaţiile, care nu vă aduc nimic! Luaţi
esenţialul şi la treabă!

“Tot ceea ce este jos este ca şi ceea ce este sus.” Aceste cuvinte a lui Hermes
Trismegistul ne relevă că înainte de a exista jos, printre oameni, căsătoria exista deja sus. Da,
sus, între principiile cosmice masculin şi feminin se realizează fără încetare o unire, un
schimb care, în planul fizic, se reflectă sub forma căsătoriei. Iată ce ne relevă Ştiinţa
iniţiatică. E spus în Geneză: “La început Dumnezeu a creat cerul şi pământul.” Cerul şi
pământul sunt două simboluri pe care trebuie să le interpretăm, la fel şi relaţiile care există
între ele; acestea sunt simbolurile celor două principii emisiv şi receptiv, masculin şi
feminin. Cele două principii se unesc şi din această unire se nasc copii.Tot ceea ce vedeţi şi
chiar şi ceea ce nu vedeţi este o creaţie a celor două principii. Tot ceea ce este produs pe
pământ este un copil a acestei uniri a pământului cu cerul. Dacă pământul şi-ar tăia legătura,
dacă nu ar mai fi legat de cer, cerul nu i-ar mai da nici energiile sale, nici elanul său, iar
pământul ar deveni un deşert.
Cerul şi pământul, principiul masculin şi principiul feminin există deja în regnurile
sublime din înalt, şi ele se reflectă mai departe în toate regiunile şi în toate domeniile până în
planul fizic. Peste tot, nu vedem decât decât unirea celor două principii, masculin şi feminin
iar această unire produce o forţă, o energie. Când vreţi să branşaţi un aparat electric folosiţi o
priză tată şi o priză mamă, dar aţi remarcat că fiecare dintre ele sunt polarizate? Sunt două şi
două… Da, fiecare lucru, fiecare fiinţă posedă în ea însăşi cei doi poli. Pământul, cerul,
bărbatul, femeia au fiecare în sine doi poli. Deci, când se unesc, acestea face patru, şi iată
forţele care circulă, iată copiii care se nasc. Dar fără acest contact, fără această unire, această
fuziune, acest schimb, nu se produce.
Acum, dacă ne punem această problemă în domeniul vieţii interioare, vom înţelege că
atât timp cât omul nu va stabili un contact cu o realitate care îl depăşeşete: cerul, lumea
divină, el va rămâne singur. Şi dacă rămâne singur va rămâne steril, improductiv, şi va
dispărea într-o zi fără a lăsa urme. Veţi spune: “Dar am o soţie (un soţ); şi avem copii!” Da, în
planul fizic, dar aceasta nu ajunge. Adevărata căsătorie este de a şti cum să lucrezi cu cele
două principii în toate domeniile. Dacă îndepliniţi condiţiile în planul fizic, material, aveţi
rezultate: o întreagă populaţie, e de înţeles, dar în alte domenii sunteţi singur, steril, pentru nu
aţi înţeles această lege a căsătoriei în toate regiunile: în plan astral, în plan mental, etc…

4
 “Tot ceea ce este jos este ca şi ceea ce este sus, şi ceea ce este sus este ca şi ceea ce
este jos.” Sus este domeniul divin; jos, e planul fizic. Tot ceea ce găsim în planul material
corespunde unui adevăr din planul spiritual. În planul spiritual, ca şi în planul fizic, trebuie să
ştim să stabilim contacte. Iniţiaţii au ascuns acest adevăr în simbolul şarpelui care îşi muşcă
coada. Iată simbolul adevăratei căsătorii. Veţi spune: “Cum? Un şarpe care îşi înghite coada
e simbolul căsătoriei?” Da, pentru că adevărata căsătorie este în fiinţa umană, e fuziunea
capului şi a cozii. Cealaltă căsătorie nu este decât reflectarea acesteia.
În conştiinţa sa omul este separat de el însuşi. Trebuie deci să regăsească acea parte pe
care nu o cunoaşte şi să se unească cu ea. Această idee e conţinută şi de formula: “Cunoaşte-te
pe tine însuţi” care era înscrisă pe frontispiciul oracolului din Dephi. Dar foarte puţini au
înţeles sensul acestei inscripţii. Am citit într-o zi un comentariu făcut de un profesor
universitar de la Sorbona, şi am rămas siderat: chiar şi cei mai erudiţi nu înţeleg nimic şi
explică această frază ca şi copiii, fără pic de adevăr, fără profunzime.
A te cunoaşte, nu înseamnă a-ţi cunoaşte caracterul cu calităţile şi defectele sale sau a
cunoaşte limitele condiţiei umane. Dacă nu ar fi decât aceasta, chiar şi copiii ar fi capabili de a
se cunoaşte. În “Cunoaşte-te pe tine însuţi” ce este acest “însuţi”? Braţele? Picioarele?
Creierul? Nu. Sentimentele? Gândurile? Nu. Acest însuţi e o parte de Dumnezeu, o
scânteie, un spirit nemuritor, ceva ce nu se poate defini, foarte îndepărtat, foarte sus…
Şi acolo trebuie omul să se afle pentru a se cunoaşte, în această entitate imortală, omniscientă,
care e atotputernică: Eu-l său superior, care e o bucată de Dumnezeu… şi trebuie să
conştientizeze că depinde de El, că face parte din El, că nu există ca existenţă nici ca activitate
separată de El. În acel moment omul va descoperi că tot ceea ce gândea, tot ceea ce simţea era
o iluzie, un lucru ireal, iar realitatea era acest Eu, acest Sine interior care este Dumnezeu
Însuşi, şi că, dacă ar face eforturi pentru a se lega de El, pentru a simţi că face parte din El, de
a fi unul împreună cu El, conştiinţa sa s-ar topi în Etern, iar el şi-ar extrage forţa, lumina,
iubirea din Etern; el nu s-ar mai simţi ca ceva separat, mic, suferind, ci s-ar simţi ca şi
Dumnezeu Însuşi!
V-am mai explicat: cât timp omul se va identifica cu corpul său fizic, el va rămâne
vulnerabil, slab, muritor ca şi corpul fizic, şi va fi atins de orice i se întâmplă corpului său.
Dar dacă el încetează să se identifice cu corpul său fizic şi cu impulsurile sale instinctive
pentru a se identifica cu centrul universului, cu sursa vieţii, cu Creatorul, el se va îndepărta
din ce în ce mai mult de slăbiciune, de bătrâneţe, de boală şi de moarte, el se va apropia de
Cel ce este nemuritor, omniscient, omniprezent. Din acest motiv insistă Iniţiaţii asupra acestui
“însuţi”. Pentru că atât timp cât omul se va mulţumi de a cunoaşte orice altceva în afara lui, el
nu va atinge niciodată lucrurile la care aspiră: libertate, pace, fericire. A se cunoaşte înseamnă
a se topi în imensitatea lui Dumnezeu.
Deci, înţelegeţi-mă bine, când Iniţiaţii antici Greci spuneau: “Cunoaşte-te pe tine
însuţi”, ei nu preconizau de a se cunoaşte în toate slăbiciunile şi în toate limitările, pentru că
slăbiciunile, limitările, viciile nu sunt “tu însuţi”. Iată ceea ce trebuie înţeles.
Evident, această fuziune cu Dumnezeu nu se poate face aşa de rapid. Chiar în toată
existenţa lor, unii nu reuşesc să aibă această conştiinţă superioară graţie căreia să simtă că
sunt una cu Eternul. Din timp în timp ei au o străfulgerare, o iluminare, dar a doua zi se simt
iar separaţi, slabi, nenorociţi. Cel care a realizat această fuziune cu Eu-l său superior se
găseşte în pace şi în lumină, se simte nemuritor. El a ajuns la un grad de conştiinţă atât de
elevat, atât de vast, încât consideră toate creaturile ca şi cum ar face parte din el însuşi, iar el
nu mai are inamici, nu mai poate face rău la nimeni, el iubeşte toate fiinţele pentru că simte că
el însuşi trăieşte în toate creaturile. El se supune unei morale superioare. Iată un nou sens al
formulei: : “Cunoaşte-te pe tine însuţi”.
Pentru a ajunge la această stare de conştiinţă, o întreagă asceză e necesară. În India se
numeşte Jnani-Yoga. Pentru a ajunge la conştiinţa identificării cu Dumnezeu, yoghinii hinduşi
se servesc de formula “Eu, sunt El”. Meditând mult la această frază, yoghinul conştientizează
că eu-l său nu există, că eu-l nu este altceva decât “El”, Domnul… El e unic, atotputernic,
singura realitate.

5
 Să aprofundăm acum semnificaţia cuvântului “a se cunoaşte”. Citiţi în Biblie că
Adam a cunoscut-o pe Eva şi s-a născut Cain… el nu o cunoştea înainte? Abraham
cunoscut-o pe Sarah şi s-a născut Isaac… Cunoaşterea subînţelege un contact. E o
apropierea a doi poli care vor să se topească sau, dacă vreţi, să se guşte unul pe altul. Da, ce
fac copiii când sunt mici? Ei iau tot ce le cade în mână şi duc la gură. Astfel învaţă ei să
cunoască lucrurile. Pentru copil, organul cunoaşterii nu este creierul, ci gura: el vrea să guşte
totul. Iar pentru a cunoaşte un miros, un sunet, o imagine sau un gând, ce faceţi? Le lăsaţi să
pătrundă în nasul vostru, sau în urechile voastre sau în ochii voştri sau în capul vostru. Deci,
cunoaşterea nu e nimic altceva decât a lăsa să penetreze într-un organ al corpului nostru
obiectul pe care vrem să-l cunoaştem. Şi pentru naşterea copiilor, e aceeaşi lege.
Cunoaşterea se realizează prin penetrare: ceva ne penetrează pentru a fuziona cu noi.
În această fuziune cu un obiect sau cu o fiinţă, noi vibrăm în armonie, la aceeaşi
lungime de undă cu el. Să presupunem că avem două diapazoane cu braţele de aceeaşi
lungime… Când faceţi să vibreze pe unul, celălalt va răspunde pentru că vibrează pe aceeaşi
lungime de undă. Deci, pentru a ne cunoaşte, pentru a cunoaşte acea fiinţă divină care e
înlăuntrul nostru trebuie să ajungem să vibrăm pe aceeaşi lungime de undă cu ea. Numai
aceasta e condiţia de a o cunoaşte.
Să reluăm acum simbolul şarpelui care îşi înghite coada. El îşi înghite coada, adică
uneşte cei doi poli masculin şi feminin pentru că vrea să se cunoască… Dar să presupunem că
şarpele e foarte lung: cinci sute, o mie, două mii de metri… Într-o zi, plimbându-se, el găseşte
o coadă jos, se întreabă ce este şi o muşcă… Şi iată că descoperă că e propria sa coadă! Ca şi
puii de pisică: ei se joacă cu coada lor şi când o muşcă scot sunete ascuţite, au înţeles că e a
lor! Omul e o fiinţă a cărui realitate depăşeşte cu mult aparenţa sa fizică: ceea ce se plimbă
aici pe pământ, e coada sa… iar capul, unde e capul său?… Cât timp cei doi poli – capul şi
coada – vor fi separaţi în el, el se va mulţumi să se târască.
Coada trebuie să găsească capul şi să se unească cu el; coada, eu-l inferior, trebuie să
se unească cu capul, Eu-l superior, care e în înalt, în cer. În acel moment contactul e realizat,
şi se face o circulaţie de energii armonioase, constante. În om, acest şarpe se găseşte în
coloana vertebrală, e şarpele Kundalini, care odată trezit se ridică în lungul coloanei
vertebrale. Când cei doi poli sunt în fine reuniţi, adică când Kundalini, de jos, se uneşte cu
spiritul universal, Shiva, omul se cunoaşte, e în plenitudine.
“Cunoaşte-te pe tine însuţi”. “Tine însuţi”, nu e coada care mişcă aici în planul fizic, ci
e capul, spiritul care este în înalt. Adevărata căsătorie este adevărata cunoaştere. Dar omul nu
a realizat încă această căsătorie în el însuşi; el o realizează numai în afara lui: peste tot el face
branşamente, legături, plasează circuite în uzine, în administraţie, în politică, în economie,
peste tot, cu excepţia forului său interior. Acolo, nu mai ştie să branşeze nimic, de aceea se
simte incomplet.
Cea mai mare realizare la care fiinţa umană poate să aspire este de a uni eu-l inferior
cu Eu-l superior, coada cu capul. Evident, coada posedă câteva calităţi, ea are cel puţin forţa
de a se mişca. Dar capul posedă multe altele în plus: ochii, urechile, gura, creierul. Deci, dacă
vom putea să ne unim cu Eu-l nostru superior care are facultăţi atât de dezvoltate, vom
cunoaşte tot ceea ce el cunoaşte, vom vedea tot ceea ce el vede şi vom auzi tot ceea ce el
aude, şi vom fi perfecţi. Dar atât timp cât suntem separaţi, cât timp suntem doar o coadă care
se mişcă, suntem privaţi de aceste bogăţii.
Trebuie să unim coada cu capul… Trebuie să “alăturăm cele două capete”. De secole,
Iniţiaţii au lansat această formulă în lume, dar oamenii i-au pierdut sensul; ei o folosesc numai
pentru partea materială, şi, la sfârşitul lunii, când banii încep să lipsească, ei spun: “Nu
reuşesc să alătur cele două capete”. În realitate aceste două capete sunt coada şi capul
şarpelui. A alătura cele două capete înseamnă a ajunge să dezvoltăm succesiv toate ceakrele,
de la ceakra Mulhadhara de jos până la ceakra Sahasrara de sus, pentru a face unitatea. Cât
timp nu vom reuşi să alăturăm cele două capete, vom fi în mizerie şi în privaţiuni. Ei da, e
adevărat şi în planul spiritual ca şi în planul fizic.

6
 Toate puterile creaţiei se găsesc în căsătorie. Aţi văzut vreun bărbat sau o femeie care
au adus singuri un copil pe lume? Nu, pentru aceasta trebuie să fie doi. De aceea toţi care nu
se căsătoresc cu Cerul nu vor putea niciodată deveni creatori, ei vor rămâne celibatari.
Trebuie să ne căsătorim, dar cu Cerul pentru a avea mulţi copii. Se spune în Geneză: “Creşteţi
şi vă înmulţiţi!” Dar oamenii nu au înţeles această prescripţie decât în plan fizic. Fiecare
comandament are cel puţin trei interpretări, dar oamenii se mulţumesc să înţeleagă lucrurile în
plan fizic, şi aici este greşeala: de a nu vrea să meargă mai departe. Trebuie să creştem şi să
ne multiplicăm, da, dar în lumea gândurilor şi sentimentelor, pentru a popula zi şi
noapte pământul cu mici creaturi luminoase şi înnaripate care vor merge să influenţeze
lumea întreagă pentru realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu…
Trebuie să ne gândim la căsătorie, dar în înalt. Iată noua înţelegere, noua filozofie.

Dacă dimineaţa mergem să vedem răsăritul soarelui, este pentru că soarele e un centru,
centrul sistemului nostru solar, şi privindu-l, noi ne îndreptăm spre propriul nostru centru. Eu-
l nostru, adevăratul Eu, nu locuieşte aici; el e foarte departe în afara corpului nostru, el
locuieşte în soare. Dar el are legături cu micul eu iluzoriu, aici, pe pământ, şi de fiecare dată
când reuşim să stabilim conştient comunicaţia între cele două eu-ri, micul eu e atras în soare,
şi acolo trăieşte în bucurie, în lumină. De aceea, amintiţi-vă, v-am dat anumite exerciţii de
făcut la răsăritul soarelui. Vă imaginaţi, de exemplu, că sunteţi în soare şi că de acolo sus vă
vedeţi aici pe pământ şi vă zâmbiţi, vă spuneţi: “Deci, bătrâne, eşti acolo, dacă ai şti ce bine e
aici!” Astfel, o legătură se formează între eu-l vostru inferior şi Eu-l superior, restabiliţi
legătura cu voi înşivă, vă regăsiţi. Dacă faceţi acest exerciţiu ani de zile, veţi ajunge să
căpătaţi calităţile Eu-lui vostru superior. Şi cum Eu-l vostru superior este nemuritor, el
cunoaşte întraga istorie a lumii şi v-o poate comunica. Cum el este liber, vă va da puterile
sale. Cum el e plonjat într-un ocean de fericire, vă va da o fericire indescriptibilă.
Când bărbaţii şi femeile se unesc, ei simt o bucurie imensă, dar nu ştiu ce semnifică
această bucurie. Ori, tocmai, această bucurie e manifestarea adevărului acestei metode: “a uni
cele două capete”! Când omul a ajuns să unească cele două capete el a reuşit să se regăsească
şi este în plenitudine. E aceeaşi bucurie, aceeaşi dilatare care îl învăluie, dar de o natură mult
mai subtilă. Acestea sunt extazele de care vorbesc toţi sfinţii, yoghinii şi Iniţiaţii care au reuşit
să se regăsească.
Deci, iată, în câteva cuvinte, v-am prezentat taina căsătoriei. Trebuie să vă căsătoriţi,
dar nu numai cu creaturi exterioare vouă, pentru că în exterior vă pierde energiile. Trebuie să
vă căsătoriţi cu voi înşivă, pentru ca toate energiile voastre să se multiplice.

7
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Créer une famille universelle

(A crea o familie universală)

Data: 11 septembrie 1978

În întrunirile noastre, în meditaţii, trebuie să ajungem să ne concentrăm

gândul/gândurile, forţele colective asupra unui punct, a unui centru, a unui scop.
Acest scop poate fi individual, dar poate fi şi colectiv. Dar idealul este ca el să
fie amândouă/şi una şi alta în acelaşi timp. Dacă le reunim/le aducem laolaltă cu
înţelepciune, cu măsură, sunt cât se poate de binevenite, necesare,
indispensabile. Trebuie să te ocupi de propriile tale probleme, dar şi de
chestiunile colective. Dacă uitaţi complet de voi, dacă pentru voi nu contează
decât aspectul colectiv, atunci s-ar putea să suferiţi şi să fiţi în primejdie/să
mergeţi spre ruină. Iar dacă vă ocupaţi exclusiv de voi înşivă, intraţi în
contradicţie cu colectivitatea. Uitaţi că sunteţi doar o părticică dintr-un tot cu
care trebuie să faceţi schimburi raţionale/cumpătate şi armonioase, pentru a
menţine echilibrul. Iar apoi, vă întrebaţi de ce nimic nu mai merge, de ce vă
simţiţi blocaţi. Adevărata înţelepciune ni le recomandă deci pe amândouă:
ceilalţi şi noi înşine.

Iată încă o problemă/chestiune care nu este prea limpede. Şi cu cât explici

mai mult, cu atât e mai puţin limpede, pentru că este un subiect excepţional. E
un lucru care depinde foarte mult de evoluţie: la ce grad (de evoluţie) am ajuns,
în ce domeniu… Să luăm, de pildă, un copil, un beleluş. Poate el să se ocupe de
familie, de ţară, de rasa albă sau de cosmos ? El nu se gândeşte decât la el însuşi,
bietul de el : să atingă, să mănânce, să ia, să ţipe, să plângă şi atât. Dar cu cât e
mai evoluat, vine, pare-se un moment, în care bărbatul sau femeia încep să se
plictisească să rămână tot timpul cu propriile gânduri, cu propriile dorinţe. Vor
să se ocupe puţin de ceilalţi. Încep să-i caute, să-i îmbrăţişeze/să-i sărute, să-i
bată… Aaa, da, în sfârşit, se ocupă de ceilalţi ! Este o nevoie/necesitate. Şi iată
de ce se căsătoresc oamenii. Ei da, natura este inteligentă. Ea spune: “Amice,
dacă stai doar să ronţăi, să vânezi, vei fi un zero, un microb. Dar am să trezesc
un pic ceva, să pun/depun ceva...” Şi atunci el începe să-i caute pe ceilalţi,
pentru a construi o întreagă familie.

1
 Ei da, dar chiar şi în acest domeniu, chiar ocupându-te de ceilalţi, este încă
atât de egoist, de personal; sunt interese, este atât de calculat încât, chiar dacă o
luăm (de pildă) pe mamă, care se ocupă de copilul ei – îl hrăneşte, îl spală, îl
educă, îl sprijină – ne întrebăm din ce motiv ? Iubirea maternă, generozitatea,
dezinteresul... Aş vrea să cred, dar dacă analizezi puţin, ce descoperi ? (Că) ea se
gândeşte totuşi, la anii bătrâneţii, aşa, un pic; că îi trebuie totuşi pe cineva care
să vină să o ajute, să o susţină. Iată deci, de ce, ea pune capital într-o bancă,
pentru a putea scoate mai târziu. “O, veţi zice. Asta spun gurile rele. Nu este
adevărat.” Se poate/Îmi doresc să fie aşa. Doresc să mă înşel. Dar analiza mea
este ceva... Uneori vreau să scap de ea, dar nu reuşesc. Ea este mereu prezentă,
scotocind, căutând...
Dar totuşi, dacă luaţi cei doi poli: să luăm, de exemplu, microbii. Oare
microbii se gândesc la colectivitate ? Ei nu se gândesc decât la ei înşişi, cum să
facă ravagii, să mănânce, să sfâşie, să cangreneze... De aceea au rămas microbi.
Dar dacă microbul ajunge să se căiască... să vadă că este mic, că este zero, un
nimic, că este inutil, primejdios, un gangster... începe să se ducă la biserică, aude
ţinându-i-se predici şi se hotărăşte să devină catolic. Atunci, se angajează. Deci,
luaţi (pe de o parte) microbul şi (pe de alta) fiinţele cele mai înalte, aflate la
celălalt pol, şi veţi vedea diferenţa. Cu cât avansăm/progresăm, cu atât mai mult
ne gândim la ceilalţi. Şi de ce ? Pentru că eşti deosebit de drăguţ, de amabil, de
generos ? Nu. Nu. Pentru că o asemenea fiinţă a ajuns să-şi rezolve propriile
probleme şi nu mai este atât de neliniştită, de ??? şi se plictiseşte. Îşi spune: ”Ce
să mai fac acum ? Mi-am rezolvat problemele. » Şi începe să se ocupe de
ceilalţi, pentru că nu mai există probleme care să-l supere, care să-i pricinuiască
neplăceri. Şi pentru că nu poţi să te opreşti (în loc), trebuie tot timpul să
înaintezi, să evoluezi, ei se angajează pe un drum care la început îi este
necunoscut: drumul iubirii, al generozităţii, al clemenţei/îndurării. Şi iată cum,
făpturile cele mai înalte/care se găsesc cel mai sus, şi-au rezolvat propriile
probleme, nu mai au probleme, nici nevoi, nici dorinţe, nici pofte, nici
slăbiciuni, nici vicii… Şi totuşi trebuie să facă şi ei ceva. Iată de ce se ocupă de
ceilalţi. Aceştia sunt îngerii, arhanghelii, divinităţile şi chiar marii Maeştri,
Iniţiaţii. Ei şi-au rezolvat problemele. Nu mai au lucruri care să-i sâcâie, să-i
supere... Şi iată de ce sunt acum atât de avansaţi/evoluaţi. Putem verifica acest
lucru. Atâta timp cât eşti încă preocupat de propriile probleme, să le satisfaci
mereu, poate că nu vei reuşi neapărat/în totalitate. Trebuie totuşi, chiar dacă ai
probleme personale, să încerci/exersezi să te ocupi, să te angajezi de asemenea
în rezolvarea problemelor colectivităţii. Şi în felul acesta, în el însuşi/în tine

2
însuţi se petrec anumite lucruri, se trezeşte ceva, (se nasc) forţe necunoscute,
care reuşesc să rezolve mai repede, mai uşor, problemele personale. Dar dacă nu
te ocupi niciodată, nu încerci niciodată să te ocupi puţin de ceilalţi, vei rămâne
veşnic îndobitocit/abrutizat, adică un animal, prea personal, prea mic. Deşi nu ţi-
ai rezolvat propriile probleme, iată ce soluţie ne dă înţelepciunea. Să începi,
totuşi, câte puţin... Şi apoi, din nou să te ocupi de problemele tale, să exersezi,
până ce din interior vor ţâşni forţe noi şi, de asemenea, noi lumini; şi veţi
observa că rezolvarea propriilor probleme e mai bună şi mai rapidă. Din cauza
acestei iubiri pe care aţi manifestat-o faţă de alte făpturi. Altfel, aceste lumini
sau forţe noi nu îşi vor face niciodată apariţia, nu le veţi cunoaşte şi nu veţi fi
ajutaţi. Pentru că dacă rămâi numai cu personalitatea, cu tentaţiile, cu poftele, cu
nevoi inferioare, aceste forţe nu sunt capabile să trezească lucruri sublime. Şi
acest lucru nu a fost explicat în psihologia contemporană. Acestea sunt noţiuni
noi pentru voi. Deci, pe măsură ce încercăm să ne ocupăm de lucruri situate în
afara problemelor noastre personale, declanşăm forţe care sunt în interior şi ele
vin să ne ajute, să rezolve mai bine propriile noastre probleme. Altfel vom
rămâne veşnic imperfecţi, mereu traşi în toate părţile, mereu nesiguri, mereu
slabi şi mereu nenorociţi/săraci. Deci, prin această dorinţă de a-i ajuta pe ceilalţi
(le) declanşăm. Şi aşa putem spune următorul lucru: cu cât vrei mai mult să-i
luminezi pe ceilalţi – nu este sigur că veţi reuşi să-i luminaţi, dar ce este absolut
sigur, este că voi înşivă vă veţi simţi mai luminaţi. În dorinţa de a-i lumina pe
ceilalţi, voi sunteţi cei care învăţaţi. Eu am constatat-o pe mine însumi. Eu nu
cunosc nimic. Sunt atât de ignorant/neştiutor. N-am studiat nimic în viaţă. Dar
în/din dorinţa de a vă lumina, de a vă explica anumite lucruri, învăţ, învăţ,
învăţ... Este formidabil. “Nu-i adevărat ! – veţi spune.” Se poate. Se poate să nu
fie adevărat, dar poate că e totuşi ceva adevărat în asta. Încercaţi pentru ceilalţi
şi veţi vedea.

Track 6

Da. Şi de altfel şi în ceea ce priveşte forţa: atunci când vreţi să ajutaţi anumite
persoane, care sunt slabe, (în voi) ţâşnesc forţe noi şi sunteţi miraţi cum de aţi
reuşit să salvaţi cutare şi cutare persoană. Şi acest lucru este adevărat pentru
orice (altceva). Iar acest lucru nu este suficient de bine explicat, de cunoscut –

3
anume că se produc transformări în interior, că omul care cunoaşte această lege,
pentru a se putea ajuta pe el însuşi, pentru a benefica el însuşi, încearcă să iasă
puţin din el însuşi, pentru a-i ajuta pe cei care suferă şi observă că forţe noi
încep să ţâşnească. Aşa cum am spus de atâtea ori: o mamă, care vrea să-l ajute
pe copilul ei, care e bolnav, de unde găseşte forţe extraordinare, ca să poată să
nu doarmă mai multe zile, să nu mănânce, să nu se odihnească, până când îl
vindecă ? Iar apoi, când se vindecă, cum nu are nimic de făcut, cade la pat, se
îmbolnăveşte. Se îmbolnăveşte ea. De câte ori nu s-a întâmplat ! Deci, când vrei
să-i ajuţi pe ceilalţi, îndărătul acestui lucru există iubirea. Şi această iubire este
atotputernică. De ce să nu ne folosim de ea ? Iată, aşadar, cum pot eu să împart
făpturile în două categorii: cele care sunt inteligente şi cele care nu sunt
inteligente.
Aceia care se limitează doar la a-şi aranja propriile probleme şi care nu au
nimic minunat, bun, pentru ceilalţi. Iar eu vă spun sincer că aceştia nu sunt
inteligenţi. Deşi dau dovadă de inteligenţă, pentru că reuşesc, izbutesc să se
îmbogăţească, să domine, cu toate acestea, deci, ei nu sunt inteligenţi, pentru că
această inteligenţă nu este adevărata inteligenţă. Este o inteligenţă puţin
diabolică, puţin infernală, puţin... Dar sunt alţii, care deşi încă nu au reuşit să
pună totul la punct, se preocupă totuşi să-i ajute pe ceilalţi. Iată nişte oameni
inteligenţi! De ce ? Pentru că, chiar dacă nu reuşesc pe moment să-şi rezolve
treburile/problemele şi să strălucească în faţa lumii, în societate, ei pregătesc
terenul pentru a fi cei mai inteligenţi într-o zi, pentru că au făcut un lucru pe care
ceilalţi nu l-au făcut. Aceasta este adevărata inteligenţă. Cealaltă nu era cea
adevărată. De exemplu – şi chiar am ţinut o conferinţă despre acest lucru – în ce
fel consideră/privesc oamenii inteligenţa ? Vedeţi-i cum exclamă: “(Acest om)
este foarte inteligent ! Cum a reuşit ! Este bogat, este aşa şi pe dincolo... Câtă
inteligenţă !“ Dar ei nu ştiu ce este adevărata inteligenţă. Nu aceasta este
adevărata inteligenţă. Deci, cei care sunt şmecheri, care ştiu să calculeze, care
ştiu să-şi însuşească, imediat (???) Nu, acestea sunt capacităţi intelectuale. Dar
adevărata inteligenţă nu stă în ele. Oamenii confundă o capacitate intelectuală a
creierului – de a şti să manipulezi, să ştii să calculezi, să ştii să umbli cu
şiretlicuri – (cu inteligenţa). Dar nu în asta stă adevărata inteligenţă. Adevărata
inteligenţă este (să ştii) cum să-i ajuţi pe ceilalţi, cum să-i luminezi, cum să-i
vindeci, cum să-i consolezi, cum să-i faci fericiţi, cum să le aduci pacea. Aceasta
este adevărata inteligenţă./Iată ce este adevărata inteligenţă.
Să vedem, de pildă, cum fac ei/oamenii comparaţia dintre un lup şi o oaie.
Ei vor spune că lupul este mai inteligent, pentru că ştie să sfâşie, are colţi, este

4
vânjos, ştie să alerge, este formidabil, este foarte puternic. Iar oaia, biata de ea,
nu este inteligentă. De ce ? Păi nu are nici colţi, nu ştie să se apere. Este blândă,
atâta tot, drăguţă, drăgălaşă şi atât. Dar asta nu e inteligenţă. Să vedem acum.
Dacă am şti să reflectăm (am spune): dacă lupii ar fi fost inteligenţi, ar fi luat ei
forma de lup ? De ce ? Pentru că oamenii caută fără încetare să-i extermine. Nu
vor mai rămâne (lupi) decât la grădina zoologică. Deci n-a fost inteligent, n-a
prevăzut. Dar o oaie, a prevăzut că oamenii se vor ocupa de ea, o să fie hrănită,
o să fie dusă la păscut... “Dar, veţi spune, o vor mânca şi pe ea !” A, nu. Asta
este acum/pentru un timp. Va veni o zi când oamenii nu vor mai mânca oile.
Deci, ea a prevăzut multe lucruri. Şi de aceea a luat această formă, de a da lapte,
de a da lână, de a fi drăgălaşă... Aşa că, vedeţi voi, inteligenţa... Oamenii
nu ştiu ce este adevărata inteligenţă. Ei găsesc că lupul este mai inteligent. Dar
el n-a văzut că va fi exterminat, mai devreme sau mai târziu. Aşadar, dragi fraţi
şi surori, trebuie să raţionaţi/să judecaţi bine. Dar oamenii nu ştiu să
raţioneze/judece. Ei se opresc la moment, la aparenţă. Şi pe moment, desigur,
bogătaşul a reuşit, are palate, are (una şi alta)… Ei da, dar dacă ar fi inteligent,
ar fi găsit/descoperit/constatat că (ce posedă) este foarte trecător, că nu durează
mult timp şi că ce este cel mai important, fiinţa lui inerioară, gândurile şi
sentimentele lui, sufletul lui, inima lui, spiritul lui se deformează. Deci, dacă ar
fi inteligent, ar fi văzut că e pe cale să piardă esenţialul, în loc să câştige ceva
care nu durează prea mult şi care nu lasă urme, un lucru care se şterge. Dar (iată
că) devin poet.* (* în franceză « trace » = urmă rimează cu «s’efface » = se
şterge – n.t.) « Trace » - « efface », oh, là, là ! Nu ştiam că am darul poeziei.
Priviţi, aşadar, dragi fraţi şi surori, nu există judecată. Şi toată lumea vrea
să-l imite pe acel idiot (de bogătaş). Îl găsesc grozav de inteligent. Dacă ar fi
fost inteligent, ar fi lucrat pentru a deveni un fiu al lui Dumnezeu, adică să
adune bogăţii şi să înfrumuseţeze şi să se purifice, şi să aibă lumină, şi să aibă
forţă, putere, care vor dura o veşnicie. Pentru că acestea, nimeni nu vi le ia;
plecaţi, sunteţi bine primiţi, iar când vă întoarceţi, aduceţi cu voi aceste calităţi.
În timp ce celălalt, bietul de el, (câştigă doar) pentru câţiva ani şi nu poate lua
nimic cu el dincolo. O să vadă, acolo sus, că a fost prost. Dar deocamdată se
gargariseşte/îmbată cu opinia celorlalţi. Ei spun; “O, cât este de inteligent !”
Începe să creadă, înţelegeţi ? Este subjugat de părerea tuturor idioţilor. Iniţiaţii
nu vor spune niciodată că este inteligent.

Track 7
Ei da, dragi fraţi şi surori. Cei care sunt cu adevărat inteligenţi văd altfel

5
lucrurile. Ei nu fac decât să înfrumuseţeze, să cureţe, să purifice, să
întărească/fortifice, să organizeze, să armonizeze toate celulele, toate organele,
tot corpul şi iată că sufletul lor, spiritul lor, devin extraordinare. Nimic nu se
pierde. În timp ce din efortul, din munca, din tot ceea ce au arătat ceilalţi, nu
rămâne nici urmă. Totul se va pierde. Totul va fi mâncat şi cheltuit de tâlhari. Şi
cine sunt aceşti tâlhari ? Proprii lui copii. Va lăsa tâlharilor tot ce-a câştigat. A
câştigat ceva care nu durează mult (timp). Dar a pierdut tot ce era
important/durabil ???: pacea, tihna, bunătatea, generozitatea… Deci nu era prea
inteligent.
Ei da, dar asta nu înseamnă acum că trebuie să devenim paraziţi, sub
pretextul că suntem mistici, spirituali. Nu, (asta nu). Iată de ce trebuie să le unim
pe-amândouă ; trebuie să ne ocupăm să ne rezolvăm propriile probleme, pentru a
nu fi o povară pentru ceilalţi, un parazit. Dar să nu mergem până la a ne afunda
complet, la a uita tot, cum sunt/fac mulţi. Este bine să lucrezi pentru propriile
treburi, dar pâna la un punct/cu măsură. Şi de altfel, această pagină (o) spune :
cu măsură. Dar nimeni n-a fost atent la cuvântul “măsură” ; să ştii ce e măsura,
să nu mergi prea departe. Numai cât să poţi înlesni/facilita munca spirituală.
Trebuie să ai ce să pui în gură, totuşi, nu-i aşa ? Sau ceva cu care să te
îmbraci/să pui pe tine. Sau un mic adăpost, desigur. Dar ca să mergi la extremă,
asta nu.
Iată cum această pagină a prevăzut că trebuie amândouă/că amândouă
sunt necesare. Şi căreia să-i dai prioritate ? Pe care să pui accentul ? Pe
colectivitate, pe latura universală, pe latura divină. Asta înseamnă să dai 3
sferturi din eforturile, din timpul, din forţele tale şi un sfert să păstrezi pentru
tine însuţi/să-ţi dai ţie însuţi, adică Cezarului. Trebuie să-i dai un sfert Cezarului
şi trei sferturi lui Dumnezeu. Iată, problema este rezolvată ! Şi unde este Cezarul
? Aici! (Maestrul îşi loveşte pieptul/corpul ? cu palma – n.t.) El locuieşte aici. Şi
voi îl aveţi. Şi uneori oamenii lucrează numai pentru Cezar. Şi nimic pentru
Dumnezeu. Dumnezeu este colectivitatea, este fraternitatea, este universalitatea.
Asta e, deci, să ai un punct sublim, cum spune pagina, un ideal, o idee, un scop
şi în acelaşi timp să nu uiţi complet de tine, pentru că acest lucru nu este în acord
cu înţelepciunea. Căci priviţi, sunt totuşi unii care exagerează, care merg în
extreme. Şi apoi colectivitatea trebuie să se ocupe de ei, pentru că au stricat, au
distrus echilibrul, bunul simţ, comportamentul ; ei se îmbolnăvesc sau... Sunt
mulţi care (fac aşa), iar apoi trebuie ca ceilalţi să se ocupe de ei. Ei, nu. Trebuie
să ne ocupăm puţin de noi înşine, ca lucrurile să meargă bine, iar tot restul (să
fie) pentru fraternitate, adică pentru colectivitate, adică pentru întreaga lume: să

6
răspândeşti aceste idei, să lucrezi pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea
Lui. Altfel... Priviţi cum stau lucrurile la modul general astăzi: toţi lucrează
pentru ei înşişi. Nimeni nu se gândeşte la colectivitate, la Împărăţia lui
Dumnezeu şi Dreptatea Lui, la Epoca de Aur. Asta nu există în capul lor. Şi iată
de ce ea nu a venit şi nu va veni niciodată. Pentru că ei au găsit că este normal,
firesc, minunat, inteligent şi nu s-au gândit niciodată că nu vor îmbunătăţi
niciodată condiţiile în acest fel. Va exista întotdeauna o sabie a lui Damocles
care va sta agăţată deasupra capului. De ce ? Pentru că nu eşti niciodată sigur.
Când ai câştigat enorm, nu este niciodată sigur că veţi păstra (acest câştig) mult
timp. De ce ? Pentru că cei care vă înconjoară, societatea şi ceilalţi, nu sunt încă
prea “catolici”/corecţi şi e posibil ca ei să vină să vă căsăpească. Nu e niciodată
sigur. Să presupunem acum că lucraţi pentru a stabili o altă ordine colectivă,
unde nu vor mai exista aceste primejdii. Şi atunci sunteţi siguri că nimeni nu va
veni să vă căsăpească, pentru că colectivitatea este inteligentă, este evoluată,
este înnobilată. Iată cea mai bună soluţie. Vedeţi ? Deci, trebuie să lucrăm pentru
ca/astfel încât colectivitatea să devină nobilă, să devină dreaptă, onestă,
generoasă, luminată, pentru că afacerile noastre vor fi în acel moment în calm, în
pace. Altfel, niciodată nu vom fi liniştiţi şi siguri, atâta timp cât colectivitatea nu
este educată, nu este OK, nu este cum trebuie. De exemplu, ea este crudă. Vedeţi
cât este de simplu, de clar. Oamenii n-au gândit niciodată în felul acesta. Pentru
că toţi se gândesc numai să-şi aranejeze treburile lor, să se îmbogăţească prin
orice mijloc, ei bine, ei au luat/urmat acest drum de milioane de ani. Dar acum
vine o cultură nouă, prin Învăţământul Marii Fraternităţi Albe Universale, iar
această nouă cultură va deplasa/schimba lucrurile, va arăta oamenilor că trebuie
să gândească altfel, să simtă altfel, să lucreze altfel. Adică, pentru a găsi această
certitudine şi această pace, această siguranţă, această stabilitate, ... nu le poţi găsi
atâta timp cât colectivitatea nu este OK. Orice ai face, eşti mereu ameninţat/în
primejdie. Şi e atât de limpede ! Şi acum, dacă lucrăm toţi ca ea să devină mai
bună, vom trăi în siguranţă. Orice aţi face, veţi fi liniştiţi, pentru că oamenii sunt
educaţi, sunt drăguţi/amabili, sunt drepţi/corecţi. Altfel vor veni să vă fure, să vă
ardă sau să vă căsăpească. Nu eşti niciodată sigur, când îţi aranjezi propriile
treburi. De aceea trebuie să le aranjezi puţin, ca să nu mori de foame, dar tot
restul timpului tău, restul forţelor şi energiilor tale, să le consacri acestei idei atât
de grandioase, atât de divine, atât de glorioase de a lucra/să lucrezi pentru
colectivitate. Din acest motiv vrem să creăm o familie universală, adică Marea
Fraternitate Albă Universală răspândită în întreaga lume. Ca oamenii să ajungă
să înţeleagă că sunt fraţi şi surori şi că tatăl nostru este acelaşi/şi că avem acelaşi

7
tată, că mama noastră este aceeaşi/că avem aceeaşi mamă şi că nu e nevoie tot
timpul să ne batem, să ne exterminăm, să ne furăm, să ne înşelăm (unii pe alţii),
pentru că facem asta fraţilor noştri. Sunt fraţii noştri. Dar cum această idee nu e
prea răspândită, Fraternitatea şi-a luat îndatorirea/misiunea să
propage/răspândească această idee, că toţi suntem fraţi. Şi o dată gândim, dar
după aceea nu mai suntem atenţi să nu-i facem să sufere pe propriii noştri fraţi.
În timp ce, acum, priviţi ce se întâmplă: fraţi care se extermină/masacrează,
fraţi ???

Track 8
E limpede. Acum, desigur, sunt atâtea detalii, atâtea nuanţe şi lucruri care trebuie
încă adaptate, ajustate, ca să lucrăm mai bine, din ce în ce mai bine, pentru tine
însuţi, pentru fraternitate, pentru a fi în plenitudine/împlinit. Ca să nu rămânem
un mic pigmeu. Să ne dilatăm, să creştem...
Dar vom reveni la aceste subiecte, pentru că ele nu sunt niciodată limpezi
în capul (oamenilor). În privinţa iubirii, a iubirii sexuale, pentru că oamenii sunt
atât de prinşi în angrenajul acestei forţe, încât nu este niciodată limpede, când
este pur şi când nu este pur, când este divin şi când nu este divin. Şi cu cât
explicăm mai mult, cu atât e mai puţin limpede. Până când ? Păi până când omul
va ajunge să se domine, să se controleze, să aibă criterii. În acel moment nu va
mai fi obscur. Dar pe moment este la fel. Atâta timp cât avem acest egoism,
acest egocentrism, această personalitate, nu va fi niciodată limpede când trebuie
să lucrăm pentru colectivitate, cât şi cum. Asta e. Am să vă dau un exemplu.
Uite: aveţi de luat nişte decizii, decizii mari, foarte importante. Ei da, dar pe
moment sunteţi agitaţi, tulburaţi, speriaţi. Şi atunci nu e limpede, nu puteţi găsi
soluţia. Sunt nori, e praf, este tulburare, care vă împiedică să vedeţi limpede. Şi
sunt momente când eşti calm, liniştit, echilibrat, luminat. Şi atunci vedem
limpede. Nu ne trebuie mult, rezolvăm repede, e minunat. Deci, atâta timp cât în
interior există încă tulburare, temeri/spaime, perturbaţii, această idee a
colectivitaţii nu va fi niciodată OK //au point. Priviţi, v-am dat această imagine.
De ce ? Pentru că oamenii nu s-au eliberat încă de dorinţe, de tendinţa ??? de a
fura, de a mânca, de a bea, de a viola. Atâta timp cât există aceste dorinţe, aceste
nevoi, nu pot înţelege ce este colectivitatea, dacă trebuie să lucreze, cât să
lucreze şi aşa mai departe. Vedeţi ? Dar cei care sunt deja în Învăţământ, în
Fraternitate, au mult mai multe posibilităţi de a lucra pentru colectivitate, pentru
că odată cufundaţi în această fraternitate, în această ambianţă, în această
atmosferă, te simţi întotdeauna îndemnat la într-ajutorare, să te gândeşti la

8
ceilalţi. Atunci când eşti exclusiv singur, absolut singur în bârlogul tău, în
cămăruţa ta, eşti departe – vedeţi, întotdeauna departe – de aceste chestiuni
colective. Şi atunci foamea, setea, frigul, căldura, nevoile... Dar când eşti în
Fraternitatea Albă Universală, atunci condiţiile sunt mai favorabile pentru a te
gândi la aceste lucruri. Iar cei cărora nu le place să fie în colectivitate, în
comunităţi, pentru că sunt deformaţi, ei văd lucrurile aşa. Eu corespondez cu
oameni foarte, foarte, foarte bine plasaţi, în cercetări ştiinţifice, în filozofie în
erudiţie... Ei sunt cei care îmi scriu. Eu nu ţin (să fac asta.) Şi ei îmi spun deschis
că preferă viaţa individuală, nu le plac comunităţile, fraternităţile. Dar ca
indivizi, ca filozofi, ca ????, ei mă plasează Ooo ! Dar nu vor să vină în
Învăţământ. Deci există oameni de felul acesta. Ce vreţi ? Mai ales francezii. Lor
nu le prea plac comunităţile, colectivităţile, fraternităţile, pentru că intelectul lor
este deformat. N-au văzut niciodată avantajele pe care acest lucru le poate
aduce/avea, chiar şi pentru ei. N-au văzut. Ei cred că este mult mai bine altfel:
(dacă vin într-o colectivitate) ei se vor pierde, vor deveni sclavi, nu vor mai fi
independenţi. Nu, e fals ! Deci există/au o inteligenţă, care nu este cea adevărată
şi care îi înşeală/induce în eroare. Pentru că dacă ar fi Iniţiaţi, ar fi văzut că felul
lor de a raţiona/judeca este fals. Şi sunt mulţi aşa. Singuri, ei se fălesc, cred că
sunt divinităţi şi nu vor să scadă (în proprii ochi şi în cei ai lumii -???-) intrând
într-o colectivitate. Dar iată că într-o colectivitate sunt alte posibilităţi, de
neînchipuit, pe care nu le găseşti în singurătate. Dacă sunt leneşi, rămân leneşi.
Dacă le place să se plimbe toată ziua în zdrenţe, fără să se spele, ei pot să facă
acest lucru. Dar într-o fraternitate eşti obligat să fi amabil şi curat... şi atunci lor
nu le place prea mult asta. Într-o fraternitate eşti obligat să exersezi, să te
dezvolţi, să fii curat şi cinstit şi drăguţ şi, mai ales, mai ales, mai ales să
zâmbeşti când n-ai nici un chef să zâmbeşti, oh, là, là ! Da, da. De aceea nu vor
să vină ! Dar voi nu cunoaşteţi natura umană. Nu cunoaşteţi încă natura umană.
Nici eu ! Doar aşa, un pic, un pic.

Iar acum, un minut de meditaţie.

9
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’enfant, sa naissance, se prépare d’abord

dans le plan spirituel
(Copilul, naşterea lui, se pregătesc mai întâi
în planul spiritual)

Les rôles respectifs du père et de la mère

(Rolul mamei şi al tatălui)

Conferinţa din 20 februarie 1977

Natura a dat mari puteri femeilor. (Că) ea a conferit puteri şi bărbaţilor, de a

da caracterul, tendinţele, calităţile, virtuţile, viciile, defectele prin sămânţă, dar
mama poate îmbunătăţi enorm lucrurile, ea poate bloca unele lucruri şi ameliora
altele. De exemplu, să presupunem că tatăl este un geniu, că are mari capacităţi,
mari calităţi. Ei da, dar mama poate împiedica, poate îngreuna, poate învălui
multe dintre aceste calităţi, ca ele să nu se poată manifesta. Pentru că ea a
secretat, a dat, a emanat particule care nu erau foarte luminoase, perfecte, pure,
pentru că evoluţia ei nu este tocmai desăvârşită. Şi ea adaugă ceva sau
îndepărtează ceva. Aşadar, puterile femeii sunt puteri pentru acestă încarnare,
pentru latura materială, pentru latura obiectivă, pentru ceea ce ţine de
manifestarea în planul fizic; în timp ce puterile tatălui sunt mai interioare, sunt
lucruri mult mai subiective şi care pot rămâne ne-dezvoltate, care sunt undeva,
există, care ???, care vor să se manifeste, dar mama a pus straturi, carapace, cu
natura ei inferioară şi, deşi acele calităţi sunt prezente, ele nu pot să se
exteriorizeze, să se manifeste, să se obiectiveze. Aşadar, puterile femeii… Nici
1
măcar ştiinţa nu cunoaşte aceste lucruri: care sunt adevăratele puteri ale femeii şi
care sunt puterile bărbatului. Ei observă că există o ereditate, că există lucruri
care se transmit, că există cutare şi cutare slăbiciune, cutare şi cutare boală
ereditară, dar ei nu ştiu cu exactitate în ce fel i-a clasat Inteligenţa cosmică pe
cei doi: femeia şi bărbatul. Aşadar, pentru planul obiectiv, pentru planul
material, pentru planul manifestării obiective, femeia are un cuvânt de spus,
pentru că materia pe care ea o poate da poate fi atât de luminoasă, atât de subtilă,
atât de fină, atât de pură, încât să facă obstacol, să împiedice lucrurile rele ale
tatălui, să le paralizeze, să le înghită, să le îngroape, cu materialele bune pe care
le dă. Şi atunci toate acele tendinţe pe care le-a dat tatăl nu se pot manifesta, deşi
sunt prezente, pentru că mama a reuşit să le împiedice, să le înăbuşe, să le
paralizeze; ea a dat posibilitate bunelor calităţi să se manifeste. Deci, femeia are
puterea în planul obiectiv, în planul material – pentru că corpul fizic este un
lucru obiectiv, în timp ce caracterul, spiritul, tendinţele interioare, care nu se
văd, tatăl este cel care le dă. Ei, da, dar mama poate să împiedice sau să
faciliteze. În planul fizic ea are ultimul cuvânt. Iar acest lucru n-a fost niciodată
prezentat, explicat. Nici măcar biologii nu ştiu asta. Iată, e ceva nou. Da. Care
sunt puterile bărbatului şi care sunt puterile femeii - ei da, trebuie să le cunoşti.
Iată de ce este foarte important să ai seminţele cele mai bune, cele mai spirituale.
Dar mama trebuie şi ea să faciliteze această lucrare, cu caracterul ei, cu evoluţia
ei, cu bunătatea ei şi aşa mai departe. Iată lucruri pe care oamenii nu le ştiu.
Priviţi cât este de limpede, cât este de simplu. Şi, de altfel, este adevărul, puteţi
verifica asta: mama poate împiedica anumite lucruri şi să amplifice altele.
Dumnezeu i-a dat această putere în ceea ce priveşte materia. Şi cum materia
poate facilita anumite lucruri sau împiedica anumite lucruri, materia are mari
puteri asupra manifestării spiritului.
Şi acum, să dăm un exemplu – fiindcă nici în această privinţă nici savanţii, nici
psihiatrii, nici doctorii nu au înţeles niciodată nimic. Vă dau un exemplu. Iată,
aveţi un idiot, cu un creier în stare precară, incapabil de o mulţime de lucruri.
2
Dar îi întreb: oare spiritul lui este idiot ? Poate că spiritul lui e (cu totul altfel),
dar nu se poate manifesta prin intermediul acestui creier, pentru că materia
acestui creier nu este aşa cum ar trebui ca să permită calităţilor spiritului să se
manifeste. Şi încă un exemplu, care subliniază veridicitatea a ceea ce tocmai am
spus: aveţi un pianist virtuoz extraordinar. Îi daţi un pian stricat şi el nu-şi poate
manifesta virtuozitatea, orice ar face, pentru că pianul este stricat. Deci, dacă
acelui spirit i s-a dat un creier în stare precară, nu poate „cânta”. Dar poate că
acel spirit este un geniu, este inteligent, dar după manifestare, este un idiot.
Aşadar, dragi fraţi şi surori, oare ştiinţa şi savanţii au cercetat pentru a înţelege
aceste lucruri ? Nu. Iată lucruri noi, absolut veridice. Cu dovezi, iată. De ce acel
virtuoz n-a putut cânta (nu şi-a putut manifesta virtuozitatea) la acel pian, care
era stricat ? Pentru că aşa stau lucrurile, sunt două lucruri diferite. Este nevoie de
un instrument, este nevoie de un aparat, şi dacă acest instrument este în stare
bună, atunci Ooo, ce minunăţie !… Dar dacă pianul este aşa cum trebuie, dar
cântă un codaş, un imbecil, e o cacofonie. Deci, se poate şi ca pianul să fie
perfect, dar spiritul este un idiot. I s-a dat un creier bun, dar spiritul este inferior,
nu poate cânta (la el). Deci ambele situaţii sunt veridice. Vedeţi ? Iar acum,
pentru a te pronunţa, pentru a cunoaşte realitatea, trebuie să fii clarvăzător sau
un mare Iniţiat, pentru a vedea dacă la un idiot – din punct de vedere fizic – şi
spiritul este idiot sau este un geniu care nu se poate manifesta. Şi vă mai dau un
exemplu: Iată, un geniu extraordinar, un geniu. Şi l-au îmbătat. E beat. Când
vorbeşte, când gesticulează… Şi de ce nu se poate manifesta (ca geniu) ? Pentru
că corpul, creierul lui nu-i permit. Şi atunci, ceea ce spune, ceea ce face e
grotesc, e prostesc, pentru că e beat. În realitate este cel mai mare savant.
Vedeţi, aşadar, că latura materială este foarte importantă pentru a permite sau a
nu permite laturii spirituale să se manifeste. Şi chiar în privinţa galvanoplastiei
pe care am menţionat-o. O, ce înceţi şi greoi sunt oamenii în a înţelege lucrurile
sublime ! Este de neînchipuit, de neînchipuit, de neînchipuit. De ani de zile
predicăm, revelăm aceste mari adevăruri. Că tatăl şi mama, dacă sunt luminaţi,
3
şi dacă în timpul sarcinii, în timpul celor nouă luni, mama ar şti cum să lucreze
asupra copilului ei, să-i pregătească un palat, adică un templu şi nu o cocioabă,
făcută cu balegă şi materiale… atunci s-ar schimba lucrurile. Da, dar cum
femeile sunt ignorante, ele trăiesc oricum în timpul celor nouă luni, iar apoi,
dacă copilul devine un derbedeu, un şnapan, un bolnav, e din întâmplare, nici nu
se ştie de ce, Dumnezeu l-a trimis aşa din Cer: plin de defecte, nefericit,
bolnăvicios şi aşa mai departe. Şi lucrurile continuă în felul acesta de mii de ani.
Dar iată că Iniţiaţii, care au studiat această chestiune, au văzut că viaţa pe care o
duce mama se reflectă asupra copilului şi că acest mod de a trăi pregăteşte
materiale – fie plumb, fie aur, simbolic vorbind. Şi apoi copilul este exact de
plumb, adică e tern, e întunecat, e trist, e bolnăvicios, descurajat, pesimist. Şi
dacă, din când în când vrei să-l încurajezi puţin, adică tai puţin o bucăţică,
străluceşte puţin, câteva minute sau câteva ore – aşa cum plumbul străluceşte ca
argintul dacă-l tai puţin – dar, după aceea, devine din nou tern, se întunecă. Eu
spuneam că aceşti copii, chiar dacă sunt bine educaţi şi înconjuraţi de exemple
minunate, de colegi şi amici minunaţi, după câtva timp se reîntorc la aceleaşi
lucruri, ca plumbul. Aşadar, nici o educaţie nu este aptă, în măsură să-i schimbe,
să-i amelioreze pe aceşti copii. Pentru că mama a găsit plumb, pentru a le forma
corpurile din plumb. În timp ce mamele care sunt foarte luminate, foarte învăţate
şi care veghează în timpul acestor nouă luni asupra felului în care gândesc, în
care simt, în care acţionează, ce imagine trebuie să păstreze (vie în minte), ce
exerciţii să facă, ce să citească, ce muzică (să asculte), ce desene, ce tablouri, ce
sculpturi (să privească), atunci ele lucrează asupra copilului, iar copilul devine
de aur, adică nu se mai oxidează, nu se mai devine tern, nu se îmbolnăveşte
niciodată şi este incoruptibil, chiar dacă este înconjurat de derbedei, de
criminali, nu cade pradă, nu li se alătură. El este mereu de-o parte, e altfel. Iată,
eu am studiat foarte, foarte bine această chestiune. Şi acum pot, desigur, să vă
desenez galvanoplastia, cum se face, cu ce recipient, cu două fire, cu un anod şi
un catod – pozitiv şi negativ – şi că ele sunt cufundate într-un lichid cu un metal
4
– argint sau aur sau cupru. Iar pe anod este o lamă din acelaşi metal care se află
în soluţie, iar pe catod este o imagine, ceva din gutapercă. Catodul şi anodul sunt
conectate amândouă la o baterie electrică şi instalaţia începe să funcţioneze.
Toată lumea ştie că există câteva particule care se dezagregă din anod, adică din
acea placă metalică, intră în soluţie, iar din soluţie, câteva particule vor merge să
se depună pe catod – acolo unde este acea imagine, ca o medalie, ca o amprentă,
iar după un timp, se obţine o imagine de aur, de plumb sau de argint. Iată
galvanoplastia, este un lucru pe care îl cunoaşte toată lumea. E un proces care
ţine în acelaşi timp de chimie şi de fizică. Fizicienii îl studiază şi chimiştii, de
asemenea, deci se întinde pe ambele domenii. Ei da, dar cum tocmai v-am spus,
nimeni nu este obişnuit, învăţat sau educat ca să poată mereu să descifreze, să
interpreteze tot ce se petrece în planul fizic sau chimic sau în viaţa de zi cu zi, să
poată transpune aceste evenimente în alte regiuni, care sunt sufletul şi spiritul:
domeniul gândului, domeniul sentimentului, şi să descopere că (şi aici) există
aceleaşi legi. Ei bine, nu, nimeni nu se ocupă de asta. Şi asta este cea mai mare
nenorocire. Chiar şi în ce priveşte matematica, v-am spus într-o zi că ea este
moartă. Latura vie… există o viaţă, să găseşti aceste formule, aceste procese,
cele patru (operaţii), în domeniul psihologic, nimeni n-a încercat să facă asta. Iar
eu, într-o bună zi, am să vă arăt cât este de vie matematica. Da. Totul este viu.
Dar trebuie să ştii, să te obişnuieşti să interpretezi, să găseşti aceleaşi lucruri în
lumea interioară. Şi asta fac eu cu mii de lucruri în viaţă. De 40 de ani, veţi găsi
mii şi mii de interpretări ale unor subiecte, evenimente şi lucruri care există în
jurul nostru, asupra noastră şi de care oamenii nu s-au ocupat niciodată. Au fost
abandonate, lăsate, iar eu, de 40 de ani, nu fac decât asta. Fiecare conferinţă vă
revelează cel puţin un eveniment, un lucru, un proces şi o figură, o formă,
interpretate, descifrate. Şi v-am adus dovezi că reuşesc puţin să silabisesc în
Cartea Naturii Vii. V-am spus chiar că ştiu doar (primele) două litere: A, A; B,
A; B B A… Dar, totuşi, nu-mi pierd speranţa de a ajunge la celelalte litere,
pentru că, întrucât ştiu că vom trăi de-a pururi, nu sunt chiar aşa grăbit, înţelegeţi
5
voi. Dar când văd că oamenii nici măcar aceste două litere nu le cunosc, Oh, là,
là ! Şi de ce sunt atât de importante aceste două litere ? A B; A B A. Ei bine, în
ebraică asta dă ABA, adică Tatăl Ceresc. Vedeţi ? Aceste două litere sunt de-
ajuns. Ele te leagă de Tatăl Ceresc. Da, da. Pentru a vă spune că m-am obişnuit
să descifrez, să mă opresc asupra Cărţii Naturii Vii. Iar această carte nu constă
din altceva decât din litere, semne, simboluri, cuvinte, fraze… Şi trebuie să
cunoşti alfabetul, pentru a descifra evenimente. Şi în felul acesta am descifrat
galvanoplastia: Aaa, că acum trebuie ca femeile, mamele să cunoască
schimbările, transformările, ameliorările şi puterile pe care Natura le-a dat
femeii. Veţi zice „Dar de ce ? Şi fără asta facem copii, suntem mulţumiţi.” Ei,
da, dar iată, iată situaţia. Oare omenirea este în cea mai bună stare ? De ce
această înmulţire a bolilor şi a crimelor şi a războaielor ? Asta înseamnă că
lipseşte ceva. Tocmai această cunoaştere a galvanoplastiei. Veţi spune: Ba nu,
ba nu, ba nu ! Acum chiar ştiinţa a ajuns să descopere că mama şoarece
transmite aceste lucruri fiicei şoarece. Oh, là, là! Dar e prea târziu, aceste lucruri
ar fi trebuit cunoscute de mii de ani ! Iar Iniţiaţii, Marii Maeştri, Înţelepţii,
adevăraţii savanţi n-au nici o importanţă, dar şoarecii !!! Trebuie să te înclini,
să-i studiezi… Şoarecii vor instrui umanitatea. Iată unde au ajuns bieţii oameni !
Ar fi putut studia demult femeile însărcinate. A, nu, nu, nu ! Şoarecii, şoarecii,
şoarecii ! Iată, ce jalnic ! Da, ce jalnic. Şi ce poate aduce asta ? Asta poate aduce
asemenea transformări, o asemenea îmbunătăţire, încât va fi de nedescris. De ce
aşteaptă oamenii, ce aşteaptă, distrugerea umanităţii, pentru a înţelege asta ?
Desigur că, aşa cum tocmai am spus acum câteva minute, nu se poate conta în
întregime pe prima generaţie, chiar dacă se aplică la modul absolut regulile,
prescripţiile, exerciţiile, în timpul celor nouă luni, pentru că, aşa cum v-am spus,
există deja acest atavism, această ereditate, care este tenace, care împiedică, care
blochează, care paralizează bunele intenţii ale mamei. Dar, cu timpul, în 50, 60,
70 de ani, se poate ameliora în asemenea măsură, în asemenea măsură omenirea,
încât va fi de necrezut, de nedescris. Asta puteţi, cu adevărat, cu adevărat, cu
6
adevărat… Şi de ce oamenii nu au văzut asta ? De ce ? De ce savanţii, fizicienii,
chimiştii… Totul vorbeşte în natură, marile ei legi, tot, iar ei sunt orbi, nu
descifrează. Doar latura pragmatică, pecuniară, de dominaţie, latura materială,
latura industrială, doar latura foarte pământească contează. Iar pentru a ameliora
ceva, nu au timp, nu au această dorinţă. Este cu adevărat deplorabil. Chiar
ascultându-mă, nu puteţi şti de ce sunt eu în stare, nu puteţi, pentru că nu puteţi
vedea ce este în mintea mea. Vă opriţi la barba mea, la mustăţi, la… şi spuneţi:
„A, îl cunosc, îl cunosc, pe tipul acesta îl cunosc !” Dar iată că oamenii nu
cunosc absolut nimic, pentru că nu puteţi şti ce este în mintea mea, utilitatea
acestui lucru. Oh, là, là ! Da. Aaa, mama poate crea copii de aur, de aur, adică să
pună în mintea ei o lamă de aur, în gândurile ei, iar apoi asta intră în sânge –
acesta e lichidul – în care se află, de asemenea aur, şi apoi se duce jos, la catod,
şi începe să se lipească, să se lipească… Şi iată copilul de aur ! De ce oamenii
sunt atât de lenţi în a înţelege aceste mari adevăruri, care sunt aici, iată ? Ei, de
ce ? Eu ştiu de ce: pentru că au nevoie să sufere, să fie bolnavi, să fie nefericiţi,
să se sinucidă, să-şi spargă capul ! Au nevoie de asta. Pentru că dacă ar căuta
fericire, lumina, pacea, sănătatea pe cât caută banii, plăcerea, zi şi noapte, de
mult ar fi reuşit. Dar nu le caută. Din când în când: „A, aş vrea să fiu fericit ! A,
aş vrea să fiu aşa şi pe dincolo !” Dar lucrează exact pentru contrariul. Zi şi
noapte. Iar eu nu mă sui în barca asta. Aşadar, dragi fraţi şi surori, începeţi acum
să înţelegeţi anumite lucruri sau încă nu ? Unde este fericirea voastră, unde este
împlinirea voastră, unde este viitorul vostru ? Ei, în această lumină. Ei da, vă
veţi da seama peste câtva timp că cele câteva adevăruri, cele câteva cunoştinţe
pe care Dumnezeu ni le-a revelat sunt de o importanţă practică, practică,
practică. Eu nu cred în lucruri care nu sunt realizabile, ele sunt bune, sunt
minunate, dar sunt inutile. Iar oamenii se gargarisesc cu lucruri teoretice, care n-
au nimic practic. Iar eu sunt pentru latura practică. Şi nu există nimic mai practic
decât să realizezi galvanoplastia spirituală. Ea are o valoare poate

7
incomensurabilă. Dragi fraţi şi surori, abuzez puţin de voi, nu-i aşa ? De… Bine,
încep să mă cuminţesc… câteva minute…

Un minut de meditaţie.

8
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’enfant, sa naissance, se prépare d’abord

dans le plan spirituel
(Copilul, naşterea lui, se pregătesc mai întâi
în planul spiritual)

Conferinţa din 26.02.1977

Am să vă prezint într-o zi măsura, puterea a ceea ce aduce /copilul/ în el

însuşi şi, în acelaşi timp, ceea ce îi aduc condiţiile. Pentru că, iată, v-am ţinut
acea conferinţă sâmbăta trecută – sau poate era duminica trecută – în care v-am
explicat un lucru care nu au fost niciodată explicate în felul acesta în ce priveşte
bărbatul şi femeia. Ceea ce are bărbatul este extraordinar. Ei, da, dar femeia este
capabilă să învelească, să diminueze sau să amplifice calităţile sau viciile pe
care tatăl le transmite copilului. Deci mama are o altă putere. Iar aceste două
lucruri n-au fost niciodată explicate în detaliu. A fost o lumină ! Şi chiar fraţi şi
surori au venit după aceea să spună: „Ce am aflat este extraordinar ! Nu ştiam
asta”. Şi anume că femeia are puterea să ascundă, să închidă, să împiedice
anumite virtuţi şi calităţi. Ele sunt în interior, dar nu pot să se manifeste, pentru
că mama a adăugat materiale care împiedică (această manifestare). Iar alte
mame ajută, favorizează ceea ce dă (copilului) tatăl, care chiar se amplifică în
viață, pentru că ea aduce alte materiale, dar lucrul acesta nu a fost niciodată
explicat în felul acesta. Oamenii cred că tatăl dă (anumite lucruri) iar mama nu
are nimic de făcut, decât să lase lucrurile exact aşa cum sunt. Ei bine, nu. Ea fie
adaugă, fie îndepărtează.

1
 Să luăm acum acelaşi lucru, aceleaşi legi (și să vedem cum se mainfestă ele)
în domeniul educaţiei – la copii, la adolescenţi, la adulţi. Cum se poate explica
faptul că există băieţi care comit fărădelegi, furturi, se ocupă de droguri, omoară
chiar oameni şi sunt inconştienţi. Sunt inocenţi, candizi, iresponsabili. Chiar
justiţia, chiar psihologii sunt derutaţi, iar psihiatrii nu ştiu cum să se pronunţe.
Sunt oameni normali sau anormali ? Acestea sunt probleme (reale). Şi nimeni nu
poate să le rezolve. Fie se spune că sunt de vină părinţii sau condiţiile – pentru
că tatăl bea iar mama fură şi copilul nu este iubit, este abandonat. Deci, el a
văzut lucruri negative şi este influenţat şi atunci a devenit un delincvent, un
gangster, un derbedeu. Iată cum gânteşte toată lumea. Da. Iar eu, cum gândesc
eu ? Ei bine, eu iau în considerare amândouă (aspectele): ce vine din spirit şi ce
vine din materie; ce este în el, posibilităţile, capacităţile spiritului acestui copil,
ce se află în interiorul lui şi ce i-a fost adăugat în latura exterioară – condiţiile
familiale sau sociale. Deci amândouă, amândouă pot explica realitatea. Şi acum
să mergem mai departe. Există aceleaşi legi – ca în cazul mamei şi tatălui (ce dă
fiecare copilului – n.t.): deci există două lucruri, doi factori, două principii, două
forţe, una interioară, alta exterioară, adică obiectiv/subiectiv. Trebuie ţinut cont
de amândouă. Pentru că sunt cazuri, sunt cazuri, în care spiritul copilului are
asemenea calităţi şi virtuţi încât, pus în cele mai vitrege condiţii, el nu devine un
derbedeu, un gangster. Devine un sfânt. Cum putem explica acest lucru ? Aaa,
nu putem explica decât dacă acceptăm că în acest copil, în interiorul lui, există
lucruri infuzate, ascunse, ???, care împiedică condiţiile exterioare să-l altereze.
Așadar, se dă o luptă între ceea ce a primit el în interior – între calităţile şi
virtuţile depuse în el – (şi) condiţiile exterioare (care) nu au fost suficiente
pentru a le deturna total. Există astfel de cazuri. Am studiat această problemă şi
sunt cazuri, le-am văzut. Iar alţii, care se aflau în cele mai bune condiţii – de
bogăţie, de opulenţă, de bani, de îmbrăcăminte şi chiar cu educatori, cu profesori
– Oh, là, là ! – au devenit asasini şi derbedei şi aşa mai departe. Ca să judeci şi
să tragi concluzia că condiţiile exterioare reprezintă totul, nu este adevărat. Şi
2
dacă le minimalizezi complet, iar nu este adevărat. Să crezi că condiţiile
interioare reprezintă tot, ei bine, nu ! Există un joc, un calcul între cele două, iar
determinanata este ceva matematic. Ea presupune adunare, scădere… Şi apoi
linia care rezultă, ca în legea lui Newton, (indică) în ce direcţie va merge
copilul. Totul este în interior, este calculat – dar nu de oameni, ci de entităţi, de
spirite. Şi eşti uimit să constaţi cazuri în care condiţiile materiale erau
înspăimântătoare, copilul devine un conducător care duce oamenii către lumină.
Iar alţii, născuţi în familii incredibil de bogate erau cei mai depravaţi, cei mai
slabi, cei mai codaşi sau cei mai mari asasini. Consultaţi istoria şi veţi vedea.
Cunosc chiar familii în Anglia. Cum ? Vedeţi, deci, același lucru. Deci, aici,
ceea ce a dat tatăl este spiritul copilului – acesta este tatăl, care este în interior –,
iar condiţiile exterioare corespund mamei, care fasonează, diminuează, dar între
cele două există un calcul. În ce direcţie va merge copilul ? Asta depinde de
multe lucruri. Şi acest lucru nu a fost niciodată explicat. Deci, condiţiile
exterioare în care trăieşte copilul sunt foarte importante: ele sunt ca mama, care
poate să diminueze, să îndepărteze, să împiedice, poate pune stavile, straturi, nu-
i aşa ? Dar, în acelaşi timp, ceea ce copilul aduce cu el – şi asta este, daca vreţi
germenul, sămânţa tatălui – şi asta e o forţă, ea poate lupta, poate învinge, poate
neutraliza. Iar omul nu poate face acest calcul, este foarte greu pentru oameni.
Există o inteligenţă cosmică care (îl face), iar copilul devine un monstru, în
ciuda unor condiţii exterioare considerate favorabile, sau un sfânt, în ciuda
condiţiilor exterioare defavorabile. Da.
Şi chiar, într-o conferinţă, dacă vă amintiţi, m-am oprit şi asupra unor
lucruri asupra cărora oamenii nu se opresc. De pildă: ce reprezintă profilul şi ce
reprezintă faţa unui chip ? Nici asupra acestui lucru oamenii nu se opresc. Vă
uitaţi din faţă la cineva şi vedeţi că este drăguţ, plăcut, frumos; din profil, e un
animal. Sau invers: din faţă e înspăimântător, dar profilul este nobil. Cele două
sunt diferite. Profilul şi faţa nu sunt niciodată aceleaşi. Şi ce concluzie trebuie să
trageţi ? Nimeni n-a tras nici o concluzie, eu sunt singurul. Şi am să vă spun
3
această concluzie. Faţa reprezintă ereditatea pe care a primit-o cineva, de la
familie, iar profilul este el-însuşi, ceea ce are în el însuşi. Iată, amândouă sunt
prezente. Citiţi apoi, pentru a descifra. Pentru că este posibil ca profilul să
reprezinte o forţă, o voinţă, iar faţa, nu prea. Sau, dimpotrivă, faţa este
extraordinară, iar profilul… un fricos. (Râsete). Şi aşa mai departe. Sau o pasăre
de pradă. Profilul – o pasăre de pradă, iar faţa este acceptabilă. Aşadar, dragi
fraţi şi surori, sunt lucuri la care oamenii nu se gândesc. Şi există mari taine
peste tot, peste tot, peste tot.
Şi apoi să privim mâna. Şi cu mâna e tot așa. Mâna stângă şi mâna dreaptă
nu reprezintă acelaşi lucru. Mâna stângă e minunată, formidabilă, extraordinară,
liniile... Iar dreapta ? Totul este tăiat, totul este… Ce înseamnă asta ? Înseamnă
că persoana a venit în condiţii foarte bune, cu foarte bune calităţi, cu o zestre,
dar va strica tot, pentru că se va manifesta în aşa fel cu intelectul, încât va
demola ce i s-a dat. Şi dacă e invers ? I s-au dat puţine lucruri, totul e pus cu
neîndemânare, vine în condiţii proaste, dar el va aranja tot, pentru că mâna
dreaptă este… şi îi va izbuti tot şi va deveni formidabil. Şi cei care practică
chiromanţia v-au spus vreodată aşa ceva ? Ferit-a sfântul! Nici o ghicitoare în
palmă nu ştie asta. Vă spun poveşti. Ştiţi ce vă va spune ? „Ooo, văd pe cineva
foarte bogat (Râsete) va veni să se căsătorească, Ooo…”. Ea zice: „În trei
luni…”. După trei luni, nimic ! Te duci din nou: „Ooo, staţi aşa, e o mică
întârziere ! Or să vină toate !”. (Râsete). Clientela !

Un minut de meditaţie.

4
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

A doua naştere

Conferinţa din 29.01.1938 (Paris)

Conferinţă improvizată (note stenografiate)

Dacă vizitaţi Fraternitatea noastră din Bulgaria atunci când îşi face tabăra pe
pantele munţilor Rila, aproape de cele şapte lacuri, veţi putea vedea, la ceva
distanţă de tabără, un izvor care a fost amenajat special. Apa ţâşneşte dintr-un
bloc enorm de stâncă tăiată în formă de proră şi curge pe un pat de pietre plate,
foarte albe, ce se termină prin două mâini împreunate. Fiecare poate bea din
acest izvor de apă pură pe care i-o oferă aceste două mâini… Pe flancul stâng
al stâncii este gravată o ancoră, simbolul Fraternităţii, care este pictată în roşu,
iar pe flancul drept se poate citi inscripţia următoare:

Fraţi şi surori, taţi şi mame,

Prieteni şi străini,
Profesori şi studenţi,
Voi toţi, servitori ai vieţii,
Deschideţi-vă inima binelui,
Fiţi asemănători unui izvor !

Aproape de această inscripţie sunt de asemenea trasate nişte figuri

geometrice şi semene cabalistice despre care vă voi vorbi altă dată.

Cunoaşteţi toţi acest pasaj din Evanghelia lui Ioan unde Iisus îi spune lui
Nicodin: “Adevărat, adevărat, zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va
putea să vadă Împărăţia lui Dumnezeu. Iar Nicodin a zis către El: Cum poate
omul să se nască, fiind bătrân ? Oare, poate să intre a doua oară în pântecul
mamei sale şi să se nască ? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat, zic ţie: De nu
se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împăraţia lui
Dumnezeu”. Ce înseamnă “a te naşte din apă şi din Duh” ?...

1
 În antichitate trăia în Ierusalim un înţelept numit Nathan. Când prinţul
Saladin a pus stăpânire pe oraş, a aflat de existenţa lui Nathan; l-a chemat la
palat şi i-a pus şapte întrebări printre care şi aceasta: “Care este cea mai bună
religie dintre cele trei: iudaică, creştină, islamică ?”. Nathan i-a răspuns
prinţului: “Am să-ţi spun o poveste… A fost odată un rege care avea un inel
magic ce îi dădea toate puterile, şi datorită acestui inel nu avea nici necazuri
nici războaie, nici boli în regatul său. Acest rege avea trei fii şi, ajuns la
bătrâneţe, nu ştia căruia dintre fii să îi dea inelul magic, pentru că îi iubea în
mod egal. Ordonă atunci să i se facă alte două inele asemănătoare primului şi
le-a amestecat pe toate trei astfel încât nici el nu mai ştia care era inelul magic.
Îl chemă pe fiul cel mare şi îi spuse: “Fiule, te iubesc mult şi vreau să-ţi dau în
secret inelul meu cu o treime din regat”. Procedă la fel şi cu ceilalţi doi fii ai
săi. Regele nu ştia căruia dintre fii dăduse inelul magic, dar toţi trei şi-au
închipuit că l-au moştenit.
După câtva timp, regele a făcut o vizită fiilor săi. El a mers mai întâi la cel
mai mare şi a văzut că poporul său trăia în boli şi mizerie. Deci nu fiul cel mai
mare avea inelul. Vizită apoi regatul celui de-al doilea fiu; acolo, poporul era
copleşit de războaie şi necazuri permanente. Nici el nu primise inelul. În
sfârşit, când a sosit la cel de-al treilea fiu, a văzut că toţi supuşii erau bogaţi,
sănătoşi, în pace şi fericiţi. Regele a înţeles atunci că fiul cel mic moştenise
inelul magic… Iată, spuse Nathan lui Saladin, cum vei recunoaşte unde se
găseşte adevărata religie: acolo unde domnesc pacea, fericirea, belşugul,
înţelepciunea şi bucuria”.

Dacă nu vom descoperi adevărul, în pofida Învăţaturii ce ne-o dau Marii

Maeştri, este pentru că în noi canalele sunt prea astupate pentru a lăsa să
circule curenţii lumii spirituale. Eram încă foarte tânăr când am înţeles acestea,
şi iată cum. Eu studiam, citeam mult, munceam, şi totuşi nu eram satisfăcut pe
deplin. Atunci, am postit zece zile. După acest post, am înţeles multe lucruri pe
care nu le găsisem niciodată în cărţi. Bineînţeles, în primele zile mă simţeam
înfometat, dar imediat această senzaţie a dispărut. În cea de-a treia şi a patra zi
am avut o sete continuă care n-a făcut decât să se mărească zilele următoare: nu
mă gândeam decât la apă; adormit, visam izvoare şi râuri de unde beam
încontinuu fără a-mi potoli setea. Dar şi această sete a încetat. În a şaptea zi,
am luat un fruct pe care l-am mirosit… Simţeam că se degajă din el nişte
miresme atât de subtile, atât de minunate, încât ele mă hrăneau. În ultimile zile,
mâncam şi beam datorită acestor emanaţii, şi atunci am înţeles că fiecare

2
plantă, fiecare fruct conţine nişte elemente subtile, eterice, dar fiind sătui,
ghiftuiţi, nu putem să le simţim, şi cu atât mai puţin să le absorbim. Câte
lucruri nu se află în jurul nostru pe care nu le primim fiind prea plini ! Deşi ele
posedă nişte elemente foarte preţioase, trebuie să fim înfometaţi şi însetaţi ca să
le simţim. Or, deseori moţăim ca un om care a mâncat prea mult. Din această
cauză suntem lipsiţi de o hrană mai subtilă.

Cel care are obiceiul să abuzeze de hrană şi băutură, creează încet-încet în el

o astfel de stare de obstrucţie încât devine somnolent, greoi, toropit. Toate
simţurile sale se atenuează, inteligenţa sa se întunecă, voinţa sa slăbeşte,
pasiunile sale cresc. La fel se întâmplă şi în celelalte planuri. Când ne hrănim
prea mult în planurile astral şi mental, adică în planurile sentimentelor şi
gândurilor obişnuite, tot ce este mai subtil în suflet şi natură ne scapă şi rămâne
în afara conştiinţei noastre; şi chiar dacă toţi Marii Maeştri ar veni să ne înveţe
înţelepciunea lor, nu am înţelege şi nu am simţi nimic… Tocmai în timp ce
posteam, am constatat că puteam să mă dedublez uşor: ieşeam din corpul meu
fără dificultate atingând regiuni mai subtile; în timp ce, când am reînceput să
mă hrănesc, mi-a fost mai greu.

Micul izvor spune: “Fiţi ca mine ! Fiţi însufleţiţi, sprinteni !”. Da, dragii mei
fraţi şi surori, ascultaţi-l, luaţi ca model izvorul care curge, dacă nu, veţi deveni
asemănători mlaştinilor. Dacă izvorul vostru interior se murdăreşte, se vor
produce în voi nişte fermentaţii. Iar când există undeva nişte fermentaţii, ştiţi
ce se întâmplă: ţânţarii, muştele şi tot felul de gângănii încep să mişune; chiar
dacă încercaţi să le vânaţi, nu-i nimic de făcut, ele se înmulţesc fără încetare.
Singura soluţie este să asanezi mlaştina şi să laşi să curgă izvorul, pentru că
acolo unde curge un izvor, nu numai că nu există putrefacţie, dar arborii cresc,
florile înfloresc, păsările cântă, oamenii şi animalele vin să-şi potolească setea;
întreaga natură, chiar şi pietrele se bucură.

Veţi întreba: “Cum să facem să curgă un izvor în noi ?”. Este foarte simplu,
trebuie să iubeşti. Bineînţeles, îmi veţi spune că sunteţi îndrăgostiţi şi că
întreaga lume este îndrăgostită. Ştiu, dar când vorbesc despre iubire, eu
subînţeleg o altă iubire. Majoritatea oamenilor care sunt îndrăgostiţi recunosc
adesea că suferă, că sunt nefericiţi. Înseamnă că nu cunosc adevărata iubire.
Iubirea care face fiinţele nefericite nu este adevărata iubire, este o boală. Ceea
ce este curios, este că aproape nimeni nu îi scapă. Este ca o epidemie: s-au

3
încercat în zadar unele măsuri de protecţie, dar mai devreme sau mai târziu eşti
surprins şi apar distrugerile.

În Bulgaria, aveam un prieten care vorbea despre iubire ca despre cel mai
frumos lucru din lume. Într-o zi, a venit să mă vadă, cu faţa răvăşită,
întunecată, cu părul în dezordine. Neliniştit, l-am întrebat ce i s-a întamplat.
“Sunt îndrăgostit, spuse el, asta-i tot !”. Iubirea îl făcea nefericit pentru că nu
putea poseda obiectul iubirii sale. Dar iubirea despre care vă vorbesc este cu
totul altceva, şi când apare această adevărată iubire, cea a noului Învăţământ,
devii vesel, pentru că iubirea este o stare de conştiinţă minunată ce aduce toate
binecuvântările. Când acest izvor ţâşneşte în noi, apar imediat pomi, flori,
animale, oameni, pentru că acolo unde curge apa începe să se dezvolte o
întreagă cultură. Da, acolo unde se manifestă adevărata iubire apare o floră, o
faună, o întreagă civilizaţie.
În noi, regatul mineralelor este sistemul osos; regatul vegetalelor este
sistemul muscular; regatul animalelor este sistemul circulator; regatul
oamenilor este sistemul nervos.

Dacă nu vă naşteţi din apă şi spirit, nu veţi cunoaşte Împărăţia lui

Dumnezeu… Ce sunt apa şi spiritul ? În Ştiinţa Ezoterică, apa a fost
considerată întotdeauna ca principiul feminin, pasiv, iar spiritul, din contră, ca
principiul masculin, activ. În ebraică, la apă se spune “maim” şi la spirit
“ruah”. Ce este curios, dacă se inversează literele, “ruah” devine :aur”: lumina,
lumina care a creat lumea. Aceasta este lumina ce o posedă fiecare suflet ca o
mică scânteie ieşită din principiul masculin, creator, focul celest. În timp ce apa
este principiul feminin, mediatorul plastic, fluidul universal.

Dacă vă naşteţi din apă şi spirit… Adică, dacă nu vă naşteţi din apă şi foc…
Pentru a vă explica aceste două cuvinte “apă” şi “foc”, vă voi vorbi puţin
despre astrologie. Cunoaşteţi cele 12 semne ale zodiacului. Din punct de
vedere alchimic ele corespund celor patru elemente: pământ, apă, aer şi foc.
Există 3 semne pentru fiecare element care sunt repartizate astfel pe cercul
zodiacal.

4
 Observaţi că semnele aparţinând aceluiaşi element sunt plasate în cele trei
vârfuri ale unui triunghi echilateral. Triunghiul pământului este format de
semnele Taur , Fecioară  şi Capricorn . Triunghiul apei, de semnele Rac
, Scorpion  şi Peşti . Triunghiul aerului, de semnele Gemeni , Balanţă
 şi Vărsător . Triunghiul focului, de semnele Berbec , Leu  şi
Săgetător . Nu vom vorbi astăzi despre toate combinaţiile ce se pot face cu
aceste patru triunghiuri în toate domeniile vieţii; ne vom opri numai asupra
triunghiului apei şi focului.

Să spunem la început că, în mod tradiţional, fiecare semn zodiacal

corespunde unei părţi din corpul omenesc.

5
  cap  rinichi
 gât  organe genitale
 plămâni  coapse
 piept-stomac  genunchi
 inimă  pulpe
 intestine  picioare

Se pot prezenta deci cele două triunghiuri de apă şi foc în acest fel (a se
vedea pag. 7, fig. 1 şi 2).

Un triunghi este identic cu secţiunea dreaptă a unei prisme triunghiulare, şi

după cum ştiţi, prisma descompune lumina albă în şapte culori (fig. 8, pag. 10).
Aceast fenomen al descompunerii luminii de către prismă este bazat pe trei
numere foarte semnificative: 1, 3, 7. Numărul 1 reprezintă fascicolul de lumină
care cade pe una din feţele prismei; numarul 3 reprezintă prisma însăşi cu cele
trei feţe ale sale, iar numarul 7 reprezintă culorile răspândite de prismă.

Dacă aruncăm acum o privire asupra anumitor funcţii ale organismului vom
vedea că fiecare reproduce acest fenomen al descompunerii luminii de către
prismă (A se vedea conferinţa: „Prisma, imagine a omului”. Opere complete,
Vol. 10, cap. ХII). De exemplu, atunci când ne hrănim, mâncarea reprezintă
fascicolul luminos (1) care cade pe prismă, stomacul (3) pentru a da cele 7
culori, adică cele 7 forţe care sunt apoi distribuite în corp. Regăsim în mod egal
acelaşi fenomen în respiraţie, cu aerul pe care îl inspirăm (1), plămânii (3) şi
cele 7 forţe care sunt distribuite în organism prin respiraţie.

6
 Se poate studia prisma şi din alt punct de vedere, analizând cele trei
principii care există în om: intelectul, inima, voinţa; sau gândul, sentimentul,
acţiunea. Se pot observa deasemenea multe alte fenomene sau manifestări ale
vieţii, de exemplu: tatăl, mama şi copilul; acidul, baza şi sarea; lungimea,
lăţimea, înălţimea; lumina, căldura, mişcarea; iubirea, înţelepciunea şi adevărul
etc.

Să revenim însă la trinitatea intelect (gând), inimă (sentiment) şi voinţă

(acţiune). Dacă prisma este echilaterală, ea este simbolul omului al cărui
intelect, inimă şi voinţă sunt dezvoltate în mod egal, adică al omului perfect
echilibrat: gândurile sale sunt corecte, sentimentele sale sunt generoase şi
voinţa sa este capabilă să exprime prin faptele sale justeţea gândurilor şi
7
generozitatea sentimentelor sale. Totul în el este deci armonios... Desigur,
acestea sunt cazuri foarte rare, iar prisma echilaterală reprezintă Iniţiatul,
Înţeleptul, Marele Maestru. (fig. 3)

Deseori, oamenii sunt triunghiuri ale căror laturi sunt inegale. Unii au latura
voinţei mult mai dezvoltată (fig. 4), ceea ce înseamnă că, în majoritatea
cazurilor, ei se mulţumesc să realizeze proiectele altora. Din contră, alţii au
laturile intelectului şi inimii mult mai dezvoltate decât latura voinţei (fig. 5); ei
judecă şi analizează mult, sunt deopotrivă foarte sensibili, dar când este cazul
să acţioneze, să realizeze, ei aşteaptă să o facă alţii în locul lor.

Triunghiul din fig. 6 reprezintă nişte persoane inteligente, active, energice,

dar egoiste, dure, fără iubire, nici milă, fiindcă latura sentimentală nu este deloc
8
dezvoltată la ele. În timp ce triunghiul din fig. 7, unde inima şi voinţa sunt mult
mai dezvoltate decât inteligenţa, reprezintă nişte persoane foarte bune şi foarte
generoase care, dorind mereu să se sacrifice, fac prostii şi se lasă înşelate de
alţii.

Combinaţiile şi cazurile ce pot fi imaginate sunt atât de numeroase încât nu

pot să vi le menţionez pe toate, vi le rezum numai. Esenţialul constă în a
înţelege că trebuie să ne străduim să devenim nişte prisme echilaterale.

Atunci când vârful prismei este îndreptat în sus (fig. 8), evantaiul culorilor
se întinde de la roşu (sus) la violet (jos). Dacă vârful este îndreptat în jos, este
invers: violetul este sus şi roşul, jos.

9
 Repartiţia culorilor în noi are o semnificaţie deosebită. Roşul este legat de
organele sexuale, portocaliul, de splină, verdele, de stomac, albastrul, de
plămâni, iar galbenul, violetul şi indigoul sunt legate de cap. Fiecare organ este
vindecat de culoarea care îi corespunde.

Să considerăm acum figura următoare figură.

Să începem cu roşul. Constatăm că, dacă amestecăm roşul şi galbenul, care

sunt situate la baza triunghiului cu vârful în sus, obţinem portocaliul ce este
10
plasat între cele două, în vârful celuilalt triunghi. La fel, amestecând galbenul
şi albastrul obţinem verdele; amestecând albastrul şi roşul obţinem violetul.
Dar dacă amestecăm două culori diametral opuse, cum ar fi verde şi roşu,
albastru şi portocaliu, galben şi violet, obţinem nişte nuaţe foarte urâte. Aceste
culori nu trebuie deci să fie amestecate. Se ascund mari secrete în afinităţile
sau, dimpotrivă, în neconcordanţele dintre culori. Dacă nesocotim legea
conform căreia fiecare fiinţă posedă o culoare predominantă, riscă, prin felul
nostru de a acţiona, să provocăm nişte catastrofe. Consecinţele anumitor
amestecuri de sentimente şi gânduri se limpezesc deopotrivă cu ajutorul acestor
legi, şi la fel, amestecul anumitor virtuţi şi al anumitor slăbiciuni. Este o
întreagă alchimie spirituală despre care vom mai avea ocazia să vorbim.
Dorinţa mea este de a vă explica, în cel mai simplu mod posibil, adevărurile
fundamentale pe care vă puteţi construi existenţa, ameliorându-vă relaţiile
voastre cu oamenii, cu natura şi cu fiinţele din lumea divină. Eu mi-am propus
să vă vorbesc într-un limbaj clar, simplu şi exemplificativ, cu riscul de a trece
drept un conferenţiar puţin erudit care nu dă nici un citat din autori celebri şi
plictiseşte publicul cu idei infantile.
Luaţi o bucată de hârtie verde, o bucată de hârtie roşie şi apropiaţi-le una de
alta: roşul pare mai roşu şi verdele mai verde. Cele două culori astfel apropiate
par mai intense; dar eu vă spun, dacă le amestecaţi veţi obţine o nuanţă
murdară, tulbure. Este la fel cu fiinţele.
Faceţi acum o altă experienţă. Priviţi o foaie de hârtie roşie timp de câteva
secunde, apoi fixaţi brusc privirea pe o hârtie albă: veţi vedea apărând verdele.
Dacă aţi privit portocaliul, veţi vedea apărând albastrul, iar dacă aţi privit
albastrul, veţi vedea apărând portocaliul. De ce ? Sunt acolo legi foarte
interesante pe care le puteţi regăsi în viaţa psihică. Meditaţi asupra unui
subiect, dar după câteva momente, un sentiment sau un gând complementar
apare în voi. Acest fenomen arată legătura existentă de asemenea între roşu şi
verde sau între galben şi violet înăuntrul vostru. Fiecare virtute este legată, în
om, de o altă virtute, fiecare calitate de o altă calitate, fiecare mişcare de o altă
mişcare, aşa cum culorile sunt legate între ele. Fiecare slăbiciune este de
asemenea legată de o altă slăbiciune. Este de ajuns deci ca omul să lucreze
asupra unei virtuţi sau să se lase în voia unei slăbiciuni pentru a trezi în el alte
virtuţi sau alte slăbiciuni.
Se poate produce chiar un fenomen şi mai curios: lucrezi să trezeşti o
virtute, şi constaţi apariţia unui viciu. Uneori contrariul este deopotrivă
adevărat. Anumite slăbiciuni, anumite defecte pot trezi o calitate, o virtute.

11
Aceste fapte ne ajută să înţelegem cum o persoană care s-a rugat de-a lungul
anilor, care s-a închinat, care a fost un model de virtute, devine într-o zi
victima unei pasiuni atotputernice, căzând pradă dezmăţului. Cum au trezit
aceste fiinţe în sufletul lor Infernul, când au chemat Cerul ? Şi invers, se pot
vedea unii criminali, destrăbălaţi, care devin nişte sfinţi, nişte modele de
bunătate, de puritate şi sacrificiu.
Doreşti puritatea, dar adesea eşti vizitat de impuritate. Doreşti înţelepciunea,
dar adesea îţi face plăcere să asculţi sau să priveşti nişte prostii. De ce se spune
în Evanghelii că trupul se opune spiritului ? Aţi observat arborii pentru a vedea
cum sunt legate crengile de rădăcini ? Când crengile se încrucişează, devin mai
lungi şi mai groase, rădăcinile se dezvoltă şi de asemenea se înfig din ce în ce
mai adânc în pământ. Dacă omul ignoră cum este legată lumea superioară de
lumea inferioară, va fi deseori mirat de rezultatul eforturilor sale. Dar vom
reveni altă dată asupra acestei probleme.
Culoarea roşie este legată de organele genitale, iar culoarea verde de stomac
şi ficat. Dacă în noi culoarea roşie nu este pură, ea va produce o culoare verde
care, nici ea, nu va fi pură şi clară, iar stomacul şi ficatul vor fi deranjate şi nu
îşi vor putea îndeplini bine lucrarea. Toate culorile au o legătură între ele. Cel
care urmează calea înţelepciunii (galbenul) este în mod inevitabil determinat să
îl adore pe Creatorul Universului, pe Maestrul acestei înţelepciuni infinite, iar
culoarea violet, cea mai spirituală dintre toate, care corespunde adoraţiei,
începe să îl viziteze. Invers, cel care-L adoră pe Dumnezeu, care Îl caută peste
tot şi lucrează să rămână tot timpul în comuniune cu El, primeşte încet-încet
culoarea galbenă: el începe să devină înţelept.
Câte mistere sunt ascunse încă în lumină ! La început a fost lumina... (A se
vedea conferinţa: : “La început a fost Cuvântul”. Opere complete, Vol. 9). A
cunoaşte lumina înseamnă a cunoaşte totul.
Tocmai v-am menţionat că pentru alchimişti şi astrologi există 4 elemente
fundamentale: focul, aerul, apa, pământul. Iar dacă observăm natura, vom
constata că apa şi focul sunt cauza majorităţii fenomenelor produse la suprafaţa
pământului.

Să considerăm schema următoare: ea reprezintă cele două triunghiuri ale

focului şi apei reunite. Cei dintre voi care se ocupă de astrologie vor înţelege
profunzimea acestui simbol.

12
 Triunghiul focului conţine cele trei culori: roşu, galben şi albastru. Roşul
corespunde Berbecului, galbenul, Leului, şi albastrul, Săgetătorului. Aceste
corespondenţe sunt în acord cu natura semnelor şi planetelor care îşi au aici
domiciliul. Berbecul este domiciliul lui Marte, planeta roşie, activă, energetică,
combativă. Leul este domiciliul Soarelui. Săgetătorul este domiciliul lui
Jupiter, planeta religiei, a spiritualităţii.
Triunghiul apei conţine semnele Racului, Scorpionului şi Peştilor. Verdele
este legat de Rac, portocaliul de Scorpion, şi violetul de Peşti. Racul este
domiciliul Lunii care domneşte asupra imaginaţiei, a sensibilităţii. Scorpionul
este o altă casă a lui Marte, casă a independenţei, a agresivităţii, a orgoliului.
Peştii sunt casa lui Neptun, casa mistică, la graniţa a două lumi.
Să revenim acum la cuvintele lui Iisus: „De nu se va naşte cineva din apă şi
din Duh, nu va putea să intre în Împăraţia lui Dumnezeu”. Pentru că apa,
principiul feminin, receptiv, corespunde inimii, iubirii, iar focul, principiul
masculin, emisiv, corespunde spiritului, înţelepciunii, trebuie să facem să se
nască aceste două principii, iubirea şi înţelepciunea, pentru a intra în Împăraţia
lui Dumnezeu. Fiindcă iubirea şi înţelepciunea dau naştere adevărului. Cineva
13
zice: „Eu posed adevărul”. Dar posedă el iubirea şi Înţelepciunea ? Inima sa
este atât de mare pentru a cuprinde întreaga lume ? Intelectul său înţelege legile
naturii ?... Nu. Atunci, el nu posedă adevărul. Adevărul este copilul apei şi al
focului, al iubirii şi înţelepciunii; iată tatăl şi mama sa. De aceea bărbaţii sunt,
în mod simbolic în legătură cu înţelepciunea şi femeile, cu iubirea.
Când intelectul nostru va fi ca soarele şi inima noastră ca apa curgătoare a
izvorului, atunci ne vom naşte a doua oară. În astrologie se ţine cont numai de
tema naşterii fizice, de la prima respiraţie a copilului, dar nu este de ajuns. Nu
se poate cunoaşte destinul, nici caracterul unei fiinţe doar după tema naşterii
fizice; trebuie să se ţină cont şi de tema concepţiei şi chiar a celei de-a doua
naşteri ce corespunde momentului când conştiinţa devine supraconştiintă, când
fiinţa este iluminată, înnoită în cealaltă lume. Este bine să se aleagă nişte
momente perfecte în cer pentru a da naştere unui copil pe pământ, dar nu este
necesar să se cunoască astrologia pentru a te naşte a doua oară. Dacă ai lucrat
pentru a dobândi nişte virtuţi, dacă trăieşti după legile iubirii, ale înţelepciunii,
ale purităţii, este de ajuns pentru a te naşte din nou, pentru a intra în noua viaţă.
Pentru că această nouă viaţă nu are nevoie atât de mult de nişte cunoştinţe
teoretice: ea este o stare de conştiinţă, un ansamblu de gânduri, de sentimente
şi fapte pe care trebuie să le trăieşti pentru binele celorlalţi şi pentru binele
propriu.
În mod evident, chiar dacă Ştiinţa Ezoterică nu este de ajuns pentru a accede
la această stare de conştiinţă superioară pe care o numim a doua naştere, ea ne
poate ajuta să pătrundem în profunzime sensul celor mai mari mistere. Este
deci un lucru bun să studiem alchimia, astrologia, magia, Cabala. Dar ca să
înţelegem bine aceste ştiinţe, trebuie mai întâi să le studiem în om. Nu vom
înţelege alchimia dacă nu începem prin a studia adevărata alchimie; nutriţia.
Nu vom înţelege astrologia dacă nu studiem respiraţia şi circulaţia, pentru că
inima este soarele care străluceşte asupra celorlalte planete, organele. Cabala,
cu toţi sefiroţii şi ierarhiile îngereşti, se află în capul nostru. Cât despre magie,
ea se găseşte în gesturile noastre. Da, omul este un magician fără să ştie şi
deseori chiar un magician negru, pentru că prin gesturile, privirile, cuvintele,
expresiile feţei sale şi întreg comportamentul, el produce în lumea vizibilă şi în
lumea invizibilă nişte efecte negative.

14
 Exerciţiile ce vi le voi arăta sunt nişte gesturi de magie bună, magie albă.
Magii deseori reprezentaţi cu o baghetă în mână; cunoaşteţi toţi caduceul lui
Hermes care poartă doi şerpi înlănţuiţi. Hermes este numele grec al zeului
Mercur, iar planeta Mercur domneşte asupra Gemenilor. Constelaţia Gemenilor
este legată de braţe, şi de altfel, dacă aţi remarcat, cele două mâini reprezintă
nişte şerpi. Cel care cunoaşte cei doi curenţi esenţiali în natură acţionează cu
cele două mâini ale sale ca şi cum ar fi el însuşi o baghetă magică.
Exerciţiile ce vi le voi arăta sunt bazate pe cunoaşterea curenţilor care
străbat universul. Dacă le faceţi cu atenţie şi în mod conştient, vă veţi ameliora
sănătatea şi echilibrul în toate planurile. Există mai mulţi curenţi în univers, dar
cei mai importanţi sunt doi: curentul ascendent care merge din centrul
pământului în centrul soarelui, şi curentul descendent care se îndreaptă în sens
invers. Primul exerciţiu pe care vi-l voi arăta are ca scop atingerea curentului
descendent, de a-l atrage şi a-l face să circule perfect în noi. Cel de-al doilea
exerciţiu se referă la curentul ascendent.
Aceste două curente, ascendent şi descendent, se întâlnesc în organismul
nostru la înălţimea plexului solar care le asigură fuziunea şi bună repartizare în
întreg corpul. Este foarte important, iar dacă aceşti doi curenţi nu se amestecă
sau nu se repartizează în mod echilibrat, sănătatea noastră se poate repede
distruge. Este deci necesar să veghem zilnic asupra acestei circulaţii
armonioase a curenţilor în noi. Acesta este scopul exerciţiilor ce le voi face
15
acum în faţa voastră. (Demonstraţie a primelor două mişcări de gimnastică – A
se vedea Opere Complete, vol 13, descrierea detaliată a acestor exerciţii).

În Bulgaria, am locuit un timp în oraşul Târnovo unde Fraternitatea noastră

se reunea în fiecare an în jurul Maestrului Peter Deunov. Locuiam cu un
prieten, într-o casă mică construită în mijlocul pomilor şi viilor. Ceea ce am să
vă povestesc este foarte interesant atât din punct de vedere spiritual, cât şi
ştiinţific. Într-o zi, o coţofană a făcut o gaură în oblonul unei ferestre. Puţin
după aceea, albinele s-au instalat între obloane şi geamurile ferestrei închise, şi
au început să-şi pregătească fagurii de ceară. În fiecare zi puteam observa din
interior cum lucrau. Îmi plăcea mult şi am văzut nişte lucruri extraordinare rare
din punct de vedere ştiinţific. Mulţi specialişti în albine au construit chiar stupi
de sticlă pentru a le putea observa munca, dar albinele tapiţează deseori pereţii
cu o materie opacă pentru a se ascunde de privirile oamenilor. În timp ce acolo,
ele nu se ascundeau de mine, nici de numeroşii prieteni care veneau să ne
viziteze, şi am trăit deci în această cameră ca într-un stup. Camera era plină de
parfum delicios, atât de îmbătător încât devenea aproape insuportabil. Mi-am
dat seama că acest miros mă facea să mă dedublez şi să trăiesc într-o lume
invizibilă.
Când am observat munca albinelor, am înţeles cât de pure, de evoluate sunt,
dar şi că ne dau un minunat exemplu de societate superioară. Nu vă pot explica
aici tot ce am văzut, dar aş putea să vă spun că am înţeles că albina, care
prepară mierea, această hrană gustoasă, extrasă din flori, este simbolul
adevăratului discipol al Fraternităţii Albe. Albinele au rămas în sufletul meu ca
imaginea perfectă a fiinţei care ştie să pregătească mierea spirituală în propria
viaţă.
Albinele nu s-au născut din pământ; nu există alte insecte care se pot
compara cu ele. Ele au venit de pe planeta Venus special pentru Iniţiaţi, asceţi,
pustnici şi toţi cei ale căror gânduri sunt în mod constant îndreptate spre
mânturirea umanităţii, spre Cer, spre Dumnezeu. Acolo unde locuiesc aceşti
înţelepţi, pustnici, nu există multă hrană; ei se gândesc la Dumnezeu, dar
Dumnezeu se gândeşte şi El la ei, şi de aceea a trimis albinele pentru a le
pregăti această hrană specială. Atunci când Pământul a văzut aşa ceva (poate
este o legendă), a devenit gelos; el a vrut să fabrice de asemenea nişte insecte
asemănătoare cu albinele şi a creat viespile. El nu a putut descoperit cum
prepară albinele mierea, iar viespile sunt capabile să confecţioneze numai nişte
faguri de ceară. Viespile reprezintă discipolii răi care ştiu numai să mănânce

16
mierea şi nu să o prepare, discipolii egoişti care se servesc pe ei înşişi înainte
de a-L servi pe Dumnezeu. De aceea secretele naturii rămân ascunse.
La ce foloseşte acul albinelor ? Vă gândiţi că le foloseşte să îi înţepe pe
oameni sau animale. Nu. Albinele se folosesc de el mai puţin ca să se apere
(pentru că mor dacă înţeapă), şi mai mult pentru prepararea mierii. Din acul lor
curge o substanţă specială pe care ele o amestecă cu mierea, pentru a o face să
nu putrezească. Când mierea nu conţine această substanţă, ea nu este bună
pentru consum.
Trebuie de asemenea să ştiţi că albinele sunt atât de sensibile încât distinge
persoanele bune de cele rele. Ele nu vor să rămână niciodată lângă un om
nedrept, necinstit, îl părăsesc imediat. Albinele detestă deopotrivă lipsa de
armonie şi vibraţii haotice: frica, de exemplu. Nu le place nici să te apropii de
ele dacă miroşi a usturoi. În acest caz, se năpustesc imediat asupra vizitatoru-
lui. Înţelegeţi acum de ce se produce o revoluţie în stomacul vostru dacă
mâncaţi la aceeaşi masă usturoi şi miere.
Albinele reprezintă a şasea rasă, noua cultură care va veni. Ele iubesc
simetria. Aţi văzut simetria celulelor lor hexagonale ?... Ele posedă ştiinţa
culorilor şi a proprietăţilor diferitelor flori. Ele sunt simbolul fiinţelor care s-au
născut a doua oară.
Cel care s-a născut a doua oară reprezintă un izvor de unde ţâşneşte o apă
pură şi pe malul căruia se instalează o întreagă civilizaţie. Religia sa este
adevărata religie a iubirii divine şi a înţelepciunii divine. Întregul univers
constituie pentru el adevăratul templu al Domnului în care soarele este marele
preot şi astrele sunt nişte candele. Cel care s-a născut a doua oară este cel
căruia toate canalele subtile îi sunt în sfârşit deschise, pentru a absorbi iubirea
şi înţelepciunea. El reprezintă de asemenea prisma perfectă care repartizează
cele şapte forţe binefăcătoare în întreaga sa fiinţă şi le proiectează pentru binele
tuturor celor care se află în jurul său. El ştie să folosească puterea focului
asupra apei. El studiază adevărata alchimie, adevărata astrologie şi adevărata
Cabală care se găsesc mai întâi în el însuşi. El este atent la toate gesturile sale,
la toate mişcările chipului şi corpului său, veghează la toate cuvintele pentru a
deveni un adevărat mag alb.
Omul născut a doua oară devine asemănător albinelor; el nu mănâncă
frunzele, ci culege florile pentru a le extrage esenţele cele mai delicioase. El
ştie să fabrice mierea.

17
 Eu nu vreau să vă instruiesc cum ar face-o un Maestru, fiindcă întreaga
ştiinţă, toate cunoştinţele se află în voi, pentru că voi sunteţi nişte fii şi fiice ale
Domnului. Vorbind împreună, am putea să ne reamintim tot ceea ce ştim, de
foarte mult timp, de când am ieşit din sânul Divinităţii. Numai aceasta trebuie
să încercăm să facem în cursul reuniunilor noastre.
Vă doresc să vizitaţi într-o zi cele şapte lacuri de la Rila lângă care vom trăi
în fiecare vară în aer curat, sub razele soarelui, respirând în libertate, cântând,
bucurându-ne mulţumindu-I Domnului pentru toate binecuvântările sale şi
dorindu-ne lângă apa pură să devenim asemănători izvorului de la Rila.

18
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Veşnica Primăvară

Conferinţa din 22.03.1981

Lectura meditaţiei zilei

Prin gând putem trăi fără încetare în regiunea cea mai subtilă, strălucitoare,
luminoasă şi armonioasă a universului, acolo unde se găseşte Veşnica
Primăvară.
Vreţi să vă spun ceea ce este primăvara, marea primăvară. Când Împărăţia
Domnului va veni, când Epoca de Aur va veni, şi când toţi oamenii se vor iubi,
atunci va veni şi primăvara, marea primăvară. Durerile, necazurile, războaiele
sunt trecătoare, fie că oamenii se izbesc de ele, că vor fi dezamăgiţi, că se vor
distruge, da, dar sunt trecătoare. Într-o zi vor pleca în lumea de dincolo şi vor
reveni pe pământ cu daruri, talente, calităţi. Totul este trecător. Dar oamenii nu
se opresc decât asupra a ceea ce este trecător şi nu văd niciodată ceea ce este
dincolo, ţinta ce trebuie atinsă. O să spuneţi: “Dar şi primăvara, de asemenea,
este trecătoare !”. Da, dar eu vorbesc despre o altă primăvară, vorbesc despre
marea primăvară, veşnica primăvară. Numai că trebuie mers mai sus pentru a
simţi şi a o trăi acolo sus; cu cât mai sus, cu atât dăm de soarele mereu strălucind
şi florile care îmbălsămează atmosfera, păsările care cântă, izvoare care curg.
Da, dragii mei, trebuie mers cât mai sus, cât mai sus, pentru a trăi în Veşnica
Primăvară.

Ce vreţi să vă spun, dragii mei fraţi şi surori ? Toată lumea ştie ceea ce este
primăvara, chiar şi copiii o ştiu, numai savanţii, literaţii, erudiţii, filozofii nu ştiu
ceea ce este primăvara. Din nou, ceea ce vă voi spune este de necrezut,
îndrăzneţ, inedit, dar vi-l voi dovedi. Toată lumea gândeşte că înţelege
primăvara. Dar, iată că sunt lucruri cu adevărat de înţeles şi de realizat.

1
 În această pagină se spune că trebuie să mergem mai sus, mai sus, mai sus.
Cum să înţelegem aceasta ? Voi încerca acum, deşi nu este atât de uşor de a fi
clar asupra unor lucruri atât de clare şi evidente, dar voi încerca.
Să luăm exemplul celor patru anotimpuri: primăvara, vara, toamna şi iarna.
Toată lumea observă că există o diferenţă, nu numai în vegetaţie, dar şi în
activitatea oamenilor. Totul se schimbă în viaţă, în atmosferă. Iar primăvara ce
vedem ? Oh, là, là, là, totul ţâşneşte, iarba, florile, copacii, păsările cântă,
insectele se mişcă, este cald, oamenii, de asemenea, sunt mai mulţumiţi, ies la
plimbare, muncesc, cântă. Deci primăvara este o perioadă ce aduce o poezie
înaltă. Totul se deschide, se dezvoltă, merge, în timp ce contrariul îl reprezintă
iarna, când totul este îngheţat, congelat, nu mai există flori, arborii sunt fără
frunze, goi, totul este cenuşiu, tern, păsările, săracele, se ascund pe unde pot, iar
animalele adorm pe undeva. Deci, totul este îngheţat, imobilizat, rece, dezagrea-
bil, chiar şi activitatea oamenilor… Şi, ca şi în trecut, te retrăgeai în căsuţa ta, îţi
aprindeai focul, te îmbrăcai mai gros, şi astfel erau cunoscute de toată lumea
primăvara şi iarna, atâta doar.
Dar dacă cunoaştem ştiinţa iniţiatică, oh, ea ne va descoperi multe lucruri. De
ce ne găsim acum astfel, pe pământ, în această aparenţă ? Pentru că găsim
copacii astfel, animalele, insectele se află prea jos de soare, şi cum între soare şi
noi se găsesc mereu lucruri care interpun, piedici, nori, baraje, şi suntem la
discreţia multor schimbări pe care nu le putem remedia. Dar să presupunem
acum că cineva cunoaşte limbajul iniţiatic şi înţelege ce înseamnă să mergi mai
sus, deasupra norilor, în loc de a rămâne jos. Atunci, în acel moment nu mai
există nimic care să se opună, între voi şi soare, şi veţi fi mereu luminaţi,
încălziţi, plini de viaţă, uimiţi.
Să vedem cum putem înţelege aceasta. Pentru început, să aruncăm o privire
asupra copacilor. În timpul primăverii, ah, există o forţă, o energie, o vigoare
care urcă, fiindcă la început ea se găsea în profunzimi, în rădăcini, şi apoi ar vrea
să iasă, să se manifeste, să se dezvolte sub formă de frunze, flori, parfumuri şi
fructe. Şi mai este o frumuseţe, culori, o splendoare de nedescris, care nici un
poet, gânditor, n-a reuşit s-o exprime la adevărata ei bogăţie, de această bogăţie
care domneşte primăvara; ea este peste tot, pe pământ, dar oamenii nu au văzut-
o. În timpul călătoriilor mele, la Tropice de pildă, am rămas uimit în faţa
abundenţei florilor şi fructelor, de a vedea cum lucrează inteligenţa naturii, până
la infinit. Şi câte lucruri, câtă varietate, flori, culori, forme extraordinare… peşti,
scoici, fluturi, da, este extraordinar.

2
 Deci, în timpul iernii viaţa se retrage în profunzimi, în adâncuri, la fel
întâmplându-se şi cu oamenii. Ce este primăvara ? Ei bine, copilăria; primăvara,
în acel moment copiii sunt vii, energici, mişcă, ating, strigă, cântă, şi este
formidabil când vezi această energie pe cale de a ieşi, de a emana, de a se
manifesta la suprafaţă. În timp ce la bătrâni, viaţa a coborât în adâncuri şi nu mai
sunt expresivi, vii, agili, la fel de puternici ca în trecut. Aceleaşi lucruri se
întâmplă peste tot. Să presupunem, acum, că iarna, care durează trei luni în
unele ţări, în altele va dura patru, cinci, şase luni, poate şi mai mult. Deci,
aceasta depinde, bineînţeles, de locul unde ne aflăm pe pământ.
Să luăm acum, acelaşi fenomen, îl vom găsi redus, diminuat în alte faze care
nu sunt atât de lungi ca cele trei luni sau, dimpotrivă, să presupunem că durează
25 de ani, atâta durează primăvara, vara, toamna şi iarna. Şi atunci durează
numai trei luni. Dar, oare, aceleaşi faze, primăvara şi iarna durează… altfel,
unde ? În timpul fazelor lunii, luna crescătoare şi luna descrescătoare. Iar
femeile, bineînţeles, care sunt atinse de aceste forţe, schimbări, care se află în
natură se pot pronunţa mai bine decât bărbaţii asupra lor. Deci, există 14 zile de
creştere, luna crescătoare, şi 14 zile de descre ştere. În timpul celor 14 zile de
creştere, dacă se observă, se va constata că forţele, energiile, tot ceea ce natura a
pus înăuntru drept calităţi, puteri, posibilităţi, nu-i aşa, energii, încep să se
manifeste puţin, mai mult la suprafaţă, şi somnul devine mai activ, mai
întreprinzător, memoria îi este mai bună, are mai multă voinţă, este mai rapid,
mai suplu, mai capabil. În timpul lunii descrescătoare se vede că viaţa, care era
deja la suprafaţă, adică la nivelul creierului, pentru a putea studia, scrie, vorbi
mai mult, a fi mai puţin obosit, se retrage în adâncuri, către stomac, sex, şi omul
devine mult mai leneş, somnolent, mai senzual, poftele cresc, la fel şi nevoia de
odihnă. Atunci, acei care au studiat, aşa cum am făcut-o şi eu cu mine, au
observat lucruri extraordinare care se produc în fiecare fiinţă.
Deci, aceste perioade, primăvara şi iarna, există peste tot. Şi, de aceea, este
mai bine de ştiut, de a putea acţiona mai convenabil, mai inteligent în timpul
acestor două perioade. De exemplu, de a nu întreprinde multe lucruri în timpul
fazei descrescătoare a lunii, asocieri, căsătorii, construcţii de locuinţe, ş.a.m.d.
fiindcă, este curios, chiar şi agricultorii, când tăiau copacii în timpul fazei
descrescătoare a lunii, observau că lemnele putrezeu. Curios lucru. Nu am mult
timp acum să dezvolt aceste lucruri, dar vă pot spune că puteţi practica, puteţi
folosi aceste două perioade pentru foarte multe multe lucruri; de exemplu, dacă
vreţi să vă debarasaţi de ceva, un defect, un viciu, o slăbiciune din interior, de un
necaz, tristeţe, ceva care vă tulbură, ah, alegeţi faza lunii descrescătoare

3
spunând: “Aşa cum luna descreşte acum, fie ca, la fel, cutare sau cutare lucru să
descrească şi să dispară”. Iată un exemplu de magie albă. În timpul lunii
crescătoare sunt alte lucruri de împlinit, pentru a se întări, pentru a se afla în
plenitudine, în reuşită, etc. Dar acestea le păstrez pentru mai târziu. Fiindcă, atât
timp cât nu eşti bine determinat, bine orientat, să ai puterea de stăpânire, atunci
eşti pe cale de a abuza de aceste cunoştinţe, de aceste metode, de a face rău, iar
eu nu doresc să fiu responsabil. Eu vă pot descoperi multe lucruri, ei da, dar
trebuie să-mi daţi dovezi, ei, că lucraţi bine, în armonie, că sunteţi fericiţi, că
doriţi să construiţi, în loc de a demola, etc. Nu se dă niciodată această bogăţie
acumulată, nu se descoperă oricui, ea a fost obţinută cu mari eforturi, cu mari
dificultăţi, cu mari încercări, nu se dă unor oameni nepregătiţi, neorientaţi către
ceva divin, către ceva luminos.
Vorbim, acum, de o primăvară, iar eu vorbesc despre o primăvară care este
veşnică. Da, dar există, oare, o primăvară veşnică ? Bineînţeles, dar unde ? În
nici un caz, nu este pe pământ. Vă spuneam, aici, că trebuie să urcăm foarte sus,
şi cel mai şocant lucru este că nu vom mai găsi nori care să ne întunece. Şi, de ce
suntem acum la cheremul unor schimbări ale vremii ? Fiindcă am coborât prea
jos, oh, când eram în Paradis nu existau greutăţi, boli, obstacole. Coborând din
ce în ce mai mult, ne îndepărtăm mai mult, eh, de acel centru care era Împărăţia
lui Dumnezeu, şi astfel apar frigul, obscuritatea, bolile şi moartea. Aşa explică
ştiinţa iniţiatică lucrurile. Vedeţi, dar, când vă spuneam că viaţa se mişcă, vă
spuneam adevărul. Uitaţi-vă, în timpul lunii descrescătoare viaţa coboară către
adâncuri, adică către ceva jos, iar în timpul perioadei crescătoare ea urcă mai
mult către creier. Deci, suişul şi coborâşul există peste tot, peste tot, trebuie să fi
însă un Iniţiat pentru a o vedea, constata şi a o utiliza.
Da, prin copil viaţa se exteriorizează mai mult, la bătrân ea se retrage
înăuntru, în gânduri profunde, în amintiri, dar ea nu dispare, ei nu, mergem în
lumea de dincolo, revenim, iar luna crescătoare este un bebeluş care strigă şi
toată lumea încearcă să-l iubească, să-l mângâie, să-l îmbrăţişeze, apoi el devine
un bătrân care nu este iubit de nimeni, dar aşa bătrân va reveni, într-o bună zi,
din nou într-o familie unde nimeni nu se va gândi că a fost un bătrân care critica
totul. Ei bine, aşa se întâmplă în viaţă, fie că o credeţi, fie că nu.
Să înţelegeţi acum, când vorbesc despre primăvara eternă, că există un loc în
univers atât de subtil, eteric, atât de luminos, frumos, strălucitor, deci acolo vom
merge cu gândul, fiindcă cu ajutorul corpului fizic nu o vom face, dar Domnul,
Inteligenţa cosmică, ne-a dat un mijloc, gândul, care este atât de magic, puternic,
când ne deplasăm. Deci, prin gând putem ajunge în această regiune unde se află

4
Veşnica Primăvară ! Şi aici, fără încetare, păsările cântă, izvoarele ţâşnesc,
soarele străluceşte… În planul fizic aceasta fiind imposibilă.
Iar eu, trăind în aceeaşi lume cu voi, vă voi da, din nou, o metodă, încă una,
pentru a ajuta pe fraţi şi surori. Am văzut şi eu că există dificultăţi, obstacole,
nedreptăţi, răutăţi, dar pentru a le remedia, pentru a nu fi complet distrus,
înmormântat, dezagregat, trebuie găsit ceva, da. Iată, orice vi s-ar întâmpla, în
loc de a căuta medicamente, pilule, ajutoare chirurgicale, chimice, medicale,
care nu durează mult, şi nu sunt mereu eficace, trebuie găsit ceva de care să vă
serviţi mereu, toată viaţa, în eternitate. Şi ce este oare ? Ei bine, este o frază, un
gând, de a spune: “Este trecător, nu va dura”. Oh, mulţi vor fi miraţi, vor spune:
“Nu este… nu există eficienţă aici”. Da dragii mei, eu am verificat, dacă credeţi
sau gândiţi aşa, cât timp durează aceasta, dar nu durează în eternitate ! Oh,
durează douăzeci, treizeci, patruzeci de ani, dar nu o eternitate, nu mult timp…
Ce înseamnă cincizeci, şaizeci de ani, ei trec repede, lucrurile se schimbă,
variază, se înlocuiesc, da, este adevărat. Dar trebuie spus.
Iată, vă dau un mijloc formidabil, magic, da. V-a părăsit soţia, lumea va
comenta: una caldă, una rece; ea va veni, se va întoarce, nu va dura escapada, ea
va veni şi vă va spune: “Cucu, iata-mă”. Şi veţi spune: “Am hrănit-o, am
îmbrăcat-o, am cheltuit bani cu ea, am iubit-o, îmbrăţişat-o...”. Ea nu a plătit,
deci, nu a fost recunoscătoare. Legea va veni s-o oblige să plătească tot, v-am
mai spus-o deja, puteţi părăsi pe cineva, dar după ce aţi reglat complet toate
problemele cu acea persoană. Atunci legea nu vă va sili s-o regăsiţi din nou
aproapele care v-a făcut să suferiţi. Din nou, legea vă va spune: “Nu aţi reglat
totul, dacă nu vreţi s-o mai vedeţi, lămuriţi-vă problemele, şi atunci nu vă veţi
mai vedea”. Ei, iată lucruri pe care oamenii nu le cunosc, da, nu cunosc acestea,
eu am verificat-o, ei încearcă mereu să se debaraseze de cineva, de a-l părasi, ei
da, dar când este posibil. Dar legea, de câte ori nu a obligat pe cineva de a-şi
regăsi soţul, soţia sau patronul. Pentru a te elibera, trebuie, deci, să plăteşti, să
achiţi.
Pentru orice mărunţis puteţi spune: “Oh, este trecător, nu va dura mult. Şi
veţi vedea dintr-odată că veţi fi deasupra acestui lucru, ceea ce este adevărat.
Spuneţi-mi, cât timp au durat necazurile voastre ? Veţi spune: “Zece ani,
douăzeci de ani…”. Ei bine, nu este exagerat, nu durează o veşnicie. Altfel va fi
dacă aţi urca zilnic, de fiecare dată când sunteţi la ananghie, şi găsiţi Veşnica
Primăvară, care nu există aici, pe pământ, ci în regiunile sublime. Iar cum
oamenii nu cunosc acestea, nimeni nu i-a instruit, nu practică, ei se vor agita, vor
plânge, vor suferi… Ce vreţi, asta este, şi poate va dura în eternitate.

5
 Astăzi vă descopăr un mare secret, pe care nimeni nu vi-l poate fura; în timp
ce pastilele pot fi furate de copii, înghiţite, şi iată boala. În timp ce ceea ce vă
dau eu, nimeni nu vi le va lua, şi vedeţi, nimeni nu-mi mulţumeşte, da, trebuie să
mă consolez.
Ştiţi cum se spune în bulgară ? “Prolet, prolet e dochla”: primăvara a venit;
“prolet na pesen”: un cântec de primăvară. Oh, este formidabil acest cuvânt,
primăvara, “prolet”. “Prolet”, adică “let”, a zbură, eh, a zbura în spaţiu. În timp
ce limba engleză este şi mai inteligentă, ea confundă primăvara cu un izvor,
spring”. E adevărat ? Ce este primăvara ? Ei bine, ceva care ţâşneşte, curge, face
să crească.
Vă voi da acum un exemplu despre ceea ce vroiam să vă spun la început, de
ce nici savanţii, nici filozofii, nici erudiţii nu cunosc ce este primăvara. Fiindcă
eu nu mă lansez niciodată în ceva fără a avea dovezi, exemple.
Ce este primăvara ? Ei bine, primăvara este o întreagă filozofie ezoterică,
iniţiatică, sublimă, oh, cum să ţâşneşti, să emani, să propagi, să faci să strălu-
cească viaţa interioară mereu, în loc de a reţine, crispa, bloca, cum o fac majori-
tatea oamenilor. Întâlnesc pe câte unul, savant, literat, dar cenuşiu, închis, şi care
nu emană acea căldură, nu are acea lumină, acea expresie interioară, reţine multe
lucruri, ştie multe, dar numai pentru el, pentru gloria lui, nu, el nu trăieşte în
primavară. Iar un altul, mereu strălucitor, luminos, expresiv, trăind în primăvară;
iată că viaţa ţâşneşte şi puteţi, în sfârşit, să vă hrăniţi, uda, fertiliza, şi nu să
rămâneţi ca o mlaştină care ia numai, fură, ideal care există, din nefericire, la
mulţi oameni; întâlnim milioane de oameni aşa, peste tot,… şi puţini oameni
care poartă în ei primăvara. Şi ce bine ne simţim când vedem pe cineva care
poartă în el primăvara, suntem fericiţi cu o privire, un surâs, un cuvânt, cu ceva
ce emană de la el. Şi ce este primăvara ? Ceva care ţâşneşte, înfloreşte şi emană
parfumuri,… păsări şi râuri cântă, este formidabil.
Cum putem trăi permanent în primăvară, în ciuda lunii descrescătoare,
bătrâneţii, etc. Ei bine, asta depinde de gând, de spirit, de această lumină, de a
înţelege ce este înăuntru, veţi fi astfel deasupra tuturor schimbărilor, a norilor,
zburaţi calmi şi luminoşi. Aceasta este Veşnica Primăvară. Astfel, câteva zile
sunteţi bine, surâzători, amabili apoi răi… neschimbători. În timp ce, foarte rar
vedem oameni găsindu-se mereu în aceeaşi stare, de strălucire, de bucurie,
iubire, de primăvară, fără încetare, ani în şir.
Acum aţi înţeles, de ce chiar şi savanţii, erudiţii, nu au înţeles ce este
adevărata primăvară. Iată, deci, dovada. Când vor înţelege şi ei aceasta, nu
numai în teorie, vor explica mai bine ca mine toate acestea, v-am mai spus-o, şi

6
oameni care mă depăşesc. Eu nu cunosc nici chimie, nici fizică, nici istorie nici
geografie, nici matematică, nici anatomie sau fiziologie, da, dar cunosc alte
lucruri. Nu cunosc fizică, dar cunosc o altă ştiinţă peste ea; chimie nu cunosc, nu
ştiu nici măcar din ce elemente este formată apa, da, dar cunosc o ştiinţă care se
află deasupra chimiei. Nu cunosc matematicile, dar cunosc o ştiinţă care se află
deasupra matematicilor. Şi anatomia nu o cunosc, fiziologia, nu cunosc astrono-
mia, nu cunosc nici istoria, nici geografia, cunosc o altă ştiinţă care este deasu-
pra geografiei, se numeşte cosmografie. Am mai studiat şi alte ştiinţe, ca de
pildă primăvara ! Şi am dorit să le realizez în mine. Asta nu înseamnă că am
reuşit s-o fac, nu pot spune aceasta, dar încerc, continui… Dar am reuşit oare…?
Nu este sigur…
Ei bine, încercaţi şi voi să realizaţi primăvara înăuntrul vostru. Că veţi reuşi
sau nu, nu vă priveşte, începeţi să lucraţi, şi veţi vedea atunci. Şi ce va fi atunci
când plantele vor înflori, păsările vor cânta, oamenii vor munci… iarba va
creşte. Vă pot interpreta aceasta, dar nu trebuie uitat un lucru… Pentru a vă face
să înţelegeţi mai bine toate acestea, voi adăuga ceva foarte important. De ce,
iarna nimic nu creşte ? V-aţi pus această întrebare ? Unii vor spune: soarele nu
este puternic, atât de intens şi călduros… şi în al doilea rând apa este îngheţată,
ea nu poate uda, etc. Să presupunem că aşa este. Şi ce trebuie făcut acum ? Oh,
trebuie să ştim să facem cele două lucruri, mai întâi să aprindem focul înăuntru,
soarele, lumina, şi în al doilea rând să facem să curgă apa, ah, şi primăvara va
veni. Dar, de ce nu vine ? Fiindcă nu există apă şi căldură suficientă pentru a
face să crească grânele, germenii, seminţele care sunt deja sub pământ. Iată
adevărata ştiinţă.
Trebuie mers la răsăritul soarelui pentru a face să crească această lumină,
pentru ca ea să poată încălzi aceste grăunţe care sunt depuse acolo de Creator de
miloane de ani, ele sunt acolo şi nu cresc, sunt calităţi şi virtuţi, eh, nu cresc…,
fiindcă lumina şi căldura nu sunt acolo. Şi, în al doilea rând, fiindcă sunteţi
îngheţaţi, reci, fără iubire, fără nimic, aveţi o filozofie de viaţă egoistă, nimic nu
creşte, fiindcă nu este apă. Oh, acum… Vă voi spune acum ceva, veţi vedea că
nici cei mai calificaţi oameni nu se gândesc la aşa ceva.
Când vorbesc cu oamenii şi le spun: “Cum se face că aţi oprit izvorul dvs. ? -
Ce izvor, nu am oprit nici un izvor ! - Ba da, v ăd că izvorul dvs. nu mai curge, şi
vă spun de ce, fiindcă la început curgea, dar au fost persoane, de-a lungul vieţii
dvs., nedrepte, nu v-au apreciat, v-au făcut rău, n-au văzut bunătatea şi
generozitatea dvs., şi oamenii v-au dezgustat, îndepărtat, şi aţi decis să nu mai
fiţi atât de generos, atât de drăguţ, amabil, şi v-aţi închis în sine. Ei bine, aceasta

7
este secătuirea sursei, oprirea ei. De ce aţi ajuns aici ? - Ah, pentru că oamenii
nu o merită, ei trebuie pedepsiţi. - Ei bine, da, dar ceea ce nu ştiţi este că aceşti
oameni vor continua să mănânce, să bea, să se dezvolte, să iubească, să doarmă,
şi dvs. vă veţi periclita, fiindcă nu-i puteţi pedepsi aşa. Vor continua să se
bucure aşa, să cânte, să călătorească, şi dvs. veţi fi în pericol. - Dar cum ? -
Fiindcă izvorul dvs. nu mai curge, şi consecinţele apar, nu le-aţi văzut. Când apa
nu mai curge, ah, nu mai există florile, vegetaţia, păsările, oameni, nu mai este
nimic, nici civilizaţie, nici cultură, totul este deşert. Priviţi în jur, în lume, acolo
unde este apa, ce este ? Oh, există iarbă, flori, vegetaţie, arbori, plante, păsări,
insecte, animale,… apoi apar oamenii care se instalează, apar oraşele… Să
presupunem acum că apa dispare. Mai întâi dispar oamenii şi apoi restul, arborii
sunt ultimii, animalele şi păsările o fac la fel. Aşa se întâmplă în natură ? - Da, a
spus el. - Ei da, dar în interiorul fiinţei omeneşti este la fel. Când acest izvor
numit dragoste, viaţă, nu mai curge, totul se opreşte înăuntru, este deşert. Atunci
vegetaţia, păsările, florile, oamenii, adică gândurile, sentimentele, scopurile,
bucuriile, eh, intenţiile, tot ceea ce trăieşte acolo vă va părăsi. Nu mai aveţi
inspiraţie, bucurie, creativitate, fiindcă vă lipseşte apa. - Oh, dar ce îmi
descoperiţi ? - Ei bine, adevărul !”.
De ce oare oamenii sunt atât de proşti, ignoranţi, orbi, şi nu văd situaţia. Ei s-
au închis în sine ! De ce ? Fiindcă oamenii nu meritau să fii bun, drăguţ,
generos, să continui să-i iubeşti, şi ei se închid aducând sfârşitul. Ei vor fi ultimii
care vor vedea , care vor constata că ceva înăuntru nu merge, nu mai ţâşneşte şi
că alţii, după un timp, vă părăsesc, fiindcă apa lipseşte.
Să luăm cazul meu. Da. Dovada că am înţeles aceste lucruri este că, în ciuda
faptului că mi s-a făcut mult rău, mult rău, din toate părţile, eu continui să
iubesc, nu-mi opresc izvorul interior să ţâşnească, să curgă ? Fiindcă ştiu ce mă
aşteaptă apoi. Că oamenii merită sau nu, nu e treaba mea, ceea ce contează este
cazul meu, dezvoltarea mea, înflorirea mea, că alţii merită sau nu, nu este lucrul
cel mai important. Şi cum am ajuns eu să rezolv această problemă, şi alţii care
mă depăşesc cu ştiinţa lor, cu filozofia lor s-au scufundat, s-au împotmolit, n-au
iubire, nici o privire, şi se distrug pe ei înşişi astfel, vor vedea mai târziu. Şi apoi
vor spune: “De ce m-a tradăt soţia, de ce m-a părăsit prietenul ?”. Ei bine,
fiindcă nu mai e nimic, nu mai curge nimic, este rece, este gheaţă, este cenuşiu,
…
Atunci, dragii mei fraţi şi surori, dacă m-aţi înţeles astăzi, oh, là, là, aveţi
cheia secretului întregii voastre existenţe. Da. Dar oamenii au capetele tari, nu
ajung să înţeleagă adevărurile splendite, divine, extraordinare, da, ei continuă să

8
rămână închişi, reci, răi, neînţelegând nimic. Iată de ce vă spun: nici savanţii,
nici erudiţii, nici literaţii nu cunosc acestea, fiindcă sunt şterşi, nu au iubire.
Vă mai spun ceva, eu nu sunt foarte inteligent, erudit, savant, nu, dar când
privesc lumea, ce văd ? Oamenii organizează tot, aranjează, construiesc, este
formidabil ! Dar lipseşte ceva, apa lipseşte. Există canalizarea, ţevăraie, dar nu
este apă; există instalaţii electrice, dar lipseşte curentul. Totul se fărâmiţează
peste un timp. Spuneam că apa înseamnă şi ciment. Când există tot, numai
cimentul lipsea, pentru a-i putea lega pe oameni; cimentul, adică iubirea, apa, nu
curgea. Şi fiindcă nu există iubire, peste câţiva ani, totul se năruia, da. Eu nu mă
ocup de a organiza ceva, Fraternitatea chiar, eu vreau numai să fac să curgă apa,
nimic altceva. Şi cum ? Fiindcă apa îşi va găsi drumul, marea, şi pe unde va
trece…Iată secretul meu, eu nu cunosc nimic altceva, vreau numai să fac să
curgă apa. Toate inteligenţele, toţi erudiţii, care ştiu tot, au uitat apa; şi totul se
va destrăma fără apă.
Vedeţi, dar, gândiţi-vă că eu nu mă ocup decât de aşa ceva. Cum s-o explic ?
Când aveam patru, cinci ani, în Bulgaria, îmi amintesc că priveam ore în şir un
izvor curgând, iar mama venea acolo să mă ia acasă. Asta m-a impresionat.
Două lucruri m-au impresionat: apa cristalină care ţâşnea din pământ – nu
înţelegeam nimic – şi focul, aprindeam focul, eram un incendiator, şi tot satul
încerca să-l stingă, fiindcă eu puneam în mişcare şi focul şi apa. Asupra a două
lucruri m-am oprit toată viaţa, apa şi focul, două lucruri, numai atât am avut în
cap, două lucruri.
Iar prima conferinţă făcută la Paris a fost despre apă şi foc. Când Iisus
spunea: “Dacă nu veţi face să nască apa şi spiritul, nu veţi intra în Împărăţia
Domnului”, spiritul era focul, principiul masculin, iar apa era principiul feminin.
Toată viaţa mea nu m-am gândit decât la aceasta, la apă şi la foc. Iar savanţii nu
au înţeles nimic, cele două trebuie alăturate, adunate, da, focul cu apa. Şi ce va
ieşi de aici ? Ei bine un abur, un fum, care va mişca vapoare, trenuri, şi totul va
mişca. Ah, aceste două principii fac să se mişte totul.
Da, dar cum muncesc acum oamenii ? Să presupunem că femeia este apa şi
bărbatul este focul, iar în căsătoria lor eu văd că n-au ştiut cum să lucreze cu
focul şi cu apa. Apa s-a evaporat şi focul s-a stins, fiindcă apa a stins focul, şi
focul a făcut să se evapore apa ! Nu, nu, nu trebuie să existe ceva între cele
două. Focul, care este jos, care încălzeşte, dar care nu face să dispară complet
apa, dacă sunt împreună, ah, atunci, în acel moment veţi putea mişca întreaga
lume. Şi primii oameni tot aşa au făcut, au încălzit apa, au văzut că vaporii
ridicau capacul, iar apoi s-au perfecţionat, au făcut să se mişte trenuri, vapoare,

9
totul. Acum, cu electricitatea este acelaşi lucru, şi aici se găsesc apa şi focul. Aşa
le spuneam celor căsătoriţi: “De ce nu ştiţi cum să lucraţi cu focul şi cu apa ? -
Ba da, noi ştim”. Ei bine, femeia s-a evaporat, şi bărbatul s-a stins, oh, là, là, là.
Şi asta o văd fără încetare. Trebuie ceva între cele două, pentru a nu distruge…
asta mi-a sucit capul toată viaţa… Ei, nu vă pot spune acum latura… aveţi un
iubit în braţe, ce trebuie să puneţi între voi, ca el să nu se evapore şi voi să vă
stingeţi ? Să lăsăm asta pentru altă dată. Nu vă gândiţi decât la aceasta… dar eu
vă pot revela multe lucruri, asupra cărora nimeni, nimeni nu se gândeşte, nici
scriitorii, nici filozofii, nici erudiţii, ei ocupându-se mai mult cu treburile
lumeşti… Ei da, dar ce vă dau eu sunt cele mai importante lucruri pentru
construcţia, edificarea, pentru templul interior.
Apa, apa, nu uitaţi niciodată aceasta, trebuie să faceţi să curgă apa zi şi
noapte, şi nu vă preocupaţi dacă oamenii merită sau nu. Ştiu că nu merită, dar
ceea ce mă interesează este ca să împlinesc eu, să mă întăresc, să merg, să
avansez, iar ceilalţi nu înţeleg, îi priveşte.
Veţi spune că este egoism. Nu, acest egoism este singurul care poate ajuta pe
oameni. Dacă veţi face să ţâşnească din voi, eh, îi veţi influenţa, îi veţi ameliora,
fertiliza, face să crească, însufleţi. Unde este, deci, egoismul, apoi ? Deci,
ocupaţi-vă de izvorul propriu, atâta tot. Şi în acel moment, în aparenţă egoist,
atunci sunteţi cel mai util, benefic, caritabil. Iată cum văd eu lucrurile.
Am avut şi eu mii de ocazii pentru a părăsi lumea, a mă închide în sine, a
părăsi pe toţi… a-i lăsa să se descurce, să-şi spargă capul. Dar, este ceva în
mine, două lucruri, nimic altceva: apa şi focul. Şi nu vreau, nu numai să vă adap
la sursă, vreau să vă înflăcărez, să vă aprind, ca niciodată, acest foc interior să
nu se stingă, da, este ambiţia mea, şi voi aprinde în voi acest foc care nu se va
stinge. Trebuie numai să veniţi aici mai des, şi să nu vă mai lăsaţi duşi de lucruri
obişnuite.
Ascultaţi-mă, acum, cât de frapant, explicativ, elocvent, este acest exemplu.
Când viaţa s-a retras din rădăcini, arborele a devenit urât, fără flori, fără
frumuseţe, fără parfum, nimeni nu s-a apropiat de el, nefiind frumos, iar când
viaţa a urcat, a ţâşnit, toată lumea a apărut, mai ales copiii şi păsările. Iată
primăvara, da… Când veţi vedea oamenii făcând la fel, coborând în adâncuri, în
afaceri, în eul lor, în pasiuni, plăceri, ei merg către iarnă, este sigur. Ei nu mai
arată bine, nu mai au culoare, parfum, viaţă, lumea se îndepărtează de ei, şi ei nu
vor înţelege ! Sunt copaci fără flori, fără… este iarnă. Şi de ce erau aşa de
proşti? Lumea întreagă a adoptat această filozofie, de a năvăli, de a…, dar,
trebuie acum urcat puţin către alte lucruri, activităţi, ocupaţii, meditaţii, proiecte,

10
pentru a vă împlini, a deveni frumoşi, agreabili, simpatici, atrăgători. Din nou vă
spun, ce orbi sunt oamenii, ignoranţi, abrutizaţi, n-au văzut aceasta, n-ar fi
practicat această filozofie a prăvălirii în prăpăstii, a trăirii unei vieţi strict
pământeşti, fără a urca deloc. Şi ei îşi bat joc de ceilalţi, care doresc, urcă,
gândesc, meditează… Şi astfel devenim îngrăşăminte chimice, ce proşti sunt
oamenii… Îmi veţi da dreptate într-o zi. Când spun adesea că sunt proşti,
abrutizaţi, voi sunteţi nemulţumiţi, o ştiu, fiindcă nimeni altul nu o face, dar
dacă aţi fi în locul meu, dacă aţi vedea ca mine, aţi spune şi mai rău. Dar cum
voi nu vedeţi aceste lucruri ca mine, ei bine toţi oamenii sunt minunaţi,
inteligenţi, la vârf, divinităţi… Vă înşelaţi ! Dacă aţi vedea ca mine, m-aţi
depăşi, aţi găsi cuvinte pe care eu nu le găsesc, vedeţi.
În Învăţământul nostru vi se dau, vi se prezintă lucrurile cele mai utile,
eficace, simple, cele mai importante, pentru veşnicie. Dar nu aţi constatat-o încă.
De ce ? Ei bine, fiindcă sunteţi aiurea şi oriunde, şi n-aţi văzut-o încă. Unde
găsiţi ceea ce v-am spus eu astăzi ? E clar, simplu, matematic, vă loveşte în ochi,
dar nu vă ocupaţi de aşa ceva. De a vedea că, în timpul primăverii, focul,
energia, urcă către înălţimi, iar în timpul iernii ea… Iar cu oamenii se întâmplă
la fel. Când cineva se îndreaptă spre iarnă, el nu a înţeles nimic. Unde vedeţi
aceasta ? Toţi vorbesc despre primăvară, dar nu au înţeles nimic, ce este
primăvara, şi că trebuie s-o realizăm înăuntrul nostru.
Vă cer un lucru, dragii mei, de a mă accepta aşa cum sunt, din când în când,
de a mă ierta, de a fi indulgent, de a spune: “Ce vreţi, aşa este el, trebuie
acceptat cum este, dar noi, noi, nu suntem ca el”: De a accepta cum sunt, de
aceea. Nu veţi fi furioşi, dacă mormăi aşa ? Cel puţin aceia care sunt pe cale de a
se trezi, o vor face, este foarte important… Pentru că mai văd pe câte unul
care… spune: “Amin” când eu spun: “Eh, eh, eh…”, şi se trezeşte ! Şi tocmai
aici este utilitatea acestei probleme.

Un minut de meditaţie.

11
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Cum să orientăm forţa sexuală

Graţie unui ideal înalt, forţa sexuală poate fi folosită pentru a ne ameliora

Conferinţa din 31.07.1975

Lectura meditaţiei zilei.

Considerăm tot ceea ce ne deranjează ca pe un duşman. Ei bine, acest

duşman trebuie studiat. Pentru omul primitiv, focul era un duşman, fulgerul, apa,
erau duşmani, vântul, pământul, animalele, toate erau duşmani, iar omul se
zbătea şi murea în aceste lupte. Apoi odată cu trecerea timpului, el a început să
îmblânzească aceste forţe, a descoperit utilitatea lor. Ceea ce omul a înţeles în
cazul elementelor, se poate aplica altor manifestări ale vieţii, în domeniul psihic,
de exemplu. În loc de a fugi din faţa micilor necazuri ale vieţii care ne
deranjează – senzualitatea, furia, grijile, înfumurarea, gelozia, supărările,
tristeţile, bolile, etc… - trebuie să căutăm a le cunoaşte şi să vedem ceea ce ele
conţin. Iată îndrăzneala, este curajul, iniţiativa, care ne vor duce să înţelegem, să
descoperim, că acest rău, tot ceea ce ne deranjează, ceea ce luăm drept un
duşman, este în realitate, un prieten ascuns, deghizat, un amic aducător de
daruri.
Vine vremea când omenirea întreagă va avea o altă atitudine faţa de ceea ce
numim răul, când ea va fi instruită prin metode noi, pedagogice, care o vor
elibera de toate limitările interioare, cauza suferinţelor teribile de până acum.

Această pagină este un extras dintr-o conferinţă. Aceasta dovedeşte că am

mai discutat despre acest subiect. Am spus chiar, foarte multe lucruri. Este o
problemă pasionantă. Da, cum omul a ajuns să-şi schimbe atitudinea sa în faţa
acestor forţe, elemente, vânturi, tornade şi cum să le folosească. Şi mulţumită
acestui fapt, oamenii extrag aceste forţe, se servesc de ele, pentru a face lucruri
mari. La început aceste forţe făceau ravagii, distrugeau, înghiţeau, inundau, dar
acum inteligenţa omenească a apărut. Dar, cât priveşte latura interioară, oamenii
nu au ajuns încă aici, fiindcă nu consideră de aceeaşi manieră aceste forţe, aceste

1
puteri, care pot fi utile, care pot fi înhămate şi cu care se pot face apoi multe
lucruri extraordinare, dacă s-ar schimba…
În acest moment, în loc de a lua taurul de coarne, fugim, plângem, ne
lamentăm şi duşmanul, bineînţeles, este prezent pentru a ne muşca. Pentru că, nu
ajungem să-l îmblânzim, să-l dominăm, lipseşte încă o ştiinţă. Da, în domeniul
exterior, este atât de clar, de evident, oamenii au repurtat mari victorii în lupta
cu elementele, fără îndoială. Chiar în munţi, când sunt avalanşe, când sunt
accidente, când sunt oameni îngropaţi, cu elicopterele ei sunt căutaţi şi salvaţi…,
la fel pe oceane, sau pe mări, peste tot. Şi cum ei au lucrat cu obiectivitate,
numai latura exterioară contând, au găsit aici mijloace, metode, au avansat. Dar,
neocupându-se prea mult de partea interioară, atunci aceleaşi nenorociri, rele,
pericole, persistă încă. Nu sunt evidente pentru toată lumea, numai pentru
oamenii care sunt prea obiectivi. Deci, în domeniul interior, nu există atâtea
metode. Chiar pentru domeniul interior, ei caută metode exterioare, ca aparate,
maşini, pastile, tot ceea ce se poate înghiţi sau mânca. Acestea sunt remediile
lor.
Iată că există două lucruri atât de diferite. Paracelsus spunea: “ latura fizică,
latura materială, trebuie combătută, sau trebuie să ai un contact cu materiale de
acelaşi nivel”; adică prin mijloace materiale ne putem vindeca, de exemplu. Dar
în domeniul psihicului, trebuie prin mijloace psihice. Ei bine, medicina nu a
găsit aceasta, pentru a vindeca chestiuni psihice, se serveşte de lucruri fizice, iar
pentru a vindeca probleme fizice, se serveşte de lucruri psihice. Se poate
întâmpla şi asta, dar mult timp se va scurge ! Am explicat în conferinţele mele,
de ce trebuie mult timp pentru a vindeca pe cineva prin puterea gândului, când el
este bolnav fiziceşte, organic. Fiindcă gândul este de o altă natură, de un alt
ordin, de o altă chintesenţă. Atunci, pentru a atinge partea materială, trebuie ca
această chintesenţă să se îngroaşe, să se întărească, să se concretizeze, pentru a
putea atinge, remedia. Ei da, dar trebuie mult timp.
Atunci când… priviţi dar. În loc de a gândi ani în şir cum să facem să vină
zahărul la noi, ei bine, întind mâna, da, este mult mai uşor. Sunt destui
spiritualişti care amestecă lucrurile. Numai atunci când nu mai puteţi, când aţi
folosit toate metodele, toate mijloacele fizice pentru a realiza ceva, în acel
moment folosiţi metodele psihice.
Ce este răul ? Ei bine, este o forţă, o putere condensată, atât de condensată,
atât de puternică încât fiinţa omenească nu este atât de zdravănă pentru a putea
să o digere, s-o suporte sau să-i reziste. Dar, dacă o diluaţi, ea vă vindecă, vă
ajută. Chiar şi cu otrăvurile se procedează aşa, acum se vindecă cu ajutorul

2
otrăvurilor diluându-le. Vedeţi, dar. De ce există răul ? Ei bine, răul există
pentru toate creaturile care sunt slabe, plăpânde, vulnerabile, neştiutoare. Orice
poate să se transforme în rău, chiar binele le deranjează, chiar lumina, binele,
iubirea, înţelepciunea, oh, là, là, là, ei devin bolnavi, fiindcă nu sunt bine
alcătuiţi, construiţi, puşi la punct. Deci, chiar şi lucrurile bune îi fac bolnavi.
Există alţii însă, ariciul de pildă, dacă este muşcat de şarpe, el este mulţumit, nu
moare. De ce atunci, el este invulnerabil în faţa veninului ? Şi de ce omul
moare? Trebuie să-l întrebăm pe arici cum a ajuns să fie invulnerabil în faţa
otrăvii ? Ceea ce este rău pentru unii, este bine pentru alţii. Vreţi să vă aduc
dovezi ? Oh, là, là, là, ei bine, a murit cineva, ceilalţi îl plâng, dar unul se bucură
vis-a-vis. “Asta mă aranjează, spune el, acum am drumul liber”. Dacă v-aţi
pierdut banii, începeţi să plângeţi, este rău, dar cel care-i găseşte se bucură, este
formidabil ! Atunci ? Chiar şi soţia vă spune: “Este cel mai mare rău”. Da, dar
cineva se distrează pe socoteala ei, da.
Trebuie schimbate multe lucruri, ameliorate multe lucruri, înţelese multe
lucruri. Dar ce, de exemplu ? Numai un singur lucru: să devenim mai puternici,
mai inteligenţi, mai plini de iubire. Ce va urma apoi ? Ei bine, toate lucrurile vă
vor sări în ajutor, pentru a vă ajuta, nu mai există rău pentru acela care este
inteligent şi plin de iubire. De ce ? Fiindcă el posedă înăuntrul lui uzine, fabrici,
laboratoare şi înainte ca răul să apară, el este deja înrolat, schimbat, transformat,
devenind atunci o forţă benefică. Numai că, pentru a ajunge să înţelegem
aceasta, trebuie să suferim mult, mult, mult, până să decidem să mergem să ne
instruim undeva într-o şcoală iniţiatică, asta e. Dar până atunci vom suferi pentru
cele mai mici lucruri. Cineva care v-a privit mai intens, altul v-a spus un cuvânt
mai tare… Şi începem să plângem, şi plângem…, iată cum omul şi-o face cu
mâna lui, amplifică, exagerează răul. În realitate, răul este o forţă foarte
condensată, dar dacă ajungem să o diluăm, ei bine, el se transformă în bine.
În timp ce suntem încă slabi, noi, omenirea, multe forţe, lucruri, curenţi, vom
perturba, vom creea anomalii, fiindcă nu suntem, încă, puşi la punct. Dar, într-o
zi, când vom ajunge puternici, zdraveni, nu va mai exista răul, ca şi în cazul
inginerilor care transformă vântul, apa, curentul, cascadele, în electricitate; chiar
şi valurile mării, căldura pământului, erupţiile, totul. Dacă discipolul se decide
să aibă aceeaşi mentalitate, să încerce a îmblânzi, a se servi de tot ceea ce
gândeşte rău, de tentaţii, necazuri, tulburări, vârtejuri, de a le putea utiliza, el va
vedea că Domnul s-a gândit deja, la acestea, Inteligenţa Cosmică a pregătit deja
terenul, ea a pus aparate formidabile înăuntru, gata de a funcţiona, ţevărie, fire

3
electrice, oh, là, là, instalaţii inimaginabile… Când omul va deveni inteligent, va
observa că posedă totul înăuntrul său.
În cazul forţei sexuale, dacă suntem inteligenţi, rezonabili, dacă avem un
ideal înalt, dacă nu ne este frică de a cădea bolnavi sau să murim, ei bine,
această forţă intră în alte ţevi, în alte canale, şi merge până la creier, pentru a-l
hrăni. Iar medicii, medicina, nu ştiu încă de existenţa a toate acestor “maşinării”
pe care Inteligenţa Cosmică le-a prevăzut, le-a instalat şi pe care Iniţiaţii le-au
descoperit. Numai că, pentru moment, aceste instalaţii nu funcţionează, fiindcă
nu li se dă de lucru, nu li se dau materiale şi curenţi, şi atunci toate aceste energii
dispar într-o altă direcţie, şi astfel aceste “maşinării” nu funcţionează. Da, iată
lucruri care trebuie învăţate.
În trecut am vorbit cu o fată drăguţă, foarte, foarte inteligentă, foarte pură,
muziciană, care îmi punea întrebări despre iubire, sărutări, despre schimburi. Ea
credea că, omul nu pierde nimic îmbrăţişându-se, mergând chiar mai departe, se
găsea în fericire, creştea, se îmbogăţea. Iată cum gândea ea. Eu i-am spus: “Ei
bine, ascultaţi, ştiţi că, chiar gândind, chiar vorbind, există multe materiale care
ard, sunt arse, pentru a da manifestare tuturor acestor fenomene. Când gândiţi,
când vă bucuraţi, când plângeţi, deja consumaţi această forţă vitală, o cheltuiţi în
acest proces, iar când este prea mult, apare cenuşa, deşeurile, sunteţi obligaţi să
dormiţi, pentru a da posibilitatea organismului să arunce aceste otrăvuri, altfel
ele rămân, blochează muşchii, sistemul nervos, deci pauza este necesară
organismului pentru a se putea elibera.
Ştiţi, oare, câte materiale ard, pentru a avea noi conştiinţa, da conştiinţa
noastră ? Oamenii nu o cunosc. Puteţi pregăti o omletă, spun francezii, fără să
spargeţi ouăle ? Vă puteţi cumpăra lucruri dintr-un magazin, fără a avea bani ?
Deci aşa este mereu, orice manifestare, orice emoţie, senzaţie, experienţă,
eeii…, este o cheltuială de materiale şi de energie. Ei bine, oamenii îşi închipuie
că atunci când se bucură, când fac dragoste, când sunt în extaz, nu cheltuiesc
nimic, aşa este pentru vecie. Iată, vedeţi, câtă ignoranţă !
Atunci ? Da. Atunci când emoţiile şi senzaţiile sunt prea puternice, există
multe materile de ars. Deci, cheltuieli mult mai mari, mai intense. Dacă vom
continua aşa, atunci organismul nu mai poate recupera, restabili, fiindcă sunt
chintesenţe de o natură, de o altă importanţă, de o altă cantitate, şi organismul
sărăceşte, se uzează, se abrutizează, se urâţeşte, se materializează. Cum ? Se
observă, se observă. Când trăim, deci, în emoţiile sexuale, fără oprire şi foarte
puternice, este fatal şi sărăcim. Din ce secătuim ? Ei bine, din chintesenţele de o

4
mare valoare. Ne îndobitocim, ne pierdem memoria pe lungă durată, devenim
urâţi, grosieri…, aceste lucruri s-au constatat.
De aceea Iniţiaţii care au studiat în profunzime, ca nimeni alţii, toate aceste
fenomene în detaliu, nu numai în planul vizibil, fiindcă în planul vizibil nu sunt
multe lucruri…, dar în lumea invizibilă, se află acolo lucruri incalculabile, atâtea
fenomene, încât nu ne putem imagina. Schimbări, transformări, prezenţe, lucruri
nemaipomenite. Şi aici au constatat ei că există pierderi considerabile. Dar
aceasta nu înseamnă acum că trebuie să suprimăm, că nu trebuie să trăim în
iubire, să avem prieteni, tandreţe, nu, problema este de a nu exagera, şi de a
continua să facem nebunii, prostii; să trăim o viaţă rezonabilă, inteligentă,
estetică, simţită. Eu nu sunt împotriva căsătoriilor, a prieteniilor. Dar, a vedea,
acum, cum oamenii se pleacă în faţa plăcerii, nu se găsesc nimic constructiv,
educativ, celest, divin, atunci suntem puţin şocaţi, miraţi, fiindcă există o
pierdere, da, o mare pierdere în toate domeniile”.
Când am explicat toate acestea tinerei fete, ea a rămas mirată. Ea nu vedea
lucrurile aşa. De altfel, toată lumea gândeşte că nu pierde nimic. Atunci ?
Eeii…, atunci când vom cunoaşte aceste lucruri vom deveni mai rezonabili, mai
inteligenţi şi vom şti, atunci, cât să ne delăsăm, la minimum, atât cât să ne
stimulăm, să ne inspirăm, aceasta ne va proteja, ne va aduce în lumea poeziei, a
creaţiei, altfel, credeţi-mă, este prostesc tot ce fac oamenii, ei gândesc că totul
seamănă cu mesele, trebuie să mâncăm, fără a simţi nimic, adesea. Ei fac în mod
automat acestea, fiindcă trebuie făcute, există în tradiţie. Este o prostie, trebuie
corectată, trebuie să reflectăm asupra acestor lucruri. Şi cum nu au în cap dorinţa
de a avansa, de a evolua, de a se perfecţiona, de a avea un ideal înalt, de a deveni
o divinitate, nu, ei nu gândesc aşa, atunci, de ce să se priveze ? Da, de ce să se
priveze de toate acestea ? Este lipsit de sens, nu-i aşa ?...
Voi repeta din nou ceea ce am spus la Castelrama, unde o altă tânără, care
îmi povestea, vroia să ştie ce este bun în acest domeniu, ce este rău, trebuie să ne
abţinem sau să trăim ? Atunci, i-am răspuns, puneţi greşit problema, ca de altfel
toată lumea. Lumea întreagă scrie, încearcă să convingă despre ceea ce este rău
sau bine. Unde este rău, şi unde este bine. Am spus, nu trebuie niciodată
prezentate lucrurile aşa, nu veţi rezolva niciodată problema aşa. “Dar cum ?” m-
a întrebat ea. Iată cum, iată…: “Depinde de ceea ce doriţi să deveniţi. Dacă veţi
dori să deveniţi cu adevărat un suflet, o fiinţă extraordinară, radiind, emanând,
descoperind, comunicând cu Cerul, evident, veţi fi obligaţi să renunţaţi la
anumite lucruri, la unele, să le reduceţi, sau să le sublimaţi. Dar, dacă nu aveţi
această tendinţă, de a deveni o divinitate, nu aveţi un ideal înalt, sunteţi ca un

5
animal, este prosteşte să vă reţineţi, să vă abţineţi, să fiţi cast sau virgin. Cu
adevărat, este prosteşte, este o idioţenie, veţi cădea bolnavi. De ce ? Pentru că
aceasta nu are nici un sens, puteţi continua aşa, credeţi-mă”. Ea a rămas
stupefiată de acest răspuns. Nimeni nu se întreabă aşa în lume: unde este binele,
unde este răul. Dar, oare, putem da aceleaşi percepte, aceleaşi sfaturi, aceleaşi
lucruri pentru orice caz ? Spuneţi unui purcel să devină cast şi virgin, vă va privi
mirat, el va gândi: “Este într-o ureche acest filozof, de unde a căzut ?”.
Urmăriţi răspunsul meu. Fata a fost mirată, ea mi-a spus: “Am înţeles, am
înţeles”. Şi a plecat. Nu ştiu dacă a înţeles ceva, fiindcă nu este aşa uşor de
înţeles, înţelegem în teorie, dar când trebuie să aplicăm, să realizăm, vedem că
nu am înţeles chiar aşa de bine. Iată. De aceea, eu nu dau aceleaşi sfaturi pentru
toată lumea. Vin unii şi îmi spun: “Oh, Maestre, eu nu cred că este bine să mă
însor, să am copii, mă atrage spiritualitatea”; când îi observ gândirea,
construcţia, îi spun: “Nu, nu, nu, este mai bine să te căsătoreşti, fiindcă altfel îţi
va fi mult mai rău, lumea va fi supărată, da trebuie. Vei fi nefericită, rişti să
pierzi tot, să-ţi smulgi părul din cap altfel”. Vedeţi că eu dau sfaturi bune:
“Trebuie să te căsătoreşti, vei fi fericită aşa”. Iar altul îmi spune: “Oh, là, là, là,
eu vreau să mă însor”, iar eu îi spun: “Ei bine, dacă o vei face, îl vei avea pe
dracul în timpul zilei, nu trebuie să o faci”. Ei, fetele şi băieţii nu ştiu ce să
facă…, trebuie făcut exact ce trebuie, dar cum ei nu ştiu… Ei bine, venim cu o
misiune aici, cu o tendinţă, cu un program…, fiecare dintre noi.
Orice aţi spune voi, dându-i pisicii cele mai bune sfaturi, ea mă aprobă, spune
“miau”, în acord cu mine. Dar, peste câteva minute, la un mic scârţâit, ea vă
părăseşte imediat, fără nici o remuşcare, şi aleargă după şoarece. Deci, în capul
ei este şoarecele, nu gândirea voastră. Atunci, cum să explicăm oamenilor, care
sunt pisici, că nu trebuie să mănânce şoareci ? Ei sunt pregătiţi să mănânce
şoareci. Da.
Să nu vă gândiţi, cumva, că vă voi împiedica să vă căsătoriţi, şi să faceţi
copii. Eu nu sunt chiar aşa de tâmpit, mă gândesc cum să lărgesc ideea
fraternităţii, am scopuri precise, da. Dar, cum se va propaga fraternitatea, cum,
dacă nimeni nu se va căsători, nu vor exista copii ? Dar, a te căsători, când nu
eşti pregătit, înseamnă că toate nenorocirile vor veni, şi deşi am făcut toate
eforturile, încercările, totul este ratat. Există fete care au încercat în toate
felurile, dar nu au putut să se căsătorească, iar altele, care au jurat că vor rămâne
celibatare, s-au căsătorit de mai multe ori ! Formidabil, cum să explicăm
acestea?

6
 Ce v-am spus acum ? Ei bine, fiindcă nu există mereu explicaţii, citiţi cărţi,
veţi găsi acolo lucruri inimaginabile, nu v-aţi imaginat asemenea explicaţii, care
sunt adevărate. Dar, pentru moment ele sunt prea noi, nu credem în eficacitatea
lor, ezităm, ne îndoim, dar într-o bună zi întreaga omenire le va aplica, vor
deveni atât de naturale, de normale, încât nici nu vom mai vorbi… Ca şi
lucrurile de astăzi, nu ne mai ocupăm cu explicaţiile, le facem numai. Şi le
facem de mii de ani, nimeni nu vorbeşte despre ele, cu excepţia mea, pentru a vă
arăta că le facem fără a înţelege nimic.
Ca respiraţia, priviţi, toată lumea respiră, şi nimeni nu se gândeşte ce este
respiraţia. Dacă am cunoaşte măcar respiraţia, cele mai mari secrete ale ei, cele
mai mari secrete sunt ascunse în respiraţie… Şi eu am crezut că am citit cărţi, că
am meditat, practicat, până câtva timp în urmă. Am crezut că am înţeles totul în
problema respiraţiei. Am explicat în conferinţe cum Dumnezeu expira şi
universul apărea, apoi cum El inspira şi universul dispărea. Am văzut că nu am
înţeles nimic. Acum câtva timp am înţeles cele mai mari mistere ale respiraţiei.
Mi s-a interzis să vi le descopăr, fiindcă sunt mult prea sacre, mult prea…
Niciodată nu am crezut că există atâtea mistere în acest proces de expiraţie,
inspiraţie, expiraţie, inspiraţie…
Vă sfătuiesc să munciţi, să meditaţi, să căutaţi să găsiţi aceste mistere mari.
În această problemă există o practică spirituală, interioară, care corespunde
respiraţiei, şi dacă ajungem să practicăm această metodă putem obţine lucruri
formidabile din Cer, da lucruri atât de subtile încât nu se văd, nu pot fi văzute,
fiindcă lucrurile cele mai subtile nu se văd. Vedem ceva care este puţin
condensat, chiar şi lumina văzută pe chipul cuiva este ceva deja gros pentru al
simţi, vedea. Dacă acestea nu ar coborâ până în planul fizic, nu am vedea nici
măcar această lumină, nici privirea, nici emanaţiile, tot ceea ce este subtil nu
poate fi văzut sau simţit. Câtva timp apoi ajungem să… Aşa se întâmplă…
Mi s-a dezvăluit metoda cea mai bună, cea mai formidabilă, mai puţin ştiută,
cea mai eficace, ah, nu mă pot exprima în cuvinte… Adesea facem lucrurile, le
facem zilnic, dar nu ne dăm seama ce se ascunde înăuntrul lor.
Dacă v-aş vorbi numai despre schimburile dintre un bărbat şi o femeie,
schimbare definitivă aşa cum o numiţi, dacă aţi şti numai secretele ascunse
înăuntru, da, cele mai mari secrete sunt ascunse aici. Se apropie puţin de cazul
respiraţiei, dar…, este ceva… Iar oamenii care practică aceasta nu au înţeles
nimic, sunt departe, departe, de a şti profunzimea, grandoarea, imensitatea,
splendoarea acestei probleme, nu în practica ei, cât în sens, în semnificaţie.
Fiindcă în practică nu se poate spune că este splendoare. Există tot felul de

7
opinii, dar ca profunzime, ca imensitate, oamenii nu au înţeles-o, ei practică fără
oprire.
Dacă ar putea măcar să înţeleagă numai sensul acestor două lucruri,
simbolismul şi care sunt puterile care lucrează, ei bine acestea înseamnă creaţia
lumii. Ei bine, toţi cei care practică nu înţeleg nimic. Iar cei care nu practică nu
cunosc, înţeleg, iar cei care practică sunt întunecaţi, orbiţi în angrenaj, încât nu
mai văd, sunt prea emotivi, intelectul le este paralizat, nu pot înţelege. Pentru a
înţelege aceasta trebuie să trăieşti aceste lucruri, atunci le vom înţelege.
Deci, trebuie să mă înţelegeţi că, orice am face pierdem mult, multe, ne
imaginăm numai că putem câştiga, şi ne oprim numai asupra senzaţiei, da, da.
Senzaţia este mereu agreabilă, te îmbogăţeşte, eşti fericit. Dacă ne oprim asupra
viitorului vom vedea că este zero, fiindcă am cheltuit tot. Îmi veţi spune: “Da,
dar când vom câştiga, va fi cu adevărat un câştig ?”. Da, sunt cazuri
excepţionale, de exemplu în pădurile Indiei, pentru a crea un Maestru. Cum au
făcut Iniţiaţii cu mama lui Krishna. În acel moment da, nu pierdem nimic, din
contră, totul este divin, primim, câştigăm, suntem împreună cu Cerul. Dar, când
suntem legaţi cu infernul, numai pentru plăceri, vom pierde. Dar, când suntem
legaţi cu Cerul, pentru a crea o fiinţă ca Iisus sau Krishna… Ei bine, nu ştiţi
măcar cum a fost creat Iisus. Este scris “Concepţie Imaculată”, da, aşa este,
imaculată, adică în puritate. Dar astăzi nu vreau să vă vorbesc despre aceasta.
Deci, în cazuri excepţionale, când dorim să creăm un geniu, o divinitate, nu
pierdem nimic, dar pentru tot restul sunt pierderi fără oprire. Tineretul trebuie să
cunoască toate acestea. Dacă ar exista o balanţă în acel moment, şi am pune pe
un platou bucuriile, mâniile, plăcerile, ceea ce pierdem sau câştigăm pe altul,
vom vedea că pierdem totul, şi nu câştigăm nimic. Nu prea merită să ne aruncăm
cu capul în aceasta… dar există senzaţia, ea se şterge, se uită, uităm ceea ce am
mâncat ieri, şi azi nu mai contează. Altfel pregătim sărăcia.
În timp ce, acolo unde vă reţineţi, renunţaţi, refuzaţi, faceţi un mic sacrificiu,
veţi fi nefericiţi, veţi suferi, dar, veţi pregăti un viitor minunat. Deci, pierdeţi
ceva, dar câştigaţi pe de altă parte. În timp ce, aici, câştigaţi o senzaţie, şi veţi
pierde viitorul.
V-am dat mereu exemplul beţivului care, căutând plăcerea, este mulţumit
când bea. Întrebaţi-l în ce stare se află ? Oh, là, là, într-o euforie ! Ei da, dar
după câteva minute, familia, prietenii săi…, aşa îşi pregăteşte mocirla. Dacă ne
oprim numai asupra senzaţiei, ei bine, aceasta nu durează, iar viitorul înseamnă
mocirlă. Iar un altul care suferă, este nefericit, munceşte, se privează de una de
alta, studiază, oh, se află într-o stare… Da, dar viitorul este aici, el îl aşteaptă

8
pentru a avea o situaţie şi bani, şi glorie, fiindcă el s-a privat de multe lucruri
pentru…, a studia, s-a luptat. De ce să nu gândim, să nu cunoaştem cele două
lucruri ? Da, cât de adevărat este…
Preferăm acum, ca Esau, nu-i aşa, care a cedat dreptul întâiului născut fratelui
său Iacob, în schimbul unei mese de linte ? Da, este o senzaţie, dar după aceea ?
Cum va fi viitorul său ? Pentru o plăcere, el a cedat dreptul său de primă
progenitură, iar Iacob a profitat. Şi aici există, la fel, două exemple, şi încă nu e
sfârşitul.
Iată ceea ce vă rămane, să vă privaţi, din când în când, de unele satisfacţii, şi
veţi câştiga voi, da, veţi deveni formidabili. Se şi explică cum, dacă trebuie făcut
brusc, sau succesiv, dar pentru aceasta trebuie o nouă conferinţă, este o altă
problemă… Dar, drumul discipolului, aşa se derulează. Mereu în a se priva de
anumite lucruri, de a renunţa la ele, pentru a obţine altele. Iar omul obişnuit ştie
cum să se satisfacă pentru a pierde alte lucruri mai preţioase, este un as în a se
priva apoi, pentru a deveni nefericit, pentru a fi ridiculizat, pentru a fi alungat de
peste tot, da, este un as în a face toate acestea, da.
Iar cei care au devenit Maeştri, credeţi-mă, nu au devenit Maeştri fiindcă nu
şi-au refuzat nimic… şi au trăit din plin toate satisfacţiile ! Aşa credeţi voi că
veţi deveni un Mare Iniţiat ? De ce ne înşelăm atât ? Ei bine, ei au trăit multe
privaţiuni, renunţări, tristeţi, necazuri, oprobii, şi-au creat un viitor, dar ce viitor
îi aşteaptă ? Unul care depăşeşte pe cel al regilor, al prinţilor, al miniştrilor,
multimiliardarilor, un viitor care nici măcar nu poate fi explicat, fiindcă ei au
mărşăluit pe drumul renunţării. Dar lumea are oroare de renunţare, nu trebuie
renunţat, nu trebuie să ne privăm de nimic, să ne satisfacem toate plăcerile, totul,
tot ce se află înăuntrul nostru, care ne împinge. Pentru moment vom fi fericiţi,
dar viitorul se va prezenta în culori sumbre. Puteţi verifica tot ceea ce v-am spus,
da, o puteţi face, fără nici o obligaţie.
În realitate, în Ştiinţa Iniţiaţică, se spune că privaţiunea nu este o privaţiune
reală, ci o transpunere, da, o deplasare, o mutare către o altă lume, cu continua-
rea aceloraşi lucruri, dar cu materiale atât de pure, atât de luminoase, încât nu va
exista pericolul răului. Da. Ne privăm de ceva în planul fizic, o plăcere, pentru a
avea ceva în înalt, şi această plăcere este mult mai bună. Pentru a vă putea
explica aceasta îmi mai trebuie o oră, cum, renunţând la ceva, veţi merge la
sursă, mult mai sus. Când nu veţi putea face aceasta, nu veţi respira în înalt, nu
veţi mânca, nu vă veţi hrăni, iar aceasta se numeşte refulare; bolile, obstrucţiile
apar. În realitate nu trebuie niciodată să ne privăm, să renunţăm. Dar dacă
spunem “trebuie să renunţăm, să facem sacrificii”, nu este un lucru foarte clar.

9
Nu vă privaţi, nu trebuie să renunţaţi, în realitate trebuie numai să vă deplasaţi,
adică a vedea lucrurile din înalt, cu materiale, cu instrumente, cu aparate cu
adevărat perfecţionate. Ca în cazul în care bem apă dintr-o mlaştină poluată,
bolnavă şi contaminată cu microbi, unde apa este impură, în loc de a merge la un
izvor de unde să sorbim apa celestă.
Vedeţi cum toate lucrurile se lămuresc acum. În realitate un Iniţiat nu se
lipseşte de nimic. El mănâncă, respiră, iubeşte, dar numai în anumite regiuni, în
chintesenţe, în acele stări de conştiinţă necunoscute omului obişnuit. Acest
limbaj al renunţării, îl înspăimântă pe omul obişnuit. El spune: “Ah, dacă renunţ,
voi muri”, şi este adevărat, el va muri ! Da. Trebuie renunţat la ceea ce este
murdar, da.
Cum spuneam, nu renunţăm la nimic aici, dar mâncăm mai bine, bem, dar
bem mai bine, respirăm, dar respirăm mai bine, iubim, dar iubim mai bine,
creăm copii mai buni. Da, lucrăm mai bine. Îmi veţi spune: “Cum de alţii nu
lucrează bine ?”. Deloc ! Vă spun acum cum lucraţi şi veţi vedea că nu ştiţi cum
să lucraţi. Lucrăm pentru a ne scufunda, pentru a îmbătrâni, pentru a ne abrutiza,
a ne epuiza. Oamenii nu ştiu ce este munca, fiindcă muncesc de o manieră
sacadată, fără iubire, nervoasă, bruscă, şi aceasta omoară omul. Apoi, ce spun
ei? Oh, să nu mai muncim, munca ne omoară”. Nu au înţeles nimic, nu munca îi
omoară, ci felul de a munci. Munca însufleţeste, aduce bucurii, fericire, satisfac-
ţii, forţă, sănătate. Ei bine, oamenii nu au înţeles acest lucru.
Ei bine, nu trebuie să ne privăm de nimic, indiferent ce ar fi, cu condiţia de a
o face bine. Iar pentru a o face bine există o întreagă ştiinţă necunoscută nouă.
Vedeţi cât este de clar, niciodată nu s-a explicat aşa. Nu trebuie să ne lipsim,
trebuie să strămutăm doar, să sublimăm, să mutăm, dar nu în sensul clasic,
clasat, ci cu semnificaţia mişcării.
Ajunge acum, veţi reflecta şi veţi vedea că există o filozoie divină, capabilă
în a vă aduce totul. Trebuie numai să o dorim, să o acceptăm, să ne angajăm. În
timp ce, dacă ştim totul, nu mai vrem să facem nimic. Eu vă voi arăta încetul cu
încetul ceea ce ştim, dacă merită, şi unde ne poate duce acest lucru. Da, vă voi
arăta, încetul cu încetul… Şi veţi vedea cât de speriaţi veţi fi în mândria
neştiinţei, ca şi Artaban, mândru de neştiinţa lui.
Da ştiu, sunt teribil, dar aveţi nevoie de cineva ca mine. Fiindcă, altfel, oh, là,
là, là, veţi lua în consideraţie ceea ce v-am spus acum… şi apoi vă veţi opri aici.
Trebuie să înţelegeţi că, nici măcar nu aţi început, da, nici măcar nu aţi început
încă… când o veţi face, când veţi începe, veţi fi formidabili, oh, là, là, întreaga
natură vi se va înclina… Un minut de meditaţie.

10