ANTRENARE

Stud.C m
ARTICOL | studenţi | comunitate

ARHEOLOGIA ŞI VECHIUL TESTAMENT • DE PATZUKERAN

Să înţelegem arheologia
Creştinismul este o credinţă istorică bazată pe evenimente reale înregistrate în Biblie. Arheologia a jucat un rol
cheie în studiile biblice şi în apologetica creştină, din mai multe puncte de vedere.
În primul rând, arheologia a confirmat acurateţea istorică a Bibliei. Ea a verificat multe situri antice, civilizaţii şi
personaje biblice, a căror existenţă fusese pusă la îndoială de către lumea academică şi deseori considerată
drept mituri. Arheologia biblică a amuţit mulţi critici, pe măsură ce noile descoperiri au susţinut faptele Bibliei.
În al doilea rând, arheologia ne ajută să ne îmbunătăţim înţelegerea Bibliei. Deşi nu avem scrierile originare ale
autorilor, mii de manuscrise antice afirmă că avem o variantă corectă a textelor originare. Arheologia ne mai
poate ajuta să înţelegem mai bine nuanţele şi utilizarea termenilor biblici în vremea lor.
În al treilea rând, arheologia ne ajută să ilustrăm şi să explicăm pasaje biblice. Evenimentele din Biblie au avut
loc într-o anumită perioadă de timp, într-o anumită cultură, influenţată de o anumită structură socială şi poli-
tică. Arheologia ne ajută să cunoaştem aceste domenii. Arheologia ne mai ajută şi să adăugăm teme neacoperite
în Biblie. Cele mai multe lucruri pe care le ştim despre religiile păgâne şi perioada intertestamentară, provine
din cercetările arheologice.
Pe măsură ce ne apropiem de acest studiu trebuie să avem în minte limitările arheologiei. Mai întâi, ea nu dove-
deşte inspiraţia divină a Bibliei. Ea poate doar confirma acurateţea evenimentelor. În al doilea rând, spre deose-
bire de alte domenii ale ştiinţei, arheologia nu poate re-crea procesul studiat. Arheologii trebuie să studieze şi să
interpreteze dovezile rămase în urmă. Toate concluziile trebuie să permită revizuirea şi reinterpretarea pe baza
noilor descoperiri. În al treilea rând, depinde de presupunerile interpretului şi concepţia lui despre lume şi
viaţă, felul în care dovezile arheologice sunt înţelese. Este important să înţelegem că mulţi cercetători sunt scep-
tici faţă de Biblie şi ostili faţă de concepţia despre lume pe care o propune. În al patrulea rând, au fost
descoperite mii de arhive, dar o cantitate uriaşă de material s-a pierdut. De exemplu, biblioteca din Alexandria a
avut peste un milion de exemplare, dar toate au fost pierdute într-un incendiu din sec. al VII-lea. În al cincilea
rând, numai o mică parte a siturilor arheologice au fost investigate şi numai puţine din cele investigate au fost şi
excavate.
De fapt, se estimează că s-a lucrat în mai puţin de 2% din siturile supravegheate. Odată ce începe lucrul,
numai o parte dintr-un sit excavat se examinează, de fapt şi numai o mică parte din ceea ce se examinează se
publică.
De exemplu, fotografiile Manuscriselor de la Marea Moartă au fost ţinute ascunse timp de patruzeci de
ani, după descoperirea lor. Este important să înţelegem că Scripturile rămân sursa principală de autoritate. Nu
trebuie să ridicăm arheologia la rang de judecător al valabilităţii Scripturilor. Randall Price afirmă: „Sunt, într-
adevăr situaţii unde informaţia necesară pentru rezolvarea unei probleme istorice sau cronologice lipseşte şi
din arheologie şi din Biblie, dar este incorect să afirmăm că dovezile materiale luate din conţinutul mai limitat al
excavărilor arheologice pot fi folosite pentru a contrazice mărturia literară a conţinutului mai complet al Scrip-
turilor canonice.” Biblia s-a dovedit a fi o sursă istorică corectă şi de încredere.
Arheologul renumit Nelson Glueck scria: „De fapt, se poate afirma cu claritate şi categoric, că nici o
descoperire arheologică nu a contrazis vreodată vreo referinţă biblică. S-au făcut zeci de descoperiri ar-
heologice, care confirmă în detaliu exact afirmaţiile istorice din Biblie.”

Descoperirea hitiţilor
Hitiţii au jucat un rol important în istoria Vechiului Testament. Ei au interacţionat cu personajele biblice de pe
vremea lui Avraam şi până în vremea lui Solomon. Ei sunt menţionaţi în Geneza 15:20, ca oamenii care au locuit
ţara Canaan. 1 împăraţi 10:29 relatează că ei au cumpărat cai şi care de la regele Solomon. Cel mai proeminent

1
hitit este Urie – soţul Batşebei.
Hitiţii au fost o forţă puternică a Orientului Mijlociu din 1750 î.C. până în 1200 î.C. Înainte de secolul al XIX-lea
nu s-a ştiut nimic despre hitiţi în afara Bibliei şi mulţi critici au susţinut că sunt o invenţie a autorilor biblici.
În 1876 o descoperire spectaculoasă a schimbat această perspectivă. Un cercetător englez, A. H. Sayce a
descoperit inscripţii sculptate pe stânci în Turcia. El a crezut că ar putea fi dovezi ale naţiunii hitite. Zece ani
mai târziu, au fost găsite mai multe tăbliţe de lut în Turcia, la Boghaz-koy. Expertul german în cuneiforme,
Hugo Winckler a investigat tăbliţele şi a pornit în propria sa expediţie la faţa locului în 1906. Excavaţiile lui
Winckler au dezvăluit cinci temple, o citadelă fortificată şi câteva sculpturi masive. Într-un depozit a găsit peste
zece mii de tăbliţe de lut. Unul din documente s-a dovedit a fi o relatare a unui tratat dintre Ramses II şi regele
hitit. Alte tăbliţe au arătat că Boghaz- koy a fost capitala regatului hitit. Numele ei originar a fost Hattuşa şi se
întindea pe 300 de acri. Naţiunea hitită fusese descoperită!
La mai puţin după descoperirea lui Winckler, un cercetător ceh Bedrich Hronzny a dovedit că limba hitită este
o rudă timpurie a limbilor indo-europene: greaca, latina, franceza, germana şi engleza. Limba hitită are acum
un rol central în studiul istoriei limbilor indo-europene.
Descoperirea a mai confirmat şi alte fapte biblice. Au fost descoperite cinci temple, care conţineau multe tăbliţe
cu detalii are ritualurilor şi ceremonialurilor pe care le făceau preoţii. Aceste ceremonii descriau ritualurile de
purificare de păcat şi purificarea unui nou templu.
Instrucţiunile s-au dovedit a fi foarte elaborate şi lungi. Odată, criticii au criticat legile şi instrucţiunile
găsite în cărţile Levitic şi Deuteronom, ca fiind prea complicate pentru vremea când au fost scrise (1400 î. C.).
Textele din Boghaz-koy, împreună cu altele din siturile egiptene şi un sit pe malul Eufratului, numit Emar, au
dovedit că ceremoniile descrise în Pentateuhul evreiesc, corespund cu ceremoniile culturilor din vremea re-
spectivă.
Imperiul Hitit a făcut tratate cu civilizaţiile pe care le-a cucerit. Două duzini din acestea au fost traduse
şi oferă o mai bună înţelegere a tratatelor din Vechiul Testament. Descoperirea Imperiului Hitit la Boghaz-koy
a dezvoltat înţelegerea noastră despre perioada patriarhală. Dr. Fred Wright rezumă importanţa acestei
descoperiri în lumina istoricităţii biblice.
Acum imaginea biblică a acestui popor se potriveşte perfect cu ceea ce ştim despre naţiunea hitită de
pe monumente. Ca imperiu, ei n-au cucerit ţara Canaanului, ca atare, deşi triburile locale hitite s-au aşezat
acolo, într-o perioadă timpurie.
Nimic din ceea ce s-a descoperit prin excavări nu a discreditat relatarea biblică. S-a dovedit din nou
acurateţea relatării Scripturii de către arheologi.
Descoperirea hitiţilor s-a dovedit a fi una din cele mai mari descoperiri arheologice din toate timpurile.
Ea a ajutat la confirmarea naraţiunii biblice şi a avut un mare impact asupra studiilor arheologice din Orientul
Mijlociu. Datorită ei, am ajuns la o mai mare înţelegere a istoriei limbii noastre, cât şi a practicilor religioase,
politice şi sociale ale Orientului Mijlociu antic.

Sodoma şi Gomora
Istoria Sodomei şi Gomorei a fost considerată mult timp o legendă. Criticii consideră că a fost creată pentru a
comunica principii morale. În orice caz, istorisirea este tratată în Biblie ca un eveniment istoric. Profeţii Ve-
chiului Testament fac referire la distrugerea Sodomei şi Gomorei de câteva ori (Deut. 29:23; Isaia 13:19, Ier.
49:18) şi aceste oraşe joacă un rol cheie în învăţăturile lui Isus şi ale apostolilor (Mat. 10:15; 2 Petru 2:6 şi Iuda
1:7). Ce a găsit arheologia pentru a stabili existenţa acestor oraşe?
Arheologii au căutat prin regiunea Mării Moarte timp de mulţi ani, după Sodoma şi Gomora. Geneza 14:3 le dă
localizarea în Valea Siddim, cunoscută ca Marea Sărată, un alt nume pentru Marea Moartă. În partea de est,
sunt şase wadi, sau văi de râuri, care curg în Marea Moartă. De-a lungul a cinci din cele şase wadi, au fost
descoperite oraşe antice. Cel mai nordic se cheamă Bab edh-Drha. În 1924, renumitul arheolog William Al-
bright a excavat în acest sit, căutând Sodoma şi Gomora. El a descoperit că era un oraş foarte bine fortificat.
Deşi a corelat oraşul cu unul din „oraşele câmpiei” din Biblie, nu a putut găsi dovezi concludente pentru a justi-
fica această afirmaţie. S-au mai făcut săpături în 1965, 1967 şi 1973. Arheologii au descoperit un zid gros de 0,6
m în jurul oraşului şi multe case şi un templu mare. În afara oraşului, erau cimitire uriaşe, în care erau mii de
schelete neîngropate. Acest lucru dovedeşte că oraşul era bine populat în timpul Erei Bronzului, cam pe vre-
mea când trăia Avraam.
Cea mai intrigantă descoperire a fost dovada că un foc uriaş a distrus oraşul. Era îngropat sub un strat de
cenuşă de aproape un metru. Un cimitir la un km în afara oraşului, conţinea rămăşiţe coxificate de acoperişuri,
stâlpi şi cărămizi înroşite de la căldură.
Dr. Bryant Wood, a afirmat, descriind aceste cripte, că focul a pornit de la acoperişurile acestor clădiri.
După aceea, acoperişurile arzânde au căzut în interior şi s-au răspândit în interiorul clădirii. La fel s-a întâm-
plat cu fiecare casă pe care au excavat-o. O asemenea distrugere incredibilă se potriveşte relatării biblice, că

2
oraşul a fost distrus de focul care cădea din cer.
Wood afirmă: „Mărturiile sugerează că acest loc, Bab edh-drha este oraşul biblic al Sodomei.
Sunt menţionate cinci oraşe din câmpie în Geneza 14: Sodoma, Gomora, Adma, Ţoar şi Ţeboim. Rămă-
şiţe ale acestor patru oraşe se găsesc de-a lungul Mării Moarte. Urmând un drum înspre sud de la Bab edh-
drha, există un oraş care se cheamă Numeria. Mai la sud este oraşul numit Es-safi. Mai departe la sud sunt
oraşele antice Feifa şi Khanazir. Studiul acestor oraşe a dezvăluit că fuseseră abandonate cam în acelaşi timp,
aprox. 2450-2350 î. C. Mulţi arheologi cred că dacă Bab ed-Drha este Sodoma, Numeria este Gomora şi Es-safi,
Ţoarul. Ceea ce i-a fascinat pe arheologi este că aceste oraşe erau acoperite în aceeaşi cenuşă ca şi Bab ed-
Drha. Numeria, considerată a fi Gomora avea şi câte 3 m de cenuşă în unele locuri. În fiecare din oraşele dis-
truse, depunerile de cenuşă, a transformat solul în cărbune spongios, făcând reconstrucţia imposibilă. Con-
form Bibliei, patru din cele cinci oraşe au fost distruse, lăsându-l pe Lot să fugă la Ţoar. Ţoarul nu este distrus
de foc, dar a fost abandonat în timpul acestei perioade.
Deşi arheologii dispută încă aceste descoperiri, despre această descoperire o să mai auzim în anii ur-
mători.

Zidurile Ierihonului
Conform Bibliei, cucerirea Ierihonului a avut loc cam în 1440 î.H. Natura miraculoasă a cuceririi i-a
făcut pe unii cercetători să respingă istorisirea considerând-o folclor. Susţine arheologia relatarea biblică? În
ultimul secol, patru arheologi proeminenţi au excavat situl: Carl Watzinger din 1907-1909, John Garstang în
anii 30, Kathleen Kenyon din 1952-1958 şi, actualmente Bryant Wood. Rezultatul muncii lor a fost remarcabil.
Mai întâi, ei au descoperit că Ierihonul avea un sistem impresionant de fortificaţii. Exista un zid de
susţinere care înconjura oraşul, de 6 m înălţime. În vârful lui era un zid de 3 m întărit din spate de o ranfor-
sare de pământ. După primul zid au fost găsite structuri domestice. Un alt zid de cărămidă închidea restul ora-
şului. Structurile domestice găsite între cele două ziduri corespund cu descrierea din cartea lui Iosua a locu-
inţei lui Rahav (Ios. 2:15). Arheologii au mai găsit că într-o parte a oraşului, erau mari grămezi de cărămidă,
atât la baza zidului interior, cât şi a celui exterior, indicând o prăbuşire bruscă a fortificaţiilor.
Cercetătorii cred că un cutremur a provocat prăbuşirea, ceea ce ar putea explica şi digul Iordanului din re-
latarea biblică, a provocat prăbuşirea. Cărămizile căzute au format o rampă pe care invadatorul poate intra
uşor în oraş (Ios. 6:20).
Garstang spune despre această descoperire: „Cât despre principalul fapt, deci, nu rămâne nici o în-
doială: zidurile au căzut în afară atât de mult, încât atacatorii s-ar fi putut căţăra pe ruinele cetăţii.” Acest lucru
este remarcabil, fiindcă atunci când sunt asaltate, zidurile cad, de obicei, în interior, nu în afară.
Un strat gros de funingine indică faptul că oraşul a fost distrus prin foc, aşa cum se descrie în Iosua
6:24. Kenyon descrie evenimentele astfel: „Distrugerea a fost desăvârşită. Zidurile şi podelele au fost înroşite
de foc şi fiecare cameră a fost umplută cu cărămizi căzute.”
Arheologii au mai descoperit mari cantităţi de grâne la faţa locului. Acest lucru coincide şi el cu relatare biblică
a faptului că oraşul a fost cucerit repede. Dacă ar fi căzut, ca urmare a unui asediu, grânele ar fi fost pe sfârşite.
Conform cu Iosua 6:17 israeliţilor li s-a interzis să ia pradă din oraş, ci au trebuit să-l distrugă în totalitate.
Deşi arheologii sunt de acord că Ierihonul a fost distrus violent, ei nu au căzut de acord cu privire la
data cuceririi. Garstang susţine data biblică de 1440 î. C., în timp ce Watzinger şi Kenyon cred că distrugerea a
avut loc în 1550 î. C. Cu alte cuvinte, dacă data mai târzie este bună, Iosua a sosit, găsind o cetate deja distrusă.
Această dată mai timpurie ar fi o provocare serioasă pentru istoricitatea Vechiului Testament.
Dr. Bryant Wood, care excavează actualmente situl, a descoperit că datarea anterioară a lui Kenyon s-a
bazat pe false presupuneri cu privire la ceramica găsită la faţa locului. Data lui mai târzie se bazează şi pe
descoperirea amuletelor egiptene din mormintele de la NV de Ierihon.
Sub aceste amulete erau numele faraonilor egipteni care au trăit între 1500 – 1386 î.C., arătând că
cimitirul a fost folosit până la sfârşitul Erei Bronzului (1550-1400 î. C.). În sfârşit, o bucată de mangal din
moloz a fost datată cu carbon 14 – 1410 î. C. Dovezile îl conduc pe Wood la concluzia aceasta. „Ceramica, anali-
zele straturilor, datarea şi cu carbon 14, indică toate distrugerea oraşului în jurul sfârşitului Erei Bronzului,
cam pe la 1400 î.C.”
Deci, dovezile arheologice curente susţin relatarea biblică a momentului şi a felului în care a căzut Ierihonul.

Casa lui David

Unul din personajele cele mai îndrăgite ale Bibliei este regele David. Scriptura spune că el era un om
după inima lui Dumnezeu. El a fost considerat ca cel mai mare rege israelit şi, de aceea, legământul mesianic
este stabilit prin descendenţa lui genealogică. În ciuda acestui rol cheie în istoria Israelului, până nu demult,
nici o dovadă în afara Bibliei nu a atestat existenţa lui. Pentru acest motiv, criticii au pus la îndoială existenţa

3
unui rege David.
În vara lui 1993, un arheolog a făcut ceea ce a fost considerată o descoperire uimitoare sau fenomenală.
Dr. Avraham Biran şi echipa lui au excavat un sit etichetat drept Tell Dan, localizat în nordul Galileii, la picioarele
muntelui Hermon. Dovezile indică faptul că acesta este porţiunea ocupată în Vechiul Testament de tribul lui Dan.
Echipa a descoperit o piaţă regală impresionantă. În timp ce curăţau molozul, au descoperit ruinele rămăşiţelor
unei stele negre de bazalt, sau o lespede de piatră, conţinând inscripţii în aramaică. Stela conţinea treisprezece
rânduri de scriere, dar nici o propoziţie nu era completă. Unele din rânduri conţineau numai trei litere, în timp ce
cele mai mari conţineau paisprezece. Literele rămase erau gravate clar şi uşor de citit. Două din rânduri in-
cludeau expresiile „Regele Israelului” şi „Casa lui David.”
Aceasta este prima referinţă la Regele David, găsită, în afara Bibliei. Această descoperire i-a determinat
pe mulţi critici să-şi reconsidere părerile cu privire la istoricitatea regatului davidic. Ceramica găsită în aprop-
iere, la care se adaugă construcţia şi stilul de scriere, l-au condus pe dr. Biran să considere că stela a fost ridicată
în primul sfert al celui de-al IX-lea secol î.C. cam la un secol după moartea regelui David.
Echipa de traducători a descoperit că inscripţia vorbea despre războiul dintre israeliţi şi aramei, la care
face referire Biblia în această perioadă. În această descoperire, un rege al arameilor, probabil Hazael, iese victo-
rios asupra lui Israel şi Iudea. Stela a fost ridicată pentru a comemora înfrângerea celor doi regi. În 1994, au mai
fost găsite două piese, cu inscripţia care face referire la Ioram, fiul lui Ahab, rege al Israelului şi Ahazia, rege peste
„casa lui David” sau Iudea. Aceste nume corespund cu relatările date în capitolele 8 şi 9 din 2 împăraţi. Dr.
Hershel Shanks de la Revista de Arheologie Biblică afirmă: „Stela aduce la viaţă textul biblic într-un mod extraor-
dinar. Ea ne dă şi încredere în realitatea istorică a textului biblic.
Descoperirea a confirmat o serie de fapte. Mai întâi folosirea termenului „Casa lui David” implică faptul că
a exista o dinastie davidică, care a condus Israelul. Putem conchide, deci, că a existat un rege David atestat istoric.
În al doilea rând, regatele Iudeei şi Israelului erau entităţi proeminente politice, după cum descrie Biblia. Criticii
au considerat multă vreme, cele două naţiuni ca, pur şi simplu nişte state fără semnificaţie.
Dr. Bryant Wood rezumă importanţa acestei descoperiri în acest fel: „În zilele noastre, cei mai mulţi
cercetători, arheologi şi cercetători biblici optează pentru o viziune foarte critică referitoare la acurateţea is-
torică a multora dintre relatările biblice. ...
Mulţi cercetători au spus că nu a existat niciodată un David sau Solomon şi acum, avem stela care îl menţionează,
de fapt, pe David. Deşi mulţi arheologi rămân sceptici faţă de relatarea biblică, dovezile pentru acurateţea is-
torică a Bibliei continuă să se adune.