PROIECT DIDACTIC CLASA A CINCEA

INTEMEIEREA BISERICII CRESTINE

ÎNTEMEIEREA BISERICII CREȘTINE.
RĂSPÂNDIREA CREȘTINISMULUI

Clasa: a V-a

Disciplina: Religie Ortodoxă

Subiectul (titlul lecţiei): Întemeierea Bisericii Creştine. Răspândirea creștinismului

Tipul lecţiei: mixtă

Durata lecţiei: 50 min.

Obiective operaţionale:

La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să:

O : să povestească momentul Pogorârii Duhului Sfânt;

1

O : să precizeze importanţa momentului Cincizecimii;

2

O : să enumere elementele de bază ale predicii Sfinţilor Apostoli;

3

O : să indice felul în care îşi manifestau credinţa primii creştini.

4

Obiective formativ-educative:

- să înţeleagă că Duhul Sfânt e Mângâietorul sufletelor noastre şi Cel care ne conduce la tot adevărul și că
răspândirea creştinismului s-a făcut prin conlucrarea liberă a Apostolilor şi a ucenicilor acestora cu Duhul
Sfânt, spre mântuirea oamenilor.

Strategia didactică:

-       mijloacele de învăţământ folosite la lecţie: icoană.

-       metodele de învăţământ folosite la lecţie: conversaţia, explicaţia, exerciţiul, povestirea, lectura biblică,
problematizarea, conversaţia euristică.

-       formele de organizare a clasei: frontală.

Bibliografia:

- Biblia, Comentariu la Matei al Sfântului Ioan Gură de Aur, Dicţionar religios, Manual de Istorie Bisericească
Universală, „Întâmplări din viaţa veacului ce va să vină", Proloagele, Vieţile Sfinţilor.

1
Desfăşurarea lecţiei:  

I. Moment organizatoric

- salutul, rugăciunea, prezenţa.

II. Verificarea cunoştinţelor

Se verifică lecţia predată anterior, prin întrebări orale, adresate întregii clase.
III. Pregătirea pentru lecţia nouă

Prin lecturarea următoarei rugăciuni. Apoi, întrebare adresată frontal: Cărei Persoane a Sfintei Treimi se
adresează rugăciunea citită? Despre ce moment din istoria Bisericii se amintește în rugăciune?

Rugăciune:

„În chipul limbilor de foc, întru lumină şi suflare de vânt de bucurie făcătoare, pogorându-Se Duhul cel
Sfânt peste Apostoli, şi de văpaia Lui fiind cuprinşi, chemat-au pescarii lumea întreagă la Biserica lui
Hristos; necazuri şi nevoi răbdând cu bucurie pe pământ şi pe ape, de morţile cumplite nu se spăimântau,
în tot pământul ieşind vestirea cântării lor, celei de Dumnezeu insuflate: Aliluia!"

„Duhul cel Făcător-de-Viaţă, Care S-a pogorât asupra lui Hristos la Iordan, în chip de porumbel, S-a odihnit
şi asupra mea, când mă aflam în scăldătoarea Sfântului Botez; s-a întunecat însă lucrarea bunătăţii Sale
din pricina negurii greşelilor mele. Pentru aceea, precum aşteaptă zorii drumeţul rătăcit noaptea în
pădure, aşa şi eu însetez de razele Tale, Bunule, ca să nu pier cu totul."                            

(din Acatistul Preasfântului şi de-Viaţă-Făcătorului Duh)

IV. Anunţarea titlului lecţiei noi şi prezentarea obiectivelor propuse

Se notează pe tablă / în caiete titlul lecţiei: „Întemeierea Bisericii Creştine. Răspândirea creștinismului". Se
urmăreşte prezentarea întemeierii și a înmulţirii Bisericii Creştine, ca rod al insuflarii Duhului Sfânt. Se va
insista pe conlucrarea dintre Dumnezeu şi om în procesul răspândirii creştinismului, pe împletirea minunilor
cu răbdarea şi înţelepciunea Apostolilor.
V. Comunicarea noilor cunoştinţe

 „Veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi îmi veţi fi martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în
Samaria şi până la marginea pământului” (Faptele Apostolilor I, 8)

2
 

„Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un
vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat,
împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început
să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi
cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a
tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa." (Faptele Apostolilor II, 1 - 6)

La zece zile după Înălţarea Domnului, într-o Duminică, pe la ora nouă dimineaţa, Duhul Sfânt S-a pogorât
din cer în chip de limbi de foc peste Sfinţii Apostoli (care aleseseră pe Matia în locul lui Iuda Iscarioteanul, cel
spânzurat). Aceştia erau adunaţi la Ierusalim într-o casă, la rugăciune. În timpul rugăciunii lor fierbinţi,
deodată, casa în care erau adunaţi s-a umplut de lumină, dar mai mult s-au umplut de lumină sufletele lor.
Aşa a luat naştere prima Biserică creştină. Apostolii au primit atunci şi darul de a vorbi în limbile pământului,
încât au putut vesti Răstignirea şi Învierea lui Hristos tuturor popoarelor.

Aşa cum Paştele evreiesc, serbat în amintirea ieşirii din Egipt, a fost înlocuit cu Paştele creştin, cu Învierea,
la fel şi Cincizecimea evreilor a fost schimbată cu cea a creştinilor.

Cuvântul „Cincizecime" înseamnă „cincizeci (de zile)", ca şi „Pentecosta". Dacă facem un mic calcul, vedem
că Pogorârea Sfântului Duh s-a făcut la cincizeci de zile de la Înviere; de aceea poartă acest nume. Evreii
serbau un alt eveniment, de Cincizecimea lor: ziua în care primiseră Tablele Legii, pe Muntele Sinai. Era una
dintre cele mai mari sărbători ale evreilor, serbându-se prin pelerinaj la templul din Ierusalim şi jertfe către
Dumnezeu. Evreii din toată lumea veneau şi se închinau la Ierusalim, în această zi. Să nu uităm că nu toţi
evreii locuiau în Ţara Sfântă, ci mulţi erau în alte ţări, fie din interes comercial, fie luaţi în diferite robii. Însă
nici evreii plecaţi nu îşi uitaseră credinţa, ci o vesteau chiar şi păgânilor, iar romanii le îngăduiseră libertatea
credinţei. Aşa se face că, atunci când S-a pogorât Duhul Sfânt, o mare mulţime de evrei, veniţi din toată
lumea, erau adunaţi la Ierusalim. Cum citim în Sfânta Scriptură că limbile de foc au fost însoţite de un vuiet
mare, nu ne mai mirăm de ce s-au adunat oamenii la casa Apostolilor: atraşi de zgomot.

3
Sfântul Apostol Petru a ţinut o predică pentru toţi cei adunaţi în jurul casei, iar ei au fost „pătrunşi la inimă".

„Deci cei ce au primit cuvântul lui (Petru) s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de
suflete. Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Şi tot
sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, şi mare
frică îi stăpânea pe toţi." (F. Ap. 2, 41 - 43)

Ca să înţelegem pe cât se poate minunea Cincizecimii creştine, să ne amintim de Sfinţii Apostoli. Ei au

ascultat timp de trei ani şi jumătate învăţătura lui Hristos; I-au văzut puterea şi minunile. Dar mintea lor nu a
putut înţelege totul. Mintea omului, fără harul Duhului Sfânt, este întunecată. Aşa cum există un foc
pământesc, tot astfel este şi un foc ceresc, focul Duhului Sfânt, care ne încălzeşte inimile, care ne luminează
minţile, care ne transformă în eroi şi în Sfinţi. „Foc am venit să arunc pe pământ" (Luca XII, 49), ne spune
Hristos, vorbind tocmai de focul Sfântului Duh. Prinderea şi Răstignirea lui Hristos îi înfricoşase foarte tare pe
Apostoli, încât ei fugiseră şi se ascunseseră. Învierea i-a scos din frică, dar nici atunci nu înţelegeau prea
bine ce se întâmplase cu Mântuitorul.

Dar când S-a pogorât peste ei din cer Duhul Adevărului, atunci toate îndoielile şi fricile i-au părăsit de tot. Ei
au primit puterea de a vorbi în limbi, pentru ca vestea Învierii să se răspândească iute pretutindeni, către
toate sufletele însetate de mântuire; dar au primit şi puterea de a vindeca. Mai mult decât toate, au primit
puterea dragostei până la moarte, pe care o avusese Hristos. În ziua Pogorârii, au înţeles că suferinţele şi
moartea sunt trecătoare, pe când viaţa veşnică e o bucurie fără de sfârşit!

Iar Duhul Sfânt, Care S-a pogorât peste Apostoli, a rămas în Biserică până azi. El este Cel care ni Se
dăruieşte în Sfintele Taine; El este viaţa Bisericii. „Duhul Sfânt îl naşte a doua oară pe om spre viaţa veşnică,
Duhul Sfânt îi însufleţeşte pe mucenici, sfinţeşte preoţii, încununează pe cei drepţi, face din pâine şi vin
Însuşi Dumnezeiescul Trup şi Sânge al Mântuitorului" (Acatistul Sfântului Duh). Sfântul Duh lucrează mereu
la mântuirea noastră, împreună cu Tatăl şi cu Fiul: Tatăl binevoieşte, Fiul Se întrupează şi Duhul ne sfinţeşte.
Iar dacă Tatăl binevoieşte, înseamnă că şi Fiul, şi Duhul binevoiesc şi iubesc pe om; Fiul Se întrupează la
rugămintea Tatălui şi cu ajutorul Sfântului Duh; iar Duhul ne sfinţeşte, săvârşind lucrarea lui Hristos în fiecare
credincios. Aceste lucruri sunt anevoie de înţeles pentru orice om; să cerem ajutorul Duhului Sfânt Care
sălăşluieşte în noi de la Botez, iar El ne va explica.

 Să ştim mai mult! (lectură suplimentară)

Evreii aveau trei mari sărbători pe an: Paştile, Cincizecimea şi Corturile. Acestea erau legate de marele moment al ieşirii poporului
din Egipt, dar şi de muncile agricole. Astfel:

Paştele evreiesc - serbând ieşirea din Egipt; salvarea de la moarte a întâilor născuţi ai evreilor, prin ungerea caselor cu sânge de
miel; începutul secerişului;

Cincizecimea evreiască - primirea Legii pe Muntele Sinai, pe Table de piatră; sfârşitul secerişului;

Corturile - în amintirea vieţuirii evreilor în pustie timp de patruzeci de ani, de la ieşirea din Egipt şi până la intrarea în Ţara

4
Făgăduinţei, care s-a făcut în corturi; momentul culesului.

Cincizecimea evreiască a închipuit Cincizecimea creştină nu numai prin numele ei, ci şi prin aceea că, la Pogorârea Duhului Sfânt,
Dumnezeu nu ne-a mai dat Legi scrise pe Table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii (II Corinteni 3, 3). Adică Duhul Sfânt S-a
pogorât în inimile noastre şi de acolo ne poate învăţa tot adevărul, dacă avem urechi de auzit!

- Când S-a pogorât Duhul Sfânt peste Apostoli, nu numai Sfântul Petru a ţinut predică, ci toţi ceilalţi
unsprezece, în limbile în care le dăduse Duhul Sfânt să grăiască.

De atunci au început Sfinţii Apostoli predicarea cuvântului lui Dumnezeu, aşa cum voise Hristos şi aşa cum
voia şi Duhul Sfânt, Care era împreună cu ei, neîncetat. Apostolii aveau o mare şi grea misiune: să
transforme întreaga omenire dornică în Biserică, aşa încât orice om care aştepta cuvântul mântuirii, să
primească viaţa veşnică. Duhul Sfânt îi ajuta pe Apostoli: le lumina mintea, le arăta ce e bine şi ce e rău, le
dădea puterea să facă minuni (cu care întăreau puterea predicii lor), le dăruia o dragoste neţărmuită faţă de
toţi oamenii şi un curaj în faţa morţii, cum ei nu mai avuseseră.

În primii ani după Cincizecime, Sfinţii Apostoli au întărit Biserica din Ierusalim (anii 30 - 37). Încreştinarea
oamenilor nu se făcea în grabă, ci cu multă chibzuinţă şi răbdare, ca să nu se strecoare şi învăţături greşite
printre cele ale Apostolilor. Sfinţii Apostoli erau crezuţi de mulţi pentru minunile pe care le făceau (vindecau
bolnavi şi demonizaţi, înviau morţi), pentru puterea cuvântului lor, întărit de Duhul Sfânt, dar şi datorită
faptului că ei fuseseră martori şi prieteni ai lui Hristos.

O predică de acum două mii de ani nu se deosebea prea mult de cele de astăzi. Iată un exemplu de predică
a Sfântului Petru, ţinută evreilor din Ierusalim:

„Fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut rău, ca şi mai-marii voştri. Dar Dumnezeu a împlinit astfel cele ce
vestise dinainte prin gura tuturor proorocilor, că Hristosul Său va pătimi. Deci pocăiţi-vă şi vă întoarceţi,
ca să se şteargă păcatele voastre. (...) Dumnezeu, înviind pe Fiul Său, L-a trimis întâi la voi, să vă
binecuvânteze, ca fiecare să se întoarcă de la răutăţile sale." (F. Ap. III, 17 - 19, 26)

Iată măreţia Dumnezeului nostru: mai întâi a vestit cuvântul mântuirii celor care Îl răstigniseră!

Cei doisprezece Apostoli erau: Andrei, Simon - Petru (fratele lui Andrei), Ioan, Iacov al lui Zevedeu, Filip,
Bartolomeu, Matei, Iuda Tadeu, Simon Zilotul, Toma, Iacov Alfeu şi Matia (în locul lui Iuda Iscarioteanul). Ei
se sfătuiau între ei, pentru a împlini tot ceea ce era nevoie în proaspăt întemeiata Biserică. Credincioşii îşi
vindeau pământurile şi casele, aducând preţul lor la picioarele Apostolilor, care împărţeau fiecăruia după
trebuinţă. Creştinii mergeau şi la templul evreiesc pentru rugăciune, ca dovadă că Dumnezeul Vechiului
Testament e Acelaşi cu Cel al Noului Testament.

„Şi îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare. Şi în fiecare zi,
stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru
curăţia inimii." (F. Ap. 2, 45 - 46)

Spre deosebire însă de evreii care nu credeau în Hristos şi mergeau la templu, creştinii săvârşeau în case
Sfânta Liturghie şi se împărtăşeau. Sinedriul şi mai ales saducheii nu voiau să-i lase pe Apostoli să mai
predice despre Învierea lui Hristos; ei îi vor închide în temniţă şi îi vor bate. Apostolii însă vor fi eliberaţi de
îngerul Domnului şi vor predica şi mai mult, bucurându-se că au suferit pentru Hristos.

„Şi cu mare putere apostolii mărturiseau despre învierea Domnului Iisus Hristos şi mare har era peste ei

5
toţi." (F. Ap. 4, 33)

Cum la început toţi creştinii mâncau împreună, era nevoie de oameni care să se ocupe special de
organizarea meselor. De aceea, Sfinţii Apostoli îi aleg pe cei şapte diaconi să slujească la mese. Dintre ei,
Sfântul Ştefan strălucea prin credinţa sa: de aceea a şi fost ucis de evreii necredincioşi, pe la anul 37. Ştefan,
primul martir al Bisericii, a fost ca un semnal pentru începutul predicării Evangheliei la alte popoare decât
evreii. După moartea lui, mulţi creştini au plecat din Ierusalim în Samaria, în Cipru, Antiohia. Începuseră şi
prigoanele conduse de Saul, cel care pe drumul spre Damasc avea să se întâlnească cu Hristos cel Înviat şi
să devină Sfântul Apostol Pavel.

Sfântul Petru are o vedenie dumnezeiască despre primirea păgânilor în Biserică. În urma ei, el botează pe
sutaşul Corneliu din Cezareea Palestinei, om credincios şi bun. „Aşadar şi păgânilor le-a dat Dumnezeu
pocăinţa spre viaţă". (F. Ap. 11, 18) Sfântul Petru se sfătuieşte şi cu ceilalţi Apostoli despre vedenia avută,
bucurându-se de mila lui Dumnezeu arătată către toţi oamenii. Întotdeauna Sfinţii Apostoli s-au sfătuit între
ei, încât niciunul nu era mai mare decât ceilalţi, toţi fiind la fel de înţelepţi şi de plini de har.

Pe la anul 50, Apostolii au tras la sorţi unde să se ducă pentru predica Evangheliei la neamuri. După Tradiţie,
Sfântul Andrei a venit şi în Dobrogea, Sfântul Petru în Galatia, Bitinia, Capadocia, Roma; Sfântul Ioan în Asia
ş.a.m.d. Primul care va predica la neamuri va fi însă Sfântul Apostol Pavel, care va întemeia multe biserici (în
Atena, Corint, Macedonia, Creta, Efes ş.a.). Acestea vor fi baze de pornire şi de sprijin material şi sufletesc
pentru ceilalţi Apostoli. Să nu credem, de pildă, că un Apostol se ducea singur într-un oraş, predica
oamenilor, întemeia Biserică acolo, după care pleca mai departe. Nu era aşa de simplu. Apostolii călătoreau
însoţiţi de alţi ucenici; ei poposeau fie la o Biserică deja întemeiată, pe care o întăreau, fie într-un loc nou,
unde se duceau mai întâi la comunitatea de evrei şi predicau acestora. Dintre ucenicii pe care-i aveau,
hirotoneau pe unul episcop, revenind după un timp acolo. Prin unele locuri au trecut mai mulţi Sfinţi Apostoli.

Dacă apărea o problemă între creştini, Sfinţii Apostoli o rezolvau prin discuţie în comun, prin sinod (adunare).
Primul sinod s-a ţinut în anii 49 - 50, la Ierusalim. Apostolii veneau din când în când la Ierusalim şi se
întâlneau (cel puţin de Paşti).

Despre primii creştini mai ştim că se străduiau foarte mult să trăiască după învăţătura Mântuitorului, că evitau
spectacolele păgâne (asistarea la luptele cu gladiatorii, cu fiare sălbatice) şi ospeţele date în cinstea zeilor.
Cei care fuseseră bogaţi şi aveau sclavi, îi eliberau. La Sfânta Liturghie, se împărtăşeau toţi cei care
participau. Sfintele Taine se practicau de atunci, toate şapte. Sărbătorile cele mai mari erau Paştile,
Cincizecimea, Naşterea Domnului (care s-a serbat un timp la 6 ianuarie, împreună cu Boboteaza). Mai pe
urmă au apărut şi alte sărbători. Erau de atunci: episcopi, preoţi şi diaconi. Existau şi femei diaconiţe, care
ajutau la Botezul femeilor, îngrijeau de bolnavi, de orfani, de oaspeţi. Să luăm şi noi exemplu de la râvna
primilor creştini şi să ne rugăm cu putere Mântuitorului nostru drag!

 
VI. Fixarea noilor cunoştinţe

- Întrebări şi discuţii:

6
   Ce înseamnă „Cincizecime"? Cum se mai numeşte această sărbătoare?

   Povestiţi cum s-a pogorât Duhul Sfânt peste Apostoli şi peste cei aflaţi împreună cu ei.

   De ce erau adunaţi la Ierusalim, în acea zi, evrei din toate colţurile lumii?

   Cum s-au înţeles aceştia cu Apostolii (care erau mai ales pescari, oameni fără învăţătură)?

   Din cine era alcătuită prima Biserică?

   Unde Îl pot afla creştinii pe Duhul Sfânt?

   Cui au predicat la început Sfinţii Apostoli?

   Cu a Cui putere au predicat ei? Despre Cine au predicat? Cine şi de ce nu voia să-i mai lase să predice?

   Cum trăiau primii creştini?

   Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre primii creştini, citiţi din cartea Faptele Apostolilor, din Noul
Testament. Epistolele care urmează după Faptele Apostolilor au fost scrise către anumite Biserici, pentru
întărirea lor de către Apostoli (atunci când nu se puteau duce personal unde era nevoie de ei).

- Lectură biblică:

„Şi era un bărbat olog din pântecele mamei sale, pe care-l aduceau şi-l puneau în fiecare zi la poarta
templului, zisă Poarta Frumoasă, ca să ceară milostenie de la cei ce intrau în templu; care, văzând că
Petru şi Ioan vor să intre în templu, le-a cerut milostenie. Iar Petru, căutând spre el, împreună cu Ioan, a
zis:

- Priveşte la noi. Iar el se uita la ei cu luare-aminte, aşteptând să primească ceva de la ei. Iar Petru a zis:

- Argint şi aur nu am; dar ce am, aceea îţi dau. În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi
umblă! Şi apucându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat şi îndată gleznele şi tălpile picioarelor lui s-au întărit.
Şi sărind, a stat în picioare şi umbla, şi a intrat cu ei în templu, umblând şi sărind şi lăudând pe
Dumnezeu."

(Faptele Apostolilor, capitolul III, versetele  2 - 8)

Observaţi cum făceau minuni Sfinţii Apostoli. Minunile săvârşite erau atât semnul milei creştine, cât şi o
modalitate de răspândire şi întărire a credinţei.

7
 
VII. Aprecierea, asocierea, generalizarea

- Obiceiuri româneşti:

1.    Sărbătoarea Cincizecimii este cunoscută şi sub numele de Rusalii. Acest nume provine de la un obicei
străvechi, când se aduceau pomeni pentru morţi şi se puneau pe morminte trandafiri (roze). De aceea, în
sâmbăta dinaintea Pogorârii Sfântului Duh se fac până azi la români Moşii de vară, adică e cea mai mare zi
din an pentru pomenirea morţilor.

2.    Ce se dă de pomană într-o astfel de zi? Iată un model de pomană din Moldova, făcută în mod obişnuit
de Moşii de vară (Moşii de Rusalii):

-           o cofă cu apă sau lapte;

-           o cană sau sticlă cu vin;

-           cofa şi cana (sticla) sunt legate de jur-împrejur cu o aţă, de care se prind flori (mai ales de
trandafir, dar şi de cicoare, de busuioc etc.) şi fructe, covrigei;

-           un castron adânc plin cu ciorbă, cu lingură în el;

-           o farfurie întinsă plină cu orez cu lapte sau cu tăiţei cu lapte sau cu colivă;

-           pâine, colaci, plăcinte;

-           lumânări de ceară curată.

     

Lumânarea se aprinde atunci când se dă pomana. Ea se dă la rude apropiate, la vecini etc. În vechime,
toate gospodinele dădeau de pomană de Moşi, pentru morţii din familie, şi primeau la rândul lor de
pomană. De aceea, oamenii nu trebuiau să-şi cumpere căni sau farfurii pentru casă, căci se primeau de
Moşi. În unele locuri ale ţării, tot la Moşii de vară se dau de pomană miei, găini, iar naşii dăruiesc finilor o
viţică.

      

În calendarul ortodox, Duminicile din an se numără începând cu Duminica Rusaliilor (a Cincizecimii).

Urmăriţi acest lucru într-un calendar ortodox!

      

Dacă la Florii se sfinţeau şi se împărţeau la Biserică ramuri de salcie, de Rusalii se aduc crenguţe de nuc
sau de tei, care au formă de limbi de foc.

      

Se mai obişnuia, la această sărbătoare, ca fetele să împletească din flori şi spice de grâu cununi, care se
puneau la icoane, în Biserică. Aceste cununi erau purtate peste an de miri, la Cununie. Moda florilor
8
artificiale la Cununie e destul de recentă.

- Istorioară religioasă:

Ierusalimul cel de sus

Pe lângă Ierusalimul - oraş, există alt Ierusalim: Raiul, numit şi „Ierusalimul de sus". În acest Ierusalim nu
se află frică de străini, nici temere de duşmani, nici primejdie de boală, moarte, foame, frig, sărăcie,
vrăjmăşie, ură, răutate şi alte rele; acolo nu vei auzi jeluire; s-a dus plânsul, tristeţea şi oftatul. Nu se
află grija de hrană, băutură, îmbrăcăminte, de casă şi de cei ai casei.

Nu se află acolo nici furtună, nici vreme rea, ci acolo timpul este veşnic frumos; nu se află dimineaţă,
seară, noapte, ci totdeauna e ziuă; nu se află toamnă şi iarnă, ci totdeauna e primăvară şi vară, minunate,
pline de bunătăţi. În Ierusalimul ceresc, oamenii nu dorm, dar nu se simt obosiţi vreodată; pururea trăiesc,
fără să aştepte moartea; acolo viaţa e fără trudă, bucuria fără tristeţe, sănătatea fără boală, bogăţia fără
pierderi, fericirea fără nenorociri.

Soarele e fără nori, lumina fără întuneric. Acolo nu se află nici bătrân, nici orb, nici şchiop, nici
schimonosit, ci toţi sunt tineri înfloritori, plini de bunătate, înviind la sfârşitul lumii cu acelaşi trup, dar
înflorit, întinerit. Acolo nimeni nu poartă invidie nimănui; toţi sunt mulţumiţi cu ceea ce au.

În acea preafericită cetate domneşte liniştea, pacea, dragostea, bucuria, veselia; toţi se iubesc unii pe
alţii ca pe sine, se bucură de alţii ca de sine. Să dea Domnul, ca să ajungem şi noi
aici!                                             

(după „Întâmplări minunate din viaţa veacului ce va să fie")

 
VIII. Evaluarea

- Exerciţiu:

Povestiţi lecţia, urmărind planul de idei de mai jos:

a. La Cincizecime, Apostolii au primit Duhul Sfânt.

b. Misiunea Apostolilor era de a răspândi credinţa creştină.

c. Cei doisprezece Apostoli au predicat şi au făcut minuni mai întâi în Ierusalim.

d. Primii creştini îşi puneau averile în comun şi se rugau zilnic împreună, împărtăşindu-se.

e. Apostolii au fost prigoniţi de către evreii necredincioşi.

f. Unii dintre creştinii proaspăt botezaţi nu aveau credinţă adevărată.

9
g. Apostolii au ales şapte diaconi, dintre care Sfântul Ştefan a fost ucis cu pietre de către unii evrei.

h. Apostolii au predicat şi neamurilor, nu numai evreilor.

i. În cazul unei probleme serioase apărute în Biserică, Apostolii se adunau în sinod.

j. Viaţa primilor creştini decurgea după o rânduială păstrată până azi, dar şi îmbogăţită.

 
IX. Activitatea suplimentară

- Exerciţiu: Completaţi următoarele cuvinte încrucişate, ca să obţineţi pe verticala A - B una dintre denumirile

sărbătorii Duhului Sfânt:

a)      ... ... ... Duhului Sfânt sau Rusaliile.

b)      ... ... ... Sfânt, de-Viaţă-Făcătorul.

c)      ... ... ... s-a întemeiat la Rusalii.

d)     Primii membri ai Bisericii, în număr de doisprezece, au fost ... ... ... .

e)      ... ... ... de foc, forma în care S-a pogorât Duhul Sfânt.

f)       Sărbătoarea de la cincizeci de zile de la Înviere este ... ... ... .

g)      Frunze de nuc sau de ... ... ... se pun la icoane de Rusalii.

- Exerciţiu: Alegeţi care dintre datele de mai jos pe cele care au ajutat la răspândirea creştinismului în
vremea Sfinţilor Apostoli şi pe cele care au fost potrivnice. Motivaţi alegerea făcută.

10
a)      Desfiinţarea graniţelor în Imperiul Roman.

b)      Prigoanele contra creştinilor, făcute de arhiereii evrei şi de saduchei.

c)      Închinarea păgânilor la idoli.

d)      Libertatea fiecărui om de a alege binele sau răul, credinţa sau necredinţa.

e)      Numărul mic al celor care erau creştini, în comparaţie cu restul lumii.

f)       Faptul că evreii erau răspândiţi în toată lumea şi se adunau anual la Ierusalim.

g)      Uciderea Sfântului Arhidiacon Ştefan.

h)      Pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli, ucenici şi cei aflaţi împreună cu ei.

11