Predică Pogorârea Duhului Sfânt

„Duhul Sfânt îi vine slăbiciunii noastre într-ajutor; că nu știm să ne rugăm cum trebuie, dar Duhul Însuși
mijlocește pentru noi cu suspinde de negrăit” (Rom. 8, 26

Iubiți credincioși,

În constelația sărbătorilor creștine, Cincizecimea sau Rusaliile reprezintă un moment de maximă

intesitatea întrucât în această zi, în urmă cu aproape două mii de ani, Duhul Sfânt s-a pogorât peste sfinții
apostoli și prin ei în toată lumea, născându-se în chip văzut Biserica, Trupul lui Hristos.
În cuvântarea de despărțire pe care Mântuitorul a rostit-o în fața uceniclor înainte de Pătimirea și
Învierea Sa, le-a făgăduit venirea asupra lor a Duhului Sfânt, Duhul Adevărului și Mângâietorul
sufletelor care Îi va ajuta să-și aducă aminte de toate câte le-a spus lor Iisus și să înțeleagă faptele Sale
mântuitoare.
După ce a Înviat din morți, Domnul a mai stat pe pământ împreună cu ucenicii patruzeci de zile,
după care s-a Înălțat la cer, dar nu înainte de a le aminti ca să nu se îndepărteze de Ierusalim ci să aștepte
făgăduința Tatălui, că „putere veți primi prin venirea peste voi a Sfântului Duh și-Mi veți fi mie martori
în Ierusalim și-n toată Iudeea, și-n Samaria și până la marginea pământului (FA, 1, 4. 8).
Ascultând de porunca Domnului, ei erau uniți într-un cuget și în rugăciuni într-o încăpere din
Ierusalim, ascunși de frica iudeilor care îi urmăreau pentru a-i prinde. La zece zile după Înălțarea
Domnului, „fără de veste s-a făcut din cer un vuiet ca de suflare de vând ce vine repede și s-a umplut
toată casa unde ședeau. Și limbi ca de foc li s-au arătat împărțite, și au șezut pe fiecare dintre ei. Și s-au
umplut toți de Duh Sfânt și au început să grăiască în alte limbi precum le dădea lor Duhul a grăi” (FA, 2,
2-4).
Venirea peste ei a Mângâietorului i-a transformat pe ucenici: dacă până atunci erau fricoși, acum au
devenit curajoși; dacă erau ascunși, au ieșit la iveală; dacă erau slabi, acum au devenit tari; dacă erau
neștiutori, acum au devenit înțelepți. Acum toate s-au legat în mintea lor și au început să înțeleagă care
este menirea lor: propovăduirea lui Hristos cel Răstignit și Înviat și botezul celor care credeau în
cuvintele lor.
Plini de putere și curaj, Apostolii au început să vorbească oamenilor care erau adunați din toate
părțile la sărbătoarea Cincizecimii și care înțelegeau ceea ce ei propovăduiau chiar dacă nu mai cunoșteau
limba aramaică. Aici s-a petrecut prima minune. Apostolii vorbeau în limba lor, iar ceilalți îi auzeau
fiecare în limbile lor: „Și erau uimiți toți și se minunau, zicând: Iată, nu sunt oare galileeni toți aceștia
care vorbesc? și cum de auzim noi, fiecare, limba noastră în care ne-am născut? (...) Îi auzim pe ei
vorbind în limbile noastre despre mărețiile lui Dumnezeu” (FA, 2, 7-11).
Deci, Duhul Sfânt traducea cuvintele rostite de Apostoli în urechile ascultătorilor, precum spune BVA.
Din ceata apostolilor – la un moment dat – Sf. Petru a luat cuvântul și a rostit o predică plină de
putere despre profeția din Ioil care vorbește despre revărsarea Duhului Sfânt peste tot trupul, iar mai
apoi a vorbit despre faptele Mântuitoare ale Domnului (pătimirea, moartea, învierea și înăltarea Sa la
cer) și despre încredințarea că Hrisos este Domnul, Mesia, Mântuitorul, cel despre care David a
proorocit.
Pătrunși la inimă, cei adunați l-au întrebat ce să facă?, iar Sf. Petru le-a zis:„Pocăiți-vă, și fiecare să se
boteze în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; și veți primi darul Sfântului Duh”
(FA. 2, 38). Astfel, acei care au primit cuvântul s-au botezat, s-au născut din nou din apă și din Duh, în
numele Sfintei Treimi, și așa a luat ființă prima comunitate creștină, ca la trei mii de suflete.
 Iubiți credincioși,
Dacă Biserica a luat ființă prin trimiterea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli și prin ei, peste toți
cei care se botează și cred în Domnul Hristos, atunci putem afirma că tot ceea ce se petrece în Biserică are
loc prin puterea Duhului Sfânt. Prin lucrarea Duhului Sfânt – spune părintele Stăniloae – viața divino-
umană a lui Hristos Cel înălțat cu Trupul de-a dreapta Tatălui și care este Capul Bisericii, se împărtășește
sau se extinde acum în toți oamenii care cred în Hristos și astfel se contituie Biserica lui Hristos.
Prin invocarea Duhului Sfânt noi începem orice slujbă: Împărate Ceresc, Mângâietorule... după
care rostim „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi”, după care
rostim rugăciunea „Preasfântă Treimie”. Acesta înseamnă că numai prin harul Sfântului Duh prezent în
noi, ne putem uni cu Preasfânta Treime. Numai prin harul Sfântului Duh noi putem mai apoi să rostim
rugăciunea „Tatăl nostru” căci spune Sf. Pavel: numai prin Duhul Înfierii noi putem să rostim: Avva,
Părinte (Rom. 8, 15). Același Apostol afirmă în continuare: „Însuși Duhul mărturisește împreună cu
duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu. Iar dacă suntem fii, suntem și moștenitori – moștenitori ai lui
Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos, dacă într-adevăr pătimim împreună cu El, pentru ca
împreună cu El să ne și slăvim” (Rom. 8, 16-17).
Concluziv, noi nu am putea să săvârșim nici un lucru dacă harul Sfântului Duh nu ar veni în
ajutorul nostru. Dacă pe apostoli i-a făcut înțelepți, și pe noi ne va face; dacă ei au devenit tari, și noi vom
deveni tari; dacă au devenit curajoși, și noi ne vom asemăna lor. Tot ceea ce trebuie să facem este să-L
dorim cu adevărat. Iar pentru a-L dori cu adevărat trebuie să știm cum este El. În acest sens, Sf. Siluan
Athonitul ne oferă câteva imagini: „Duhul Sfânt este asemeni unei mame pline de dragoste. O mamă
plină de dragoste își iubește copilul și are milă față de el. Tot așa Duhului Sfânt îi este milă de noi, ne
iartă, ne povățuiește, ne videcă, ne ajută, ne bucură. Duhul Sfânt se face cunoscut în rugăciunea
smerită”.
„În fiecare zi avem nevoie de aer pe care îl respirăm pentru a trăi. Dar pentru suflet avem nevoi
de Domnul și de harul Sfântului Duh fără de care sufletul moare. Duhul Sfânt este dulce și plăcut pentru
suflet și pentru trup. El ne dă să cunoaștem iubirea lui Dumnezeu”.
Concis, spune Sf. Siluan: „Bucuria nostră este Duhul Sfânt”. Amin.