Sunteți pe pagina 1din 4

Page | 1

Acatistul Sfântului Niceta de Remesiana


24 Iunie

Troparul Sfântului Niceta de Remesiana, glasul al 4-lea:


Propovăduitor şi apărător al dreptei credinţe la multe neamuri te-ai arătat, Sfinte
Ierarhe Niceta şi cu smerenie ai câştigat pe cele înalte, bine chivernisind darul. Pentru
aceasta, Părintele nostru, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne ocrotească de tot răul şi să
ne mântuiască.

Condacul 1
Mare dar este să fii propovăduitor al Evangheliei lui Hristos, să semeni în lume
seminţele cuvântului dumnezeiesc, cu acesta fiind învrednicit, şi noi cinstirea cuvenită
aducem: Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos!

Icosul 1
Pământul daco-român a primit din primele veacuri Evanghelia lui Hristos şi neamul
cel nou născut din apă şi din duh aşa moştenirea creştină a lăsat:
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, pământeanul dac;
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, fiu de neam străbun;
Bucură-te, moştenitorul întregii credincioşii;
Bucură-te, moştenitorul întregii virtuţi;
Bucură-te, alesul lui Hristos;
Bucură-te, alesul lucrărilor dumnezeieşti;
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos!

Condacul al 2-lea
De la Dunărea bătrână până în munţi, credinţa creştină s-a împământenit şi întunericul
cel vechi s-a risipit, şi tu, Sfinte Niceta, te-ai făcut o făclie a lumii celei noi, în
cântarea de: Aliluia!

Icosul al 2-lea
Poporul dac de mult a primit credinţa creştină, şi tu ai adăugat încă o mărturie ce s-a
făcut încă o „temelie a Bisericii străbune”:
Bucură-te, că ai avut comoara Evangheliei lui Hristos;
Bucură-te, că din tinereţe învăţătura sfântă ai primit;
Bucură-te, că din tinereţe la cele de sus ai jinduit;
Bucură-te, că ai căutat cele de taină;
Bucură-te, că ai găsit mărgăritarul cel mare;
Bucură-te, că prin multe nevoinţe l-ai şi câştigat;
1|Page
Page | 2

Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos!

Condacul al 3-lea
Păgânescul întuneric idolesc cu greu se risipea, şi adesea cu multe necazuri şi
împotriviri ai fost primit chiar de cei apropiaţi, care apoi au cântat: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Poporul daco-român se deosebea de celelalte popoare păgâne şi idoleşti şi cu
mărturisire sta în mijlocul lor; şi tu, Niceta, erai unul dintre cei mai râvnitori:
Bucură-te, arhiereul daco-român;
Bucură-te, al Bisericii lui Hristos cu adevărat slujitor;
Bucură-te, al altarului sfânt liturghisitor;
Bucură-te, al pământului străbun sfinţitor;
Bucură-te, cel între primii sfinţi părinţi;
Bucură-te, părinte care mulţi fii ai lăsat;
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos!

Condacul al 4-lea
Iubitor de Cuvântul dumnezeiesc al lui Hristos, al Evangheliei dar ai primit, că toţi te
ştiau ca pe un mare propovăduitor sfânt, în cântarea de: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Şi popoarele păgâne din jur te ascultau şi mulţi la credinţa creştină alergau, şi aşa ca
un urmaş al apostolilor ai fost şi un întemeietor de Biserică:
Bucură-te, cel între ierarhii sfinţi ai Bisericii;
Bucură-te, al Evangheliei dar strălucitor;
Bucură-te, cel iubitor de cuvântul dumnezeiesc;
Bucură-te, cel ce l-ai semănat cu râvnire;
Bucură-te, că roduri şi „peste veacuri” au rămas;
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos!

Condacul al 5-lea
Şi în alte ţări ai mers şi până în Italia ai ajuns, unde prieten cu Sfântul Paulin de Nola
te-ai făcut, îndoind iubirea de cele sfinte, în cântarea de: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Biserica primelor veacuri prin multe încercări a trecut şi chiar jertfe muceniceşti
a avut, că idolatria păgână era mult legată de cele lumeşti:
Bucură-te, că ai luptat mult cu păcatul cel vechi;
Bucură-te, că ai luptat mult cu patimile idoleşti;
Bucură-te, că propovăduirea ta era împotriva păcatului;
2|Page
Page | 3

Bucură-te, că vestirea ta era izbăvirea de păcat;


Bucură-te, că peste tot cu păcatul te-ai războit;
Bucură-te, că păcatul aşa l-ai biruit;
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos!

Condacul al 6-lea
Şi scriitor iscusit ai fost şi cântări sfinte ai făcut să fie spre lauda celor credincioşi şi
cinstirea slujbelor bisericeşti, în cântarea de: Aliluia!

Icosul al 6-lea
Imnul „Pe Tine Te lăudăm” a rămas ca un dar Bisericii şi credincioşilor creştini, prin
care se aude, cu glas ceresc, mărirea lui Hristos:
Bucură-te, păstorul cel bun al turmei creştine;
Bucură-te, cântare sfântă pentru oile lui Hristos;
Bucură-te, glas de taină mântuitoare;
Bucură-te, glas de duh preasfânt;
Bucură-te, chemarea sfântă ce ne-a rămas şi nouă;
Bucură-te, glăsuire ce nu conteneşte;
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos!

Condacul al 7-lea
Prăznuim şi noi cu cinstire pomenirea ta, care a rămas neuitată peste veacuri şi vremi,
şi aşa te avem chip de icoană între primii sfinţi părinţi ai Daciei creştine, în cântarea
de: Aliluia!

Icosul al 7-lea
Biserica lui Hristos din Dacia are cartea Evangheliei înscrisă şi cu numele tău, numele
urcat la cer deodată şi cu numele noastre:
Bucură-te, nume de dar al lui Hristos;
Bucură-te, nume Bisericii creştine;
Bucură-te, nume al credinţei pământului românesc;
Bucură-te, nume de veşnicie;
Bucură-te, nume înscris pe Evanghelia vieţii;
Bucură-te, nume de sfânt părinte;
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos!

Condacul al 8-lea

3|Page
Page | 4

O, Sfinte Ierarhe Niceta, vestitorul Evangheliei lui Hristos, care ai semănat sămânţa
sfântă în pământul cel bun al Daciei, cinstirea cuvenită îţi aducem şi din locaşurile de
sus mijloceşte pentru noi, cei ce cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Pământul daco-român a primit..., Condacul 1: Mare dar
este să fii propovăduitor...,

Icosul 1
Pământul daco-român a primit din primele veacuri Evanghelia lui Hristos şi neamul
cel nou născut din apă şi din duh aşa moştenirea creştină a lăsat:
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, pământeanul dac;
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, fiu de neam străbun;
Bucură-te, moştenitorul întregii credincioşii;
Bucură-te, moştenitorul întregii virtuţi;
Bucură-te, alesul lui Hristos;
Bucură-te, alesul lucrărilor dumnezeieşti;
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos!

Condacul 1
Mare dar este să fii propovăduitor al Evangheliei lui Hristos, să semeni în lume
seminţele cuvântului dumnezeiesc, cu acesta fiind învrednicit, şi noi cinstirea cuvenită
aducem: Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos!
şi se face otpustul.

4|Page

S-ar putea să vă placă și