Sunteți pe pagina 1din 9

ACATISTUL SFÂNTULUI CUVIOS DIONISIE CEL SMERIT

EXIGUUL - 1 septembrie
Condacul 1
Creștinătatea Răsăritului te-a odrăslit pe tine, Cuvioase Dionisie, și te-
a hrănit duhovnicește cu înțelepciunea Cuvântului, iar Apusul te-a
primit ca pe un luminător insuflat de Duhul Sfânt, care povățuiești
spre mântuire pe cei ce strigă ție cu mulțumire: Bucură-te, Cuvioase
Părinte Dionisie, chip al smereniei lui Hristos!
Icosul 1
Pe pământul Dobrogei ai răsărit, Sfinte Dionisie, ca o floare a
smereniei, care ai răspândit mireasma cuvintelor tale duhovnicești
până în cetatea strălucită a Romei, iar după ce te-ai sădit în grădina
cerească, dăruiești binefaceri prin rugăciunile tale tuturor celor ce te
întâmpină cu florile acestor cântări:
Bucură-te, vlăstar din neam daco-roman;
Bucură-te, rod binecuvântat al Sciției Mici;
Bucură-te, cel născut din părinți binecredincioși;
Bucură-te, vas al înțelepciunii dumnezeiești;
Bucură-te, albină care ai căutat florile înțelepciunii;
Bucură-te, mireasmă a virtuților strămoșești;
Bucură-te, părinte sufletesc al dobrogenilor;
Bucură-te, râu din Izvorul adevărului;
Bucură-te, cel ce ne hrănești prin cuvinte sfinte;
Bucură-te, cel ce ai socotit anii de la Nașterea Domnului Iisus;
Bucură-te, purtător smerit al Crucii;
Bucură-te, Apostol al unității Bisericii;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Dionisie, chip al smereniei lui Hristos!
Condacul 2
Din tinerețe ai mers pe calea Împărăţiei cerurilor, iar școlile și
mănăstirile din Dobrogea te-au hrănit cu merindea înțelepciunii, a
științelor folositoare și a bunelor deprinderi creștine și te-au adăpat
din izvorul poruncilor Evangheliei, ca să cânți Mântuitorului Hristos:
Aliluia!
Icosul 2
Buni povăţuitori ai avut în tinerețe pe înțelepții călugări sciți, care au
găsit loc potrivit în inima ta pentru tainele vieții duhovniceşti şi ale
teologiei ortodoxe; de aceea, ai mulțumit lui Dumnezeu, iar noi,

1
bucurându-ne de desăvârșirea ta în dreapta credință și în nevoințele
pustnicești, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, tânăr sârguincios la învățătură;
Bucură-te, rază a Înțelepciunii cerești;
Bucură-te, ucenic al vrednicului episcop Petru;
Bucură-te, iubitor al nevoințelor spre desăvârșire ;
Bucură-te, stea a Răsăritului Celui de sus;
Bucură-te, luminător al celor din noaptea neștiinței;
Bucură-te, pildă a tăcerii și a liniștirii;
Bucură-te, carte deschisă ce arată pururea voia Tatălui;
Bucură-te, Tabor al rugăciunii în care a strălucit lumina Fiului;
Bucură-te, sălaș al smereniei în care odihneşte Duhul Sfânt;
Bucură-te, lucrător spre zidirea Bisericii;
Bucură-te, rugător fierbinte pentru întreaga lume;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Dionisie, chip al smereniei lui Hristos!
Condacul 3
Mistuit de dorul de a aduna în vistieria sufletului tău cât mai multe
comori ale înțelepciunii dumnezeiești și auzind în inimă chemarea
Duhului Sfânt, ai pus pe umeri crucea înstrăinării și, ocrotit de mâna
nevăzută a Tatălui ceresc, ai mers pe urmele Fiului Său, căutând în
Răsăritul creștin pilde de virtute și cântând Preasfintei Treimi: Aliluia!
Icosul 3
Viforul rătăcirilor de la dreapta credință te-a făcut să pleci din Răsărit,
dar cetatea împărătească a Constantinopolului cu bucurie te-a primit
pe tine, Sfinte Dionisie, punându-ți înainte scrierile Sfinților Părinți,
dar și tu, Cuvioase, cu fluierul învățăturilor tale ai odihnit dorul ei de
înțelepciune; de aceea auzi acum de la noi aceste laude :
Bucură-te, pelerin călăuzit de îngeri;
Bucură-te, căutător al pildelor vii de sfințenie;
Bucură-te, pasăre care ai zburat în pământ străin;
Bucură-te, vultur al cuvântării de Dumnezeu;
Bucură-te, suflet scăldat în lacrimi de umilinţă;
Bucură-te, rod bogat în hambarul ceresc;
Bucură-te, cel înstrăinat de patria ta pentru Hristos;
Bucură-te, cel ce ai fugit de viforul eresurilor;
Bucură-te, cel hrănit cu dreapta credință;
Bucură-te, propovăduitor al păcii întru adevăr;
Bucură-te, următor al Cuviosului Ioan Casian;
2
Bucură-te, cel deopotrivă cu Sfântul Gherman din Dobrogea;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Dionisie, chip al smereniei lui Hristos !
Condacul 4
După cum făclia nu se pune sub obroc, ci în sfeşnic, spre a lumina
celor din casă, tot așa și tu, Părinte Dionisie, ai fost chemat la Roma
de fericitul episcop al ei Ghelasie, ca, prin învăţături duhovniceşti, să-i
luminezi pe toţi binecredincioşii creştini din Apus, ca să cânte
împreună cu toată Biserica lui Hristos: Aliluia!
Icosul 4
Pentru luminarea poporului dreptcredincios ai fost chemat în cetatea
Romei, unde ai tălmăcit din limba greacă în cea latină multe scrieri
ale Sfinților Părinți răsăriteni, spre folosul duhovnicesc al celor însetaţi
de adevărata înțelepciune, pentru care noi îţi aducem aceste laude:
Bucură-te, luminător al Apusului;
Bucură-te, laudă a Bisericii sobornicești;
Bucură-te, binefăcător al întregii creștinătăți;
Bucură-te, cunoscător al legilor puse de Dumnezeu în făpturi;
Bucură-te, cercetător al mișcării astrelor rânduite de Făcătorul a
toate;
Bucură-te, cel ce ne-ai făcut să vedem frumusețile creației;
Bucură-te, cel ce ne arăți că Hristos este începutul și desăvârșirea
tuturor;
Bucură-te, scriitor luminat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, râu al învățăturilor dumnezeiești;
Bucură-te, slujitor al dumnezeiescului Cuvânt;
Bucură-te, cel ce ai scris Legea cea Nouă pe lespezile inimii;
Bucură-te, strălucire din lumina cea neînserată;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Dionisie, chip al smereniei lui Hristos !
Condacul 5
Cu mare sârguință şi cu multă smerenie te-ai străduit, Sfinte Dionisie,
spre luminarea poporului binecredincios din părțile Apusului, ca să
vadă pe Hristos, Răsăritul Cel de sus, strălucind pe cerul Bisericii, să
cunoască adevărata Lui învăţătură și să-I cânte cu mulțumire: Aliluia!
Icosul 5
După dreptate ai fost socotit şi numit părinte al dreptului bisericesc,
tu, cel ce, având multă râvnă spre îndreptarea obiceiurilor poporului,
dar și cunoașterea trebuincioasă, ai tradus Sfintele Canoane ale

3
Sinoadelor Ecumenice și locale, pentru care Biserica ți-a adus ca
mulțumire laude ca acestea:
Bucură-te, povăţuitor către Adevăr;
Bucură-te, descoperitor al voinței dumnezeiești;
Bucură-te, îndreptător al celor căzuți;
Bucură-te, alinător al celor deznădăjduiți;
Bucură-te, povățuitor spre pocăință;
Bucură-te, îndemnător la Taina Spovedaniei;
Bucură-te, doctor iscusit pentru cei bolnavi sufleteşte;
Bucură-te, sprijinitor al celor ce duc lupta duhovnicească;
Bucură-te, canon adevărat al monahilor râvnitori;
Bucură-te, luminător al preoților evlavioși;
Bucură-te, trezire a celor adormiţi cu somnul păcatelor;
Bucură-te, povățuitor al celor orbiți de lumea cea deșartă;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Dionisie, chip al smereniei lui Hristos!
Condacul 6
Multe vieți de Sfinți au ieșit la lumină prin scrierile tale, Părinte, cel ce
nu ai voit să se aștearnă întunericul uitării peste faptele vrednice ale
celor ce slăvesc acum, în Împărăția cerească, pe Dumnezeu și-I cântă
cu bucurie: Aliluia!
Icosul 6
Lumina cunoştinţei, care vine din Evanghelia lui Hristos, ai descoperit-
o tuturor prin lucrarea Duhului Sfânt, ca toți să cunoască pe Părintele
luminilor, iar pe tine, ca pe o rază a înțelepciunii Cuvântului, să te
cinstească, aducându-ți cântări ca acestea:
Bucură-te, descoperitor de înțelesuri cerești în Scripturi;
Bucură-te, mângâietor prin cuvinte dumnezeiești;
Bucură-te, cel ce ne ajuți să scăpăm de patimi;
Bucură-te, purtător cu bucurie al jugului uşor al lui Hristos;
Bucură-te, îndemnător la slujire smerită;
Bucură-te, luptător prin cuvânt împotriva ereziilor;
Bucură-te, cel ce te-ai păzit de înșelăciunea lumii;
Bucură-te, platoşă a dreptăţii;
Bucură-te, ostaș al Împăratului ceresc;
Bucură-te, cunoscător adânc al dreptei credințe;
Bucură-te, cel ce ai cugetat la moarte, ca să dobândești viața
veșnică;
Bucură-te, cel ce cu sabia rugăciunii ai îndepărtat gândurile rele;
4
Bucură-te, Cuvioase Părinte Dionisie, chip al smereniei lui Hristos!
Condacul 7
În mintea şi cugetul tău, Cuvioase Părinte Dionisie, ca într-un fagure
ai adunat mierea cuvintelor duhovnicești, pe care le-ai răspândit prin
scrierile tale, îndulcind mulțimile dreptslăvitorilor și îndemnându-le să
împlinească poruncile Mântuitorului Hristos, cântându-I: Aliluia!
Icosul 7
Fiind luminat de raza înțelepciunii dumnezeiești, ca magii de la
Răsărit oarecând, ne-ai învățat, Părinte Dionisie, că arătarea pe
pământ a lui Hristos, întru smerenie, în peșteră sărăcăcioasă, este cu
adevărat singurul lucru nou sub soare; de aceea, ai socotit anii
potrivit cu Nașterea Domnului Iisus, pentru care, minunându-ne de
înțelepciunea ta, te lăudăm și zicem:
Bucură-te, părinte al erei creștine;
Bucură-te, slujitor al Celui vechi de zile;
Bucură-te, rugător către Dumnezeu, Stăpânul veacurilor;
Bucură-te, propovăduitor al Celui fără de ani;
Bucură-te, cel ce ai văzut în Nașterea lui Hristos scopul creației;
Bucură-te, cel ce ţi-ai pus toată viața în slujba Păstorului Celui bun;
Bucură-te, vestitor al Soarelui dreptății;
Bucură-te, bun răscumpărător al vremii prin faptele mântuirii;
Bucură-te, cel ce te-ai ostenit spre slava Ziditorului lumii;
Bucură-te, cel ce ai fugit de laudele deșarte;
Bucură-te, cel ce ai fost păzit de ispite prin smerita cugetare;
Bucură-te, călăuză spre limanul mântuirii;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Dionisie, chip al smereniei lui Hristos!
Condacul 8
Ai aflat înțelesurile tainice ale dumnezeieștilor cuvinte din Sfintele
Scripturi și din scrierile Sfinților Părinți, Cuvioase Dionisie, și ai sprijinit
prin acestea, întru propovăduirea dreptei credințe, pe vestiții călugări
sciți Ioan-Maxențiu, Ahile, Leontie și Mauriciu, cântând împreună cu
ei lui Hristos – Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8
Fiind iscusit la minte întru înțelepciunea duhovnicească, dar şi în cea
omenească, ai fost chemat de vestitul Casiodor să fii dascăl la înalta
școală (Academia) a Mănăstirii Vivarium din Calabria, iar noi,
minunându-ne de mulțimea darurilor pe care le-ai primit de la
Dumnezeu, îți cântăm acestea:
5
Bucură-te, iscusit mânuitor al cuvântului scris şi vorbit;
Bucură-te, slujitor credincios al Cuvântului Celui viu;
Bucură-te, înțelept povăţuitor pe calea mântuirii;
Bucură-te, luminător al celor nepricepuți;
Bucură-te, dascăl al purtării cuviincioase;
Bucură-te, condei călăuzit de har;
Bucură-te, cugetător la înălțimile cerești;
Bucură-te, cel ce ai urmat pe Soarele Cel neapus;
Bucură-te, povăţuitor înțelept al monahilor;
Bucură-te, vistierie de daruri duhovnicești;
Bucură-te, scară zidită din treptele virtuților;
Bucură-te, următor al viețuirii îngerești;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Dionisie, chip al smereniei lui Hristos!
Condacul 9
Vestitul învăţat Casiodor a dat mărturie despre purtarea ta cuvioasă,
Părinte Dionisie, ca și despre faima înțelepciunii tale și a viețuirii întru
sfinţenie, pentru care cei ce te-au cunoscut slăveau pe Dumnezeu,
cântând: Aliluia!
Icosul 9
Nu ai dat somn ochilor tăi, fericite Părinte, ci, prin cuvânt și faptă ai
propovăduit neobosit Evanghelia lui Hristos, pentru care Împăratul
slavei ți-a răsplătit în ceruri toate nevoințele tale, iar, pe pământ,
credincioșii ți-au împletit ca mulțumire cununi de laude ca acestea :
Bucură-te, împreună vorbitor cu Sfântul Ioan Gură de Aur;
Bucură-te, apărător al dogmelor adevărului, ca Marele Vasile;
Bucură-te, văzător de cele cerești, asemenea Teologului Grigorie;
Bucură-te, cel plin de râvnă pentru Dumnezeu, ca Ignatie Teoforul;
Bucură-te, cunoscător al tainelor duhovnicești, ca Dionisie
Areopagitul;
Bucură-te, cel ce ai tălmăcit latinește scrierile Sfântului Grigorie al
Nyssei;
Bucură-te, că ai făcut cunoscute cărțile marelui Chiril al Alexandriei;
Bucură-te, cel ce ai tradus și învățăturile Sfântului Proclu;
Bucură-te, următor al vieții Înaintemergătorului Ioan;
Bucură-te, cel ce ai dat ca pildă tuturor pocăința Sfintei Taisia;
Bucură-te, cel ce ai pus înaintea monahilor nevoințele Cuviosului
Pahomie;

6
Bucură-te, cel ce ai apărat dreapta credința, ca Sfinții Ambrozie și
Ilarie;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Dionisie, chip al smereniei lui Hristos !
Condacul 10
Mintea ta, luminată prin lucrarea harului Duhului Sfânt, a izvorât râuri
de cugetări dumnezeiești, prin care luminezi acum și mintea noastră
cuprinsă de gânduri rele, ca și ea, urmând smeritei tale cugetări, să
cheme necontenit numele lui Iisus și să-I cânte cu bucurie: Aliluia!
Icosul 10
Pe Hristos, Cel împreună-șezător cu Tatăl și cu Duhul Sfânt pe tronul
Heruvimilor, L-ai propovăduit neîncetat, făcându-te glas al Bisericii
dreptmăritoare şi ai osândit învăţăturile eretice ale lui Nestorie,
Eutihie și Sever, iar noi, ca unui apărător al credinței ortodoxe, îți
cântăm:
Bucură-te, minte înțeleaptă;
Bucură-te, călăuză nerătăcită;
Bucură-te, toiag alungător al lupilor înțelegători;
Bucură-te, păstor bun al dreptcredincioșilor;
Bucură-te, cel ce ai privegheat asupra turmei lui Hristos;
Bucură-te, chip al monahismului daco-roman;
Bucură-te, săvârșitor al rugăciunii, dar și al faptei;
Bucură-te, minte care a cercetat adâncurile Duhului;
Bucură-te, întruchipare a virtuților evanghelice;
Bucură-te, cheie a rugăciunii ce descuie ușa mântuirii;
Bucură-te, strălucire a Răsăritului care ai luminat Apusul;
Bucură-te, cel ce ai bucurat pe îngeri prin curăția inimii;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Dionisie, chip al smereniei lui Hristos !
Condacul 11
Curgerea timpului ai socotit-o după Nașterea Mântuitorului Hristos,
Cel ce este Stăpânul veacurilor şi al vremurilor, iar acum, prin
rugăciunile tale, Sfinte Dionisie, ajută-ne să punem și noi început bun
de pocăință, ca să chivernisim bine timpul dat nouă spre mântuire şi
să moștenim Împărăția cerurilor, cântând cu tine lui Dumnezeu:
Aliluia!
Icosul 11
Părinte al erei creștine și al dreptului bisericesc ai fost numit după
dreptate, Biserica arătându-ți mulțumire pentru slujirea jertfelnică
întru propovăduirea dreptei credințe și a dreptei făptuiri, iar noi, cei
7
ce ne străduim să mergem pe calea mântuirii, aducem ție cântări de
laudă:
Bucură-te, cel ce ți-ai pus priceperea în slujirea Bisericii;
Bucură-te, rod bogat de mântuire, dat la vreme;
Bucură-te, trâmbița care chemi la pocăință;
Bucură-te, bun povățuitor al inimilor smerite;
Bucură-te, chivernisitor înțelept al talanților încredințați;
Bucură-te, bogăție duhovnicească a Bisericii;
Bucură-te, cel ce ai făptuit cele predicate de tine;
Bucură-te, pildă de viață neprihănită;
Bucură-te, minte luminată de Hristos, Soarele slavei;
Bucură-te, punte între Răsăritul și Apusul creștin;
Bucură-te, sfătuitor al celor doritori de desăvârșire;
Bucură-te, cel ce ne-ai ospătat duhovnicește cu scrierile tale;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Dionisie, chip al smereniei lui Hristos !
Condacul 12
În Mănăstirea Vivarium ai vieţuit până la sfârșitul vieții, fiind dascăl de
înaltă învăţătură duhovnicească; acolo ți-ai încheiat şi alergarea
pământească şi ţi-ai încredinţat sufletul în mâinile Domnului, iar
cetele Sfinților s-au bucurat să te primească în lăcașurile cele veșnice,
unde neîncetat cânți cu puterile îngerești: Aliluia!
Icosul 12
Fericite Părinte, aflându-te pururea sub acoperământul smereniei, ai
înfruntat atacurile patimilor și ai biruit ispitele și pe ispititor, că
Hristos, Cel blând și smerit cu inima, te-a păzit de toată înșelăciunea
și te-a arătat mare povățuitor al celor rătăciți, iar noi, ca pe o stea
călăuzitoare văzându-te în noaptea vieții pământești, aducem ție
laudele acestea:
Bucură-te, cel ce ai pus smerita cugetare la temelia vieții
duhovnicești;
Bucură-te, cel ce ți-ai curățit inima cu lacrimile umilinței;
Bucură-te, cer pe care au răsărit zorile înțelepciunii;
Bucură-te, mirare a îngerilor;
Bucură-te, veselie a Sfinților;
Bucură-te, laudă a monahilor dobrogeni;
Bucură-te, slujitor la Altarul ceresc;
Bucură-te, dreptar al preoților și al călugărilor;
Bucură-te, candelă a rugăciunii mereu aprinsă;
8
Bucură-te, păzitor neclintit al dreptei credinței;
Bucură-te, izgonitor al vrăjmașilor nevăzuți;
Bucură-te, pururea rugător pentru mântuirea noastră;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Dionisie, chip al smereniei lui Hristos!
Condacul 13
O, Cuvioase Părinte Dionisie cel Smerit, propovăduitor al dreptei
credințe și monah viețuitor în sfințenie, roagă-te lui Hristos
Dumnezeu pentru noi, cei ce te cinstim cu evlavie, ca să ne facă
părtași vieții veșnice şi locuitori ai Împărăției Sale, unde glasurile
îngerești cântă Preasfintei Treimi: Aliluia!

S-ar putea să vă placă și