scoala-te, lumineaza-te, mergi А5-1

STRUCTURA CAPITOLELOR
Tema: O scurtă expunere a temei ce trebuie studiată.

Ilustrație introductivă:
O ilustrație care vă va ajută să conduceți grupa spre tema zilei și face
legătura cu secțiunea Salutare, cu ajutorul căreia se va „sparge gheața”.
Salutare:
Întrebările și activitățile din această secțiune își propun să creeze o
atmosferă plăcută pentru comuniune și părtășie. Încercați să implicați în
discuție majoritatea participanților.
Studiul Bibliei:
Aici sun prezentate pasajele cele mai importante ce vor fi studiate la
fiecare întîlnire. Este foarte important ca fiecare dintre membri grupei
să participe la citirea pasajelor din Biblie.
O privire în trecut:
Cunoașterea contextului istoric ne va ajuta să înțelegem mai bine sensul
întîmplărilor descrise, al faptelor prezentate și al mesajelor transmise
prin profet. Din păcate, informațiile cu privire la timpul în care a trăit și
a activat prorocul Isaia sunt foarte puține. Grupul de tineri va trebui ca
individual, prin metode analitice să reconstruiască împrejurările care
însoțeau evenimentul acela sau celălalt.
Tema zilei:
În această secțiune sunt comentarii asupra pasajului studiat. Puteți folosi
în dezbaterea temei materiale suplimentare de care dispuneți.
Întrebări pentru discuție:
Aici veți găsi întrebări care să vă ajute să înțelegeți sensurile mai adînci
ale temei studiate. Puteți scrie răspunsurile în caietele dumneavoastră.
La final puteți folosi aceste notițe pentru a alcătui predici, la întîlnirile
se tineret sau în formularea întrebărilor pentru concursurile biblice.
1
Despre ce ne vorbește lumina mai mică:
Conținutul acestei secțiuni este alcătuit din citate preluate din scrierile
lui Ellen G. White, care comentează tema dată.
Actual și practic:
În această secțiune este prezentată teme în studiu în lumina
evenimentelor contemporane. Pentru a actualiza mesajul temei, căutați
aplicațiile practice ale acesteia pentru membrii grupei, pentru
comunitate și pentru localitatea dumneavoastră.
ON-LINE:
Dacă doriți puteți folosi linkurile pentru a accesa varianta video a temei
ce trebuie studiată, a căror durată este de la 2 la 25 de minute
(materialele video sunt numai în limba rusă n.tr.).
Rugăciunea de încheiere:
Ar fi foarte bine dacă v-ați luat timp pentru rugăciune nu numai la
începutul și la sfîrșitul întîlnirii, dar și pe parcursul ei. Nu amînați
posibilitatea de a-I prezenta lui Dumnezeu viața dumneavoastră,
dorințele pe care le aveți, recunoștința față de El, dacă simțiți că aveți
nevoie de aceasta.
Capitolul I
Tema: Evanghelia Vechiului Testament
Winston Churchill, prim-ministru al Marii Britanii între anii 1940-1945
și 1951-1955, a fost întrebat odată ce calități trebuie să aibă un om
pentru a avea succes în politică. El a răspuns: ”Capacitatea de a prevede
ce va fi mîine, săptămîna viitoare sau anul viitor. Și capacitatea de a
explica apoi de ce aceasta nu s-a întîmplat.”
Salutare
2
Împărtășiți celorlalți cît de des vi se întîmplă să prevedeți fără greșeală
viitorul sau evoluția unui eveniment. Există astfel de oameni printre
cunoscuții dumneavoastră?
Studiul Bibliei
Deut 18:22; Ex. 8:20; Deut. 13: 1- 3.
Numele prorocului Isaia (Jeschajehu) în traducere din evreiește
înseamnă: Mîntuirea este înfăptuită de Cel Preaînalt sau mîntuirea este a
Domnului.
Cartea lui Isaia este a douăsprezecea parte a Tanachului, parte a Bibliei
asociată în mod tradițional numelui prorocului. În Biblia canonică
această carte ocupă locul 23. În carte sunt prezentate datele concrete ale
discursurilor prorocului datorită cărora putem stabili aproape cu
exactitate perioada activității sale – între 733 și 701 îHr.
Lucrarea prorocului Isaia se petrece în timpul căderii Regatului de Nord
al lui Israel și izgonirea populației sale în provinciile îndepărtate ale
Imperiului Asirian.
Cea mai mare parte a vieții sale Isaia a locuit în Ierusalim. În această
perioadă cetatea Samariei era distrusă, iar poporul Israel a fost
amestecat cu alte popoare. Motivul pentru care s-au întîmplat toate
acestea este păcatele care au rupt legămîntul dintre om și Dumnezeu.
Dar Isaia a văzut aceleași păcate și la poporul Iudeu de aceea el a
prorocit despre pedeapsa viitoare care îl va ajunge.El a prevăzut
izgonirea lor în Babilon. Dar el a oferit și speranță oamenilor, că ei se
vor întoarce în pămîntul făgăduinței. Cu alte cuvinte, Isaia era
încredințat că Dumnezeu, Sfîntul lui Israel, îi va scăpa din robie și le va
trimite izbăvire chiar și la capătul pămîntului.
În anul 1947 un băiețel beduin a descoperit într-una dintre peșterile
pustiei Iudeii, niște suluri vechi care s-au dovedit a fi cărțile Vechiului
Testament. Unul dintre sulurile păstrate cel mai bine este transcrierea
cărții prorocului Isaia, datînd din primul secol al erei creștine, un altul
cuprinde ultima treime a cărții Isaia, datată în secolul al II-lea al erei
3
noastre. Aceste manuscrise se păstrează în Templul Cărții, aflat în
Muzeul Evreiesc din Ierusalim. Tocmai aceste suluri mărturisesc despre
autenticitatea prezentărilor biblice din cartea prorocului Isaia.
Tema zilei:
La începutul studiului asupra prorociilor din cartea lui Isaia este foarte
important să fim convinși de plinătatea darului său profetic. Astăzi, ca
și în acele vremuri străvechi, mulți oameni încearcă să-i atragă pe
semenii lor cu aparentele lor capacități supranaturale. Totuși este
important să ne amintim faptul că adevărații proroci ai lui Dumnezeu se
deosebesc de vrăjitorii și ghicitorii lumii. Între prorocie și ghicitorie
există o diferență semnificativă. Mai întîi de toate ghicitoria se referă
exclusiv la timpul în care trăim, la prezent, prorocia însă se întinde pînă
la ultimele evenimente ale istoriei, pînă la sfîrșitul zilelor, așa cum se
exprimau proroci înșiși. Prorocul adevărat chiar și evenimentele
prezente le așează în lumina perspectivei îndepărtate, a scopului lor
final. De aceea toate profețiile biblice formează un lanț neîntrerupt.
Ghicirile oracolelor păgîne sunt disparate și de cele mai multe ori nu
sunt unitare în zicerile lor; sunt asemănătoare cuvintelor din dicționar
care urmează unele după altele și nu sunt unite între ele prin înțeles
comun. De cealaltă parte prorociile biblice sunt puternic legate între ele,
completîndu-se și explicîndu-se unele pe altele. Dacă oracolele păgîne
aveau în vedere în principal circumstanțele vieții unor anumiți oameni
sau ale unor anumite popoare, prorocii lui Israel, chiar de la început, au
prorocit despre soarta întregii omeniri.
Cartea prorocului Isaia este compusă din discursuri separate care nu
sunt grupate cronologic, ci după conținut. Prima parte a carții
(capitolele 1-39) cuprinde mustrarea poporului Israel care a părăsit
Legea Domnului, a doua parte (capitolele 40 – 66) cuprinde mîngîierea
poporului care va trebui să treaca prin greutățile robiei babiloniene.
Puterea și harul cuvintelor poetice ale lui Isaia, patosul cu care el
prezintă înaltele idealuri morale, bazate pe binecuvîntările lui
Dumnezeu, metaforele grăitoare care abundă în discursurile lui, au
inspirat mulți poeți, ca de exemplu scriitorul evreu Haim Bialick (1873
4
– 1934). Scena consacrării lui Isaia pentru slujire (Isaia cap. 6) l-a
inspirat pe Pușkin în scrierea poeziei ”Proorocul”.
Slujirea prorocului a fost atît de însemnată și a lăsat după ea urme atît
de evidente încît este recunoscută și de alte religii ale lumii. De
exemplu, în Islam, Isaia este numit ”profetul Celui Preaînalt”, chiar
dacă numele lui nici nu este amintit în Coran.
Pentru creștini o valoare deosebită o au prorociile despre Mesia care
trebuia să vină:
 Despre nașterea lui Mesia: De aceea, Domnul Însuşi vă
va da un semn: Iată, fecioara va rămîne însărcinată, va naşte un fiu şi-I
va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi). Is. 7:14. Căci un
Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl
vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor,
Domn al păcii. Is. 9:6.
 Despre slujirea lui Mesia: „Duhul Domnului Dumnezeu
este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor
nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc
robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea. Is 61:1.
Stilul exprimării, mesajul central consistent, care privește planul lui
Dumnezeu de salvare al omenirii, de asemenea, înfățișarea prorocului
consacrat dă dreptul multor teologi să considere că vestirea lui Isaia este
a cincea Evanghelie.
1. Care este diferența dintre prezicerea viitorului și ghicirea viitorului?

2. După părerea voastră, de ce depinde deținerea capacități de a
cunoaște viitorul?
3. Care caracteristici speciale ale cărții prorocului Isaia ne permit să o
numim Evanghelie?
4. Care este aplicația practică a cărții lui Isaia, scrisă cu 2700 de ani în
urmă, pentru omul contemporan?
5. Ce așteptați voi de la studierea acestei cărți?
Despre ce ne vorbește ”lumina mai mică”:

5
”În zilele lui Isaia înțelegerea spirituală a poporului era întunecată
printr-o înțelegere greșită a lui Dumnezeu. Multă vreme Satana căutase
să-i determine pe oameni să privească la Creatorul lor ca la autorul
păcatului, suferinței și morții. Aceia pe care-i amăgise astfel socoteau că
Dumnezeu este aspru și pretențios. Ei Îl priveau ca pe Unul care
urmărea să acuze și să condamne, nevrînd să-l primească pe păcătos
atîta vreme cît avea o scuză legală să-l nu-l ajute. Legea dragostei, prin
care este condus cerul, fusese greșit prezentată de către arhiamăgitorul
ca o restrîngere a fericirii oamenilor, ca un jug apăsător, de care ar
trebui să fie bucuroși să scape. El spunea că preceptele ei nu puteau fi
ascultate și că pedepsele pentru călcarea ei erau aplicate în mod arbitrar.
Pierzînd din vedere caracterul adevărat al lui Iehova, izraeliții erau fără
scuză. Dumnezeu li se descoperise adeseori ca unul îndurător și
milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate și credincioșie (Ps.
86:15)” (Profeți și regi, pag. 311 orig.).
Actual și practic:
Cartea prorocului Isaia conține gînduri care nu își pierd actualitatea în

zilele noastre.
1. Meditînd la păcatele pentru care Dumnezeu i-a pedepsit pe iudei,
suntem conduși la analiza vieții personale și la conștientizarea propriei
vinovății.
2. Noi primim curaj și mîngîiere din cuvintele Domnului, care
totdeauna își împlinește făgăduințele – cu privire la ocrotirea rămășiței
credincioase Lui; cu privire la Salvatorul, Mesia, care vindecă inimile
rănite de păcat.
3. Isaia descrie vedeniile pe care i le-a dat Domnul, care vestesc
salvarea tuturor popoarelor de pe pămînt. Cartea lui ne cheamă să
ducem vestea lui Dumnezeu pînă la marginile lumii.
4. Dumnezeu promite că va veni o nouă eră în care conducător va fi
Mesia. El va aduce izbăvire de moarte, vindecare de păcat, pace și
bucurie deplină tuturor locuitorilor Împărăției lui Dumnezeu.
ON-LINE:
http://youtu.be/m5k9k0-yPV0
6
Cereți-I lui Dumnezeu să vă binecuvînteze în studiul cărții prorocului

Isaia, să fiți deschiși pentru a auzi glasul Lui și să fiți gata să împliniți
voia Sa în viața voastră.
CAPITOLUL II
Tema: Ascultă cerule, ia aminte pămîntule!
În Spania anului 1540, în fața judecății a fost adusă molia. Acuzata a
fost învinuită de stricarea unui goblen foarte scump, care fusese evaluat
la 10000 de maravedi (monedă spaniolă medievală din argint). Molia a
fost găsită vinovată și condamnată la decapitare. Sentința poate fi
socotită o greșeală, pentru că adevărații vinovați erau larvele moliei.
Salutare:
Ați fost vreodată la o ședință de judecată? Ce constituie de obicei motiv
pentru începerea unui proces? Care sentință a judecății poate fi socotită
dreaptă, după părerea voastră? Ce condiții trebuie împlinite pentru
aceasta?
Studiul Bibliei:
Is. 1:1 – 5:30.
7
Problema prezentată de Isaia în acest fragment exista încă de pe vremea
lui Solomon, cînd soțiile lui, luate dintre neamuri, au amestecat altarele
sfinte cu idolii neamurilor pe muntele Măslinilor, care se întindea la
răsărit de zidurile Ierusalimului. Închinarea la Baal în templele păgîne
era însoțită de orgii.
Ка́пище (înălțime) – în vechea cultură religioasă slavă era o încăpere a
templelor păgîne care se afla chiar în fața altarului pe care era instalată
statuia (капи), reprezentarea zeului sau alte obiecte sacre.
Însăși prezența locurilor de închinare la dumnezeii neamurilor vorbește
despre starea spirituală catastrofală a locuitorilor Ierusalimului și
împrejurimilor. Aceasta înseamnă că poporul Israel a încălcat
Legămîntul încheiat cu Dumnezeu înainte de a intra în pămîntul
făgăduinței, în ultimii ani ai vieții lui Moise (Deut. 28:1 – 3, 15, 16).
Tema zilei:
În primul său discurs profetic, Isaia citează cuvintele lui Dumnezeu care
cheamă ca martori cerul și pămîntul. Prin aceasta el le amintește despre
faptul că înainte de încheierea solemnă a legămîntului dintre poporul
Israel și Dumnezeu, de asemenea au fost chemați ca martori cerul și
pămîntul (Deut. 30:19). Pooprul a fost împărțit pe munții Ebal și
Garizim – cîte șase seminții pe fiecare. De pe acești munți se putea
vedea priveliștea extraordinară a țării de dincolo de Iordan pe care
Dumnezeu o pregătise poporului Israel și în care ei să se bucure de o
viață fericită și împlinită. După șapte veacuri Dumnezeu din nou
cheamă ca martori cerul și pămîntul în deschiderea ședinței de judecată
împotriva poporului nesupus, călcător al condițiilor Legămîntului. Ce
tragedie! Poporul ales îl ascultă pe Dumnezeu mai puțin decît animalele
domestice din gospodăriile lor.
În șapte secole evreii se transformaseră dintr-o mulțime neorganizată de
robi într-un popor mare. Israelul s-a îmbogățit și a devenit un factor
important în domeniile economic, politic și religios. Evreii au avut o
influență vizibilă asupra situației geo-politice a regiunii. Dar
prosperitatea exterioară ascundea o boală groaznică produsă de o
infecție periculoasă, care a cuprins aproape tot poporul: fățărnicia. De
la preot și pînă la cel mai umil dintre plugari – oamenii au încetat să se
8
mai teamă de păcat. Mai mult decît atît, păcatul nu devenise numai o
parte a vieții lor ci, uneori, însuși scopul pentru care trăiau.
Care sunt aceste păcate pe care poporul trebuia să le mărturisească și să
le părăsească? Isaia amintește uciderea (v. 21), hoția, corupția,
nedreptățirea celor neajutorați (v. 23), închinarea la idolii păgîni (v. 29).
Din cauza închinării la idoli, soția cîndva credincioasă s-a transformat
într-o desfrînată, din cauza nedreptății argintul curat s-a prefăcut în
zgură. Dureros este faptul că mulți dintre închinătorii de la templu
participau la aceste păcate, favorizînd în felul acesta decăderea
poporului. Conducătorii încurajau religiozitatea exterioară, pentru a-și
ascunde crimele, iar poporul îngăduia această stare de lucruri.
Dar cea mai mare problemă era aceea că vinovații nu își recunoșteau
vina. Erau învățați să trăiască cu standarde duble. În experiența lor
religioasă ei au amestecat lucruri ce nu sunt compatibile: Dumnezeu și
Baal, Templul și înălțimile, Sabatul și imoralitatea. După ce își dedau
trupul la orgii pe înălțimi, mergeau sîmbăta la Templul din Ierusalim
pentru a aduce jertfe și a reînnoi Legămîntul cu Iehova. Cu toții rosteau
rugăciunea Șema Israel: ”Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru
este un singur Domn! Binecuvîntat să fie slăvitul nume al Împărăției
Lui în veac de veac” (Deut. 6:4 – 9; 11:13 – 21; Numei: 15:37 – 41).
Tocmai de aceea Dumnezeu îi întreabă: ”Voi numiți asta închinare? Cui
îi trebuie aceasta? Mie? Nu!” Dumnezeu nu vrea să vadă ceremonii
formale și să audă cuvinte goale, lipsite de conținut. El vrea o relație
sinceră cu noi.
Cum va reacționa Dumnezeu dacă poporul nu se va pocăi? El va trimite
focul judecății, care va curăța zgura și îi va arde pe cei care I-au devenit
vrășmași, din pricina răzvrătirii lor (v.24 – 31). Isaia încheie această
primă cuvîntare a sa cu o promisiune de speranță: într-o zi Ierusalimul
va ajunge un oraș al celor drepți.
Isaia dezvoltă și adîncește tema principală a prorocului Amos cu privire
la supremația moralității asupra ceremoniilor religioase. Soarta lui
Israel depinde de capacitatea de a pune în practică idealul echității și
judecății drepte, pentru că un comportament moral îi este mai plăcută
lui Dumnezeu decît o îndeplinire corectă a ritualurilor și mulțimea
9
jertfelor (Is. 1:11, 16, 17). Din această perspectivă Isaia îi mustră pe
judecători, demnitari și cei puternici, pe bogații care îi exploatează pe
săraci, le mustră lăcomia, corupția, cinismul și prezice pentru ei o
pedeapsă iminentă – cetatea lor va fi distrusă, casele dărîmate și
pămînturile pustiite (Is. 5:8 – 30). Dumnezeu nu va lăsa nici măcar a
zecea parte dintre israeliții cufundați în nelegiuire, cei care vor rămîne,
se vor pocăi și se vor apropia de Dumnezeu și vor deveni trunchiul din
care vor crește ramurile poporului renăscut, cu ei va începe Dumnezeu
reorganizarea lumii.
Înaintea cerului și a pămîntului, înaintea întregului univers,
Dumnezeu le amintește Legămîntul și le cere să revizuiască valorile,
pentru ca întregul popor și fiecare în mod individual să poată trăi și
să primească plinătatea binecuvîntărilor Sale.
1. La ce duce practicarea standardelor duble în viața religioasă? Ce
însemnătate personală au pentru voi ceremoniile religioase?
2. În ce caz ritualurile religioase se transformă, din manifestarea
supunerii și iubirii față de Dumnezeu, în formalități lipsite de conținut?
3. Ce faceți voi pentru ca ritualurile religioase să transmită vestea
despre mîntuire?
4. I-ați făcut lui Dumnezeu juruințe? Ați reuși să le împliniți?
Despre ce ne vorbește ”lumina mai mică”
”Domnia cea lungă a lui Ozia (cunoscut sub numele de Azaria) în țara
lui Iuda și Beniamin a fost caracterizată printr-o prosperitate mai mare
decît aceea a oricărui alt conducător de la moartea lui Solomon, cu
aproape două secole mai înainte. Timp de mulți ani, împăratul a condus
cu modestie. Sub binecuvîntarea cerului, oștile lui au recîștigat multe
dintre teritoriile care fuseseră pierdute în anii de mai înainte. Cetățile au
fost reclădite și fortificate, iar poziția națiunii printre popoarele din jur a
fost mult întărită. Comerțul a reînviat și bogățiile popoarelor se
scurgeau spre Ierusalim. Numele lui Ozia s-a întins pînă departe, căci
… a ajuns foarte puternic (2 Cron. 26:15)
10
Această prosperitate exterioară, însă, n-a fost însoțită de o reînviorare a
puterii spirituale. Slujbele templului continuau ca și în anii de mai
înainte, iar mulțimile se adunau să se închine Dumnezeului celui viu;
dar mîndria și formalismul au luat treptat locul umilinței și al
sincerității.” (Profeți și regi, pag. 303, orig.).
Actual și practic:
Conform cercetărilor efectuate asupra creștinilor care în mod regulat
frecventează serviciile de închinare, aceștia petrec zilnic în medie 3 – 5
minute în rugăciune, în timp ce preoții și pastorii lor 6 – 8 minute pe zi!
În toată lumea 80% din populație pretinde că aparține unei anumite
grupări religioase. Studii demografice cuprinzătoare efectuate de
Centrul de Cercetare a Opiniei Publice (Pew Research Center),
desfășurate în 2010 în 230 de țări și teritorii, cu privire la viața socială
și religioasă, au arătat că 5,8 miliarde de maturi și copii (84% din
populația lumii), se declară a fi religioși.
Studiile demografice bazate pe analiza a mai mult de 2500 de
recensăminte, sondaje și date de înregistrare, au arătat că în anul 2010
în lume erau: 1) 2,2 miliarde creștini (32% din populația lumii); 2) 1,6
miliarde musulmani (23%); 3) 1 miliard de hinduși (15%); 4) 500
milioane budiști (7%); 5) 14 milioane iudei (0,2%), 6) 400 milioane de
locuitori (6%) practică diferite tipuri de închinare tradiționale și
populare (religii tradiționale africane, religii populare chinezești, de
asemenea credințe ale aborigenilor indieni și australieni); 7) 58
milionae de locuitori (mai puțin de 1% din populația globului) aparțin
altor religii: Baha'i, Jainism, Sikhism, Shintoism, Taoism, Tenrike,
Viche, Zoroastrism. În același timp, noile studii ale Centrului de
Cercetare a Opiniei Publice au arătat că 1din 6 locuitori ai planetei (1,1
miliarde sau 16%) nu sunt afiliați niciunei religii.
Mai mult de atît, conform datelor demografice anuale ale ONU, pentru
anul 2012, Rusia ocupă primul loc între țările cu cea mai ridicată rată a
divorțurilor. Următoarele trei locuri sunt ocupate de Belarus, Ucraina și
Moldova. Pe locul cinci în lume se află insulele Cayman. Pe locul șase
SUA.
11
Nu mai puțin de 62% dintre respondenți au afirmat că biserica nu mai
are greutate în lumea contemporană și își pierde influența asupra
societății. Este posibil că și noi, asemenea credincioșilor din vechiul
templu iudaic, să îndeplinim doar niște ritualuri?
Analizînd aceste cifre societatea este nevoită să recunoască că atributele
religioase nu pot influența nici rata criminalității, nici numărul
divorțurilor, nici abundența poftelor și a cruzimii prezentă în filme și
televiziune. Dar singurul lucru care poate schimba lumea în bine este
inima deschisă pentru influența Duhului Sfînt.
ON-LINE:
http://youtu.be/5otEhX3IEuA
Rugați-vă lui Dumnezeu pentru credincioșie în viața de zi cu zi,
depărtarea de mîndrie și formalism. Dați-i lui Dumnezeu posibilitatea să
facă viața voastră religioasă vie și plăcută Lui.
CAPITOLUL III
Tema: Se caută un proroc!
Seneca, un mare gînditor și filosof al primului secol, spunea: ”Ar trebui
să recunoaștem față de noi înșine faptul că suntem răi și că vom rămîne
așa și în viitor. Mintea omului este în mod natural răzvrătită și tinde
12
spre înfăptuirea lucrurilor interzise. Nimeni nu se poate elibera singur
de aceasta. Este nevoie de Cineva care să întindă mîna și să-l ridice”.
Salutare:
În ce postură vă aflați cel mai des: primiți sau oferiți ajutor? Ce fel de
ajutor înalță demnitatea umană și care o coboară? Încercați ca,
individual sau în grupe, să înscenați cele două tipuri de ajutor,
schimbînd tonul voci și comportamentul.
Studiul Bibliei:
Is. 6:1 – 13.
După toate probabilitățile, evenimentele descrise în pasajul citat au avut
loc în anul 740 sau 739 î Hr, cînd a murit împăratul Iudeii, Ozia, după o
domnie de 52 de ani.
Erau vremuri grele – războiul ajunsese pînă la hotarele țării. Marele
împărat asirian, Tiglat-Pileser III, s-a urcat pe tron în anul 745 î Hr.
Aproape imediat și-a început campaniile militare și a cucerit teritorii
importante în Orientul Mijlociu. În același an a pornit spre Babilon și
după un an a lărgit granițele imperiului la nord-est de Asiria, iar între
ani 743-738 î Hr., a întreprins expediții regulate spre nord-vest.
În letopisețele sale, Tiglat-Pileser, amintește în mod frecvent numele lui
Azaria din Laudea. Istoricii presupun că acesta ar fi Azaria (Ozia), care,
se pare, era conducătorul principal al rezistenței față de agresiunea
asiriană în țările din estul Bazinului Mediteranean. Pentru a fi obiectivi
trebuie să menționăm faptul că Ozia, în ultimii ani ai domniei sale, a
fost bolnav de lepră. De aceea i s-a asociat la domnie fiul său, Iotam.
Tiglat-Pileser s-a urcat pe tron în ultimii ani ai domniei lui Ozia, atunci
cînd el nu mai putea organiza rezistența așa cum făcuse mai înainte. Din
această cauză este puțin probabil că pomenirea numelor Azaria din
Laudea are vreo legătură cu Ozia. Oricare ar fi adevărul, marea
expansiune militară a Asiriei a dus în cele din urmă la căderea
Regatului de Nord, distrugerea Samariei (alături de multe alte cetăți din
Israel și Iuda) și deportarea unei părți însemnate a populației. Asirienii
13
se aflau pe punctul întemeierii unui mare imperiu, prin care au dominat
Orientul Mijlociu mai bine de 100 de ani.
Tema zilei:
Împăratul Ozia, care era un împotrivitor înverșunat al Asiriei, a murit
chiar în mijlocul campaniei militare organizată de Tiglat-Pileser. La ce
să se aștepte Iudeea acum? Nu cumva poporul ales al lui Dumnezeu va
fi condamnat să fie victimă a invadatorilor asirieni? Este adevărat că,
din cauza păcatelor lor, evreii s-au lipsit de protecția divină. Puterea
Asiriei, care tindea spre a conduce întreaga lume civilizată cunoscută
atunci, s-a dovedit imbatabilă iar cucerirea Iudeei era doar o chestiune
de timp.
În acele zile, în care se părea că nu mai există nicio speranță, Dumnezeu
îi descoperă lui Isaia viziunea slavei cerești. Aceasta s-a întîmplat pe
cînd Isaia se afla în Templu. Dumnezeu i-a arătat lui Isaia că, în ciuda
puterii mari de care dădeau dovadă asirienii, El, ca și pînă acum, se află
pe scaunul Său de domnie și ghidează evenimentele care au loc pe
pămînt.
Cîndva o astfel de vedenie a primit și Moise (Ex. 24:10). Cu mai mult
de o sută de ani înainte de nașterea lui Isaia, prorocul Mica L-a văzut pe
Dumnezeu stînd pe tronul Său, înconjurat de oștile cerești (1 Împ.
22:19). Chiar în primii ani ai domniei lui Ozia, prorocul Amos L-a
văzut pe Dumnezeu stînd deasupra altarului din curtea templului (Amos
9:1). Mai tîrziu, în timpul robiei babiloniene, profeții Daniel (Dan. 7:9)
și Ezechiel (Ez. 1:1; 10:1-5) L-au văzut pe Dumnezeu șezînd pe tron
cam în același fel în care i-a fost arătat și lui Ioan pe Insula Patmos (Ap.
4:1-6).
Dumnezeu Și-a descoperit sfințenia în fața lui Isaia pentru ca acesta să
păstreze totdeauna înaintea poporului această caracteristică a
caracterului Divin. Aceasta ar fi trebuit să îi determine pe iudei să
renunțe la propriile păcate și să tindă spre puritate morală. În acele zile
cînd ”întunericul acoperea pămîntul și negură mare popoarele” (Is.
60:2), lui Isaia i-a fost îngăduit să privească în viitor, cînd tot pămîntul
va fi plin de slava Domnului.
14
Cărbunele aprins de pe altarul tămîierii (Ex. 30:1-8), cu care îngerul a
atins buzele tînărului proroc, este simbolul curățirii și înzestrării cu
puterea harului Dumnezeiesc. Acest act este o exemplificare a
transformării caracterului tînărului, de aceea Isaia în mod sincer își
dorește ca și poporul său să treacă prin acest proces de curățire și
transformare. Astăzi și noi avem nevoie ca buzele să ne fie atinse cu
focul sfînt de pe altar.
Curățindu-l pe acest tînăr, Dumnezeu îl cheamă la slujire, și chemarea
naște un ecou puternic în inima lui Isaia. Asemenea apostolului Pavel,
el este plin de dorința de a-și salva poporul (Rom. 10:1). Isaia știa că
judecățile lui Dumnezeu îi vor atinge în mod inevitabil pe cei vinovați.
De aceea el își dorea cu ardoare ca semenii lui să-și părăsească propriile
păcate. Isaia le-a prezentat izraeliților cuvîntul lui Dumnezeu cu
îndrăzneală, avertizările și încurajările Sale, sperînd că, privind la
dragostea și credincioșia lui Dumnezeu, ei vor fi salvați.
1. Ce speranță i-a adus lui Isaia vedenia din templu?
2. De ce prorocul subliniază faptul că are buze necurate și locuiește în
mijlocul unui popor tot cu buze necurate?
3. Ce fel de chemare la slujire poate naște în sufletul vostru un răspuns
pozitiv?
4. Cum putem învăța să avem o perspectivă încurajatoare, în ciuda
greutăților vremelnice?
”Datoria prorocului era clară; el trebuia să-și înalțe glasul de mustrare
împotriva relelor care predominau. Dar s-a îngrozit să întreprindă
lucrarea fără o asigurare de nădejde. Pînă cînd Doamne? a întrebat el
(v.11). Nu este niciunul din poporul Tău gata să înțeleagă, să se
pocăiască și să fie vindecat?
Povara sufletului lui în favoarea lui Iuda cel rătăcitor nu avea să fie
purtată în zadar. Misiunea lui nu urma să fie în totul neroditoare.
Cu toate acestea, păcatele care se înmulțiseră timp de multe generații
puteau fi îndepărtate în zilele lui. De-a lungul întregii vieți trebuia să fie
15
un învățător răbdător și curajos – un proroc al nădejdii precum și al
judecății. Planul divin fiind pînă la urmă îndeplinit, urma să se arate
rodul deplin al străduințelor lui și al lucrării tuturor solilor credincioși ai
lui Dumnezeu. O rămășiță avea să fie mîntuită. Și pentru ca acest lucru
să se poată realiza, solii de avertizare și îndemn urmau să fie date
națiunii răzvrătite. Domnul declara: Pînă cînd vor rămîne cetățile pustii
și lipsite de locuitori; pînă cînd nu va mai fi nimeni în case, și țara va fi
pustiită de tot; pînă cînd va îndepărta Domnul pe oameni și țara va
ajunge o mare pustie? (v. 11,12).
Judecățile cele aspre care aveau să cadă peste cei nepocăiți – război,
robie, apăsare, pierderea puterii și a prestigiului printre popoare – toate
acestea urmau să vină pentru ca aceia care vor recunoaște în ele mîna
unui Dumnezeu ofensat să poată fi conduși la pocăință” (Profeți și regi,
pag. 308-309, orig.).
Actual și practic:
Isaia a înțeles foarte bine perspectiva întunecată care plana asupra

poporului său: împăratul murise, țara era în pericol iar el nu putea face
nimic în fața tuturor acestor greutăți. Dar viziunea măreției lui
Dumnezeu l-a întărit pe profet. În ciuda a tot ceea ce se petrece pe
pămînt, Dumnezeu stă pe tronul Său și conduce universul. Din
înălțimea cerului se vede că tot pămîntul este plin de slava lui
Dumnezeu. (Is. 6:3; Numeri 14:21,22; Ps. 72:18,19). Cînd lumea
voastră pare că se prăbușește încercați să vedeți lucrurile din
perspectiva cerească și rezolvarea cu siguranță se va găsi.
ON-LINE:
http://youtu.be/bC34RYxVoE0
http://www.youtube.com/watch?v=dWvrFeug9F4
16
Rugați-vă pentru a fi receptivi la chemarea lui Dumnezeu pentru slujire
și pentru ca fiecare cuvînt pe care-l veți rosti să poarte în el vestea
speranței.
CAPITOLUL IV
Tema: Dumnezeu cu noi!
În clasele primare a fost organizat un bal mascat cu tema: ”Ce vreau să
devin cînd voi fi mare”. O fetiță de șapte ani, costumată într-un halat
alb, a anunțat că vrea să devină medic și să descopere remediul pentru
cancer. De ce? Pentru ca nicio mamă să nu mai moară din cauza acestei
boli. Astfel de idealuri pentru viață ne umplu de speranță.
Salutare:
Povestiți o întîmplare reală care v-a dat speranță. De ce experiențele
reale ale vieții sunt mai prețioase decît auzirea cuvintelor de încurajare?
Studiul Bibliei:
Is. 7:1 – 9:21.
Iuda și Israel trăiau vremuri grele. Asiria devenea din ce în ce mai
puternică și amenința regatele mici a căror siguranță depindea de
17
echilibrul geopolitic fragil. În timp ce Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei,
cucerise Urartu (regat vechi pe teritoriul munților Armeniei) și Midia
(regiune istorică în nord-vestul muntos al Irakului și sudul
Azerbaidjanului), Siria (Damascul) și Efraim (Israelul) încercau să
convingă Iuda să încheie cu ei o alianță împotriva Asiriei, dar Ahaz a
refuzat categoric această ofertă. De ce? Pentru că el încheiase o
înțelegere secretă cu împăratulAsiriei (2 Împ. 16:5-9).
Ca răzbunare, împăratul Siriei își unește armatele cu armatele lui
Pecah, vasalul său din Samaria (2 Împ. 15) pentru a porni cu război
împotriva Ierusalimului. Asediul Ierusalimului avea drept scop
îndepărtarea lui Ahaz de la domnie și așezarea pe tron a unui
reprezentant al coaliției anti asiriene. Dar acest plan nu a avut sorț de
izbîndă.
Nu după mult timp, în 733 î Hr., Efraim a pierdut o bună parte din
teritoriul său, Samaria a fost distrusă, iar în 721 î Hr. populația cetății,
mai mult de 13000 de inși, au fost duși în robie. Însuși Pecah a căzut
pradă uneltirii puse la cale de Osea, aliatul Asiriei (după cum aflăm din
scrierile lui Tiglat-Pileser) cel care a devenit succesorul său la domnie.
Osea, ca aliat, a plătit tribut împăratului Asiriei și a acceptat statutul de
vasal al acestuia. Damascul a fost distrus de către asirieni în anul 732 î
Hr.
Tema zilei:
În Vechiul Testament este amintit un număr de semne prevestitoare date
de Dumnezeu. Cea mai mare asemănare cu semnul descris de Isaia în
pasajul citat, o au semnele descrise în 1 Sam. 2:34 și 2 Împ. 19:29. În
ambele cazuri semnele arată începutul împlinirii prorociilor. În
contextul mai larg al modului de gîndire din Orientul Apropiat, semnele
erau considerate prevestiri. Credința în semnele prevestitoare s-a
construit pe presupunerea că toate lucrurile și fenomenele sunt strîns
legate între ele. Semnele prevestitoare au fost asociate evenimentelor
istorice tot așa cum simptomele sunt asociate cu începutul unei
suferințe. De aceea se considera că evenimentele istorice erau legate de
manifestări corespunzătoare în natură. Semnele, ce purtau amprenta
18
Providenței, nu erau doar prevestirea a ceea ce va urma, ci erau
considerate și ca o parte integrantă a acestora.
Este important să reținem faptul că, practic, orice prorocie are
aplicabilitate dublă. În primul rînd ele sunt date unei anumite persoane
în situații concrete, în al doilea rînd, cea mai mare parte a proorociilor
își găsesc aplicabilitatea în contextul general al istoriei omenirii. De
exemplu prorociile din Is. 7:14 și 9:6 și-au avut împlinirea în nașterea
celui de-al doilea fiu al profetului, Emanuel, dar stau și la baza
prorociilor despre nașterea în lume a Fiului lui Dumnezeu, Isus Hristos.
Isaia și fiii lui au fost aleși de Dumnezeu să slujească drep semne pentru
popor (8:18): Șear-Iașub („rămășița se va întoarce” Is. 7:3), Emanuel
(„Dumnezeu cu noi” – Is. 7:14) și Maher-Șalal-Haș-Baz (”grăbește-te
de prădează, aruncă-te asupra prăzii – Is. 8:3). Același lucru se poate
spune și despre copiii lui Osea, contemporan cu Isaia, cărora de
asemenea le-au fost date nume simbolice (Osea 1:4 – 9):
Izreel- capat robiei Israelitilor
Lo-Ruhama – ,,cea fără îndurare”
Lo- Ami – ,,nu-i poporul meu”
Dumnezeu l-a înștiințat pe Isaia să nu urmeze calea majorității și să nu
susțină gruparea pro asiriană, atît de populară la acea vreme. Chiar dacă
poziția lui Isaia putea fi socotită trădare, el a condamnat alianța cu
puterile pămîntești și a chemat poporul să creadă în Dumnezeu (Is. 7:9;
28:16; 30:15). Politicienii iudei întrebau: „ Ne va urma majoritatea
poporului? Este această poziție oportună?” Dar prorocul i-a întreba:
„Este corect ceea ce facem? Este voia lui Dumnezeu?”
Cînd vă temeți de Dumnezeu nu trebuie să vă mai temeți de oameni și
împrejurări. Petru s-a referit la acest text cînd a scris: ”Chiar dacă aveți
de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! N-aveți nicio teamă de ei și
nu vă tulburați! Ci sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” (1
Petru 3:14-15). Isaia L-a asemănat pe Dumnezeu cu Sanctuarul, cu o
stîncă, care este scăpare pentru cel credincios dar o cursă pentru cel care
se răzvrătește. Asemănarea lui Mesia cu o stîncă o găsim în Is. 28:16.
19
„Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește
niciodată în nevoi” (Ps. 46:1).
În timpul necazului, în loc să caute înțelepciune la Dumnezeu, poporul
căuta sfat la demoni (Is. 8:19; Deut. 18: 10 – 12). Această practică a
adîncit întunericul moral și spiritual. Răspîndirea ocultismului din
vremea noastră mărturisește despre faptul că oamenii se întorc în mod
conștient de la Cuvîntul lui Dumnezeu și îmbrățișează minciunile
Satanei. „Dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile peste poporul
acesta” (Is. 8:20). Conducătorii iudei așteptau cu nerăbdare apariția
zorilor, dar vedeau la orizont doar adîncirea întunericului. Cuvîntul lui
Dumnezeu este singurul izvor de lumină în mijlocul întunericului
acestei lumi (Ps. 119:105; 2 Petru 1:19 – 21).
Cînd Asiria a cucerit Regatul de Nord, Israel (Efraim), locuitorii lui nu
s-au întors de la căile lor rele ci s-au transformat în ceea ce noi
cunoaștem a fi Samaria și samaritenii. Dar poporului Iudeu i s-a mai
oferit încă o dată șansa de înrădăcinare în pămîntul făgăduinței după
robia babiloniană (606 – 586 î Hr.).
Deși poporul a respins prorocia lui Isaia, aceasta nu înseamnă că
propovăduirea lui a fost un eșec. Adevărații ucenici ai lui Dumnezeu au
primit Cuvîntul și l-au păstrat în inima lor. Profetul a așteptat răbdător
și plin de încredere împlinirea cuvintelor lui Dumnezeu. Și chiar dacă
poporul nu asculta cuvintele lui Isaia, profetul și familia lui erau
mărturii vii pe lîngă care poporul nu putea trece nepăsător. Numele lui
Isaia înseamnă „Iahve este salvarea”. Aceasta ar fi trebuit să
reamintească poporului despre faptul că Dumnezeu îi va elibera.
Care aspecte ale vieții voastre pot fi martori muți ai lui Dumnezeu și ai
principiilor Sale? Cum reacționați atunci cînd semenii voștri nu vor să
asculte mărturia voastră despre Dumnezeu? Ce speranță îți oferă pasajul
studiat? Care cuvinte vi se par actuale? Ce versete din pasajul studiat
puteți împărtăși cunoscuților voștri pentru a le inspira speranță? De ce
le-ați ales pe acestea?
20
„Cînd împăratul apostaziat s-a apropiat de încheierea domniei a
poruncit să fie închise porțile templului. Slujbele sfinte au fost
întrerupte. Candelele nu mai erau aprinse înaintea altarului. Nu mai erau
aduse jertfe pentru păcatele poporului. Tămîia frumos mirositoare nu se
mai înălța către cer la vremea jertfei de dimineață și de seară. Golind
curțile casei Domnului și încuindu-i porțile, locuitorii cetății
necredincioase au ridicat cu îndrăzneală altare pentru închinarea la
zeitățile păgîne la colțurile străzilor prin tot Ierusalimul. Păgînismul se
părea că biruise; puterile întunericului aproape predominau.
Dar în Iuda mai locuiau și mii care păstrau credința în Iehova, refuzînd
cu hotărîre să fie atrași în idolatrie. Către aceștia, Isaia, Mica și
colaboratorii lor priveau cu nădejde cînd erau martori la ruina produsă
în ultimii ani ai domniei lui Ahaz. Sanctuarul lor era închis, dar cei
credincioși aveau asigurarea: Dumnezeu este cu noi (Emanuel)… Sfințiți
însă pe Domnul oștirilor. De El să vă temeți și să vă înfricoșați. Și
atunci El va fi un locaș sfînt” (Isaia 8:10, 13, 14). (Profeți și regi, pag.
330 orig.)
Actual și practic:
Găsiți un obiect sau o faptă care vă poate uni grupa pe parcursul
săptămînii. Fie ca aceasta să fie un semn care să mărturisească despre
convingerile voastre comune.
ON-LINE:
http://youtu.be/wNrQc_IU61w
21
Rugați-vă pentru a avea o încredere puternică în faptul că Dumnezeu
este singurul Căruia putem să îi încredințăm viața noastră. Nimeni și
nimic nu poate fi garanția unei vieți fericite și împlinite, cu excepția lui
Dumnezeu. Aduceți-I mulțumire lui Dumnezeu pentru prorociile atît de
exacte despre Mesia, date prin profetul Isaia cu 700 de ani înainte de
nașterea Sa.
CAPITOLUL V
Tema: Imnul izbăvirii!
Ilustrație introductivă
În timpul expedițiilor sale militare, împăratul persan Cir a luat în robie
un domnitor împreună cu familia lui.
Cir îl întrebă pe domnitor:
- Ce îmi dai în schimbul libertăți?
- Jumătate din împărăția mea, răspunse el.
- Dar dacă îi eliberez și pe copiii tăi?
- Întreaga mea împărăție.
- Dar ce îmi dai pentru eliberarea soției tale?
- Pe mine însumi!
Lui Cir i-a plăcut atît de mult acest răspuns încît a oferit întregii familii
a domnitorului libertatea, fără a fi nevoiți să plătească răscumpărare.
Pe drumul de întoarcere domnitorul își întreabă soția:
- Ai observat cît de generos a fost Cir?
La aceste cuvinte ea răspunse:
- Eu l-am văzut doar pe cel care era gata să își dea viața pentru a-
mi răscumpăra libertatea.
Isus Hristos nu a fost numai dispus să Își dea viața pentru noi, chiar a
făcut aceasta.
Salutare:
Împărtășiți-le celor prezenți o situație în care ați ratat șansa de a fi de
ajutor cuiva. Vorbiți despre ceea ce simțeați în momentul acela. Dacă vi
22
s-ar oferi șansa să vă întîlniți cu aceeași situație, cum ați reacționa? De
ce?
Studiul Bibliei:
Is. 12:1 – 12:6.
Pentru climatul politic al vremii în care a trăit Isaia una dintre cele mai
importante probleme pentru poporului lui Dumnezeu era strîngerea de
fonduri pentru plata birului. Această colectare de fonduri se făcea, de
obicei, cu ajutorul sistemului de strîngere a impozitelor, fără a lua în
considerare că au existat întotdeauna anumite grupuri de oameni sau
cetăți, considerate sfinte, care erau scutite de la plată. Mai mult decît
atît, exista pericolul abuzării de lege și aceasta conducea la robie sau
confiscarea proprietăților. De obicei vina pentru legile nedrepte era
aruncată asupra guvernării trecute.
În Textul reformelor, publicat de către Urukagina (domnitorul sumerian
Lagash, sec. al XXIV-lea, î Hr.), sunt prezentate diferite tipuri de
abuzuriri cărora le-a pus capăt. Ur-Nammu spune că a eliberat poporul
de impozitele inutile și a instaurat dreptatea.
În preambulurile codexurilor scrise de Ur-Nammu și Hammurabi este
menționat faptul că împărații, ca niște conducători înțelepți, consideră
ca o datorie protejarea drepturilor săracilor, văduvelor și orfanilor. În
mod similar, în istorioara egipteană Povestea unui țăran elocvent,
reclamantul își începe pledoaria numindu-l pe judecătorul său „tatăl
orfanilor, bărbatul văduvelor”. Și în cadrul legilor asiriene erau articole
ce prevedeau dreptul văduvelor la recăsătorire, dar și protejarea socială
a celor rămase fără mijloacele materiale necesare vieții. În felul acesta
se îngrijeau de cei slabi și năpăstuiți în întregul Orient Mijlociu antic.
În Antichitate cea mai mare îndatorire a unui împărat era aceea de a
susține dreptatea, de aceea în toate inscripțiile este amintit succesul
obținut în acest domeniu. Înțelepciunea unui împărat era măsurată după
capacitatea sa de a trăi în conformitate cu adevărul și de a găsi rezolvare
situațiilor grele pe care le întîlnea la judecată, iar domnia sa era evaluată
după atitudinea pe care o avea față de grupurile social vulnerabile.
23
Capacitatea de a găsi rezolvare pricinilor grele de judecată era socotită
un dar de sus care nu depindea doar de dovezi și martori.
Tema zilei:
Dumnezeu a vrut să instaureze principiile Împărăției Sale aici pe
pămînt. Multe dintre profețiile prezentate în pasajul studiat astăzi nu se
referă atît de mult la timpul cînd raiul va fi instaurat pe pămînt, după
cea de a doua venire a lui Isus Hristos, cît la vremea de pînă la prima Sa
venire. Imaginile păcii și prosperității descrise în Is. 11:6 – 9 sunt
despre pacea la care Dumnezeu dorea să ajungă împreună cu rămășița
poporului, Rămășiță pe care El ar fi vrut să o păstreze în pămîntul
făgăduinței. Este uimitor faptul că, după atîtea trădări din partea
poporului, Dumnezeu nu renunță la încercarea de a restabili relația cu
omul ci continuă să-l protejeze de pericole și să-i dea daruri bune. Dar
iată că au trecut mai mult de 2700 de ani de atunci iar noi putem fi
martori ai faptului că acest plan al lui Dumnezeu nu s-a împlinit din
cauza neascultării omului, ci se repetă iar și iar, din cauza perseverenței
în păcat și viciu, a neascultării de Dumnezeu și a refuzului de a se
supune Lui.
În acest caz suntem ispitiți să ne întrebăm: dacă s-ar fi reușit atingerea
armoniei și prosperității, ar mai fi venit Dumnezeu să moară pe cruce?
Astfel de gînduri nu ar trebui privite ca posibilități alternative ale
desfășurării istoriei omenirii, ci ca un apel la respectarea voinței lui
Dumnezeu. Cei care îmbrățișează interpretarea literară se înconjoară cu
un cerc vicios punînd voia lui Dumnezeu la același nivel cu voința
omului. Dumnezeu știa că planul Său se va împlini, și mai știa ce se va
întîmpla atunci cînd vor apărea obstacole în calea planului Său. Iar noi,
gîndind istoria la modul condițional, ajungem pe terenul nesigur al
imaginației proprii, chiar dacă, în același timp, ne străduim să îi
convingem pe alții despre cît de mică este probabilitatea matematică de
împlinire a planului divin. Dumnezeu Își poate atinge scopurile în ciuda
împotrivirii oamenilor, după cum și omul care se supune Lui, Îi va fi
credincios în orice împrejurare.
De cele mai multe ori Dumnezeu deschide înaintea omului mai multe
căi pentru slujire, nu doar una, și îi oferă posibilitatea de a alege.
24
(Bineînțeles că nu discutăm aici despre amestecul dintre slujirea față de
Dumnezeu cu alte căi cunoscute ca fiind păcătoase.) Se întîmplă adesea
ca oamenii, care stau în fața alegerii unei căi și care cer de la Dumnezeu
călăuzire, să fie guvernați de dorința de a cunoaște cea mai comodă și
cea mai ușoară cale pentru ei. Însă ei nu dăresc să-I slujească lui
Dumnezeu pe oricare dintre căile pe care El le așează în fața lor. În
aceasta constă diferența dintre ei și rămășiță. Rămășița s-a întors nu
pentru că altfel nu s-ar fi împlinit făgăduințele lui Dumnezeu și
prorociile despre Mesia, ci pentru că a fost credincioasă lui Dumnezeu
și pregătită să-I slujească chiar și în situațiile grele. Dacă rămășița a
reușit să înfăptuiască mult sau puțin depinde de Dumnezeu și de
scopurile Sale cu ea.
Același lucru este valabil și în legătură cu evenimentele de la Golgota.
Isus a murit pentru păcat. O altă cale pentru salvarea omenirii nu era.
„Pentru că plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui
Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru” (Rom.
6:23).
Prorocia despre Hristos și despre vestirea Evangheliei întregii lumi,
prezentată în Is. 11:1-4, ne spune că pe întregul pămînt Mesia va fi
prezentat oamenilor ca singura posibilitate de a se elibera de păcat.
Mesagerii lui Hristos vor sta înaintea oamenilor ca reprezentanți ai Săi,
arătînd la El ca la farul ce conduce popoarele pe calea luminii și
binecuvîntării. Cei care L-au găsit pe Hristos vor căpăta pace și odihnă.
Isus ne înzestrează cu o pace sufletească pe care nu o poate da viața
seculară. În viața de zi cu zi, căpătînd pace cu Dumnezeu, putem doar
să ne imaginăm acea odihnă neasemuită pe care o vom primi în veșnicie
cu Hristos.
Evreii priveau de fiecare dată cu bucurie la trecutul lor amintindu-și
izbăvirea de sub jugul robiei egiptene și intrarea în pămîntul
făgăduinței. Acum trebuia să se înfăptuiască a doua eliberare, de data
aceasta din robia babiloniană. Dumnezeu a prevăzut că evreii întorși din
robie, care au învățat lecțiile de viață pe care El dorea ca ei să le învețe,
foarte repede vor atinge nivelul corespunzător planului Său măreț
pentru ei.
25
Datorită acestui fapt, lumea ar fi fost în scurt timp gata pentru vestirea
Evangheliei și venirea lui Mesia. Totuși Israel din nou a cedat. Din
acest motiv izbăvirea promisă a fost amînată pentru sfîrșitul timpului
cînd Dumnezeu Își va întinde mîna pentru a-Și elibera poporul din
această lume și îl va duce în Canaanul ceresc.
Spuneți cum vă imaginați societatea și lumea ideală. Ce preț sunteți gata
să plătiți pentru a face lumea mai bună? Imaginează-te președintele țării
și propune cinci proiecte de lege pe care le-ai semna în primul rînd.
„Fiecare zi din viața noastră este încărcată de răspunderi pe care trebuie
să le purtăm. În fiecare zi cuvintele și faptele noastre fac o impresie
asupra celor cu care ne întovărășim. Cît de mare nevoie este să punem
strajă buzelor noastre și să ne păzim cu atenție pașii! O acțiune
nechibzuită, un pas imprudent, și valurile furioase ale unei ispite
puternice pot arunca un suflet pe calea căderii. Nu mai putem aduna
gîndurile pe care le-am sădit în mințile oamenilor. Dacă ele au fost rele,
am pus în mișcare un lanț de împrejurări, un val al răului, pe care nu-l
mai putem opri.
Pe de altă parte, dacă prin exemplul nostru îi ajutăm pe alții în
dezvoltarea principiilor bune, le dăm puterea să facă binele. La rîndul
lor, ei exercită aceeași influență bună asupra altora. În felul acesta, sute
și mii sunt ajutați prin influență noastră de care nu ne putem da seama.
Adevăratul urmaș al lui Hristos întărește hotărîrile cele bune ale tuturor
acelora cu care vine în legătură. În fața unei lumi necredincioase și
iubitoare de păcat, el dă pe față puterea harului lui Dumnezeu și
desăvîrșirea caracterului Său” (Profeți și regi, pag. 348, orig.).
Actual și practic:Dumnezeu ne oferă noi posibilități pentru a reface
relația cu El. Amintiți-vă propriile visuri despre o viață fără păcat.
Astăzi este timpul să începeți să trăiți așa cum ați visat. Începeți cu
lucrurile simple. Fie ca vorbele de bine și binecuvîntare să fie nelipsite
din vocabularul vostru. Faptele care aduc fericire semenilor noștri ar
trebui înfăptuite zilnic. Dumnezeu ne oferă astăzi posibilitatea de a face
26
parte din rămășiță, pentru a înmulți binele, mila și dragostea, atît de
puțin prezente în lumea aceasta.
ON-LINE:
http://youtu.be/tsWJUzpplYk
Rugăciunea de încheiere
Mulțumiți-I lui Dumnezeu pentru că ne oferă încă o șansă de a ne
reînnoi legătura cu El. Cereți-I lui Dumnezeu să vă arate care este cea
mai bună modalitate de a le sluji oamenilor, descoperindu-le caracterul
iubitor al Tatălui Ceresc.
CAPITOLUL VI
Tema: Ziua Domnului
Se povestește că, pe vremea comerțului cu sclavi în America, s-a
întîmplat următoarea situație: o grupă de sclavi cărau saci cu bumbac
foarte grei. Printre lucrătorii obosiți și aplecați la lucrul lor, se distingea
un tînăr spătos. Stătea drept și ținea capul sus. Unul dintre cumpărători
îl întrebă pe supraveghetor:
- Cine este acesta? Nu se aseamănă cu ceilalți!
27
- Este fiul unui rege african care a fost luat în robie și vîndut ca
sclav. Încă nu se poate obișnui cu gîndul că nu mai este fiul
regelui.
Cît de des se întîmplă ca noi, creștinii, să uităm că suntem fii și fiice ale
Împăratului Împăraților, că vom împărăți împreună cu El. De aceea în
încercări să nu plecăm capetele. Izbăvirea este aproape!
Salutare:
Vi s-a întîmplat să observați într-o mulțime oameni ciudați care nu se
aseamănă cu ceilalți? Ați fost vreodată în situația de a fi priviți ca o
cioară albă? Cum v-ați simțit?
Folosind materialele pe care le aveți la îndemînă sau obiecte
vestimentare dați exteriorului vostru o înfățișare ciudată, extravagantă,
care să vă facă deosebiți.
Studiul Bibliei:
Is. 13:1 – 23:18.
Isaia începe prorocia cu Babilon pentru ca să treacă mai apoi la
împărățiile Moabului, Siriei, Etiopiei și Tirului. În perioada patriarhilor
Babilonul era cel mai puternic stat al Orientului. Dar cu aproximativ
800 de ani înainte de nașterea lui Hristos, măreția Babilonului a început
să pălească iar Imperiile Hitit, Egiptean și Asirian au jucat cele mai
importante roluri în istoria Orientului Apropiat.
În timpul vieții lui Isaia Babilonul, care era încă vasal Asiriei, a început
să-și recapete puterile pierdute pentru ca, după cîteva zeci de ani, să fie
din nou în primele rînduri în Orientul Apropiat.
În Is. 14:1 – 23 este descris un monarh puternic căruia mîndria i-a adus
pieirea. Aceasta s-a întîmplat cu Belșațar atunci cînd Dariu Medul a
cucerit Babilonul în 539 î Hr. (Daniel 5).
În capitolul 19 al cărții lui Isaia este descris Egiptul. În cea mai mare
parte a sec. al VIII-lea î Hr., Egiptul era o împărăție neunitară,
28
fragmentată. Conducerea formală a urmașilor lui Susakim în Tanis
practic nu era recunoscută de dinastia din Teba și de către numeroșii
regi și împărați din Delta Nilului. Amenințarea crescută din partea lui
Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, asupra Egiptului, după anul 745 î Hr.,
a dus la consolidarea regilor Etiopiei Piye și Shabaka. Încercările lor de
a uni întregul Egipt s-au lovit timp de 20 de ani de opoziția
conducătorilor din Sais, vechi oraș egiptean, care încercau să ia sub
stăpînirea lor toate orașele din nord. Aceștia din urmă au avut succes
datorită dezvoltării relațiilor comerciale cu filistenii și cu celelalte țări
din regiune. Probabil că țările vecine Asiriei, Filistia, Israel,
Transiordania au cerut ajutor unuia dintre conducătorii din Sais, regele
Tefnahtu. În 712 î Hr. Shabaka a cucerit Egiptul de Jos și niciodată
Egiptul nu a mai fost unit sub egida dinastiei a 25-a.
Tema zilei: După ce a prorocit asupra Iudeii și Ierusalimului, Isaia își
îndreaptă privirea asupra popoarelor învecinate. Aceste prorocii nu au
fost spuse atît pentru popoarele care sunt amintite în ele cît pentru
poporul Israel, pentru a vedea lucrările lui Dumnezeu în istoria
popoarelor care îi înconjurau. Isaia a descris sosirea împăratului în șeol,
lumea celor morți, acolo unde bogăția, slava și puterea lui se vor
preface în nimic. Împărații morți, aflați deja în șeol, îl salută (Is. 14:9).
Aceasta este însă numai o ironizare. Moartea îi așază pe toți pe aceeași
treaptă. În lumea celor morți nu sunt împărați. Luceafăr (v. 12)
înseamnă steaua dimineții. Prin aceasta înțelegem că slava regelui este
de scurtă durată. Steaua dimineții strălucește un timp apoi este acoperită
de lumina soarelui.
Prorocul a văzut în acest eveniment ceva mai mult decît căderea
imperiului. În prăbușirea împăratului Babilonului el a văzut simbolul
căderii lui Satan, stăpînitorul lumii acesteia, care încearcă să-i
influențeze pe conducătorii popoarelor (In. 12:31; Ef. 2:1 – 3).
Fiind unul dintre îngerii cu cel mai înalt rang, el a încercat să uzurpeze
tronul lui Dumnezeu și să își aroge închinarea ce trebuia să-I fie adusă
numai lui Dumnezeu (Mt. 4:8 – 10). Numele Lucifer (Steaua dimineții)
arată la faptul că Satana încearcă să-L imite pe Isus Hristos care este
Luceafărul strălucitor de dimineață (Ap. 22:16). Voi fi ca Cel Preaînalt
– aceasta era strategia lui de bază, pentru că el este contrafacerea lui
29
Dumnezeu (Is. 14:14; 2 Cor. 11:13 – 15). Ca și împăratul Babilonului,
Satana va suporta într-o zi umilința și înfrîngerea, va fi aruncat din cer
(Ap. 12). Cu oricine a avut de a face Dumnezeu, oameni sau îngeri, El a
rămas credincios principiului amintit în Prov. 16:18: Mîndria merge
înaintea pieirii și trufia merge înaintea căderii.
La un anumit moment Dumnezeu îi dă profetului o poruncă ciudată:
Dumnezeu a zis: „După cum robul meu Isaia umblă gol și desculț trei
ani de zile, ca semn și înștiințare pentru Egipt și pentru Etiopia”.
Însemnătatea acestui fapt a fost mai presus de înțelegerea
contemporanilor profetului. Metoda de prezentare a profeției lui Isaia
era pur și simplu șocantă. Acestui bătrîn, care a fost chemat la slujire în
urmă cu 30 de ani, în 742 î Hr, Dumnezeu i-a poruncit să se dezbrace și
să meargă în felul acesta înaintea tuturor. Aceasta s-a întîmplat pentru
ca iudeii să aibă o demonstrație clară a ceea ce îi așteaptă dacă se vor
alătura răscoalei din Azot. Vor umbla dezbrăcați și vor fi duși în robie
(vezi și Mica 1:8; Naum 3:5). Datorită faptului că în Antichitate haina
era simbolul statutului social, infractorii erau dezbrăcați și expuși în fața
tuturor pentru a preînchipui moartea lor din punct de vedere social
(legile împărăției Asiriene).
Cunoscînd verdictul Judecătorului ceresc cu privire la popoarele
înconjurătoare, ce concluzie credeți voi că ar fi trebuit să tragă poporul
lui Dumnezeu? De ce Israel și Iuda au tins atît de mult să se asemene
popoarelor care le înconjurau?
Cum v-ați raporta la un om cu un aspect exterior provocator care
frecventează biserica voastră? Cum ați reacționa văzînd înfățișarea
provocatoare a vecinului vostru, la sfîrșitul întîlnirii de astăzi? Vi s-ar
schimba opinia? De ce?
„Fiecărui popor care a apărut pe scena lumii i s-a îngăduit să-și ocupe
locul pe pămînt, pentru ca să se vadă dacă va împlini planurile
Străjerului și ale Celui Sfînt. Prorocia a trasat ridicarea și creșterea
imperiilor mari ale lumii: Bbilon, Medo-Persia, Grecia și Roma. Istoria
30
s-a repetat cu fiecare dintre acestea și cu alte popoare mai puțin
puternice. Fiecare și-a avut perioada lui de încercare; fiecare a căzut,
slava s-a stins, iar puterea l-a părăsit.
În timp ce popoarele au respins principiile lui Dumnezeu și prin această
lepădare și-au atras ruina, un plan divin, mai presus de ele, a fost la
lucru în mod lămurit de-a lungul veacurilor” (Profeți și regi, pag. 535,
orig.).
Actual și practic:
Isaia vorbește despre una dintre temele lui preferate - strîngerea
oamenilor din toate popoarele lumii pentru a se închina și a-I sluji
adevăratului Dumnezeu. El se va întoarce în mod frecvent la această
idee.
Parțial această prorocie s-a împlinit în vremurile vechi-testamentale,
într-o măsură mai mare ea s-a împlinit prin propovăduirea apostolilor
adresată neamurilor. Împlinirea ei finală are loc astăzi cînd oameni din
toate popoarele și neamurile vin să cunoască salvarea prin Evanghelie.
Ar trebui să ne învățăm să privim la oameni prin ochii lui Dumnezeu –
dincolo de naționalitate, culoare a pielii, situație materială sau înfățișare
exterioară să vedem persoana, și nu atributele omenești exterioare.
ON-LINE:
http://youtu.be/VYvP_uOLCUs
Rugăciune de încheiere:
31
Rugați-vă lui Dumnezeu să fiți deschiși pentru a le sluji oamenilor care
sunt diferiți față de voi. Fiți gata să învățați din greșelile altora și să
creșteți în ascultarea față de Dumnezeu.
CAPITOLUL VII
Tema: Mini-Apocalipsa
Ce au în comun diamantul și grafitul? Aparent nimic! Diamantul este
transparent, grafitul opac. Pe scara Mohs duritatea grafitului este 2 iar a
diamantului 10 (cea mai mare dintre toate mineralele).
Deși diamantul și grafitul sunt opuse ca proprietăți ele sunt formate din
același element chimic – carbonul. Deosebirea dintre aceste materiale
este făcută doar de structura cristalelor. Atomii de grafit sunt amplasați
în formă de gratii legate între ele prin legături slabe. Structura
cristalelor diamantului este diferită. Atomii sunt amplasați foarte
aproape unul de altul și sunt uniți prin legături foarte tari. Datorită
acestui fapt diamantul este atît de dur. Schimbarea aceasta de structură
se produce chiar în grafit la temperatura de 30000 C și presiunea de 12
GPa, transformîndu-l în diamant. Sub presiune grafitul capătă un alt
„caracter”.
Salutare:
Imaginează-ți ultima zi a omenirii pe pămînt. Descrie această zi din
perspectiva unui observator neimplicat și apoi din perspectiva celui care
ia parte la acțiune. Știind că ziua aceasta este aproape, ce fapte vei
începe să faci chiar de astăzi?
Studiul Bibliei:
Is. 24:1 – 25:12
32
O privire în trecut: Plîngerea cu privire la căderea Ierusalimului conține
paralele stilistice cu creația sumeriană Plîngerea asupra căderii Urului
cît și cu alte cîntări de jale antice care deplîng căderea cetăților
Orientului Apropiat. Coincidențele pot fi observate în descrierea
ruinării complete de pe urma căreia au avut de suferit toți locuitorii, fără
a se ține cont de poziție socială sau ocupație și în incapacitatea naturii
de a le asigura locuitorilor hrană (care pînă atunci fusese din belșug).
Plîngerea sumeriană descrie vînturile distrugătoare, seceta, foametea și
grămezile de cadavre de pe străzi:
Dar orașul meu va fi distrus din temelii.
Cetatea mea Ur este sortită să zacă în ruine,
Pentru că brațele furtunii l-au înlănțuit.
O, casa lui Sin din Ur, privesc cu amar jefuirea ta…
O, Ningal, pămîntul tău a pierit, inima îți este ca apa!
Orașul a căzut în mîinile unor străini, ce va fi cu el?
Casa mi s-a prefăcut într-una de jale, inima mea este ca
apa… Ur și templele lui sunt bătute de vînt.(Runa 44,
cîntarea a 3)
Prorocind cu privire la cele unsprezece popoare, Isaia lărgește orizontul
profetic și descrie judecata rostită împotriva întregii lumi. Această
narațiune prezintă faptul că multe cetăți au primit puterea de a conduce
dar numai pentru o vreme. Cuvîntul ebraic erets, folosit de 16 ori în
cap. 24, se poate traduce ca pămînt, țară și lume. Nu putem spune de
fiecare dată dacă acest termen se referă la o țară anume sau la întregul
pămînt, pentru a-i desluși sensul trebuie să ne folosim de contextul în
care apare. În Is. 24 – 27 este descrisă judecata asupra întregii lumi care
se va termina cu nimicirea vrăjmașilor lui Dumnezeu și reașezarea
poporului Israel în pămîntul său.
Isaia i-a avertizat pe israeliți cu privire la nimicirea Împărăției de Nord
de către asirieni și a vestit iudeilor că vor fi duși în robie de către
babilonieni, dar aceste nenorociri locale erau doar o reprezentare slabă a
33
catastrofei globale care va cuprinde întreaga lume în zilele sfîrșitului.
Profeții au numit această judecată teribilă Ziua Domnului, iar Noul
Testament o descrie în Mt. 24, Mc. 13 și Ap. 6 – 19.
În acest context este și mai uimitoare descrierea unui ospăț. Pentru
iudeii din perioada Vechiului Testament ospățul era asociat cu perioada
în care Mesia va conduce Israelul și toate popoarele lumii. Israelul va
intra într-o epocă de glorie și neamurile vor veni în Sion pentru a I se
închina. Cînd Isus a folosit imaginea ospățului în Mt. 8:11 și Lc.
13:28,29, oamenii au înțeles că El le vorbea despre împărăția promisă.
Tema zilei:
De ce Dumnezeu îi pedepsește pe locuitorii pămîntului? Pentru că au
spurcat pămîntul prin păcatele lor. Dumnezeu a blestemat pămîntul
după ce Adam a păcătuit. Acest blestem a devenit parte integrantă a
pedepsei lui Adam (Gen. 3:17 – 19; Rom. 8:20 – 22). Dumnezeu i-a
avertizat pe iudei că păcatele lor mînjesc pămîntul făgăduinței (Num.
35:33). Și astăzi vedem cum lăcomia oamenilor spurcă pămîntul, apa și
aerul jefuindu-le de bogățiile pe care li le-a dat Creatorul. Păcatul nu
influențează doar caracterul și conștiința omului dar și mediul
înconjurător.
De-a lungul istoriei oamenii au spurcat pămîntul prin încălcarea Legii
lui Dumnezeu și neîmplinirea poruncilor Sale. Din această cauză a fost
adus potopul asupra lumii (Gen. 6:5,11 – 13). Cu mult înainte ca Moise
să dea poporului Legea, oamenii știau faptul că nu este bine să minți, să
furi și să ucizi (Rom. 1:18 – 2:16), cu toate acestea făceau aceste păcate.
Legămînul cel veșnic din Is. 24:5 se referă la ceea ce noi numim de
obicei legămîntul lui Noe (Gen. 8:20 – 9:17) și stabilește în primul rînd
modul în care ar trebui să ne raportăm la creația lui Dumnezeu și la
semenii noștri. Conform cu Is. 24:16 Dumnezeu Însuși va judeca lumea
pentru că oamenii sunt trădători și nu își țin cuvîntul. Oamenii mari ai
pămîntului folosesc în mod abuziv privilegiul de a conduce lumea și
lipsesc pe semenii lor de drepturi, dar va veni o zi în care ei vor plăti
pentru aceasta.
Profetul compară în continuare poporul cu animalele care încearcă fără
succes să fugă de lațurile vînătorului. Dar pentru cei care nu cred în
34
Domnul nu există posibilitate de scăpare în marea zi a judecății.
Oriunde ar fugi cei păcătoși, nu se vor putea ascunde de mînia
Domnului (Ap. 6:15 – 17).
Ferestrele deschise ale cerurilor ne amintesc de potop (Gen. 7:11). Isus
a spus că oamenii care vor trăi în timpul dinaintea zilei Domnului vor fi
asemenea celor de dinainte de potop (Mt. 24: 37 – 42). În vremea aceea
Dumnezeu va zgudui tot pămîntul și tot ceea ce este făcut de mîna
omului se va clătina și se va prăbuși ca o casă fără temelie. Greutatea
vinei va fi resimțită cu intensitate mare.
Ziua Domnului nu va afecta doar oamenii și pămîntul. Ea îi va atinge și
pe Satana și îngerii lui. Dumnezeu va judeca în cer oștirea de sus iar pe
pămînt pe împărații pămîntului (Is. 24:21). Aceste judecăți sunt parte
integrantă a luptei spirituale care a fost purtată de-a lungul timpului
între Domnul Sabaot și aliații lui Satana.
După victorie Dumnezeu va da un ospăț pentru a sărbători încoronarea
lui Hristos. Isaia vede în viziune profetică acele vremuri cînd Babilonul
spiritual va fi nimicit (Ap. 19:2) și Noul Ierusalim va deveni capitala
unui pămînt recreat (Ap. 21:1 – 3). Dumnezeu îi invită pe oameni să
răspundă chemării Sale la ospăț (Mt. 22:2 – 4,9,10; vezi și Lc.
14:16,17). Totuși oamenii din lumea aceasta umblă ca și cum ar fi în
întuneric, avînd ochii acoperiți de o mahramă. Aceasta poate fi
mahrama plînsului și întristării sau a neștiinței și ignoranței.
Această mahramă acoperă astăzi întreaga lume, ea este îndepărtată doar
de la cei care Îl primesc pe Hristos. Totuși nici un fel de mahramă nu va
fi în ziua aceea fericită cînd pămîntul va fi plin de cunoștința Domnului
ca fundul mării de apele care îl acopăr și cînd tot pămîntul se va umple
de slava Lui (Is. 11:9; 6:3).
Făgăduința aceasta este pentru poporul lui Dumnezeu din toate
noroadele și generațiile. Isaia pictează tabloul măreț al învierii, al
eliberării de sub puterea morții, care va avea loc în ziua în care Isus se
va întoarce ca să împărățească. Regăsim aceeași imagine în scrierile
apostolilor Pavel (1 Cor. 15:54,55) și Ioan (Ap. 7:17; 21:4).
35
De ce a descoperit Dumnezeu viitorul unor oameni care nu vor ajunge
să îl trăiască? Ce imagini ale Apocalipsei au dat speranță oamenilor de
atunci și ne-o oferă și nouă? Avînd aceste dovezi ale intervenției directe
a lui Dumnezeu în istoria pămîntului, cum pot fi schimbate prioritățile –
în lume, în biserică, în viața mea?

„Istoria națiunilor ne vorbește astăzi. Fiecărei națiuni și fiecăruia
personal Dumnezeu le-a desemnat un loc în planul Său cel mare. Astăzi
indivizi și popoare sunt puși la încercare cu ajutorul balanței din mîna
Aceluia care nu face nici o greșeală. Toți își hotărăsc soarta prin propria
lor alegere, iar Dumnezeu dirijează totul pentru împlinirea planurilor
Sale.
Proorociile pe care Marele EU SUNT le-a dat în Cuvîntul Său unind o
verigă cu alta în lanțul evenimentelor, de la veșnicia trecută la veșnicia
viitorului, ne spun unde ne găsim astăzi în desfășurarea veacurilor și ce
se poate aștepta în timpul care vine. Tot ce proorocia a prevestit că se
va împlini, pînă în vremea de astăzi, a fost înregistrat pe paginile istoriei
și putem fi siguri că tot ce trebuie să vină se va împlini la vreme.”
(Profeți și regi, pag. 536 orig.)
Actual și practic:
Planul salvării omenirii nu a fost alcătuit după căderea omului în păcat.
Cu mult înainte de crearea acestei lumi Dumnezeu a alcătuit împreună
cu Hristos un plan, care să fie pus în aplicare în cazul căderii în păcat a
omului. Chiar de atunci Hristos S-a oferit ca jertfă pentru păcat și a
devenit Mielul, înjunghiat de la întemeierea lumii (Ap. 13:8). Încă de
atunci între Tatăl și Fiul a fost început sfatul păcii care privea omul
muritor. Dumnezeu l-a creat pe om pentru a avea viață din belșug și la
înfăptuirea acestui plan au fost folosite toate resursele și posibilitățile
cerului (Vezi Is. 46:10).
ON-LINE:
http://youtu.be/6nYStIljwO8
36
Dumnezeu știe sfîrșitul de la început. În mîna lui se află suflarea tuturor
viețuitoarelor pămîntului. Dar Dumnezeu este nevoit să treacă oamenii
prin încercări datorită împotrivirii lor conștiente care a dat naștere
păcatului. Scopul lor este ca toți cei care Îl vor primi pe Isus Hristos să
se salveze și să fie eliberați.
CAPITOLUL VIII
Tema: Bucuria transformării
Un misionar catolic l-a învățat pe un african că singurul lucru de care
are nevoie pentru a fi salvat este botezul cu apă. Cu acest african a
discutat mai apoi și un predicator al Evangheliei, dar la toate
argumentele aduse de acesta africanul răspundea că va fi mîntuit prin
apă. Pînă la urmă predicatorul i-a zis:
- Iacov, dacă voi lua o călimară cu cerneală, închisă ermetic, o voi
lega cu o ață și o voi scufunda în apă, în cîtă vreme călimara va
deveni curată?
Fața creștinului s-a luminat și apoi a răspuns:
- În felul acesta ea nu va fi niciodată curată pe interior.
- La fel este și cu omul care nu L-a primit în inimă pe Isus Hristos
ca Mîntuitor personal, chiar dacă a primit botezul, nu va fi
mîntuit.
37
Salutare:
Amintiți-vă o situație din viața voastră în care succesul a fost precedat
de o criză profundă. Ce credeți, este adevărat că înălțarea este precedată
de cădere? De ce exteriorul nu este întotdeauna o reflectare aceea ce se
află în interiorul nostru?
Studiul Bibliei:=Is. 26:1 – 27:13.
Concepția egipteană și mesopotamiană cu privire la starea morților era
una lipsită de bucurie și pesimistă. Pentru ei moartea era sfîrșitul
bucuriei. Conform unui antic mit sumerian, zeița Siduri, adresîndu-se
lui Ghilgameș, eroul epopeii cu același nume, îi comunică faptul că
moartea este soarta omului chiar din momentul conceperii și îl
sfătuiește să se bucure și să trăiască în desfătare atîta timp cît trăiește,
pentru că după moarte nu mai este bucurie. Pe de altă parte prorocul
Daniel (Dan. 12:2) prezintă în mod clar învierea omului în trup. Aceeași
idee putem întîlni și în alte cărți ale Vechiului Testament – în opoziție
cu părerea neamurilor vecine și a comentatorilor biblici contemporani.
În acest pasaj este descoperită capacitatea lui Dumnezeu de a-i trezi pe
cei ce dorm somnul morții pentru a reface poporul care a încheiat
legămîntul cu El.
Este interesantă comparația Atotputerniciei lui Dumnezeu cu roua.
Aceasta este singura sursă de umezeală, accesibilă vegetației și
viețuitoarelor, în timpul verii. Roua căzută din abundență în timpul
nopții întreține viața în natură de aceea ea este un simbol potrivit al
învierii din morți.
Expresia de la cursul Rîului pînă la pîrîul Egiptului (27:12) – este un
clișeu verbal care descrie granițele Pămîntului făgăduinței. Cînd lui
Avraam i-a fost promis Canaanul, au fost stabilite tot aceste granițe
(Gen. 15:18). Totuși în istoria biblică doar o singură dată granițele
Israelului au atins aceste hotare – în timpul conducerii lui Solomon (1
Împ. 4:21). Este interesant faptul că aceleași granițe geografice sunt
numite și în descrierea grădinii Eden (Gen. 2:11 – 14) – două dintre cele
patru rîuri din Geneza sunt amintite și de Isaia: Eufrat și Ghihon.
38
Trîmbițele, folosite pentru a da semnale în timpul luptei, fac aluzie la
judecată. Sunetul de trîmbiță este simbolul apocaliptic al sfîrșitului
timpului. În pasajul de astăzi sunetul trîmbiței îi anunță pe prizonieri că
a sosit timpul să iasă din robia asiriană și din Egipt pentru a se întoarce
în țara lor.
Tema zilei:
Discursul profetic al lui Isaia este plin de comparații și metafore. Pe
unele dintre ele le întîlnim în pasajul studiat astăzi.
Leviatanul. Popoarele învecinate lui Israel aveau legende despre
viețuitoare marine, iar una dintre acestea este leviatanul, după toate
probabilitățile așa era numit crocodilul. Uciderea unui crocodil era o
faptă eroică și David folosește simbolul acestui animal puternic, șiret și
fioros pentru a-i caracteriza pe dușmanii poporului lui Dumnezeu (Ps.
73:14). Dumnezeu promite că va zdrobi capul leviatanului – al Satanei,
care a ținut în robie popoarele rătăcindu-i cu ajutorul religiei lor, plină
de superstiții. Din acest motiv rămășița lui Israel nu trebuie să se teamă
de dumnezeii neamurilor. Poporul lui Dumnezeu de astăzi este liber față
de robia Satanei și de dumnezeii falși cărora li se închină oamenii. Noi
putem să ne bucurăm de marea victorie obținută de Dumnezeu (In.
12:31). Cînd lupta se va încheia și Dumnezeu va birui definitiv răul,
Rămășița va putea intra cu bucurie în împărăția slavei Sale cerești.
Via – este unul din simbolurile folosite pentru Israel. Profetul vede
Israelul din prezent și pe cel viitor, după ce va fi instaurată Împărăția lui
Dumnezeu. Domnul nu se supără pe poporul Său (27:4). El vrea doar ca
oamenii să se întoarcă la El și să-I fie credincioși. A folosit războiul
(Asiria) pentru a pedepsi Regatul de Nord, și robia (Babilonul), pentru a
educa Regatul de Sud (v. 8), dar a făcut toate acestea din dragoste, nu
cu mînie. Versetele 10, 11 descriu Ierusalimul după asediul babilonian.
Dumnezeu a lipsit pentru un timp poporul de mila Sa, pentru a-și aduce
la îndeplinire planurile.
În ziua Domnului, poporul lui Dumnezeu va fi curățit prin suferință,
astfel va fi pregătit să intre în Împărăția Sa. Versetul 9 nu prezintă ideea
că omul prin eforturi proprii își poate ispăși vina. Răscumpărarea poate
fi adusă numai prin jertfa Domnului Hristos. Suferințele noastre sunt
39
folosite de Dumnezeu pentru a ne educa și a ne aduce la o încredere
deplină, pentru a-L căuta pe El și sfințenia Sa (Evrei 12:1 – 11). Robia
babiloniană i-a vindecat pe iudei de idolatrie o dată pentru totdeauna
(Is. 27:9).
Pe vremea prorocului Isaia via-Israel aducea numai roade sălbatice, dar
în împărăția viitoare va fi roditoare și înfloritoare. Dumnezeu va
veghea asupra poporului Său și îi va împlini toate nevoile pentru ca
numele Lui să fie înălțat. Poporul va da un lăstar și va înflori, va umple
lumea cu roadele sale. Prin intermediul lui Israel vor fi binecuvîntate
toate popoarele pămîntului.
Sunetul trîmbiței. Tabăra lui Israel își începea călătoriile la auzul
sunetului trîmbiței (Num. 10). În prima zi a lunii a șaptea se prăznuia
Sărbătoarea trîmbițelor, în care israeliții se pregăteau pentru Ziua
ispășirii (Lev. 23:23 – 32). Această zi îi pregătea pe evrei pentru
Sărbătoarea corturilor, care era o pregustare a bucuriei din Împărăția
viitoare (Lev. 23:33 – 44).
Isaia a privit în viziune profetică ziua aceea slăvită cînd Dumnezeu va
repeta minunea exodului și Își va elibera poporul de sub robia
neamurilor. Trîmbița îi chema pe evrei la Ierusalim (Mt. 24:31), pentru
a li se spune despre biruința lui Dumnezeu asupra vrăjmașilor lor. Ca
răspuns ei „se vor închina lui Dumnezeu pe muntele sfînt din
Ierusalim”. Împărăția va fi asemenea unui ospăț fără sfîrșit și asemenea
zilei sfinte de închinare. Poporul se va bucura în Domnul. Și poporul lui
Dumnezeu de astăzi așteaptă sunetul ultimei trîmbițe (1 Cor. 15:50 –
58; 1 Tes. 4:13 – 18), care anunță apropierea venirii Domnului pentru a-
I lua pe copiii Săi.
Cu ce fel de vie ați asemăna biserica din care faceți parte? Ce fel de
sunet de trîmbiță poate trezi comunitățile noastre? De ce credeți că
Dumnezeu a folosit astfel de metafore pentru a transmite mesajul
adevărului? În ce fel vestea despre cea de a doua venire îi poate încuraja
pe cei întristați?
40
«„În ziua aceea, cîntați o cîntare asupra viei celei mai alese: Eu,
Domnul, sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi și
noapte, ca să nu o vatăme nimeni” (Is. 27:2,3)
Israel să nădăjduiască în Domnul. Chiar acum, Stăpînul viei adună, din
toate neamurile și națiunile, roade prețioase pentru care a așteptat multă
vreme. În curînd, va veni la ai Săi; și în ziua aceea fericită, scopul Său
veșnic pentru casa lui Israel va fi în cele din urmă împlinit.
„Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori și va odrăsli, și va umple
lumea cu roadele lui” (Is. 27:6).» (Profeți și regi, pag. 22, orig)
Actual și practic:
În Biblie se vorbește despre trei mlădițe: poporul Israel (Is. 5:27),
Hristos și Împărăția Sa (In. 15) și societatea păgînă păcătoasă –
„strugurii viei pămîntului” (Ap. 14:18). Via lui Israel nu aduce roade,
„strugurii viei pămîntului” sunt roade otrăvitoare, dar poporul lui
Dumnezeu este chemat să devină mlădița credincioasă a Viței și să
aducă roade care să slăvească Numele lui Dumnezeu.
Conform planului inițial al lui Dumnezeu, granițele lui Israel ar fi
trebuit să se extindă permanent pînă ar fi cuprins întregul pămînt. Cînd
poporul Israel L-a respins pe Dumnezeu și a fost la rîndul lui respins,
făgăduința de a umple pămîntul s-a transferat asupra bisericii lui
Hristos. Împlinirea completă a acestei făgăduințe o vom vedea pe Noul
Pămînt.
ON-LINE:
http://youtu.be/1P6mSb5IcMo
41
Rugați-vă pentru manifestarea puterii transformatoare a lui Dumnezeu.
Mulțumiți-I pentru că El controlează toate circumstanțele vieții voastre.
Rugați-vă pentru apropiata Sa venire.
CAPITOLUL IX
Tema: Judecată și Salvare
La un predicator a venit într-o zi un tînăr care l-a întrebat:
- De cît timp am nevoie pentru a mă pregăti de moarte?
Răspunsul a fost următorul:
- Sunt de ajuns doar cîteva minute!
Tînărul a respirat ușurat îndreptîndu-se spre ușă. Era acum sigur de
faptul că mai are încă mult timp ca să trăiască în propriile plăceri și doar
cînd viața se va apropia de sfîrșit să se îndrepte spre Dumnezeu.
- Oprește-te! – i-a strigat predicatorul – Cînd ai plănuit să mori?
- Nu știu – răspunse tînărul.
- În acest caz cel mai bine ar fi să începi cît mai repede pregătirile
pentru că se poate întîmpla să nu îți mai rămînă nici măcar un
minut pentru aceasta.
Salutare:
Vi s-a întîmplat să îi auziți pe colegii voștri care ieșeau din sala de
examen respirînd ușurați și strigînd: „Uraaa! Am trecut examenul!”?
Cum de apar în suflet astfel de emoții chiar și la cei care s-au pregătit
conștiincios pentru examen? De ce multe dintre evenimentele frumoase
42
pe care le așteptăm, pentru care ne pregătim temeinic, le privim ca pe
un mare noroc?
Studiul Bibliei:
Is. 28:1 – 35:10.
Din nou profetul Isaia se întoarce la meditația sa asupra rolului
Egiptului în istorie. În timpul domniei lui Ezechia, faraonul Șabaka,
întemeietorul celei de a 25-a dinastii (etiopiene), îndemna pooarele siro-
palestiniene la răscoală împotriva Asiriei. În analele sale Sanherib
menționează faptul că, ciocnindu-se cu armatele egiptene în timpul
campaniei din anul 701 î Hr, a înaintat pînă la Eltekeh, cetate aflată la
190 de km de hotarele Egiptului.
Pe timpul lui Iosia, faraonul Psametih I s-a folosit de slăbirea progresivă
a Asiriei de la sfîrșitul domniei lui Asurbanipal (care a murit în anul
627 î Hr.). Faraonul spera să lărgească sfera de influență a Egiptului,
dar a fost oprit în dorințele sale de creșterea puterii Babilonului.
Isaia subliniază zădărnicia tratativelor diplomatice cu Egiptul. El
spunea că, în ciuda vizitei întreprinse de solii iudei în capitala Egiptului,
Țoan (Tanis în Delta Nilului, la 45 de km de Marea Mediterană) și la
Hanes (Heraclopolis, la 70 de km sud de Cairo, pe malul vestic al
Nilului), misiunea lor nu va fi încununată de succes. Hanes era una
dintre capitalele importante ale regiunii pe vremea celei de a 25-a
dinastii, în timpul domniei faraonului Șabaka dar și în perioada celei de
a 26-a dinastii, pe timpul domniei lui Psametih I (603 – 609 î Hr).
Pentru Ezechia era foarte importantă prezența reprezentanților săi la
întîlnirea cu conducătorii egipteni în aceste două cetăți el urmărind
încheierea unei alianțe sau discutarea unei strategii de luptă împotriva
Asiriei.
Isaia continuă să prezică evenimentele ce aveau să aibă loc în anul 701 î
Hr., cînd Sanherib, împăratul Asiriei, va asedia Ierusalimul. Spre
deosebire de judecata divină prin care Regatul de Nord a fost șters de pe
fața pămîntului, cea de acum nu va fi atît de necruțătoare – capitala
Iudeii nu va deveni prada asirienilor.
43
Tema zilei:
În aceste capitole Isaia continuă tema judecăți cu avertizările repetate
împotriva celor care vor respinge prorocia sa. Cel mai direct sunt
caracterizați, în primul rînd, conducătorii Regatelor de Sud și de Nord
din cauza încăpățînării lor de a nu asculta cuvîntul Domnului și a
perseverenței de a căuta ajutor la alte popoare, asemenea lor, și nu la
Dumnezeu. Dacă în capitolele 7-12 era condamnat împăratul Ahaz, care
a căutat alianța cu Asiria pentru a ține piept Siriei și Israelului, în
capitolele 28-33, cu amărăciune este condamnată politica lui Ezechia și
a sfetnicilor lui, care căutau ajutor la egipteni împotriva Asiriei, vrăjmaș
fățiș al Iudeei.
Mesajul prorocului pentru Asiria – pustiitoarea lumii contemporane lui
Isaia, care nu cunoscuse pustiirea de la sfîrșitul sec. al IX-lea, î Hr.
(adică cu aproape 200 de ani înainte de vremea lui Isaia) și care era un
stat puternic și invincibil – era foarte curajos și imprudent. Totuși
prorocul știa că Dumnezeu a dat acestui popor autoritate, dar nu pentru
totdeauna. Se apropie ziua pustiirii tale! – anunța Isaia, avînd în vedere
apropiata nimicire a acestui monstru militar și politic. Cuvîntul jefuitor
– într-o traducere mai exactă din evreiește – însemnă trădător,
jefuitorul aliaților săi.
Această linie profetică îl conduce pe cititor spre un viitor luminos.
Starea pămîntului și a oamenilor, așa cum este prezentată în acest
fragment, corespunde stării lor binecuvîntate din împărăția viitoare a
celor o mie de ani; poporul evreu visa la această stare încă de la prima
făgăduință dată de Dumnezeu lui Avraam. Pare o utopie a unei realități
superioare în care va triumfa pacea și belșugul, dar care nu se va
înfăptui pînă nu va avea loc judecata lui Dumnezeu asupra pămîntului.
Viitorul, prezentat în viziunea lui Isaia, nu corespunde concepției
postmilenialiste, conform căreia lumea devine tot mai bună și va tinde
tot mai mult spre desăvîrșire, iar Împărăția lui Dumnezeu va cuceri
progresiv pămîntul, culminația acestui proces fiind revenirea lui Mesia.
Viziunea lui Isaia nu corespunde nici concepției amilenialiste conform
căreia Împărăția de 1000 de ani a lui Dumnezeu pe pămînt nu va exista
44
pentru că toate făgăduințele Vechiului Testament, date poporului Israel,
se împlinesc astăzi în Biserică. Din prorocia lui Isaia înțelegem că
Dumnezeu va aduce din nou în Palestina rămășița credincioasă a lui
Israel și va instaura pe planeta noastră împărăția Sa mult așteptată.
Dumnezeu a promis aceasta, dar nu putem vorbi despre împlinirea
acestei făgăduințe în biserica creștină de astăzi.
Dumnezeu începe să scrie o nouă pagină în relație cu poporul Său,
descriind tabloul atît de dorit de El – guvernarea cerească pe pămînt.
Dar aceasta nu a devenit realitate doar pentru că omul nu a vrut să
asculte de Dumnezeu.
De ce vorbește Isaia atît de des despre Egipt și despre pericolul
alianțelor cu el? De ce Dumnezeu nu și-a adus la îndeplinire dorința de
a instaura raiul aici pe pămînt? Cum putem să ne pregătim astăzi pentru
instaurarea Împărăției lui Dumnezeu? Enumerați caracteristicile acestei
Împărății.
„Încurajările date ca răsplată a ascultării erau însoțite de prorocii cu
privire la judecăți împotriva celor neascultători; și cînd împăratul a auzit
cuvintele inspirate, a recunoscut în tabloul pus înaintea lui condițiile
care erau asemănătoare cu acelea care existau în realitate în împărăția
lui. În legătură cu aceste descrieri profetice ale depărtării de Dumnezeu,
a fost uimit să găsească declarații clare cu privire la urmarea faptului că
ziua nenorocirii avea să vină cu grabă și că nu va fi nicio scăpare.
Limbajul era clar; nu putea fi nici o greșeală în înțelegerea cuvintelor.
La încheierea cărții, printr-o succintă prezentare a procedeelor lui
Dumnezeu cu Israel și printr-o repetare a evenimentelor viitoare, aceste
probleme au fost lămurite deplin.” (Profeți și regi, pag. 394, orig.)
Actual și practic:
Dincolo de nivelul pregătirii noastre și al calităților profesionale, omul
are nevoie în toate sferele vieții de ajutorul lui Dumnezeu. Uneori se
întîmplă ca un eveniment foarte bine planificat, pînă în cele mai mici
detalii, să se transforme într-un dezastru. Alteori același eveniment
45
poate să aibă succesul scontat. Unii spun că aceasta depinde de factorul
uman, alții o atribuie ajutorului divin. Încercați să vă începeți toate
lucrările rugîndu-vă ca un om care nu cunoaște nimic și primiți izbînda
în ceea ce faceți ca pe un dar de la Domnul.
ON-LINE:
http://youtu.be/4zlJam6KO5Y
Rugați-vă pentru prezența lui Dumnezeu în toate inițiativele voastre,
pentru ca în tot ceea ce veți face Dumnezeu să fie proslăvit și înălțat.
CAPITOLUL X
Tema: Ezechia și Sanherib
Secretarul de stat american dr. Henry Kissinger i-a spus într-o zi unui
reporter de la New York Times: „Săptămîna viitoare nu va fi criză pentru
că agenda mea de lucru este plină pînă la refuz”. Dar crizele vin una
după alta fără să țină cont de agenda noastră. Iar uneori se îngrămădesc
unele peste altele.
Salutare:
Amintiți-vă cea mai grea criză prin care ați trecut. Împărtășiți-le
celorlalți modul în care ați reușit s-o depășiți.
46
Studiul Bibliei:
Is. 36:1 – 37:38.
Expedițiile militare ale lui Sanherib din perioada anilor 705 – 681 î Hr.,
au vizat în principal două zone geografice. Una dintre ele, cea mai
mare, cuprindea Siria și Palestina. Scopul lui era cucerirea Ierusalimului
și înăbușirea revoltei lui Ezechia (701 î Hr.). Una dintre cele mai mari
campanii militare purtate de Sanherib a fost cea împotriva Babilonului,
acolo unde a mai întîlnit o problemă serioasă: tot timpul era confruntat
cu împotrivirea haldeilor conduși și susținuți de Merodrac-Baladan.
Această campanie militară s-a soldat cu jefuirea Babilonului în anul 689
î Hr.
Pe un basorelief din Ninive este zugrăvit asediul Lachisului folosindu-
se berbeci, mecanisme de asediu și finalizîndu-se cu înrobirea iudeilor;
la această demonstrație asistă și Sanherib, așezat pe tronul său, privind
trofeele aduse înaintea lui. Această înscenare confirma iscusința
războinică a asirienilor. Armata lor era foarte bine organizată, în
rîndurile ei se aflau cei mai buni războinici, trăgători cu praștia; erau
folosite dispozitive și mecanisme de asalt. Acestea din urmă erau
alcătuite din dispozitive mobile cu patru roți (mai înainte erau
confecționate cu șase roți) cu tunuri lungi în fața, din metal. Bătaia
acestor mașinării atingea de la 4 pînă la 6 metri lungime și de la 1,5 la
2 metri înălțime. Chiar înainte de domnia lui Sanherib, aceste mașinării
au fost construite în așa fel încît să poată încăpea în carcase.
Ezechia și-a început domnia aproximativ în anul 715 î Hr. dar se
presupune că era regentul tatălui său încă din anul 729 î Hr. El a
restabilit Templul și serviciile de acolo, a distrus idolii și înălțimile
(temple construite pe dealuri unde oamenii se închinau lui Dumnezeu
după modelul neamurilor) și s-a străduit să întoarcă poporul spre
Dumnezeu. A organizat sărbătoarea Paștelui care a durat două
săptămîni și la care i-a invitat și pe iudeii din Regatul de Nord. „A
lucrat cu toată inima și a izbutit în tot ce a făcut pentru casa lui
Dumnezeu, pentru Lege și pentru porunci, ca să caute pe Dumnezeul
său” (2 Cron. 31:21).
47
După căderea Regatului de Nord în 722 î Hr., iudeii au avut mereu
probleme cu asirienii și, în cele din urmă, Ezechia s-a răsculat împotriva
lor. Atunci cînd Sanherib l-a amenințat că va năvăli în țară,, Ezechia a
încercat să-l oprească plătindu-i tribut. Din partea lui Ezechia aceasta a
fost dovada unei credințe slabe și Dumnezeu nu i-a binecuvîntat
acțiunile. Sanherib a primit darurile, dar a încălcat înțelegerea (Is. 33:1)
și a invadat Iudeea în anul 701 î Hr.
Tema zilei:
De obicei crizele apar atunci cînd ni se pare că toate lucrurile merg
bine. Ezechia înfăptuise o mare reformă în țară. Poporul s-a unit în frica
lui Dumnezeu. Iudeii au renunțat la idoli, au restabilit închinarea de la
Templu și căutau binecuvîntarea lui Dumnezeu. Dar în loc să primească
binecuvîntări ei au fost puși față în față cu războiul. „După aceste
lucruri și după aceste fapte de credincioșie, a venit Sanherib, împăratul
Asiriei, care a pătruns în Iuda…” (2 Cron. 32:1).
Chiar nu văzuse Dumnezeu tot ceea ce făcuse Ezechia pentru El? Cu
siguranță, văzuse! Invazia asiriană era o parte a planului lui Dumnezeu
de educare a lui Israel, era o chemare pentru ei de a învăța să se
încreadă numai în El. Chiar și Ezechia s-a încrezut pentru început în
înțelegerile diplomatice și în propriile bogății (2 Împ. 18:13 – 16), dar
în final vrăjmașii i-au luat bogățiile și nu și-au respectat promisiunile.
Iudeea a dus tratative pentru a primi sprijin de la Egipt dar Isaia a
criticat aspru acest act de necredință (Is. 30:1 – 7; 31:1 – 3). Voia lui
Dumnezeu este să formeze un caracter evlavios în copiii Săi. Ezechia și
poporul ar fi trebuit să înțeleagă faptul că a trăi prin credință înseamnă a
trăi fără vicleșug.
Asirienii au pustiit Iudeeea și au tăbărît la Lachis, cam la 50 km sud-
vest de Ierusalim. Conform textului din 2 Împ. 18:17, Sanherib a trimis
pe trei dintre comandanții lui la Ezechia pentru a-l convinge să predea
cetatea. Aceștia erau: Tartan (comandant-șef), Rab-Saris (comandant
superior) și Rabșache (comandantul cîmpului de luptă). Este interesant
faptul că acestea nu sunt nume de oameni ci denumiri de ranguri
militare. Trei soli ai lui Sanherib s-au întîlnit cu trei dintre demnitarii de
rang înalt ai Iudeii: Eliachim, Șebna și Iohanan.
48
Locul întălnirii, Ogorul înălbitorului situat în apropierea Ierusalimului,
nu este unul ales întîmplător pentru că exact în acest loc, cu aproape
treizeci de ani în urmă Isaia a vorbit cu Ahaz, tatăl lui Ezechia (7:3).
Ahaz a refuzat să se încreadă în Dumnezeu dar a încheiat alianță cu
Asiria (2 Împ. 16:5 – 9) și acum asirienii erau gata să cucerească
Ierusalimul! Isaia l-a avertizat pe Ahaz că Asiria va face acest lucru (Is.
7:17 – 25) și acum cuvintele lui se împlineau.
Discursul comandantului asirian este una dintre cele mai sfidătoare și
hulitoare cuvîntări prezentate în Biblie pentru că în ea este blestemat
Dumnezeul lui Israel (37:4,17,23,24). În auzul poporului Rabșache l-a
slăvit pe împăratul Asiriei (36:4,13). Prin aceasta dorea să îi sperie pe
iudei (v. 11, 12). Discursul lui este o capodoperă a atacului psihologic.
În cadrul lui el discreditează tot ceea ce era mai scump pentru iudei.
Cuvîntul cheie este vă încredeți, folosit de șapte ori (v. 4 – 7,9,15). „În
ce vă încredeți? – întreabă comandantul. – Nu mai aveți în ce să vă
încredeți pentru că nimic nu vă mai ajută!”
Totuși încrederea poporului iudeu a fost răsplătită de Dumnezeu.
Intervenind pentru apărarea Ierusalimului, Dumnezeu și-a apărat în
același timp propria măreție și cinste de hula nerușinată adresată de
Sanherib. De cele mai multe ori îngerii sunt trimiși pentru a salva, mai
degrabă decît a distruge.
Nu știm nimic despre metoda folosită de Dumnezeu pentru a nimici
trupele asiriene, totuși, oricare ar fi fost metoda, este clară intervenția
îngerilor trimiși să aducă nimicire deplină în tabăra asediatorilor.
Conform obiceiului antic de a nu include în letopisețele popoarelor,
întîmplările nefericite din istoria lor, cronicile asiriene nu amintesc
nicăieri această înfrîngere grozavă.
Nu toate legendele legate de această întîmplare pot fi considerate surse
credibile. Este foarte important să menționăm faptul că Sanherib a fost
cruțat. Evident el se afla între războinicii trimiși să lupte împotriva lui
Tirhaca (Is. 37:9). Poate că Dumnezeu a vrut ca Sanherib să se întoarcă
în țară rușinat și toți să vadă ce i se întîmplă omului care se ridică
împotriva lui Dumnezeu.
49
Chiar dacă lui Sanherib i s-a oferit posibilitatea reîntoarcerii în Asiria,
totuși el nu a putut fugi de pedeapsa divină și a avut parte de o moarte
violentă. Letopisețele asiriene și babiloniene certifică faptul că el a fost
omorît, așa cum spune Biblia, de mîna fiilor săi. Crima a avut loc în
anul 686 î Hr. pe tronul lui urcîndu-se Esar-Hadon.
Care a fost cauza răspunsului atît de prompt oferit de Dumnezeu? Ce
lecții despre rugăciune putem extrage din această istorie? De ce
Sanherib nu a împărtășit imediat soarta soldaților săi? Exemplul cărui
erou din această istorie ați vrea să urmați?
Dumnezeul evreilor biruise pe asirianul cel mîndru. Onoarea lui Iehova
fusese apărată în ochii popoarelor înconjurătoare. În Ierusalim inimile
oamenilor erau pline de o bucurie sfîntă. Rugăciunile lor stăruitoare
pentru izbăvire fuseseră împletite cu mărturisirea păcatului și cu multe
lacrimi. În nevoia lor cea mare se încrezuseră cu totul în puterea lui
Dumnezeu de a salva, și El nu-i părăsise. Acum, curțile templului
răsunau de cîntecele solemne de laudă. (Profeți și regi, pag. 362, orig.).
Actual și practic:
Rabșache cunoștea foarte bine vechea limbă evreiască și, după toate
probabilitățile, era un iudeu care slujea nobililor asirieni. Și noi ne
putem întîlni cu oameni care au frecventat cîndva biserica, cunosc
Biblia și ne cer să credem că ne vorbesc din partea lui Dumnezeu. Ei ne
pot spune o mulțime de citate din Biblie și pot aduce ca argumente fapte
de necontestat pentru a clătina credința noastră în Dumnezeu. Fie ca
exemplul lui Ezechia și Isaia, care nu și-au pierdut încrederea în
Dumnezeu chiar și în cele mai grele situații, să ne inspire să fim
credincioși în vremurile de criză.
ON-LINE:
http://youtu.be/fts9SKVyGps
50
Rugați-vă pentru ca să aveți o credință puternică în timpul ispitelor și
crizelor. Pentru a avea o încredere neclintită în faptul că Dumnezeu
poate să-Și apere poporul în orice situație.
CAPITOLUL XI
Tema: Boala împăratului (Ezechia) și căderea în robie a Iudeei
Mama își conduce fiul la grădiniță pentru prima oară, iar pe drum îi dă
indicații - cu privire la supunerea față de cei superiori, să nu se certe cu
nimeni, să ascute pe toți, și altele asemenea lor. Ajunge la grădiniță, și îl
predă pe copil în grija educatoarei. Apoi se retrage și privește la fiul ei,
emoționată fiind de prima despărțire.
Educatoarea îl ia pe băiat de mînă și îl conduce la dulapuri pentru ca să-
și schimbe hainele.
- Acum alege-ți un dulap care îți place cel mai tare. Băiatul stă
cam încurcat. Apoi privește la mama lui și își alege dulapul cu imaginea
unei pere.
După aceasta toți au înlemnit: băiatul intră în dulap, închide ușa după el
și spune: “La revedere, mamă...”
Salutare:
Împărtășiți cu prietenii cea mai disperată rugăciune din viața voastră.
Care au fost motivele unei astfel de rugăciuni? Care a fost rezultatul?
51
Amintindu-vă acele timpuri, spuneți sincer, ați văzut atunci intervenția
lui Dumnezeu în viața voastră? Dar acum?
Studiul Bibliei:
Is. 38:1 - 39:8
Turtele din smochine se foloseau în calitate de condimente și remedii de
vindecare în Ugarit. Și rabinii de mai tîrziu, și autorii clasici (de
exemplu Pliniu cel Bătrîn) erau de părere că smochinele uscate posedă
proprietăți vindecătoare. Uneori turtele de smochine (sau compresele de
smochine) se foloseau pentru determinarea diagnosticului bolnavului.
După o zi sau două de aplicare a compresei medicul controla sau reacția
pielii la compresă, sau schimbările apărute pe compresă de la contactul
cu pielea bolnavului. Un text medical din Emar prescrie folosirea
smochinelor și a stafidelor în scopul menționat mai sus. Aceste mijloace
erau folosite pentru a determina dacă bolnavul se va vindeca și cum să
fie tratat.
“Umbra pe cadranul lui Ahaz“ reprezintă una din variantele ceasurilor
de soare. În sulul de la Qumran expresia din Isaia 38:8 se citește astfel:
pe ceasul solar de pe acoperișul camerei de sus a lui Ahaz. Posibil,
acest ceas era asemănător cu modelul unei case descoperite de arheologi
în Egipt, care avea două porțiuni de scară ce arătau timpul. Pe de altă
parte, această construcție putea să fie formată dintr-o scară obișnuită,
care ducea pe aco0periș sau la etaj, unde umbra cădea la un anumit
moment al zilei. În acest text nu se spune că această structură era un
mecanism specializat de indicare a vremii dar dacă este așa, atunci acest
loc este singurul din Vechiul Testament în care se pomenește despre un
ceas solar. Pe lîngă acesta în lumea antică existau și alte cadrane solare,
în Babilon și Egipt, fapt adeverit de săpăturile arheologice în straturile
din secolul al XV-lea î Hr.
Tema zilei:
Cînd Dumnezeu a permis în viața lui Ezechia o boală gravă i-a dat
posibilitatea să se cerceteze și să se vadă dintr-o altă perspectivă(Is.
38:9-12). Noi percepem viața ca pe ceva de la sine înțeles și ne agățăm
52
de ea cu toată puterea doar atunci cînd ajungem față în față cu moartea.
Ezechia descrie viața ca pe un capăt al drumului (vs. 11,12), ca fiind
mutarea colibei (vs. 12 p.p.; vezi și 2 Cor. 5:1-8) sau tăierea unui fir de
ață (Is. 38:12b). Viața noastră atîrnă de un fir de ață!
De asemenea, el a privit altfel la rugăciune (vers. 13,14). Dacă n-ar fi
fost rugăciunea, Ezechia n-ar fi rămas în viață. În timpul nopții
împăratul se simțea ca un animal slab, care este atacat de un leu, iar în
timpul zilei - ca o pasăre fără putere. În timpul suferinței Ezechia și-a
cercetat inima, și-a mărturisit păcatele și Dumnezeu l-a iertat (vers. 17).
Împăratul a privit altfel la slujire (vers. 15-20). El a căpătat o nouă
smerenie, o dragoste mai mare față de Dumnezeu. O nouă cîntare de
laudă a fost pe buzele sale. A hotărît din nou să-I dea slavă lui
Dumnezeu în toate zilele vieții sale, pentru că aceste zile au devenit
deodată pentru el foarte importante. “Învață-ne să ne numărăm bine
zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă” (Ps. 90:12).
Unii comentatori sunt de părere că Ezechia nu a făcut bine cînd a cerut
de la Dumnezeu să-i salveze viața. Doar peste trei ani s-a născut fiul său
Manase (2 Împ. 21:1), care a domnit cinzeci și cinci de ani, devenind
cel mai rău împărat din toată dinastia! Iar dacă Ezechia murea fără
urmași, istoria se derula altfel. Însă nu avem nici o garanție că alt
urmaș ar fi fost mai bun. Pe lîngă aceasta, nepotul lui Manase a fost
regele neprihănit Iosia, care a contribuit foarte mult la întoarcerea
poporului spre Dumnezeu. Manase s-a pocăit, cînd Dumezeu l-a
pedepsit, și la sfîrșitul vieții a slujit lui Dumnezeu (2 Cronici 33:11-20).
Nu este prea înțelept din partea noastră să judecăm faptele lui
Dumnezeu în istorie.
Vestea despre boala și însănătoșirea lui Ezechia s-a răspîndit atît de
departe, încît a ajuns pînă la Babilon (2 Cronici 32:23). Ezechia era un
om foarte cunoscut, de aceea alte popoare se interesau de el și doreau ca
să aibă parte de susținerea sa. Stabilitatea Iudeei era foarte importantă
pentru echilibrul puterilor politice din acel timp. Babilonul încă nu era o
țară puternică și puțini credeau, că într-o zi Asiria va cădea, iar în locul
ei supremația va fi a Babilonului. Dumnezeu în mod sigur știa asta, însă
Ezechia nu i-a cerut sfatul.
53
Solii, care au venit din Babilon, au spus că scopul vizitei lor este numai
ca să-i dea cinste lui Ezechia și să-l felicite oficial cu însănătoșirea sa.
Dar de fapt ei doreau să strîngă informații despre starea financiară a
Iudeei. Doar Babilonul putea avea nevoie de bani pentru luptele
viitoare, sau pentru tratative și alianțe politice. Posibil că și Ezechia
căuta alianța babilonienilor împotriva Asiriei.
Cînd Satana nu-și poate atinge scopul ca un leu care răcnește (1 Pt.
5:8,9), el vine ca un șarpe șiret (2 Cor. 11:3). Ceea ce n-a putut să facă
Asiria cu arma, Babilonul a reușit cu ajutorul darurilor. Dumnezeu a
permis vrăjmașului să-l încerce pe Ezechia, pentru ca regele mîndru să
vadă ce se întîmplă în inima lui (2 Cronici 32:31).
Desigur, din partea lui Ezechia a fost o mare greșeală să descopere
solilor bogăția sa. Singura motivație pentru aceasta a fost mîndria. După
o perioadă de suferință ne bucurăm de timpul de ușurare și uităm de
veghere și rugăciune. Împăratul s-a bucurat de onorurile primite,
vindecare și bogăție, și se pare că a uitat de partea spirituală a vieții.
Pentru el era mai de folos să stea bolnav în pat decît sănătos pe tron.
Dacă regele ar fi cerut sfat de la Isaia, el n-ar fi comis greșeala aceasta.
Ezechia a cerut de la Dumnezeu să-i fie prelungită viața. Este acesta un
semn al lipsei de credință?
Cum credeți, de ce Dumnezeu și-a schimbat hotărîrea Sa și i-a prelungit
viața lui Ezechia?
Ce ne spune acest episod din viața lui Ezechia despre caracterul lui
Dumnezeu? Nu vi se pare că imaginea unui Dumnezeu care are milă de
cel păcătos este în contrast cu imaginea unui Dumnezeu aspru văzut de
unii în Vechiul Testament?
Avem dreptul să așteptăm o minune din partea lui Dumnezeu, să ne
rugăm pentru o turnură fericită a evenimentelor, chiar și atunci cînd
toate circumstanțele sunt împotriva noastră?
54
„Vizita acestor soli de la împăratul din țara îndepărtată îi dădea lui
Ezechia ocazia să-L înalțe pe Dumnezeul cel viu. Cât de ușor i-ar fi fost
să vorbească despre Dumnezeu ca susținător al tuturor lucrurilor create,
prin a Cărui favoare îi fusese cruțată viața tocmai când toate nădejdile
se spulberaseră! Ce transformări uimitoare ar fi avut loc dacă acești
căutători după adevăr de pe câmpiile Caldeei ar fi fost conduși să
recunoască suveranitatea supremă a Dumnezeului celui viu!
Dar mândria și vanitatea au pus stăpânire pe inima lui Ezechia, și în
înălțare de sine a lăsat deschise înaintea ochilor lacomi comorile cu care
Dumnezeu îmbogățise pe poporul Său. Împăratul “a arătat trimișilor
locul unde erau lucrurile lui de preț, argintul și aurul, miresmele și
untdelemnul de preț, toată casa lui de arme și tot ce se afla în vistieriile
lui: n-a rămas nimic în casa și în ținuturile lui, pe care să nu li-l fi
arătat” (Isaia 39, 2). Nu pentru a proslăvi pe Dumnezeu a făcut el
aceasta, ci ca să se înalțe în ochii prinților străini” (Profeți și regi 344
orig.).
Actual și practic:
Prorocul i-a amintit lui Ezechia că, în calitate de rege, el este numai
administratorul, nu proprietarul bogăției din Iudeea (Is. 39:6). O parte
din aceste bogății au fost moștenite de la părinții săi și Ezechia nu putea
să se laude cu ele. Noi toți suntem doar niște ispravnici ai lucrurilor pe
care Dumnezeu ni le dă și nu avem dreptul să ne lăudăm cu ele. “Căci
cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Și dacă l-ai
primit, de ce te lauzi ca și cum nu l-ai fi primit?” (1 Cor. 4:7) „Omul nu
poate primi decît ce-i este dat din cer” (In. 4:27)
ON-LINE:
http://www.youtube.com/watch?v=jzjgygqJvB0
55
Chiar și cel mai credincios și mai consacrat slujitor al lui Dumnezeu
poate să se mîndrească și să nu asculte de Dumnezeu, de aceea noi
trebuie să ne rugăm pentru pastorii și conducătorii bisericii – ca ei să
rămînă smeriți în fața lui Dumnezeu. Dar dacă cineva din slujitorii lui
Dumnezeu comite vreun păcat, Domnul este gata să-l ierte, atunci cînd
se căiește sincer și-și mărturisește păcatul.
CAPITOLUL XII
Tema: Planul divin de refacere
Președintele SUA Lyndon B. Johnson în cuvîntarea sa de la
Universitatea Michigan pe 24 mai 1964 a zis: ” În acest timp noi putem
să devenim nu pur și simplu o societate bogată și puternică, dar o
societate măreață. “ După 50 de ani America devine o super-putere
mondială. Oare cum ar fi reacționat robii iudei din Babilon, dacă ar fi
auzit adresîndu-se lor asemenea cuvinte?
O societate bogată? Ei erau niște exilați lipsiți de pămînt, iar orașul sfînt
zăcea în ruine. O societate puternică? Fără împărat și fără armată ei erau
slabi și neajutorați în fața popoarelor vecine. O societate măreață? Ei
erau vinovați de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și sufereau de o
56
mare rușine și pedeapsă. În fața lor se afla o grea încercare, dar ei n-
aveau suficiente resurse pentru a o înfrunta.
Iată de ce profetul le-a spus să uite de sine și să privească cu credință la
Dumnezeul măreț, care îi iubește și le-a promis că va face pentru ei
lucruri extraordinare. “Nu te teme! – zice prorocul – Iată Dumnezeu
vostru!” (Is. 40:9)
Salutare:
Pregătiți pentru întîlnire niște avioane din hîrtie,însă defecte. Adică să
nu poată zbura. În timpul întîlnirii împărțiți avioanele tuturor celor
prezenți și spuneți-le să le încerce. Rugați tinerii să repare avioanele.
După aceasta probați avioanele încă o dată. După proba a doua dați-le
hîrtie, ca fiecare să-și facă avionul său. Încercați avioanele noi. Care
zboruri au fost mai reușite – primele, următoarele, sau ultimele? De
ce?
Ați reparat vreodată după cineva lucrul? Cum vă simțeați în asemenea
momente? Cum credeți: e mai ușor să repari după cineva, sau să faci
lucrul din nou? De ce?
Studiul Bibliei:
Isaia 40:1 - 41:29
Probabil, Isaia a scris capitolele 40-66 la apusul vieții sale. Acestea sunt
destinate nu numai contemporanilor săi, dar și generațiilor viitoare ale
poporului lui Dumnezeu. Nu putem spune cu precizie dacă el a făcut
cunoscut aceste prorocii în mod oral înainte de a le consemna în scris,
dar conținutul lor a constituit tema a mii de predici, care au adus
mîngîiere credincioșilor pe parcursul a mai mult de două mii de ani.
Domnul nu și-a lăsat poporul care a stricat definitiv relația cu El. Tatăl
ceresc repară caracterele stricate ale oamenilor, ca să-i pregătească
pentru veșnicie.
Studiind Is. 40-66, nu uitați, că aceste cuvinte inițial au fost adresate
unui grup de iudei descurajați, care aveau de gînd să se întoarcă acasă și
se pregăteau de greutățile, care îi așteptau. Observați, cît de des
57
Dumnezeu le spune: “Nu vă temeți!”- și cît de des El îi asigură de
iertarea și prezența Sa. Nu e de mirare că poporul lui Dumnezeu de-a
lungul timpului de atîtea ori a apelat la aceste capitole, ca să capete
încredere și încurajare în momentele grele ale vieții. Aici Dumnezeu
spune poporului Său cuvinte de mîngîiere.
Tema zilei:
Aceste capitole deschid ultima, a treia parte a cărții prorocului Isaia.
Capitolele 40-66 prezintă cea mai importantă parte a prorociei lui Isaia.
Capitolele 1-35 conțin o serie întreagă de mustrări ale nelegiuirilor și
descrierea judecăților, care trebuie să urmeze în mod inevitabil după
ele.
Capitolele 35-39 descriu evenimentele legate de năvălirea lui Sanherib,
boala și însănătoșirea lui Ezechia și vizita solilor babilonieni. În
capitolele următoare mesajul prorocului capătă un ton și o temă diferită.
Vestirea judecății și pieirii rămîn în urmă, iar partea finală a cărții se
referă la făgăduințele revărsării harului asupra celor credincioși
Domnului.
Isaia este numit profetul evanghelistic anume datorită capitolelor 40-66.
Aici Isaia în cuvintele cele mai înălțătoare descoperă viitorul strălucit al
lui Israel ca rob al Domnului, prezice eliberarea lui de toți vrăjmașii,
venirea lui Mesia și stabilirea împărăției mesianice. Gîndul profetului se
avîntă înainte spre acele timpuri, cînd Dumnezeu va avea milă de
poporul Său și va revărsa asupra lui binecuvîntări îmbelșugate de
neprihănire și pace. Aici sunt exprimate un șir întreg de prorocii cu
privire la venirea lui Mesia, a caracterului și a faptelor Sale, a vieții,
slujirii și morții Sale. Prorocul nu o singură dată vorbește despre
înmulțirea bisericii și adunarea neamurilor. În fața noastră se descoperă
imaginile încîntătoare ale pămîntului refăcut, care a căpătat din nou
pacea și frumusețea Edenului.
În capitolul 40 se oferă făgăduința generală a binecuvîntării și a
mîngîerii. În primele opt versete poporul primește porunca de a se
pregăti de noua și glorioasa venire a Domnului. Domnul “vine cu putere
și poruncește cu brațul Lui”, însă în același timp el este un Păstor bun
pentru poporul Său (versetele 9-11). Aceste făgăduințe sunt demne
58
pentru ca să ne putem încrede în ele, și aceasta se confirmă prin
invocarea înțelepciunii și a puterii lui Dumnezeu, precum și amintirea
faptului că EL este cu mult mai presus de om și nu depinde de el
(versetele 12-17). El este infinit mai presus decît idolii făcuți de mîna
omului (versetele 18-25). Dumnezeul atotputernic întotdeauna este gata
să-și ajute poporul (versetele 26-31).
Necătînd la faptul, că Israel are mulți dușmani, în capitolul 41 se spune
că ei toți vor pieri în fața poporuui ales al lui Dumnezeu (versetele 1-
16). Israel este neputincios, dar Domnul îl va apăra și îl va elibera.

De ce Dumnezeu nu Și-a uitat poporul în robia babiloniană? Prin
contrast, de ce oamenii îl uită atît de repede pe Dumnezeu? Ce speranță
găseau în aceste capitole contemporanii noștri și robii din Babilon?
Rămîn aceste cuvinte actuale și pentru noi astăzi? Ce scop comun ne
unește pe noi cu oamenii, care găseau mîngîiere în cuvintele de
speranță, care ieșeau de pe buzele lui Isaia?
Multe au fost soliile de mângâiere, date bisericii prin proorocii din
vechime. „Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu” (Isaia 40, 1), a fost
însărcinarea dată lui Isaia din partea lui Dumnezeu, și o dată cu
însărcinarea i-au fost date vedenii care au fost nădejdea și bucuria celor
credincioși în toate veacurile care au urmat. Disprețuiți de oameni,
prigoniți, părăsiți, copiii lui Dumnezeu din toate veacurile au fost
susținuți totuși prin făgăduințele Sale sigure. Prin credință, au privit
înainte la vremea când El va împlini față de biserica Sa asigurarea: „Te
voi face o podoabă veșnică, o pricină de bucurie pentru oameni din
neam în neam” (Isaia 60, 15). {PR 722.2}
Adesea, biserica luptătoare este chemată să sufere încercări și
amărăciune; căci biserica nu va birui fără luptă aspră (Progeți și regi,
pag. 722-723 orig.)
Actual și practic:
59
„Cînd priviți la alții- vă întristați. Cînd priviți la voi înșivă- intrați în
depresie. Cînd priviți la Dumnezeu- primiți binecuvîntare!”
Poate aceasta nu este o capodoperă literară, dar în aceste cuvinte este
exprimată o teologie practică extraordinară. Cînd în jurul tău este
întuneric, privește în sus. “Ridicați-vă ochii în sus și priviți! Cine a
făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea
lor? El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui,
că una nu lipsește”(vs. 26).
Cînd, asemenea israeliților din vechime, vă ciocniți cu o problemă de
nerezolvat, sau cu o situație grea, faceți ceea ce au făcut și ei, amintiți-
vă de măreția lui Dumnezeu. În aceste nouă capitole prorocul descrie
cum măreția lui Dumnezeu se manifestă în diferite domenii ale vieții.
Dumnezeu e mai mare decît circumstanțele în care ne aflăm.
ON-LINE:
http://youtu.be/FD7PoCMU264
Mulțumiți-i lui Dumnezeu pentru că El nu ne respinge în ciuda tuturor
păcatelor noastre, dar lucrează asupra refacerii chipului Său în noi.
Pentru cea mai mare speranță care ne-a dăruit-o.
60
CAPITOLUL XIII
Tema: Faptele noi ale lui Dumnezeu
Profesorul de astronomie care este capabil ca în două săptămîni să
calculeze traiectoria mișcării unui asteroid ce cîntărește cîteva milioane
de tone, pare la prima vedere mai înțelept decît șoferul unei mașini de
mare tonaj. În realitate, acest șofer trebuie să controleze în timpul
lucrului o mașinărie ce cîntărește 20 de tone, la viteza de 60 km/h cu
exactitate milimetrică și să prevadă mișcările celorlalți participanți la
trafic cu foarte mare precizie. Toate acestea le face în timp real fără
ajutorul computerului. Știind toate acestea, este corect să îl considerăm
mai puțin înțelept? De fapt încercarea de a crea un șofer-robot s-a lovit
tocmai de această problemă: imposibilitatea de a prevede mișcările
celorlalți participanți la trafic, în timp real. Dar creierul șoferului
reușește să facă toate aceste lucruri!
Salutare:
Cereți-le tuturor participanților să-și noteze numele, prenumele și
patronimicul pe o foaie de hîrtie, cu mîna pe care o folosesc de obicei
pentru scris (majoritatea folosesc mîna dreaptă), cronometrați timpul
(este nevoie de aproximativ 20-25 sec.). Apoi cereți-le să facă același
lucru cu cealaltă mînă (de obicei este nevoie de 50-70 sec.). Scrieți-vă
simțămintele și apoi comparați rezultatele.
Ce credeți, ce calități supranaturale dețin oamenii spirituali? De ce
omului îi este atît de greu să respecte disciplinele spirituale elementare:
să creadă, să se roage, să-I slujească lui Dumnezeu?
Studiul Bibliei:
Is. 42 – 43.
61
Dumnezeii creatori ai Orientului Apropiat antic aveau un spectru limitat
al activității creatoare. Adesea elementele cosmosului erau generate de
diferiți zei, iar în unele versiuni aceasta se întîmplă sub îndrumarea
zeului –creator suprem. Dacă tradiția mesopotamiană descrie faptul că
omul a fost creat asemenea dumnezeirii, mitologia egipteană presupune
concentrarea întregului proces creator în mîna unui singur zeu.
Zeii Orientului Apropiat antic nu erau întotdeauna capabili să prezică
viitorul. El se afla sub controlul zeiței sorții – puteri impersonale care
controlau predestinația lucrurilor. Enki, zeul înțelepciunii era costumat
asemenea unui ghicitor, ceea ce sugerează faptul că el încerca să
cunoască și să prevadă soarta, fiind foarte asemănător cu un ghicitor
dintre oameni. Soarta era scrisă pe tăblițe, iar cei care o supravegheau
stăteau la bordul de comandă al universului. Într-un mit, zeul-pasăre
(Anzu) fură tăblițele destinului și provoacă tulburare în societatea
cerească. Aceasta continuă pînă cînd zeul este ucis. Oricum prezicerea
viitorului nu era o caracteristică a zeilor; mai degrabă ei doreau să
controleze prezentul.
În descrierile războaielor la care participă și războinici-zei, zeul
conducător participă la luptă și îi învinge pe zeii vrăjmașilor. În Asiria
Negral era considerat regele luptei și Iștar – zeița războiului. Baal, zeul
din Canaan și Marduc , zeul babilonian, de asemenea erau zei-
războinici. Nu are sens să privim aceste lupte ca pe războaie sfinte
pentru că în Orientul Antic nu existau altfel de conflicte. Înainte de
pregătirea unei lupte se oficia de obicei o slujbă după care așteptau
semne favorabile din partea zeilor. Prezența lor era simbolizată prin
steaguri și statui sfinte. Împărații asirieni din secolele al IX-lea – al
VIII-lea î Hr. amintesc mereu în scrierile lor despre simbolurile
sfinte(steaguri și statui) pe care le purtau înaintea lor. Asirienii credeau
că zeii măresc puterea armelor regelui și se luptă împreună cu el.
Trestia mirositoare era folosită pentru a produce tămîie. Această plantă
puternic aromată creștea în zonele mlăștinoase ale Siriei, dar era adusă
și din India. Părți din animale cu grăsimea lor erau de asemenea jertfite.
Grăsimea și sîngele nu erau niciodată întrebuințate ca hrană. Sîngele era
scurs și apoi stropit pe altar. Grăsimea era totdeauna arsă pe altar și era
socotită o parte importantă a jertfei.
62
Tema zilei:
Dorind să încurajeze poporul, prorocul Isaia prezintă patru imagini.
Groaza neamurilor în contrast cu încrederea lui Israel, poporul ales
(41:8 – 13), pentru că Dumnezeu a luptat de partea israeliților. În ciuda
răzvrătirii trecute, Israelul nu a fost respins de Dumnezeu. Robii iudei
nu ar trebui să se teamă nici de Cir, nici de Babilon, pentru că Cir I-a
slujit lui Dumnezeu, iar Babilonul nu va mai avea influență asupra
popoarelor înconjurătoare. Citind acest text puteți simți iubirea lui
Dumnezeu față de poporul Său și dorința Sa de a-i încuraja, pentru ca ei
să se încreadă pe viitor în El.
Adresarea robul Meu este un titlu de cinste, astfel au fost numiți marii
conducători Moise (Numeri 12:7), David (2 Sam. 3:18), prorocii (Ier.
7:25) și Mesia (Is. 42:1). Dar ce onoare este să fii numit vierme (Is.
41:14 – 16)? Robul arăta spre harul lui Dumnezeu și chemarea divină,
dar vierme arăta de fapt cine erau ei. Imagineză-ți un vierme cu dinți
care roade munții, prefăcîndu-i în praf! Cînd poporul mergea înainte cu
credință, munții și văile nu erau pentru ei un obstacol (40:4), doar
Dumnezeu poate transforma munții în nimic!
Versetele 1 – 7 din capitolul 42 alcătuiesc prima din cele patru cîntări
despre Rob, ale lui Isaia. Ele Îl privesc pe Robul lui Dumnezeu, Mesia.
(Celelalte cîntări sunt – 49:1 – 6; 50:1 – 11 și 52:13 – 53:12).
Comparați fraza Iată că toți sunt nimic (41:29) cu Iată Robul Meu
(42:1). În Matei 12:14 – 21 aceste cuvinte sunt aplicate slujirii
pămîntești a lui Isus Hristos. El i-ar fi putut nimici pe dușmanii Săi (ca
pe o trestie frîntă sau ca pe un fitil care fumegă), dar manifestă răbdare
și milă. Dumnezeu găsește plăcere în Fiul Său (Mt. 3:17; 17:5).
Prin slujba îndeplinită de Rob, Dumnezeu Își va aduce la îndeplinire
planul măreț de salvare a omenirii. Dumnezeu L-a ales, L-a înălțat și I-a
dat capacitatea de a-Și îndeplini cu succes misiunea. Mulțumită jertfei
și învierii lui Hristos va fi instaurată cîndva împărăția slavei și
Dumnezeu va vesti neamurilor judecata (42:1). Isus este lumina lumii
(In. 8:12) adică și pentru neamuri (Is. 42:6; Fapte 13:47,48; Lc. 1:79).
În Is. 42:7 se vorbește despre izbăvirea poporului din Babilon (29:18;
63
32:3; 35:5), cît și despre eliberarea păcătosului de sub pedeapsa
judecății (61:1 – 3; Lc. 4:18,19).
În pasajul de încheiere (Is. 42:10 – 25) este descris poporul cîntînd (v.
10 – 12), slăvindu-L pe Dumnezeu care a tăcut pînă acum dar a rupt
tăcerea pentru a deveni Biruitor (v. 13 – 17). Dumnezeu îl rabdă pe
păcătos, dar cînd El începe să acționeze, El nu pierde timpul în zadar!
Robul din versetele 18 – 25 este poporul Israel, orb față de păcatele sale
și surd la glasul Domnului (6:9,10). Totuși Dumnezeu i-a iertat în mila
Sa pe israeliți și i-a scos din robie. Acum Dumnezeu le poruncește
babilonienilor: Dă înapoi! (42:22).
Robul meu – despre cine vorbește profetul astfel? Cu ce texte vă puteți
argumenta opinia? Citiți Is. 42:5 – 7 punînd alături de pronumele Te
numele vostru. Citiți apoi cu voce tare. Ce s-a schimbat în conținut?
„El trimite continuu pe îngerii Săi la aceia care, prinși de
împrejurările cele mai descurajatoare, se roagă în credință ca o putere
mai înaltă decât ei să-i ia în stăpânire și să le aducă eliberare și pace.
Dumnezeu li Se va descoperi pe diferite căi și-i va pune în legătură cu
providențele care le vor întări încrederea în Acela care S-a dat pe Sine
ca răscumpărare pentru toți pentru ca „să-și pună încrederea în Domnul,
și să nu uite lucrările Domnului și să păzească poruncile Lui” (Psalmii
78, 7). „Se poate lua prada celui puternic? Și poate să scape cel prins
din prinsoare? Da, zice Domnul, prada celui puternic va fi luată, și cel
prins de asupritor va scăpa” (Isaia 49, 24.25). „Vor fi acoperiți de rușine
cei ce se încred în chipuri cioplite și zic idolilor turnați: «Voi sunteți
dumnezeii noștri!»” (Isaia 42, 17).
„Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-
și pune nădejdea în Domnul Dumnezeul său!” (Psalmii 146, 5).
„Întoarceți-vă la cetățuie, voi prizonieri ai nădejdii” (Zaharia 9, 12).
Către toți cei sinceri din țările păgâne, „celui neprihănit” în ochii
Cerului „îi răsare o lumină în întuneric” (Psalmii 112, 4). Dumnezeu a
vorbit: „Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povățui pe
64
cărări neștiute de ei; voi preface întunericul în lumină, înaintea lor și
locurile strâmte în locuri netede; iată ce voi face, și nu-i voi părăsi”
(Isaia 42, 16)” (Profeți și regi, pag. 377-378 orig.).
Actual și practic:
Este trist atunci cînd nu primim lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră
ca pe ceva aproape de sufletul nostru. Robia babiloniană a vindecat
poporul de idolatrie, dar nu i-a trezit dorința de a fi pe placul lui
Dumnezeu și de a-I da slavă. Foarte greu oamenii ajung să înțeleagă că
Dumnezeu este mai mare decît vrăjmașii lor. Din această cauză, dorind
să-și rezolve mai repede problemele, Îl înlocuiesc pe Dumnezeu cu idoli
fără putere. Fiind doar reflectări slabe ale dorințelor umane, idolii rămîn
întotdeauna orbi și surzi la nevoile noastre.
Dumnezeu se luptă pentru restabilirea propriei autorități în inima
omului. De la imaginea robului și a viermelui, Isaia trece la cea a
pustiei care se transformă într-o grădină. Prin aceasta El amintește de
grija pe care a manifestat-o față de poporul Israel în pustie. Apa și
copacul – foarte prețuite în Orient, le sunt oferite de către Dumnezeu
poporului Său. Bineînțeles că Isaia nu a avut în vedere doar
reîntoarcerea din robia babiloniană ci și viitoarea Împărăție Cerească.
ON-LINE:
http://www.youtube.com/watch?v=6DHaAgxgrgY#t=402
http://www.youtube.com/watch?v=Xi7x2LsQgnI
65
Rugați-vă pentru ca să-L puteți auzi, vedea și înțelege pe Dumnezeu,
pentru a fi deschiși la influența Lui și la învățătura Lui, pentru ca nici
un obstacol să nu vă slăbească încrederea în faptul că Dumnezeu vă
iubește și se îngrijește de voi.
CAPITOLUL XIV
Tema: Răscumpărarea în istorie
În India o dată pe an se sărbătorește ziua unui anumit zeu. Acesta este
așezat într-un car frumos împodobit care este tras de sute de tineri și
tinere. Mii de oameni urmează carul îmbrăcați în alb. Mulți dintre ei se
aruncă sub roți și lasă ca acestea să le producă răni, mai mici sau mai
mari. Unii chiar mor în aglomerația produsă – toate acestea în cinstea
unui idol.
Și în țările creștine circulă acest car încărcat cu o mulțime de idoli:
bogăția, pofta firii pămîntești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții.
Mii de fete și băieți , mii de bărbați și femei, tineri sau bătrîni sunt
înhămați în acest car. O mulțime nenumărată urmează acestor idoli,
slăvindu-i și aplaudîndu-i. Un mare număr dintre aceștia mor în floarea
vîrstei în goana lor fără sens după idoli.
Salutare:
Cereți-le celor prezenți să definească adevărul evident. Despre ce puteți
spune că este o faptă evidentă, afirmație evidentă?
De multe ori Dumnezeu vorbește în Biblie despre lucruri evidente, de
exemplu: pericolul de a sluji idolilor (fără sens și fără folos). Totuși
mulți oameni continuă să se închine acestor idoli considerînd că ei le
vin în ajutor. Cereți-le celor prezenți să spună pe rînd ce putem numi
idol în lumea contemporană și de ce?
Studiul Bibliei:
66
Is. 44:1 – 45:25.
Arheologii au descoperit în Orientul Apropiat mii de idoli din bronz cu
dimensiunile cuprinse între 10 și 25 cm. Unii dintre ei erau acoperiți cu
foițe de aur sau argint. Totuși sculptarea unui idol în lemn avea o
semnificație sacră. Lemnul folosit era tăiat din crengile copacilor sfinți
al căror vîrf atingea cerul iar rădăcinile lor coborau pînă în iad. Oamenii
credeau că idolii prind în felul acesta viață.
Anticii credeau că un idol nu este zeu ci doar reprezentantul acestuia.
Dar considerau că duhul zeului se află în statuie și de aceea se rugau în
fața ei ca și cînd ar fi fost în prezența zeului însuși. În Egiptul Antic,
aceste înfățișări ale zeilor erau consacrate în cadrul unui ritual special
cunoscut sub numele de deschiderea buzelor. În mod simbolic idolilor
li se dădea viață în acest ritual, prin analogia ritualului deschiderii
buzelor, care era menit să reînsuflețească mumiile. Același ritual era
folosit și în Mesopotamia înainte de aducerea statuilor sfinte la templu.
Dacă în vreun anumit fel idolul era întinat (de exemplu prin faptul că
cineva necurat s-a atins de el), procedura se repeta.
În anul 556 î Hr., împăratul babilonian Nabonid, influențat fiind de vise
profetice, a rupt alianța cu Midia, încheiată cu mai bine de 50 de ani în
urmă, și s-a aliat lui Cir. Din această cauză Cir a putut ataca fără
împotrivire Midia (condusă de bunicul său Astiag) și a reușit să o
cucerească în anul 550 î Hr. Așa s-a născut noul Imperiu Persan care
controla teritoriul întregului Iran. În anul 546 î Hr., Cir a cucerit Lidia și
Ionia în Anatolia. În următorii cinci ani el a reușit să pună stăpînire pe
popoarele din nord-estul Iranului. Acestea au fost repere importante,
care au marcat drumul triumfal străbătut de Cirus pînă la înfăptuirea
marii victorii ce l-a încoronat cu slavă: cucerirea Babilonului în anul
539 î Hr. Întregul Orient Apropiat (cu excepția Egiptului) s-a aflat sub
conducerea Persiei pînă în 530 î Hr., cînd Cir a fost ucis în luptă.
Ușile de cupru și zăvoarele de fier descrise de Isaia erau folosite pentru
apărarea cetății. Herodot descrie astfel Babilonul: „avea 100 de porți în
zidul cetății toate de aramă, cu întărituri și balamale de aramă. În timpul
săpăturilor, pe situl arheologic Balavata, au fost descoperite mai multe
67
porți din aramă care aparțin perioadei asiriene. Ele ne ajută să ne
imaginăm cam cum arătau zidurile babiloniene. Porțile se încuiau cu
zăvoare mari de fier, foarte puternice și foarte greu de distrus.
Dacă trebuie să vorbim de religia lui Cir putem spune, conform tuturor
evidențelor, că nu se închina lui Iahwe. Scrierile lui dovedesc că era
politeist(Cir). Într-una dintre ele el cere ca toți zeii să se închine lui
Nabu și Marduc, dumnezeii lui, cărora el, de bună voie, li se închină. În
alt loc este amintit faptul că Cir era un adept al zoroastrismului (religie
ce se bazează pe învățăturile lui Zoroastru, predicator iranian care a trăit
în prima parte a mileniului I î. Hr.
Tema zilei:
Israelul Meu (în alte traduceri Israelul preaiubit) – în original este
folosit aici diminutivul pentru a-l denumi pe Israel (acest procedeu este
întîlnit și în Deut. 32:15; 33:5,26). Nu cunoaștem prea bine semnificația
acestui termen dar presupunem că și-ar avea rădăcina de la cinstit,
corect.
În Is. 44:9 – 20 este prezentată nebunia închinării la idoli. Versetele
acestea pot fi comparate cu Ps. 113. Cel care apără idolii și li se închină
se aseamănă cu un om orb, ignorant și neînsemnat. Dumnezeu i-a creat
pe oameni după chipul Său, dar oameni își fac idoli după asemănarea
lor. O bucată de lemn devine dumnezeu, cealaltă parte este aruncată în
foc. Adevărul este că oamenii nu au nici un folos de la această închinare
la idoli, dar ei nu vor să audă aceasta.
De aceea Dumnezeu l-a întocmit pe Israel ((Is. 44:21,24), i-a iertat
păcatele (v. 22, vezi și 43:25) și Și-a arătat slava în el (Is. 44:23). El
discută cu poporul și Își ține Cuvîntul (v. 26). Nu trebuie să percepem
ca ceva de la sine înțeles cinstea care ne-a fost acordată de a cunoaște
voia lui Dumnezeu și de a ne închina Lui. Acesta este un dar ce trebuie
prețuit și protejat!
Așa cum profeții, preoții și împărații erau unși pentru slujba la care erau
chemați, tot astfel Dumnezeul l-a uns pe Cir pentru a împlini un plan
special pentru Israel. În acest sens Cir a fost mesia, adică cel uns. Dar
nicăieri în Biblie Cir nu este numit robul sau slujitorul Domnului.
68
Este important să menționăm faptul că Cir a fost numit cel uns cu o sută
de ani înainte de nașterea sa! Omul Cir a fost numai un instrument
folosit de Dumnezeu pentru cucerirea Babilonului. Oricine i se
împotrivea lui Cir, I se împotrivea lui Dumnezeu, așa cum lutul s-ar
împotrivi olarului sau copilul ar porunci părinților (v. 9, 10). Dumnezeu
l-a înălțat pe Cir pentru ca acesta să împlinească planurile Sale (v. 13) și
nimic nu putea sta în calea succesului lui Cir. Fiți atenți la subiectul
salvării. Idolii nu au putut salva Babilonul (v. 20), dar Dumnezeu este
Salvatorul lui Israel (v. 15, 17).
El este Dumnezeu drept și mîntuitor (v. 21) care propune salvarea
întregii lumi (v. 22). Tocmai în acest verset marele predicator englez
Charles Spurgeon a văzut speranța salvării atunci cînd, în tinerețe, Îl
căuta pe Dumnezeu. Aceste cuvinte ne pot descoperi și astăzi adevărul
despre caracterul lui Dumnezeu. Respingînd idolii care umplu lumea,
haideți să ne închinăm și să Îi slujim doar Tatălui ceresc.
Din ce cauză Dumnezeul iubitor manifestă intoleranță față oamenii
rătăciți care slujesc idolilor? Care este motivul pentru care Dumnezeu
interzice în mod categoric folosirea imaginilor spre închinare? Care este
speranța pe care o primiți prin faptul că în Biblie este descris cu
exactitate rolul lui Cir în istorie, cu o sută de ani înainte de nașterea sa?
„Sosirea armatei lui Cir în fața zidurilor Babilonului a fost pentru iudei
semnul că eliberarea lor din robie se apropia. Cu peste un veac înainte
de nașterea lui Cir, inspirația îl menționase pe nume și făcuse ca să se
scrie un raport cu privire la lucrarea pe care avea să o facă luând cetatea
Babilonului prin surprindere și la pregătirea căii pentru eliberarea fiilor
robiei. Prin Isaia fusese rostit cuvântul:
„Așa vorbește Domnul către unsul Său, către Cir, pe care-l ține de mână
ca să doboare neamurile înaintea lui ... să-i deschidă porțiile, ca să nu se
mai închidă: «Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase,
voi sfărâma ușile de aramă și voi rupe zăvoarele de fier. Îți voi da
69
vistierii ascunse, bogății îngropate, ca să știi că Eu sunt Domnul care te
chem pe nume, Dumnezeul lui Israel»” (Isaia 45, 1-3).
Prin intrarea neașteptată a armatei cuceritorului persan în inima
capitalei babiloniene prin albia râului ale cărui ape fuseseră abătute și
prin porțile interioare care dintr-o neglijență fuseseră lăsate deschise și
nepăzite, iudeii aveau o dovadă suficientă cu privire la împlinirea
literală a profeției lui Isaia cu privire la înfrângerea neașteptată a
apăsătorilor lor” (Profeți și regi, pag. 551, orig.).
Actual și practic:
Societatea contemporană ne propune o mulțime de himere – scopuri
înșelătoare și nefondate. Bogăția, poziția socială, confortul, influența și
impunitatea sunt pentru mulți singurele ținte ale vieții. În timp ce
decența, onestitatea, integritatea și sinceritatea sunt considerate ca
slăbiciuni intelectuale și morale.
Într-o lume a valorilor răsturnate numai Dumnezeu ne poate oferi
capacitatea de a vedea viața în adevărata ei lumină. De aceea este foarte
important să păstrăm o legătură zilnică și strînsă cu El și să ne
maturizăm din punct de vedere spiritual.
ON-LINE:
http://www.youtube.com/watch?v=xCI7rw9IXJM
Rugați-vă pentru a avea o viziune spirituală clară și curată, pentru
eliberarea de sub influența distrugătoare a idolilor, pentru o relație mai
apropiată cu Salvatorul nostru.
70
CAPITOLUL XV
Tema: Căderea Babilonului
„Alice: Spune-mi te rog încotro să merg?
Pisica de Chesire: Unde vrei să ajungi? Ce țintă ai?
Alice: Nu contează…
Pisica de Chesire: Atunci nu contează nici încotro mergi.
Alice: Important este să ajung undeva.
Pisica de Chesire: Undeva oricum vei ajunge doar că trebuie să mergi
destul de mult.”
( Lewis Carroll, Alice în țara minunilor)
Salutare:
În viața multor oameni s-au întîmplat lucruri care pot fi asemănate cu
căderea Babilonului antic. Zidurile aparent de netrecut s-au prefăcut în
ruine. Ce fel de Babilon a căzut sub ochii voștri? Care este Babilonul
spiritual al zilelor noastre și ce poate determina căderea lui?
Studiul Bibliei:
Is. 46:1 – 47:15.
Bil – nu este un nume obișnuit, este echivalentul akkadian al cuvîntului
domn. Domn era numit Enlil, dumnezeul cetății sumeriene Nippur, mai
tîrziu acest nume a fost purtat de către Marduc, zeul Babilonienilor.
După toate evidențele, în contextul dat, Bilon este zeul Marduc, cel mai
mare dintre dumnezeii Babilonului, ocrotitorul lui și conducătorul
Panteonului. De obicei în Biblie opozantul lui Dumnezeu este Baal. În
primul mileniu î Hr niciunul dintre zeii existenți nu aveau atît de mare
influență din punct de vedere politic cum avea Marduc. Templul lui din
Babilon, Esagila („casa al cărei cap este ridicat”), avea legătură cu
vestitele zigurate Etemenanki (clădire cu multe trepte folosită în
Mesopotamia pentru ritualurile religioase).
71
Nebo era zeul scrisului și înțelepciunii, fiul lui Marduc și ocrotitorul
cetății Borsippa. Faptul că era un zeu vestit în perioada Babilonului Nou
o dovedește includerea numelui său în componența numelor multor
împărați (Nabucodonosor, Nabonid etc.). Într-o inscripție din sec al
VIII-lea î Hr. este dat îndemnul de a i se aduce închinare numai lui
Nabu și nimănui altcuiva. Dar Scriptura vestește faptul că și idolii vor
merge în robie (Is. 46:1, 2). La sărbătorile babiloniene statuile idolilor
erau purtate pe străzi cu solemnitate. Dar în pasajul de față nu este
vorba despre o procesiune de sărbătoare. Sunt cunoscute multe exemple
de idoli care au fost luați în robie în urma pierderii unei bătălii. Chiar și
statuia lui Marduc a fost de multe ori scoasă din Babilon și dusă în
robie. Hetiții în anul 1595 î Hr, asirienii (aprox. între anii 1244 – 1208 î
Hr.) și Sanherib (aprox. Între anii 705 – 681 î Hr.) – toți au prădat
Babilonul și au răpit statuia zeului Marduc, dar de fiecare data era
readusă în țară și așezată pe locul ei.
În Bibliei ca și în tăblițele cuneiforme babiloniene, denumirile cetăților
sunt la genul feminin. Orașele care treceau prin suferințe, calamități
erau denumite cu apelativul fecioară, fiică. În Orientul Apropiat antic se
considera nu este o jertfă mai neajutorată decît o fată fecioară. În
cîntecul Sumerian Plîngere asupra căderii Urului , datînd de la
începutul mileniului II î Hr., este descrisă în acest fel căderea cetății.
Măcinarea grîului la rîșnița pentru obținerea făinii era considerată o
„muncă de jos” care era îndeplinită de obicei de către roabe. Nici
menționarea învelitorii nu este întîmplătoare: în cultura Orientului
Apropiat femeia căsătorită ieșea în public numai acoperită, acesta era
semnul statutului său. Femeia neacoperită putea fi învinovățită de
curvie. Despre aceasta ne vorbesc legile Regatului Asirian Mijlociu.
Robii și femeile de moravuri ușoare nu erau în stare să își cumpere o
învelitoare pentru cap și nici nu aveau dreptul legal să facă aceasta.
Tema zilei:
S-au păstrat mii de inscripții babiloniene cu interpretarea semnelor, cu
ajutorul cărora ei încercau să cunoască și să controleze viitorul. Pentru a
se lua o decizie importantă era chemat un prezicător care analiza toate
semnele existente și făcea preziceri cu privire la rezultatul planurilor
72
propuse. Aceste preziceri erau corelate cu evenimente istorice tot așa
cum simptomele sunt asociate cu venirea bolii. Din acest motiv omul
care ar fi dorit să vestească pedeapsa și nefericirea era sfătuit mai bine
să nu facă acest lucru pentru a nu-și atrage asupra lui consecințe
negative. Oricum puteai găsi oricînd un magician care prin formulele
lui să neutralizeze prevestirile rele. De cele mai multe ori erau făcute
ritualuri prin care era cerut ajutor pentru alungarea prevestirilor rele pe
care magicienii le puneau în formule magice și adresări către zei.
Aceste ritualuri nu aveau sens dacă nu ar fi fost prevestiri despre un
pericol iminent.
Astrologia și ghicitoria erau formele de prezicere folosite în Babilon. În
epoca asiriană tîrzie (aprox. 900 – 612 î Hr.) ghicitorii de la curtea
regelui îl anunțau în mod regulat despre poziția corpurilor cerești și apoi
explicau ce poate însemna aceasta. Cam în anul 500 î Hr. babilonienii
au împărțit calea lunii pe cer în 12 căsuțe, asta înseamnă că noțiunea de
semne ale zodiacului era cunoscută înainte de greci. Inițial cuvîntul
zodiac provine de la cuvîntul latin zodiacus, care provine la rîndul lui
din grecescul ζῳδιακὸςκύκλος (zōdiakos kyklos), ceea ce poate fi
tradus prin un cerc din animale. Dar toate încercările lor au fost
zadarnice. Isaia le propune înțelepților babilonieni să continue a se
ocupa cu arta lor mistică și șă-și explice pentru sine modul în care
aceasta îi poate ajuta în ziua pieirii, prezisă de Domnul..
Israel s-a dovedit a fi încăpățînat și neascultător. El nu a luat aminte nici
la cuvintele lui Dumnezeu nici la șoapta rațiunii. Încăpățînarea este cel
mai mare dușman al neprihănirii, dar blîndețea este asemănătoare
evlaviei. Din păcate puțini dintre iudeii care au mers în robie au luat
aminte la cuvintele spuse de profet că în curînd Dumnezeu va aduce
eliberare din robia babiloniană pentru poporul Său prin Cir. Eliberarea
din robia babiloniană este o imagine preînchipuitoare a eliberării mai
mari pe care Hristos o înfăptuiește prin salvarea noastră din păcat.
Robia babiloniană trebuia să dureze 70 de ani (Ier. 25:11,12; 29:10). La
încheierea ei iudeii trebuia să se întoarcă în țara lor după porunca lui
Cir. Aproape de încheierea acestei perioade Dumnezeu i-a vestit lui
Daniel despre restaurarea națiunii iudaice și venirea lui Mesia (Dan.
9:2.24.25). De multe ori profeții vorbesc despre venirea lui Mesia ca
73
despre momentul culminant al planului lui Dumnezeu de salvare a
omenirii și de restaurare a poporului evreu, care a fost început la
întoarcerea lor din robie (vezi Zah. 6:11 – 13). Dacă Israel s-ar fi
dovedit credincios planul lui Dumnezeu ar fi fost de multă vreme
împlinit.
În ziua pieirii magia este fără putere, nu poate oferi salvare. Oamenii
care își pun toată încrederea în ghicitori nu vor găsi în ziua aceea
mîngîiere la ei. Focul care a fost destinat pentru a nimici Babilonul îi va
nimici și pe cititorii în stele.
Care este motivul pentru care Dumnezeu a permis ca poporul Israel să
treacă prin experiența robiei? Care este cauza atitudinii intolerante a lui
Dumnezeu față de cititorii în stele, ghicitori și vrăjitori? Cu ce au hrănit
israeliții speranța eliberării din robia babiloniană?
„Fiecărui popor care a apărut pe scena lumii i s-a îngăduit să-și ocupe
locul pe pământ, pentru ca să se vadă dacă va împlini planurile
Străjerului și ale Celui Sfânt. Proorocia a trasat ridicarea și creșterea
imperiilor mari ale lumii: Babilonul, Medo-Persia, Grecia și Roma.
Istoria s-a repetat cu fiecare dintre acestea și cu alte popoare mai puțin
puternice. Fiecare și-a avut perioada lui de încercare; fiecare a căzut,
slava s-a stins, iar puterea l-a părăsit.
În timp ce popoarele au respins principiile lui Dumnezeu și prin această
lepădare și-au atras ruina, un plan divin, mai presus de ele, a fost la
lucru în mod lămurit de-a lungul veacurilor. Acest lucru l-a văzut
prorocul Ezechiel în tabloul minunat descoperit lui în timpul robiei în
țara caldeenilor, când înaintea privirii lui uimite s-au perindat
simbolurile care descopereau o Putere atotstăpânitoare, care are de-a
face cu acțiunile conducătorilor pământești” (Profeți și regi, pag. 5335,
orig.).
Actual și practic:
74
Babilonul era centrul comerțului antic, prorocul Isaia îl numește cetate
de negustori (Ez. 17:4). Și Babilonul spiritual este un mare centru
comercial și colaborează foarte strîns cu negustorii pămîntului (Ap.
18:11 – 18). Babilonul antic era preocupat în primul rînd de îmbogățirea
materială și profitul financiar. Totuși luxul și bogăția nu au reușit să
protejeze marele imperiu pentru că folosirea nedreaptă a
binecuvîntărilor materiale totdeauna se transformă în blestem pentru cei
care le adună.
Cei mai mulți dintre noi nu au o situație materială foarte bună, dar chiar
și în această situație unii oameni Îl uită pe Dumnezeu neglijînd legile și
poruncile Lui. Este foarte important să păstrăm întotdeauna conștiența
dependenței noastre totale față de Tatăl Ceresc, fără a ține cont de
circumstanțele înconjurătoare.
ON-LINE:
https://www.youtube.com/watch?v=7FiQq2uCPPI
Rugați-vă pentru a avea un simțămînt profund de recunoștință față de
Dumnezeu pentru binecuvîntările fizice, spirituale și materiale pe care
vi le oferă. Cereți-I lui Dumnezeu să vă păstreze inima deschisă la
influența Duhului Sfînt.
CAPITOLUL XVI
Tema: Colosul cu picioare de lut
75
De obicei colos cu picioare de lut este denumit ceva ce la prima vedere
pare măreț și puternic dar care este în realitate slab.
Vechiul cuvînt grecesc colos înseamnă statuie mare. Acest cuvînt a
intrat în istorie datorită vestitului Colos din Rodos – o statuie gigantică
ridicată de către greci la intrarea în portul cetății Rodos, situat pe insula
cu același nume, în Marea Egee. Această statuie a fost înălțată de
locuitorii insulei ca semn de recunoștință zeului soarelui Helios care,
credeau ei, i-a ajutat să țină piept asediului și să îi izgonească pe
cotropitorii care i-au atacat în anul 305 î Hr.
La construcția acesteia a lucrat timp de 12 ani sculptorul Hares. El l-a
înfățișat pe zeul Helios ca pe un tînăr înalt și zvelt cu o cunună
strălucitoare pe cap, ținînd în mîna ridicată o făclie aprinsă. Statuia era
alcătuită dintr-o carcasă metalică acoperită cu lut. Deasupra era placată
cu bronz. Înălțimea Colosului din Rodos era de 36 m – aproximativ cît
o clădire cu 12 etaje!
Colosul a supraviețuit în toată splendoarea sa 65 de ani. În anul 222 î
Hr. el s-a prăbușit în urma unui cutremur. Istoricul Strabon descrie
astfel: „statuia era căzută la pămînt, doborîtă de un cutremur și ruptă
pînă la genunchi”. Rămășițele Colosului din Rodos au stat sfărîmate pe
pămînt mai mult de 1000 de ani, apoi au fost vîndute unui negustor de
către arabii care au cucerit insula în sec. al X-lea î Hr.
Salutare:
Pregătiți hîrtie, plastilină, paie, scobitori pentru dinți, scotch și alte
materiale necesare pentru a construi împreună o statuie care să
corespundă sintagmei colos cu picioare de lut. Exteriorul figurii trebuie
să arate foarte puternic dar temelia lăsați-o să fie șubredă. Aceasta este
ilustrația temei noastre de astăzi. Tot ceea ce se construiește fără
implicarea lui Dumnezeu sau ca o demonstrare a revoltei față de El, nu
va avea succes. O astfel de construcție se va prăbuși cu siguranță și nu
va lăsa nici măcar urme.
Studiul Bibliei:
76
Is. 48:1 – 22.
Împăratul Persiei a început o campanie militară împotriva Babilonului
în anul 539 î Hr. La începutul lunii octombrie Cir a obținut victorie
asupra în bătălia de la Opis, cam la 80 km nord-este de Babilon, pe rîul
Tigru. Sippar, aflat la 55 km de Babilon, a căzut pe 11 octombrie. Pe 13
octombrie soldații Persiei au intrat fără luptă în Babilon fiind salutați de
o cetate pașnică. Însuși Cir a întrat în cetate pe 30 octombrie și a fost
proclamat ca eliberator al ei.
La scurt timp după căderea Babilonului noua conducere a Imperiului le-
a permis evreilor să se întoarcă pe pămîntul natal, în Palestina. Dar
iudeii nu s-au grăbit să se întoarcă – duceau o viață confortabilă în
robie. Nu doreau să plece. Ei urmaseră sfatul lui Ieremia (Ier. 29:4 – 7):
și-au construit case, și-au cultivat livezi, au strîns multe proprietăți, s-au
preocupat de bunăstarea cetății în care fuseseră duși ca robi, aveau
familii mari. Perioada robiei i-a făcut să se obișnuiască atît de mult cu
aceste lucruri încît acum le era greu să lase totul în urmă și să se
întoarcă în pămîntul făgăduinței. Cîndva Pămîntul Sfînt era casa lor
natală și acolo Dumnezeu avea ceva pregătit pentru ei. Dumnezeu
spusese că poporul a fost luat în robie datorită faptului că erau fățarnici
– foloseau numele Lui și se identificau pe sine cu cetatea Sa, dar nu
împlineau voia Sa (Is. 48:1,2). Erau încăpățînați și nu se bucurau pentru
ceea ce făcea Dumnezeu pentru ei.
Tema zilei:
Poate vă gîndiți că iudeii își doreau să iasă mai repede din robie și să se
întoarcă în pămîntul lor pentru a vedea ce fapte mărețe va face
Dumnezeu pentru ei acolo. Totuși robia se dovedise a fi confortabilă și
sigură – cei luați în robie nu erau forțați să presteze munci grele, ca și în
Egipt, nici măcar nu le era interzis să creadă în Dumnezeul lor. Era de
ajuns ca din cînd în cînd să se închine zeilor babilonieni – ca semn al
loialității lor față de autoritatea imperială. S-au obișnuit atît de mult cu
robia încît au uitat gustul libertății. Ei s-au dezobișnuit de a purta
responsabilități și de a face față încercărilor, așa cum se întîmpla în
libertate.
77
Și biserica de astăzi se obișnuiește repede să trăiască în confort, mai
ales în societățile democratice. Din această cauză Dumnezeu este nevoit
uneori să îngăduie în viața noastră greutăți, pentru ca în cuptorul
încercărilor să ne amintim chemarea pe care ne-a făcut-o și scopul pe
care îl are cu noi: suntem slujitorii Lui, mesageri, misionari și nu doar
consumatori și spectatori care așteaptă de la El numai minuni și
binecuvîntări.
În vechime aurul era curățit prin topire – aurul în stare lichidă putea fi
mai ușor curățat de impurități. Bijutierii care lucrau în argint ca și cei
care lucrau în aur, foloseau țevi de lipit și turnau în matrițele construite
din săpun sau lut. Iudeii chemați să iasă din robia babiloniană nu doreau
să suporte lipsurile legate de reîntoarcerea în patria lor jefuită. Erau pe
deplin mulțumiți cu starea în care se aflau: trăiau bine în robia aceea
confortabilă.
Isaia se adresează locuitorilor fățarnici ai Ierusalimului, celor care
declarau că Îi slujesc lui Dumnezeu, dar acționau conform părerilor lor.
În limba aramaică a Vechiului Testament este scris: din seminția lui
Iuda. În traducere literală: cei care te îndeamnă să ții minte.
Apostaziații se consideră locuitori ai Sionului, dar asta se întîmplă
numai în cuvinte. Așteaptă să se folosească de binecuvîntările ce
însoțesc credincioșia lui Dumnezeu dar nu doresc să plătească prețul
supunerii. Doreau să se bucure de toate privilegiile promise copiilor
credincioși ai lui Dumnezeu dar refuzau să poarte responsabilitățile
legate de acestea.
Acum iudeii necredincioși, nu neamurile, sunt chemați să recunoască
împlinirea prezicerilor lui Dumnezeu. El cu mult înainte prevestise
aceste lucruri dar atunci cînd s-au întîmplat, fățarnicii necredincioși, au
fost foarte uimiți. Atunci cînd Dumnezeu i-a ales pe copiii lui Israel, le
cunoștea caracterul. Din această cauză S-a străduit să îi avertizeze să nu
pășească pe calea nelegiuirii, pentru că știa pericolul care îi așteaptă și
cît de ușor pot cădea în ispită. Abia ieșiți din robia Egipteană, israeliții
au atribuit eliberarea lor unui idol. În timpul robiei (anul 586 î Hr.)
Ieremia de asemenea îi mustră pentru încăpățînare și inima lor
împietrită.
78
Israeliții au văzut cu ochii lor împlinindu-se toate cuvintele rostite de
Dumnezeu. Este posibil ca după toate acestea să nu accepte voia Lui
pentru viața lor, chiar și după ce au văzut lucrările providenței? Și astăzi
Dumnezeu ne vestește ceea ce se va întîmpla în curînd. Oricare ar fi
capacitățile asumate de idoli sau oameni, ei nu sunt capabili să prezică
cu exactitate mersul evenimentelor viitoare.
Dumnezeu cunoștea foarte bine încăpățînarea evreilor. El știa că ei nu
vor dori să se lase călăuziți de El, mai mult decît atît, că își vor
îndreptăți purtările păcătoase. Din acest motiv, pentru ca poporul să nu
se poată îndreptăți spunînd că nu a auzit sau că nu a știut, Dumnezeu îi
descoperă o serie întreagă de preziceri: apropierea robiei, misiunea
eliberatoare a lui Cir (cu un secol și jumătate înainte de nașterea sa),
căderea Babilonului și evenimente istorice mai îndepărtate care vor
culmina cu venirea lui Hristos.
În Sfînta Scriptură numele orașului și al Imperiului Babilon au devenit
proverbiale. În ce fel Babilonul caracterizează religia și valorile
spirituale ale oamenilor? Numiți caracteristicile religiei babiloniene.
Cum să îmi dau seama dacă mă aflu în Babilonul spiritual? Ce îi
împiedică pe oamenii care au auzit chemarea de a ieși din Babilon să
urmeze acest îndemn? Ce mă împiedică pe mine să ies din Babilon? În
ce fel un om credincios poate să fie în robia babiloniană?
„Când împăratul a văzut cuvintele care profetizaseră cu peste o sută de
ani înainte nașterea lui, modul în care Babilonul avea să fie luat; când a
citit solia adresată lui de Conducătorul Universului: „Eu te-am încins
înainte ca tu să Mă cunoști. Ca să se știe, de la răsăritul soarelui până la
apusul soarelui că afară de Mine nu este Dumnezeu” ; când a văzut
înaintea ochilor lui declarația Dumnezeului cel veșnic: „Din dragoste
pentru robul Meu Iacov, și pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe
nume, ți-am vorbit cu bunăvoință, înainte ca tu să Mă cunoști”; când a
urmărit cuvintele inspirate: „Eu am ridicat pe Cir, în dreptatea Mea, și
voi netezi toate cărările lui. El îmi va zidi iarăși cetatea, și va da drumul
prinșilor Mei de război, fără preț de răscumpărare” (Isaia 45, 5.6.4.13),
79
inima i-a fost mișcată profund și s-a hotărât să împlinească misiunea
încredințată de cer. Va lăsa pe robii iudei și va ajuta să reclădească
templul lui Iehova” (Profeți și regi, pag. 557, orig.).
Actual și practic:
Prorocul Isaia vorbește despre timpul cînd Dumnezeu Își va chema
norodul să iasă din Babilon pentru a nu fi părtaș la soarta lui. În zilele
sfîrșitului acesta va fi un apel insistent adresat poporului lui Dumnezeu
care se află încă în Babilonul spiritual (Ap. 18:4). Pe drumul din Egipt
spre Pămîntul Făgăduinței, israeliții au suportat consecințele
neascultării față de Dumnezeu. Chemările și avertizările din acest
capitol ating punctul culminant în avertizarea directă despre
consecințele neascultării. Prosperitatea poporului este o consecință
directă a tendinței lor spre o viață neprihănită, dar cei care merg pe
calea nelegiuirii nu vor avea niciodată pace. În versetul 18 pacea este
legată în mod indisolubil de supunerea față de Legea lui Dumnezeu.
Oricît de mult ar căuta oamenii să obțină pacea, altfel decît o oferă
Dumnezeu, ei o vor putea găsi numai respectînd condițiile puse de El.
ON-LINE:
http://www.youtube.com/watch?v=dD8rwEtgqUw
Rugați-vă pentru biruința adevărului în viața voastră și pentru a fi gata
să răspundeți chemării Lui.
80
CAPITOLUL XVII
În biroul unui cunoscut creștin se află o inscripție cu următoarele
cuvinte: Lumea este plină de oameni care sunt gata să-și ajute semenii
oferindu-le doar sfaturi. Isus Hristos cu siguranță că nu a venit în lumea
noastră doar pentru a ne oferi niște sfaturi. El a venit cu vestea bună că
păcătosul poate fi iertat pentru a trăi o viață nouă, frumoasă, plină de
fericire și bucurie. Evanghelia este pentru noi o veste bună, dar pentru
Fiul lui Dumnezeu este o cale plină de încercări și lipsuri. Esența
Evangheliei stă în faptul că Fiului lui Dumnezeu a trebuit să vină pe
pămînt în chip de om și să moară pe cruce dîndu-se jertfă pentru
păcatele omenirii.
Salutare:
Fiecare dintre noi are nevoie să fie susținut de rude, prieteni și
cunoscuți. Dar suntem noi gata să dăm un ajutor concret celor care au
nevoie de el? faceți o listă cu numele celor care au mare nevoie de
ajutorul sau susținerea voastră. Dacă este posibil împărtășiți numele
scrise pe lista voastră cu cei prezenți oferindu-le cîteva explicații.
Studiul Bibliei:
Is. 49:1 – 50:11.
În ciuda faptului că în lumea antică victoriile împăraților erau
considerate ca fiind datorate zeilor, de obicei împărații puneau victoriile
pe seama lor. Preoții lui Marduc îl considerau pe împăratul Cir ca fiind
salvatorul orașului Babilon. Împăratul Hammurabi menționează în
preambulul legilor sale că el este apărătorul țării, care a unit locuitorii
împrăștiați din Isin și a dat un adăpost locuitorilor din Malgum.
Dincolo de aceste afirmații lăudăroase, viața oamenilor simpli din
Babilon era foarte grea. Vînzarea copiilor pentru a acoperi datoriile era
o practică obișnuită. Pentru împrumuturi era necesar un zălog din
bunurile materiale personale. Dacă nu existau posesiuni materiale,
81
datornicul sau un membru al familiei era vîndut ca rob. Legile regatului
Asirian Mijlociu prevedeau ca un copil să fie lăsat ca garanție a plății
viitoare a datoriei. Chiar dacă părinții și rudele depuneau eforturi pentru
a împiedica vînzarea, acestea nu erau întotdeauna încununate de succes.
Imaginea lui Israel ca soție a lui Iahwe este de multe ori prezentă în
scrierile Vechiului Testament. Israeliții au intrat într-o legătură de
căsătorie cu Dumnezeu atunci cînd au încheiat legămînt cu El la Sinai
(Ex. 19:20), dar ei au încălcat condițiile acestui legămînt atunci cînd au
înlocuit Soțul divin cu idolii. Însă Dumnezeu nu Și-a părăsit norodul
care L-a înșelat prin idolatrie.
Din acest motiv apare ideea divorțului. Moise prezintă în Deuteronom
care sunt condițiile în care poate interveni divorțul (Deut. 24:1 – 4, vezi
și Mt. 19:1 – 12). În scrisoarea de despărțire pe care orice bărbat era
obligat să o dea femeii atunci cînd o dezlega de legăturile căsătoriei, era
menționat faptul că relația este încheiată și ea poate să se
recăsătorească. Dar femeia care a primit o astfel de scrisoare, nu se mai
putea întoarce la soțul care i-a dat-o.
Observați faptul că în acest pasaj despre Robul Domnului se folosește
de patru ori denumirea de Domnul Dumnezeu – Iahve Adonai, care
poate fi tradus ca Domnul cel Preaînalt. Aceast titlu este întîlnit numai
în acest pasaj. După părerea lui Robert B. Girdstoune numele Iahwe
Adonai înseamnă că Dumnezeu este Domnul întregii omeniri, de aceea
el cere de la toți oamenii o supunere necondiționată. Dar aici accentul
se pune pe supunerea Robului Domnului în fiecare clipă a vieții și
slujirii Sale.
Gîndul Lui era într-atît de predat lui Dumnezeu încît El putea să se
bazeze oricînd pe ajutorul și susținerea Tatălui (50:4). Tot ceea ce a
spus sau a făcut a învățat de la Tatăl (In. 5:19,30; 6:38; 8:28). El cerea
de la Dumnezeu învățătură (In. 11:42, Mc. 1:35) și medita la Cuvîntul
Său. Tot ceea ce învăța de la Tatăl, El împărtășea oamenilor care aveau
nevoie de ajutor și încurajare.
Tema zilei:
82
Domnul Isus nu Și-a început lucrarea printre neamuri pînă cînd nu a
făcut tot ceea ce se putea face pentru iudei. După întoarcerea Sa la cer a
lăsat pe pămînt o rămășiță de urmași iudei care să-I continue lucrarea.
Niciodată nu trebuie să uităm faptul că mîntuirea vine de la iudei (In.
4:22). Vechiul Testament este o carte iudaică. Primi creștini și misionari
au fost iudeii și Evanghelia nu ar fi ajuns niciodată la neamuri dacă nu
ar fi fost dusă de către iudei. Mesia a fost disprețuit atît de iudei cît și de
neamuri (Is. 49:7) dar a împlinit planul lui Dumnezeu și a fost apoi
proslăvit.
Robul Domnului nu era numai un nou Israel dar și un nou Moise,
Eliberator al poporului Său. Isus Hristos ne-a oferit posibilitatea de a
intra din nou în Legămînt cu Dumnezeu, din acest motiv putem fi siguri
că El Își va ține promisiunile. Moise a eliberat poporul din robia
egipteană, iar Dumnezeu îi va elibera din robia babiloniană. Iosua a
condus poporul Israel în pămîntul făgăduinței, acolo unde curgea lapte
și miere pentru a-și primi moștenirea promisă, iar Dumnezeu Își va
readuce poporul în pămîntul său pentru a împărți moștenirile pustiite
(Is. 49:8).
Dar cum rămîne cu neamurile? Dacă Dumnezeu nu ar fi îngăduit
restaurarea poporului Său, a cetății și a templului, nu ar fi putut împlini
făgăduința referitoare la Mesia. Dacă nu ar fi fost Betleemul, unde s-ar
fi născut Mesia? Dacă nu ar fi fost Nazaretul, unde ar fi crescut El?
dacă nu ar fi fost Ierusalimul și Templul, unde ar fi predicat El, unde ar
fi suferit și unde ar fi murit? Toate acestea au fost făcute atît pentru
iudei cît și pentru neamuri.
În Biblie este subliniat faptul că Dumnezeu este Tatăl, dar El are și
trăsături materne pe care nu trebuie să le uităm. Dumnezeu este plin de
compasiune și ne mîngîie, așa cum o mamă își consolează copiii. Isaia
aseamănă Israelul cu un prunc, total dependent de Dumnezeu, pe care
El nu îl uită și nu îl părăsește niciodată. Marii preoți purtau numele
copiilor lui Israel, săpate în pietre prețioase, pe umeri și pe piept, la
inimă (Ex. 28:6 – 9), dar Dumnezeu poartă numele copiilor Săi pe
palmele străpunse la Golgota. O astfel de gravură este veșnică.
Dumnezeu nu uită niciodată Sionul și copiii Sionului.
83
Sionul pustiit este asemănător unei mame care a fost părăsită de copiii
ei. Dar Dumnezeu promite să îl binecuvînteze atît de mult încît copiilor
abia să le ajungă locul! Israeliții reîntorși din robie vor fi asemenea unei
mirese împodobită în ziua nunții ei. Prorocul vede în viziune că în
ultimele zile ale istoriei acestui pămînt neamurile Îl vor cinsti pe Iahwe,
iar împărații pămîntului vor fi slujitori în casa lui Israel!
1. De ce a venit Isusla iudei, la prima Sa venire? Ce poruncă au primit
iudeii care au crezut, după înălțarea lui Isus Hristos? Ce misiune este
așezată înaintea noastră? Cum să înțelegem cuvintele: Tu ești Robul
Meu în care Mă voi slăvi? (Is. 49:3).
2. Ce înseamnă pentru voi simțul responsabilității? Pentru ce, sau pentru
cine aveți responsabilitate? În ce fel responsabilitățile voastre vă pot
face să înțelegeți mai bine responsabilitatea pe care o simte Isus Hristos
pentru salvarea noastră?
„Astăzi, în toate țările lumii, sunt oameni sinceri, asupra acestora
strălucind lumina cerului. Dacă vor continua să urmeze cu credincioșie
ceea ce ei înțeleg că este datoria lor, le va fi dată o lumină mai mare
până când, asemenea lui Naaman de pe vremuri, vor fi constrânși să
recunoască că „nu este Dumnezeu pe tot pământul”, afară de
Dumnezeul cel viu — Creatorul.
Fiecărui suflet sincer, care „umblă în întuneric și n-are o lumină”, i
se adresează invitația: „să se încreadă în Numele Domnului și să se
bizuie pe Dumnezeul lui!” „Cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a
auzit vorbindu-se, și cum nici n-a văzut vreodată ochiul așa ceva:
anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri
pentru cei ce se încred în El. Tu ieși înaintea celor ce împlinesc cu
bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale, și își aduc aminte de
Tine” (Isaia 50, 10; 64, 4.5)” (Profeți și regi, pag. 253, orig.).
Actual și practic:
84
Aceste capitole se adresează în primul rînd rămășiței care s-a întors din
robia babiloniană. Dar ele se adresează și poporului lui Dumnezeu de
astăzi. Cei care Îi sunt credincioși lui Dumnezeu nu înțeleg întotdeauna
acțiunile Sale, dar El ne promite că această credință nu va rămînea
nerăsplătită. Doctorul Bob Jones – senior, predicator creștin și
întemeietorul universității ce îi poartă numele (1882 – 1968), spunea
adesea: Atunci cînd sunteți în întuneric nu vă îndoiți niciodată de ceea
ce v-a învățat Dumnezeu atunci cînd mergeați în lumină. Necredincioșii
care încearcă să împrăștie întunericul, aprinzînd propriile focuri
(urmînd propriile planuri), vor cunoaște doar întristare și suferință.
Puteți să fiți înconjurați de întuneric chiar și atunci cînd Îl urmați pe
Dumnezeu, dar nu disperați pentru că El vă va trimite lumină atunci
cînd veți avea nevoie de ea.
ON-LINE:
https://www.youtube.com/watch?v=fvSGseYqnn4
Rugați-vă pentru a avea un simțămînt puternic al responsabilității față
de creșterea voastră spirituală, pentru a avea o influență pozitivă asupra
oamenilor și pentru a fi gata să faceți fapte care să descopere lumii
caracterul lui Isus Hristos.
CAPITOLUL XVIII
Tema: Bucuria speranței
85
Se spune că veștile bune sunt făcute pentru a fi împărtășite. Această
regulă de aur este foarte bine respectată de către toate mass-media. Pe
prima pagină a oricărei publicații este lăsat totdeauna loc pentru
editorial în așa fel încît acesta să poată fi schimbat chiar și în ultima
clipă, înainte de a fi pus sub tipar, dacă apare vreo știre senzațională sau
vreo întîmplare deosebită. Cu cît mai bombastică este știrea, cu atît mai
puțină atenție se acordă calității conținutului (textul, fotografiile și
reportajele video).
Salutare:
Ați avut ocazia vreodată să comunicați cuiva o veste nemaipomenită?
Vă amintiți reacția acelui om? Cît de mult ați putut tăcea fără a
împărtăși această veste? De ce credeți că dorința aceasta de a împărtăși
veștile senzaționale este atît de puternică încît avem impresia că ne
sparge pieptul și ne umple de neliniște? Sau nu ați avut asemenea trăiri?
Studiul Bibliei:
Is. 51:1 – 52:12.
Prorocul Isaia prezintă în primele versete ale acestui fragment
certitudinea judecății divine, dreptatea ei și dorința de a-l salva pe
păcătos. Această intenție a lui Dumnezeu este veșnică și de ne
schimbat, asemenea întregii Sale creații. Conform părerii răspîndite în
Orientul Apropiat antic, universul (sau mai de grabă materia) nu a fost o
entitate creată. În epopeea babiloniană despre creație se credea că
materia a existat veșnic și a fost folosită la un moment dat de Marduc
pentru a crea cerul, pămîntul și infernul. Tocmai din acest motiv cei
care au auzit pentru prima dată aceste făgăduințe nu le-au asociat cu
sfîrșitul lumii materiale.
Chiar dacă noi vorbim despre strămutarea în robia babiloniană, ar trebui
să remarcă faptul că nu toți iudeii erau privați de libertate. În Orientul
Apropiat antic, temnițele erau niște gropi adînci. Concepția actuală
despre întemnițare cu greu ar fi fost înțeleasă în acele vremuri. Nu se
86
ținea cont de greutatea vinei, rău platnicii, hoții, ucigașii erau închiși la
fel, în gropi sau încăperi întunecoase numite temnițe.
Vorbind despre regulile de îngrijire a părinților înaintați în vîrstă, Isaia
menționează că în Mesopotamia, ca și în Israel, întîiul născut primea o
parte mai mare din moștenirea părinților, decît frații săi, pentru că
asupra lui era responsabilitatea îngrijirii părinților. Ierusalimul este
asemănat în acest capitol cu o mamă de care nu are cine îngriji la
bătrînețe pentru că i-au fost luați copiii.
Arheologii au descoperit faptul că în multe dintre orașele mari ale
Orientului Apropiat antic, amplasarea străzilor era foarte bună. Dar în
localitățile mici casele erau construite fără o ordine anume, străzi drepte
erau foarte puține, peste tot puteai întîlni locuri goale neconstruite.
Colțurile străzilor și intersecțiile jucau un rol important în orientarea
călătorilor, dar majoritatea cetăților aveau o mulțime de străduțe înguste
care se înfundau și puține intersecții.
Unul din subiectele cele mai dramatice ale acestei prorocii este
imaginea călcării deținuților. În mileniul al III-lea î Hr., egiptenii
zugrăveau pe împărații lor călcînd peste trupurile robilor luați de la
popoarele cucerite. De exemplul, unul dintre posibilii unificatori ai
Egiptului este înfățișat cu un buzdugan în mînă cu care îi zdrobește pe
dușmani, iar picioarele lui calcă peste trupurile lor. Împărații sumerieni
din Lagaș sunt de asemenea înfățișați călcînd peste trupurile vrăjmașilor
lor. Tradiția aceasta a călcării în picioare a dușmanilor s-a perpetuat
între conducătorii asirienilor și babilonienilor pînă în mileniul I î Hr.
Un împărat desfigurat era o imagine familiară locuitorilor Orientului
Apropiat. În timpul sărbătorii babiloniene Akitu (Anul Nou),
împăratului i se cerea să-l „ia de mănă pe Bil”(Marduc) și să declare
nevinovăția sa. În a cincea zi a sărbătorii (care ține unsprezece zile)
împăratul se înfățișa înaintea marelui preot care îi lua însemnele regale
(buzduganul și sceptrul) și îl lovea peste obraz. Apoi îl lua de urechi și
îl închina forțat la pămînt înaintea lui Marduc după care îi anunța
nevinovăția.
Tema zilei:
87
Acest pasaj conține cîteva îndemnuri: Ascultați-Mă! (51:1, 4, 7),
trezește-te, trezește-te(v. 9, 17; 52:1 – 6) și plecați, plecați (v. 7 – 12).
Ascultați-Mă! (51:1 – 8) – aici găsim trei îndemnuri adresate rămășiței
credincioase a lui Israel. Prin primul îndemn (51:1 – 6) Dumnezeu îi
invită să privească în trecut și să-și amintească de Avraam și Sara,
strămoșii poporului iudeu. Dumnezeu a chemat această familie în vîrstă,
totuși a făcut din ei un popor atît de mare încît nu poate fi numărat, ca
nisipul de pe țărmul mării și ca stelele cerului. Rămășița care a părăsit
Babilonul era mică și slabă, dar Dumnezeu îi putea înmulți și putea face
din ei un neam puternic prefăcînd țara lor pustiită într-un rai. Fiți
liniștiți- a spus Dumnezeu poporului Său – ceea ce este mai bun pentru
voi, urmează să se întîmple!
În cel de al doilea îndemn (Is. 51:4 – 6) Dumnezeu le îndreaptă privirea
în viitor pentru a conștientiza că va veni o vreme cînd peste tot va
domni dreptatea. Atunci Dumnezeu Își va îndreptăți rămășița. Observați
cît de des este folosit pronumele „Meu”: „poporul Meu”, „seminția
Mea”, „judecata Mea”, „dreptatea Mea”, „brațul Meu”, „salvarea Mea”.
Așa este harul lui Dumnezeu prin care El face pentru poporul Său mai
mult decît merită și mai mult decît ar fi putut să facă vreodată singur.
„Brațul Domnului” – este foarte important să înțelegem această
sintagmă atît de prezentă în profeția lui Isaia (30:30; 40:10; 51:5,9;
52:10; 53:1; 59:16; 62:8; 63:5,12). Cerul și pămîntul vor trece dar
dreptatea lui Dumnezeu și mîntuirea vor exista veșnic. Acest lucru se va
înfăptui atunci cînd Mesia se va întoarce și Își va instaura Împărăția pe
pămînt.
Cel de-al treilea îndemn (51:7,8) vizează inima omului – ce se află în
ea? Credință sau teamă? Poporul nu avea de ce să se teamă de oameni,
de partea lor era Dumnezeu! „Sfințiți însă pe Domnul oștirilor. De El să
vă temeți și să vă înfricoșați” (Is. 8:13). Moliile și viermii vor nimici
vrăjmașul, dar mîntuirea lui Dumnezeu se menține veșnic. Moliile și
viermii aduc distrugerea încet, dar sigur. Sămînța distrugerii a fost
semănată peste Imperiul Babilonian, dar conducătorii lui nu știu de
aceasta.
88
„Trezește-te, trezește-te!” (51:9 – 52:6). „Ascultați-Mă” este un
îndemn adresat poporului, dar „trezește-te, trezește-te!” este o chemare
adresată lui Dumnezeu și Ierusalimului. Rămășița din Babilon se ruga
ca și cum Dumnezeu ar fi dormit și era nevoie să-L trezească. Iudeii
doreau ca Dumnezeu să-Și ridice brațul ca în Egipt, cînd a nimicit
oștirea lui Faraon și a izbăvit poporul din robie. Întoarcerea din Babilon
era privită ca al doilea exod, condus de Dumnezeu, împotriva unui
dușman învins definitiv.
Chemarea de a se scula este de asemenea adresată Ierusalimului. Lui i
se poruncește nu numai să se scoale, ci și să se îmbrace. Nu era de ajuns
să iasă din starea de somnolență. Trebuia să se îmbrace în hainele de
slavă. Babilonul, „împărăteasa”, va fi prefăcut în praf și distrus dar
Ierusalimul se va ridica din praf și va împărăți! Egiptul i-a înrobit pe
iudei, Asiria i-a asuprit, Babilonul i-a dus în robie dar acum toate
acestea s-au sfîrșit.
„Plecați, plecați” (52:7 12 ). Vestea că Cir a cucerit Babilonul i-a
bucurat pe evrei pentru că aceasta însemna eliberarea lor din robie. Pe
parcursul cîtorva decenii rămășița a suferit într-o țară străină, a fost
lăsată fără Templu și preoți, dar acum putea să se întoarcă în pămîntul
său, să refacă templul și să restaureze adevărata închinare la Dumnezeu.
Amintiți-vă cele trei cuvinte folosite de Isaia pentru a trezi duhul
iudeilor din Babilon. Ce se aștepta de la popor? Ce rugăminte I-a
adresat Isaia lui Dumnezeu? De ce? Suntem noi gata să părăsim zona
noastră de confort pentru a-i aduce pe oameni la Hristos?
„Țara lui Iuda fusese pustiită de armata de ocupație; dar Dumnezeu
făgăduise să Se îngrijească în mod minunat de nevoile poporului. Lui
Ezechia i-a fost trimisă solia: „Acesta să-ți fie semnul: Anul acesta veți
mânca ce crește de la sine, și al doilea an ce va răsări din rădăcinile
rămase; dar în al treilea an, veți semăna, veți secera, veți sădi vii și veți
mânca din rodul lor. Rămășița din casa lui Iuda, ce va mai rămânea, va
prinde iarăși rădăcini dedesubt, și deasupra va da rod. Căci din
89
Ierusalim va ieși o rămășiță și din muntele Sionului cei scăpați. Iată ce
va face râvna Domnului oștirilor” (Profeți și regi, pag. 360, orig.).
Actual și practic:
Isaia folosește de foarte multe ori repetiția: „mîngîiați, mîngîiați”
(40:1); „trezește-te, trezește-te” (51:9, 17; 52:1); „plecați, plecați”
(52:11) pentru a încărca cu emoție și semnificație ideile sale. Ni se
poate părea ciudat faptul că Dumnezeu a fost nevoit să cheme poporul
pentru a ieși din robie, dar unii se obișnuiseră în Babilon și nu doreau
să-l părăsească.
Numele lui Dumnezeu a fost de multe ori hulit pentru că vrăjmașii lui
Israel rîdeau de ei întrebîndu-i: de ce nu poate Dumnezeul lor mare să îi
salveze (Ps. 114; 1370. Pavel citează din Isaia 52:2 în epistola sa
adresată romanilor, capitolul 2 cu versetul 24. Dar cînd rămășița va fi
repusă în drepturi, va rosti și va cinsti cu înfricoșare Numele Domnului.
Astăzi noi împărtășim vestea bună că Isus îi eliberează pe păcătoși din
păcat (Rom. 10:15). Chemarea adresată oamenilor de a părăsi Babilonul
spiritual este un îndemn la a lăsa deșertăciunea și compromisul cu robia
noastră confortabilă. Fiecare va trebui să răspundă întrebării: ce este
mai prețios pentru mine – adevărul sau bunurile trecătoare ale acestei
lumi?
ON-LINE:
https://www.youtube.com/watch?v=eETRJ98E1Do
90
Rugați-vă pentru a duce lumii vestea bună a mîntuirii care ne-a fost
descoperită prin Isus Hristos și pentru a fi gata să renunțăm la zona
noastră de confort în scopul îndeplinirii acestei misiuni. Nu există un
motiv mai mare de bucurie decît să îi vezi pe oameni că Îl primesc pe
Isus Hristos ca Salvator personal.
CAPITOLUL XIX
Tema:Robul care suferă
Știți că în geometrie se consideră că hexagonul este una dintre figurile
cel mai greu de reprezentat? Dar albinele, care nu cunosc această
problemă a matematicienilor, construiesc fără nici un fel de instrument,
sute de astfel de figuri geometrice de o formă perfectă.
Ați încercat vreodată să numărați cîte rînduri de boabe sunt pe un
știulete de porumb? Poate veți fi surprinși dar numărul lor este
totdeauna par – 22, 24, 26 etc. Depinde de mărimea știuletelui.
Știați că primele flori de trandafir create prin selecție nu aveau un
miros plăcut? Agronomii și specialiștii în biogenetică au făcut multe
experimente pînă cînd au reușit să îndepărteze efectul produs de
amestecul lor în structura biologică a plantei create de Dumnezeu.
Tot ceea ce ne înconjoară și ne pare atît de obișnuit, la o cercetare mai
atentă ne uimește și ne demonstrează că poartă semnătura unui Creator
înțelept și iscusit.
Salutare:
Formele geometrice ideale sunt considerate a fi cercul și sfera. Coaja
fragilă a oului este capabilă să suporte presiuni mari pentru că are forma
apropiată de cea a figurilor geometrice ideale. Unii bărbați nu pot să
spargă un ou dacă îl strîng cu degetele de la o singură mînă (puteți face
un experiment, luîndu-vă măsuri de siguranță, mîna care ține oul să fie
acoperită de o folie protectoare). În ciuda acestui fapt, lovind coaja unui
ou îl putem sparge cu ușurință. Oferiți fiecăruia dintre cei prezenți o
91
pungă în care se află un ou și propuneți-le să îl țină întreg pînă la
întîlnirea viitoare.
Studiul Bibliei:
Is. 52:13 – 53:12.
Ritualurile înlocuitoare care se desfășurau în Orientul Apropiat antic
Aceste ritualuri erau făcute în Asiria atunci cînd semnele prevestitoare
rele (în special eclipsele de soare) arătau spre faptul că viața
împăratului este în pericol. Acest obicei se practica mai ales pe vremea
împăratului Esar-Hadon (sec. al VII-lea î Hr.) dar fusese practicat și
înainte de el, mai bine de o mie de ani. La baza ritualului stătea
concepția că răul este contagios și poate să fie transferat de la o
persoană la alta. Cînd se apropia timpul primejdios, împăratul era
înlocuit cu alt cineva pentru ca răul care fusese prezis împăratului să
cadă asupra acestuia.
Pentru a îndeplini acest schimb, de cele mai multe ori erau aleși oameni
care nu erau prețuiți în societate, de exemplu oameni cu dizabilități sau
care aveau probleme psihice. Cel ales era adus la palat și în decursul a
100 de zile era ridicat la rangul de împărat. De cele mai multe ori acest
timp era mult mai scurt. În tot acest timp adevăratul împărat era izolat
(de fapt era alungat) și se supunea la o mulțime de ritualuri de curățire
iar atribuțiile lui erau îndeplinite de cel ales să îl dubleze și să stea pe
scaunul lui împărătesc. Acesta era îmbrăcat în haine de păstor (împărații
mesopotamieni purtau în mod tradițional titulatura de păstori), dar toți
înțelegeau faptul că el este doar un substitut, un miel condamnat să fie
jertfit. La sfîrșitul perioadei primejdioase, înlocuitorul era ucis pentru a
se împlini dorința rea a zeilor. Faptul că existau semne prevestitoare îi
determina pe oameni să creadă că omorîrea unui înlocuitor era voința
zeilor. Într-unul din textele antice se spune: „El a murit pentru a salva
viața regelui și a prințului moștenitor”. Înmormîntarea mielului (a
„împăratului”) era fastuoasă, erau aduse jertfe în cinstea lui, era săvîrșit
ritualul izgonirii demonilor (spălarea și stropirea rituală), pentru ca toate
92
prezicerile rele să-și piardă puterea, iar viața împăratului să se
prelungească.
Mielul fără glas înaintea celor ce îl tund
În textele antice este descris de multe ori tunsul oilor care își primesc cu
supunere soarta. Tunsul oilor avea loc o dată pe an, primăvara și era
făcut cu ajutorul unor foarfece care au fost inventate în jurul anului
1000 î Hr. Un meșter cu experiență putea să tundă 20-30 de oi pe zi.
Jertfa pentru vină
Plata pentru fapta rea săvîrșită fără intenție, se numea în mod tradițional
jertfa pentru vină. Această jertfă avea legătură cu anumite categorii de
păcate – apostazia ( încălcarea legămîntului) sau blasfemia (profanarea
unui loc sau a unui lucru sfînt).
Tema zilei:
Cine ar fi crezut profeția despre umilința și apoi înălțarea lui
Mesia, Robul Domnului? Istoria despre dragostea altruistă a
Salvatorului și despre jertfa Lui pentru om este cea mai uimitoare, cea
mai măreață veste bună care a fost adusă vreodată oamenilor. Observăm
faptul că o împărțire corectă a capitolelor ar fi trebuit să încheie
capitolul 52 după versetul 12. Învățații iudei din zilele noastre neagă
faptul că descrierea „robului care suferă” este o preînchipuire a lui
Mesia. Comentatorii creștini contemporani sunt înclinați să dea dreptate
acestui punct de vedere. Cele două categorii de teologi interpretează
capitolul 53 ca fiind o descriere a suferințelor îndurate de iudei din
partea vrăjmașilor lor, în rîndul lor fiind incluși și contemporanii lui
Isaia. Unii presupun faptul că profetul Isaia descrie aici propriile trăiri
sufletești. Dar unele dintre versetele Noului Testament (cum ar fi Mt.
8:17 și In. 12:38) prezintă în mod categoric legătura dintre Is. 53 și
personalitatea lui Mesia – Isus Hristos.
Domnul Isus a crescut din punct de vedere fizic, intelectual și spiritual
așa cum a făcut-o oricare dintre noi, respectînd legile naturii umane
(Lc. 2:52). Așa cum plantele primesc hrana din sol, tot așa El trebuia să-
și tragă puterea și înțelepciunea din Dumnezeu. „Odrasla” din Isaia
11:1 crește și se transformă în „vlăstar”. Este asemănat cu un vlăstar
93
care crește dintr-un pămînt uscat. Vegetația crescută într-un sol uscat
este pipernicită și neatrăgătoare. Conducătorii iudei nu au văzut nimic
atrăgător la Isus. „Pămîntul uscat” poate fi o imagine a lui Israel care
era neroditor, cu serviciile și ritualurile sale formale. Isus s-a născut
iudeu, dar viața Sa și mesajul predicat de El nu erau rodul iudaismului
din timpul Său. Solul neroditor al religiei iudaice nu ar fi putut
niciodată să facă să crească o plantă înfloritoare asemenea celei descrise
de Isaia.
Profetul spune că nu avea „nici frumusețe, nici strălucire” pentru a
atrage atenția celorlalți. Este vorba aici despre principiul care a
guvernat lucrarea pămîntească a lui Isus. El nu dorea ca oamenii să fie
atrași de înfățișarea Sa exterioară sau de o aureolă de slavă, ci de
frumusețea vieții Lui neprihănite. A trăit printre oameni ca un om
desăvîrșit. De fapt, Isaia nu vorbește aici despre aspectul exterior al lui
Isus ca om, ci arată spre faptul că El nu este acel Mesia așteptat de
iudei (Lc. 4:29).
Luînd chip de om, Isus a simțit durerea, foamea și setea, a cunoscut
întristarea și amărăciunea descurajării, asemenea tuturor oamenilor.
Datorită naturii umane a lui Isus, natura Sa divină a fost părtașă la toate
consecințele care au fost partea omului muritor. Ostilitatea și furia, pe
care oamenii păcătoși și îngerii răi o puteau manifesta față de El, au fost
poverile pe care a trebuit să le poarte pe parcursul vieții. Ele au atins
apogeul în ceasul judecății și execuției de la Golgota. În loc să Îl susțină
pe Isus în timpul suferinței, măcar să simpatizeze cu El, oamenii cu
inimi împietrite s-au îndepărtat de El cu dispreț. Ei nu au simțit nici un
pic de milă față de Isus și chiar și ucenicii L-au lăsat și au fugit (Mt.
26:56).
Din ce cauză folosește Isaia imaginea unui vlăstar care iese dintr-un
pămînt uscat, care nu are nici frumusețe, nici strălucire, pentru a-L
prezenta pe Isus? În ce fel este reprezentat Isus înaintea oamenilor, prin
faptele pe care noi le facem – puternic sau slab? De ce? Care sunt
versetele care dovedesc faptul că Isaia 53 este o profeție despre Mesia?
94
„Mântuitorul avea să Se comporte, între oameni, în contrast izbitor cu
învățătorii din zilele Sale. În viața Lui, nu aveau să se vadă vreodată
ceartă zgomotoasă, închinarea ostentativă sau fapte care să câștige
lauda. Mesia trebuia să fie ascuns în Dumnezeu, iar Dumnezeu urma să
fie descoperit în caracterul Fiului Său. Fără o cunoaștere a lui
Dumnezeu, omenirea ar fi pierdută pe veci. Fără ajutor divin, bărbații și
femeile ar aluneca din ce în ce mai jos. Viața și puterea trebuie să fie
date de Acela care a creat lumea. Trebuințele omului nu ar putea fi
împlinite pe nici o altă cale” (Profeți și regi, pag. 693, orig.).
Actual și practic:
Societatea modernă impune omului niște idealuri diferite de cele
prezentate în Sfînta Scriptură. Paradoxal este faptul că, de la căderea
omului în păcat, totdeauna situația a fost așa. Societatea noastră
decăzută idealizează trăsături de caracter care nu Îi aduc slavă lui
Dumnezeu. De cealaltă parte, ceea ce lumea consideră a fi slăbiciune,
Dumnezeu prețuiește ca fiind cele mai importante trăsături de caracter.
Așa a fost Salvatorul: blînd și smerit.
Noi trebuie să cultivăm relațiile cu oamenii din lume pentru a le
prezenta principiile Evangheliei, dar să nu uităm faptul că ne aflăm pe
cîmpul de luptă, în prima linie și în orice moment putem să fim supuși
atacurilor vrăjmașului omenirii. Valorile și idealurile acestei lumi pot să
înlocuiacă pe neobservate principiile veșnice sădite în inimile noastre
de Isus.
ON-LINE:
https://www.youtube.com/watch?v=VHliAUv4Fvg
95
Mulțumiți-I lui Dumnezeu pentru prorociile care, pe parcursul multor
mii de ani, i-au inspirat pe cititorii lor cu putere de a aștepta cu răbdare
reinstaurarea Împărăției veșnice a lui Dumnezeu și a Mîntuitorului
nostru Isus Hristos.
CAPITOLUL XX
Tema: Înnoirea legămîntului
Robul, arătînd o supunere desăvîrșită, și-a încheiat slujirea Sa pe pămînt
și se află acum în ceruri, mijlocind pentru poporul lui Dumnezeu (Evr.
7:25, Rom. 8:34). Dar care sunt roadele slujirii Sale? Ce trebuia să se
schimbe în urma faptului că El a devenit jertfă voluntară pentru păcatele
noastre și a suportat toate suferințele cîrtire? Pentru Israel este
renaștere, pentru popoarele păgîne- invitație la mîntuire, însă pentru
păcătoșii răzvrătiți - învinuire și avertizare, la care trebuie să ia aminte.
Salutare:
Data trecută toți au primit ouă în pungi.Ați reușit să le păstrați întregi?
A fost ușor s-o faceți? Dacă a crăpat coaja, de ce? Acum puteți să vă
imaginați cît de mult Dumnezeu are grijă de toți oamenii și de fiecare în
parte de-a lungul întregii istorii a omenirii.
Să nu uităm, că adevărul este o cetate capabilă să țină piept tuturor
încercărilor și care vă ajută să treceți peste greutăți. Totuși el este foarte
fragil și poate să cadă la cel mai mic compromis cu păcatul.
Studiul Bibliei:
Is. 54:1 – 55:13.
Sion este zugrăvit ca un cort, care reprezintă familia patriarhală. Ca o
mamă pe care Dumnezeu a binecuvîntat-o cu mulți copii – așa va fi
96
Sion cu corturile sale. Ei se vor împrăștia în toată țara. Corturile
beduinilor de obicei erau acoperite cu cuverturi din lînă de capră cu
lățimea de un metru, împletite de mînă. Cînd familia se mărea,
cuverturile erau adăugite cu felii adăugătoare. Frînghiile care țineau
stîlpii trebuia să fie lungi, stîlpii erau făcuți din lemne trainice, ca să
poată suporta greutăți mari.
În lumea antică sterilitatea femeii se considera un blestem trimis de
Dumnezeu, era o rușine și ocară. Deseori din cauza că nu-i putea naște
un urmaș, femeia era lepădată de bărbat. Ea trebuia să trăiască ca o
văduvă, cum era stipulat în contractul marital, iar șansele ei de a se
recăsători erau minime. Femeia rămînea fără mijloace de existență și
fără speranța ca rudele să-i poarte de grijă la bătrînețe.
Prorocul descrie drumul către porți și porțile. ”Crestele” (vs.12) este un
cuvînt care are la bază sensul de ”soare” și se referă la scuturile lustruite
pînă la luciu, care arătau ca și crestele turnurilor. Din descrierea
zidurilor de apărare ale lui Sanherib în Lachis aflăm că ele se vedeau pe
întreg perimetrul cetății. Cuvîntul, tradus ca ”rubin” se întîlnește numai
în vs.12 și în Iez. 27:16 în lista mărfurilor cu care făceau negoț sirienii.
Arama roșie lustruită era folosită deseori pentru porți și era un material
potrivit pentru asemenea scuturi. Vorbind despre tăria cetății, trebuie să
observăm faptul că în timpul invaziei asiriene în anul 701 î.H. în Iudeea
a luat naștere o legendă precum că Ierusalimul este de necucerit și poate
rezista oricărui dușman. Această credință a fost răsturnată de cucerirea
și distrugerea de către babilonieni a cetății în anii 605-586 î.H. Însă
Isaia declară, că de acum încolo cetatea va fi de neînvins.
Tema zilei:
În acest capitol Yahwe este Soțul fidel, care este gata să ierte și să
primească pe soția Sa necredincioasă – Israel. Isaia în repetate rînduri
folosește imaginea legăturii de familie cînd descrie relațiile lui
Dumnezeu cu poporul Său. Această imagine îi este sugerată de
Dumnezeu Însuși. Pe muntele Sinai poporul ”s-a căsătorit” cu Yahwe,
dar în curînd a încălcat legămîntul, săvîrșind ”preacurvie” cu alți zei și
idolii lor, iar Dumnezeu a fost nevoit să-l lepede pentru un timp. Totuși
97
prorocii făgăduiesc că Israel se va întoarce la Mirele său ceresc și va fi
refăcut, cînd Mesia va veni să-și restaureze împărăția.
Ce fel de întoarcere va fi aceea? Plină de bucurie! Pe ulițele
Ierusalimului se vor auzi din nou cîntece. Isaia nu numai că pomenește
despre cîntări, dar chiar și compune cîntece de bucurie și triumf – în
număr de treizeci în cartea sa. Motivul nemijlocit pentru bucurie este
eliberarea poporului din robia babiloniană. Dar împlinirea deplină a
profeției va avea loc atunci cînd Mirele- Răscumpărător va veni în Sion
după mireasa Sa – poporul Israel, care va renaște, întorcîndu-se la
Iubitul său Divin.
Atunci cea părăsită va căpăta din nou capacitatea de procreare , poporul
se va înmulți din nou și se va răspîndi pe fața pămîntului. După robie
poporul a devenit mult mai puțin la număr, dar Dumnezeu îl va ajuta să
devină din nou măreț. Israel se simțea asemenea unei femei, care nu
poate să aibă copii, dar Dumnezeu îi va întoarce copiii, și ea va naște
spre slava lui Dumnezeu. Domnul va face pentru ea ceea ce a făcut
pentru Sara și Avraam. Atunci Israel va trebui șă-și lărgească corturile,
iar cetățile pustii se vor umplea din nou cu locuitori.
În lumina asigurărălor divine Isaia îndeamnă poporul să nu se teamă. El
explică, de ce iudeii nu trebuie să se teamă de nimic. În primul rînd,
păcatele lor vor fi iertate. De ce să te temi de viitor, cînd Dumnezeu îți
acoperă toate păcatele din trecut? Da, poporul a păcătuit mult, dar
Dumnezeu l-a iertat, și acum o poate lua de la început. Ei pot să uite de
rușinea păcatelor lor la fel ca pe timpul cărții Judecători și primei cărți a
lui Samuel. De acum înainte nimeni nu-i va reproșa văduvia, ca în
timpul robiei babiloniene.
Al doilea motiv de încredere este dragostea nepieritoare a Domnului
față de poporul Său. Yahwe este Creatorul lor, El nu dorește să-și
nimicească poporul creat pentru slava Sa. Yahwe este Răscumpărătorul
lor, cum poate El să-i dea pe mîna vrăjmașului? Dumnezeul întregului
Univers este soțul lor, El nu va încălca legămîntul făcut cu ei. Israel, ca
o soție necredincioasă și-a părăsit soțul, dar Dumnezeu nu s-a dezis de
ei, ci a oferit posibilitatea ca ei să locuiască pentru un timp într-o țară,
în care oamenii se închină dumnezeilor falși. Dumnezeu cheamă din
98
nou pe Israel, Israel va aparținea din nou Domnului. Niciodată Israel nu
va mai fi o ”femeie lepădată”.
Al treilea motiv de încredere sunt făgăduințele de nestrămutat a lui
Dumnezeu, pe care poți conta. Dumnezeu este întristat de faptul că
oamenii dau dovadă de neascultare și își aduc suferințe asupra lor.
Dumnezeu își pedepsește poporul, dar se mînie pe cei care îi lovesc
poporul. Dar acum pedeapsa s-a terminat, și ei pot să se întoarcă în țara
lor. ”Te voi primi înapoi cu mare dragoste – promite El – mă voi îndura
de tine cu o dragoste veșnică”.
Dumnezeu și-a ținut făgăduința că nu va mai fi potop pe pămînt. El își
va ține și celelalte făgăduințe care privesc poporul Israel. Israeliții pot
avea încredere în dragostea și mila Sa. Robii vor fi eliberați, poporul va
fi renăscut, Ierusalimul va fi reconstruit. Dacă aveți impresia că aceste
făgăduințe sunt prea generoase, amintiți-vă că prorocia despre sfîrșitul
robiei s-a împlinit deja! Iar întoarcerea evreilor în Ierusalimul
pămîntesc a devenit un tip al împlinirii definitive a prorociei-
întoarcerea celor răscumpărați în Noul Ierusalim (Apoc. 21:18-21).
Rămășița credincioasă a poporului a reconstruit templul și cetatea sub
conducerea guvernatorului Zorobabel, marelui preot Iosua, cărturarului
Ezra, constructorului Neemia și prorocilor Hagai și Zaharia. Dar cetatea
rezidită nu semăna cu cetatea descrisă de Isaia. Pentru a vedea minunata
cetate, noi trebuie să așteptăm revenirea Domnului și instituirea
împărăției Sale. Atunci fiecare locuitor al Ierusalimului îl va recunoaște
pe Domnul, iar cetatea nu va mai fi amenințată niciodată de război și
distrugere.
De ce Dumnezeu arată atîta răbdare față de Israel - soția Sa
necredincioasă? Ce cuvinte folosește prorocul pentru a întări credința
cititorului într-un Dumnezeu iubitor? De ce Dumnezeu a fost nevoit să
manifeste mînie? Ce promisiune pentru popoarele lumii se conține în
împlinirea făgăduinței despre rezidirea Ierusalimului pămîntesc?
99
„Principiile stabilite în Deuteronomul pentru îndrumarea lui Israel
trebuie să fie urmate de poporul lui Dumnezeu până la sfârșitul
timpului. Prosperitatea adevărată depinde de menținerea legământului
nostru cu Dumnezeu. Niciodată nu trebuie să ne îngăduim să
compromitem principiul prin intrarea în alianță cu aceia care nu se tem
de El.
Există o primejdie continuă ca cei care susțin a fi creștini să ajungă la
concepția că pentru a avea influență asupra celor ce sunt lumești trebuie
ca într-o măsură oarecare să se asemene lumii. Însă cu toate că un
asemenea drum poate părea că aduce avantaje mai mari, totdeauna se
sfârșește cu pierdere spirituală. Poporul lui Dumnezeu trebuie să se
păzească cu strictețe împotriva oricărei influențe subtile care caută
intrare, prin mijlocirea unor ispite măgulitoare din partea vrăjmașilor
adevărului. Copiii lui Dumnezeu sunt străini și călători în această lume,
mergând pe o cale presărată cu primejdii. Ei nu trebuie să dea atenție
subterfugiilor ingenioase și ispitelor ademenitoare, folosite pentru a-i
îndepărta de la ascultare.” (Profeți și regi, pag. 570, orig.).
Actual și practic:
Cînd noi ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu și respingem avertizările
Lui, El este nevoit să ne pedepsească asemenea unui Tată iubitor. El ne
pedepsește cu dragoste (Evr. 12:1-11). Tatăl ceresc nu poate permite
copiilor săi să păcătuiască fără a fi pedepsiți. Scopul pedepsei Sale este
să ne conducă la pocăință și să ne ofere posibilitatea de a aduce ”roada
dătătoare de pace a neprihănirii”(Evr. 12:11). Cînd Dumnezeu
pedepsește copiii Săi rătăciți, El le poate provoca durere, dar niciodată
n-o va face spre distrugerea lor. El va face întotdeauna ceea ce este spre
binele nostru și spre slava Sa.
ON-LINE:
http://youtu.be/8Ly4tHLoLYE
100
Rugați-vă ca Dumnezeu să vă descopere valoarea adevărată a mîntuirii,
să vă dea puteri și curaj să păstrați adevărul, fără să vă lăsați pradă
îndoielilor și fără să faceți compromis cu răul.
CAPITOLUL XXI
Tema: Însetați după adevăr
Poetul rus Alexei Tolstoi (1817-1875) a scris o poezie cu titlul
”Adevărul”. În ea șapte frați au auzit multe lucruri despre adevăr și au
hotărît să meargă să-l vadă. Și iată că ”s-au apropiat ei de adevăr din
șapte părți și l-au văzut în șapte feluri... Cînd s-au întors acasă, fiecare
povestea despre adevăr în felul său: unul îl descria ca pe un munte înalt,
altul ca pe un oraș comercial, altul îl descria ca o pădure, unul ca o
mare, celălalt ca o cîmpie”. Frații au început să se certe între ei, apoi s-
au luat la bătaie, apoi au poruncit urmașilor lor să țină la adevăr pînă la
moarte. De atunci oamenii se distrug unii pe alții, crezînd că o fac de
dragul adevărului.
În această poezie este descrisă realitatea într-un limbaj alegoric. Fiecare
crede că are dreptate, și-i consideră pe alții greșiți. Nimeni nu dorește să
asculte pe celălalt, să privească la lucruri din alt punct de vedere, de aici
pornesc multe neînțelegeri, certuri și chiar omoruri.
Salutare:
101
Se spune că fiecare își are dreptatea lui, dar adevărul e unul singur. Ce
credeți în privința aceasta? Ați sesizat vreodată diferența între a avea
dreptate și adevăr?
Studiul Bibliei:
Is. 56:1 – 57:21.
Respectarea Sabatului nu are asemănări în alte culturi ale Orientului
Antic pentru că nu depinde de nici un ciclu observat în natură. Un
concept asemănător (”sabat”) se folosește în textele babiloniene atunci
cînd este lună plină și împăratul se împacă cu zeul său, însă această zi
nu este liberă de lucru, și nu prea are asemănări cu Sabatul ebraic. În
Mesopotamia în fiecare lună erau menționate zilele nefavorabile.
Deseori aceste zile erau divizibile cu șapte (ziua a șaptea a lunii, a
paisprezecea etc.). Sabatul ebraic nu era serbat în anumite zile ale lunii;
el pur și simplu era serbat la fiecare șapte zile. În timpul robiei
babiloniene Sabatul a devenit un semn important de apartenență la
societatea celor ce se închină lui Iahwe. Acesta a devenit unul din cele
mai importante puncte de credință ale evreilor după exilul babilonian
(inclusiv în timpul slujirii pămîntești a lui Isus).
Termenul ebraic vechi ”famen” uneori se referă la curtenii împăratului,
iar mai tîrziu a fost dedicat numai pentru a desemna famenii din punct
de vedere fizic. Famenii erau foarte prețuiți în slujba statuluiși ocupau
diferite posturi de răspundere în timpul Imperiilor Asirian și Babilonian.
Într-un timp cererea mare de fameni a determinat Persia să ceară în
contul impozitelor și datoriilor băieți care să poată fi făcuți fameni și
instruiți să ocupe posturi de stat. Ei nu aveau familii care să-i distragă
de la împlinirea datoriei. Deseori ei supravegheau haremul regelui,
deoarece nu prezentau pericol pentru femeile de acolo și nu puteau avea
cu ele copii pe care să-i dea drept moștenitori ai împăratului.
Probabilitatea ca un famen să comploteze era minimă, deoarece el nu
avea urmași pretendenți la tron. În Asiria, Urartu, Media famenii erau
folosiți pe larg în slujbele împărătești.
102
Pentru un neprihănit moartea este răsplată, nu pedeapsă. Această
expresie arată că bunul mers al lucrurilor s-a stricat, pentru că cei
neprihăniți mor. Această temă este discutată și în unele texte filozofice
babiloniene. De exemplu, în ”Teodiceea babiloniană” (text apropiat ca
tematică de cartea biblică Iov) sună întrebarea – de ce omul bun suferă
tot felul de nedreptăți, pe cînd celui rău îi sunt oferite toate condițiile
pentru a-și săvîrși nelegiuirile? Autorul se plînge pe faptul că zeul lui nu
întreprinde nimic pentru a-i ușura suferințele. Is. 57:1 oferă explicația –
cel neprihănit nu este pedepsit cu moartea, ci este scăpat de rău.
Tema zilei:
Poporul a fost dus în robie pentru că nu a ascultat de Legea lui
Dumnezeu, mai ales de porunca a patra: ”Adu-ți aminte de ziua de
odihnă, ca s-o sfințești”. Această poruncă este un semn deosebit al
relațiilor dintre Dumnezeu și poporul Său. Iudeii au fost învinuiți pentru
încălcarea Sabatului în timpul călătoriei lor prin pustie și în timpul cît s-
au aflat în țara făgăduită. Chiar și după întoarcerea din robie iudeii au
continuat să încalce Sabatul. Nu uitați, că Sabatul este ziua a șaptea a
săptămînii, ziua binecuvîntată de Dumnezeu atunci cînd a sfîrșit crearea
lumii (Gen. 2:1-3).
Dumnezeu nu a cerut mai înainte neamurilor să păzească Sabatul
împreună cu iudeii, dar acum El exact asta face. El cheamă acei oameni
cărora înainte le interzise să intre în poporul legămîntului:străinii și
famenii (Deut. 23:1-8). Prin Sabat Isaia zugrăvește încă o imagine a
harului lui Dumnezeu: ”Veniți la Mine toți! ” Această invitație este
adresată păcătoșilor pentru care Sabatul este semnul păcii în Hristos. El
arată la un timp, cînd Israel va intra în împărăția sa, serviciile templului
vor fi restabilite și Sabatul va fi o parte indispensabilă a închinării lui
Dumnezeu.
Din cauza faptelor păcătoase ale conducătorilor, Iudeea a ajuns în
robie. Dacă prorocii, preoții și conducătorii s-ar fi întors la Dumnezeu
în pocăință și credincioșie, El i-ar fi ajutat. Dar ei s-au încăpățînat în
răzvrătirea lor. Isaia îi numește sarcastic ”păzitori orbi”, care nu văd
apropierea vrăjmașului, și ”cîini muți”, care nu pot să dea de știre
103
despre primejdia care se apropie. Conducătorii nu erau vigilenți. Lor le
plăcea să doarmă. Iar în timpul cînd erau treji, petreceau în ospețe.
Conducătorii spirituali sunt ”străjeri”, care trebuie să vegheze și
să urmărească primejdiile care pîndesc poporul lui Dumnezeu. Ei sunt
”păstorii”, care întîi trebuie să aibă grijă de turmă, mai apoi să-și
satisfacă dorințele lor. Cînd vin invadatorii (”fiarele din pădure”)
păstorii trebuie să păzească turma, oricît de mare ar fi pericolul.
În ultimii ani ai existenței Iudeii și ai Ierusalimului, înainte de
invadarea babiloniană, țara era pîngărită de idoli. Împărații Ezechia și
Iosia îndemnau poporul să nimicească idolii și înălțimile, dar atunci
cînd pe tron se urca un împărat rău, poporul se întorcea la obiceiurile
sale vechi. Isaia și Ieremia au avertizat poporul de faptul că Dumnezeu
îi va pedepsi pentru încălcarea Legii, dar ei stăruiau în neascultare,
asemănîndu-se tot mai mult cu popoarele înconjurătoare.
Dumnezeu numește idolatria ca fiind curvie și desfrînare.
Oamenii știau că închinarea la idoli este păcat, dar continuau închinarea
lor desfrînată fără rușine. Închinarea la idoli era pretutindeni. Oamenii
se duceau la desfrînatele de la temple sub umbra copacilor din pădurile
”sfinte”, aduceau copii ca ardere-de-tot pe munți, se închinau sub stînci,
aduceau jertfe pe munți, preacurveau în casele proprii. Atît în viața
personală, cît și în cea publică, poporul s-a dedat la idolatrie și desfrîu.
Dumnezeu aduce o mîngîiere pentru rămășița credincioasă:
drumul va fi construit și obstacolele vor fi îndepărtate, pentru ca exilații
să se întoarce în țara lor și să-I slujească lui Dumnezeu. Dumnezeu va
locui cu ei, pentru că ei sunt smeriți cu duhul. Mîndria este păcatul pe
care Dumnezeu îl urăște și îi stă împotrivă. Dumnezeu se mînie pe
Israel pentru ”păcatul lăcomiei” și a trimis pedepse în repetate rînduri
pentru aceasta, dar Israel nu s-a schimbat. De multe ori El trebuia ”să-i
certe” (în alte traduceri ”să se judece” cu ei) și să le demonstreze vina,
dar ei nu reacționau. Totuși, va veni un timp cînd Dumnezeu își va
vindeca poporul, îl va conduce și-l va mîngîia.
104
În ce constă deosebirea dintre Sabat și celelalte sărbători din
lumea antică și cele de azi?
Care a fost motivul chemării famenilor și a neamurilor ca să vină
la Dumnezeu și să-I slujească, ținînd Sabatul? De ce îi aduce aminte
Dumnezeu lui Israel despre ororile idolatriei, într-un timp atît de
solemn?
”La vremea sfârșitului, orice instituție divină va fi restatornicită.
Spărtura făcută în Lege atunci când Sabatul a fost schimbat de om
urmează să fie reparată. Rămășița poporului lui Dumnezeu, stând
înaintea lumii ca reformatori, trebuie să arate că Legea lui Dumnezeu
este temelia oricărei reforme durabile și că Sabatul poruncii a patra
trebuie să stea ca memorial al creațiunii, un amintitor continuu al puterii
lui Dumnezeu.” (Profeți și regi, pag. 678 orig.)
Actual și practic:
Rămășița n-a împlinit porunca lui Dumnezeu de a face judecată și
dreptate (Is. 56:1). Citind cărțile lui Ezra, Neemia, Hagai și Maleahi
vedem că iudeii au uitat de bunătatea lui Dumnezeu și s-au întors la
obiceiurile vechi. Găsiți timp în fiecare săptămînă pentru a vă aminti de
Dumnezeu și a vă închina Lui. Aceasta vă va ajuta să-I împliniți voia.
ON-LINE:
http://youtu.be/nSQSOfhAqKE
105
Rugați-vă ca Legea lui Dumnezeu să fie scrisă în inima voastră și ca
niciodată să nu se stingă dorința de a vă supune voinței Lui, pentru a
observa binecuvîntările revărsate de Domnul asupra voastră,ca să nu-L
întristați prin necredință.
CAPITOLUL XXII
Tema: responsabilitatea mea
În Belgia a avut loc o întîmplare neobișnuită. Marco Polo (este o
coincidență de nume cu renumitul călător) a cumpărat un hamburger de
la McDonald's. Deoarece se grăbea, a rugat vînzătorul să-l ambaleze ca
să-l ia cu sine. Cînd a desfăcut pachetul în stradă, a fost uimit să
descopere un plic plin cu bani.
Deschizîndu-l a descoperit în el 15 000 euro. Este interesant că, ezitînd
un pic, el a venit și a întors plicul în restaurant.
"La început m-am pierdut. Nu știam ce să fac. Pe de o parte, suma de
bani era impunătoare și, sincer, nu aveam poftă s-o întorc. Dar mai apoi
mi-am venit în fire, amintindu-mi ce m-au învățat părinții în copilărie",-
a recunoscut el.
După cum s-a clarificat mai tîrziu, casierul restaurantului a pus banii din
vînzări într-un pachet greșit. Reprezentanții McDonald's i-au mulțumit
lui Marco pentru fapta nobilă și au promis că-l vor recompensa cu un
premiu bănesc, a cărui valoare este necunoscută.
Salutare:
Ce responsabilități ați avut în viața voastră? În răspuns puteți include
responsabilitățile casnice, grija de vreun animal domestic, slujirea în
biserică sau vreo însărcinare profesională. Împărtășiți cu ceilalți, cum
ați perceput responsabilitatea – ca pe o povară sau ca pe o
binecuvîntare? De ce?
Studiul Bibliei:
Is. 58:1- 59:21
106
În izvoarele extrabiblice ale Orientului Antic se vorbește foarte puțin
despre post. De obicei postul era legat de doliu. În Vechiul Testament
postul are o conotație religioasă și este însoțit de o cerere adresată lui
Dumnezeu. Principiul este că importanța cererii cere de la om
concentrarea tuturor puterilor spirituale, așa că necesitățile fizice trec pe
planul doi. În această lumină trebuie să examinăm postul ca pe un
proces ce duce la curățire și smerenie în fața lui Dumnezeu ( Ps. 69:10,
102:3). Postul nu este un scop în sine, ci mai degrabă pregătirea pentru
ceva mai important.
Amenințările cu degetul (în alte traduceri “a ridica degetul“) – acest
gest în lumea antică însemna învinuirea oficială a cuiva (de exemplu, în
legile lui Hammurabi). În textele de tălmăcire a semnelor acest gest era
interpretat ca un blestem. Dar în acest caz el înseamnă clevetire
intenționată.
Vorbind despre restabilirea dărîmăturilor, este important să menționăm
că multe orașe antice se reconstruiau după distrugere. Astfel, Babilonul
a fost distrus de asirieni cel puțin de trei ori: de către Tutucultininurt în
sec. al XIII-lea î. Hr., de Sanherib în 689 î. Hr., de Asurbanipal în 648 î.
Hr. De fiecare dată Babilonul renăștea din ruine mai strălucitor ca
altădată.
Potrivit scrierilor rabinice tîrzii, în perioada de după exil Sabatul s-a
transformat într-o zi deosebită, consacrată slujirii lui Dumnezeu.
Sabatul a devenit unul dintre semnele cele mai importante care
adeveresc credincioșia față de Dumnezeu și poruncile Lui. Într-un poem
filozofic babilonian un om neprihănit declară că ziua închinării la
Dumnezeu era pentru el o bucurie și el găsea plăcere ca să intoneze
cîntări spre slava lui Dumnezeu.
În al doilea capitol al fragmentului de azi Dumnezeu apare iarăși în
rolul unui luptător care se îmbracă în haine de luptă înainte de bătălie.
În conformitate cu concepția despre luptătorul divin zeul se luptă și
obține victorie împotriva zeilor dușmanilor. În Asiria regele bătăliilor
era Nergal, iar Iștar- zeița războiului. La canaaniți Baal și la babilonieni
Marduc – de asemenea erau luptători divini. Cînd Marduc se pregătea
107
să se lupte cu Tiamat, așa cum se povestește în epopeea “Enuma Eliș“,
el nu și-a pus peste el armura de apărare, ci s-a înarmat cu arme de atac.
De fapt, el avea pe el impermeabilul invulnerabilității și cununa care
emana o strălucire înfricoșătoare. Pe basoreliefuri zeii luptători erau
prezentați uneori în zale și coifuri, dar cel mai des numai cu armele lor.
Întotdeauna, atît în conflictele locale, cît și în războaiele internaționale,
bătălia se ducea nu numai pe planul fizic, sau al măiestriei
comandantului, dar era și aspectul luptei între zeități. Cel care învingea,
avea un zeu mai puternic.
Tema zilei:
Dumnezeu i-a poruncit lui Isaia să-și înalțe glasul, asemeni unei
trîmbițe, și să vorbească despre păcatele poporului. Oamenii mergeau
la Templu, împlineau legile lui Dumnezeu, posteau și se părea că sunt
gata să-L caute pe Domnul, dar inimile lor erau departe de El. Cînd ne
închinăm pentru că așa e la modă, și nu pentru că așa e corect,
închinarea noastră este fățarnică.
Iudeii au primit poruncă de la Dumnezeu să postească o dată pe an, în
ziua Ispășirii. Dar fiecare putea să postească în mod individual în orice
timp dorea. Oamenii se plîngeau că nimeni nu observă postul lor.
Posibil că ei doreau ca prin aceste posturi să “cumpere“ binecuvîntarea
lui Dumnezeu. Închinarea în fața lui Dumnezeu nu este numai
împlinirea unui ritual exterior. Lui Dumnezeu îi place supunerea și
ascultarea, lucruri ce țin de interior (Mt. 6:16-18).
Dacă eu, în timp ce-mi împlinesc îndatoririle religioase, fac ceea ce-mi
place mie, și dacă asta nu mă face mai bun, pierd timpul în zadar, iar
închinarea mea este păcat. Postul și cearta nu pot să stea alături! Cu
toate acestea multe familii, după ce au participat sîmbătă la serviciul de
închianre, se ceartă în drum spre casă!
Postul adevărat duce la umilință în fața lui Dumnezeu și la slujire
pentru semeni. Noi ne lipsim de unele lucruri pentru a exprima
capacitatea de autostăpînire și pentru a ne împărtăși din mijloacele
economisite cu alții, făcînd asta spre slava lui Dumnezeu. Dacă noi
postim “ca toți“, numai pentru a demonstra apartenența noastră la
108
Biserica lui Isus sau pentru a cere ceva pentru sine de la Dumnezeu, nu
pentru a deveni mai buni, nu pentru a aduce binecuvîntare altora, noi nu
înțelegem sensul postului și închinării. În acele timpuri îndepărtate, ca
și astăzi, nu era dreptate. Cei bogați îi asupreau pe săraci, iar
conducătorii se foloseau de puterea lor pentru a se îmbogăți. Oamenii
ridicau mîinile spre cer, pentru a demonstra că se închină lui
Dumnezeu, dar mînile lor erau mînjite de sînge. Dumnezeu nu putea să
răspundă la rugăciunile lor, pentru că păcatele lor întorceau fața Sa de la
ei.
În inimile lor adevărul se lupta cu minciuna. Isaia îi asemănă pe
conducătorii corupți cu o femeie însărcinată, care a dat naștere
păcatului, cu șerpii, care depun ouă și cu păianjenii, care își împletesc
plasa. Au dat naștere la ceea ce îi va nimici în cele din urmă pe ei înșiși,
și nu-i va putea salva nici o minciună, oricît de bine ar fi ea ticluită.
Cînd oameni trăiesc cu minciuna, ei trăiesc în întuneric și nu știu
încotro merg. Cînd nu este adevăr, se ajunge la stagnare, nu se pot
dezvolta nici dreptatea, nici egalitatea. Dumnezeu nu poate suporta
nedreptatea, Lui nu-i place cînd poporul Său nu ia partea celor
nedreptățiți, cu atît mai mult cînd însuși poporul Său face nedreptăți. În
această situație Dumnezeu intervine și-i aduce pe babilonieni să
distrugă Iudeea și Ierusalimul, pentru ca să arate poporului Său că ei nu
pot să încalce Legea fără a fi pedepsiți.
Judecata lui Dumnezeu asupra poporului Său anunță venirea zilei
Domnului, în care toate popoarele vor fi aduse în fața judecății. La
încheierea judecății “va veni un Răscumpărător pentru Sion“ (Is. 59:20)
și va fi instaurată împărăția slavei Sale. Israel va fi nu numai poporul
ales, dar și poporul curățit, și slava lui Dumnezeu va străluci de pe
muntele Sion. Slava lui Dumnezeu în împărăția slavei este tema
ultimelor capitole din cartea lui Isaia.
De ce oamenii postesc? De ce Dumnezeu nu auzea rugăciunile iudeilor
care posteau? De ce formalismul religios deseori duce la fanatism? Ce
trăsături de caracter conduc la indiferență și nedreptate? Cum credeți,
care sunt cauzele indiferenței, conformismului și ale nedreptății în
109
societatea de azi? În ce constă responsabilitatea mea în fața lui
Dumnezeu?
Înainte ca ziua de post să se sfârșească, poporul și-a manifestat mai
departe hotărârea de a se întoarce la Domnul, făgăduind solemn să
înceteze pângărirea Sabatului. Neemia nu și-a folosit autoritatea de data
aceasta, așa cum a făcut mai târziu, oprind negustorii păgâni să mai
intre în Ierusalim, dar în efortul de a împiedica poporul să se supună
ispitei, i-a legat printr-un legământ solemn să nu calce Legea Sabatului,
cumpărând de la acești vânzători, nădăjduind ca aceasta îi va descuraja
pe negustori și va pune capăt comerțului lor.(Profeți și regi, pag. 667,
orig.)
Actual și practic:
Cetățile erau construite pe locuri înalte, ceea ce le făcea să fie mai în
siguranță, iar militarii priveau înălțimile ca pe niște puncte strategice,
care le permiteau să țină sub control împrejurimile. Astfel, metafora “a
se urca pe înălțime“ înseamnă victorie și siguranță. Israel stă pe
înălțimi, iar Dumnezeu – pe nori. Pentru noi aceasta este metafora
slavei lui Dumnezeu. Această idee este exprimată în cuvintele
rugăciunii: “vie împărăția Ta“. Dar asta nu este de ajuns. Trebuie să
mijlocim pentru cei nedreptățiți și să acționăm așa cum ar fi acționat
Dumnezeu în locul nostru, pentru a-I da Lui slavă. Noi suntem sarea
pămîntului și lumina lumii, și nu avem dreptul să privim cu indiferență
ceea ce se întîmplă în lume. Dumnezeu așteaptă de la noi o atitudine
serioasă, plină de responsabilitate pentru salvarea semenilor noștri.
ON-LINE:
http://youtu.be/BswtQfkqEIA
110
Rugați-vă pentru succesul misiunii bisericii noastre pe pămînt și
dezvoltarea responsabilității personale pentru slujirea care ne-a fost
încredințată, precum și pentru răspîndirea mesajului Evangheliei.
CAPITOLUL XXIII
Tema: Slava Sionului
Jonathan Edwards spunea: “Harul este începutul slavei, iar slava este
desăvîrșirea harului”. Ceea ce începe cu harul lui Dumnezeu, duce la
slava lui Dumnezeu (1 Petru 5:10). Acest fapt este valabil și în dreptul
poporului Israel.
Isaia și-a început “Cartea mîngîierii” cu făgăduința, că “se va descoperi
slava Domnului”, și o termină cu descrierea slavei. În aceste capitole
Isaia folosește cuvîntul “slavă“ într-o formă sau alta nu mai puțin de 23
ori. Cînd slava lui Dumnezeu iese în prim-plan, totul se schimbă.
Salutare:
Ați avut vreodată ocazia să mîngîiați pe cineva? Ați fost martor cînd
cineva era mîngîiat? Cum vă simțeați în primul și în al doilea caz? Ați
avut nevoie de mîngîiere? Cum poate să dea slavă lui Dumnezeu omul
care mîngîie pe aproapele său? Cum descoperă el prin aceasta caracterul
lui Dumnezeu?
111
Studiul Bibliei:
Is. 60:1 – 64:12.
Prorocul Isaia spune că nu vor mai exista soare și lună, care erau niște
zeități importante ale panteonului babilonian. Zeul soarelui era Șamaș,
zeul dreptății și fiul zeului lunii. Ca zeu al dreptății Șamaș i-a dat lui
Hammurabi să emită legi. Sin, zeul lunii, era protectorul calendarului și
zeul vegetației. Soșia sa, Ningal, era mama lui Șamaș. Deși principalele
centre de închinare la Șamaș se aflau în Ur și în Haran, pe timpul
domniei ultimului rege babilonian Nabonid, Sin a devenit zeul suprem
al Babilonului. Din cauza că acești zei ocupau un loc atît de important
în sistemul religios al lumii antice, nu găsim în nici un izvor scris vreo
aluzie la posibilitatea desființării lor sau măcar la încetarea îndeplinirii
rolului lor. Dar exact așa s-a întîmplat!
Dacă privim la viața oamenilor simpli din Orientul Antic, imaginea
cămilei folosită de Isaia devine foarte clară pentru noi. Negustorii
transportau mărfurile lor cu ajutorul cămilelor, de aceea cine avea multe
cămile era socotit un om bogat. Madianiții, un trib nomad arab, avea
relații cu Israel încă de pe timpul lui Moise. Efa este pomenită doar aici
și în alte două locuri din Biblie (Gen. 25:4 și 1 Cronici 1:33) și este
asociată cu numele lui Madian – probabil tatăl unui clan al acestui trib.
Acest nume se mai întîlnește și în cronicile lui Tiglat-Pileser III.
O altă imagine sugestivă este momentul eliberării întemnițaților. În
Orientul Antic eliberarea întemnițaților (de exemplu din cauza
datoriilor) avea loc de obicei în primul sau al doilea an al urcării la tron
a noului împărat (mai apoi se făcea mai mult sau mai puțin regulat). În
acest fel regele Babilonian Ammisadug (sec XVII î. H.) a anulat toate
datoriile în numele zeului Șamaș. În acest caz „anul de îndurare“ (în
original “jubileu“) se referă în principal la iertarea datornicilor și
eliberarea robilor din pricina datoriilor. Spre deosebire de Israel,
decretul babilonian a apărut exclusiv din inițiativa împăratului și nu a
fost, din cîte cunoaștem, sancționat de către zeu.
112
În Israelul vechi fiecare seminție avea steagul și semnele ei de
identificare. Ele erau folosite în scopuri militare: pentru adunarea
unităților militare sau pentru deosebirea unui regiment de altul. În
această privință Israel, fără îndoială, a copiat modelul vecinilor săi.
Asirienii foloseau stindarde, și fiecare regiment își avea steagul său.
Tema zilei:
“Scoală-te, luminează-te!“,- Dumnezeu trezește prin aceste
cuvinte Ierusalimul, fiindcă pentru Israel se începe o nouă zi. Această
lumină nu vine de la soare, ci de la slava lui Dumnezeu, care strălucește
deasupra cetății.
Cîndva slava lui Dumnezeu locuia în Sanctuar, dar cu timpul ea s-a
depărtat din cauza păcatelor lui Israel. Apoi slava lui Dumnezeu a venit
în Templu, dar din nou a plecat, cînd poporul s-a întors spre idoli. Slava
s-a arătat lui Israel în persoana lui Isus, dar poporul a pironit-o pe cruce.
Astăzi slava lui Dumnezeu locuiește în biserica Sa și în fiecare
reprezentant al poporului Său, dar va veni un timp, cînd slava Sa va fi
descoperită întregii lumi, cînd |Dumnezeu va răspunde la rugăciunea
“vie împărăția Ta“.
Robia babiloniană a fost o pagină întunecată din istoria poporului, dar
Isaia nu vorbește despre acest întuneric. El vorbește despre întunericul
mare, care cuprinde popoarele în ziua Domnului, cînd le pedepsește
pentru păcatele lor. Dar prorocul descrie de asemenea și lumina
măreață, care se va revărsa asupra Israelului cînd Mesia va împărăți în
Ierusalim. Atunci “pămîntul va fi plin de cunoștința slavei Domnului ca
fundul mării de apele care-l acoperă“. Fiii și fiicele lui Israel vor fi
acasă la ei, și îl vor cunoaște pe Domnul.
Acestea vor fi zorile unei zile noi pentru popoarele lumii, nu numai
pentru Israel. Neamurile vor veni la Ierusalim să se închine Domnului și
pentru a fi părtăși la bogăția lor. Unii văd în aceste făgăduințe doar
sensul spiritual și le atribuie credincioșilor dintre neamuri care vin la
Hristos astăzi, dar nu acesta este sensul original al acestor versete. Isaia
a văzut corăbii și caravane care vor duce oameni și bogății la Ierusalim.
Iar popoarele care vor refuza să se închine Domnului și orașului Său vor
fi pedepsite.
113
Apoi profetul privește în viitor și îl vede pe Isus Hristos care se întoarce
din bătălia de la Armaghedon, eveniment ce constituie punctul
culminant al zilei Domnului. Edom este menționat aici ca un
reprezentant al popoarelor care luptă împotriva iudeilor. Bosor este unul
din orașele principale ale acestei țări. Denumirea lui se traduce ca
“strîngerea roadei strugurilor“. Aceasta este un lucru semnificativ,
deoarece aici se folosește imaginea teascului. Numele Edom înseamnă
“roșu“. Aceasta era porecla lui Esau.
În vechime teascul era format dintr-o piatră mare cu adîncitură, unde se
puneau strugurii și erau călcați cu picioarele. Sucul curgea printr-o
adîncitură în piatră și era pus în vase. Cînd oamenii călcau strugurii
sucul putea să le stropească hainele. Hainele Domnului nostru sunt
stropite după marea victorie asupra vrăjmașilor Săi.
Prima oară Isus a venit pe pămînt pentru a vesti “anul de îndurare a
Domnului“. Cînd El va veni a doua oară, venirea Sa va fi culminarea
zilei răzbunării Dumnezeului nostru. Dușmanul va fi călcat ca strugurii,
și va fi nevoit să bea sîngele din cupa mîniei Domnului. Aceste imagini
pot să nu le placă umaniștilor rafinați de azi, dar iudeii le înțelegeau
foarte bine. Apoi prorocul își întoarce privirile la ceea ce a făcut
Domnul pentru Israel. El îi dă slavă lui Dumnezeu pentru mila,
bunătatea, compasiunea și dragostea Sa oferite lui Israel. Dumnezeu
simțea împreună cu Israel, așa cum simte împreună cu poporul Său
astăzi.

De ce Ierusalimul primește o adresare atît de ciudată: “scoală-te,
luminează-te!“? Cu ce perioadă leagă prorocul timpul robiei
babiloniene? Ce timp din istoria poporului Israel denumește profetul ca
fiind un nou “răsărit“? Ce a vestit Isus cînd a venit pentru prima oară?
114
În zilele cele mai întunecate ale luptei ei îndelungate răul,bisericii lui
Dumnezeu l-au fost date descoperiri cu privire la planul cel veșnic al lui
Iehova. Poporului Său i-a fost îngăduit să privească dincolo de
încercările prezentului, la biruințele viitorului, și când lupta va fi
sfârșită, cei răscumpărați vor intra în stăpânirea țării făgăduite. Aceste
viziuni ale slavei viitoare, scene descrise de mâna lui Dumnezeu, să fie
scumpe bisericii Sale de astăzi, când lupta veacurilor se apropie cu
repeziciune de încheiere, iar binecuvântările făgăduite sunt gata să se
împlinească în curând în toată plinătatea lor.
Multe au fost soliile de mângâiere, date bisericii prin proorocii din
vechime. „Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu” (Isaia 40, 1), a fost
însărcinarea dată lui Isaia din partea lui Dumnezeu, și o dată cu
însărcinarea i-au fost date vedenii care au fost nădejdea și bucuria celor
credincioși în toate veacurile care au urmat. Disprețuiți de oameni,
prigoniți, părăsiți, copiii lui Dumnezeu din toate veacurile au fost
susținuți totuși prin făgăduințele Sale sigure. Prin credință, au privit
înainte la vremea când El va împlini față de biserica Sa asigurarea: „Te
voi face o podoabă veșnică, o pricină de bucurie pentru oameni din
neam în neam” (Isaia 60, 15). (Profeți și regi, pag. 722)
Actual și practic:
Isaia îl roagă pe Domnul să privească din ceruri și să coboare. Aceasta
este una dintre cele mai mărețe rugăciuni pentru redeșteptare în
Scripturi. Așa cum Domnul a coborît în foc pe muntele Sinai, la fel să
vină și să-și arate puterea popoarelor. Ei cred în idoli morți, dar acum
pot să vadă ce poate face Dumnezeul viu al lui Israel.
De ce Dumnezeu nu face minuni? Oamenii au păcătuit de aceea trebuie
să-și mărturisească păcatele și să le lepede. Dacă neprihănirea noastră e
ca o haină mînjită înaintea Sa, cum sunt păcatele noastre înaintea Lui?
Dumnezeu a planificat pentru poporul Său lucruri minunate pe care nici
nu ni le putem imagina, dar păcatele poporului L-au împiedicat să-Și
reverse binecuvîntările. Mai este vreo speranță? Da! Pentru că
Dumnezeu este un Tată iertător și un Olar răbdător. El ne poate curăța și
înnoi, numai dacă noi îi vom permite.
115
ON-LINE:
https://www.youtube.com/watch?v=8UKiYeZtaWo
Rugați-vă ca slava lui Dumnezeu să fie arătată în viața voastră în toată
plinătatea ei, ca oamenii, privind la voi, să vadă frumusețea caracterului
lui Dumnezeu.
CAPITOLUL XXIV
Tema: Pedeapsă și salvare
Gloata din piața orașului Viena striga cu entuziasm cînd polițiștii SS au
atîrnat de gîtul unei evreice în vîrstă tăblița “Ich bin eine Saujüding” (eu
sunt o purcică evreiască) și au început să-și bată joc de ea.
Deodată în mijlocul gloatei a apărut un bărbat zvelt, cu mustăți dese, cu
fruntea înaltă, și a început să-și croiască drum prin mulțime. Ajuns la
femeia în vîrstă, el i-a zmuls tăblița și a trîntit-o la pămînt. Doi polițiști
s-au aruncat asupra lui, însă el i-a culcat cu cîte o lovitură direct în față.
S-a iscat o luptă iar omul a fost legat și arestat. Dar a fost eliberat
imediat- a trebuit doar să-și spună numele: Albert Göring (se citește
Ghering), fratele atotputernicului reich-mareșal, comandantul suprem al
luftwaffe și prietenul apropiat al lui Hitler.
116
În timp ce Herman Göring era unul din stîlpii regimului nazist,
antisemit înrăit și criminal de război, fratele său Albert, nu numai că era
un dușman al ideologiei nazismului, dar și salva în mod activ jertfele
lui. În timpul războiului, uneori riscîndu-și viața, el a salvat 34 oameni
de la moarte sigură.
Salutare:
Fiecare om trebuie să ia în mod regulat decizii pro sau contra. Uneori
niște alegeri minore pe care trebuie să facem, influențează întreaga
viață. Împărtășiți cu cei prezenți dacă vă este ușor sau nu să luați
hotărîri importante. În ce situații vă este cel mai greu să luați decizii?
Ce criterii vă călăuzesc în luarea deciziilor?
Studiul Bibliei:
Is. 65:1 – 66:24.
Iehova se deosebea de ceilalți zei ai Orientului Apropiat în multe
privințe. Cea mai mare deosebire a Sa consta în transcendența Sa.
Aceasta îl deosebește de zeii mesopotamieni, care locuiau în lumea
materială a oamenilor, împărtășind aceleași vicii și defecte de caracter.
Spre deosebire de zeii altor popoare, care erau veșnic preocupați de
lupta pentru putere, Iehova este singurul Dumnezeu, care nu are soție și
panteon de zei supuși.
În acest pasaj Isaia subliniază dorința și dispoziția lui Dumnezeu de a
acționea pentru urmașii Săi credincioși. Aceasta este esența tuturor
motivațiilor lui Iehova. El nu are nevoie de daruri deosebite sau
implorări pentru a interveni. În credințele popoarelor păgîne
credincioșia față de zei se manifesta prin daruri care să le satisfacă
nevoile (de exemplu, potolirea foamei). Dacă aceste daruri nu duceau la
îmblînzirea și intervenția zeilor, se efectuau ritualuri magice care îi
obligau pe zei să acționeze în direcția cerută.
Copacii sfinți jucau un rol important în viața religioasă a poporului.
Potrivit credințelor antice, piatra și copacul puteau fi locuința zeului. În
religia canaanită copacii erau priviți ca simbol al fertilității, măcar că nu
117
avem date arheologice sau literare care să precizeze rolul exact al
copacilor sfinți. Știm doar că anticii vedeau în copaci intermediarii sacri
dintre lumea de sus (cerul), unde se îndrepta coroana, și lumea de jos
(infernul), unde creșteau rădăcinile. În timpul săpăturilor arheologice în
straturile bronzului tîrziu în Chition (oraș de pe insula Cipru) a fost
descoperit un templu și o grădină sacră cu șaizeci de gropi pentru
copaci. În grădinile despre care se vorbește în acest pasaj, se săvîrșeau
probabil ritualuri în cinstea zeiței canaanite Așera.
În “literatura înțelepciunii” asiriene porcul era privit ca un animal
necurat care nu este potrivit pentru jertfă și este o urîciune pentru zei. În
această literatură găsim descrierea unui vis în care folosirea cărnii de
porc în alimentație este un semn prevestitor de nenorocire. Pe de altă
parte, se cunoaște că porcul era folosit în mod obișnuit în meniul
mesopotamienilor. Unele ritualuri hetite cereau pentru zei jertfirea
porcului. Totuși, în aceste ritualuri porcul nu era pus pe altar ca hrană
pentru zei, ci pentru a absorbi necurăția și se ardea sau se îngropa în
pămînt ca jertfă pentru zeii infernului. În mod similar în Mesopotamia
porcul se aduce ca jertfă demonilor. Există informații că în Egipt carnea
de porc se folosea în alimentație, iar Herodot scrie că porcii erau aduși
și ca jertfă. Izvoarele scrise egiptene ne vorbesc despre turme de porci
crescute pe lîngă temple, precum și faptul că porcii erau primiți ca
donații pentru temple. Porcul era animalul sacru al zeului Set. Dar cele
mai multe mărturii despre aducerea porcilor ca jertfă vin din Grecia și
Roma unde aceste jertfe sunt aduse tot zeilor infernului. În orașe porcii
hoinăreau, ca și cînii, pe străzi mîncînd toate resturile, ceea ce-i făcea
deosebit de dezgustători. Atitudinea evreilor față de porc este exprimată
cu toată certitudinea în cartea lui Isaia, unde prorocul descoperă o
legătură indubitabilă a cărnii de porc cu cultul morților. Posibil
aducerea porcului ca jertfă echivala cu jertfirea pentru demoni sau
morți.
Tema zilei:
Capitolul anterior conține o rugăciune care se termină cu întrebarea: De
ce Dumnezeu tace? Templul Său este distrus, țara Sa, minunată cîndva,
este pustiită, poporul Său este în exil.“După toate acestea te vei opri Tu,
118
Doamne? Vei tăcea Tu oare și ne vei întrista nespus de mult? ”, și
Dumnezeu începe să răspundă.
În primul rînd, El declară că mîntuirea Sa va cuprinde și neamurile,
măcar că ele nu-L caută pe Dumnezeu și nu au binecuvîntările pe care
El le-a dat lui Israel. Dacă Israel nu dorește să primească ceea ce-i dă
Dumnezeu, El va da binecuvîntarea Sa altora.
După aceea Dumnezeu descrie păcatele poporului Său care împiedicau
răspunsurile la rugăciune. Ei s-au împotrivit harului Său și chemărilor
Sale pline de iubire, măcar că El își întindea mîinile către ei și le vorbea
prin Cuvînt. Au mers pe calea lor și L-au insultat, închinîndu-se
dumnezeilor falși, ocupîndu-se cu ocultismul și comunicînd cu demonii.
Mîncau mîncare necurată și se închinau în mod deschis idolilor pe
înălțimi. Totuși acești oameni nesupuși se socoteau mai buni decît alții.
”Dă-te înapoi, nu te apropia de mine, căci sunt sfînt! ”- spuneau ei. În
continuare Dumnezeu explică faptul că El trebuie să pedepsească
poporul pentru păcatele lui. Dumnezeu a chemat Babilonul ca o unealtă
a judecății, pentru a-și învăța poporul un adevăr simplu: ei nu pot
păcătui fără ca să fie pedepsiți. Dar în mila Sa El a păstrat rămășița – ca
pe cîțiva struguri, care au rămas întregi de la teasc, iar această rămășiță
se va întoarce în țara sa și va renaște poporul. Cînd poporul lui
Dumnezeu îl caută sincer, Dumnezeu îi trimite binecuvîntarea Sa.
Dumnezeu vede pe pămînt două categorii de oameni: unii L-au lepădat,
iar alții Îi slujesc.(”Robul Meu” se transformă în ”robii Mei”). Cei care
L-au lepădat pe Dumnezeu nu mai acordă nici o atenție Templului Său
și se închină dumnezeilor falși, zeițelor Soartă, Fatalitatea și întregului
panteon al zeilor babilonieni. Acești iudei răzvrătiți nu vor rămîne
printre cei vii, iar acei care vor supraviețui totuși, nu se vor bucura de
acest lucru. De fapt chiar numele lor va fi perceput ca blestem pentru
mulți ani de acum înainte.
Dumnezeu a păstrat ceea este mai bun pentru final – descrierea ”cerului
nou și a pămîntului nou”. Ierusalimul va fi un izvor de bucurie nu
numai pentru Domnul, ci și pentru întreg pămîntul. Acesta va fi un oraș
al sfințeniei, armoniei și fericirii. Acesta va fi locul întîlnirii omului cu
Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu trăiește în clădiri. El trăiește alături de
119
acela, care I se închină. Ștefan a citat Is. 66:1,2 în cuvîntarea sa de
apărare în fața iudeilor, iar Pavel se baza pe aceste cuvinte în adresarea
sa către filozofii atenieni.
Lua amintepoporul lui Dumnezeu la cuvîntul Său în timpul lui Isaia?
Nu! Iudeii participau la ceremoniile de închinare în mod formal, dar
inimile lor nu aparțineau lui Dumnezeu. Atunci cînd aduceau animale
ca jertfe, oamenii nu conștientizau vina lor. Ei pur și simplu le omorau!
Deoarece inimile lor erau departe de Dumnezeu, jertfele lor erau
necurate în fața lui Dumnezeu. Valoarea jertfei se măsoară după starea
inimii celui ce se închină.
MînaDomnului aduce binecuvîntare slujitorilor Săi, dar ”El se mînie
împotriva vrăjmașilor Săi”. Isaia descrie mînia lui Dumnezeu în
versetele 15-18 din capitolul 66. Ziua Domnului va fi furtuna judecății,
cu vînt și foc, cu sabia Domnului ”și cei uciși de Domnul vor fi mulți la
număr”.
Cine va fi ucis?Cei care n-au ascultat de legea lui Dumnezeu în
alimentație și în închinare (vs. 17-18). În loc să se închine Dumnezeului
viu și adevărat, ei s-au întors la zeii și ritualurile păgîne. Nu este destul
să fii ”religios” și să te numești ”credincios”. Pentru a fi credincioși noi
trebuie să-I slujim lui Dumnezeu așa cum este scris în Cuvîntul Său (Is.
8:20).
Cartea se încheie cu descrierea mesagerilor care merg pînă la marginile
pămîntului pentru a vesti ceea ce Dumnezeu a făcut pentru Israel. Ca
rezultat, oamenii vin la Ierusalim pentru a-I aduce jertfe lui Dumnezeu.
Cîndva popoarele păgîne veneau la Ierusalim pentru a ataca și distruge,
dar acum, în epocaîmpărăției, ei vor veni pentru a se închina și a-I da
slavă lui Dumnezeu.
Cartea se încheie într-o notă dramatică: închinătorii se uită la trupurile
în descompunere ale răzvrătiților (vs. 24). Valea fiilor lui Hinom (ge
hinnom, în greacă – ”gheenă”) – este simbolul antic al judecății. Isus a
folosit acest loc pentru descrierea a modului cum va fi nimicită toată
necurăția de pe pămînt. Această gunoiște le va aminti celor care vin în
Ierusalim la închinare ce atitudine are Dumnezeu față de păcatul care a
distrus relațiile apropiate dintre El și creația Sa.
120
Cum se împotriveau iudeii voinței lui Dumnezeu, împiedicîndu-L să
răspundă la rugăciunile lor? De ce mulți iudei nu se temeau de
Dumnezeu, nu simțeau față de El un tremur sfînt? De ce nu au fost
pedepsiți numai cei care au încălcat legile închinării, dar și cei care au
încălcat legile alimentației? Ce alegere a pus Dumnezeu în fața
iudeilor?
„Prietene peregrin, ne găsim încă în mijlocul umbrelor și zarvei
frământărilor pământului dar, în curând, Mântuitorul nostru trebuie să
Se arate, ca să aducă eliberare și odihnă. Să privim prin credință viitorul
binecuvântat, așa cum a fost descris de mâna lui Dumnezeu. Acela care
a murit pentru păcatele lumii deschide larg porțile Paradisului tuturor
celor care cred în El. În curând, lupta va fi sfârșită, biruința câștigată. În
curând, vom vedea pe Acela în care sunt concentrate nădejdile noastre
de viață veșnică. Și în fața Sa, încercările și suferințele vieții acesteia
vor părea o nimica. „Nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile
trecute, și nimănui nu-i vor mai veni în minte”. „Să nu vă părăsiți dar
încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire! Căci aveți
nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți
căpăta ce v-a fost făgăduit. Încă puțină, foarte puțină vreme, și Cel ce
vine va veni, și nu va zăbovi”. „Israel va fi mântuit; ... cu o mântuire
veșnică. Voi nu veți fi nici rușinați, nici înfruntați în veci” (Isaia 65, 17;
Evrei 10, 35-37; Isaia 45, 17)” (Profeți și regi, pag. 731 orig.).
Actual și practic:
Pe parcursul întregii cărți Isaia ne oferă posibilitatea alegerii: aveți
încredere în Dumnezeu și trăiți sau răzvrătiți-vă împotriva Lui și
muriți. Prorocul a vestit harul și mila lui Dumnezeu și a propus iertarea.
El a explicat ce înseamnă sfințenia lui Dumnezeu și cît de grozavă este
mînia Sa, avertizînd despre judecata Sa. El a promis slavă celor care
cred, și judecată celor care batjocoresc. El a arătat, cît de neînțelept este
să te bazezi pe înțelepciunea și posibilitățileomenești.
ON-LINE:
121
https://www.youtube.com/watch?v=F9i-0nuE-WA
rugăciune de încheiere:
Mulțumiți-I lui Dumnezeu pentru dreptul de alegere și darul mîntuirii,
pentru Mîntuitorul și Răscumpărătorul nostru – Isus Hristos.
122
STRUCTURA CĂRȚII PROROCULUI ISAIA
Conținuturi:
I. Dumnezeu – Sfîntul lui Israel (1:1 – 12:6)
A. Prorocii despre pedeapsă și speranță (1:1 – 5:30)
B. Chemarea prorocului și descoperirea slavei lui Dumnezeu (6:1 –
13)
C. Prezicerea despre pedepsele și speranța din timpul năvălirii
Asiriei și efraimiților(7:1 – 11:16)
D. Cîntarea răscumpăraților (12:1 – 6)
II. Ziua Domnului și soarta poapoarelor (13:1 – 23:18)
A. Babilonul și Asiria (13:1 – 14:27)
B. Pămîntul Filistiei (14:28 – 32)
C. Moab (15:1 – 16:14)
D. Damasc (17:1 – 14)
E. Etiopia și Egipt (18:1 – 20:6)
F. Babilon (20:1 – 10)
G. Edom (21:11 – 12)
H. Arabia (21:13 – 17)
I. Ierusalim (22:1 – 25)
J. Tir (23:1 – 18)
III. Mica Apocalipsă (24:1 – 27:13)
A. Ziua Domnului este inevitabilă (24:1 – 23)
B. Bucuria transformării (25:1 – 12)
C. Relația dintre Dumnezeu și poporul Său (26:1 – 27:2)
D. Transfomarea (27:2 – 13)
IV. Judecată și salvare (28:! – 35:10)
A. Împărăția acestei lumi (28:1 – 35:10)
B. Ziua răsplatei și binecuvîntării (34:1 – 35:10)
V. Isaia și Ezechia (36:1 – 39:8)
A. Sanherib și Ierusalimul (36:1 – 37:38)
B. Boala lui Ezechia (38:1 – 22)
C. Încumetarea lui Ezechia și înrobirea iudeilor (39:1 – 8)
VI. Împărăția slavei (40:1 – 48:22)
A. Vestirea restaurării (40:1 – 31)
123
B. Planul lui Dumnezeu de restaurare (41:1 – 29)
C. Poporul ales – martor al răscumpărării săvîrșite de Dumnezeu
(42:1 – 13)
D. Chemarea la încrederea în faptele noi ale lui Dumnezeu (42:14 –
43:13)
E. Chemarea la a crede făgăduințele lui Dumnezeu despre o nouă
lume (43:14 – 44:23)
F. Planul lui Dumnezeu de răscumpărare în istorie (44:24 – 45:25)
G. Căderea Babilonului (46:1 – 47:15)
H. Chemarea de a se întoarce la Domnul pentru a scăpa de
judecățile trimise asupra Babilonului (48:1 – 22)
VII. Lucrarea de refacere (49:1 – 55:13)
A. Robul Domnului și reînnoirea legămîntului
B. Însuflețirea celor drepți (51:1 – 52:12)
C. Robul suferind (53:13 – 53:12)
D. Reînnoirea legămîntului (54:1 – 55:13)
VIII. Iminența venirii Împărăției slavei (56:1 – 66:24)
A. Tendința spre dreptate și făgăduința prezenței lui Dumnezeu
(56:1 – 57:21)
B. Responabilitatea așezată asupra poporului ales și binecuvîntările
ce derivă din aceasta (58:1 – 59:21)
C. Esența mîntuirii (60:1 – 22)
D. Măreția binecuvîntărilor oferite de Dumnezeu și Slava Sionului
(61:1 – 63:6)
E. Rugăciunea despre izbăvirea oferită de Dumnezeu (63:7 –
64:12)
F. Bunătatea descoperită de Dumnezeu prin salvare și asprimea
pedepselor Lui (65:1 – 66:24)
124
CRONOLOGIE
Prezentarea în date a vieții și activității lui Isaia și evenimentele cruciale
din viața sa
Anul î. Evenimentul
Hr.
Aprox. Nașterea lui Isaia.
765
Aprox. Domnia luiIeroboam II, în Israel; în Iudeea domnea Ozia
780 – 740 (Azaria).
Moartea lui Ozia.
753 Întemeierea Romei.
745 Domnia lui Tiglat-Pileser III în Asiria.
Aprox. Chemarea luiIsaia
740
736 Domnia lui Ahaz în Iuda
734 Războiul lui Ahaz împotriva coaliției asiro-efraimite,
invadarea Galileei de către Tiglat-Pileser III. Ahaz sub
amenințarea lui Tiglat-Pileser. Religiile neamurilor pătrund
în Iudeea.
734 Prima prorocie mesianică.
733 – 732 A doua prorocie mesianică.
727 Moartea lui Tiglat-Pileser III
726 Începutul domniei lui Salmanasar V
725 Arestarea lui Osea. Asediul Samariei.
725 – 724 Prorocie asupra Samariei
722 – 721 Căderea Samariei
721 Începutul domniei lui Sargon II. Începutul dinastiei
etiopiene în Egipt. Faraonul Șabaco.
125
713 – 711 Discursul prorocului împotriva alianțelor de război.
716 Moartea lui Ahaz. Începutul domniei lui Ezechia.
711 Armatele lui Sargon II vin în Palestina
705 Cea de a doua coaliție împotriva Asiriei. Trimeșii lui
Marduk vin la Ezechia.
705 Moartea lui Sargon. Începutul dmniei lui Sanherib.
702 Sanherib nimicește armatele lui Marduk
701 Prima expediție militară a lui Sanherib în Iudeea
701 Prorocul Isaia mustră poporul
700 Începutul dinastiei Ahmenizilor în Iran
688 A doua expediție militară a lui Sanherib în Iudeea
688 Prorocia despre salvarea Ierusalimului. A treia prorocie
mesianică.
687 Domnia lui Manase. Prigonirea lui Isaia.
Aprox. Moartea lui Isaia
685
MĂRTURIA EVANGHELIȘTILOR
Citate din Noul Testament preluate din cartea lui Isaia cu menționarea
numelui său
Noul Testament Numele profetului în citate Cartea lui
Isaia
Mt. 3:3 Prorocul Isaia 40:3
126
Mt. 13:14 Prorocia lui Isaia 6:9,10

Mt. 15:7 A prorocit Isaia 29:13
Mc. 1:2 În prorocul Isaia 40:3

Mc. 7:6 A prorocit Isaia 29:13
Lc. 3:4 În cartea cuvintelor 40:3 – 5

prorocului Isaia
Lc. 4:17 Cartea prorocului Isaia 61:1,2
In. 1:23 Prorocul Isaia 40:3

In. 12:38 Prorocul Isaia 53:1
In. 12:39 Isaia a mai zis 6:9,10

In. 12:41 Isaia a spus, a văzut, a vorbit 53:1; 6:9,10
Fapte 8:28 Citea pe prorocul Isaia 53:7,8

Fapte 8:30 Citind pe prorocul Isaia 53:7,8
Fapte 8:32 Locul din Scriptură 53:7,8
Fapte 28:25 Bine a spus Duhul Sfîn prin 6:9,10

prorocul Isaia
Rom. 9:27 Isaia strigă 10:22,23
Rom. 9:29 Cum zisese Isaia 1:9

Rom. 10:16 Isaia zice 53:1
Rom. 10:20 Isaia cu îndrăzneală zice 65:1
127
COMPARAREA PROFEȚIILOR LUI ISAIA ȘI
IEREMIA
Isaia Ieremia
44:12 – 15 10:1 – 16
46:7 10:1 – 16
48:6 33:3
53 11:19
56:11 6:15
56:9 – 57:11 Mustrările lui Ieremia
65:17 3:16
66:15 4:13
128
ISAIA ÎN CULTURA UNIVERSALĂ
Imagini, paralele, aluzii
Forța și plasticitatea cuvintelor poetice ale lui Isaia, patosul său moral și
bogăția stilului au constituit sursă de inspirație pentru mulți poeți ai noii
literaturi evreiești, în special pentru Hayim N. Bialik. Scena consacrării
lui Isaia în slujba de proroc (cap. 6) l-a inspirat pe Pușkin să creeze
imaginea prorocului în poezia ce-i poartă numele:
De sete spirituală chinuit,
În deșert sumbru m-am tîrît,
Și serafim cu șase aripi
La o răscruce a-apărut.
..............................................
El s-a atins de buzele mele
Mi-a smuls limba păcătoasă,
Care vorbește fără folos și cu viclenie,
Și înțepătura șarpelui șiret
Pe buzele mele înghețate
Mi-a pus cu mîna însîngerată.
Și pieptul mi-a străpuns cu sabia,
Mi-a scos inima înfricoșată,
Și un cărbune ce ardea
Mi-a pus în pieptul deschis.
Zăceam ca un cadavru în pustie,
Și glasul lui Dumnezeu m-a chemat:
129
„Ridică-te, prorocule, privește și înțelege,
Umple-te de voința Mea
Și străbătînd marea și uscatul,
Arde inimile oamenilor prin Cuvînt”.
Denumirea cărții cunoscutului scriitor Clifford Simak, „Orice făptură
este ca floarea ierbii”, este preluare directă a versetului 6 din capitolul
40 al cărții prorocului Isaia.
130

scoala-te, lumineaza-te, mergi А5-1

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

scoala-te, lumineaza-te, mergi А5-1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

STRUCTURA CAPITOLELOR

Tema: O scurtă expunere a temei ce trebuie studiată.

Întrebări pentru discuție:

1. Care este diferența dintre prezicerea viitorului și ghicirea viitorului?

Despre ce ne vorbește ”lumina mai mică”:

Cartea prorocului Isaia conține gînduri care nu își pierd actualitatea în

Cereți-I lui Dumnezeu să vă binecuvînteze în studiul cărții prorocului

Isaia a înțeles foarte bine perspectiva întunecată care plana asupra

Despre ce ne vorbește lumina mai mică:

Întrebări pentru discuție:

Întrebări pentru discuție:

Mt. 8:17 Prorocul Isaia 53:4

Mt. 13:14 Prorocia lui Isaia 6:9,10

Mc. 1:2 În prorocul Isaia 40:3

Lc. 3:4 În cartea cuvintelor 40:3 – 5

In. 1:23 Prorocul Isaia 40:3

In. 12:39 Isaia a mai zis 6:9,10

Fapte 8:28 Citea pe prorocul Isaia 53:7,8

Fapte 8:32 Locul din Scriptură 53:7,8

Fapte 28:25 Bine a spus Duhul Sfîn prin 6:9,10

Rom. 9:27 Isaia strigă 10:22,23

Rom. 9:29 Cum zisese Isaia 1:9

Rom. 10:20 Isaia cu îndrăzneală zice 65:1

S-ar putea să vă placă și