Cine a scris BIBLIA?

Dupa cum bine stim cuvantul BIBLIE vine din limba greacă de la cuvântul ta biblia
care înseamnă "cărţi". Acest termen a fost folosit de autorii creştini precum Clement din
Alexandria şi Origene pentru a desemna scrierile sacre ale evreilor şi ale creştinilor.
Cărţile Sfintei Scripturi au fost scrise în epoci diferite şi în limbi diferite de cele
moderne. Au fost scrise originar în ebraică, aramaică şi greacă. Perioada de compunere
cuprinde aproximativ 1.300 de ani. Aceste cărţi sunt grupate în două mari unităţi: Vechiul
Testament şi Noul Testament. După canonul Bisericii Catolice, Biblia cuprinde un număr de
73 de cărţi, dintre care 46 au fost scrise înainte de Cristos, iar 27 după Cristos.
Vechiul testament a fost transmis pe diferite căi prin Duhul Sfânt sau inspiraţie divină
diferiţilor “autori”, iar noul testament a fost o parte de inspiraţie divina - la fel ca si vechiul
testament -, si o parte a fost scrisori trimise intre bisericile formate imediat după moarte şi
învierea fiului Lui Dumnezeu Domnul Isus Cristos.
Însăşi Biblia afirmă despre ea că: “Toată (fiecare parte din întreg) Scriptura este
insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în
neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice
lucrare bună. (2 Timotei 3:16-17)”
Cum a ajuns Scriptura la noi? Dumnezeu a spus oamenilor că El a ales ce să spună şi
ce să scrie.
Este scris în Biblie: 2Petru 1:21. „Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia
omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.”
Biblia ne face cunoştinţă cu Domnul Isus Hristos.
Este scris în Biblie: Evrei 1:1-2. „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin
prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit
prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile.”
Cu ce scop au fost scrise Scripturile?
Este scris în Biblie: Romani 15:4. „Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru
învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să
avem nădejde.”
Ce pot face Scripturile pentru cel care crede în ele?
Este scris în Biblie: 2Timotei 3:15. „Din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-
ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Isus Hristos.”
În ce condiţii este promisă înţelegerea lucrurilor sfinte?
Este scris în Biblie: Proverbe 2:1-6. „Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei
păstra cu tine învăţăturile mele, dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima
la pricepere; dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta
ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înţelege frica de Domnul şi
vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă
şi pricepere.”
Biblia nu este un tratat de ştiinţă. Ea nu este nici opera literară (deşi conţine lucrări
literare de valoare universală), nici tratat de filozofie (deşi conţine cea mai înaltă filozofie),
nici manual de istorie antică (deşi conţine multe informaţii preţioase pe această temă).
Domeniul de care se ocupa Biblia este cu totul altul.
 Apostolul Pavel ne descrie foarte clar principalul scop pentru care ne-a fost dată Biblia
de Providenţa divină: “Din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi care pot să-ţi dea înţelepciunea
care duce la mântuire, prin credinţa în Christos Iisus. Toata Scriptura este insuflată de
Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în
neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru
orice lucrare bună.” (2 Timotei 3, 15- 17)
Menirea Bibliei este aceea de a descoperi omului “ştiinţa mântuirii” (vezi
Luca 1, 77), de a-l călăuzi în dobândirea neprihănirii, a desăvârşirii caracterului. Deşi Biblia
conţine şi istorie, şi filozofie, şi poezie, şi ştiinţa de cea mai bună calitate, ea rămâne o
lucrare cu totul deosebita de oricare alta.
Perioada scrierii Bibliei. Având 39 de autori diferiţi, Biblia a fost scrisa într-un interval
de aproximativ 1500 de ani. Primele cărţi au fost scrise către 1500 – 1400 i.Chr., avându-l
autor pe Moise. Ultima carte – Apocalipsa - a fost scrisă de apostolul Ioan către sfârşitul
secolului întâi d.Chr. Autorii Bibliei au trăit în medii diferite, în ţari diferite, vorbind limbi
diferite şi având un nivel de pregătire intelectuală diferit. Iată câţiva din autorii ei: David si
Solomon (împăraţi), Amos (păstor), Daniel (prim-ministru), Moise (educat în şcolile
Egiptului antic), Ezra (cărturar), Matei (vameş), Petru şi Ioan (pescari), Luca (medic), etc.
Ceea ce este uimitor este faptul că, în ciuda diversităţii autorilor ei şi a perioadei lungi
în care a fost scrisă, Biblia este unitară în conţinutul şi mesajul ei. Nu există în lume o altă
lucrare conceputa de om intr-un interval atât de mare (un mileniu si jumătate!) , având atât
de mulţi autori (39!) şi care să fie totuşi o lucrare unitară, fără contradicţii. Unitatea Bibliei
nu poate fi explicata decât prin originea ei divină, inspirată fiind de aceeaşi Inteligenţă
superioară - Duhul Sfânt.

Concepţiile pe care le avea lumea în perioada în care a fost scrisă Biblia.

Într-o vreme în care, în toate popoarele antice, păgâne, ştiinţa se amesteca cu religia, cu
practicile oculte, cu misticismul şi superstiţia, Biblia are meritul de a descoperi adevăruri
ştiinţifice clare, în limbajul cel mai simplu şi firesc. Se susţine adesea că Biblia nu este o
lucrare tocmai originală, ideile ei fiind împrumutate din culturile antice: egipteană,
babiloniană, persană, hitită sau greacă. Este, de aceea, foarte important pentru noi să ştim ce
susţine Biblia cu privire la un adevăr ştiinţific, făcând în acelaşi timp comparaţie cu
concepţiile popoarelor antice cu privire la acelaşi subiect. Doar făcând această comparaţie
(cu care ne vom ocupa în continuare), vom putea confirma sau infirma acuzaţiile ce se aduc
autorilor Bibliei cu privire la influenţele păgâne.
Lăsând la o parte aceste scurte observaţii, vom intra în subiectul propriu-zis, făcând o
paralela intre susţinerile Bibliei, concepţiile popoarelor antice şi cunoştinţele contemporane.
Iată câteva exemple:
A) Biblia susţine că Soarele, Luna şi stelele sunt corpuri cereşti create de Dumnezeu
cu un scop bine definit - acela de a fi luminători ai Pământului (vezi Geneza 1, 14- 19).
Este interesant de observat ce credeau popoarele antice, contemporane cu autorii
Bibliei, cu privire la corpurile cereşti.
Babilonienii, de exemplu, credeau că Soarele şi Luna erau zei (deci fiinţe vii!). Soarele
era numit zeul Samas, iar Luna – zeiţa Sin. Egiptenii nu se deosebeau prea mult în concepţia
lor de babilonieni. Mai mult decât atât, ei credeau că Soarele şi Luna se plimba pe cer într-o
barca, stelele fiind vâslaşii. Egiptenii credeau ca cerul este o masa lichidă. Vechii greci, de
asemenea, credeau că Soarele şi Luna sunt zei. Când Anaxagoras - filozoful materialist care
a trăit în secolul al 5-lea i.Chr. - a susţinut ca Soarele este un glob de metal incandescent, el
a fost alungat din Atena. Romanii, la rândul lor, numeau Soarele - “Sol invictus”,
sărbătorindu-l pe 25 decembrie, după cultul zeului persan Mithra.
Iată cat de simpla şi adevărată este relatarea Bibliei în comparaţie cu concepţiile
popoarelor contemporane cu scriitorii ei! Mai putem vorbi de influente păgâne asupra
scriitorilor Bibliei cu privire la acest subiect ?
B) Biblia sugerează că Pământul este rotund. Există câteva pasaje biblice care
sugerează acest adevăr:
- Proverbe 8, 31: “…Jucand pe rotocolul Pamantului Sau…”
Traducerea franceza a Bibliei, făcuta de Louis Segond, menţionează : “…Jouant sur le
globe de Sa terre…” (“Jucând deasupra globului Pământului Sau“). Nu însă toate traducerile
sugerează acest adevăr. Traducerile Crampon, New Internaţional Version, Douay etc. redau
acest verset cu sensul de lumea întreagă ( “…Playing in the world…” , Douay ).
- Isaia 40, 22: “El sade deasupra cercului Pamantului…” Aceeaşi expresie (“cercul
pământului”) este folosită şi în traducerile Louis Segond (în limba francează) şi New
Internaţional Version (în limba engleză). Traducerea Douay, în limba engleză, după textul
latin Vulgata menţionează: “It is He that sitteth upon the globe of the earth…“ (“El stă
deasupra globului Pamantului”)
Unii comentatori ai Bibliei nu considera acest text ca fiind un argument în favoarea
ideii că Pământul este rotund, subliniind ideea că expresia “cercul pământului” nu se refera
la globul pământesc, ci la linia curba a orizontului. De altfel, abatele Crampon traduce acest
text: “Il est Celui qui siege par-dessus la voute de la terre” (“El şade deasupra boltei
Pământului“). Am amintit acest text doar în sensul că el ar putea sugera ideea că Pământul
este rotund , având în vedere faptul ca Biblia nu-si propune sa facă declaraţii pur ştiinţifice.
- Luca 17, 34-36: “Vă spun că în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi
luat şi altul va fi lăsat. Doua femei vor măcina împreună: una va fi luată şi alta va fi lăsată.
Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.”
Aparent, cuvintele Mântuitorului nu ne spun nimic cu privire la subiectul de care ne
ocupăm. Şi totuşi, privind mai atent conţinutul textului, vom observa ceva interesant.
Aducând în discuţie momentul revenirii Sale pe pământ, Mântuitorul aminteşte trei activităţi
umane care se desfăşoară în acelaşi moment:
- odihnă prin somn, care aparţine nopţii
- măcinatul cerealelor, care în Orient se face dimineaţa devreme, pe răcoare
- lucrul la câmp, activitate ce se desfăşoară în cursul zilei
Domnul vorbeşte despre “noaptea aceea” în care unii oameni vor dormi, alţii vor
măcina grâne (deci pentru ei este dimineaţa devreme), iar alţii vor lucra la câmp, fiind zi.
Avem aici un indiciu cu privire la faptul ca Pământul este rotund.
Este demn de subliniat faptul că, în timp ce Biblia sugerează ideea că Pământul este
rotund, savanţi şi filozofi ai antichităţii ca Platon, Aristotel, Ptolemeu şi alţii susţineau că
Pământul este plat. Concepţia anticilor a dominat gândirea omenirii până târziu în Evul
Mediu. La sfârşitul secolului al 15-lea, după călătoria lui Columb spre America, a avut loc o
dipută istorică la Salamenca, în Spania. Învăţaţii timpului căutau să-l convingă pe Columb
cu toate argumentele lor “ştiinţifice” că Pământul este plat, nu rotund ,aşa cum susţinea
marele navigator. Dacă Pământul ar fi rotund - spuneau ei, el s-ar rostogoli fără să-şi mai
revină. Din nou constatam că Biblia este corecta din punct de vedere ştiinţific, indiferent de
ceea ce au susţinut, într-un anumit moment al istoriei, marii savanţi ai lumii.
C). Biblia afirma ca Pământul nu se sprijină pe nimic.
- Iov 26, 7: “El întinde miazănoaptea deasupra golului şi spânzură Pământul pe nimic.”
- Iov 38, 6: “Pe ce sunt sprijinite temeliile lui (ale Pământului)? Sau cine i-a pus piatra
din capul unghiului ? “
Concepţiile anticilor difereau mult cu privire la acest subiect. Indiferent de popor şi
cultura lui, toţi susţineau că Pământul este sprijinit pe ceva. Egiptenii, de exemplu, credeau
ca Pământul pluteşte pe app. Grecii credeau ca Pământul este susţinut de umerii titanului
Atlas. Tot în antichitate se mai credea ca Pământul se sprijinea fie pe patru stâlpi, fie pe o
broască ţestoasă, fie pe patru broaşte mari etc. Ne vine să zâmbim astăzi de asemenea
concepţii şi credinţe.
Este de remarcat faptul că, în mijlocul unor asemenea concepţii, Biblia susţine
adevărul: Pământul nu se sprijină pe nimic. Iov nu era nici navigator, nici astronom, nici
filozof, însă era un om al lui Dumnezeu care cunoştea adevărul pentru acea epoca. La data
când Moise scria cartea lui Iov, în urma cu aproximativ trei milenii şi jumătate, nu exista
posibilitatea fotografierii Pământului din spaţiul extraterestru pentru a i se vedea forma, aşa
cum există astăzi aceasta posibilitate. (teoretic nu exista, practic sunt unele dovezi că alte
civilizaţii ar fi făcut cartografierea pământului) Acesta este pentru noi un argument în plus
că inspiraţia Bibliei nu este omeneasca, ci divină.
D) Biblia ne vorbeşte despre mişcarea în spaţiu a corpurilor cereşti după nişte legi bine
precizate.
- Isaia 40, 26: “Ridicaţi-vă ochii în sus şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a
făcut să meargă, după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare
este puterea şi tăria Lui, ca una nu lipseşte.”
Observam că Biblia ne vorbeşte despre o mişcare ordonată a corpurilor cereşti în
spaţiul cosmic. Ea susţine acest adevăr într-o vreme în care popoarele antice susţineau că
Pământul este fix pe suporţi lui, iar cerul este o bolta pe care stelele sunt fixate ca nişte
ornamente.
E) Biblia vorbeşte despre spaţii nesfârşite care există între corpurile cereşti din univers.
- 1 Împăraţi, 8, 27: “Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată că
cerurile şi cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă. Cu atât mai puţin casa aceasta pe care Ti-
am zidit-o eu! “
Apostolul Pavel, scriind despre o experienţa trăită de el personal , afirmă ca a fost răpit
până la “al treilea cer” (vezi 2 Corinteni 12, 2).
Într-o vreme în care cu ochiul liber nu se puteau vedea pe cer decât câteva mii de stele,
Biblia vorbeşte (este adevărat, în termeni simpli, accesibili) despre adevăruri descoperite de
abia recent cu mijloace ultramoderne. Noţiunile de cer atmosferic, cer galactic şi
metagalactic sunt incluse in expresiile biblice: “cer”, “ceruri” şi “cerurile cerurilor”.Astăzi,
pe un petec de cer de dimensiunea discului lunar, pot fi observate circa 400 de galaxii cu
ajutorul telescoapelor puternice. De unde ştiau scriitorii Bibliei că exista “ceruri ale
cerurilor” - galaxii si metagalaxii? Un singur răspuns raţional se impune: inspiraţia divină.
F) Biblia susţine că globul pământesc a fost măsurat şi cântărit la creaţiune.
 - Iov 38, 4-5: “Unde erai tu când am întemeiat Pământul? Spune, dacă ai pricepere!
Cine i-a hotărât măsurile, stii? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el?“
Deşi limbajul este poetic, el ne transmite un adevăr important: dimensiunile
Pământului nu sunt întâmplătoare, ci ele au fost hotărâte de Creator. Acelaşi mesaj îl găsim
şi în pasajul următor:
- Isaia 40, 12: “ Cine a măsurat apele cu mâna Lui? Cine a măsurat cerurile cu palma şi
a întins ţărâna Pământului într-o treime de măsura? Cine a cântărit munţii cu cantarul şi
dealurile cu cumpăna?”
Aşadar, Biblia vorbeşte despre nişte dimensiuni bine determinate ale globului
pământesc. Pământul nostru nu a fost adus la existenţă la întâmplare, având nişte dimensiuni
întâmplătoare. Dar au oare importanţă atât de mare dimensiunile Pământului? Se cunoaşte
astăzi că între corpurile cereşti se exercită o forţă de atracţie universală care este direct
proporţională cu masa corpurilor cereşti şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre
ele. Dacă Pământul nostru nu ar avea aceste dimensiuni bine determinate, el ar avea cu totul
alta orbita. Ce ar însemna acest lucru? Imposibilitatea vieţii .
Mihai Şerban, autorul cărţii “Omul şi astrele”, publicată în Editura Dacia în 1986, la
pag. 87 scrie: “Tera este o planetă privilegiată; orbita sa se afla la o distanta optima faţa de
Soare, distanţă care să permită apariţia materiei vii şi dezvoltarea formelor superioare de
viaţă. Urmarea situării la distanţa optimă este constanta fluxului de energie pe care planeta îl
primeşte de la Soare, ceea ce asigură variaţii mici ale temperaturilor locale în funcţie de
anotimpuri. Faţă de temperatura medie de -25 grade Celsius care se înregistrează pe Marte,
pe Tera aceeaşi medie este de +10-15 grade Celsius, fapt cu implicaţii deosebite în
metabolismul apei în organismele vii. Concluzia care se impune este că Tera se află la o
distanţa faţa de Soare care să asigure un flux optim de energie radiantă, suficient pentru a
păstra în general temperatura apei în limitele fatidice 0 si 100 de grade Celsius şi a permite
circulaţia libera a acesteia şi, în acelaşi timp, nu atât de intens încât să transforme întreaga
planetă intr-un desert încins.”
G) Biblia susţine că aerul are greutate.
- Iov 28, 25-27: “Când a rânduit greutatea vântului şi când a hotărât măsura apelor,
când a dat legi ploii şi când a însemnat drumul fulgerului şi al tunetului, atunci a văzut
înţelepciunea şi a arătat-o i-a pus temeliile şi a pus-o la încercare.”
Noua ni se pare foarte firesc să recunoaştem acest adevăr ştiinţific, însp până la
Toricelli în 1643, s-a ras de ideea ca aerul ar avea greutate. Toricelli a fost cel care, în 1643,
a demonstrat ca aerul are greutate şi că el exercită o presiune asupra pământului. Astăzi se
ştie că asupra noastră apasă câteva mii de kilograme, dar cine simte greutatea aceasta? Ceea
ce Toricelli a demonstrat experimental în secolul al 17-lea, Iov a afirmat cu aproape doua
milenii i.Chr. De unde ştia Iov, un simplu păstor din tara Ut, toate aceste lucruri? Un singur
răspuns se impune: inspiraţia divina a Bibliei.
H) Biblia susţine că raportul dintre suprafaţa uscatului şi cea a apei este de unu la trei.
- Isaia 40, 12: “Cine a măsurat apele cu mana Lui? Cine a măsurat cerurile cu palma şi
a strâns ţărâna pământului într-o treime de măsura?...”
Cu circa 2700 de ani în urmă, într-o vreme în care nu se putea vorbi de cartografierea
Pământului cu ajutorul sateliţilor de pe orbită, Isaia ştia că uscatul reprezintă circa o treime
din suprafaţa globului, în timp ce apele reprezintă doua treimi din aceeaşi suprafaţă. Atlasul
geografic ne spune: uscatul are o suprafaţa de 149 200 000 km pătraţi, în timp ce suprafaţa
oceanului planetar este de 361 000 000 km pătraţi. Aşadar, raportul de trei la unu este destul
de corect. De unde a ştiut profetul Isaia acest adevăr? Doar după ultimele descoperiri
geografice şi, mai ales, după primele zboruri în spaţiul extraterestru, s-a putut calcula
suprafaţa totala a uscatului şi a mărilor.
Un singur răspuns ni se pare logic: inspiraţia divină a Bibliei.
I) Biblia susţine că Dumnezeu “a întins cerurile” la creaţiune.
- Psalmul 104, 2: “Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta, întinzi cerurile ca un cort.”
- Iov 9,8 : “Numai El întinde cerurile şi umblă pe înălţimile marii…”
- Isaia 40, 22 : “El întinde cerurile ca o mahrama subţire…” etc.
Dar ce legătura exista între expresia biblica “întinde cerurile” şi ştiinţa contemporana?
Astăzi se vorbeşte mult despre expansiunea universului. Teoria Big Bang, susţinută de
majoritatea oamenilor de ştiinţă, dar în acelaşi timp combătută de alţi oameni de ştiinţă,
susţine că întreaga materie din univers se găsea concentrata iniţial într-un atom primar. În
momentul 0, acest atom primar ar fi explodat, dând naştere corpurilor cereşti organizate în
sisteme solare, galaxii şi roiuri de galaxii, care continuă şi astăzi să se depărteze de punctul
central al exploziei.
Ne vorbeşte Biblia de Big Bang încă de acum aproximativ 2700 de ani? Categoric nu!
Sau, mai corect spus, nu în sensul în care îşi imaginează astăzi unii oameni de ştiinţă.
Creaţiunea divină a fost, intr-un anume sens, o explozie (Big Bang) de viaţă, de imaginaţie
creatoare, în urma căreia a apărut universul. Biblia ne învaţă că la originea acestei “explozii”
nu s-a aflat hazardul lipsit de inteligenţă şi finalitate, ci o Persoană atotputernică şi
inteligentă - Dumnezeu Creatorul. El este Cel care “a întins cerurile” şi încă le mai
“întinde”, căci ,afirmă Mântuitorul, “Tatăl Meu lucrează pana acum şi Eu de asemenea
lucrez” (Ioan 5, 17)
J) Biblia ne vorbeşte, în termenii ei neştiinţifici, despre Legea a doua a termodinamicii
- Legea entropiei.
- Romani 8, 20-21: “Căci firea (natura) a fost supusă deşertăciunii, nu de voie, ci din
pricina celui ce a supus-o, cu nădejdea însă că şi ea va fi izbăvita din robia stricăciunii…“
- Psalmul 102, 25-26: “Tu ai întemeiat în vechime pământul şi cerurile sunt lucrarea
mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei rămânea; toate se vor învechi ca o haina; le vei
schimba ca pe un veşmânt şi se vor schimba”
Acest pasaj din Psalmi l-a determinat pe Lordul Kelvin ( 1824- 1907 ) să aprofundeze
termodinamica şi să descopere cea de-a doua lege a ei, supranumita si Legea entropiei. El
era convins că lumea a fost creata de o Fiinţa inteligentă, dar că ea se îndreaptă spre un
sfârşit inevitabil, de la care doar Dumnezeu o poate salva prin redistribuirea energiei în
univers.
Deşi Biblia foloseşte termeni simpli ca “robia stricăciunii” (“robia dezordinii” după
alte traduceri) sau “supusa deşertăciunii”, mesajul ei este cat se poate de clar: Totul în lumea
noastră, de la căderea omului în păcat şi căderea blestemului asupra întregului pământ, tinde
spre dezordine, haos şi moarte, adică spre o stare în care entropia este maximă. Acesta este
motivul pentru care, în lumea noastră, este mai uşor să stricăm , să degradăm, să producem
dezordine, să demolăm, decât să construim, să creăm, să facem ordine. Stricând, demolând,
făcând dezordine, nu facem altceva decât să acţionăm în sensul în care lucrează legea
entropiei. În acelaşi timp, orice se face bun şi ordonat în lumea noastră, cere mult efort şi
timp, căci se acţionează împotriva unei legi care guvernează existenţa noastră pe pământ.
 Aşadar dragi prieteni voi toti care nu aţi citit BIBLIA, ce vă opreşte să o faceţi?
În ziua de astăzi fiecare are o Biblie în casă, şi daca nu o aveţi orice preot, sau păstor,
dacă i-o cereţi v-o dă cu drag. Nu o înţelegeţi? Cereţi înţelepciune de la Dumnezeu, şi
dacă intr-adevăr credeţi ca El e atotputernic, ce ar putea să Îl oprească să nu v-o dea?
Nu vă mai ascundeţi in spatele necunoaşterii, nu vă mai amăgiţi că nu înţelegeţi. Şi nu
uitaţi că “La început a fost cuvântul…”

NOTĂ: Pasajele de mai sus au fost în parte scrise de mine, în parte copiate de pe diferite site-uri.